Scope of public sector maximum salary equalization for judicial personnel: interpretation of “salarized at the same level” under O.U.G. 83/2014 art. 1(5¹)

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/05.01.2016 reclamanta A., judecător la Tribunalul Vâlcea, a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa să dispună:

- emiterea, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015) a unui nou ordin de încadrare salariată, în acord cu art. 5 alin. (1)/1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, prin includerea drepturilor salariate aferente titlului ştiinţific de doctor;

- în temeiul art. 5 alin. (1)/1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, obligarea intimatului la plata, începând cu 09.04.2015, a diferenţei salariale rezultate din aplicarea acestor dispoziţii, (ţinând seama de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie şi de numirea într-o funcţie de conducere ulterior datei de I ianuarie 2011), actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii şi la daune moratorii-dobânda legală:

Totodată, s-a solicitat ca, la emiterea ordinului de salarizare, să se ţină cont, având în vedere numirile în funcţii de conducere, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data numirii, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar daca respectiva vechime în munca/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1342 din data de 20 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia inadmisibilităţii. S-a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

A fost obligat pârâtul la emiterea unui nou Ordin de încadrare salarială pe numele reclamantei, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acesteia, începând cu data de 09.04.2015, prin includerea drepturilor aferente titlului de doctor în drept, obţinut în baza Ordinului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării nr. 5729/24.11.2010 precum şi cu evidenţierea procentelor aferente vechimii în muncă şi în funcţie, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

A fost obligat pârâtul să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii către reclamantă a diferenţelor de drepturi salariale rezultate, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi a dobânzii legale aferente.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat recurs, criticând soluţia instanţei de fond ca netemeinică şi nelegală.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătându-se că sentinţa atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, s-a susţinut că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 71/2015, sunt aplicabile categoriei profesionale a magistraţilor.

S-a considerat că a accepta modul de interpretare dat de prima instanţă, ar echivala cu ignorarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi cu extinderea efectelor acestora unor categorii pe care legea nu o prevede în mod expres.

S-a invocat, cu titlu de practică judiciară, sentinţa nr. 34900/23.12.21015 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2015.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin de încadrare salarială, începând cu data de 09.04.2015, conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

Totodată s-a mai solicitat şi obligarea aceluiaşi pârât la plata diferenţelor salariale rezultate, începând cu data de 9.04.2015, cu luarea în considerare şi a titlului ştiinţific de doctor în drept.

Reclamanta este judecător la Tribunalul Vâlcea, iar la 24.11.2010 a obţinut titlul ştiinţific de doctor în drept, fără însă a beneficia de o salarizare egală cu aceea a colegilor săi, care au aceiaşi calificare academică.

Prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus art. 1 alin. (5)1 în O.U.G. nr. 83/2014, potrivit căruia:

"(5)1 Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, conform art. 5 alin. (1)1 şi (1)2 din acelaşi act normativ:

"(1)1 Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1)2 Prevederile alin. (1)1 se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Problema centrală a cauzei constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (5)1 al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Curtea de apel a reţinut că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al aceluiaşi articol 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2004.

Concluzia curţii de apel este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)1 al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului 'plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Totodată, se apreciază că nu poate fi primită susţinerea recurentului referitoare la extinderea, de către prima instanţă, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.

Astfel, judecătorul fondului are dreptul dar şi obligaţia,de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În concluzie, refuzul ministrului justiţiei de a emite ordin de salarizare pentru reclamantă, în care să fie incluse drepturile salariale aferente titlului de doctor în drept, precum şi cu evidenţierea procentelor aferente vechimii în muncă şi în funcţie,conform art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, apare ca fiind unul nejustificat.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 1342 din 20 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2018.

GGC - MP