Decizia nr. 79/RC/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală

Asupra recursurilor în casaţie de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 74/16.07.2020 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. x/2016, s-a hotărât următoarele:

I. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (6) din C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. rap. la art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 din C. pen. a fost încetat procesul penal faţă de inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 C. pen. a fost condamnată inculpata A. pentru săvârşirea unei complicităţi la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, la o pedeapsă principală de trei ani închisoare.

În temeiul art. 81- 82 din C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, format din pedeapsa aplicată de 3 ani şi un termen de 2 ani.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. din 1969, referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969, pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen., pe durata suspendării executării pedepsei principale a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969, pe o durată de 2 (doi) ani, ce se va executa potrivit art. 66 din C. pen. din 1969.

II. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (6) din C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. rap. la art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 din C. pen. a fost încetat procesul penal faţă de inculpata B. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. a fost condamnată inculpata B., pentru săvârşirea unei complicităţi la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, la o pedeapsă principală de trei ani închisoare.

În temeiul art. 81- 82 din C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatei pe durata unui termen de încercare de 5 ani, format din pedeapsa aplicată de 3 ani şi un termen de 2 ani.

S-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. din 1969 referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969, pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei principale a fost suspendă şi executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969, pe o durată de 2 (doi) ani, ce se va executa potrivit art. 66 din C. pen. din 1969.

III. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (6) din C. proc. pen. cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. rap. la art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 din C. pen. a fost încetat procesul penal faţă de inculpatul C. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. a fost condamnat inculpatul C., pentru săvârşirea unei complicităţi la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, la o pedeapsă principală de trei ani închisoare.

În temeiul art. 81-82 din C. pen. din 1969 s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 5 ani, format din pedeapsa aplicată de 3 ani şi un termen de 2 ani.

S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. din 1969 referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969, pe durata prev. de art. 71 alin. (2) din C. pen. din 1969.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. pe durata suspendării executării pedepsei principale a fost suspendată şi executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. din 1969, pe o durată de 2 (doi) ani, ce se va executa potrivit art. 66 din C. pen. din 1969.

IV. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. a fost condamnat inculpatul D. pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, la o pedeapsă principală de doi ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., în situaţia în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul D. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, la o pedeapsă principală de un an închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., în situaţia în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 38 alin. (2) şi 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă penală şi s-a aplicat inculpatului D., pedeapsa principală cea mai grea, de doi ani închisoare, la care s-a adăugat o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv patru luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de doi ani şi patru luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., în situaţia în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 91 - art. 92 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de doi ani şi patru luni închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de trei ani.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul D. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Drobeta-Turnu Severin, pe o perioadă de 70 de zile.

Supravegherea executării obligaţiilor prev. de art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen. s-a dispus să fie făcută de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

V. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. a fost condamnat inculpatul E. pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, la o pedeapsă principală de doi ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., în situaţia în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul E. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, la o pedeapsă principală de un an închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., în situaţia în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 38 alin. (2) şi 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă penală şi s-a aplicat inculpatului E., pedeapsa principală cea mai grea, de doi ani închisoare, la care se adaugă o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv patru luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de doi ani şi patru luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., în situaţia în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 91 - art. 92 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de doi ani şi patru luni închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de trei ani.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul E. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatului să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Drobeta-Turnu Severin, pe o perioadă de 70 de zile.

Supravegherea executării obligaţiilor prev. de art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen. s-a dispus să se facă de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., privind posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

VI. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. a fost condamnată inculpata F. pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, la o pedeapsă principală de doi ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., în situaţia în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 321 alin. (1) din C. pen. a fost condamnată inculpata F. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, la o pedeapsă principală de un an închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., în situaţia în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 38 alin. (2) şi 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. au fost contopite pedepsele stabilite prin prezenta sentinţă penală şi s-a aplicat inculpatei F., pedeapsa principală cea mai grea, de doi ani închisoare, la care se adaugă o treime din cealaltă pedeapsă, respectiv patru luni închisoare, urmând ca inculpata să execute pedeapsa rezultantă de doi ani şi patru luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., în situaţia în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 91 - art. 92 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de doi ani şi patru luni închisoare şi stabileşte un termen de supraveghere de trei ani.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligată inculpata F. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatei obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. pe parcursul termenului de supraveghere, s-a impus inculpatei să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Drobeta-Turnu Severin, pe o perioadă de 70 de zile.

Supravegherea executării obligaţiilor prev. de art. 93 alin. (2) lit. b) şi alin. (3) din C. pen. s-a dispus să se facă de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

În baza art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. privind posibilitatea revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante.

VII. În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 48 din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul G. pentru complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, la o pedeapsă principală de doi ani închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen. respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen.

În temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 48 din C. pen. şi art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul G. pentru săvârşirea unei complicităţi la infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, la o pedeapsă principală de un an închisoare.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen.

S-a constatat că prin Sentinţa penală nr. 196 din 07 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 953 din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 din C. pen., s-a aplicat inculpatului G., alături de pedeapsa principală, interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. pe perioada executării pedepsei - pedeapsă accesorie şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani - pedeapsă complementară.

S-a constatat că infracţiunile pentru care inculpatul G. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 196 din 07 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 953 din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova sunt concurente cu infracţiunile deduse judecăţii.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului G. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitate, după cum urmează:

- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de tăiere de arbori din fondul forestier naţional, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

- 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de furt de arbori din fondul forestier naţional, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. au fost contopite cele două pedepsele sus amintite cu pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă penală şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat o treime din celelalte pedepse, respectiv un an şi 10 luni închisoare, inculpatul G., urmând să execute, în final pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.

În temeiul art. 404 alin. (4) lit. a) din C. proc. pen. s-a dedus din pedeapsa rezultantă 4 ani şi 4 luni închisoare durata detenţiei, începând cu data de 18.06.2019 la zi.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a aplicat pe lângă pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de cinci ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la alin. (3) lit. a) din C. pen. s-a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen.

S-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. 241/2017 din 18.06.2019, emis de Tribunalului Mehedinţi, pe numele inculpatului G. şi emiterea unui nou M.E.P.Î., la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe penale.

S-a constatat recuperat prejudiciul în sumă de 172.931,80 RON (conform Chitanţei nr. x/1 din 24.10.2016), cauzat de inculpata H. părţii civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

În temeiul art. 274 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat fiecare inculpat, în parte, să plătească statului câte 6.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând: 3.750 RON cheltuieli stabilite pentru faza de urmărirea penală, iar diferenţa reprezintă cheltuielile efectuate în procedura de cameră preliminară şi la judecarea cauzei în primă instanţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut la data de 10.12.2015, pe rolul Tribunalului Mehedinţi s-a înregistrat, sub nr. x/2015, Rechizitoriul nr. x/2015 din 09.12.2015 al D.N.A., secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor, H. - pentru săvârşirea a două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzute şi pedepsite de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi 4 infracţiuni de fals în declaraţii, prev.

şi ped. de art. 326 din C. pen. (3 infracţiuni cu aplic. art. 5 din C. pen.), toate cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. G. - pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. şi ped. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv două infracţiuni de complicitate la infracţiunea de fals intelectual, prev.

şi ped. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 321 din C. pen. (una cu aplic. art. 5 din C. pen.), toate cu aplic art. 38 alin. (1) din C. pen. E. - pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep., şi infracţiunea de fals intelectual, prev. şi ped. de art. 321 din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

F. - pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. şi infracţiunea de fals intelectual, prev. şi ped. de art. 321 din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen. D. - pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep.

şi infracţiunea de fals intelectual, prev. şi ped. de art. 321 din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen. C. pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. şi infracţiunea de fals intelectual, prev. şi ped. de art. 321 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen.

B. - pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. şi infracţiunea de fals intelectual, prev. şi ped. de art. 321 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., ambele cu aplic art. 38 alin. (1) din C. pen. A. - pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep.

şi infracţiunea de fals intelectual, prev. şi ped. de art. 321 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., ambele cu aplic art. 38 alin. (1) din C. pen.

Prin Sentinţa penală nr. 200 din data de 15 decembrie 2016 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia penală nr. 1419/25 septembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în Dosarul nr. x/2015 a fost condamnată inculpata H. la pedeapsa rezultantă de 1 an, 6 luni şi 20 de zile închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 91 şi urm. din C. pen. pentru o infracţiune prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen. şi patru infracţiuni prev. de art. 326 din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen.

În baza art. 397 alin. (3) din C. proc. pen., rap. la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. s-a dispus anularea declaraţiei pe propria răspundere datată 21.12.2011, în care inculpata H. a relatat că este membru al familiei de fermieri I. din localitatea Baia de Aramă, sat Mărăşeşti şi că a lucrat, în perioada aprilie 2010 - mai 2011, un număr de 5 ore pe zi la ferma lui I. şi anularea declaraţiile de avere ale inculpatei H. aferente anilor 2011, 2012, 2013 şi 2014 şi s-a constatat recuperat prejudiciul în sumă de 172.931,80 RON (conform Chitanţei nr. x/1 din 24.10.2016), cauzat de inculpata H. părţii civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Prin aceeaşi hotărâre s-a disjuns cauza, sub aspectul laturii penale şi laturii civile, faţă de inculpaţii G., E., F., D., C., B. şi A., cauza disjunsă fiind înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, sub nr. de dosar x/2015

Prin încheierea din data de 09.10.2019, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii G., E., F., D., C., B. şi A., au fost trimişi în judecată prin Rechizitoriul nr. x/2015, emis la data de 09.12.2015 de D.N.A., secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie, după cum urmează: în ceea ce îl priveşte inculpatul G. din două infracţiuni de complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev.

şi ped. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, respectiv două infracţiuni de complicitate la infracţiunea de fals intelectual, prev. şi ped. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 321 din C. pen. (una cu aplic. art. 5 din C. pen.), toate cu aplic art. 38 alin. (1) din C. pen. într-o singură infracţiune de complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată, prev.

şi ped. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi o singură infracţiune de complicitate la infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 321 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea disp. art. 38 alin. (2) din C. pen. (concurs ideal); în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii E., F. şi D. din complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep.

şi infracţiunea de fals intelectual, prev. şi ped. de art. 321 din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen. în complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. şi ped. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea de fals intelectual, prev. şi ped. de art. 321 din C. pen., cu aplicarea disp. art. 38 alin. (2) din C. pen. (concurs ideal), iar în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C., B.

şi A. din complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-au obţinut pe nedrept fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev. de art. 48 din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. şi infracţiunea de fals intelectual, prev. şi ped. de art. 321 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., ambele cu aplic. art. 38 alin. (1) din C. pen., în complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, prev.

şi ped. de art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi infracţiunea de fals intelectual, prev. şi ped. de art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplicarea disp. art. 33 lit.

b) din C. pen. din 1969 (concurs ideal) şi art. 5 din C. pen.

Prin încheierea din data de 04 decembrie 2019, s-a respins solicitarea av. J., privind constatarea nulităţii absolute a actelor efectuate în acest dosar de urmărire penală.

Prin încheierea din data de 14 ianuarie 2020, în temeiul art. 386 alin. (1) din C. proc. pen. s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecăţii, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul G., dintr-o singură infracţiune de complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. şi o singură infracţiune de complicitate la infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 321 din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea disp. art. 38 alin. (2) din C. pen..(concurs ideal) într-o singură infracţiune de complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, în formă continuată, prev. şi ped. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

Prin încheierea din data de 20.02.2020, în baza art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. cu referire la Decizia nr. 302/2017 a CCR şi art. 280 alin. (1) şi art. 102 din C. proc. pen., s-a respins cererea formulată de apărătorul ales al inculpaţilor D. şi E., av. K., privind constatarea nulităţii absolute tuturor probelor din Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2015, al D.N.A., secţia de Combatere a Infracţiunilor Asimilate Infracţiunilor de Corupţie.

Analizând ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa, în fapt, a constatat şi reţinut următoarele:

Inculpata H. a înregistrat la data de 12.01.2012, la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P) - Centrul Judeţean Mehedinţi, sub nr. F 112021142700201, o cerere de finanţare prin Măsura 112 a Proiectului "Instalarea tânărului H., din localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi", proiect în baza căruia inculpata urma să acceseze fonduri europene nerambursabile în valoare de 40.000 euro, bani ce se acordau în două tranşe.

Singurul angajament al inculpatei în cadrul proiectului era acela de a cumpăra cu prima tranşă de bani un efectiv de 100 ovine, iar suma solicitată pentru finanţare era de 40.000 euro, sumă maximă acordată în cadrul acestei Măsuri 112.

Tipul ramurii pentru care inculpata a solicitat fonduri nerambursabile a fost cel de producere a laptelui şi produselor lactate din exploatarea ovinelor şi valorificarea acestora pe piaţă.

Prin sprijinul nerambursabil, inculpata se angaja să crească performanţele generale ale exploataţiei agricole şi ale managementului acesteia, urmând să ajungă la o exploataţie de 22,84 Unităţi de Dimensiune Economică (UDE) pornind de la una de 14,44 UDE.

Măsura 112 "Instalarea tinerilor fermieri", se încadrează în Axa I - "Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi silvic" şi are ca obiective, în esenţă, printre altele, promovarea instalării tinerilor fermieri şi încurajarea acestora de a realiza investiţii şi de a-şi îmbunătăţi veniturile.

Contribuţia publică aferentă Măsurii 112 este alcătuită din 20% contribuţia Guvernului României şi din 80% contribuţia Uniunii Europene.

Potrivit ghidului solicitantului, sesiunea 1 - 29 iulie 2012, contractul de finanţare nerambursabil se încheie numai dacă solicitantul, persoană fizică, se autorizează ca persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală, conform O.U.G. nr. 44/2008, republicată.

După înregistrarea la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit Mehedinţi a cererii de obţinere a fondurilor nerambursabile, dosarul respectiv a fost repartizat inculpatului C., funcţionar în cadrul Serviciului Verificări Cereri de Finanţare, care, în calitate de expert 1, conform atribuţiilor de serviciu şi prevederilor ghidului solicitantului, trebuia să se ocupe efectiv de dosar, respectiv să procedeze la verificarea în teren - adică la locaţia menţionată în proiect ca fiind amplasamentul obiectivului de investiţii pentru care se solicita finanţare prin programul FEADR - a concordanţei dintre cele înscrise în actele depuse la dosar şi realitatea de fapt din teren, conform planului de afaceri, prezenţa beneficiarului de proiect la întâlnirea respectivă fiind obligatorie, personal sau prin reprezentant legal.

Inculpatul C. a luat legătura telefonic, la 30 ianuarie 2012, cu inculpata H. şi a informat-o că a doua zi, respectiv la 31 ianuarie 2012, orele 13:00, trebuia să fie prezentă la amplasamentul obiectivului de investiţii pentru care solicită cofinanţare prin programul FEADR pentru verificările din teren.

Propunerea vizitei în teren a fost semnată de către inculpata A. şi înregistrată la OJPDRP Mehedinţi sub nr. x/30.01.2012 .

Comisia alcătuită din inculpaţii C., în calitate de expert 1 şi B., în calitate de expert 2, ambii la acea dată experţi în cadrul Oficiului Judeţean PDRP Mehedinţi - Serviciul Verificări Cereri de Finanţare, s-au deplasat la Baia de Aramă, unde expertul 1 avea obligaţia profesională să verifice dacă inculpata H. deţine exploataţia de ovine, iar datele menţionate în planul de afaceri şi în cererea depusă pentru obţinerea fondurilor nerambursabile corespund cu datele din teren, expertul 2 având îndatorirea de a-l însoţi pe expertul 1 şi de a semna documentele de constatare, alături de expertul 1.

Inculpaţii C. şi B., fără să precizeze în amănunt şi concret locaţia la care s-au deplasat, au completat Fişa de verificare în teren E3.8 în care au consemnat în mod nereal că inculpata H. - reprezentant legal al solicitantului - a fost prezentă şi a participat nemijlocit la etapele de verificare deşi aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat niciun document.

De asemenea, au atestat că localizarea este conformă cu descrierea din proiect, că au identificat animalele şi condiţiile existente permit realizarea investiţiei.

Ulterior, inculpatul C. a atestat nereal în Raportul asupra verificării pe teren nr. 509/01.02.2012, că a verificat la locaţia specificată în proiect adăpostul de animale şi animalele, că totul a fost în ordine şi că datele analizate sunt conforme şi că solicitantul H. s-a prezentat prin reprezentantul legal H., deşi aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat niciun document, la verificarea din teren participând doar inculpatul G. fără a prezenta vreun înscris care să ateste că este împuternicit sau reprezentant legal al solicitantului .

Inculpaţii B. şi C. nu au verificat dacă acele ovine sunt sau nu proprietatea inculpatei H., dacă aceasta are încheiat contract de arendă sau este proprietara locaţiei unde era amplasată stâna de ovine.

Au concluzionat că informaţiile obţinute pot permite o verificare corectă şi fundamentată a criteriilor de eligibilitate şi au apreciat că cererea de finanţare îndeplineşte, din punct de vedere al verificărilor pe teren, condiţiile pentru a fi declarată eligibilă, deşi, aşa cum rezultă din analiza actelor depuse la dosarul cu proiectul de afacere, inculpata H. nu îndeplinea condiţiile legale pentru a fi catalogată drept "tânăr fermier".

Inculpata A., în calitate de Şef Serviciu Verificare Cereri de Finanţare, a atestat, prin semnătura sa, că Fişa de verificare în teren E3.8 şi Raportul asupra verificării pe teren nr. 509/1.02.2012, întocmite de inculpatul C., expert OJPDRP Mehedinţi, sunt conforme cu realitatea, deşi avea posibilitatea şi trebuia - în exercitarea atribuţiilor de serviciu - să observe că fişa şi raportul întocmite de subalternii săi nu îndeplineau condiţiile menţionate în ghidul solicitantului, respectiv că nu era precizată o localizare anume a amplasamentului exploataţiei zootehnice, ci doar generic "Baia de Aramă", iar din cuprinsul dosarului depus nu rezulta decât o adresă de domiciliu al solicitantului, la un apartament într-un bloc. Raportul a fost aprobat ulterior şi de directorul OJPDRP Mehedinţi.

În baza documentelor depuse la cererea de finanţare de către inculpata H., în aceeaşi zi cu întocmirea Raportului asupra verificării pe teren nr. 509/01.02.2012, au fost întocmite două fişe, respectiv fişa de verificare a criteriilor de eligibilitate semnată de către inculpaţii A. şi C. şi fişa de evaluare a criteriilor de selecţie, semnată de martora L. şi inculpaţii A. şi C..

Pe baza acestor documente proiectul de finanţare a fost declarat eligibil.

La data de 20.08.2012 s-a semnat contractul de finanţare nr. x pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condiţiile Programului Naţional pentru Dezvoltare Rurală România între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - România (APDRP), în calitate de autoritate contractantă, şi H., în calitate de beneficiar, durata contractului fiind de 3 ani, iar valoarea de maxim 40.000 euro.

După semnarea contractului de finanţare nr. x, inculpata H. a depus la dosar două declaraţii, respectiv:

- declaraţia pe propria răspundere a lui H., din 21.08.2012, prin care a declarat că respectă toate criteriile de eligibilitate privind criteriile de achiziţie, că respectă condiţiile de eligibilitate menţionate în cererea de finanţare şi anexele la aceasta şi că P.F.A.- ul pe care îl conduce nu se află în situaţii de dificultate;

- declaraţia de eşalonare a depunerii dosarelor cererilor de plată din data de 21.08.2012, în care H. a solicitat tranşa 1, în luna august 2012, în valoare de 60% din cei 40.000 euro, şi tranşa 2, în luna august 2014, în valoare de 40% din cei 40.000 euro.

În aceeaşi zi, la 21.08.2012, a fost aprobată la plată, prin certificatul nr. CR-4/14991, suma de 24.000 euro, reprezentând 60% din valoarea totală a contractului, ce a fost plătită conform certificatului de plată nr. x din 21 august 2012.

Plata celei de a doua tranşe din cadrul contractului de finanţare nr. x a urmat procedura plăţii primei tranşe, în sensul că pentru a fi aprobată suma solicitată, în cuantum de 69.173,00 RON, reprezentând diferenţa de 40% din suma de 172.932,00 RON, trebuia ca funcţionari din cadrul OJPDRP -

Mehedinţi să efectueze verificări pe teren pentru a certifica dacă tânărul fermier exercită activitatea pentru care a solicitat finanţarea.

Astfel, la data de 22.04.2014, inculpatul E. a întocmit nota de convocare a beneficiarului H.. prin care îi propune să efectueze verificarea în teren la data de 25.04.2014, orele 12:00. Notificarea a fost înregistrată la OJPDRP Mehedinţi - SVCP sub nr. x/22.04.2015.

La data de 25.04.2014, inculpatul E., în calitate de expert 1, însoţit de inculpatul D., în calitate de expert 2, însoţiţi şi de inculpata F., şefa Serviciului Verificări Cereri de Plată din cadrul OJPDRP Mehedinţi, s-au deplasat în Oraşul Baia de Aramă, unde cei trei inculpaţi au fost aşteptaţi în faţa Primăriei din Baia de Aramă de către inculpatul G..

Acesta din urmă le-a precizat celor trei că beneficiarul proiectului, respectiv soţia sa - inculpata H., nu poate participa la vizită, deoarece este profesoară şi are programul încărcat, urmând să-i conducă el la turma de oi, care se afla la păşunat mai departe, undeva la circa 12 - 15 km depărtare de Baia de Aramă.

Şefa serviciului, inculpata F., le-a spus celor doi subordonaţi să meargă să efectueze controlul cu inculpatul G. deşi acesta nu a prezentat vreo împuternicire ori alt document din care să rezulte că este reprezentant legal al beneficiarului H..

Cei doi inculpaţi au continuat vizita în teren, în prezenţa doar a inculpatului G., deşi acesta nu avea vreo calitate în cadrul proiectului de finanţare, inculpaţii F., D. şi E. nu i-au cerut împuternicire şi au fost de acord cu propunerea inculpatului G. de a se deplasa în afara localităţii Baia de Aramă, jud. Mehedinţi.

Inculpata F. nu a continuat controlul în teren ci a rămas la o cafenea în Oraşul Baia de Aramă, iar inculpaţii D. şi E. au mers circa 20 de minute cu autoturismul de serviciu, după autoturismul inculpatului G., la o stână a cărei locaţie nu se cunoaşte.

Fără să efectueze o minimă verificare dacă stâna controlată este sau nu proprietatea inculpatei H., inculpatul E. a procedat la efectuarea mai multor fotografii cu stâna respectivă, pentru a fi depuse la dosarul de finanţare.

La numărătoarea oilor găsite în teren, inculpaţii E. şi D. au constatat că acestea sunt mai multe decât cele declarate în acte de către inculpata H..

Inculpatul G. le-a prezentat actele proiectului şi le-a semnat ordinele de deplasare aplicând pe acestea ştampila PFA H..

În concluzie, la controlul din teren de la data de 25.04.2014, inculpata H. nu a fost prezentă, deşi conform manualului de proceduri, prezenţa acesteia era obligatorie.

Inculpaţii F., D. şi E. au menţionat în Raportul nr. x/07.05.2014 că situaţia verificată în teren este conformă cu realitatea, atestând în fals că s-au deplasat cu împuternicitul legal al proiectului la locul de implementare al investiţiei, respectiv cu inculpata H., deşi aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat niciun document, la verificarea din teren participând doar inculpatul G., fără a prezenta vreun înscris care să ateste că este împuternicit sau reprezentant legal al beneficiarului finanţării .

Pe baza documentaţiei întocmite de inculpaţii F., D. şi E. şi a documentelor depuse de inculpata H. şi inculpatul G., proiectul a fost declarat eligibil şi a fost aprobată la plată şi cea de a doua tranşă din cadrul contractului de finanţare nerambursabil, în cuantum de 69.172,80 RON.

Banii au fost viraţi în contul inculpatei, deschis la M., conform Certificatului de Plată din 20.05.2014 .

În drept, prima instanţă a apreciat că faptele comise de către inculpatului G., constând în aceea că fără a avea vreo calitate sau împuternicire ori capacitate de reprezentare legală în Dosarul de finanţare nr. x, i-a ajutat - prin participarea sa în locul solicitantului H., respectiv, în locul beneficiarului H.- pe inculpaţii B. şi C., experţi în cadrul OJPDRP Mehedinţi - Serviciul Verificări Cereri de Plată, la data de 31.01.2012 şi pe inculpaţii F., şef serviciu, D. şi E. - experţi în cadrul OJPDRP Mehedinţi - Serviciul Verificări Cereri de Plată, la data de 25.04.2014, să întocmească fişele de verificare în teren şi Rapoartele nr. x/01.02.2012, respectiv, nr. 6226/07.05.2014, prin care se atesta o situaţie nereală în condiţiile în care acesta nu avea calitatea cerută de lege, întrunesc elementele constitutive ale unei complicităţi la infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. rap. art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.

Faptele aceluiaşi inculpat care, fără a avea vreo calitate sau împuternicire ori capacitate de reprezentare legală în Dosarul de finanţare nr. x, a ajutat-o - prin participarea sa în locul solicitantului H., respectiv, în locul beneficiarului H. -, la verificările din teren efectuate de către inculpaţii B. şi C., experţi în cadrul OJPDRP Mehedinţi - Serviciul Verificări Cereri de Plată, la data de 31.01.2012 şi de către inculpaţii F., şef serviciu, D. şi E. - experţi în cadrul OJPDRP Mehedinţi - Serviciul Verificări Cereri de Plată, la data de 25.04.2014, aceştia întocmind fişele de verificare în teren şi rapoartele nr. x/01.02.2012 şi nr. y/07.05.2014, prin care se atesta o situaţie nereală în condiţiile în care acesta nu avea calitatea cerută de lege -, pe inculpata H. la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112 a proiectului "Instalarea tânărului H., din localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi", în sumă totală de 40.000 euro, alocată în două tranşe, respectiv la de 20 august 2012 şi 20 mai 2014, având ca rezultat prejudicierea bugetului Uniunii Europene cu suma totală de 172.931,80 RON, a apreciat că întrunesc elementele ale unei complicităţi la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., cele două infracţiuni aflându-se în concurs ideal, în condiţiile art. 38 alin. (2) din C. pen., întrucât aceleaşi acţiuni ale inculpatului au avut urmări care realizează conţinutul infracţiunilor menţionate.

În drept, a apreciat că faptele comise de inculpata B., constând în aceea că în calitate de expert în cadrul OJPDRP Mehedinţi - Serviciul Verificări Cereri de Plată, a atestat în mod nereal în Fişa de verificare în teren E3.8, cu prilejul întocmirii acesteia, că la data de 31.01.2012 inculpata H. - reprezentant legal al solicitantului din Dosarul de finanţare nr. x - a fost prezentă şi a participat nemijlocit la etapele de verificare deşi aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat niciun document la locaţia unde îşi are efectivele de animale menţionate în cererea de finanţare întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. actual.

Faptele aceleiaşi inculpate constând în aceea că a ajutat-o pe inculpata H. la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112 a proiectului "Instalarea tânărului H., din localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi" să obţină în mod injust suma de

24.000 euro, respectiv 103.759 RON, reprezentând 60% din valoarea totală a contractului de finanţare de 40.000 euro, prin atestarea în mod nereal în Fişa de verificare în teren, cu prilejul întocmirii acesteia că la data de 31.01.2012 inculpata H. - reprezentant legal al solicitantului din Dosarul de finanţare nr. x - a fost prezentă şi a participat nemijlocit la etapele de verificare deşi aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat niciun document la locaţia unde îşi are efectivele de animale menţionate în cererea de finanţare - prezenţa solicitantului/beneficiarului personal sau prin împuternicit/reprezentant legal fiind o condiţie de eligibilitate a proiectului, a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-a obţinut pe nedrept fonduri din bugetul Uniunii Europene, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969 cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep., cele două infracţiuni aflându-se în concurs ideal, în condiţiile art. 33 lit. b) din C. pen. din 1969, întrucât aceleaşi acţiuni ale inculpatei au avut urmări care realizează conţinutul ambelor infracţiuni menţionate.

Cu privire la inculpatul C., a apreciat că faptele acestuia constând în aceea că în calitate de expert în cadrul OJPDRP Mehedinţi - Serviciul Verificări Cereri de Plată, a atestat în mod nereal în Fişa de verificare în teren E3.8, cu prilejul întocmirii acesteia, că la data de 31.01.2012 inculpata ...

H. - reprezentant legal al solicitantului din Dosarul de finanţare nr. x - a fost prezentă şi a participat nemijlocit la etapele de verificare deşi aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat niciun document la locaţia unde îşi are efectivele de animale menţionate în cererea de finanţare şi ulterior a menţionat în Raportul asupra verificării pe teren nr. 509/01.02.2012, cu prilejul întocmirii acestuia, că a verificat la locaţia specificată în proiect adăpostul de animale şi animalele, că totul a fost în ordine şi că datele analizate sunt conforme şi că solicitantul H. s-a prezentat prin reprezentantul legal H., deşi aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat niciun document, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 din C. pen. actual.

Faptele aceluiaşi inculpat constând în aceea că a ajutat-o pe inculpata H. la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112 a proiectului "Instalarea tânărului H., din localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi" să obţină în mod injust suma de 24.000 euro, respectiv 103.759 RON, reprezentând 60% din valoarea totală a contractului de finanţare de 40.000 euro, prin atestarea în mod nereal în Fişa de verificare în teren şi în Raportul de Verificare nr. x/1.02.2012 că la data de 31.01.2012 inculpata H. - reprezentant legal al solicitantului din Dosarul de finanţare nr. x - a fost prezentă şi a participat nemijlocit la etapele de verificare deşi aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat niciun document la locaţia unde îşi are efectivele de animale menţionate în cererea de finanţare, că a verificat la locaţia specificată în proiect adăpostul de animale şi animalele, că totul a fost în ordine şi că datele analizate sunt conforme şi că solicitantul H. s-a prezentat prin reprezentantul legal H., deşi aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat niciun document - prezenţa solicitantului/beneficiarului personal sau prin împuternicit/reprezentant legal fiind o condiţie de eligibilitate a proiectului, a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-a obţinut pe nedrept fonduri din bugetul Uniunii Europene, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969 cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep., cele două infracţiuni aflându-se în concurs ideal, în condiţiile art. 33 lit. b) din C. pen. din 1969, întrucât aceleaşi acţiuni ale inculpatului au avut urmări care realizează conţinutul ambelor infracţiuni menţionate.

