Tax authorities ordered to repay annulled tax seizure value plus interest after five-year prescription rejected

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov (prin declinare de la Tribunalul Braşov - Sentinţa civilă nr. 1369/CA din 21 decembrie 2016), reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor solicitând, în principal, obligarea pârâtei DGRFP Braşov la plata sumei de 1.481.000 RON reprezentând suma plătită în baza unui titlu de creanţă anulat şi a dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată, iar, în subsidiar, anularea actului de dare în plată reprezentat de Procesul-verbal pentru trecerea în proprietate publică a statului nr. x/27.10.2006 întocmit în dosarul de executare nr. X/23.06.2003, radierea din CF nr. x Braşov de sub nr. top. x, nr. top. x, nr. top. x şi nr. top. x a dreptului de proprietate al pârâtului Statul Român, intabularea în favoarea reclamantei a dreptului de proprietate asupra imobilelor mai sus identificate şi obligarea pârâtei DGRFP Braşov la plata dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.

Acţiunea a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 993 şi urm. (plata nedatorată) din vechiul C. civ., O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011.

2. Hotărârile instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 28 martie 2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii petitului principal de restituire a sumei de 1.481.000 RON, excepţia prescripţiei formulării cererii de chemare în judecată, prin raportare la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, toate invocate de către pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, prin întâmpinare.

A admis excepţia tardivităţii cererii subsidiare de anulare a procesului-verbal pentru trecerea în proprietate publică a statului nr. x/27.10.2006, invocată de către pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, prin întâmpinare.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, invocată de către pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, prin întâmpinare.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocată de către aceasta prin întâmpinare şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi a pârâtului Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, invocate din oficiu.

Prin sentinţa nr. 107 din 28 iunie 2017, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

A obligat pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 1.481.000 RON, reprezentând suma executată prin darea în plată a unui imobil în baza Deciziei nr. 176/21.06.2004 şi a procesului-verbal nr. x/24.01.2003, acte anulate, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data dării în plată, respectiv 27.10.2006, şi până la data restituirii efective.

A obligat pârâtele să achite reclamantei dobânda legală aferentă sumei de 848.121 RON calculată de la data plăţii, respectiv 27.10.2006, şi până la data restituirii efective, respectiv 02.04.2013.

A respins restul pretenţiilor şi a obligat aceleaşi pârâte să achite reclamantei suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

A respins acţiunea formulată şi precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Braşov, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă.

3. Cererile de recurs

Împotriva încheierii de şedinţă din 28 martie 2017 şi sentinţei nr. 107 din 28 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 au formulat recursuri pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, în nume propriu şi pentru Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

Recurenta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a încheierii de şedinţă din 28 martie 2017 şi, în parte, a sentinţei nr. 107 din 28 iunie 2017 şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de reclamantă ca inadmisibilă şi prescrisă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. Au fost invocate ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului său, recurenta pârâtă a susţinut că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 172 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Astfel, suma solicitată de intimata reclamantă nu poate face obiectul restituirii în condiţiile în care actul contestat este un act de executare emis în baza O.G. nr. 92/2003 urmare a admiterii unei cereri de dare în plată, act ce se poate contesta doar în conformitate şi cu respectarea dispoziţiilor art. 172, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Pentru intimata reclamantă a fost emisă o decizie de către M.F.P. - Comisia pentru soluţionarea cererilor debitorilor care solicită trecerea în proprietatea publică a statului a unor bunuri imobile supuse executării silite, în temeiul O.G. nr. 92/2003 rep. privind Codul de procedură fiscală, act care, de asemenea, nu a fost contestat până în acest moment.

Ulterior acestei proceduri de dare în plată a fost emisă H.G. nr. 1628/22.11.2006 prin care s-a aprobat transmiterea bunului imobil în discuţie, în proprietatea statului şi în administrarea Ministerului Sănătăţii Publice, pentru Autoritatea de Sănătate Publică a Judeţului Braşov, hotărâre necontestată.

