Tax evasion non-punishable cause: sufficiency of damage repayment and application of favorable law under cassation review

Asupra recursului în casaţie de faţă:

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 133 din 15.04.2021, pronunţată de Tribunalul Argeş, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi c) din C. pen. 1968, ca pedeapsa complementară, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 71 din C. pen. 1968, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1968.

În baza art. 861 din C. pen. 1968, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 4 luni, conf. art. 862 din C. pen., dar şi executarea pedepsei accesorii.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, conform programului ce se va stabili, la Serviciul de Probaţiune Argeş

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c), d) s-a dispus a se comunica Serviciului de Probaţiune Argeş.

S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 26 din C. pen. 1968 rap la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul B., la pedeapsa de 2 ani închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II a, lit. b) şi c) din C. pen. 1968, ca pedeapsa complementară, pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 71 din C. pen. 1968, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1968.

În baza art. 861 din C. pen. 1968, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, conf. art. 862 din C. pen., dar şi executarea pedepsei accesorii.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, conform programului ce se va stabili, la Serviciul de Probaţiune Bacău.

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c), d) s-a dispus a se comunica Serviciului de Probaţiune Bacău.

S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen. privind revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 26 din C. pen. 1968 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul C., la pedeapsa de 2 închisoare şi 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) din C. pen. 1968, ca pedeapsa complementară, pentru complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată.

În baza art. 71 din C. pen. 1968, s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) din C. pen. din 1968.

În baza art. 861 din C. pen. 1968, s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani, conf. art. 862 din C. pen., dar şi executarea pedepsei accesorii.

Pe durata termenului de încercare, condamnatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte, conform programului ce se va stabili, la Serviciul de Probaţiune Bacău;

b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.

Datele prevăzute în alin. (1) lit. b), c), d), s-a dispus a se comunica Serviciului de Probaţiune Bacău.

S-a atras atenţia asupra dispoziţiilor art. 864 din C. pen., privind revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 19 şi art. 397 alin. (1) din C. proc. pen. rap. la art. 998 şi urm., art. 1003 din C. civ. 1864, s-a admis acţiunea civilă formulată de Statul Român Prin ANAF DGRF Ploieşti prin AJFP Argeş şi, în consecinţă, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A. şi B., la plata către partea civila a sumei de 34.895 RON (reprezentând obligaţia fiscală principală datorată, la care s-au adăugat obligaţii fiscale accesorii datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală, pentru perioada cuprinsă de la scadenţă până la data plăţii), din care, pentru suma de 22.192,14 RON şi pe inculpatul C., în solidar cu cei doi inculpaţi.

S-a menţinut măsura asiguratorie instituită prin Ordonanţa nr. 608/P/2015 din data de 20.02.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş asupra bunurilor inculpatului A..

În baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, copie de pe prezenta sentinţă s-a dispus a se comunica şi Oficiului Registrului Comerţului .

În baza art. 274 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat la plata a câte 1100 RON cheltuieli judiciare către stat

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., suma de 1736 RON reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat conform împuternicirii avocaţiale nr. 3371/04.12.2020, s-a dispus a se suporta din fondurile MJ.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul din data de 17.07.2020, emis în dosarul penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:

1. A., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005R, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

2. B., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005R, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., şi în lipsă, a inculpatului:

3. C., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005R, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen.

Analizând mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale, s-a reţinut în cuprinsul rechizitoriului următoarea stare de fapt:

S.C. D. a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş sub C.U.I. RO 130744, x, atribuit în data de 31.01.1992, având sediul social declarat în comuna Bascov, sat. Bascov, str. x, jud. Argeş, iar conform certificatului de înregistrare, obiectul principal de activitate este "Comerţ cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice." - Cod CAEN 4672, forma de organizare a societăţii fiind "societate cu răspundere limitată". Persoana împuternicită cu puteri depline a reprezenta societatea - în funcţia de administrator - conform actului constitutiv, a fost asociatul unic, inculpatul A., căruia îi reveneau răspunderile şi obligaţiile reglementate de dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 R privind societăţile comerciale şi Legea nr. 82/1991.

S.C. E. a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău sub C.U.I. RO 27203082, x, atribuit în data de 22.07.2010 având sediul social declarat în mun. Bacău, str. x, jud. Bacău., obiectul principal de activitate fiind "Colectarea deşeurilor nepericuloase." - Cod CAEN 3811. Persoana împuternicită cu puteri depline a reprezenta societatea - în funcţia de administrator - conform actului constitutiv, a fost asociatul unic, F., căruia îi reveneau răspunderile şi obligaţiile reglementate de dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 R privind societăţile comerciale.

Forma de organizare a societăţii a fost "societate cu răspundere limitată" şi a făcut parte din categoria contribuabililor mici, fiind înregistrată ca plătitoare de impozit pe profit şi TVA începând cu data de 28.07.2010, până la 02.06.2012, dată la care societatea a fost declarată inactivă ca urmare a nerespectării obligaţiilor declarative.

Pe parcursul funcţionării sale, societatea a depus la organele fiscale teritoriale două deconturi privind obligaţiile de plată şi două declaraţii privind decontul de TVA, pentru trimestrele III şi IV ale anului 2010, fără a depune vreun bilanţ contabil.

Pe de altă parte, S.C. D. a înregistrat în evidenţele contabile şi a declarat către organele fiscale achiziţii de la S.C. E. în semestrul I al anului 2011, în valoare de 62.631 RON, inclusiv TVA, în baza a trei facturi fiscale cu numerele 000051/19.04.2011, în valoare de 37.218,60 RON, inclusiv TVA (reprezentând 13.050 kg tablă), 000050/14.04.2011, în valoare de 15.091,30 RON, inclusiv TVA (reprezentând 5.532 kg tablă) şi 169/15.02.2011, în valoare de 13.321,20 RON, inclusiv TVA (reprezentând OB 10 mm şi tablă) şi a întocmit pentru mărfurile menţionate în cele trei facturi fiscale, Note de recepţie şi constatare diferenţe în data emiterii facturilor, contravaloarea acestora fiind achitată cu instrumente bancare (ordine de plată).

Factura fiscală nr. x a fost emisă în data 15.02.2011 şi are consemnată la rubrica "Date privind expediţia, menţiunea că a fost remisă beneficiarului prin intermediul unui serviciu poştal. Totuşi, S.C. D. întocmeşte Nota de recepţie şi constatare diferenţe în aceeaşi dată cu cea a emiterii, respectiv 15.02.2011, ca urmare, în mod logic, a primirii, atât a facturii fiscale, cât şi a mărfurilor în data respectivă. Factura fiscală nu are ataşat/ataşate avize de însoţire a mărfurilor, care să conducă la interpretarea că mărfurile au fost transportate anterior emiterii facturii, astfel că nu reiese în mod concret, nici modalitatea în care s-a efectuat transportul mărfurilor, greutatea lor fiind considerabilă, mai exact 5.337 kg oţel beton şi tablă, şi nici ce documente au însoţit mărfurile pe timpul transportului de la sediul societăţii furnizoare din Bacău până la sediul S.C. D. din Piteşti, factura fiind remisă prin poştă.

Factura fiscală nr. x/14.04.2011 are menţionat la rubrica "Date privind expediţia, pe inc. B., în calitate de delegat, iar ca mijloc de transport - x. Procedând la verificarea bazelor de date, s-a constatat că numărul de înmatriculare x a fost atribuit unui autoturism marca x, camionetă ce aparţine S.C. G. S.R.L., din mun. Piteşti. Cantitatea de mărfuri înscrisă pe factură este de 5.532 kg tablă, greutate ce nu putea fi transportată cu un asemenea mijloc de transport. De asemenea, nu există ataşate avize de însoţire pentru mărfurile ce fac obiectul facturii fiscale care să ateste că ele au fost transportate în mai multe rânduri, S.C. D. efectuând recepţia bunurilor în exact data emiterii facturii, respectiv 14.04.2011.

Factura fiscală nr. x din 19.04.2011 are menţionat la rubrica "Date privind expediţia" pe numitul inc. B., în calitate de delegat, iar ca mijloc de transport - x. Procedând la verificarea bazelor de date aflate la dispoziţia noastră, am constatat că numărul de înmatriculare x nu a fost atribuit niciunui autovehicul înmatriculat pe teritoriul României. Nici în acest caz, nu există ataşate facturii fiscale avize din care să reiasă că mărfurile, în greutate de 13.050 kg au fost transportate în mai multe rânduri şi cu ce autovehicul. S.C. D. face însă recepţia mărfurilor înscrise pe factură în aceeaşi dată cu emiterea ei, ceea ce denotă că mărfurile au intrat în gestiunea societăţii în aceeaşi dată, 19.04.2011.

S-a arătat că în cauză a fost audiată în calitate de martor numita H., care a declarat că se află într-o relaţie de concubinaj cu inc. B., împreună cu care are doi copii, iar cu privire la S.C. E., a arătat că administratorul de drept al societăţii a fost tatăl ei, numitul F., în prezent, decedat. Sus-numita a mai arătat că are cunoştinţă despre faptul că inc. B., concubinul său, îl sprijinea în activitatea de administrare a S.C.E. pe F., în sensul că transporta cu un autoturism în numele societăţii diferite deşeuri feroase sau neferoase. Martora a declarat că nu are cunoştinţă despre S.C. D. sau despre administratorul acestei societăţi.

În ceea ce priveşte relaţia comercială dintre S.C. D. - C.U.I. x şi S.C. I.- C.U.I. x, s-a reţinut în cuprinsul actului de sesizare a instanţei că S.C. I. a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău sub C.U.I. RO 28462956, x, atribuit în data de 11.05.2011 având sediul social declarat în mun. Bacău, str. x, jud. Bacău., având ca obiect principal de activitate "Colectarea şi epurarea apelor uzate" - Cod CAEN 3700.

Persoana împuternicită cu puteri depline a reprezenta societatea - în funcţia de administrator - conform actului constitutiv, a fost asociatul unic inc. C., căruia îi reveneau răspunderile şi obligaţiile reglementate de dispoziţiile prevăzute de Legea nr. 31/1990 R privind societăţile comerciale şi Legea nr. 82/1991.

Forma de organizare a societăţii a fost "societate cu răspundere limitată" şi a făcut parte din categoria contribuabililor mici, fiind înregistrată ca plătitoare de impozit pe profit şi TVA începând cu data de 11.05.2011, până la 02.06.2012, dată la care societatea a fost declarată inactivă ca urmare a nerespectării obligaţiilor declarative.

S.C. D. a înregistrat în evidenţele contabile şi a declarat către organele fiscale achiziţii de la S.C. I., în anul 2011, în valoare de 114.659 RON, inclusiv TVA, în baza a cinci facturi fiscale cu numerele 4/24.06.2011, în valoare de 4.960,50 RON, inclusiv TVA (reprezentând ţeavă trasă - 2.920 kg), 5/24.06.2011, în valoare de 4.953,70 RON, inclusiv TVA (reprezentând 2.916 kg ţeavă trasă), 6/24.06.2011, în valoare de 3582,77 RON, inclusiv TVA (reprezentând 2.109 kg ţeavă trasă), 303/30.08.2011, în valoare de 50.315,52 RON, inclusiv TVA (reprezentând 21.935 kg tablă) şi 9/14.09.2011, în valoare totală de 50.846,89 RON, inclusiv TVA (reprezentând 22.046 kg tablă) şi a întocmit pentru mărfurile menţionate în cele cinci facturi fiscale, Note de recepţie şi constatare diferenţe în data emiterii facturilor, parte din contravaloarea acestora fiind achitată cu instrumente bancare (ordine de plată), respectiv 96.162 RON, diferenţa fiind achitată în numerar, în baza a patru chitanţe.

Cu privire la cele cinci facturi fiscale, s-au constatat următoarele:

Facturile fiscale nr. 4, 5 şi 6 sunt emise în data 24.06.2011 şi au menţionat la rubrica "Date privind expediţia - numele delegatului" pe numitul J., transportul fiind efectuat cu autovehiculul înmatriculat sub nr. x. Mărfurile au fost recepţionate în aceeaşi zi, întocmindu-se, în acest sens, note de recepţie şi constatare diferenţe.

Contravaloarea mărfurilor înscrise pe cele trei facturi fiscale, respectiv cantitatea de 7.945 kg ţeavă trasă, a fost achitată în datele de 27, 25, respectiv 28.06.2011. Practic, mărfurile au fost livrate în data de 24.06.2011, sosind cu un singur mijloc de transport, dar au fost întocmite trei facturi fiscale, a căror valoare nu depăşeşte limita maximă de 5.000 RON/zi, sumă ce poate fi achitată în numerar, dar plăţile au fost efectuate ulterior, în trei zile distincte.

Coroborând aceste aspecte şi din considerente logice, s-a apreciat că starea de fapt a fost după cum urmează: după ce administratorul S.C. I. a livrat mărfurile către S.C. D., întocmind cele trei facturi fiscale, acesta a părăsit sediul societăţii beneficiare din mun. Piteşti unde s-a reîntors a doua zi şi a emis chitanţa cu nr. 251/25.06.2011, reprezentând dovada plăţii pentru factura nr. x/24.06.2011. Din nou a părăsit sediul S.C. D., s-a deplasat probabil în mun. Bacău, de unde a revenit în mun. Piteşti, la data de 27.06.2011, unde a primit contravaloarea facturii fiscale nr. x/24.06.2011, întocmind chitanţa nr. x/27.06.2011. Aceeaşi modalitate de lucru a utilizat reprezentantul S.C. I. şi în ceea ce priveşte încasarea contravalorii facturii fiscale nr. x, pentru care a revenit în mun. Piteşti, în data de 28.06.2011, când a primit suma de 3.582,77 RON, pentru care a emis chitanţa nr. 253, din aceeaşi dată.

Cu privire la delegatul menţionat pe cele trei facturi fiscale, a fost audiat în cauză, în calitate de martor, numitul J., care a declarat că a fost angajat al S.C. K. S.R.L, societatea în a cărei proprietate se afla autovehiculul înmatriculat cu nr. x, în cursul anului 2011, în funcţia de conducător auto pe acest mijloc de transport, dar nu a efectuat niciodată transport de mărfuri în beneficiul S.C. D. De asemenea, sus-numitul arată că semnăturile de pe facturile fiscale x, x şi 6, din data de 24.06.2011, nu-i aparţin.

La data de 30.08.2011, S.C. I. a emis factura fiscală nr. x în beneficiul S.C. D., în valoare de 50.315,52 RON, reprezentând cantitatea totală de 40.577,03 kg tablă de 12 mm.

Mărfurile au fost recepţionate în aceeaşi dată, fiind întocmită o notă de recepţie, iar contravaloarea mărfurilor astfel achiziţionate a fost achitată cu ordin de plată, S.C. D. punând la dispoziţia organelor de cercetare penală extrasul de cont pentru data de 02.09.2011, emis de L., din care reiese efectuarea plăţii către furnizor la aceeaşi dată. La rubrica "Mijlocul de transport" de pe factura în cauză, este menţionat nr. de înmatriculare x. Acest număr de înmatriculare nu are corespondent în baza de date privind evidenţa autovehiculelor la data respectivă, fiind atribuit unui autoturism x abia în anul 2006, autoturism impropriu transportului unei încărcături de greutatea menţionată anterior.

La data de 14.09.2011, S.C. I. a emis factura nr. x, ce are ca obiect livrarea către S.C. D. a cantităţii de 22.046 kg tablă de 12 mm, în valoare de 50.846,89 RON, delegat fiind inc. C..

