Scope of 30-minute inter-station departure interval for new intercounty bus routes under OMTI No. 980/2011

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.02.2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română, -anularea parţială a Metodologiei privind modificarea programului de transport interjudeţean 2013-2019 sub aspectul pct. 2 introducerea condiţiilor suplimentare faţă de cadrul legislativ prezent OMTI nr. 980/2011 cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 61 alin. (1) lit. i), -respectarea OMTI nr. 980/2011 şi să se constate că solicitarea sa îndeplineşte condiţiile legale pentru modificarea programului de transport prin suplimentarea programului existent cu noi curse pe codul de traseu Bucureşti-Hobaia, şi -introducerea acestor curse suplimentare în programul de transport şi atribuirea acestor curse în condiţiile legii.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1676 din 20 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta a formulat recurs (intitulat apel), solicitând anularea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe

A susţinut recurenta că, la termenul în care au avut loc dezbaterile pe fond nu a fost legal citată, pentru că, deşi la 29.02.2016, a comunicat, prin fax, cerere de comunicare a actelor de procedură la sediul avocatului, din Slatina, judeţul Olt, nu a fost citată la sediul ales.

A mai apreciat recurenta că sentinţa nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., instanţa preluând, ad litteram, susţinerile pârâtei din întâmpinare.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta reclamantă susţine că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 61 alin. (1) lit. a) punctul I din OMTI nr. 980/2011, întrucât restricţia privitoare la intervalul minim orar admis pentru introducerea de noi curse se referă doar la capetele de traseu nu şi la staţii.

În plus, recurenta reclamantă arată că este unicul deţinător de licenţă pe traseul Bucureşti-Hobaia.

Faţă de aceste considerente, recurenta reclamantă solicită casarea sentinţei civile nr. 1676/20.05.2016 şi admiterea acţiunii sale, aşa cum a fost formulată.

3. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul civil de faţă curtea constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecinţă.

Astfel cum rezultă din cele mai sus arătate, recurenta reclamantă a criticat sentinţa civilă nr. 1676/20.05.2016, considerând că sunt incidente în cauză trei motive de casare, respectiv cele prevăzute la art. 488 punctele 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la primul motiv de casare, recurenta reclamantă susţine că soluţionarea cauzei s-a realizat fără legala citare a reclamantei, în contextul în care instanţa nu a dat curs alegerii de domiciliu procesual.

Sub acest aspect, curtea constată că reclamanta, prin apărător, a depus la dosarul cauzei, la data de 29.02.2016, o cerere de alegere de domiciliu, însă aceasta nu poate fi luată în seamă, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 158 C. proc. civ. cu privire la alegerea domiciliului procesual.

Potrivit dispoziţiilor art. 158 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu sau, după caz, de sediu, dacă partea a arătat şi persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea menţiuni, comunicarea se va face, după caz, potrivit art. 155 sau 156.

Prin urmare, în condiţiile în care reclamanta nu a indicat, în cuprinsul cererii din 29.02.2016, şi persoana ce urmează a fi însărcinată cu primirea actelor de procedură, în mod legal a procedat prima instanţă, comunicând actele de procedură la sediul social al societăţii reclamante.

Nefondată este şi critica grefată pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., nerezultând din cuprinsul hotărârii atacate încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În susţinerea incidenţei acestui motiv de casare recurenta reclamantă afirmă că instanţa fondului a respins acţiunea sa fără a motiva soluţia, preluând integral apărările intimatei din întâmpinare, fără a motiva de ce a înlăturat cererile şi apărările formulate în acţiunea introductivă de instanţă.

Contrar celor afirmate de recurenta reclamantă, curtea constată că instanţa fondului a pronunţat o hotărâre motivată, rezultând din cuprinsul sentinţei faptul că au fost respectate exigenţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în privinţa motivării hotărârii judecătoreşti.

Astfel, prima instanţă a răspuns motivat capetelor de cerere formulate de reclamantă în cuprinsul acţiunii sale, fiind de observat faptul că maniera de redactare a considerentelor este elaborată într-un mod adecvat, raportat la motivele invocate de reclamantă în acţiunea sa, apărările pârâtei precum şi normele legale incidente în speţă.

