Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 4371/2018 AI generated

Validity of excluding non-contesting bidder from continued public procurement procedure after CNSC annulment

Case Number Decizia nr. 4371/2018
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the intermediate body, upholding the appellate court's order to annul the 25% financial correction report and notice, thereby allowing the county plaintiff to prevail. The dispute concerned the legality of a financial penalty imposed on a public procurement procedure for an e-government project, where the contracting authority, following a National Council for Solving Challenges (CNSC) decision that annulled the initial procedure's cancellation, continued the tender only with the single bidder who had filed a challenge, while the other bidder's offer was rejected without appeal. The court ruled that the second bidder lost its status as an "economic operator involved in the procedure" once its rejection became final under Article 206(1) and (1)1 of Government Emergency Ordinance No. 34/2006, as it failed to lodge a challenge within the statutory deadline. Consequently, the court determined that including the non-challenging bidder would have violated the principles of equal treatment and non-discrimination, validating the contracting authority’s decision to proceed with the sole remaining active offer and confirming that the intermediate body’s initial administrative finding of an error in applying the CNSC decision was unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 12 din O.U.G. nr. 1/2017, art. 1 din O.U.G. nr. 9/2014; Validity of excluding non-contesting bidder from continued public procurement procedure after CNSC annulment: The dispute concerned the legality of a financial penalty imposed on a public procurement procedure for an e-government project, where the contracting authority, following a National Council for Solving Challenges (CNSC) decision that annulled the initial procedure's cancellation, continued the tender only with the single bidder who had filed a challenge, while the other bidder's offer was rejected without appeal. The court ruled that the second bidder lost its status as an "economic operator involved in the procedure" once its rejection became final under Article 206(1) and (1)1 of Government Emergency Ordinance No. 34/2006, as it failed to lodge a challenge within the statutory deadline. Consequently, the court determined that including the non-challenging bidder would have violated the principles of equal treatment and non-discrimination, validating the contracting authority’s decision to proceed with the sole remaining active offer and confirming that the intermediate body’s initial administrative finding of an error in applying the CNSC decision was unfounded.

Keywords

AI generated
public procurement procedure validity of contract non-administrative dispute exclusion of bidder e-government administrative contract

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
77/8.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a formulat recurs pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006
- în mod greşit instanţa de fond a anulat notificarea privind înştiinţarea corecţie financiară de 25% în condiţiile în care autoritatea contractantă a ignorat atât prevederile art. 280 alin.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
a fost analizat în şedinţa completului de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din 6.06.2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 493 C. proc. civ
Raportul asupra admisibilităţii recursului întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin.
art. 12 din O.U.G. nr. 1/2017
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene conform art. 12 din O.U.G. nr. 1/2017) a fost respinsă în mod corect de către judecătorul fondului.
art. 1 din O.U.G. nr. 9/2014
Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene conform art. 12 din O.U.G.
art. 209 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006
x/24.06.2014, comisia de evaluare a declarat neconforme ofertele celor doi ofertanţi din cadrul procedurii, şi a dispus anularea procedurii de achiziţie publică, în baza art. 209 alin.
art. 206 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006
(1), cât şi cele ale art. 206 alin.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Main legal ground cited for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive.

art. 496 C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive as the basis for the court's ruling on the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. x/05.11.2015, reclamantul Judeţul Sibiu prin Consiliul Judeţean Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul pentru Societatea Informaţională - organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale, în principal:

a) Anularea Raportului (Deciziei) nr. x/03.06.2015 emis de Ministerul Societăţii Informaţionale şi a tuturor actelor care au stat la baza aplicării corecţiei financiare de 25 % dispusă de pârât, comunicată reclamantei prin Notificarea privind înştiinţare corecţie financiară nr. x/06.03.2015 înregistrată sub nr. x/09.03.2015 în cadrul proiectului "E-Unitatea Administrativ Teritorială. Sistem Informatic Integrat, suport pentru dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice în judeţul Sibiu" - SMIS x şi, după reevaluarea conduitei autorităţii contractante Judeţul Sibiu;

b) Constatarea aplicării legale a Deciziei Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor nr. 2353/260C10/2775/07.08.2014 de către autoritatea contractantă Judeţul Sibiu;

c) Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru dovedită cu chitanţa depusă la dosar.

