Decizia nr. 72/A/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală
Legislator summary
AI generatedPrin Sentinţa penală nr. 23/2021 din data de 05 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, s-au dispus următoarele: În aplicarea globală a legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este C. pen. din 1969.
Legislator headnote
AI generatedart. 5 C. pen, art. 41 alin. (2) din C. pen, art. 26 alin. (1) din C. pen, art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 41 alin. (2) C. pen, art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002; Decizia nr. 72/A/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: Prin Sentinţa penală nr. 23/2021 din data de 05 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, s-au dispus următoarele: În aplicarea globală a legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este C. pen. din 1969.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedFull text
Deliberând asupra apelului de faţă,constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 23/2021 din data de 05 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, s-au dispus următoarele:
I. În aplicarea globală a legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului A. este C. pen. din 1969.
A fost condamnat inculpatul A., la:
- 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
- 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
- 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
S-a constatat că infracţiunile din prezenta cauză sunt în concurs real, potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu infracţiunea pentru care a fost condamnat inculpatul prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă şi modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen., de la 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;
În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite inculpatului A. în prezenta cauză cu pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen., din 1969, stabilită prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă şi modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a scăzut din pedeapsă durata reţinerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.
A fost anulat Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 123/2017 emis de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat potrivit prezentei sentinţe, la rămânerea definitivă a acesteia.
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., a fost confiscată de la inculpatul A. suma de 156.500 RON.
În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
II. În aplicarea globală a legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei persoană juridică S.C. B. S.R.L. este C. pen. din 1969.
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata persoană juridică S.C. B. S.R.L., CUI x, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2008, cu sediul social în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., constatând că s-a dispus radierea inculpatei persoană juridică.
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata persoană juridică S.C. B. S.R.L., CUI x, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2008, cu sediul social în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., constatând că s-a dispus radierea inculpatei persoană juridică.
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal privind pe inculpata persoană juridică S.C. B. S.R.L., CUI x, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2008, cu sediul social în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., constatând că s-a dispus radierea inculpatei persoană juridică.
III. În aplicarea globală a legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatului C. este C. pen. din 1969.
A fost condamnat inculpatul C., la:
- 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969.
- 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969.
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969.
În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite şi s-a aplicat inculpatului C. pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 2 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 81, 82 C. pen. din 1969, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
În temeiul art. 359 alin. (1) C. proc. pen. din 1969, s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 şi 84 C. pen. din 1969 a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei.
În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 71 indice 1 C. pen. din 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., s-a confiscat de la inculpatul C. suma de 118.000 RON.
IV. În aplicarea globală a legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei D. este C. pen. din 1969.
A fost condamnată inculpata D., la:
- 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este în concurs real, potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu infracţiunea de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 pentru care a fost condamnată inculpata prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă şi modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, a fost contopită pedeapsa stabilită inculpatei în prezenta cauză cu pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969 stabilită prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă şi modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 şi s-a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969.
În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969, s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. din 1969 compută din pedeapsă durata reţinerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014 şi durata executată de la 01.11.2018 la 15.01.2021.
A fost anulat Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 126/2017 emis de Curtea de Apel Craiova la 01.11.2018 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii la rămânerea definitivă a prezentei hotărârii.
V. În aplicarea globală a legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei persoană juridică S.C. E. S.R.L. este C. pen. din 1969.
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. s-a dispus încetarea procesului penal faţă de inculpata persoană juridică S.C. E. S.R.L., CUI x, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1991, cu sediul social în comuna Işalniţa, str. x, jud. Dolj, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constatând că s-a dispus radierea inculpatei persoană juridică.
VI. În aplicarea globală a legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei F. este C. pen. din 1969.
A fost condamnată inculpata F., administrator la S.C. G. S.R.L..la:
- 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este în concurs real, potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu infracţiunile pentru care a fost condamnată inculpata prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă şi modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Au fost descontopite pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen.. de la 1969, aplicate inculpatei F. prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a, b, c (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin, 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.
- pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
A fost menţinut sporul de 8 luni închisoare.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, s-a dispus contopirea pedepsei stabilite inculpatei în prezenta cauză cu pedepsele stabilite şi indicate mai sus prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă şi modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi aplică inculpatei F. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care se adaugă un spor de 8 luni, urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. din 1969 compută din pedeapsa aplicată inculpatei F. durata reţinerii de la data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014, a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 08.11.2014 la data de 01.07.2015, precum şi durata pedepsei executate de la 01.11.2018 până la 05.04.2021.
A fost anulat Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 128/2017 emis de Curtea de apel Craiova la 01.11.2018 şi s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii la rămânerea definitivă a prezentei hotărârii.
VII. În aplicarea globală a legii penale mai favorabile, potrivit art. 5 C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei persoană juridică S.C. G. S.R.L. este C. pen. din 1969.
A fost condamnată inculpata persoană juridică S.C. G. S.R.L., CUI x, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2007, cu sediul social în mun. Craiova, Calea x, jud. Dolj, la:
- pedeapsa amenzii penale în sumă de 20.000 de RON pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
S-a constatat că infracţiunea din prezenta cauză este în concurs real, potrivit art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, cu infracţiunea pentru care a fost condamnată inculpata prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă şi modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 60.000 de RON şi pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii desfăşurării activităţii de a efectua tranzacţii imobiliare stabilite pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1). lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002.
În temeiul art. 401 alin. (1) C. pen. din 1969, au fost contopite pedepsele stabilite persoanei juridice S.C. G. S.R.L. şi s-a aplicat acesteia pedeapsa amenzii penale cea mai mare în sumă de 60.000 de RON şi pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii desfăşurării activităţii de a efectua tranzacţii imobiliare.
VIII. În temeiul art. 19 alin. (1) şi (5) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., a fost admisă acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - ANAF Bucureşti - prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi:
- au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii D. şi A. la plata sumei de 252 260 RON şi accesorii calculate (dobânzi şi penalităţi de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) până la plata integrală a prejudiciului.
- au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii C. şi A. la plata sumei de 739 560 RON şi accesorii calculate (dobânzi şi penalităţi de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) până la plata integrală a prejudiciului.
S-a constatat că H. a achitat suma de 130.605 RON şi inculpatul I. a achitat 83.000 RON, fiind achitată suma totală de 213.605 RON către partea civilă Statul Român - ANAF Bucureşti - prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.
S-a restituit inculpatei F. suma de 1.000 RON depusă la Trezoreria Municipiului Craiova, potrivit chitanţei Seria x nr. x din 23.11.2017, reprezentând prejudiciu în Dosarul nr. x/2016.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asiguratorii a sechestrului instituite asupra bunurilor imobile, aflate în proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 2.355.347 RON, dispuse prin Ordonanţa nr. 366/P/2014, din data de 25.08.2016, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, după cum urmează:
- imobilului - apartament, cu nr. cadastral x - C1 - U284, înscris în CF nr. x - C1 - U284 a mun. Bucureşti, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.05.2002, în suprafaţă de 27,82 mp, situat în mun. Bucureşti, str. x - 119, sector 3;
- construcţiei cu o suprafaţă construită desfăşurată de 669 mp, situată în mun. Drobeta-Turnu Severin, pe str. x, corp principal, cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/chimic 368.10, mansardă cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/chimic 130.30, subsol cu cadre din beton armat sau cu pereţi exteriori din cărămidă arsă sau din orice alte materiale rezultate în urma unui tratament termic şi/sau chimic 187.60;
- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localităţii Drobeta-Turnu Severin, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafaţă de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;
- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localităţii Drobeta-Turnu Severin, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafaţă de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;
- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localităţii Drobeta-Turnu Severin, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafaţă de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;
- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localităţii Drobeta-Turnu Severin, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafaţă de 300 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;
- cotei de 4/9 din imobilul - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localităţii Drobeta-Turnu Severin, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.08.2008, în suprafaţă de 1666 mp, situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, tarlaua x/1, parcela x;
- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localităţii Drobeta-Turnu Severin, în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/21.06.2010, în suprafaţă de 802 mp măsurată, situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, tarlaua x/3, parcela x;
- imobilului - teren intravilan, cu nr. cadastral x, înscris în CF x a localităţii Drobeta-Turnu Severin, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/17.11.2006, în suprafaţă de 512 mp - cotă exclusivă şi 240,9 mp - cotă indiviză, situat în intravilanul mun. Drobeta-Turnu Severin, Calea x, jud. Mehedinţi.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen., au fost menţinute măsurile asiguratorii a sechestrului instituite asupra bunurilor imobile, - terenuri şi construcţii - aflate în proprietatea inculpatei S.C. G. S.R.L., până la concurenţa sumei de 213.605 RON, dispuse prin Ordonanţa nr. 366/P/2014, din data 15 septembrie 2016, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, după cum urmează:
- cotei părţi indivize de 1/2 din imobilul compus din terenul cu nr. topografic x, în suprafaţă totală de 1307 mp, aferent construcţiei, şi construcţia, cunoscută sub denumirea J., cu nr. cadastral x şi nr. topografic x, înscris în CF x a localităţii Braşov, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.11.2009, de către notarul public K.;
- imobilului cu nr. topografic x, compus din terenul în suprafaţă de 73,24 mp, înscris în CF x a localităţii Braşov, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 11.11.2009, de către notarul public K.
În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat fiecare inculpat să plătească statului suma de câte 3100 RON, cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale şi la judecata în primă instanţă.
În temeiul art. 4 din O.U.G. nr. 39/2015 rap. la H.G. nr. 1000/2015, s-a dispus ca o copie a hotărârii definitive să se comunice DGRFP Craiova pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni în cazierul fiscal, iar în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005, la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe, o copie a dispozitivului acesteia se va comunica Oficiului Naţional al Registrului Comerţului pentru efectuarea cuvenitelor menţiuni.
Pentru a dispune astfel, în esenţă, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că prin Rechizitoriul nr. x/2014 din data de 08.12.2016 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:
I. A., avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, pentru săvârşirea:
- infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,
- infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,
- infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,
- infracţiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 308 rap. la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,
- infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
II. S.C. B. S.R.L., pentru săvârşirea:
- infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,
- infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,
- infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
III. C., administrator la S.C. L. S.R.L., pentru săvârşirea:
- infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,
- infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.,
- infracţiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 308 din C. pen. rap. la art. 295 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
IV. D., director la S.C. M. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
V. H., administrator la S.C. E. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
VI. S.C. E. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
VII. I., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.. VIII. F., administrator la S.C. G. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
IX. S.C. G. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
Iniţial, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, sub nr. x/2016.
Prin încheierea penală nr. 5 din camera de consiliu din 23 martie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 de Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 345 alin. (1) C. proc. pen., au fost respinse cererile şi excepţiile formulate de inculpaţii C., A., H., F., D., I. şi SC. G. S.R.L.
În temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen., s-a constat legalitatea sesizării instanţei prin Rechizitoriul nr. x/2014 din data de 08.12.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală.
Prin încheierea penală nr. 705 din 12 iulie 2017 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară în Dosar nr. x/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost respinse ca nefondate contestaţiile declarate de inculpaţii D., F., C., H., I., SC. G. S.R.L., prin reprezentant N. şi A. împotriva încheierii nr. 5 din camera de consiliu din 23 martie 2017 pronunţată în Dosarul nr. x/2016 de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Prin Sentinţa penală nr. 9 din 9 ianuarie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2017 au fost admise cererile formulate de inculpaţii C. şi A. şi s-a dispus strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. x/2016 al Curţii de Apel Craiova la Curtea de Apel Alba Iulia, menţinând actele îndeplinite la instanţa de la care s-a strămutat judecarea cauzei.
Urmare strămurării cauzei, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia.
Prin hotărârea primei instanţe s-a arătat că în faţa instanţei de fond inculpaţii nu au recunoscut învinuirile, nu au solicitat ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute de art. 374 alin. (4) C. proc. pen. şi au solicitat readministrarea probelor din cursul urmăririi penale.
Prin Decizia nr. 855 din 26 noiembrie 2020 a Curţii Constituţionale a României a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de inculpatul A. în Dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia, secţia penală şi a constat că dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale sunt constituţionale în raport cu critici le formulate.
S-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 38/2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2018 disjuns din prezenta cauză, s-a dispus, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., art. 10 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 241/2005, art. 5 C. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor H. şi I., pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 10 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 241/2005, art. 91 lit. c) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., s-a aplicat inculpaţilor câte o amendă administrativă în sumă de 1000 RON.
S-a constatat că inculpatul I. a achitat părţii civile Statul Român prin ANAF prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova prejudiciul în sumă de 83.000 RON cauzat prin infracţiunea pentru care s-a dispus încetarea procesului în prezenta cauză, aşa cum rezultă din chitanţa seria x nr. x din data de 22.11.2017 şi a fost obligat inculpatul I. la plata accesoriilor aferente sumei de 83.000 RON ce se vor calcula începând cu data comiterii faptei 17.12.2011 şi până la data de 22.11.2017.
S-a constatat că inculpata H. a achitat părţii civile Statul Român prin ANAF prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova prejudiciul în sumă de 130.605 RON cauzat prin infracţiunea pentru care s-a dispus încetarea procesului în prezenta cauză, aşa cum rezultă din OP nr. x/22.11.2017 din data de 22.11.2017 şi a fost obligată inculpata H. la plata accesoriilor aferente sumei de 130.605 începând cu data comiterii faptei 14.12.2011 şi până la data de 22.11.2017.
Sub aspectul situaţiei de fapt, prin sentinţa apelată s-au reţinut următoarele:
La data de 29.06.2011, S.C. B. S.R.L., reprezentată de numita O., în baza deciziei de numire în calitate de director al acestei societăţi nr. 45/27.06.2011, emisă de inculpatul A., a participat la licitaţia prin negociere directă cu cumpărătorul, organizată de administratorul judiciar P.., al S.C. Q. S.R.L., fiind declarată adjudecatar al bunurilor scoase la vânzare, în valoare de 792.406 RON, din care 153.369 RON TVA, de către comisia de licitaţie compusă din preşedinte F., administrator special al S.C. Q. S.R.L., şi membrii R., reprezentant al P., şi S.
Astfel, în baza facturii fiscale nr. x/01.07.2011, emisă de S.C. Q. S.R.L., inculpata S.C. B. S.R.L., a achiziţionat de la S.C. Q. S.R.L., bunuri mobile lot x, în valoare totală de 792.406 RON, din care 639.037 RON bază impozabilă şi 153.369 RON TVA.
Factura fiscală nr. x/01.07.2011 a fost înregistrată în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. B. S.R.L.
De asemenea, Factura nr. x/01.07.2011 a fost evidenţiată în jurnalul pentru cumpărări pe luna iulie 2011 şi declarată ca achiziţie şi TVA deductibil în decontul de TVA pentru trimestrul III 2011.
O parte din bunurile achiziţionate, conform Facturii nr. x/01.07.2011, au fost transformate prin declasare în deşeuri din fier, inox şi cupru, fiind întocmite în acest sens un număr de 6 procese-verbale de declasare bunuri în data de 01.07.2011, rezultând din această operaţiune deşeuri fier vechi - 439.412 kg, deşeuri inox - 84.048 kg, deşeuri cupru - 1.340 kg, în valoare totală de 877.185,65 RON, evidenţiate din punct de vedere contabil în contul 346 produse reziduale, şi ulterior au fost livrate, iar veniturile rezultate din vânzarea acestora au fost, de asemenea, înregistrate în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. B. S.R.L.
Bunurile achiziţionate de către inculpata S.C. B. S.R.L., în baza Facturii nr. x/01.07.2011, au fost vândute:
A) - o parte ca deşeuri, către S.C. T. S.A.,
B) - o altă parte către suspecta S.C. L. S.R.L.,
C) - iar o altă parte către inculpata S.C. G. S.R.L.
A) Astfel, în data de 29 iunie 2011, a fost încheiat între inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de martora O., în baza deciziei de numire în calitate de director al acestei societăţi nr. 45/27.06.2011, emisă de inculpatul A., în calitate de vânzător, şi S.C. T. S.A., reprezentată de administratorul U., în calitate de cumpărător, Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/29.06.2011, având ca obiect vânzarea, respectiv cumpărarea, cu preţul de 3.872.500 RON, de deşeuri feroase şi neferoase, după cum urmează: deşeu inox 450 tone, deşeu cupru 50 tone şi deşeu fier 300 tone, care proveneau din instalaţii de vinificaţie şi se aflau situate în localităţile Craiova, Podari, Segarcea, Dăbuleni şi Şimian, fiind dobândite de către inculpata S.C. B. S.R.L. de la S.C. Q. S.R.L.
În cuprinsul acestui contract a fost făcută menţiunea "Cantităţile finale se vor stabili în urma executării contractului".
Din preţul în sumă de 3.872.500 RON, S.C. T. S.A. a plătit, în avans, la data de 01.07.2011, suma de 1.000.000 RON, iar pe parcursul derulării contractului a mai plătit la data de 11.07.2011 suma de 200.000 RON, la data de 27.07.2011 suma de 200.000 RON şi la data de 10.08.2011 suma de 300.000 RON, în total suma de 1.700.000 RON, fiindu-i livrate deşeuri în sumă totală de 1.151.947,35 RON.
Pentru aceste livrări de deşeuri, S.C. B. S.R.L. a emis următoarele facturi: seria x nr. x/11.07.2011, în valoare de 246.535,68 RON, seria x nr. x/15.07.2011, în valoare de 70705,24 RON, seria x nr. x/15.07.2011, în valoare de 64.821,20 RON, seria x nr. x/27.07.2011, în valoare de 110.436,40 RON, seria x nr. x/29.07.2011, în valoare de 51.687,42 RON, seria x nr. x/08.08.2011, în valoare de 39.427,59 RON, seria x nr. x/19.08.2011, în valoare de 8008,32 RON, seria x nr. x/19.08.2011,în valoare de 162.351,57 RON, seria x nr. x/31.08.2011, în valoare de 96.896,60 RON, seria x nr. x/30.09.2011, în valoare de 231.279,04 RON, seria x nr. x/31.10.2011, în valoare de 34243,91 RON, şi seria x nr. x/22.11.2011, în valoare de 35554,38 RON.
Potrivit declaraţiei martorului V., director adjunct la S.C. T. S.A., tăierea şi transformarea în deşeuri a bunurilor, care au format obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.06.2011, s-a făcut de către angajaţii S.C. T. S.A., care s-au deplasat în localităţile Craiova, Podari, Segarcea, Dăbuleni şi Şimian, unde au tăiat, cântărit, încărcat şi transportat, cu mijloacele auto ale S.C. T. S.A., materialele rezultate în urma debitării, la punctele de lucru ale S.C. T. S.A., situate în mun. Craiova şi comuna Podari.
Pentru fiecare transport, în parte, a fost întocmit un aviz de însoţire a mărfii de către o persoană delegată din partea S.C. B. S.R.L., uneori aceasta fiind W., X. sau inculpata F., conform declaraţiei martorului V.
După ce bunurile au fost debitate (dezmembrate) de către angajaţii S.C. T. S.A., au fost sortate pe grupe de metale, respectiv fier, inox, motor electric, etc., după care au fost cântărite, separat, pe grupe de materiale, şi au fost facturate conform notei de intrare - recepţie sau avizului de expediţie.
Materialele rezultate în urma dezmembrării, au fost încărcate în mijloacele de transport auto ale S.C. T. S.A. şi au fost transportate la punctele de lucru ale acestei societăţi din localităţile Craiova şi Podari.
Dovada faptului că debitarea bunurilor, cumpărate ca deşeuri, de S.C. T. S.A. de la inculpata S.C. B. S.R.L., a fost efectuată de către angajaţii S.C. T. S.A., reiese din facturile de achiziţii butelii oxigen, foile de parcurs pentru mijloacele de transport aparţinând S.C. T. S.A., formularele de încărcare - descărcare, avizele de însoţire a mărfii, notele de recepţie şi tichetele de cântar depuse, în copie, la dosarul cauzei de către martorul V.
Martorul V. a menţionat că nu a fost încheiat nici un contract de prestări-servicii între S.C. T. S.A. şi S.C. B. S.R.L., referitor la debitarea (dezmembrarea) bunurilor cumpărate ca deşeuri de S.C. T. S.A., în data de 29.06.2011, de la S.C. B. S.R.L., şi transportul materialului debitat din localităţile Şimian, Dăbuleni, Podari, Segarcea şi Craiova la punctele de lucru ale S.C. T. S.A.., deoarece cheltuielile efectuate de S.C. T. S.A. cu dezmembrarea bunurilor şi transportul materialului debitat s-au luat în considerare la stabilirea preţului, cu care au fost achiziţionate deşeurile, rezultate în urma debitării, la fixarea preţului avându-se în vedere costurile rezultate în urma debitării şi transportului.
Din rulajul contului 703 Venituri din vânzarea produselor, din balanţa de verificare a lunii decembrie 2011, în care apare înregistrată suma de 1.151.947,35 RON, se deduce că s-au înregistrat şi veniturile în sumă de 69.799 RON, aferente livrărilor efectuate către S.C. T. S.A. în perioada octombrie - noiembrie 2011.
Din declaraţia informativă D 394, depusă de inculpata S.C. B. S.R.L. pentru semestrul II anul 2011, rezultă că valorile declarate corespund rulajelor conturilor TVA deductibil şi TVA colectat, conform balanţei de verificare din luna decembrie 2011.
S.C. T. S.A. a înregistrat în evidenţa contabilă valoarea achiziţiilor în sumă de 1.151.947,35 RON, de la inculpata S.C. B. S.R.L., în conturile 301 Materii prime şi 401 Furnizori.
Valoarea achiziţiilor de deşeuri, de la inculpata S.C. B. S.R.L., a fost evidenţiată de S.C. T. S.A. în jurnalele pentru cumpărări şi în deconturile de TVA pentru perioada iulie 2011 - noiembrie 2011, ca achiziţii supuse măsurilor de simplificare.
Deoarece S.C. T. S.A. a achitat în plus suma de 578.052,59 RON, pentru care nu i-au fost livrate deşeuri, în vederea recuperării acestei sume de bani, reprezentanţii celor două societăţi au stabilit ca inculpata S.C. B. S.R.L. să vândă către S.C. T. S.A. terenul în suprafaţă de 7.500 mp, situat în mun. Craiova, cartierul Craioviţa Nouă, B-dul x nr. 5C, judeţul Dolj, cu preţul de 2.387.492,28 RON inclusiv TVA, teren pe care inculpata S.C. B. S.R.L. urma să-l achiziţioneze de la S.C. Y..L.
În acest sens reţine că inculpata S.C. B. S.R.L. a emis către S.C. T. S.A. factura seria x nr. x/29.07.2011, în valoare de 855.814 RON, reprezentând contravaloare avans deşeuri metalice, pe care apoi nu le-a mai livrat către beneficiarul S.C. T. S.A., factură care a fost stornată parţial prin facturile seria x nr. x/31.08.2011, pentru suma de 6.684,08 RON, seria x nr. x/30.09.2011, pentru suma de 231.279,04 RON, seria x nr. x/31.10.2011, pentru suma de 34.243,91 RON, şi seria x nr. x/22.11.2011, pentru suma de 35.554,38 RON, rămânând achitată din această factură suma de 578.052,59 RON.
La data de 5 mai 2012, a fost încheiat între S.C. Y..L., reprezentată de Z., în calitate de promitentă vânzătoare, şi inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C., în baza împuternicirii nr. 39/23.04.2012, emisă de inculpatul A., în calitate de promitentă-cumpărătoare, promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare, care a fost autentificată de notarul public AA. sub nr. x/10.05.2012, prin care numitul Z., în numele şi pentru promitenta vânzătoare S.C. Y..L., se obliga să vândă către S.C. B. S.R.L. terenul în suprafaţă de 7.500,36 mp din acte, respectiv 7.500 mp din măsurători, situat în mun. Craiova, cartier Craioviţa Nouă, B-dul x nr. 5C, judeţul Dolj, cu preţul de 505.000 RON + TVA.
Prin Împuternicirea nr. 39/23.04.2012, întocmită şi semnată de inculpatul A., pe care acesta a înregistrat-o în registrul său de dare dată certă sub nr. x/23.04.2012 şi în privinţa căreia a atest data, identitatea părţilor şi conţinutul său, inculpatul C. era împuternicit de BB., legal reprezentată de avocat A., în calitate de reprezentant al Consiliului de Administraţie, asociat unic şi administrator al S.C. B. S.R.L., ca în numele său să încheie o promisiune bilaterală de vânzare a imobilului - teren, situat în intravilanul localităţii Craiova, B-dul x nr. 5C, judeţul Dolj, în suprafaţă de 7.500 mp., fără a avea dreptul să semneze contract în formă autentică, în lipsa unui mandat expres al proprietarului S.C. BB., cu condiţia ca promisiunea să nu încalce nici dispoziţiile Legii nr. 53/2003, să nu cauzeze prejudicii şi să nu depăşească limitele mandatului.
La data de 14 mai 2012, a fost încheiat între inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C., în baza împuternicirii nr. 38/19.04.2012, emisă de inculpatul A., în calitate de promitentă-vânzătoare, şi S.C. T. S.A., reprezentată de V., în calitate de promitentă-cumpărătoare, antecontractul de vânzare-cumpărare, care a fost autentificat de notarul public CC. sub nr. x/14.05.2012, prin care inculpata S.C. B. S.R.L. se obliga să vândă către S.C. T. S.A. terenul în suprafaţă de 7.500,36 mp din acte, respectiv 7.500 mp din măsurători, situat în mun. Craiova, cartier Craioviţa Nouă, B-dul x nr. 5C, judeţul Dolj, şi să cesioneze toate drepturile şi obligaţiile ce rezultau din autorizaţia de construire nr. x/25.04.2008, emisă de Primăria mun. Craiova, cu preţul de 2.387.492,28 RON inclusiv TVA.
Deşi în cuprinsul antecontractului de vânzare-cumpărare, care a fost autentificat de notarul public CC. sub nr. x/14.05.2012, s-a menţionat că inculpatul C. a încheiat acest antecontract în baza împuternicirii nr. 38/19.04.2012, întocmită şi semnată tot de către inculpatul A., această împuternicire a fost emisă pentru încheierea unui alt act, şi anume: prin aceasta împuternicire era mandatat inculpatului C. de a cumpăra, în numele S.C. B. S.R.L., de la S.C. Y..L., terenul situat în intravilanul localităţii Craiova, B-dul x nr. 5C, judeţul Dolj, în suprafaţă de 7.500 mp.
În baza contractului de vânzare-cumpărare, care a fost autentificat sub nr. x/28.05.2012, de notarul public DD., încheiat între S.C. Y..L., reprezentat de asociatul unic şi administratorul Z., în calitate de vânzătoare, şi inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C., în baza împuternicirii nr. 38/19.04.2012, emisă de inculpatul A., în calitate de cumpărătoare, S.C. Y..L. a vândut terenul, în suprafaţă de 7.500 mp, situat în mun. Craiova, cartier Craioviţa Nouă, B-dul x nr. 5C, judeţul Dolj, cu nr. cadastral x, înscris în CF nr. x a mun. Craiova, către inculpata S.C. B. S.R.L., cu preţul de 505.000 RON, la care s-a adăugat TVA în sumă de 121.200 RON, fiind emisă în acest sens factura fiscală nr. x/28.05.2012.
Prin Împuternicirea nr. 38/19.04.2012, întocmită şi semnată de inculpatul A., pe care acesta a înregistrat-o în registrul său de dare dată certă sub nr. x/19.04.2012 şi în privinţa căreia a atest data, identitatea părţilor şi conţinutul său, inculpatul C. era împuternicit de BB., reprezentată de avocat A., în calitate de reprezentant al Consiliului de Administraţie, asociat unic şi administrator al S.C. B. S.R.L., ca în numele lor să cumpere de la S.C. Y..L. imobilul teren, situat în intravilanul localităţii Craiova, B-dul x nr. 5C, judeţul Dolj, în suprafaţă de 7.500 mp.
Din acest preţ, la data de 16.05.2012, a fost plătită suma de 470.000 RON, bani viraţi de către S.C. T. S.A., la data de 15.05.2012, în contul inculpatei S.C. B. S.R.L., în baza antecontractului de vânzare-cumpărare, care a fost autentificat de notarul public CC. sub nr. x/14.05.2012, iar, la data de 29.06.2012, suma de 156.200 RON, virată de către S.C. T. S.A., din contul deschis la EE., prin OP nr. x/29.06.2012, direct în contul S.C. Y..L., deschis la EE.
Acest teren a fost cumpărat de S.C. Y..L., reprezentată de administratorul său Z., de la S.C. FF., care a fost reprezentată de administratorul său GG., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.11.2008, de notarul public HH., cu preţul de 1.768.095 RON, la care a fost adăugat TVA - ul în sumă de 335.938,05, în baza căruia a fost emisă factura fiscală seria x nr. x/11.11.2008.
S.C. FF., la rândul său, a achiziţionat acest teren de la de la S.C. II. S.A., cu bani obţinuţi de S.C. FF., în baza facturii fiscale false nr. x/04.04.2007, în urma comiterii infracţiunii de înşelăciune în dauna JJ.
S.C. Y..L. nu a achitat către S.C. FF. integral preţul prevăzut în cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/11.11.2008 de notarul public HH., ci numai suma de 100.000 RON.
În acest sens reţine că, din preţul de 2.104.033,05 RON, la data de 24.11.2008, cumpărătoarea S.C. Y..L. virează din contul său, deschis la KK. Sucursala Drobeta-Turnu Severin, din dispoziţia administratorului său Z., suma de 100.000 RON în contul S.C. FF., deschis la LL., sumă care intră în acest cont la data de 25.11.2008.
La data de 25.11.2008, când suma de 100.000 RON intră în contul S.C. FF. deschis la LL., în acest din urmă cont, mai exista doar suma de 18.040 RON.
Această sumă de 100.000 RON, virată de S.C. Y..L., împreună cu o altă sumă de 130.000 RON, din suma de 160.000 RON, virată la data de 28.11.2008 de S.C. MM. S.R.L., sunt transferate la data de 04.12.2008, din contul S.C. FF., deschis la LL., din dispoziţia inculpatei F., în contul S.C. NN.., deschis la OO., cu titlu de plată efectuată în baza facturii fiscale seria x VDS nr. x, din 01.04.2007, factură falsă, prin care se atesta că S.C. NN.. vânduse către S.C. FF. utilaje, cu privire la care s-a dovedit că nu existau în realitate.
În contul S.C. NN.., deschis la OO., la data virării celor 230.000 RON, nu exista decât suma de 34,17 RON.
Din suma de 230.000 RON, S.C. NN.., din dispoziţia administratorului său PP., virează la data de 04.12.2008, în contul S.C. Y..L., deschis la KK. Sucursala Mehedinţi, suma de 100.000 RON (intrată în acest cont la data de 05.12.2008), în baza antecontractului de vânzare-cumpărare datat 23.11.2008, în cuprinsul căruia se atesta că S.C. Y..L., în calitate de promitentă - vânzătoare, se obliga să vândă către S.C. NN.., în calitate de promitentă - cumpărătoare, un teren arabil intravilan în suprafaţă de 2.000 mp, situat în extravilanul comunei Tunari, judeţul Ilfov, menţionându-se că acest teren a fost dobândit în proprietatea S.C. Y..L. în baza contractului de donaţie autentificat sub nr. x/15.05.1998, de B.N.P. QQ., însă S.C. Y..L. nu avea cum să dobândească acest teren extravilan în cursul anului 1998, deoarece S.C. Y..L. a fost înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului la data de 19.11.2007, sub nr. x/2007.
Această sumă de 100.000 RON a fost virată din nou de S.C. Y..L., din dispoziţia Z., în contul S.C. FF., deschis la LL., la data de 08.12.2008.
Pentru a face dovada că a achitat contravaloarea terenului în suprafaţă de 7.500 mp, achiziţionat de la S.C. FF., în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.11.2008, de notarul public HH., administratorul S.C. Y..L. a apelat la serviciile inculpatului A., care a redactat, la data de 28.05.2009, contractul de cesiune de creanţă, pe care l-a înregistrat în registrul său de dare de dată certă sub nr. x/28.05.2009, prin care S.C. NN., în calitate de cedent, reprezentată de PP., având funcţia de administrator, ceda către S.C. Y..L., în calitate de cesionar, reprezentată de Z., care avea funcţia de administrator, dreptul de creanţă împotriva S.C. FF., în valoare nominală de 1.904.033 RON, ce provenea din valoarea neachitată din factura fiscală falsă seria x VDS, nr. x/01.04.2007, pentru suma de 95.202 RON, ce reprezenta 5% din valoarea nominală totală a creanţei, care ar fi trebuit achitată în termen de 120 zile, contract încheiat în fals, deoarece, în realitate, nu a existat nici o creanţă a S.C. NN.. împotriva S.C. FF.
În acest sens reţine că, la data de 01.04.2007, numitul PP., în calitate de administrator al S.C. NN., a întocmit în fals factura fiscală seria x VDS, nr. x, prin care atesta vânzarea unei macarale x, pe roţi, seria x-176 şi unui echipament telescopare tip necesar montării macaralelor tip M22.1 şi M22.2, seria x (bunuri care în realitate nu au existat), către S.C. FF., în valoare de 2.458.123 RON, din care TVA 392.475 RON, pe care S.C. FF. a achitat-o numai parţial, plătind suma toată de 1.010.000 RON, după cum s-a reţinut prin Rechizitoriul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Deşi diferenţa rămasă de achitat din contravaloarea facturii seria x era 1.448.123 RON (2.458.123 [valoare menţionată în cuprinsul facturii seria x - 1.010.000 RON), numiţii Z. şi PP. au calculat valoarea penalităţilor de întârziere, care ar fi fost datorate de S.C. FF. pe perioada 04.06.2007 - 04.12.2008, respectiv pentru 547 zile, cu un procent de penalitate de 0,061% pe zi, aplicată la valoarea bunurilor neachitate, conform unei note de calcul, astfel: 1.428.123 RON x 0,061%/zi x 547 zile = 476.521 RON.
Astfel, prin adăugarea sumei de 476.521 RON, reprezentând penalităţi de întârziere, la valoarea neachitată de 1.448.123 RON, numiţii Z. şi PP. au ajuns la suma de 1.904.644 RON, valoare aproape egală cu datoria pe care stabiliseră că S.C. Y..L. o avea faţă de S.C. FF., în sumă de 1.904.033 RON.
Toate aceste aspecte, referitoare la cumpărarea terenului, în suprafaţă de 7.500 mp, situat în mun. Craiova, cartier Craioviţa Nouă, B-dul x nr. 5C, judeţul Dolj, de către S.C. Y..L. de la S.C. FF., şi modalităţii în care a fost considerat achitat preţul acestuia, au fost reţinute prin Rechizitoriul nr. x/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
La data de 22 iunie 2012, a fost încheiat între inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C., în baza împuternicirii nr. 65/14.06.2012, emisă de inculpatul A., în calitate de vânzătoare, şi S.C. T. S.A., reprezentată de V., în calitate de cumpărătoare, contractul de vânzare-cumpărare, care a fost autentificat sub nr. x/22.06.2012, de notarul public CC., prin care inculpata S.C. B. S.R.L. a vândut către S.C. T. S.A. terenul în suprafaţă de 7.500,36 mp din acte, respectiv, 7.500 mp din măsurători, situat în mun. Craiova, cartier Craioviţa Nouă, B-dul x nr. 5C, judeţul Dolj, cu nr. cadastral x, înscris în CF nr. x a localităţii Craiova, cu preţul de 2.387.492,28 RON inclusiv TVA, fiind emisă Factura nr. x/22.06.2012, de către inculpata S.C. B. S.R.L., în valoare totală de 2.387.492,28 RON, din care 1.925.397 RON bază impozabilă şi 462.095,28 RON TVA.
Deşi prin împuternicirea, pe care a întocmit-o la data de 18.09.2011, în numele S.C. BB., în calitate de reprezentant al Consiliului de Administraţie, asociat unic şi administrator al S.C. B. S.R.L., pe care a semnat-o şi înregistrat-o în registrul său de dare de dată certă sub nr. x/18.09.2011, înscris în privinţa căruia a atestat data, identitatea părţilor şi conţinutul actului, inculpatul A. a numit director al S.C. B. S.R.L. pe inculpatul C., fără a avea întocmită, la această dată şi o împuternicire, în acest sens, din partea Consiliului Director al BB., ulterior, la data de 20.04.2012, inculpatul A. a întocmit un act în limba engleză, intitulat "Decizie", pe care apoi l-a tradus în limba română, prin intermediul unui traducător autorizat, a cărui semnătură a fost legalizată de notarul public AA. sub nr. x/10.05.2012, în cuprinsul căruia a consemnat faptul că s-a decis de către Consiliul Director al BB., Companie înregistrată în statul Sfântul Vincenţiu şi Grenadine, să fie împuternicit Cabinetul Individual Avocat A., numit director al BB., prin decizia din 4 august 2009, să îl numească pe C. reprezentant al S.C. B. S.R.L. şi să cumpere suprafaţa de 7.500 mp de teren în oraşul Craiova, cu suma de 505.000 RON plus taxele care rezultă, şi, după aceea, să îl revândă cu 435.000 euro plus taxe.
Prin Împuternicirea nr. 41/27.04.2012, întocmită şi semnată de inculpatul A., pe care acesta a înregistrat-o în registrul său de dare dată certă sub nr. x/27.04.2012 şi în privinţa căreia a atest data, identitatea părţilor şi conţinutul său, inculpatul C. era împuternicit de BB., legal reprezentată de avocat A., în calitate de reprezentant al Consiliului de Administraţie, asociat unic şi administrator al S.C. B. S.R.L., ca în numele lor să încheie un act autentic de vânzare a imobilul - teren, situat în intravilanul localităţii Craiova, B-dul x nr. 5C, judeţul Dolj, în suprafaţă de 7.500 mp, cu 505.000 RON plus taxe care rezultă şi, după aceea, să îl revândă cu 435.000 euro plus taxe, conform deciziei Consiliului Director din data de 20.04.2012, având dreptul să semneze contract în formă autentică, dat fiind mandatul expres din 20.04.2012 al proprietarului BB., cu condiţia ca, contractele şi actele încheiate să nu încalce nici dispoziţiile Legii nr. . 53/2003, să nu cauzeze prejudicii societăţii şi să nu depăşească limitele mandatului.
Cum inculpatul A. a emis, la data de 19.04.2012, Împuternicirea nr. 38/19.04.2012, în baza căreia inculpatul C. a reprezentat pe inculpata S.C. B. S.R.L. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, care a fost autentificat sub nr. x/28.05.2012, de notarul public DD. şi l-a numit director al S.C. B. S.R.L. pe inculpatul C. la data de 18.09.2011, prin Împuternicirea nr. 79/18.09.2011, anterior întocmirii înscrisului intitulat "Deciziei", datat 20.04.2012, pe care susţine că l-ar fi emis Consiliul Director al BB., reiese că inculpatul A. a fost persoana care a hotărât pentru S.C. B. S.R.L. încheierea acestui contract de vânzare-cumpărare, iar, pentru a nu se angaja răspunderea sa penală, pentru tranzacţiile efectuate în numele S.C. B. S.R.L., a întocmit în limba engleză acest înscris, intitulat "Decizie", în cuprinsul căruia a menţionat că ar fi fot emis de Consiliul Director al BB.
Prin împuternicirea întocmită la data de 14.06.2012 şi semnată de inculpatul A., pe care acesta a înregistrat-o în registrul său de dare dată certă sub nr. x/14.06.2012 şi în privinţa căreia a atest data, identitatea părţilor şi conţinutul său, inculpatul C. era împuternicit de BB., legal reprezentată de avocat A., în calitate de reprezentant al Consiliului de Administraţie, asociat unic şi administrator al S.C. B. S.R.L., ca în numele lor să încheie un contract autentic de vânzare a imobilului - teren situat în intravilanul localităţii Craiova, B-dul x nr. 5C, judeţul Dolj, în suprafaţă de 7.500 mp., respectiv, să îl vândă cu suma de 435.000 euro plus taxe, conform deciziei Consiliului Director din data de 20.04.2012, având dreptul să semneze contract în formă autentică.
Valoarea terenului, în sumă de 2.387.492,28 RON, a fost achitată de către S.C. T. S.A. prin compensarea avansului plătit pentru deşeuri în anul 2011, în sumă de 578.052,59 RON şi prin achitarea cu numerar şi plăţi bancare, după cum urmează: la data de 27.04.2012 suma de 30.000 RON prin OPH nr. 38, la data de 15.05.2012 suma de 470.000 RON prin OP nr. x, la data de 19.06.2012 suma de 10.000 RON prin OPH nr. 70, la data de 22.06.2012 suma de 5000 RON, conform chitanţei nr. x, la data de 29.06.2012 suma de 843.800 RON prin OP4514, la data de 29.06.2012 suma de 156.200 RON prin OP nr. x, la data de 06.07.2012 suma de 190.000 RON prin OPH nr. 4556, şi la data de 06.07.2012 suma de 134.439,28 prin OPH nr. 4457.
Inculpata S.C. B. S.R.L. a înregistrat în evidenţa contabilă Factura nr. x/22.06.2012, în valoare de 2.387.492,28 RON, din care 1.925.397 RON bază impozabilă şi 462.095,28 RON TVA, conform balanţei de verificare pe luna iunie 2012, în conturile 7583 Venituri din cedarea activelor şi 4427 TVA colectată, operaţiunea fiind evidenţiată în jurnalul pentru vânzări şi în decontul de TVA, precum şi în Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA - D 394, aferente lunii iunie 2012
De asemenea, inculpata S.C. B. S.R.L. a înregistrat în contul 6583 "Cheltuieli privind activele cedate" contravaloarea terenului în sumă de 505.000 RON (fără TVA), ce a fost achiziţionat de la S.C. Y.,L., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.05.2012, de notarul public DD.
S.C. T. S.R.L. a înregistrat în evidenţa contabilă Factura nr. x/22.06.2012, în valoare de 2.387.492,28 RON, din care 1.925.397 RON bază impozabilă şi 462.095,28 RON TVA, conform balanţei de verificare pentru luna iunie 2012, în conturile 2111 "Terenuri" şi 4426 "TVA deductibilă", operaţiunea fiind evidenţiată în jurnalul pentru cumpărări şi în decontul de TVA, precum şi în Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA - D 394, aferente lunii iunie 2012 .
B) O altă parte din bunurile, achiziţionate de inculpata S.C. B. S.R.L. de la S.C. Q. S.R.L., au fost vândute de aceasta, în lunile iulie şi august 2012, în baza a patru facturi, către inculpata S.C. L. S.R.L., după cum urmează:
- Facturii nr. x/25.07.2012, având ca obiect cantitatea de 44.200 kg deşeuri lemne de foc, în valoare de 22.100 RON - taxare inversă;
- Facturii nr. x/26.07.2012, având ca obiect trei tractoare U 650, în valoare de 6.792,72 RON;
- Facturii nr. x/28.07.2012, având ca obiect cinci tractoare VP 445, patru pompe, trei remorci RM 2 şi patru remorci RPV 2, în valoare de 18.104 RON;
- Facturii nr. x/03.08.2012, având ca obiect instalaţie răcire, în valoare de 23.000,76 RON, valoarea totală a celor patru facturi fiind de 69.997,48 RON.
