Constitutional referral rejected as inadmissible due to lack of reasoning in criminal retrial procedure; appeal dismissed with costs imposed on appellant

Deliberând asupra recursului declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea din data de 05 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, constată următoarele:

Prin încheierea din data de 05 august 2021, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, instanţă învestită cu soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României formulată de petentul A. în Cauza penală nr. 629/42/2019/a1, trimisă spre rejudecare potrivit Deciziei nr. 531/2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. şi art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen.

Pentru a pronunţa această soluţie, curtea de apel a reţinut că a fost învestită în cauză prin Decizia penală nr. 531 din data de 25 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, prin care s-a casat în parte Decizia penală nr. 2 din data de 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti (pronunţată de acelaşi complet) exclusiv cu privire la nesoluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale (restul dispoziţiilor Deciziei penale nr. 2 din data de 27 aprilie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti au fost menţinute de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Astfel, în urma rejudecării după casare, curtea este limitată a se pronunţa cu privire la cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. şi art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen.

Notând că, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţiile de neconstituţionalitate ale unor legi sau ordonanţe pot fi invocate dacă au legătură cu soluţionarea litigiului, curtea de apel a constatat că excepţiile de neconstituţionalitate invocate şi menţionate în cele ce preced nu au legătură cu soluţionarea litigiului, cu argumentarea, în esenţă, că obiectul cauzei constă în revizuirea unor hotărâri judecătoreşti care nu se pot concilia, caz de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. e) din C. proc. pen.

În concret, prima instanţă a reţinut că o eventuală neconstituţionalitate a prevederilor art. 281 alin. (1) lit. c) şi art. 281 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. nu poate influenţa pronunţarea unei soluţii într-o astfel de procedură.

Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, în termen legal, petentul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 13.08.2021, sub nr. x/2021.

În motivarea cererii, recurentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 280 şi art. 281 din C. proc. pen., susţinând, referitor la condiţiile de admisibilitate a cererii, că sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 29 alin. (1)-(5) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia de neconstituţionalitate este ridicată de părţi, în faţa unei instanţe judecătoreşti, ea priveşte dispoziţii dintr-o lege care au legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederile invocate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate, recurentul A. a arătat, în esenţă, că încălcarea dispoziţiilor legale privind nulităţile absolute poate fi invocată în orice stare a procesului şi a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea încheierii atacate şi pronunţarea unei hotărâri prin care să se constate că Foaia de observaţie clinică generală nr. 3271/2019 a Spitalului Orăşenesc Găeşti a fost falsificată, iar în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Ploieşti sau la o altă instanţă de acelaşi grad.

În drept, şi-a întemeiat cererea pe art. 14, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 280, 281, art. 488, art. 496 alin. (1) şi (2), art. 497 din C. proc. civ., art. 147 alin. (1) din Constituţia României.

Examinând recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea din data de 05 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Prin cererea introductivă, recurentul A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării unei eventuale excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 280 şi art. 281 din C. proc. pen.

Din examinarea cuprinsului acestei cereri rezultă că autorul excepţiei urmăreşte, în realitate, desfiinţarea totală a unui înscris, respectiv a documentului denumit Foaia de observaţie clinică generală nr. 3271/2019 a Spitalului Orăşenesc Găeşti, care a fundamentat dispunerea unei soluţii de clasare în cauza penală în care s-au efectuat acte de urmărire penală privind decesul mamei sale, B..

Se reţine că, reglementând condiţiile de admisibilitate a unei cereri de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, prevede că aceasta trebuie să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţă ori de procuror, în cauzele în care participă; să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

De asemenea, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate sub aspectul admisibilităţii sale, Înalta Curte observă că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de către recurentul A. îndeplineşte cerinţele de admisibilitate privind calitatea autorului excepţiei de a fi parte într-un proces în curs de soluţionare, aflarea în vigoare a dispoziţiilor legale criticate şi inexistenţa unei decizii prin care Curtea Constituţională să fi sancţionat anterior aceste texte de lege, însă autorul excepţiei nu a indicat în cuprinsul cererii de sesizare, precum nici în faţa instanţei de judecată motivele criticii de neconstituţionalitate.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, varianta consolidată, sunt neconstituţionale numai acele prevederi legale care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate, Înalta Curte reţine că nemotivarea excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv neindicarea de către autorul excepţiei cel puţin a unei norme constituţionale în raport cu care acesta consideră că textele criticate sunt neconstituţionale şi lipsa expunerii unor argumente în sprijinul excepţiei de neconstituţionalitate, constituie un motiv de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale. Altminteri, ar însemna ca instanţa de contencios constituţional să se substituie părţii în ceea ce priveşte invocarea motivului de neconstituţionalitate, exercitând, astfel, sub acest aspect, un control din oficiu, ceea ce este inadmisibil.

În acest sens, Curtea Constituţională a statuat constant în jurisprudenţa sa că "potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorului excepţiei în ceea ce priveşte formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie. (...)". (Decizia nr. 373 din 28 mai 2019, publicată în M. Of. nr. 833/14.10.2019; Decizia nr. 341 din 12 septembrie 1997, publicată în M. Of. nr. 38/29.01.1998, Decizia nr. 49 din 23 martie 1999, publicată în M. Of. nr. 222/20.05.1999 etc.)

Înalta Curte constată că recurentul A. nu a indicat dispoziţiile constituţionale cărora le contravin dispoziţiile legale criticate şi nici nu a expus argumente care să susţină eventuala neconstituţionalitate reclamată, astfel că nu sunt întrunite toate cerinţele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, calea de atac urmând a fi respinsă ca atare.

Soluţia se înscrie într-o logică firească, pentru că altfel sesizarea Curţii Constituţionale ar fi de prisos, întrucât instanţa de contencios constituţional ar constata, la rândul său, neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate şi ar respinge excepţia ca inadmisibilă, fără a mai proceda la verificarea temeiniciei acesteia.

Prin urmare, având în vedere că nu este îndeplinită condiţia motivării, cuprinsă în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, iar, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, pe calea excepţiei nu poate fi evaluată din oficiu constituţionalitatea unei norme, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea din data de 05 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cuprinsă în încheierea din data de 05 august 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurent la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 octombrie 2021.

GGC - NN