Union's representation of members satisfies administrative pre-litigation procedure for contractual public employee wage assimilation claims

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată iniţial Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, Sindicatul A., în numele şi pe seama reclamanţilor B., C., D., E., F., G., H. şi I., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, obligarea primei pârâte la completarea Ordinului nr. x/23.12.2015 prin emiterea unor acte de asimilare, cu începere de la 01.12.2015, a funcţiilor şi salariilor personalului contractual reprezentat de muncitorii şi şoferii din cadrul DSVSA Constanţa, cu funcţiile şi nivelul de salarizare stabilite potrivit dispoziţiilor ordinelor MADR, de aplicare a alin. (8) şi 81 din O.U.G. nr. 83/2014, în cadrul APIA.

Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei DSVSA Constanţa ca, pentru perioada cuprinsă între 01.12.2015 şi data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească fiecărui reclamant diferenţa dintre drepturile asimilate cuvenite şi drepturile efectiv plătite.

Prin sentinţa civilă nr. 2030 din 31.08.2016 a Tribunalului Constanţa, secţia I civilă a fost admisă excepţia necompetenţei materiale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 233/CA din 24 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a Sindicatului A., ca nefondată şi a fost admisă excepţia inadmisibilităţii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, invocată de pârâta DSVSA Constanţa, fiind respinsă ca inadmisibilă acţiunea reclamanţilor.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Sindicatul A., în numele şi pe seama reclamanţilor B., C., D., E., F., G., H. şi I., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la prima instanţă pentru judecarea fondului, iar în subsidiar, casarea hotărârii recurate cu reţinere spre soluţionare, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului se arată că prima instanţă în mod nelegal a admis excepţia inadmisibilităţii fără a ţine cont de cele învederate de reclamanţi, care au arătat că procedura prealabilă a fost îndeplinită prin Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România, conform adresei nr. x/21.01.2016, la care s-a răspuns prin adresa nr. x/02.03.2016, documente ce există la dosarul cauzei.

Susţine că răspunsul ANSVSA a fost formal şi evaziv, aceasta evitând un punct de vedere care să rezolve situaţia categoriilor de personal avute în vedere la emiterea Ordinului nr. 1016/23.12.2015.

Consideră că faptul că procedura prealabilă s-a realizat prin Federaţie nu reprezintă un fine de neprimire, întrucât calitatea acestora de reprezentanţi legali ai membrilor de Sindicat este recunoscută în mod expres de lege conform art. 28 din Legea nr. 62/2011, mandatul conferit fiind valabil pentru toate fazele procesuale, inclusiv procedura administrativă prealabilă.

Recurenţii-reclamanţi consideră că au făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, sens în care se impune admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei la prima instanţă.

Mai arată că, întrucât reclamanţii fac parte din personalul contractual al DSVSA Constanţa, structură judeţeană subordonată Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, fiind angajaţi pe posturi de muncitori calificaţi şi şoferi, în baza unor contracte individuale de muncă, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine secţiei de conflicte de muncă a Tribunalului Constanţa, întrucât, deşi pârâtele sunt autorităţi publice, litigiul vizează drepturi salariale ale personalului contractual angajat, fiind incidente dispoziţiile art. 266 şi următoarele din Legea nr. 53/2003 şi nu dispoziţiile speciale ale Legii nr. 554/2004.

4. Apărările intimatelor-pârâte

4.1. Intimata-pârâtă Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, apreciind că în speţă nu a fost realizată procedura prealabilă administrativă de către reclamanţi.

4.2. Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a cauzei, apreciază că aceasta aparţine Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, aceasta fiind determinată în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Procedura de soluţionare a recursului

1. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 27 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Ulterior, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018, a fost fixat termen de judecată, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

2. Cu privire la recursul formulat

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Sindicatul A., în numele şi pe seama reclamanţilor B., C., D., E., F., G., H. şi I., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa, obligarea primei pârâte la completarea Ordinului nr. x/23.12.2015 prin emiterea unor acte de asimilare, cu începere de la 01.12.2015, a funcţiilor şi salariilor personalului contractual reprezentat de muncitorii şi şoferii din cadrul DSVSA Constanţa, cu funcţiile şi nivelul de salarizare stabilite potrivit dispoziţiilor ordinelor MADR, de aplicare a alin. (8) şi 81 din O.U.G. nr. 83/2014, în cadrul APIA.