Contravaloarea acestei facturi a fost achitată parţial cu chitanţa nr. x din 15.09.2011, în valoare de 5.000 RON, diferenţa fiind achitată prin instrumente bancare de decontare în data de 26.09.2011, conform extrasului de cont emis de L., pus la dispoziţie de către reprezentantul S.C. D., inc. A..

Cu privire la chitanţa nr. 02, reprezentând plata parţială a facturii prezentate anterior, este emisă a doua zi după livrarea mărfurilor menţionate în factura fiscală, situaţie similară cu cea prezentată în cazul facturilor nr. x, 5 şi 6 din 24.06.2011, emise de către aceeaşi societate şi despre care s-a făcut vorbire anterior.

În scopul lămuririi împrejurărilor în care faptele sesizate au fost săvârşite, organele de poliţie judiciară au dispus efectuarea în cauză a unei expertize judiciare contabile, constatările şi concluziile rezultate în urma efectuării expertizei fiind materializate în cadrul raportului de expertiză contabilă din data de 07.05.2019 şi anexelor acestuia.

S-a arătat că expertiza contabilă a constatat că în anul 2011 D. S.R.L. a desfăşurat relaţii comerciale cu societăţile furnizoare S.C. I. CUI x şi S.C. E. CUI x, conform celor 8 facturi fiscale emise de cele 2 societăţi comerciale furnizoare societăţii D., reprezentând vânzări, respectiv achiziţii de oţel beton, tablă şi ţeavă, în valoare totală de 180.290,48 RON (114.659,38 RON, valoarea relaţiilor desfăşurate cu S.C. I. - 5 facturi fiscale şi x.631,10 RON, valoarea relaţiilor desfăşurate cu S.C. E.- 3 facturi fiscale). Referitor la modul de efectuare a plăţilor, expertiza constată că cele 8 facturi fiscale emise de societăţile furnizoare S.C. I. CUI x şi S.C. E. CUI x către S.C. D., au fost achitate în integralitate, atât prin decontare bancară cât şi în numerar.

Astfel, societatea administrată de inc. A. a înregistrat în documentele contabile şi a declarat prin intermediul declaraţiilor informative către organele fiscale în anul 2011, achiziţii de bunuri specifice domeniului său de activitate, de la S.C. I. şi S.C E., în valoare totală de 180.290,48 RON, în baza a 8 facturi fiscale care au fost achitate de beneficiar, atât cu instrumente de decontare bancară, cât şi cu numerar.

Expertiza a stabilit de asemenea, că cele două societăţi furnizoare nu au depus declaraţii fiscale şi informative în anul 2011, D. S.R.L. şi-a înregistrat în contabilitatea proprie cele 8 facturi fiscale (conform jurnalelor de cumpărări, fişelor de cont, fişelor de magazie şi balanţelor de verificare existente la dosarul cauzei) şi a declarat prin declaraţiile informative 394 aferente anului 2011, achiziţiile efectuate de la cele două societăţi furnizoare.

S-a observat astfel, din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, că societatea administrată de inculpatul. A., S.C. D. şi-a îndeplinit obligaţiile cerute de reglementările legale în vigoare de a înregistra şi declara achiziţiile de la cei doi furnizori. Pe de cealaltă parte, S.C. I. şi S.C. E., societăţi administrate de inc. C. şi F., nu şi-au îndeplinit obligaţiile declarative pentru anul 2011, întărind astfel convingerea că ele au funcţionat doar ca nişte societăţi de tip fantomă, al căror unic scop a fost acela de a sprijini activitatea infracţională a inc. A. de a-şi diminua valoarea taxelor şi impozitelor pe care le avea de achitat către bugetul consolidat al statului, săvârşind în acest mod infracţiunea de evaziune fiscală, aşa cum a fost ea reţinută în sarcina inculpatului.

Pentru aflarea adevărului în cauză şi pentru stabilirea trasabilităţii bunurilor achiziţionate de S.C. D. de la cei doi furnizori, organele de urmărire penală au solicitat expertului contabil să stabilească care au fost furnizorii S.C. I. şi S.C. E. pentru bunurile livrate inculpatului A., expertiza contabilă concluzionând că parteneri comerciali au declarat livrări către S.C. E. în anul 2011, în sumă totală de 372.478 RON, din care 300.487 RON, valoare fără TVA şi 72.091 RON - TVA aferentă, iar în acelaşi an, societatea E. a efectuat livrări în sumă totală de 2.528.837 RON, din care 2.039.385 RON, valoare fără TVA şi 489.452 RON TVA aferentă, livrările nefiind declarate în declaraţiile 394 de E., însă au fost declarate ca achiziţii de clienţii societăţii.

S-a concluzionat astfel că societatea E. nu a depus declaraţiile informative 394 şi nu a declarat organelor fiscale tranzacţiile comerciale efectuate în anul 2011, dar a efectuat livrări în valoare totală de 2.528.837 RON, din care 2.039.385 RON - valoare fără TVA şi 489.452 RON - TVA aferenta şi achiziţii în sumă totală de 372.478 RON, din care 300.487 RON - valoare fără TVA şi 72.091 RON - TVA aferentă. S-a observat totodată că valoarea achiziţiilor este mult mai mică decât cea a livrărilor.

De asemenea, s-a concluzionat în sensul că parteneri comerciali au declarat livrări către S.C. I. în anul 2011, în sumă totală de 99.440 RON, din care 80.194 RON - valoare fără TVA şi 19.246 RON - TVA aferentă. Expertiza precizează că, în anul 2011, societatea I. a efectuat livrări în sumă totală de 3.139.789 RON, din care 2.532.088 RON - valoare fără TVA şi 607.701 RON - TVA aferentă, livrările nefiind declarate în declaraţiile 394 de către E., însă au fost declarate ca achiziţii de clienţii societăţii.

S-a concluzionat astfel că, societatea I. nu a depus declaraţiile informative 394 şi nu a declarat organelor fiscale tranzacţiile comerciale efectuate în anul 2011, dar a efectuat livrări în valoare totală de 3.139.789 RON, din care 2.532.088 RON - valoare fără TVA şi 607.701 RON - TVA aferentă şi achiziţii în sumă totală de 99.440 RON, din care 80.194 RON - valoare fără TVA şi 19.246 RON - TVA aferentă. S-a observat că valoarea achiziţiilor este mult mai mică decât cea a livrărilor.

Faţă de cele prezentate mai sus, expertiza nu a putut stabili dacă livrările declarate de furnizorii de mărfuri ai societăţilor S.C. I. CUI x şi S.C. E. CUI x, sunt aferente materialelor ţeavă, tablă şi oţel beton) livrate de cele două societăţi comerciale către S.C. D.

S-a observat astfel că, deşi cele două societăţi comerciale nu au declarat nici livrări de bunuri şi nici achiziţii în anul 2011, alte societăţi comerciale au raportat prin intermediul declaraţiilor informative livrări către acestea în aceeaşi perioadă. Totuşi, valoarea acestor livrări este cu mult mai mică decât cea a achiziţiilor declarate de alte entităţi de la S.C. I. şi S.C. E.

S-a arătat că acelaşi comportament fiscal neadecvat al celor două societăţi comerciale a fost constatat şi de către expertul contabil la obiectivul nr. 6 al expertizei

Faţă de cele expuse mai sus, a rezultat că societăţile S.C. I. CUI x şi S.C. E. CUI x, nu au avut un comportament fiscal adecvat, acestea nedepunând niciun fel de declaraţii fiscale sau informative sau situaţii financiare anuale la organul fiscal teritorial, fapt ce a condus la declararea inactivităţii lor începând cu data de 02.06.2012.

În ceea ce priveşte prejudiciul creat bugetului de stat de către reprezentantul legal al S.C. D. prin înregistrarea în actele contabile în anul 2011 a facturilor fiscale emise de către S.C. I. şi S.C. E., expertiza contabilă a concluzionat, în ipoteza fictivităţii relaţiilor comerciale constatate de organele de cercetare penală, cu referire la achiziţiile declarate de către S.C. D. CUI x de la S.C. I. CUI x şi S.C. E. CUI x, că nu se poate stabili, cu certitudine, caracterul fictiv al operaţiunilor înregistrate în contabilitate de către firmele implicate, având în vedere trasabilitatea mărfurilor, faptul că bunurile şi serviciile achiziţionate de S.C. D. au fost revândute, operaţiuni din care societatea a realizat venituri impozabile şi obligaţii fiscale suplimentare - în genere mai mari decât cele deduse; ţinând cont de faptul că D. S.R.L. a fost verificată de către comisarii Gărzii Financiare cu privire la relaţiile comerciale desfăşurate cu cele două societăţi comerciale, reiese că operaţiunile nu au fost imaginare, relevând posibilitatea ca bunurile ce au făcut obiectul tranzacţiilor să fi existat în realitate, însă din alte surse.

S-a arătat că expertul a concluzionat în sensul că nu se poate stabili cu certitudine că bunurile menţionate pe facturile de livrare de către S.C. I. şi S.C. E. în beneficiul S.C. D., nu au existat în realitate, aceasta deoarece în actele contabile ale cumpărătorului au fost identificate note de recepţie, fişe de magazie, chiar şi facturi de livrare către clienţi precedate de bonuri de scoatere din depozit. În atare situaţie, aşa cum este prevăzut, atât de legislaţie naţională, în speţă Codul de procedură fiscală, cât şi cea europeană, se poate reţine în sarcina S.C. D. ca prejudiciu cauzat bugetului de stat doar plata taxei pe valoarea adăugată, dedusă ilegal prin înregistrarea în actele contabile a facturilor emise de cele două societăţi comerciale. Organele de cercetare penală au apreciat astfel că inc. A. a efectuat cheltuieli cu mărfurile achiziţionate în modul descris mai sus, cheltuieli care sunt supuse deducerii fiscale, chiar dacă facturile au fost emise de către două societăţi comerciale care nu au un comportament fiscal adecvat şi nu au fost înfiinţate pentru a efectuat operaţiuni comerciale aşa cum sunt cele prevăzute de Codul fiscal, ci doar pentru a justifica existenţa unor facturi fiscale care să fie utilizate de terţi pentru a beneficia de deduceri fiscale nereale.

S-a arătat că, în sarcina inc. A. urmează să fie reţinut un prejudiciu în cuantum de 34.895 RON, reprezentând TVA de plată aferent facturilor fiscale emise de S.C. I. şi S.C. E., în anul 2011 şi înregistrate în contabilitatea societăţii.

Audiat în cauză în calitate de suspect, numitul A. a declarat că nu recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, arătând că societatea pe care o administrează este structurată pe departamente de marketing, achiziţii etc., personal nefiind implicat în achiziţia directă de bunuri ce fac obiectul de activitate al societăţii. Inculpatul înţelege că răspunderea penală îi aparţine prin prisma funcţiei de administrator pe care o deţine, dar pretinde că lucrătorii din departamentul specializat de achiziţii au obligaţia de a verifica anterior oricărei achiziţii societăţile comerciale furnizoare din punct de vedere al inactivităţii sau a existenţei conturilor bancare, lucruri pe care aceştia le-au făcut şi în cazul celor două societăţi comerciale, nefiind constatate nereguli. Întrebat fiind cu privire la cine a redactat facturile fiscale de achiziţie, inculpatul a arătat că este posibil ca acestea să fi fost scrise de unii angajaţi ai săi din cauza faptului că mulţi dintre furnizori aveau un scris ilizibil şi a dat el însuşi dispoziţie în acest sens.

După aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat, numitul A. nu a mai dorit să facă alte precizări cu privire la faptele reţinute în sarcina sa, menţinându-şi declaraţia dată anterior în cauză.

S-a arătat că, cu ocazia audierii în calitate de suspect, numitul B. a revenit asupra declaraţiei de martor dată în faţă organelor de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Bacău, arătând că nu recunoaşte administrarea în fapt a celor două societăţi furnizoare ale S.C. D., el folosindu-se de acestea doar pentru mici afaceri în sensul că îi solicita fratelui său, C., sau lui F. facturi fiscale şi avize în alb, pentru a putea livra deşeuri reciclabile către REMAT- uri de pe raza mun. Braşov şi Bacău. Odată cu primirea sumelor de bani în conturile celor două societăţi de la clienţii săi, inculpatul arată că cei doi retrăgeau banii în numerar şi îi înmânau lui în schimbul unui comision de 5% din valoarea totală. Inculpatul declară că niciodată nu a vândut sau transportat tablă, oţel beton sau ţevi în beneficiul S.C. D., societate despre care nu are cunoştinţă.

La momentul audierii în calitate de inculpat, numitul B. şi-a menţinut declaraţia de suspect, fără să recunoască faptele reţinute în sarcina sa, arătând că doreşte să achite însă prejudiciul pentru care răspunde în solidar cu inc. A., până la primul termen de judecată, în cazul emiterii rechizitoriului în cauză.

Deşi au fost efectuate demersuri de către organele de cercetare penală în vederea identificării şi audierii în calitate de suspect şi inculpat în cauză, numitului C. nu i-au putut fi aduse la cunoştinţă cele două calităţi procesuale, acesta sustrăgându-se urmăririi penale. Astfel, se arată că au fost efectuate verificări şi au fost solicitate informaţii la Serviciul Public Comunitar pentru Evidenţa Persoanelor Bacău, Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Argeş, Centrul Operaţional de Coordonare din cadrul I.G.P.R., precum şi Penitenciarul Mioveni care a verificat baza de date încarceraţi aflată la dispoziţia sa, stabilindu-se astfel că sus-numitul nu execută o pedeapsă privativă de libertate pe teritoriul naţional. Au fost emise şi mandate de aducere care însă nu au putut fi puse în aplicare întrucât inc. C. nu a fost identificat de către organele de poliţie din cadrul I.P.J. Bacău.

Totodată, s-a procedat la afişarea la sediul organului de cercetare penală, la data de 29.11.2019 a Înştiinţării nr. 608/P/2015, din aceeaşi dată, conf. prev. art. 259 alin. (5) din C. proc. pen., constatându-se că inculpatul nu s-a prezentat pentru înmânarea citaţiei.

Cu privire la numitul F., administrator de drept al S.C. E., cercetările au stabilit că acesta a decedat la data de 15.08.2017, conform certificatului de deces nr. x din acelaşi an.

Audiată în cauză în calitate de martor, numita H., concubina inc. B., a arătat că, la solicitarea inc. C., a retras din conturile bancare ale societăţii administrate de inculpat, S.C. I., diferite sume de bani, tot la indicaţiile acestuia obţinând anterior şi împuternicirea pentru a face tranzacţii bancare.

Din studierea extraselor bancare aparţinând S.C. I., s-a constatat că sumele de bani încasate de la S.C. D., în valoare totală de 96.162 RON, au fost retrase în aceeaşi zi de către numita H., prin prezentarea la casieria unităţii bancare a unor borderouri de achiziţii de bunuri de la persoane fizice.

Din studierea extraselor bancare aparţinând S.C E., s-a constatat că sumele de bani încasate de la S.C. D., în valoare totală de 65.631162 RON, au fost retrase în aceeaşi zi de către numitul F., prin prezentarea la casieria unităţii bancare a unor borderouri de achiziţii de bunuri de la persoane fizice.

A fost audiat în calitate de martor, înainte de efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de acesta, şi numitul C., care a declarat că nu are cunoştinţă despre cele două societăţi comerciale, dar îşi aduce aminte că inc. B. i-a propus anterior să semneze nişte documente la o instituţie a statului pe care nu o poate indica cu exactitate, primind în schimbul acestui serviciu suma de 200 RON. Martorul a mai arătat că la momentul respectiv avea probleme cu consumul de alcool. Numitul C. nu ştie să scrie şi să citească.

