Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 76/A/2022 AI generated

Refusal of blood sample collection for alcohol testing: factual error as a cause of non-imputability and deferral of imprisonment

Case Number Decizia nr. 76/A/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted
Court Costs Borne by public authority

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (Înalta Curte de Casație și Justiție) admitted the appeal of the defendant, partially setting aside the prior conviction sentence and re-judging the case to impose a 1 year and 6 months imprisonment penalty for the crime of refusing biological sample collection, which was subsequently deferred for a 2-year supervisory period with mandatory compliance with probation measures; the defendant prevailed on the procedural issue regarding the mode of penalty execution, although the court upheld the lower instance’s finding of guilt. The dispute centered on whether the defendant, a lawyer stopped by police for erratic driving, committed the offense under Art. 337 of the Penal Code by refusing to provide blood samples for alcohol testing at a hospital, an act the defendant argued was not a refusal but rather a factual error (neimputabilitate) stemming from confusion between a finger-prick blood test and the official collection procedure, compounded by alleged inadequate behavior from police and medical staff. The court rejected the error of fact defense, determining that the defendant was explicitly informed of the distinct purposes of each procedure and that the written refusal and consistent conduct across witness testimonies and video evidence proved the intentional nature of the act, while upholding the legal characterization of the refusal as the material element of the crime regardless of whether a prior traffic accident occurred; decisive legal bases included the interpretation of Art. 337 of the Penal Code, the rejection of the exculpatory ground under Art. 30, and the application of Art. 83 and 85 of the Penal Code to grant the deferral of the penalty.

Legislator headnote

AI generated

art. 337 din C. pen, art. 67 alin. (1) din C. pen, art. 65 alin. (1) din C. pen, art. 91 din C. pen, art. 92 alin. (1) din C. pen, art. 93 alin. (1) din C. pen; Refusal of blood sample collection for alcohol testing: factual error as a cause of non-imputability and deferral of imprisonment: The dispute centered on whether the defendant, a lawyer stopped by police for erratic driving, committed the offense under Art. 337 of the Penal Code by refusing to provide blood samples for alcohol testing at a hospital, an act the defendant argued was not a refusal but rather a factual error (neimputabilitate) stemming from confusion between a finger-prick blood test and the official collection procedure, compounded by alleged inadequate behavior from police and medical staff. The court rejected the error of fact defense, determining that the defendant was explicitly informed of the distinct purposes of each procedure and that the written refusal and consistent conduct across witness testimonies and video evidence proved the intentional nature of the act, while upholding the legal characterization of the refusal as the material element of the crime regardless of whether a prior traffic accident occurred; decisive legal bases included the interpretation of Art. 337 of the Penal Code, the rejection of the exculpatory ground under Art. 30, and the application of Art. 83 and 85 of the Penal Code to grant the deferral of the penalty.

Keywords

AI generated
blood test prior conduct factual grounds penalties and measures exculpatory evidence grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 337 din C. pen
pen., s-a dispus condamnarea inculpatei A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de refuz de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 din C. pen., comisă în data de 09.01.2020.
art. 67 alin. (1) din C. pen
În baza art. 67 alin. (1) din C. pen.
art. 65 alin. (1) din C. pen
În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art.
art. 91 din C. pen
În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art.
art. 92 alin. (1) din C. pen
pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) din C. pen.
art. 93 alin. (1) din C. pen
În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
art. 94 alin. (1) din C. pen
În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art.
art. 93 alin. (2) din C. pen
În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat de serviciul de probaţiune în colaborare cu instituţii din comunitate.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 396 alin. (4) din C. proc. pen.

Procedural basis cited in the dispositive for the partial annulment and re-judgment of the sentence upon appeal.

art. 83 din C. pen.

Substantive legal basis cited in the dispositive to defer the execution of the imprisonment penalty.

art. 84 din C. pen.

Cited in the dispositive to define the conditions and duration of the 2-year supervisory period for the deferred penalty.

art. 85 din C. pen.

Basis cited in the dispositive to impose specific surveillance measures on the defendant during the deferment period.

art. 86 alin. (1) din C. pen.

Provision cited in the dispositive to designate the probation service to which surveillance data must be communicated.

art. 88 din C. pen.

Provision cited in the dispositive to warn the defendant regarding the consequences of revoking the deferred application of the penalty.

art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

Costs provision cited in the dispositive to assign judicial expenses to the state.

art. 275 alin. (6) din C. proc. pen.

Legal aid provision cited in the dispositive to assign the partial fee for the ex officio appointed defense counsel to the state.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 92/F din data de 22 septembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 396 alin. (1), (2) din C. proc. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei A., la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de refuz de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 din C. pen., comisă în data de 09.01.2020.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., s-a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

În baza art. 91 din C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art. 92 alin. (1) din C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune de la domiciliu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 94 alin. (1) din C. pen., s-a dispus ca, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 93 alin. (1) lit. c) - e) să se comunice Serviciului de Probaţiune Bucureşti.

În baza art. 93 alin. (2) din C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat de serviciul de probaţiune în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a impus inculpatei ca pe parcursul termenului de supraveghere să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile în cadrul Primăriei sectorului 5 Bucureşti ori Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului sector 5 Bucureşti.

În baza art. 404 alin. (2) din Codul de procedură raportat la art. 91 alin. (4) din C. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor impuse, neexecutării obligaţiei ce îi revine sau a săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a dispus ca executarea pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi să înceapă de la rămânerea definitivă a hotărârii.

În baza art. 65 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate prin prezenta, pedeapsa accesorie să nu se execute.

În baza art. 404 alin. (4) lit. e) din C. proc. pen. raportat la art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a fost obligată inculpata la plata sumei de 600 RON reprezentând cheltuieli judiciare faţă de stat, din care suma de 244 RON aferentă fazei de urmărire penală.

Pentru a se pronunţa astfel, curtea a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti emis în data de 16.11.2020 în Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2020, înregistrat în data de 18.11.2020 la Curtea de Apel Piteşti sub nr. x/2020, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatei A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz al conducătorului unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei prevăzută de art. 337 C. pen.

În esenţă, în actul de sesizare s-a reţinut că, în data de 09.01.2020, ora 20:30, inculpata A. a condus pe drumurile publice, respectiv pe raza judeţul Argeş, autoturismul marca x înmatriculat sub nr. x şi, fiind oprită în trafic de către un echipaj de poliţie din cadrul secţiei nr. 15 Poliţie Rurală Stâlpeni, cu ocazia conducerii acesteia la Spitalul Mioveni, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive.

Situaţia de fapt expusă a fost stabilită de procuror pe baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal; fişă prezentare urgenţă, cerere analiză, examen clinic, proces-verbal de recoltare mostre biologice; declaraţii martori; declaraţii inculpat/suspect şi procese-verbale de aducere la cunoştinţă a acestor calităţi; înscrisuri; x şi proces-verbal de vizualizare.