Instanţa a pronunţat soluţia criticată cu omiterea faptului că, în vederea soluţionării de către instanţele de judecată a unor cereri de natura celei formulate de către reclamantă, este necesară parcurgerea unei alte proceduri decât aceea pe care reclamanta, în virtutea principiului disponibilităţii, a înţeles să o urmeze.

Prin soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei formulării cererii de chemare în judecată s-au încălcat şi prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, în sensul că reclamanta a primit răspunsul la plângerea prealabilă de la pârâta AJFP Braşov la data de la care s-a procedat la restituirea sumei de 846.293 RON (01.04.2013).

Or, în condiţiile în care a fost depăşit termenul de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă, acţiunea formulată la data de 01.04.2016, este prescrisă potrivit dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei formulării cererii de chemare în judecată este nelegală şi în raport cu prevederile art. 2500 şi art. 2501 din C. civ.

Instanţa de judecată nu a reţinut faptul că cererea reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun şi astfel, raportat la data la care aceasta ar fi îndreptăţită să i se restituie suma, respectiv 05.10.2012 (data la care s-a pronunţat I. C. civ.J. prin Decizia 3994/2012), a intervenit prescripţia dreptului de a mai solicita restituirea acesteia.

Termenul de prescripţie este de 3 ani potrivit art. 2517 C. civ., daca legea nu prevede un alt termen, şi - potrivit art. 2523 C. civ. - prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

În speţă, raportat la temeiul de drept al cererii de chemare în judecată, instanţa de fond trebuia să reţină că acţiunea reclamantei este întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun şi, astfel, raportat de la data la care aceasta ar fi îndreptăţită să i se restituie suma, respectiv 05.10.2012 (data la care s-a pronunţat ICCJ prin Decizia nr. 3994/2012), a intervenit prescripţia dreptului de a mai solicita restituirea acesteia.

In ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune prin raportare la termenul de 3 ani în condiţiile art. 2517 C. civ., invocat de pârâţii Statul Român, D.G.R.F.P. Braşov şi AJFP Braşov, respectiv termenul de 1 an reglementat de art. 19 alin. (2) din Legea 554/2004, termen invocat din oficiu de către instanţă, în opinia recurentei, se impunea admiterea acesteia.

Cu privire la soluţia de respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF a solicitat recurenta să fie casată încheierea recurată, cu consecinţa admiterii excepţiei pentru motivele invocate de către pârâta ANAF prin întâmpinarea depusă în dosarul de fond.

Soluţia pe fondul acţiunii a fost criticată, recurenta susţinând că, deşi în cuprinsul apărărilor a arătat faptul ca prin procesul-verbal de control nr. x/24.01.2003 întocmit de către Garda Financiară Braşov s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale în sumă totală de 1.320.123 RON, obligaţii reprezentând impozit pe profit şi majorări de întârziere aferente.

La solicitarea societăţii debitoare privind stingerea obligaţiilor fiscale prin dare în plată; s-a procedat la punerea în aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 92/2003 şi ale OMFP nr. 656/2004 privind aprobarea Procedurii de stingere a creanţelor reprezentând impozite, taxe şi alte venituri datorate bugetului de stat şi/sau creanţelor reprezentând contribuţii sociale administrate de Ministerul Finanţelor Publice prin trecerea în proprietate publică a statului a unor bunuri imobile supuse executării silite.

Prin Decizia nr. 200/26.10.2006 emisă de către Ministerul Finanţelor s-a aprobat cererea formulată de către S.C. A. S.R.L. şi s-au stins creanţele fiscale datorate bugetului de stat, în limita sumei de 1.481.000 RON.

La data de 27.10.2006, a fost încheiat de către recurentă Procesul-verbal nr. x pentru trecerea în proprietatea publică a statului a bunurilor imobile supuse executării silite.

Prin Hotărârea de Guvern nr. 1268/22.11.2006 s-a aprobat transmiterea imobilului către Ministerul Sănătăţii Publice - Autoritatea de Sănătate Publică a jud. Braşov, fiind încheiat, la data de 11.12.2006, sub nr. 8846, Protocolul de predare-preluare a imobilului.