În subsidiar, în ipoteza în care instanţa consideră că autoritatea contractantă Judeţul Sibiu a aplicat greşit decizia Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor 2353/260C10/2775/07.08.2014 solicită diminuarea corecţiei de 25% aplicate Sibiu la un cuantum de 5% din valoarea contractului de achiziţie nr. x/24.09.2014 încheiat între Judeţul Sibiu, în calitate de achizitor, şi Asocierea S.C. A. S.A. - S.C. B. S.A., în calitate de furnizor, având în vedere conduita autorităţii contractante şi faptul că o eventuală aplicare eronată a deciziei Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor de către autoritatea contractantă s-a datorat lipsei de acurateţe a dispozitivului acesteia.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 77/8.04.2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Ministerul Fondurilor Europene;

- a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul Judeţul Sibiu prin Consiliul Judeţean Sibiu, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul pentru Societatea Informaţională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale şi Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanţelor publice şi, în consecinţă, a anulat Raportul x/03.06.2015 şi Notificarea cu nr. 3945/06.03.2015 privind înştiinţarea corecţie financiară de 25% în cadrul proiectului "E-UAT. Sistem Informatic Integrat, suport pentru dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice în judeţul Sibiu" - SMIS x, emise de Ministerul Societăţii Informaţionale-Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale;

- a respins restul cererilor;

- a respins acţiunea îndreptată împotriva Ministerului Fondurilor Europene;

- a obligat pârât Ministerul pentru Societatea Informaţională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale la 100 RON cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 77/8.04.2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a formulat recurs pârâtul Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională, criticând-o pentru nelegalitate prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând casarea hotărârii şi rejudecarea acţiunii reclamantului în sensul respingerii acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului declarat, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, următoarele:

- în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene, în condiţiile în care acesta reprezintă autoritatea sub supravegherea căreia îşi desfăşoară activitatea Organismul Intermediar, impunându-se, aşadar, reţinerea calităţii procesuale a acestuia, pentru opozabilitatea hotărârii judecătoreşti, chiar dacă nu este emitentul actelor administrative contestate;

- în mod greşit instanţa de fond a anulat notificarea privind înştiinţarea corecţie financiară de 25% în condiţiile în care autoritatea contractantă a ignorat atât prevederile art. 280 alin. (1), cât şi cele ale art. 206 alin. (1) şi art. 209 alin. (2) lit. b) teza 1 din O.U.G. nr. 34/2006 modificată şi completată ulterior şi a hotărât să reevalueze tehnic doar oferta depusă de contestatorul Asocierea S.C. A. S.A. - S.C. B. S.R.L. (ofertă ce a fost declarată câştigătoare conform Raportului procedurii de atribuire nr. x/17.09.2014) deşi din Raportul procedurii de atribuire nr. x/05.02.2014 rezultă că la procedură s-au prezentat 2 ofertanţi, respectiv: Asocierea S.C. A. S.A. - S.C. B. S.R.L. şi Asocierea C. S.R.L. - S.C. D. S.R.L. - E. S.R.L. - S.C. F. S.R.L. Ca urmare, rezultatul a fost adus la cunoştinţa Asocierii S.C. A. S.A. - S.C. B. S.R.L., însă nu a fost comunicat şi celuilalt ofertant, care avea dreptul să fie înştiinţat despre întreaga procedură.

În opinia recurentului-pârât, interpretarea eronat-abuzivă a deciziei CNSC contravine principiilor nediscriminării şi tratamentului egal prevăzut de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006, principii care au ca scop asigurarea, pentru beneficiul oricărui potenţial ofertant, a accesului la o piaţă a achiziţiilor publice, deschisă competiţiei şi imparţială.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 4.07.2016, intimatul-reclamant Judeţul Sibiu prin Consiliul Judeţean Sibiu a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând, în esenţă, că soluţia adoptată de instanţa de fond este legală şi temeinică.

Reiterând coordonatele esenţiale ale cauzei intimatul-reclamant a învederat că instanţa de fond a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză şi a statuat în mod corect că autoritatea contractantă, punând în aplicare decizia CNSC, a continuat procedura numai cu ofertantul care a depus în termen legal contestaţia, cel de-al doilea ofertant pierzând calitatea de operator economic implicat în procedură, prin nedepunerea în termen legal a unei contestaţii.

În opinia autorităţii intimate, continuarea procedurii şi faţă de ofertantul care nu a formulat contestaţie cu privire la rezultatul iniţial al procedurii ar fi condus la încălcarea principiului tratamentului egal prin crearea unui avantaj evident ofertantului care nu şi-a exercitat dreptul de a depune contestaţie .