În faza de cameră preliminară, prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din data de 07 ianuarie 2021, definitivă prin încheierea din data de 16 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de cameră preliminară a respins, ca nefondate, cererile şi excepţiile invocate de inculpata A. şi, în temeiul art. 346 alin. (2) din C. proc. pen., a constatat competenţa, legalitatea rechizitoriului cu nr. x din data de 18.11.2020 emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte, precum şi respectarea dispoziţiilor legale referitoare la administrarea probelor şi efectuarea actelor de urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii faţă de A..

În faza de judecată a cauzei, inculpata nu a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii abreviate, susţinând că nu este vinovată de comiterea faptei reţinute prin actul de sesizare, motiv pentru care cercetarea judecătorească a fost desfăşurată potrivit procedurii de drept comun.

De asemenea, inculpata a contestat, sub aspectul temeiniciei, proba testimonială pe care se întemeiază actul de sesizare, instanţa dispunând readministrarea probei cu martorii B., C. şi D., potrivit aspectelor consemnate în încheierea de şedinţă din data de 27.05.2021.

Curtea a constatat că inculpatei i-au fost încuviinţate şi probe noi, constând în audierea martorului E. şi înregistrarea video din zona sală de aşteptare - recepţia Spitalului Orăşenesc Mioveni din data de 09 ianuarie 2020, intervalul orar 19-22 (care nu a fost administrată întrucât durata de stocare a datelor era de 30 zile şi s-a şters prin procedura automată în ordinea înregistrării - conform Adresei nr. x/17.05.2021 - f.34 d.inst.).

De asemenea, s-a reţinut că instanţa a procedat la efectuarea cercetării judecătoreşti, respectiv audierea inculpatei A. şi a martorilor B., C., D. şi E. .

Totodată, curtea a constatat că inculpata a depus la dosar înscrisuri: acte referitoare la procedura de prelevare a probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei .

În faza de judecată a cauzei, inculpata a negat refuzul de a-i fi prelevate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, precizând că pe fondul comportamentului inadecvat al organelor de poliţie şi al doamnei doctor B., al oboselii acumulate în acea zi şi a numeroaselor apeluri telefonice ale copiilor săi, i-a fost cauzată o stare de tulburare, fapt ce a determinat convingerea că recoltarea probelor biologice din deget - i s-a luat sânge de două ori din deget - echivalează cu recoltarea mostrelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Astfel, a invocat cauza de neimputabilitate reglementată de art. 30 din C. pen. - eroarea de fapt.

Astfel, analizând probele administrate în cauză, instanţa a reţinut că, în fapt, în data de 09.01.2020, ora 20:30, inculpata A. - avocat în cadrul Baroului Teleorman a condus pe drumurile publice, respectiv pe raza judeţul Argeş, autoturismul marca x înmatriculat sub nr. x, fiind oprită în trafic de către un echipaj de poliţie din cadrul secţiei nr. 15 Poliţie Rurală Stâlpeni, format din agent şef adj. C. şi agentul F..

La solicitarea repetată a organelor de poliţie, timp de aproximativ 15 minute, inculpata a refuzat să sufle în aparatul etilotest pretinzând că soţul este pe drum şi va prelua autoturismul, că nu este cazul să mai fie testată, că s-ar putea face o excepţie de la aplicarea normelor.

După insistenţele lucrătorilor de poliţie şi îndemnul soţului sosit la faţa locului - martorul D. -, inculpata a fost de acord să sufle în aparatul etilotest, însă, întrucât nu sufla suficient de tare aparatul a indicat eroare, în final nemaiputând fi utilizat.

S-a mai reţinut că, în cadrul discuţiilor cu lucrătorii de poliţie inculpata a recunoscut că a consumat băuturi alcoolice (iniţial a precizat că a consumat două pahare de vin, apoi a menţionat un pahar de vin şi într-un final a arătat că nu mai ştie cât a băut).

Totodată, s-a precizat că agenţii de poliţie i-au argumentat faptul opririi în trafic pe motiv că deplasarea cu autoturismul era dezordonată, aspect pe care inculpata nu l-a negat.

Toate aceste aspecte s-au apreciat că rezultă din înregistrările video efectuate de agentul F., suporţii magnetici fiind ataşaţi la dosarul de urmărire penală .

Curtea a subliniat comportamentul corespunzător al lucrătorilor de poliţie care au fost puşi în situaţia de a explica faptul că îşi îndeplinesc atribuţiile de serviciu şi urmăresc protejarea circulaţiei rutiere de un eventual comportament neconform al participanţilor la trafic, la insistenţele inculpatei de a nu se proceda la testarea în aerul expirat, concretizată în următoarele:

"nu o să suflu", este jenant", "este penibil", ştiu ce înseamnă pentru că sunt avocat", "haideţi că nu este cazul", "nu vreau să suflu" şi oferirea de diverse explicaţii:

"am fost la o petrecere", "cred că am băut două pahare cu vin", nu mai merg un metru", "vine soţul meu, este poliţist, în 2-3 minute apare", "există o marjă a omeniei întotdeauna".

De asemenea, s-a notat şi timpul petrecut pentru prezentarea documentelor de către inculpată precum şi pentru convingerea acesteia de a se supune testului, de aproximativ 20 minute, ceea ce semnifică intenţia acesteia de a prelungi momentul începerii efectuării testului în aerul expirat.

După ce lucrătorii de poliţie au transmis că aparatul etilotest este nefuncţional, inculpata a fost de acord să se deplaseze la Spitalul Mioveni, unde se afla un alt lucrător de poliţie care avea asupra sa un aparat etilotest funcţional şi aici, la solicitarea expresă a agentului C., inculpata a refuzat să sufle în aparatul etilotest.

Ulterior, la solicitarea lucrătorilor de poliţie, inculpata a arătat că este de acord să îi fie prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive, motiv pentru care s-a procedat la efectuarea unui consult medical prealabil şi în momentul în care a fost desigilată trusa medicală în vederea recoltării probelor, a revenit asupra acordului, precizând în documentele întocmite că nu este cazul a se mai proceda în acest sens. Această situaţie s-a considerat că este susţinută de procesul-verbal de recoltare de probe biologice, în cuprinsul căruia inculpata a consemnat olograf "nu este cazul pentru recoltarea probelor biologice, alcooltestul nu a funcţionat la faţa locului". În plus, cu această ocazie, a negat consumul de băuturi alcoolice.

În raport de toate aceste împrejurări, instanţa a constatat că este neechivoc faptul că inculpata a refuzat prelevarea probelor de sânge. S-a apreciat că este nerelevantă motivaţia refuzului că etilotestul nu ar fi funcţionat. De altfel, s-a reţinut că întreaga conduită a acesteia (mascată de diferite motivaţii) denotă intenţia de a nu se supune vreunei testări cu scopul stabilirii alcoolemiei (refuzul iniţial de a fi efectuat etilotestul, acordul formal de a se supune etilotestului, sub îndemnul soţului său, deşi acesta nu avea cunoştinţă de cantitatea de băutură consumată, refuzul de a fi testată în aerul expirat după ce a fost adus un aparat funcţionabil, refuzul de a fi luate mostre de sânge după desigilarea trusei sub pretextul că nu a funcţionat primul aparat).