Faptele comise de inculpata A., constând în aceea că în calitate de Şef Serviciu Verificare Cereri de Finanţare, a atestat, prin semnătura sa, că Fişa de verificare în teren E3.8 şi Raportul asupra verificării pe teren nr. 509/01.02.2012, întocmite de inculpatul C., expert OJPDRP Mehedinţi, sunt conforme cu realitatea, deşi avea posibilitatea şi trebuia - în exercitarea atribuţiilor de serviciu - să observe că fişa şi raportul întocmite de subalternii săi nu îndeplineau condiţiile menţionate în ghidul solicitantului, respectiv că nu era precizată o localizare anume a amplasamentului exploataţiei zootehnice, ci doar generic "Baia de Aramă", iar din cuprinsul dosarului depus nu rezulta decât o adresă de domiciliu al solicitantului, la un apartament într-un bloc, aceasta fiind una din condiţiile esenţiale de stabilire a eligibilităţii proiectului în valoare de 24.000 euro, respectiv 103.759 RON din valoarea totală a contractului de finanţare de 40.000 euro, a apreciat că întrunesc în drept elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. actual.

Faptele aceleiaşi inculpate constând în aceea că a ajutat-o pe inculpata H. la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112 a proiectului "Instalarea tânărului H., din localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi" să obţină în mod injust suma de 24.000 euro, respectiv 103.759 RON, reprezentând 60% din valoarea totală a contractului de finanţare de 40.000 euro, atestând, prin semnătura sa, că Fişa de verificare în teren E3.8 şi Raportul asupra verificării pe teren nr. 509/01.02.2012, întocmite de inculpatul C., expert OJPDRP Mehedinţi, sunt conforme cu realitatea, deşi avea posibilitatea şi trebuia - în exercitarea atribuţiilor de serviciu - să observe că fişa şi raportul întocmite de subalternii săi nu îndeplineau condiţiile menţionate în ghidul solicitantului, respectiv că nu era precizată o localizare anume a amplasamentului exploataţiei zootehnice, ci doar generic "Baia de Aramă", iar din cuprinsul dosarului depus nu rezulta decât o adresă de domiciliu al solicitantului, la un apartament într-un bloc, aceasta fiind una din condiţiile esenţiale de stabilire a eligibilităţii proiectului în valoare de 24.000 euro, respectiv 103.759 RON din valoarea totală a contractului de finanţare de 40.000 euro, a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-a obţinut pe nedrept fonduri din bugetul Uniunii Europene, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969 cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep., cele două infracţiuni aflându-se în concurs ideal, în condiţiile art. 33 lit. b) din C. pen. din 1969, întrucât aceleaşi acţiuni ale inculpatei au avut urmări care realizează conţinutul ambelor infracţiuni menţionate.

Faptele comise de inculpaţii F., D. şi E. constând în aceea că în calitate de şef al Serviciului Verificări Cereri în cadrul OJPDRP Mehedinţi - Serviciul Verificări Cereri de Plată, respectiv, în calitate de experţi în cadrul OJPDRP Mehedinţi - Serviciul Verificări Cereri de Plată, au atestat în mod nereal, cu prilejul întocmirii

Raportului de Verificare nr. x/07.05.2014 că la data de 25.04.2014 inculpata H. - reprezentant legal al proiectului din Dosarul de finanţare nr. x - a fost prezentă şi a participat nemijlocit la verificările în teren pentru a se stabili eligibilitatea cererii de plată tranşa a II-a, deşi aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat niciun document, la verificarea din teren participând inculpatul G. fără ca acesta să aibă vreo calitate sau împuternicire ori capacitate de reprezentare legală în Dosarul de finanţare nr. x, s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Faptele aceloraşi inculpaţi constând în aceea că au ajutat-o pe inculpata H. la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112 a proiectului "Instalarea tânărului H., din localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi" să obţină în mod injust suma de 69.172,80 RON, reprezentând 40% din valoarea totală a contractului de finanţare de 40.000 euro, prin atestarea în mod nereal, cu prilejul întocmirii Raportului de Verificare nr. x/07.05.2014 că la data de 25.04.2014 inculpata H. - reprezentant legal al proiectului din Dosarul de finanţare nr. x - a fost prezentă şi a participat nemijlocit la verificările în teren, condiţie esenţială pentru a se stabili eligibilitatea cererii de plată tranşa a II-a, deşi aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat niciun document, la verificarea din teren participând inculpatul G. fără ca acesta să aibă vreo calitate sau împuternicire ori capacitate de reprezentare legală în Dosarul de finanţare nr. x, s-a apreciat că întrunesc elementele constitutive ale complicităţii la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep., cele două infracţiuni aflându-se în concurs ideal, în condiţiile art. 38 alin. (2) din C. pen., întrucât aceleaşi acţiuni ale fiecărui inculpat au avut urmări care realizează conţinutul ambelor infracţiuni menţionate.

A arătat prima instanţă că starea de fapt mai sus expusă şi realizarea conţinutului constitutiv al infracţiunilor a rezultat din ansamblul probelor administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti, cele mai relevante dintre probe fiind precizate în expunerea stării de fapt.

Cu privire la apărările formulate de inculpaţii C., B., A. şi F., care au susţinut că învinuirile nu corespund realităţii şi probelor cauzei, prima instanţă a apreciat că sunt nefondate pentru următoarele considerente:

Aşa cum a rezultat din Fişa de verificare în teren E3.8 . întocmită şi semnată de inculpaţii C. şi B., la verificarea din teren din data de 31.01.2012 a participat reprezentantul legal H., s-a prezentat la data, locul şi ora programate, a participat la toate etapele de verificare, a asigurat accesul neîngrădit la locul de verificare, localizarea/amplasarea proiectului este conformă cu cea specificată în cererea de finanţare şi în documentele anexate acesteia, etc.

Aceste aspecte au fost reluate în Raportul asupra verificării pe teren nr. 509/1.02.2012, întocmit de inculpatul C. şi semnat de acesta şi de inculpata A., ambii fiind funcţionari publici, în exercitarea atribuţiilor specifice de serviciu.

Aspectele inserate de inculpaţi cu prilejul întocmirii documentelor sunt nereale, H. - solicitant în cererea de finanţare - nefiind prezentă.

Prezenţa numitei H. nu a fost susţinută nici de aceasta şi nici de alte persoane, cu excepţia inculpaţilor C. şi B. - declaraţiile acestora din urmă fiind echivoce, lipsite de amănunte concrete şi verificabile, formulate pe o atitudine nesinceră, de nerecunoaştere a faptelor comise.

H. a declarat constant că nu a participat la cele două controale efectuate în teren de reprezentanţii OJPDRP Mehedinţi, respectiv la controlul efectuat în teren la 31.01.2012 şi la 25.04.2014, prezent la verificări fiind soţul ei, inculpatul G..

De asemenea, inculpatul G. a declarat că la cele două controale în teren el a fost cel care a participat, a indicat locaţiile pentru a fi efectuate controalele de către reprezentanţii OJPDRP Mehedinţi şi a semnat documentele întocmite şi cele de deplasare.

Efectuarea verificărilor în prezenţa altei persoane decât solicitantul sau reprezentantul său legal şi consemnarea în înscrisurile întocmite a prezenţei solicitantului realizează latura obiectivă a infracţiunii de fals intelectual, forma de vinovăţie fiind în mod evident intenţia directă.

În acelaşi timp, inculpaţii cunoşteau, în virtutea pregătirii profesionale şi a atribuţiilor de serviciu, că prezenţa solicitantului este obligatorie, lipsa acestuia conducând la refacerea verificărilor şi/sau la neeligibilitatea cererii.

Prin hotărârea inculpaţilor de a atesta împrejurări nereale în înscrisurile întocmite au prevăzut că în lipsa acestor consemnări nereale solicitantul nu va fi eligibil.

Totodată, prin întocmirea cu date false a înscrisurilor pentru ca solicitantul să fie eligibil, inculpaţii au prevăzut şi au acceptat faptul că solicitantul va obţine pe nedrept fonduri europene, pe baza înscrisului întocmit de aceştia, chiar dacă inculpaţii nu ar fi ştiut că şi alte documente depuse la dosarul de finanţare sunt false.

Întrucât consemnarea unor aspecte nereale cu prilejul întocmirii înscrisurilor produce, atât urmarea imediată specifică infracţiunii de fals intelectual, cât şi urmarea imediată a infracţiunii de obţinere pe nedrept de fonduri europene, în producerea pagubei inserându-se cauzal şi înscrisurile respective, aceleaşi fapte realizează concomitent conţinutul constitutiv al infracţiunii de fals intelectual şi al complicităţii la infracţiunea de obţinere pe nedrept de fonduri europene, cele două infracţiuni fiind în concurs ideal.

Cu privire la apărările formulate de inculpaţii D. şi E., prima instanţă a arătat că, în esenţă, inculpaţii au invocat:

1. Faptul că nu au încălcat nicio dispoziţie legală prin efectuarea verificărilor în teren în lipsa beneficiarului H. dar în prezenţa soţului acesteia, inculpatul G., întrucât:

- "Ghidul solicitantului pentru Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri - sesiunea 05.10. 2011" nu a fost publicat în Monitorul Oficial deci nu este obligatoriu fiind doar un material de informare tehnică, un suport informativ complex - document care nu este opozabil actelor normative naţionale şi comunitare şi care nu a fost inclus ca instrument de lucru în fişa postului;

- "Ghidul solicitantului pentru Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri - sesiunea 05.10. 2011" face referiri repetate la soţul/soţia beneficiarului proiectului de finanţare, aspecte care se coroborează cu dispoziţiile legii civile referitoare la bunurile comune ale soţilor, la posibilitatea soţilor de a face acte de conservare, administrare, înstrăinare ori dobândire de bunuri comune - iar în virtutea acestor prevederi prezenţa beneficiarului era una pur formală care nu reprezintă o condiţie esenţială de eligibilitate a proiectului şi, în acelaşi timp, soţul beneficiarului este şi el beneficiar al proiectului;

- Ordinul nr. 469/28.03.2014 prin care a fost aprobată Instrucţiunea de lucru nr. 268 care include şi întocmirea Raportului de verificare în teren nu a fost publicat în Monitorul Oficial şi, în consecinţă, nu se poate falsifica de către un funcţionar public, cu prilejul întocmirii, un înscris care nu reprezintă un înscris oficial în sensul legii penale;

2. Faptele nu au fost comise cu intenţie directă sau indirectă ci cel mult din culpă întrucât au apreciat că soţul beneficiarului este şi el beneficiar al proiectului, inculpatul G. semnând în nume personal şi având toate documentele referitoare la achiziţia ovinelor conform planului de afaceri, iar în fapt toate ovinele au existat - situaţie în care faptele pot să constituie cel mult o abatere disciplinară.

S-a constatat că inculpaţii acceptă faptul că sunt funcţionari publici şi au întocmit înscrisurile în exercitarea atribuţiilor de serviciu însă susţin că înscrisurile întocmite nu sunt înscrisuri oficiale în sensul legii penale.

A arătat prima instanţă că, potrivit art. 176 din C. pen., prin termenul public se înţelege tot ce priveşte autorităţile publice, instituţiile publice sau alte persoane juridice care administrează sau exploatează bunurile proprietate publică, iar potrivit art. 178 alin. (2) din C. pen., înscris oficial este orice înscris care emană de la o persoană juridică dintre cele la care se referă art. 176 ori de la persoana prevăzută în art. 175 alin. (2) sau care aparţine unor asemenea persoane.

Art. 321 alin. (1) din C. pen.:

"Falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani."

În raport cu aceste dispoziţii şi dispoziţiile art. 321 alin. (1) din C. pen. a apreciat ca fiind evident că orice înscris pe care îl întocmeşte funcţionarul public în exercitarea atribuţiilor de serviciu este un înscris oficial în sensul legii penale, iar înscrisurile pe care inculpaţii le-au întocmit şi în care au atestat în mod nereal că verificările s-au efectuat în prezenţa reprezentantului beneficiarului proiectului-PFA H. - sunt înscrisuri oficiale în sensul legii penale, întrucât inculpaţii exercitau atribuţii de serviciu şi nu efectuau verificările în teren într-o altă calitate care nu avea legătură cu serviciul.

Independent de publicarea sau nepublicarea în Monitorul Oficial a Ordinului 469/28.03.2014 sau a "Ghidului solicitantului pentru Măsura 112 - Instalarea tinerilor fermieri - sesiunea 05.10. 2011" şi indiferent de forma tipizată sau nu a înscrisului întocmit în virtutea funcţiei publice a apreciat că inserarea unor date necorespunzătoare realităţii realizează latura obiectivă a infracţiunii de fals intelectual.

Referitor la posibilitatea ca verificările să fi fost efectuate în absenţa reprezentantului beneficiarului dar în prezenţa soţului acestuia s-a constatat că la momentul efectuării verificărilor beneficiarul proiectului şi semnatarul contractului de finanţare nu era H., ci Persoana Fizică Autorizată H., iar la ONRC, potrivit certificatului constatator, nu existau menţiuni cu privire la soţul/soţia persoanei fizice autorizate, conform art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008:

"Persoanele prevăzute la art. 7 alin. (1) au obligaţia de a solicita înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor privind participarea în mod obişnuit a soţiei/soţului la activitatea desfăşurată de întreprinderea individuală/persoana fizică autorizată, pe baza declaraţiei pe propria răspundere şi a certificatului de căsătorie."

În lipsa acestor menţiuni a apreciat că soţul/soţia persoanei fizice autorizate nu poate participa la activitatea PFA şi nici nu poate reprezenta PFA fără un mandat expres din partea acesteia. Mai mult, cu privire la regimul juridic al PFA -ului a arătat că este reglementat de actul normativ anterior menţionat, lege specială în raport cu dispoziţiile de drept comun din C. civ. şi că, doar în măsura în care, cu ocazia întocmirii înscrisurilor cei doi inculpaţi ar fi consemnat faptul că beneficiarul PFA H. a fost prezentă prin reprezentant G., înscrisul nu ar fi conţinut date nereale.

În ceea ce priveşte susţinerea conform căreia prezenţa reprezentantului beneficiarului contractului de finanţare a fost pur formală câtă vreme verificările în teren au constatat achiziţia animalelor şi îndeplinirea angajamentelor contractuale a fost apreciat ca nefondată, întrucât din ansamblul reglementării referitoare la accesarea fondurilor europene prin Măsura 112 rezultă fără echivoc faptul că în toate situaţiile contractele de finanţare sunt încheiate în considerarea calităţilor, abilităţilor, nevoilor, posibilităţilor persoanei respective şi nu în raport cu soţul/soţia beneficiarului ori ambii.

Cu privire la apărările formulate de inculpatul G., a reţinut prima instanţă că, în esenţă, s-au invocat următoarele:

- efectuarea primei verificări în teren în prezenţa beneficiarului cererii de finanţare - H. şi fără ca inculpatul G. să fie prezent, iar la cea de-a doua verificare inculpatul a semnat în nume personal având convingerea că îşi poate reprezenta soţia în baza comuniunii de bunuri şi a faptului că la dosarul de finanţare exista şi documentul de identitate al soţului beneficiarului;

- câtă vreme autorul infracţiunii de obţinere pe nedrept de fonduri europene nu a fost condamnat pentru folosirea înscrisurilor întocmite de funcţionarii publici, aceste înscrisuri nefiind avute în vedere de textul incriminator, nu se poate reţine complicitatea inculpatului la o faptă penală cu privire la care nici autorul nu a fost condamnat, mai ales că inculpatul nu cunoştea că soţia sa a depus, personal sau prin alte persoane care s-au ocupat de întocmirea dosarului, declaraţii neconforme realităţii, iar soţia sa nu cunoştea că funcţionarii publici vor consemna în documente că ea a fost prezentă şi nu a fost reprezentată de către inculpat;

- inculpatul nu a semnat şi nu a ştampilat cele două rapoarte la care se referă rechizitoriul, deci faptele nu există;

- inculpatul nu a cunoscut anterior sau concomitent ce vor cuprinde rapoartele, semnând în nume personal doar fişele de verificare în teren şi aplicând ştampila PFA - ului beneficiar pe cea de-a doua fişă de verificare şi pe ordinele de deplasare;

- inculpatul nu cunoştea detaliile şi condiţionalităţile normative şi a considerat că îşi poate reprezenta soţia pe baza mandatului tacit reciproc al soţilor, în condiţiile în care cererea de finanţare are rubrică referitoare la soţul/soţia reprezentantului de proiect;

- funcţionarii publici nu i-au atras atenţia că este obligatorie prezenţa soţiei inculpatului, apreciind şi ei că aceasta poate fi reprezentată de soţ;

- obiectivele verificărilor şi rapoartelor au fost acelea de a stabili dacă beneficiarul avea efectivele de animale, atât iniţial, cât şi după efectuarea achiziţiei din proiect, aspecte care nu au fost contestate de către procuror;

- cele două rapoarte nu erau esenţiale, neprezentarea beneficiarului în teren atrăgând doar reprogramarea şi nu neeligibilitatea;

- inculpatul nu poate fi complice al complicilor autorului infracţiunii, iar ajutorul dat soţiei nu îmbracă forma infracţiunii.

S-a constatat că premisa susţinerilor o reprezintă încadrarea în drept din conţinutul rechizitoriului a faptelor reţinute a fi fost comise de către inculpatul G. coroborată cu ideea că actele de control ale autorităţii nu intră în latura obiectivă a infracţiunii de obţinere pe nedrept de fonduri europene.

S-a reţinut că instanţa de judecată este învestită cu starea de fapt expusă în rechizitoriu şi cu încadrarea în drept din dispozitivul acestuia, iar acuzaţia penală nu este reprezentată doar de aspectele de fapt reţinute în cuprinsul încadrării în drept făcută de către procuror în cuprinsul rechizitoriului, întrucât acceptarea unui asemenea punct de vedere ar deroga de la dispoziţiile art. 328 alin. (1) şi art. 371 din C. proc. pen.

De asemenea, s-a mai arătat că parte din considerentele expuse anterior cu privire la apărările celorlalţi inculpaţi sunt valabile şi în cazul inculpatului G..

Comprimând starea de fapt expusă în rechizitoriu şi rezultată din totalitatea probelor administrate, cu privire la inculpatul G. s-a reţinut că a participat în locul solicitantului H., respectiv, în locul beneficiarului H. -, la verificările în teren efectuate la data de 31.01.2012 şi la data de 25.04.2014, de către inculpaţii B. şi C., respectiv, inculpaţii F., şef serviciu, D. şi E. - experţi în cadrul OJPDRP Mehedinţi - Serviciul Verificări Cereri de Plată.

Cu privire la prima participare a arătat că este recunoscută iniţial de către inculpat şi soţia sa, aceasta din urmă declarând constant că nu a participat la nicio verificare în teren, înlăturând apărările inculpaţilor inculpaţii B. şi C..

A mai arătat prima instanţă că, pe de altă parte, aceşti inculpaţi nu puteau efectua verificările în prezenţa solicitantului H., întrucât, aşa cum se observă la o simplă verificare - procedură permisă de art. 302 - art. 303 din C. proc. civ. - niciuna dintre semnăturile de pe documentele întocmite cu ocazia verificărilor în teren nu aparţine numitei H. în raport cu semnăturile de pe declaraţiile acesteia şi care au fost însuşite ca fiind personal executate sau care au fost executate în faţa organelor judiciare.

Cea de-a doua participare a inculpatului G. a fost recunoscută de acesta şi de funcţionarii publici - inculpaţii F., şef serviciu, D. şi E. - experţi în cadrul OJPDRP Mehedinţi - Serviciul Verificări Cereri de Plată.

S-a constatat că prin simpla sa participare inculpatul i-a ajutat pe funcţionarii publici să întocmească înscrisurile oficiale cu date neconforme realităţii.

A apreciat prima instanţă că a fost evidentă înţelegerea dintre inculpaţi, cel puţin concomitentă exercitării atribuţiei de efectuare a verificării în teren, întrucât în lipsa oricărei înţelegeri nimic nu i-ar fi împiedicat pe funcţionarii publici să nu efectueze verificările şi să consemneze lipsa solicitantului ori să consemneze, ulterior, efectuarea verificărilor în prezenţa inculpatului G., mai ales dacă aceştia ar fi avut convingerea că solicitantul poate fi reprezentat de soţ/soţie în virtutea mandatului tacit reciproc al soţilor.

Referitor la imposibilitatea existenţei complicităţii la o faptă pentru care autorul nu ar fi fost condamnat, întrucât sentinţa de condamnare a avut în vedere declaraţiile false şi nu documente, înscrisuri ori acte ale autorităţii s-a constatat că potrivit art. 48 alin. (1) din C. pen., complicele este persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Latura obiectivă a complicităţii poate să fie diferită de latura obiectivă a infracţiunii la a cărei săvârşire complicele ajută, cea mai vizibilă diferenţă fiind în cazul complicităţii anterioare ori în cazul complicităţii morale.

Ajutorul dat de inculpatul G. nu trebuie să fi fost exclusiv cu privire la declaraţiile false ale condamnatei H. sau declaraţii false ale altor persoane dar care au fost folosite de către condamnată.

În cauza pendinte, participarea inculpatului în locul solicitantului/beneficiarului la efectuarea verificărilor în teren efectuate de către funcţionarii publici reprezintă un ajutor dat autorului infracţiunii pentru a obţine fondurile pe nedrept şi, în acelaşi timp, un ajutor dat funcţionarilor pentru a comite falsul intelectual.

Cu privire la faptul că funcţionarii publici nu i-au atras atenţia inculpatului că este absolută necesară prezenţa solicitantului/beneficiarului şi că toţi au considerat, cu bună-credinţă, a apreciat că, pe de o parte, acest aspect confirmă înţelegerea dintre inculpaţi, iar pe de altă parte, în raport cu calităţile personale şi profesionale şi atribuţiile fiecăruia dintre inculpaţi - primar, funcţionari publici specializaţi, studii superioare, etc. - este greu de susţinut teza existenţei erorii de drept cu privire la acest aspect şi cu relevanţă asupra formei de vinovăţie penală.

Faţă de cele de mai sus, prima instanţă a apreciat că sunt neîntemeiate apărările formulate de către inculpaţi şi nu conduc la dovedirea lipsei de temeinicie a probatoriului administrat în cauză şi pe baza căruia s-a conturat starea de fapt reţinută în prezenta sentinţă penală.

În raport cu datele comiterii infracţiunilor şi cu aspectele reţinute în încheierea din data de 09.10.2019 prin care s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, stabilirea legii penale mai favorabile, instanţa a pronunţat încetarea procesului penal sau condamnarea, prima instanţă a dispus, în temeiul art. 396 alin. (1) şi alin. (6) din C. proc. pen., cu referire la art. 16 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. rap. la art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 din C. pen., încetarea procesului penal faţă de inculpaţii A., B. şi C. pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, întrucât a intervenit prescripţia răspunderii penale.

Referitor la complicitatea la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, a apreciat pentru fiecare dintre cei trei inculpaţi că sunt realizate condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiune şi au fost săvârşite de inculpaţi, dispunând condamnarea acestora.

La stabilirea şi aplicarea pedepsei, pentru fiecare dintre inculpaţii A., B. şi C. prima instanţă a avut în vedere gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea inculpaţilor evaluate în raport cu criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi, pornind de la limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, având în vedere lipsa antecedentelor penale, atitudinea procesuală nesinceră, starea de sănătate, vârsta şi faptul că prejudiciul a fost recuperat, s-a stabilit şi aplicat pentru fiecare inculpat o pedeapsă orientată spre minimul special respectiv pedeapsa principală de trei ani închisoare.

În raport cu persoana inculpaţilor, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii concretizată în lipsa antecedentelor penale, precum şi de posibilităţile de îndreptare - are un nivel educaţional bun, are o locuinţă stabilă -, instanţa a apreciat că aplicarea pedepsei, pentru fiecare dintre cei trei inculpaţi este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpaţii nu vor reitera comportamente antisociale, motiv pentru care în temeiul art. 81- 82 din C. pen. din 1969, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale.

Cu privire la inculpaţii D., E. şi F. constatând că sunt realizate condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen., întrucât dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpaţi prima instanţă a dispus condamnarea acestora pentru infracţiunea prev. de art. art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. la pedeapsa principală de doi ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., în situaţia în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, iar pentru infracţiunea prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., la o pedeapsă principală de un an închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi pedeapsa accesorie pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., în situaţia în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

La stabilirea şi aplicarea acestor pedepse, a avut în vedere criteriile prev. de art. 74 alin. (1) din C. pen., ţinând seama, în concret de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie, atitudinea procesuală relativ sinceră, vârsta şi faptul că prejudiciul a fost recuperat.

Pedeapsa principală rezultantă, stabilită pentru fiecare dintre inculpaţii D., E. şi F., a fost pedeapsa de 2 ani şi patru luni închisoare, iar cu privire la modalitatea de executare în raport de persoana inculpaţilor, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii concretizată în lipsa antecedentelor penale, precum şi de posibilităţile de îndreptare - un nivel educaţional bun, o locuinţă stabilă -, a apreciat că aplicarea pedepsei este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, inculpatul nu va mai comite alte infracţiuni, însă este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată şi a dispus suspendarea executării sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de trei ani.

Cu privire la inculpatul G., a apreciat că sunt realizate condiţiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. şi, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că faptele există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpat, a dispus condamnarea acestuia pentru infracţiunea prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., la o pedeapsă principală de doi ani închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., iar pentru infracţiunea prev. de art. 48 din C. pen. şi art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., la o pedeapsă principală de un an închisoare, la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. c) din C. pen. şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen.

La stabilirea şi aplicarea pedepselor a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen., ţinând seama de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea comisă, lipsa antecedentelor penale, nivelul de educaţie, vârsta şi faptul că prejudiciul a fost recuperat.

Văzând fişa se cazier judiciar, s-a constatat că prin Sentinţa penală nr. 196 din 07 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 953 din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare.

În baza art. 45 din C. pen., s-a aplicat inculpatului G., alături de pedeapsa principală, interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe perioada executării pedepsei - pedeapsă accesorie şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., pe o perioadă de 5 ani - pedeapsă complementară.

Corespunzător, s-a constatat că infracţiunile pentru care inculpatul G. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 196 din 07 noiembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în Dosarul nr. x/2016, definitivă prin Decizia penală nr. 953 din 18 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Craiova sunt concurente cu infracţiunile deduse judecăţii.

Astfel, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului G. în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitate, după cum urmează:2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de tăiere de arbori din fondul forestier naţional, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, cu aplicarea art. 5 din C. pen. 2 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de furt de arbori din fondul forestier naţional, prev. de art. 47 din C. pen. raportat la art. 109 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 46/2008 Codul silvic, cu aplicarea art. 5 din C. pen.

În baza art. 38 şi art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite cele două pedepse sus amintite cu pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă penală şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare la care s-a adăugat o treime din celelalte pedepse, respectiv un an şi 10 luni închisoare, inculpatul G., urmând să execute, în final, pedeapsa de 4 ani şi 4 luni închisoare, în regim de detenţie.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. S.T. CRAIOVA, apelanţii inculpaţi G., aflat în stare de deţinere, E., F., D., C., B., A..

Prin motivele de apel formulate în scris de parchet a fost criticată hotărârea primei instanţe ca nelegală în privinţa inculpaţilor D., E. şi F. prin prisma încălcării dispoziţiilor art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. conform cărora în situaţia în care se dispune suspendarea executării pedepsei principale instanţa de judecată trebuie să indice două entităţi din comunitate unde urmează a se executa obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, prev. de art. 93 alin. (3) din C. pen. după consultarea listei privind posibilităţile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probaţiune.

În cadrul celui de-al doilea motiv de apel s-a invocat greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpaţilor G., E., F., D., C., B., A., susţinându-se că acestea sunt modice şi nu corespund gravităţii infracţiunilor comise.

Cu privire la inculpaţii G., E., F. şi D. s-a susţinut că nu au fost analizate corespunzător criteriile prev. de art. 74 alin. (1) lit. a) - g) din C. pen. referitoare la gravitatea faptelor şi persoana inculpaţilor.

Astfel, în ceea ce priveşte împrejurările şi modul de comitere a infracţiunilor precum şi mijloacele folosite s-a susţinut că, din întreg materialul probator rezultă modul elaborat în care a fost comisă infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 prin folosirea unor documente false care să creeze aparenţa îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate. În ceea ce priveşte starea de pericol pentru valoarea ocrotită s-a susţinut că faptele sunt deosebit de grave, mijloacele ilicite folosite de inculpaţi reprezentând demersuri care pot produce consecinţe negative asupra încrederii publice în corectitudinea selecţiei de către instituţiile publice competente a persoanelor beneficiare a unor astfel de fonduri. S-a invocat, totodată, natura şi gravitatea rezultatului produs (obţinerea de către H. a unor sume importante de bani - 172.931,80 RON, iar în ceea ce priveşte motivul şi scopul săvârşirii infracţiunii s-a susţinut că nu există indicii care să conducă la concluzia că inculpaţii ar fi acţionat din motive care ţin de situaţia materială precară ori o altă situaţie de aceeaşi natură care, conform practicii judiciare, poate atenua răspunderea penală. În ceea ce priveşte conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal s-a invocat faptul că au avut o atitudine nesinceră, referitor la prejudiciu s-a susţinut că nu a fost recuperat ca urmare a demersurilor întreprinse de inculpaţi.

În ceea ce-i priveşte pe inculpaţii C., B. şi A. s-a invocat faptul că nu fost analizate corespunzător criteriile prev. de art. 72 alin. (1) din C. pen. anterior referitoare la gradul de pericol social al faptelor şi persoana inculpaţilor, care au avut o atitudine nesinceră.

Cu privire la toţi inculpaţii din cauză s-a apreciat că pedepse orientate către maximul special, cu executare în regim de detenţie, răspund exigenţelor legii penale şi sunt apte să conducă la îndreptarea inculpaţilor.