A fost audiat în cauză şi numitul M., care, în perioada 2008 - 2012, a ocupat în cadrul S.C. D., funcţia de agent de vânzări. Aceasta a declarat că, prin prisma atribuţiunilor de serviciu, se ocupa, atât de achiziţia de material de construcţii, cât şi de vânzarea lor ulterioară. În mod concret, martorul a arătat că studia piaţa produselor ce fac obiectul de activitate al societăţii, urmărea ca preţurile de achiziţie să fie cele negociate anterior, prezentând contractual spre semnare administratorului societăţii, inc. A., care lua decizia finală de a semna sau nu contractual. Astfel, M. declară că toate vânzările şi achiziţiile S.C. D. se făceau sub directa supraveghere a administratorului societăţii. Cu privire la furnizorii societăţii administrate de către inc. A., martorul declară că aceştia erau în principal producători tradiţionali cunoscuţi societăţii, dar pe lângă aceştia, la sediul societăţii se prezentau diferite persoane care ofereau spre vânzare bunuri la preţuri avantajoase pe care administratorul D. decidea să le achiziţioneze. În ceea ce priveşte provenienţa acestor bunuri, cei ce le ofereau spre vânzare spuneau că le deţin din stocuri vechi, lichidări de stoc de la şantiere navale, compensări cu alte societăţi comerciale, etc. Deşi martorul declară că se întocmeau contracte de furnizare şi cu acest tip de furnizori, în general, inc. A. nu a prezentat acest tip de documente în relaţia cu S.C. I. şi S.C. E..

În vederea identificării documentelor contabile ale celor două societăţi furnizoare ale S.C. D., Tribunalul Argeş a încuviinţat efectuarea unor percheziţii domiciliare la sediile lor sociale şi domiciliile celor doi reprezentanţi de drept şi în fapt, ocazie cu care însă nu au fost ridicate înscrisuri utile la soluţionarea cauzei.

S-a susţinut că în speţă, S.C. D., prin administratorul său, inc. A., în scopul creşterii artificiale a taxei pe valoare adăugată (T.V.A.) deductibilă, ce putea fi ulterior compensată cu T.V.A. colectată, precum şi în scopul majorării artificiale a cheltuielilor cu influenţă directă asupra impozitului pe profit, a înregistrat în evidenţele contabile achiziţii de bunuri, în cursul anului 2011, de la S.C. E. şi S.C. I., în baza a 8 facturi fiscale, cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum de 34.895 RON, reprezentând TVA dedus în mod ilegal;

Reprezentantul persoanei vătămate (Statul Român), D.G.R.F.P. Ploieşti - A.J.F.P. Argeş, s-a constituit parte civilă în cauză prin cererea nr. x/11.03.2020, cu suma de 34.895 RON, reprezentând prejudiciul adus bugetului general consolidat, respectiv debit principal TVA, plus accesorii.

Inculpaţii nu au reparat pe parcursul urmăririi penale prejudiciul produs prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.

Prin Ordonanţa nr. 608/P/2015 din data de 20.02.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, s-a dispus instituirea măsurii sechestrului asigurător în vederea reparării pagubei produse bugetului de stat, asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, inclusiv sume de bani, deţinute de inc. A..

Măsura sechestrului asigurător a fost pusă în aplicare de către organele de cercetare penală, conform procesului-verbal din data de 26.02.2020, fiind declarat ca sechestrat imobilul teren intravilan situat în mun. Piteşti, jud. Argeş, identificat cu numărul cadastral x în suprafaţă de 1125 mp evaluat la suma de 100.000 euro, conform site-ului www.x.ro, măsura fiind comunicată Oficiului de Cadastru şi Publicitate imobiliară Argeş, care a admis cererea, notând astfel sechestrul penal în cartea funciară.

Examinând mijloacele de proba administrate în timpul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti - raportul de expertiză contabilă judiciară; raport de constatare tehnico ştiinţifică contabilă (f x u.p) întocmit de specialistul antifraudă detaşat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău; declaraţii martori J., M., N., O., P., H.; declaraţii de suspect/inculpat A., B., C., procese-verbale de verificare în bazele de date privind Evidenţa Persoanelor şi Evidenţa Auto; facturi fiscale, documente de plată, extrase de cont, note de recepţie, fişe sintetice, documente declarative, instanţa de fond a reţinut următoarele:

S.C. D. a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Argeş sub C.U.I. RO 130744, x, atribuit în data de 31.01.1992, având sediul social declarat în comuna Bascov, sat. Bascov, str. x, jud. Argeş, iar conform certificatului de înregistrare, obiectul principal de activitate este "Comerţ cu ridicata al metalelor şi minereurilor metalice." - Cod CAEN 4672, forma de organizare a societăţii fiind "societate cu răspundere limitată".

Persoana împuternicită cu puteri depline a reprezenta societatea - în funcţia de administrator - conform actului constitutiv, a fost asociatul unic, inculpatul A..

S.C. E. a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău sub C.U.I. RO 27203082, x, atribuit în data de 22.07.2010 având sediul social declarat în mun. Bacău, str. x, jud. Bacău., obiectul principal de activitate fiind "Colectarea deşeurilor nepericuloase." - Cod CAEN 3811.

Persoana împuternicită cu puteri depline a reprezenta societatea - în funcţia de administrator - conform actului constitutiv, a fost asociatul unic, F. - în prezent decedat.

S.C. I. a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bacău sub C.U.I. RO 28462956, x, atribuit în data de 11.05.2011 având sediul social declarat în mun. Bacău, str. x, jud. Bacău., având ca obiect principal de activitate "Colectarea şi epurarea apelor uzate" - Cod CAEN 3700.

Persoana împuternicită cu puteri depline a reprezenta societatea - în funcţia de administrator - conform actului constitutiv, a fost asociatul unic inc. C.,

Conform raportului de expertiza contabilă (f x u.p), pe parcursul anului 2011, în contabilitatea S.C. D., administrată de inc. A., au fost înregistrate achiziţii de bunuri şi servicii de la S.C. E. (administrată în drept de F. şi în fapt de inc. B.) şi S.C. I. S.R.L. (administrată în drept de inc. C. şi în fapt şi de inc. B.) şi declarate organului fiscal teritorial, după cum urmează:.

1. În semestrul I al anului 2011, au fost înregistrate şi declarate achiziţii de la S.C. E. S.R.L în valoare de 62.631 RON, inclusiv TVA, în baza a trei facturi fiscale cu numerele 000051/19.04.2011, în valoare de 37.218,60 RON, inclusiv TVA (reprezentând 13.050 kg tablă), 000050/14.04.2011, în valoare de

15.091,30 RON, inclusiv TVA (reprezentând 5.532 kg tablă) şi 169/15.02.2011, în valoare de 13.321,20 RON, inclusiv TVA (reprezentând OB 10 mm şi tablă). Facturile fiscale cu nr. x/14.04.2011 şi nr. y/19.04.2011 au menţionat la rubrica "Date privind expediţia, pe inc. B., în calitate de delegat.

Deşi S.C. D. a întocmit pentru mărfurile menţionate în cele trei facturi fiscale, Note de recepţie şi constatare diferenţe în data emiterii facturilor, contravaloarea acestora fiind achitată, instanţa a apreciat că mijloacele de probă administrate în cauză conduc la concluzia ca operaţiunile comerciale consemnate în cele trei facturi fiscale sunt fictive, în sensul art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005, relevante în acest sens fiind următoarele:

- S.C. D. S.R.L a întocmit Nota de recepţie şi constatare diferenţe în data de 15.02.2011 pentru factura nr. x, factura care a fost emisă la aceeaşi dată, 15.02.2011 şi care a fost remisă beneficiarului (la sediul din Piteşti) de către furnizor (care are sediul în mun. Bacău) prin intermediul unui serviciu poştal (aşa cum se menţionează pe factură), nefiind credibil faptul că primirea, atât a facturii fiscale, cât şi a mărfurilor putea avea loc la data respectivă; de asemenea, nu există avize de însoţire a mărfurilor, pe timpul transportului de la sediul societăţii furnizoare din Bacău până la sediul S.C. D. din Piteşti, sau menţiuni cu privire la modalitatea de transport a mărfurilor;

- mijlocul de transport folosit pentru livrarea cantităţii de marfă facturată cu factura fiscală nr. x/14.04.2011, un autoturism marca x, cu numărul de înmatriculare x, aparţine societăţii comerciale G. S.R.L., din Piteşti, fără nicio legătură cu societatea furnizoare, şi nu are capacitatea de a transporta mărfuri cu o astfel de greutate - 5532 kg tablă; nu există avize de însoţire a mărfii;

- mijlocul de transport folosit pentru livrarea cantităţii de marfa (13.050 kg tablă), facturată cu factura fiscală nr. x din 19.04.2011, cu nr. de înmatriculare x nu exista, nefiind atribuit niciunui autovehicul înmatriculat pe teritoriul României; nu exista avize de însoţire a mărfii;

- societatea E. S.R.L nu deţine autorizaţie de funcţionare şi profil de activitate eliberată de Primăria Mun. Bacău, nu este înregistrată în evidenţa Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Bacău cu solicitări sau emiteri de autorizaţii necesare desfăşurării activităţii specifice codului CAEN declarat la înfiinţare, aspect consemnat în Raportul de constatare tehnico- ştiinţifică (dosar up);

- din studierea extraselor bancare aparţinând S.C E., s-a constatat că sumele de bani încasate de la S.C. D., în valoare totală de 65.631162 RON, au fost retrase în aceeaşi zi de către numitul F., prin prezentarea la casieria unităţii bancare a unor borderouri de achiziţii de bunuri de la persoane fizice, deşi societatea nu avea autorizaţie pentru a desfăşura aceste activităţi şi fără ca mai departe aceste sume sa fie virate către alte societăţi comerciale de la care ar fi trebuit să achiziţioneze mărfurile comercializate către S.C. D., aşa cum era firesc din punct de vedere comercial, existând presupunerea că tranzacţiile nereale se finalizau prin restituirea către cumpărători a sumelor plătite prin bancă de către aceştia, cu reţinerea unui comision de către furnizor;

- societatea nu deţine autorizaţie de funcţionare şi profil de activitate eliberată de Primăria Mun. Bacău, nu este înregistrată în evidenţa Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Bacău cu solicitări sau emiteri de autorizaţii necesare desfăşurării activităţii specifice codului CAEN declarat la înfiinţare;

- S.C. E. S.R.L. nu a depus declaraţii fiscale şi informative în anul 2011 la organul fiscal teritorial şi nici pentru alte perioade, fapt ce a condus la declararea inactivităţii începând cu data de 02.06.2012;

- 2. S.C. D. a înregistrat în evidenţele contabile şi a declarat către organele fiscale achiziţii de la S.C. I., în anul 2011, în valoare de 114.659 RON, inclusiv TVA, în baza a cinci facturi fiscale cu numerele 4/24.06.2011, în valoare de 4.960,50 RON, inclusiv TVA (reprezentând ţeavă trasă - 2.920 kg), 5/24.06.2011, în valoare de 4.953,70 RON, inclusiv TVA (reprezentând 2.916 kg ţeavă trasă), 6/24.06.2011, în valoare de 3582,77 RON, inclusiv TVA (reprezentând 2.109 kg ţeavă trasă), 303/30.08.2011, în valoare de 50.315,52 RON, inclusiv TVA(reprezentând 21.935 kg tablă) şi 9/14.09.2011, în valoare totală de 50.846,89 RON, inclusiv TVA (reprezentând 22.046 kg tablă).

Deşi S.C. D. a întocmit pentru mărfurile menţionate în cele cinci facturi fiscale, Note de recepţie şi constatare diferenţe în data emiterii facturilor, parte din contravaloarea acestora fiind achitată cu instrumente bancare (ordine de plată), respectiv 96.162 RON, diferenţa fiind achitată în numerar, în baza a patru chitanţe, în cauză au fost identificate indicii în sensul că operaţiunile comerciale consemnate în cele trei facturi fiscale sunt fictive, relevante în acest sens fiind următoarele aspecte:

- facturile fiscale nr. x, 5 şi 6 sunt emise în data 24.06.2011 pentru cantitatea de 7.945 kg ţeavă trasă, transportată şi livrată în aceeaşi zi cu un singur mijloc de transport; valoarea fiecărei facturi nu este mai mare de 5.000 RON/zi, sumă ce poate fi achitată în numerar, plăţile fiind efectuate ulterior, în trei zile distincte; delegatul menţionat pe cele trei facturi fiscale, martorul J., a declarat că a fost angajat al S.C. K. S.R.L, societatea în a cărei proprietate se afla autovehiculul înmatriculat cu nr. x (menţionat ca mijloc cu care s-a efectuat transportul în 24.06.2011), în cursul anului 2011, în funcţia de conducător auto pe acest mijloc de transport, dar nu a efectuat niciodată transport de mărfuri în beneficiul S.C. D., iar semnăturile de pe facturile fiscale x, x şi 6, din data de 24.06.2011, nu-i aparţin;

- mijlocul de transport folosit pentru livrarea cantităţii de marfă

(40.577,03 kg tablă de 12 mm), facturată cu factura fiscală nr. x din 30.08.2011, cu nr. de înmatriculare x, nu era atribuit niciunui autovehicul înmatriculat pe teritoriul României la data respectivă;

- la data de 14.09.2011, S.C. I. a emis factura nr. x, ce are ca obiect livrarea către S.C. D. a cantităţii de 22.046 kg tablă de 12 mm, în valoare de 50.846,89 RON, delegat fiind inc. C.. Contravaloarea acestei facturi a fost achitată parţial cu chitanţa nr. x din 15.09.2011, în valoare de 5.000 RON, diferenţa fiind achitată prin instrumente bancare de decontare în data de 26.09.2011, conform extrasului de cont emis de L., pus la dispoziţie de către reprezentantul S.C. D., inc. A.;

- chitanţa nr. 02, reprezentând plata parţială a facturii nr. x, este emisă a doua zi după livrarea mărfurilor menţionate în factura fiscală, situaţie similară cu cea prezentată în cazul facturilor nr. x, 5 şi 6 din 24.06.2011, emise de către aceeaşi societate;

- societatea nu deţine autorizaţie de funcţionare şi profil de activitate eliberată de Primăria Mun. Bacău, nu este înregistrată în evidenţa Agenţiei Regionale pentru Protecţia Mediului Bacău cu solicitări sau emiteri de autorizaţii necesare desfăşurării activităţii specifice codului CAEN declarat la înfiinţare;

- din studierea extraselor bancare aparţinând S.C. I., s-a constatat că sumele de bani încasate de la S.C. D., în valoare totală de 96.162 RON, au fost retrase în aceeaşi zi de către numita H., prin prezentarea la casieria unităţii bancare a unor borderouri de achiziţii de bunuri de la persoane fizice, deşi societatea nu avea autorizaţie pentru a desfăşura aceste activităţi şi fără ca mai departe aceste sume sa fie virate către alte societăţi comerciale de la care ar fi trebuit să achiziţioneze mărfurile comercializate către S.C. D., aşa cum era firesc din punct de vedere comercial, existând presupunerea că tranzacţiile nereale se finalizau prin restituirea către cumpărători a sumelor plătite prin bancă de către aceştia, cu reţinerea unui comision de către furnizor;

- S.C. I. S.R.L. nu figurează în evidenţa ITM cu persoane angajate;

- S.C. I. a emis facturi fiscale înainte de data de 11.05.2011, dată la care societatea a fost înregistrată la ORC şi i s-a atribuit număr unic de înregistrare;

- S.C. I. nu a depus declaraţii fiscale şi informative în anul 2011 la organul fiscal teritorial şi nici pentru alte perioade, fapt ce a condus la declararea inactivităţii l începând cu data de 02.06.2012.

