Inapplicability of statutory suspension of rural financing contract after administrative termination for ineligible project
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the Court of Appeal's decision which had dismissed the claimant's action against the Agency for Rural Investment Financing. The dispute concerned an individual authorized farm operator who sought a court order suspending a rural development financing contract pending a definitive criminal court decision on related charges, arguing that the administrative authority violated mandatory suspension provisions by refusing to suspend the contract. The court determined that the claim was moot and legally unfounded because the financing contract had already been terminated by the authority in October 2016 following a finding that the project was ineligible and the paid amount constituted an undue payment, rendering the statutory suspension provision inapplicable to a voided contract; the court noted that the appropriate legal remedy for the claimant would have been an action for annulment of the termination decision rather than a suspension request. Key legal bases included Article 8(2)(a) of Emergency Government Ordinance No. 66/2011 regarding suspension of payments during criminal proceedings, which was found inapplicable due to prior termination, and Article 11(3) of the contract annex allowing the authority to terminate the contract de jure upon discovering irregularities or false declarations.
Legislator headnote
AI generatedart. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 8 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 496 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Inapplicability of statutory suspension of rural financing contract after administrative termination for ineligible project: A mai precizat recurenta că prin sentinţa nr. 57/2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2016, autoritatea pârâtă a fost obligată la emiterea unei decizii de suspendare a contractului, până la finalizarea cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. x/2013 aflat pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, în vederea prelungirii perioadei de implementare, sentinţa a fost atacată, ulterior cercetarea penală a fost finalizată, i s-a comunicat rechizitoriul, iar dosarul penal a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea, situaţie în care a solicitat autorităţii pârâte să aplice dispoziţiile art. 8 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizată a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 2 Sud - Est Constanţa, obligarea acestora la suspendarea Contractului de Finanţare încheiat în anul 2013, între aceasta şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit prin mandatar B. - Director general adjunct al Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Sud Est Constanţa sub nr. x/2013- (cod vechi-PNDR 2007-2013), actualmente nr. x/2013 (cod nou-PNDR 2014-2020), modificat prin Actele adiţionale nr. x/01.02.2016 şi nr. y/30.05.2016, până la pronunţarea deciziei definitive privind caracterul penal sau nepenal al faptelor incriminate ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, cu consecinţa plăţii unei sume de 100 RON/zi de întârziere în caz de nerespectare a acesteia.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 236 din 25 noiembrie 2016, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 2 Sud Est Constanţa şi, în consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, a respinge acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. - Persoană Fizică Autorizat, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că prima instanţă în mod greşit a reţinut că, prin notificarea de încetare a contractului de finanţare, emisă în data de 06.10.2016 de autoritatea pârâtă, contractul de finanţare a încetat, caz în care cererea a rămas fără obiect.
Astfel, a învederat că cererea a fost introdusă în instanţă la data de 21.09.2016, ca urmare a refuzului nejustificat din partea autorităţii pârâte de a face aplicarea art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, şi anume suspendarea contractului de finanţare până la stabilirea caracterului penal sau nepenal al faptelor ce formează obiectul dosarului penal aflat pe rolul instanţelor de judecată.
Aşadar, la data învestirii instanţei contractul de finanţare era în vigoare, iar faptul că autoritatea a continuat să încalce legea, prin emiterea notificării de încetare a contractului de finanţare, la 06.10.2016, mult după introducerea acţiunii, nu poate constitui un motiv ca instanţa să nu judece fondul cauzei.
Totodată, recurenta a făcut trimitere la obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, care are în vedere stabilirea în considerente a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
A mai precizat recurenta că prin sentinţa nr. 57/2016, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2016, autoritatea pârâtă a fost obligată la emiterea unei decizii de suspendare a contractului, până la finalizarea cercetărilor efectuate în dosarul penal nr. x/2013 aflat pe rolul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa, în vederea prelungirii perioadei de implementare, sentinţa a fost atacată, ulterior cercetarea penală a fost finalizată, i s-a comunicat rechizitoriul, iar dosarul penal a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea, situaţie în care a solicitat autorităţii pârâte să aplice dispoziţiile art. 8 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul admiterii acţiunii.
4. Apărarea intimatei-pârâte
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică, apreciind că în realitate reclamanta nu aduce niciun argument pertinent de nelegalitate a sentinţei recurate.