Ulterior, s-a pronunţat de către ÎCCJ Decizia nr. 3994/05.10.2012, iar intimata a formulat notificarea nr. x/21.12.2012, având ca obiect solicitarea de restituire a sumei de 2.283.094 RON plus dobânda legală aferentă.

Recurenta a procedat la analizarea acesteia şi la restituirea sumei de 846.293 RON, prin notele de restituire nr. 10985 şi 10986/01.04.2013, iar cu privire la modalitatea în care urmează să se procedeze la restituirea sumei de 1.481.000 RON, ce a reprezentat valoarea imobilului intrat în proprietatea publică a statului ca urmare a operaţiunii de dare în plată, a arătat că urmează a se proceda conform punctului de vedere ce îi va fi comunicat de către ANAF - Direcţia Generală Juridică.

Or, acest punct de vedere al M.F.P. a fost în sensul că operaţiunea de dare în plată nu este afectată de cele dispuse de către instanţa de judecată prin Decizia nr. 3994/05.10.2012 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atâta vreme cât nu s-a desfiinţat înseşi operaţiunea de dare în plată.

Totodată, instanţa a pronunţat soluţia, fără a ţine cont de faptul că, prin nota de şedinţă depusă pentru termenul din 21.02.2017, a arătat faptul că urmează să fie soluţionată de către ANAF pe cale administrativă cererea intimatei reclamante.

Recurenta a criticat şi soluţia de admitere a acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, invocând lipsa calităţii procesuale pasive a acestei instituţii, în condiţiile în care a fost admisă excepţia tardivităţii cererii subsidiare de anulare a procesului-verbal nr. x/27.10.2006 de trecere a imobilului în proprietatea publică a statului.

A criticat, totodată, soluţia de obligare a sa la plata dobânzilor legale, deoarece aceste dobânzi nu sunt datorate, speţei deduse judecăţii nefiindu-i aplicabile dispoziţiile O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011.

Astfel, ulterior pronunţării soluţiei de anulare a actelor administrativ-fiscale şi a depunerii de către reclamantă a notificării de restituire a sumelor stabilite prin actul de control anulat, recurentele pârâte au procedat la analizarea acesteia şi s-a procedat la restituirea unei părţi din suma achitată de către reclamantă, iar cu privire la suma de 1.418.000 RON, care a făcut obiectul dării în plată, s-au întreprins toate demersurile pentru stabilirea procedurii care să permită restituirea acesteia.

Mai mult, obligarea la plata dobânzilor legale nu putea fi admisă de la data plăţii obligaţiilor stabilite prin actul de control anulat de către instanţa de judecată la 05.10.2012, cererea reclamantei fiind neîntemeiată în condiţiile în care, pentru suma în discuţie a existat o operaţiune de dare în plată la cererea reclamantei şi care nu a fost anulată.

Instanţa a reţinut în mod netemeinic şi nelegal şi că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 din C. proc. civ., în lipsa oricărei culpe procesuale a pârâtelor.

Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat admiterea recursului său şi casarea hotărârilor atacate, cu consecinţa respingerii în tot a acţiunii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivare a arătat că sentinţa civila nr. 107/28.06.2017 şi încheierea din data de 28.03.2017, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, au fost date cu încălcarea şi aplicarea greşita a prevederilor legale.

Astfel, deşi a reţinut în mod corect faptul ca organul de executare silită este Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, instanţa de fond a apreciat eronat faptul că ANAF are calitate procesuală pasivă ca emitentă a Deciziei nr. 176/21.06.2004 şi ca succesoare în drepturi a Gărzii Financiare.

Or, câtă vreme intimata reclamantă nu a cerut anularea vreunui act emis de ANAF, menţinerea în cauză a recurentei pârâte nu se justifică.

Procedura de restituire a sumelor de la bugetul de stat este reglementată prin ANEXA 1 la OMFP nr. 1899/2004, făcându-se la cererea contribuabilului, înregistrată la organul fiscal căruia ii revine competenta de administrare a creanţelor bugetare, adică acel organ fiscal teritorial din cadrul A.N.A.F în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului, în speţă, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov care, de altfel, a şi executat silit societatea.

ANAF nu are competenţa de a dispune restituirea de sume către un anumit contribuabil.