Ceea ce denotă, o dată-n plus, fictivitatea totală a tranzacţiilor comerciale respective este împrejurarea consemnată şi în cuprinsul raportului de expertiză, în sensul că, deşi partenerii comerciali au declarat livrări către S.C. E. în anul 2011 şi către S.C. E. în anul 2011, valoarea acestora este net inferioară valorii livrărilor efectuate de către cele două societăţi către alţi agenţi economici (societăţi care au declarat aceste achiziţii).

Astfel, partenerii comerciali au declarat livrări în sumă totală de 372.478 RON, din care 300.487 RON, valoare fără TVA şi 72.091 RON - TVA aferentă, iar în acelaşi an, societatea E. a efectuat livrări în sumă totală de 2.528.837 RON, din care 2.039.385 RON, valoare fără TVA şi 489.452 RON TVA aferentă, livrările nefiind declarate în declaraţiile 394 de E., însă au fost declarate ca achiziţii de clienţii societăţii.

Partenerii comerciali au declarat livrări către S.C. I. în anul 2011, în sumă totală de 99.440 RON, din care 80.194 RON - valoare fără TVA şi 19.246 RON - TVA aferentă. În timp de S.C. I. a efectuat livrări în sumă totală de 3.139.789 RON, din care 2.532.088 RON - valoare fără TVA şi

607.701 RON - TVA aferentă, livrările nefiind declarate în declaraţiile 394 de către E., însă au fost declarate ca achiziţii de clienţii societăţii.

Totodată, potrivit raportului de constatare întocmit de către inspectorii detaşaţi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, S.C. I. S.R.L. a emis facturi fiscale înainte de data de 11.05.2011, dată la care societatea a fost înregistrată la ORC şi i s-a atribuit număr unic de înregistrare (f x u.p).

Acelaşi raport de constatare a evidenţiat posibilitatea ca S.C. I. şi S.C. E. să fi efectuat livrări fictive către alte societăţi, împrejurare care constituie un indiciu în plus, în sensul că aceşti agenţi economici au funcţionat doar ca nişte societăţi de tip fantomă, al căror unic scop a fost acela de a ajuta alte societăţi comerciale să diminueze valoarea taxelor şi impozitelor pe care le avea de achitat către bugetul consolidat al statului.

Instanţa a reţinut că, potrivit art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 operaţiunea fictivă este definită ca fiind disimularea realităţii prin crearea aparentei existentei unei operaţiuni care în fapt nu există.

Prin urmare, operaţiunile fictive sau nereale sunt simple consemnări sau menţiuni scriptice, realizate în cuprinsul unor evidenţe financiar-contabile şi fiscale prevăzute de lege, ale unor tranzacţii care nu au corespondent în realitatea faptică. În esenţă, pentru ca o operaţiune să poată fi calificată ca fictivă sau nereală, este necesar să se constate o discrepanţă sau o inexactitate cu caracter esenţial între situaţia reală şi modul în care aceasta a fost consemnată în documentul financiar-contabil corespunzător.

În prezenta cauza, din examinarea mijloacelor de probă mai sus enunţate, instanţa de fond a apreciat ca operaţiunile comerciale consemnate în cele 8 facturi fiscale emise de S.C. I. şi S.C. E. S.R.L către S.C. D. şi înregistrate în contabilitatea acestei societăţi sunt fictive.

Tribunalul a reţinut că, în apărare, inculpatul A. a arătat că nu i se poate imputa săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală cât timp nu era implicat în achiziţia directă de bunuri ce fac obiectul de activitate al societăţii, iar lucrătorii din departamentul specializat de achiziţii aveau obligaţia de a verifica anterior oricărei achiziţii societăţile comerciale furnizoare din punct de vedere al inactivităţii sau a existenţei conturilor bancare, lucruri pe care aceştia le-au făcut şi în cazul celor două societăţi comerciale, nefiind constatate nereguli. Totodată, a susţinut că a efectuat plata, reprezentând contravaloarea achiziţiilor/serviciilor cu numerar ori prin virament bancar şi a declarat organului fiscal toate achiziţiile de la respectivii parteneri, plătind taxele şi impozitele datorate statului aferente acestor tranzacţii comerciale (f x u.p, f 33 dosar inst.).

Deşi inculpatul a susţinut că nu avea nicio implicare în achiziţiile de mărfuri de către S.C. D., prima instanţă a reţinut că aspectul contrar reiese din declaraţiile martorului M., îndeosebi cea dată în timpul urmăririi penale, într-un moment mai apropiat de data săvârşirii faptelor, care a relatat că toate vânzările şi achiziţiile S.C. D. se făceau sub directa supraveghere a administratorului societăţii.

Mai mult, în cuprinsul declaraţiei sale din cursul cercetării judecătoreşti, fiind audiat cu privire la modalitatea în care au fost achiziţionate marfa indicată în cele 3 facturi emise în data de 24.06.2011 de către S.C. I. S.R.L., inculpatul a precizat că a cumpărat iniţial doar cantitatea de marfă ce fusese comandată, iar spre sfârşitul zilei, constatând că partenerul său comercial vânduse parte din marfă unor alţi agenţi economici, cu un preţ mult mai mic, s-a hotărât să cumpere întreaga cantitate de marfă rămasă.

Şi în ipoteza în care inculpatul nu ar fi fost implicat în mod direct în operaţiunile de achiziţie a mărfurilor, a apreciat că acesta purta răspunderea pentru înregistrările fictive în contabilitate şi declararea acestora organelor fiscale. Astfel, instanţa de fond a notat că inc. A. este persoana împuternicită cu puteri depline a reprezenta societatea S.C. D. - în funcţia de administrator - conform actului constitutiv, prin urmare este cel care efectuează toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, cf dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 rep. De asemenea, din punct de vedere financiar, administratorul este responsabil pentru organizarea şi conducerea contabilităţii potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, pregăteşte raportul administratorului care însoţeşte situaţiile financiare şi semnează situaţiile financiare şi raportările contabile conform art. 28 alin. (13) din Legea nr. 82/1991. Prin urmare, şi în ipoteza în care s-ar putea reţine şi răspunderea altor persoane pentru efectuarea unor înregistrări fictive în contabilitate, această răspundere nu o exclude pe cea a administratorului, având în vedere în acest sens dispoziţiile legale menţionate anterior.

Tribunalul a mai reţinut că, indiferent dacă S.C. D. a achitat către furnizor preţul tranzacţiei, cât timp informaţiile cu privire la bunurile livrate sunt nereale, aspect evidenţiat de probele administrate în cauză, operaţiunile consemnate în facturile respective au caracter fictiv, declararea acestor operaţiuni fiind făcută în vederea deducerii ilegale a TVA .

Împrejurarea că expertul contabil a menţionat că nu se poate stabili cu certitudine că bunurile menţionate pe facturile de livrare nu au existat în realitate, este lipsită de relevanţă, cât timp concluzia expertului este formulată strict în urma examinării înscrisurile contabile din dosar. Tribunalul a notat că doar instanţa de judecată, în urma analizării tuturor mijloacelor de probă administrate în cauză, stabileşte dacă menţiunile scriptice privind efectuarea unor operaţiuni comerciale, realizate în cuprinsul unor evidenţe financiar-contabile şi fiscale prevăzute de lege, au corespondent în realitatea faptică.

De asemenea, împrejurarea că angajaţii societăţii D. nu aveau obligaţia de a verifica mijloacele de transport ale societăţilor ce efectuau livrările sau modul de completare a facturilor de către aceştia nu are relevanţă, de vreme ce, din situaţia de fapt mai sus expuse, s-a demonstrat că marfa nu a fost în realitate niciodată livrată către beneficiar, prin urmare nici recepţionată fizic de vreun angajat al societăţii.

Prin urmare, s-a reţinut ca inc. A., administrator al S.C. D. S.R.L cu sprijinul celor inculpaţi, în calitate de administratori în fapt sau de drept ai societăţilor furnizoare scriptic, S.C. I. şi SC E., a înregistrat în actele contabile ale S.C. D. un număr de 8 facturi fiscale care nu aveau la bază operaţiuni reale, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale şi prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de 34.895 RON, reprezentând TVA dedus în mod ilegal.

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul B., implicarea acestuia în activitatea infracţională este evidenţiată de împrejurarea că facturile fiscale nr. x/14.04.2011, nr. y/19.04.2021, emise de S.C. E. înregistrate în contabilitatea S.C. D. au menţionate la rubrica "Date privind expediţia, pe inc. B., în calitate de delegat. De asemenea, în declaraţiile date, inc. a precizat că fratele său, C., administratorul S.C. I. S.R.L. i-a pus la dispoziţie facturierul acestei societăţi, pentru a putea sa vândă fier vechi unor societăţi din Braşov şi Bacău.

Referitor la inc. C., s-a reţinut că acesta era administrator al S.C. I. S.R.L în perioada emiterii facturilor către S.C. D., numele său apărând la rubrica delegat pe factura nr. x/14.08.2011. Deşi inc. precizează că îi sunt străine operaţiunile comerciale derulate cu S.C. D., instanţa a reţinut că susţinerile sale sunt contrazise de împrejurarea că, conform extraselor bancare aparţinând S.C. I., sumele de bani încasate de la S.C. D., în valoare totală de 96.162 RON, au fost retrase în aceeaşi zi de către numita H., prin prezentarea la casieria unităţii bancare a unor borderouri de achiziţii de bunuri de la persoane fizice, iar martora a relatat (dosar u.p) că, la solicitarea inc. C. a retras din conturile bancare ale societăţii administrate de inculpat, S.C. I., diferite sume de bani, tot la indicaţiile acestuia obţinând anterior şi împuternicirea pentru a face tranzacţii bancare.

Prin urmare, apărarea inculpatului C., în sensul că facturile ar fi putut fi completate cu datele societăţii de către numitul Q., şofer al S.C. I., în posesia căruia se afla facturierul, s-a apreciat a fi nefondată, cu atât mai mult cu cât, potrivit consemnărilor din raportul de constatare tehnico ştiinţifică, această societate nu a avut angajaţi, conform datelor furnizate de ITM în Dosarul de u.p nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Instanţa de fond a reţinut că, potrivit disp. art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală evidenţierea în actele contabile ale societăţii sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la baza operaţiuni reale, ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale. Elementul material constă deci în evidenţierea în actele contabile sau în alte documente legale a unor operaţiuni fictive. În art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 este definita şi operaţiunea fictivă ca fiind disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există.

Raportând situaţia de fapt reţinută la dispoziţiile legale menţionate, instanţa de fond a apreciat că, în drept, fapta inculpatului A. care, în cursul anului 2011, în calitate de administrator al S.C. D., cu intenţie, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii şi a declarat organelor fiscale, achiziţii fictive de bunuri şi servicii de la S.C. E. şi S.C. I. S.R.L., cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum de 34.895 RON, reprezentând TVA dedus în mod ilegal, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005R, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968. şi art. 5 din C. pen. (în urma schimbării încadrării juridice a faptei dispusă prin încheierea de la termenul de judecată din data de 25.03.2021.

De asemenea, fapta inculpatului B. care, în calitate de administrator în fapt al S.C. E. şi S.C. I., în cursul anului 2011, a sprijinit activitatea de evaziune fiscală a inc. A., administrator al S.C. D., prin emiterea către această societate a unui număr de 8 facturi fiscale consemnând operaţiuni comerciale care nu reprezintă realitatea, contribuind astfel la prejudicierea bugetului de stat cu suma de 34.895 RON reprezentând TVA dedus ilegal, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 26 din C. pen.. 1968 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005R, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen. (ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei dispusă prin încheierea de la termenul din data de 25.03.2021).

Totodată, fapta inculpatului C. care, în calitate de reprezentant legal al S.C. I., a sprijinit activitatea de evaziune fiscală săvârşită de inc. A., administrator al S.C. D., prin emiterea către această societate a unui număr de 5 facturi fiscale consemnând operaţiuni comerciale care nu reprezintă realitatea, contribuind astfel la prejudicierea bugetului de stat cu suma de 22.192,14 RON reprezentând TVA dedus ilegal, întruneşte elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. şi ped. de art. 26 din C. pen. 1968 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005R, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen. (ca urmare a schimbării încadrării juridice a faptei dispusa prin încheierea de la termenul din data de 25.03.2021).

Constatând ca faptele descrise în actul de sesizare a instanţei există, au fost săvârşite de inculpaţii trimişi în judecată, instanţa de fond a dispus condamnarea acestora.

La individualizarea sancţiunilor ce au fost aplicate inculpaţilor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 din C. pen. 1968.

Astfel, s-a apreciat că faptele reţinute în sarcina inculpaţilor prezintă gravitate medie, având în vedere ca prin activităţile ilicite a fost afectat bugetul de stat cu suma de 34.895 RON, prejudiciu care nu a fost recuperat pana în prezent.

Tribunalul a luat în considerare faptul că, deşi au trecut mai mulţi ani de la momentul la care au luat naştere obligaţiile fiscale ce au făcut obiectul prezentului dosar, inculpaţii au rămas în pasivitate şi nu au întreprins niciun demers pentru acoperirea, cel puţin în parte, a prejudiciului cauzat.

De asemenea, s-a constatat că inculpatul B. s-a prezentat la două termene de judecată, iar inc. C. doar la ultimul termen, iar atitudinea manifestata de către toţi inculpaţii din prezenta cauză ulterior săvârşirii faptelor nu poate fi caracteristică unei atitudini sincere, de recunoaştere şi regret a faptelor comise, pentru a constitui un criteriu de individualizare favorabilă a pedepsei.

Tribunalul a reţinut, pe de altă parte, că inculpaţii C. şi A. nu posedă antecedente penale, iar cele înscrise în fişa de cazier a inc. B. nu atrag starea de recidivă, precum şi că, de la data săvârşirii faptelor, până în prezent, a trecut o perioadă de timp considerabilă de timp, de 10 ani, care a fost de natură a diminua pericolul faptei şi periculozitatea inculpaţilor, aspecte faţă de care tribunalul a apreciat că o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege permite reinserţia socială dar şi prevenirea săvârşirii, pe viitor, a altor fapte penale de către inculpaţi. Toate aceste argumente fundamentează concluzia ca nu este necesară executarea efectivă a pedepselor în penitenciar, inculpaţii putând sa-şi îndrepte comportamentul şi în ipoteza în care se dispune suspendarea pedepsei sub supraveghere, având în vedere obligaţiile ce însoţesc această măsură, menite să monitorizeze conduita inculpaţilor în perioada termenului de supraveghere.

Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii A., B. şi C. şi partea civilă Statul Român Prin ANAF DGRF Ploieşti prin AJFP Argeş

Partea civilă a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate şi netemeinicie cu privire la soluţionarea laturii civile. A arătat partea civilă că prima instanţă, în mod nelegal, a admis în parte acţiunea civilă şi nu în totalitate, încălcând astfel, dispoziţiile art. 19 alin. (1) şi 397 din C. proc. pen., dar şi pe cele ale art. 1357 şi 1385 din C. civ.. A mai arătat partea civilă că prima instanţă, în mod eronat, nu a dispus şi obligarea în solidar cu inculpaţii a părţii responsabile civilmente şi nu a dispus instituirea sechestrului asigurător şi a popririi asigurătorii asupra bunurilor mobile şi imobile ale tuturor inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente.