Aceste facturi au fost achitate de către suspecta S.C. L. S.R.L. prin următoarele ordine de plată: O.P. nr. x/22.08.2012 - 20.000 RON, O.P. nr. x/23.08.2012 - 10.000 RON, O.P. nr. x/24.08.2012 - 10.000 RON, O.P. nr. x/27.08.2012 - 6.996,72 RON, O.P. nr. x/27.08.2012 - 3.000 RON, O.P. nr. x/28.08.2012 - 10.000 RON şi O.P. nr. x/29.08.2012 - 10.000 RON.
Tranzacţiile derulate în baza Facturilor nr. x/25.07.2012, nr. y/26.07.2012, nr. z/28.07.2012 şi nr. 14/03.08.2012 au fost înregistrate în evidenţele contabile ale inculpatei S.C. B. S.R.L. şi suspectei S.C. L. S.R.L. şi au fost declarate la organele fiscale.
Observând rulajul contului inculpatei S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., şi rulajul contului suspectei S.C. L. S.R.L., deschis la LL., se constată că inculpatul C., în calitate de administrator al S.C. L. S.R.L., a achitat contravaloarea celor patru facturi, în sumă totală de 69.997,48 RON, cu bani proveniţi din contul S.C. B. S.R.L., unde avea specimen de semnătură în bancă, după cum urmează:
- la datele de 21.08.2012 şi 22.08.2012, inculpatul C. a retras câte 10.000 RON, de fiecare dată, din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., cu titlu de diverse plăţi, bani pe care la aceleaşi date i-a virat în contul suspectei S.C. L. S.R.L., cu titlu de aport acţionariat, iar la data de 22.08.2012, această sumă totală, de 20.000 RON, a transferat-o din nou în contul inculpatei S.C. B. S.R.L., ca plată parţială făcută pentru Factura nr. x/25.07.2012, prin Ordinul de plată nr. x/22.08.2012;
- la data de 23.08.2012, inculpatul C. a retras suma de 10.000 RON din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., cu titlu de diverse plăţi, bani pe care la aceeaşi dată i-a virat în contul suspectei S.C. L. S.R.L., cu titlu de aport acţionariat, iar, la data de 23.08.2012, această sumă de 10.000 RON a transferat-o din nou în contul inculpatei S.C. B. S.R.L., ca plată făcută pentru restul contravalorii Facturii nr. x/25.07.2012, prin Ordinul de plată nr. x/23.08.2012;
- la data de 24.08.2012, inculpatul C. a retras suma de 10.000 RON din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., cu titlu de diverse plăţi, bani pe care la aceeaşi dată i-a virat în contul suspectei S.C. L. S.R.L., cu titlu de aport acţionariat, iar, la data de 24.08.2012, această sumă de 10.000 RON a transferat-o din nou în contul inculpatei S.C. B. S.R.L., ca plată parţială făcută pentru Factura nr. x/26.07.2012, prin Ordinul de plată nr. x/24.08.2012;
- la data de 27.08.2012, inculpatul C. a retras suma de 10.000 RON, din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., cu titlu de diverse plăţi, din care 7.000 RON i-a virat, la aceeaşi dată, în contul suspectei S.C. L. S.R.L., cu titlu de aport acţionariat, iar, la data de 27.08.2012, din această sumă de 7.000 RON a transferat din nou, în contul inculpatei S.C. B. S.R.L., suma de 6.996,72 RON, ca plată făcută pentru restul contravalorii Facturii nr. x/26.07.2012, prin Ordinul de plată nr. x/27.08.2012;
- la data de 28.08.2012, inculpatul C. a retras suma de 10.000 RON din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., cu titlu de diverse plăţi, bani pe care la aceeaşi dată i-a virat în contul suspectei S.C. L. S.R.L., cu titlu de aport acţionariat, iar, la data de 28.08.2012, această sumă de 10.000 RON a transferat-o din nou în contul inculpatei S.C. B. S.R.L., ca plată parţială făcută pentru Factura nr. x/28.07.2012, prin Ordinul de plată nr. x/28.08.2012;
- la data de 29.08.2012, inculpatul C. a retras suma de 10.000 RON din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., cu titlu de diverse plăţi, bani pe care la aceeaşi dată i-a virat în contul suspectei S.C. L. S.R.L., cu titlu de aport acţionariat, iar la data de 29.08.2012, această sumă de 10.000 RON a transferat-o din nou în contul inculpatei S.C. B. S.R.L., cu titlu de plată parţială făcută pentru Factura nr. x/28.07.2012, prin Ordinul de plată nr. x/29.08.2012.
De asemenea, la data de 27.12.2011, inculpatul C. a dispus transferul sumei de 248.000 RON, din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., în contul suspectei S.C. L. S.R.L., deschis la LL., bani din care, în calitate de administrator şi asociat unic al suspectei S.C. L. S.R.L., a retras suma de 10.000 RON la data de 28.12.2011 şi a restituit un împrumut al acestei societăţi către inculpata S.C. E. S.R.L., în sumă de 214.860 RON, iar, la data de 29.11.2011, după ce în contul suspectei S.C. L. S.R.L. a fost transferă suma de 210.000 RON, de către inculpata S.C. G. S.R.L., provenită din vânzarea staţiei RR. cu terenul aferent, către S.C. SS. S.R.L., a restituit din aceşti bani suma de 200.000 RON, din cei 248.000 RON, în contul inculpatei S.C. B. S.R.L., unde au intrat în data de 30.12.2011, însuşindu-şi restul de 48.000 RON.
Pentru a justifica însuşirea sumei de 48.000 RON, inculpatul C., a depus la dosarul cauzei, prin intermediul reprezentantului suspectei S.C. L. S.R.L., contactul de intermediere vânzare-cumpărare, care ar fi fost încheiat la data de 24.06.2011, între suspecta S.C. L. S.R.L., reprezentată prin administratorul de la acea dată, martora TT., şi inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de numita O., în calitate de beneficiar intermediar, având ca obiect intermedierea vânzării - cumpărării de bunuri mobile, ce aparţineau S.C. Q. S.R.L., contract nesemnat la rubrica "PRESTATOR S.C. L. S.R.L."
Cu ocazia audierii în cauză, numita TT. nu a recunoscut că ar fi participat la încheierea acestui contract de intermediere vânzare-cumpărare, arătând că, în calitate de administrator şi asociat unic al suspectei S.C. L. S.R.L., nu a intermediat cumpărarea de bunuri de la S.C. Q. S.R.L., necunoscând această societate şi nici pe numita O. sau pe inculpata S.C. B. S.R.L.
C) O altă parte din bunurile achiziţionate de inculpata S.C. B. S.R.L. de la S.C. Q. S.R.L., au fost vândute, în luna decembrie 2012, către S.C. UU. S.R.L.
În acest sens reţine că, la data de 12.12.2011, a fost încheiat între inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C., în calitate de vânzător, şi S.C. UU. S.R.L., reprezentată de administratorul său, inculpatul I., în calitate de cumpărător, Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/12.12.2011, având ca obiect bunurile prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3, 4 şi 5, situate în localităţile Degarcea, Podari şi Dăbuleni, adjudecate de inculpata S.C. B. S.R.L., conform procesului-verbal de adjudecare, de la S.C. Q. S.R.L., cu preţul de 117.476,10 RON + TVA, (valoare totală 145.670,36 RON), în baza căruia a fost emisă Factura nr. x/12.12.2011, în valoare totală de 145.670,36 RON, de către S.C. B. S.R.L.
Suma de 145.670,36 RON a fost virată de către S.C. UU. S.R.L., la data de 16.12.2011, din contul său, deschis la VV., în contul inculpatei S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., împreună cu o altă sumă de bani, virată în baza facturii x/5.12.2011, în total 275.250,36 RON.
La data de 15.12.2011 a fost încheiat între S.C. UU. S.R.L., reprezentată de administratorul său, inculpatul I., în calitate de vânzător, şi inculpata S.C. G. S.R.L., reprezentată de administratorul şi asociatul unic, inculpata F., în calitate de cumpărător, Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/05.12.2011, (din eroare a fost trecută ca dată a încheierii acestui contract ziua de 05.12.2011, în loc de 15.12.2011), având ca obiect bunurile prevăzute în anexele nr. 1, 2, 3, 4 şi 5, cu preţul de 123.349,91 RON + TVA (valoare totală 152.953,88 RON), în baza căruia a fost emisă de către S.C. UU. S.R.L. factura seria x, nr. x/15.12.2011, în valoare totală de 152.953,89 RON = 123.349,91 RON + 29603,98.
Suma de 152.953,89 RON a fost virată de către inculpata S.C. G. S.R.L., în data de 15.12.2011, în baza Ordinului de plată nr. x/15.12.2011, din contul său în contul S.C. UU. S.R.L., ambele deschise la VV.
Pentru a nu achita impozitul pe profit, în sumă de 227.263 RON (1.925.397 RON -505.000 RON =1.420.397 RON X 16% = 227.263 RON) şi TVA -ul în sumă de 340.895 RON (462.095 RON -121.200 RON = 340.895 RON), rezultat în urma vânzării terenului în suprafaţă de 7.500 mp, situat în mun. Craiova, cartier Craioviţa Nouă, B-dul x nr. 5C, judeţul Dolj, în baza contractului de vânzare-cumpărare, care a fost autentificat sub nr. x/22.06.2012, de notarul public CC., către S.C. T. S.A., impozitul pe profit, în sumă totală de 110.578 RON (1.151.947 RON +60.727 RON +117.476 RON =1.330.150 RON - 639.037 RON = 691.113 RON x 16% =110.578 RON), rezultat în urma vânzării deşeurilor din fier, inox şi cupru, în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.06.2011, către S.C. T. S.A., a vânzării bunurilor în baza Facturilor nr. x/25.07.2012, nr. y/26.07.2012, nr. z/28.07.2012 şi nr. 14/03.08.2012, către suspecta S.C. L. S.R.L., şi a vânzării bunurilor, în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/12.12.2011, către S.C. UU. S.R.L., TVA -ul în sumă de 9.270 RON, rezultat în urma vânzării bunurilor în baza Facturilor nr. x/25.07.2012, nr. y/26.07.2012, nr. z/28.07.2012 şi nr. 14/03.08.2012, către suspecta S.C. L. S.R.L., şi TVA-ul în sumă de 28.194 RON, rezultat în urma vânzării bunurilor, în baza Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/12.12.2011, către S.C. UU. S.R.L., inculpata S.C. B. S.R.L., prin administratorul său, inculpatul A., şi împuterniciţii acestuia, inculpaţii D. şi C., a înregistrat în evidenţa sa contabilă, în perioada 2011 - 2012, în debitul contului 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi", valoarea achiziţiilor de servicii de la firmele S.C. WW. S.R.L., S.C. XX. S.R.L., S.C. YY. S.R.L., S.C. ZZ. S.R.L., S.C. AAA. S.R.L., S.C. BBB. S.R.L., S.C. CCC. S.R.L. şi S.C. DDD. S.R.L., în sumă totală de 3.074.642 RON, din care bază impozabilă 2.479.550 RON şi TVA 595.092 RON, pentru care nu a deţinut documente legale, pentru a fi considerate cheltuieli deductibile, documente care să justifice necesitatea efectuării cheltuielilor, şi nici contracte încheiate pentru prestarea acestor servicii, incluzând în mod nejustificat pe costuri suma de 2.479.550 RON şi deducând în mod nejustificat TVA în sumă de 595.092 RON, după cum urmează:
D) Achiziţionarea de servicii
1. În luna iulie 2011, inculpata S.C. B. S.R.L. a înregistrat achiziţii de servicii, de la S.C WW. S.R.L., în sumă de 200.000,84 RON, din care 161.291 RON bază impozabilă şi 38.709,84 RON TVA, pentru care a fost emisă Factura nr. x/01.07.2011.
Această factură a fost înregistrată în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. B. S.R.L. direct în contul de cheltuieli 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi" şi în contul 4426 "TVA deductibil", fiind evidenţiată în jurnalul pentru cumpărări pe luna iulie 2011 şi declarată în decontul de TVA pentru trimestrul III 2011.
Pentru această achiziţie de servicii, inculpata S.C. B. S.R.L. a efectuat plata bancară, la data de 01.07.2011, în sumă de 200.000,84 RON, din contul deschis la JJ., cu menţiunea "c/v fact. 0318/01.07.2011", în baza Ordinului de plată nr. x/01.07.2011, semnat de către inculpata D., care anterior a purtat numele de D., în contul S.C. WW. S.R.L. deschis la EEE., bani care în aceeaşi zi au fost ridicaţi în numerar de către numitul FFF. (persoană care a avut specimen de semnătură în bancă pentru S.C. WW. S.R.L. şi a administrat această societate în perioada 08.06.2011 - 07.07.2011), sub pretextul că erau folosiţi pentru achiziţii de fier vechi de la persoane fizice, deşi datele înscrise în borderoul de achiziţie nr. x/29.06.2011 nu corespundeau realităţii.
Operaţiunea de plată a sumei de 200.000,84 RON a fost evidenţiată şi în contabilitatea inculpatei S.C. B. S.R.L., în rulajul contului 5121 "Conturi deschise la bănci".
Din informaţiile comunicate de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a reieşit că S.C WW. S.R.L. a fost înfiinţată la data de 14.10.2010 de către asociaţii GGG. şi FFF., înregistrând mişcări în conturile bancare în perioada 15.03.2011 - 31.08.2011, în valoare de 12.450.271 RON.
Din conturile acestei firme s-au efectuat retrageri în numerar, de valori foarte mari, cu titlul de "achiziţii persoane fizice" şi "achiziţii fier" (10.284.715 RON), precum şi mai multe transferuri de bani către alte firme (1.915.992 RON).
Banii încasaţi în contul firmei au avut justificare "C/v marfă", printre ordonatorii principali aflându-se şi S.C. ZZ. S.R.L. cu suma de 2.674.500 RON şi S.C. HHH. S.R.L. cu suma de 2.535.350 RON.
Din data de 01.04.2011, S.C WW. S.R.L. a avut sediul expirat, nu a depus bilanţul contabil pentru anul 2011, iar părţile sale sociale au fost cesionate către cetăţeanul moldovean III.
Faţă de S.C WW. S.R.L. a fost începută urmărirea penală la data de 20.07.2012, în Dosarul nr. x/2012 al DIICOT, pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Legea nr. 241/2005, în formă continuată.
2. În luna iulie 2011, inculpata S.C. B. S.R.L. a înregistrat achiziţii de servicii, de la S.C XX. S.R.L., în sumă de 195.000,01 RON, din care 157.258,07 RON bază impozabilă şi 37.741,94 RON TVA, pentru care a fost emisă Factura nr. x/01.07.2011.
Această factură a fost înregistrată în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. B. S.R.L. direct în contul de cheltuieli 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi" şi în contul 4426 "TVA deductibil", fiind evidenţiată în jurnalul pentru cumpărări pe luna iulie 2011 şi declarată în decontul de TVA pentru trimestrul III 2011.
Pentru această achiziţie inculpata S.C. B. S.R.L. a efectuat plata bancară, la data de 12.07.2011, în sumă de 195.000,01 RON, din contul deschis la JJ., cu menţiunea "c/v fact. 5501/01.07.2011", în baza Ordinului de plată nr. x/12.07.2011, semnat de către inculpata D., în contul S.C. XX. S.R.L., deschis la EEE., bani care au fost ridicaţi în aceeaşi zi, în numerar, de către numita JJJ., sub pretextul că erau folosiţi pentru achiziţii de fier vechi de la persoane fizice, deşi datele înscrise în borderoul de achiziţie nr. x nu corespundeau realităţii.
Operaţiunea de plată a sumei de 195.000,01 RON a fost evidenţiată în contabilitatea inculpatei S.C. B. S.R.L., în rulajul contului 5121 "Conturi deschise la bănci".
Fiind audiată în cauză, martora JJJ. a arătat că, deşi a avut calitatea de asociat şi administrator al S.C. XX. S.R.L., această firmă a fost administrată, în fapt, de concubinul său KKK., deoarece ea nu ştia carte, iar la momentul ridicării banilor din conturile acestei societăţi, eram însoţită de fiecare dată de un angajat, care completa borderourile şi celelalte formulare, ce îi erau necesare pentru ridicarea banilor, iar ea numai le semna, fără a avea cunoştinţă de menţiunile făcute pe respectivele documente, de angajatul care o însoţea.
A mai precizat martora că, după ce ridica banii, aceştia erau înmânaţi concubinului său KKK., care ulterior cumpăra materiale feroase şi neferoase cu aceştia.
Fiind audiat în cauză, martorul KKK. a arătat că, în vara anului 2011, a venit la punctul de lucru al S.C. XX. S.R.L., din municipiul Bucureşti, strada x nr. 46, un bărbat, al cărui nume nu şi-l mai aminteşte, care i-a adus la cunoştinţă faptul că are o firmă, prin care exportă cupru şi alte materiale neferoase, şi că intenţionează să cumpere materiale neferoase de la firma S.C. XX. S.R.L., fiind de acord să-i vândă acestuia materiale neferoase şi emiţând în acest sens Factura nr. x/01.07.2011, în valoare de 195.000 RON.
Aceste susţineri ale martorului KKK. nu pot fi reţinute în cauză, având în vedere faptul că din evidenţa contabilă a S.C. B. S.R.L. reiese că această societate a achiziţionat de la S.C. XX. S.R.L. servicii, şi nu materiale neferoase, iar din probatoriu reiese că S.C. B. S.R.L nu a mai vândut alte bunuri, decât cele achiziţionate de la S.C. Q. S.R.L., în baza Facturii nr. x/01.07.2011, nemaigăsindu-se alte bunuri în patrimoniul său.
3. În data de 28.07.2011, inculpata S.C. B. S.R.L. a efectuat plata sumei de 183.000,01 RON, din contul deschis la JJ., cu menţiunea "c/v factură x/27.07.2011", în baza Ordinului de plată nr. x/27.07.2011, semnat de către inculpata D., în contul S.C. YY. S.R.L., deschis la EEE., bani care au fost ridicaţi în aceeaşi zi, în numerar, împreună cu o altă sumă de 152.800 RON, transferată din contul S.C. ZZ. S.R.L., în total suma de 334.100, de către numita JJJ., (persoană care a avut specimen de semnătură în bancă la S.C. YY. S.R.L şi a administrat această societate, la care a avut şi calitatea de asociat unic, din data de 04.06.2009) sub pretextul că erau folosiţi pentru achiziţii de fier vechi de la persoane fizice.
Această achiziţie de servicii, în sumă de 183.000,01 RON, din care 147.580,65 RON bază impozabilă şi 35.419,36 RON TVA, a fost înregistrată în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. B. S.R.L. în contul de cheltuieli 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi" şi în contul 4426 "TVA deductibil".
Din informaţiile comunicate de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a reieşit că S.C. YY. S.R.L. a încasat diverse sume de bani de la S.C. HHH. S.R.L., S.C. LLL. S.R.L. şi S.C. ZZ. S.R.L., care au fost retrase aproape în totalitate, în numerar, cu justificarea "achiziţii de materiale refolosibile şi deşeuri".
Această societate a fost folosită drept paravan pentru sustragerea de la plata impozitelor şi taxelor către bugetul de stat a altor valorificatori de deşeuri reciclabile, printre care s-au aflat S.C. HHH. S.R.L., S.C. LLL. S.R.L., sau pentru retragerea unor fonduri din conturile bancare, prin intermediul unor tranzacţii, ce nu par a avea la bază operaţiuni comerciale reale, precum cele încheiate cu S.C. ZZ. S.R.L.
Reciclarea fondurilor, în sumă totală de 2.645.000 euro, provenite din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală de către societăţile ordonatoare S.C. HHH. S.R.L., S.C. LLL. S.R.L. şi S.C. ZZ. S.R.L., s-a concretizat prin aceea că veniturile provenite din activitatea infracţională au fost transferate în conturile bancare ale societăţii de "tip fantomă" - S.C. YY. S.R.L., de unde au fost retrase în numerar.
4. În luna august 2011, inculpata S.C. B. S.R.L. a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţii de servicii, de la S.C. ZZ. S.R.L., în sumă totală de 100.006 RON, din care 80.650 RON valoare fără TVA şi 19.356 RON TVA, pentru care a fost emisă Factura nr. x/17.08.2011.
Această factură a fost înregistrată în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. B. S.R.L. direct în contul de cheltuieli 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi" şi în contul 4426 "TVA deductibil", fiind evidenţiată în jurnalul pentru cumpărări pe luna august 2011 şi declarată în decontul de TVA pentru trimestrul III 2011.
Pentru această achiziţie de servicii, inculpata S.C. B. S.R.L. a efectuat plata bancară la data de 17.08.2011, din contul deschis la JJ., cu menţiunea "c/v fact. 603/17.08.2011", în baza Ordinului de plată nr. x/17.08.2011, semnat de către inculpata D., în contul S.C. ZZ. S.R.L., deschis la EEE., bani care în aceeaşi zi au fost viraţi de către numitul GGG. (declaraţie martor fila x vol. VI) (persoană care a avut specimen de semnătură în bancă la S.C. ZZ. S.R.L., a fost asociat majoritar şi a administrat această societate în perioada 12.10.2009 - dată înfiinţare - 09.01.2012, dată de la care a fost numit administrator MMM. (declaraţie martor fila x vol. VII), împreună cu alte sume de bani, în total 225.800 RON (28.987,98 RON + 20.951,04 RON + 100.006 RON + 75.925,20 RON), în contul S.C. NNN. S.R.L. (la care asociat unic şi administrator a fost în perioada 25.07.2011 - 25.07.2012 OOO., deschis la EEE., cont în care la acest moment se mai găsea suma de 46.500 RON, fiind transferate din aceşti bani, în două tranşe, sumele de 200.000 RON şi 72.250 RON, tot în data de 17.08.2011, de către numitul FFF., în contul S.C. PPP. S.R.L., de unde au fost ridicaţi, tot la data de 17.08.2011, în numerar, 270.888,75 RON de către numitul QQQ. (declaraţie martor fila x vol. V) (persoană care a avut specimen de semnătură în bancă la S.C. PPP. S.R.L. şi a fost asociat unic şi administrator la această societate în perioada 09.02.2011 - 26.09.2011, din data de 26.09.2011 fiind numit administrator RRR., care devine şi asociat cu 50% la această societate, celălalt asociat fiind SSS. cu 50%), sub pretextul că erau folosiţi pentru achiziţii inox de la persoane fizice, deşi datele înscrise în Borderoul de achiziţie nr. x/16.08.2011 nu corespund realităţii.
Operaţiunea de plată a sumei de 100.006 RON fost evidenţiată şi în contabilitatea inculpatei S.C. B. S.R.L., în rulajul contului 5121 "Conturi deschise la bănci".
5. În luna septembrie 2011, inculpata S.C. B. S.R.L. a înregistrat în evidenţa contabilă achiziţie de servicii, de la S.C. ZZ. S.R.L. în sumă totală de 104.000 RON, din care 83.870,97 RON valoare fără TVA şi 20.129,03 RON TVA, pentru care a fost emisă Factura nr. x/19.09.2011.
Această factură a fost înregistrată în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. B. S.R.L. direct în contul de cheltuieli 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi" şi în contul 4426 "TVA deductibil", fiind evidenţiată în jurnalul pentru cumpărări pe luna septembrie 2011 şi declarată în decontul de TVA pentru trimestrul III 2011.
Pentru această achiziţie de servicii, inculpata S.C. B. S.R.L. a efectuat plata bancară la data de 20.09.2011, din contul deschis la JJ., cu menţiunea "c/v fact. 951/19.09.2011", în baza Ordinului de plată nr. x/19.09.2011 semnat de către inculpata D., în contul S.C. ZZ. S.R.L., deschis la EEE., bani care în aceeaşi zi au fost transferaţi de către numitul GGG. în contul S.C. NNN. S.R.L., deschis la EEE., de unde au fost ridicaţi, tot la data de 20.09.2011, în numerar, de către numitul FFF., împreună cu alte sume de bani (29.038,58 RON + 104.000 RON + 200.000 RON) = 333.038,58 RON - 1,665 RON comision de retragere, în total suma de 331.335 RON, sub pretextul că erau folosiţi pentru achiziţii de fier vechi de la persoanele fizice, deşi datele înscrise în borderourile de achiziţie nu corespundeau realităţii.
Operaţiunea de plată a sumei de 104.000 RON a fost evidenţiată şi în contabilitatea inculpatei S.C. B. S.R.L., în rulajul contului 5121 "Conturi deschise la bănci".
Totalul achiziţiilor de servicii efectuate de către inculpata S.C. B. S.R.L. de la S.C. ZZ. S.R.L., pe anul 2011, se ridică la suma de 204.006 RON, din care bază impozabilă 164.520,97 RON şi TVA 39.485,03 RON.
Fiind audiat în cauză cu privire la tranzacţiile, constând în achiziţii de servicii, încheiate de S.C. ZZ. S.R.L., în perioada în care avut calitatea de administrator la această societate, cu S.C. B. S.R.L., pentru care aceasta din urmă a făcut cele două plăţi: de 100.006 RON şi, respectiv, 104.000 RON, martorul GGG. a arătat că nu-şi mai aminteşte în ce au constat aceste relaţii comerciale, iar relaţiile comerciale dintre firmele S.C. ZZ. S.R.L. şi S.C. NNN. S.R.L. au constat în livrări de materiale de construcţii sau materiale reciclabile.
La momentul audierii, la data de 9 februarie 2015, martorul GGG. se afla în arestul secţiei 12 Poliţie Bucureşti, fiind cercetat pentru infracţiuni de evaziune fiscală, comise prin intermediul S.C. LLL. S.R.L., firmă pe care a administrat-o.
Martorul MMM. căruia GGG. i-a cesionat în luna ianuarie 2012 părţile sociale pe care le deţinea la S.C. ZZ. S.R.L., a arătat, cu ocazia audierii în cauză, că numitul GGG. nu i-a predat nici un document de evidenţă contabilă al S.C. ZZ. S.R.L., iar la aproximativ o lună sau două, de la preluarea acestei firme, a purtat o discuţie cu numitul GGG., în cursul căreia acesta i-a adus la cunoştinţă faptul că avea un gen de afacere, din care se puteau câştiga bani pe firmă, fără a se efectua vreo activitate, mecanismul fiind ca S.C. ZZ. S.R.L. să emită facturi fictive pentru achiziţii de materiale de construcţii sau prestări de servicii, iar banii primiţi în conturile S.C. ZZ. S.R.L., de la firma către care se emiteau facturile, urmau să fie transferaţi în contul altor firme, tot în baza unor tranzacţii fictive, care emiteau către S.C. ZZ. S.R.L. facturi cu privire la obiectul de activitate al acestei societăţi, a căror valoare acoperea suma primită de S.C. ZZ. S.R.L., în baza facturilor emise de aceasta către prima societate, minus comisionul pe care S.C. ZZ. S.R.L. trebuia să-l primească pentru această activitate.
Martorul MMM. a menţionat că prima societate, care vira banii în contul S.C. ZZ. S.R.L., era în legătură cu societăţile către care S.C. ZZ. S.R.L. trebuia să trimită mai departe cea mai mare parte a banilor, din care îşi oprea o parte ce reprezenta comisionul, iar, din explicaţiile, pe care i le-a dat numitul GGG., a înţeles că prima firmă, de la care plecau banii, organiza totul, în sensul că transmitea conţinutul, pe care trebuia să-l aibă facturile emise de S.C. ZZ. S.R.L. şi se asigura ca S.C. ZZ. S.R.L. să primească facturile de la cei cărora trebuia să le vireze mai departe banii, după ce îşi reţinea un comision din aceştia, persoana care conducea această "afacere" având grijă ca toate firmele implicate să-şi depună bilanţurile, balanţele şi declaraţia 394 la timp, la organele fiscale, pentru a nu se descoperi neconcordanţe, cu ocazia vreunui control încrucişat, şi a exista suspiciuni că tranzacţiile ar fi fictive.
Martorul MMM. nu a fost de acord cu această "propunere de afaceri" pe care i-a făcut-o martorul GGG., deoarece şi-a dat seama că era o activitate ilicită pe care acesta o desfăşurase anterior şi că acesta dorea să-l implice pe el, în locul lui, în această activitate infracţională, şi să răspundă, în cazul în care ar fi fost descoperită.
Cu ocazia audierii în cauză, martorul OOO., care figurează în evidenţele registrului comerţului ca fiind asociat unic şi administrator în perioada 25.07.2011 - 25.07.2012 la S.C. NNN. S.R.L., a arătat că, în anul 2011, pe când lucra ca muncitor necalificat, în construcţii, pe un şantier din oraşul Popeşti Lordeni, jud. Ilfov, l-a cunoscut, pe numitul FFF., prin intermediul unui văr al acestuia, care i-a propus ca, în schimbul sumei de 1.000 RON (10 milioane ROL) să accepte să fie înfiinţate firme în numele său.
Martorul OOO. a fost de acord cu această propunere, scop în care i-a înmânat numitului FFF. actul său de identitate şi a mers cu acesta, cu autoturismul, în Bucureşti, la avocaţi şi birouri notariale, unde a semnat mai multe acte fără a le citi, după ce numitul FFF. l-a asigurat că nu va fi nici o problemă, primind de la acesta cei 1.000 RON.
A mai precizat martorul OOO. că nu cunoaşte firmele S.C. NNN. S.R.L., S.C. ZZ. S.R.L. şi S.C. PPP. S.R.L., nu ştie ce afaceri şi tranzacţii comerciale s-au făcut prin aceste firme.
Fiind audiat în cauză, martorul RRR., a arătat că, în perioada 2008 - 2012, s-a ocupat de preluarea de societăţi comerciale, printre care s-a aflat şi S.C. PPP. S.R.L., însă nu îl cunoaşte pe fostul administrator şi asociat al acestei societăţi, numitul QQQ., deoarece nu a intrat vreodată în legătură cu el, şi nici activităţile comerciale care au fost desfăşurate de această societate înainte de a o prelua.
Cu privire la documentele contabile ale S.C. PPP. S.R.L., martorul RRR. a arătat că nu a primit aceste documente, deoarece, în cazul societăţilor pe care le prelua, nu primea niciodată, în fapt, documentele contabile, ceea ce primea fiind doar actele constitutive, certificatele de înregistrare şi ştampilele.
Din informaţiile comunicate de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a reieşit că S.C. NNN. S.R.L. a retras în numerar, din contul său deschis la EEE., suma totală de aproximativ 4.206.851 RON, retrageri care au fost efectuate în aceeaşi zi, imediat ce au fost încasate sumele în cont, cu justificarea "achiziţii" şi nu figurează cu bilanţuri depuse la MFP, existând indicii că este implicată în fapte de evaziune fiscală.
Referitor la S.C. ZZ. S.R.L., din informaţiile comunicate de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a reieşit că această societate a fost implicată în circuite financiare dintre societăţi "aparent" corecte şi firme de tip "fantomă", prin ea tranzitând sume mari de bani, care au fost ulterior retrase în numerar.
În privinţa firmei S.C. PPP. S.R.L. reţine că faţă de aceasta şi administratorul său QQQ. s-a dispus începerea urmăririi penale prin Rezoluţia nr. 26/D/P/2012, din 26.06.2012, adoptată în Dosarul nr. x/2012 al DIICOT - Biroul Teritorial Buzău pentru infracţiuni de delapidare, evaziune fiscală şi spălare a banilor în formă continuată.
6. La data de 09 februarie 2012, inculpata S.C. B. S.R.L. a efectuat o plată în sumă de 148.800 RON, din contul deschis la JJ., cu menţiunea c/v fact. 1/31.01.2012, în baza Ordinului de plată nr. x/09.02.2012, semnat de către inculpatul C., în contul S.C. AAA. S.R.L., deschis la EEE., bani care, în aceeaşi zi, au fost transferaţi împreună cu o altă sumă de 100 RON, în total 148.900 RON, de către numitul TTT. (persoană care a avut specimen de semnătură în bancă la S.C. AAA. S.R.L. şi a administrat această societate în perioada 30.03.2011 - 01.12.2011, perioadă în care a fost şi asociat unic, din data de 01.12.2011 devenind administrator cetăţeanul moldovean UUU. şi asociat cu 50%, iar VVV. asociat cu 50%), în contul S.C. HHH. S.R.L., deschis la WWW. S.A., de unde au fost transferaţi, în cuantum de 148.000 RON, la data de 10.02.2012, de către numitul GGG. (persoană care a avut specimen de semnătură în bancă la S.C. HHH. S.R.L. şi a administrat această societate în perioada 16.11.2010 - 09.05.2012, fiind şi asociat unic din data de 11.11.2011), în contul S.C. XXX. S.R.L., deschis la EEE., de unde au fost ridicaţi, tot la data de 10.02.2012, în numerar, împreună cu o altă sumă de bani de 150.170 RON, în total 296.694,07 RON (298.185 RON - 1.490,93 RON comision de retragere), de către numitul YYY. (persoană care a avut specimen de semnătură în bancă la S.C. XXX. S.R.L. şi a administrat această societate din data 16.05.2011, fiind şi asociat unic, decedând la data de 26.02.2013), sub pretextul că erau folosiţi pentru achiziţii de cupru de la persoane fizice, deşi datele înscrise în Borderoul de achiziţie nr. x/27.01.2012, folosit la bancă ca document justificativ, pentru ridicarea acestor bani, nu corespundeau realităţii.
Potrivit "Declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA" - D394 aferentă lunii ianuarie 2012, inculpata S.C. B. S.R.L. a declarat achiziţie de la S.C. AAA. S.R.L. de 120.000 RON bază impozabilă şi TVA 28.800 RON, în total 148.000 RON, sume declarate în mod corespunzător şi în Decontul de TVA pentru luna ianuarie 2012.
Achiziţia serviciilor de la S.C. AAA. S.R.L. a fost înregistrată în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. B. S.R.L., fiind cuprinsă în rulajul conturilor 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi" şi 4426 "TVA deductibil".
Fiind audiat în cauză, asociatul şi administratorul iniţial al S.C. AAA. S.R.L., martorul TTT. a arătat că, în luna decembrie 2011, a cesionat părţile sociale ale acestei societăţi cetăţenilor moldoveni UUU. şi VVV., neavând cunoştinţă de tranzacţiile efectuate de cei doi cetăţeni moldoveni pe această societate, în prezent la adresa unde figurează sediul social al S.C. AAA. S.R.L. funcţionând cabinetul avocatului ZZZ.
Din informaţiile comunicate de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, cu privire la S.C. AAA. S.R.L., a reieşit că reprezentanţii legali ai S.C. AAA. S.R.L. împreună cu reprezentanţii altor societăţi comerciale au acţionat, în mod concordant, în scopul simulării de activităţi economice intense, prin intermediul conturilor acestor societăţi, în vederea obţinerii de documente care să certifice existenţa unor activităţi comerciale reale şi, astfel, să le permită, pe de o parte, deduceri de TVA, iar, pe de altă parte, obţinerea unor sume însemnate de bani cash.
Referitor la S.C. XXX. S.R.L., Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a comunicat faptul că această societate nu a desfăşurat o activitate reală, având un comportament de tip "fantomă", nu a depus bilanţul contabil pentru anul 2012, nu a avut personal angajat, şi a relaţionat cu S.C. AAAA. S.R.L. şi S.C. BBBB. x S.R.L., în scopul creării unui circuit comercial fictiv, în vederea emiterii de facturi generatoare de TVA deductibil, necesare ordonatorilor.
Banii care au fost încasaţi în conturile acestor trei firme deschise la EEE., de la ordonatori, printre care s-a aflat şi firma S.C. ZZ. S.R.L., au fost retraşi, în numerar, de aceleaşi persoane, YYY., care era însoţit la bancă de reprezentanţi ai societăţilor ordonatoare, şi CCCC.
Din contul S.C. XXX. S.R.L. retragerile în numerar s-au efectuat în perioada 02.06.2011 - 20.07.2012, având valoarea de 12.218.147 RON.
7. În luna iunie 2012, inculpata S.C. B. S.R.L. a înregistrat achiziţii de servicii de la S.C. BBB. S.R.L., în sumă totală de 268.956 RON, din care bază impozabilă 216.900 RON şi TVA 52.056 RON, pentru care a fost emisă Factura nr. x/11.06.2012.
Această factură a fost înregistrată în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. B. S.R.L. direct în contul de cheltuieli 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi" şi în contul 4426 "TVA deductibil", fiind declarată în mod corespunzător şi în "Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA" - D394 aferentă lunii iunie 2012, precum şi în Decontul de TVA pentru luna iunie 2012.
Pentru aceste achiziţii inculpata S.C. B. S.R.L. a efectuat plăţi bancare din contul deschis la JJ., în contul S.C. BBB. S.R.L., în două tranşe, după cum urmează:
Suma de 168.956 RON, a fost transferată la data de 02.07.2012, din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., cu menţiunea "c/v fact. 302/11.06.2012", în baza Ordinului de plată nr. x/02.07.2012, semnat de către inculpatul C., în contul S.C. BBB. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., unde la această dată în cont se mai aflau 153.259,27 RON.
Din aceşti bani, în sumă totală de 322.215,27 RON, la data de 02.07.2012, a fost transferată din contul acestei societăţi, de către numitul EEEE. (persoană care are specimen de semnătură în bancă la S.C. BBB. S.R.L.), în două tranşe, de câte 50.000 RON fiecare, suma totală de 100.000 RON, în contul S.C. CCC. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde au fost transferaţi în aceeaşi zi, într-o singură tranşă de 100.000 RON, tot de către numitul EEEE. (persoană care a avut specimen de semnătură în bancă şi la S.C. CCC. S.R.L. şi a administrat această societate la care a fost şi asociat unic), în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde au fost transferaţi în aceeaşi zi, de către numitul GGGG. (persoană care a avut specimen de semnătură în bancă la S.C. FFFF. S.R.L., decedând la data de 06.03.2015), în două tranşe, de câte 50.000 RON fiecare, în contul S.C. HHHH. S.R.L. (societate la care a fost asociat unic şi administrator în perioada 31.01.2011 - 02.10.2013 numitul IIII.) deschis la DDDD. S.A., de unde au fost transferaţi în aceeaşi zi, de către numitul EEEE. (persoană care a avut specimen de semnătură în bancă şi la S.C. HHHH. S.R.L.), în două tranşe, de câte 50.000 RON, în contul S.C. CCC. S.R.L. deschis la DDDD. S.A.
La data de 03.07.2012, o altă parte de 100.000 RON, din banii în sumă totală de totală de 322.215 RON, a fost transferată din contul S.C. BBB. S.R.L., în două tranşe, de câte 50.000 RON fiecare, în contul S.C. CCC. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., unde s-a adăugat la suma de 100.000 RON, sus-menţionată - transferată anterior tot de S.C. BBB. S.R.L. în contul S.C. CCC. S.R.L. şi de aici, prin conturile S.C. FFFF. S.R.L. şi S.C. HHHH. S.R.L. iar, la final, tot în contul S.C. CCC. S.R.L., iar din aceşti 200.000 RON, la data de 03.07.2012, a fost transferată suma de 100.000 RON, în două tranşe, de câte 50.000 RON fiecare, în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde aceşti 100.000 RON au fost transferaţi, tot în două tranşe, de câte 50.000 RON fiecare, la data de 03.07.2012, în contul S.C. JJJJ. S.R.L. (la care a avut specimen de semnătură în bancă şi a fost asociat majoritar şi administrator numitul GGGG. în perioada 09.02.2009 - până la data decesului 06.03.2015) unde, la acest moment, se găsea un sold de 797,53 RON, iar suma de 99.999,92 RON (21 RON reprezentând comision), rămasă după transferul celor două tranşe de 50.000 RON, în contul S.C. CCC. S.R.L., a fost transferată din acest cont direct în contul S.C. JJJJ. S.R.L., deschis la EEE., unde ajunge astfel suma totală de 199.999 RON.
La suma de 122.215,27 RON, rămasă în contul S.C. BBB. S.R.L., după transferul din totalul sumei de 322.215 RON, la data de 02.07.2012, în două tranşe de câte 50.000 RON fiecare, a sumei de 100.000 RON, şi la data 03.07.2012, a sumei de 100.000 RON, s-a adăugat suma de 100.000 RON, virată de către inculpata S.C. B. S.R.L., la data de 03.07.2012, în baza Ordinului de plată nr. x/03.07.2012, semnat de către inculpatul C., în contul S.C. BBB. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., iar din aceşti bani, în sumă totală de 222.171,77 RON (din 222.215,27 RON sunt scăzute comisioanele de 22,5 RON + 21 RON), a fost transferată, în aceeaşi zi, suma de 222.000 RON în contul S.C. JJJJ. S.R.L., deschis la EEE.
Prin urmare, atât de suma de 168.956 RON, transferată din contul inculpatei S.C. B. S.R.L. la data de 02.07.2012, în baza Ordinului de plată nr. x/02.07.2012, semnat de către inculpatul C., în contul S.C. BBB. S.R.L., cât şi suma de 100.000 RON, transferată din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., la data de 03.07.2012, în baza Ordinului de plată nr. x/03.07.2012, semnat de către inculpatul C., în contul S.C BBB. S.R.L., deschis la DDDD. S.A., în total 268.956 RON, au ajuns, în final, în contul S.C. JJJJ. S.R.L. deschis la EEE.
Din contul S.C. JJJJ. S.R.L., din suma totală de 421.990 RON, intrată prin transferurile de bani sus-menţionate, din care 268.956 RON provenea din contul S.C. B. S.R.L., la care se adaugă suma de 50.000 RON, virată de numitul GGGG. în acest cont, cu titlu de creditare firmă, tot la data de 03.07.2012, în total 471.990 RON,
- a fost schimbată în dolari SUA, la data de 03.07.2012, suma de 269.042,28 RON, rezultând suma de 75.400 dolari SUA (la o rată de schimb de 3,5682 dolari SUA/RON), din care, tot la data de 03.07.2012, a fost transferată suma de 20.000 dolari SUA în contul societăţii KKKK., suma de 45.000 dolari SUA în contul societăţii LLLL. şi suma de 15.000 dolari SUA în contul societăţii MMMM.;
- a fost schimbată în euro, la data de 03.07.2012, suma de 14.608,75 RON, rezultând suma de 3.250 euro (la o rată de schimb de 4,4950 euro/RON),
- a fost schimbată în euro, la data de 03.07.2012, suma de 22.475 RON, rezultând suma de 5.000 euro (la o rată de schimb de 4,4950 euro/RON),
- a fost schimbată în euro, la data de 03.07.2012, suma de 22.475 RON, rezultând suma de 5.000 euro (la o rată de schimb de 4,4950 euro/RON),
Sumele de 3.250 euro, 5.000 euro şi 5.000 euro, împreună cu o altă sumă de 9.700 euro, cu care numitul GGGG. creditează firma S.C. JJJJ. S.R.L. şi pe care o virează direct în contul pentru euro, al acestei societăţi, în total suma de 22.800 euro, este transferată tot la data de 03.07.2012, din contul în euro al acestei societăţi în contul NNNN.