În cadrul celui de-al treilea motiv de apel s-a invocat faptul că hotărârea primei instanţe este netemeinică, întrucât nu s-a pronunţat cu privire la desfiinţarea tuturor înscrisurilor constatate ca fiind false. S-a arătat în acest sens că, din probele administrate în cauză au rezultat date concludente cu privire la caracterul necorespunzător realităţii al următoarelor înscrisuri: raportul asupra verificării pe teren nr. 509/01.02.2012, fişa de verificare pe teren E3.8 din 31.01.2012, raportul de verificare nr. 6226/07.05.2014, Adeverinţa nr. x/01.04.2014, eliberată de N. S.R.L. Drobeta-Turnu Severin (conform Adresei nr. x/18.02.2015 a S.C. N. S.R.L. H. nu a urmat cursurile acestei societăţi, iar Adeverinţa nr. x/01.04.2014 a fost eliberată unei alte persoane), declaraţie pe proprie răspundere a numitei I., datată 21.12.2011 prin care se atesta în mod nereal că H. a lucrat în cadrul fermei pe care o administrează, în perioada aprilie-mai 2011 un număr de 5 ore/zi.

În cadrul ultimului motiv de apel s-a susţinut că hotărârea primei instanţe este netemeinică, întrucât nu s-a dispus şi aplicarea pedepsei complementare, respectiv pedepsei accesorii prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. în situaţia inculpaţilor E., F., D., respectiv nu s-a dispus şi aplicarea pedepsei complementare, respectiv pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior în cazul inculpaţilor C., B. şi A..

În susţinerea acestui motiv de apel s-a invocat faptul că interzicerea, cu titlu de pedeapsă complementară, respectiv accesorie a exerciţiului drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen. actual respectiv art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. nu complineşte şi interzicerea dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen. actual, respectiv art. 64 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior atâta timp cât, în speţă, nu s-a stabilit că funcţiile deţinute de inculpaţi la data comiterii faptelor ar fi fost dintre cele în care aceştia au fost aleşi iar, pe de altă parte, nu au fost evidenţiate date că aceste funcţii implică exerciţiul autorităţii de stat din cadrul puterii legislative, executive sau judecătoreşti, autoritate de stat care presupune dreptul de a da dispoziţii obligatorii şi de a asigura respectarea lor.

Prin motivele de apel formulate în scris, prin avocat ales, apelantele inculpate F. şi A., au solicitat să se dispună achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a - fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

În susţinerea solicitării de achitare s-a invocat, în esenţă, faptul că, din punct de vedere al conţinutului constitutiv infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 presupune o conduită activă şi o poziţie specifică, simpla eroare în actele funcţionarului care întocmeşte documentaţia şi care nu distorsionează realitatea economică nefiind suficientă pentru a antama răspunderea penală a acestuia. S-a mai arătat că, o interpretare contrară, ar conduce la concluzia că răspunderea penală este una obiectivă în ceea ce-i priveşte pe funcţionarii APDRP şi că aceştia răspund penal pentru orice fel de culpă sau acţiune concretă ceea ce este contrar, atât textului de lege, cât şi întregii practici şi doctrinei judiciare, potrivit căreia răspunderea este cantonată de activitatea de facto în ceea ce înseamnă plăsmuirea şi folosirea cu rea-credinţă a documentelor/declaraţiilor false, incomplete, inexacte şi nu de deţinerea, simplă a calităţii de funcţionar public.

S-a mai susţinut că autorul, circumstanţiat beneficiarului, cu acţiuni clare de inducere în eroare, poate avea ca şi complice un funcţionar public chiar din interiorul instituţiei dar numai în cazul specific în care acţiunile acestuia din urmă sprijină direct acţiunea de inducere în eroare efectuată de beneficiarul - autor. Or, în speţă, actele pretins comise ale funcţionarilor publici sunt autonome, făcute de sine-stătător, fără a interfera cu natura, subiectul şi scopul declaraţiilor false ale numitei H..

Într-o teză subsidiară s-a solicitat redozarea pedepsei şi a modalităţii de executare în sensul aplicării instituţiei prev. de art. 83 şi urm. din C. pen. - amânarea aplicării pedepsei.

În susţinerea acestei teze s-au invocat date ce caracterizează favorabil persoana fiecărei inculpate: persoană ambiţioasă, muncitoare şi integră, ce a activat permanent în câmpul muncii, provine dintr-o familie modestă, însă cu principii de viaţă bine înrădăcinate, faptele deduse judecăţii sunt evenimente care intră în contradicţie cu modul său de viaţă, evenimente izolate, pe care le-a regretat şi le regretă şi în prezent.

Prin motivele de apel formulate în scris, prin avocat ales, de către inculpaţii B. şi C. s-a solicitat să se dispună achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. pen.

S-a susţinut că nu există nicio probă care să dovedească indubitabil faptul că inculpaţii B. şi C., cu intenţie, au ajutat-o în vreun fel pe inculpata H. să acceseze fonduri europene pe Măsura 112 în cadrul respectivului proiect.

Astfel, cu ocazia vizitei în teren, cei doi experţi s-au întâlnit cu ambii inculpaţi ..., soţ şi soţie, faptul că H. era însoţită de soţul său neavând relevanţă, atâta vreme cât a fost prezentă la întâlnirea cu experţii OJPDRP.

Împrejurarea că în dosar este trecută adresa de domiciliu a numitei H. nu presupune că aceasta este şi adresa exploataţiei animale pe care o deţine, în actele întocmite de cei doi experţi cu ocazia vizitei în teren fiind specificat faptul că locaţia unde se află stâna este în Baia de Aramă nefiind de altfel nici rubrici unde să se treacă eventuala tarla, parcelă, nr. cadastral, în contextul în care astfel de exploataţii sunt situate în extravilanul localităţilor, existând şi prevederi legale care limitează amplasarea lor la anumite distanţe faţă de locuinţele cetăţenilor.

Faptul că H. deţinea teren extravilan şi intravilan în Baia de Aramă şi deţinea un saivan a rezultat din evidenţele registrului agricol şi adeverinţele eliberate de primărie şi depuse la dosar din care a rezultat şi faptul că deţine un număr de 230 ovine (acest din urmă aspect rezultând şi din adeverinţa eliberată de medicul veterinar).

Mergând în teren cei doi inculpaţi şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu întâlnindu-se cu titularul şi nu se poate susţine că au avut cunoştinţă că stâna nu i-ar fi aparţinut lui H., neexistând nicio probă în acest sens.

Prin motivele de apel formulate în scris, prin avocat ales, de către inculpaţii E. şi D. s-a solicitat, într-o primă teză, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. rap. la art. 6 § 1 CEDO şi art. 2 Protocol 7 la Convenţie, desfiinţarea hotărârii apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât hotărârea este nemotivată.

S-a susţinut, în esenţă, sub acest aspect, că instanţa a preluat întocmai conţinutul rechizitoriului, fără a supune raţionamentul acuzării unei analize proprii şi efective în care să arate care este liantul subiectiv între fiecare dintre apelanţii inculpaţi şi soţii H. şi cum din perspectiva acestora de funcţionar public, prin actele pe care le-au îndeplinit pot să fie complici pentru o faptă a autorului care nu este trimis în judecată pentru a fi pedepsit în sens penal în legătură cu aceste acte. S-a mai susţinut că împrejurarea că hotărârea cuprinde anumite răspunsuri care se doresc o analiză a apărărilor nu salvgardează actul deoarece, pe de o parte, răspunsurile sunt străine de aceste apărări iar, pe de altă parte, nu există o analiză proprie a probatoriului.

Într-o a doua teză s-a solicitat să se dispună achitarea în principal în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. - "fapta nu este prevăzută de legea penală" iar în subsidiar în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. - "fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege".

În susţinerea solicitărilor de achitare s-a invocat faptul că nu pot fi identificate probe de vinovăţie a inculpaţilor apte să răstoarne prezumţia de nevinovăţie şi că soluţia de condamnare nu are la bază probe, ci simple speculaţii ale instanţei de fond.

S-a invocat, totodată, inexistenţa condiţiei obiective şi subiective în raportul autor (H.) şi complice (inculpaţii E. şi D.).

S-a susţinut că nu există nicio interferenţă între actele pretins false folosite/prezentate de H. în calitate de autor şi actele de control ale OJPDRP la a căror realizare au participat inculpaţii şi că există o diferenţă fundamentală între infracţiunea imputată autorului, aceea de declarare în fals a condiţiilor sale personale şi poziţionarea celor doi inculpaţi ca şi complici, funcţionar care realizează un act de control ulterior, fără nicio legătură cu declaraţiile iniţiale ale lui H.. Principial, activitatea complicelui se suprapune pe activitatea autorului, iar în sens subiectiv acesta are reprezentarea fidelă a modului de acţiune al autorului pe care o conştientizează şi o doreşte şi pe care o sprijină cu aceeaşi rezoluţie ca şi autorul. Participaţia infracţională a complicelui constă în contribuţia pe care acesta şi-o aduce la desfăşurarea sau desăvârşirea actului infracţional. După actele de executarea ale actului infracţional, complicitatea poate fi anterioară sau concomitentă, depinzând de maniera în care se produce actul material al infracţiunii. Formele de aşa-zisă complicitate ulterioară pot primi forma juridică a tăinuirii sau favorizării dar nicidecum a complicităţii, care presupune cel puţin activităţi de înţelegere anterioare executării actului infracţional. Or, în speţă, nu se poate stabili nicio înţelegere între cei doi inculpaţi şi H. nici anterioară şi nici concomitentă realizării în fals a declaraţiilor privind status-ul personal de către H. dar şi de orice întrepătrundere cu modul de acţiune, interesele şi scopurile familiei H.

S-a susţinut, totodată, că nu există nicio suprapunere între cele două acte, natura acestora fiind totalmente diferită, pe de o parte, o declaraţie personală făcută pe proprie răspundere, în rândul doi un act de control cu caracter administrativ, parte integrantă a unei documentaţii mai vaste. Nici din punct de vedere temporal cele două acte nu corespund pentru a da sens complicităţii declaraţiile numitei H. fiind date la nivelul anului 2011 - 2012, înainte de admiterea proiectului în vreme ce procesul-verbal tehnic întocmit de inculpaţii E. şi D., este realizat la 3 ani şi jumătate mai târziu, actul de verificare în teren fiind făcut la data de 25.04.2014, iar Raportul de verificare nr. 6226 la 07.05.2014. S-a susţinut că este o anomalie juridică să se poată pretinde că o declaraţie personală de asumare a unei anumite condiţii personale în faza preliminară a depunerii documentaţiei şi până la declararea ca admisibil a proiectului poate să fie sprijinită printr-un act de control făcut la mai mult de trei ani după validarea proiectului şi implementarea, printr-un act cu funcţii diferite faţă de declaraţiile personale ale beneficiarilor şi care nu distorsionează cu nimic realitatea faptică a proiectului, ci doar consemnează prezenţa numitei H. la verificarea respectivă. Declaraţia pe proprie răspundere este o declaraţie intuitu personae astfel că fiind o obligaţie personală de a face, complicitatea nu poate fi reţinută decât în forma morală, adică sub forma imaterială de ajutor moral dat autorului. În schimb, celor doi inculpaţi li s-a imputat o complicitate materială, prin acţiune, prin efectuarea unei acţiuni fizice de trucare a adevărului în cele două acte încheiate.

Câtă vreme lui H., autor al infracţiunii de obţinere pe nedrept de fonduri europene nu i s-a reţinut şi nu a fost condamnată pentru folosirea înscrisurilor întocmite de funcţionarii publici, ci pentru declaraţiile pe proprie răspundere false, nu se poate reţine complicitatea inculpatului la o faptă penală pentru care nici autorul nu a fost condamnat.

În susţinerea inexistenţei complicităţii s-a invocat şi natura diferită a infracţiunilor imputate în mod auxiliar - fals în declaraţii în cazul inculpatei H., respectiv fals intelectual în sarcina inculpaţilor concluzionându-se că, ori de câte ori între acţiunile autorului şi participaţia complicelui există diferenţieri cu privire la afectarea obiectului juridic special, ce reprezintă numitorul comun al participării, nu există complicitate.

S-a invocat, totodată, lipsa tipicităţii şi a condiţiilor esenţiale de existenţă ale infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

În acest sens s-a arătat că orice faptă care există obiectiv şi a fost săvârşită de către o persoană responsabilă penal poate atrage răspunderea penală doar în măsura în care sunt realizate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii, respectiv atunci când există o corespondenţă deplină între trăsăturile faptei concrete şi modelul abstract (tip) prevăzut în norma de incriminare. Această cerinţă este îndeplinită exclusiv în cazurile când suprapunerea între fapta comisă şi norma substanţială este deplină, respectiv au fost realizate toate elementele constitutive ale infracţiunii.

S-a susţinut, în esenţă, că nu este compatibilă ideea de complicitate a funcţionarului public cu autorul pentru situaţii la care funcţionarul public nu şi-a adus nicio contribuţie, fiindcă nu le-a cunoscut, respectiv nu a cunoscut declaraţiile false, pe proprie răspundere, în legătură cu condiţia personală date de H., cum nici acesteia nu-i pot fi imputate lipsurile din documentele încheiate de inculpaţi în timpul controlului. Încheierea actului de control este o chestiune autonomă, care nu are legătură cu H. sau G., ci constituie pur şi simplu o realitate delăsătoare, apreciind că relaţia de rudenie dintre cei doi soţi, mai ales în preajma unei entităţi juridice de tip familial este suficientă atât timp cât realitatea economică a situaţiei este incontestabilă.

S-a concluzionat în sensul că nu există nicio faptă personală a inculpaţilor care să se circumscrie elementului material al infracţiunilor pentru care au fost condamnaţi nici în ceea ce priveşte infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi nici infracţiunea prev. de art. 321 din C. pen., anume realizarea actelor de control de verificare a situaţiei în teren. Aceste acte nu au fost "folosite şi prezentate" personal de autor şi nu au capabilitate, prin ele însele de a obţine sume de bani din fondurile europene iar contribuţia la o fraudă poate fi reţinută numai în măsura în care există o conivenţă între funcţionar şi beneficiar, şi primul conştientizând, doreşte să susţină activitatea ilicită a celui de-al doilea.

Or, în speţă, probele din cauză nu dovedesc interferarea inculpaţilor în activităţile şi interesele familiei H.. Simpla eroare în actele funcţionarului care întocmeşte documentaţia şi care nu distorsionează realitatea economică nu este suficientă pentru a antama în sarcina acestuia răspunderea penală, iar o interpretare contrară ar conduce la concluzia că răspunderea penală este una obiectivă în ceea ce priveşte pe funcţionarii APDRP şi că aceştia răspund penal pentru orice fel de culpă sau acţiune concretă, ceea ce este contrar, atât textului de lege, cât şi întregii practici şi doctrinei judiciare potrivit căreia răspunderea este cantonată de activitatea de facto în ceea ce înseamnă plăsmuirea şi folosirea cu rea-credinţă a documentelor sau declaraţiilor false, incomplete, inexacte şi nu de simpla deţinere a calităţii de funcţionar public.

S-a mai arătat că natura juridică a infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 este potrivit Deciziei RIL nr. 4 din 04.04.2016 aceea a înşelăciunii, ceea ce impune subiectului activ acţiuni clare de inducere în eroare a autorităţii de implementare. Autorul, poate avea ca şi complice un funcţionar public chiar din interiorul instituţiei, însă doar în cazul specific în care acţiunile acestuia din urmă sprijină direct acţiunea de inducere în eroare făcută de beneficiarul autor. Or, în speţă, actele pretins comise de funcţionarii publici sunt autonome, făcute de sine - stătător, fără a interfera cu natura, subiectul şi scopul declaraţiilor false ale numitei H., fiind făcute şi într-o altă etapă procedurală a derulării investiţiei:declaraţiile numitei H. sunt făcute în faza premergătoare, de avizare a proiectului în vreme ce actele pretins realizate de E. şi D., sunt ulterioare, în timpul executării lor, nu au aceeaşi natură şi nu vizează acelaşi subiect.

Semnarea cu titlu incidental a documentelor cu specific tehnic, prin care realitatea faptică nu a fost în niciun fel modificată (cu referire la condiţia esenţială a actelor respective, anume stabilirea existenţei animalelor la locul desfăşurării proiectului) nu este de natură să răstoarne prezumţia de nevinovăţie câtă vreme funcţiile documentului (acelea de a verifica existenţa exploataţiei agricole şi a numărului de animale) nu au fost în niciun fel periclitate şi nu au adus vreo daună în detrimentul autorităţii publice.

În susţinerea aceluiaşi aspect s-a arătat că nu se poate aprecia situaţia de a induce în eroare autoritatea publică prin intermediul documentelor realizate decât atunci când este afectată funcţia acestor documente, cu consecinţa directă a producerii prejudiciului. Or, obţinerea fondurilor nu a fost condiţionată în niciun fel de prezenţa fizică a reprezentantului PFA H. la verificarea tehnică, ci, cel mult, putea fi rezultatul stabilirii în fals, la faţa locului, a efectivelor de animale. Existenţa acestora nu a fost însă contrazisă nici de parchet, nici de instanţa de judecată şi nici de vreo altă probă administrată în cauză.

În susţinerea aceluiaşi aspect s-a arătat că decontarea fondurilor avea ca şi condiţie esenţială observarea parametrilor tehnici ai exploataţiei agricole şi nu prezenţa/neprezenţa beneficiarului, obţinerea "pe nedrept" fiind însoţită de o trucare a acestor parametri, şi nu de prezenţa proprietarului. Expresia "pe nedrept" în sensul textului de lege, arată caracterul ilicit al rezultatului comiterii faptei prevăzute în ipoteza normei de incriminare. Or, caracterul ilicit nu este rezultatul completării ignorante a unui document de natură tehnică de funcţionarii publici, în care se atestă prezenţa, pentru că prezenţa nu este esenţială, ci este rezultatul prezentării de către beneficiar a unor documente sau declaraţii inexacte realităţii, asupra condiţiilor esenţiale ale obţinerii fondurilor, condiţii care sunt legate fie de calitatea sa de fermier, fie de investiţiile efectuate sau pe cale să le efectueze.

Concluzionându-se s-a susţinut că nu există nicio legătură cauzală între documentul tehnic realizat de inculpaţi cu privire la atestarea prezenţei beneficiarului la faţa locului şi rezultat, acesta putând fi consecinţa trunchierii adevărului cu privire la aspectele esenţiale care se au în vedere la acordarea fondurilor europene.

S-a mai arătat că aprecierea faptului că o astfel de consemnare nu ar avea nicio conotaţie ilicită este dată şi de faptul că H. a fost prezentă cu ocazia primei verificări în teren, iar la cea de-a doua verificare G. a fost prezent, dar fără a semna procesul-verbal tehnic, prezenţa acestuia fiind admisibilă în considerarea faptului că îşi putea reprezenta soţia în baza comuniunii de bunuri şi a faptului că la dosarul de finanţare exista inclusiv şi cartea de identitate a soţului beneficiarei.

Cât priveşte faptul că ar fi încălcat prevederile "Ghidului Fermierului" s-a susţinut că sunt nereale în contextul în care acest ghid se referă la perioada premergătoare avizării proiectului (şi nu în faza de executare), iar dispoziţiile lui sunt consultative fermierilor în recomandarea etapelor pe care le au de urmat pentru a accesa fondurile comunitare.

Sub aspectul laturii subiective s-a susţinut că poziţia subiectivă a celor doi inculpaţi nu îmbracă forma cerută de lege pentru existenţa infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

În acest sens s-a arătat că norma de incriminare are ca şi exigenţă a condiţiei subiective, săvârşirea faptei cu "rea-credinţă", aproximată intenţiei directe calificată prin scop, în condiţiile în care nu există o definiţie clară a conceptului în materia dreptului penal. Pentru existenţa infracţiunii, elementul subiectiv constă într-o singură formă de vinovăţie, aceea a conştientizării totale a acţiunii ilicite, a prezenţei elementului volitiv de a o realiza şi a unui mobil/scop precis, iar instanţa de prim grad nu a făcut niciun comentariu cu privire la intenţie şi nu a identificat în mod concret nicio acţiune personală a inculpaţilor din care să rezulte elementul volitiv, calificat, aşa cum presupune fapta de fraudă cu fonduri europene.

S-a mai susţinut că, fiind o infracţiune prezentă în "legea corupţiei" relaţia dintre complice-funcţionar public şi autor-persoană privată se presupune a fi caracterizată de un astfel de "compromis", în caz contrar, neputându-se identifica mobilul pentru care funcţionarul public ar acorda un astfel de "ajutor". În speţă, nu există niciun element probatoriu care să stabilească o conivenţă între cei doi funcţionari publici, E. şi D., cu vreunul din membrii familiei H..

S-a invocat, totodată, faptul că, din punct de vedere al mobilului ce ar justifica săvârşirea unei fapte de fraudă cu fonduri europene - art. 181 din Legea nr. 78/2000, chiar şi sub forma complicităţii, condiţiile de tipicitate sunt acelea ale unor avantaje patrimoniale de tip personal, lucru neacuzat şi în raport cu care nu rezultă o bănuială nici măcar la nivel de indiciu. Sub aspectul conştientizării, acţiunile acestora nu au fost elaborate mental, neglijent fiind aprecierea că nu este nimic ilicit ca soţul să-şi reprezinte soţia într-o chestiune pur administrativă şi în contextul în care PFA presupunea în cele din urmă o alocare a resurselor comune de tip familial.

Astfel, deşi infracţiunea ilustrează sub aspect subiectiv comiterea faptei cu vinovăţie în forma intenţiei calificate prin scop, probele din dosar tind către ideea de culpă, în contextul în care cel mult o astfel de abatere potrivit tabelului cu măsuri sancţionatorii acordate în perioada 2013 - 2015 la nivelul APDRP, au atras sancţiuni simple administrative.

Concluzionând soluţia de condamnare a fost apreciată ca fiind nelegală, dispusă fără un fond probatoriu şi fără să dovedească în vreun fel contribuţia la aproprierea de către familia H. în mod nelegal a unor sume de bani din bugetul Uniunii Europene.

Prin motivele de apel, formulate în scris de inculpatul G., prin avocat ales, s-a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 lit. a), b), c) din C. proc. pen.

S-a susţinut că sentinţa apelată încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât este nemotivată efectiv. S-a invocat în acest sens, în esenţă, faptul că prima instanţă ar fi copiat, rechizitoriul fără o examinare critică, că a formulat speculaţii lipsite de certitudine cu privire la aspecte în privinţa cărora i-a refuzat inculpatului administrarea probelor cu standard cert solicitate (expertiza grafoscopică) cum ar fi semnăturile soţiei pe diverse documente şi executantul lor, a utilizat prezumţii (de ex. privind o pretinsă înţelegere între inculpate - pag. 41) într-un mod abuziv, în afara acuzaţiilor din rechizitoriu, cu încălcarea prezumţiei de nevinovăţie. S-a susţinut, totodată, că prima instanţă nu a analizat apărarea conform căreia inculpata H. nu a fost condamnată penal pentru o faptă constând în folosirea/prezentarea rapoartelor de verificare în teren întocmite de funcţionarii co-inculpaţi şi, în consecinţă, ajutorul presupus dat de inculpatul G. la întocmirea acestor rapoarte nu are relevanţa infracţională a unei complicităţi la faptele penale comise de soţie. Nu s-a analizat latura subiectivă în ceea ce priveşte complicitatea, nu se precizează de unde şi cum cunoştea inculpatul H. că soţia sa a adoptat rezoluţia infracţională şi o execută, că se săvârşeşte o infracţiune prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cât timp probatoriul din cauză nu a evidenţiat o participare a acestuia la întocmirea dosarului de finanţare şi o cunoaştere a faptului că se prezintă/folosesc cu rea-credinţă documente/declaraţii false, incomplete sau nereale.

S-a mai susţinut că nu a fost analizată nici împrejurarea că în cererea de finanţare este menţionat expres la rubrica reprezentantului proiectului şi soţul, G..

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, s-a arătat că inculpatul nu a participat la întocmirea celor două rapoarte care, după dată, conţinut şi conform unanimităţii probaţionale s-au întocmit la sediul instituţiei de către funcţionarii inculpaţi, fără informarea, consultarea sau prezenţa inculpatului G. care nu a semnat şi ştampilat rapoartele şi, în consecinţă, faptele de care e acuzat, nu există. Faptul că a semnat şi ştampilat ordine de deplasare sau fişa de constatare în teren nu are relevanţă penală, nefiind în acest sens acuzaţia din rechizitoriu şi procesul penal neputând fi extins în această fază cu privire la alte acte materiale.

S-a mai susţinut că nu s-a probat în cauză o conivenţă infracţională între autori şi complici, probele indicând doar o întâlnire conjuncturală în teren şi semnarea de către inculpat, cu semnătura proprie a ordinelor de deplasarea şi fişei de verificare în teren şi aplicarea ştampilei PFA şi că nu există probe din care să rezulte că inculpatul a cunoscut că funcţionarii publici vor menţiona în raport date neconforme realităţii.

S-a invocat şi faptul că nu s-a probat că inculpatul cunoştea exigibilităţile proiectului care presupun detalii şi condiţionări în sensul necesităţii prezenţei personale a beneficiarului la verificarea în teren, în privinţa căreia chiar funcţionarii OJDRP exprimă dubii sau chiar susţin că se putea da împuternicire soţului.

În ceea ce priveşte reprezentarea s-a mai susţinut că nu era necesară o procură distinctă, deoarece pe lângă mandatul tacit reciproc al soţilor în administrarea bunurilor comune, împuternicirea este dată prin însăşi cererea de finanţare, unde este expres menţionat la rubrica beneficiarului-reprezentantul legal de proiect, nominal soţul/soţia beneficiarului, cu elementele de identificare.

Pentru vizita în teren din 31.01.2012 nu există probe că inculpatul ar fi participat la verificările din teren ale funcţionarilor inculpaţi care au declarat că s-a prezentat H.. Singurul mijloc de probă este reprezentat de declaraţia dată de inculpat în faza urmăririi penale, asupra căreia a revenit în faza judecăţii invocând existenţa unor constrângeri morale în faza urmăririi penale, însoţită de faptul că nu i s-au prezentat atunci documentele concrete întocmite cu mult timp în urmă, pentru o rememorare efectivă a realităţii.

Faptul că nu a semnat şi ştampilat raportul din 01.02.2012 este dovedită prin faptul că acest lucru s-a realizat de către funcţionari, la birou şi prin faptul că PFA H. s-a înfiinţat la data de 07.08.2012, ulterior controlului şi întocmirii raportului.

S-a invocat, totodată, faptul că G. şi soţia sa nu au cunoştinţe de specialitate şi faptul că în cererea de finanţare există referiri privind soţul/soţia şi faptul că li s-a solicitat să depună copie de ce CI al soţului/soţiei le-a creat convingerea rezonabilă că soţul o putea reprezenta pe soţie la o verificare în teren unde trebuia să arate unde sunt animalele, să prezinte originalele achiziţiei făcute conform proiectului şi să semneze de prezenţa în teren.

S-a invocat, totodată, faptul că H. putea să solicite o reprogramare, situaţie în raport cu care s-a apreciat că activitatea inculpatului G. nu a reprezentat un ajutor ilicit, ci un demers bazat pe convingerea sinceră că soţul poate reprezenta soţia.

S-a invocat, de asemenea, faptul că obiectivul proiectului a fost realizat - achiziţia de mioare, creşterea exploataţiei, situaţie, în raport, cu care cele două rapoarte atestă realitatea că beneficiarul avea exploataţie şi animale în numărul necesar, atât iniţial, cât şi când a efectuat achiziţia impusă de proiect.

În privinţa laturii subiective s-a invocat faptul că probele nu răstoarnă prezumţia de nevinovăţie, complicitatea presupunând intenţie, cunoaşterea săvârşirii ulterioare de către funcţionari a unei infracţiuni de fals, ceea ce nu este probat.

Cu privire la complicitatea la infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 s-a invocat faptul că nu poate exista complicitate la fapta soţiei, întrucât cele două rapoarte nu sunt reţinute în actele materiale ale infracţiunii pentru care soţia a fost condamnată. S-a mai susţinut că nu poate exista complicitate şi datorită faptului că legiuitorul, în textul infracţiunii nu a avut în vedere înscrisurile oficiale întocmite de autoritatea care implementează şi controlează proiectul ca documente sau declaraţii prezentate sau folosite de autor, ci doar acele documente de care se foloseşte făptuitorul.

Nu s-a probat că inculpatul a cunoscut că soţia săvârşeşte infracţiunea imputată, că ar fi cunoscut ce se depune la dosarul de finanţare şi de către cine, având în vedere şi susţinerile privind implicarea unei firme de consultanţă, simpla legătură de familie neputând să răstoarne prezumţia de nevinovăţie, iar cele două rapoarte nu întrunesc exigenţa de tipicitate de a fi documente/declaraţii false sau nereale care să aibă ca efect obţinerea pe nedrept a fondurilor, nerespectarea prezenţei beneficiarului în teren atrăgând doar reprogramarea.

S-a mai susţinut că nu este posibilă complicitatea la complicitate şi că, în esenţă, rechizitoriul acuză că funcţionarii OJDRP au fost complici ai inculpatei H., furnizându-i ajutorul prin rapoarte mincinoase şi s-a invocat, totodată, nulitatea actelor de urmărire penală şi a rechizitoriului ce rezidă din încălcarea art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. cu raportare la Decizia CCR nr.

51/2016, în raport de faptul că infracţiunile din cauză au fost descoperite, ca urmare a interceptărilor unor discuţii telefonice efectuate cu sprijinul sau de către SRI.

Prin Decizia penală nr. 1232/2021 de la 07 octombrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2016, au fost admise apelurile declarate de către inculpata A., şi de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. S.T. CRAIOVA.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii E., D., F., G., C., şi B..

S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, rejudecând:

În baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a fost achitată inculpata A. pentru infracţiunile de fals intelectual, prev. de art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 din C. pen. şi complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene, la o pedeapsă principală de trei ani închisoare, prev. de art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen.

A fost înlăturată obligarea apelantei inculpate la plata sumei de 6.000 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat în faza urmăririi penale şi cu ocazia judecăţii în primă instanţă, cheltuieli care au rămas în sarcina statului.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen. munca neremunerată în folosul comunităţii, impusă inculpaţilor E., D., F., pe parcursul termenului de supraveghere, pe o perioadă de 70 de zile se va efectua în cadrul Primăriei Drobeta-Turnu Severin sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. s-a aplicat inculpaţilor C. şi B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) - dreptul de a ocupa funcţia de care s-au folosit pentru săvârşirea faptei, respectiv expert în cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP - Serviciul Verificări Cereri de Plată.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen. s-a aplicat inculpaţilor C. şi B., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi lit. c) - dreptul de a ocupa funcţia de care s-au folosit pentru săvârşirea faptei, respectiv expert în cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP - Serviciul Verificări Cereri de Plată x din C. pen. din 1969, pe o durată de 2 (doi) ani, ce se va executa potrivit art. 66 din C. pen. din 1969.