Inculpaţii şi-au motivat oral apelurile, prin intermediul apărătorilor.

S-au mai depus la dosar înscrisuri, respectiv facturi fiscale dar şi Ordinul de plată nr. x/13.09.2021 emis de A. prin care făcea dovada achitării prejudiciului imputat plus o dobândă de 20 %, în total, 47.791 RON.

Prin Decizia penală nr. 798/A de la 18 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 au fost admise apelurile declarate de inculpaţii:

1. A.

2. B.,

3. C., împotriva Sentinţei penale nr. 133 din 15 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

S-a desfiinţat în totalitate sentinţa penală atacată, iar pe fond, s-au dispus următoarele:

Au fost înlăturate soluţiile de condamnare dispuse de prima instanţă faţă de inculpaţii A., B. şi C., cu toate consecinţele.

În baza art. 396 alin. (8) rap. la 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., cu referire la art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (8) rap. la 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., cu referire la art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (8) rap. la 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., cu referire la art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005, s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen.

S-a luat act că inculpatul A. a acoperit prejudiciul produs majorat cu 20 % din baza de calcul, dar şi dobânzi şi penalităţi de întârziere, aşa cum rezultă din Ordinul de plată nr. x/13.09.2021 emis de A. pentru suma de 47.791 RON.

S-a înlăturat măsura asigurătorie instituită prin Ordonanţa nr. 608/P/2015 din 20.02.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş asupra bunurilor inculpatului A..

S-a înlăturat dispoziţia de comunicare a unei copii de pe hotărâre la Oficiul Registrului Comerţului.

A fost respins apelul declarat de partea civilă STATUL ROMÂN prin ANAF DGRF Ploieşti prin AJFP Argeş, împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost obligat fiecare din inculpaţi la plata a câte 1.300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 868,00 RON s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi rămâne în sarcina statului.

Pentru a decide astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate şi a celor ce pot fi luate în considerarea din oficiu, curtea de apel a apreciat că doar apelurile inculpaţilor sunt fondate.

Prima instanţă a reţinut în mod corect situaţia de fapt, materialul probator administrat în cauză dovedind, dincolo de orice îndoială rezonabilă, atât existenţa infracţiunii de evaziune fiscală, cât şi vinovăţia inculpaţilor în comiterea acesteia. În declaraţiile lor, inculpaţii nu şi-au recunoscut vinovăţia faţă de fapta imputată.

Inculpatul A. a solicitat achitarea sa pentru infracţiunea de evaziune fiscală invocând, mai întâi, cauza C-430/19 CF S.R.L. - ANAF a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în care se arăta, printre altele, că nu îi poate fi imputat societăţii cumpărătoare un comportament fiscal inadecvat al vânzătorului, ceea ce înseamnă, practic, că societatea cumpărătoare nu poate face demersuri în locul statului. În cauza de faţă, elementele de fapt pe care instanţa de fond şi-a bazat aprecierea cu privire la existenţa infracţiunii ţin de comportamentul fiscal, nu al firmei S.C. D., ci al firmelor care au vândut mărfurile, S.C. I. şi, respectiv, S.C. E. S.R.L. pentru că mărfurile vândute de aceste firme nu au fost însoţite de avize de însoţire a mărfurilor, lipsa menţiunii referitoare la modalitatea de transport li se datorează şi, de asemenea şi lipsa autorizaţiei de funcţionare.

A mai invocat inculpatul faptul că, în expertiza contabilă s-a răspuns că facturile fiscale înregistrate de S.C. D. în contabilitate îndeplinesc condiţiile pentru a fi considerate documente justificative, în condiţiile în care actul de acuzare vorbeşte despre o operaţiune de fictivitate a mărfurilor. În realitate, nu s-a putut stabili cu certitudine că mărfurile nu au existat, mai ales că S.C. D. a scos ulterior mărfurile din magazie, pe baza unor note de comandă şi le-a vândut conform facturilor fiscale ataşate de inculpat cererii de apel. Prin urmare, s-a constatat că S.C. D. a vândut exact mărfurile cumpărate, există un profit din vânzare, ceea ce înseamnă că nu există niciun element prin care să se reţină fictivitatea acestor operaţiuni.

Aşadar, după câte se poate observa, inculpatul neagă exact fictivitatea operaţiunilor de achiziţie a cantităţii de fier vechi de la cele două societăţi S.C. I. şi, respectiv, S.C. E. S.R.L., ambele cu sediul în Bacău şi afirmă că, în realitate a achiziţionat acea cantitate de fier vechi, de la acele societăţi, pe care a înregistrat-o în contabilitate sub forma a 8 facturi fiscale şi, mai mult, a revândut acele bunuri, după cum o atestă şi facturile fiscale ataşate la dosar.

Curtea de apel nu a împărtăşit această desfăşurare a evenimentelor. Mai întâi, a considerat că S.C. D. a realizat operaţiuni de achiziţie a cantităţii de fier vechi despre care se face vorbire în facturi, acesta fiind şi motivul ce l-a determinat şi pe expert să concluzioneze că nu se poate stabili cu certitudine caracterul fictiv al operaţiunilor înregistrate în contabilitate, însă, în realitate, aceste achiziţii nu s-au făcut de la cele două societăţi din Bacău. Acest element probatoriu a fost dovedit de faptul că expertiza contabilă, la interpelarea organelor de urmărire penală, nu a putut stabili dacă livrările declarate de furnizorii de mărfuri ai societăţilor S.C. I. şi, respectiv, S.C. E. S.R.L. sunt aferente materialelor (ţeavă, tablă şi oţel beton) livrate de cele două societăţi comerciale către S.C. D.. A mai adăugat faptul că cercetările efectuate au mai stabilit alte elemente de fapt care demonstrează inexistenţa acestor achiziţii pe linia celor trei societăţi implicate, respectiv: autovehiculele despre care se consemnează că au transportat bunurile aveau numere de înmatriculare care nu corespundeau în realitate pentru că aparţineau altor categorii de vehicule, inadecvate transportării unei cantităţi aşa de mari de marfă sau nu aveau corespondent în realitate fiind pur fictive precum x, iar în altă situaţie s-a constatat că delegatul J. ce apare în facturi nu a efectuat niciodată transport de mărfuri în beneficiul S.C. D.. De asemenea, aşa cum a arătat şi prima instanţă, nu este credibil faptul că primirea, atât a facturii fiscale, cât şi a mărfurilor putea avea loc la aceeaşi dată, în condiţiile în care factura a fost remisă de furnizor beneficiarului prin intermediul serviciului poştal, aşa cum apare consemnat în factura nr. x/15.02.2011. S-a mai constatat că nu există avize de însoţire a mărfurilor pe timpul transportului de la sediul societăţii furnizoare din Bacău până la sediul S.C. D. Piteşti sau menţiuni cu privire la modalitatea de transport a mărfurilor.

Mai prezintă relevanţă în cauză, declaraţia martorului M., care a ocupat în cadrul S.C. D., funcţia de agent de vânzări care a arătat, printre altele, că pe lângă producătorii tradiţionali cunoscuţi societăţii, la sediu se prezentau diferite persoane care ofereau spre vânzare bunuri la preţuri avantajoase pe care administratorul D. decidea să le achiziţioneze. În ceea ce priveşte provenienţa acestor bunuri, cei ce le ofereau spre vânzare spuneau că le deţin din stocuri vechi, lichidări de stoc de la şantiere navale, compensări cu alte societăţi comerciale, etc. Acelaşi martor a mai declarat că se întocmeau contracte de furnizare şi cu acest tip de furnizori, în general. Cu toate acestea, inculpatul A. nu a prezentat acest tip de documente în relaţia cu S.C. I. şi S.C. E..

În sfârşit, un element de fapt semnificativ şi cu valoare probantă deosebită în cauză constă în comportamentul de tip fantomă al celor două societăţi S.C. I. şi S.C. E., cu sediul în Bacău, aşa cum a fost constatat şi din cercetările organelor de urmărire penală, dar şi din concluziile expertului contabil care a arătat că cele două societăţi furnizoare nu au depus declaraţii fiscale şi informative în anul 2011. Practic, aşa cum a arătat şi instanţa de fond, aceste societăţi au funcţionat ca nişte societăţi de tip fantomă al căror unic scop a fost acela de a sprijini activitatea infracţională a inculpatului A.. Sprijinul a constat în emiterea celor opt facturi care atestau achiziţii de bunuri de către S.C. D. de la cele două societăţi din Bacău, deşi aceste achiziţii nu s-au făcut, în realitate de la aceste societăţi, ci de la alţi furnizori pentru care societatea administrată de inculpatul A. nu a emis documente de achiziţie. Practic, aceste facturi au fost emise în beneficiul S.C. D. pentru a conferi acesteia un suport scriptic intrării în patrimoniu a unei cantităţi de materiale ce au făcut obiectul comercializării ulterioare către alte societăţi comerciale şi pentru care inculpatul a prezentat documente legale de vânzare (facturi fiscale), ataşate la dosarul de apel. Or, tocmai din această cauză s-a reţinut drept prejudiciu cauzat bugetului consolidat al statului doar plata taxei pe valoarea adăugată, dedusă ilegal prin înregistrarea în actele contabile a facturilor emise de cele două societăţi comerciale din Bacău.

Ajunşi în acest punct, au fost nevoiţi să respingă şi apărarea inculpatului prin care invoca faptul că nu îi poate fi reproşată lui neverificarea celor două firme cu comportament de tip fantomă. Într-adevăr, aşa cum rezultă şi din hotărârea pronunţată în cauza C-430/19 CF S.R.L. - ANAF a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, invocată în apărare, nu îi poate fi imputat societăţii cumpărătoare un comportament fiscal inadecvat al vânzătorului, ceea ce înseamnă, practic, că societatea cumpărătoare nu poate face demersuri în locul statului. Numai că, aşa cum a arătat mai sus, nu i se reproşează inculpatului inexistenţa achiziţiilor de materiale, ci faptul că acestea nu au fost realizate printr-o relaţie comercială reală cu cele două firme S.C. I. şi S.C. E. pentru că, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, s-a demonstrat că marfa trecută în acele opt facturi fiscale nu a fost în realitate livrată de acestea către beneficiar, iar declararea acestor operaţiuni s-a făcut în vederea deducerii ilegale a TVA. Mai mult, aşa cum a concluzionat aceeaşi instanţă de fond, din studierea extraselor bancare aparţinând S.C. I., s-a constatat că sumele de bani încasate de la S.C. D., în valoare totală de 96.162 RON, au fost retrase în aceeaşi zi de către numita H., prin prezentarea la casieria unităţii bancare a unor borderouri de achiziţii de bunuri de la persoane fizice, deşi societatea nu avea autorizaţie pentru a desfăşura aceste activităţi şi fără ca mai departe aceste sume sa fie virate către alte societăţi comerciale de la care ar fi trebuit să achiziţioneze mărfurile comercializate către S.C. D., aşa cum era firesc din punct de vedere comercial. Aceste fapte îndreptăţesc presupunerea că tranzacţiile nereale se finalizau prin restituirea către cumpărători a sumelor plătite prin bancă de către aceştia, cu reţinerea unui comision de către furnizor. Or, această împrejurare demonstrează şi elementul fraudulos al modului cum au fost emise cele opt facturi, pentru că devoalează şi scopul imediat al implicării celorlalţi inculpaţi în aceste activităţi şi anume încasarea unor sume de bani pentru "serviciul" prestat S.C. D.. Acest element fraudulos face cu atât mai inaplicabile cele statuate în hotărârea CJUE supusă atenţiei noastre.

Aşadar, având în vedere cele de mai sus, a considerat că fapta imputată inculpatului A. care, în cursul anului 2011, în calitate de administrator al S.C. D., cu intenţie, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii şi a declarat organelor fiscale, achiziţii fictive de bunuri şi servicii de la S.C. E. şi S.C. I. S.R.L., cu scopul de a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, cauzând astfel un prejudiciu în cuantum de 34.895 RON, reprezentând TVA dedus în mod ilegal, este tipică infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 R, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968. şi art. 5 din C. pen., aşa cum a reţinut şi prima instanţă.

În ceea ce priveşte situaţia celorlalţi doi inculpaţi, apărările lor sunt în mare parte comune, în sensul că ei nu au participat la comiterea faptei de evaziune fiscală, că nu au completat facturile reclamate, că nici nu puteau face asta din moment ce nu ştiu să scrie şi să citească. În acord cu instanţa de fond, care s-a confruntat şi ea cu aceleaşi apărări, au fost respinse susţinerile inculpaţilor. Astfel, în cazul inculpatului B., implicarea acestuia în activitatea infracţională a fost demonstrată de împrejurarea că facturile fiscale nr. x/14.04.2011, nr. y/19.04.2021, emise de S.C. E. înregistrate în contabilitatea S.C. D. au menţionate la rubrica "Date privind expediţia, pe inc. B., în calitate de delegat. De asemenea, în declaraţiile date, inc. a precizat că fratele său, C., administratorul S.C. I. S.R.L., i-a pus la dispoziţie facturierul acestei societăţi, pentru a putea sa vândă fier vechi unor societăţi din Braşov şi Bacău.

Referitor la inculpatul C., au reţinut că acesta era administrator al S.C. I. S.R.L, iar în perioada emiterii facturilor către S.C. D., numele său apare la rubrica delegat pe factura nr. x/14.08.2011. Deşi inculpatul a precizat că îi sunt străine operaţiunile comerciale derulate cu S.C. D., curtea de apel a reţinut că susţinerile sale sunt contrazise de împrejurarea că, conform extraselor bancare aparţinând S.C. I., sumele de bani încasate de la S.C. D., în valoare totală de 96.162 RON, au fost retrase în aceeaşi zi de către numita H., prin prezentarea la casieria unităţii bancare a unor borderouri de achiziţii de bunuri de la persoane fizice, iar martora a relatat (dosar u.p) că, la solicitarea inc. C., a retras din conturile bancare ale societăţii administrate de inculpat, S.C. I., diferite sume de bani, tot la indicaţiile acestuia obţinând anterior şi împuternicirea pentru a face tranzacţii bancare.

Cu toate acestea, dat fiind că inculpatul A. a înţeles să achite prejudiciul produs majorat cu 20 % din baza de calcul, dar şi dobânzi şi penalităţi de întârziere, aşa cum rezultă din Ordinul de plată nr. x/13.09.2021 emis de A. pentru suma de 47.791 RON, a făcut aplicarea art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, conform căruia, în cazul săvârşirii uneia din infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care s-au adăugat dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen.

Cu privire la ceilalţi inculpaţi, a făcut şi în cazul lor aplicarea art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005, conform căruia dispoziţiile întregului articol 10 se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului.

Cât priveşte apelul părţii civile, curtea de apel l-a considerat a fi nefundat, deoarece câtimea prejudiciului a rezultat din expertiza contabilă întocmită în cauză şi corespunde exact cu suma pentru care ANAF s-a constituit parte civilă. Oricum, dată fiind operaţiunea de plată a prejudiciului majorat cu 20 % la care s-au adăugat dobânzi şi penalităţi de întârziere, s-a constatat că acest apel a devenit şi caduc. Tot ca urmare a acestei constatări a dispus şi ridicarea măsurilor asigurătorii dispuse.

Faţă de cele ce preced, curtea de apel, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a admis apelurile declarate de cei trei inculpaţi împotriva Sentinţei penale nr. 133 din 15 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

A desfiinţat în totalitate sentinţa penală atacată, iar pe fond, a dispus următoarele:

A înlăturat soluţiile de condamnare dispuse de prima instanţă faţă de inculpaţii A., B. şi C., cu toate consecinţele.