4.2. Prin întâmpinarea depusă la data de 26.01.2017, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene) a arătat că soluţia instanţei de fond asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene este legală, întrucât actele administrative contestate au fost emise de Organismul Intermediar pentru promovarea societăţii informaţionale ale cărui prerogative de exerciţiu a puterii publice sunt asigurate de Ministerul pentru Societatea Informaţională.

În opinia intimatului-pârât, în economia efectelor raportului juridic dedus judecăţii, obligaţia corelativă drepturilor recunoscute pe cale judecătorească nu poate fi reţinută decât în sarcina emitentului actului contestat, căruia îi revine obligaţia de a reprima orice manifestare de voinţă contrară soluţiei instanţei de judecată.

5. Procedura derulată în recurs

Raportul asupra admisibilităţii recursului întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ. a fost analizat în şedinţa completului de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din 6.06.2018, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului de judecată, în raport de Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea hotărârii recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimatul reclamant Judeţul Sibiu prin Consiliul Judeţean Sibiu a supus controlului instanţei de contencios administrativ verificarea legalităţii raportului nr. x/3.06.2015 emis de recurentul-pârât Ministerul pentru Societatea Informaţională, precum şi a tuturor actelor care au stat la baza aplicării corecţiei financiare de 25%, comunicată intimatului-reclamant prin Notificarea privind înştiinţare corecţie finală nr. 3945/6.03.2015, înregistrată sub nr. x/9.03.2015 în cadrul proiectului "E-Unitatea Administrativ Teritorială Sistem Informatic Integrat, suport pentru dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice în judeţul Sibiu" - x.

În esenţă, prin Notificarea x/06.03.2015 recurentul-pârât Ministerul pentru Societatea Informaţională - OIPSI a adus la cunoştinţă intimatului-reclamant că, în urma verificărilor efectuate asupra achiziţiilor desfăşurate de societate în implementarea proiectului E-UAT. Sistem Informatic Integrat, suport pentru dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice în judeţul Sibiu, SMIS x, s-a stabilit aplicarea unei corecţii în procent de 25 % din valoarea contractului de achiziţie x/24.09.2014 încheiat cu Asocierea S.C. A. SA- S.C. B. S.A. prin Listele de verificare a achiziţiilor.

În fapt s-a reţinut că, potrivit procesului-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor x/27.05.2014 au fost depuse două oferte: Asocierea S.C. A. SA- S.C. B. S.A. prin adresa x/27.05.2014 şi Asocierea S.C. C. SRL - S.C. D. S.R.L. - E. SRL- S.C. F. S.R.L. prin adresa x/27.05.2014, că ambele oferte au fost declarate admise din punct de vedere al îndeplinirii cerinţelor de calificare potrivit raportului procedurii x/01.07.2014 dar ambele au fost declarate neconforme în baza art. 36 alin. (2) lit. a) H.G. nr. 925/2006 (aşa cum rezultă din Raportul tehnic cooptat x/24.06.2014), că împotriva comunicării rezultatului din 04.07.2014 Asocierea S.C. A. SA- S.C. B. S.A. a formulat contestaţia x/15.07.2014 împotriva raportului de anulare a procedurii x/2014 şi adresei de comunicare cu privire la rezultatul procedurii, că Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor prin decizia 2353/260/c10/2775 din 07.08.2014 a dispus anularea deciziei de declarare ca neconformă a ofertei contestatoarei, anularea deciziei de anulare a procedurii, anularea raportului procedurii 9866/2014 şi a tuturor comunicărilor subsecvente şi a dispus continuarea procedurii prin organizarea sesiunii demonstrative pentru evaluarea îndeplinirii cerinţelor funcţionale solicitate.

Autoritatea contractantă a pus în aplicare decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor întocmind un nou raport al procedurii de atribuire x/17.09.2014 din conţinutul căruia rezultă că în evaluare a intrat doar oferta depusă de Asocierea S.C. A. SA- S.C. B. S.A., urmare deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor care a fost declarată câştigătoare aplicându-se criteriul preţului cel mai scăzut.

Recurentul-pârât OIPSI a apreciat că autoritatea contractantă a aplicat eronat decizia Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor reevaluând tehnic doar oferta Asocierii S.C. A. SA- S.C. B. S.A., deşi în Raportul procedurii de atribuire x/05.02.2014 se precizează că s-au prezentat doi ofertanţi, abatere care a condus la nerespectarea principiilor transparenţei şi a tratamentului egal în timpul evaluării.