Operaţiunile de plată a sumelor de 168.956 RON, la data de 02.07.2012, şi 100.000 RON, la data de 03.07.2012, au fost evidenţiate şi în contabilitatea inculpatei S.C. B. S.R.L., în rulajul contului 5121 "Conturi deschise la bănci".
Din deconturile de TVA aferente trimestrului I şi II ale anului 2012 şi declaraţiile informative D394, depuse de S.C. BBB. S.R.L. la organele fiscale reiese că această societate nu a declarat prestările de servicii către inculpata S.C. B. S.R.L., conform Facturii nr. x/11.06.2012.
8. În luna iunie 2012, inculpata S.C. B. S.R.L. a înregistrat achiziţii de servicii de la S.C. CCC. S.R.L., în sumă totală de 1.614.480 RON, din care bază impozabilă 1.302.000 RON şi TVA 312.480 RON, pentru care au fost emise facturile nr. x/27.06.2012, în valoare de 329.143 RON, şi nr. 105/27.06.2012, în valoare de 1.285.337 RON.
- Factura nr. x/27.06.2012, în valoare de 329.143 RON, din care 265,437,90 RON valoare fără TVA şi 63.705,10 RON TVA, a fost înregistrată în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. B. S.R.L. direct în contul de cheltuieli 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi" şi în contul 4426 "TVA deductibil", fiind evidenţiată în jurnalul pentru cumpărări aferent lunii iunie 2012 şi declarată în mod corespunzător în "Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA" - D394 aferentă lunii iunie 2012, precum şi în Decontul de TVA pentru luna iunie 2012.
Contravaloarea acestei facturi a fost achitată în două tranşe, respectiv: cu Ordinul de plată nr. x/04.07.2012, în valoare de 129.143 RON, şi Ordinul de plată nr. x/05.07.2012, în valoare de 200.000 RON, aceste operaţiuni de plată fiind evidenţiate şi în contabilitatea inculpatei S.C. B. S.R.L., în rulajul contului 5121 "Conturi deschise la bănci".
- Factura nr. x/27.06.2012, în valoare de 1.285.337 RON, din care 1.036.562,10 RON valoare fără TVA şi 248.774,90 RON TVA, a fost înregistrată în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. B. S.R.L. direct în contul de cheltuieli 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi" şi în contul 4426 "TVA deductibil", fiind evidenţiată în jurnalul pentru cumpărări aferent lunii iunie 2012 şi declarată în mod corespunzător în "Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA" - D394 aferentă lunii iunie 2012, precum şi în Decontul de TVA pentru luna iunie 2012.
Contravaloarea acestei facturi a fost achitată cu Ordinul de plată nr. x/26.07.2012, în valoare de 300.000 RON, iar diferenţa de 985.337 RON figurează neplătită în soldul contului 401 Furnizori, conform balanţei de verificare pentru luna iunie 2012.
Pentru luna iunie 2012 S.C. CCC. S.R.L. a depus decontul de TVA cu sume zero, neavând declarate livrări de bunuri şi prestări de servicii, taxabile cu cota de 24% şi TVA aferent.
Pentru aceste achiziţii de servicii de la S.C. CCC. S.R.L., inculpata S.C. B. S.R.L. a efectuat plăţi bancare de la JJ. în contul S.C. CCC. S.R.L. după cum urmează:
La data de 04.07.2012 suma de 129.143 RON a fost transferată contul inculpatei S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., cu menţiunea "c/v fact. 302/11.06.2012", în baza Ordinului de plată nr. x/04.07.2012, semnat de către inculpatul C., în contul S.C. CCC. S.R.L., deschis la DDDD. S.A., unde, la aceeaşi dată, a fost transferată şi suma de 144.000 RON, rămasă în contul S.C. JJJJ. S.R.L., din cei 471.990 RON + soldul de 797,53 RON, în urma schimburilor valutare sus-menţionate şi transferului sumelor schimbate în dolari SUA şi euro, din care, la data de 04.07.2012, a fost transferată suma de 143.900 RON, în contul S.C. FFFF. S.R.L., deschis la DDDD. S.A., iar din acest cont, la aceeaşi dată de 04.07.2012, o parte din aceşti bani, în tranşe de 43.500 RON şi 50.000 RON, au fost transferaţi în contul S.C. HHHH. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., în total 93.500 RON, iar de aici, la aceeaşi dată, această sumă de 93.600 RON (93.5000 RON +100 RON care se mai aflau în acest cont) a fost transferată din nou în contul S.C. CCC. S.R.L.
Din contul S.C. CCC. S.R.L. sumele de 129.000 RON şi 93.700 RON (93.500 RON +100 RON care se mai aflau în acest cont) au fost transferate, tot la data de 04.07.2012, în contul S.C. FFFF. S.R.L., deschis la DDDD. S.A., de unde, împreună cu restul sumei de 50.000 RON, rămasă în acest cont din cei 144.000 RON iniţiali, în total 273.000 RON (129.000 RON + 93.700 RON + 50.000 RON), au fost transferate, la data de 05.07.2012, în contul S.C. HHHH. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde aceşti bani au fost transferaţi, în aceeaşi zi, din nou, în contul S.C. CCC. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., iar de aici, tot la data de 05.07.2012, suma de 273.000 RON a fost transferată în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde a fost transferată din nou, la data de 05.07.2012, împreună cu o altă sumă de 100.000 RON, provenind tot din contul S.C. CCC. S.R.L., transferată în acest cont din contul S.C. BBB. S.R.L., în total 370.000 RON, în contul S.C. HHHH. S.R.L., deschis la DDDD. S.A., sumă care, la data de 05.07.2012, a fost transferată în contul S.C. BBB. S.R.L., de unde a fost transferată tot data de 05.07.2012, împreună cu o altă sumă de 110.000 RON, în total 480.000 RON, în contul S.C. CCC. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde a fost transferată în data de 05.07.2012, împreună cu o altă sumă de bani, de 27.000 RON, în total 507.000 RON, în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde, la aceeaşi dată, banii în sumă totală de 510.000 RON (507.000 RON + 3.000 RON aflaţi în acest cont) au fost transferaţi în contul S.C. HHHH. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., iar de aici, din aceşti bani, tot la data de 05.07.2012, suma de 350.000 RON a fost transferată în contul S.C. CCC. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., iar suma de 160.000 RON în contul S.C. OOOO. S.R.L., deschis la DDDD. S.A.
Din suma de 160.000 RON, transferată în contul S.C. OOOO. S.R.L., a fost transferă, la aceeaşi dată de 05.07.2012, de către numitul EEEE. (persoană care a avut specimen de semnătură în bancă la şi la S.C. OOOO. S.R.L.) suma totală la 100.000 RON, în două tranşe, de câte 50.000 RON fiecare, în contul S.C. PPPP. S.R.L., de unde, la aceeaşi dată, tot în două tranşe, aceşti bani au fost transferaţi de către numitul GGGG. (persoană care a avut specimen de semnătură în bancă şi la S.C. PPPP. S.R.L. şi a administrat această societate, la care a fost şi asociat majoritar cu 95%, 5% deţinând QQQQ., în perioada 10.02.2009 - 25.10.2012, după care a devenit administrator şi asociat unic RRRR.) în contul S.C. SSSS. S.R.L. (societate la care are calitatea de asociat unic şi administrator în perioada 01.06.2010 - prezent, cetăţeanul suedez), de unde suma de 100.000 RON a fost transferată într-o singură tranşă, de către cetăţeanul sirian TTTT., la data de 05.07.2012, în contul numitului GGGG. nr. RO 02 RZBR 0000 0600 1130 6386, deschis la EEE., iar, la data de 06.07.2012, suma de 50.000 RON, rămasă în contul S.C. OOOO. S.R.L., din cei 160.000 RON, a fost transferată în contul S.C. PPPP. S.R.L., de unde a fost transferată de către numitul GGGG., tot la data de 06.07.2012, împreună cu suma de 655.000 RON (virată din contul S.C. FFFF. S.R.L.), în trei tranşe de 5.000 RON, 150.000 RON şi 550.000 RON, în contul S.C. UUUU. S.R.L., deschis la DDDD. S.A.
La data de 05.07.2012, la suma de 350.000 RON sus - menţionată, aflată în contul S.C. CCC. S.R.L., deschis la DDDD. S.A., a fost adaugă suma de 200.000 RON, transferată la data de 05.07.2012, în acest cont, din contul inculpatei S.C. B. S.R.L. deschis la JJ., cu menţiunea "c/v fact. 103/27.06.2012", în baza Ordinului de plată nr. x/05.07.2012, semnat de către inculpatul C., de unde aceşti bani, împreună cu o altă sumă transferată din contul S.C. BBB. S.R.L., în total 655.000 RON, au fost transferaţi, la data de 06.07.2012, în contul S.C. FFFF. S.R.L., deschis la DDDD. S.A., de unde au fost transferaţi, la data de 06.07.2012, în contul S.C. PPPP. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., societate la care avea specimen de semnătură în bancă numitul GGGG., de unde au fost transferaţi împreună cu suma de 50.000 RON, din cei 160.000 RON, viraţi în contul S.C. OOOO. S.R.L., sus-menţionaţi, în total 705.000 RON, în trei tranşe, de 5.000 RON, 150.000 RON şi 550.000 RON, la data de 06.07.2012, în conturile S.C. UUUU. S.R.L. deschise la DDDD. S.A., după cum urmează:
- suma de 5.000 RON în contul S.C. UUUU. S.R.L. deschis la DDDD. S.A. - Sucursala Iaşi, de unde această sumă împreună cu o altă sumă de 300 RON, aflată în acest cont, în total 5.300 RON, a fost transferată, tot la data de 06.07.2012, în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A.;
- sumele de 150.000 RON şi 550.000 RON în contul S.C. UUUU. S.R.L. deschis la DDDD. S.A. - Agenţia Fundeni, de unde aceste sume au fost transferate, tot la data de 06.07.2012, în tranşe de 50.000 RON şi 650.000 RON, în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A.;
Din extrasul de cont al S.C. FFFF. S.R.L. reiese că la aceeaşi dată, de 06.07.2012, din contul acestei societăţi deschis la DDDD. S.A., suma de 705.000 RON a fost transferată în patru tranşe, de 200.000 RON, 100,000 RON, 20.000 RON şi 385.402 RON, în contul S.C. OOOO. S.R.L., de unde a fost transferată, tot la data de 06.07.2012, în două tranşe, de 50.000 RON şi 665.000 RON, împreună cu un sold de 10.000 RON aflat în acest cont la data de 06.07.2012, în contul S.C. PPPP. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde, tot la data de 06.07.2012, din aceşti bani, suma de 500.000 RON a fost transferată în contul S.C. SSSS. S.R.L. deschis la EEE., iar suma de 215.000 RON a fost transferată în contul S.C. UUUU. S.R.L. deschis la DDDD. S.A. - Agenţia Fundeni.
Suma de 500.000 RON, transferată în contul S.C. SSSS. S.R.L. deschis la EEE., a fost transferată la data de 09.07.2012, în trei tranşe, de 200.000 RON, 200.000 RON şi 100.000 RON, în contul numitului GGGG. nr. x, deschis la EEE.;
Din suma de 215.000 RON, intrată în contul S.C. UUUU. S.R.L., a fost transferată, la data de 09.07.2012, suma de 200.000 RON, în două tranşe de câte 100.000 RON, în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde a fost transferată, tot la data de 09.07.2012, suma de 199.900 RON în contul S.C. OOOO. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., iar din această sumă de 199.900 RON + 100 RON, aflată în acest cont, în total suma de 200.000 RON, a fost transferată, la data de 09.07.2012, în contul S.C. PPPP. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., din care a fost transferată, tot la data de 09.07.2012, suma de 199.900 RON în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., din care a fost transferată, tot la data de 09.07.2012, suma de 199.000 RON în contul S.C. OOOO. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde a fost transferată, în două tranşe, de câte 50.000 RON fiecare, la data de 09.07.2012, şi în două tranşe de 48.500 RON şi 50.000 RON, la data de 10.07.2012, în contul S.C. PPPP. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde aceşti bani, în sumă de 198.500 RON, au fost transferaţi, la data de 10.07.2012, în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde au fost transferaţi, tot la data de 10.07.2012, împreună cu o altă sumă de 900 RON, în total 199.400 RON, în contul S.C. OOOO. S.R.L. deschis la DDDD. S.A.
Din contul S.C. OOOO. S.R.L., deschis la DDDD. S.A., suma de 199.400 RON, împreună cu o altă sumă de 115.000 RON, transferată în acest cont din contul S.C. BBB. S.R.L., în total suma de 314.500 RON, a fost transferată la data de 10.07.2012, în două tranşe de 150.000 RON şi 164.500 RON, în contul S.C. PPPP. S.R.L., deschis la DDDD. S.A. de unde această sumă de 314.500 RON a fost transferată, tot la data de 10.07.2012, în contul S.C. UUUU. S.R.L., deschis la DDDD. S.A. - Agenţia Fundeni, de unde, la aceeaşi dată de 10.07.2012, suma de 314.500 RON împreună cu altă sumă de 15.000 RON, a fost transferată, în trei tranşe, de 29.500 RON, 50.000 RON şi 250.000 RON, în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde, împreună cu o altă sumă de 100.000 RON, virată în acest cont din contul S.C. CCC. S.R.L., a fost transferată, în două tranşe, la data de 10.07.2012, suma de 179.500 RON, şi, la data de 11.07.2012, suma de 250.000 RON, în contul S.C. OOOO. S.R.L., deschis la DDDD. S.A., de unde aceşti bani au fost viraţi, la aceleaşi date, în tranşe de 179.600 RON, şi, respectiv, 250.100 RON, în contul S.C. PPPP. S.R.L. deschis la DDDD. S.A.
- Din contul S.C. PPPP. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., la data de 10.07.2012, suma de 179.600 RON a fost transferată în contul S.C. SSSS. S.R.L. deschis la EEE., iar, din aceşti bani, suma de 52.000 RON a fost transferată, la data de 10.07.2012, în contul numitului GGGG. nr. x, deschis la EEE., iar suma de 127.700 RON, în contul S.C. VVVV. S.R.L. deschis la EEE. (societate la care a avut calitatea de asociat, cu o cotă de participare de 95%, şi de administrator GGGG. şi WWWW., cu o cotă de participare de 5%).
Din suma de 127.700 RON a fost schimbată în dolari SUA, la data de 10.07.2012, suma de 121.503,39 RON, rezultând suma de 32.700 dolari SUA (la o rată de schimb de 3,7157 dolari SUA/RON), din care, tot la data de 10.07.2012, a fost transferată suma de 32.500 dolari SUA în contul societăţii XXXX., diferenţa dintre suma schimbată şi cea transferată reprezentând comisioanele bancare.
De asemenea, din contul S.C. PPPP. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., la data de 11.07.2012, suma de 250.150 RON a fost transferată, tot la data de 11.07.2012, în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde, la aceeaşi dată, suma de 250.200 RON a fost transferată în contul S.C. OOOO. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde această sumă a fost transferată, tot la data de 11.07.2012, în contul S.C. PPPP. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde această sumă a fost transferată, tot la data de 11.07.2012, în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde această sumă de 250.200 RON, a fost transferată din nou, la data de 11.07.2012, în contul S.C. OOOO. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., iar de aici a fost transferată din nou, pentru a treia oară, tot la data de 11.07.2012, în contul S.C. PPPP. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde a fost transferată din nou, la data de 11.07.2012, în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., iar de aici a fost transferată suma de 250.000 RON, la data de 11.07.2012, în contul S.C. OOOO. S.R.L., deschis la DDDD. S.A., de unde această sumă a fost transferată în trei tranşe, de 100.000 RON, 100.000 RON şi 50.000 RON, tot la data de 11.07.2012, în contul S.C. PPPP. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde, la aceeaşi dată, suma de 200.000 RON, din aceşti bani, este transferată în contul S.C. BBB. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., iar suma de 50.000 RON în contul S.C. CCC. S.R.L. deschis la DDDD. S.A.
S.C. BBB. S.R.L. a transferat suma de 200.000 RON, la data de 11.07.2012, în contul S.C. CCC. S.R.L., de unde împreună cu suma de 50.000 RON, virată din contul S.C. PPPP. S.R.L., aceşti bani, în sumă totală de 250.000 RON, au fost transferaţi, la data de 11.07.2012, în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde au fost transferaţi, tot la data de 11.07.2012, în sumă de 250.200 RON (împreună cu alţi 200 RON), în contul S.C. BBB. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., iar, din acest cont, suma de 250.200 RON a fost transferată, tot la data de 11.07.2012, în contul S.C. CCC. S.R.L., deschis la DDDD. S.A.
Din contul S.C. CCC. S.R.L. a fost transferată la data de 11.07.2012, din suma de 250.200 RON, suma de 220.200 RON, în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., iar suma de 29.800 RON a fost retrasă în numerar de către numitul EEEE.
Din contul S.C. FFFF. S.R.L., din cei 220.000 RON, suma de 100.000 RON a fost transferată, la data de 11.07.2012, în contul S.C. SSSS. S.R.L., deschis la EEE., de unde a fost transferată, tot la data de 11.07.2012, în contul numitului GGGG. nr. x, deschis la EEE., iar suma de 120.200 RON, a fost transferată în contul S.C. BBB. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde a fost transferată, tot la data de 11.07.2012, în contul S.C. CCC. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde această sumă de 120.200 RON, a fost transferată din nou, la data de 12.07.2012, în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., iar, de aici, a fost transferată din nou suma de 120.200 RON, la data de 12.07.2012, în contul S.C. BBB. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde a fost transferată, tot la data de 12.07.2012, în contul S.C. CCC. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de aici, la aceeaşi dată, suma de 120.200 RON a fost transferată din nou în contul S.C. FFFF. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., din care, la data de 12.07.2012, a fost transferată suma de 120.000 RON în contul S.C. BBB. S.R.L., care a fost transferată, la aceeaşi dată în contul S.C. CCC. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde, tot la data de 12.07.2012, a fost transferată în contul S.C. OOOO. S.R.L. deschis la DDDD. S.A.
Din contul S.C. OOOO. S.R.L., deschis la DDDD. S.A., din suma de 120.000 RON, a fost transferată suma de 119.000 RON, tot la data de 12.07.2012, în contul S.C. JJJJ. S.R.L. deschis la EEE., iar suma de 800 RON, la data de 13.07.2012, în acelaşi cont al S.C. JJJJ. S.R.L., deschis la EEE.
Din contul S.C. JJJJ. S.R.L., în care la data de 12.07.2012, se afla un sold de 10.820,38 RON, la care se adaugă sumele de 119.800 RON şi 800 RON, au fost transferate, la data de 13.07.2012, următoarele sume de bani:
- în două tranşe, sumele de 50.000 RON şi 18.000 RON, în contul numitului GGGG. nr. x, deschis la EEE., fiind retrase în aceeaşi zi,
- suma de 19.000 RON, în contul S.C. YYYY. S.R.L. (la care din data de 12.03.2012 a avut fişă cu specimen de semnătură în bancă numitul EEEE.), din care a fost transferată suma de 18.600 RON, tot la data de 13.07.2012, în contul S.C. ZZZZ. S.R.L. deschis la EEE.;
- suma de 10.000 RON în contul S.C. AAAAA. S.R.L. (la care a avut specimen de semnătură în bancă numitul EEEE.), din care a fost transferată suma de 10.000 RON, la data de 16.07.2012, în contul S.C. BBBBB. S.R.L., deschis la KK.
Suma de 300.000 RON a fost transferată din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., cu menţiunea "c/v fact. 105", la data de 26.07.2012, în baza Ordinului de plată nr. x/26.07.2012, semnat de către inculpatul C., în contul S.C. CCC. S.R.L. deschis la DDDD. S.A., de unde a fost transferată, în aceeaşi zi, de către numitul EEEE., în contul S.C. JJJJ. S.R.L. deschis la EEE.
Din această sumă de 300.000 RON:
- a fost schimbată în dolari SUA, la data de 26.07.2012, suma de 245.497,68 RON, rezultând suma de 64.700 dolari SUA (la o rată de schimb de 3,7944 dolari SUA/RON), din care, tot la data de 26.07.2012, a fost transferată suma de 30.000 dolari SUA în contul societăţii CCCCC. şi suma de 34.500 dolari SUA în contul societăţii DDDDD.;
- a fost schimbată în euro, la data de 26.07.2012, suma de 5.622 RON, rezultând suma de 1.150 euro (la o rată de schimb de 4,685 euro/RON), care a fost transferată în aceeaşi zi în contul NNNN. din Ungaria.
Cu ocazia audierii în cauză, martorul EEEE., a arătat că, în cursul anului 2008, la propunerea numitului EEEEE., a fost de acord să devină asociat la mai multe societăţi, administrate în fapt de acesta, printre care s-au aflat S.C. CCC. S.R.L. şi S.C. UUUU. S.R.L., şi să dobândească semnătură în bancă la unele dintre societăţile, administrate în fapt de EEEEE., printre care s-au aflat: S.C. BBB. S.R.L., S.C. CCC. S.R.L., S.C. HHHH. S.R.L., S.C. OOOO. S.R.L., S.C. UUUU. S.R.L, primind, ulterior, la intervale de timp, de 2-3 luni, sume de bani cuprinse între 500 şi 2.000 RON.
A precizat martorul EEEE. că, după ce a dobândit specimen de semnătură în bancă la societăţile sus-menţionate, a primit de la bancă nişte token-uri, pe care i le-a înmânat numitului EEEEE., cu ajutorul cărora acesta a efectuat tranzacţii online în numele său, pe respectivele societăţi comerciale, motiv pentru care nu are cunoştinţă în ce au constat tranzacţiile efectuate de aceste societăţi comerciale, care au fost administrate în fapt de EEEEE.
Martorul EEEE. i-a cunoscut în aceste împrejurări şi pe numiţii FFFFF., IIII., GGGGG., GGGG. şi QQQQ., cu privire la care a arătat că, tot în schimbul primirii unor sume de bani, au acceptat să devină asociaţi şi să dobândească specimen de semnătură în bănci la societăţi administrate în fapt de EEEEE.
La momentul audierii, la data de 28.03.2016, martorul EEEE. se afla încarcerat în Penitenciarul Iaşi, în executarea pedepsei de 6 ani închisoare, la care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 91/28.02.2013, pronunţată de Tribunalul Iaşi în Dosarul nr. x/2011, definitivă prin Decizia penală nr. 508/17.06.2015, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, în Dosarul nr. x/2011, pentru infracţiuni de evaziune fiscală săvârşite în calitate de administrator al firmelor S.C. HHHHH. S.R.L., S.C. IIIII. S.R.L. şi S.C. JJJJJ. S.R.L.
Cu ocazia audierii, la data de 06.05.2016, martorul EEEEE. a arătat că, în cursul anului 2011, împreună cu numitul EEEE., pe care îl cunoştea de aproximativ 15 ani, au preluat firme din mun. Bucureşti şi mun. Iaşi, iar altele le-au înfiinţat, ocazie cu care EEEE. s-a ocupat de preluarea şi înfiinţarea firmelor, identificarea persoanelor pentru acţionariat şi de activitatea comercială a unora dintre societăţi, iar el s-a ocupat de întocmirea dosarelor pentru accesarea fondurilor europene, ocazie cu care, i-a cunoscut, din vedere, pe numiţii IIII., GGGGG., FFFFF., GGGG., WWWW., care anterior a purtat numele de QQQQ., KKKKK., LLLLL., susţinând că ar fi fost necesară prezenţa acestora, în calitate de asociaţi şi administratori ai firmelor, în faţa reprezentanţilor Ministerului Economiei, Agriculturii.
A mai precizat martorul EEEEE. că, din cauza procedurilor greoaie, a renunţat la accesarea fondurilor europene.
Fiind audiat în cauză, martorul IIII. a arătat că, la începutul anului 2011, prin intermediul nepotului său MMMMM., l-a cunoscut pe EEEE., care i-a promis că îl angajează şi îi oferă un adăpost la locul de muncă unde urma să lucreze în calitate de paznic, însă, i-a adus la cunoştinţă faptul că, pentru a-l angaja, trebuia să semneze nişte acte, prin care devenea asociat şi administrator la S.C. HHHH. S.R.L., lucru care s-a întâmplat la sfârşitul lunii ianuarie 2012.
Potrivit declaraţiei martorului IIII., în vara anului 2011, numitul EEEE. l-a pus să semneze nişte documente, pe care a observat că nu apărea denumirea societăţii S.C. HHHH. S.R.L., ci S.C. UUUU. S.R.L, ocazie cu care acesta i-a adus la cunoştinţă faptul că este aceeaşi societate, dar cu o altă denumire, acceptând să semneze şi aceste acte, în baza promisiunii că va fi angajat.
Martorul IIII. a arătat că numai a semnat actele, prin care a devenit asociat şi administrator la S.C. HHHH. S.R.L. şi S.C. UUUU. S.R.L, deplasându-se de două ori, împreună cu EEEE., la un notariat din mun. Iaşi, o dată în luna aprilie 2011 şi o dată în luna iunie sau iulie 2011, pentru a semna acte notariale în legătură cu firmele la care era asociat şi administrator, dar nu cunoaşte ce cuprindeau respectivele documente, deoarece le-a semnat la indicaţiile lui EEEE., şi nu a desfăşurat activităţi comerciale în cadrul acestor societăţi, nu a deţinut ştampile, acte financiar-contabile sau alte documente legate de aceste societăţi.
Cu ocazia audierii în cauză, martorul RRRR. a arătat că, în cursul anilor 2011 - 2012, având nevoie de bani, deoarece nu avea nici un loc de muncă, a mers la o locaţie din mun. Iaşi, unde s-a întâlnit de mai multe ori cu o persoană, de la care a primit sume de bani cuprinse între 200 şi 250 RON, în schimbul semnării a mai multor documente, care priveau achiziţionarea de diferite materiale de construcţii, utilaje, unelte mecanice, precum şi alte documente pe care nu le-a citit cu atenţie, pentru a vedea la ce se refereau acestea.
Referitor la S.C. BBB. S.R.L. şi S.C. PPPP. S.R.L., martorul RRRR. a arătat că nu-şi aminteşte momentul în care a semnat actele privind preluarea acestor societăţi şi a precizat că nu a desfăşurat nici o activitate comercială, în calitate de administrator al acestor societăţi, deoarece doar a primit doar anumite sume de bani, în schimbul semnării actelor de preluare a acestor societăţi.
Din informaţiile comunicate de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, cu privire la firmele S.C. BBB. S.R.L., S.C. CCC. S.R.L., S.C. HHHH. S.R.L., S.C. FFFF. S.R.L., S.C. PPPP. S.R.L., S.C. OOOO. S.R.L., S.C. UUUU. S.R.L, a reieşit că între aceste societăţi au fost identificate transferuri frecvente şi substanţiale de fonduri cu motivaţia "plată conform contract", care nu puteau fi identificate ca având o justificare economică rezonabilă, acestea relevând o activitate care nu poate fi înscrisă într-un circuit comercial normal, ci denotă mai degrabă un circuit de documente şi bani.
De asemenea, analiza efectuată de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a scos în evidenţă faptul că efectuarea a numeroase transferuri, a aceleiaşi sume de bani, în aceeaşi zi sau în zile consecutive, între firmele din grup, s-a făcut în scopul pierderii urmei banilor care, în final, fie au fost retraşi, în numerar, de pe alte conturi, fie cu aceşti bani s-au efectuat achiziţii de mărfuri din străinătate (intracomunitar/China), de către firme posibil "fantomă", care nu figurează cu bilanţuri contabile, au sedii expirate.
În urma analizei rulajelor conturilor acestor societăţi comerciale, deschise la DDDD., a rezultat o creştere bruscă a transferurilor electronice în anumite perioade de timp, între aceleaşi societăţi, astfel de transferuri fiind contradictorii cu rulajele anterioare ale conturilor.
Din informaţiile comunicate de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a rezultat că sumele de bani transferate în perioada 04.07.2012 - 12.07.2012, în conturile S.C. BBB. S.R.L. şi S.C. CCC. S.R.L., din conturile S.C. B. S.R.L. şi ale altor societăţi, au tranzitat de foarte multe ori conturile societăţilor din grup, şi anume: S.C. BBB. S.R.L., S.C. CCC. S.R.L., S.C. HHHH. S.R.L., S.C. FFFF. S.R.L., S.C. PPPP. S.R.L., S.C. OOOO. S.R.L., S.C. UUUU. S.R.L., prin sistemul fastbanking de la DDDD., în final banii ajungând în conturile aparţinând firmelor S.C. SSSS. S.R.L., S.C. JJJJ. S.R.L. şi S.C. VVVV. S.R.L., deschise la EEE., de unde au fost transferaţi către contul numitului GGGG., şi, în final, retraşi în numerar.
Din informaţiile comunicate de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, referitoare la numiţii EEEE. şi GGGGG., a reieşit că, între unele dintre societăţile controlate de aceştia au fost derulate tranzacţii suspecte, fără sens economic, o parte din circuitele financiare fiind finalizate cu externalizarea de către S.C. NNNNN. S.R.L. a unor sume în valută, în favoarea unor persoane fizice şi juridice din China şi S.U.A., în condiţiile în care această societate nu figura cu operaţiuni de comerţ exterior.
9. În lunile ianuarie şi februarie 2012, inculpata S.C. B. S.R.L. a efectuat plăţi din contul deschis la JJ., în contul S.C. DDD. S.R.L., în sumă totală de 212.040 RON, cu menţiunea "c/v fact. 00004/31.01.2012", după cum urmează:
- suma 40.000 RON, a fost transferată la data de 31.01.2012, din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., în baza Ordinului de plată nr. x/31.01.2012, semnat de către inculpatul C., în contul S.C. DDD. S.R.L., deschis la EE., societate la care au avut specimen de semnătură în bancă OOOOO. şi PPPPP., sumă care a fost transferată la data de 02.12.2012 în contul S.C. QQQQQ. S.R.L., deschis la EEE., din care a fost retrasă suma de 39.800 RON, la data de 02.02.2012, de către numitul RRRRR., sub pretextul că achiziţionării de cereale de la persoane fizice;
- suma 40.000 RON a fost transferată din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., la data de 01.02.2012, în baza Ordinului de plată nr. x/01.02.2012, semnat de către inculpatul C., în contul S.C. DDD. S.R.L., deschis la EE., din care, la data de 15.02.2012, a fost transferată suma de 20.000 RON în contul S.C. QQQQQ. S.R.L., deschis la EEE., din care a fost retrasă suma de 19.900 RON, la data de 15.02.2012, de către RRRRR., sub pretextul achiziţionării de cereale de la persoane fizice;
- suma de 40.000 RON, a fost transferată din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., la data de 14.02.2012, în baza Ordinului de plată nr. x/14.02.2012, semnat de către inculpatul C., în contul S.C. DDD. S.R.L., deschis la EE., din care, la data de 21.02.2012, a fost transferată suma de 30.000 RON în contul S.C. QQQQQ. S.R.L., deschis la EEE., din care a fost retrasă suma de 29.750 RON, la data de 22.02.2012, de către RRRRR., sub pretextul achiziţionării de cereale de la persoane fizice;
- suma de 40.000 RON, a fost transferată din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., la data de 21.02.2012, în baza Ordinului de plată nr. x/21.02.2012, semnat de către inculpatul C., în contul S.C. DDD. S.R.L., deschis la EE., din care, la data de 22.02.2012, a fost transferată suma de 40.000 RON în contul S.C. QQQQQ. S.R.L., deschis la EEE., din care a fost retrasă suma de 39.600 RON, la data de 22.02.2012, de către RRRRR.;
- suma de 52.040 RON, a fost transferată din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., la data de 23.02.2012, în baza Ordinului de plată nr. x/23.02.2012, semnat de către inculpatul C., în contul S.C. DDD. S.R.L., deschis la EE., din care, la data de 23.02.2012, a fost transferată suma de 42.960 RON în contul S.C. QQQQQ. S.R.L., deschis la EEE., din care a fost retrasă suma de 42.775 RON, la data de 23.02.2012, de către RRRRR., sub pretextul achiziţionării de cereale de la persoane fizice.
Potrivit "Declaraţiei informative privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA" - D394, aferente lunii ianuarie 2012, inculpata S.C. B. S.R.L. a declarat achiziţia de servicii de la S.C. DDD. S.R.L., în valoare de 210.000 RON bază impozabilă şi 50.400 RON TVA, în total 260.400 RON, sume declarate, în mod corespunzător, şi în decontul de TVA pentru luna ianuarie 2012.
Achiziţia serviciilor achitate către S.C. DDD. S.R.L. a fost înregistrată în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. B. S.R.L., fiind cuprinsă în rulajul conturilor 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi" şi 4426 "TVA deductibil".
Cu ocazia audierii în cauză, martorul OOOOO., persoană care a fost asociat şi administrator, în perioada 26.01.2010 - 04.03.2012, la S.C. DDD. S.R.L., a arătat că nu poate preciza care a fost obiectul tranzacţiilor, care au fost efectuate în lunile ianuarie şi februarie ale anului 2012, de S.C. DDD. S.R.L. cu S.C. B. S.R.L. şi S.C. QQQQQ. S.R.L., deoarece nu s-a ocupat de aceste relaţii comerciale, necunoscându-i pe numiţii C. şi RRRRR., precizând că despre tranzacţiile dintre aceste societăţi comerciale ar avea cunoştinţă numitul PPPPP., persoană care a avut specimen de semnătură în bancă la S.C. DDD. S.R.L., însă acesta nu a putut fi audiat, deoarece nu mai locuieşte la domiciliul cunoscut.
Cu ocazia audierii în cauză, martorul RRRRR., care se afla încarcerat în Penitenciarul Craiova, unde executa o pedeapsă ce i-a fost aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, a arătat, cu privire la tranzacţiile încheiate în anul 2012, între S.C. DDD. S.R.L. şi S.C. QQQQQ. S.R.L. că, după câte îşi amintea, acestea au constat în vânzarea de zahăr de către societatea pe care o administra - S.C. QQQQQ. S.R.L. către S.C. DDD. S.R.L., însă nu a putut indica persoana, din cadrul S.C. DDD. S.R.L., cu care a discutat la momentul emiterii către această societate a Facturii nr. x, din data de 10.01.2012, în baza căreia au fost virate în contul S.C. QQQQQ. S.R.L., deschis la EEE., sumele de 40.000 RON la data de 02.02.2012, 20.000 RON la data de 15.02.2012, 30.000 RON la data de 22.02.2012 şi 42.960 RON la data de 23.02.2012, bani pe care i-a retras la aceeaşi dată sau în ziua următoare din acest cont.
Din informaţiile comunicate de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, cu privire la firma S.C. QQQQQ. S.R.L. şi asociatul şi administratorul acesteia RRRRR., a reieşit că această societate a avut un comportament de tipul societăţilor "fantomă", fiind folosită de alte societăţi pentru activitatea de fraudă fiscală în tranzacţii cu zahăr.
Prin modalitatea de înregistrare în evidenţa contabilă şi de declarare la organul fiscal a achiziţiilor de servicii de la S.C. WW. S.R.L., S.C. XX. S.R.L., S.C. YY. S.R.L., S.C. ZZ. S.R.L., S.C. AAA. S.R.L., S.C. BBB. S.R.L., S.C. CCC. S.R.L. şi S.C. DDD. S.R.L., pe perioada 2011 - 2012, inculpata S.C. B. S.R.L., prin administratorul său, inculpatul A., şi împuterniciţii acestuia, inculpaţii D. şi C., a produs un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 991.820 RON, din care impozit pe profit în sumă de 396.728 RON (2.479.550 RON x 16%) şi TVA în sumă de 595.092 RON (2.479.550 RON x 24%).
Până la data de 23.09.2011, dată până la care specimen de semnătură în bancă la S.C. B. S.R.L. a avut inculpata D., în baza împuternicirii nr. 44/27.06.2011, emisă de inculpatul A., prin modalitatea de înregistrare în evidenţa contabilă şi de declarare la organul fiscal a achiziţiilor de servicii de la S.C. WW. S.R.L., S.C. XX. S.R.L., S.C. YY. S.R.L. şi S.C. ZZ. S.R.L., inculpata S.C. B. S.R.L. a produs un prejudiciu bugetului de stat, în sumă totală de 252.260 RON, din care impozit pe profit 100.904 RON (630.650,69 x 16%) şi TVA 151.356 RON (630.650,69 x 24%), iar de la data de 23.09.2011, dată de la care specimen de semnătură în bancă la S.C. B. S.R.L. a dobândit inculpatul C., în baza împuternicirii nr. 79/18.09.2011, emisă de inculpatul A., prin modalitatea de înregistrare în evidenţa contabilă şi de declarare la organul fiscal a achiziţiilor de servicii de la S.C. AAA. S.R.L., S.C. BBB. S.R.L., S.C. CCC. S.R.L. şi S.C. DDD. S.R.L., inculpata S.C. B. S.R.L. a produs un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 739.560 RON, din care impozit pe profit în sumă de 295.824 RON (1.848.900 x 16%) şi TVA în sumă de 443.736 RON (1.848.900 x 24%).
Organele de urmărire penală nu au intrat în posesia facturilor, în baza cărora din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., au fost transferate sumele de bani sus-menţionate în conturile S.C. WW. S.R.L., S.C. XX. S.R.L., S.C. YY. S.R.L., S.C. ZZ. S.R.L., S.C. AAA. S.R.L., S.C. BBB. S.R.L., S.C. CCC. S.R.L. şi S.C. DDD. S.R.L., sub pretextul achiziţionării de la acestea de servicii, deoarece, după ce pe această societate nu a mai fost desfăşurată nici o activitate, reprezentanţii acestei societăţi nu au mai păstrat nici unul dintre documentele, în baza cărora contabilul SSSSS. a efectuat înregistrările în contabilitatea acestei firme.
Contabilul SSSSS. a arătat că, la un moment dat, a venit la biroul său inculpatul C., care i-a spus că trebuie să-i predea actele, deoarece firma S.C. B. S.R.L. îşi va muta sediul şi va fi cedată altor persoane, ceea ce a şi făcut, iar, ulterior, C. i-a spus că inculpatul A. a cesionat firma S.C. B. S.R.L. către o persoană cu nume rusesc, căreia el i-a predat actele de evidenţă contabilă, printr-un proces-verbal încheiat la data de 03.09.2012.
Inculpatul A. a întocmit în limba engleză un alt înscris, adresat cabinetului său de avocat, pe care l-a datat 14 august 2012 şi l-a depus, la dosarul cauzei, în copie, înscris pe l-a tradus din limba engleză în limba română, prin intermediul unui traducător autorizat, a cărui semnătură a fost legalizată de notarul public TTTTT., în cuprinsul căruia a consemnat faptul că s-a hotărât de către Consiliul Director al BB., companie înregistrată în Statul Vincent şi Grenadines, ca numirea sa, în calitate de reprezentant al BB., referitor la reprezentarea faţă de S.C. B. S.R.L., să fie anulată, decizia intrând în vigoare la data de 1 septembrie 2012.
Deşi în cuprinsul acestui înscris nu se face nici o referire, la revocarea, din funcţia de director a S.C. B. S.R.L. a inculpatului C., la predarea documentelor acestei societăţi şi la faptul că cetăţeanul moldovean UUUUU. ar fi fost reprezentant al Consiliului Director al S.C. BB., pentru a nu putea fi verificate tranzacţiile desfăşurate de S.C. B. S.R.L., la data de 03.09.2012, inculpatul C. a întocmit un proces-verbal, în cuprinsul căruia a menţionat că, în baza deciziei Consiliului Director al S.C. BB., din data de 14.08.2012, prin care, începând cu data de 01.09.2012, a fost revocat din funcţia de director al S.C. B. S.R.L. şi în baza căreia s-a dispus predarea tuturor documentelor oficiale ale companiei, inclusiv a documentelor contabile, de la înfiinţarea acestei societăţi până la data de 31.08.2012, a predat aceste documente cetăţeanului moldovean UUUUU., referitor la care a menţionat că ar fi fost reprezentant al Consiliului Director al S.C. BB.
Totodată, deşi, după întocmirea în fals a actelor privind cesionarea celor 20 părţi sociale ale S.C. VVVVV. S.R.L., de la asociatul şi administratorul unic WWWWW. la S.C. BB., inculpatul A. a solicitat înregistrarea la registrul comerţului a tuturor menţiunilor, ce decurgeau din aceasta nouă stare de fapt, cu ştiinţă, acesta nu a solicitat şi schimbarea sediului social al S.C. VVVVV. S.R.L., de la domiciliul numitei WWWWW. din mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, jud. Mehedinţi, pentru ca, ulterior, organele de inspecţie fiscală să nu poată face verificări, referitor la activitatea pe care această firmă urma să o desfăşoare.
Astfel, în data de 1 martie 2013, o echipă de inspecţie fiscală, din cadrul DGFP Mehedinţi, s-a deplasat la domiciliul fiscal al S.C. B. S.R.L., din mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, jud. Mehedinţi, unde nu a putut lua legătura cu vreunul dintre reprezentanţii acestei societăţi, în vederea efectuării inspecţiei fiscale generale.
Din această cauză, la data de 04.03.2013, a fost trimisă, atât către inculpatul C., la domiciliul său din mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, jud. Mehedinţi, invitaţia nr. 927/04.03.2013, cât şi către inculpatul A., la domiciliul său din mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, blocul IS8, jud. Mehedinţi, invitaţia nr. 1021/12.03.2013, prin care aceştia erau invitaţi la sediul DGFP Mehedinţi, cu următoarele documente: declaraţii fiscale, situaţii financiare, fişa formularelor cu regim special şi documente de evidenţă financiar - contabile ale S.C. B. S.R.L., aferente perioadei de la înfiinţare până la data de 31.12.2012.
La data de 11.03.2013, inculpatul C. s-a prezentat la sediul DGFP Mehedinţi, însă nu a prezentat nici un document financiar contabil, susţinând că nu le mai are în posesia sa, deoarece au fost predate altui reprezentant legal.
Având în vedere că, din actele aflate la dosarul cauzei reiese că inculpatul A. s-a ocupat de întocmirea actelor, privind administrarea S.C. B. S.R.L., şi, prin urmare, a fost deţinătorul documentelor acestei societăţi, apreciem că numai acesta era persoana, care trebuia să prezinte organelor de inspecţie fiscală, în urma invitaţiei care i-a fost făcută, documentele contabile ale S.C. B. S.R.L.
