Judicial salary equalization under OUG 83/2014 and Ministry of Justice standing for payment of retroactive differences

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/9.02.2016, reclamanta A. a chemat în judecata pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani, solicitând:

- obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea ordinului de salarizare, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015), care să cuprindă indemnizaţia de încadrare şi sporurile în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinita în cadrul instanţei;

- obligarea celor trei pârâţi Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Botoşani la acordarea, începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţelor salariale rezultate din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în funcţie anterior datei de 31.12.2009, în raport cu modalitatea stabilită după data de 01.10.2010, actualizate de la data scadenţei până la data plăţii efective, precum şi a dobânzii legale de la data scadenţei până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1674 din 20 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani.

A fost obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de salarizare care să cuprindă indemnizaţia de încadrare şi sporurile conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 începând cu 9.04.2015.

Au fost obligat pârâţii să plătească reclamantei diferenţa salarială rezultată din aplicarea noii indemnizaţii de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu 9.04.2015, diferenţă ce se va actualiza la data plăţii efective precum şi la plata dobânzii legale aferente diferenţei salariale de la 9.04.2015 până la data plăţii efective.

3. Cererile de recurs şi motivele de casare invocate

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, au formulat recursuri pârâţii Tribunalul Botoşani şi Ministerul Justiţiei, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

S-a solicitat de către recurentul-pârât Tribunalul Botoşani admiterea recursului, anularea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În esenţă, s-a considerat că modul de interpretare dat de prima instanţă, respectiv că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, sunt aplicabile categoriei profesionale a magistraţilor echivalează cu extinderea efectelor acestor dispoziţii legale unor categorii pe care legea nu o prevede în mod expres.

De asemenea, s-a arătat că reîncadrarea judecătorilor în funcţie, grad şi gradaţie pe clasele de salarizare, precum şi stabilirea drepturilor salariale s-a făcut în temeiul Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 şi a Legii-cadru nr. 284/2010, ţinându-se seama de gradul profesional, vechimea în muncă, vechimea în funcţie, dobândite în condiţiile legii până la data de 31 decembrie 2010, dispoziţii legale în temeiul cărora au fost stabilite şi drepturile salariale cuvenite recurentei.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 483 şi următoarele din C. proc. civ.

S-a solicitat de către recurentul-pârât Ministerul Justiţiei admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiată, apreciindu-se că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea normelor legale incidente.

S-a considerat că s-a dispus, în mod greşit, obligarea şi a Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor salariale, în condiţiile în care instanţa angajatoare este cea care are această atribuţie.

A mai fost criticată reţinerea primei instanţe în sensul că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 sunt aplicabile şi judecătorilor, prin aceasta adăugându-se la norma legală, contrar atribuţiei instanţei de aplicare a legii.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 483 şi următoarele din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului formulat de Tribunalul Botoşani şi admiterea recursului formulat de Ministerul Justiţiei, casarea parţială a sentinţei, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de încadrare salarială şi, obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani la plata diferenţei salariale rezultate, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014.

Instanţa de fond a admis cererea reclamantei, apreciind-o ca fiind întemeiată deoarece, în ceea ce priveşte modalitate de stabilire a indemnizaţie sale de încadrare brută, s-a creat o situaţie de inegalitate de tratament având în vedere că, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din indemnizaţia de încadrare, procent net inferior celor prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006 conform cărora avansarea se realiza în tranşe de vechime.

În acest context, instanţa de fond având în vedere prevederile art. I alin. (1) din Legea nr. 71/2015, prin care s-a aprobat O.U.G. nr. 83/2014 a apreciat că s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.

Înalta Curte apreciază că motivarea instanţei de fond este corectă, iar criticile invocate prin cererile de recurs nu sunt întemeiate având în vedere următoarele:

În conformitate cu prevederile Legii nr. 71/2015, în înţelesul dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014". Această noţiune a fost avută în vedere cu prilejul reglementării art. 1 alin. (1) şi (2) al din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor, în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

În mod corect, instanţă de fond a arătat că această idee rezultă şi din cuprinsul raportului comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 s-a făcut în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, fără a se adresa doar unor anumite categorii de salariaţi, ci tuturor salariaţilor din sistemul bugetar care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mic decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie. Având în vedere prevederile art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, conform cărora "prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării", precum şi cele ale art. 5 alin. (12) din acelaşi act normativ, conform cărora "prevederile alin. (11) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei", Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală prin admiterea acţiunii formulată de reclamantă.

În schimb, Înalta Curte găseşte întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea recurentului-pârât Ministerul Justiţiei la plata diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Prima instanţă, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina Ministerului Justiţiei de a emite un nou ordin de încadrare salarială pentru reclamanţi, l-a obligat pe pârât să achite diferenţele salariale rezultate.

Această din urmă dispoziţie va fi înlăturată, pentru că se justifică numai prin prisma calităţii recurentului de ordonator principal de credite. Or, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunţată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă) şi a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privinţa acestei cereri, Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Tribunalul Botoşani, va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa în parte sentinţa atacată, în sensul că va înlătura obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale rezultate, pentru lipsa calităţii procesuale pasive pentru acest capăt de cerere, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1674 din 20 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată, în sensul că înlătură obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata diferenţelor salariale rezultate, pentru lipsa calităţii procesuale pasive pentru acest capăt de cerere.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Respinge recursul declarat de Tribunalul Botoşani împotriva sentinţei nr. 1674 din 20 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2018.

GGC - MP