În baza art. 396 alin. (8) rap. la 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., cu referire la art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (8) rap. la 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., cu referire la art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (8) rap. la 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., cu referire la art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen.

S-a luat act că inculpatul A. a acoperit prejudiciul produs majorat cu 20% din baza de calcul, dar şi dobânzi şi penalităţi de întârziere, aşa cum rezultă din Ordinul de plată nr. x/13.09.2021 emis de A. pentru suma de 47.791 RON.

S-a înlăturat măsura asigurătorie instituită prin ordonanţa nr. 608/P/2015 din 20.02.2020 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş asupra bunurilor inculpatului A..

S-a înlăturat dispoziţia de comunicare a unei copii de pe hotărâre la Oficiul Registrului Comerţului.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de partea civilă STATUL ROMÂN prin ANAF DGRF Ploieşti prin AJFP Argeş, împotriva Sentinţei penale nr. 133 din 15 aprilie 2021, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020, ca nefondat.

În baza art. 275 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., a fost obligat fiecare din inculpaţi la plata a câte 1.300 RON, cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 868,00 RON s-a avansat din fondurile Ministerului Justiţiei şi a rămas în sarcina statului.

Prin încheierea de şedinţă din cameră de consiliu din 19 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2020 a fost admisă sesizarea din oficiu a instanţei şi în baza art. 279 din C. proc. pen. s-a înlăturat omisiunea vădită din dispozitivul Deciziei penale nr. 798/A din 18 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, în sensul că la alineatul nr. 9 se va rece corect "(…) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii (…)" în loc de "(…) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii (…)"

În considerentele încheierii mai sus menţionate, curtea de apel a arătat că la data de 19 noiembrie 2021 a sesizat, din oficiu, că în data de 18 noiembrie 2021 cu ocazia pronunţării şi redactării Deciziei penale nr. 798/A din 18 noiembrie 2021 instanţa a menţionat din eroare la alin. (9) "(…) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii (…)" în loc de "(…) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii (…)"

Astfel, a constatat că în dispozitivul Deciziei penale nr. 798/A din 18 noiembrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, alin. (8) şi (9) se referă, din eroare, la acelaşi inculpat, în mod corect alin. (8) se referă la inculpatul B., iar alin. (9) la inculpatul C..

Potrivit art. 278 (1) din C. proc. pen. "Erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuşi organul de urmărire penală, de judecătorul de drepturi şi libertăţi sau de cameră preliminară ori de instanţa care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu."

Prin urmare, în cauză fiind vorba de o eroare materială, curtea a admis sesizarea din oficiu a instanţei, iar în baza art. 278 din C. proc. pen. a înlăturat omisiunea vădită din dispozitivul Deciziei penale nr. 798/A din 18 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, în sensul că la alineatul nr. 9 se va trece corect "(…) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii (…)" în loc de "(…) încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului B. pentru săvârşirea infracţiunii (…)"

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, criticând pentru netemeinicie şi nelegalitate pentru două motive.

În dezvoltarea motivelor recursului în casaţie declarat, procurorul a apreciat că în mod netemeinic, instanţa de apel a considerat că sunt întrunite condiţiile cazului de nepedepsire prevăzut de art. 10 alin. (1) indice 1 şi indice 2 din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare din prezent).

Potrivit raportului de expertiză contabilă din timpul urmăririi penale, menţinut de instanţele de fond şi apel, prejudiciul adus bugetului de stat a fost stabilit la suma de 34.895 RON (reprezentând obligaţia fiscală principală datorată), la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală, pentru perioada cuprinsă de la scadenţă până la data plăţii.

Conform ordinului de plată din 13.09.2021 inculpatul A. a plătit la Trezoreria operativă a Mun. Piteşti suma de 47.791 RON, reprezentând prejudiciul din Dosarul nr. x/2020.

Efectuând un calcul sumar a rezultat că inculpatul a achitat suma de 34.895 RON (reprezentând obligaţia fiscală principală datorată) şi 20 % din aceasta, respectiv 6979 RON, total 41.874 RON, iar restul, adică 5.917 RON în contul obligaţiilor fiscale accesorii datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală, pentru perioada cuprinsă de la scadenţă până la data plăţii.

Odată cu ordinul de plată, la primul termen din apel, inculpatul a depus şi nişte înscrisuri din care a rezultat calculul obligaţiilor fiscale accesorii datorate, conform unei aplicaţii de pe internet, din care rezulta o sumă totală de 40.844 RON,

Deşi, atât apărarea, cât şi acuzarea au solicitat ca partea civilă să calculeze aceste accesorii, solicitarea a fost respinsă de instanţa de apel.

Conform calculului extrajudiciar efectuat de inspectorii antifraudă din cadrul R., obligaţiile fiscale accesorii datorate ar fi în cuantum de 53.473,09 RON.

A rezultat că, din cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii datorate stabilite de acuzare la suma de 53.473,09 RON şi de apărare la suma de 40.844 RON, inculpatul a plătit în apel doar suma de 5917 RON.

Art. 10 alin. (11) în cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20 % din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen. cu modificările şi completările ulterioare.

"(12) Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) şi (11)."

Prin Decizia nr. 101 din 17.02.2021 a Curţii Constituţionale a României, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile Legii privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu criticile formulate s-au statuat următoarele:

84. Legiuitorul este liber să acorde anumite măsuri de favoare cu caracter penal, condiţionat de repararea prejudiciului cauzat, tocmai pentru a încuraja comportamentul activ al făptuitorului/învinuitului/inculpatului în sensul diminuării consecinţelor periculoase ale faptei penale săvârşite şi pentru a repune în circuitul bugetar sumele de bani ce au constituit obiectul prejudiciului [Decizia nr. 1.196 din 30 septembrie 2010, publicată în M. Of. nr. 745/8.11.2010].

85. Art. 10 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 241/2005 instituie o măsură de politică penală determinată de specificul infracţiunilor de evaziune fiscală, respectiv de necesitatea recuperării, cu celeritate, a sumelor datorate bugetului general consolidat [Decizia nr. 750 din 21 noiembrie 2019, publicată în M. Of. nr. 74/3.02.2020, paragraful 13 şi Decizia nr. 179 din 28 martie 2019, publicată în M. Of. nr. 390/20.05.2019, paragrafele 31 - 33].

(2.2.11) Critica privind eventualele dificultăţi practice întâmpinate legat de faptul că prejudiciul cauzat prin infracţiune nu a fost în mod clar şi cert stabilit.

128. Curtea observă că, în redactarea iniţială a Legii nr. 241/2005, art. 10 a stabilit o cauză specială de reducere a pedepsei/de nepedepsire care se raporta la "acoperirea integrală a prejudiciului cauzat". Această reglementare a fost în vigoare în perioada 2005 - 2014. Din anul 2014, cauza specială de reducere a pedepsei se raportează la "acoperirea integrală a pretenţiilor părţii civile". Aşadar, noua reglementare revine la redactarea iniţială. Faptul că legiuitorul a optat să revină la redactarea anterioară şi că acoperirea prejudiciului nu se raportează la pretenţiile părţii civile, ci la prejudiciul cauzat nu înseamnă că norma criticată este neclară.

129. În jurisprudenţa sa, anterioară modificării operate prin Legea nr. 255/2013, Curtea a statuat următoarele: "Cuantumul prejudiciului cauzat este cel care rezultă din actele dosarului, şi anume din rechizitoriu sau din actele financiar-contabile existente la dosar. Nu se poate susţine că prejudiciul cauzat ar avea un cuantum variabil în funcţie de pretenţiile pe care le avansează partea civilă la diferite termene de judecată şi de modalitatea de calcul a acestora pe care o adoptă partea civilă. De asemenea, se reţine că stabilirea in concreto a prejudiciului cauzat aparţine în faza de urmărire penală procurorului de caz."[Decizia nr. 1084 din 8 septembrie 2009, publicată în M. Of. nr. 665/6.10.2009 sau Decizia nr. 272 din 16 martie 2010]. În condiţiile în care art. 10 alin. (11) din lege se raportează tot la noţiunea de "prejudiciu produs prin comiterea faptei", Curtea constată că cele de mai sus sunt valabile şi în privinţa acestei sintagme.

130. Totodată, Curtea observă că reglementarea cauzei de nepedepsire se axează atât pe acoperirea prejudiciului produs prin comiterea faptei, cât şi pe un element suplimentar şi anume plata unei majorări de 20 % din "baza de calcul", la care se adaugă dobânzile şi penalităţile. Prin Decizia nr. 147 din 30 martie 2019, pat. 31, referitor la critica formulată cu privire la sintagma "baza de calcul", ce însoţeşte, în cuprinsul articolului unic al Legii nr. 241/2005, procentul de 20%, reprezentând marja care se adaugă la prejudiciul creat prin săvârşirea infracţiunii, Curtea a statuat că, din interpretarea gramaticală a textelor criticate, rezultă că baza de calcul a majorării analizate o reprezintă valoarea concretă a prejudiciului, neavând natura unei amenzi penale, De altfel, niciuna dintre dispoziţiile articolului unic al legii criticate astfel reglementate nu conduce la concluzia că majorarea prejudiciului ar avea natura unei amenzi penale.

131. Prin urmare, sintagmele "prejudiciul cauzat" din cuprinsul art. 10 alin. (1) şi sintagmele "prejudiciul produs" şi "baza de calcul" din cuprinsul art. 10 alin. (11) din lege nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.

Prin Decizia nr. 66 din 29.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegare chestiuni de drept în materie penală, nemotivată la data prezentei s-a stabilit că:

Dobânzile şi penalităţile la care se referă art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale se aplică doar la prejudiciul produs prin comiterea faptei, fără a se luat în considerare majorarea cu 20 % din baza de calcul.

Datorită faptului că Legea nr. 55 din 31.03.2021 a intrat recent în vigoare nu a identificat în jurisprudenţa I.C.C.J. o altă decizie în recurs în casaţie prin care să se fi analizat problema în discuţie.

În minuta din 18.06.2021 privind problemele de drept interpretate şi aplicate în mod neunitar în cadrul instanţelor judecătoreşti din cadrul Curţii de Apel Iaşi, din trim. II 2021 a identificat următoarea opinie:

Opinia unanimă a judecătorilor prezenţi la întâlnire a fost că, pentru a se face aplicarea cauzei de nepedepsire prev. de art. 10 alin. (11) din legea nr. 241/2005, modificată prin Legea nr. 55 din 31.03.2021 este necesar ca inculpatul să facă dovada achitării următoarelor sume de bani:

- Suma de bani reprezentând plata (achitarea) debitului principal (prejudiciul in concreto), fără accesorii fiscale.

- Suma de bani reprezentând plata (achitarea) unei majorări reprezentând 20% din debitul principal (prejudiciul in concreto), fără accesorii fiscale.

- Suma de bani reprezentând plata (achitarea) accesoriilor fiscale (dobânzi şi/sau penalităţi calculate conform Codului de procedură fiscal, aferente debitului principal.

Soluţia ţine cont şi de Decizia în interesul legii nr. 17 din 05.10.2015 a Î.C.C.J. prin care s-a statuat că, în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor, reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor, reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.

Deşi este adevărat că instanţa de apel a reţinut doar plata debitului principal, a majorării de 20 % şi a (unor s.n.) dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, conform ordinului de plată depus, aceasta trebuia să constate că nu sunt întrunite condiţiile aplicării cauzei de nepedepsire, nefiind achitat integral dobânzile şi penalităţile de întârziere.

Un al doilea motiv de recurs în casaţie invocat de procuror, constă în faptul, că în mod nelegal, instanţa de apel a dispus soluţia de încetare a procesului penal în raport cu încadrarea juridică reţinută de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel.

Prin încheierea de şedinţă din 25.03.2021 a Tribunalului Argeş, s-a dispus din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor, pentru inculpatul A. din infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen., iar pentru inculpaţii B. şi C. din infracţiunea prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., în infracţiunea prev. de art. 26 din C. pen. 1968 rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. 1968 şi art. 5 din C. pen.

Încadrarea a fost menţinută de instanţa de apel.

Procedând în acest mod, instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile legale privind aplicarea legii penale mai favorabile, raportând condiţiile de nepedepsire din noua lege, la încadrarea juridică reţinută mai favorabilă potrivit legii vechi, cu încălcarea D. C. civ. nr. 265/2014, care a statuat că dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, întrucât prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor.

La pct. 47 din decizie s-au precizat următoarele: faptul că legiuitorul a definit în art. 173 din C. pen. noţiunea de lege penală ca fiind "orice dispoziţie cu caracter penale cuprinsă în legi organice, ordonanţe de urgenţă sau alte acte normative care la data adoptării lor aveau putere de lege" nu echivalează cu împrejurarea că acele dispoziţii sunt legi, ci doar cu faptul că sunt norme distincte care aparţin legii şi au forţa acesteia. C. pen. constituie o lege unitară, asemenea norme fiind prevăzute şi în legile speciale care reglementează alte relaţii sociale, dar stabilesc totodată, şi fapte constituie infracţiuni (cum ar fi infracţiunile reglementate de legislaţia vamală, fiscală etc.). Art. 1 alin. (1) din C. pen. stabileşte că "Legea penală prevede faptele care constituie infracţiuni", motiv pentru care în absenţa unei incriminări nu se poate vorbi de o lege penală. De aceea, înţelesul noţiunii de lege penală consacrat de art. 173 are în vedere alte acte normative care prevăd fapte ce constituie infracţiuni, legiuitorul urmărind a face legătura materială dintre C. pen. şi alte legi speciale care, deşi nu sunt penale, reglementând cu privire la alt tip de relaţii sociale, cuprind şi dispoziţii cu caracter penal. Calificarea caracterului penal al acestor dispoziţii la scoate din sfera domeniului principal de reglementare (fiscal, vamal etc.) cu scopul de a înlătura orice fel de obiecţii potrivit cărora faptele antisociale respective ar putea urma numai regimul juridic respectiv, în acest mod fiind exclusă o eventuală sustragere de la răspunderea penală.

Într-adevăr, în condiţiile neacoperirii prejudiciului, forma în vigoare la data epuizării activităţii infracţionale (14.09.2011) a Legii nr. 241/2005 şi ale vechiul C. pen., în vigoare la acea dată, erau mai favorabile în ceea ce priveşte condiţiile suspendării sub supraveghere

Chiar în condiţiile legii penale aflate în vigoare până la 20.03.2013, e putea dispune încetarea procesului penal, tot în condiţiile acoperirii integrale a prejudiciului cauzat, dacă se aplică şi o sancţiune administrativ, care se înregistra în cazierul judiciar, dar în acele condiţii coinculpaţii-complici la săvârşirea faptei, nu puteau beneficia de cauza de nepedepsire, aceasta fiind una personală la acea dată, conform interpretării date prin Decizia nr. 8 din 21.01.2008 a S.U. ale I.C.C.J.

Pentru a putea dispune în mod legal soluţia de încetare a procesului penal, pentru toţi 3 inculpaţii, instanţa de apel ar fi trebuit să dispună schimbarea încadrării juridice în forma la zi a Legii nr. 241/2005 şi a noului C. pen. şi să se asigure că unul din inculpaţi sau mai mulţi au achitat integral şi accesoriile.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul disp. art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., raportat la disp. art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., coroborate cu disp. art. 449 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., în funcţie şi de jurisprudenţa constantă a instanţei supreme (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 74/RC din 8 martie 2016 a Î. C. civ.:J., secţia penală, în sensul că în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal de către instanţa de apel, întrucât dispoziţiile legale care reglementează cauza de nepedepsire nu sunt incidente), a solicitat ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să admită recursul în casaţie, să caseze în parte hotărârea atacată şi să dispună rejudecarea apelurilor declarate de inculpaţi şi partea civilă de către instanţa de apel.