S-a mai reţinut evidenţa că după prelevarea de sânge din pulpa degetului, la interval de câteva minute, în vederea stabilirii glicemiei, scop care i-a fost adus la cunoştinţă inculpatei de către cadrul medical, fiindu-i solicitat din nou acordul, înainte şi după desigilarea trusei standard destinată recoltării de mostre biologice, refuzul a fost clar exprimat de inculpată, iar eroarea cu privire la detaliile procedurii de prelevare a fost exclusă.

Prin prisma dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1512/2013 care face referire la personalul medical care efectuează recoltarea, instanţa a reţinut caracterul nefondat al susţinerii inculpatei referitoare la competenţele profesionale ale medicului (primar şi nu specialist) care urma să procedeze la recoltarea probelor de sânge şi care a semnat procesul-verbal privind refuzul.

Într-un atare context, pe lângă faptul că s-a apreciat necredibilă susţinerea inculpatei privind necunoaşterea detaliilor procedurii de prelevare (având în vedere calitatea de conducător auto, calitatea de avocat - chiar suspendat ori nespecializat în domeniul penal dar şi calitatea de poliţist a soţului, cu o vechime considerabilă, care a însoţit-o până la unitatea spitalicească), dar şi inexplicabila conduită a inculpatei, căreia i s-a adus la cunoştinţă conţinutul fiecărei etape componente a procedurii de prelevare, aşa cum au relatat martorii B. şi C. dar a ales să nu se încreadă în precizările autorităţilor implicate. De altfel, s-a constatat că apărarea în sensul că nu este specializată în cauze penale este contrazisă de caracterizarea emisă de Baroul de Avocaţi Teleorman depusă la dosarul de urmărire penală în care se menţiona că inculpata, în calitate de avocat, pledează în cauze penale, civile şi de contencios administrativ.

Deopotrivă, s-a apreciat că nici împrejurarea că ar fi primit numeroase apeluri telefonice de la copiii săi, care îşi aşteptau părinţii, fapt care i-ar fi provocat, alături de întreaga situaţie, o stare emoţională de tulburare, în aprecierea curţii, observând vârsta şi profesia acesteia, precum şi starea de emoţie inerentă procedurii în discuţie, nu este în măsură a determina concluzia că ar fi îndeplinite condiţiile erorii, mai ales că a semnat procesul-verbal de prelevare în care este menţionat "refuză recoltarea probelor pentru determinarea alcoolemiei".

Curtea a considerat faptul că aparatul etilotest a devenit nefuncţional (fie s-a descărcat, fie s-a defectat) reprezintă o situaţie care poate să apară în cadrul activităţii poliţiştilor rutieri şi care a fost rezolvată prompt prin aducerea unui alt aparat în zona unităţii spitaliceşti (în contextul acordului acesteia de a se deplasa la unitate dar şi al atitudinii acesteia care a amânat momentul efectuării testării), aşa încât apărarea privitoare la situaţia în discuţie nu era în măsură să justifice refuzul clar al acesteia de a fi testată în aerul expirat anterior intrării în incinta spitalului ori de a se supune recoltării de mostre biologice.

De asemenea, s-a reţinut că audierea martorului C. nu este neconformă cu dispoziţiile legale, nefiind interzisă de C. proc. pen., iar în cauză aceasta a fost impusă de apărarea inculpatei, din ambele faze procesuale, privind incidentul de dinaintea opririi acesteia în trafic, când aceiaşi lucrători de poliţie, însoţiţi de martorul E., observând că inculpata are nevoie de ajutor (problemă tehnică auto), după identificare, cu acordul acesteia, au procedat la remedierea defecţiunii autovehiculului dar prilejuită şi de constatările personale ale agentului de poliţie. Pe cale de consecinţă, s-au constatat a fi respectate dispoziţiile art. 114 alin. (1) C. proc. pen., în sensul că poate fi audiată în calitate de martor orice persoană care are cunoştinţă despre fapte sau împrejurări de fapt care constituie probă în cauza penală.

Curtea nu a reţinut apărarea inculpatei în legătură cu starea de tulburare provocată de conduita personalului medical care i-a adresat întrebări în vederea completării procesului-verbal privind examenul clinic, respectiv pentru verificarea comportamentului, a orientării în timp şi spaţiu, inerente stabilirii existenţei elementelor clinice sugestive consecutive consumului recent de băuturi alcoolice sau de substanţe psihoactive.

Faţă de toate acestea, curtea a observat că refuzul inculpatei de a se supune prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei nu a fost generat de existenţa cauzei de neimputabilitate invocate de inculpată - eroarea -, situaţia învederată de aceasta nefiind în măsură să conducă la înlăturarea caracterului penal al faptei.

Instanţa a constatat că săvârşirea faptei rezultă din următoarele mijloace de probă administrate în cauză în cursul procesului penal: proces-verbal; fişă prezentare urgenţă, cerere analiză, examen clinic, proces-verbal de recoltare mostre biologice; declaraţiile martorilor F., B., C., D., E., declaraţiile inculpatei/suspectei A., înscrisuri; x şi proces-verbal de vizualizare .

În cauză, faţă de probele administrate, instanţa a constatat dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpată.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatei A. care în data de 09.01.2020, ora 20:30, a condus pe drumurile publice, respectiv pe raza judeţul Argeş, autoturismul marca x, înmatriculat sub nr. x, şi fiind oprită în trafic de către un echipaj de poliţie din cadrul secţiei nr. 15 Poliţie Rurală Stâlpeni, cu ocazia conducerii acesteia la Spitalul Mioveni, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuz de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 din C. pen., sub aspect obiectiv şi subiectiv.

Analizând latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art. 337 din C. pen., instanţa a reţinut că elementul material s-a realizat prin refuzul inculpatei de a se supune prelevării de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, precedat de conducerea unui autoturism pe drumurile publice, respectiv pe raza judeţul Argeş.

Urmarea imediată a constat în crearea unei stări de pericol pentru înfăptuirea justiţiei, în principal şi pentru siguranţa desfăşurării circulaţiei pe drumurile publice, în secundar.

Fiind în prezenţa unei infracţiuni de pericol, curtea a reţinut că legătura de cauzalitate dintre elementul material şi urmarea imediată rezultă în cauză din materialitatea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, inculpata a acţionat cu vinovăţie în modalitatea intenţiei directe, conform dispoziţiilor art. 16 alin. (3) lit. a) din C. pen., întrucât a prevăzut rezultatul faptei sale, de încălcare a relaţiilor sociale care ocrotesc înfăptuirea justiţiei şi siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi l-a urmărit.

