Suspension of tax assessments based on res judicata from parallel litigation establishing apparent illegality

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti la data de 2 august 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A., în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (LCA), în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a solicitat suspendarea următoarelor acte administrative:

- Decizia de impunere nr. x din 4.07.2016 (anexată), emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa pentru o obligaţie fiscală de 7.883.441 RON, din care 3.197.772, impozit pe profit suplimentar şi 4.685.669 RON taxă pe valoare adăugată nedeductibilă;

- Decizia nr. 3118 din 5.07.2016 (anexată), referitoare la obligaţiile de plată accesorii, emisă pentru cuantumul de 4.211.423 RON, din care 1.615.052 RON impozit pe profit şi 2.596.371 RON dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoare adăugată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 179 din 17 august 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta S.C. A. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea cererii de suspendare.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursurilor

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 25 aprilie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 28 iunie 2018 completul filtru, a constatat, în raport de conţinutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs formulate îndeplineşte condiţiile de admisibilitate şi pe cale de consecinţă a declarat recursurile ca fiind admisibile în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) noul C. proc. civ. şi a fixat termen de judecată.

În motivarea cererii de recurs, în esenţă, recurenta a arătat următoarele:

Soluţia hotărârii atacate a fost motivată pe inexistenţa unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ, prima instanţă ilustrând asemenea împrejurări cu emiterea actului de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, emiterea actului în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului, şi cu modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Prima instanţă a constatat că în speţă este îndeplinită numai condiţia pagubei iminente şi a apreciat criticile aduse actelor administrativ-fiscale a căror suspendare s-a solicitat că impun o analiză detaliată şi administrarea unui amplu probatoriu pentru dovedirea situaţiei de fapt, probatoriu ce nu este specific cererii de suspendare.

În ce priveşte invocarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prima instanţă a considerat că în procedura suspendării solicitate, nu poate face o analiză detaliată şi aprofundată a modului de aplicare a dispoziţiilor legislaţiei naţionale în raport cu dreptul comunitar.

- Hotărârea atacată este casabilă pentru aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, motiv de recurs enunţat de art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ.

Textul art. 2 (1) lit. t) din LCA care defineşte termenul de "cazuri bine justificate", nu cere ca "împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze, o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ", să fie vădite, aşa cum a reţinut prima instanţă.

Instanţa sesizată cu o asemenea cerere de suspendare, nu trebuie să prejudece fondul, dar să-l "pipăie" trebuie, mai ales când se acuză încălcări stridente, sau aplicări stranii ale legii, în împrejurări în care:

- un text de lege - art. 11 (1) vechi Codul fiscal, este interpretat în contra raţiunii economiei de piaţă, a cărei legislaţie fiscală nu a conceput consecinţe fiscale pentru operaţiunile întreprinse de o societate comerciale, inclusiv cele interesând baza impozabilă, deductibilităţi, etc., doar în privinţa acelora care sunt rentabile, profitabile, ori care au un randament satisfăcător în raportul cheltuieli-venituri, fiind elementar că într-o economie de piaţă nu operează doar societăţi comerciale performante, cu profit neîntrerupt;

- autoritatea fiscală şi-a motivat decizia şi pe o relaţie de afiliere între A. şi B., societate cu care s-a angajat operaţiunea apreciată ca fiind nelegal fiscalizată, în mod complet gratuit, neafirmând nici un element de afiliere;

- facturile din operaţiunea amintită sunt perfect regulate potrivit art. 155 pct. 19 Vechi Codul fiscal;

- s-a făcut o confuzie impardonabilă, tot în aplicarea art. 11 (1) subalin. (2) din vechiul Codul fiscal, între "reîncadrarea formei unei tranzacţii", care priveşte calificarea juridică, şi "neluarea în considerare a unei tranzacţii"

- a fost încălcată flagrant procedura de calcul a impozitului pe profit, prevăzută de art. 19 Codul fiscal;

- aprecierea asupra eficienţei jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, nu este numai de domeniul judecăţii de fond.

2. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Cererea reclamantei este întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care prevede că, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizare, în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau autorităţii ierarhice superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.

Codul de procedură fiscală impune, pe lângă respectarea celor două condiţii, depunerea unei cauţiuni, conform dispoziţiilor art. 278 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015, obligaţie pe care reclamanta a îndeplinit-o până la soluţionarea cererii.

Suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii.

Atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare din punct de vedere legal a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

În plus, instituţia juridică analizată trebuie să ofere cetăţeanului o protecţie adecvată împotriva arbitrariului, ceea ce realizează şi Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Pe de altă parte, actul administrativ se bucură de prezumţie de legalitate, de autenticitate şi veridicitate, trăsături care constituie fundamentul caracterului executoriu, rezultând principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este însuşi titlu executoriu, suspendarea executării fiind condiţionată de existenţa unor cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unor pagube iminente.

În considerarea celor două principii incidente în materia actelor administrative al legalităţii actului şi al executării acestuia din oficiu, suspendarea executării constituie o situaţie de excepţie, aceasta putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

Pentru suspendarea executării unui act administrativ nu este suficient doar ca partea interesată să susţină că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, ci trebuie să prezinte indicii pe baza cărora să se poată realiza o analiză în concret a cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube, în raport cu natura şi amploarea măsurii dispuse prin actul contestat şi datele economice ale contribuabilului.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumentele juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actelor administrative aflate în litigiu.

Totodată, Curtea reţine că în cadrul cererii de suspendare a executării nu se poate analiza pe fond raportul juridic dedus judecăţii.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În jurisprudenţa sa constantă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analiza criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite de fapt sau de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute ca fiind emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

- Înalta Curte constată că în cauză este îndeplinită condiţia cazului bine justificat. Astfel se constată că în cauză s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 4204/2017 a Curţii de Apel Bucureşti şi sentinţa civilă nr. 20/2018 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care pârâta-intimată ANAF a fost obligată să soluţioneze contestaţia administrativ-jurisdicţional fiscală împotriva celor două decizii care fac obiectul cererii de suspendare în speţă, a anulat Decizia nr. 2275/2016, prin care s-a suspendat soluţionarea contestaţiei DGRFP.

Aparenţa de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în indicii de nelegalitate şi care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor veritabile motive de nelegalitate.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, dispoziţiile legale incidente şi susţinerile părţilor, Curtea apreciază că cerinţa existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în cauză, aparenţa de nelegalitate fiind susţinută cu prisosinţă în cauză de autoritatea de lucru judecat, chiar provizorie, a hotărârii judecătoreşti pronunţată în cauza având ca obiect anularea actului administrativ.

Potrivit art. 430 alin. (1), (2) şi 4 C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

În cauza de faţă, Curtea observă incident efectul pozitiv al lucrului judecat statuat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. Aşa cum a subliniat şi ICCJ în jurisprudenţa sa, efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit. Altfel spus, efectul pozitiv al -lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă triplă identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis. Cum în relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu şi succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.

Chiar provizorie această autoritate de lucru judecat ea nu poate fi ignorată în cauza de faţă şi cu atât mai puţin contrazisă printr-o eventuală apreciere contrară, chiar pe baza unui control sumar al fondului, în sensul că procesul-verbal în litigiu nu este afectat de o îndoială serioasă asupra legalităţii sale. O altă instanţă care a realizat în concret un control de fond asupra aceluiaşi act administrativ a statuat că acesta este afectat de vicii de nelegalitate, statuare jurisdicţională suficientă aşadar, în opinia Curţii, pentru a se reţine aparenţa de drept, într-o cerere de suspendare, în favoarea destinatarului actului administrativ contestat.

Înalta Curte reţine că este îndeplinită în cauză şi condiţia privind prevenirea unei pagube iminente în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, societatea recurentă fiind în procedura de insolvenţă, având intenţia de a se reorganiza.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Faţă de cele reţinute mai sus, constatând că sentinţa de fond este netemeinică şi nelegală în conformitate cu prevederile art. 488 pct. 8 raportat la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată, va admite cererea şi va dispune suspendarea acelor administrative până la pronunţarea instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar X împotriva sentinţei nr. 179 din 17 august 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând, admite cererea.

Dispune suspendarea executării deciziei nr. de impunere nr. x din 4.07.2016 (anexată), emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa şi a deciziei nr. 3118 din 5.07.2016, până la pronunţarea instanţei de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2018.

GGC - MP