Drunk driving conviction: constitutional interpretation of alcohol threshold timing and reliance on subsequent blood samples

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor, reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 39 din data de 09.04.2021 pronunţată de Judecătoria Mizil s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen.., rap. la art. 157 alin. (1) C. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.., a fost încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A., pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. (1), (2) şi 3 C. pen., faţă de lipsa plângerii prealabile a persoanei vătămate B..

În temeiul art. 397 alin. (5) rap. la art. 25 alin. (5) C. proc. pen.. au fost lăsate nesoluţionate acţiunile civile promovate de părţile civile B. şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen.. raportat la art. 336 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la o pedeapsă de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, termen stabilit în condiţiile art. 92 C. pen. şi care curge de la data rămânerii definitive a sentinţei.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova, la datele stabilite de această instituţie;b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen. pe durata termenului de supraveghere inculpatul a fost obligat să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 94 alin. (2) C. pen., supravegherea obligaţiei prevăzută de art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. s-a dispus să fie făcută de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. pe durata termenului de supraveghere s-a impus inculpatului obligaţia să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Colceag sau în cadrul Şcolii gimnaziale a comunei Colceag, pe o perioadă de 60 de zile.

S-a luat act de faptul că inculpatul a executat obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, obligaţie stabilită prin Sentinţa penală nr. 41/13.02.2017 pronunţată de Judecătoria Mizil cu ocazia condamnării pentru săvârşirea aceleiaşi infracţiuni de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

În baza art. 94 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) C. pen. s-a dispus să fie comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova.

Un exemplar al sentinţei s-a dispus să fie comunicat Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Prahova.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen.. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârşirea unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere şi neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor, obligaţiilor de supraveghere şi a celor civile, stabilite prin hotărârea apelată.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel persoana vătămată B. şi inculpatul A..

Prin Decizia nr. 1179 din 26.11.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de către inculpatul A. şi persoana vătămată B. împotriva Sentinţei penale nr. 2572 din data de 09 aprilie 2021 pronunţată de Judecătoria Mizil şi au fost obligaţi la plata sumei de câte 300 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de recurs în casaţie inculpatul A., la data de 14.12.2021, care a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 03.01.2022, sub numărul de dosar x/2017

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, recurentul inculpat A. a solicitat admiterea în principiu a recursului în casaţie, iar pe fond, casarea Deciziei penale nr. 1179/26.11.2021 a Curţii de Apel Ploieşti şi, în rejudecare, achitarea sa pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) C. pen.

În esenţă, recurentul inculpat a învederat că instanţa de fond a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru infracţiunea prev. de art. 336 alin. (1) C. pen. şi a dispus încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, reţinând, în fapt, că, la data de 27.08.2015, înainte de ora 22:30, pe fondul unor probleme familiale a consumat acasă cca 750 ml de bere, după care s-a urcat la volanul maşinii şi a circulat câteva minute pe drumul public, pe raza com. Colceag, jud. Prahova, pe o distanţă scurtă, producând un eveniment rutier soldat cu vătămarea corporala a numitului B..

Recurentul a menţionat că, în realitate, la ora 22:30 poliţia a ajuns la faţa locului, după ce anterior a fost anunţă prin dispecerat de producerea evenimentului rutier, aşa cum rezultă din declaraţia martorei C., care a auzit un zgomot produs de accident şi a efectuat imediat un apel telefonic de urgenţă, la momentul real al producerii evenimentului, respectiv în jurul orei 22:15. În acest context a susţinut că, în niciun caz, nu reiese că poliţia a fost prezentă la faţa locului la ora 22:30, când s-au întocmit actele de constatare.

A mai susţinut că etilotestul efectuat la ora 23:00, a indicat 0,54 mg/l alcool pur în aerul respirat, motiv pentru care, la ora 23:30, după o oră şi un sfert de la eveniment, i-a fost recoltată prima probă de sânge, rezultând o alcoolemie de 1,10 gr.‰, iar după încă o oră, i-a fost recoltată cea de-a doua probă, rezultând o îmbibaţie alcoolică de 0,95 gr.‰.

Recurentul a învederat că IML Bucureşti a comunicat că, un calcul retroactiv nu poate fi efectuat în faza de absorbţie din motive ce ţin de limitele ştiinţei medico-legale, împrejurare în legătură cu care inculpatul a susţinut că nu poate înlătura principiul in dubio pro reo. A precizat că existenţa unui dubiu (cu privire la săvârşirea unei infracţiuni sau comiterea unei simple contravenţii la regimul rutier) nu poate fi înlăturat decât printr-o probă tehnico-ştiinţifică admisă de lege, iar nu prin pure raţionamente ale organelor judiciare. În acest sens, recurentul a arătat că este greşit raţionamentul reţinut de acuzare în rechizitoriu, care a coroborat alcoolemia stabilită din mostrele recoltate la o oră sau chiar mai mult după depistarea în trafic, cu rezultatul etilotestului, în condiţiile în care acest aparat constată doar prezenţa vaporilor în aerul expirat, iar nu concentraţia alcoolului în sânge. Cu alte cuvinte, a susţinut că etilotestul nu constituie o probă propriu-zisă în procesul penal, ci doar un indiciu informal, cu o marjă de eroare considerabilă.

În aceeaşi ordine de idei, recurentul a susţinut că recoltarea probelor de sânge rămâne singura probă certă care distinge infracţiunea de contravenţie, iar atunci când sunt depăşite, obiectiv, limitele celui mai scurt timp de la recoltare, se impune efectuarea unui calcul retroactiv, conform Deciziei nr. 732/16.12.2014 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice" din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. pen. este neconstituţională.