Curtea a reţinut că pedeapsa este o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul său este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, astfel că, în cauză, se impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea.

La individualizarea cuantumului pedepsei, instanţa a avut în vedere, potrivit art. 74 din C. pen., gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea inculpatei, evaluate după împrejurările şi modul în care a acţionat inculpata, mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii şi scopul urmărit, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale inculpatei, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială, limitele pedepsei închisorii prevăzute de lege (de la 1 la 5 ani).

Instanţa a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de refuz de la prelevarea de mostre biologice reţinută în sarcina inculpatei este închisoarea de la 1 an la 5 ani, aspect ce denotă un grad de pericol social ridicat avut în vedere de legiuitor la incriminarea faptei.

De asemenea, la aprecierea gradului concret de periculozitate, s-a avut în vedere încălcarea relaţiilor sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei şi la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice.

Totodată, inexistenţa vreunui motiv care să atenueze răspunderea penală şi să justifice refuzul prelevării de mostre biologice, inculpata acţionând astfel cu indiferenţă faţă de conţinutul normelor penale care o obligau la un comportament contrar pentru a se stabili concentraţia de alcool în sânge.

Instanţa a ţinut seama şi de atitudinea nesinceră adoptată de inculpată pe parcursul procesului penal.

Deopotrivă, s-a raportat şi la circumstanţele personale ale inculpatei, în vârstă de 49 ani şi nu fără antecedente penale.

Instanţa, având în vedere că majoritatea accidentelor rutiere se datorează vitezei excesive şi consumului de alcool al conducătorilor de autovehicule, a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse era necesară, iar amânarea aplicării pedepsei a fost considerată mult prea blândă şi ineficientă sub aspectul prevenirii comiterii de alte infracţiuni similare, chiar dacă inculpata nu are antecedente penale.

Faţă de toate aceste aspecte, instanţa a considerat necesară aplicarea unei pedepse inculpatei, astfel că, având în vedere şi prevederile art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a dispus condamnarea inculpatei A. la o pedeapsă de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea dedusă judecăţii: refuzul prelevării de mostre biologice prevăzută de art. 337 din C. pen., comisă în data de 09.01.2020.

În baza art. 67 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., raportat la natura şi gravitatea infracţiunii, la împrejurările cauzei şi persoana inculpatei, curtea a interzis inculpatei ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. Instanţa a apreciat că pedepsele complementare aplicate sunt necesare prin prisma nedemnităţii inculpatei în exercitarea drepturilor interzise. Sub acest aspect, s-a apreciat că interesul societăţii primează, în sensul eliminării persoanelor cu un profil moral nepotrivit din sfera celor ce ocupă funcţii publice sau funcţii ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

În temeiul art. 65 alin. (1) din C. pen. s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) din C. pen., a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară.

Asupra individualizării judiciare a executării pedepsei închisorii, dat fiind cuantumul pedepsei, mai mic de 3 ani, în raport de lipsa antecedentelor penale, de persoana inculpatei şi de posibilităţile de îndreptare, de vârsta sa (49 ani), de comportamentul corect avut în societate de la data comiterii faptei, de întregul proces penal care a avut un rol educativ asupra sa, curtea a apreciat că aplicarea pedepsei este necesară şi suficientă şi, chiar fără executarea acesteia, nu va mai comite alte infracţiuni, însă a considerat că este necesară supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată. Curtea a notat că este îndeplinită condiţia referitoare la acordul inculpatei de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel, inculpata A..

Prin motivele de apel formulate de inculpata A., s-a susţinut că prima instanţă a dispus în mod eronat condamnarea pentru infracţiunea de refuz de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 C. pen., încălcându-se, astfel, prevederile art. 403 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.., întrucât nu rezultă din probele administrate, cu excepţia înregistrărilor video (contestate sub aspectul autenticităţii) probe care să fi fost analizate de către prima instanţă.

De asemenea, a susţinut că prima instanţă nu a analizat niciuna dintre declaraţiile martorilor audiaţi în faza urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, respectiv declaraţiile martorilor C., F. (audiat numai în faza urmăririi penale, deşi a solicitat audierea acestuia şi în faza cercetării judecătoreşti), E., B. şi D.. Deopotrivă, a constatat contradictorialitate între declaraţia dată în faza urmăririi penale şi declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti în ceea ce-l priveşte pe martorul C., comportamentul adoptat de doamna dr. de familie B. şi recurgerea acesteia la o procedură care contravine prevederilor art. I pct. 9 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1192/2014. Totodată, a subliniat declaraţiile martorului D. în faza urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti, dar şi consecvenţa existentă în declaraţia de suspect şi de inculpat ale acesteia.

Apelanta inculpată a susţinut că, din analiza şi coroborarea probelor administrate, respectiv depoziţiile martorilor C., F., E. şi B., prin caracterul lor contradictoriu, nu pot reprezenta probe care să fundamenteze condamnarea sa şi conduce la concluzia achitării în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., respectiv există o cauză de neimputabilitate, şi anume eroarea, prevăzută de art. 30 C. pen.

Conform art. 30 alin. (1) C. pen. " Nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală săvârşită de persoana care, în momentul comiterii acesteia, nu cunoştea existenţa unei stări, situaţii ori împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei."

Apelanta inculpată A. a susţinut că, pe fondul tulburării provocate de comportamentul inadecvat al organelor de poliţie, dar şi al doamnei dr. B., pe fondul oboselii acumulate, a considerat că recoltarea sângelui din deget, de două ori, echivalează cu prelevarea mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Cu referire la probele administrate, a arătat că C., organ de urmărire penală care a întocmit proces-verbal de sesizare din oficiu şi având şi calitatea de martor, a fost cel care a interpelat-o iniţial, atunci când autoturismul avea pană, împrejurare în care i-a solicitat şi i-a verificat actele, iar după ce s-a deplasat câţiva kilometri, tot dumnealui a oprit-o şi a reprocedat la verificarea actelor.

În declaraţia dată la 31 august 2020, în faza urmăririi penale - filele x şi urm., martorul C. a declarat că ".. autoturismul era oprit, nici eu, nici colegul meu nu am uzat de calităţile de poliţişti rutieri şi nu i-am solicitat documentele la control.", susţinere care este infirmată de către înregistrarea realizată pe DVD-R de martorul F., iar în declaraţia de martor dată în faza cercetării judecătoreşti, la 27 mai 2021, cu privire la verificarea actelor, a declarat că "În momentul în care am oprit în dreptul autoturismului inculpatei, observând că aceasta era singură, fiind noapte, am procedat la legitimarea sa. Precizez încă o dată că la prima întâlnire nu am cerut inculpatei decât actul de identitate, dar le-am văzut într-o poşetă."

Referitor la declaraţia acestui martor că ar fi fost "în stare vădită de ebrietate", a precizat că dacă ar fi fost reală, nu i-ar fi înlesnit conducerea în continuare a autoturismului, prin solicitarea sau permisiunea acordată paznicului G. de a înlocui roata autoturismului.