Nici faptul ca instituţia recurentă, prin direcţiile de specialitate a emis anumite puncte de vedere privind modalitatea de stingere a creanţei societăţii prin modalitatea dării în plată, nici faptul ca ANAF a emis Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 176/21.06.2004 şi nici împrejurarea ca instituţia este succesoarea în drepturi a Gărzii Financiare nu sunt de natură să justifice menţinerea sa în cauză şi obligarea la restituirea sumelor executate silit în baza unor acte anulate în instanţă.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

Recurenta pârâtă AJFP Braşov a depus răspuns la întâmpinare, reiterând principalele susţineri din cererea de recurs.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta ANAF, se reţine că singura critică adusă de recurentă celor două hotărâri atacate, subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se referă la greşita aplicare a legii prin respingerea eronată a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, cu consecinţa admiterii acţiunii şi în contradictoriu cu această parte.

Critica nu poate fi primită.

Astfel, Înalta Curte reţine că, prin cererea principală cu care instanţa de fond a fost sesizată, s-a solicitat obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru acoperirea prejudiciului ce a fost creat intimatei reclamante prin executarea Procesului-verbal de control nr. x/24.01.2003 emis de Garda Financiară Braşov şi menţinut prin Decizia nr. 176/2004 de soluţionare a contestaţiilor emisă de ANAF, acte administrative anulate prin sentinţa nr. 65/F/31.05.2005 a Curţii de Apel Braşov, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 3994/05.10.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, cererile subsidiare cu care a fost învestită prima instanţă au ca obiect anularea Procesului-verbal privind trecerea în proprietate publică a statului nr. x/27.10.2006, emis de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov (organ fiscal de executare) şi radierea dreptului de proprietate al Statului Român înscris asupra imobilului dat în plată de către intimata reclamantă în cadrul dosarului de executare nr. X/2003.

Or, aşa cum în mod judicios a arătat şi instanţa de fond, în raport cu aceste împrejurări şi cu dispoziţiile art. 38 din C. proc. civ., raportate şi la art. 1 din O.U.G. nr. 74/2013, faţă de temeiul legal al acţiunii în despăgubiri, se impune ca şi această pârâtă (succesoare în drepturi a Gărzii Financiare şi emitentă a Deciziei nr. 176/21.06.2004 constatată nelegală şi, deci, cauzatoare de prejudicii) şi Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov (emitentă a procesului-verbal contestat şi organ de executare care a încasat efectiv suma de 848.121 RON) să fie ţinute de obligaţia de acoperire a prejudiciului.

Referitor la recursul declarat de pârâta AJFP Braşov, Înalta Curte nu va primi critica adusă încheierii din 28.03.2017 în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Naţională a Finanţelor Publice pentru considerentele deja expuse în analiza recursului părţii procesuale mai sus menţionate.

Analizând, în continuare, celelalte critici aduse hotărârilor recurate, Înalta Curte constată că, deşi recurenta a invocat formal motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), nu l-a detaliat în niciun mod, neindicând acele reguli de procedură care ar fi fost încălcate de prima instanţă în cursul judecării procesului, pentru a atrage casarea hotărârii recurate.

Prin urmare, se reţine că acest motiv de recurs nu are incidenţă în cauză.

În ceea ce priveşte invocarea art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este incident în cauză, faţă de aspectele dezvoltate de recurentă.

Astfel, pe de o parte, dispoziţiile legale menţionate, raportate la cele ale art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., impun cerinţa ca hotărârea să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia şi cele pentru care s-au admis şi, respectiv, s-au înlăturat cererile părţilor.

Or, hotărârea recurată cuprinde argumentele pe care s-au întemeiat soluţiile de respingere şi, respectiv, de admitere, a excepţiilor şi de admitere, în parte, a cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită curtea de apel, chiar dacă acestea o nemulţumesc pe recurentă, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte constată că este nefondată critica subsumată acestui motiv de recurs, privind încălcarea prevederilor art. 172 din Codul de procedură fiscală.

