Inadmissibility of appeal against final data protection regulator decision under exclusive statutory appellate framework

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Prin cererea înregistrată, iniţial, pe rolul Tribunalului Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.07.2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, anularea parţială a Deciziei Preşedintelui ANSPDCP nr. 52/2012 cu privire la art. 8 alin. (3), cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1365 din 23 noiembrie 2015, Tribunalul Braşov a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov la data de 25.11.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 32 din 29 februarie 2016, Curtea de Apel Braşov a respins excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată, şi a obligat reclamanta la plata sumei de 433,30 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

A susţinut recurenta-reclamantă, în esenţă, că instanţa a aplicat greşit normele de drept material, art. 1 alin. (5) din Constituţie, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000, art. 5 şi art. 21 alin. (3) din Legea nr. 677/2001 şi art. 2, art. 3 alin. (5) şi (6) şi art. 10 din Legea nr. 102/2005.

Astfel, instanţa de fond a analizat o falsă problemă, dacă interdicţia impusă de art. 8 alin. (3) din Decizia Preşedintelui ANSPDCP nr. 52/2012 este sau nu în concordanţă cu principiile legii naţionale şi europene. Însă, chestiunea supusă cenzurii instanţei este dacă această dispoziţie a fost sau nu edictată cu încălcarea principiului ierarhiei şi forţei juridice obligatorii a actelor normative.

3. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului şi excepţia inadmisibilităţii recursului.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, a apreciat intimata-pârâtă că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2011 privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, oricare decizie emisă de autoritate de supraveghere în temeiul dispoziţiilor legii poate fi contestată în termen de 15 zile de la comunicare la instanţa de contencios administrativ, soluţia instanţei fiind definitivă şi irevocabilă.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că prezentul recurs este inadmisibil.

4.1. Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Conform art. 26 din Legea nr. 677/2001,

"(1) Împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispoziţiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii, la instanţa de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor. Soluţia este definitivă şi irevocabilă.".

4.2. Înalta Curte nu poate reţine punctul de vedere al recurentei-reclamante, în sensul că nu ar fi incidente dispoziţiile acestui articol, pe motiv că decizia ce face obiectul recursului este un act normativ, publicat în Monitorul Oficial, şi pe motiv că este emisă în temeiul art. 3 din Legea nr. 677/2001 şi nu al art. 25, pentru că articolul menţionat nu distinge cu privire la felul deciziei emise de autoritatea de supraveghere, ci se referă la "oricare" decizie emisă în temeiul dispoziţiilor legii.

Or, ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie sa distingem).

4.3. De asemenea, menţionarea eronată în sentinţă a căii de atac a recursului nu deschide părţii o cale de atac pe care legea nu o acordă, deoarece căile de atac şi termenele pentru exercitarea lor sunt determinate de lege şi nu de instanţa de judecată.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurenta-reclamantă nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva hotărârii atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 32 din 29 februarie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2018.

GGC - MP