Inadmissibility of annulment appeal against a prior annulment decision based on the uniqueness of the right to appeal and non-constitutive nature of nomenclature errors.

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 05.04.2017, recurenta A. S.R.L. a solicitat reexaminarea hotărârii nr. 3588 din data de 14 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care a fost anulată ca netimbrată contestaţia în anulare formulată împotriva încheierii din 16 iunie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Prin încheierea din 16 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea de reexaminare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 3588 din 14 decembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul x/2016, ca inadmisibilă.

Împotriva încheierii din 16 mai 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, Societatea A. S.R.L. a formulat contestaţie în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/2017.

Prin decizia nr. 2471 din 6 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2014, s-a anulat recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 293 din 3 septembrie 2014 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, hotărârea fiind dată fără cale de atac.

Împotriva deciziei nr. 2471 din 6 octombrie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2014, a formulat contestaţie în anulare recurenta A. S.R.L., invocând faptul că nu a fost citată pentru termenul la care s-a soluţionat cererea de recurs şi că instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra aspectelor cauzei, pronunţând o hotărâre nelegală, în condiţiile în care nu se putea susţine că argumentele invocate în recurs nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

2. Hotărârea atacată cu contestaţie în anulare

Prin decizia nr. 3579 din 15 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a anulat ca netimbrată, contestaţia în anulare formulată de A. S.R.L. împotriva încheierii de şedinţă din 16 mai 2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016.

De asemenea, în temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., republicat, s-a aplicat reprezentantului legal al societăţii A. S.R.L., B., o amendă judiciară în cuantum de 500 RON.

3. Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva deciziei nr. 3579 din 15 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare recurenta A. S.R.L., invocând faptul că nu a fost citată pentru termenul la care s-a soluţionat contestaţia în anulare şi că instanţa nu a stabilit taxa judiciară de timbru pentru data de 15.11.2017, pronunţând în mod greşit o decizie în loc de încheiere.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Art. 503 din C. proc. civ., prevede:

(1) "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale,,.

În cauză, contestatoarea a invocat prevederile art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 2 din C. proc. civ., susţinând că nu a fost legal citată la soluţionarea contestaţiei în anulare şi nici nu a fost prezentă la judecată, apreciind, totodată, că este incidentă şi ipoteza greşelii materiale.

Referitor la primul motiv al contestaţiei în anulare, cu referire la încălcarea art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., se reţine că potrivit acestor dispoziţii legale, contestaţia în anulare poate fi exercitată în cazul hotărârilor definitive, atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

În speţă, contestatoarea critică faptul că nu a fost legal citată pentru termenul de judecată când s-a soluţionat contestaţia în anulare, respectiv la 15.11.2017, şi nici nu a fost prezentă la judecată, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 153 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia citarea era obligatorie.

Contrar susţinerilor contestatoarei, se constată că pentru termenul de judecată din data de 15 noiembrie 2017, când s-a soluţionat cauza, procedura de citare a fost legal îndeplinită, potrivit cerinţelor legale.

Prin urmare, prevederile art. 503 alin. (1) din C. proc. civ., care reglementează motivul de contestaţie în anulare privind nelegala citare a părţii, asociată cu neprezentarea acesteia la termenul când a avut loc judecata, nu sunt incidente în cauză.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv al contestaţiei în anulare, întemeiat pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., se reţine că acesta reglementează contestaţia în anulare specială şi se referă la situaţia în care dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Obiectul prezentei contestaţii în anulare îl formează o decizie definitivă pronunţată într-o altă contestaţie în anulare împotriva unei încheieri dată în soluţionarea unei cereri de reexaminare, formulată împotriva soluţiei asupra cererii petentului de acordare a ajutorului public judiciar.

Potrivit art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor citate, rezultă că obiect al unei contestaţii în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluţionat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanţei de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Altfel spus, pot fi atacate cu contestaţie în anulare numai hotărârile pronunţate de instanţele de recurs.

Or, în speţă, decizia contestată este o hotărâre pronunţată într-o contestaţie în anulare şi nu asupra unei decizii prin care s-a soluţionat un recurs, partea nemaiavând astfel deschisă o cale de atac.

Totodată, prevederile art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., invocate chiar de contestatoare, potrivit cărora hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată, reprezintă o aplicaţie a principiului unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi având ca finalitate tocmai evitarea reiterării unei căi de atac.

Având în vedere principiul unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, împotriva unei astfel de hotărâri nu mai poate fi exercitată o nouă contestaţie în anulare, o astfel de cale de atac este inadmisibilă.

Înalta Curte reţine că nici critica referitoare la emiterea de către instanţa de recurs a unei "decizii" în locul unei "încheieri" nu se încadrează în noţiunea "erorii materiale" prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În primul rând se observă că hotărârea contestată poartă o denumire corectă, în raport cu dispoziţiile art. 424 alin. (3) din C. proc. civ., fiind o hotărâre pronunţată asupra recursului.

Pe de altă parte, chiar în cazul în care denumirea hotărârii ar fi fost greşită, partea ar fi avut la îndemână instituţia îndreptării erorii materiale, prevăzută de art. 442 din C. proc. civ.

Prin urmare, în cauză, nu este incidentă nici ipoteza greşelii materiale prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Înalta Curte mai constată că pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt înregistrate numeroase dosare, având ca obiect contestaţii în anulare, consecutive şi cu conţinut identic, formulate de B., în calitate de reprezentant al societăţii A. S.R.L.

Potrivit art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Dacă legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona următoarele fapte săvârşite în legătură cu procesul, astfel:

1. cu amendă judiciară de la 100 RON la 1.000 RON:

a) introducerea, cu rea-credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unei căi de atac, vădit netemeinice."

Faţă de vădita netemeinicie a cererii contestatorului şi exercitarea repetată a căii de atac a contestaţiei în anulare, aspect de natură a contura reaua-credinţă a acestuia în exercitarea dreptului prevăzut de art. 503 şi urm din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că în speţă sunt incidente prevederile art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., republicat, astfel încât va aplica reprezentantului legal al societăţii A. S.R.L., B., o amendă judiciară în cuantum de 500 RON.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă şi, totodată, va face aplicarea în cauză a prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 3579 din 15 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibilă.

În temeiul art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., republicat, aplică reprezentantului legal al societăţii A. S.R.L., B., o amendă judiciară în cuantum de 500 RON.

Cu drept de reexaminare, în termen de 15 zile de la comunicare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2018.

GGC - MP