A mai arătat că declaraţia dată la 27 mai 2021, în sensul că " La momentul opririi în trafic am constatat că inculpata prezenta halenă alcoolică, aspect pe care nu l-am constatat anterior, când deja vehiculul era staţionat.", este contradictorie cu declaraţia dată în faza urmăririi penale.

De altfel, în declaraţia dată în faza urmăririi penale, martorul C. a susţinut că se deplasa pe jos împreună cu colegul lui şi cu doi paznici de la primărie în momentul când a întâlnit-o prima dată, dar în declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti a afirmat că " eram cu autovehiculul poliţiei în momentul când am întâlnit-o prima dată pe inculpata."

Despre acest martor, a susţinut că deţinea un aparat etilotest, care s-a descărcat imediat după utilizare, fiind şi cel care a însoţit-o la spital şi a pretins că i-a cerut să sufle într-un alt aparat etilotest, situaţie infirmată şi de martorul D..

De altfel, acelaşi martor a afirmat în declaraţia sa din faza urmăririi penale că " martorul asistent E. nu a intrat în laboratorul de recoltare ", iar în declaraţia dată în faza cercetării judecătoreşti a susţinut că "La momentul refuzului recoltării probelor de sânge de faţă erau soţul inculpatei, colegul meu F. şi numitul E.". Tot din analiza declaraţiei martorului C. - filele x şi urm. dosar urmărire penală - a rezultat că în momentul în care inculpata a plecat cu autoturismul din x, autoturismul nu avea farurile aprinse şi avea un mers sinuos, ceea ce l-ar fi determinat să oprească autoturismul.

În realitate, din înregistrările video, depuse la dosar de F., inculpata a precizat că autoturismul avea farurile aprinse şi nu se deplasa sinuos, ceea ce denotă comportamentul inadecvat al organelor de poliţie, care au oprit-o a doua oară, după verificarea anterioară a documentelor.

Astfel, comportamentul organelor de poliţie, la care s-au adăugat utilizarea unui aparat etilotest care s-a descărcat imediat după folosire, oboseala acesteia, dar şi faptul că era sunată frecvent de copii, precum şi comportamentul doamnei doctor B., toate acestea au contribuit la apariţia cauzei de neimputabilitate, şi anume eroarea, considerând că recoltarea sângelui din deget, de două ori, echivalează cu recoltarea mostrelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Referitor la doamna doctor B., medic de familie, a precizat că a fost audiată în calitate de martor - dosar urmărire penală. A arătat că, în timpul zilei de 09.01.2020, doamna doctor a lucrat la cabinet, apoi seara, a îndeplinit serviciul de gardă la Spitalul Mioveni, deşi nu avea specialitatea de medicină de urgenţă, reacţionând neadecvat.

În acest sens, martorul D., audiat la data de 13 octombrie 2020, în faza urmăririi penale, a relatat:

"Declar că doamna cadru medical femeie, prezentă de faţă, a avut un comportament recalcitrant, fiind foarte iritată de faptul că a fost deranjată la acea oră. Cadrul medical femeie a precizat: mă deranjaţi pentru toţi beţivii pe care îi culegeţi de pe drumuri. S-a adresat soţiei: cine eşti dragă, de unde vii şi ce cauţi aici şi a întrebat-o de mai multe ori cum o cheamă, totodată punând-o să meargă în linie dreaptă. Cred că de 5 ori a întrebat-o dacă ştie unde se află. După această discuţie, care pe soţia mea a iritat-o foarte mult, cadrul medical femeie i-a cerut soţiei să-i mai ia sânge (...) iar soţia mea nu a mai fost de acord, întrucât celălalt cadru medical bărbat îi recoltase anterior probe de sânge. Totodată, declar faptul că, cadrul medical femeie nu şi-a declinat calitatea de medic. De asemenea, declar că eu nu am observat să se fi desigilat în prezenţa mea vreo trusă medicală sau să se sigileze la loc. Declar că starea psihică a soţiei mele, în acel moment, era una bazată pe foarte mult stres, întrucât fusese jignită şi umilită de către cadrul medical femeie, iar copiii aflaţi la Fundata o sunau permanent întrebând-o când ajunge acasă. Consemnarea făcută de către soţia mea pe procesul-verbal de recoltare mostre biologice s-a efectuat după consultarea făcută cu mine, soţia mea contrariată întrebându-mă de câte ori i se recoltează probe biologice de sânge, întrucât această manoperă o efectuase anterior un cadru medical bărbat".

Din declaraţia martorei B. coroborată cu declaraţia martorului

D. a rezultat că a fost supusă unor proceduri, care contravin prevederilor legale, întrucât, conform art. I pct. 9 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1192/2014, mai sus citat:

"în anexă, articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins: 1. Examenul medical în vederea interpretării stării clinice induse de consumul recent de băuturi alcoolice sau de substanţe psihoactive a persoanei supuse recoltării mostrelor biologice se efectuează numai la solicitarea poliţistului rutier, dacă persoana în cauză a fost implicată într-un accident de circulaţie rutieră în urma căruia a survenit decesul sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane."

În speţă, inculpata nu a fost implicată într-un accident de circulaţie, aşadar parametrii sau unii dintre aceştia indicaţi pe prima pagină a fişei de prezentare urgenţă şi anume, aşa cum a declarat martora B., "temperatura, pulsul, tensiunea, glicemia, saturaţia oxigenului şi alura ventriculară" sau întrebările adresate de doamna dr. B. (cine eşti, de unde vii, ce cauţi aici, cum te cheamă) şi cererea de a merge în linie dreaptă, aşa cum a declarat martorul D., nu se încadrau în "examenul medical în vederea interpretării stării clinice induse de consumul recent de băuturi alcoolice" - art. 16 alin. (1) mai sus citat -, astfel că nu trebuiau să se realizeze.

Inculpata a mai precizat că din declaraţiile martorei B. date în faza urmăririi penale şi în faza cercetării judecătoreşti a rezultat că singura afirmaţie făcută când i s-a solicitat recoltarea de noi probe de sânge a fost "nu este cazul", iar această afirmaţie denotă că nu a refuzat recoltarea probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei, ci, pe fondul tulburării provocate de comportamentul inadecvat al organelor de poliţie, dar şi al doamnei dr. B. şi, pe fondul oboselii acumulate în acea zi, a considerat că recoltarea sângelui din deget, de două ori, echivalează cu prelevarea mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.

În declaraţia dată în faza urmăririi penale, la data de 13 octombrie 2020, a afirmat că "întrucât eu am apreciat că mi s-a luat de două ori sânge şi am fost de acord să mi se ia de două ori sânge, am considerat ca este suficient."

În acest sens, a precizat că susţinerile martorilor C. şi B. în sensul că ar fi refuzat recoltarea probelor biologice reprezintă interpretări eronate ale afirmaţiei "nu este cazul", iar declaraţia martorei B. nu poate reprezenta o probă, care să fundamenteze condamnarea sa.

