Taxpayer's direct court challenge to joint liability decision rejected as premature; administrative reconsideration order upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 10.11.2015, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ, anularea Deciziei nr. 5272/12.05.2015 prin care a fost respinsă contestaţia reclamantei, ca nedepusă în termen, şi anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 2310/17.02.2015 ce i-a fost comunicată la 27.05.2015.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 34 din 8 aprilie 2016, Curtea de Apel Bacău a admis, în parte, acţiunea reclamantei, a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 5272/12.05.2015 şi a obligat pârâta DGRFP Iaşi să soluţioneze în fond contestaţia administrativă, şi a respins, ca prematur formulată, cererea de anulare a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 2310/17.02.2015, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 750 RON, cheltuieli de judecată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs, solicitând casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru judecarea în fond a cererii de anulare a deciziei de angajare a răspunderii solidare.

A susţinut recurenta-reclamantă că în mod eronat instanţa a respins, ca prematur formulată, cererea de anulare a deciziei.

Astfel, din interpretarea art. 216 alin. (1), art. 217 alin. (1) şi art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, rezultă că legiuitorul a dispus parcurgerea de către contestator a procedurii prealabile, care dă posibilitatea organului fiscal de a reveni asupra deciziei.

Articolele menţionate nu fac nicio distincţie cu privire la situaţia în care contestaţia administrativă este respinsă pe fond sau în temeiul unei excepţii procedurale.

Nu există temei legal care să impună că, în cazul în care contestaţia este respinsă pentru neîndeplinirea unei condiţii procedurale, să se procedeze la o reînvestire a organului administrativ şi soluţionarea contestaţiei de fond.

3. Apărările intimatelor-pârâte

Intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A arătat că, de vreme ce organul fiscal nu s-a pronunţat asupra măsurilor dispuse, în mod legal a constatat instanţa că este prematură acţiunea vizând aceste măsuri, fondul raportului juridic fiscal.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat.

4.1. Instanţa de fond a constatat că, nelegal, organul fiscal a respins contestaţia administrativă formulată de reclamanta A. împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 2310/17.02.2015 ca nefiind depusă în termen şi a obligat organul fiscal să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă.

Recurenta-reclamantă critică soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere vizând anularea Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 2310/17.02.2015, apreciind că instanţa putea analiza legalitatea acestei decizii, chiar dacă organul fiscal nu a soluţionat pe fond contestaţia sa împotriva acestei decizii.

4.2. Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor art. 205 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, în vigoare în perioada analizată, împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale, se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune a celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.

Potrivit art. 210 alin. (1) Codul de procedură fiscală, în soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie, după caz, iar alin. (2) al aceluiaşi articol statuează că decizia sau dispoziţia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.

Conform dispoziţiilor art. 218 alin. (2) din acelaşi cod, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă în condiţiile legii.

De asemenea, potrivit art. 2 din Codul de procedură fiscală, prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor taxelor, contribuţiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat. Deci, procedura de contestare la organul fiscal este obligatorie în situaţia dată, fiind urmată de procedura în faţa instanţei de judecată.

Conform dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, actul administrativ fiscal poate fi modificat, anulat sau desfiinţat în condiţiile prezentului cod.

Din interpretarea coroborată a textelor legale menţionate mai sus, Înalta Curte apreciază că nu poate fi contestată direct la instanţa de contencios administrativ decizia de angajare a răspunderii solidare, ci decizia dată de organul fiscal competent în soluţionarea contestaţiei împotriva actului administrativ-fiscal după contestarea acestuia în procedura recursului administrativ reglementată de art. 205 şi următoarele din Codul de procedură fiscală.

4.3. Instituirea recursului graţios reprezintă o cale pusă la dispoziţie de către legiuitor prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică are posibilitatea de a obţine recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului său legitim direct de la organul emitent, aceasta fiind raţiunea pentru care s-a statuat că decizia de impunere poate fi atacată la organul fiscal competent.

Dispoziţiile legale menţionate din Codul de procedură fiscală nu instituie jurisdicţii speciale administrative, în sensul art. 21 alin. (4) din Constituţie şi art. 6 din Legea nr. 554/2004, ci reglementează proceduri de recurs administrativ prin care se dă posibilitatea organelor care au emis actele administrative atacate, sau organelor superioare acestora, de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege, în acest sens statuând în mod constant Curtea Constituţională prin deciziile sale (deciziile nr. 409/2004, nr. 563/2006, nr. 673/2006).

4.4. Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-reclamante, în sensul că art. 216-218 Codul de procedură fiscală nu fac nicio distincţie cu privire la situaţia în care contestaţia administrativă este respinsă pe fond sau în temeiul unei excepţii.

Procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale, reglementată de art. 205-218 Codul de procedură fiscală, este o procedură administrativă obligatorie, instanţa de judecată neputând proceda la soluţionarea în fond a cauzei, înainte ca organul administrativ competent să soluţioneze contestaţia pe fondul ei.

Or, în cauză, instanţa a obligat organul fiscal să soluţioneze pe fond contestaţia administrativă.

Decizia de angajare a răspunderii solidare emisă de organul fiscal va fi analizată de către instanţa de contencios administrativ, însă numai în situaţia în care se solicită şi anularea deciziei prin care a fost soluţionată pe fond contestaţia împotriva acesteia, având în vedere dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanţa este competentă a analiza si a se pronunţa si asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecaţii.

4.5. Înalta Curte are în vedere şi jurisprudenţa sa anterioară reprezentată, cu titlu de exemplu, de deciziile nr. 1538/2010, nr. 1163/2011, nr. 3183/2011, 1658/2012, nr. 5394/2013, nr. 1134/2014, prin care s-a reţinut, în esenţă, că obiectul unei acţiuni în contencios administrativ se limitează la atacarea deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor formulate în procedura prealabilă împotriva actelor administrativ-fiscale, reglementată de art. 205-218 Codul de procedură fiscală, ceea ce nu permite atacarea în mod direct a actelor administrativ-fiscale de impunere, a raportului de inspecţie fiscală, a dispoziţiei de măsuri.

Prin urmare, recurenta-reclamantă A. este ţinută să urmeze procedura imperativ prevăzută de Codul de procedură fiscală, ca lege specială în această materie, decizia de angajare a răspunderii solidare nefiind un act administrativ-fiscal ce poate fi contestat direct la instanţa de contencios administrativ.

4.6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 34 din 8 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 decembrie 2018.

GGC - MP