Tax assessment execution suspension denied for lack of well-justified case

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.10.2016, reclamanta Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, suspendarea executării Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/29.09.2016, a Dispoziţiei de măsuri BTG-AIF X/04.10.2016, a Deciziei de impunere nr. x/29.09.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.09.2016 emise de AJFP Botoşani.

Pentru soluţionarea cererii de suspendare, reclamanta a depus cauţiune în cuantum de 23.692,00 RON, conform Recipisei de consemanre nr. x emisă de A.-Sucursala Botoşani din 22.11.2016 .

La data de 31.10.2016, s-a formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamantei de B. Botoşani.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 287 din 8 decembrie 2016, Curtea de Apel Suceava a admis, în parte, acţiunea reclamantei DGASPC Botoşani şi cererea de intervenţie accesorie formulată de B. Botoşani, a suspendat executarea Deciziei nr. F-BT X/29.09.2016, a Dispoziţiei de măsuri nr. BTG-AIF X/04.10.2016 şi a Deciziei de impunere nr. x/29.09.201 emise de DGRFP Iaşi-AJFP Botoşani până la pronunţarea instanţei de fond.

A respins capătul de cerere privind suspendarea executării Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.09.2016, ca inadmisibil.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, şi, pe fond, respingerea cererii de suspendare.

A susţinut recurenta-pârâtă că instanţa de fond în mod eronat a apreciat a fi fost îndeplinite condiţiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului.

Referitor la condiţia cazului bine justificat, reclamanta nu a adus nicio dovadă în sensul nelegalităţii actului contestat, act care se bucură de prezumţia de legalitate.

De asemenea, nici condiţia pagubei iminente nu a fost îndeplinită, de vreme ce reclamantei i-au fost impuse prevederi legale care sunt general valabile, neputându-i-se aplica un tratament preferenţial faţă de alţi contribuabili. Perturbarea produsă prin executarea sumei impuse nu conduce implicit şi automat la concluzia îndeplinirii cerinţei iminente.

3. Apărările intimaţilor

3.1. Intimata-reclamantă Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

3.2. Şi intimatul-intervenient B. Botoşani a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că recursul nu este motivat. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

4.1. Preliminar, Înalta Curte, după cum s-a reţinut şi în practicaua prezentei decizii, apreciază că susţinerile recurentei se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., interpretarea greşită a normelor de drept material, astfel că excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-intervenient prin întâmpinare este nefondată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa constată că recurenta nu a adus nicio critică circumscrisă acestui motiv.

4.2. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul, întemeiat pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., este fondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a solicitat suspendarea, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, a executării Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/29.09.2016, a Dispoziţiei de măsuri BTG-AIF X/04.10.2016, a Deciziei de impunere nr. x/29.09.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.09.2016 emise de AJFP Botoşani.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Suspendarea executării actului administrativ este o măsură provizorie de protecţie a drepturilor şi intereselor legitime ale subiectelor potenţial vătămate prin aplicarea actului, până la momentul la care instanţa competentă va evalua legalitatea acestuia.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea irevocabilă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare) etc. .

Intimata-reclamantă, prin acţiunea dedusă judecăţii, a invocat argumente privind nelegalitatea actelor emise de organele fiscale, iar aspectele reţinute de prima instanţă în admiterea cererii de suspendare - incidenţa prescripţiei, perioada pentru care au fost emise actele, natura juridică a sumelor în cauză - nu se circumscriu împrejurărilor amintite mai sus, apte să producă o îndoială serioasă asupra legalităţii actului, ci sunt motive care vor fi analizate de instanţa învestită cu acţiunea în anulare.

Astfel, sunt întemeiate argumentele recurentei-pârâte în sensul că reclamanta nu a reuşit să răstoarne prezumţia de legalitate de care se bucură actele contestate.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată că, prin sentinţa civilă nr. 60 din 17 aprilie 2018 din Dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea reclamantei Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani de anulare a Deciziei de impunere nr. x/29.09.2016 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.09.2016, emise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani, precum şi a Deciziei nr. 313/21.12.2016 a Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor (acte ce fac şi obiectul prezentei cereri de suspendare).

Această sentinţă constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi a efectuării unei evaluări aprofundate, posibilitate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie.

În jurisprudenţa sa constată, secţia contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a statuat că o soluţie de respingere a cererii de anulare a actului administrativ atacat reprezintă şi o confirmare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ a cărui suspendare se cere şi conferă consistenţă concluziei că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea măsurii provizorii a suspendării executării, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat pentru suspendarea deciziei atacate, nemaiimpunându-se analiza motivelor de recurs privind condiţia prevenirii pagubei iminente. De altfel, suspendarea actelor administrative reprezintă, aşa cum s-a arătat, o situaţie de excepţie, acestea bucurându-se de prezumţia de legalitate şi de veridicitate, care determină principiul executării lor din oficiu, iar a nu executa actele administrative, care sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea ce, într-un stat de drept, este de neconceput.

4.3. Soluţia instanţei de recurs

Pentru cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Botoşani împotriva sentinţei nr. 287 din 8 decembrie 2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge cererea de suspendare, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2018.

GGC - MP