În ceea ce priveşte declaraţia martorului E. a considerat că nu se poate acorda credibilitate afirmaţiei sale, în sensul că pe holul spitalului dl. C. ar fi întrebat-o dacă e de acord cu prelevarea de sânge şi ar fi refuzat, în condiţiile în care imediat după a fost însoţită de domnul C. pentru recoltarea de probe de sânge, aşa cum s-a întâmplat.

Cu referire la fişa prezentare urgenţă nr. 467/09.01.2020, aflată la dosar urmărire penală, inclusiv menţiunile din procesul-verbal de recoltare mostre biologice, aflat la dosar urmărire penală, s-a precizat că înscrisurile nu pot fundamenta condamnarea, întrucât nu s-a dovedit dacă doamna dr. B. avea ca atribuţiune de serviciu recoltarea mostrelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Aşadar, din declaraţiile date în calitate de suspect şi de inculpat, dar şi din declaraţia martorului D. a rezultat eroarea în care s-a aflat aceasta, pe fondul tulburării provocate de comportamentul inadecvat al organelor de poliţie, dar şi al doamnei dr. B., pe fondul oboselii acumulate în acea zi şi a considerat că recoltarea sângelui din deget, de două ori, echivalează cu prelevarea mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

În contextul celor relatate, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi pronunţarea unei noi hotărâri în sensul achitării, în baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

În subsidiar, a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei primei instanţe şi pronunţarea unei hotărâri în sensul dispunerii amânării aplicării pedepsei, conform prevederilor art. 83 C. pen., apreciind că sunt îndeplinite condiţiile art. 83 alin. (1), lit. a), b), c) şi d) C. pen.

A invocat actuala situaţie familială, respectiv decesul soţului la vârsta de 55 ani, doi copii minori în întreţinere şi reţinerea permisului de conducere, astfel că nu poate folosi autoturismul nici pentru deplasări în interes profesional, nici pentru rezolvarea unor probleme de familie, apreciind că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, fiind suficientă amânarea aplicării pedepsei, ca modalitate de individualizare a pedepsei mai puţin împovărătoare din perspectiva regimului şi a efectelor, comparativ cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub nr. x/2020.

Primul termen de judecată a fost fixat la data de 17 noiembrie 2021 când instanţa a amânat cauza la solicitarea apelantei inculpate A. pentru angajarea unui apărător.

La termenul din 2 februarie 2022, instanţa a pus în discuţie cererea de probatorii formulată de apelanta inculpată A. încuviinţând audierea martorilor F. şi G. şi vizionarea, în şedinţa publică din 16 martie 2022, a imaginilor de pe suporţii originali pe care au fost stocate înregistrările atestate de x, fiind prorogată discutarea cererii privind efectuarea expertizei după vizionarea imaginilor şi respinse celelalte probe solicitate.

La următorul termen de judecată, instanţa a procedat la audierea martorilor F. şi G. şi vizionarea, în şedinţă publică, a imaginilor de pe suporţii originali, a luat act de renunţarea apelantei inculpate A. la cererea privind efectuarea unei expertize şi a dat cuvântul în dezbateri, reţinând cauza în pronunţare.

Examinând cauza, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte apreciază că apelul declarat de apelanta inculpată A. este fondat pentru următoarele considerente:

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal întocmit la data de 9 ianuarie 2020 de către agentul şef adj. C. şi agentul F., ambii din cadrul secţiei nr. 15 Poliţie Rurală Stâlpeni, jud. Argeş; fişa de prezentare urgenţă, cererea de analiză, examenul clinic, procesul-verbal de recoltare mostre biologice, declaraţiile martorilor B., C., E., D., F., G.; declaraţiile inculpatei/suspectei A., înscrisuri; x şi proces-verbal de vizualizare, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut o stare de fapt corectă, în sensul că în data de 09.01.2020, ora 20:30, a condus pe drumurile publice, respectiv pe raza judeţul Argeş, autoturismul marca x, înmatriculat sub nr. x, şi fiind oprită în trafic de către un echipaj de poliţie din cadrul secţiei nr. 15 Poliţie Rurală Stâlpeni, cu ocazia conducerii acesteia la Spitalul Mioveni, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Este nefondată critica inculpatei privind omisiunea primei instanţe de a analiza toate probele administrate în cauză şi, implicit de a lămuri contradicţiile existente în declaraţiile martorilor. Astfel, prima instanţă a analizat aspectele esenţiale în baza cărora a reţinut starea de fapt, pe baza căreia a stabilit că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de refuz de la prelevarea de mostre biologice prevăzută de art. 337 din C. pen.

Inculpata a negat comiterea faptei, invocând în esenţă că a fost în eroare, în sensul că pe fondul tulburării provocate de comportamentul inadecvat al organelor de poliţie, dar şi al doamnei dr. B., pe fondul oboselii acumulate în acea zi, a considerat că recoltarea sângelui din deget echivalează cu prelevarea mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei.

Înalta Curte apreciază că din probele administrate în cauză rezultă cu certitudine că inculpata a refuzat să se supună prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. Astfel, inculpata A. a condus pe drumurile publice, pe DN 73, pe raza jud. Argeş, autoturismul marca x, cu nr. de înmatriculare x, fiind oprită în trafic, în mod regulamentar, de către un echipaj de poliţie din cadrul secţiei nr. 15 Poliţie Rurală Stâlpeni, format din agentul şef adj. C. şi agentul F.. Deşi, în mod repetat, ambii poliţişti i-au solicitat inculpatei să sufle în aparatul etilotest, inculpata, iniţial, a refuzat, apoi a arătat că se va supune testului în momentul în care soţul său va ajunge la faţa locului, trecând aproximativ 15 minute până când s-a încercat efectuarea testului, încercare ce nu s-a finalizat deoarece inculpata nu sufla suficient aer, aparatul a indicat eroare, iar apoi la o nouă încercare de suflare, aparatul etilotest s-a descărcat nemaiputând fi utilizat. În timpul discuţiei purtate cu agenţii de poliţie, inculpata a afirmat că a consumat două pahare cu vin. Aceste aspecte rezultă atât din declaraţiile martorilor C., E., F., cât şi din imaginile înregistrate cu telefonul mobil de către F.. Susţinerile inculpatei referitoare la contradicţiile existente în declaraţiile martorilor cu privire la evenimentele petrecute anterior opririi sale în trafic de către poliţişti, nu sunt relevante în cauză având în vedere infracţiunea pentru care a fost trimisă în judecată, precum şi momentul consumării acestei infracţiuni. La solicitarea poliţiştilor, inculpata a fost de acord să se deplaseze la Spitalul Mioveni, unde au fost aşteptaţi de către un alt lucrător de poliţie - H. din cadrul oraşului Mioveni - Formaţiunea Rutieră care a adus un aparat etilotest funcţional, însă la solicitarea expresă a agentului şef adj. C., inculpata a refuzat să sufle în aparatul etilotest, aşa cum rezultă din declaraţiile martorilor C., E. şi F..