Soluţia primei instanţe care a considerat nelegale actele administrative contestate reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte reţine următoarele:

Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene conform art. 12 din O.U.G. nr. 1/2017) a fost respinsă în mod corect de către judecătorul fondului.

Aceasta întrucât, în materia contenciosului administrativ, calitate procesuală dobândeşte emitentul actului contestat, în speţă Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale - Ministerul Societăţii Informaţionale (în prezent, Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională).

Criticile recurentului-pârât în sensul că, în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 9/2014, Ministerul Fondurilor Europene a preluat activitatea şi structurile cu rol de Autoritate de management pentru Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" de la Ministerul Economiei şi pentru Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane" de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, rol definit la art. 60 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999" nu pot fi primite, întrucât, conform actului normativ invocat Ministerul Fondurilor Europene a preluat numai activitatea şi structurile cu rol de Autoritate de Management (în continuare AM) pentru Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" de la Ministerul Economiei nu şi atribuţiile OIPSI care, în speţă, au rămas în sarcina pârâtului Ministerul Societăţii Informaţionale, respectiv Ministerul Comunicaţiilor şi pentru Societatea Informaţională.

Având în vedere că raportul juridic dedus judecăţii se leagă între emitentul actului contestat OIPSI şi reclamant, Autoritatea de Management nu are calitate procesuală într-un astfel de litigiu, chiar dacă debitul stabilit prin actele contestate se recuperează în contul AM, acest din urmă aspect fiind lipsit de relevanţă.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Fondurilor Europene în cauza dedusă judecăţii.

În privinţa criticilor vizând nelegalitatea anulării raportului nr. x/3.06.2015 şi a notificării nr. x/6.03.2015 privind înştiinţarea corecţiei financiare de 25%, Înalta Curte constată că sunt, de asemenea, nefondate.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că intimatul-reclamant a respectat principiul tratamentului egal în derularea procedurii de achiziţie.

Potrivit situaţiei de fapt, la data de 03.12.2013 a fost semnat contractul de finanţare nr. x (înregistrat sub nr. 16878) între Consiliul Judeţean Sibiu, în calitate de Beneficiar, şi Ministerul pentru Societatea Informaţională, în calitate de Organism Intermediar, în numele şi pentru Ministerul Economiei în calitate de Autoritate de Management, pentru realizarea Proiectului "E-UAT. Sistem Informatic Integrat, suport pentru dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice în judeţul SIBIU" - SMIS 48403. Proiectul este finanţat din fonduri aferente Programului Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", Axa III tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor pentru sectoarele privat şi public", Domeniul Major de Intervenţie 2 "Dezvoltarea şi creşterea serviciilor publice electronice", Operaţiunea 1 Susţinerea implementării de soluţii de e-guvernare".

În cadrul proiectului sus-amintit, prin anunţul de participare nr. x/12.03.2014 Autoritatea Contractantă Judeţul Sibiu a iniţiat procedura de achiziţie publică prin licitaţie deschisă pentru atribuirea contractului având ca obiect: Furnizare de echipamente, implementarea sistemului informatic integral şi realizarea instruirii în cadrul Proiectului "E-UAT. Sistem Informatic Integrat, suport pentru dezvoltarea şi creşterea eficienţei serviciilor publice în judeţul SIBIU", având o valoare estimată de 5.274.260 RON fără TVA.

Şedinţa de deschidere a avut loc în data de 27.05.2014, în cadrul procedurii fiind depuse 2 oferte, din partea următorilor operatori economici:

- Asocierea S.C. A. S.A. - S.C. B. S.R.L.;

- Asocierea C. S.R.L. - D. S.R.L. - E. S.R.L. - F. S.R.L.

În urma evaluării propunerilor tehnice depuse de ofertanţi, şi în baza Raportului tehnic al expertului extern cooptat înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. x/24.06.2014, comisia de evaluare a declarat neconforme ofertele celor doi ofertanţi din cadrul procedurii, şi a dispus anularea procedurii de achiziţie publică, în baza art. 209 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât au fost depuse doar oferte neconforme.

La data de 14 iulie 2014, sub nr. x/15.07.2014 a fost înregistrată la autoritatea contractantă contestaţia Asocierii S.C. A. S.A. - S.C. B. S.R.L. împotriva rezultatului procedurii de licitaţie deschisă organizată de Consiliul Judeţean Sibiu.