Au fost descontopite pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpaţilor E., D. şi F. în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitate.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. a aplicat celor trei inculpaţi, pe lângă fiecare dintre infracţiunile pentru care au fost condamnaţi de instanţa de prim grad, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi g) - dreptul de a ocupa funcţia de care s-au folosit pentru săvârşirea faptei, respectiv expert în cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP - Serviciul Verificări Cereri de Plată în cazul inculpaţilor E., D. şi şef al Serviciului Verificări Cereri din cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP în cazul inculpatei F. - pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. a aplicat celor trei inculpaţi, pe lângă fiecare dintre infracţiunile pentru care au fost condamnaţi de instanţa de prim grad, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi g) - dreptul de a ocupa funcţia de care s-au folosit pentru săvârşirea faptei, respectiv expert în cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP - Serviciul Verificări Cereri de Plată în cazul inculpaţilor E., D. şi şef al Serviciului Verificări Cereri din cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP, în cazul inculpatei F. - ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., în situaţia în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. a recontopit pedepsele complementare de mai sus aplicate fiecăruia dintre inculpaţii E., D. şi F. în pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) - dreptul de a ocupa funcţia de care s-au folosit pentru săvârşirea faptei, respectiv expert în cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP - Serviciul Verificări Cereri de Plată în cazul inculpaţilor E., D. şi şef al Serviciului Verificări Cereri din cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP, în cazul inculpatei F. - pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la alin. (3) lit. a) din C. pen., a recontopit pedepsele accesorii de mai sus aplicate fiecăruia dintre inculpaţii E., D. şi F. în pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) - dreptul de a ocupa funcţia de care s-au folosit pentru săvârşirea faptei, respectiv expert în cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP - Serviciul Verificări Cereri de Plată, în cazul inculpaţilor E., D. şi şef al Serviciului Verificări Cereri din cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP, în cazul inculpatei F. -, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., în situaţia în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. a desfiinţat înscrisurile constatate ca fiind false respectiv: raportul asupra verificării pe teren nr. 509/01.02.2012, fişa de verificare pe teren E3.8 din 31.01.2012 şi Raportul de verificare nr. 6226/07.05.2014.

S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. au fost obligaţi apelanţii inculpaţi E., D., F., G., C. şi B. să plătească fiecare câte 1.500 RON, cheltuieli judiciare aferente fazei apelului.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel, avansate pentru inculpata A., au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile avocaţilor din oficiu pentru inculpaţii E., D., F., G., C., B. şi A., în cuantum de câte 1253 RON, au rămas în sarcina statului, urmând a se vira din fondurile Ministerului Justiţiei în contul BA Dolj.

Pentru a decide astfel, examinând hotărârea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, motivele de apel invocate, cât şi din oficiu, conform dispoziţiilor art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Curtea a constatat că sunt fondate doar apelurile declarate de parchet şi inculpata A., iar apelurile declarate de inculpaţii E., D., F., G., C. şi B. sunt nefondate pentru următoarele considerente:

În urma propriului examen asupra materialului probator instanţa de apel a constatat că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, iar vinovăţia inculpaţilor E., D., F., G., C. şi B. a fost dovedită, dincolo de orice îndoială rezonabilă cu probatoriile administrate pe parcursul procesului penal, solicitările de a se dispune achitarea nefiind fondate.

Astfel, cu privire la inculpaţii B. şi C. criticile în raport cu care aceştia au solicitat să dispună achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. cu privire la infracţiunea prev. de art. 26 din C. pen. anterior rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 nu pot fi primite săvârşirea faptelor imputate, cu vinovăţie, sub forma intenţiei, rezultând, fără dubiu pe baza unui material probator corect şi complet evaluat, neputând fi reţinută apărarea inculpaţilor conform căreia nu există probe care să-i incrimineze.

S-a reţinut, în esenţă, în sarcina inculpaţilor B. şi C. că au ajutat-o pe H. la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112 a proiectului "Instalarea tânărului H.", prin atestarea în mod nereal în Fişa de verificare în teren, cu prilejul întocmirii acesteia că, la data de 31.01.2012, H. a fost prezentă şi a participat nemijlocit la etapele de verificare, deşi aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat niciun document la locaţia unde erau efectivele de animale menţionate în cererea de finanţare.

Apărarea inculpaţilor în sensul că menţiunile din Fişa de verificare în teren, corespund realităţii deoarece H. a fost prezentă şi a participat în mod nemijlocit la verificarea în teren care a avut loc la data de 31.01.2012 a fost corect înlăturată de instanţa de prim grad, din probatoriul administrat în cauză rezultând, fără dubiu, că prezenţa lui H., cu ocazia efectuării acestei verificări, a fost atestată în mod nereal de către inculpaţii B. şi C. aceştia, fiind în realitate, însoţiţi de către inculpatul G..

În acest sens, curtea de apel a reţinut declaraţiile date pe parcursul întregului proces penal de către H., declaraţii care se coroborează cu declaraţiile date în faza urmăririi penale de către inculpatul G..

Astfel, cu ocazia percheziţiei domiciliare care a fost efectuată de către organele de poliţie la data de 20.01.2015, H. a învederat organelor de poliţie că are în proprietate un număr de peste 400 ori, dar nu cunoaşte locaţia acestora şi nu poate conduce organele de cercetare la aceste locaţii. De asemenea a afirmat că soţul său se ocupă de animale, acesta fiind cel care poate da relaţii cu privire la locaţiile unde se găsesc.

Audiată ulterior în cauză, în calitate de suspect H. a precizat că nu a participat la niciun control în teren efectuat de reprezentanţii OJPDRP Mehedinţi pentru verificarea oilor dar ştie că au avut loc controale, deoarece soţul său, inculpatul G., s-a deplasat cu aceştia, declaraţia dată în calitate de suspect fiind menţinută de H. şi cu ocazia audierii în calitate de inculpat. Aceleaşi aspecte au fost relatate de H., care, audiată în calitate de martor la tribunal, a precizat că nu a participat la nicio verificare cu privire la numărul oilor, la locaţie şi niciun fel de activitate în legătură cu proiectul.

Totodată, în urma examinării documentelor întocmite cu ocazia verificărilor în teren, instanţa de apel a constatat în acelaşi sens ca instanţa de prim grad, că semnăturile ce figurează pe aceste documente şi în legătură cu care inculpaţii B. şi C. au susţinut că ar fi fost efectuate de H. sunt diferite de semnăturile de pe declaraţiile acesteia, semnături care au fost însuşite de aceasta ca fiind personal executate sau care au fost executate în faţa organelor judiciare.

Declaraţiile constante date de H. se coroborează cu declaraţiile date în cauză de către inculpatul G. care, în faza urmăririi penale, audiat în calitate de suspect, la data de 05.06.2015 filele nr. x, a relatat că în luna ianuarie 2012 a fost contactat telefonic de funcţionarii de la OJPDRP Mehedinţi care au stabilit o zi pentru a veni şi a verifica oile soţiei, H., înscrise în proiectul 112. A mai precizat inculpatul că îşi aminteşte că au fost doi funcţionari, pe care i-a condus la o păşune de lângă Baia de Aramă la circa 2 km în satul Brebina unde avea oi la păscut, circa 240 - 250, că funcţionarii au numărat oile, au văzut că sunt mai multe decât trebuie şi şi-au întocmit actele, au făcut fotografii. Cât priveşte împrejurarea că a fost sunat pe telefonul său de către funcţionarii de la OJPDRP Mehedinţi inculpatul G. a explicat-o prin aceea că îl ştiau de la primărie întrucât ei veneau mereu în control la diferite exploataţii şi îşi vizau ordinele de deplasare la primărie. Declaraţia dată în calitate de suspect a fost menţinută de G. şi cu ocazia audierii în calitate de inculpat.

Este adevărat că, în declaraţia dată în faţa primei instanţe şi în faţa instanţei de apel inculpatul G. a revenit asupra declaraţiilor date în faza urmăririi penale. Împrejurarea că declaraţiile care corespund adevărului sunt declaraţiile din faza urmăririi penale a fost reţinută de instanţa de apel în raport de faptul că, pe de o parte, inculpatul nu a justificat credibil revenirea asupra declaraţiilor de la urmărire penală (în faţa primei instanţe a invocat existenţa unor presiuni din partea organului de urmărire penale, nedovedite în cauză pentru ca în faţa instanţei de apel să invoce o eroare - a susţinut că nu ar fi declarat niciodată că a participat la verificarea din 2012). Pe de altă parte se constată că există contradicţii între cele două declaraţii pe care le-a dat cu ocazia judecăţii - în faţa primei instanţe a susţinut că nu cunoaşte despre controlul din 2012 pentru că soţia nu i-a spus nimic despre prima verificare în vreme ce în faţa instanţei de apel a declarat că nici el şi nici soţia sa nu au fost informaţi că urmează să se efectueze o verificare în anul 2012 - iar cu privire la contradicţiile între declaraţiile pe care le-a dat în această etapă a procesului penal şi declaraţiile date de soţia sa nu a putut oferi nici explicaţie.

Împrejurarea că declaraţiile constante date de H., pe parcursul procesului penal, cât priveşte controlul din 2012 sunt cele care corespund realităţii a fost reţinută de instanţa de apel şi în raport de faptul că declaraţiile inculpaţilor C. şi B., aşa cum corect a reţinut şi instanţa de prim grad, pe de o parte sunt echivoce, iar pe de altă parte declaraţiile date iniţial în faza urmăririi penale, la o perioadă de timp relativ scurtă de la data efectuării controlului sunt lipsite de amănunte concrete şi verificabile, în vreme ce ultimele declaraţii date în cauză, în faza apelului cuprind foarte multe detalii, neexistând nicio explicaţie rezonabilă pentru care nu le-au relatat iniţial. Nu în ultimul rând s-a constatat că declaraţiile date în faza urmăririi penale de cei doi inculpaţi cuprind o serie de contradicţii şi omisiuni care nu sunt explicabile în situaţia în care aspectul invocat - prezenţa lui H. cu ocazia efectuării controlului - ar fi real.

Astfel, audiat în calitate de suspect, la data de 22.05.2015 apelantul inculpat C. a declarat că pentru a stabili data controlului a luat legătura cu reprezentantul legal, în cazul de faţă H., pe numărul de telefon de pe cerere şi a convenit cu aceasta să se întâlnească pe data de 31.01.2012. A precizat inculpatul că, în ziua respectivă, s-a întâlnit cu H., însă nu-şi mai aminteşte cu certitudine locaţia, dar presupune că în faţa primăriei, întrucât este un reper uşor de găsit în controalele din teren. A mai arătat inculpatul că nu-şi mai aminteşte detaliile întâlnirii, nu poate preciza locaţia exactă unde au efectuat deplasarea, însă au fost conduşi de H. şi, posibil, şi de alte persoane pe care însă nu le poate preciza. Nici cu privire la împrejurarea dacă la locaţie erau sau nu ciobani inculpatul a declarat că nu-şi aminteşte.

În declaraţia dată în calitate de inculpat la 02.05.2015, inculpatul C. a menţinut, în esenţă, cele declarate cu ocazia audierii în calitate de suspect, cu o singură excepţie, referitoare la persoanele care au participat la efectuarea controlului. Astfel, dacă în declaraţia dată în calitate de suspect a arătat că este posibil să fi fost însoţit la verificarea în teren şi de alte persoane pe care, însă nu le poate preciza, în declaraţia dată în calitate de inculpat a arătat, diferit faţă de declaraţia anterioară, că este posibil ca şi soţul lui H., G., a cărui fişă de evidenţă i-a fost arătată, să-i fi însoţit.

B., audiată în calitate de suspect la data de 22.05.2015 a precizat că nu-şi aminteşte unde anume s-au întâlnit cu H. şi nici unde se află în concret saivanul vizitat dar, dacă colegul său, C. a consemnat în raport că s-au întâlnit cu H., acest aspect trebuie să fie real. Referitor la persoanele care le-ar fi însoţit la verificare a declarat că nu şi le aminteşte, însă reţine că la locaţie erau ciobanii.

Audiată în calitate de inculpată, la data de 02.07.2015, B., a menţinut declaraţia dată anterior în cauză, precizând însă, diferit de declaraţia dată în aceeaşi calitate de către C. că la verificare nu a participat soţul lui H., respectiv G., pe care-l cunoaşte din presa locală.

Cu ocazia judecăţii, inculpatul C., a revenit asupra declaraţiei date în faza urmăriri penale, în calitate de inculpat, şi a învederat că G. nu a fost prezent la verificare în teren, susţinând că au fost însoţiţi doar de H.. A arătat inculpatul că el a condus maşina urmând indicaţiile oferite de H., şi că au ajuns la un loc unde era construit un adăpost, în interior aflându-se animalele. A precizat, totodată, că au constatat existenţa oilor fără să le numere, au completat fişele E 36 şi E 38, iar beneficiarul le-a semnat după care au plecat.

În aceeaşi fază procesuală inculpata B., a arătat că deplasarea la locaţie au efectuat-o cu maşina instituţiei, iar H. i-a condus la locul unde exista adăpostul ovinelor, în extravilanul localităţii Baia de Aramă, la 15-20 de minute de mers din faţa primăriei. A precizat inculpata că la locaţia respectivă nu au vorbit cu nimeni pentru că acolo nu era nicio persoană - diferit de cele declarate în faza urmăririi penale unde a susţinut că la locaţie erau ciobanii -, că G. nu a fost prezent, iar C. a completat fişa de verificare în teren E 38 pe care a semnat-o H..

În faza apelului, audiat la termenul de judecată din 21.05.2021 inculpatul C. a precizat că beneficiara a fost prezentă, susţinând, totodată, că verificarea în teren nu putea fi efectuată în lipsa acesteia sau în prezenţa unui membru al familiei sau împuternicit cu procură specială şi că într-o astfel de situaţie proiectul trebuia respins, deoarece expertul nr. 1 cum a fost cazul său trebuia să discute cu viitorul beneficiar al proiectului despre măsurile de implementare, beneficiarul trebuia să-l convingă că proiectul este fiabil şi că se poate implementa, iar altă persoană nu putea da astfel de explicaţii. A mai arătat că, după ce au verificat existenţa oilor şi amplasamentul i-a permis colegei B., să meargă la maşină, iar el a rămas să discute cu beneficiara pentru a fi convins că aceasta ştie că trebuie să mai cumpere un număr de ori, că trebuie să obţină produse din creşterea acestor animale, pe care să le vândă la piaţă, iar beneficiara l-a asigurat că este capabilă pentru implementarea proiectului. A precizat, totodată, inculpatul că îşi aminteşte despre beneficiară că era o prezenţă agreabilă şi a remarcat că avea un palton foarte frumos, iar colega sa, B. i-a confirmat că era un palton scump.

Audiată în faza apelului, inculpata B. a arătat că, după ce au întâlnit-o pe beneficiară au verificat actul de identitate, iar aceasta i-a condus la loc un îngrădit ca un saivan unde se aflau ovinele pe care nu le-au numărat în totalitate, apreciind, însă că acestea corespund ca număr. A mai precizat inculpata că a observat şi o bază furajeră la acea locaţie şi din acest motiv a apreciat că era corespunzătoare unei plantaţii, conform proiectului.

Concluzionând, curtea de apel a constatat că situaţia de fapt în raport de care cei doi inculpaţi, B. şi C., au solicitat achitarea - prezenţa beneficiarului H. la controlul din 31.01.2012 - este contrazisă de materialul probator din cauză, ce dovedeşte fără dubiu faptul că cei doi inculpaţi au atestat nereal că verificarea în teren s-a efectuat în prezenţa acesteia.

Cât priveşte celelalte aspecte invocate în susţinerea motivului de achitare, privitoare la adresa exploataţiei de animale şi faptul că H. deţinea teren extravilan şi intravilan în Baia de Aramă, respectiv faptul că deţinea un saivan, nu prezintă importanţă în raport cu acuzaţia formulată împotriva celor doi inculpaţi, care priveşte exclusiv ajutorul acordat prin întocmirea fişei de verificare în teren, fără ca beneficiarul proiectului să fie prezent, faptă care, aşa cum corect a reţinut prima instanţă întruneşte, sub aspect obiectiv şi subiectiv elementele de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-a obţinut pe nedrept fonduri din bugetul Uniunii Europene, prevăzută de art. 26 din C. pen. din 1969 cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. cu privire la infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 din

C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. actual, dispunând corect încetarea procesului penal, ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie.

În ceea ce priveşte criticile formulate de apelanţii inculpaţi E. şi D., curtea de apel a constatat că sunt nefondate, prima instanţă stabilind conţinutul concret al infracţiunilor de fals intelectual, prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen. şi complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la 181 din Legea nr. 78/2000, comise ce cei doi inculpaţi, atât din punct de vedere obiectiv, cât şi subiectiv, argumentele, precum şi înlăturarea motivată a apărărilor acesteia cu privire la acuzaţiile aduse, pentru fiecare din infracţiunile mai sus arătate, fiind însuşite în integralitate de către instanţa de control judiciar.

Referitor la exigenţele privind motivarea hotărârii judecătoreşti, curtea de apel a constatat că au fost îndeplinite, atât din perspectiva art. 401 - 404 din C. proc. pen., cât şi a art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi a criteriilor stabilite sub acest aspect în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cauzele Hiro Balani contra Spaniei 1994, cauza Vandehurk contra Olandei, cauza Ruiz Torija contra Spaniei 1994, cauza Highins contra Franţei 1998, cauza Helle contra Finlandei 1997, Boldea contra României 2007.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în cauzele mai sus menţionate că art. 6 paragraf 1 din Convenţie obligă instanţele să-şi motiveze hotărârile, aceasta neînsemnând că se cere un răspuns detaliat la fiecare argument, amploarea acestei obligaţii putând varia în funcţie de natura hotărârii. S-a mai arătat că trebuie avute în vedere diversitatea solicitărilor pe care inculpatul le-a formulat în faţa instanţei, precum şi diferenţele existente în fiecare stat contractant cu privire la dispoziţiile legale obligatorii, cutume, opinii exprimate în doctrină, de aceea aprecierea îndeplinirii obligaţiei de a motiva, ce rezultă din art. 6 al Convenţiei poate fi determinată în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze.

Tot instanţa de contencios european a arătat că obligaţia instanţei de a motiva hotărârea pronunţată este aceea de a demonstra părţilor că au fost ascultate (cauza Tatishvili contra Rusiei 2007).

Or, în contextul concret al cauzei, prima instanţă s-a conformat dispoziţiilor din C. proc. pen. mai sus arătate şi art. 6 paragraf 1 din Convenţie, atâta timp cât au fost analizate distinct criticile formulate de inculpaţi, indicându-se suficiente argumente pentru a permite instanţei de control judiciar verificarea şi însuşirea lor de către aceasta, împrejurarea că inculpaţii nu sunt de acord cu argumentele prezentate, neputând conduce la concluzia că hotărârea apelată ar fi nemotivată.

Analizând în continuarea criticile de nevinovăţie formulate de cei doi apelanţi inculpaţi, instanţa de control judiciar, în baza propriului examen asupra mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, în primă instanţă şi în apel, a apreciat că evaluarea lor coroborată, dovedeşte tipicitatea infracţiunilor mai sus menţionate, atât din punct vedere obiectiv, cât şi subiectiv, ca fiind comise de către inculpaţii E. şi D..

Cu titlu preliminar instanţa de apel a reţinut că cei doi inculpaţi nu au contestat faptul că verificarea în teren s-a efectuat la data de 25.04.2014 în lipsa lui H., reprezentantul legal al beneficiarului PFA H..

În susţinerea solicitării de achitare pentru complicitate la infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 s-a invocat în esenţă lipsa tipicităţii în raport cu inexistenţa unei interferenţe între actele pretins false folosite/prezentate de H. în calitate de autor şi actele de control ale OJDRP la a căror realizare au participat inculpaţii, nu există nicio suprapunere între cele două acte, nici din punct de vedere temporal şi nici cât priveşte natura acestora. S-a mai susţinut că nu se poate reţine complicitatea inculpaţilor atâta timp cât autorul nu a fost condamnat pentru folosirea înscrisurilor întocmite de către aceştia. Tot sub aspectul tipicităţii s-a arătat că trebuie să existe o suprapunere deplină între fapta comisă şi norma substanţială şi s-a susţinut că nu poate exista complicitate în cauză în condiţiile în care inculpaţii, funcţionari publici nu au cunoscut declaraţiile false, pe proprie răspundere, în legătură cu condiţiile personale date de H., actul de control reprezentând o chestiune autonomă, care nu are legătură cu acesta sau cu inculpatul G.. S-a mai susţinut că nu există legătură de cauzalitate între acţiunea ce se impută inculpaţilor şi rezultat, simpla menţiune privitoare la prezenţa lui H. fiind lipsită de relevanţă, întrucât obţinerea fondurilor nu a fost condiţionată în niciun fel de prezenţa fizică a reprezentantului beneficiarului ci, cel mult putea fi rezultatul stabilirii în fals a efectivului de animale, aspect nesusţinut în cauză de către acuzare.

Sub aspectul laturii subiective s-a susţinut că norma de incriminare impune comiterea faptei de către autor cu intenţie directă, aceeaşi formă de vinovăţie impunându-se şi complicelui, iar în speţă, nu s-a dovedit existenţa vreunui mobil sau scop, probele de la dosar conducând la concluzia unei culpe.

Analizând criticile formulate prin prisma condiţiilor cerute de lege pentru existenţa formei de participaţie penală a complicităţii, se impun următoarele considerente prealabile:

Complicitatea, este forma de participaţie penală reglementată de art. 48 din C. pen. actual care prevede că este complice persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută, în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Spre deosebire de celelalte forme de participaţie - coautorat, instigare - complicitatea reprezintă o contribuţie indirectă, mediată la săvârşirea infracţiunii, de aceea este considerată formă de participaţie secundară, în raport cu celelalte.

Pentru a se reţine complicitatea ca formă a participaţiei penale, trebuie să se constate îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de o altă persoană în calitate de autor;

- săvârşirea de către complice a unor activităţi menite să înlesnească, să ajute pe autor la săvârşirea infracţiunii. Contribuţiile complicelui la săvârşirea infracţiunii de către autor sunt mediate, prin ele nu se realizează elementul material al infracţiunii sub acest aspect impunându-se a se sublinia şi faptul că, în doctrina judiciară penală (Drept penal român - Parte generală, Constantin Mitrache. Cristian Mitrache, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019) - s-a precizat că actele de complicitate nu sunt indispensabile comiterii faptei de către autor. Cât priveşte activităţile ce pot fi subsumate unei complicităţi, activităţile de înlesnire sunt activităţile complicelui desfăşurate anterior comiterii infracţiunii, care se situează, aşadar, în faza de pregătire a săvârşirii infracţiunii şi sunt specifice complicităţii anterioare. Activităţile prin care se acordă un ajutor sunt activităţile desfăşurate de complice în timpul executării faptei de către autor, fiind specifice complicităţii concomitente;

- contribuţia complicelui să fi folosit efectiv autorului la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;

- săvârşirea actelor de ajutor sau de înlesnire trebuie să se fi realizat numai cu intenţie, directă, indirectă sau chiar intenţie depăşită cu precizarea că vinovăţia sub forma intenţiei este necesară pentru existenţa complicităţii numai pentru complice nu şi pentru autorul infracţiunii care poate săvârşi fapta, atât cu intenţie, în acest caz complicitatea fiind proprie sau perfectă, cât şi din culpă sau fără vinovăţie, când participaţia este improprie sau imperfectă (art. 52 alin. (2) şi (3) din C. pen.).

Din cele expuse anterior s-a constatat, diferit de susţinerile apelanţilor inculpaţi că, pentru existenţa complicităţii nu se cere să existe o înţelegere între autor şi complice, sau un motiv, ori un scop anume pe care să-l urmărească complicele atunci când îl ajută pe autor să comită infracţiunea. S-a reţinut, totodată că nu este necesar ca autorul să fie condamnat pentru actul comis de complice în caz contrar, în situaţia infracţiunii de furt, spre exemplu, ar însemna că activitatea unei persoane de a deschide uşa autorului şi de a-l ajuta să fugă de la locul faptei nu constituie complicitatea la infracţiunea de furt, deoarece autorul este condamnat pentru luarea bunului, iar nu pentru deschiderea unei uşi.

Între actele autorului şi actele complicelui nu este aşadar necesar să existe o interferenţă de genul celei la care se face referire în cuprinsul motivelor de apel şi nici o suprapunere în timp, în cazul infracţiunilor de rezultat - infracţiunile ce au în conţinutul constitutiv referiri la rezultatul produs, cum este fapta din speţă - activitatea complicelui putând fi ulterioară activităţii ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii (în cazul infracţiunii de furt la activitatea de luare, în cazul infracţiunii de înşelăciune, activitatea de inducere în eroare), însă anterioară producerii rezultatului cerut de lege pentru consumarea infracţiunii (în cazul infracţiunii de furt însuşirea bunului, în cazul infracţiunii de înşelăciune producerea unei pagube).

În acest sens este şi Decizia nr. 5/2019 pronunţată de ÎCCJ Completul competent să judece recursul în interesul legii prin care s-a stabilit că data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit. În cuprinsul acestei decizii ÎCCJ a arătat că, "atunci când infracţiunea comisă este o infracţiune de rezultat sau de pericol concret, dacă, în caz concret, urmarea tipică (corespunzătoare stadiului de infracţiune consumată) se produce la o oarecare distanţă în timp faţă de momentul desfăşurării (şi încetării comiterii) elementului material, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale este momentul consumării (data producerii primei urmări relevante penal/primul moment de la care fapta se poate încadra juridic drept infracţiune).".

Aceste considerente sunt pe deplin aplicabile şi în cazul infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, infracţiune cu privire la care ÎCCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în considerentele Deciziei nr. 4/2016 a arătat că, din modul de incriminare a faptei de obţinere pe nedrept de fonduri europene rezultă că această faptă penală reprezintă o formă atipică a infracţiunii de înşelăciune, neputându-se susţine existenţa a două infracţiuni, atât cea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cât şi cea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 din C. pen. din 1969, în considerarea faptului că raporturile contractuale se derulează cu o singură autoritate contractantă.

În ceea ce priveşte forma de vinovăţie, diferit de susţinerile apelanţilor inculpaţi, instanţa de apel a reţinut că nu trebuie să fie aceeaşi formă de vinovăţie impusă autorului, însă, în mod obligatoriu, activităţile specifice complicităţii trebuie comise cu intenţie, culpa fiind exclusă în cazul acestei forme de participaţie penală.

Analizând în continuare criticile inculpaţilor E. şi D., prin prisma condiţiilor ce trebuie îndeplinite pentru existenţa complicităţii la infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, curtea a constatat că prima condiţie, privitoare la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de o altă persoană în calitate de autor este îndeplinită în cauză, prin Sentinţa penală nr. 200 din 15.12.2016, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, definitivă prin Decizia penală nr. 1419/25.09.2017 a Curţii de Apel Craiova, H. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 20 de zile închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 91 şi urm. din C. pen. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen. şi patru infracţiuni de fals în declaraţii, prev. de art. 326 din C. pen., fiecare cu aplic. art. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen. Cu privire la infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. comisă de H., s-a reţinut că a constat în aceea că, în calitate de persoană fizică, a înregistrat la data de 12.01.2012 la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P) - Centrul Judeţean Mehedinţi, sub nr. F 112021142700201, o cerere de finanţare prin Măsura 112 a Proiectului "Instalarea tânărului H., din localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi", iar la dosarul cu proiectul de afacere inculpata a depus declaraţii în fals, semnate de ea sau de alte persoane, şi s-a folosit de declaraţii care atestau fapte şi împrejurări nereale, declaraţii ce au fost folosite ca şi condiţii esenţiale la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112, proiect în baza căruia inculpata H. a accesat pe nedrept fonduri europene nerambursabile în valoare totală de 40.000 Euro (20% contribuţia Guvernului României şi 80% contribuţia Uniunii Europene), bani ce i s-au acordat în două tranşe, respectiv la data de 21.08.2012 şi la data de 20.05.2014, fapt ce a avut ca rezultat prejudicierea bugetului Uniunii Europene şi al Guvernului României cu suma totală de 172.931,80 RON.

Referitor la cea de-a doua condiţie şi anume săvârşirea de către complice a unor activităţi menite să înlesnească, să ajute pe autor la săvârşirea infracţiunii se constată că inculpaţii din cauză au ajutat-o pe H. să obţină cea de-a doua tranşă din valoarea contractului de finanţare nr. x pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil prin aceea că, deşi la controlul în teren din data de 25.04.2014 H., reprezentatul legal al beneficiarului PFA H. nu a fost prezentă au atestat în fals că deplasarea în teren s-a efectuat cu reprezentantul în condiţiile în care probele din cauză au dovedit fără dubiu că la verificarea în teren a participat inculpatul G., soţul lui H., fără să aibă vreo împuternicire legală din partea beneficiarului PFA H.. Or, potrivit "GHIDULUI SOLICITANTULUI - "Instalarea tinerilor fermieri" - MĂSURA 112 - Sesiunea 1 - 29 iunie 2012 - Versiunea 05 din octombrie 2011", la CAPITOLUL 3 - Accesarea fondurilor nerambursabile acordate pentru instalarea tinerilor fermieri la punctul 3.1.3 VERIFICAREA Dosarului Cererii de Finanţare de către OJPDRP - 3. Verificarea PE TEREN a cererilor de finanţare, se prevede clar că:

"Verificarea pe teren se realizează de către OJPDRP - pentru toate Cererile de Finanţare conforme în prezenţa obligatorie a solicitantului proiectului. Scopul efectuării verificării pe teren este de a controla datele şi informaţiile cuprinse în Planul de afaceri şi documentele justificative cu situaţia existentă pe amplasamentul propus pentru ca expertul verificator să se asigure de corectitudinea informaţiilor declarate în Cererea de Finanţare". Corespunzător menţiunilor din ghid, în cuprinsul fişei de verificare a condiţiilor contractuale şi administrativ - procedurale la pct. 2 trebuie completată rubrica privitoare la participarea nemijlocită a beneficiarului la toate etapele de verificare a cererii de plată, iar formularul AP 1.6 -M112 - tranşa II - cuprinde o rubrică în care trebuie să se menţioneze dacă beneficiarul a participat la toate etapele de verificare.