Inculpatul A. nu s-a prezentat la data de 18.03.2013, ora 900, menţionată în invitaţie, la sediul DGFP Mehedinţi, cu documentele contabile ale S.C. B. S.R.L.
Fiind audiată în cauză, inculpata D. a susţinut că facturile emise de S.C. B. S.R.L. şi contractele de prestări - servicii, în temeiul cărora au fost emise aceste facturi, în baza cărora ea a solicitat plata, prin virament bancar, către societăţile S.C. WW. S.R.L., S.C. XX. S.R.L., S.C. YY. S.R.L. şi S.C. ZZ. S.R.L., ar fi avut ca obiect prestarea de servicii de către aceste firme, constând în tăierea obiectelor din fier şi din alte metale, achiziţionate probabil de S.C. B. S.R.L. de la S.C. Q. S.R.L.
Şi contabilul SSSSS. a arătat că facturile de prestări servicii, pe care le-a înregistrat în evidenţa contabilă a S.C. B. S.R.L.,se refereau la dezmembrarea instalaţiilor şi a altor bunuri, achiziţionate de la S.C. Q. S.R.L., bunuri care au fost vândute apoi, sub formă de deşeuri, către S.C. T. S.A.
Aceste facturi au fost emise în baza unor tranzacţii fictive, deoarece, din actele aflate la dosar şi din declaraţia martorului V., director adjunct la S.C. T. S.A., a reieşit că bunurile achiziţionate de inculpata S.C. B. S.R.L. de la S.C. Q. S.R.L. şi vândute, sub formă de deşeuri către S.C. T. S.A., au fost dezmembrate şi transportate la punctele de lucru ale din localităţile Craiova şi Podari, ale acestei societăţi, de către angajaţii S.C. T. S.A., iar alte bunuri nu au mai fost vândute, sub formă de deşeuri, de către S.C. B. S.R.L.
Din fişa sintetică totală a S.C. B. S.R.L. reiese că, de la înfiinţare şi până la data de 17.11.2016, această societate nu a efectuat plăţi în contul stingerii obligaţiilor fiscale reprezentând TVA, iar cu privire la impozitul pe profit, această societate a plătit la data de 21.12.2011 suma de 60 RON, la data de 25.01.2012 suma de 5.315 RON, la data de 23.02.2012 suma de 60 RON, la data de 25.04.2012 suma de 554 RON, la data de 23.08.2012 suma de 60 RON şi la data de 31.08.2012 suma de 1.780 RON, în total suma de 7.829 RON, însă această sumă achitată nu are nici o influenţă asupra prejudiciului stabilit în sarcina inculpatei S.C. B. S.R.L. prin raportul de expertiză contabilă şi fiscală întocmit în cauză.
În scopul ascunderii originii ilicite a banilor, în sumă 898.099 RON, din cei 1.168.239,28 RON obţinuţi de inculpata S.C. B. S.R.L. de la cumpărătoarea S.C. T. S.A., care i-a virat în contul acesteia deschis la JJ., la data de 29.06.2012, în sumă de 843.800 RON, cu OP nr. x, la data de 06.07.2012, în sumă de 190.000 RON, cu OPH nr. 4556, şi la data de 06.07.2012, în sumă de 134.439,28, cu OPH nr. 4457, din vânzarea terenului în suprafaţă de 7.500,36 mp, respectiv, 7.500 mp din măsurători, situat în mun. Craiova, cartier Craioviţa Nouă, B-dul x nr. 5C, judeţul Dolj, teren achiziţionat iniţial de S.C. FF., cu bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x/04.04.2007, în urma comiterii de către S.C. XXXXX. S.A. a infracţiunii de înşelăciune în dauna JJ., şi care apoi a ajuns prin vânzare-cumpărare în proprietatea S.C. Y..L., care a achitat contravaloarea acestui teren prin încheierea contractului de cesiune de creanţă, înregistrat de inculpatul A. în registrul său de dare de dată certă sub nr. x/28.05.2009, prin care S.C NN., ceda S.C. Y..L. dreptul de creanţă împotriva S.C. FF., care nu exista în realitate, în sumă de 1.904.033 RON, ce provenea din valoarea neachitată din factura fiscală falsă seria x VDS, nr. x/01.04.2007, inculpata S.C. B. S.R.L. a transferat suma de 898.099 RON din aceşti bani, în baza unor tranzacţii fictive, prin intermediul administratorului său, inculpatul A., care l-a împuternicit în acest sens pe inculpatul C., în conturile următoarelor societăţi comerciale:
- suma de 168.956 RON, în data de 02.07.2012, în contul S.C. BBB. S.R.L.,
- suma de 100.000 RON, în data de 03.07.2012, în contul S.C. BBB. S.R.L.,
- suma de 129.143 RON, în data de 04.07.2012, în contul S.C. CCC. S.R.L.,
- suma de 200.000 RON, în data de 05.07.2012, în contul S.C. CCC. S.R.L.,
- suma de 300.000 RON, în data de 05.07.2012, în contul S.C. CCC. S.R.L.
Din conturile acestor societăţi sumele de bani respective, aşa cum am arătat mai sus, au fost transferate apoi, chiar în cursul aceleaşi zile, de mai multe ori, prin conturile S.C. FFFF. S.R.L., S.C. HHHH. S.R.L., S.C. JJJJ. S.R.L., S.C. PPPP. S.R.L., S.C. OOOO. S.R.L., S.C. UUUU. S.R.L., S.C. SSSS. S.R.L. S.C. CCC. S.R.L. şi S.C. BBB. S.R.L., iar, în final, cele mai multe dintre aceste sume de bani au fost schimbate în dolari SUA şi euro, fiind transferate în conturile unor societăţi din China şi Ungaria, după cum urmează: suma de 20.000 dolari SUA în contul societăţii KKKK., suma de 45.000 dolari SUA în contul societăţii LLLL., suma de 15.000 dolari SUA în contul societăţii MMMM., suma de 30.000 dolari SUA în contul societăţii CCCCC., suma de 34.500 dolari SUA în contul societăţii DDDDD. şi suma de 1.150 euro în contul NNNN.
La data de 16.12.2011, a fost încheiat între inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C., în calitate de prestator, şi S.C. UU. S.R.L., reprezentată de administratorul său, inculpatul I., în calitate de beneficiar, Contractul de prestări-servicii nr. x/16.12.2011, având ca obiect transportul bunurilor prevăzute în anexa nr. 1 - rezervor polstif 3 bucăţi, bazin inox 500 l - 2 bucăţi, rezervor polstif - 2 bucăţi, cadă polstif - 5 bucăţi, ebuliometru - o bucată, anexa nr. 2 - cisternă polstif 2,5 x - 9 bucăţi, cisternă polstif 4 x -5 bucăţi şi cisternă polstif 3 X - 4 bucăţi şi anexa nr. 3 la acest contract - pompă x - 2 bucăţi, ebuliometru - 2 bucăţi, POD basculă 50T - o bucată, măsură etalon - o bucată, rezervor polstif - 8 bucăţi, cisternă polstif 2,5 X - 22 bucăţi, rezervor polstif 5000 l - 18 bucăţi, rezervor polstif 4 x - 17 bucăţi, recipient inox 500l - 2 bucăţi, cisternă polstif 3 x - 18 bucăţi şi bazin inox 500 l - 6 bucăţi, în comuna Podari, str. x, unde se afla punctul de lucru al S.C. G. S.R.L., cu preţul de 124.000 RON + TVA, (bunuri care au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3, încheiat la data de 15.12.2011 între S.C. UU. S.R.L., în calitate de vânzător, şi S.C. G. S.R.L., în calitate de cumpărător).
În baza Contractului de prestări-servicii nr. x/16.12.2011, a fost emisă de către S.C. B. S.R.L. Factura nr. x, în luna decembrie 2011, pentru suma de 124.000 RON, din care 100.000 RON bază impozabilă şi 24.000 RON TVA.
Suma de 124.000 RON a fost achitată de către S.C. UU. S.R.L. prin virament bancar, la data de 30.12.2011, din contul acestei societăţi deschis la VV., în contul S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., cu O.P. 101.
La data de 17.12.2011, a fost încheiat între S.C. UU. S.R.L., reprezentată de administratorul său, inculpatul I., în calitate de prestator, şi inculpata S.C. G. S.R.L., reprezentată de administratorul său, inculpata F., în calitate de beneficiar, Contractul de prestări servicii nr. x/17.12.2011, având ca obiect transportul bunurilor prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 la acest contract (bunuri care au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3, încheiat la data de 15.12.2011 între S.C. UU. S.R.L., în calitate de vânzător, şi S.C. G. S.R.L., în calitate de cumpărător), în comuna Podari, str. x, cu preţul de 124.000 RON + TVA.
În baza Contractului de prestări servicii nr. x/17.12.2011, a fost emisă de către S.C. UU. S.R.L. factura seria x, nr. x/20.12.2011, în valoare totală de 124.000 RON, din care 100.000 RON bază impozabilă şi 24.000 RON TVA.
Suma de 124.000 RON a fost achitată de către S.C. G. S.R.L. prin virament bancar, în data de 28.12.2011, în baza Ordinului de plată nr. x/28.12.2011, din contul S.C. G. S.R.L. în contul S.C. UU. S.R.L., ambele deschise la VV.
Factura nr. 20, emisă de către inculpata S.C. B. S.R.L. în luna decembrie 2011, în baza Contractului de prestări-servicii nr. x/16.12.2011, în valoare de 124.000 RON, din care 100.000 RON bază impozabilă şi 24.000 RON TVA, a fost înregistrată în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. B. S.R.L., în contul de venituri 704 Venituri din prestări servicii, respectiv, în contul 4427 TVA colectată, şi a fost declarată la organul fiscal în decontul de TVA pe trimestrul IV 2011.
Prin modalitatea de înregistrare în evidenţa contabilă şi de declarare la organul fiscal a facturii seria nr. x, emisă în luna decembrie 2011, inculpata S.C. B. S.R.L. a înregistrat venituri impozabile în valoare de 100.000 RON, pentru care a colectat TVA în sumă de 24.000 RON.
De asemenea, Factura nr. x, emisă de către inculpata S.C. B. S.R.L. în luna decembrie 2011, în baza Contractului de prestări-servicii nr. x/16.12.2011, în valoare de 124.000 RON, din care 100.000 RON bază impozabilă şi 24.000 RON TVA, a fost înregistrată în evidenţa contabilă a S.C. UU. S.R.L. în contul de cheltuieli 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi", iar TVA a fost dedusă prin înregistrarea în contul 4426 "TVA deductibil".
Factura seria x, nr. x/20.12.2011, emisă de către S.C. UU. S.R.L. în baza contractului de prestări servicii nr. x/17.12.2011, în sumă totală de 124.000 RON, din care 100.000 RON bază impozabilă şi 24.000 RON TVA, a fost înregistrată de către S.C. UU. S.R.L. în contul de venituri 704 "Venituri din servicii prestate", iar TVA a fost înregistrată în contul 4427 "TVA colectată".
Cele două facturi au fost declarate la organul fiscal de S.C. UU. S.R.L. prin declaraţia 394 "Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA", depusă pe sem. II 2011.
Prin modalitatea de înregistrare în evidenţa contabilă şi de declarare la organul fiscal a facturii seria nr. x, emisă de S.C. B. S.R.L. în luna decembrie 2011, S.C. UU. S.R.L. a înregistrat cheltuieli deductibile, în valoare de 100.000 RON şi a dedus TVA în sumă de 24.000 RON, şi a facturii seria x nr. x/20.12.2011, S.C. UU. S.R.L. a înregistrat venituri impozabile în valoare de 100.000 RON, pentru care a colectat TVA în sumă de 24.000 RON.
Inculpata S.C. G. S.R.L. a înregistrat factura seria x, nr. x/20.12.2011, emisă de către S.C. UU. S.R.L. în baza Contractului de prestări servicii nr. x/17.12.2011, în sumă totală de 124.000 RON, din care 100.000 RON bază impozabilă şi 24.000 RON TVA, în contul de cheltuieli 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi", iar TVA a fost dedusă prin înregistrarea în contul 4426 "TVA deductibil".
Această prestare de serviciu a fost declarată organului fiscal de către inculpata S.C. G. S.R.L. în decontul de TVA şi "Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA" - D 394, depuse pentru luna decembrie 2011.
Cheltuielile au fost tratate cu deductibilitate integrală, iar taxa pe valoare adăugată a fost dedusă în totalitate.
Prin modalitatea de înregistrare în evidenţa contabilă şi de declarare la organul fiscal a facturii seria x nr. x/20.12.2011, emisă de S.C. UU. S.R.L., inculpata S.C. G. S.R.L. a înregistrat cheltuieli deductibile fiscal, în valoare de 100.000 RON, pentru care a dedus TVA în sumă de 24.000 RON.
Contractul de prestări-servicii nr. x/16.12.2011, încheiat între inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C., în calitate de prestator, şi S.C. UU. S.R.L., reprezentată de administratorul său, inculpatul I., în calitate de beneficiar, a avut ca obiect pregătirea, transportul şi amplasarea bunurilor mobile şi obiectelor de inventar prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 la acest contract, în comuna Podari, str. x.
Prin acest contract prestatorul S.C. B. S.R.L. se obliga: să pregătească cu personalul propriu sau angajat bunurile existente în localităţile menţionate la pct. 2.1, să transporte bunurile prevăzute în anexe, în termenul stabilit, în comuna Podari, să asigure obţinerea eventualelor autorizaţii pentru transporturile agabaritice, în conformitate cu prevederile legale, să asigure mijloacele de încărcare descărcare (personal, macara, etc.), să predea beneficiarului bunurile transportate şi să le amplaseze pe locurile stabilite de acesta.
De asemenea, Contractul de prestări servicii nr. x/17.12.2011, încheiat între S.C. UU. S.R.L., reprezentată de administratorul său, inculpatul I., în calitate de prestator, şi inculpata S.C. G. S.R.L., reprezentată de administratorul său, inculpata F., în calitate de beneficiar, a avut ca obiect pregătirea, transportul şi amplasarea bunurilor mobile şi obiectelor de inventar prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 la acest contract, în comuna Podari, str. x.
Prin acest contract prestatorul S.C. UU. S.R.L. se obliga: să pregătească cu personalul propriu sau angajat bunurile existente în localităţile menţionate la pct. 2.1, să transporte bunurile prevăzute în anexe, în termenul stabilit, în comuna Podari, să asigure obţinerea eventualelor autorizaţii pentru transporturile agabaritice, în conformitate cu prevederile legale, să asigure mijloacele de încărcare descărcare (personal, macara, etc.), să predea beneficiarului bunurile transportate şi să le amplaseze pe locurile stabilite de acesta.
Atât prin raportul de expertiză contabilă şi fiscală, întocmit în cauză de către expertul contabil şi consultantul fiscal YYYYY., cât şi prin raportul de constatare întocmit de către inspectorii antifraudă, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a reţinut că valoarea transportului bunurilor, care a făcut obiectul Contractelor de prestări servicii nr. x/16.12.2011 şi nr. y/17.12.2011 a reprezentat o cheltuială nedeductibilă fiscal, având în vedere dispoziţiile pct. 48 din normele metodologice, date în aplicarea prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. , conform cărora:
"Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părţi sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare;
- contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate.", precum şi faptul că:
- prestatorul S.C. B. S.R.L., care ar fi trebuit să execute prestaţia conform Contractului nr. x/16.12.2011, era în imposibilitatea efectuării pregătirii bunurilor şi transportării acestora la locaţia din Podari;
- S.C. B. S.R.L. nu a avut salariaţi angajaţi pe perioada respectivă, nu a dispus de mijloace de transport, nu a avut aprovizionări de carburanţi necesari efectuării transportului, nu a înregistrat consumuri de carburanţi pentru efectuarea transporturilor, nu a prezentat documente şi nici nu au existat înregistrări în evidenţa contabilă a acestei societăţi cu privire la faptul că, în perioada respectivă, ar fi fost efectuat transportul cu altă firmă;
- având în vedere numărul mare de bunuri şi volumul acestora, ce trebuiau transportate de S.C. B. S.R.L. la locaţia din Podari a S.C. G. S.R.L., nu au fost puse la dispoziţia organelor de urmărire penală documentele care trebuiau să însoţească mijloacele de transport pe timpul deplasării (avize de însoţire, foi de parcurs, scrisori de trăsură).
De asemenea, nici inculpatul I. nu a depus la dosarul cauzei, pentru S.C. UU. S.R.L., societate pe care a administrat-o, documente din care să reiese că această societate ar fi efectuat transportul bunurilor sus-menţionate, acesta susţinând, cu ocazia audierii în cauză, că nu a ştiut cu ce mijloace de transport a fost asigurat transportul acestor bunuri la punctul de lucru al S.C. G. S.R.L., din comuna Podari.
Martorii ZZZZZ. şi W., care au participat la descărcarea bunurilor, au arătat, cu ocazia audierii, că bunurile care au făcut obiectul Contractului de prestări servicii nr. x/17.12.2011, au fost transportate de un tir, cu platformă, la punctul de lucru al S.C. G. S.R.L. din comuna Podari, însă nu au putut preciza cărei firme a aparţinut acest mijloc de transport şi nici la ce firmă era angajat şoferul, care a condus acest tir.
În concluzie, cum din probatoriul administrat în cauză a rezultat că transportul bunurilor, care au făcut obiectul Contractelor de prestări servicii nr. x/16.12.2011 şi nr. y/17.12.2011, nu a fost realizat nici de S.C. B. S.R.L., nici de S.C. UU. S.R.L., firme care au emis facturi pentru prestaţii pe care nu le-au efectuat în realitate, prin modalitatea de înregistrare în evidenţele contabile şi de declarare la organul fiscal, de către S.C. B. S.R.L., în calitate de prestator, a Facturii nr. x, emisă în luna decembrie 2011, în valoare de 124.000 RON, din care 100.000 RON bază impozabilă şi 24.000 RON TVA, de către S.C. G. S.R.L., în calitate de beneficiar, a facturii de prestări servicii seria x, nr. x/20.12.2011, în valoare de 124.000 RON, din care 100.000 RON bază impozabilă şi 24.000 RON TVA, şi de către S.C. UU. S.R.L., în calitate de intermediar, a celor două facturi, a fost produs un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 40.000 RON, din care impozit pe profit 16.000 RON (100.000 x 16%) şi TVA 24.000 RON (100.000 x 24%), de către inculpata S.C. G. S.R.L., ca beneficiar final, cu complicitatea inculpatei S.C. B. S.R.L. şi a S.C. UU. S.R.L., prin includerea pe costuri a unor cheltuieli, care nu au reflectă realitatea, şi deducerea TVA în baza unui document (factură) care nu a avut la bază o operaţiune reală.
La data de 05.10.2011 a fost încheiat între S.C. UU. S.R.L., reprezentată de administratorul său, inculpatul I., în calitate de prestator, şi inculpata S.C. G. S.R.L., reprezentată de administratorul său, inculpata F., în calitate de beneficiar, Contractul de prestări-servicii nr. x/05.10.2011, având ca obiect efectuarea unor lucrări de reparaţii, modernizare şi amenajare la imobilul situat în localitatea Poiana Braşov, cu preţul de 133.300 RON, cu TVA inclus, în baza căruia a fost emisă de către S.C. UU. S.R.L. factura seria x nr. x/14.12.2011, în valoare totală de 133.300 RON, din care bază impozabilă 107.500 RON şi TVA 25.800 RON.
Suma de 133.300 RON a fost virată de către S.C. G. S.R.L., în data de 15.12.2011, cu Ordinul de plată nr. x/15.12.2011, în contul S.C. UU. S.R.L., deschis la VV.
La data de 11.11.2011 a fost încheiat între inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C., în calitate de prestator, şi S.C. UU. S.R.L., reprezentată de inculpatul I., în calitate de beneficiar, Contractul de prestări-servicii nr. x/11.11.2011, având ca obiect efectuarea unor lucrări de reparaţii, modernizare şi amenajare la imobilul situat în localitatea Braşov, aflat în proprietatea S.C. G. S.R.L., cu preţul de 129.580 RON cu TVA inclus, în baza căruia a fost emisă de S.C. B. S.R.L. Factura nr. x/05.12.2011, în valoare totală de 129.580 RON, din care bază impozabilă 104.500 RON şi TVA 25.080 RON.
Suma de 129.580 RON a fost virată de către S.C. UU. S.R.L., la data de 16.12.2011, împreună cu suma de 145.670,36 RON, în baza Facturii nr. x/12.12.2011, în total 275.250,36 RON, cu O.P.100, din contul S.C. UU. S.R.L., deschis la VV., în contul S.C. B. S.R.L., deschis la JJ.
Factura nr. 18/05.12.2011, în valoare de 129.580 RON, din care 104.500 RON bază impozabilă şi 25.080 RON TVA, a fost înregistrată de inculpata S.C. B. S.R.L. în contul de venituri 704 "Venituri din prestări servicii", respectiv în contul 4427 "TVA colectată", şi a fost declarată la organul fiscal în decontul de TVA trimestrul IV 2011.
Prin modalitatea de înregistrare în evidenţa contabilă şi de declarare la organul fiscal a Facturii nr. x/05.12.2011, inculpata S.C. B. S.R.L. a înregistrat venituri impozabile în valoare de 104.500 RON, pentru care a colectat TVA în sumă de 25.080 RON.
Factura nr. 18/05.12.2011, în valoare de 129.580 RON, din care 104.500 RON bază impozabilă şi 25.080 RON TVA, emisă de către inculpata S.C. B. S.R.L. către S.C. UU. S.R.L., în baza Contractului de prestări-servicii nr. x/11.11.2011, a fost înregistrată în evidenţa contabilă a S.C. UU. S.R.L. în contul de cheltuieli 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi", iar TVA a fost dedusă prin înregistrarea în contul 4426 "TVA deductibil".
Factura seria x nr. x/14.12.2011, în valoare totală de 133.300 RON, din care bază impozabilă 107.500 RON şi TVA 25.800 RON, emisă de către S.C. UU. S.R.L. către inculpata S.C. G.., în baza Contractului de prestări servicii nr. x/05.10.2011, a fost înregistrată în evidenţa contabilă a S.C. UU. S.R.L. în contul de venituri 704 "Venituri din servicii prestate", iar TVA a fost înregistrată în contul 4427 "TVA colectată".
Cele două facturi de prestări servicii nr. x/05.12.2011 şi seria x nr. x/14.12.2011 au fost declarate de S.C. UU. S.R.L. la organul fiscal prin declaraţia 394 "Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, de persoanele înregistrate în scopuri de TVA", depusă pe sem. II 2011.
Prin modalitatea de înregistrare în evidenţa contabilă şi de declarare la organul fiscal a Facturii nr. x/05.12.2011, S.C. UU. S.R.L. a înregistrat cheltuieli deductibile, în valoare de 104.500 RON şi a dedus TVA în sumă de 25.080 RON, şi a facturii seria x nr. x/14.12.2011, S.C. UU. S.R.L. a înregistrat venituri impozabile în valoare de 107.500 RON, pentru care a colectat TVA în sumă de 25.800 RON.
Inculpata S.C. G. S.R.L. a înregistrat Factura nr. x/14.12.2011, emisă de către S.C. UU. S.R.L. în baza contractului de prestări servicii nr. x/05.10.2011, în valoare totală de 133.300 RON, din care bază impozabilă 107.500 RON şi TVA 25.800 RON, în contul de cheltuieli 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi", iar TVA a fost dedusă prin înregistrarea în contul 4426 "TVA deductibil".
Această prestare de serviciu a fost declarată organului fiscal de către inculpata S.C. G. S.R.L. în decontul de TVA şi în "Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA" - D 394, depuse pentru luna decembrie 2011.
Cheltuielile au fost tratate cu deductibilitate integrală, iar taxa pe valoare adăugată a fost dedusă în totalitate.
Prin modalitatea de înregistrare în evidenţa contabilă şi de declarare la organul fiscal a facturii seria x nr. x/14.12.2011, inculpata S.C. G. S.R.L. a înregistrat cheltuieli deductibile fiscal, în valoare de 107.500 RON, pentru care a dedus TVA în sumă de 25.800 RON.
Contractul de prestări-servicii nr. x/05.10.2011, încheiat între S.C. UU. S.R.L., în calitate de prestator, şi inculpata S.C. G. S.R.L., în calitate de beneficiar, a avut ca obiect efectuarea unor lucrări de reparaţii, modernizare şi amenajare la imobilul situat în localitatea Poiana Braşov, aflat în proprietatea inculpatei S.C. G. S.R.L., constând în: reparaţii gard împrejmuitor, cu înlocuirea eventualelor elemente ce nu puteau fi reparate, vopsirea şi lăcuirea gardului, reparaţie acoperiş construcţie, cu eventuala înlocuire a elementelor degradate la acoperiş şi structura de rezistenţă a acestuia, reparaţia zidurilor interioare şi exterioare ale construcţiei, zugrăvirea cu vopsele lavabile a pereţilor interiori şi exteriori, vopsirea cu emailuri a tâmplăriei construcţiei şi igienizarea şi amenajarea curţii interioare, fiind prevăzut în cuprinsul acestuia că prestatorul S.C. UU. S.R.L. se obliga să se aprovizioneze cu materialele necesare efectuării lucrărilor, să asigure personalul ce va fi folosit, să plătească şi să suporte cheltuielile de impozitare, să asigure transportul şi hrana zilnică a personalului muncitor, eventual cazarea în condiţiile în care nu va putea găsi muncitori locali, să consulte beneficiarul lucrărilor referitor la culorile în care se vor face zugrăvelile şi să predea lucrările efectuate la data stabilită.
De asemenea, Contractul de prestări-servicii nr. x/11.11.2011, încheiat între inculpata S.C. B. S.R.L., în calitate de prestator, şi S.C. UU. S.R.L., în calitate de beneficiar, a avut ca obiect efectuarea unor lucrări de reparaţii, modernizare şi amenajare la imobilul situat în localitatea Braşov, aflat în proprietatea inculpatei S.C. G. S.R.L., constând în: reparaţii gard împrejmuitor, cu înlocuirea eventualelor elemente ce nu puteau fi reparate, vopsirea şi lăcuirea gardului, reparaţie acoperiş construcţie, cu eventuala înlocuire a elementelor degradate la acoperiş şi structura de rezistenţă a acestuia, reparaţia zidurilor interioare şi exterioare ale construcţiei, zugrăvirea cu vopsele lavabile a pereţilor interiori şi exteriori, vopsirea cu emailuri a tâmplăriei construcţiei şi igienizarea şi amenajarea curţii interioare, fiind prevăzut în cuprinsul acestuia că prestatorul S.C. B. S.R.L. se obliga să se aprovizioneze cu materialele necesare efectuării lucrării, să asigure personalul ce va fi folosit, să plătească şi să suporte cheltuielile de impozitare, să asigure transportul şi hrana zilnică a personalului muncitor, eventual cazarea în condiţiile în care nu va putea găsi muncitori locali, să consulte beneficiarul lucrărilor referitor la culorile în care se vor face zugrăvelile şi să predea lucrările efectuate la data stabilită.
Atât prin raportul de expertiză contabilă şi fiscală, întocmit în cauză de către expertul contabil şi consultantul fiscal YYYYY., cât şi prin raportul de constatare întocmit de către inspectorii antifraudă, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a reţinut că valoarea lucrărilor de reparaţii, modernizare şi amenajare a imobilului situat în localitatea Poiana Braşov, aflat în proprietatea inculpatei S.C. G. S.R.L., a reprezentat o cheltuială nedeductibilă fiscal, având în vedere dispoziţiile pct. 48 din normele metodologice date în aplicarea prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. , conform cărora:
"Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părţi sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare;
- contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate.", precum şi faptul că:
- prestatorul S.C. B. S.R.L., căruia S.C UU. S.R.L. i-a subcontractat efectuarea reparaţiilor, care ar fi trebuit să execute prestaţia conform Contractului nr. x/11.11.2011, a fost în imposibilitatea efectuării lucrărilor de reparaţii, modernizare şi amenajare la imobilul situat în localitatea Braşov, imobil aparţinând S.C G. S.R.L.;
- din declaraţia D 112, pentru luna decembrie 2011, a reieşit faptul că singurul salariat al inculpatei S.C. B. S.R.L. a fost inculpatul C., având funcţia de administrator, astfel încât inculpata S.C. B. S.R.L. nu a avut mână de lucru pentru lucrările de reparaţii, modernizare şi amenajare la care se referă Contractul de prestări-servicii nr. x/11.11.2011,
- din documentele aflate la dosarul cauzei a reieşit faptul că inculpata S.C. B. S.R.L. nu a dispus de mijloace de transport, nu a avut aprovizionări de materiale, nu au existat consumuri de materiale necesare efectuării lucrărilor de reparaţii, modernizare şi amenajare la respectivul imobilul, nu a înregistrat consumuri de carburanţi pentru efectuarea transporturilor, nu a prezentat documente şi nici nu au existat înregistrări în evidenţa contabilă a acesteia, cu privire la faptul că, în perioada respectivă, ar fi efectuat transportul materialelor cu altă firmă, nu au existat documente cu privire la faptul că lucrările respective ar fi fost executate de altă societate;
- la Contractul nr. x/11.11.2011 nu există deviz de executare a lucrărilor, nu există situaţie a lucrărilor executate, nu există procese-verbale de recepţie a lucrărilor pe faze sau pe total lucrare.
Totodată, nici inculpata S.C. B. S.R.L., nici S.C. UU. S.R.L., nu au depus la dosarul cauzei documente care să justifice acţiunile de realizare, în fapt, a obiectului Contractului de prestări-servicii nr. x/05.10.2011 şi Contractului de prestări-servicii nr. x/11.11.2011, cum ar fi: autorizaţii pentru lucrările de reparaţii şi modernizări, documentele de achiziţie a materialelor puse în operă (bonuri fiscale, facturi, chitanţe), ce sunt evidenţiate în devizul ataşat la Contractul nr. x/05.10.2011, respectiv: cornier, vopsele, mortare, ipsos, multibat, plasă, cărămidă, etc., lista personalului muncitor şi responsabilul de lucrări, inclusiv listele care atestă plată acestora, documente din care să rezulte transportul muncitorilor, distanţa de transport, mijloacele de transport, foi de parcurs, numărul de kilometrii parcurşi, tariful de transport RON/km şi/sau RON/oră, numele şoferilor, procese-verbale de predare - primire a bunurilor materiale, orice alte documente justificative în legătură cu devizul şi clauzele evidenţiate în cele două contracte, procesul-verbal de recepţie a lucrărilor executate.
În concluzie, deşi martora AAAAAA. a confirmat, cu ocazia audierii, că au fost efectuate lucrările de reparaţii la imobilul din Poiana Braşov, aflat în proprietatea S.C. G. S.R.L., cum aceste reparaţii nu au fost efectuate nici de S.C. B. S.R.L., nici de S.C. UU. S.R.L., firme care au emis facturi pentru prestaţii pe care nu le-au efectuat în realitate, prin modalitatea de înregistrare în evidenţele contabile şi de declarare la organul fiscal, de către inculpata S.C. B. S.R.L., în calitate de prestator, a Facturii nr. x/05.12.2011, în sumă de 129.580 RON, din care 104.500 RON bază impozabilă şi 25.080 RON TVA, de către S.C. UU. S.R.L., în calitate de intermediar, a Facturilor nr. x/05.12.2011 şi seria x nr. x/14.12.2011, şi de către inculpata S.C. G. S.R.L., în calitate de beneficiar, a facturii de prestări servicii seria x nr. x/14.12.2011, în valoare de 133.300 RON, din care 107.500 RON bază impozabilă şi 25.800 RON TVA, a fost produs un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 43.000 RON, din care impozit pe profit 17.200 RON (107.500 x 16%) şi TVA 25.800 RON (107.500 x 24%), de către S.C. G. S.R.L. ca beneficiar final, cu complicitatea S.C. B. S.R.L. şi S.C. UU. S.R.L., prin includerea pe costuri a unor cheltuieli, care nu reflectau realitatea, şi deducerea TVA în baza unui document (factură) care nu a avut la bază o operaţiune reală.
La data de 05.10.2011, a fost încheiat între inculpata S.C. G. S.R.L., reprezentată de administratorul său, inculpata F., în calitate de comitent, şi inculpata S.C. E. S.R.L., reprezentată de administratorul său, inculpata H., în calitate de comisionar, contractul de comision, având ca obiect prospectarea pieţei de către comisionar şi găsirea unui cumpărător pentru imobilul proprietatea comitentului S.C. G. S.R.L., situat în intravilanul jud. Caraş-Severin, format din teren în suprafaţă de 5.408 mp şi construcţia amplasată pe acesta, notată cu C1 - staţie RR., pentru un comision de 25% din preţul de vânzare al acestui imobil.
Prin actul adiţional la acest contract, care a fost autentificat la notarul public BBBBBB. sub nr. 1208, la data de 14 decembrie 2011, părţile au convenit ca, din suma de 1.306.050 RON (preţ fără TVA), reprezentând contravaloare teren şi construcţie, vândut de inculpata S.C. G. S.R.L., revenea comisionarului S.C. E. S.R.L., în baza contractului de comision din 05.10.2011, suma de 326.512,5 RON (25% din preţul vânzării, preţ fără TVA), la care a fost adăugat TVA în cuantum de 78.363 RON, total valoare 404.875,5 RON, fiind emisă de către inculpata S.C. E. S.R.L. factura seria x nr. x/14.12.2011, pentru suma de 404.875,5 RON, din care 326.512,5 RON bază impozabilă şi 78.363 RON TVA, cu menţiunea pe factură "AUTENTIC nr. 1208/14.12.2011 al B.N.P. BBBBBB.".
Această factură a fost înregistrată în balanţa de verificare pe luna decembrie 2011 a inculpatei S.C. E. S.R.L., în contul de venituri 708 "Venituri din activităţi diverse", a fost declarată prin Declaraţia 394 "Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA" pentru sem. II 2011 şi în declaraţia 101 "Declaraţie privind impozitul pe profit" pentru anul 2011, iar TVA a fost înregistrată în contul 4427 "TVA colectată".
Factura seria x, nr. x/14.12.2011, în valoare de 404.875,5 RON, din care 326.512,5 RON bază impozabilă şi 78.363 RON TVA, a fost înregistrată şi în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. G. S.R.L., în balanţa contabilă a lunii decembrie 2011, în contul de cheltuieli 622 "Cheltuieli privind comisioanele şi onorariile", a fost declarată la organul fiscal prin Declaraţia 394 "Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional de persoanele înregistrate în scopuri de TVA" pentru sem. II 2011, iar TVA a fost dedus prin înregistrarea în contul 4426 "TVA deductibil".
Cheltuielile au fost tratate cu deductibilitate integrală, iar taxa pe valoare adăugată dedusă în totalitate.
Suma de 404.875,50 RON a fost virată de către inculpata S.C. G. S.R.L. în contul inculpatei S.C. E. S.R.L., deschis la VV., cu OP nr. x/14.12.2011.
Prin modalitatea de înregistrare în evidenţa contabilă şi de declarare la organul fiscal a facturii seria x, nr. x/14.12.2011, inculpata S.C. G. S.R.L. a înregistrat cheltuieli deductibile fiscal în valoare de 326.512,50 RON, pentru care a dedus TVA în valoare de 78.363 RON.
La data de 07.11.2011 a fost încheiat contractul de intermediere nr. x/07.11.2011, între inculpata S.C. E. S.R.L., reprezentată de administratorul său, inculpata H., în calitate de beneficiar, şi inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C., în calitate de intermediar, având ca obiect intermedierea vânzării imobilului aparţinând inculpatei S.C. G. S.R.L., situat în intravilanul jud. Caraş-Severin, format din teren în suprafaţă de 5.408 mp şi construcţia amplasată pe acesta, notată cu C1 - staţie RR., urmând ca, în cazul găsirii unui cumpărător, să se aducă la cunoştinţa beneficiarului S.C. E. S.R.L. toate detaliile referitoare la potenţialul cumpărător, beneficiarul fiind în drept să negocieze toate detaliile, inclusiv preţul.
În cazul în care beneficiarul şi potenţialul cumpărător ajungeau la un alt acord referitor la preţ, beneficiarul prestaţiei se obliga să plătească comisionul de intermediere, de 20%, din preţul iniţial pentru care şi-a dat acordul, preţul fiind de 20%, din preţul negociat.
La data de 02.12.2011, inculpata S.C. B. S.R.L. a emis factura seria x nr. x/02.12.2011, cu menţiunea "prestări servicii conf. contract nr. x/7.11.2011", pentru suma de 322.500, din care 260.080 RON bază impozabilă şi 62.420 RON TVA.
Factura seria x nr. x/02.12.2011, în sumă de 322.500 RON, din care 260.080 RON bază impozabilă şi 62.420 RON TVA, a fost înregistrată în evidenţa contabilă a S.C. B. S.R.L. în contul de venituri 704 "Venituri din prestări servicii", respectiv, în contul 4427 TVA colectată şi a fost declarată la organul fiscal prin decontul de TVA trimestrul IV 2011.
Prin modalitatea de înregistrare în evidenţa contabilă şi de declarare la organul fiscal a facturii seria x nr. x/02.12.2011, inculpata S.C. B. S.R.L. a înregistrat venituri impozabile în valoare de 260.080 RON, pentru care a colectat TVA în sumă de 62.420 RON.
De asemenea, factura seria x nr. x/02.12.2011 a fost înregistrată în evidenţa contabilă a inculpatei S.C. E. S.R.L., în contul de cheltuieli 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi", iar TVA a fost dedusă prin înregistrarea în contul 4426 "TVA deductibil" şi a fost declarată la organul fiscal prin Declaraţia 394 aferentă sem. II 2011.
Suma respectivă, de 322.500 RON, a fost achitată prin bancă de către inculpata S.C. E. S.R.L., din contul deschis la VV., în contul inculpatei S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., la data de 15.12.2011.
Prin modalitatea de înregistrare în evidenţa contabilă şi de declarare la organul fiscal a facturilor seria x nr. x/02.12.2011 şi seria x, nr. x/14.12.2011, inculpata S.C. E. S.R.L. a înregistrat atât cheltuieli deductibile în valoare de 260.080 RON şi a dedus TVA în sumă de 62.420 RON, conform facturii seria x nr. x/02.12.2011, cât şi venituri impozabile, în valoare de 326.512,50 RON, pentru care a colectat TVA în sumă de 78.363 RON, conform facturii seria x, nr. x/14.12.2011.
La data de 05.12.2011, a fost încheiat între S.C. G. S.R.L., reprezentată de inculpata F., în calitate de vânzător, şi S.C. SS. S.R.L., reprezentată de CCCCCC., în calitate de cumpărător, contractul de vânzare-cumpărare, care a fost autentificat sub nr. x/05.12.2011, de către notarul public DDDDDD., prin care S.C. G. S.R.L. vindea S.C. SS. S.R.L. imobilul situat în intravilanul jud. Caraş-Severin format din teren, categoria curţi-construcţii, în suprafaţă de 5.408 mp, şi construcţia amplasată pe acesta, notată cu C1 - staţie RR.., cu preţul de 1.306.050 RON + TVA, care a fost achitat integral, prin virament bancar, în contul societăţii vânzătoare deschis la VV. Craiova, conform Ordinului de plată nr. x/05.12.2011.
Atât prin raportul de expertiză contabilă şi fiscală, întocmit în cauză de către expertul contabil şi consultantul fiscal YYYYY., cât şi prin raportul de constatare întocmit de către inspectorii antifraudă, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, s-a reţinut că, valoarea comisionului prevăzut în contractul de comision, încheiat la data de 05.10.2011, a reprezentat o cheltuială nedeductibilă fiscal, având în vedere dispoziţiile pct. 48 din normele metodologice date în aplicarea prevederilor art. 21 alin. (4) lit. m) din C. fisc. , conform cărora:
"Pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părţi sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare;
- contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităţilor desfăşurate.", precum şi faptul că:
- nici inculpata S.C. E. S.R.L., nici inculpata S.C. B. S.R.L. nu au prezentat, în afara contractelor de comision şi de intermediere, alte documente prevăzute de legislaţia în vigoare, care să ateste faptul că prestaţia, constând în găsirea unui cumpărător pentru terenul şi staţia RR. din intravilanul jud. Caraş-Severin, a fost executată efectiv, că acestea au depus toate eforturile pentru găsirea unui cumpărător al terenului şi al staţiei RR.;
- tranzacţia încheiată între inculpata S.C. G. S.R.L., în calitate de beneficiar al facturii seria x nr. x/14.12.2011, şi inculpata S.C. E. S.R.L., ca emitent al facturii respective, s-a concretizat numai în întocmirea acestei facturi, care a fost înregistrată în evidenţa contabilă a celor două societăţi comerciale, fără să fie realizată efectiv prestaţia;
- tranzacţia încheiată între inculpata S.C. E. S.R.L., în calitate de beneficiar al facturii seria x nr. x/02.12.2011, şi inculpata S.C. B. S.R.L., ca emitent al facturii respective, s-a concretizat numai în întocmirea acestei facturi, care a fost înregistrată în evidenţa contabilă a celor două societăţi comerciale, fără să fie realizată efectiv prestaţia;
- tranzacţia de vânzare-cumpărare a terenului şi a staţiei RR., situate în intravilanul jud. Caraş-Severin, s-a efectuat în data de 05.12.2011, conform contractului autentificat de notarul public DDDDDD. sub nr. x/05.12.2011, iar factura seria x nr. x/02.12.2011, emisă de către S.C. B. S.R.L., către S.C. E. S.R.L., poartă data de 02.12.2011, cu trei zile înaintea efectuării tranzacţiei de vânzare-cumpărare a terenului şi staţiei RR. situată în intravilanul jud. Caraş-Severin, dată la care nu se cunoştea valoarea tranzacţiei.
Fiind audiat în cauză, martorul CCCCCC. a arătat că, în anul 2011, S.C. SS. S.R.L. Brăila, care avea ca obiect de activitate distribuţie carburanţi en-gros şi en-detail, a fost interesată să cumpere staţii RR., scop în care, în calitate de administrator al acestei societăţi, a luat legătura cu mai mulţi colaboratori de-ai săi, printre care şi S.C. E. S.R.L., informându-i despre intenţia sa, de achiziţie a unor staţii RR., astfel încât, la un moment dat, reprezentantul S.C. E. S.R.L. i-a spus că există o staţie de vânzare în zona dintre Caransebeş şi Herculane.
Auzind acest lucru, martorul CCCCCC. a luat legătura telefonică cu inculpatul I., pe care eu îl cunoştea de foarte mult timp, şi l-a întrebat dacă într-adevăr există o ofertă de vânzare a unei staţii RR. în zona comunei Domaşnea, judeţul Caraş-Severin, rugându-l să-i obţină mai multe informaţii despre această ofertă de vânzare, iar, după ce inculpatul I. i-a confirmat că respectiva staţie este de vânzare, a stabilit cu acesta să se întâlnească în mun. Craiova, de unde să meargă în comuna Domaşnea, pentru a vedea staţia.