La dosarul curţii de apel au fost depuse concluzii scris de către inculpatul A., aflate în fotocopie şi original la filele x; 24 - 28.

Inculpatul prin apărător ales a învederat prealabil că la primul termen de judecată ce a avut loc în etapa apelului, respectiv data de 15.09.2021 a adus la cunoştinţa instanţei de apel, că inculpatul A., înţelege să solicite aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 241/2005 aşa cum a fost completată prin Legea nr. 55/31.03.2021 ce prevăd ca "În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20 % din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare."

În acest context a învederat că prejudiciul a fost achitat, inclusiv valoarea suplimentară de 20 % şi dobânzile şi penalităţile şi a depus în dovedire ordinul de plată. La acelaşi termen, 15.09.2021 faţă de împrejurarea că apărătorul ales nu are cunoştinţe referitoare la calcularea prejudiciului a solicitat instanţei de apel, pe teza probatorie a verificării corectitudinii cuantumului sumei achitate emiterea unei adrese către Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş în vederea comunicării de către aceasta a cuantumului sumei ce reprezintă prejudiciu, majorat cu 20%, inclusiv dobânzi şi penalităţi.

Prin urmare în ipoteza în care ar exista o greşeală asupra calculului cuantumului sumei ce reprezintă valoarea totală a prejudiciului, inclusiv valoare suplimentară de 20% şi dobânzile şi penalităţile aceasta este rezultatul unei erori materiale, inculpatul A. înţelege să se prevaleze în continuare de dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 aşa cum a fost completată prin Legea nr. 55/31.03.2021 motiv pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen. se impune, în cazul admiterii recursului rejudecarea cauzei de către instanţa de apel pentru a se stabili valoarea exactă a sumei ce urmează să o achite inculpatul.

Pe fondul cererii de recurs, inculpatul A. prin apărătorul ales a apreciat că aşa cum s-a reţinut în Decizia nr. 259/RC/2021 din 10.06.2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală "recursul în casaţie reprezintă, un mijloc de reparare a ilegalităţilor şi nu are ca obiect rezolvarea unei acţiuni penale, ci desfiinţarea sentinţelor şi deciziilor care sunt contrare legii.

Prin urmare, recursul în casaţie nu are ca finalitate remedierea unei greşite aprecieri a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului, generată de o urmărire penală incompletă sau de o cercetare judecătorească deficitară/parţială/nesatisfăcătoare. În această procedură nu se judecă raportul juridic dedus judecăţii în faţa primei instanţe ori în apel, ci se verifică exclusiv dacă hotărârea atacată este conformă cu regulile de drept, în cazuri şi condiţii expres prevăzute de lege. Recursul în casaţie nu poate fi introdus decât în cazul unor erori de drept." Or, prin raportare la Decizia penală nr. 798/2021, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia Penală, în dosarul x/2020 în cauză nu se discută despre o eroare de drept, ci de o cercetare judecătorească deficitară, susţinere întemeiată pe împrejurarea că la termenul din data de 15.09.2021 a fost respinsă cererea inculpatului A. prin care a solicitat instanţei de apel, pe teza probatorie a verificării corectitudinii cuantumului sumei achitate emiterea unei adrese către Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, în vederea comunicării de către aceasta a cuantumului sumei ce reprezintă prejudiciu, majorat cu 20% inclusiv dobânzi şi penalităţi.

De asemenea a solicitat să se aibă în vedere ca în cauză, instanţa de fond şi cea de apel nu au întrebat inculpatul dacă înţelege să ceară aplicarea Legii nr. 55/31.03.2021 prin care s-au modificat dispoziţiile Legii nr. 241/2005, aşa încât inculpatul A. a formulat solicitările pe care le-a considerat utile pentru lămurirea aspectului referitor la valoarea totală a sumei ce trebuia să o achite.

Nu în ultimul rând a învederat că chiar considerând întemeiate susţinerile recurentului, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti în conformitate cu dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 aşa cum a fost completată prin Legea nr. 55/31.03.2021, inculpatul A. a achitat deja în faţa instanţei de apel prejudiciul cauzat prin infracţiune integral, aşa încât sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, aşa cum a fost completată prin Legea nr. 55/31.03.2021 ce dispun ca în cazul infracţiunilor cu un prejudiciu de până la 50.000 euro, în cazul acoperirii acestuia se aplică o pedeapsă cu amenda.

Un alt aspect învederat este reiterarea că cererea inculpatului A. este să solicite aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, aşa cum a fost completată prin Legea nr. 55/31.03.2021 ce prevăd ca "În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte", pentru a fi incidente în privinţa sa dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare" motiv pentru care în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen. se impune, în cazul admiterii recursului, rejudecarea cauzei de către instanţa de apel pentru a se stabili valoarea exactă a sumei ce urmează să o achite inculpatul.

Totodată, la dosarul curţii de apel, aflate la filele x au fost depuse concluzii scrise în patru exemplare şi de către Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti din Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş în calitate de parte civilă, prin care a solicitat admiterea recursului în casaţie formulat de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, pentru motivele expuse pe larg în recursul în casaţie declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, solicitând şi judecarea în lipsă, astfel cum permit prevederile art. 223 alin. (3) coroborat cu art. 411 alin. (1) pct. 2 din Noul C. proc. civ.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 10 februarie 2022.

În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curţi, filele x, magistratul asistent a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată Statului Român prin ANAF DGRF Ploieşti prin AJFP Argeş la data de 22.11.2021, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti la data de 25.11.2021, iar inculpaţilor A., B. şi C. la data de 22.11.2021.

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 27.12.2021, pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti şi la data de 23.12.2021 pentru partea civilă Statului Român prin ANAF DGRF Ploieşti prin AJFP Argeş şi inculpaţi. Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, la data de 17 decembrie 2021 (data înregistrării - Dosar nr. x/2020 al Curţii de Apel Piteşti).

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Statului Român prin ANAF DGRF Ploieşti prin AJFP Argeş la data de 22 decembrie 2021, inculpaţilor B. şi C. la data de 23 decembrie 2021 şi inculpatului A. la data de 24 decembrie 2021.

Au fost depuse concluzii scrise în termenul prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. de inculpatul A. şi de partea civilă Statul Român prin ANAF DGRF Ploieşti prin AJFP Argeş.

La data de 07 ianuarie 2022 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie s-a susţinut că instanţa de apel, în mod greşit a dispus încetarea procesului penal, faţă de inculpaţii A., B. şi C..

În acest sens s-a susţinut că,potrivit raportului de expertiză contabilă din timpul urmăririi penale, menţinut de instanţele de fond şi apel, prejudiciul adus bugetului de stat a fost stabilit la suma de 34.895 RON (reprezentând obligaţia fiscală principală datorată), la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală, pentru perioada cuprinsă de la scadenţă până la data plăţii.

Conform ordinului de plată din 13.09.2021 inculpatul A. a plătit la Trezoreria operativă a Mun. Piteşti suma de 47.791 RON reprezentând prejudicial din Dosarul nr. x/2020.

Efectuând un calcul sumar rezultă că inculpatul a achitat suma de 34.895 RON (reprezentând obligaţia fiscală principală datorată) şi 20% din aceasta, respectiv 6.979 RON, total 41.874 RON, iar restul, adică 5.917 RON în contul obligaţiilor fiscale accesorii datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală, pentru perioada cuprinsă de la scadenţă până la data plăţii.

S-a mai arătat că odată cu ordinul de plată,la primul termen din apel, inculpatul a depus şi nişte înscrisuri din care rezulta calculul obligaţiilor fiscale accesorii datorate, conform unei aplicaţii de pe internet, din care rezulta o sumă totală de 40.844 RON.

Deşi, atât apărarea, cât şi acuzarea au solicitat ca partea civilă să calculeze aceste accesorii, solicitarea a fost respinsă de instanţa de apel.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie s-a mai arătat că, potrivit calculului extrajudiciar efectuat de inspectorii antifraudă din cadrul R., obligaţiile fiscale accesorii datorate ar fi în cuantum de 53.473,09 RON.

A rezultat că, din cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii datorate stabilite de acuzare la suma de 53.473,09 RON şi de apărare la suma de 40.844 RON, inculpatul a plătit în apel doar suma de 5917 RON.

În acest sens au fost invocate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 101 din 17.02.2021, precum şi cele ale Deciziei nr. 66 din 29.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea chestiunilor de drept în materie penală.

S-a mai susţinut că, deşi instanţa de apel a reţinut doar plata debitului principal, a majorării de 20 % şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, conform ordinului de plată depus, în opinia parchetului, ar fi trebuit să constate că nu sunt întrunite condiţiile aplicării cauzei de nepedepsire, nefiind achitate integral dobânzile şi penalităţile de întârziere.

Un alt motiv de recurs în casaţie vizează soluţia de încetare a procesului penal, dispusă în raport cu încadrarea juridică reţinută de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, care, în opinia parchetului este nelegală.

În acest sens s-a susţinut că procedând în acest mod, instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile legale privind aplicarea legii penale mai favorabile, raportând condiţiile de nepedepsire din noua lege, la încadrarea juridică reţinută mai favorabilă potrivit legii vechi, cu încălcarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, care a statuat că dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, întrucât prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor.

În continuare, s-a arătat că, în condiţiile neacoperirii prejudiciului, forma în vigoare la data epuizării activităţii infracţionale (14.09.2011) a Legii nr. 241/2005 şi al vechiul C. pen., în vigoare la acea dată, erau mai favorabile în ceea ce priveşte condiţiile suspendării sub supraveghere, dar chiar în condiţiile legii penale aflate în vigoare până la 20.03.2013, se putea dispune încetarea procesului penal, tot în condiţiile acoperirii integrale a prejudiciului cauzat, dacă se aplica şi o sancţiune administrativă, care se înregistra în cazierul judiciar, dar în acele condiţii coinculpaţii-complici la săvârşirea faptei, nu puteau beneficia de cauza de nepedepsire, aceasta fiind una personală la acea dată, conform interpretării date prin Decizia nr. 8 din 21.01.2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a mai arătat că pentru a putea dispune în mod legal soluţia de încetare a procesului penal, pentru toţi cei trei inculpaţi, instanţa de apel ar fi trebuit să dispună schimbarea încadrării juridice în forma la zi a Legii nr. 241/2005 şi a noului C. pen. şi să se asigure că unul dintre inculpaţi sau mai mulţi au achitat integral şi accesoriile.

În drept, a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Magistratul asistent a concluzionat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a),b), c) şi d) din C. proc. pen., iar motivul de casaţie se încadrează în cele expres şi limitativ prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.

Prin încheierea de şedinţă de Cameră de Consiliu din 10 februarie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, aflată la dosarul Înaltei Curţi, completul, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Deciziei penale nr. 798/A din data de 18 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimaţii inculpaţi A., B. şi C..

S-a trimis cauza Completului C9 în vederea judecării cererii de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.

S-a fixat termen la data de 24 februarie 2022, ora 9:00, pentru când se vor cita părţile, cu încunoştinţarea telefonică a apărătorilor aleşi ai inculpaţilor.

Pentru a se dispune astfel, completul a reţinut în sinteză ceea ce au reţinut prima instanţă şi instanţa de apel, precum şi aspectele mai sus menţionate din raportul magistratului asistent.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, Înalta Curte a constatat că aceasta este admisibilă în principiu pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen., admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

În acest sens, s-a reţinut că cererea de recurs este formulată în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei de apel conform dispoziţiilor art. 435 din C. proc. pen., de către procuror, potrivit dispoziţiilor art. 436 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., împotriva unei hotărâri care poate fi atacată cu recurs în casaţie conform art. 434 din C. proc. pen.

Cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen.. De asemenea, îndeplineşte condiţia prevăzută de 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. şi motivarea acestuia, respectiv:

În dezvoltarea motivelor de recurs, se susţine că instanţa de apel, în mod greşit a dispus încetarea procesului penal, faţă de inculpaţii A., B. şi C..

În acest sens s-a susţinut că, potrivit raportului de expertiză contabilă din timpul urmăririi penale, menţinut de instanţele de fond şi apel, prejudiciul adus bugetului de stat a fost stabilit la suma de 34.895 RON (reprezentând obligaţia fiscală principală datorată), la care se adaugă obligaţii fiscale accesorii datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală, pentru perioada cuprinsă de la scadenţă până la data plăţii.

În continuare, s-a arătat că, potrivit ordinului de plată din 13.09.2021 inculpatul A. a plătit la Trezoreria operativă a Municipiului Piteşti suma de 47.791 RON reprezentând prejudiciul din Dosarul nr. x/2020

În urma unui calcul sumar s-a constatat că inculpatul a achitat suma de 34.895 RON (reprezentând obligaţia fiscală principală datorată) şi 20 % din aceasta, respectiv 6979 RON, total 41.874 RON, iar restul, adică 5.917 RON în contul obligaţiilor fiscale accesorii datorate în condiţiile Codului de procedură fiscală, pentru perioada cuprinsă de la scadenţă până la data plăţii.

S-a mai arătat că, odată cu ordinul de plată, la primul termen din apel, inculpatul a depus şi o serie de înscrisuri din care rezulta calculul obligaţiilor fiscale accesorii datorate, conform unei aplicaţii de pe internet, din care rezulta o sumă totală de 40.844 RON.

Deşi, atât apărarea, cât şi acuzarea au solicitat ca partea civilă să calculeze aceste accesorii, solicitarea a fost respinsă de instanţa de apel.

În cuprinsul motivelor de recurs în casaţie s-a mai arătat că, potrivit calcului extrajudiciar efectuat de inspectorii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, obligaţiile fiscale accesorii datorate ar fi în cuantum de 53.473,09 RON.

Rezulta astfel că, din cuantumul obligaţiilor fiscale accesorii datorate stabilite de acuzare la suma de 53.473,09 RON şi de apărare la suma de 40.844 RON, inculpatul a plătit în apel doar suma de 5917 RON.

În acest sens au fost invocate considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 101 din 17.02.2021, precum şi cele ale Deciziei nr. 66 din 29.09.2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru dezlegarea chestiunilor de drept în materie penală.

S-a mai susţinut că, deşi instanţa de apel a reţinut doar plata debitului principal, a majorării de 20% şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, conform ordinului de plată depus, în opinia parchetului, ar fi trebuit să constate că nu sunt întrunite condiţiile aplicării cauzei de nepedepsire, nefiind achitate integral dobânzile şi penalităţile de întârziere.

Un alt motiv de recurs în casaţie vizează soluţia de încetare a procesului penal, dispusă în raport cu încadrarea juridică reţinută de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, care, în opinia parchetului este nelegală.

În acest sens s-a susţinut că procedând în acest mod, instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile legale privind aplicarea legii penale mai favorabile, raportând condiţiile de nepedepsire din noua lege, la încadrarea juridică reţinută mai favorabilă potrivit legii vechi, cu încălcarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265/2014, care a statuat că dispoziţiile art. 5 din C. pen. sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile, întrucât prin combinarea dispoziţiilor penale din mai multe legi succesive se creează, pe cale judiciară, o a treia lege care neagă raţiunea de politică penală concepută de legiuitor.