În acelaşi sens, în Manualul de procedură pentru evaluarea şi selectarea cererilor de finanţare pentru proiecte de investiţii - Fişa de verificare pe teren E3.8 - m.112 l-a pct. 1 se specifică faptul că "Este obligatorie prezenţa solicitantului la vizita pe teren a experţilor APDRP . Conform pct. 5 expertul trebuie să verifice dacă condiţiile existente pe teren permit realizarea activităţilor prevăzute în planul de afaceri; se verifică existenţa unei "vetre" a exploataţiei agricole (sediu social) şi dacă activitatea care este descrisă în Planul de afaceri poate fi realizată cu mijloacele tehnice şi forţa de muncă existentă în exploataţie.

În acelaşi manual, la secţiunea A2 se prevede faptul că la data, locul şi ora programată pentru începerea verificărilor la locul investiţiei, beneficiarul are obligaţia de a fi prezent, prin reprezentant legal. În cazul în care condiţia nu este îndeplinită se întocmeşte Notificarea beneficiarului pentru reprogramarea verificării într-un interval de maxim 3 zile calendaristice, iar dacă nici la al doilea termen nu se asigură îndeplinirea condiţiei, se bifează coloana "NU" şi cererea se declară neeligibilă. Dacă este îndeplinită condiţia de prezenţă, se bifează coloana "DA" şi se continuă activitatea de verificare. (dosar urmărire penală).

Este cert, aşadar, că verificarea în teren impusă pentru obţinerea tranşei a doua nu se putea realiza decât în prezenţa beneficiarului, instanţa de prim grad reţinând în mod corect cu privire la acest aspect că prezenţa beneficiarului în aceste cazuri nu poate fi considerată pur formală, întrucât din ansamblul reglementării referitoare la accesarea fondurilor europene prin Măsura 112 rezultă fără echivoc că în toate situaţiile contractele de finanţare sunt încheiate în considerarea calităţilor, abilităţilor, nevoilor şi posibilităţilor persoanei respective şi nu în raport cu soţul sau soţia beneficiarului sau în raport cu ambii.

În acest sens sunt, de altfel şi declaraţiile date în faza apelului de coinculpaţii C., B. şi A. care au susţinut, în esenţă, că verificarea în teren era o condiţie cerută pentru eligibilitatea proiectului şi efectuarea plăţii şi că nu putea fi efectuată decât în prezenţa beneficiarului. Astfel, C., a precizat în declaraţia data în apel că verificarea nu putea fi efectuată în lipsa beneficiarului sau în prezenţa unui membru al familiei sau împuternicit cu procură specială şi că într-o astfel de situaţie proiectul trebuia respins deoarece expertul nr. 1 cum a fost cazul său trebuia să discute cu viitorul beneficiar al proiectului despre măsurile de implementare, beneficiarul trebuia să-l convingă că proiectul este fiabil şi că se poate implementa, iar altă persoană nu putea da astfel de explicaţii.

În acelaşi sens, apelanta inculpată B. a arătat că verificarea în teren era o condiţie pentru eligibilitatea proiectului, că dacă lipsea această verificare plata nu putea fi efectuată şi că nu se putea efectua verificarea în teren decât în prezenţa fizică a beneficiarului. Apelanta inculpată A. a declarat în acelaşi sens în faza apelului că verificarea în teren era o condiţie pentru eligibilitatea proiectului, că fără această verificare în teren proiectul ar fi fost respins şi că beneficiarul trebuia să fie prezent şi nu putea fi reprezentat, deoarece trebuia verificat dacă "are clar planul de afaceri, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească şi acestea nu pot fi verificate prin mijlocirea unei alte persoane." Aceeaşi inculpată a precizat că în decursul timpului s-au efectuat cursuri de specializare pentru personalul oficiului, în care au fost instruiţi cu privire la procedura de lucru, iar apelanta inculpată F., a declarat în faza apelului că manualul de procedură prevedea că prezenţa beneficiarului este obligatorie, că la toate verificările în teren la care a participat beneficiarul a fost prezent şi că verificarea în teren era o condiţie obligatorie pentru aprobarea proiectului şi a plăţilor, inclusiv pentru tranşa a doua.

Concluzionând, curtea de apel a constatat că menţiunea privitoare la faptul că verificarea în teren s-a efectuat în prezenţa reprezentantului legal al beneficiarului, respectiv în prezenţa lui H., reprezentant legal al PFA H. a constituit un ajutor acordat acesteia pentru plata celei de-a doua tranşe, aceasta neputând fi acordată în absenţa unei verificări în teren, în prezenţa beneficiarului.

Şi cea de-a treia condiţie - contribuţia complicelui să fi folosit efectiv autorului la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală - este îndeplinită în cauză deoarece, pe baza documentaţiei întocmite de inculpaţii D. şi E. şi aprobate de inculpata F. şi a documentelor depuse de H. şi inculpatul G., proiectul a fost declarat eligibil şi a fost aprobată la plată şi cea de a doua tranşă din cadrul contractului de finanţare nerambursabil, în cuantum de 69.172,80 RON, banii fiind viraţi în contul lui H., deschis la M., conform Certificatului de Plată din 20.05.2014 .

Referitor la ultima condiţie şi anume aceea a vinovăţiei, curtea de apel a constatat că este, de asemenea, îndeplinită, fapta fiind comisă de inculpaţi cu intenţie indirectă.

Spre deosebire de intenţia directă, reglementată de art. 16 alin. (1) lit. a) din C. pen. şi care este caracterizată, atât prin existenţa voinţei acţiunii, cât şi prin voinţa de a produce rezultatul aflat în reprezentarea subiectului, în cazul intenţiei indirecte, prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. pen. subiectul acţionează voit, având reprezentarea şi a urmărilor ilegale care ar putea rezulta din fapta sa şi acceptând riscul producerii acestor urmări ca "preţ" al realizării urmărilor licite sau ilicite pe care doreşte să le producă.

În ceea ce priveşte culpa, art. 16 alin. (4) lit. a) din C. pen. reglementează culpa cu prevedere care există când făptuitorul are reprezentarea urmării imediate a faptei (ceea ce apropie această modalitate a culpei de intenţie), însă socoteşte fără temei că rezultatul aflat în reprezentarea sa nu se va produce, apreciere care se dovedeşte în final a fi uşuratică, superficială, întrucât rezultatul care n-a fost urmărit, nici acceptat, s-a produs.

Întrucât deosebirea între intenţia directă şi culpa cu prevedere se prezintă numai sub raportul poziţiei psihice subiective, de acceptare ori de respingere a rezultatului, vor trebui analizate aspectele obiective care pot conduce la stabilirea formei de vinovăţie. În doctrina penală s-a arătat că în cazul intenţiei indirecte infractorul faţă de rezultatul pe care-l prevede are o atitudine indiferentă, de acceptare a acestuia, întrucât nu face nimic pentru preîntâmpinarea rezultatului, rămâne pasiv, iar în cazul culpei cu previziune rezultatul prevăzut nu este acceptat, neacceptarea, rezultând din atitudinea făptuitorului care speră să-l preîntâmpine bazându-se pe elemente obiective care ţin de împrejurările în care are loc activitatea, proprietăţile instrumentului cu care se acţionează sau pe elemente subiective (spre ex. calităţi de bun conducător auto). Toate acestea se dovedesc insuficiente, apreciate greşit căci rezultatul periculos se produce, întrucât făptuitorul a apreciat greşit, superficial, posibilităţile de preîntâmpinare a rezultatului.

Culpa fără prevedere constă în aceea că, deşi făptuitorul trebuia să prevadă rezultatul (în condiţiile date orice persoană normală, cu un grad mediu de cultură şi experienţă l-ar fi prevăzut), totuşi nu l-a prevăzut.

În speţă, rezultatul faptei constă în obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său, iar probatoriul administrat în cauză, dovedeşte fără dubiu că cei doi inculpaţi, au prevăzut acest rezultat şi l-au acceptat.

În acest sens se reţine în primul rând că cei doi inculpaţi nu sunt persoane care nu aveau cunoştinţe în materia obţinerii de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său ci, dimpotrivă, sunt angajaţi ai Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, responsabili cu efectuarea verificărilor necesare pentru împiedicarea fraudelor de acest gen.

În ceea ce priveşte proiectul care a necesitat verificările în teren, se constată că cei doi inculpaţi au avut de efectuat un control pentru plata tranşei a doua de fonduri europene în cadrul Măsurii 112 - Instalarea tinerilor fermieri, beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 112 fiind, conform pct. 2.1 din Ghidul solicitantului, "fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de Finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole (...).

În raport cu condiţiile impuse celor care au înţeles să formuleze cereri pentru a accesa fonduri nerambursabile în cadrul acestei măsuri, susţinerile celor doi inculpaţi, în sensul că singurele verificări pe care trebuiau să le efectueze vizau existenţa animalelor, respectiv dacă au fost suplimentate cu 100 de capete, nu pot fi primite, fondurile în cauză, fiind acordate în considerarea persoanei beneficiarului care trebuie să fie un tânăr fermier, persoană fizică care practică în principal activităţi agricole. De altfel, în cuprinsul raportului întocmit la 07.05.2014, cei doi inculpaţi au menţionat că, la data efectuării vizitei pe teren, 25.04.2014, au verificat realizările propuse prin planul de afaceri. Or, planul de afaceri nu a avut în vedere exclusiv achiziţia unui anumit număr de oi, mai exact fondurile nerambursabile nu au fost acordat doar pentru a fi cumpărate animalele, ci pentru dezvoltarea unei exploataţii profitabile "care să asigure venituri ridicate şi sigure pentru solicitant cât şi pentru dezvoltarea continuă a exploataţiei." În acest scop, în planul de afaceri s-a prevăzut că solicitantul "creşte animale pentru obţinerea de produse ce sunt valorificate pe piaţă", între obiectivele specifice s-au menţionat între altele "creşterea veniturilor obţinute în cadrul fermelor de semisubzistenţă conduse de tineri fermieri" şi îmbunătăţirea calităţii produselor din fermele de semisubzistenţă", s-a menţionat totodată că în următorii 3 ani solicitantul intenţionează creşterea dimensiunii economice a exploataţiei şi implicit creşterea producţiei valorificate precum şi "efectuarea de investiţii pentru dezvoltarea fermei" şi s-a precizat că realizarea activităţilor în cadrul fermei "se va face cu forţă de muncă proprie", specificându-se, totodată, că lucrările din cadrul fermei vor fi realizate de către beneficiar, iar în perioadele cu volum mare de muncă "se va apela la munca zilieră". S-a menţionat, totodată la cap. VIII din planul de afaceri, dedicat evaluării principalelor riscuri că spiritul întreprinzător al beneficiarului este un element esenţial în luare deciziilor privind activităţile fermei.

Controlul în teren care trebuia efectuat de cei doi inculpaţi nu era aşadar un control pur formal în cadrul căruia inculpaţii să observe un anumit număr de animale, ci era un control în urma căruia trebuia să se stabilească dacă obiectivele din planul de afaceri au fost realizate. În acest context trebuie apreciat dacă în momentul în care au atestat nereal că beneficiarul a fost prezent la verificări, au prevăzut că acesta va obţine fonduri nerambursabile pe nedrept, iar în caz afirmativ dacă au acceptat, manifestând indiferenţă, în raport, cu producerea acestui rezultat sau au considerat în mod superficial că un astfel de rezultat nu se va produce.

Or, în cauză, inculpaţii nu s-au întâlnit cu beneficiarul, l-au cunoscut doar pe soţul acestuia care era primarul din localitate şi care, potrivit depoziţiei date de inculpatul E. în faza urmăririi penale le-a comunicat faptul că soţia sa, H. nu poate veni să le arate efectivul de oi, întrucât este profesoară şi are un program încărcat. În acest context s-au deplasat împreună cu G. la o locaţie (o pajişte) unde au constatat că se aflau la păşunat mai multe oi şi au acceptat explicaţia inculpatului G., în sensul că acelea sunt oile corespunzătoare achiziţiei.

În continuare, conform declaraţiilor date de apelanţii inculpaţi cu ocazia judecăţii în primă instanţă - filele nr. x, 71 - au numărat oile, împreună cu cei doi sau trei ciobani care erau la faţa locului - aşadar persoane cu privire la care, conform planului de afaceri ar fi trebuit să existe dovezi că sunt zilieri, angajaţi în perioade cu volum mare de muncă. Constatând că sunt mai multe decât ar fi trebuit au acceptat explicaţia inculpatului G. care le-a comunicat, potrivit depoziţiei date de apelantul inculpat D. în faza urmăririi penale că îi aparţin, deoarece deţine şi el în locul respectiv oi împreună cu soţia sa.

S-a reţinut, totodată, că la acest control în teren inculpaţii E. şi D. au fost însoţiţi până în localitatea Baia de Aramă de către inculpata F., care la vremea respectivă era şeful Serviciul Verificări Cereri de Plată din cadrul OJPDRP Mehedinţi şi ambii au relatat în declaraţiile date în faza urmăririi penale, în prezenţa avocaţilor aleşi, că atunci când i s-a comunicat că nu este prezentă H., inculpata F. "s-a supărat pe situaţie" şi le-a spus celor doi inculpaţi să meargă ei să facă controlul cu G., ea rămânând la o terasă în localitatea Baia de Aramă.

Concluzionând, în contextul elementelor obiective menţionate mai sus este cert că cei doi inculpaţi au conştientizat că planul de afaceri întocmit în cadrul Măsurii 112 nu a fost respectat sub aspectul implicării personale a beneficiarului în toate lucrările exploataţiei, în condiţiile în care programul de lucru pe care-l avea reprezentantul legal al beneficiarului, în calitate de director de şcoală şi profesor, nu i-a permis nici cel puţin să se deplaseze la verificarea în teren stabilită anterior şi obligatorie pentru eligibilitatea proiectului şi plata tranşei a II-a. Rezultatul cerut de lege şi anume obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său a fost aşadar prevăzut de cei doi inculpaţi, iar în contextul în care s-a efectuat verificarea în teren, nu au existat elemente pe care să le evalueze superficial şi în raport cu care să aprecieze că acest rezultat nu se va produce. Dimpotrivă toate aceste aspecte denotă faptul că verificarea s-a efectuat de către inculpaţi pur formal, au urmărit doar să întocmească actele ce erau necesare pentru a se face plata tranşei a II-a, fiindu-le indiferent dacă în urma întocmirii acestor acte se produce sau nu un prejudiciu în bugetul general al Uniunii Europene sau în bugetele administrate de aceasta ori în numele său.

Pentru considerentele de mai sus, criticile în raport cu care apelanţii inculpaţi D. şi E. au solicitat să se dispună achitarea pentru infracţiunea prev. de art. 48 din C. pen. rap. la art. 181 din Legea nr. 78/2000 sunt nefondate.

În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual prev. de art. 321 alin. (1) din C. pen., în mod corect instanţa de prim grad a reţinut că fapta inculpaţilor, constând în consemnarea unor aspecte nereale, întruneşte concomitent elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni, atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv.

Referitor la criticile de achitare din apelul declarat de inculpata F., curtea de apel a constatat, de asemenea, că sunt nefondate.

Astfel, cât priveşte aspectele prin care se invocă lipsa de tipicitate obiectivă, susţinerile conform cărora actele întocmite de funcţionarul public sunt acte de complicitate doar dacă sprijină direct acţiunea de inducere în eroare efectuată de beneficiarul - autor, considerentele expuse cu ocazia examinării criticilor formulate de apelanţii inculpaţi D. şi E. sunt pe deplin aplicabile.

În concret, în cazul inculpatei F. s-a reţinut că în calitate de şef al Serviciului Verificări Cereri în cadrul OJPDRP Mehedinţi - Serviciul Verificări Cereri de Plată a ajutat-o pe inculpata H. la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112 a proiectului "Instalarea tânărului H., din localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi" să obţină în mod injust suma de 69.172,80 RON, reprezentând 40% din valoarea totală a contractului de finanţare de 40.000 euro, prin atestarea în mod nereal, cu prilejul întocmirii Raportului de Verificare nr. x/07.05.2014 că la data de 25.04.2014 inculpata H. - reprezentant legal al proiectului din Dosarul de finanţare nr. x a fost prezentă şi a participat nemijlocit la verificările în teren, condiţie esenţială pentru a se stabili eligibilitatea cererii de plată tranşa a II-a, deşi aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat niciun document, la verificarea din teren participând inculpatul G. fără ca acesta să aibă vreo calitate sau împuternicire ori capacitate de reprezentare legală în Dosarul de finanţare nr. x

Activitatea imputată inculpatei F. reprezintă un act de complicitate concomitentă, prin faptul că a semnat raportul din 07.05.2014, atestând în mod nereal prezenţa şi participarea nemijlocită a reprezentantului legal al beneficiarului la verificările în teren - H., reprezentant legal al PFA H., ajutând-o pe H. să comită fapta (să prejudicieze bugetul Uniunii Europene obţinând pe nedrept tranşa a II-a din contractul de finanţare).

Sub aspectul vinovăţiei, criticile sunt, de asemenea, nefondate, deoarece apelanta inculpată s-a deplasat împreună cu inculpaţii D. şi E. în localitatea Baia de Aramă şi a constatat personal faptul că H. nu a fost prezentă la verificarea în teren. Mai mult, conform declaraţiilor date de inculpaţii D. şi E. şi-a exprimat nemulţumirea cu privire la acest aspect, împrejurare în raport cu care se impune concluzia că a ştiut că verificările nu pot fi efectuate decât în prezenţa acesteia. Or, semnarea, în aceste condiţii a raportului de verificare a cererii de plată în care se atestă că beneficiarul a participat prin împuternicit legal H. la toate etapele de verificare, exclude orice eroare, precum şi culpa ca formă de vinovăţie, fapta fiind comisă de inculpată cu intenţie indirectă - a prevăzut şi acceptat că în urma activităţii sale H. va obţine pe nedrept fonduri nerambursabile, prejudiciind bugetul Uniunii Europene.

Nici critica privitoare la individualizarea pedepselor şi a modalităţii de executare în sensul aplicării instituţiei prev. de art. 83 şi urm. din C. pen. - amânarea aplicării pedepsei nu este fondată, datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului fiind suficient valorificate de instanţa de prim grad, prin aplicarea unor pedepse în cuantumul minimului special prevăzut de lege. Referitor la amânarea aplicării pedepsei, curtea de apel a apreciat că nu este oportună în cauză faţă de gravitatea ridicată a faptelor, dedusă din modalitate de comitere - a acceptat ca inculpaţii D. şi E. să efectueze verificarea în teren în lipsa beneficiarului, iar ulterior a atestat prin proprie semnătură, în mod nereal acest aspect şi atitudinea inculpatei care, inclusiv în faţa instanţei de apel a negat comiterea faptelor recunoscând doar aspectele evidente, care nu puteau fi contestate.

În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpata A., curtea de apel a constatat că este întemeiat pentru următoarele considerente:

La fel ca în cazul inculpatei F. şi în cazul inculpatei A. s-a apreciat că fapta acestei inculpate constând în aceea că în calitate de Şef Serviciu Verificare Cereri de Finanţare, a atestat, prin semnătura sa, că Fişa de verificare în teren E3.8 şi Raportul asupra verificării pe teren nr. 509/01.02.2012, întocmite de inculpatul C., expert OJPDRP Mehedinţi, sunt conforme cu realitatea, iar în felul acesta a ajutat-o pe inculpata H. la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112 a proiectului "Instalarea tânărului H., din localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi" să obţină în mod injust suma de 24.000 euro, respectiv 103.759 RON, reprezentând 60% din valoarea totală a contractului de finanţare de 40.000 euro întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de fals intelectual, prev. de art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 din C. pen. actual şi complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, prin care s-a obţinut pe nedrept fonduri din bugetul Uniunii Europene, prev. de art. 26 din C. pen. din 1969 cu referire la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep.

Examinând materialul probator administrat în cauză, curtea de apel a constatat că, spre deosebire de apelanta inculpată F., inculpata A. nu a constatat personal aspectul neprezentării beneficiarului, H., la verificarea în teren, atestând acest aspect pe baza fişei de verificare în teren întocmită în teren de inculpaţii C. şi B. şi a discuţiilor purtate cu aceştia. În acest sens instanţa de apel reţine declaraţia dată de inculpatul C. în faza apelului, declaraţie în care a arătat că, după efectuarea verificării în teren, când s-a întors la birou a informat-o pe şefa sa, A., despre efectuarea controlului, iar aceasta l-a întrebat dacă a fost la faţa locului, dacă s-a întâlnit cu beneficiara, dacă condiţiile permit implementarea proiectului, iar el i-a confirmat toate aceste aspecte, i-a spus că beneficiara a fost prezentă şi i-a arătat documentele semnate de aceasta.

În acest context, curtea de apel a constatat că nu se poate reţine că inculpata A. a cunoscut că atestă împrejurări nereale şi nici că a prevăzut sau că trebuia să prevadă că prin actul efectuat - atestarea prin semnătura sa, că Fişa de verificare în teren E3.8 şi Raportul asupra verificării pe teren nr. 509/01.02.2012, întocmite de inculpatul C., expert OJPDRP Mehedinţi, sunt conforme cu realitatea - o ajută pe H. să obţină pe nedrept fonduri nerambursabile.

Aspectele reţinute de instanţa de prim grad drept elemente din care rezultă vinovăţia inculpatei - faptul că putea şi trebuia să observe că fişa şi raportul întocmite de subalternii săi nu îndeplineau condiţiile menţionate în ghidul solicitantului, respectiv că nu era precizată o localizare anume a amplasamentului exploataţiei zootehnice, ci doar generic "Baia de Aramă", iar din cuprinsul dosarului depus nu rezulta decât o adresă de domiciliu a solicitantului, la un apartament într-un bloc - ar putea eventual să contureze în cazul său vinovăţia sub forma unei culpe fără prevedere, care nu atrage răspunderea penală. În speţă însă, în contextul în care, nu se identifică cerinţa ca în planul de afaceri şi ulterior cu ocazia verificărilor să fie precizată locaţia exactă a exploataţiei zootehnice, din simplul fapt că precizarea a fost una generică - Baia de Aramă - nu se poate trage concluzia că inculpata putea şi trebuia să prevadă rezultatul faptei, impunându-se în cazul său soluţia de achitare pentru ambele infracţiuni, în temeiul art. 16 lit. b) teza a II-a din C. proc. pen., din materialul probator, rezultând faptul că subalternii săi, inculpaţii C. şi B., au indus-o în eroare cu privire la participarea beneficiarului, la verificarea în teren din data de 31.01.2012.

În ceea ce priveşte apelul declarat de inculpatul G., în legătură cu aplicabilitatea principiului "ne bis in idem", invocat de inculpat, prin avocatul ales, cu ocazia dezbaterilor, curtea de apel a constatat că acest principiu este reglementat de art. 6 din C. proc. pen. care prevede că "nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică" şi reprezintă transpunerea în dispoziţiile procesual penale române a art. 4 al Protocolului nr. 7 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, care reglementează dreptul persoanei de a nu fi urmărită penal, judecată sau condamnată din nou pentru aceeaşi faptă. Acest principiu devine aplicabil ori de câte ori organele judiciare competente formulează din nou împotriva unei persoane "o acuzaţie în materie penală" pentru săvârşirea unei infracţiuni după pronunţarea unei hotărâri definitive de achitare sau condamnare cu privire la aceeaşi faptă. În speţă, nu este incident acest principiu, deoarece, pe de o parte nu există o hotărâre anterioară de achitare sau de condamnare iar, pe de altă parte, infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, prevăzută de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, este o infracţiune complexă formă tip, care absoarbe în conţinutul său numai uzul de fals sau, după caz, falsul în declaraţii, dar nu include, în schimb, în elementul său material, şi falsul în înscrisuri, fie ele sub semnătură privată, fie oficiale.(în acest sens s-a pronunţat ÎCCJ prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020).

Cât priveşte nulitatea actelor de urmărire penală şi a rechizitoriului ce rezidă din încălcarea disp. art. 281 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. cu raportare la Decizia CCR nr. 51/2016, invocată, de asemenea, de apelantul inculpat G., curtea de apel a constatat că această excepţie a fost în mod corect respinsă de instanţa de fond prin încheierea din 04.12.2019. În acelaşi sens ca instanţa de prim grad, curtea de apel a constatat că în cauză nu se regăseşte nicio împrejurare la care se referă art. 102 din C. proc. pen., niciun act prin care s-a dispus sau autorizat administrarea vreuneia dintre probe ori prin care a fost administrată vreuna dintre probe nu este nelegal şi nici efectuat de un organ de urmărire penală necompetent, probele administrate în prezenta cauză fiind independente faţă de actul de sesizare - care nu este mijloc de probă - şi nu derivă în mod direct din acesta. Mai mult se constată că susţinerile conform cărora faptele aferente dispoziţiilor art. 181 din Legea nr. 78/2000 ar fi fost descoperite ca urmare a interceptărilor unor discuţii telefonice ale inculpatului G., interceptări efectuate în totalitate cu sprijinul sau de către SRI reprezintă simple afirmaţii nesusţinute de probele din dosar. În verificarea acestor aspecte instanţa de fond a dispus efectuarea unor adrese la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi şi Serviciul Român de Informaţii, iar din analiza coroborată a acestora a rezultat, pe de o parte, că în Dosarul penal nr. x/2012 al Tribunalului Mehedinţi, declinat la DNA, prin ordonanţa din 17.07.2014, cooperarea dintre parchet şi SRI s-a limitat la punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică iar, pe de altă parte acest aspect este oricum irelevant, deoarece dosarul de urmărire penală în care au fost trimişi în judecată inculpaţii în prezenta cauză (Dosarul nr. x/2015) a fost constituit ca urmare a cercetărilor efectuate în Cauza penală nr. x/P/2014 şi nu a avut la bază nicio sesizare din partea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, conform adresei din 07.08.2018 a Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, aflată la filele nr. x,174, vol. III dosar tribunal.

Criticile formulate de apelantul inculpat G., referitor la exigenţele privind motivarea hotărârii judecătoreşti, curtea de apel a constatat, pentru considerentele expuse cu ocazia examinării criticii formulate în acelaşi sens de către apelanţii inculpaţi D. şi E. că au fost îndeplinite, atât din perspectiva art. 401 - 404 din C. proc. pen., cât şi a art. 6 paragraf 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului şi a criteriilor stabilite sub acest aspect în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, împrejurarea că inculpatul nu este de acord cu considerentele invocate de instanţa de prim grad şi argumentele expuse punctual la aspectele în raport cu care acesta a susţinut că este nevinovat, neputând conduce la concluzia că hotărârea apelată ar fi nemotivată.

Examinând în continuare criticile pe care le-a invocat inculpatul G. şi în faţa instanţei de prim grad şi în raport cu care a solicitat achitarea, instanţa de apel a constatat că sunt nefondate.

Prin hotărârea de condamnare, în sarcina acestui inculpat s-a reţinut, în esenţă, sub aspectul complicităţii la infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., că fără a avea vreo calitate sau împuternicire ori capacitate de reprezentare legală în Dosarul de finanţare nr. x, a ajutat-o pe inculpata H. la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112 prin participarea sa în locul solicitantului H. la verificările în teren efectuate la data de 31.01.2012 şi respectiv la data de 25.04.2014.

În ceea ce priveşte complicitatea la infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 48 din C. pen. rap. art. 321 alin. (1) din C. pen., cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen. s-a reţinut în esenţă că această faptă constă în aceea că i-a ajutat pe inculpaţii B. şi C. la data de 31.01.2012 şi pe inculpaţii F., şef serviciu, D. şi E. la data de 25.04.2014, prin participarea sa în locul solicitantului H., respectiv, în locul beneficiarului H., să întocmească fişele de verificare în teren şi rapoartele nr. x/01.02.2012, respectiv, nr. 6226/07.05.2014, prin care se atesta o situaţie nereală.

În mod corect instanţa de prim grad a reţinut cu privire la verificarea din 31.01.2012 că a fost efectuată în absenţa lui H.. Acest aspect a fost recunoscut iniţial de către inculpat, iar H. a declarat constant că nu a participat la nicio verificare în teren, înlăturând apărările inculpaţilor inculpaţii B. şi C.. Aspectul în cauză a rezultat şi din examinarea directă a semnăturilor de pe documentele întocmite cu ocazia verificărilor în teren care nu aparţin numitei H. fiind diferite de semnăturile de pe declaraţiile acesteia, semnături care, fie au fost însuşite ca fiind personal executate, fie au fost executate în faţa organelor judiciare.

Cea de-a doua participare a inculpatului G. a fost recunoscută de acesta şi de funcţionarii publici - inculpaţii F., şef serviciu, D. şi E. - experţi în cadrul OJPDRP Mehedinţi - Serviciul Verificări Cereri de Plată, iar prima instanţă a reţinut corect că prin simpla sa participare inculpatul i-a ajutat pe funcţionarii publici să întocmească înscrisurile oficiale cu date neconforme realităţii.

Cât priveşte susţinerea că inculpatul G. avea dreptul să o reprezinte pe H. cu ocazia verificărilor în teren, neimpunându-se o procură distinctă, deoarece pe lângă mandatul tacit reciproc al soţilor în administrarea bunurilor comune, împuternicirea este dată prin însăşi cererea de finanţare, unde este expres menţionat la rubrica beneficiarului-reprezentantul legal de proiect, nominal soţul/soţia beneficiarului, cu elementele de identificare, în mod corect prima instanţă, analizând criticile similare formulate de inculpaţii D. şi E. a constatat, cu privire la controlul în teren efectuat la data de 25.04.2014 că, la momentul efectuării acestei verificări beneficiarul proiectului şi semnatarul contractului de finanţare nu era H., ci Persoana Fizică Autorizată H., iar la ONRC, potrivit certificatului constatator, nu existau menţiuni cu privire la soţul/soţia persoanei fizice autorizate, conform art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008:

"Persoanele prevăzute la art. 7 alin. (1) au obligaţia de a solicita înscrierea în registrul comerţului a menţiunilor privind participarea în mod obişnuit a soţiei/soţului la activitatea desfăşurată de întreprinderea individuală/persoana fizică autorizată, pe baza declaraţiei pe propria răspundere şi a certificatului de căsătorie." În lipsa acestor menţiuni a apreciat corect prima instanţă că soţul/soţia persoanei fizice autorizate nu poate participa la activitatea PFA şi nici nu poate reprezenta PFA fără un mandat expres din partea acesteia. Cât priveşte controlul în teren din 31.01.2012 menţiunile din cererea de finanţare referitoare la datele de identitate ale soţului/soţiei reprezentantului legal al proiectului, sunt solicitate exclusiv în vederea verificării creării unor condiţii artificiale pentru obţinere de fonduri nerambursabile, aspect ce rezultă din ansamblul reglementărilor referitoare la accesarea fondurilor europene prin Măsura 112 şi care a fost de altfel confirmat de inculpaţii B., C. şi A. în declaraţiile date în faţa instanţei de apel, această din urmă inculpată susţinând că menţionarea pe cererea beneficiarului a soţului, G., era neapărat necesară conform procedurilor interne pentru a se putea verifica dacă vreunul dintre ei a accesat măsura 112, deoarece doar unul dintre soţi putea să acceseze o singură dată măsura.