În acest scop, martorul CCCCCC. s-a deplasat împreună cu inculpatul I. în comuna Domaşnea, judeţul Caraş-Severin, şi, după ce a văzut respectiva staţie, a făcut mai multe demersuri pentru a obţine aprobări de la EEEEEE., în vederea obţinerii francizei pentru această staţie, apoi a luat legătura cu reprezentantul proprietarului staţiei, inculpata F., şi s-a întâlnit cu acesta în comuna Domaşnea, unde a început negocierile pentru stabilirea preţului de vânzare.
Deoarece inculpata F. dorea să obţină un preţ de 350.000 euro pentru vânzarea staţiei, iar martorul CCCCCC. i-a oferit pentru cumpărarea acesteia suma de 300.000 euro, acesta i-a lăsat numărul său de telefon pentru a-l contacta, în situaţia în care va fi de acord cu acest preţ.
După aproximativ o săptămână, martorul CCCCCC. a fost contactat de către inculpata F., întâlnindu-se din nou, cu aceasta, în comuna Domaşnea, la staţie, unde au stabilit preţul de vânzare al staţiei la suma de 300.000 euro şi au hotărât ca aceasta să-i trimită documentele cu privire la staţie, pentru a le înmâna notarului din mun. Brăila, unde urma să fie încheiat contractul de vânzare-cumpărare.
Inculpata F. i-a trimis martorului CCCCCC. documentele necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare, pe care acesta i le-am înmânat notarului public DDDDDD., care apoi a redactat contractul de vânzare-cumpărare, ce a avut ca obiect terenul situat în intravilanul judeţul Caraş-Severin, compus din teren categoria curţi - construcţii, în suprafaţă de 5408 mp, şi construcţia amplasată pe acesta - staţie RR., conform actelor de proprietate, contract pe care l-a autentificat apoi sub nr. x/05.12.2011, fiind semnat de către inculpata F., pentru vânzătoarea S.C. G. S.R.L., şi de către CCCCCC., pentru cumpărătoarea S.C. SS. S.R.L.
A precizat martorul CCCCCC. că nu cunoaşte societatea S.C. B. S.R.L., nici pe reprezentanţii acestei societăţi, şi nu a negociat încheierea vreunui contract cu această societate.
Referitor la încheierea contractului de comision şi al contractului de intermediere, cu ocazia audierii în calitate de suspectă, inculpata H. a arătat că nu-şi mai aminteşte împrejurările în care a fost contactată de o persoană din cadrul S.C. B. S.R.L., care s-a arătat interesată să intermedieze vânzarea acestei staţii RR., situată în intravilanul jud. Caraş-Severin, în schimbul unui comision mai mic decât cel prevăzut în contractul de comision, urmând ca firma, pe care o administra, să obţină profit din diferenţa de comision, însă a fost de acord cu încheierea unui astfel de contract de intermediere, semnând, la data de 07.11.2011, contractul de intermediere nr. x/07.11.2011, cu S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C., în calitate de intermediar, având ca obiect intermedierea vânzării imobilului aparţinând inculpatei S.C. G. S.R.L., situat în intravilanul jud. Caraş-Severin, format din teren categoria curţi construcţii, în suprafaţă de 5408 m.p., şi din construcţia amplasată pe acesta - staţie RR., contract care a fost redactat de către reprezentantul S.C. B. S.R.L., iar aceasta numai l-a semnat.
A susţinut, inculpata H. că, ulterior, a fost contactată de inculpata F., care i-a spus că fost găsit un cumpărător pentru staţia RR. şi a chemat-o să se prezinte la sediul biroului notarului public BBBBBB., în vederea încheierii unui act adiţional la contractul de comision din data de 05.10.2011, pentru încasarea, de către firma pe care o administra, a comisionului prevăzut în contractul de comision, precizând că, din momentul încheierii contractului de intermediere şi până la data când a fost contactată de inculpata F., ea nu a mai purtat nici o discuţie cu vreun reprezentant al S.C. B. S.R.L.
Cu ocazia audierii în calitate de inculpată, H. a revenit parţial asupra susţinerilor iniţiale, declarând că, din momentul încheierii contractului de intermediere şi până la data când a fost contactată de către inculpata F., pentru încheierea actului adiţional la contractul de comision, a fost sunată o singură dată de o persoană din cadrul S.C. B. S.R.L., care s-a prezentat la telefon, dar nu-şi mai aminteşte numele acesteia, persoană care i-a adus la cunoştinţă faptul că a găsit un cumpărător pentru imobilul aparţinând inculpatei S.C. G. S.R.L., situat în intravilanul jud. Caraş-Severin, format din teren categoria curţi construcţii, în suprafaţă de 5408 m.p., şi din construcţia amplasată pe acesta - staţie RR., însă nu i-a spus numele sau denumirea acestui cumpărător, motiv pentru care, primind cei 25%, din preţul de vânzare al imobilului, de la inculpata S.C. G. S.R.L., şi apreciind că S.C. B. S.R.L. ar fi putut să pună piedici încheierii tranzacţiei cu S.C. SS. S.R.L., deoarece ea nu ştia cine era cumpărătorul găsit de acesta, a virat comisionul de 20%, din preţul de vânzare al imobilului, către S.C. B. S.R.L.
Inculpatul C. a arătat că, personal, nu a făcut nici un demers pentru a găsi vreun cumpărător, pentru imobilul aparţinând inculpatei S.C. G. S.R.L., situat în intravilanul jud. Caraş-Severin, format din teren în suprafaţă de 5.408 mp şi construcţia amplasată pe acesta, notată cu C1 - staţie RR., nu îi cunoaşte pe asociaţii şi reprezentanţii S.C. SS. S.R.L. şi nu a discutat niciodată cu aceştia, susţinând că a emis factura aferentă Contractului de intermediere nr. x/07.11.2011, la indicaţiile cetăţeanului moldovean UUUUU.
Este evident, că nici inculpata H., nici inculpatul C., nu au făcut nici un demers pentru găsirea unui cumpărător pentru imobilul proprietatea comitentului S.C. G. S.R.L., situat în intravilanul jud. Caraş-Severin, format din teren în suprafaţă de 5.408 mp şi construcţia amplasată pe acesta, notată cu C1 - staţie RR.
În concluzie, prin modalitatea de înregistrare în evidenţele contabile şi declarare la organul fiscal a facturii seria x nr. x/02.12.2011, în valoare totală de 322.500 RON, emisă de către inculpata S.C. B. S.R.L., în calitate de prestator, către inculpata S.C. E. S.R.L., şi a facturii seria x nr. x/14.12.2011, în valoare de 404.875,50 RON, din care 326.512,50 RON bază impozabilă şi 78.363 RON TVA, emisă de către inculpata S.C. E. S.R.L., în calitate de prestator, către inculpata S.C. G. S.R.L., în calitate de beneficiar, întrucât prestaţia nu a fost realizată efectiv, a fost produs un prejudiciu bugetului de stat de către inculpata S.C. G. S.R.L., ca beneficiar final, cu complicitatea inculpatelor S.C. B. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L., în sumă de 130.605 RON, din care 52.242 RON impozit pe profit (326.512,50 x 16%) şi 78.363 RON TVA (326.512,50 x 24%), prin includerea pe costuri a unor cheltuieli care nu au reflectat realitatea şi deducerea TVA în baza unui document (factură), care nu a avut la bază o operaţiune reală.
Prin contractul de cesiune de creanţă, înregistrat de inculpatul A. în registrul său de dare dată certă sub nr. x/02.06.2010, S.C. FFFFFF. S.R.L., în calitate de cedent, reprezentant legal de GGGGGG., a cedat către S.C. BB., reprezentată legal de inculpatul A., în calitate de cesionar, dreptul de creanţă împotriva S.C. Q. S.R.L., în valoare totală de 6.746.229 RON, pentru suma de 337.311,45 RON, ce reprezenta 5% din valoarea nominală totală a creanţei, iar prin contractul de cesiune de creanţă, înregistrat de inculpatul A. în registrul său de dare dată certă sub nr. x/02.06.2010, S.C. HHHHHH. S.R.L., în calitate de cedent, reprezentant legal de PP., a cedat către S.C. BB., reprezentată legal de avocatul A., în calitate de cesionar, dreptul de creanţă împotriva S.C. Q. S.R.L., în valoare totală de 5.068.973,2 RON, pentru suma de 253.284,66 RON, ce reprezenta 5% din valoarea nominală totală a creanţei.
S.C. BB., a devenit astfel creditor al S.C. Q. S.R.L., societate aflată în procedura de lichidare.
Prin Ordinul de plată nr. x, emis la data 03.02.2012, şi debitat la data de 06.02.2012, S.C. Q. S.R.L. a transferat din contul său, deschis la JJ., suma de 262.353.36 RON, "cu titlu de contravaloare repartiţie plan reorganizare BB.", în contul inculpatului A., reprezentant al S.C. BB., deschis la IIIIII. S.A., prin Ordinul de plată nr. x, emis la data 03.02.2012, şi debitat la data de 06.02.2012, S.C. Q. S.R.L. a transferat din contul său, deschis la JJ., suma de 196.776,73 RON, "cu titlu de contravaloare repartiţie plan reorganizare BB. pentru HHHHHH.", în contul inculpatului A., reprezentant al S.C. BB., deschis la IIIIII. S.A., prin Ordinul de plată nr. x, emis la data 06.07.2012, şi debitat la data de 09.07.2012, S.C. Q. S.R.L. a transferat din contul său, deschis la JJ., suma de 56.218,59 RON, "cu titlu de contravaloare repartiţie plan reorganizare BB.", în contul inculpatului A., reprezentant al S.C. BB., deschis la IIIIII. S.A., iar prin Ordinul de plată nr. x, emis la data 06.07.2012, şi debitat la data de 09.07.2012, S.C. Q. S.R.L. a transferat din contul său, deschis la JJ., suma de 42.166,44 RON, "cu titlu de contravaloare repartiţie plan reorganizare BB. pentru HHHHHH.", în contul inculpatului A., reprezentant al S.C. BB., deschis la IIIIII. S.A.
Din suma totală de 459.130,09 RON (262.353.36 RON +196.776,73 RON), virată de S.C. Q. S.R.L. în luna februarie 2012, în contul inculpatului A., reprezentant al S.C. BB., deschis la IIIIII. S.A., acesta a transferat, la data de 14.02.2012, în contul S.C. B. S.R.L., suma de 400.001 RON, iar suma de 58.800 RON şi-a însuşit-o, retrăgând-o din contul său, în numerar, la data de 22.02.2012, restul de 310,09 RON, până la suma de 59.110,9 RON, reprezentând comisionul de retragere al banilor în numerar, precum şi suma de 97.700 RON, virată de S.C. Q. S.R.L. în contul său, în luna iulie 2012, în două tranşe, pe care a retras-o din acest cont, în numerar, la data de 18.07.2012, restul de 586,20 RON, până la suma de 98.385,03 RON (42.166,44 RON + 56.218,59 RON), reprezentând comisionul de retragere al banilor în numerar.
Judecătorul fondului, ca o chestiune prealabilă, esenţială, comună, a menţionat că va examina existenţa calităţii de subiect calificat a inculpaţilor A., D. şi C., stabilind dacă aceştia au avut calitatea de administrator de fapt sau de drept al societăţii.
S-a precizat că deşi inculpatul A. susţine că nu a efectuat în cadrul societăţii acte de administrare, activităţile prestate de către acesta fiind strict cele de avocat, din probele administrate în cauză rezultă contrariul.
Astfel, s-a reţinut că la data de 09.11.2006 a fost încheiat un contract de cesiune, prin care WWWWW., în calitate de unic asociat şi administrator al societăţii, care la acea dată se numea S.C. VVVVV. S.R.L., a cesionat, cu titlu gratuit, toate părţile sociale pe care le deţinea la această societate în favoarea societăţii străine, BB., cu sediul în Sf. Vicenţiu, localitatea Kingstone, str. x. Conform aceluiaşi înscris, aceasta s-a retras din funcţia de administrator al societăţii, fiind numit în această funcţie societatea străină BB., reprezentată prin A., pentru un mandat de doi ani. De asemenea, cu aceeaşi ocazie, denumirea societăţii a fost schimbată din S.C. VVVVV. S.R.L. în B. S.R.L.
Este de observat faptul că în numele cesionarului BB., contractul de cesiune a fost semnat de către inculpat, precum şi faptul că înscrisul care atestă convenţia de cesiune, aşa cum se menţionează în cuprinsul lui, a fost redactat de către inculpat, care, având calitatea de avocat, în temeiul art. 3 alin. (a lit. c) din Legea nr. 51/1995 a atestat, sub nr. x/09.11.2009, identitatea părţilor şi conţinutul actului.
Ulterior, inculpatul a redactat actul constitutiv al B. S.R.L., modificat în sensul celor stabilite prin contractul de cesiune, atestând, de asemenea, în calitate de avocat, sub nr. x/04.11.2009, data, identitatea părţilor şi conţinutul actului şi semnând actul constitutiv în numele asociatului BB.
Prin Rezoluţia nr. 4031/10.11.2009 emisă în Dosarul nr. x/09.11.2009 de către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, s-a procedat la menţionarea în registrul comerţului a schimbării denumirii societăţii, a reluării activităţii începând cu data de 09.11.2009, a modificării structurii de capital social şi desemnării în funcţia de administrator a persoanei juridice străine S.C. BB., reprezentată de A.
În calitate de reprezentant al administratorului B. S.R.L., inculpatul a depus la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, sub nr. x/09.11.2009, specimenul de semnătură, astfel că, începând cu data de 09.11.2009, conform Rezoluţiei nr. 502921/05.05.2012, acesta figurează înregistrat în registrul comerţului în calitate de reprezentant al S.C. BB., administratorul societăţii B. S.R.L.
Prin urmare, s-a menţionat că inculpatul a devenit reprezentantul permanent al administratorului, persoană juridică străină, S.C. BB., având aceeaşi responsabilitate ca un administrator persoană fizică, ce acţionează în nume propriu.
Faptul că inculpatul nu a administrat în mod nemijlocit societatea, ci a împuternicit alte persoane, respectiv pe O., D. şi C. să deschidă conturi în numele societăţii debitoare, semnătura acestora fiindu-i opozabilă societăţii, şi a desemnat, prin intermediul unor împuterniciri, ce aparent au fost emise în exercitarea profesiei de avocat a inculpatului, pe C. şi O. în funcţia de director al societăţii, că nu a depus declaraţii fiscale pentru societate şi că nu a semnat nici un document contabil al societăţii debitoare nu înlătură răspunderea inculpatului.
Calitatea deţinută de către inculpat, de reprezentant permanent al administratorul social, persoană juridică străină, al B. S.R.L. presupune exercitarea acelor drepturi şi obligaţii exercitate de un administrator persoană fizică, responsabilitatea fiind, aşadar, similară acesteia.
S-a menţionat că în condiţiile în care inculpatul şi-a substituit în exercitarea atribuţiei de reprezentare a societăţii alte persoane, care au încheiat acte juridice de vânzare-cumpărare, prin care au fost dobândite şi, respectiv, înstrăinate bunuri din patrimoniul debitoarei, şi care au ridicat sume de bani însemnate din conturile societăţii fără a justifica modul în care acestea au fost folosite, aşa încât în momentul deschiderii procedurii de insolvenţă patrimoniul societăţii a fost lipsit de orice disponibilităţi băneşti pentru plata datoriilor exigibile, nu exclude angajarea răspunderii inculpatului.
Împrejurarea că persoanele care au ridicat sumele de bani din contul debitoarei sau au dispus plăţi au declarat că nu au făcut aceasta la indicaţia inculpatului şi că nu i-au virat sau remis sume de bani acestuia ori unor terţe persoane la indicaţia acestuia este lipsită de relevanţă juridică, întrucât este suficient că inculpatul a permis ca bunurile societăţii să nu fie folosite în interesul acesteia, ci în interesul altor persoane.
Referitor la faptul că acesta nu ar fi efectuat în fapt şi în drept niciuna din activităţile imputate, în ceea ce o priveşte pe B. S.R.L. doar calitatea de avocat, instanţa de fond a reţinut că activitatea avocatului se realizează numai în modalităţile indicate de art. 3 şi art. 31 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 51/1995. Contractul de asistenţă juridică este încheiat, în condiţiile art. 121 alin. (1), (2) şi 8 din Hotărârea UNBR nr. 64/03.12.2011 privind statutul profesiei de avocat, în formă scrisă, cerută ad probationem, ce dobândeşte dată certă prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţă al avocatului. Or, contrar celor susţinute, inculpatul nu a făcut dovada calităţii sale de avocat pentru S.C. B. S.R.L., respectiv nu a depus contractul de asistenţă juridică şi reprezentare juridică încheiat între absenţi.
S-a arătat că inculpatul i-a împuternicit pe D. şi C. să efectueze operaţiuni bancare în contul B. S.R.L. şi a acţionat ca un veritabil administrator al debitoarei, fapt demonstrat în special prin Împuternicirea nr. 40/27.04.2012 emisă de Cabinet Individual de Avocat A., declaraţia pe propria răspundere asociat/administrator/cenzor nr. 1149/02.05.2012, procura nr. 1150/02.01.2012, decizia din 20.04.2012.
S-a apreciat că aceste înscrisuri dovedesc că inculpatul nu a acţionat ca avocat al societăţii (nu s-a limitat la exercitarea calităţii de avocat prin raportare la prevederile legale care reglementează activitatea de avocat şi sediul cabinetului nu a fost numai adresa de corespondenţă în România a debitoarei), ci că inculpatul a fost director al S.C. BB. şi direct, dar şi indirect, prin persoane interpuse, s-a ocupat de administrarea societăţii în fapt şi în drept. Prin modul de operare (emiterea mai multor împuterniciri pentru diferite persoane fizice şi diferite operaţiuni) s-a încercat a se acredita ideea că inculpatul nu a deţinut şi nici nu a exercitat calitatea de administrator al debitoarei.
Dintr-o altă perspectivă, s-a menţionat că prin Sentinţa civilă nr. 126/2016, pronunţată de judecătorul sindic în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia civilă nr. 447/2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia a-II-a civilă, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de către pârâtul A., şi a fost admisă acţiunea formulată de reclamantul CII JJJJJJ., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei S.C. B. S.R.L., împotriva pârâtului A., care a fost obligat să suporte pasivul neacoperit al debitoarei până la concurenţa sumei de 1.188,222 RON, stabilindu-se cu titlu definitiv calitatea de administrator a inculpatului.
Instanţa a considerat că împuternicirile au reprezentat, în fapt, un contract de mandat prin care administratorul societăţii respective (mandantul) împuterniceşte o persoană (mandatar) să îndeplinească, să încheie şi să execute orice acte şi fapte juridice de administrare, conservare sau dispoziţie pentru buna desfăşurare a activităţii societăţii.
Sunt acte de administrare: închirierea unor bunuri din patrimoniul societăţii, încasarea veniturilor din chirii, încheierea contractelor de prestări servicii, încheierea şi desfacerea contractelor de muncă etc.
Sunt acte de conservare: depunerea bilanţurilor societăţii, supravegherea şi verificarea evidenţei contabile, contestarea constatărilor organelor financiare, fiscale sau a altor organe de control, semnarea proceselor-verbale de constatare, semnarea şi avizarea declaraţiilor fiscal şi a declaraţiilor unice etc, plata taxelor şi impozitelor către stat etc.
Sunt acte de dispoziţie: efectuarea de operaţiuni bancare în şi din conturile societăţii comerciale, vânzarea unor bunuri din patrimoniul societăţii, actele de dizolvare, de lichidare a societăţii, de cesiune părţi sociale.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută în art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constând în evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, poate avea ca subiectiv activ nu numai administratorul de drept al societăţii, ci şi administratorul de fapt, deoarece legea nu condiţionează existenţa acestei infracţiuni de săvârşirea faptei de către o persoană care deţine o anumită calitate, cum este cea de administrator de drept al societăţii. (Decizia nr. 272 din 28 ianuarie 2013 pronunţată în recurs de secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect evaziune fiscală)
În pofida faptului că inculpaţi nu au avut în mod oficial calitatea de asociat sau administrator în cadrul societăţii comerciale implicate în mod direct în activitatea evazionistă, în fapt, aceştia în calitate de împuterniciţi în fapt sau în drept au efectuat acte de administrare a societăţii.
Judecătorul fondului a menţionat că apărările inculpaţilor prin care s-a susţinut că nu aveau calitatea de subiecţi activi, referitor la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală sunt neîntemeiate, deoarece administratorul de fapt sau de drept are obligaţii pentru organizarea şi conducerea contabilităţii potrivit art. 10 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 82/1991, iar acest fapt a fost consacrat de practica judiciară, administratorul de fapt fiind asimilat administratorului de drept.
Răspunderea pentru aplicarea necorespunzătoare a reglementărilor contabile revine directorului economic, contabilului şef sau altei persoane împuternicite să îndeplinească această funcţie împreună cu personalul din subordine.
Împrejurarea că persoanele care au ridicat sumele de bani din contul debitoarei sau au dispus plăţi au declarat că nu au făcut aceasta la indicaţia inculpatului şi că nu i-au virat sau remis sume de bani acestuia ori unor terţe persoane la indicaţia acestuia este lipsită de relevanţă juridică, întrucât este suficient că inculpatul a permis ca bunurile societăţii să nu fie folosite în interesul acesteia, ci în interesul altor persoane.
În sprijinul celor de mai sus, cu referire la Sentinţa civilă nr. 126/2016, pronunţată de judecătorul sindic în Dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Mehedinţi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia civilă nr. 447/2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, instanţa de fond a reţinut şi Decizia nr. 102 din 17 februarie 2021 a Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat că sintagma "cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii" din cuprinsul dispoziţiilor art. 52 alin. (3) din C. proc. pen. este neconstituţională.
Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nerespectarea de către instanţele penale a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşte ale instanţelor civile (lato senso) încalcă principiul securităţii juridice, care constituie un aspect fundamental al statului de drept, astfel cum acesta este prevăzut la art. 1 alin. (3) din Constituţie.
Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, reglementarea unei excepţii de la principiul autorităţii de lucru judecat este justificată doar atunci când este impusă de circumstanţe substanţiale şi convingătoare (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 iulie 2003, pronunţată în Cauza Ryabykh împotriva Rusiei, paragraful 52), o eroare judiciară putând constitui un motiv pentru justificarea redeschiderii unei proceduri, dar numai cu asigurarea unui echilibru echitabil între interesele unui individ şi nevoia de a asigura eficienţa sistemului judiciar (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 20 iulie 2004, pronunţată în Cauza Nikitin împotriva Rusiei, paragraful 57). Însă, cu referire la noţiunea de "eroare judiciară", Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că simpla considerare a faptului că investigaţia în cazul reclamantului era "incompletă şi părtinitoare" sau a dus la achitarea "eronată" nu poate prin ea însăşi, în absenţa erorilor judiciare sau a unor încălcări serioase a procedurilor judecătoreşti, a unor abuzuri de putere, a unor erori evidente în aplicarea dreptului material sau a oricărui alt motiv important ce rezultă din interesul justiţiei, să indice prezenţa unei erori fundamentale în procedura anterioară (a se vedea Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Radchikov împotriva Rusiei, paragraful 48).
Or, s-a arătat că prin raportare la standardele convenţionale anterior menţionate, nu există niciun argument obiectiv şi rezonabil care să justifice reexaminarea de către instanţa penală a unor aspecte ale cauzei ce constituie chestiuni prealabile şi care au fost soluţionate, printr-o hotărâre definitivă, de către o instanţă competentă să judece într-o altă materie, chiar dacă aceste chestiuni privesc existenţa infracţiunii. Totodată, noţiunea de infracţiune este definită prin referire la elemente de tipicitate ale acesteia, motiv pentru care chestiunile prealabile nu pot avea în vedere decât aceleaşi elemente. Prin urmare, teza întâi şi teza a doua din cuprinsul prevederilor art. 52 alin. (3) din C. proc. pen. devin antagonice. De asemenea, Curtea constată că această concluzie se impune şi pentru faptul că mijloacele de soluţionare a chestiunilor prealabile puse la dispoziţia instanţei penale sunt identice cu cele oferite, prin legislaţia în vigoare, instanţei civile (lato senso), aspect ce rezultă din prevederile art. 52 alin. (2) din C. proc. pen., potrivit cărora judecarea unei chestiuni prealabile de către instanţa penală se face conform regulilor şi mijloacelor de probă privitoare la materia căreia îi aparţine acea chestiune. Prin urmare, instanţa penală nu se poate prevala de motive de ordin procedural, pentru a justifica reexaminarea unei soluţii definitive pronunţate de o altă instanţă cu privire la o chestiune prealabilă, legislaţia procesuală în vigoare neoferind premisele necesare ca cele două categorii de instanţe să ajungă, pe baza unor mijloace procesuale distincte, la pronunţarea unor soluţii diferite şi, cu atât mai puţin, argumente care să justifice prevalenţa soluţiei pronunţate de către instanţa penală în privinţa chestiunilor prealabile asupra celei pronunţate de instanţa civilă (lato senso).
Instanţa a mai arătat că a doua chestiune prealabilă referitoare la tipicitatea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
S-a menţionat că una dintre cele mai frecvente metode de sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale constă în "evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive", fapta fiind incriminată penal prin intermediul dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Sub aspectul laturii subiective, legiuitorul a prevăzut condiţia vinovăţiei sub forma intenţiei directe, calificată prin "scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale".
În prima parte a art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, legiuitorul face referire la cheltuieli, sintagma având o semnificaţie sinonimă cu noţiunile de cumpărări sau achiziţii. În a doua parte a aceluiaşi articol, legiuitorul face referire la alte operaţiuni, sintagmă prin care s-a urmărit desemnarea exhaustivă a oricărui alt tip de tranzacţie sau procedeu cu specific economic, prin simularea cărora s-ar putea realiza o sustragere de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Art. 2 lit. f) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale defineşte operaţiunea fictivă ca fiind "disimularea realităţii prin crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu există".
Astfel, operaţiunile fictive sau nereale sunt simple consemnări sau menţiuni scriptice, realizate în cuprinsul unor evidenţe financiar-contabile şi fiscale prevăzute de lege, ale unor tranzacţii care nu au corespondent în realitatea faptică. În esenţă, pentru ca o operaţiune să poată fi calificată ca fictivă sau nereală, este necesar să se constate o discrepanţă sau o inexactitate cu caracter esenţial între situaţia reală şi modul în care aceasta a fost consemnată în documentul financiar-contabil corespunzător.
De regulă, pentru a produce efecte juridice favorabile contribuabilului care le evidenţiază, operaţiunile fictive sunt consemnate în documente financiar-contabile şi fiscale care îndeplinesc în mod formal condiţiile prevăzute de actele normative în vigoare. Spre exemplu, o operaţiune fictivă poate fi consemnată într-o factură care conţine toate elementele prevăzute de art. 319 alin. (20) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
În acest context, demersul investigativ de stabilire a caracterului real ori fictiv al unei operaţiuni economice trebuie să se raporteze, cu prioritate, la analizarea aspectelor de fond ale tranzacţiei, în detrimentul condiţiilor formale.
Astfel, dezideratul definirii fictivităţii şi al depistării acesteia nu poate fi realizat decât prin analiza celor patru elemente esenţiale care caracterizează orice operaţiune economică, respectiv furnizorul sau prestatorul, cumpărătorul sau beneficiarul, bunurile sau serviciile tranzacţionate şi preţul sau contraprestaţia.
În acest sens, pentru ca o operaţiune economică să aibă caracter real, este necesar ca toate cele patru elemente să fie reale în mod simultan. De asemenea, caracterul fictiv al oricăruia dintre cele patru elemente esenţiale este de natură a compromite caracterul real al întregii operaţiuni, întrucât situaţia faptică nu va mai corespunde cu modul în care aceasta este consemnată în evidenţele financiar-contabile şi fiscale.
Constatarea tipicităţii, în speţă, priveşte exclusiv existenţa operaţiunilor comerciale, ori s-a dovedit fără dubiu că aceste operaţiuni nu au fost reale. Documentele contabile evidenţiau operaţiuni care nu aveau niciun corespondent în realitate, fiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, respectiv în situaţia în care în documente erau înregistrate achiziţii care nu au avut loc.
Cauza CE-430/19 a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care a stabilit că "principiile care guvernează aplicarea de către statele membre a regimului comun al taxei pe valoarea adăugată (TVA), în special cel al neutralităţii fiscale şi securităţii juridice, trebuie interpretate în sensul că se opun ca, în prezenţa unor simple bănuieli nesusţinute cu dovezi ale administraţiei fiscale naţionale cu privire la realizarea efectivă a operaţiunilor economice care au stat la baza emiterii unor facturi fiscale, persoane impozabile destinatarii acestor facturi să i se refuze dreptul de deducere a TVA-ului dacă nu este în măsură să furnizeze, în afara facturii menţionate, alte elemente care să probeze realitatea operaţiunilor economice realizate."
În acelaşi timp, reiterându-şi jurisprudenţa constantă în materia TVA, prin cele două decizii pronunţate în cauzele C-642/11 - Stroy Trans EOOD contra Bulgariei şi C-643/11 - LVK EOOD contra Bulgariei, CJUE reafirmă condiţiile în care dreptul de deducere a TVA poate fi refuzat, respectiv:
"(…) trebuie să se stabilească, în raport cu elemente obiective şi fără a solicita din partea destinatarului facturii verificări a căror sarcină nu îi revine, că acest destinatar ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea menţionată era implicată într-o fraudă privind taxa pe valoarea adăugată, aspect care trebuie verificat de instanţa de trimitere".
Astfel, pentru refuzarea dreptului de deducere a TVA aferentă unei achiziţii de bunuri şi/sau servicii, prin utilizarea sintagmei "ştia sau ar fi trebuit să ştie", CJUE stabileşte în sarcina autorităţilor naţionale obligaţia de a proba vinovăţia destinatarului facturii, sub forma intenţiei sau a culpei.
În conformitate cu Decizia pronunţată de CJUE în cauza C-184/05 TWOH International, sarcina de a proba veridicitatea operaţiunilor revine persoanei impozabile întrucât ea este responsabilă pentru documentarea propriilor activităţi comerciale şi nu poate fi deviată o asemenea sarcină către autorităţile fiscale în cazuri ambigue. Practic societatea avea obligaţia de a lua toate măsurile rezonabile pentru a preveni comiterea fraudei, aspect care nu a fost probat în cauză.
Autorităţilor naţionale au probat, mai presus de orice îndoială, participarea inculpaţilor la o fraudă.
Astfel, în categoria înscrisurilor şi informaţiilor a căror obţinere şi verificare nu necesită demersuri excesive în raport cu specificul unor relaţii de afaceri normale, pot fi incluse elemente precum: facturi, documente de transport, documente de decontare, date de identificare a reprezentanţilor furnizorului, locul de încărcare a mărfii, locul de descărcare a bunurilor, mijloacele de transport utilizate, modul în care au fost utilizate bunurile achiziţionate etc.
S-a arătat că din probatoriul administrat în cauză rezultă că pentru achiziţiile de servicii de la firmele S.C. WW. S.R.L., S.C. XX. S.R.L., S.C. YY. S.R.L., S.C. ZZ. S.R.L., S.C. AAA. S.R.L., S.C. BBB. S.R.L., S.C. CCC. S.R.L. şi S.C. DDD. S.R.L., în baza Facturilor nr. x/01.07.2011, nr. y/01.07.2011, nr. z/27.07.2011, nr. w/17.08.2011, nr. t/19.09.2011, nr. s/31.01.2012, nr. q/11.06.2012, nr. r/27.06.2012, nr. 105/27.06.2012 şi nr. 00004/31.01.2012, în sumă totală de 3.074.642 RON, din care bază impozabilă 2.479.550 RON şi TVA 595.092 RON, societatea nu a deţinut documente legale, pentru a fi considerate cheltuieli deductibile, documente care să justifice necesitatea efectuării cheltuielilor, şi nici contracte încheiate pentru prestarea acestor servicii, incluzând în mod nejustificat pe costuri suma de 2.479.550 RON, deducând în mod nejustificat TVA în sumă de 595.092 RON şi producând un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 991.820 RON, din care impozit pe profit 396.728 RON (2.479.550 x 16%) şi TVA 595.092 RON (2.479.550 x 24%), în baza evidenţierii în actele contabile ale inculpatei S.C. B. S.R.L.
Prin înregistrarea de contracte şi facturi în evidenţele contabile ale inculpatei S.C. B. S.R.L. şi declararea acestor operaţiuni la organele fiscale, a ajutat-o pe inculpata S.C. G. S.R.L. să includă pe costuri cheltuieli care nu au reflectat realitatea, să deducă TVA, în baza unor documente care nu a avut la bază operaţiuni reale, şi să producă, în acest mod, un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 213.605 RON (52.242 RON impozit pe profit + 78.363 RON TVA + impozit pe profit 16.000 RON + TVA 24.000 RON + impozit pe profit 17.200 RON + TVA 25.800 RON);
Prin includerea pe costuri a unor cheltuieli, care nu au reflectat realitatea, şi deducerea TVA în baza acestor documente, care nu au avut la bază operaţiuni reale, cu ajutorul inculpatei S.C. B. S.R.L., inculpatei S.C. E. S.R.L., S.C. UU. S.R.L. şi a administratorilor acestor societăţi, respectiv inculpatul A., împuternicitul acestuia, inculpatul C., inculpata H. şi inculpatul I.,inculpata F. au prejudiciat bugetul de stat cu suma de 213.605 RON (52.242 RON impozit pe profit + 78.363 RON TVA + impozit pe profit 16.000 RON + TVA 24.000 RON + impozit pe profit 17.200 RON + TVA 25.800 RON).
În drept, instanţa de fond a reţinut următoarele:
- Faptele săvârşite de inculpatul A., avocat în cadrul Baroului Mehedinţi întrunesc conţinutul constitutiv al următoarelor infracţiuni:
1. Infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., constând în aceea că în calitate de administrator al inculpatei S.C. B. S.R.L., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a prejudicia bugetul de stat, în perioada anilor 2011 - 2012, inculpatul A. a înregistrat în evidenţa contabilă a acestei societăţi, în debitul contului 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi", achiziţii de servicii de la firmele S.C. WW. S.R.L., S.C. XX. S.R.L., S.C. YY. S.R.L., S.C. ZZ. S.R.L., S.C. AAA. S.R.L., S.C. BBB. S.R.L., S.C. CCC. S.R.L. şi S.C. DDD. S.R.L., în baza Facturilor nr. x/01.07.2011, nr. y/01.07.2011, nr. z/27.07.2011, nr. w/17.08.2011, nr. t/19.09.2011, nr. s/31.01.2012, nr. q/11.06.2012, nr. r/27.06.2012, nr. 105/27.06.2012 şi nr. 00004/31.01.2012, în sumă totală de 3.074.642 RON, din care bază impozabilă 2.479.550 RON şi TVA 595.092 RON, pentru care această societatea nu a deţinut documente legale, pentru a fi considerate cheltuieli deductibile, documente care să justifice necesitatea efectuării cheltuielilor, şi nici contracte încheiate pentru prestarea acestor servicii, incluzând în mod nejustificat pe costuri suma de 2.479.550 RON, deducând în mod nejustificat TVA în sumă de 595.092 RON şi producând un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 991.820 RON, din care impozit pe profit 396.728 RON (2.479.550 x 16%) şi TVA 595.092 RON (2.479.550 x 24%), în baza evidenţierii în actele contabile ale inculpatei S.C. B. S.R.L. a acestor cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale;
2. Infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit.
c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., constând în aceea că în calitate de administrator al inculpatei S.C. B. S.R.L., inculpatul A., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a ajuta pe inculpata S.C. G. S.R.L. să prejudicieze bugetul de stat, prin încheierea Contractului de intermediere nr. x/07.11.2011, prin împuternicitul său, inculpatul C., cu inculpata S.C. E. S.R.L., reprezentată de administratorul H., în calitate de beneficiar, ce a avut ca obiect intermedierea vânzării imobilului format din terenul în suprafaţă de 5.408 mp şi construcţia amplasată pe acesta, notată cu C1 - staţie RR., situat în intravilanul jud.
Caraş-Severin, aparţinând inculpatei S.C. G. S.R.L., în baza căruia inculpata S.C. B. S.R.L., a emis factura seria x nr. x/02.12.2011, în sumă de 322.500 RON, din care 260.080 RON bază impozabilă şi 62.420 RON TVA, a Contractului de prestări-servicii nr. x/16.12.2011, ce a avut ca obiect transportul bunurilor prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 la acest contract, în comuna Podari, str. x, prin împuternicitul său C., cu S.C. UU. S.R.L., reprezentată de inculpatul I., în calitate de beneficiar, în baza căruia a fost emisă de către inculpata S.C.
B. S.R.L. Factura nr. x, în luna decembrie 2011, pentru suma de 124.000 RON, din care 100.000 RON bază impozabilă şi 24.000 RON TVA, şi Contractului de prestări-servicii nr. x/11.11.2011, ce a avut ca obiect efectuarea unor lucrări de reparaţii, modernizare şi amenajare la imobilul situat în localitatea Poiana Braşov, proprietatea inculpatei S.C. G. S.R.L., prin împuternicitul său, inculpatul C., cu S.C. UU. S.R.L., reprezentată de inculpatul I., în calitate de beneficiar, în baza căruia a fost emisă de către inculpata S.C. B.
S.R.L. Factura nr. x/05.12.2011, în valoare totală de 129.580 RON, din care bază impozabilă 104.500 RON şi TVA 25.080 RON, prin înregistrarea acestor contracte şi facturi în evidenţele contabile ale inculpatei S.C. B. S.R.L. şi declararea acestor operaţiuni la organele fiscale, a ajutat-o pe inculpata S.C. G. S.R.L. să includă pe costuri cheltuieli care nu au reflectat realitatea, să deducă TVA, în baza unor documente care nu a avut la bază operaţiuni reale, şi să producă, în acest mod, un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 213.605 RON (52.242 RON impozit pe profit + 78.363 RON TVA + impozit pe profit 16.000 RON + TVA 24.000 RON + impozit pe profit 17.200 RON + TVA 25.800 RON);
3. Infracţiunea de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit.
a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., constând în aceea că în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ascuns originea ilicită a banilor în sumă 898.099 RON, din cei 1.168.239,28 RON, obţinuţi de inculpata S.C. B. S.R.L. de la cumpărătoarea S.C. T. S.A., care i-a virat în contul acesteia deschis la JJ., la data de 29.06.2012, în sumă de 843.800 RON, cu OP nr. x, la data de 06.07.2012, în sumă de 190.000 RON, cu OPH nr. 4556, şi la data de 06.07.2012, în sumă de 134.439,28, cu OPH nr. 4457, din vânzarea terenului în suprafaţă de 7.500 mp, situat în mun.
Craiova, cartier Craioviţa Nouă, B-dul x nr. 5C, judeţul Dolj, teren achiziţionat iniţial de S.C. FF. cu bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x/04.04.2007, în urma comiterii de către S.C. XXXXX. S.A. a infracţiunii de înşelăciune în dauna JJ., şi care apoi a ajuns în proprietatea S.C. Y..L., care a achitat contravaloarea acestui teren prin încheierea contractului de cesiune de creanţă, înregistrat de inculpatul A. în registrul de dare de dată certă sub nr. x/28.05.2009, prin care S.C NN., ceda către S.C. Y..L. dreptul de creanţă împotriva S.C.
FF., care nu exista în realitate, în sumă de 1.904.033 RON, ce provenea din valoarea neachitată din factura fiscală falsă seria x VDS, nr. x/01.04.2007, inculpatul A., în calitate de administrator al inculpatei S.C. B. S.R.L., prin intermediul împuternicitului său, inculpatul C., a transferat suma de 898.099 RON, în baza unor tranzacţii fictive, în conturile următoarelor societăţi comerciale: suma de 168.956 RON, în data de 02.07.2012, în contul S.C. BBB. S.R.L., suma de 100.000 RON, în data de 03.07.2012, în contul S.C. BBB. S.R.L., suma de 129.143 RON, în data de 04.07.2012, în contul S.C.
CCC. S.R.L., suma de 200.000 RON, în data de 05.07.2012, în contul S.C. CCC. S.R.L., suma de 300.000 RON, în data de 05.07.2012, în contul S.C. CCC. S.R.L., iar, din conturile acestor societăţi, sumele de bani respective au fost transferate apoi, chiar în cursul aceleaşi zile, de mai multe ori, prin conturile S.C. FFFF. S.R.L., S.C. HHHH. S.R.L., S.C. JJJJ. S.R.L., S.C. PPPP. S.R.L., S.C. OOOO. S.R.L., S.C. UUUU. S.R.L., S.C. SSSS. S.R.L. S.C. CCC. S.R.L. şi S.C. BBB. S.R.L., iar, în final, cele mai multe dintre aceste sume de bani au fost schimbate în dolari SUA şi euro, fiind transferate în conturile unor societăţi din China şi Ungaria, după cum urmează: suma de 20.000 dolari SUA în contul societăţii KKKK., suma de 45.000 dolari SUA în contul societăţii LLLL., suma de 15.000 dolari SUA în contul societăţii MMMM., suma de 30.000 dolari SUA în contul societăţii CCCCC.
şi suma de 34.500 dolari SUA în contul societăţii DDDDD. şi suma de 1.150 euro în contul NNNN.
S-a menţionat că instanţa va aplica Decizia nr. 23/2017 a Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că "În interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor şi art. 9 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale în ipoteza concursului de infracţiuni dintre infracţiunea de evaziune fiscală şi infracţiunea de spălare a banilor nu se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale a sumelor de bani ce au făcut obiectul infracţiunii de spălare a banilor şi care provin din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală concomitent cu obligarea inculpaţilor la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale datorate statului ca urmare a săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală" şi, pe cale de consecinţă, nu va dispune confiscarea acestor sume.
S-a precizat că inculpatul a cunoscut că bunul provine dintr-o infracţiune, iar apărările invocate într-o altă cauză care a avut ca obiect complicitate la spălarea banilor prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002., în care a solicitat conexarea cauzelor, nu sunt relevante, în condiţiile în care în prezenta cauză limitele judecăţii au fost stabilite prin actul de sesizare a instanţei, potrivit art. 371 C. proc. pen.