În continuare, s-a arătat că, în condiţiile neacoperirii prejudiciului, forma în vigoare la data epuizării activităţii infracţionale (14.09.2011) a Legii nr. 241/2005 şi ale vechiul C. pen., în vigoare la acea data, erau mai favorabile în ceea ce priveşte condiţiile suspendării sub supraveghere, dar chiar în condiţiile legii penale aflate în vigoare până la 20.03.2013, se putea dispune încetarea procesului penal, tot în condiţiile acoperirii integrale a prejudiciului cauzat, dacă se aplica şi o sancţiune administrativă, care se înregistra în cazierul judiciar, dar în acele condiţii coinculpaţii-complici la săvârşirea faptei, nu puteau beneficia de cauza de nepedepsire, aceasta fiind una personală la acea dată, conform interpretării date prin Decizia nr. 8 din 21.01.2008 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

S-a mai arătat că, pentru a putea dispune în mod legal soluţia de încetare a procesului penal, pentru toţi cei trei inculpaţi, instanţa de apel ar fi trebuit să dispusă schimbarea încadrării juridice în forma la zi a Legii nr. 241/2005 şi a noului C. pen. şi să se asigure că unul dintre inculpaţi sau mai mulţi au achitat integral şi accesoriile.

Se solicită admiterea recursului în casaţie, în sensul motivelor de fapt şi de drept invocate.

Pentru aceste considerente, având în vedere că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie se verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Deciziei penale nr. 798/A din data de 18 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimaţii inculpaţi A., B. şi C..

A trimis cauza la Completul 9 în vederea soluţionării cererii de recurs în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, fixând termen la data de 24 februarie 2022, ora 09:00, pentru când se vor cita părţile şi vor fi încunoştinţaţi telefonic apărătorii aleşi ai recurenţilor inculpaţi.

La termenul de astăzi, 24 februarie 2022, s-a făcut referatul cauzei de către magistratul asistent, care a învederat faptul că prin încheierea din 10 februarie 2022 a fost admis în principiu, recursul în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, fixându-se termen pentru data de astăzi în vederea soluţionării pe fond a recursului în casaţie. A referit faptul că prezentul complet este reîntregit prin judecătorul de permanenţă.

Preşedintele completului a procedat la legitimarea intimatului inculpat A., cartea de identitate a acestuia, în fotocopie, fiind ataşată la dosarul cauzei.

Înalta Curte a constatat încetată delegaţia apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., ca urmare a prezentării apărătorului ales, urmând ca în cauză să se facă aplicarea Protocolului încheiat de Ministerul Justiţiei cu U.N.B.R. privind stabilirea onorariilor avocaţilor pentru furnizarea serviciilor de asistenţă juridică în materie penală.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B. a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri medicale pentru a dovedi că inculpatul se află în imposibilitate de prezentare la acest termen.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de încuviinţare a probei cu înscrisuri solicitată de intimatul inculpat prin B., prin apărătorul desemnat din oficiu.

Înalta Curte, după deliberare, a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de intimatul inculpat B., prin apărătorul desemnat din oficiu, constatând-o administrată prin depunerea acestora la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, în concluziile orale, în dezbateri a precizat că susţine recursul în casaţie pentru ambele motive pentru care a fost declarat, urmând ca cel de-al doilea motiv să fie reformulat tot din perspectiva cazului de casare pentru care recursul în casaţie a fost admis în principiu, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Din punctul de vedere al parchetului, în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal în temeiul prevederilor art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 pentru autorul infracţiunii şi art. 10 alin. (12) pentru complicii infracţiunii, întrucât în cauză nu s-a dovedit îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru a se dispune soluţia de încetare a procesului penal. Legea impune trei condiţii, respectiv să se plătească prejudiciul, să se plătească suma care constituie 20% din baza de calcul a prejudiciului şi să se plătească penalităţile şi dobânzile de întârziere. Or, în cauză s-a depus dovada plăţii unei sume şi s-a respins cererea de a se face un calcul al penalităţilor şi dobânzilor. În aceste condiţii nu se cunoaşte dacă cea de a treia condiţie prevăzută de lege era sau nu îndeplinită pentru că nu se cunoaşte cuantumul penalităţilor de întârziere. Aceasta este o chestiune de drept care consta în obligaţia instanţei de apel de a verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

În speţă, nu se cunoaşte dacă s-au plătit sau nu dobânzile şi penalităţile, pentru că nu se ştie care sunt dobânzile şi penalităţile. A susţinut că suma care a fost plătită este mai mare decât cuantumul prejudiciului şi încă 20% din prejudiciu, însă este o sumă de 5.000 RON şi este evident că fapta fiind săvârşită în 2011, dobânzile şi penalităţile nu puteau constitui doar 5.000 RON, chiar din înscrisurile depuse de apărare rezultând că suma era mai mare.

Pentru aceste argumente, a solicitat să se constate că în cauză nu erau îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, întrucât nu s-au plătit dobânzile şi penalităţile pentru că nu se ştie care sunt aceste dobânzi şi penalităţi şi, pe cale de consecinţă, să se dispună trimiterea cauzei la curtea de apel pentru rejudecarea apelurilor declarate în cauză.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs în casaţie, a precizat că în motivele scrise se arată că instanţa de apel a încadrat fapta inculpaţilor în art. 9 din Legea nr. 241/2005. cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. şi a aplicat cauza de încetare a procesului penal prev. de art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 55/2020. A precizat că acest motiv nu va fi susţinut în mod evident în ce priveşte greşita încadrare juridică sau încălcarea deciziei Curţii Constituţionale şi crearea unei legi terţia, ci va susţinut tot din perspectiva pct. 8 al art. 438 din C. proc. pen., încadrarea juridică realizată de Curtea de Apel Piteşti neputând fi pusă în discuţie în recurs în casaţie. Prin urmare, încadrare juridică este cea prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen.

În situaţia în care se reţine încadrarea juridică din vechiul C. pen. a solicitat să se observe că nu se putea dispune încetarea procesului penal pentru că în anul 2011 nu era în vigoare art. 10 alin. (11). Prin urmare, faţă de încadrarea juridică dispusă de curtea de apel care nu poate fi pusă în discuţie în recurs în casaţie nu puteau fi aplicate prevederile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 care au fost introduse abia în anul 2020. Pentru acest motiv de recurs în casaţie, a solicitat desfiinţarea hotărârii instanţei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a verifica dacă sunt îndeplinite sau nu condiţiile pentru a fi aplicate prevederile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 şi pentru a se face o încadrare juridică corectă în măsura în care aceste condiţii ar fi îndeplinite.

Pentru aceste motive, a solicitat admiterea recursului în casaţie şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Concluziile apărătorului ales al intimatului A., ale apărătorilor din oficiu ale intimaţilor B., C., precum şi poziţia din ultimul cuvânt al intimatului inculpat A. au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva deciziei instanţei de apel, în raport, cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul declarat de parchet ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Prealabil analizei recursului în casaţie al parchetului se impun a fi făcute câteva scurte consideraţii de ordin teoretic cu privire la natura juridică a recursului în casaţie şi referitor la cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

Astfel, prin C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, recursul în casaţie a devenit o cale de atac extraordinară, având ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Altfel spus pe calea recursului în casaţie nu se pot remedia o greşită apreciere a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penale incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, nu se judecă procesul propriu-zis, ci se verifică numai dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Cazul de casare prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen. este incident când în mod greşit s-a dispus încetarea procesului penal.

Potrivit art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din C. proc. pen. încetarea procesului penal se pronunţă în următoarele cazuri: lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; există autoritate de lucru judecat; a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.

Pentru a constata acest motiv de nelegalitate, respectiv existenţa sau nu a cauzei de încetare a procesului penal se apreciază prin raportare la datele existente la momentul pronunţării hotărârii definitive atacate.

În contextul concret al cauzei, instanţa de apel la momentul pronunţării deciziei, respectiv la data de 18 noiembrie 2021 a dispus în baza art. 396 alin. (8) rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen. cu referire la art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 şi a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen.

Prin aceeaşi decizie, instanţa de control judiciar a dispus şi pentru fiecare din inculpaţii B. şi C., în baza art. 396 alin. (8) rap. la art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., cu referire la art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005 încetarea procesului penal pornit pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen.

În considerentele deciziei pronunţate, instanţa de apel a reţinut că "Cu toate acestea, dat fiind că inculpatul A. a înţeles să achite prejudiciul produs majorat cu 20% din baza de calcul, dar şi dobânzi şi penalităţi de întârziere, aşa cum rezultă din Ordinul de plată nr. x/13.09.2021 emis de A. pentru suma de 47.791 RON, a făcut aplicarea art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, conform căruia în cazul săvârşirii uneia din infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen.

Cu privire la ceilalţi inculpaţi, a făcut şi în cazul lor aplicarea art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005, conform dispoziţiilor întregului articol 10 se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului."

La dosarul instanţei de apel se află depuse Ordinul de plată nr. x din 13 septembrie 2021 emis de A. pentru suma de 47.791 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului în Dosarul nr. x, la care sunt anexate desfăşurătoare de calcul privind dobânzile şi penalităţile,aflate la dosarul curţii de apel.

Prin Legea nr. 55 de la 31 martie 2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale publicată în M. Of. nr. 332/1.04.2021 se prevede că "La articolul 10 alin. (1) de modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 10 (1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 500.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda."

4. La articolul 10, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) şi (12), cu următorul cuprins:

(11) În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% în baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapte nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare.

(12) Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) şi (11)."

Prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 130 din 17 decembrie 2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în M. Of. nr. 1202/18.12.2021 se prevede:

"La articolul 10, alin. (1), (11) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni prevăzute la art. 61, 8 sau 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda.

(11) În cazul în care prejudiciul produs prin comiterea faptelor de la art. 61, 8 sau 9 nu depăşeşte valoarea de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, iar în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, acesta, majorat cu 20 % din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se pedepseşte, aplicându-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) şi (11) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1) sau (11)."

Înalta Curte examinând decizia instanţei de apel şi dispoziţiile legale mai sus menţionate, în raport, cu primul motiv de netemeinicie formulat în scris de către parchet şi susţinut oral, în sensul că nu sunt întrunite condiţiile cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. (1) indice 1 şi indice 2 din Legea nr. 241/2005, legea impunând trei condiţii, respectiv să se plătească prejudiciul, să se plătească suma care constituie 20% din baza de calcul a prejudiciului şi să se plătească penalităţile şi dobânzile de întârziere, or, în cauză s-a depus dovada plăţii unei sume şi s-a respins cererea de a se face un calcul al penalităţilor şi dobânzilor. În aceste condiţii nu se cunoaşte dacă cea de a treia condiţie prevăzută de lege era sau nu îndeplinită pentru că nu se cunoaşte cuantumul penalităţilor de întârziere. Aceasta este o chestiune de drept care consta în obligaţia instanţei de apel de a verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege. În speţă, nu se cunoaşte dacă s-au plătit sau nu dobânzile şi penalităţile, pentru că nu se ştie care sunt dobânzile şi penalităţile. A susţinut că suma care a fost plătită este mai mare decât cuantumul prejudiciului şi încă 20% din prejudiciu, însă este o sumă de 5.000 RON şi este evident că fapta fiind săvârşită în 2011, dobânzile şi penalităţile nu puteau constitui doar 5.000 RON, chiar din înscrisurile depuse de apărare rezultând că suma era mai mare., constată că motivul nu se circumscrie unei reale critici de legalitate, ci de temeinicie cu referire la mijloacele de probă, ceea ce excedează recursului în casaţie.

Împrejurarea că instanţa de apel a făcut aplicarea cauzelor de nepedepsire, constatând că inculpatul A. a înţeles să achite prejudiciul produs majorat cu 20% din baza de calcul, dar şi dobânzi şi penalităţi de întârziere, aşa cum rezultă din Ordinul de plată nr. x/13.09.2021 emis de A. pentru suma de 47.791 RON, a făcut aplicarea art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005, conform căruia în cazul săvârşirii uneia din infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile fiind acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, ceea ce atras aplicarea dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din C. proc. pen., precum şi incidenţa faţă de ceilalţi inculpaţi B. şi C. a dispoziţiilor art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005 care chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului cauza de nepedepsire li se aplică, se circumscrie unei situaţii de fapt sub aspectul prejudiciului, iar modul de calcul şi referirea la un mijloc de probă, respectiv ordinul de plată arătat, nu pot fi cenzurate pe calea recursului în casaţie, prin prisma cazului invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

De altfel, critica aparentă de nelegalitate, dar în realitate de netemeinicie cu privire la calculul penalităţilor şi dobânzilor, nu se poate examina prin niciunul din celelalte cazuri de recurs în casaţie prevăzute strict şi limitativ în conţinutul art. 438 din C. proc. pen.

De asemenea, Înalta Curte consideră că nici al doilea motiv de recurs în casaţie de nelegalitate, reformulat în concluziile orale de către procuror, în sensul că instanţa de apel a încadrat fapta inculpaţilor în art. 9 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen. şi a aplicat cauza de încetare a procesului penal prev. de art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 55/2020, cu precizarea că acest motiv nu va fi susţinut în mod evident în ce priveşte greşita încadrare juridică sau încălcarea deciziei Curţii Constituţionale şi crearea unei legi terţia, ci va susţinut tot din perspectiva pct. 8 al art. 438 din C. proc. pen., încadrarea juridică realizată de Curtea de Apel Piteşti neputând fi pusă în discuţie în recurs în casaţie şi prin urmare, încadrarea juridică este cea prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din vechiul C. pen., ceea ce face ca situaţia în care se reţine încadrarea juridică din vechiul C. pen. a solicitat să se observe că nu se putea dispune încetarea procesului penal pentru că în anul 2011 nu era în vigoare art. 10 alin. (11), iar prin urmare, faţă de încadrarea juridică dispusă de curtea de apel care nu poate fi pusă în discuţie în recurs în casaţie nu puteau fi aplicate prevederile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 241/2005 care au fost introduse abia în anul 2020, nu poate fi avut în vedere, întrucât instanţa de apel s-a raportat la încadrările juridice ale infracţiunilor reţinute în sarcina fiecăruia dintre inculpaţi, cu incidenţa dispoziţiilor art. 5 din C. pen., legea penală mai favorabilă, respectiv în sarcina inculpatului A., respectiv art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen., iar în sarcina inculpaţilor, B. şi C., respectiv art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. anterior şi art. 5 din C. pen.

Cauza de nepedepsire mai sus menţionată introdusă de legiuitor prin Legea nr. 55 la 31 martie 2021, publicată în M. Of. nr. 332/1.04.2021 este o lege penală mai favorabilă, pe care instanţa de apel a aplicat-o prin decizia penală pronunţată la data de 18 noiembrie 2021, plata prejudiciului, în condiţiile menţionate de către inculpatul A., fiind făcută anterior datei pronunţării, iar legea mai favorabilă nu poate fi examinată pe calea extraordinară a recursului în casaţie, pe calea cazului invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 8 din C. proc. pen.

De altfel, aplicarea legii penale mai favorabile nu poate fi examinată prin niciunul din cazurile de recurs în casaţie, expres şi limitativ prevăzute de lege în conţinutul art. 438 din C. proc. pen.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Deciziei penale nr. 798/A din data de 18 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimaţii inculpaţi A., B. şi C..

În baza art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 217 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi C., în sumă de câte 868 RON, vor rămâne în sarcina statului şi se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti împotriva Deciziei penale nr. 798/A din data de 18 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe intimaţii inculpaţi A., B. şi C.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea recursului în casaţie declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti, rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 217 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi C., în sumă de câte 868 RON, rămân în sarcina statului şi se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 februarie 2022.

GGC - NN