Subsumat acestor considerente, curtea constată că hotărârea primei instanţe este conformă normelor de drept material incidente în speţă, nefiind incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În acest sens, este de reamintit faptul că, prin cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentei cauze, recurenta-reclamantă a solicitat anularea parţială a Metodologiei privind modificarea programului de Transport interjudeţean 2013-2019 in perioada de valabilitate a acestuia sub aspectul punctului 2- introducerea condiţiilor suplimentare faţă de cadrul legislativ prezent O.M.T.I Nr. 980/2011 cu Modificările si completările ulterioare respectiv art. 61 alin. (1) lit. (i) şi obligarea intimatei pârâte la aprobarea cererii de suplimentare a curselor pe traseul Bucureşti-Hobaia.

Soluţionând primul capăt de cerere, Curtea de apel Bucureşti constată că pârâta nu a emis pentru modificarea anuală a Programului de transport interjudeţean 2013-2019, aferentă anului 2015, nicio metodologie prin care sa impună condiţii suplimentare, fiind de observat faptul că recurenta reclamantă nu aduce nicio critică sentinţei atacate sub acest aspect.

În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la aprobarea solicitării de suplimentare a curselor pe traseul Bucureşti-Hobaia, instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiată, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile cu privire la decalajul de 30 de minute între curse, prin raportare la toate staţiile intermediare de pe parcursul traseului cât şi la autogările capete de traseu, situate în aceeaşi localitate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 61 alin. (1) lit. a) pct. i) din OMTI nr. 980/2011.

Este de observat faptul că instanţa a analizat concret incidenţa normelor anterior menţionate raportat la toate cursele propuse de recurenta reclamantă, prin verificarea respectării decalajului de 30 minute între curse faţă de cursele existente, fiind motivată, pentru fiecare cursă suplimentară, nerespectarea normelor metodologice.

Potrivit art. 61 alin. (1) lit. a) din Ordinul MTI nr. 980/2011 cu modificările şi completările ulterioare, Programul de transport interjudeţean se poate modifica anual în luna septembrie la data stabilita de Autoritatea Rutieră Română - ARR, la cererea operatorului de transport rutier deţinător al licenţei de traseu pentru traseul respectiv, astfel:

(i) introducerea de noi curse pe un traseu existent în programul de transport numai în condiţiile în care se respectă un decalaj de minimum 30 de minute între plecările din staţii/autogările capete de traseu, situate în aceeaşi localitate.

Raportat la conţinutul normei anterior citate, aplicabilă în cauză, trebuie subliniat faptul că decalajul de 30 minute este o condiţie ce trebuie respectată atât în privinţa plecărilor din autogările ce reprezintă capete de traseu dar şi a celor ce se efectuează din staţiile de pe traseu.

De asemenea, obligaţia de a respecta decalajul de 30 minute se analizează în raport de toţi operatorii ce efectuează curse pe traseul respectiv, fiind irelevant faptul că, pentru traseul Bucureşti-Hobaia recurenta reclamantă este unicul deţinător de licenţă, restricţia impusă de emitentul normei metodologice fiind aplicabilă tuturor curselor regulate, indiferent că sunt efectuate de unul sau mai mulţi operatori sau de caracterul judeţean sau interjudeţean al acestor curse.

O asemenea concluzie rezultă din raţiunea instituirii acestei condiţii, aceea de a asigura un mediu concurenţial normal între operatorii de transport rutier care efectuează curse/trasee din programele de transport persoane prin servicii regulate.

În acelaşi sens a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin decizia civilă nr. 2666/19.10.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014, problema examinată de curte fiind identică, respectiv determinarea înţelesului normei metodologice cuprinse de art. 61 alin. (1) lit. a) din Ordinul MTI nr. 980/2011.

Faţă de aceste considerente Înalta Curte, constatând nefondată critica recurentei reclamante la adresa sentinţei civile atacate, va respinge ca nefondat recursul civil de faţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1676 din 20 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 decembrie 2018.

GGC - MP