4. Infracţiunea de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., constând în aceea că în calitate de administrator al inculpatei S.C. B. S.R.L., inculpatul A., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de a-şi însuşi sume de bani aparţinând inculpatei S.C. B. S.R.L., şi-a însuşit suma de 58.800 RON, la data de 22.02.2012, şi suma de 97.700 RON, la data de 18.07.2012, bani pe care S.C. Q. S.R.L. i-a virat în contul său bancar, deschis la IIIIII. S.A., pentru a fi înmânaţi creditorului său BB., cu titlu de "contravaloare repartiţie plan reorganizare BB. şi pentru HHHHHH.", în baza documentelor pe care inculpatul A. le-a transmis S.C. Q. S.R.L., în care figurează ca reprezentant şi director al S.C. BB., societate care figurează cu sediul în oraşul Kingstown, capitala statului Sfântul Vicenţiu şi Grenadinele, situat pe insulele Sfântul Vicenţiu şi Grenadine din Marea Caraibe, şi pe care acesta o înscrie, în evidenţele Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, ca fiind asociat unic şi administrator al inculpatei S.C. B. S.R.L.;
S-a arătat că, în condiţiile în care S.C. B. S.R.L. a fost lichidată, instanţa, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., va confisca de la inculpatul A. suma de 156.500 RON, deoarece această sumă nu mai poate servi la despăgubirea persoanei vătămate.
Totodată, s-a menţionat că săvârşirea actelor materiale se subsumează acţiunilor alternative descrise de norma incriminatoare (însuşirea, folosirea, traficarea), ele producând un prejudiciu material S.C. B. S.R.L., existând o legătură de cauzalitate între acţiunile descrise de verbum regens şi urmarea imediată.
- Faptele săvârşite de inculpata S.C. B. S.R.L., întrunesc conţinutul constitutiv al următoarelor infracţiuni:
1. Infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., constând în aceea că inculpata S.C. B. S.R.L., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a prejudiciat bugetul de stat, în perioada anilor 2011 - 2012, a înregistrat în evidenţa contabilă, în debitul contului 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi", achiziţii de servicii de la firmele S.C. WW. S.R.L., S.C. XX. S.R.L., S.C. YY. S.R.L., S.C. ZZ. S.R.L., S.C. AAA. S.R.L., S.C. BBB. S.R.L., S.C. CCC. S.R.L. şi S.C. DDD. S.R.L., în baza Facturilor nr. x/01.07.2011, nr. y/01.07.2011, nr. z/27.07.2011, nr. w/17.08.2011, nr. t/19.09.2011, nr. s/31.01.2012, nr. q/11.06.2012, nr. r/27.06.2012, nr. 105/27.06.2012 şi nr. 00004/31.01.2012, în sumă totală de 3.074.642 RON, din care bază impozabilă 2.479.550 RON şi TVA 595.092 RON, pentru care nu a deţinut documente legale, pentru a fi considerate cheltuieli deductibile, documente care să justifice necesitatea efectuării cheltuielilor, şi nici contracte încheiate pentru prestarea acestor servicii, incluzând în mod nejustificat pe costuri suma de 2.479.550 RON, deducând în mod nejustificat TVA în sumă de 595.092 RON şi producând un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 991.820 RON, din care impozit pe profit 396.728 RON (2.479.550 x 16%) şi TVA 595.092 RON (2.479.550 x 24%), în baza evidenţierii în actele contabile ale inculpatei S.C. B. S.R.L. a acestor cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale;
2. Infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit.
c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., constând în aceea că inculpata S.C. B. S.R.L., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ajutat pe inculpata S.C. G. S.R.L. să prejudicieze bugetul de stat, prin încheierea Contractului de intermediere nr. x/07.11.2011, prin împuternicitul său, inculpatul C., cu inculpata S.C. E. S.R.L., reprezentată de administratorul H., în calitate de beneficiar, ce a avut ca obiect intermedierea vânzării imobilului format din terenul în suprafaţă de 5.408 mp şi construcţia amplasată pe acesta, notată cu C1 - staţie RR., situat în intravilanul jud.
Caraş-Severin, aparţinând inculpatei S.C. G. S.R.L., în baza căruia inculpata S.C. B. S.R.L., a emis factura seria x nr. x/02.12.2011, în sumă de 322.500 RON, din care 260.080 RON bază impozabilă şi 62.420 RON TVA, a Contractului de prestări-servicii nr. x/16.12.2011, ce a avut ca obiect transportul bunurilor prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 la acest contract, în comuna Podari, str. x, prin împuternicitul său C., cu S.C. UU. S.R.L., reprezentată de inculpatul I., în calitate de beneficiar, în baza căruia a fost emisă de către inculpata S.C.
B. S.R.L. Factura nr. x, în luna decembrie 2011, pentru suma de 124.000 RON, din care 100.000 RON bază impozabilă şi 24.000 RON TVA, şi Contractului de prestări-servicii nr. x/11.11.2011, ce a avut ca obiect efectuarea unor lucrări de reparaţii, modernizare şi amenajare la imobilul situat în localitatea Poiana Braşov, proprietatea inculpatei S.C. G. S.R.L., prin împuternicitul său, inculpatul C., cu S.C. UU. S.R.L., reprezentată de inculpatul I., în calitate de beneficiar, în baza căruia a fost emisă de către inculpata S.C. B.
S.R.L. Factura nr. x/05.12.2011, în valoare totală de 129.580 RON, din care bază impozabilă 104.500 RON şi TVA 25.080 RON, prin înregistrarea acestor contracte şi facturi în evidenţele contabile ale inculpatei S.C. B. S.R.L. şi declararea acestor operaţiuni la organele fiscale, a ajutat-o pe inculpata S.C. G. S.R.L. să includă pe costuri cheltuieli care nu au reflectat realitatea, să deducă TVA, în baza unor documente care nu a avut la bază operaţiuni reale, şi să producă, în acest mod, un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 213.605 RON (52.242 RON impozit pe profit + 78.363 RON TVA + impozit pe profit 16.000 RON + TVA 24.000 RON + impozit pe profit 17.200 RON + TVA 25.800 RON);
3. Infracţiunea de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit.
a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., constând în aceea că în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a ascuns originea ilicită a banilor în sumă 898.099 RON, din cei 1.168.239,28 RON, obţinuţi de inculpata S.C. B. S.R.L. de la cumpărătoarea S.C. T. S.A., care i-a virat în contul acesteia deschis la JJ., la data de 29.06.2012, în sumă de 843.800 RON, cu OP nr. x, la data de 06.07.2012, în sumă de 190.000 RON, cu OPH nr. 4556, şi la data de 06.07.2012, în sumă de 134.439,28, cu OPH nr. 4457, din vânzarea terenului în suprafaţă de 7.500 mp, situat în mun.
Craiova, cartier Craioviţa Nouă, B-dul x nr. 5C, judeţul Dolj, teren achiziţionat iniţial de S.C. FF. cu bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x/04.04.2007, în urma comiterii de către S.C. XXXXX. S.A. a infracţiunii de înşelăciune în dauna JJ., şi care apoi a ajuns în proprietatea S.C. Y..L., care a achitat contravaloarea acestui teren prin încheierea contractului de cesiune de creanţă, înregistrat de inculpatul A. în registrul de dare de dată certă sub nr. x/28.05.2009, prin care S.C NN., ceda către S.C. Y..L. dreptul de creanţă împotriva S.C.
FF., care nu exista în realitate, în sumă de 1.904.033 RON, ce provenea din valoarea neachitată din factura fiscală falsă seria x VDS, nr. x/01.04.2007, inculpatul A., în calitate de administrator al inculpatei S.C. B. S.R.L., prin intermediul împuternicitului său, inculpatul C., a transferat suma de 898.099 RON, în baza unor tranzacţii fictive, în conturile următoarelor societăţi comerciale: suma de 168.956 RON, în data de 02.07.2012, în contul S.C. BBB. S.R.L., suma de 100.000 RON, în data de 03.07.2012, în contul S.C. BBB. S.R.L., suma de 129.143 RON, în data de 04.07.2012, în contul S.C.
CCC. S.R.L., suma de 200.000 RON, în data de 05.07.2012, în contul S.C. CCC. S.R.L., suma de 300.000 RON, în data de 05.07.2012, în contul S.C. CCC. S.R.L., iar, din conturile acestor societăţi, sumele de bani respective au fost transferate apoi, chiar în cursul aceleaşi zile, de mai multe ori, prin conturile S.C. FFFF. S.R.L., S.C. HHHH. S.R.L., S.C. JJJJ. S.R.L., S.C. PPPP. S.R.L., S.C. OOOO. S.R.L., S.C. UUUU. S.R.L., S.C. SSSS. S.R.L. S.C. CCC. S.R.L. şi S.C. BBB. S.R.L., iar, în final, cele mai multe dintre aceste sume de bani au fost schimbate în dolari SUA şi euro, fiind transferate în conturile unor societăţi din China şi Ungaria, după cum urmează: suma de 20.000 dolari SUA în contul societăţii KKKK., suma de 45.000 dolari SUA în contul societăţii LLLL., suma de 15.000 dolari SUA în contul societăţii MMMM., suma de 30.000 dolari SUA în contul societăţii CCCCC.
şi suma de 34.500 dolari SUA în contul societăţii DDDDD. şi suma de 1.150 euro în contul NNNN.,
- Faptele săvârşite de inculpatul C., întrunesc conţinutul constitutiv al următoarelor infracţiuni:
1. Infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969.
Inculpatul C., având specimen de semnătură pe contul inculpatei S.C. B. S.R.L. deschis la JJ., în baza împuternicirii nr. 79/18.09.2011, emisă de inculpatul A., şi administrând, astfel, în fapt, această societate împreună inculpatul A., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în anul 2012, a înregistrat în evidenţa contabilă a acestei societăţi, în debitul contului 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi", achiziţii de servicii de la firmele S.C. AAA. S.R.L., S.C. BBB. S.R.L., S.C. CCC. S.R.L. şi S.C. DDD. S.R.L.,
În baza Facturilor nr. x/31.01.2012, nr. y/11.06.2012, nr. z/27.06.2012, nr. w/27.06.2012 şi nr. 00004/31.01.2012, în sumă totală de 2.292.636 RON, din care bază impozabilă 1.848.900 RON şi TVA 443.736 RON, pentru care această societate nu a deţinut documente legale, pentru a fi considerate cheltuieli deductibile, documente care să justifice necesitatea efectuării cheltuielilor, şi nici contracte încheiate pentru prestarea acestor servicii, incluzând în mod nejustificat pe costuri suma de 1.848.900 RON, deducând în mod nejustificat TVA în sumă de 443.736 RON şi producând un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 739.560 RON, din care impozit pe profit 295.824 RON (1.848.900 x 16%) şi TVA 443.736 RON (1.848.900 x 24%);
2. Infracţiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969.
Inculpatul C., în calitate de împuternicit al inculpatului A., administrator al inculpatei S.C. B. S.R.L., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, prin încheierea Contractului de intermediere nr. x/07.11.2011, cu inculpata S.C. E. S.R.L., reprezentată de inculpata H., în calitate de beneficiar, având ca obiect intermedierea vânzării imobilului format din terenul în suprafaţă de 5.408 mp şi construcţia amplasată pe acesta, notată cu C1 - staţie RR., situat în intravilanul jud. Caraş-Severin, aparţinând inculpatei S.C. G. S.R.L., în baza căruia inculpata S.C. B. S.R.L. a emis factura seria x nr. x/02.12.2011, în sumă de 322.500 RON, din care 260.080 RON bază impozabilă şi 62.420 RON TVA,
- Contractului de prestări-servicii nr. x/16.12.2011, având ca obiect transportul bunurilor prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 la acest contract, în comuna Podari, str. x, cu S.C. UU. S.R.L., reprezentată de inculpatul I., în calitate de beneficiar, în baza căruia a fost emisă de către inculpata S.C. B. S.R.L. Factura nr. x, în luna decembrie 2011, pentru suma de 124.000 RON, din care 100.000 RON bază impozabilă şi 24.000 RON TVA,
- Contractului de prestări-servicii nr. x/11.11.2011, având ca obiect efectuarea unor lucrări de reparaţii, modernizare şi amenajare la imobilul situat în localitatea Poiana Braşov, aflat în proprietatea inculpatei S.C. G. S.R.L., cu S.C. UU. S.R.L., reprezentată de inculpatul I., în calitate de beneficiar, în baza căruia a fost emisă de către inculpata S.C. B. S.R.L. Factura nr. x/05.12.2011, în valoare totală de 129.580 RON, din care bază impozabilă 104.500 RON şi TVA 25.080 RON, prin înregistrarea acestor contracte şi facturi în evidenţele contabile ale inculpatei S.C. B. S.R.L. şi declararea acestor operaţiuni la organele fiscale, a ajutat-o pe inculpata S.C. G. S.R.L. să includă pe costuri cheltuieli care nu au reflectat realitatea, să deducă TVA, în baza unor documente care nu a avut la bază operaţiuni reale, şi să producă, în acest mod, un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 213.605 RON (52.242 RON impozit pe profit + 78.363 RON TVA + impozit pe profit 16.000 RON + TVA 24.000 RON + impozit pe profit 17.200 RON + TVA 25.800 RON);
3. Infracţiunea de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969.
S-a arătat că inculpatul C., în calitate de împuternicit al inculpatului A., administrator al inculpatei S.C. B. S.R.L., având specimen de semnătură începând cu data de 23.09.2011, pe contul inculpatei S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, şi-a însuşit şi a folosit sume de bani din acest cont,
- la data de 27.12.2011, a dispus transferul sumei de 248.000 RON, din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., în contul suspectei S.C. L. S.R.L., deschis la LL., bani din care, în calitate de administrator şi asociat unic la S.C. L. S.R.L., a retras suma de 10.000 RON la data de 28.12.2011 şi a restituit un împrumut al suspectei S.C. L. S.R.L. către inculpata S.C. E. S.R.L., în sumă de 214.860 RON, iar,
- la data de 29.11.2011, după ce în contul suspectei S.C. L. S.R.L. a fost transferă suma de 210.000 RON, de către inculpata S.C. G. S.R.L., provenită din vânzarea staţiei RR. cu terenul aferent, către S.C. SS. S.R.L., a restituit din aceşti bani suma de 200.000 RON, din cei 248.000 RON, în contul inculpatei S.C. B. S.R.L., unde au intrat în data de 30.12.2011, însuşindu-şi restul de 48.000 RON, iar
- la datele de 21.08.2012, 22.08.2012, 23.08.2012, 24.08.2012, 27.08.2012, 28.08.2012 şi 29.08.2012, a retras din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., deschis la JJ., de fiecare dată, câte 10.000 RON din acest cont, însuşindu-şi suma totală de 70.000 RON, din care suma de 67.000 RON a virat-o în contul S.C. L. S.R.L., societate al cărei asociat unic şi administrator era, cu titlu de aport acţionariat, iar, din contul acestei societăţi, deschis la LL., a transferat din aceşti bani, la data de 22.08.2012 suma de 20.000 RON, la datele de 23.08.2012, 24.08.2012, 28.08.2012, 29.08.2012, de fiecare dată câte 10.000 RON, şi la data de 27.08.2012 suma de 6.996,72 RON, în contul inculpatei S.C. B. S.R.L., în vederea achitării Facturilor nr. x/25.07.2012, nr. y/26.07.2012, nr. z/28.07.2012 şi nr. 14/03.08.2012, în baza cărora, prin intermediul său, suspecta S.C. L. S.R.L. a achiziţionat de la inculpata S.C. B. S.R.L. deşeuri lemne foc, tractoare, pompe, remorci şi instalaţie răcire, în valoare de 69.997,48 RON,
S-a arătat că, în condiţiile în care S.C. B. S.R.L. a fost lichidată, instanţa, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., va confisca de la inculpatul C. suma de suma de 118.000 RON, deoarece această sumă nu mai poate servi la despăgubirea persoanei vătămate.
S-a menţionat că săvârşirea actelor materiale descrise mai sus se subsumează acţiunilor alternative descrise de norma incriminatoare (însuşirea, folosirea, traficarea), ele producând un prejudiciu material S.C. B. S.R.L., existând o legătură de cauzalitate între acţiunile descrise de verbum regens şi urmarea imediată.
- Faptele săvârşite de inculpata D., întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
S-a reţinut că inculpata, având specimen de semnătură pe contul inculpatei S.C. B. S.R.L. deschis la JJ., în baza împuternicirii nr. 44/27.06.2011, emisă de inculpatul A. şi revocată de acesta la data de 23.09.2011, în perioada iulie 2011 - septembrie 2011, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii, în debitul contului 628 "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terţi", achiziţii de servicii de la firmele S.C. WW. S.R.L., S.C. XX. S.R.L., S.C. YY. S.R.L. şi S.C. ZZ. S.R.L., în baza Facturilor nr. x/01.07.2011, nr. y/01.07.2011, nr. z/27.07.2011, nr. w/17.08.2011 şi nr. 951/19.09.2011, în sumă totală de 782.006 RON, din care bază impozabilă 630.650 RON şi TVA 151.356 RON.
S.C. B. S.R.L. nu a deţinut documente legale, pentru a fi considerate cheltuieli deductibile, care să justifice necesitatea efectuării cheltuielilor, nici contracte încheiate pentru prestarea acestor servicii, incluzând în mod nejustificat pe costuri suma de 630.650 RON, deducând în mod nejustificat TVA în sumă de 151.356 RON şi producând un prejudiciu bugetului de stat în sumă totală de 252.260 RON, din care impozit pe profit 100.904 RON (630.650 x 16%) şi TVA 151.356 RON (630.650 x 24%).
- Fapta săvârşită de inculpata S.C. E. S.R.L., constând în aceea că, prin intermediul administratorului său, inculpata H., prin încheierea la data de 05.10.2011, cu inculpata S.C. G. S.R.L., reprezentată de inculpata F., în calitate de comitent, a contractului de comision, ce a avut ca obiect prospectarea pieţii de către comisionarul S.C. E. S.R.L. şi găsirea unui cumpărător pentru imobilul proprietatea comitentului S.C. G. S.R.L., situat în intravilanul jud. Caraş-Severin, format din teren în suprafaţă de 5.408 mp şi construcţia amplasată pe acesta, notată cu C1 - staţie RR., pentru un comision de 25% din preţul de vânzare al acestui imobil, a actului adiţional la acest contract, care a fost autentificat la notarul public BBBBBB. sub nr. 1208, la data de 14 decembrie 2011, în baza cărora a emisă factura seria x nr. x/14.12.2011, pentru suma de 404.875,50, din care 326.512,50 RON bază impozabilă şi 78.363 RON TVA, a Contractului de intermediere nr. x/07.11.2011, cu inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C., în calitate de intermediar, ce a avut ca obiect intermedierea vânzării imobilului anterior menţionat, aparţinând inculpatei S.C. G. S.R.L., în baza căruia inculpata S.C. B. S.R.L., a emis factura seria x nr. x/02.12.2011, în sumă de 322.500 RON, din care 260.080 RON bază impozabilă şi 62.420 RON TVA, prin înregistrarea acestora în evidenţele sale contabile şi declararea acestor operaţiuni la organele fiscale, inculpata S.C. E. S.R.L. a ajutat-o pe inculpata S.C. G. S.R.L. să includă pe costuri cheltuieli, care nu au reflectat realitatea, să deducă TVA, în baza acestor documente, care nu au avut la bază operaţiuni reale, şi să producă, în acest mod, un prejudiciu bugetului de stat în sumă în sumă de 130.605 RON, din care 52.242 RON impozit pe profit (326.512,50 x 16%) şi 78.363 RON TVA (326.512,50 x 24%), întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
- Inculpata F., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a prejudiciat bugetul de stat, în calitate de administrator al inculpatei S.C. G. S.R.L., prin înregistrarea în evidenţele contabile ale inculpatei S.C. G. S.R.L. şi declararea la organul fiscal
- a facturii seria x nr. x/14.12.2011, în valoare de 404.875,50 RON, din care 326.512,50 RON bază impozabilă şi 78.363 RON TVA, emisă de către inculpata S.C. E. S.R.L., în calitate de prestator, către inculpata S.C. G. S.R.L., în calitate de beneficiar, în baza contractului de comision încheiat la data de 05.10.2011, ce a avut ca obiect prospectarea pieţei de către comisionarul S.C. E. S.R.L. şi găsirea unui cumpărător pentru imobilul proprietatea comitentului S.C. G. S.R.L., situat în intravilanul jud. Caraş-Severin, format din terenul în suprafaţă de 5.408 mp şi construcţia amplasată pe acesta, notată cu C1 - staţie RR., pentru un comision de 25% din preţul de vânzare al acestui imobil, şi actului adiţional la acest contract, care a fost autentificat la notarul public BBBBBB. sub nr. 1208, la data de 14 decembrie 2011, prestaţie care nu a fost realizată efectiv,
- a facturii seria x, nr. x/20.12.2011, în valoare de 124.000 RON, din care 100.000 RON bază impozabilă şi 24.000 RON TVA, emisă de către S.C. UU. S.R.L. către inculpata S.C. G. S.R.L., în baza Contractului de prestări-servicii nr. x/17.12.2011, ce a avut ca obiect transportul bunurilor prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 la acest contract, în comuna Podari, str. x, prestare de servicii care, în realitate, nu a fost efectuată nici de către inculpata S.C. B. S.R.L., nici de către S.C. UU. S.R.L.,
- a facturii de seria x nr. x/14.12.2011, în valoare de 133.300 RON, din care 107.500 RON bază impozabilă şi 25.800 RON TVA, emisă de către S.C. UU. S.R.L. către inculpata S.C. G. S.R.L., în baza Contractului de prestări-servicii nr. x/05.10.2011, ce a avut ca obiect efectuarea unor lucrări de reparaţii, modernizare şi amenajare la imobilul situat în localitatea Poiana Braşov, proprietatea inculpatei S.C. G. S.R.L., prestare de servicii care, în realitate, nu a fost efectuată nici de către inculpata S.C. B. S.R.L., căreia S.C. UU. S.R.L. i-a subcontractat efectuarea acestor lucrări de reparaţii, nici de către S.C. UU. S.R.L., prin includerea pe costuri a acestor cheltuieli, care nu au reflectat realitatea, şi deducerea TVA în baza acestor documente, care nu au avut la bază operaţiuni reale, cu ajutorul inculpatei S.C. B. S.R.L., inculpatei S.C. E. S.R.L., S.C. UU. S.R.L. şi a administratorilor acestor societăţi, respectiv inculpatul A., împuternicitul acestuia, inculpatul C., inculpata H. şi inculpatul I.
Astfel, s-a apreciat că fapta inculpatei F. care a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 213.605 RON (52.242 RON impozit pe profit + 78.363 RON TVA + impozit pe profit 16.000 RON + TVA 24.000 RON + impozit pe profit 17.200 RON + TVA 25.800 RON), întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
S-a mai reţinut că fapta săvârşită de inculpata S.C. G. S.R.L., constând în aceea că, prin intermediul administratorului său, inculpata F., în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, a prejudiciat bugetul de stat, prin înregistrarea în evidenţele sale contabile şi declararea la organul fiscal
- a facturii seria x nr. x/14.12.2011, în valoare de 404.875,50 RON, din care 326.512,50 RON bază impozabilă şi 78.363 RON TVA, emisă de către inculpata S.C. E. S.R.L., în calitate de prestator, către inculpata S.C. G. S.R.L., în calitate de beneficiar, în baza contractului de comision încheiat la data de 05.10.2011, ce a avut ca obiect prospectarea pieţei de către comisionarul S.C. E. S.R.L. şi găsirea unui cumpărător pentru imobilul proprietatea comitentului S.C. G. S.R.L., situat în intravilanul jud. Caraş-Severin, format din terenul în suprafaţă de 5.408 mp şi construcţia amplasată pe acesta, notată cu C1 - staţie RR., pentru un comision de 25% din preţul de vânzare al acestui imobil, şi actului adiţional la acest contract, care a fost autentificat la notarul public BBBBBB. sub nr. 1208, la data de 14 decembrie 2011, prestaţie care nu a fost realizată efectiv,
- a facturii de prestări servicii seria x, nr. x/20.12.2011, în valoare de 124.000 RON, din care 100.000 RON bază impozabilă şi 24.000 RON TVA, emisă de către S.C. UU. S.R.L. către inculpata S.C. G. S.R.L., în baza contractului de prestări servicii nr. x/17.12.2011, ce a avut ca obiect transportul bunurilor prevăzute în anexele nr. 1, 2 şi 3 la acest contract, în comuna Podari, str. x, prestare de servicii care, în realitate, nu a fost efectuată nici de către inculpata S.C. B. S.R.L., nici de către S.C. UU. S.R.L., şi
- a facturii de prestări servicii seria x nr. x/14.12.2011, în valoare de 133.300 RON, din care 107.500 RON bază impozabilă şi 25.800 RON TVA, emisă de către S.C. UU. S.R.L. către inculpata S.C. G. S.R.L. în baza Contractului de prestări servicii nr. x/05.10.2011, ce a avut ca obiect efectuarea unor lucrări de reparaţii, modernizare şi amenajare la imobilul situat în localitatea Poiana Braşov, proprietatea S.C. G. S.R.L., prestare de servicii care, în realitate, nu a fost efectuată nici de către inculpata S.C. B. S.R.L., căreia S.C. UU. S.R.L. i-a subcontractat efectuarea acestor lucrări de reparaţii, nici de către S.C. UU. S.R.L., prin includerea pe costuri a acestor cheltuieli, care nu au reflectat realitatea, şi deducerea TVA în baza acestor documente, care nu au avut la bază operaţiuni reale, cu ajutorul inculpatei S.C. B. S.R.L., inculpatei S.C. E. S.R.L., S.C. UU. S.R.L. şi a administratorilor acestor societăţi, inculpatul A., împuternicitul acestuia, inculpatul C., inculpata H. şi inculpatul I., inculpata S.C. G. S.R.L. a prejudiciat bugetul de stat cu suma de 213.605 RON (52.242 RON impozit pe profit + 78.363 RON TVA + impozit pe profit 16.000 RON + TVA 24.000 RON + impozit pe profit 17.200 RON + TVA 25.800 RON), întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
Prima instanţă, în ceea ce priveşte existenţa unui concurs de infracţiuni rezultat dintr-o hotărâre definitivă, a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014 s-au dispus următoarele:
"În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor inculpatului A. din infracţiunile prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. şi art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 38 alin. (1) din C. pen. în infracţiunile prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen. Di infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969.
În temeiul art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen. condamnă pe inculpatul A., şi adresa aleasă pentru a-i fi comunicate actele de procedură în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x fn, jud. Mehedinţi, căsătorit, studii superioare, avocat în cadrul Baroului Mehedinţi, la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor informă continuată.
În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de Ia 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 290 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen. condamna pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului A. în prezenta cauză urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. de la 1969 scade din pedeapsă durata reţinerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. achită pe inculpata D. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005. (referitor la fapta inculpatei de a nu declara organelor fiscale şi de a nu a vira către bugetul de stat impozitul pe profit pentru venituri din sume prescrise)
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor inculpatei D. din infracţiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. şi unei infracţiuni de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 din C. pen. în infracţiunile prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen. în infracţiunea prev. de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969.
În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen..condamnă pe inculpata D., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.
În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 290 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen. condamnă pe inculpata D. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969, contopeşte pedepsele aplicate inculpatei D. în prezenta cauză urmând ca inculpata D. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. de la 1969 scade din pedeapsă durata reţinerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.
În temeiul art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor inculpatei F. din două infracţiuni de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., în două infracţiuni de evaziune fiscală, prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. achită pe inculpata F. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen. referitor la fapta inculpatei de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, prin neînregistrarea în evidenţele contabile veniturile din sume prescrise la datele de 09.06.2011, 09.07.2011, 11.12.2011, 11.02.2012, 06.05.2012, 15.10.2012, 31.12.2012, şi 15.05.2013).
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. achită pe inculpata F., în calitate de administrator de fapt al S.C. FF. S.R.L., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen. referitor la fapta inculpatei de a de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, nu a declarat venituri impozabile în sumă de 3.244.987 RON)
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor inculpatei F. din infracţiunile prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 din C. pen., art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 C. pen. şi art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 C. pen. în infracţiunile prev. de art. 290 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., de la 1969 art. 5 C. pen., infracţiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen., Li art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969.
În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen. condamnă pe inculpata F., la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.
În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin, 1 lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 290 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 41 alin, 2 din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen. condamnă pe inculpata F. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată
În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen. condamnă pe inculpata F. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.
În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de Ia 1969, pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 Ui art. 5 din C. pen. condamnă pe inculpata F. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată.
În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969, contopeşte pedepsele aplicate inculpatei F. în prezenta cauză urmând ca inculpata F. să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administratorul unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. de la 1969 deduce din pedeapsa pe care urmează să o execute inculpata F. durata reţinerii de la data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014 şi a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 07.11.2014 la data de 01.07.2015, inclusiv
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor inculpatei S.C. G. S.R.L. din infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. în infracţiunea prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, cu aplic. art. 5 C. pen.,
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. achită pe inculpata S.C. G. S.R.L. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 (referitor la fapta inculpatei de a nu înregistra în evidenţele contabile veniturile din sume prescrise la datele de 09,06.2011, 09.07.2011, 11.12.2011, 11.02.2012, 06.05.2012, 15.10.2012, 31.12.2012 şi 15.05.2013)
În baza art. 386 alin. (1) C. proc. pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor inculpatei S.C, G. S.R.L. din infracţiunile prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. şi art. 5 din C. pen. Di art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi art. 5 C. pen. în infracţiunile prev. de art. 290 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969 art. 5 C. pen. şi infracţiunea prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen.
În temeiul art. 290 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, art. 5 C. pen. condamnă pe inculpata S.C. S.C. G. S.R.L. Ia pedeapsa amenzii penale în cuantum de 10.000 de RON pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
În baza art. 71 indice 2 din C. pen. de la 1969 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii desfăşurării activităţii de a efectua tranzacţii imobiliare, pe o perioadă de 1 an.
În temeiul 29 alin. (1) lit. a) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen., condamnă pe inculpatul S.C. G. S.R.L. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 60.000 de RON pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată.
În baza art. 71 indice 2 din C. pen. de la 1969 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii desfăşurării activităţii de a efectua tranzacţii imobiliare, pe o perioadă de 1 an.
În temeiul art. 40 indice 1 alin. (1) din C. pen., de Ia 1968 contopeşte pedepsele principale aplicate persoanei juridice S.C. G. S.R.L. urmând ca persoana juridică S.C. G. S.R.L., să execute pedeapsa amenzii penale cea mai grea, de 60.000 de RON.
În temeiul art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. menţine măsurile asigurătorii luate prin Ordonanţa nr. 237/P/2014, din data de 12.03.2014, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin care s-a impus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor inculpatei F., până la concurenţa sumei de 9.006.165,42 RON."
S-a reţinut că Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014 a fost modificată prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după cum urmează:
"Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, aplicate inculpatului A. prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen., de la 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002;
- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 C. pen. de la 1969.
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a I-a C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. rap. la art. 155 alin. (4) C. pen., încetează procesul penală faţă de inculpatul A., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen.,
Menţine pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969, aplicate inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. art. 26 C. pen. de la 1969 rap. la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C, p. de la 1969, art. 5 din C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. de la 1969.
În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. de la 1969 scade din pedeapsă durata reţinerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, aplicate inculpatei D. prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969 aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002;
- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. de la 1969.
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza I C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. rap. la art. 155 alin. (4) C. pen., încetează procesul penală faţă de inculpata D., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. de ia 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen.
Menţine pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969 aplicate inculpatei D. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C, p. de la 1969, art. 5 din C. pen., urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969.
În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen., de la 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. de la 1969 scade din pedeapsă durata reţinerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.
Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, aplicate inculpatei F. prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin, 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002;
- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. de la 1969;
- pedeapsa de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002;
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de Ia 1969, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002.
Menţine pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen., de la 1969, aplicate inculpatei pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen.,
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., rap. Ia art. 16 alin. (1) lit. f) teza a l-a C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. rap. la art. 155 alin. (4) C. pen., încetează procesul penală faţă de inculpata F., pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, art. 5 din C. pen.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatei F. de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 5 din C. pen.
Majorează pedeapsa aplicată inculpatei F. de la 4 ani închisoare la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi art. 5 din C. pen.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. de la 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. de la 1969, aplică inculpatei F. pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare la care se adaugă un spor de 8 luni, urmând ca inculpata să execute pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare.
În temeiul art. 71 C. pen. de la 1969 aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. de la 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 65 alin. (2) din C. pen. de la 1969 aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. de la 1969, pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. de la 1969 deduce din pedeapsa pe care urmează să o execute inculpata F. durata reţinerii de la data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014 şi a arestării preventive şi a arestului la domiciliu de la data de 07.11.2014 la data de 01,07.2015, inclusiv.
Descontopeşte pedeapsa amenzii penale în cuantum de 60.000 de RON şi pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii desfăşurării activităţii de a efectua tranzacţii imobiliare, aplicate inculpatei S.C. G. S.R.L prin sentinţa penală apelată în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor, astfel:
- pedeapsa amenzii penale în cuantum de 10.000 de RON şi pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii desfăşurării activităţii de a efectua tranzacţii imobiliare aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. de art. 290 C. pen. de la 1969;
- pedeapsa amenzii penale în cuantum de 60.000 de RON şi pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii desfăşurării activităţii de a efectua tranzacţii imobiliare aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1). lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002.
În temeiul art. 396 alin. (6) C. proc. pen., rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) teza a I-a C. proc. pen., cu referire la art. 154 alin. (1) lit. d) C. pen. rap. la art. 155 alin. (4) C. pen., încetează procesul penală faţă de inculpata S.C. G. S.R.L, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prev. art. 290 C. pen. de la 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, art. 5 C. pen.
Menţine pedeapsa amenzii penale în cuantum de 60.000 de RON şi pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii desfăşurării activităţii de a efectua tranzacţii imobiliare aplicate inculpatei S.C. G. S.R.L pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. de la 1969, art. 5 C. pen., urmând ca inculpata să execute pedeapsa amenzii penale în cuantum de 60.000 de RON şi pedeapsa complementară de 1 an a interzicerii desfăşurării activităţii de a efectua tranzacţii imobiliare."
Prin hotărârea primei instanţe, în ceea ce priveşte legea penală mai favorabilă, s-a arătat că pentru stabilirea legii penale mai favorabile în temeiul art. 7 paragraful 1 din Convenţie, trebuie să se procedeze, de asemenea, la o comparaţie globală a regimului represiv al fiecăreia din legile penale aplicabile în cazul acuzatului Judecătorul nu poate efectua o comparaţie regulă cu regulă (metoda comparaţiei diferenţiate), alegând regula cea mai favorabilă din fiecare din legile comparate. Două motive sunt oferite în mod tradiţional în sprijinul acestei metode a comparaţiei globale: în primul rând, fiecare regim represiv are propria sa logică, iar judecătorul nu poate distruge această logică, amestecând diverse reguli din diferite legi penale succesive; în al doilea rând, judecătorul nu se poate substitui legiuitorului şi să creeze un nou regim represiv ad-hoc, alcătuit din diverse reguli ce decurg din diferite legi penale succesive.
Prin urmare, art. 7 paragraful 1 din Convenţie impune stabilirea legii penale mai favorabile în mod concret şi global.
S-a apreciat că, în condiţiile în care există un concurs de infracţiuni pentru toţi inculpaţii legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, deoarece în cazul concursului de infracţiuni sporul de pedeapsă este facultativ, spre deosebire C. pen. în vigoare în care sporul de pedeapsă este obligatoriu.
De asemenea, pentru inculpatul C., în condiţiile în care instanţa a reţinut circumstanţe atenuante în favoarea acestuia, legea penală mai favorabilă este C. pen. din 1969, deoarece reţinerea de circumstanţe atenuante are ca efect reducerea obligatorie a pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
S-a mai apreciat că referitor la infracţiunile de evaziune fiscală legea penală mai favorabilă este forma de la data săvârşirii faptelor, care prevăd pedepse mai mici în cazul formelor de agravare a pedepselor.
În ceea ce priveşte existenţa cazurilor care împiedică exercitarea acţiunii penale, instanţa fondului a menţionat următoarele:
Referitor la acuzaţia de săvârşire a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., potrivit căreia în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, inculpatul A. a falsificat semnătura de la rubrica " WWWWW.", de pe înscrisul intitulat "CONTRACT DE CESIUNE", pe care l-a înregistrat în registrul său de dare de dată certă sub nr. 129, la data de 9.11.2009, şi semnătura de la rubrica " WWWWW.", de pe înscrisul intitulat "ACT ADIŢIONAL la actul constitutiv al S.C. VVVVV. S.R.L.", pe care l-a înregistrat în registrul său de dare de dată certă sub nr. 130, la data de 9.11.2009, documente pe care le-a depus la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, instanţa reţine următoarele:
Martora WWWWW. a susţinut că semnăturile de pe contractul de cesiune nr. x/09.11.2009 şi actul adiţional la actul constitutiv al S.C. VVVVV. S.R.L. nr. 130/09.11.2009 de la rubricile " WWWWW." şi "WWWWW." nu îi aparţin.
Prin raportul de expertiză criminalistică nr. 360/26.10.2015, efectuat de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, s-a stabilit că semnătura de la rubrica "WWWWW.", de pe contractul de cesiune atestat pentru dată, identitatea părţilor şi conţinut de către avocatul A., sub nr. x/09.11.2009, precum şi semnătura de la poziţia "WWWWW.", de pe actul adiţional la actul constitutive al S.C. VVVVV. S.R.L., atestat pentru dată, identitatea părţilor şi conţinut de către avocatul A. sub nr. x/09.11.2009, nu au fost executate de către titulara acestora, numita WWWWW., fiind contrafăcute prin imitaţie servilă.
Din coroborarea probelor procurorul a formulat următoarea prezumţie simplă. "Deoarece singura persoană care a avut interes să întocmească contractul de cesiune şi actul adiţional, la actul constitutive al S.C. VVVVV. S.R.L., şi să contrafacă semnătura martorei WWWWW., de pe aceste două înscrisuri, a fost inculpatul A., care apoi a şi depus aceste documente la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, reiese că inculpatul A. a fost cel care a contrafăcut cele două semnături, prin imitarea după un model autentic, având în vedere că, în anul 2008, se ocupase de îndeplinirea formalităţilor pentru înfiinţarea acestei societăţi, având semnături executate de martora WWWWW., pe actele pe care le întocmise pentru aceasta."
Prezumţia simplă este o concluzie logică pe organul judiciar o desprinde, cu privire la existenţa unui fapt necunoscut şi care nu poate fi dovedit în mod direct sau este greu de probat, din stări sau împrejurări de fapt cunoscute. În C. proc. pen. anterior prezumţia figura printre mijloacele de probă, însă legislaţia actuală nu o mai prevede.
Pentru a înţelege raţiunea şi necesitatea aplicării în speţă a principiului in dubio pro reo, prin raportare la modificările din C. proc. pen., vă prezentăm, succint, câteva referinţe doctrinare care au impus, în materie penală, standardul probei dincolo de orice dubiu rezonabil.
Dintre consecinţele prezumţiei de nevinovăţie, C. proc. pen. a înţeles să consacre în mod explicit în capitolul destinat principiilor fundamentale ale procesului penal obligaţia organelor judiciare de a interpreta orice situaţie îndoielnică în favoarea suspectului sau inculpatului, regulă cunoscută sub numele de in dubio pro reo art. 4 alin. (2).
Se constată în materia probaţiunii, trecerea de la principiul liberei aprecieri a probelor şi principiul liberei sau intimei convingerii a judecătorului la standardul probei dincolo de orice dubiu rezonabil, aspect confirmat de prevederea din art. 103 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., potrivit căruia "Condamnarea se dispune doar atunci când instanţa are convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă".
S-a arătat că din dispoziţiile de mai sus rezultă că aplicarea principiului in dubio pro reo este strâns legată de un astfel de standard de probaţiune, iar dubiul la care face referire principiul este dubiul rezonabil din standardul de probaţiune, care împiedica pronunţarea unei hotărâri de condamnare.
În practica judiciară s-a statuat că prezumţia de nevinovăţie nu este înfrântă atât timp cât în cauză nu există probe care să dovedească cu certitudine că inculpatul a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumţiei de nevinovăţie, un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului se regăseşte în materia probaţiunii. Ea se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu îşi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să îl achite.
Înainte de a fi o problemă de drept, regula in dubio pro reo este o problemă de fapt. Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii). Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusă judecăţii) este, fără echivoc, cea pe care o înfăţişează realitatea reconstituită cu ajutorul probelor, în scopul cunoaşterii.
S-a precizat că în condiţiile în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei inculpatului conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la săvârşirea faptelor imputate, iar instanţa, care nu îşi poate întemeia hotărârea pe care o va pronunţa pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă, instanţa va concluziona în sensul achitării inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., potrivit art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., care operează in personam şi împiedică exercitarea acţiunii penale, se reţine în ipoteza în care există un dubiu cu privire la faptul că inculpatul este persoana care a săvârşit infracţiunea (in dubio pro reo).
Astfel, s-a arătat că, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., instanţa va achita pe inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
Pentru S.C. B. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L. s-a menţionat că este incident cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., deoarece s-a dispus radierea inculpatelor persoane juridice, reţinându-se că S.C. B. S.R.L., CUI x, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/2008, cu sediul social în mun. Drobeta-Turnu Severin, str. x, a fost radiată la data de 10.02.2021., iar S.C. E. S.R.L., CUI x, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. x/1991, cu sediul social în comuna Işalniţa, str. x, jud. Dolj, a fost radiată la data de 21.10.2019.
În ceea ce priveşte apărarea inculpatei F., prin care a solicitat încetarea procesului penal deoarece a achitat din prejudiciu suma de 1.000 RON, s-a menţionat că aceasta nu poate fi primită din următoarele considerente:
Prin Legea nr. 55/31 martie 2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale au fost introduse două noi alineate, alin. (11) şi (12), cu următorul cuprins:
"(11) În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se mai pedepseşte, făcându-se aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare.
(12) Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) şi (11)."
Instanţa de fond a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cuprinse în modificare la lege deoarece inculpaţii H. şi I. nu au achitat prejudiciul produs prin comiterea faptei, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile.
În reglementarea anterioară, potrivit Decizia nr. 9/2017 a Completului pentru dezlegarea unor probleme de drept a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare până la data 1 februarie 2014, reglementează o cauză de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă cu caracter personal.
Prin introducerea în conţinutul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 a cauzelor de nepedepsire/reducere a limitelor de pedeapsă, legiuitorul, în evaluarea generică a pericolului social al faptei, a considerat că recuperarea integrală a prejudiciului cauzat prin săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscală, până la momentul stabilit de legiuitor (primul termen de judecată, astfel cum a fost stabilit şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.519 din 18 noiembrie 2006, publicată în M. Of. nr. 43/18.01.2011), este o împrejurare ulterioară săvârşirii infracţiunii care influenţează acest pericol social şi are ca efect atenuarea regimului sancţionator, în raport cu conduita făptuitorului după comiterea faptei.
Raportat la cele de mai sus, s-a concluzionat că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile referitoare la încetarea procesului penal, nici în condiţiile legii în vigoare la data săvârşirii faptelor, nici în condiţiile Legii nr. 55/31.03.2021.