La solicitarea agentul şef adj. C., inculpata a fost de acord să se supună recoltării probelor de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, însă după prelevarea sângelui din deget pentru stabilirea glicemiei şi după efectuarea consultului medical prealabil, în prezenţa agentului şef adj. de poliţie C. şi a medicului de gardă B. care a desigilat trusa standard pentru recoltare, inculpata a refuzat în mod expres să-i fie recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, consemnând în cuprinsul procesului-verbal de recoltare mostre biologice: consider că nu este cazul pentru recoltare de probe biologice, alcooltestul agenţilor de circulaţie nu a funcţionat la faţa locului.

Potrivit art. 17 alin. (5) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.512/2013 modificat şi completat prin art. I pct. 9 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1192/2014, în situaţia în care, după desigilarea trusei standard, persoana în cauză refuză recoltarea mostrelor biologice, se vor completa în mod corespunzător rubricile respective din procesul-verbal de recoltare a mostrelor biologice, aflat în trusa standard, ce va fi semnat de către poliţistul rutier şi personalul medical, precum şi de către persoana respectivă dacă aceasta nu refuză să semneze procesul-verbal. În cauză, procesul-verbal de recoltare mostre biologice este semnat de poliţistul rutier C., medicul B., inculpata consemnând menţiunile arătate mai sus. În fişa prezentare urgenţă este specificat numărul trusei standard de prelevare a probelor biologice, precum şi data expirării. În apărarea sa, inculpata a invocat faptul că există dubii cu privire la abilitarea medicului B. de a preleva probe biologice. Această susţinere este înlăturată de declaraţia martorei B. în care a menţionat faptul că a încheiat un contract individual de muncă cu Spitalul, numai pentru efectuarea de gărzi, aspecte ce se coroborează cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.512/2013 modificat şi completat prin art. I pct. 9 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1192/2014 conform cărora recoltarea mostrelor biologice de la persoanele implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, în vederea determinării alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor psihoactive, din dispoziţia organelor abilitate, se poate face în cadrul oricărei unităţi de asistenţă medicală autorizate sau în instituţii medico-legale de către personalul medical care are aviz valabil de liberă practică. Potrivit art. 3 alin. (1) din aceleaşi norme metodologice recoltarea mostrelor biologice de la persoanele implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, în vederea determinării alcoolemiei (...), este asimilată urgenţelor medicale şi nu poate fi refuzată de către personalul medical.

Deşi inculpata a invocat faptul că a fost în eroare considerând că recoltarea sângelui din deget echivalează cu prelevarea mostrelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei, apreciind, totodată, că poliţiştii şi medicul au avut un comportament inadecvat, Înalta Curte constată că, în speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a se reţine eroarea ca şi cauză de neimputabilitate, în condiţiile în care martora B. - medicul de gardă a declarat că i-a adus la cunoştinţă inculpatei faptul că prelevarea sângelui din deget nu s-a făcut pentru determinarea alcoolemiei, ci pentru stabilirea glicemiei, iar pregătirea sa juridică (avocat) reprezintă o circumstanţă ce conturează ideea că invocarea erorii s-a realizat pro causa în scopul exonerării de răspundere penală.

Mai mult, se arată că din probe nu rezultă faptul că poliţiştii sau medicul au avut un comportament care să depăşească atribuţiile specifice profesiei practicate. Declaraţia martorului D. conţine un grad ridicat de subiectivism, fiind soţul inculpatei. Deopotrivă, din declaraţia acestui martor nu rezultă aspecte care să justifice refuzul inculpatei de a i se preleva probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Faptul că medicul ar fi prezentat o stare de nervozitate sau că i-ar fi adresat inculpatei întrebări pe care aceasta le considera jignitoare ori că a efectuat un control medical prealabil, nu constituiau motive care să o determine pe inculpată să refuze prelevarea probelor şi, oricum, afirmaţiile acestuia nu se coroborează cu alte probe.

Semnificativ este faptul că pe lângă menţiunile scrise de către inculpată în procesul-verbal de recoltare a probelor biologice, la dosarului de urmărire penală există copie a unui înscris înaintat de către Spitalul Orăşenesc Mioveni, în care inculpata scrie nu doresc recoltarea de probe biologice, menţiune sub care există semnătura inculpatei. Totodată, în fişa prezentare urgenţă este specificat numărul trusei standard de prelevare a probelor biologice, precum şi data expirării, dar şi menţiunea refuză examenul clinic, iar în înscrisul denumit examen clinic este subliniată rubrica refuză efectuarea examenului clinic solicitat de poliţistul rutier.

Deşi inculpata, în motivele de apel, a arătat că declaraţiile martorilor B., C., E. şi F., nu corespund adevărului, este neîntemeiată această susţinere, în condiţiile în care declaraţiile acestor martori se coroborează între ele, fiind susţinute de înscrisurile întocmite.

Faptul că agentul şef adj. C. şi agentul F. au întocmit, conform art. 61 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., procesul-verbal la data de 9 ianuarie 2020, nu justifică ideea că în declaraţiile date în calitate de martori nu au spus adevărul, în condiţiile în care potrivit art. 114 alin. (4) din C. proc. pen. pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi 62 din C. proc. pen., iar declaraţiile lor se coroborează cu conţinutul procesului-verbal. În acest sens, Curtea Constituţională a constatat că posibilitatea conferită de textul de lege, de a fi audiate şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din C. proc. pen., se constituie într-o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu într-o încălcare a acestuia (Decizia nr. 198 din 7 aprilie 2016). Constatările personale ale organelor care au întocmit procese-verbale sunt valorificate în cadrul procesului penal prin audierea acestora în calitate de martori şi acordarea posibilităţii inculpatei de a percepe în mod direct relatarea acestora în şedinţă publică şi de a le adresa întrebări, fiind respectate exigenţele art. 6 parag. 3 lit. d) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Aspectele din declaraţiile martorilor C., E., F. şi G. privitoare la evenimentele desfăşurate anterior momentului opririi în trafic a inculpatei, respectiv discuţiile purtate între poliţişti şi inculpată în timp ce era schimbată roata autoturismului inculpatei, nu sunt esenţiale în privinţa vinovăţiei inculpatei, în condiţiile în care autoturismul era oprit din cauza unei avarii produse la o roată, inculpata nefiind, în acel moment, participant la traficul rutier. Nu prezintă relevanţă faptul că poliţiştii au legitimat-o pe inculpată în timp ce martorul G. schimba roata autoturismului acesteia sau că, după ce s-a pus în mişcare, autoturismul condus de inculpată avea un anumit mod de deplasare şi avea farurile stinse ori aprinse, deoarece aceste acţiuni exced elementului material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 337 C. pen., fiind evaluate ca circumstanţe ale comiterii faptei penale.