Astfel, în mod temeinic şi legal a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii, invocată de recurenta pârâtă pe motiv că nu se poate cere obligarea la plata sumei de 1.481.000 RON, deoarece nu a fost contestat actul de executare emis în baza O.G. nr. 92/2003 şi care trebuia contestat conform art. 172 din acest act normativ.

Înalta Curte constată din actele dosarului că, în speţă, actul prejudiciabil este titlul de creanţă nelegal emis, iar nu modalitatea de stingere a creanţei materializată prin actele de dare în plată şi trecere a imobilului în proprietatea statului, motiv pentru care nu se impune ca o condiţie de admisibilitate contestarea în prealabil a acestor din urmă acte.

În raport cu împrejurarea anulării pretinsului titlu de creanţă în temeiul căruia s-au efectuat plăţile solicită intimata reclamantă restituirea plăţii nedatorate.

În plus, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, rezultă că s-a solicitat şi anularea Procesului-verbal nr. x/27.10.2006 de trecere a imobilului în proprietatea publică a statului şi, chiar dacă acest capăt de cerere a fost respins ulterior ca tardiv, oricum cererea de obligare a pârâtelor la plata sumei de 1.481.000 RON nu putea fi respinsă ca inadmisibilă de plano.

Este neîntemeiată invocarea motivului de casare mai sus menţionat şi în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei prescripţiei formulării cererii de chemare în judecată, soluţie ce urmează a fi, de asemenea, menţinută.

Astfel, potrivit art. 219 din O.G. nr. 92/20003 privind Codul de procedură fiscală, "dreptul contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere dreptul la restituire".

Momentul de la care a început să curgă acest termen în speţă este 01.01.2013, anul 2013 fiind anul următor celui în care s-a pronunţat Decizia nr. 3994/05.10.2012 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Or, nici la data la care intimata reclamantă s-a adresat organului fiscal solicitând restituirea creanţei fiscale achitate fără temei (21.12.2012), nici la data introducerii prezentei acţiuni (01.04.2016), termenul de prescripţie a dreptului de a cere restituirea nu era împlinit.

Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentei pârâte în sensul că dreptul material la acţiune al intimatei reclamante era prescris în raport cu prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, întrucât aceste dispoziţii nu sunt incidente, în speţă fiind vorba de procedura restituirii prevăzute de art. 117 din Codul de procedură fiscală, iar nu de o acţiune întemeiată pe art. 1, 8 din Legea nr. 554/2004.

Pentru aceleaşi considerente nu este incident nici termenul reglementat de art. 19 din Legea contenciosului administrativ şi, cu atât mai puţin, termenul general de prescripţie de 3 ani reglementat de C. civ.

Criticile aduse soluţiei pronunţate pe fondul cauzei sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Astfel, Înalta Curte reţine din ansamblul materialului probator administrat că, în baza Procesului-verbal de control nr. x/24.01.2003 emis de Garda Financiară Braşov şi menţinut prin Decizia nr. 176/21.06.2004 emisă de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală s-au stabilit în sarcina reclamantei obligaţii fiscale principale şi accesorii în valoare totală de 1.320.122,8 RON RON (13.201.227.636 RON ROL); aceste acte administrative au fost supuse controlului instanţei de contencios administrativ, fiind menţinute prin decizia nr. 5458/15.11.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi executate, pentru suma totală de 2.283.094 RON, prin Procesul-verbal pentru trecerea în proprietate publică a statului nr. x/27.10.2006 întocmit în dosarul de executare nr. X/23.06.2003, pentru bunul imobil evaluat la suma de 1.481.000 RON, şi prin achitarea în numerar a sumei de 848.121 RON.

Ulterior executării silite, prin Decizia nr. 3994/5.10.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admisă cererea de revizuire a deciziei nr. 5458/15.11.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a fost schimbată decizia atacată, în sensul respingerii recursului declarat de DGFP Braşov împotriva sentinţei civile nr. 65/31.05.2005 a Curţii de Apel Braşov, prin care s-a dispus anularea Deciziei nr. 176/21.06.2004 şi a procesului-verbal de control nr. x/24.01.2003 emis de Garda Financiară Braşov.