5. Prin concluziile scrise depuse la dosar, recurenta a învederat că dosarul penal a fost soluţionat în mod definitiv, anexând dovada în acest sens.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea Contractului de finanţare nr. x/2013, modificat prin Actele adiţionale nr. x/01.02.2016 şi nr. y/30.05.2016, până la pronunţarea deciziei definitive privind caracterul penal sau nepenal al faptelor incriminate ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, cu consecinţa plăţii unei sume de 100 RON/zi de întârziere în caz de nerespectare a acesteia.
Contractul de finanţare nr. x/12.06.2013 este încheiat între reclamanta A., Persoană Fizică Autorizată, în calitate de Beneficiar şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în prezent Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru punerea în aplicare a Cererii de finanţare nr. x intitulată "Dezvoltarea fermei vegetale A. PF".
Curtea de Apel Constanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 2 Sud Est Constanţa şi, în consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Totodată, a respinge acţiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată.
Criticile formulate de recurentă vizează soluţia pe fondul cauzei.
Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.
1.1. Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta a fost invocat în mod formal, partea a făcut trimitere la obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea, fără să formuleze critici care să vizeze nemotivarea hotărârii atacate sau că aceasta ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Cu toate acestea, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe respectă exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată.
1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, se constată, de asemenea, că nu este fondat.
Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că la data învestirii instanţei contractul de finanţare era în vigoare, notificarea privind încetarea contractului fiind emisă ulterior, aşa încât erau pe deplin aplicabile prevederile art. 8 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.
În cauză, se reţine că, potrivit art. 3 din Contract, reclamantei i-a fost achitată prima tranşă din suma totală de plată (sprijin financiar nerambursabil sub forma de primă pentru instalarea tinerilor fermieri, de maxim 40.000 Euro), de 60%, respectiv 106.668 RON, iar a doua tranşă de plată, în valoare de 40%, a fost suspendată, în temeiul art. 11 alin. (4) din Contract, până la finalizarea cercetărilor penale.
Recurenta-reclamantă a fost notificată în acest sens, drept urmare s-a adresat autorităţii intimate cu o cerere de suspendare a derulării contractului de finanţare, până la pronunţarea definitivă a instanţei penale, însă aceasta a fost respinsă.
Ulterior, prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/01.08.2016, s-a reţinut că proiectul nu era eligibil în vederea obţinerii finanţării, suma de 106.668 RON acordată la prima tranşă reprezentând o plată necuvenită, şi că urmează să se emită notificarea de încetare a contractului de finanţare, fapt comunicat recurentei, prin Adresa nr. x/22.08.2016, în care s-a menţionat că prevederile invocate ca temei al suspendării contractului de finanţare nu mai pot fi aplicate.
Contestaţia formulată împotriva procesului-verbal menţionat, înregistrată sub nr. x/22.08.2016, a fost respinsă, menţinându-se măsura de restituire a sumei de 106.668 RON şi de încetare a contractului de finanţare.
Potrivit art. 8 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, invocate de recurentă, "În cazul în care, ca urmare a sesizării menţionate la alin. (1), organul de urmărire penală transmite cazul spre soluţionare instanţelor de judecată, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene are obligaţia luării următoarelor măsuri până la pronunţarea deciziei definitive a instanţei privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate:
a) pentru beneficiarii privaţi suspendă aplicarea prevederilor contractului/deciziei/ordinului/acordului de finanţare şi în mod subsecvent suspendă plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar"
Instanţa de control judiciar reţine că prin Notificarea nr. x din data de 6 octombrie 2016, emisă de Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 2 Sud-Est Constanţa, i s-a adus la cunoştinţă reclamantei încetarea Contractului de finanţare nr. x/12.06.2013.
Or, în aceste condiţii, în care contractul de finanţare nu mai este în derulare, potrivit Notificării nr. x din data de 6 octombrie 2016, acesta fiind reziliat, prevederile legale invocate de recurentă, reprezentate de art. 8 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, nu sunt incidente, cum corect a reţinut şi judecătorul fondului.
Totodată, în cauză sunt relevante şi dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Anexa I la Contract, care prevăd că "în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea sau executarea contractului (…) precum şi în situaţia în care autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanţii săi, nu corespund realităţii sau documentele/autorizaţiile/avizele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexacte/nu corespund realităţii, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti. În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, împreună cu dobânzi şi penalităţi în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din prezenta Anexă."
În fine, se observă că partea avea la îndemână un alt demers judiciar, respectiv calea acţiunii în anulare a deciziei de reziliere a contractului de finanţare.
Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. -Persoană Fizică Autorizată împotriva sentinţei nr. 236 din 25 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 decembrie 2018.
GGC - MP