Referitor la imposibilitatea existenţei complicităţii la o faptă pentru care autorul nu ar fi fost condamnat, întrucât sentinţa de condamnare a avut în vedere declaraţiile false şi nu documente, înscrisuri ori acte ale autorităţii, critica este nefondată pentru considerentele expuse cu ocazia examinării apelurilor declarate de D. şi E.. Această critică a fost, de altfel examinată şi de instanţa de prim grad care a reţinut în mod corect că latura obiectivă a complicităţii poate să fie diferită de latura obiectivă a infracţiunii la a cărei săvârşire complicele ajută, că ajutorul dat de inculpatul G. nu trebuie să fi fost exclusiv cu privire la declaraţiile false ale condamnatei H. sau declaraţii false ale altor persoane dar care au fost folosite de către condamnată şi că, în cauza pendinte, participarea inculpatului în locul solicitantului/beneficiarului la efectuarea verificărilor în teren efectuate de către funcţionarii publici reprezintă un ajutor dat autorului infracţiunii pentru a obţine fondurile pe nedrept şi, în acelaşi timp, un ajutor dat funcţionarilor pentru a comite falsul intelectual.

Nici critica privitoare la faptul că obiectivul proiectului a fost realizat nu este fondată, deoarece, aşa cum s-a arătat şi cu ocazia examinării apărărilor formulate de inculpaţii D. şi E., fondurile nerambursabile nu au fost acordate doar pentru a fi cumpărate animalele, ci pentru dezvoltarea unei exploataţii profitabile "care să asigure venituri ridicate şi sigure pentru solicitant cât şi pentru dezvoltarea continuă a exploataţiei.", aspect ce rezultă inclusiv din denumirea acestei măsuri, respectiv Măsura 112 - "Instalarea tinerilor fermieri".

Cât priveşte apărarea în sensul că inculpatul G. nu cunoştea exigenţele proiectului care presupunea prezenţa personală a beneficiarului la verificarea în teren, iar faptul că în cererea de finanţare există referiri privind soţul/soţia şi că solicitarea de a depune o copie de pe CI al soţului/soţiei i-a creat convingerea rezonabilă că soţul o putea reprezenta pe soţie la o verificare în teren unde trebuia să arate unde sunt animalele, să prezinte originalele achiziţiei făcute conform proiectului şi să semneze de prezenţa în teren, curtea de apel a constatat că este înlăturată prin chiar depoziţia pe care inculpatul a dat-o în faţa instanţei de apel.

Astfel, în cuprinsul acestei declaraţii apelantul inculpat a negat inclusiv faptul că în 2014 s-ar fi efectuat verificarea în teren şi a susţinut că documentele au fost verificate de D. şi E. la un restaurant unde el i-a condus şi unde s-a prezentat cu dosarul şi O. persoana care se ocupa de cererea de finanţare şi care a adus dosarul şi ştampila PFA - ului. Or, pe lângă faptul că martorul O., audiat de instanţa de prim grad a negat o astfel de implicare - a precizat că ştie din auzite despre accesarea Măsurii 112 de către H.

şi că nu cunoaşte cine s-a ocupat efectiv de proiect - această susţinere formulată de inculpat dovedeşte fără dubiu că a tratat cu superficialitate problema accesării fondurilor europene, considerând că pentru acordarea acestora este suficient să fie doar îndeplinite anumite formalităţi, fără să prezinte o importanţă deosebită realizarea obiectivelor avute în vedere. Aceeaşi concluzie se impune şi prin prisma celor arătate în continuare de inculpat, în declaraţia dată în apel în sensul că declaraţiile anterioare le-a dat "pe fondul unei intenţii de a nu face rău funcţionarilor inculpaţi din cauza de faţă pentru a nu se afla că nu s-au deplasat pentru verificarea animalelor." În acest context, nu se poate fi reţinută existenţa unei erori, fiind cert că verificare în teren s-a efectuat într-o manieră pe care nicio persoană şi cu atât mai mult o persoană care îndeplineşte o funcţie de autoritate publică - la data respectivă inculpatul G. era primar, persoană care, potrivit art. 61 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, în vigoare în anul 2014 trebuia să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a prevederilor Constituţiei, precum şi punerea în aplicare a legilor, a decretelor Preşedintelui României, a hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului, a hotărârilor consiliului local - nu putea să o considere ca fiind în acord cu legislaţia din domeniu.

Sub aspectul tipicităţii subiective, împrejurarea că în cazul complicităţii la infracţiunea prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000 a acţionat cu intenţie directă - a prevăzut că prin activitatea sa o va ajuta pe H. să obţină pe nedrept fonduri europene - şi a urmărit producerea acestui rezultat, iar în cazul complicităţii la infracţiunea de fals intelectual a acţionat cu intenţie indirectă - a prevăzut că activitatea desfăşurată, activitate prin care a urmărit să o ajute pe H. să obţină pe nedrept fonduri, va avea drept urmare şi falsificarea unor înscrisuri oficiale şi că în felul acesta se va crea o stare de pericol pentru încrederea publică de care trebuie să se bucure un asemenea înscris - rezultă din chiar declaraţiile date în cauză de către inculpat, declaraţii care, aşa cum s-a arătat, sunt contradictorii şi contrazise de declaraţiile constante ale soţiei, H., declaraţii din care rezultă că cel care s-a ocupat de toate formalităţile pe care le-a presupus accesarea acestei măsuri a fost soţul său, inculpatul G.. Astfel, în declaraţia dată în calitate de suspect în faza urmăririi penale H. a precizat următoarele:"Nu cunosc cine anume a întocmit dosarul şi planul de afaceri pentru mine întrucât soţul s-a ocupat de acest lucru. Înainte de depunerea dosarului la OJPDRP Mehedinţi soţul meu mi-a transferat din exploataţia lui peste 200 oi pentru ca eu să îndeplinesc condiţiile minime impuse pentru realizarea UDE - urilor. Nu pot preciza unde anume se aflau aceste oi, întrucât soţul meu se ocupa de acestea, având oile în mai multe locaţii din judeţ cât şi în afara acestuia." Rezultă, aşadar, cu certitudine faptul că probatoriul din cauză denotă participarea inculpatului la întocmirea dosarului de finanţare şi o cunoaştere a faptului că se prezintă/folosesc cu rea-credinţă documente/declaraţii false, incomplete sau nereale, diferit de cele susţinute în cadrul motivelor de apel.

Analizând în continuare apelul declarat de parchet, curtea de apel a constatat că este neîntemeiată critica privitoare la individualizarea judiciară a pedepselor şi modalităţii de executare.

Pentru a-şi îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.

În cauză, pedepsele principale aplicate de instanţa de prim grad şi modalitatea de executare aleasă, fără privare de libertate, cu excepţia inculpatului G. care a comis infracţiunile din cauză în concurs cu alte infracţiuni pentru care execută o pedeapsă privativă de libertate, sunt şi în opinia instanţei de apel, pedepse legale şi temeinice, proporţionale cu gravitatea faptelor dar şi cu persoana inculpaţilor şi posibilităţile ridicate de a conştientiza fapta comisă şi de a nu repeta un astfel de comportament. În acest sens, curtea de apel a avut în vedere vârsta inculpaţilor, faptul că anterior comiterii infracţiunilor din cauză nu erau cunoscuţi cu antecedente penale, conform fişelor de cazier judiciar, sunt bine integraţi social, au un nivel educaţional care le permite conştientizarea gravităţii faptelor şi asumarea răspunderii pentru comiterea acestora. În raport cu toate aceste date, ţinând cont totodată şi de intervalul mare de timp care a trecut de la săvârşirea faptelor până în prezent - 9 ani, de la executarea activităţii infracţionale în cazul inculpaţilor C. şi B., respectiv 7 ani în cazul inculpaţilor E., D., F. şi G. - curtea de apel a apreciat, pe de-o parte că pedeapsa şi modalitatea de executare au fost just individualizate, astfel încât inculpaţii să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi să evite, în viitor, săvârşirea unor fapte cu caracter penal. Pe de altă parte pedepse într-un cuantum mai mare, respectiv cu executare în detenţie, pentru toţi inculpaţii, aşa cum a solicitat parchetul în cuprinsul motivelor de apel, se apreciază că ar fi mult prea severe şi ar conduce la obţinerea unui efect contrar reeducării şi formării convingerii că normele penale trebuie să fie respectate în orice împrejurare.

Apelul declarat de parchet este însă întemeiat pentru criticile de nelegalitate şi critica de netemeinicie raportată la conţinutul pedepselor accesorii şi complementare.

Cât priveşte încălcarea art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că, potrivit acestui articol, atunci când se dispune suspendarea executării pedepsei, în dispozitiv se menţionează şi măsurile de supraveghere şi obligaţiile, prevăzute la art. 93 alin. (1) - (3) din C. pen. pe care trebuie să le respecte condamnatul, se pun în vedere consecinţele nerespectării lor şi ale săvârşirii de noi infracţiuni şi se indică două entităţi din comunitate unde urmează a se executa obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, prevăzută la art. 93 alin. (3) din C. pen., după consultarea listei privind posibilităţile concrete de executare existente la nivelul fiecărui serviciu de probaţiune.

Or, în speţă, prima instanţă, dispunând condamnarea inculpaţilor E., D. şi F. la pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere, în condiţiile art. 91 şi urm. din C. pen. a indicat doar o entitate din comunitate unde urmează a se executa obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, hotărârea apelată urmând a fi reformată conform art. 404 alin. (2) din C. proc. pen.

Este, de asemenea, fondată şi critica privitoare la omisiunea instanţei de prim grad de a aplica şi pedeapsa complementară, respectiv pedeapsa accesorie prev. de art. 66 alin. (1) lit. ) din C. pen. - dreptul de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, în situaţia inculpaţilor E., F., D., respectiv de a aplica şi pedeapsa complementară, respectiv pedeapsa accesorie prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior - dreptul de a ocupa o funcţie, sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii - în cazul inculpaţilor C. şi B..

Pedepsele complementare, dar şi cele accesorii, sunt menite să completeze represiunea instituită prin pedeapsa principală şi îndeplinesc, alături de pedepsele principale funcţii de constrângere, de reeducare şi de exemplaritate. Dreptul de a ocupa funcţia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii este determinată de periculozitate condamnatului care s-a folosit de funcţia sa pentru a săvârşi infracţiunea. Prin săvârşirea infracţiunii folosindu-se de funcţia sa, condamnatul este nedemn să o mai exercite în continuare, pentru o anumită perioadă de timp, stabilită de instanţă.

În cauză, având în vedere modalitatea de comitere a faptelor şi atitudinea procesuală a inculpaţilor care au negat constant comiterea acestora, neasumându-şi răspunderea pentru faptele comise, aspect esenţial în reformarea conduitei şi evitarea comiterii unor fapte similare în viitor, curtea de apel a apreciat că se impune interzicerea cu titlu de pedepse complementare şi accesorii şi a exercitării dreptului prev. de art. 66 alin. (1) lit. g) din C. pen., în cazul inculpaţilor E., F., D., respectiv exercitarea dreptului prev. de art. 64 alin. (1) lit. c) din C. pen. anterior în cazul inculpaţilor C. şi B..

Este, de asemenea, parţial întemeiată critica privitoare la desfiinţarea înscrisurilor falsificate, impunându-se desfiinţarea acelor înscrisuri care au fost reţinute ca produs al infracţiunilor de fals intelectual deduse judecăţii respectiv - raportul asupra verificării pe teren nr. 509/01.02.2012, fişa de verificare pe teren E3.8 din 31.01.2012 şi Raportul de verificare nr. 6226/07.05.2014.

Referitor la celelalte înscrisuri, respectiv Adeverinţa nr. x/01.04.2014, eliberată de N. S.R.L. Drobeta-Turnu Severin, declaraţia pe proprie răspundere a numitei I., datată 21.12.2011 s-a constatat că niciunul dintre aceste înscrisuri nu a fost reţinut de procuror ca produs al vreunei fapte de fals deduse judecăţii. Pe cale de consecinţă, deşi a rezultat că înscrisurile în cauză nu au un conţinut care să corespundă realităţii, nu se poate dispune anularea lor în prezentul dosar, întrucât analiza necesităţii desfiinţării unui înscris falsificat implică preexistenţa unei acuzaţii penale explicite sub acest aspect, evaluarea caracterului fals fiind posibilă numai în limita acelei acuzaţi, dată de modul de delimitare a obiectului judecăţii. Concluzionând, instanţa de apel apreciază că evaluarea caracterului fals al înscrisurilor enumerate ar excede limitelor acestui obiect, antrenând o încălcare a dispoziţiilor art. 371 din C. proc. pen.

Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de inculpata A. şi de parchet, iar în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii E., D., F., G., C. şi B..

S-a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, rejudecând, în baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din C. proc. pen. a achitat pe inculpata A. pentru infracţiunile prev. de art. 289 din C. pen. din 1969, cu aplic. art. 5 din C. pen. şi prev. de art. 26 din C. pen. din 1969 rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 5 din C. pen. şi a fost înlăturată obligarea apelantei inculpate de la plata sumei de 6.000 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat în faza urmăririi penale şi cu ocazia judecăţii în primă instanţă, cheltuieli care au rămas în sarcina statului.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., munca neremunerată în folosul comunităţii, impusă inculpaţilor E., D., F., pe parcursul termenului de supraveghere, pe o perioadă de 70 de zile se va efectua în cadrul Primăriei Drobeta-Turnu Severin sau în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi.

În baza art. 71 alin. (1) din C. pen. din 1969 şi art. 5 din C. pen. s-a aplicat inculpaţilor C. şi B. pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II - a, lit. b) şi lit. c) - dreptul de a ocupa funcţia de care s-au folosit pentru săvârşirea faptei, respectiv expert în cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP - Serviciul Verificări Cereri de Plată.

În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. din 1968 şi art. 5 din C. pen. s-a aplicat inculpaţilor C. şi B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) şi lit. c) - dreptul de a ocupa funcţia de care s-au folosit pentru săvârşirea faptei, respectiv expert în cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP - Serviciul Verificări Cereri de Plată, pe o durată de 2 (doi) ani, ce se va executa potrivit art. 66 din C. pen. din 1969.

Au fost descontopite pedepsele complementare şi accesorii aplicate inculpaţilor E., D. şi F. în pedepsele componente care au fost repuse în individualitate.

În temeiul art. 67 alin. (2) din C. pen. s-a aplicat celor trei inculpaţi, pe lângă fiecare dintre infracţiunile pentru care au fost condamnaţi de instanţa de prim grad pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi g) - dreptul de a ocupa funcţia de care s-au folosit pentru săvârşirea faptei, respectiv expert în cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP - Serviciul Verificări Cereri de Plată în cazul inculpaţilor E., D. şi şef al Serviciului Verificări Cereri din cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP în cazul inculpatei F. - pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a aplicat celor trei inculpaţi, pe lângă fiecare dintre infracţiunile pentru care au fost condamnaţi de instanţa de prim grad, pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), lit. b) şi g) - dreptul de a ocupa funcţia de care s-au folosit pentru săvârşirea faptei, respectiv expert în cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP - Serviciul Verificări Cereri de Plată în cazul inculpaţilor E., D. şi şef al Serviciului Verificări Cereri din cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP, în cazul inculpatei F. - ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., în situaţia în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen. au fost recontopite pedepsele complementare de mai sus aplicate fiecăruia dintre inculpaţii E., D. şi F. în pedeapsa rezultantă pedeapsa complementară cea mai grea a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) - dreptul de a ocupa funcţia de care s-au folosit pentru săvârşirea faptei, respectiv expert în cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP - Serviciul Verificări Cereri de Plată în cazul inculpaţilor E., D. şi şef al Serviciului Verificări Cereri din cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP, în cazul inculpatei F. - pe o durată de trei ani, ce se va executa potrivit art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la alin. (3) lit. a) din C. pen. au fost recontopite pedepsele accesorii de mai sus aplicate fiecăruia dintre inculpaţii E., D. şi F. în pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) - dreptul de a ocupa funcţia de care s-au folosit pentru săvârşirea faptei, respectiv expert în cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP - Serviciul Verificări Cereri de Plată în cazul inculpaţilor E., D. şi şef al Serviciului Verificări Cereri din cadrul MAPDR - Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit - OJPDRP, în cazul inculpatei F. -, ce se va executa potrivit art. 65 alin. (3) din C. pen., în situaţia în care se va dispune revocarea sau anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale.

În baza art. 25 alin. (3) din C. proc. pen. au fost desfiinţate înscrisurile constatate ca fiind false respectiv: Raportul asupra verificării pe teren nr. 509/01.02.2012, fişa de verificare pe teren E3.8 din 31.01.2012 şi Raportul de verificare nr. 6226/07.05.2014.

Întrucât nu s-au identificat alte motive de nelegalitate sau netemeinicie au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate care nu sunt contrare prezentei.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. au fost obligaţi apelanţii inculpaţi E., D., F., G., C. şi B. să plătească fiecare câte 1.500 RON, cheltuieli judiciare aferente fazei apelului.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare din apel, avansate pentru inculpata A., au rămas în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariile avocaţilor din oficiu pentru inculpaţii E., D., F., G., C., B. şi A., în cuantum de câte 1253 RON, au rămas în sarcina statului, urmând a se vira din fondurile Ministerului Justiţiei în contul BA Dolj.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recursuri în casaţie inculpaţii E. şi D., prin apărători aleşi, ale căror motive în scris au fost depuse la dosarul curţii de apel, aflate la filele x şi respectiv la filele x, fiind identice.

În dezvoltarea motivelor de apel, inculpaţii, prin apărători aleşi, au solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 438 alin. (1) pct. 7 şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., casarea celor două hotărâri judecătoreşti, achitarea inculpaţilor şi conformarea la regulile de drept aplicabile, în raport cu faptul că imputaţiile de natură penală nu sunt prevăzute de legea penală.

Inculpaţii prin apărătorii aleşi au făcut istoricul cauzei, cu referiri la acuzaţiile aduse, la sentinţa pronunţată de prima instanţă, la decizia pronunţată de instanţa de apel, la criticile formulate şi la motivările instanţelor.

În ceea ce priveşte admisibilitatea în principiu a cererilor, inculpaţii prin apărătorii aleşi au apreciat că sunt îndeplinite toate condiţiile de admitere în principiu a cererii de recurs în casaţie, de verificare a conformităţii celor două hotărâri cu regulile de drept aplicabile, în condiţiile în care hotărârea supusă recursului intră în conţinutul art. 434 alin. (1) fiind pronunţată de Curtea de Apel Craiova, ca instanţă de apel; căile extraordinare a recursurilor în casaţie sunt introduse în termenul legal calculat de la data comunicării deciziei instanţei de apel; recursurile sunt declarate de către inculpaţi, persoane ce au fost condamnate; recursurile în casaţie sunt motivate şi arată motivele de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererile, cazul în recurs în casaţie fiind prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 pentru fiecare inculpat, anume o condamnare pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În dezvoltarea motivelor recursurilor în casaţie pentru fiecare dintre inculpaţi se menţionează că este unanim admis că o faptă care există obiectiv şi a fost săvârşită de către o persoană responsabilă penal poate atrage această stare de răspundere penală doar în măsura în care sunt realizate condiţiile de tipicitate ale infracţiunii, respectiv atunci când există o corespondenţă între trăsăturile faptei concrete şi modelul abstract (tip) prevăzut de norma de incriminare. Această cerinţă este îndeplinită exclusiv în cazurile în care când suprapunerea între fapta comisă şi norma substanţială este deplină, respectiv atunci când au fost realizate toate elementele constitutive ale infracţiunii.

Aprecierile apărării sunt acelea că actele întocmite de către inspectorii verificatori din cadrul Serviciului Verificări, cereri de Plată din cadrul OJPDRP Mehedinţi, nu sunt acele acte care formează obiectul material al infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi că ele, prin ele însele nu au capacitatea de a conduce la consecinţa obţinerii "pe nedrept" a unor sume de bani din bugetul U.E., neexistând o legătură de cauzalitate între aceste documente şi rezultat. În altă ordine de idei, aceste documente, fără a exista o conivenţă între funcţionarii care le-au întocmit şi beneficiar, cu distorsionarea lor sub aspecte neesenţiale nu pot conduce la consecinţa unei fraude în dauna bugetului unional.

Sub un prim aspect, acţiunile infracţionale ce trebuie materializate sub forma celor două modalităţi alternative ale elementului material - folosirea sau prezentarea, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 181, trebuie făcute de personal de beneficiar, situaţie, care cel puţin în ceea ce priveşte actul tehnic de verificare din data de 25.02.2014 şi Raportul de Verificare din 07.05.2014 nu s-a întâmplat, ambele acte având calitate de acte administrative şi fiind concepute în demersurile administrative ulterioare, în cadrul intern al OJPDRP Mehedinţi. Astfel, numai numitei H. în calitate de autor îi putea fi reproşată utilizarea sau întrebuinţarea de documente false, inexacte, incomplete, or aceste documente nu au ajuns niciodată în posesia sa pentru a exercita orice fel de acţiuni legale/nelegale în legătură cu ele.

În acelaşi fel, sub aspectul elementului material subsecvent "prezentarea", acţiunea presupune un demers personal de tipul înfăţişării în faţa autorităţii pentru a fi examinate, or, aceste acte de verificare nu au ajuns niciodată în posesia ei pentru a putea face obiectul unei folosiri sau prezentări, după cum condiţionează elementul material infracţiunea de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Caracterul acestor acte este acela de acte administrative, de tip intern, ce pot fi încheiate unilateral de funcţionari sau cu semnătură conjunctă de către beneficiari. Funcţia lor este aceea de a atesta o realitate faptică cu privire la implementarea proiectului la un anumit moment dat, fără a căpăta o validitate suplimentară prin semnătura beneficiarului. Pe cale de consecinţă nu există niciun tip de interferenţă între această categorie de acte şi actele frauduloase pe care beneficiarul le prezintă în mod trunchiat pentru a obţine pe nedrept fonduri din bugetul U.E.

Încheierea actelor de control este o chestiune autonomă ce ţine de îndeplinirea în mod probatoriu a activităţii/sarcinilor de serviciu, iar ea nu se intersectează în niciun fel cu tiparul documentaţiei frauduloase folosite de beneficiar în susţinerea intereselor de a obţine pe nedrept sume necuvenite.

Plecând de la definiţia fraudei ce aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii şi care stabileşte ca elemente de tip operaţional utilizarea sau prezentarea de declaraţii sau documente false, inexacte, incorecte sau incomplete, având ca efect deturnarea sau reţinerea necuvenită de fonduri de la bugetul Uniunii ori de la bugete gestionate de Uniune sau în numele acesteia, se remarcă legătura de tip cauzal între acest tip de documente şi consecinţă.

Din acest punct de vedere actele administrative astfel încheiate nu pot să realizeze autonom, legătura de cauzalitate, pentru că ele nu au natura de a îndeplini caracteristicile proprii de exigibilitate ale beneficiarului, acest tip de acte fiind doar cele care sunt folosite personal de beneficiar şi care profilează calităţile acestuia pentru a putea fi selectat şi ulterior, în etapa execuţiei, pentru a-i putea fi decontate sumele de bani cheltuite.

Nu există nicio acţiune personală care să se circumscrie elementului material al infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, pentru care s-au decis elemente de culpabilitate, atât la fond, cât şi apel, în contextul în care aceste documente de verificare pe teren nu au fost "folosite sau prezentate" personal de către autor, dar şi mai important, nu au nicio legătură cu actele frauduloase ale autorului-beneficiar. Pe de altă parte, prin ele însele aceste acte de control nu au capabilitatea de a obţine sume de bani din bugetul U.E., elementele care dau exigibilitate proiectului fiind cele prezentate de către beneficiar.

S-a mai arătat că nu este susţinută, nici măcar din perspectiva acuzării, o conivenţă între beneficiar şi modul defectuos în care ei au fost de acord să completeze aceste documente, ceea ce determină o analiză proprie a acestor documente, fără raţionalizarea preconcepută că ele sunt realizate pentru a sprijini o fraudă, în situaţia în care actele frauduloase folosite de beneficiar sunt declaraţii pe proprie răspundere, folosite cu mai mult de 3 ani înainte de realizarea pe tern a controlului efectuat de ei. Nici natura acestor acte nu interferează, nici semnificaţia şi funcţiile lor nu sunt identice, nici etapa din proiect în care au fost folosite nu este aceeaşi, nici condiţia temporală nu este îndeplinită, pentru a opinia în sensul existenţei unei întrepătrunderi între ele. Astfel, declaraţiile pe proprie răspundere făcute de H. pentru a îndeplini condiţiile de eligibilitate sunt făcute la nivelul anilor 2010 - 2011, la momentul întocmirii proiectului, în timp ce acele de verificare realizate de ei sunt făcute în vara anului 2014, în contextul execuţiei proiectului deja validat. Aşadar, acele documente prezentate în fals îşi produseseră efectul în cadrul etapei de selectare a persoanelor eligibile să adopta Măsura 112 şi nu în cazul etapei execuţionale de decontare a sumelor de bani.,

Dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 78/2000 nu stabilesc de plano calitatea de subiect al infracţiunii de fraudă cu fonduri europene. Dimpotrivă, infracţiunea circumstanţiază răspunderea penală în sarcina beneficiarilor de fonduri europene, iar complici nu pot fi decât acele persoane care sprijină în sensul elementului material şi car acţionează subiectiv, la nivel principial, cu aceleaşi scopuri ca şi autorul. Nu se poate reţine în această cauză nicio participare obiectivă în cadrul elementului material şi nicio similaritate de scopuri cu cea a autorului.

Faţă de aceste considerente se impune a se arăta că:

a) Răspunderea penală nu este o răspundere obiectivă, ci este o răspundere subiectivă, astfel că pentru a fi trasă la răspundere penală o persoană trebuie demonstrate participarea în concret a acelei persoane la comiterea faptei, prin indicarea actelor materiale pe care acesta le-a săvârşit şi care ar întruni elementele materiale ale infracţiunii;

b) Probele administrate în cauză nu dovedesc interferarea lor în activităţile şi interesele familiei H.

De asemenea, conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 presupune o conduită activă care presupune realizarea de documente false are să trunchieze realitatea economică şi care să conducă la obţinerea de fonduri pe nedrept, simplele erori în documentaţia întocmită de funcţionarul public în legătură cu implementarea proiectului şi executarea lui şi care nu distorsionează realitatea economică nefiind de natură a atrage răspunderea penală.

Sunt de acord asupra viciilor actelor pe care le-au întocmit, în sensul consemnării prezenţei beneficiarului, în condiţiile în care acesta nu era prezent, apreciind că fiind vorba de o entitate familială - PFA în aceeaşi măsură având în vedere răspunderea solidară din perspectiva comunităţii de bunuri şi soţul poate reprezenta valid PFA la o astfel de verificare, dar un astfel de viciu care nu deformează condiţiile economice ale proiectului atrage o răspundere administrativă, pe neconformitatea actului administrativ şi nu una de natură penală.

O interpretare contrară ar conduce la ideea că răspunderea penală este una obiectivă în ceea ce priveşte funcţionarii APDRP şi că aceştia răspund penale pentru orice culpă sau acţiune concretă, ceea ce este contrar, atât textului de lege, cât şi practicii şi doctrinei judiciare, potrivit căreia răspunderea este cantonată de activitatea de facto în ceea ce priveşte plăsmuirea şi folosirea cu rea-credinţă a documentelor sau declaraţiilor false sau incomplete, inexacte şi nu deţinerea, simplă a calităţii de funcţionar.

În aceeaşi măsură au apreciat neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate subiectivă şi în ceea ce presupune reţinerea infracţiunii de fals intelectual - art. 321 din C. pen., apreciind că sub acest aspect intenţia trebuie să fie directă, adică cu forme de conştientizare şi voliţionale perfecte în sensul comiterii fraudei, chestiune fără fundament, atât timp cât nu s-a făcut dovada niciunei interferări de interese şi scopuri cu cele ale familiei H.

Chiar şi sub aspectul mobilului complicelui ce ar justifica o astfel de faptă de fraudă cu fonduri europene, condiţiile de tipicitate sunt acelea ale unor avantaje patrimoniale de tip personal, chestiune neacuzată şi în raport cu care nu există nicio bănuială nici la nivel de indiciu.

Pe cale de consecinţă, faţă de argumentele expuse, inculpaţii prin apărători aleşi au apreciat admisibilitatea căii de atac a recursurilor în casaţie, faptele realizate de ei neavând aptitudinea de a atrage o răspundere penală, ci una administrativă, ca şi în cazul colegilor lor în cazuri similare.

De asemenea au fost depuse la dosarul curţii de apel concluziile Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie privind pe fiecare inculpat, E., aflate la filele x şi respectiv D., aflate la filele x, având însă acelaşi conţinut pentru ambii inculpaţi, în sensul, fiind făcut istoricul cauzei cu privire la sentinţa pronunţată de prima instanţă, care a fost, în esenţă situaţia de fapt pentru care s-a considerat ca fiind îndeplinite condiţiile de tipicitate ale faptei reţinute pentru fiecare inculpat şi decizia pronunţată de instanţa de apel.