Totodată, luând în considerare netemeinicia apărării, s-a arătat că instanţa va dispune restituirea sumei de 1.000 RON depusă la Trezoreria Municipiului Craiova, potrivit chitanţei Seria x nr. x din 23.11.2017, reprezentând prejudiciu în Dosarul nr. x/2016, inculpatei F.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepselor, prima instanţă a precizat următoarele:
Individualizarea judiciară a pedepsei reprezintă una dintre cele mai importante şi sensibile operaţiuni juridice de a cărei acurateţe depinde în mod direct reuşita procesului de îndreptare şi recuperare a condamnatului, întrucât aceasta presupune, prin evaluarea gravităţii infracţiunii comise şi a periculozităţii infractorului, determinarea gradului de răspundere penală a inculpatului în raport cu care urmează să se stabilească pedeapsa şi modul de executare a acesteia. Infracţiunea, ca faptă socialmente periculoasă, creează o tulburare socială, aduce o atingere valorilor sociale ocrotite de legea penală şi ordinii juridice instituite într-un sistem de drept. Pentru înlăturarea acestor consecinţe negative ale infracţiunii este necesar să se reacţioneze din partea societăţii, să se aplice anumite măsuri de constrângere juridică celor ce săvârşesc asemenea fapte. Mai mult, pentru înlăturarea neliniştii şi tulburării sociale, pentru restabilirea ordinii juridice, trebuie ca persoanele care au săvârşit infracţiuni să fie de îndată traşi la răspundere penală. Pedeapsa constituie criteriul principal prin care legea penală, evaluează, determină şi diferenţiază gradul de pericol social abstract, generic al fiecărei infracţiuni în parte.
Prin executarea pedepsei se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de muncă, faţă de ordinea de drept şi faţă de regulile de convieţuire socială. Aplicarea şi executarea pedepsei se realizează în vederea atingerii unor scopuri bine definite: pe de o parte, în scopul prevenirii săvârşirii de noi fapte penale din partea infractorilor, prin reeducarea acestora şi din partea altor persoane, prin exemplaritatea pedepselor, iar pe de altă parte, în scopul restabilirii liniştii sociale şi al reintegrării ordinii juridice. De asemenea, exemplaritatea, care decurge din supunerea celui condamnat la executarea pedepsei, devine cu atât mai puternică, cu cât punerea în executare se produce neîntârziat după condamnare. În aceste condiţii, conştiinţa socială are încă vie şi exactă imaginea pericolului pe care îl prezintă fapta şi făptuitorul, a urmărilor dăunătoare sau primejdioase ale faptei săvârşite şi va reacţiona mai adecvat.
Faţă de aceste considerente teoretice, s-a arătat că la individualizarea pedepselor ce va fi aplicată inculpatului vor fi avute în vedere gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea inculpatului, evaluate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 din C. pen. din 1969, respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valorile ocrotite, natura şi gravitatea rezultatului produs ori alte consecinţe ale infracţiunii, motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală, natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
S-a mai menţionat că în procesul concret de individualizare instanţa va ţine seama de existenţa concursului de infracţiuni, de timpul scurs de la data săvârşirii faptelor, de prejudiciile cauzate, precum şi de împrejurarea că inculpatele D. şi F. au executat o parte importantă din pedepsele aplicate prin sentinţa penală invocată mai sus.
S-a precizat că în favoarea inculpatului C. instanţa va reţine circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969, constând în conduita infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii, evidenţiată de lipsa antecedentelor penale.
Aplicând principiile din hotărârile Eckle împotriva Germaniei, 15 iulie 1982, pct. 66-70, Seria x nr. x, Morby împotriva Luxemburgului (dec.), nr. 27156/02, CEDO 2003-XI, Sheremetov împotriva Bulgariei, nr. 16880/02, pct. 33, 22 mai 2008, şi Nachev împotriva Bulgariei, nr. 27402/05, pct. 30, 21 decembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că prin stabilirea unei pedepse orientate spre minimul special, se oferă inculpatului un remediu adecvat pentru durata procedurilor printr-o modalitate expresă şi măsurabilă (a se vedea, printre alte hotărâri relevante, Beck împotriva Norvegiei, nr. 26390/95, pct. 27, 26 iunie 2001).
Instanţa de fond a apreciat că în cauză a fost respectat standardul utilizat de instanţă în aplicarea principiului de apreciere a probelor, prevăzut de art. 103 alin. (1) C. proc. pen., constând în dovedirea vinovăţiei inculpatului dincolo de orice dubiu rezonabil, în urma evaluării coroborate a tuturor mijloacelor de probă administrate. Aşadar, constatând, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, pentru a asigura caracterul aflictiv şi preventiv al pedepsei, instanţa de fond a aplicat inculpaţilor pedepse în cuantumul menţionat în dispozitivul hotărârii.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa de fond a reţinut că S.C. B. S.R.L., prin reprezentantul său, practicianul în insolvenţă JJJJJJ., a arătat cu ocazia audierii, la data de 14.07.2016, că se constituie parte civilă în procesul cu suma de 156.500 RON, împotriva inculpatului A., şi cu suma de 118.000 RON, împotriva inculpatului C. şi suspectei S.C. L. S.R.L.
Statul Român reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, a arătat, prin Adresa nr. CRR- REG - 30100/02.08.2016, că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 213.605 RON şi dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate de la data producerii prejudiciului până la data achitării integrale a sumei datorate.
De asemenea, s-a reţinut că Statul Român reprezentat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Mehedinţi, a arătat prin Adresa nr. x _ REG 40164/18.07.2016 că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1.668.831 RON şi cu obligaţiile fiscale accesorii (dobânzi şi penalităţi de întârziere) de la data producerii prejudiciului (data scadentă a obligaţiilor) până când suma va fi achitată integral.
Potrivit O.U.G. nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii ANAF şi H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea ANAF personalitate juridică are numai Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice.
Instanţa a arătat că, în temeiul art. 19 alin. (1), (5) C. proc. pen., art. 25 alin. (1) C. proc. pen., art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ., va admite acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român - ANAF Bucureşti - prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi:
- va obliga, în solidar, pe inculpaţii D. şi A. la plata sumei de 252 260 RON şi accesorii calculate (dobânzi şi penalităţi de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) până la plata integrală a prejudiciului.
- va obliga, în solidar, pe inculpaţii C. şi A. la plata sumei de 739 560 RON şi accesorii calculate (dobânzi şi penalităţi de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) până la plata integrală a prejudiciului.
S-a mai constatat că H. a achitat suma de 130.605 RON şi inculpatul I. a achitat 83.000 RON, fiind achitată suma totală de 213.605 RON către partea civilă Statul Român - ANAF Bucureşti - prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.
Instanţa de fond a arătat că, în condiţiile în care inculpaţii răspund în solidar, iar în cazul solidarităţii pasive avem o pluralitate de raporturi juridice obligaţionale şi constatând că raporturile juridice obligaţionale în care societăţile au fost radiate au încetat, urmează a se menţine numai acele raporturi obligaţionale valide, urmând a obliga inculpaţii în solidar, în aceste limite.
Totodată, s-a precizat că instanţa va menţine măsurile asiguratorii a sechestrului instituite asupra bunurilor imobile, aflate în proprietatea inculpatului A., până la concurenţa sumei de 2.355.347 RON, dispuse prin Ordonanţa nr. 366/P/2014, din data de 25.08.2016, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi prin Ordonanţa nr. 366/P/2014, din data 15 septembrie 2016, a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin care s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor imobile - terenuri şi construcţii, aflate în proprietatea inculpatei S.C. G. S.R.L., până la concurenţa sumei de 213.605 RON.
Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus conform dispozitivului dispozitivului hotărârii pronunţate în cauză.
Împotriva Sentinţei nr. 23/05.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, în termen legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, apelantul parte civilă Statul Român reprezentat de ANAF prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, apelantele inculpate D., F. şi S.C. G., apelanţii intimaţi inculpaţi A. şi C.
Prin motivele de apel formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia s-a solicitat admiterea apelului declarat împotriva Sentinţei penale nr. 23/05.04.2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, desfiinţarea parţială a sentinţei penale atacate şi în rejudecare:
- în temeiul prev. art. 16 lit. f) C. proc. pen., în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., să se dispună încetarea procesului penal privind săvârşirea infracţiunii prev. de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., ca urmare a împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale.
- aplicarea de pedepse situate sub minimul de 2 ani închisoare, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul C., pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală şi delapidare, urmând ca pedeapsa finală rezultantă să fie executată în regim de detenţie.
- stabilirea pedepsei rezultante complementare faţă de inculpatul C. la 3 ani.
- majorarea cuantumului pedepselor aplicate inculpatului A. pentru infracţiunile deduse judecăţii.
În motivare, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a arătat următoarele:
1. În mod greşit instanţa de fond a dispus achitarea inculpatului A. pentru infracţiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen., în temeiul art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., motivând că în cauză este incident principiul "in dubio pro reo", întrucât nu există certitudinea că inculpatul este cel care a falsificat semnăturile pe actele arătate la starea de fapt.
Contrar susţinerilor instanţei de fond, aşa cum se arată şi în rechizitoriu, Parchetul a susţinut că singura persoană care a avut interesul să întocmească actele în discuţie, respectiv contractul de cesiune şi actul adiţional la aceasta şi să contrafacă semnătura martorei WWWWW., a fost inculpatul A., care ulterior a şi depus aceste documente la O.N.R.C.
De asemenea, s-a susţinut că instanţa nu a ţinut cont de aspectul că inculpatul se ocupase anterior, în 2008, de îndeplinirea formalităţilor pentru înfiinţarea S.C. VVVVV. S.R.L., având semnături executate de martora WWWWW., iar din concluziile raportului de expertiză criminalistică efectuată în cauză, rezultă că semnăturile (care nu-i aparţin titularei numita WWWWW.) au fost contrafăcute prin imitaţie servilă.
Prin urmare, în opinia acuzării, instanţa de fond trebuia să constate că e dovedită vinovăţia inculpatului şi să pronunţe o soluţie de încetare a procesului penal, întrucât în cauză s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale.
2. Mai arată acuzarea că instanţa de fond a aplicat pedepse nelegale inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 alin. (1) C. pen. rap. la art. 9 alin. (l lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. şi delapidare prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Astfel, instanţa a aplicat inculpatului pedeapsa de 2 ani închisoare pentru fiecare din cele două infracţiunii mai sus arătate, deşi a reţinut circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului (art. 74 lit. a) C. pen. din 1969) iar consecinţa reţinerii acestora era coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege, în concret sub 2 ani în cazul ambelor infracţiuni.
De asemenea, în mod greşit instanţa de fond a aplicat inculpatului C. pedeapsa complementară rezultantă de 2 ani, în condiţiile în care pentru evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) Legea nr. 241/2005 i-a aplicat o pedeapsă complementară de 3 ani.
3. Un alt aspect de nelegalitate invocat de Parchet îl constituie modalitatea de individualizare a executării pedepsei rezultante la care a fost condamnat inculpatul C., respectiv suspendarea condiţionată.
Potrivit art. 81 alin. (2) C. pen. din 1969, suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi c). Or, s-a arătat că pentru inculpatul C. pedeapsa rezultantă în urma aplicării dispoziţiilor legale privind concursul de infracţiuni este de 3 ani închisoare.
4. Sub un ultim aspect, Ministerul Public apreciază pedeapsa aplicată inculpatului A. ca fiind netemeinică.
Astfel, raportat la conduita procesuală a inculpatului, la ansamblul activităţii infracţionale, la antecedentele penale ale acestuia (condamnare definitivă la pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 99/2017 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru fapte de acelaşi gen), s-a apreciat că aplicarea unor pedepse în cuantumul minim prevăzut de lege şi contopirea cu pedeapsa anterioară, fără aplicarea vreunui spor, nu este în măsură să realizeze scopul pedepsei, aşa cum este acesta prevăzut de legea penală.
Prin motivele de apel formulate de Statul Român reprezentat de ANAF prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, s-au solicitat următoarele:
În principal, s-a solicitat admiterea apelului, rejudecarea cauzei şi pe fond, admiterea în totalitate a cererilor părţii civile în sensul de a se dispune obligarea inculpaţilor astfel:
1. obligarea în solidar a inculpaţilor D. şi A., la plata prejudiciului în cuantum de 252.260 RON, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate de la data săvârşirii faptei până la data achitării integrale a sumei datorate, în conformitate cu prevederile art. 173, 174 şi 176 din C. proc. fisc. ;
2. obligarea în solidar a inculpaţilor C. şi A., în solidar, la plata prejudiciului în cuantum de 739.560 RON la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data săvârşirii faptei şi până la data achitării integrale a sumei datorate, în conformitate cu prevederile art. 173, 174 şi 176 din C. proc. fisc. ;
3. obligarea în solidar a inculpaţilor F., A., C. şi S.C. G. S.R.L, în solidar şi cu H. la plata accesoriilor fiscale aferente debitului de 130.605 RON achitat, accesorii fiscale reprezentând dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate de la data săvârşirii faptei şi până la data achitării integrale a sumei datorate, în conformitate cu prevederile art. 173, 174 şi 176 din C. proc. fisc. ;
4. obligarea inculpatei F., în solidar cu inculpatul I. şi în solidar şi cu G. S.R.L la plata accesoriilor fiscale aferente debitului de 83.000 RON achitat, accesorii fiscale reprezentând dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data săvârşirii faptei şi până la data achitării integrale a sumei datorate, în conformitate cu prevederile art. 173, 174 şi 176 din C. proc. fisc.
În ceea ce priveşte măsurile asigurătorii, s-a solicitat admiterea cererilor de instituire a măsurilor asigurătorii după cum urmează:
- instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor inculpaţilor D. şi A., instituirea poprii asupra sumelor datorate cu orice titlu de către un terţ inculpaţilor D. şi A. precum şi instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor D. şi A., până la concurenţa pagubei compusă din debitul în cuantum de 252.260 RON, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate de la data săvârşirii faptei până la data achitării integrale a sumei datorate, în conformitate cu prevederile art. 173, 174 şi 176 din C. proc. fisc. ;
- instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor inculpaţilor C. şi A., instituirea poprii asupra sumelor datorate cu orice titlu de către un terţ, inculpaţilor C. şi A., precum şi instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor C. şi A., până la concurenţa pagubei compusă din debitul în cuantum de 739.560 RON, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate de la data săvârşirii faptei şi până la data achitării integrale a sumei datorate, în conformitate cu prevederile art. 173, 174 şi 176 din C. proc. fisc. ;
- instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor inculpaţilor, instituirea poprii asupra sumelor datorate cu orice titlu de către un terţ inculpaţilor F., A., C., H. şi S.C. G. S.R.L. precum şi instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor F., A., C. şi H. până la concurenţa accesoriilor fiscale aferente debitului de 130.605 RON achitat, accesorii fiscale reprezentând dobânzile şi penalităţile de întârziere, calculate de la data săvârşirii faptei şi până la data achitării integrale a sumei datorate, în conformitate cu prevederile art. 173, 174 şi 176 din C. proc. fisc. ;
- instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor inculpatelor F. şi S.C. G. S.R.L., instituirea poprii asupra sumelor datorate cu orice titlu de către un terţ inculpatelor F. şi S.C. G. S.R.L. precum şi instituirea sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpatelor F. şi S.C. G. S.R.L., până la concurenţa accesoriilor fiscale aferente debitului de 83.000 RON achitat, accesorii fiscale reprezentând dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data săvârşirii faptei şi până la data achitării integrale a sumei datorate, în conformitate cu prevederile art. 173, 174 şi 176 din C. proc. fisc.
În subsidiar, apelanta parte civilă a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la instanţa de fond, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia, în vederea pronunţării şi asupra cererii de instituire a măsurilor asigurătorii formulate de partea civilă.
În esenţă, prin motivele de apel s-a arătat că este criticată sentinţa penală atacată, nr. 23/05.04.2021, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, pentru că instanţa de fond nu a analizat toate cererile părţii civile, aceasta echivalând cu o nerezolvare a laturii civile şi, în acelaşi timp, a apreciat în mod greşit probele administrate în cauză.
S-a menţionat că sunt incidente dispoziţiile art. 254 Noul C. proc. pen., care reglementează condiţiile instituirii măsurii asigurătorii a popririi, iar potrivit art. 11 din Legea nr. 241/2005 "în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie."
Aşadar, a susţinut că instanţa ar fi trebuit să dispună măsuri asigurătorii asupra bunurilor tuturor inculpaţilor condamnaţi în cauză, pentru a se asigura acoperirea prejudiciului produs în cauză prin faptele pentru care au fost condamnaţi inculpaţii. Măsurile asigurătorii instituite în cursul urmăririi penale vizează doar bunurile inculpatului A.. În ceea ce priveşte măsurile asigurătorii instituite asupra bunurilor S.C. G. S.R.L., această măsură este lipsită de eficientă juridică la data pronunţării hotărârii apelate, pentru că această societate a fost radiată, procesul penal încetând în ceea ce o priveşte tocmai pentru acest considerent.
Totodată, s-a arătat că nici în ceea ce priveşte pretenţiile părţii civile, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra tuturor capetelor de cerere, aceasta echivalând cu o nesoluţionare a laturii civile a cauzei, ce atrage în opinia apelantei casarea şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
Şi în ceea ce priveşte cererea de obligare în solidar a inculpaţilor F., C., H., S.C. B. S.R.L, S.C. E. S.R.L la plata debitului de 130.605 RON, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate de la data săvârşirii faptei şi până la data achitării integrale a sumei datorate, în conformitate cu prevederile art. 173, 174 şi 176 din C. proc. fisc. , pagubă adusă bugetului de stat prin activitatea infracţională a inculpaţilor, s-a arătat că în mod greşit instanţa nu a obligat inculpaţii F. şi C. la plata accesoriilor fiscale aferente debitului de 130.605 RON, achitat de către H.
A mai arătat că în ciuda faptului că prin Sentinţa penală nr. 38/17.05.2018, Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că debitul de 130.605 RON a fost achitat de H., aceasta fiind obligată la plata accesoriilor fiscale aferente acesteia, însă, prejudiciul de 130.605 RON şi accesorii fiscale aferente au fost produse prin activitatea inculpaţilor F., C., H., S.C. B. S.R.L, S.C. E. S.R.L, H. fiind doar complice la evaziunea fiscală. Aşadar acest prejudiciu fiind produs de toţi cei arătaţi mai sus, s-a apreciat că F. şi C., (exceptând societăţile comerciale deja radiate la data pronunţării hotărârii) ar trebui obligaţi în solidar cu inculpata H. la plata accesoriilor fiscale aferente debitului de 130.605 RON achitat, pentru că prejudiciul a fost produs bugetului de stat, în solidar.
În opinia apelantei parte civilă, prin soluţia pronunţată de instanţa de fond se ajunge la situaţia în care complicele la o infracţiune să fie obligat la plata întregului prejudiciu produs prin infracţiune, iar autorii infracţiunii sa fie exoneraţi de la plata oricărui prejudiciu pe care l-au produs în solidar cu complicele, fiind condamnaţi pentru infracţiunile ce au produs prejudiciul deşi la data pronunţării hotărârii acesta nu fusese achitat integral.
S-a susţinut că acelaşi raţionament juridic se impune şi în ceea ce priveşte cererea părţii civile de a dispune obligarea inculpaţilor I., F. şi S.C. G. S.R.L, în solidar la plata accesoriilor aferente sumei de 83.000 RON achitată de inculpatul I. la data de 22.11.2017, accesorii ce urmează a fi calculate în conformitate cu prevederile art. 173, 174 şi 176 din C. proc. fisc. , de la data săvârşirii faptei şi până la data plaţii, respectiv 22.11.2017.
Astfel, au precizat că deşi prin sentinţa penală cu 38/17.05.2018 Curtea de Apel Alba Iulia a reţinut că debitele de 83.000 RON şi 130.605 RON au fost achitate, accesoriile fiscale aferente acestora nu au fost achitate, iar prin sentinţa apelată F. a fost condamnată pentru infracţiunea de evaziune fiscala prin care s-a produs acest prejudiciu. Se consideră că, la fel şi în această situaţie, se ajunge la situaţia în care inculpatul I., în calitate de complice, a fost obligat la plata pagubei (debit şi accesorii fiscale aferente) iar autorii faptei, deşi condamnaţi pe latură penală pentru aceleaşi fapte, nu sunt obligaţi la plata niciunui prejudiciu şi nici nu există măsuri asigurătorii asupra bunurilor acestora.
În aceste condiţii, s-a susţinut că este neîntemeiată dispoziţia de restituire către inculpata F. a sumei de 1000 RON, depusă la Trezoreria Municipiului Craiova, potrivit chitanţei seria x nr. x din 23.11.2017, reprezentând prejudiciu în Dosarul nr. x/2016.
De asemenea, s-a precizat că în mod greşit instanţa de fond a exonerat de la plata despăgubirilor civile inculpata S.C. G. S.R.L., despăgubiri solicitate la punctele 3 şi 4 din cererea de constituire ca parte civilă.
Cu privire la inculpatele S.C. E. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. s-a arătat că este incident cazul prevăzut de art. 16 alin. .1 lit. f) C. proc. civ..penală, acestea fiind radiate la data pronunţării hotărârii, însă S.C. G. S.R.L. nu este radiată în prezent. Mai mult decât atât, S.C. G. S.R.L. a fost condamnată tocmai pentru faptele de evaziune fiscală prin care a fost produs acest prejudiciu - debit în cuantum de 213.605 RON (130.605 RON + 83.000 RON), fapta fiind descrisă la pagina 135 din hotărâre, însă prin sentinţă, această inculpată este exonerată în mod greşit de la plata despăgubirii datorate bugetului de stat.
În ceea ce priveşte modul de calcul al accesoriilor fiscale aferente debitului principal, s-a arătat că instanţa a dispus obligarea inculpaţilor la plata debitului la care se adaugă accesoriile fiscale, arătând doar data până la care urmează a fi calculate acestea, fără sa precizeze care este data de la care urmează a fi calculate aceste accesorii. Or, în lipsa precizării acestei date, organele fiscale nu pot pune în executare dispozitivul prezentei hotărâri, aceste dobânzi şi penalităţi urmând a fi calculate pentru un interval cuprins între data săvârşirii faptei (data scadenţei obligaţiei fiscale) şi data achitării integrale a prejudiciului.
Astfel, s-a susţinut că accesoriile fiscale sunt datorate de la data săvârşirii faptei până la data achitării integrale a debitului având în vedere următoarele dispoziţii legale: art. 1381 din Noul C. civ. prevede, art. 1386, alin. (2) din Noul C. civ. şi prevederile art. 173, 174 şi 176 privind Codul de procedură fiscală (Legea nr. 207/2015) care fac referire tot la termenul de scadenţă, fiind necesar a fi stabilită data de la care curg aceste accesorii, precum şi Decizia nr. 17/2015 pronunţată de ICCJ în recurs în interesul legii.
În concluzie, s-a solicitat admiterea apelului, urmând a se dispune în principal casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond şi, în subsidiar, casarea în parte a sentinţei apelate şi admiterea cererilor părţii civile aşa cum au fost formulate.
Prin motivele de apel formulate de apelantul C. s-a solicitat:
- achitarea inculpatului C. pentru infracţiunile imputate prin Rechizitoriul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, în temeiul art. 396 alin. (5) şi art. 16 lit. a), b) C. proc. pen.
În motivare, apelantul inculpat C. a arătat următoarele:
1. S-a susţinut că sentinţa instanţei de fond este nemotivată.
În esenţă, s-a arătat că în sentinţa atacată nu s-au examinat concret apărările sale; aceasta conţine o veritabilă copiere a rechizitoriului; nu sunt examinate probele administrate în cursul judecaţii; nu există o identificare concretă a acţiunilor sale în acord cu elementele de tipicitate obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor reţinute în sarcina sa; nu se analizează apărarea inculpatului cu privire la lipsa elementului subiectiv, la absenţa oricărei puteri efective de decizie a sa în privinţa operaţiunilor comerciale ale B., la necunoaşterea operaţiunilor şi efectelor lor fiscale.
2. În ceea ce priveşte solicitarea de achitare pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului C. (evaziune fiscală în formă continuată şi delapidare în formă continuată), s-au arătat următoarele:
- în legătura cu societatea B. s-a arătat că a avut întocmită o fişă a postului care arăta clar care sunt responsabilităţile sale şi nu a fost niciodată director sau administrator al acestei societăţi şi nu a negociat sau luat efectiv vreo decizie de administrare.
- inculpatul nu a efectuat nicio înregistrare în contabilitatea societăţii, nu a semnat situaţii financiare şi nu a luat decizii în acest sens, nu există nicio dovadă că a avut efectiv vreo putere decizională, că a negociat ceva concret.
- infracţiunea de evaziune fiscală nu poate subzista în cazul său, nici în ceea ce priveşte latura obiectivă (nu a fost administrator sau persoana de decizie în drept sau fapt, nu a efectuat înregistrări contabile, nu a semnat situaţii fiscale, nu a avut un drept efectiv de decizie), dar nici în ceea ce priveşte latura subiectivă, întrucât infracţiunea se comite cu intenţie directă, calificată prin scop, pentru a se sustrage de la plata obligaţiilor fiscale.
Prin motivele de apel formulate de apelanta inculpată D., s-a solicitat:
- în teză principală, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., coroborat cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, faţă de lipsa motivării şi lipsa unei cercetări efective a cauzei.
- în teză secundară, s-a solicitat, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri, de achitare a inculpatei, având în vedere că:
(i) fapta nu este prevăzută de legea penală, (ii) nu este comisă cu vinovăţia ceruta de lege (iii) nu există probe ca subsemnata ar fi comis o infracţiune.
- în teză terţiară, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate, în sensul înlăturării dispoziţiei privind emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei şi menţinerii liberării condiţionate a inculpatei din executarea pedepsei de 4 ani închisoare.
În ce priveşte latura civilă a procesului, inculpata D. a solicitat:
- în teză principală, s-a solicitat respingerea acţiunii civile formulate de către ANAF, ca inadmisibilă;
- în teză secundară, s-a solicitat lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile formulate de către ANAF, ca urmare a soluţiei de achitare a inculpatei în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.
- în teză terţiară, respingerea acţiunii civile formulate de către ANAF, ca nefondată, urmare a soluţiei de achitare a inculpatei în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a sau lit. c) C. proc. pen.
În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta inculpată D., prin avocat, în esenţă, a arătat următoarele:
Cu privire la teza principală, prin care, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., coroborat cu art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă, s-a susţinut că:
- sentinţa instanţei de fond nu este motivată, având mai degrabă aspectul unui act discreţionar decât al rezultatului unui proces logic şi juridic de analiză ştiinţifică a probelor administrate în scopul aflării adevărului şi pentru stabilirea acestuia;
- considerentele hotărârii sunt identice cu considerentele rechizitoriului;
- sentinţa atacată nu cuprinde motivele pentru care apărările inculpatei D. au fost înlăturate;
- în speţă, standardele de motivare a hotărârii instanţei de fond nu au fost atinse şi, deşi, formal, există o parte expozitivă a hotărârii, aceasta nu face decât să reia rechizitoriul, cuprinde contradicţii evidente şi nu face nicio analiză a probelor sau a apărărilor inculpatei;
- judecătorul fondului a soluţionat cauza cu încălcarea, ignorarea sau aplicarea greşită a legii, fără a stabili o stare de fapt corectă, preluând doar, cuvânt cu cuvânt, starea de fapt descrisă în rechizitoriu;
- în faţa instanţei de fond nu a avut loc o judecată efectivă, astfel că acest grad de jurisdicţie nu poate fi luat în considerare, în contextul în care instanţa de fond nu a analizat efectiv cauza, nu a răspuns argumentat la apărările inculpatei şi nu a analizat probele existente la dosar, ci doar a preluat susţinerile Parchetului.
Printr-o teză secundară, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri, de achitare a inculpatei, având în vedere că:
(i) fapta nu este prevăzută de legea penală, (ii) nu este comisă cu vinovăţia ceruta de lege (iii) nu există probe ca subsemnata ar fi comis o infracţiune.
Aşadar, în al doilea rând, prin motivele de apel s-a susţinut că din cuprinsul sentinţei atacate lipsesc orice raţionamente vizând calificarea activităţilor desfăşurate de către inculpata D. ca unele care să conducă la concluzia calităţii de administrator de fapt, întreaga argumentaţie a judecătorului fondului vizând, în realitate, un alt inculpat.
În acelaşi registru, judecătorul fondului nu realizează o corespondenţă între faptele imputate inculpatei D. şi norma de incriminare a infracţiunii de evaziune fiscală, atât din perspectiva laturii obiective, cât şi din perspectiva laturii subiective.
În al treilea rând, s-a arătat că hotărârea fondului nesocoteşte principiului in dubio pro reo, fiind evident că nu există nicio probă din care să rezulte că D. ar fi înregistrat sau ar fi dispus înregistrarea în contabilitatea societăţii B. S.R.L. a vreunor documente contabile, indiferent de realitatea sau activitatea operaţiunilor înscrise în astfel de documente.
Printr-o teză terţiară, apărătorul inculpatei D. a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate, în sensul înlăturării dispoziţiei privind emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei şi menţinerii liberării condiţionate a subsemnatei din executarea pedepsei de 4 ani închisoare.
Sub acest aspect, s-a arătat că nu există niciun motiv pentru care măsura liberării condiţionate a inculpatei să nu fie menţinută, atâta vreme cât pedeapsa rezultantă aplicată nu depăşeşte pedeapsa în executarea căreia s-a aflat inculpata, iar condiţiile liberării condiţionate sunt în continuare îndeplinite - acestea vizând exclusiv îndeplinirea fracţiei prevăzute de lege şi conduita inculpatei pe perioada executării pedepsei, iar nu faptele pentru care au fost aplicate pedepse.
În ceea ce priveşte latura civilă a procesului, inculpata D. a solicitat:
- în teză principală, respingerea acţiunii civile formulate de către ANAF, ca inadmisibilă;
Sub acest aspect, s-a arătat că în lipsa derulării unei proceduri fiscale prin care să se stabilească obligaţii fiscale datorate bugetului de stat, acţiunea civilă nu poate fi promovată. În condiţiile în care raportul de inspecţie fiscală efectuat la B. S.R.L. nu a modificat bazele de impunere, iar un alt raport sau decizie de impunere nu există, acţiunea civilă este inadmisibilă.
- în teză secundară, s-a solicitat lăsarea nesoluţionată a acţiunii civile formulate de către ANAF,
Astfel, în ipoteza pronunţării unei soluţii de achitare în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., s-a solicitat instanţei ca în baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., să lase nesoluţionată acţiunea civilă exercitată în cauză.
- în teză terţiară, s-a solicitat respingerea acţiunii civile formulate de către ANAF, ca nefondată, urmare a soluţiei de achitare a inculpatei în temeiul art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a sau lit. c) C. proc. pen.
În primul rând, urmare a constatării lipsei vinovăţiei inculpatei s-a solicitat respingerea acţiunii civile formulate în cauză, ca nefondată, în temeiul art. 397 alin. (1) rap. la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., iar în al doilea rând, inculpata nefiind autorul infracţiunii de evaziune fiscală, s-a solicitat de asemenea respingerea acţiunii civile formulate în cauză, ca nefondată, în temeiul dispoziţiilor art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen.
Prin motivele de apel formulate de apelantele inculpate F. şi S.C. G. S.R.L., s-au solicitat următoarele:
a) în primă teză, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., coroborat cu, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă;
b) în teza secundară, în temeiul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri, de achitare, având în vedere ca fapta nu este prevăzută de legea penală, respectiv nu există probe că inculpatele ar fi comis o infracţiune;
c) în teză terţiară, admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei hotărâri de încetare a procesului penal, în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., art. 10 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 241/2005, art. 5 C. pen., ca urmare a achitării prejudiciului mai mic de 50.000 euro;
d) într-o a patra teză:
(i) pentru persoana fizică F., desfiinţarea hotărârii şi pronunţarea unei noi hotărâri de aplicare a pedepsei amenzii, în temeiul art. 10 alin. (1) şi art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005 sau, în subsidiar, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate, în sensul înlăturării pentru F. a dispoziţiei privind emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei şi menţinerea liberării condiţionate a acesteia din executarea pedepsei cu închisoarea;
(ii) pentru persoana juridică G. S.R.L., admiterea apelului, desfiinţarea în parte a sentinţei atacate, în sensul constatării ca executată a pedepsei amenzii de 60.000 RON şi înlăturarea soluţiei de menţinere a măsurii asigurătorii a sechestrului.
În dezvoltarea motivelor suplimentare de apel depuse la dosarul cauzei pentru termenul din 2.11.2021, apărătorul ales al apelantelor inculpate F. şi S.C. G. S.R.L., în ceea ce priveşte solicitarea de casare şi trimiterea cauzei spre rejudecare, precum şi solicitarea de pronunţare a unei hotărâri de achitare.
Astfel, se reţine că prin motivele de apel formulate de apelantele inculpate F. şi S.C. G. S.R.L., în ceea ce priveşte primele două teze invocate, s-au arătat în esenţă următoarele:
În primul rând s-a arătat că hotărârea pronunţată prin Sentinţa penală nr. 23 din data de 05 aprilie 2021 de către Curtea de Apel Alba Iulia în ceea ce priveşte soluţia de condamnare a inculpatelor F. şi S.C. G. S.R.L. nu este motivată.
Hotărârea judecătorească nu cuprinde argumentele pentru care instanţa de judecată a înlăturat apărările formulate, apărări ce au constat atât în declaraţiile inculpatei F., cât şi în probele administrate în faza de urmărire penală, readministrate în etapa judecăţii, precum şi în probele noi, administrate nemijlocit, ce demonstrau o alta situaţie de fapt decât cea stabilită de către procuror.
În ceea ce priveşte solicitare privind pronunţarea unei hotărâri de achitare, se reţine că apelantele inculpate au menţionat prin motivele de apel următoarele aspecte:
S-a susţinut că prin rechizitoriul Parchetului de de lângă Curtea de Apel Craiova, acuzaţia formulată de către procuror şi preluată de către instanţa de fond a vizat existenţa unei infracţiuni de evaziune fiscală, în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, respectiv, evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.
Din examinarea elementelor de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală, în forma reţinută, rezultă că elementul material al laturii obiective este caracterizat prin evidenţierea în actele contabile a unor cheltuieli care nu au la baza operaţiuni reale.
S-a susţinut că probele administrate de către procuror şi care trebuiau evaluate de către instanţa de fond, trebuiau să dovedească faptul că înregistrarea cheltuielilor în contabilitatea societăţii, care au fost de natură să modifice baza impozabilă cu efectul diminuării impozitului pe profit, nu au avut la baza operaţiuni reale. Altfel spus, trebuia probat că societatea G. S.R.L. a efectuat plăţi, dar nu a beneficiat de prestarea activităţilor descrise în cuprinsul contractelor de prestări servicii încheiate.
În consecinţă, s-a solicitat să se dispună achitarea inculpatelor F. şi S.C. G. S.R.L. cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. (1) din C. pen.
În ceea ce priveşte solicitarea de pronunţare a unei hotărâri de încetare a procesului penal, în temeiul art. 10 din Legea nr. 241/2005 (forma în vigoare la data faptelor), prin motivele suplimentare de apel formulate de apărătorul ales al apelantelor inculpate F. şi S.C. G. S.R.L., s-a solicitat să se observe că prejudiciul în cuantum total de 213.000 RON reprezentând TVA şi impozit pe profit aferent celor 3 facturi cu privire la care s-au formulat acuzaţiile reprezintă mai puţin de 50.000 euro, devenind astfel incidenţă cauza de nepedepsire reglementată în art. 10 din Legea nr. 241/2005 - forma în vigoare la data faptelor.
În ceea ce priveşte solicitarea persoanei fizice de aplicare a pedepsei amenzii şi teza subsidiara privind înlăturarea dispoziţiei privind emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei şi menţinere a liberării condiţionate, s-a arătat că independent de contribuţia apelantei, F. la achitarea prejudiciului, din sentinţa apelată rezultă fără putinţă de tăgadă că acesta a fost acoperit integral.
Având în vedere dispoziţiile actuale ale Legii nr. 241/2005, pedeapsa care poate fi aplicată conform art. 10 în cazul în care prejudiciul este mai mic de 50.000 euro şi este achitat este amenda penală, iar nu închisoarea. Prin urmare, instanţa a pronunţat o pedeapsă cu închisoarea, hotărârea fiind nelegală din această perspectivă.
Într-o ultimă teză, subsidiară, întrucât apelanta F. a fost liberată condiţionat, s-a solicitat menţinerea beneficiului liberării condiţionate, arătându-se că ulterior liberării condiţionate a inculpatei din executarea pedepsei anterioare, Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa apelată.
S-a arătat că pe cale jurisprudenţială s-a acceptat posibilitatea menţinerii liberării condiţionate a persoanei care după liberare a fost judecată pentru o infracţiune concurentă, cu condiţia esenţială ca pedeapsa aplicată pentru infracţiunea judecată ulterior sau pedeapsa rezultantă să nu fie mai mare decât pedeapsa din a cărei executare persoana a fost liberată condiţionat, condiţie îndeplinită în cauză.
Referitor la solicitarea G. S.R.L. de constatare ca executată a pedepsei amenzii de 60.000 RON şi de înlăturarea a măsurii asigurătorii a sechestrului, s-a arătat că S.C. G. S.R.L. a achitat amenda de 60.000 RON aplicată prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, modificată prin Decizia nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2014 la data de 17.12.2018, prin OP nr. x În consecinţă, instanţa urmează să constate ca executată pedeapsa aplicată.
De asemenea, întrucât prejudiciul a fost achitat, iar instanţa de fond a reţinut acest aspect, s-a susţinut că nu se justifică menţinerea măsurii asigurătorii pentru suma care a fost deja recuperată.
Prin motivele de apel formulate de apelantul inculpat A., în esenţă, s-a criticat faptul că:
1. - Hotărârea este complet lipsită de motivare. Astfel, în principal, s-a solicitat admiterea apelului cu consecinţa desfiinţării hotărârii pronunţate, sub acest aspect arătându-se că:
- judecătorul fondului s-a mărginit sa reproducă rechizitoriul în mod repetat, acesta neputând ţine loc de motivare pentru infracţiunile reţinute în sarcina apelatului;
- prin neanalizarea probaţiunii esenţiale din faza judecăţii, ci doar pe cele din faza de urmărire penală, apelantului i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil;
- hotărârea reproduce aproape integral cele 102 pagini ale rechizitoriului, respectând inclusiv semnele de punctuaţie şi nu aminteşte niciuna din probele administrate în mod nemijlocit în faţa instanţei de fond;
- hotărârea pronunţată este reprezentată de reproducerea a 67,6 % a rechizitoriului, precum şi reproducerea a 31,4% din hotărârea de condamnare pronunţată în dosarul din care s-a disjuns prezenta cauza.
2. - instanţa nu a verificat şi nu a stabilit de o maniera efectivă, elementele de probatoriu ale prezentei cauze care conduc la concluzia că A. ar fi fost administratorul S.C. B. S.R.L.
Astfel, în ceea ce priveşte calitatea de administrator reţinută de prima instanţă, s-a arătat că:
- referitor la contractul de cesiune încheiat în data de 09.11.2016, prin care WWWWW. a cesionat toate părţile sociale către BB., realitatea probatorie rezultată din depoziţia martorei WWWWW., expertiza grafologica extrajudiciară şi expertiza contabilă, precum şi înscrisul Contract de asistenţă juridică, precum şi înscrisurile înaintate de ORC Mehedinţi şi încheierile judecătorului delegat relevă o realitate contrară celei reţinute prin hotărâre. WWWWW. şi-a cesionat părţile sociale în deplină cunoştinţă de cauză, întocmind în acest sens un contract de asistenţă juridică cu apelanta.
- potrivit obligaţiilor asumate prin contractul de asistenta juridica, avocatul A. era obligat să redacteze actul constitutiv actualizat, contractul de cesiune şi să depună actele la ORC Mehedinţi, astfel că activitatea acestuia a fost una avocaţială, dovedită inclusiv cu contract de asistenţă juridică. Atât timp cât A. a acţionat în limitele unui mandat avocaţial sub acest aspect nu pot fi reţinute aceste considerente pentru a stabili că acesta ar fi devenit un reprezentant permanent al persoanei juridice străine BB.
A arătat că judecătorul fondului nu lămureşte în nicio măsură administrarea lui BB., reprezentanţii acesteia şi în mod special situaţia lui KKKKKK., persoana în legătură cu care toţi martorii au declarat ca s-au făcut repetatele negocieri de vânzare reţinute în cauză şi în esenţă că era administratorul de fapt al societăţii, ceea ce exclude calitatea aceasta pentru A.. Deşi s-au făcut probe privind implicarea lui KKKKKK., chiar fiica acestuia, inculpata D. arătând ca societatea era a tatălui său, instanţa nu examinează acest aspect de noutate, rezultat din cercetarea judecătorească, necunoscut chiar şi instanţei civile care a soluţionat antrenarea răspunderii în cadrul insolvenţei. Or, probaţiunea arată că activitatea societăţii era decisă de KKKKKK., fără a evidenţia vreo legătură cu avocatul A.
A mai specificat că faptul că nu s-a considerat că inculpatul A. a prestat strict activitate profesională se datorează faptului că nu a prezentat un contract de asistenţă juridică în formă scrisă încheiat cu clientul BB., întrucât nu s-a întâlnit niciodată fizic cu un reprezentant al BB. pentru a semna acest contract şi a aşteptat sosirea în ţară a unui reprezentant aşa cum a fost anunţat, însă acest aspect nu a fost examinat de judecătorul cauzei.
A apreciat că hotărârea este nemotivată şi în sensul ca instanţa nu stabileşte acţiunile tipice obiectiv şi subiectiv aferente evaziunii fiscale şi spălării de bani, pretins săvârşite de inculpat, nu le identifică şi descrie ca atare. Faptul ca se reţine că inculpatul a acţionat ca un reprezentant al societăţii BB. punând în aplicare voinţa acesteia, chiar depăşind limitele discuţiei despre confuzia între client şi avocat, tot nu realizează condiţia de tipicitate obiectivă şi subiectivă pentru infracţiune (răspundere distinctă de cea materială aferentă procedurii de insolvenţă), mai ales ca societatea BB., cu existenţă reală, nu este inculpată penal şi nici măcar trasă la răspundere materială.
- nu rezultă că inculpatul ar fi făcut mai mult decât ce îi ceruse BB., nu rezultă ca ar fi controlat, urmărit, supravegheat activitatea persoanelor cărora, în numele şi la solicitarea BB., le dădea împuterniciri, nu rezultă ca s-ar fi implicat în activitatea acestora, în activitatea curentă a societăţii, în contractele semnate.
- forma de vinovăţie cerută pentru condamnarea inculpatului nu este asigurată, în condiţiile în care nu s-a reţinut că A. a ştiut cine este beneficiarul real (nedescoperit în procedura insolvenţei) şi nici că ar fi cunoscut ce acte concrete încheie împuterniciţii pentru societate, că ar fi controlat sau dirijat sau participat la activitatea lor.