Consumarea infracţiunii a avut loc în momentul în care inculpata a refuzat prelevarea de mostre biologice. Chiar dacă inculpata susţine că potrivit art. 16 alin. (1) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.512/2013 modificat şi completat prin art. I pct. 9 din Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1192/2014, examenul medical în vederea interpretării stării clinice induse de consumul recent de băuturi alcoolice sau de substanţe psihoactive a persoanei supuse recoltării mostrelor biologice se efectuează numai la solicitarea poliţistului rutier, dacă persoana în cauză a fost implicată într-un accident de circulaţie rutieră în urma căruia a survenit decesul sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane, Înalta Curte subliniază faptul că examenul medical în vederea interpretării stării clinice induse de consumul recent de băuturi alcoolice, nu se confundă cu recoltarea mostrelor biologice în vederea determinării alcoolemiei.

Astfel, conform art. 17 alin. (2) din Normele metodologice menţionate anterior, refuzul persoanei implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier de a accepta recoltarea mostrelor biologice (...), se pedepseşte conform legii, în condiţiile C. proc. pen.. Totodată, potrivit art. 38 din O.U.G. nr. 195/2002, conducătorii vehiculelor, cu excepţia celor trase sau împinse cu mâna, (...) sunt obligaţi să se supună testării aerului expirat şi/sau recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei ori a consumului de substanţe psihoactive, la solicitarea poliţistului rutier, neexistând condiţia ca probele biologice să fie recoltate doar în cazul în care vehiculul este implicat într-un incident rutier sau doar în cazul în care conducătorul a consumat băuturi alcoolice anterior conducerii autovehiculului pe drumurile publice. În speţă, din imaginile captate cu telefonul mobil de către martorul F., rezultă că inculpata le-a spus poliţiştilor că a consumat două pahare cu vin.

Elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 337 C. pen. constă într-un refuz sau sustragere de a se supune prelevării de mostre biologice, nefiind necesară o anumită formă de manifestare a refuzului.

Aşadar, Înalta Curte constată că dovezile administrate dispun de forţa probantă necesară răsturnării prezumţiei de nevinovăţie, probele certe de vinovăţie legitimând tragerea la răspundere penală a inculpatei pentru comiterea faptei deduse judecăţii. Totodată, apreciază că prima instanţă a stabilit o încadrare juridică corectă, în sensul că fapta inculpatei A. care, în data de 09.01.2020, ora 20:30, a condus pe raza judeţul Argeş, autoturismul marca x, înmatriculat sub nr. x, şi fiind oprită în trafic de către un echipaj de poliţie, cu ocazia conducerii acesteia la Spitalul Mioveni, a refuzat să se supună prelevării de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive, întruneşte elementele constitutive, atât sub aspectul laturii obiective, cât şi al laturii subiective, ale infracţiunii prevăzute de art. 337 din C. pen.

Ca atare, se constată dincolo de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpată.

Înalta Curte apreciază că pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare a fost just individualizată, ţinând cont de criteriile prevăzute de art. 74 alin. (1) din C. pen., respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii. Iniţial, inculpata şi-a exprimat acordul pentru prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, însă, după deschiderea trusei standard, a refuzat prelevarea probelor. Starea de pericol ridicat creată pentru valoarea ocrotită de lege - incriminarea sustragerii de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei are scopul preîntâmpinării unor grave vătămări ale valorilor angajate în traficul rutier. De asemenea, se are în vedere scopul urmărit de către inculpată, respectiv împiedicarea stabilirii alcoolemiei şi implicit a constatării faptei de conducere sub influenţa alcoolului.

Faptul că inculpata nu a recunoscut săvârşirea faptei nu echivalează cu încercarea zădărnicirii aflării adevărului, în condiţiile în care inculpata şi-a exercitat drepturile procesuale conform scopului pentru care au fost prevăzute de lege.

Potrivit art. 83 din C. pen., privind condiţiile amânării aplicării pedepsei: (1) Instanţa poate dispune amânarea aplicării pedepsei, stabilind un termen de supraveghere, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) pedeapsa stabilită, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, este amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, cu excepţia cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a) şi lit. b) sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;

c) infractorul şi-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii;

d) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecinţelor infracţiunii, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, instanţa apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.

(2) Nu se poate dispune amânarea aplicării pedepsei dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită este de 7 ani sau mai mare sau dacă infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării şi tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanţilor.

(3) Amânarea aplicării pedepsei închisorii atrage şi amânarea aplicării amenzii care însoţeşte pedeapsa închisorii în condiţiile art. 62.

(4) Sunt obligatorii prezentarea motivelor care au determinat amânarea aplicării pedepsei şi atenţionarea infractorului asupra conduitei sale viitoare şi a consecinţelor la care se expune dacă va mai comite infracţiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligaţiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere.

Referitor la motivul de apel privind amânarea aplicării pedepsei, Înalta Curte constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (1) lit. a) - d) din C. pen., urmând să amâne aplicarea pedepsei ţinând cont de persoana inculpatei, pregătirea profesională, aceasta fiind de profesie avocat, situaţia familială - soţul său a decedat, inculpata rămânând singurul întreţinător al familiei ce cuprinde atât minori, cât şi persoane în vârstă, conduita bună avută anterior săvârşirii infracţiunii, prezenţa în faţa organelor judiciare în toate fazele procesuale, existând posibilităţi serioase de îndreptare. Se apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară în raport de circumstanţele faptei şi persoana inculpatei, iar supravegherea conduitei inculpatei pentru o perioadă determinată constituie o garanţie a îndreptării acesteia.

În consecinţă, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., va admite apelul declarat de inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 92/F din data de 22 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

Va stabili faţă de inculpata A. pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 337 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (4) din C. proc. pen. şi art. 83 din C. pen., va amâna aplicarea pedepsei închisorii stabilite faţă de apelanta inculpată A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, în condiţiile art. 84 din C. pen.

În baza art. 85 din C. pen., va obliga apelanta inculpată A. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se vor comunica Serviciului de Probaţiune Bucureşti.

Va atrage atenţia apelantei inculpate asupra dispoziţiilor art. 88 din C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 250 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 92/F din data de 22 septembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează, în parte, sentinţa apelată şi, rejudecând:

Stabileşte faţă de apelanta inculpată A. pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 337 din C. pen.

În baza art. 396 alin. (4) din C. proc. pen. şi art. 83 din C. pen., amână aplicarea pedepsei închisorii stabilite faţă de apelanta inculpată A., pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, în condiţiile art. 84 din C. pen.

În baza art. 85 din C. pen., obligă apelanta inculpată A. ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 86 alin. (1) din C. pen., pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Bucureşti.

Atrage atenţia apelantei inculpate asupra dispoziţiilor art. 88 din C. pen. privind revocarea amânării aplicării pedepsei.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate care nu contravin prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 250 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.

GGC - NN