Conflict of interest in local council lease approval: obligation to abstain from voting and retroactivity of Integrity Agency evaluation procedures

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, anularea Raportului de evaluare nr. x/11.07.2014 emis de către intimată, ca netemeinic şi nelegal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 22/F-cont din 16 februarie 2015, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva raportului de evaluare nr. x/11.07.2014.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 22/F-cont din 16 februarie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia şi admiterea acţiunii sale, pentru motive încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a susţinut, mai întâi, că în mod greşit a apreciat instanţa de fond că Legea nr. 176/2010 este aplicabilă în cazul recurentului, în condiţiile în care fapta reţinută în Raportul de evaluare s-a produs la data de 18.05.2010, înainte de publicarea acestei legi, iar sesizarea ANI a avut loc în anul 2014.

Legea aplicabilă la momentul respectiv era Legea nr. 161/2003, la care instanţa de fond nu face nici o trimitere. Funcţia deţinută de recurent nu se regăseşte între cauzele de incompatibilitate prevăzute de actul normativ şi nu există activităţi ale acestuia care să contravină intereselor administraţiei publice locale.

Recurentul nu avea nici un interes patrimonial, aceste nefiind remunerat de asociaţie, care este non-profit, iar faptul că sprijină crescătorii de animale din cadrul asociaţiei cu consultanţă de specialitate nu influenţează îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor cei revin.

Recurentul nu a făcut nici o cerere, nici în nume personal şi nici în numele asociaţiei pentru arendarea izlazului, propunerea fiind făcută de către Primar la solicitarea APIA.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă la dosar de către intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca legală şi temeinică.

În esenţă, s-a susţinut că evidenţa conflictului de interese a fundamentat soluţia instanţei de fond, apreciind că sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 70, 71 şi art. 77 din Legea nr. 161/2003, respectiv art. 46 alin. (1) şi (2) şi art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004.

S-a mai arătat că Legea nr. 176/2010 nu a fost aplicată retroactiv, conflictul de interese fiind reglementat de Legea nr. 161/2003, act normativ aflat în vigoare la momentul săvârşirii faptei.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei - pârâte, la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

În speţă, prin Raportul de evaluare nr. x/11.07.2014, Agenţia Naţională de Integritate a constatat că reclamantul s-a aflat în conflict de interese, întrucât, în calitate de consilier local al comunei Drăgoeşti, judeţul Vâlcea, a participat la şedinţa Consiliului Local Drăgoeşti din data de 18.05.2010 şi a votat "pentru" Hotărârea Consiliului Local nr. 14/18.05.2010, prin care a fost aprobată arendarea suprafeţei de 171 ha (izlazuri comunale) către Asociaţia Locală a crescătorilor de bovine, ovine şi porcine din comuna Drăgoeşti, asociaţie unde acesta deţine calitatea de membru fondator, precum şi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Director.

HCL nr. 14/18.05.2010 a fost pusă în aplicare prin încheierea contractului de arendă nr. x/18.05.2010 semnat şi de către persoana evaluată în calitate de reprezentant al Asociaţiei.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi art. 77 din Legea nr. 393/2004, coroborate cu dispoziţiile art. 70 şi 77 din Legea nr. 161/2003 şi art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004.

Soluţia instanţei de fond, care a constatat că actul contestat este legal şi a respins cererea de chemare în judecată este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Criticile formulate de recurentul-reclamant, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate, sentinţa recurată fiind pronunţată ca urmare a interpretării şi aplicării corecte a normelor de drept material la circumstanţele de fapt ale cauzei.

2.1. În ceea ce priveşte critica referitoare la aplicarea retroactivă a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010, Înalta Curte reaminteşte că problema supusă controlului judiciar a suscitat interpretări diferite la nivelul instanţei supreme, care însă au fost unificate în jurisprudenţă, opinia majoritară fiind consemnată în procesul-verbal de unificare a practicii din data de 30.06.2014, în sensul că "nu este încălcat principiul neretroactivităţii legii civile în situaţia în care ANI efectuează procedura de evaluare prin raportare la dispoziţiile de drept substanţial cuprinse în Legea nr. 161/2003, dar în baza şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010 cu privire la raporturi juridice născute şi epuizate anterior intrării în vigoare a ultimei legi".