În conţinutul acestora, procurorul a arătat că potrivit verificărilor efectuate la compartimentul grefă al Curţii de Apel Craiova, decizia penală sus menţionată a fost comunicată ambilor inculpaţi la data de 13.10.2021, iar la data de 16.11.2021 la Curtea de Apel Craiova, la Curtea de Apel Craiova s-au înregistrate ambele cereri de recurs în casaţie, împrejurare faţă de care, cu titlu preliminar a considerat că acestea sunt inadmisibile, recursurile fiind introduse de către inculpaţi cu depăşirea termenului de 30 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 435 din C. proc. pen. (ultima zi de declarare a recursurilor în casaţie fiind 15.11.2021). În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (2) din C. proc. pen. a solicitat ca instanţa supremă să respingă, prin încheiere definitivă, cererile de recursuri în casaţie a inculpaţilor, ca fiind inadmisibile.

În subsidiar, în ipoteza în care s-a constatat că recursurile în casaţie formulate de inculpaţii E. şi D. sunt admisibile în principiu, în baza dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. a solicitat, respingerea, ca nefondate, a recursurilor în casaţie, pentru următoarele considerente:

Astfel, prin cererile de recursuri în casaţie, inculpaţii E. şi D. au susţinut că, faptele săvârşire de aceştia nu sunt prevăzute de legea penală, lipsind tipicitatea în raport cu inexistenţa unei interferenţe între atele pretins false folosite/prezentate de H. în calitate de autor şi actele de contro ale OJDRP la a căror realizare au participat inculpaţii D. şi E., nu există nicio suprapunere între cele două acte, nici din punct de vedere temporal şi nici cât priveşte natura acestora. Actele întocmite de inculpat nu sunt acele acte care formează obiectul material al infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi prin ele însele, nu au capacitatea de a conduce la consecinţa obţinerii pe nedrept a unor sume de bani din bugetul UE, neexistând o legătură de cauzalitate între aceste documente şi rezultat. Caracterul acelor acte este acela de acte administrative, de tip intern ce pot fi încheiate unilateral de funcţionari sau cu semnătură conjunctă de către beneficiari, funcţia lor fiind aceea de a atesta o realitate faptică cu privire la implementarea proiectului la un anumit moment, fără a căpăta o validitate suplimentară prin semnătura beneficiarului. Încheierea actelor de control este o chestiune autonomă ce ţine de îndeplinirea în mod probatoriu a activităţii/sarcinilor de serviciu, iar ea nu se intersectează în niciun mod cu tiparul documentaţiei frauduloase folosite de beneficiar în susţinerea intereselor de a obţine pe nedrept sume necuvenite din bugetul unional.

Recunoscând vicierea actelor întocmite, în sensul consemnării nereale a prezenţei beneficiarului, recurenţii inculpaţi au susţinut că, un astfel de viciu care nu deformează condiţiile economice ale proiectului atrage o răspundere administrativă şi nu una penală.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Decizia nr. 350/RC/2015, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală) s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. exclud în totalitare din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptelor, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespunde tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului."

În raport cu cele de mai sus, procurorul a observat că, prin decizia recurată, instanţa de apel a constatat că, în ceea ce-i priveşte pe inculpaţii E. şi D., prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, iar vinovăţia inculpaţilor este dovedită în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă, de probatoriile administrate pe parcursul procesului penal. Faptele pentru care a fost condamnat inculpatul, astfel cu au fost descrise, întrunesc condiţiile de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, iar criticile recurentului privesc chestiunile de fapt analizate de instanţa de fond, respectiv de apel, chestiuni ce excedează căii extraordinare de atac a recursului în casaţie.

Astfel, criticile recurenţilor au fost amplu examinate de instanţa de apel în considerentele deciziei recurate, prin însuşirea argumentaţiei instanţei de fond (a se vedea pag. 34 - 40 ale Deciziei nr. 1232/07.10.2021 a Curţii de Apel Craiova), reţinându-se că acestea sunt nefondate; s-a constatat în mod corect de instanţa de apel că, între actele autorului şi actele complicelui nu este necesar să existe o interferenţă de genul celei la care se face referire în cuprinsul motivelor de apel, reiterate în cererile de recurs în casaţie, şi nicio suprapunere în timp, în cazul infracţiunilor de rezultat - infracţiunile ce au în conţinutul constitutiv referiri la rezultatul produs, cum sunt faptele din speţă, activitatea complicelui putând fi ulterioară activităţii ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii, însă anterioară producerii rezultatului cerut de lege pentru consumarea infracţiunii, Rezultatul cerut de lege şi anume obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său a fost prevăzut de inculpaţii D. şi E., iar în contextul în care s-a efectuat verificarea în teren, nu au existat elemente pe care să le evalueze superficial şi în raport cu care să aprecieze că acest rezultat nu se va produce. Dimpotrivă, verificarea s-a efectuat de către inculpaţi pur formal, aceştia urmărind doar să întocmească actele ce erau necesare pentru a se face plata tranşei a II-a, fiindu-le indiferent dacă în urma întocmirii acestor acte se produce sau nu un prejudiciu în bugetul general al Uniunii Europene sau în bugetele administrate de aceasta ori în numele său.

Şi în ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. s-a reţinut în mod corect de către instanţele de fond şi apel că fapta inculpaţilor, constând în consemnarea unor aspecte nereale, întruneşte concomitent elementele de tipicitate ale acestei infracţiuni, atât sub aspect obiectiv, cât şi sub aspect subiectiv.

Faţă de aspectele de mai sus, procurorul a considerat că nu pot fi admise criticile recurenţilor E. şi D., întrucât în această cale extraordinară de atac a recursului în casaţie nu se poate face o nouă apreciere a materialului probator administrat, faţă de natura juridică a acestei căi de atac extraordinare.

Totodată, nu se poate avea în vedere nici solicitarea de achitare a recurenţilor, pe motiv că falsul intelectual nu a fost săvârşită cu forma de vinovăţie prevăzută de lege, întrucât condiţia de tipicitate subiectivă nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., ce se referă la condamnarea inculpaţilor pentru o faptă care nu este prevăzută de lege, deci numai sub aspectul condiţiilor de tipicitate obiectivă.

În baza dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a solicitat obligarea recurenţilor inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 27.01.2022.

În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curţi, filele x, magistratul asistent a arătat că data comunicării Deciziei penale nr. 1232 din data de 07 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, inculpaţilor D. şi E. a fost 13.10.2021. la data de 16/17 septembrie 2021 la Penitenciarul Poarta Albă, unde se afla încarcerat inculpatul.

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 15.11.2021, iar ambii inculpaţi D. şi E. au declarat fiecare recurs în casaţie la data de 15.11.2021 (data de pe plic).

Cererea de recurs în casaţie au fost comunicate la data de 29.11.2021 inculpaţilor F., C., B., A., la data de 02.12.2021 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A.S.T. Craiova şi părţii civile Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, la 03.12.2021 inculpatului G..

La data de 28.11.2021 a fost comunicată inculpatului E. cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul D. şi inculpatului D. cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul E..

La data de 13.12.2021 au fost depuse concluzii scrise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. S.T. Craiova.

La data de 24.12.2021 au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererile de recursuri în casaţie formulate de inculpaţii D. şi E., stabilindu-se termen pentru data de 27 ianuarie 2022 pentru examinarea, în cameră de consiliu, conform art. 440 alin. (1) din C. proc. pen., a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie.

Inculpaţii au invocat cazul de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivare, s-a arătat că actele întocmite de către inspectorii verificatori din cadrul Serviciului Verificări cereri de Plată din cadrul OJPDRP Mehedinţi nu formează obiectul material al infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi că ele nu au capacitatea de a conduce la obţinerea " pe nedrept" a unor sume de bani din bugetul U.E., neexistând o legătură de cauzalitate între aceste documente şi rezultat. În altă ordine de idei, s-a menţionat că aceste documente, fără a exista o conivenţă între funcţionarii care le-au întocmit şi beneficiar, cu distorsionarea lor sub aspecte neesenţiale, nu pot conduce la consecinţa unei fraude în dauna bugetului unional.

Sub un prim aspect, acţiunile infracţionale ce trebuiesc materializate sub forma celor două modalităţi alternative ale elementului material - folosirea sau prezentarea, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 181, trebuiesc făcute personal de beneficiar situaţie care, cel puţin în ceea ce priveşte actul tehnic de verificare din data de 25.02.2014 şi Raportul de Verificare din 07.05.2014 nu s-a realizat, ambele acte având rolul de acte administrative şi fiind concepute în demersurile administrative ulterioare, în cadrul intern al OJPDRP Mehedinţi. Astfel, numai numitei H. în calitate de autor îi putea fi reproşată utilizarea sau întrebuinţarea de documente false, inexacte, incomplete, or aceste documente nu au ajuns în posesia sa pentru a exercita orice fel de acţiuni legale/nelegale în legătură cu ele .

De altfel, sub aspectul elementului material subsecvent "prezentarea", acţiunea presupune un demers personal de tipul înfăţişării în faţa autorităţii pentru ca actele să fie examinate, or, aceste acte de verificare nu au ajuns niciodată în posesia ei pentru a putea face obiectul unei folosiri sau prezentări, după cum condiţionează elementul material infracţiunea de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Caracterul acestor acte este acela de acte administrative, de tip intern, ce pot fi încheiate unilateral de funcţionari sau cu semnătură conjunctă de către beneficiari. Funcţia lor este aceea de a atesta o realitate faptică cu privire la implementarea proiectului la un anumit moment dat, fără a căpăta o validitate suplimentară prin semnătura beneficiarului.

Pe cale de consecinţă, nu există vreun tip de interferenţă între această categorie de acte şi actele frauduloase pe care beneficiarul le prezintă în mod trunchiat pentru a obţine pe nedrept fonduri din bugetul U.E.

Încheierea actelor de control este o chestiune autonomă ce ţine de îndeplinirea în mod probatoriu a activităţii/sarcinilor de serviciu, iar ea nu se intersectează cu tiparul documentaţiei frauduloase folosite de beneficiar în susţinerea intereselor de a obţine pe nedrept sume necuvenite.

Plecând de la definiţia fraudei ce aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii şi care stabileşte ca elemente de tip operaţional utilizarea sau prezentarea de declaraţii sau documente false, inexacte, incorecte sau incomplete, având ca efect deturnarea sau reţinerea necuvenită de fonduri de la bugetul Uniunii ori de la bugete gestionate de Uniune sau în numele acesteia, se remarcă legătura de tip cauzal între acest tip de documente şi consecinţă.

Din acest punct de vedere actele administrative astfel încheiate nu pot să realizeze autonom legătura de cauzalitate, pentru că ele nu au natura de a îndeplini caracteristicile proprii de exigibilitate ale beneficiarului, aceste tip de acte fiind doar cele care sunt folosite personal de beneficiar şi care profilează calităţile acestuia pentru a putea fi selectat şi ulterior, în etapa execuţiei, pentru a-i putea fi decontate sumele de bani cheltuite.

Nu există nicio acţiune personală care să se circumscrie elementului material al infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, pentru care s-au decis elemente de culpabilitate, atât în fond cât şi în apel, în contextul în care aceste documente de verificare pe teren nu au fost "folosite sau prezentate" personal de către autor, dar şi mai important, nu au nici o legătură cu actele frauduloase ale autorului-beneficiar.

Pe de altă parte, prin ele însele aceste acte de control nu au capabilitatea de a obţine sume de bani din bugetul U.E., elementele care dau exigibilitate proiectului fiind cele prezentate de către beneficiar.

Nu este susţinută, nici măcar din perspectiva acuzării, o conivenţă între beneficiar şi modul defectuos în care aceştia au fost de acord să completeze aceste documente, ceea ce determină o analiză proprie a acestor documente, fără raţionalizarea preconcepută că ele sunt realizate pentru a sprijini o fraudă, în situaţia în care actele frauduloase folosite de beneficiar sunt declaraţii pe proprie răspundere, folosite cu mai mult de trei ani înainte de realizarea pe teren a controlului efectuat de inculpaţi. Nici natura acestor acte nu interferează, nici semnificaţia şi funcţiilor lor nu sunt identice, nici etapa din proiect în care au fost folosite nu este aceeaşi, nici condiţia temporală nu este îndeplinită, pentru a opina în sensul existenţei unei întrepătrunderi între ele.

Astfel, declaraţiile pe proprie răspundere făcute de H. pentru a îndeplini condiţiile de eligibilitate sunt la nivelul anilor 2010 - 2011, la momentul întocmirii proiectului, în timp ce actele de verificare realizate de inculpaţi sunt făcute în vara anului 2014, în contextul execuţiei proiectului deja validat. Aşadar, acele documente prezentate în fals îşi produseseră efectul în cadrul etapei de selectare a persoanelor eligibile să adopte Măsura 112 şi nu în cazul etapei execuţionale de decontare a sumelor de bani.

Dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 78/2000 nu stabilesc de plano calitatea de subiect al infracţiunii de fraudă cu fonduri europene. Dimpotrivă, infracţiunea circumstanţiază răspunderea penală în sarcina beneficiarilor de fonduri europene, iar complici nu pot fi decât acele persoane care sprijină în sensul elementului material şi care acţionează subiectiv, la nivel principial, cu aceleaşi scopuri ca şi autorul. Nu se poate reţine în această cauză nicio participare obiectivă în cadrul elementului material şi nici o similaritate de scopuri cu cea a autorului.

Faţă de aceste considerente au arătat că: răspunderea penală nu este o răspundere obiectivă, ci este o răspundere subiectivă, astfel că pentru a fi trasă la răspundere penală o persoană, trebuie demonstrate participarea în concret a acelei persoane la comiterea faptei, prin indicarea actelor materiale pe care acesta le-a săvârşit şi care ar întruni elementele materiale ale infracţiunii; probele administrate în cauză nu dovedesc interferarea inculpaţilor în activităţile şi interesele familiei H.

De asemenea, conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, presupune o conduită activă care presupune realizarea de documente false care să trunchieze realitatea economică şi care să conducă la obţinerea de fonduri pe nedrept, simplele erori în documentaţia întocmită de funcţionarul public în legătură cu implementarea proiectului şi executarea lui şi care nu distorsionează realitatea economică nefiind de natură a atrage răspunderea penală.

Au menţionat că, faptul consemnării prezenţei beneficiarului, în condiţiile în care acesta nu era prezent, apreciind că fiind vorba de o entitate familială - PFA şi în raport cu răspunderea solidară în cazul comunităţii de bunuri şi soţul poate reprezenta valid PFA la o astfel de verificare, un astfel de viciu care nu deformează condiţiile economice ale proiectului atrage o răspundere administrativă, pe neconformitatea actului administrativ şi nu una de natură penală.

O interpretară contrară ar conduce la ideea că răspunderea penală este una obiectivă în ceea ce priveşte funcţionarii APDRP şi că aceştia răspund penal pentru orice culpă sau acţiune concretă, ceea ce este contrar, atât textului de lege, cât şi practicii şi doctrinei judiciare, potrivit căreia răspunderea este cantonată de activitatea de facto în ceea ce priveşte plăsmuirea şi folosirea cu rea-credinţă a documentelor sau declaraţiilor false sau incomplete, inexacte şi nu deţinerea, simplă a calităţii de funcţionar.

În aceeaşi măsură au apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate subiectivă în ceea ce priveşte reţinerea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 din C. pen., apreciind că sub acest aspect intenţia trebuie să fie directă, adică cu forme de conştientizare şi voliţionale perfecte în sensul comiterii fraudei, chestiune fără fundament atât timp cât nu s-a făcut dovada interferării de interese şi scopuri cu cele ale familiei H.

Chiar şi sub aspectul mobilului complicelui ce ar justifica fapta de fraudă a fondurilor europene, condiţiile de tipicitate sunt acelea ale unor avantaje patrimoniale de tip personal, neexistând vreun indiciu în acest sens.

Au solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. cu rap. la art. 438 alin. (1) pct. 7 şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 din C. proc. pen., casarea hotărârii, achitarea şi conformarea la regulile de drept aplicabile, în raport, cu faptul că imputaţiile de natură penală nu sunt prevăzute de legea penală.

Magistratul asistent a concluzionat asupra cererilor de recurs în casaţie că îndeplinesc cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpaţilor, hotărârea care se atacă (Decizia penală nr. 1232 din data de 07 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori), precum şi semnătura apărătorilor aleşi ai inculpaţilor care au exercitat calea de atac, în numele acestora.

Îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Prin încheierea de şedinţă de Cameră de Consiliu din 27 ianuarie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, aflată la dosarul Înaltei Curţi, completul, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii E. şi D. împotriva Deciziei penale nr. 1232/2021 din data de 07 octombrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

S-a trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererilor de recurs în casaţie formulată de inculpaţii E. şi D..

S-a fixat termenul la data de 10 februarie 2022, ora 9:00, pentru când se vor cita inculpaţii, precum şi încunoştinţarea telefonică a apărătorilor aleşi şi recurenţilor inculpaţi.

Pentru a se dispune astfel, completul a reţinut în sinteză ceea ce au reţinut prima instanţă şi instanţa de apel, precum şi aspectele mai sus menţionate din raportul magistratului asistent.

Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 1232 din data de 07 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel.

Cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpaţilor, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura apărătorilor aleşi ai inculpaţilor care au exercitat calea de atac, în numele acestora.

Îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursurile formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul cererilor de recurs în casaţie a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivare, s-a arătat că actele întocmite de către inspectorii verificatori din cadrul Serviciului Verificări cereri de Plată din cadrul OJPDRP Mehedinţi nu formează obiectul material al infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi că ele nu au capacitatea de a conduce la obţinerea " pe nedrept" a unor sume de bani din bugetul U.E., neexistând o legătură de cauzalitate între aceste documente şi rezultat. În altă ordine de idei, s-a menţionat că aceste documente, fără a exista o conivenţă între funcţionarii care le-au întocmit şi beneficiar, cu distorsionarea lor sub aspecte neesenţiale, nu pot conduce la consecinţa unei fraude în dauna bugetului unional.

Sub un prim aspect, acţiunile infracţionale ce trebuiesc materializate sub forma celor două modalităţi alternative ale elementului material - folosirea sau prezentarea, în cazul infracţiunii prevăzute de art. 181, trebuiesc făcute personal de beneficiar situaţie care, cel puţin în ceea ce priveşte actul tehnic de verificare din data de 25.02.2014 şi Raportul de Verificare din 07.05.2014 nu s-a realizat, ambele acte având rolul de acte administrative şi fiind concepute în demersurile administrative ulterioare, în cadrul intern al OJPDRP Mehedinţi. Astfel, numai numitei H. în calitate de autor îi putea fi reproşată utilizarea sau întrebuinţarea de documente false, inexacte, incomplete, or aceste documente nu au ajuns în posesia sa pentru a exercita orice fel de acţiuni legale/nelegale în legătură cu ele .

De altfel, sub aspectul elementului material subsecvent "prezentarea", acţiunea presupune un demers personal de tipul înfăţişării în faţa autorităţii pentru ca actele să fie examinate, or, aceste acte de verificare nu au ajuns niciodată în posesia ei pentru a putea face obiectul unei folosiri sau prezentări, după cum condiţionează elementul material infracţiunea de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

Caracterul acestor acte este acela de acte administrative, de tip intern, ce pot fi încheiate unilateral de funcţionari sau cu semnătură conjunctă de către beneficiari. Funcţia lor este aceea de a atesta o realitate faptică cu privire la implementarea proiectului la un anumit moment dat, fără a căpăta o validitate suplimentară prin semnătura beneficiarului.

Pe cale de consecinţă, nu există vreun tip de interferenţă între această categorie de acte şi actele frauduloase pe care beneficiarul le prezintă în mod trunchiat pentru a obţine pe nedrept fonduri din bugetul U.E.

Încheierea actelor de control este o chestiune autonomă ce ţine de îndeplinirea în mod probatoriu a activităţii/sarcinilor de serviciu, iar ea nu se intersectează cu tiparul documentaţiei frauduloase folosite de beneficiar în susţinerea intereselor de a obţine pe nedrept sume necuvenite.

Plecând de la definiţia fraudei ce aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii şi care stabileşte ca elemente de tip operaţional utilizarea sau prezentarea de declaraţii sau documente false, inexacte, incorecte sau incomplete, având ca efect deturnarea sau reţinerea necuvenită de fonduri de la bugetul Uniunii ori de la bugete gestionate de Uniune sau în numele acesteia, se remarcă legătura de tip cauzal între acest tip de documente şi consecinţă.

Din acest punct de vedere actele administrative astfel încheiate nu pot să realizeze autonom legătura de cauzalitate, pentru că ele nu au natura de a îndeplini caracteristicile proprii de exigibilitate ale beneficiarului, aceste tip de acte fiind doar cele care sunt folosite personal de beneficiar şi care profilează calităţile acestuia pentru a putea fi selectat şi ulterior, în etapa execuţiei, pentru a-i putea fi decontate sumele de bani cheltuite.

Nu există nicio acţiune personală care să se circumscrie elementului material al infracţiunii prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, pentru care s-au decis elemente de culpabilitate atât în fond cât şi în apel, în contextul în care aceste documente de verificare pe teren nu au fost" folosite sau prezentate " personal de către autor, dar şi mai important, nu au nicio legătură cu actele frauduloase ale autorului-beneficiar.

Pe de altă parte, prin ele însele aceste acte de control nu au capabilitatea de a obţine sume de bani din bugetul U.E., elementele care dau exigibilitate proiectului fiind cele prezentate de către beneficiar.

Nu este susţinută, nici măcar din perspectiva acuzării, o conivenţă între beneficiar şi modul defectuos în care aceştia au fost de acord să completeze aceste documente, ceea ce determină o analiză proprie a acestor documente, fără raţionalizarea preconcepută că ele sunt realizate pentru a sprijini o fraudă, în situaţia în care actele frauduloase folosite de beneficiar sunt declaraţii pe proprie răspundere, folosite cu mai mult de trei ani înainte de realizarea pe teren a controlului efectuat de inculpaţi. Nici natura acestor acte nu interferează, nici semnificaţia şi funcţiilor lor nu sunt identice, nici etapa din proiect în care au fost folosite nu este aceeaşi, nici condiţia temporală nu este îndeplinită, pentru a opina în sensul existenţei unei întrepătrunderi între ele.

Astfel, declaraţiile pe proprie răspundere făcute de H. pentru a îndeplini condiţiile de eligibilitate sunt la nivelul anilor 2010 - 2011, la momentul întocmirii proiectului, în timp ce actele de verificare realizate de inculpaţi sunt făcute în vara anului 2014, în contextul execuţiei proiectului deja validat. Aşadar, acele documente prezentate în fals îşi produseseră efectul în cadrul etapei de selectare a persoanelor eligibile să adopte Măsura 112 şi nu în cazul etapei execuţionale de decontare a sumelor de bani.

Dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 78/2000 nu stabilesc de plano calitatea de subiect al infracţiunii de fraudă cu fonduri europene. Dimpotrivă, infracţiunea circumstanţiază răspunderea penală în sarcina beneficiarilor de fonduri europene, iar complici nu pot fi decât acele persoane care sprijină în sensul elementului material şi care acţionează subiectiv, la nivel principial, cu aceleaşi scopuri ca şi autorul. Nu se poate reţine în această cauză nicio participare obiectivă în cadrul elementului material şi nici o similaritate de scopuri cu cea a autorului.

Faţă de aceste considerente au arătat că: răspunderea penală nu este o răspundere obiectivă, ci este o răspundere subiectivă, astfel că pentru a fi trasă la răspundere penală o persoană, trebuie demonstrate participarea în concret a acelei persoane la comiterea faptei, prin indicarea actelor materiale pe care acesta le-a săvârşit şi care ar întruni elementele materiale ale infracţiunii; probele administrate în cauză nu dovedesc interferarea inculpaţilor în activităţile şi interesele familiei H.

De asemenea, conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, presupune o conduită activă care presupune realizarea de documente false care să trunchieze realitatea economică şi care să conducă la obţinerea de fonduri pe nedrept, simplele erori în documentaţia întocmită de funcţionarul public în legătură cu implementarea proiectului şi executarea lui şi care nu distorsionează realitatea economică nefiind de natură a atrage răspunderea penală.

Au menţionat că, faptul consemnării prezenţei beneficiarului, în condiţiile în care acesta nu era prezent, apreciind că fiind vorba de o entitate familială - PFA şi în raport cu răspunderea solidară în cazul comunităţii de bunuri şi soţul poate reprezenta valid PFA la o astfel de verificare, un astfel de viciu care nu deformează condiţiile economice ale proiectului atrage o răspundere administrativă, pe neconformitatea actului administrativ şi nu una de natură penală.

O interpretară contrară ar conduce la ideea că răspunderea penală este una obiectivă în ceea ce priveşte funcţionarii APDRP şi că aceştia răspund penal pentru orice culpă sau acţiune concretă, ceea ce este contrar, atât textului de lege, cât şi practicii şi doctrinei judiciare, potrivit căreia răspunderea este cantonată de activitatea de facto în ceea ce priveşte plăsmuirea şi folosirea cu rea-credinţă a documentelor sau declaraţiilor false sau incomplete, inexacte şi nu deţinerea, simplă a calităţii de funcţionar.

În aceeaşi măsură au apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate subiectivă în ceea ce priveşte reţinerea infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 din C. pen., apreciind că sub acest aspect intenţia trebuie să fie directă, adică cu forme de conştientizare şi voliţionale perfecte în sensul comiterii fraudei, chestiune fără fundament atât timp cât nu s-a făcut dovada interferării de interese şi scopuri cu cele ale familiei ...

Chiar şi sub aspectul mobilului complicelui ce ar justifica fapta de fraudă a fondurilor europene, condiţiile de tipicitate sunt acelea ale unor avantaje patrimoniale de tip personal, neexistând vreun indiciu în acest sens.

Au solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. cu rap. la art. 438 alin. (1) pct. 7 şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza 1 din C. proc. pen., casarea hotărârii, achitarea şi conformarea la regulile de drept aplicabile, în raport, cu faptul că imputaţiile de natură penală nu sunt prevăzute de legea penală.

Pentru aceste considerente, având în vedere că cererile de recurs în casaţie îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., a admis în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii E. şi D. împotriva Deciziei penale nr. 1232/2021 din data de 07 octombrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

A trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererilor de recurs în casaţie formulate de inculpaţii E. şi D., fixând termen la data de 10 februarie 2022, ora 09:00, pentru când se vor cita recurenţii inculpaţi şi vor fi încunoştinţaţi telefonic apărătorii aleşi ai recurenţilor inculpaţi.

La termenul de judecată de la 10 februarie 2022, Înalta Curte, având în vedere că este primul termen de judecată, conform art. 357 alin. (1) raportat la art. 356 alin. (3) din C. proc. pen., art. 10 din C. proc. pen. şi art. 6 CEDO a admis cererea formulată de către apărătorul ales al recurenţilor inculpaţi E. şi D., de amânare a judecării cauzei pentru garantarea dreptului la apărare al inculpaţilor, a amânat cauza la data de 24 februarie 2022, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă de la data menţionată, aflată la dosarul Înaltei Curţi.

La termenul de astăzi, 24 februarie 2022, apărătorul ales al recurenţilor inculpaţi E. şi D., în concluziile orale, în dezbateri a susţinut că recursul în casaţie este întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

A solicitat să se analizeze dacă situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de instanţele fond şi apel, corespunde sau nu infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000 cu privire la care s-au pronunţat cele două hotărâri recurate de inculpaţi, fără a se proceda la o reevaluare sau reapreciere a stării de fapt.

A considerat că este vorba despre o ilegalitate în aplicarea legii penale în sens material, învederând, totodată, faptul că cei doi funcţionari publici erau membri în cadrul OJPDRP - Mehedinţi, actualul AFIR. A menţionat că cele două acte la care înţelege să facă referire, cu nuanţă administrativă, un act de verificare tehnică din 25.04.2014 şi, ulterior, un raport de evaluare întocmit la 7.05.2014, sunt acte concepute în cadrul intern, fiind acte de natură administrativă, acte care intră într-un mecanism procedural a tot ceea ce înseamnă implementarea unui proiect finanţat din bugetul european.

Or, ceea ce apărarea susţine este faptul că aceste acte nu determină, în vreun fel sau altul, ca obiect material, cumva posibilitatea de a fi în interiorul elementului material al infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, făcând referire la folosire sau la prezentare în faţa autorităţii. Aceste acte de verificare nu au ajuns în niciun fel în posesia autorului. Ele sunt acte interne, acte consumate într-o procedură şi fără să aibă vreo relevanţă cauzală cu tot ceea ce înseamnă prejudiciu. Practic, cei doi funcţionari publici nu au făcut altceva decât să constate o stare de fapt, puteau să aibă sau nu semnătura conjunctă a beneficiarului. Li s-a imputat acest fapt, şi anume că beneficiarul nu a semnat în mod real acele documente. Din această perspectivă, susţinerile apărării sunt în sensul că nu există o similitudine cu condiţiile cerute de dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 78/2000, potrivit cărora actele să fie trunchiate sub aspectul adevărului, să fie esenţiale în modul în care modifică toată procedura de atribuire şi, care în mare parte, vin de la beneficiar.

Deopotrivă, a opinat că nu există o legătură cauzală între aceste documente şi obţinerea directă a fondurilor pentru că cele două documente nu dau condiţiile de exigibilitate sumelor de bani pe mai departe. Ele sunt acte concepute în cadrul unui mecanism intern de natură administrativă şi sunt deosebite faţă de ceea ce pretind dispoziţiile art. 181 din Legea nr. 78/2000, ca obiect material, acele înscrisuri cumva modificate şi care conferă condiţii de eligibilitate beneficiarului unui proiect, în sensul în care acestuia îi sunt decontate în mod nelegal sume de bani provenite din bugetul Uniunii Europene sau bugetele auxiliare administrate de către acesta.

În aceeaşi măsură, criticabil, din punctul de vedere al apărării, este conceptul de complicitate atribuit ca şi participaţie în această cauză, reţinut de plano între beneficiarul acestui proiect şi cei doi funcţionari tehnici. A arătat că nu înţelege în ce măsură este incidentă această situaţie, atâta vreme cât există o deosebire esenţială şi din punct de vedere temporal al modului în care cele două părţi acţionează. Astfel, inculpaţilor le este imputat viciul în procedura de serviciu la nivelul anului 2014 prin cele două acte despre care a amintit mai devreme în timp ce beneficiarului îi este reproşată documentaţia incipientă de acordare a acestei finanţări europene în anul 2011. Practic, nu s-a stabilit în niciun fel vreo conivenţă între cele două părţi pentru a putea fi susţinută în vreun fel ideea de complicitate.