Au mai solicitat obligarea pârâtei DSVSA Constanţa ca, pentru perioada cuprinsă între 01.12.2015 şi data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească fiecărui reclamant diferenţa dintre drepturile asimilate cuvenite şi drepturile efectiv plătite.

Ca urmare a respingerii acţiunii introductive, reclamantul a formulat recurs.

Înalta Curte constată că, deşi prin cererea de recurs formulată, Sindicatul A. a invocat doar motivul de casare revăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate se subsumează şi motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., astfel cum, de altfel, s-a reţinut şi prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

În ceea ce priveşte criticile aduse din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., se constată că acestea vizează faptul că, în speţă, competenţa materială de soluţionare a cauzei ar aparţine secţiei de conflicte de muncă a Tribunalului Constanţa şi nu Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, litigiul vizând drepturi salariale ale personalului contractual.

Înalta Curte constată că acest motiv de casare nu este fondat, având în vedere următoarele aspecte:

Prezenta cauză a fost iniţial înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, instanţă în faţa căreia pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa au invocat necompetenţa materială a tribunalului, iar prin sentinţa civilă nr. 2030 din 31.08.2016, Tribunalul Constanţa, secţia I civilă şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa.

Ulterior, în faţa Curţii de Apel Constanţa, necompetenţa materială a acestei instanţe nu a mai fost invocată de către niciuna dintre părţi, aceasta fiind invocată doar prin cererea de recurs formulată.

Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."

În consecinţă, invocarea excepţiei de necompetenţă materială a curţii de apel care a pronunţat hotărârea recurată nu poate fi invocată prin cererea de recurs, câtă vreme legiuitorul a prevăzut, cu caracter imperativ, un termen până la care aceasta poate fi invocată, respectiv până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, respectiv aceasta putea fi invocată doar până la termenul din 17.11.2016.

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.:

"Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel."

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de către instanţa de fond, că procedura prealabilă a fost îndeplinită de către reclamanţi prin Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România, conform adresei nr. x/21.01.2016, aflată la dosar recurs.

Înalta Curte constată că prima instanţă a apreciat în mod eronat asupra neîndeplinirii procedurii prealabile, câtă vreme potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011 din 10 mai 2011, a dialogului social:

"(1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuţiilor prevăzute de alin. (1) şi (2), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă."

De asemenea, potrivit art. 31 din acelaşi act normativ:

"La cererea organizaţiilor sindicale afiliate, federaţiile sau confederaţiile sindicale reprezentative, după caz, pot delega reprezentanţi care să le asiste ori să le reprezinte interesele în relaţia cu angajatorii sau organizaţiile acestora."

În aceste condiţii, se constată că legiuitorul a acordat calitate organizaţiilor sindicale şi federaţiilor să reprezinte interesele salariaţilor în relaţia cu angajatorii.

Aceasta presupune că respectivele entităţi au calitate şi în ceea ce priveşte formularea procedurilor prealabile demersului judiciar, deoarece dacă s-ar aprecia în mod contrar, acţiunile formulate ar fi lipsite de finalitatea dorită în lipsa urmării etapelor precedente înregistrării acţiunii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod eronat instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile administrative.

Pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor şi dat fiind că nu a fost soluţionat fondul cauzei, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport cu această soluţie, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurent urmează a fi avută în vedere de instanţa de fond, care va soluţiona cauza în rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de Sindicatul A. în numele şi pe seama reclamanţilor B., C., D., E., F., G., H. şi I. împotriva sentinţei civile nr. 233/CA din 24 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Sindicatul A. în numele şi pe seama reclamanţilor B., C., D., E., F., G., H. şi I. împotriva sentinţei civile nr. 233/CA din 24 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 decembrie 2018.

GGC - MP