În această ordine de idei, Înalta Curte apreciază că este util să citeze considerentele reţinute de Curtea Constituţională a României la pct. 27 din Decizia nr. 449/2015, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 8, art. 10, art. 11, art. 25 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, considerente prin care s-a arătat:

"Cu alte cuvinte, textul fixează un termen înăuntrul căruia Agenţia are dreptul de a efectua evaluarea. Astfel, aceasta are la dispoziţie un interval de timp egal cu durata mandatului alesului local, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încheierii mandatului, în care aceasta poate efectua activităţile amintite. Aşadar, textul menţionat stabileşte numai termenul maxim în interiorul căruia Agenţia Naţională de Integritate îşi poate exercita competenţa amintită, fără a conţine vreo reglementare referitoare la prescripţia răspunderii persoanei asupra căreia a purtat evaluarea. Normele, regulile şi termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii (…)".

Având în vedere concluzia formulată în acest sens, şi anume că dispoziţiile invocate constituie norme de drept procedural, criticile invocate de recurent cu privire la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, care omit orice distincţie între normele de procedură şi normele de drept material, sunt neîntemeiate.

2.2. În continuare, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei prevăd că "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

Pentru a evita ivirea unui conflict de interese în privinţa consilierilor locali, prin art. 46 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 li s-a interzis acestora de a "lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local".

Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali explică înţelesul noţiunii de "interes personal", iar potrivit art. 75 lit. f) din această lege "Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru: (…) f) o asociaţie sau fundaţie din care fac parte.".

Totodată, conform art. 77 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 393/2004 în situaţiile în care consilierii locali au un interes personal în problema supusă dezbaterii "sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor, interesul personal pe care îl au în problema respectivă. Anunţarea interesului personal şi abţinerea de la vot se consemnează în mod obligatoriu în procesul-verbal al şedinţei".

Or, în raport de aceste prevederi, Înalta Curte, însuşindu-şi pe deplin argumentele primei instanţe, reţine că recurentul - reclamant nu a formulat cerere de abţinere de la adoptarea hotărârii nr. 14/2010, încălcând-şi obligaţia de imparţialitate şi obiectivitate.

Apărarea recurentului, susţinută şi în faţa instanţei de fond, constă în lipsa interesului patrimonial, în măsura în care asociaţia înfiinţată este o asociaţie cu scop nepatrimonial, având ca obiect de activitate ajutarea crescătorilor de animale, precum şi faţă de împrejurarea că nu a fost remunerat pentru exercitarea funcţiei de conducere.

Din această perspectivă raportat la dispoziţiile art. 75 lit. f) din Legea nr. 393/2004, instanţa de recurs constată că cerinţa textului de lege este întrunită prin faptul că recurentul - reclamant, în calitate de vicepreşedinte al unei asociaţii de crescători de animale, a încheiat un contract de arendare a unei suprafeţe de 171 ha, în baza unei hotărâri de consiliu local, la adoptarea căreia a participat, având posibilitatea de a anticipa beneficiile pe care ar urma să le prezinte adoptarea respectivei hotărâri pentru asociaţia din care făcea parte.

De asemenea, nu trebuie neglijat nici aspectul privind subvenţiile acordate de APIA, în baza contractului de arendare.

În aceste condiţii, recurentul avea obligaţia de a-şi anunţa la începutul dezbaterilor interesul personal şi de a se abţine de la vot, fiind evident că obiectivitatea sa este afectată.

Or, recurentul-reclamant nu a procedat de această manieră încălcând dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 393/2004, fiind evident interesul personal în problema administrativă supusă dezbaterii Consiliului Local.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 22/F-cont din 16 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 decembrie 2018.

GGC - MP