Recurentul a menţionat că, în speţă, deşi nu s-a putut efectua acest calcul retroactiv, pentru a se stabili îmbibaţia alcoolică reală de la ora 22:15 sau 22:30, a fost trimis în judecată şi condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., pe baza alcoolemiei rezultate la momentul recoltării probelor de sânge, contrar deciziei instanţei de contencios constituţional anterior evocate.

A susţinut că instanţa de fond şi de apel au dispus condamnarea sa pe baza unor raţionamente logico-juridice, iar nu pe baza unor probe certe. A mai arătat că instanţele de fond şi de apel au apreciat că intervalul de o oră de la producerea accidentului şi prima recoltare a probelor biologice este "un interval de timp scurt", care permite prezumţia relativă că şi la momentul accidentului alcoolemia era sigur peste 0,80 g%0. De asemenea, recurentul a criticat argumentele instanţelor care au reţinut că, întrucât proba secundă era mai mică decât prima îmbibaţie decelată, un calcul retroactiv ar fi condus la o îmbibaţia alcoolică şi mai mare. Recurentul a susţinut că aceste argumente sunt eronate şi contrazic comunicarea IML cu privire la faptul că, anterior recoltării, se afla în faza de absorbţie (fază în care valorile alcoolemiei sunt în urcare), recoltarea producându-se în cealaltă fază - pe curba descrescătoare, a eliminării alcoolului din organism, cu valori descrescătoare.

Prin încheierea din 19 ianuarie 2022, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 1179 din 26.11.2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. S-a constatat ca fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.. şi că recursul în casaţie declarat de inculpat poate fi examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen.. în ceea ce priveşte soluţia de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (1) C. pen., sub aspectul chestiunilor de drept invocate în legătură cu neîntrunirea condiţiilor de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, referitoare la existenţa îmbibaţiei alcoolice de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge, la momentul săvârşirii faptei, aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 732/2014 a Curţii Constituţionale (publicată în M. Of. nr. 69/27.01.2015).

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1179 din 26 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu art. 434 alin. (1) C. proc. pen.., pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Potrivit art. 433 C. proc. pen.., recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 447 C. proc. pen.., instanţa verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate.

Cazul de casare enunţat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.., prevede că hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În cauză, prin Decizia penală nr. 1179 din 26 noiembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 2572 din data de 09.04.2021 a Judecătoriei Mizil prin care, în baza art. 336 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost condamnat la 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (faptă comisă la data de 27.08.2015).

Potrivit art. 336 alin. (1) C. pen., constituie infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

Deopotrivă, se notează că, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 (M. Of. nr. 69/27.01.2015), instanţa de contencios constituţional a admis excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei la momentul prelevării probelor biologice din cuprinsul art. 336 alin. (1) C. pen., arătând că: Odată cu oprirea în trafic încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 din C. pen., astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspunderea penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale (paragraful 26).

Examinând situaţia de fapt reţinută de curtea de apel prin decizia recurată, în acest cadru legislativ şi jurisprudenţial, se constată că instanţa de apel a avut în vedere, ca element de tipicitate al infracţiunii prevăzute de art. 336 din C. pen., concentraţia alcoolului pur în sânge a inculpatului A., în data de 27.08.2015, la momentul conducerii autovehiculului în trafic, motiv pentru care recursul în casaţie formulat de inculpat este neîntemeiat.

În acord cu prima instanţă, curtea de apel a considerat că fapta inculpatului A., care, la data de 27.08.2015, în jurul orei 22:30, a condus autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, pe raza comunei Colceag, având o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv 1,10 gr ‰, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. (1) C. pen.

Astfel, prin decizia pronunţată în apel s-a reţinut, cu caracter definitiv, că, fapta inculpatului care, la data de 27.08.2015, a condus pe drumurile publice din comuna Colceag, autoturismul proprietate personală cu numărul x, având o alcoolemie peste limita legală, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 C. pen., fiind arătat că: La sediul Spitalului Mizil, inculpatului i-au fost recoltate 2 probe de sânge, rezultând la ora 23:30 o alcoolemie de 1,10 gr. ‰, iar la ora 0:30 o alcoolemie de 0,90 gr. ‰; (...) intervalul de timp scurs între momentul producerii accidentului, respectiv al opririi în trafic (ora 22,25) şi cel al prelevării primei probe biologice (23,30), de o oră, se circumscrie noţiunii cel mai scurt timp; (...) în condiţiile în care, la prima prelevare, alcoolemia este mai mare decât la a doua prelevare, indicând o descreştere a alcoolemiei, la un moment anterior prelevării, alcoolemia nu putea fi decât mai mare decât cea de la momentul prelevării.

Aşadar, instanţa de apel a reţinut că recurentul inculpat a avut o îmbibaţie alcoolică peste limita legală de 0,80 g/l alcool pur în sânge, la momentul conducerii în trafic a autovehiculului, în conformitate cu elementele de tipicitate ale laturii obiective a infracţiunii prev. de art. 336 C. pen., în interpretarea dată normei de incriminare prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curţii Constituţionale.

Instanţa de recurs în casaţie reiterează că nu are atributul de a reaprecia probatoriul administrat şi, implicit, de a stabili o altă situaţie de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel prin decizia recurată, fiindcă aceasta ar însemna un proces de evaluare şi interpretare a probelor, chestiuni ce cad exclusiv în competenţa primei instanţe şi a instanţei de apel, pe calea recursului în casaţie fiind posibilă numai verificarea legalităţii hotărârii prin prisma cazurilor de casare exclusiv şi limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Verificarea hotărârii pronunţate de instanţa de apel se realizează exclusiv în drept, statuările în fapt ale instanţei a cărei hotărâre este atacată neputând fi cenzurate în nici un fel de instanţa de recurs în casaţie.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1179 din 26 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Văzând şi dispoziţiile art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1179 din 26 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 02 martie 2022.

GGC - NN