Ceea ce fac funcţionarii publici afectează fără discuţie relaţiile de serviciu pentru că modifică modul corect în care lucrurile se desfăşoară în timpul serviciului, în timp ce beneficiarul îşi modifică la începutul proiectului condiţiile de eligibilitate pentru a putea accede la acea finanţare. Sunt lucruri deosebite. Nu există un raport direct între ei, vreun element de subiectivitate, context în care este criticabilă şi reţinerea participaţiei sub forma complicităţii.

Pe de altă parte, a solicitat a fi avute în vedere şi schimbările de încadrare juridică, în primă fază urmărirea penală vizând infracţiunea prevăzută de art. 297 din C. pen., prin raportare la art. 132 din Legea nr. 78/2000, o chestiune corectă, din punctul său de vedere, în raport cu o eventuală imputaţie penală adusă funcţionarilor publici, numai că într-o abordare de oportunitate, observând că nu există normă legală încălcată şi că tot ceea ce se încălca era o dispoziţie din "Ghidul Solicitantului" care nu este act normativ, procurorul schimbă încadrarea juridică şi permută practic relaţiile sociale afectate din ceea ce înseamnă infracţiunea de serviciu în infracţiune de natură economică, prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000.

A solicitat instanţei să constate că faptele imputate celor doi funcţionari nu aparţin domeniului penal. Practic, răspunderea nu are caracter penal, nenumărate situaţii de acest tip vizându-i pe colegii acestora sunt calificate, ca şi abateri disciplinare. Nu au făcut altceva decât să constate o stare de fapt într-un document tehnico-administrativ.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursurilor în casaţie declarate de cei doi inculpaţi au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursurile în casaţie declarate de inculpaţii E. şi D. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport, cu motivele invocate de ambii inculpaţi ce se vor analiza prin prisma aceluiaşi caz de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursurile în casaţie declarate de inculpaţi, ca fiind nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta.

Prealabil analizei recursurilor în casaţie ale inculpaţilor se impun a fi făcute câteva scurte consideraţii de ordin teoretic cu privire la natura juridică a recursului în casaţie şi referitor la cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Astfel, prin C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, recursul în casaţie a devenit o cale de atac extraordinară, având ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Altfel spus pe calea recursului în casaţie nu se pot remedia o greşită apreciere a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penale incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, nu se judecă procesul propriu-zis, ci se verifică numai dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat este aplicabil doar în acele situaţii în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de apel, nu mai era prevăzută ca şi infracţiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operaţiune presupune doar ieşirea din vigoare a unei dispoziţii legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancţionează penal o faptă, aceasta nu îşi mai găseşte corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.

De asemenea, s-a statuat în doctrină dar şi pe cale jurisprudenţială că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I "fapta nu este prevăzută de legea penală". Acelaşi temei include şi situaţiile referitoare la lipsa situaţiei - premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia.

Înalta Curte, verificând considerentele deciziei instanţei de apel constată că aceasta şi-a însuşit baza factuală stabilită de prima instanţă în ceea ce-i priveşte pe cei doi inculpaţi E. şi D., reţinând ca fiind îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor de fals intelectual, prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen. şi complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, facă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 181 din Legea nr. 78/2000, comise de cei doi inculpaţi.

Astfel, faptele inculpaţilor E. şi D., constând în aceea că, în calitate de experţi în cadrul OJPDRP Mehedinţi- Serviciul Verificări Cereri de Plată, au atestat în mod nereal, cu prilejul întocmirii Raportului de Verificare nr. x/07.05.2014 că la data de 25.04.2014 că inculpata H. - reprezentant legal al proiectului din Dosarul de finanţare nr. x - a fost prezentă şi a participat nemijlocit la verificările în teren pentru a se stabili eligibilitatea cererii de plată tranşa a II-a, deşi aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat niciun document, la verificarea din teren participând inculpatul G., fără ca acesta să aibă vreo calitate sau împuternicire ori capacitate de reprezentare legală în Dosarul de finanţare nr. x, s-a apreciat că întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 321 alin. (1) din C. pen.

Faptele aceloraşi inculpaţi, constând în aceea că au ajutat-o pe inculpata H. la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112 a proiectului "Instalarea tânărului H., din localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi" să obţină în mod injust suma de 69.172,80 RON, reprezentând 40 % din valoarea totală a contractului de finanţare de 40.000 euro, prin atestarea în mod nereal, cu prilejul întocmirii Raportului de Verificare nr. x/07.05.2014 că la data de 25.04.2014 inculpata H. - reprezentant legal al proiectului din Dosarul de finanţare nr. x - a fost prezentă şi a participat nemijlocit la verificările în teren, condiţie esenţială pentru a se stabili eligibilitatea cererii de plată tranşa a II-a, deşi aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat niciun document, la verificarea din teren participând inculpatul G. fără ca acesta să aibă vreo calitate sau împuternicire ori capacitate de reprezentare legală în Dosarul de finanţare nr. x, s-a apreciat că întrunesc condiţiile de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep., cele două infracţiuni aflându-se în concurs ideal, în condiţiile art. 38 alin. (2) din C. pen., întrucât aceleaşi acţiuni ale fiecărui inculpat au avut urmări care realizează conţinutul ambelor infracţiuni menţionate.

Instanţa de apel a analizat condiţiile cerute de lege pentru existenţa formei de participaţie penală a complicităţii.

Astfel, a arătat că aceasta este forma de participaţie penală reglementată de art. 48 din C. pen. actual care prevede că este complice persoana care, cu intenţie, înlesneşte sau ajută, în orice mod la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Spre deosebire de celelalte forme de participaţie - coautorat, instigare - complicitatea reprezintă o contribuţie indirectă, mediată la săvârşirea infracţiunii, de aceea este considerată formă de participaţie secundară, în raport cu celelalte.

Pentru a se reţine complicitatea ca formă a participaţiei penale, trebuie să se constate îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:

- săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de o altă persoană în calitate de autor;

- săvârşirea de către complice a unor activităţi menite să înlesnească, să ajute pe autor la săvârşirea infracţiunii. Contribuţiile complicelui la săvârşirea infracţiunii de către autor sunt mediate, prin ele nu se realizează elementul material al infracţiunii sub acest aspect impunându-se a se sublinia şi faptul că, în doctrina judiciară penală (Drept penal român - Parte generală, Constantin Mitrache. Cristian Mitrache, Ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2019) - s-a precizat că actele de complicitate nu sunt indispensabile comiterii faptei de către autor. Cât priveşte activităţile ce pot fi subsumate unei complicităţi, activităţile de înlesnire sunt activităţile complicelui desfăşurate anterior comiterii infracţiunii, care se situează, aşadar, în faza de pregătire a săvârşirii infracţiunii şi sunt specifice complicităţii anterioare. Activităţile prin care se acordă un ajutor sunt activităţile desfăşurate de complice în timpul executării faptei de către autor, fiind specifice complicităţii concomitente;

- contribuţia complicelui să fi folosit efectiv autorului la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;

- săvârşirea actelor de ajutor sau de înlesnire trebuie să se fi realizat numai cu intenţie, directă, indirectă sau chiar intenţie depăşită cu precizarea că vinovăţia sub forma intenţiei este necesară pentru existenţa complicităţii numai pentru complice nu şi pentru autorul infracţiunii care poate săvârşi fapta, atât cu intenţie, în acest caz complicitatea fiind proprie sau perfectă, cât şi din culpă sau fără vinovăţie, când participaţia este improprie sau imperfectă (art. 52 alin. (2) şi (3) din C. pen.).

Din cele expuse anterior s-a constatat, diferit de susţinerile apelanţilor inculpaţi că, pentru existenţa complicităţii nu se cere să existe o înţelegere între autor şi complice, sau un motiv, ori un scop anume pe care să-l urmărească complicele atunci când îl ajută pe autor să comită infracţiunea. S-a reţinut, totodată că nu este necesar ca autorul să fie condamnat pentru actul comis de complice în caz contrar, în situaţia infracţiunii de furt, spre exemplu, ar însemna că activitatea unei persoane de a deschide uşa autorului şi de a-l ajuta să fugă de la locul faptei nu constituie complicitatea la infracţiunea de furt, deoarece autorul este condamnat pentru luarea bunului, iar nu pentru deschiderea unei uşi.

Între actele autorului şi actele complicelui nu este aşadar necesar să existe o interferenţă de genul celei la care se face referire în cuprinsul motivelor de apel şi nici o suprapunere în timp, în cazul infracţiunilor de rezultat - infracţiunile ce au în conţinutul constitutiv referiri la rezultatul produs, cum este fapta din speţă - activitatea complicelui putând fi ulterioară activităţii ce constituie elementul material al laturii obiective a infracţiunii (în cazul infracţiunii de furt la activitatea de luare, în cazul infracţiunii de înşelăciune, activitatea de inducere în eroare), însă anterioară producerii rezultatului cerut de lege pentru consumarea infracţiunii (în cazul infracţiunii de furt însuşirea bunului, în cazul infracţiunii de înşelăciune producerea unei pagube).

În acest sens este şi decizia 5/2019 pronunţată de ÎCCJ Completul competent să judece recursul în interesul legii prin care s-a stabilit că data săvârşirii infracţiunii şi, implicit, data de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale în cazul infracţiunilor simple a căror latură obiectivă implică producerea unei pagube ori realizarea unui folos necuvenit pe o perioadă de timp se înţelege momentul apariţiei primei pagube ori al obţinerii primului folos necuvenit. În cuprinsul acestei decizii ÎCCJ a arătat că, "atunci când infracţiunea comisă este o infracţiune de rezultat sau de pericol concret, dacă, în caz concret, urmarea tipică (corespunzătoare stadiului de infracţiune consumată) se produce la o oarecare distanţă în timp faţă de momentul desfăşurării (şi încetării comiterii) elementului material, momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a răspunderii penale este momentul consumării (data producerii primei urmări relevante penal/primul moment de la care fapta se poate încadra juridic drept infracţiune).".

Aceste considerente sunt pe deplin aplicabile şi în cazul infracţiunii prev. de art. 181 din Legea nr. 78/2000, infracţiune cu privire la care ÎCCJ - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în considerentele Deciziei nr. 4/2016 a arătat că, din modul de incriminare a faptei de obţinere pe nedrept de fonduri europene rezultă că această faptă penală reprezintă o formă atipică a infracţiunii de înşelăciune, neputându-se susţine existenţa a două infracţiuni, atât cea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000, cât şi cea de înşelăciune, prevăzută de art. 215 din C. pen. din 1969, în considerarea faptului că raporturile contractuale se derulează cu o singură autoritate contractantă.

Instanţa de control judiciar a analizat în concret condiţiile complicităţii la infracţiunea prevăzut de art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi a constatat că prima condiţie, privitoare la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală de o altă persoană în calitate de autor este îndeplinită în cauză, prin Sentinţa penală nr. 200 din 15.12.2016, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, definitivă prin Decizia penală nr. 1419/25.09.2017 a Curţii de Apel Craiova, H. a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 20 de zile închisoare, cu suspendarea executării sub supraveghere, conform art. 91 şi urm. din C. pen. pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen. şi patru infracţiuni de fals în declaraţii, prev. de art. 326 din C. pen., fiecare cu aplic. art. art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. şi art. 5 din C. pen.. Cu privire la infracţiunea prev. de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen., art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. comisă de H., s-a reţinut că a constat în aceea că, în calitate de persoană fizică, a înregistrat la data de 12.01.2012 la Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (A.P.D.R.P) - Centrul Judeţean Mehedinţi, sub nr. F 112021142700201, o cerere de finanţare prin Măsura 112 a Proiectului "Instalarea tânărului H., din localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi", iar la dosarul cu proiectul de afacere inculpata a depus declaraţii în fals, semnate de ea sau de alte persoane, şi s-a folosit de declaraţii care atestau fapte şi împrejurări nereale, declaraţii ce au fost folosite ca şi condiţii esenţiale la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112, proiect în baza căruia inculpata H. a accesat pe nedrept fonduri europene nerambursabile în valoare totală de 40.000 euro (20% contribuţia Guvernului României şi 80% contribuţia Uniunii Europene), bani ce i s-au acordat în două tranşe, respectiv la data de 21.08.2012 şi la data de 20.05.2014, fapt ce a avut ca rezultat prejudicierea bugetului Uniunii Europene şi al Guvernului României cu suma totală de 172.931,80 RON.

Referitor la cea de-a doua condiţie şi anume săvârşirea de către complice a unor activităţi menite să înlesnească, să ajute pe autor la săvârşirea infracţiunii s-a constatat că inculpaţii din cauză au ajutat-o pe H. să obţină cea de-a doua tranşă din valoarea Contractului de finanţare nr. x pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil prin aceea că, deşi la controlul în teren din data de 25.04.2014 H., reprezentatul legal al beneficiarului PFA H. nu a fost prezentă au atestat în fals că deplasarea în teren s-a efectuat cu reprezentantul în condiţiile în care probele din cauză au dovedit fără dubiu că la verificarea în teren a participat inculpatul G., soţul lui H., fără să aibă vreo împuternicire legală din partea beneficiarului PFA H.. Or, potrivit "GHIDULUI SOLICITANTULUI - "Instalarea tinerilor fermieri" - MĂSURA 112 - Sesiunea 1 - 29 iunie 2012 - Versiunea 05 din octombrie 2011", la CAPITOLUL 3 - Accesarea fondurilor nerambursabile acordate pentru instalarea tinerilor fermieri la punctul 3.1.3 VERIFICAREA Dosarului Cererii de Finanţare de către OJPDRP - 3. Verificarea PE TEREN a cererilor de finanţare, se prevede clar că:

"Verificarea pe teren se realizează de către OJPDRP - pentru toate Cererile de Finanţare conforme în prezenţa obligatorie a solicitantului proiectului. Scopul efectuării verificării pe teren este de a controla datele şi informaţiile cuprinse în Planul de afaceri şi documentele justificative cu situaţia existentă pe amplasamentul propus pentru ca expertul verificator să se asigure de corectitudinea informaţiilor declarate în Cererea de Finanţare". Corespunzător menţiunilor din ghid, în cuprinsul fişei de verificare a condiţiilor contractuale şi administrativ - procedurale la pct. 2 trebuie completată rubrica privitoare la participarea nemijlocită a beneficiarului la toate etapele de verificare a cererii de plată, iar formularul AP 1.6 - M112 - tranşa II - cuprinde o rubrică în care trebuie să se menţioneze dacă beneficiarul a participat la toate etapele de verificare.

În acelaşi sens, în Manualul de procedură pentru evaluarea şi selectarea cererilor de finanţare pentru proiecte de investiţii - Fişa de verificare pe teren E3.8 - m.112 l-a pct. 1 se specifică faptul că "Este obligatorie prezenţa solicitantului la vizita pe teren a experţilor APDRP . Conform pct. 5 expertul trebuie să verifice dacă condiţiile existente pe teren permit realizarea activităţilor prevăzute în planul de afaceri; se verifică existenţa unei "vetre" a exploataţiei agricole (sediu social) şi dacă activitatea care este descrisă în Planul de afaceri poate fi realizată cu mijloacele tehnice şi forţa de muncă existentă în exploataţie.

În acelaşi manual, la secţiunea A2 se prevede faptul că la data, locul şi ora programată pentru începerea verificărilor la locul investiţiei, beneficiarul are obligaţia de a fi prezent, prin reprezentant legal. În cazul în care condiţia nu este îndeplinită se întocmeşte Notificarea beneficiarului pentru reprogramarea verificării într-un interval de maxim 3 zile calendaristice, iar dacă nici la al doilea termen nu se asigură îndeplinirea condiţiei, se bifează coloana "NU" şi cererea se declară neeligibilă. Dacă este îndeplinită condiţia de prezenţă, se bifează coloana "DA" şi se continuă activitatea de verificare. (dosar urmărire penală).

Este cert, aşadar, că verificarea în teren impusă pentru obţinerea tranşei a doua nu se putea realiza decât în prezenţa beneficiarului, instanţa de prim grad, reţinând în mod corect cu privire la acest aspect că prezenţa beneficiarului în aceste cazuri nu poate fi considerată pur formală, întrucât din ansamblul reglementării referitoare la accesarea fondurilor europene prin Măsura 112 rezultă fără echivoc că în toate situaţiile contractele de finanţare sunt încheiate în considerarea calităţilor, abilităţilor, nevoilor şi posibilităţilor persoanei respective şi nu în raport cu soţul sau soţia beneficiarului sau în raport cu ambii.

În acest sens sunt, de altfel şi declaraţiile date în faza apelului de coinculpaţii C., B. şi A. care au susţinut, în esenţă, că verificarea în teren era o condiţie cerută pentru eligibilitatea proiectului şi efectuarea plăţii şi că nu putea fi efectuată decât în prezenţa beneficiarului. Astfel, C., a precizat în declaraţia data în apel că verificarea nu putea fi efectuată în lipsa beneficiarului sau în prezenţa unui membru al familiei sau împuternicit cu procură specială şi că într-o astfel de situaţie proiectul trebuia respins deoarece expertul nr. 1 cum a fost cazul său trebuia să discute cu viitorul beneficiar al proiectului despre măsurile de implementare, beneficiarul trebuia să-l convingă că proiectul este fiabil şi că se poate implementa, iar altă persoană nu putea da astfel de explicaţii.

În acelaşi sens, apelanta inculpată B. a arătat că verificarea în teren era o condiţie pentru eligibilitatea proiectului, că dacă lipsea această verificare plata nu putea fi efectuată şi că nu se putea efectua verificarea în teren decât în prezenţa fizică a beneficiarului. Apelanta inculpată A. a declarat în acelaşi sens în faza apelului că verificarea în teren era o condiţie pentru eligibilitatea proiectului, că fără această verificare în teren proiectul ar fi fost respins şi că beneficiarul trebuia să fie prezent şi nu putea fi reprezentat, deoarece trebuia verificat dacă "are clar planul de afaceri, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească şi acestea nu pot fi verificate prin mijlocirea unei alte persoane." Aceeaşi inculpată a precizat că în decursul timpului s-au efectuat cursuri de specializare pentru personalul oficiului, în care au fost instruiţi cu privire la procedura de lucru, iar apelanta inculpată F., a declarat în faza apelului că manualul de procedură prevedea că prezenţa beneficiarului este obligatorie, că la toate verificările în teren la care a participat beneficiarul a fost prezent şi că verificarea în teren era o condiţie obligatorie pentru aprobarea proiectului şi a plăţilor, inclusiv pentru tranşa a doua.

Concluzionând, curtea de apel a constatat că menţiunea privitoare la faptul că verificarea în teren s-a efectuat în prezenţa reprezentantului legal al beneficiarului, respectiv în prezenţa lui H., reprezentant legal al PFA H. a constituit un ajutor acordat acesteia pentru plata celei de-a doua tranşe, aceasta neputând fi acordată în absenţa unei verificări în teren, în prezenţa beneficiarului.

Şi cea de-a treia condiţie - contribuţia complicelui să fi folosit efectiv autorului la săvârşirea faptei prevăzute de legea penală - este îndeplinită în cauză deoarece, pe baza documentaţiei întocmite de inculpaţii D. şi E. şi aprobate de inculpata F. şi a documentelor depuse de H. şi inculpatul G., proiectul a fost declarat eligibil şi a fost aprobată la plată şi cea de a doua tranşă din cadrul contractului de finanţare nerambursabil, în cuantum de 69.172,80 RON, banii fiind viraţi în contul lui H., deschis la M., conform Certificatului de Plată din 20.05.2014.

Totodată, instanţa de apel a reţinut în primul rând că cei doi inculpaţi nu sunt persoane care nu aveau cunoştinţe în materia obţinerii de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său ci, dimpotrivă, sunt angajaţi ai Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, responsabili cu efectuarea verificărilor necesare pentru împiedicarea fraudelor de acest gen.

În ceea ce priveşte proiectul care a necesitat verificările în teren, s-a constatat că cei doi inculpaţi au avut de efectuat un control pentru plata tranşei a doua de fonduri europene în cadrul Măsurii 112 - Instalarea tinerilor fermieri, beneficiarii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin Măsura 112 fiind, conform pct. 2.1 din Ghidul solicitantului, "fermierii în vârstă de până la 40 de ani (neîmpliniţi la data depunerii Cererii de Finanţare), persoane fizice sau juridice care practică în principal activităţi agricole (...).

În raport cu condiţiile impuse celor care au înţeles să formuleze cereri pentru a accesa fonduri nerambursabile în cadrul acestei măsuri, susţinerile celor doi inculpaţi, în sensul că singurele verificări pe care trebuiau să le efectueze vizau existenţa animalelor, respectiv dacă au fost suplimentate cu 100 de capete, nu putut fi primite, fondurile în cauză, fiind acordate în considerarea persoanei beneficiarului care trebuie să fie un tânăr fermier, persoană fizică care practică în principal activităţi agricole. De altfel, în cuprinsul raportului întocmit la 07.05.2014, cei doi inculpaţi au menţionat că, la data efectuării vizitei pe teren, 25.04.2014, au verificat realizările propuse prin planul de afaceri. Or, planul de afaceri nu a avut în vedere exclusiv achiziţia unui anumit număr de oi, mai exact fondurile nerambursabile nu au fost acordate doar pentru a fi cumpărate animalele, ci pentru dezvoltarea unei exploataţii profitabile "care să asigure venituri ridicate şi sigure pentru solicitant cât şi pentru dezvoltarea continuă a exploataţiei." În acest scop, în planul de afaceri s-a prevăzut că solicitantul "creşte animale pentru obţinerea de produse ce sunt valorificate pe piaţă", între obiectivele specifice s-au menţionat între altele "creşterea veniturilor obţinute în cadrul fermelor de semisubzistenţă conduse de tineri fermieri" şi îmbunătăţirea calităţii produselor din fermele de semisubzistenţă", s-a menţionat totodată că în următorii 3 ani solicitantul intenţionează creşterea dimensiunii economice a exploataţiei şi implicit creşterea producţiei valorificate precum şi "efectuarea de investiţii pentru dezvoltarea fermei" şi s-a precizat că realizarea activităţilor în cadrul fermei "se va face cu forţă de muncă proprie", specificându-se, totodată, că lucrările din cadrul fermei vor fi realizate de către beneficiar, iar în perioadele cu volum mare de muncă "se va apela la munca zilieră". S-a menţionat, totodată la cap. VIII din planul de afaceri, dedicat evaluării principalelor riscuri că spiritul întreprinzător al beneficiarului este un element esenţial în luare deciziilor privind activităţile fermei.

Controlul în teren care trebuia efectuat de cei doi inculpaţi nu era aşadar un control pur formal în cadrul căruia inculpaţii să observe un anumit număr de animale, ci era un control în urma căruia trebuia să se stabilească dacă obiectivele din planul de afaceri au fost realizate. În acest context trebuie apreciat dacă în momentul în care au atestat nereal că beneficiarul a fost prezent la verificări, au prevăzut că acesta va obţine fonduri nerambursabile pe nedrept, iar în caz afirmativ dacă au acceptat, manifestând indiferenţă, în raport, cu producerea acestui rezultat sau au considerat în mod superficial că un astfel de rezultat nu se va produce.

Or, în cauză, inculpaţii nu s-au întâlnit cu beneficiarul, l-au cunoscut doar pe soţul acestuia care era primarul din localitate şi care, potrivit depoziţiei date de inculpatul E. în faza urmăririi penale le-a comunicat faptul că soţia sa, H. nu poate veni să le arate efectivul de oi, întrucât este profesoară şi are un program încărcat. În acest context s-au deplasat împreună cu G. la o locaţie (o pajişte) unde au constatat că se aflau la păşunat mai multe oi şi au acceptat explicaţia inculpatului G., în sensul că acelea sunt oile corespunzătoare achiziţiei.

În continuare, conform declaraţiilor date de apelanţii inculpaţi cu ocazia judecăţii în primă instanţă - filele nr. x, 71 - au numărat oile, împreună cu cei doi sau trei ciobani care erau la faţa locului - aşadar persoane cu privire la care, conform planului de afaceri ar fi trebuit să existe dovezi că sunt zilieri, angajaţi în perioade cu volum mare de muncă. Constatând că sunt mai multe decât ar fi trebuit au acceptat explicaţia inculpatului G. care le-a comunicat, potrivit depoziţiei date de apelantul inculpat D. în faza urmăririi penale că îi aparţin, deoarece deţine şi el în locul respectiv oi împreună cu soţia sa.

S-a reţinut, totodată, că la acest control în teren inculpaţii E. şi D. au fost însoţiţi până în localitatea Baia de Aramă de către inculpata F., care la vremea respectivă era şeful Serviciul Verificări Cereri de Plată din cadrul OJPDRP Mehedinţi şi ambii au relatat în declaraţiile date în faza urmăririi penale, în prezenţa avocaţilor aleşi, că atunci când i s-a comunicat că nu este prezentă H., inculpata F. "s-a supărat pe situaţie" şi le-a spus celor doi inculpaţi să meargă ei să facă controlul cu G., ea rămânând la o terasă în localitatea Baia de Aramă.

Concluzionând, în contextul elementelor obiective menţionate mai sus este cert că cei doi inculpaţi au conştientizat că planul de afaceri întocmit în cadrul Măsurii 112 nu a fost respectat sub aspectul implicării personale a beneficiarului în toate lucrările exploataţiei, în condiţiile în care programul de lucru pe care-l avea reprezentantul legal al beneficiarului, în calitate de director de şcoală şi profesor, nu i-a permis nici cel puţin să se deplaseze la verificarea în teren stabilită anterior şi obligatorie pentru eligibilitatea proiectului şi plata tranşei a II-a. Rezultatul cerut de lege şi anume obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele său a fost aşadar prevăzut de cei doi inculpaţi, iar în contextul în care s-a efectuat verificarea în teren, nu au existat elemente pe care să le evalueze superficial şi în raport cu care să aprecieze că acest rezultat nu se va produce. Dimpotrivă toate aceste aspecte denotă faptul că verificarea s-a efectuat de către inculpaţi pur formal, au urmărit doar să întocmească actele ce erau necesare pentru a se face plata tranşei a II-a, fiindu-le indiferent dacă în urma întocmirii acestor acte se produce sau nu un prejudiciu în bugetul general al Uniunii Europene sau în bugetele administrate de aceasta ori în numele său.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că există conformitate între baza factuală stabilită şi condiţiile de tipicitate obiectivă privind infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. reţinută în sarcina fiecăruia din inculpaţii E. şi D..

Criticile formulate de ambii inculpaţi, prin apărătorul ales, în sensul cu privire la actele concrete îndeplinite de aceştia, că nu s-ar circumscrie "folosirii sau prezentării de acte", natura administrativă a actelor efectuate, precum şi producerea efectelor anterior într-o altă etapă, că aceştia nu ar fi subiecţi ai infracţiunii menţionate, ci numai beneficiarul fondurilor europene, nu pot fi avute în vedere de către Înalta Curte, întrucât tind la modificarea situaţiei de fapt, ceea ce excedează căii extraordinare a recursului în casaţie.

De altfel, apărătorul inculpaţilor a invocat aceleaşi critici în faţa instanţei de apel, care le-a analizat punctual şi detaliat, în raport, cu aspectele de ordin teoretic, dar şi cele din contextul concret al cauzei.

Or, Înalta Curte a verificat situaţia de fapt reţinută de către instanţa de apel, în raport cu, condiţiile de tipicitate obiectivă privind infracţiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 rep. şi a constatat că există conformitate între acestea atunci când s-a reţinut că cei doi inculpaţi E. şi D., aveau calitatea de experţi în cadrul OJPDRP Mehedinţi - Serviciul Verificări Cereri de Plată, îndeplinind condiţia subiectului activ al incriminării menţionate, precum şi acţiunile concrete, care se circumscriu condiţiei obiective a complicităţii la aceeaşi incriminare, în sensul că au ajutat-o pe inculpata H. la accesarea fondurilor nerambursabile din bugetul Uniunii Europene prin Măsura 112 a proiectului "Instalarea tânărului H., din localitatea Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi" să obţină în mod injust suma de 69.172,80 RON, reprezentând 40 % din valoarea totală a contractului de finanţare de 40.000 euro, prin atestarea în mod nereal, cu prilejul întocmirii Raportului de Verificare nr. x/07.05.2014 că la data de 25.04.2014 inculpata H. - reprezentant legal al proiectului din Dosarul de finanţare nr. x - a fost prezentă şi a participat nemijlocit la verificările în teren, condiţie esenţială pentru a se stabili eligibilitatea cererii de plată tranşa a II-a, deşi aceasta nu a fost prezentă şi nu a semnat niciun document, la verificarea din teren participând inculpatul G. fără ca acesta să aibă vreo calitate sau împuternicire ori capacitate de reprezentare legală în Dosarul de finanţare nr. x, actele întocmite prin nerespectarea condiţiilor menţionate, fiind acte specifice etapei de proiect cerute de lege şi prin care au făcut atestări nereale, în condiţiile menţionate, urmarea imediată şi legătura de cauzalitate rezultând din materialitatea faptelor comise şi expuse, ceea ce se înscrie în ilicitul penal obiectiv specific al incriminării menţionate.

Astfel, Înalta Curte constată că apărările formulate cu privire la condiţiile de tipicitate pentru incriminarea mai sus menţionată, reţinută ca fiind comisă de ambii inculpaţi, având drept consecinţă modificarea bazei factuale, prin reaprecierea şi a mijloacelor de probă, excedează cazului de recurs în casaţie invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte nu poate examina prin prisma cazului de recurs în casaţie invocat, art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., criticile privind neîndeplinirea condiţiilor de tipicitate subiectivă cu privire la infracţiunea de fals intelectual prevăzută de art. 321 din C. pen., reţinută ca fiind comisă în sarcina ambilor inculpaţi şi nici mobilul complicilor cu privire la o faptă de fraudă cu fonduri europene, întrucât excedează condiţiei statuată de legiuitor în conţinutului cazului de recurs în casaţie invocat, care vizează numai aspecte privind fapta, respectiv de ordin obiectiv, nu şi condiţii de ordin subiectiv, cum sunt cele învederate.

Pornind de la specificul şi natura căii extraordinare a recursului în casaţie, criticile formulate de recurenţii inculpaţi E. şi D. nu ar putea fi analizate prin niciun alt caz de recurs în casaţie.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii E. şi D. împotriva Deciziei penale nr. 1232/2021 din data de 07 octombrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se vor obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie formulate de inculpaţii E. şi D. împotriva Deciziei penale nr. 1232/2021 din data de 07 octombrie 2021 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi 24 februarie 2022.

GGC - NN