Prin Decizia CNSC nr. 2353/260C 10/2775/07.08.2014 a fost admisă contestaţia şi s-a dispus anularea deciziei de declarare ca neconformă a ofertei depusă de Asocierea S.C. A. S.A. - S.C. B. S.R.L., anularea deciziei de anulare a procedurii, anularea raportului procedurii nr. 9866/01.07.2014 şi a tuturor comunicărilor subsecvente acestuia, Consiliul dispunând, de asemenea, continuarea procedurii (...) prin organizarea sesiunii demonstrative (...) potrivit celor cuprinse în motivare.

În vederea punerii în aplicare a deciziei CNSC anterior menţionate, autoritatea contractantă a continuat procedura de achiziţie prin organizarea sesiunii demonstrative, şi ulterior, a fazei finale de licitaţie electronică, doar cu ofertantul implicat în procedură, respectiv Asocierea S.C. A. S.A. - S.C. B. S.R.L.

Ulterior, a fost întocmit un nou raport al procedurii, sub nr. x/17.09.2014 prin care s-a consemnat succint toate etapele parcurse, iar Asocierea A. S.A. - S.C. B. S.R.L. a fost declarată câştigătoare.

Aşa fiind, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte constată că, în mod corect autoritatea contractantă a continuat procedura cu un singur ofertant, în raport de împrejurarea că cel de-al doilea ofertant nu a formulat contestaţie în termen legal, oferta acestuia fiind definitiv respinsă.

Aceasta întrucât, potrivit art. 206 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 "autoritatea contractantă are obligaţia de a informa operatorii economici implicaţi în procedura de atribuire despre deciziile referitoare la rezultatul selecţiei, la rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică sau de încheiere a acordului-cadru, la admiterea într-un sistem de achiziţie dinamic, la rezultatul concursului de soluţii ori, după caz, la anularea procedurii de atribuire şi eventuala iniţiere ulterioară a unei noi proceduri, în scris şi cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora, înăuntrul termenului prevăzut la art. 200", iar conform alin. (1)1 al aceluiaşi articol "în sensul prevederilor alin. (1), se consideră operator economic implicat în procedura de atribuire orice candidat/ofertant pe care autoritatea contractantă nu l-a informat încă despre decizii care îi vizează direct candidatura/oferta proprie sau orice candidat/ofertant a cărui candidatură/ofertă nu a fost încă respinsă definitiv de autoritatea contractantă. O respingere este considerată definitivă dacă a fost comunicată operatorului economic în cauză şi fie a fost considerată legală de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sesizat în legătură cu acest aspect, fie nu a făcut ori nu mai poate face obiectul unei căi de atac".

În speţă, în aplicarea dispoziţiilor legale precitate, oferta Asocierii C. S.R.L. - S.C. D. SRL-SC E. S.R.L. - S.C. F. S.R.L. a fost respinsă definitiv de către autoritatea contractantă şi nu mai poate face obiectul unei căi de atac.

În acest context, se impune precizarea că există un precedent administrativ în soluţiile adoptate de Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale într-un caz similar, prin raportul de control nr. x/25.11.2015, în cuprinsul căruia a menţionat că această poziţie a fost adoptată şi de organismul pârât în Raportul de control x/25.11.2015 când s-a apreciat că "beneficiarul în mod corect a pus în aplicare decizia CNSC nr. 2353/260/C10/2775" şi că "În ipoteza în care autoritatea contractantă ar fi continuat procedura şi faţă de ofertantul care nu a formulat, în termen legal, o contestaţie cu privire la rezultatul iniţial al procedurii, ar fi însemnat să ignore o dispoziţie imperativă a legii şi ar fi condus la o gravă încălcare a principiului tratamentului egal prin crearea unui avantaj evident ofertantului care nu şi-a exercitat dreptul legal de a depune contestaţie" .

Este adevărat că, în dreptul românesc, precedentul administrativ nu este prevăzut ca atare într-o normă generală, însă, din întreaga reglementare a O.U.G. nr. 66/2011 rezultă că activitatea de verificare şi constatare a neregulilor este supusă exigenţelor principiului bunei administrări statuat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniuni Europene, principiu care nu poate fi ignorat ca reper în orientarea conduitei administrative a autorităţii publice naţionale, implicând dreptul la un tratament imparţial, echitabil şi într-un termen rezonabil în cadrul raporturilor de drept administrativ.

În raport de considerentele arătate, aplicarea corecţiei de 25% apare ca nejustificată, aşa cum în mod corect a stabilit instanţa de fond.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În consecinţă, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei recurate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul pentru Societatea Informaţională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale împotriva sentinţei nr. 77 din 8 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 noiembrie 2018.

GGC - MP