Înalta Curte reţine că, în conformitate cu dispoziţiile art. 117 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, "se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă", legiuitorul nefăcând nicio distincţie în ceea ce priveşte modalităţile în care sumele respective au fost achitate de către contribuabil.

Totodată, art. 124 alin. (1)1 din acelaşi act normativ prevede că, "în cazul creanţelor contribuabilului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal.

În speţă, intimata reclamantă a formulat cererea nr. x/21.12.2013 pentru restituirea sumei de 2.283.094 RON şi a dobânzii aferente acesteia calculată de la data plăţii.

În procedura administrativă de soluţionare a cererii de restituire prevăzută de art. 117 din Codul de procedură fiscală, recurenta pârâtă a comunicat intimatei, prin adresa nr. x/27.03.2013, modul de restituire a sumei de 846.293 RON, precum şi faptul că, pentru diferenţa de 1.481.000 RON, stinsă prin dare în plată, s-au întreprins demersuri către organul ierarhic superior în vederea stabilirii procedurii cu privire la alocarea de fonduri care să permită restituirea efectivă a acesteia în perioada următoare.

În acord cu cele comunicate, la 1.04.2013 s-au şi emis notele de restituire pentru suma de 846.293 RON şi s-a purtat corespondenţă cu MFP, ANAF, DGRFP Braşov pentru obţinerea rezolvării cererii reclamantei, care până în prezent nu s-au materializat însă într-o soluţie favorabilă, intimata reclamantă fiind şi la acest moment privată de contravaloarea creanţei pe care a suportat-o fără temei.

Inclusiv în cuprinsul recursului se arată faptul că soluţionarea notificării de restituire a fost tratată fracţionat, în ceea ce priveşte restituirea creanţei stinse prin dare în plată procedura administrativă fiind încă în derulare.

În aceste condiţii, nu se poate reţine că până la acest moment s-a restituit integral intimatei reclamante creanţa fiscală achitată fără temei.

De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea recurentei că dobânda aferentă acestei creanţe nu ar fi datorată, câtă vreme dreptul la dobânzi este prevăzut expres de lege, iar intimata reclamantă trebuie să beneficieze de repararea integrală a prejudiciului suferit.

Prin urmare, solicitările societăţii intimate de restituire a sumei de 1.481.000 RON, reprezentând creanţa executată prin dare în plată, în baza titlului de creanţă reprezentat de Procesul-verbal nr. x/24.01.2003, menţinut prin Decizia nr. 176/21.06.2004, acte ulterior desfiinţate, plus dobânda legală aferentă acestei sume, calculată de la data dării în plată, respectiv 27.10.2006, şi până la data restituirii efective, precum şi solicitarea de acordare a dobânzii legale aferentă sumei de 848.121 RON, calculată de la data plăţii, respectiv 27.10.2006, şi până la data restituirii, conform notelor de restituire din 02.04.2013, sunt întemeiate.

Referitor la susţinerea recurentei pârâte în sensul că pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, în condiţiile în care a fost admisă excepţia tardivităţii cererii subsidiare de anulare a Procesului-verbal nr. x/27.10.2006 de trecere a imobilului în proprietatea statului, Înalta Curte nu o poate primi, întrucât calitatea procesuală pasivă vizează raportul juridic dedus judecăţii, iar nu soluţia ce a fost pronunţată cu privire la acesta, iar în speţă, procesul-verbal contestat constituie titlu de proprietate al statului, conform dispoziţiilor exprese ale art. 175 alin. (4) din O.G. nr. 92/003, justificând chemarea în judecată a acestuia din urmă.

În sfârşit, faţă de soluţia de admitere în parte a acţiunii reclamantei şi de dovedirea cheltuielilor efectuate de reclamantă, Înalta Curte constată că s-a făcut corect şi aplicarea prevederilor art. 453 alin. (1), (2) din C. proc. civ. de către prima instanţă, punându-se în sarcina părţilor care au pierdut procesul cheltuielile de judecată proporţional cu pretenţiile admise.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că nu se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondate recursurile declarate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâtele AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV împotriva încheierii de şedinţă din 28 martie 2017 şi sentinţei nr. 107 din 28 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2018.

GGC - MP