- de asemenea, spălarea de bani nu e tipică dacă nu se urmăreşte disimularea şi crearea unui circuit pentru beneficiarul real;
- în privinţa acuzaţiei de spălare de bani, contrar celor stabilite prin rechizitoriu, nu rezultă vreo implicare a lui A. în tranzacţiile efective ale societăţii. Acesta nu a beneficiat de niciun leu din această sumă de bani, nu a dispus nicio plată, nu a semnat niciun contract ori factură, neavând nici măcar la cunoştinţă despre existenţa acestora.
- A. personal nu a împuternicit nicio persoană să încheie tranzacţii, împuternicirea emanând de la asociatul unic BB. - în cauză, nu ne găsim în prezenţa unei infracţiuni de spălare de bani întrucât provenienţa sumelor de bani este una licită, respectiv vânzarea - cumpărarea cu societatea T. S.A.
- din probe nu rezultă faptul că banii cu care FF. a achiziţionat terenul proveneau din infracţiunea de înşelăciune comisă de către XXXXX. în dauna JJ.
- s-a mai susţinut că instanţa face o greşită aplicare a Deciziei nr. 102 din 17.02.2021 în privinţa calităţii de administrator, căci nu mai verifică în nicio măsură calitatea de administrator a lui A., mărginindu-se să reproducă hotărârea civilă de antrenare a răspunderii şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 102/17.02.2021. Prin sentinţa de antrenare a răspunderii, judecătorul reţine că nu a putut stabili existenţa reală a societăţii BB. (ceea ce s-a făcut în procesul penal) şi că SSSSS. a condus contabilitatea, nu inculpatul, că activitatea societăţii nu a fost conformă cu obiectul de activitate, că nu s-au prezentat actele contabile către organele fiscale; în apel s-a reţinut clar că A. nu a administrat nemijlocit societatea comercială, că responsabilitatea aparţine solidar persoanelor substituite şi că singura faptă de natură a atrage răspunderea sa pentru generarea unei situaţii de insolvenţă este că numitul C. a ridicat din bancă o sumă de bani folosind astfel în interes propriu bunurile societăţii, ceea ce a creat premisele insolvabilităţii.
- s-a mai invocat prin motivele de apel că hotărârea încalcă principiul autorităţii de lucru judecat în condiţiile în care în civil s-a stabilit care este fapta săvârşită (care nu e infracţiune) şi că inculpatul nu a ţinut contabilitatea şi nu a dat dispoziţii de înregistrare, nu a mărit fictiv pasivul, nu a realizat şi înregistrat operaţiuni fictive, fiind astfel atrasă pentru aceeaşi persoană răspunderea penală pentru fapte de care a fost exonerat în hotărârea civilă. Consecinţa cea mai vătămătoare a încălcării acestui principiu se regăseşte în privinţa laturii civile, în această manieră prejudiciul fiind în mod efectiv dublat, căci pe de o parte, prin hotărârea civilă există o obligaţie de plată a acestuia, iar prin sentinţa penală, această obligaţie este juxtapusă, ajungându-se ca în mod efectiv A. să fie obligat la plata unui prejudiciu ce depăşeşte cu mult toate datoriile înregistrate de societate.
- din probele administrate în cauză nu rezultă că A. cunoştea despre existenţa obligaţiilor de plată, că a dat dispoziţii să se înregistreze operaţiuni fictive pentru mărirea pasivului, etc. Nefiind făcută, dincolo de orice dubiu, proba cunoaşterii, nu poate subzista acest element constitutiv al infracţiunii, şi în consecinţă, nu poate exista evaziune fiscală.
- din perspectiva activităţii avocaţiale, hotărârea face o greşită interpretare a condiţiilor ad validitatem şi ad probationem ale contractului de asistenţă juridică. S-a făcut dovada existenţei a unor repetate mandate (procuri) trimise de către administratorul societar BB. (conform documentelor ORC aflate în original la dosarul cauzei) către Cabinet Avocat A.. Absenţa în formă fizică a contractului nu este în măsură să facă dovada faptului că nu s-a acţionat în calitate de avocat întrucât din suma procurilor a căror existenţă a fost demonstrată rezultă un mandat avocaţial. Faptul că acesta nu a îmbrăcat forma scrisă, cu raportare la condiţiile Legii nr. 51/1995 şi ale statutului profesiei de avocat, nu reprezintă o condiţie care să înlăture realitatea că A. a acţionat în calitate de avocat.
- în concluzie, pentru motivele arătate în scris, s-a susţinut că apelantul inculpat A. a acţionat în calitate de avocat al BB.
- având în vedere toate probele arătate, respectiv declaraţiile tuturor martorilor din care rezultă că A. nu a avut nicio implicare în activitatea desfăşurată de B., concluziile expertului din care rezultă ca nu a semnat niciun document bancar sau contabil, că nu a retras sau primit vreodată sume de bani de la această societate, s-a solicitat să se constate că nu există nicio probă din care să rezulte că A. avea calitatea de administrator de fapt al societăţii B.. În consecinţă, s-a susţinut că faptele de delapidare, evaziune fiscală şi spălarea banilor nu există.
- în baza art. 396 alin. (1) şi 5 C. proc. pen., pentru motivele arătate pe larg, s-a solicitat admiterea apelului, cu consecinţa:
- achitării inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscala în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. (1), lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005; - de asemenea, s-a solicitat achitarea inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziunea fiscala în formă continuată, prevăzută şi pedepsită de art. 48 alin. (1), lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005; - s-a solicitat achitarea inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare în forma continuată, prev. de art. 308 rap. la art. 295 alin. (1) C. pen.
- totodată, s-a solicitat, în baza dispoziţiilor art. 396 alin. (1) şi 5, raportat la art. 16, alin. (1), lit. b), teza a II-a C. proc. pen., admiterea apelului, cu consecinţa achitării inculpatului A., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 656/2002.
În ceea ce priveşte latura civilă, apărarea inculpatului A. a solicitat respingerii acţiunii civile formulate împotriva sa, întrucât nu sunt întrunite elementele obligatorii prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal ori Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
S-au arătat următoarele:
- în privinţa sumei de 213.605 RON, cererea de constituire de parte civilă nu conţine niciun document obligatoriu, conform art. 93 Codul de procedură fiscală. În plus, s-a arătat că netemeinicia admiterii acestei cereri rezultă şi din adresa emisă de partea civilă ANAF MHG REG 48010/31.10.2019 care în mod expres arată:
"sumele menţionate de către dumneavoastră nu se regăsesc în evidenţa fiscală a contribuabilului A."
- şi cu privire la suma de 739.560,0 RON, la care se adăugă dobânzi şi penalităţi de întârziere, subzistă aceleaşi argumente expuse anterior reprezentate de lipsa unor dovezi de legală constituire a creanţei fiscale;
- s-a mai susţinut că admiterea acţiunii civile este netemeinică întrucât nimeni nu poate răspunde pentru fapta altuia decât pentru condiţii strict şi limitativ prevăzute de lege, or, cercetarea judecătorească a dovedit că beneficiarul sumelor a fost KKKKKK., iar prin hotărâre au fost obligate persoanele inculpate la plata unei sume de care a beneficiat în mod exclusiv un terţ.
- s-a arătat că nu au fost luate în considerare adresa ANAF, expertiza tehnică judiciară efectuată de expertul LLLLLL., declaraţiile martorilor, declaraţia contabilului societăţii, etc., în sensul că A. nu se regăseşte în niciunul din documentele contabile ori documentele justificative verificate de către expert, precum şi că A. nu numai ca nu a efectuat nicio tranzacţie cu martorii, dar nici nu i-a cunoscut.
În finalul motivelor de apel, au mai fost invocate motive de casare vizând faptul că a existat un probatoriu solicitat şi nesoluţionat, respectiv un probatoriu încuviinţat şi neadministrat, fiind detaliate pe larg cererile de probe care în opinia apărării nu au fost soluţionate.
Prin completarea motivelor de apel formulate de apelantul intimat inculpat A. parte din aceleaşi critici ale apărării au fost dezvoltate, fiind enumerate astfel:
I. Nulitatea relativă a sentinţei pentru lipsa punerii în discuţia părţilor a chestiunii prealabile referitoare la autoritatea de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 126/2016, pronunţată de judecătorul sindic în Dosarul nr. x/2013/al al Tribunalului Mehedinţi, cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecare în temeiul art. 421 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., art. 6 din Convenţia EDO şi art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Conv. E.D.O.
II. Nelegalitatea sentinţei în ce priveşte reţinerea calităţii inculpatului A. de subiect activ al infracţiunilor de evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscala şi spălare de bani raportat la calitatea de administrator al B. S.R.L.
În final, făcându-se referire şi la jurisprudenţa în materie vizând angajarea răspunderii penale a administratorului de fapt sau de drept, apărarea inculpatului a susţinut, contrar celor reţinute de către prima instanţă în prezenta speţă, că răspunderea administratorului nu poate fi imputată obiectiv, fiind necesară constatarea şi probarea săvârşirii de către acesta de acţiuni care să îndeplinească latura obiectivă şi subiectivă ale infracţiunilor săvârşite. Or, s-a susţinut că toate probele administrate în dosar confirmă faptul că A. nu a realizat nicio acţiune concretă de administrare a societăţii B. S.R.L. în săvârşirea faptelor imputate prin rechizitoriu celorlalţi inculpaţi.
Având în vedere aceste considerente, s-a solicitat să se constate nelegalitatea sentinţei ca urmare a reţinerii unei răspunderi penale obiective în sarcina inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 şi spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.
În apel, cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 28.05.2021, fiind fixat prim termen în cauză la data de 21.09.2021, ocazie cu care, fiind încuviinţată cererea de amânare a cauzei pentru imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul ales al apelanţilor intimaţi inculpaţi A. şi C., cauza a fost amânată pentru termenul din 19.10.2021.
La termenul acordat, pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă de la acea dată şi constatând că la dosar au fost depuse cereri în probaţiune doar de către apelantul intimat inculpat A., instanţa de apel a dispus amânarea cauzei pentru termenul din data de 02.11.2021 în vederea depunerii la dosar de către reprezentantul Ministerului Public şi apărătorul ales al apelantelor inculpate F. şi S.C. G., a notelor de probatorii, astfel cum prevăd dispoziţiile legale.
La termenul din 02.11.2021, prealabil discutării cererilor de probe formulate în cauză, instanţa de apel a constatat că în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii H. şi I., prin încheierea din 26 aprilie 2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a dispus disjungerea cauzei şi formarea unui nou dosar, respectiv nr. x/2018, sens în care s-a pronunţat, ca efect al disjungerii, Sentinţa penală nr. 38 din data de 17 mai 2018, prin care s-a dispus încetarea procesului penal privind pe aceşti inculpaţi, sentinţă ce a rămas definitivă la data de 26 iunie 2018. În consecinţă, luând şi concluziile părţilor, Înalta Curte a dispus scoaterea din citativ şi respectiv din prezenta cauză, în calitate de intimaţi inculpaţi, a numiţilor H. şi I.
Prin încheierea din data de 02.11.2021, examinând cererile de administrare de probatorii formulate în cauză, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acea dată, Înalta Curte, după deliberare, a încuviinţat proba testimonială solicitată de Ministerul Public privind audierea martorei WWWWW., iar în ceea ce priveşte solicitarea Parchetului privind audierea inculpatului A., s-a arătat că acesta urmează a-şi exprima poziţia procesuală în acest sens, dreptul de a da declaraţie fiind un drept personal pe care doar inculpatul este în măsură să şi-l exercite prin poziţia procesuală pe care o exprimă în faţa instanţei în acest sens. A fost încuviinţată proba cu înscrisuri solicitată de apelantul inculpat A. constând în efectuarea unei adrese către Ministerul Justiţiei - Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară - Direcţia de Cooperare Judiciară Internaţională în Materie Penală, dispunându-se emiterea acestei adrese pentru a se comunica instanţei dacă ulterior adresei din data de 16.02.2021 emisă de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016 şi până în prezent, s-a primit un răspuns cu privire la cererea de asistenţă judiciară internaţională în materie penală adresată autorităţilor din Insulele Saint Vincent şi Grenadines.
Totodată, pentru motivele expuse în încheiere, au fost respinse cererile de probe formulate în cadrul probei cu înscrisuri de apelantul inculpat A., constând în: efectuarea unei adrese către ANAF - DGRFP CRAIOVA, pentru a se înainta o copie după RIF FDJ 105/30.10.2013 şi Decizia de impunere nr. x/30.10.2013; emiterea unei adrese către Tribunalul Dolj pentru se trimite o copie a hotărârii pronunţate în Dosarul nr. x/2016; încuviinţarea unei adrese către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi ca acesta sa acvireze la dosarul cauzei dosarul penal x/2016; emiterea unei adrese către IGPR cu privire la prezenţa în ţară a numitului MMMMMM.; efectuarea unui supliment la raportul de expertiză; a fost respinsă proba testimonială solicitată de apelantul inculpat A. constând în audierea martorilor CCCCCC. şi O.; s-a luat act că s-a renunţat la administrarea probei testimoniale constând în audierea martorilor NNNNNN. şi OOOOOO. solicitată de apelantul inculpat A.; s-a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de apelantele inculpate F. şi S.C. G. şi s-a constatat administrată prin depunerea actelor la dosarul cauzei.
În vederea administrării probatoriului încuviinţat în cauză, cauza a fost amânată pentru termenul din 14.12.2021, ocazie cu care s-a procedat la audierea martorei WWWWW.. Totodată, la acest termen, pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă, instanţa de apel a încuviinţat depunerea la dosar a înscrisurilor menţionate de apărătorul ales al apelantului intimat inculpat C., constând în două certificate de atestare fiscală privind societatea B. S.R.L, din anul 2012 şi în raport cu dispoziţiile art. 100 alin. (4) din C. proc. pen. Înalta Curte a respins cererea formulată de apelantul inculpat A. privind extinderea probaţiunii cu înscrisuri.
În vederea dezbaterilor pe fondul apelului, pricina a fost amânată pentru termenul din 18.01.2022, când s-au luat concluziile părţilor şi totodată, s-a dispus amânarea pronunţării pentru data de 15.03.2022 şi apoi pentru data de 12.04.2022.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de apel invocate, precum şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, Înalta Curte constată şi reţine următoarele:
I. Cu prioritate, Înalta Curte va analiza criticile vizând legalitatea hotărârii atacate şi care tind la o trimitere a cauzei spre rejudecare, respectiv cele privind nemotivarea sentinţei şi cel referitor la lipsa punerii în discuţia părţilor a autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri pronunţată de o instanţă civilă.
1. Referitor la motivul de apel comun invocat de inculpaţii A., C., D., F. şi S.C. G.. S.R.L. vizând lipsa motivării sentinţei penale atacate, fapt care, ca efect al lipsei unei cercetări judecătoreşti şi al încălcării garanţiilor prevăzute de art. 6 şi art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, ar determina potrivit susţinerilor acestora desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare conform art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte reţine următoarele:
Inculpaţii au invocat faptul că sentinţa nu este motivată, având aspectul unui act discreţionar întrucât copiază în întregime rechizitoriul emis în cauză, considerentele fiind identice cu ale acestuia şi nu întruneşte exigenţele de conţinut ale unei hotărâri judecătoreşti, nefiind analizate probele sau apărările invocate de către inculpaţi. Inculpatul A. a arătat că verificând sentinţa apelată prin intermediul unui program informatic s-a constatat că aceasta reproduce în proporţie de 67,6% conţinutul rechizitoriului, precum şi o altă hotărâre de condamnare pronunţată în legătură cu alţi inculpaţi trimişi iniţial în judecată în aceeaşi cauză, astfel încât se poate concluziona că hotărârea nu este motivată, nefiind rezultatul unei analize proprii a judecătorului cauzei.
Înalta Curte reaminteşte, în acord şi cu principiile care derivă din jurisprudenţa CEDO, că mai înainte de a constitui o problemă de întindere, de cantitate a argumentelor, motivarea hotărârii judecătoreşti reprezintă o chestiune ce ţine de determinarea convingerii că o cauză a fost efectiv examinată, atât sub aspectul probelor administrate, cât şi al celui referitor la apărările invocate de către părţi.
Prin jurisprudenţa instanţei europene s-a statuat în mod constant că prevederile art. 6 parag. 1 din Convenţie, impun, în esenţă, motivarea hotărârilor judecătoreşti, fără însă ca aceasta să însemne că instanţele ar trebui să dea un răspuns detaliat la fiecare argument al apărării (cauza Van de Hurk împotriva Olandei § 61), amploarea acestei obligaţii variind în funcţie de natura hotărârii, complexitatea şi circumstanţele cauzei. Definitoriu pentru noţiunea de proces echitabil este ca instanţa, chiar preluând argumente expuse anterior, să fi examinat cu adevărat problemele esenţiale ce i-au fost supuse atenţiei şi să nu se rezume la confirmarea concluziilor unei alte instanţe sau la cele reţinute în actul de sesizare (a se vedea cauzele: cauza Boldea contra României § 29; cauza Albina contra României § 27, Ruiz Torija contra Spaniei § 514, García Ruiz contra Spaniei § 29; cauza Helle contra Finlandei § 60).
De asemenea, prin Decizia nr. 233 din data de 7 aprilie 2021 publicată în M. Of. nr. 508/17.05.2021, Curtea Constituţională a subliniat importanţa motivării hotărârii judecătoreşti:
"Curtea reţine că motivarea hotărârilor judecătoreşti îndeplineşte câteva funcţii importante: reprezintă un mecanism de control al instanţei, care trebuie să demonstreze că hotărârea sa este legală, dreaptă şi corectă, în fapt şi în drept, reprezintă o înscriere oficială a argumentelor în favoarea soluţiei, inspiră un sentiment de încredere socială şi constituie un control democratic al administrării justiţiei, întăreşte principiul autorităţii de lucru judecat şi al prezumţiei de nevinovăţie, reprezintă temeiul executării hotărârii judecătoreşti, precum şi al contestării acesteia la o instanţă superioară".
Calitatea hotărârilor judecătoreşti reprezintă o componentă majoră a calităţii justiţiei, iar motivarea şi analiza sunt cerinţele fundamentale ale hotărârilor judecătoreşti şi un aspect important al dreptului la un proces echitabil. Motivarea permite nu numai o mai bună înţelegere şi acceptare a hotărârii de către justiţiabil ci este, mai ales, o garanţie împotriva arbitrarului.
Prin urmare, dispoziţiile art. 403 din C. proc. pen. şi dispoziţiile art. 6 din CEDO prevăd obligativitatea instanţei de a preciza cu claritate situaţia de fapt, mijloacele de probă pe care se sprijină soluţia adoptată, precum şi temeiul de drept care a justificat soluţia pronunţată.
Or, în prezenta cauză, considerentele reţinute de prima instanţă în cuprinsul hotărârii criticate corespund exigenţelor unei motivări asupra chestiunilor de fapt şi de drept, atât din perspectiva dispoziţiilor art. 401- 403 C. proc. pen.., cât şi a dispoziţiilor art. 6§1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi jurisprudenţa în materie (cauzele Artico contra Italiei § 33; Perez contra Franţei § 80; Boldea contra României § 28; Tatishvili contra Rusiei § 58; Suominen contra Finlandei § 36).
Astfel, se constată că prima instanţă, realizând propria analiză a relevanţei, utilităţii şi pertinenţei probelor, a procedat la examinarea ansamblului probator administrat în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti, făcând referiri concrete la apărările inculpaţilor, precum şi la probele şi mijloacele de probă care au fundamentat soluţia pronunţată. De asemenea, instanţa de fond, chiar dacă a preluat o parte semnificativă a descrierii faptelor reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpaţilor, a analizat apărările formulate de aceştia şi a indicat mijloacele de probă pe care se sprijină soluţia. În aceste condiţii, nu se poate reţine că prima instanţă s-a limitat la a relua în mod exclusiv susţinerile din rechizitoriu, ci a realizat o analiză proprie a faptelor deduse judecăţii.
Prin urmare, Înalta Curte constată că motivarea sentinţei permite înţelegerea faptelor care au format obiectul judecăţii, a materialului probator pe care s-au fundamentat concluziile şi urmărirea raţionamentul care a condus instanţa la pronunţarea soluţiilor, fiind expuse argumentele şi argumentele avute în vedere la analizarea apărărilor formulate de către inculpaţi.
2. Referitor la motivul de apel invocat de către apelantul-inculpat A. privind omisiunea instanţei de fond de a pune în discuţie chestiunea prealabilă a autorităţii de lucru judecat a Sentinţei civile nr. 126/2016 pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Mehedinţi, Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, întrucât o atare omisiune nu constituie o încălcare a unor dispoziţii procesual penale care să fie sancţionată cu nulitatea absolută în sensul art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că în virtutea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, consacrat prin art. 147 alin. (4) din Constituţie, independent de punerea în discuţia părţilor a chestiunii invocate de apelantul - inculpat, instanţa de fond era obligată să examineze eventuala autoritate de lucru judecat asupra unei chestiuni prealabile şi să aplice în mod corespunzător Decizia instanţei de contencios constituţional nr. 102/2021 în măsura în care acest lucru se impunea. Totodată, din actele şi lucrările dosarului a rezultat că existenţa acestei sentinţe civile nu constituia o împrejurare necunoscută apelantului-inculpat A., astfel încât acesta nu a fost împiedicat să formuleze apărări în legătură cu aceasta sau să îşi expună punctul de vedere cu privire la chestiunea autorităţii de lucru judecat.
În consecinţă, reţinând că omisiunea punerii în discuţie a chestiunii invocată de către apelantul-inculpat nu constituie un motiv de nulitate absolută a sentinţei apelate, Înalta Curte constată că este nefondată solicitarea acestuia de desfiinţare a hotărârii şi trimitere a cauzei spre rejudecare.
II. În ceea ce priveşte apelurile declarate sub aspectul fondului acuzaţiilor aduse inculpaţilor, Înalta Curte reţine următoarele:
1. Cu privire la situaţia juridică a inculpatei S.C. B. S.R.L. şi chestiunea administrării acesteia:
Din probele administrate în cauză a rezultat că în cursul anului 2008, martora WWWWW. a constituit S.C. VVVVV. S.R.L., intenţionând potrivit propriilor sale afirmaţii să desfăşoare activităţi de comerţ cu fructe şi legume. Întrucât activitatea nu s-a dovedit una profitabilă, iar martora nu mai dorea să plătească impozitele aferente, aceasta l-a contactat pe inculpatul A., pe care îl cunoştea anterior întrucât acesta era consilier juridic la o fabrică unde martora fusese angajată, căruia i-a spus că vrea să "scape de firmă şi să facă ce vrea cu ea" . Prin declaraţiile date, martora nu a putut oferi detalii suplimentare legate de procedurile juridice derulate ulterior de către inculpatul A., susţinerile acesteia urmând a fi analizate ulterior în contextul examinării acuzaţiilor de fals în înscrisuri.
Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, respectiv adresa Agenţiei de informaţii financiare în statul Saint Vincent şi Grenadine, în acest stat a fost înfiinţată BB.., al cărei beneficiar real era numitul KKKKKK., iar inculpatul A. era reprezentant al societăţii. De altfel, aşa cum se va arăta, activităţile derulate în România de către societatea menţionată au fost efectuate de către inculpatul A., care a acţionat ca un reprezentant al acesteia. Cu toate acestea, împrejurarea că adevăratul beneficiar al societăţii ar fi putut fi numitul KKKKKK. nu este de natură să înlăture răspunderea inculpatului A. pentru propriile sale activităţi ilicite.
La data de 4.08.2009, inculpatul A. a întocmit un document redactat în limba engleză, intitulat "Rezoluţie de numire a directorului prin reprezentant procesual", procedând ulterior la traducerea şi legalizarea acestuia la B.N.P. PPPPPP.. Din cuprinsul documentului rezulta că BB. avea ca reprezentant procesul o altă societate, QQQQQQ., şi că aceasta a decis numirea inculpatului A. în calitate de director al societăţii BB.
În perioada menţionată, inculpatul A. a deţinut calitatea de avocat în Baroul Mehedinţi.
Ca urmare a discuţiei avute cu martora WWWWW. privind preluarea societăţii înfiinţată de aceasta, inculpatul A. a procedat la întocmirea unui contract de cesiune, prin care martora, în calitate de asociat al S.C. VVVVV. S.R.L. ceda cu titlu gratuit cele 20 de părţi sociale către BB., reprezentată prin director, inculpatul A.. Contractul de cesiune a fost înregistrat de către inculpat în registrul de dată certă pe care acesta îl ţinea în calitatea sa de avocat, sub nr. x/09.11.2009 . Simultan, inculpatul A. a redactat un act adiţional la actul constitutiv al S.C. VVVVV. S.R.L., înregistrat la poziţia nr. 130/09.11.2009, din cuprinsul căruia rezulta că:
- martora WWWWW. a cooptat în societate pe BB.. prin cesionarea a 20 de părţi sociale,
- martora se retrăgea din calitatea de administrator al societăţii;
- în calitate de administrator al societăţii se numea BB., reprezentată prin inculpatul A.;
- denumirea societăţii se modifica în S.C. B. S.R.L.
A doua zi, prin Încheierea nr. 4031/10.11.2009 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului Mehedinţi s-a dispus înregistrarea în registru a modificărilor rezultat din documentele întocmite de către inculpatul A., care a şi depus un specimen de semnătură în calitatea sa de reprezentant al S.C. B. S.R.L .
În consecinţă, ca urmare a acestor operaţiuni, S.C. B. S.R.L. a devenit o societate deţinută în întregime de BB. şi administrată de aceeaşi societate, reprezentantul său legal fiind inculpatul A., în calitatea sa de director desemnat prin rezoluţia menţionată anterior.
Ulterior, inculpatul A. a întocmit o serie de alte documente privind reprezentarea societăţii B. S.R.L., respectiv:
- la data de 20.04.2012 a întocmit un act în limba engleză denumit "Decizie", pe care l-a tradus şi legalizat ulterior, prin care consiliul director al BB.. desemna în calitate de director al societăţii "Cabinetul individual avocat A." .
- la data de 27.04.2012, inculpatul A. a redactat un înscris intitulat "împuternicire" pe care a înregistrat-o în propriul registru de dată certă, atestând identitatea părţilor, prin care BB., reprezentată de inculpat, prelungea mandatul de administrator al acesteia la S.C. B. S.R.L. pentru o perioadă de 4 ani, începând cu data de 27.04.2012 şi până la data de 27.04.2016 .
- la data de 02.05.2012, inculpatul A. a semnat o împuternicire în formă autentică, prin care "Cabinetul de avocat A.", în calitate de reprezentant al asociatului unic al S.C. B. S.R.L., îl împuternicea pe A. să semneze în formă electronică declaraţiile fiscale ale S.C. B., precum şi orice alte acte contabile necesare. De asemenea, la aceeaşi dată, inculpatul a întocmit un act adiţional la actul constitutiv al B. S.R.L., prin care se prelungea mandatul de administrator al acesteia în favoarea BB.., modificare înregistrată ulterior la O.R.C. Mehedinţi.
Din aspectele prezentate Înalta Curte constată că inculpatul A. a procedat la întocmirea unei serii de documente, prin care s-a desemnat pe sine în calitate de reprezentant atât al societăţii BB.., cât şi al B. S.R.L. Distincţia pe care inculpatul a încercat să o inducă, prin apelarea la Cabinetul individual de avocat şi respectiv, persoana fizică A., pentru a crea aparenţa unor subiecte de drept diferite, chiar dacă îmbracă o formă juridică, nu poate conduce la concluzia că voinţele persoanelor juridice implicate în operaţiunile ce formează obiectul prezentului dosar înlătură răspunderea penală a persoanei fizice care a comis faptele în materialitatea lor. În realitate, inculpatul A. a acţionat în numele şi interesul ambelor persoane juridice implicate şi a creat prin manoperele sale cadrul necesar pentru desfăşurarea în condiţii de aparentă legalitate a B. S.R.L.
În ceea ce priveşte calitatea de administrator al B. S.R.L., Înalta Curte, în acord cu aspectele expuse de prima instanţă, reţine că prin Sentinţa civilă nr. 126/08.04.2016 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia civilă nr. 447/13.11.2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că inculpatul A. a deţinut calitatea de administrator al B. S.R.L. Chiar dacă hotărârea menţionată a fost pronunţată în procedura privind atragerea răspunderii membrilor organelor de conducere pentru suportarea unei părţi din pasivul debitorului persoană juridică reglementată de Legea nr. 85/2014, iar acesta a fost obligat să suporte din averea personală pasivul neacoperit al societăţii, Înalta Curte constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de control judiciar au examinat în mod global calitatea de administrator al societăţii, inclusiv prin prisma apărărilor formulate de inculpat cu privire la desfăşurarea unor activităţi în calitate de avocat, fără a se limita la elementele specifice procedurii menţionate .
Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 102/2021 a Curţii Constituţionale s-a constatat că dispoziţiile art. 52 alin. (3) C. proc. pen. care excludeau de la incidenţa autorităţii de lucru judecat în faţa instanţei penale împrejurările care constituie chestiuni prealabile şi care privesc existenţa infracţiunii, cuprinse în hotărâri definitive ale altor instanţe decât cele penale sunt neconstituţionale.
Instanţa de contencios constituţional a statuat că sintagma "cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii" din cuprinsul dispoziţiilor art. 52 alin. (3) C. proc. pen. este lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, sfera incidenţei acesteia neputând fi determinată, în mod corect şi uniform, de către instanţele de judecată, cu prilejul soluţionării cauzelor penale, şi, cu atât mai puţin, de ceilalţi destinatari ai legii, chiar şi în condiţiile în care aceştia ar beneficia de consultanţă de specialitate şi totodată, prin faptul că instanţa penală este îndreptăţită să reia judecata asupra unor chestiuni prealabile soluţionate definitiv de instanţa civilă se încalcă principiul autorităţii de lucru judecat a hotărârilor civile definitive şi, drept urmare, principiului securităţii raporturilor juridice.
Curtea a reţinut că instituţia autorităţii de lucru judecat are o dublă valenţă: una materială (prezumţie legală irefragabilă de adevăr judiciar în sensul judecăţii irevocabile) şi una procesuală (excepţie procesuală de fond, care împiedică desfăşurarea unui nou proces cu privire la acelaşi drept), respectarea sa impunând a se da eficienţă ambelor componente anterior menţionate.
Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea astfel pronunţată este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, această regulă având ca scop administrarea uniformă a justiţiei. Prin urmare, principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă nu pot fi contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.
Totodată, Curtea Constituţională a reţinut că, în acord cu jurisprudenţa sa anterioară, conţinutul constitutiv al infracţiunii desemnează totalitatea condiţiilor prevăzute în norma de incriminare cu privire la actul de conduită interzis (sub aspect obiectiv şi subiectiv) pe care trebuie să îl realizeze subiectul pentru a înfrânge legea penală şi a da naştere raportului penal de conflict.
Or, împrejurările la care se referă art. 52 alin. (3) teza a doua din C. proc. pen. vizează fie situaţia premisă, prevăzută în ipoteza normei de incriminare, fie elementele de tipicitate obiectivă sau subiectivă ale infracţiunii sau, altfel spus, elementele esenţiale care alcătuiesc conţinutul constitutiv al infracţiunii, prevăzute în dispoziţia normei de incriminare. Situaţia premisă a infracţiunii constă în existenţa unor realităţi anterioare săvârşirii faptei incriminate, pe fondul cărora se desfăşoară acţiunea ilicită (cum sunt existenţa stării de graviditate a victimei, în cazul infracţiunii de întrerupere a cursului sarcinii, existenţa unei naşteri recente, în cazul infracţiunii de pruncucidere, existenţa unui domiciliu, în cazul infracţiunii de violare a domiciliului, existenţa unei corespondenţe, convorbiri sau comunicări, în cazul infracţiunii de violare a secretului corespondenţei).
Concret, potrivit art. 52 alin. (3) teza a doua din C. proc. pen., prin obiectul lor, chestiunile prealabile au caracterul unor condiţii de fapt sau de drept a căror existenţă este necesar a fi verificată pentru justa soluţionare a cauzei penale sau, altfel spus, probleme de natură extrapenală care trebuie soluţionate înainte de rezolvarea fondului cauzei penale şi de a căror rezolvare prealabilă depinde soluţia în cauza respectivă.
În aceste condiţii, examinarea de către instanţa penală a unor chestiuni care se circumscriu obiectului unor chestiuni prealabile asupra cărora a statuat în mod definitiv o instanţă civilă ar echivala cu nerespectarea de către instanţele penale a autorităţii de lucru judecat a hotărârilor judecătoreşti ale instanţelor civile (lato senso) şi, prin posibilitatea pronunţării unor soluţii opuse celor rămase definitive s-ar afecta grav principiul autorităţii de lucru judecat care constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil şi ar încălca principiul securităţii juridice, care constituie un aspect fundamental al statului de drept, astfel cum acesta este prevăzut la art. 1 alin. (3) din Constituţie.
Revenind la cauza de faţă, Înalta Curte constată că aspectele cu privire la care instanţa civilă s-a pronunţat prin Sentinţa civilă nr. 126/2016 cu autoritate de lucru judecat constituie o chestiune prealabilă în sensul art. 52 alin. (3) C. proc. pen.
Concret, în raport cu infracţiunile de evaziune fiscală şi delapidare de care este acuzat inculpatul, calitatea acestuia de administrator de drept sau de fapt al S.C. B. S.R.L. constituie un element de tipicitate obiectivă în cazul ambelor infracţiuni, fie întrucât acţiunile sau inacţiunile care se circumscriu elementului material decurg din calitatea pe care o deţinea inculpatul, fie întrucât această calitate este o cerinţă vizând subiectul activ.
Înalta Curte reţine că prin Sentinţa civilă nr. 126/2016 a Tribunalului Mehedinţi au fost analizate în concret aspecte referitoare la administrarea S.C. B. S.R.L., constatându-se că inculpatul A.:
- nu a acţionat în calitate de avocat al S.C. B. S.R.L., întrucât nu a putut prezenta un contract de asistenţă juridică încheiat cu această societate, nici măcar un contract încheiat între absenţi, aşa cum ar fi impus dispoziţiile Legii nr. 51/1991 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi Statutul profesiei de avocat;
- a acţionat ca un veritabil administrator al societăţii, concluzie reţinută în urma analizării mai multor înscrisuri, în special Împuternicirea nr. 40/27.04.2012 emisă de Cabinetul individual de avocat A., Declaraţia pe proprie răspundere nr. 1149/02.05.2012, procura nr. 1150/02.05.2012 şi decizia din 20.04.2012.
Tribunalul Mehedinţi a reţinut prin hotărârea menţionată că toate aceste înscrisuri dovedesc fără echivoc că inculpatul nu a acţionat în calitate de avocat al S.C. B. S.R.L., ci s-a ocupat direct şi indirect, prin persoane interpuse de administrarea societăţii.
Aceleaşi considerente au fost expuse şi prin Decizia civilă nr. 447/13.11.2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, prin care s-a arătat că inculpatul A. nu a prestat strict activităţi în calitate de avocat în favoarea societăţii B., ci veritabile acte de administrare a acesteia, reţinându-se suplimentar că acesta, în calitatea sa de reprezentant permanent al persoanei juridice străine BB.., administrator de drept, a exercitat aceleaşi drepturi şi a asumat aceleaşi obligaţii ca un administrator persoană fizică, ce acţionează în nume propriu. Totodată, prin aceeaşi decizie s-a reţinut că inculpatul nu a administrat nemijlocit societatea, ci a împuternicit alte persoane în acest sens, respectiv pe O., D. şi C.
Or, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 102/2021, aşa cum s-a arătat anterior, deţinerea calităţii de administrator al S.C. B. S.R.L. constituie o chestiune prealabilă şi, câtă vreme aceasta a format obiectul unei analize a instanţei civile şi asupra căreia aceasta s-a pronunţat cu autoritate de lucru judecat, instanţa penală nu poate să reexamineze aceleaşi aspecte. Din aceleaşi considerente, Înalta Curte nu poate reexamina apărările formulate de inculpatul A. în ceea ce priveşte desfăşurarea de către acesta a unor activităţi strict în calitatea sa de avocat al societăţii menţionate, toate aceste aspecte fiind analizate de către instanţa civilă prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat şi care astfel intră sub incidenţa principiului securităţii raporturilor juridice.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că inculpatul A. a deţinut calitatea de administrator de fapt al S.C. B. S.R.L. începând cu anul 2009, administrator de drept fiind BB., reprezentată în calitate de director de către acelaşi inculpat. De asemenea, Înalta Curte reţine că inculpatul A. a exercitat atribuţiile specifice calităţii de administrator al S.C. B. S.R.L. atât în mod direct, cât şi prin intermediul unor persoane interpuse, cărora le-a delegat o parte din aceste atribuţii.
Concret, exercitarea directă a atribuţiilor specifice calităţii de administrator al S.C. B. S.R.L. au constat în angajarea martorului SSSSS., care a arătat că inculpatul A. a fost cel care i-a solicitat să încheie un contract de prestări de servicii financiar-contabile, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că semnarea propriu-zisă a contractului s-a realizat ulterior, după desemnarea inculpatului C. în calitate de director al societăţii, precum şi în întocmirea unor împuterniciri prin care inculpatul a desemnat alte persoane să se ocupe de problemele curente ale societăţii.
Astfel, inculpatul A. a emis următoarele împuterniciri:
- la data de 27.06.2011, în calitate de reprezentant al administratorului de drept (BB..) al S.C. B. S.R.L., a desemnat-o în calitate de director al acestei societăţi pe martora O., căreia i-a acordat şi dreptul de a încheia contracte şi alte operaţiuni, pe care a împuternicit-o alături de inculpata D. să deschidă conturi la orice bancă din România, prima putând să efectueze plăţi numai împreună cu inculpata D., în timp ce acesta din urmă nu avea vreo restricţie pentru efectuarea operaţiunilor bancare.
- la data de 18.09.2011, inculpatul A. a întocmit o împuternicire prin care, în calitate de reprezentant al unicului asociat şi administrator de drept al S.C. B. S.R.L., l-a desemnat în calitate de director al acestei societăţi pe inculpatul C., revocând împuternicirile date anterior lui O. şi D.
În consecinţă, Înalta Curte constată că pe lângă actele de administrare directă efectuate de către inculpatul A., acesta a generat cadrul necesar pentru derularea de operaţiuni comerciale frauduloase prin desemnarea unor persoane interpuse, care la rândul lor au exercitata acte de administrare a S.C. B. S.R.L., după cum se va arăta în continuare. Ceea ce este relevant în prezenta cauză este că desemnarea persoanelor prin împuternicirile întocmite de către inculpatul A. a avut un caracter formal, în realitate acesta păstrând controlul asupra operaţiunilor comerciale efectuate, iar C. şi D. au acţionat în condiţiile create de inculpat, exercitând în mod direct operaţiuni comerciale în numele societăţii.
Referitor la motivul de apel invocat de către apelantul inculpat A. privind autoritatea de lucru judecat de care se bucură Sentinţa civilă nr. 1703/07.04.2017 a Tribunalului Dolj şi efectele pe care aceasta le-ar avea prin prisma Deciziei Curţii Constituţionale nr. 102/2021, Înalta Curte constată că nu este fondat. Astfel, sentinţa civilă la care s-a făcut referire a avut ca obiect acţiunea formulată de către reclamanta S.C. T. S.A. împotriva D.G.R.F.P. Bucureşti, prin care s-a solicitat anularea Deciziei nr. 822/11.11.2015 şi contestarea deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei ca urmare a mai multo operaţiuni comerciale, printre care şi cea referitoare la cumpărarea imobilului de la S.C. B. S.R.L. Fără să se statueze asupra raportului juridic dedus judecăţii, prin Sentinţa civile nr. 1703/07.04.2017 a Tribunalului Dolj a fost respinsă contestaţia formulată de reclamanta S.C. T. S.A., reţinându-se că în mod corect organul fiscal a dispus prin Decizia nr. 822//11.11/2015 suspendarea soluţionării contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de impunere fiscală întrucât operaţiunile comerciale derulate de persoana juridică menţionată formau obiectul unor cercetări penale concretizate în Dosarul penal nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova prin emiterea rechizitoriului la data de 08.12.2016, astfel încât soluţionarea cauzei penale are prioritate. Or, câtă vreme prin hotărârea menţionată nu s-a statuat cu autoritate de lucru judecat asupra raportului juridic dintre părţile implicate, ci doar a fost examinată legalitatea şi temeinicia suspendării soluţionării contestaţiilor declarate împotriva deciziilor de impunere emise de organul fiscal, Înalta Curte reţine că hotărârea invocată nu cuprinde aspecte care să constituie chestiuni prealabile care să intre sub incidenţa Deciziei Curţii Constituţionale nr. 102/2021.
2. Referitor la acuzaţia de comitere a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 322 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. de către inculpatul A., Înalta Curte reţine următoarele:
Ministerul Public a formulat critici cu privire la soluţia de achitare dispusă faţă de inculpatul A., arătând că în realitate soluţia ce ar fi trebuit dispusă era aceea de încetare a procesului penal în baza art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. ca urmare a împlinirii termenului prescripţiei penale, întrucât din probele administrate a rezultat că inculpatul era singura persoane care ar fi avut interesul să falsifice semnăturile martorei.
Înalta Curte reţine că prin actul de sesizare a instanţei s-a arătat că faptele au fost comise în legătură cu preluarea S.C. VVVVV. S.R.L. de la martora WWWWW., respectiv inculpatul A., în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale a falsificat semnătura martorei din cuprinsul contractului de cesiune încheiat la data de 09.11.2009, precum şi semnătura aceleiaşi persoane pe actul adiţional la actul constitutiv al societăţii, documente pe care le-a înregistrat în registrul de dată certă şi apoi le-a depus la Oficiul Registrului Comerţului Mehedinţi.
În acord cu argumentele expuse prin sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că prin raportul de expertiza criminalistică nr. 360/26.10.2015 efectuat de Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti s-a concluzionat că semnăturile în litigiu nu au fost efectuate de martora WWWWW., fiind realizate prin imitaţie servilă. De asemenea, cu ocazia audierii sale, martora WWWWW. a declarat că nu a semnat vreun contract de cesiune şi a arătat că i-a cerut inculpatului A. să o ajute să "scape" de firmă întrucât nu mai voia să plătească impozite, însă i-a spus acestuia "să facă ce vrea" cu societatea.
În acest context, de vreme ce prin probele administrate în cauză nu s-a putut dovedi dincolo de orice îndoială că imitarea semnăturilor martorei a fost realizată de către inculpatul A., apare ca fiind corectă concluzia instanţei de fond în sensul că acuzaţia are la bază o prezumţie simplă, ce nu a fost confirmată prin alte mijloace de probă şi astfel, este incident principiul in dubio pro reo, soluţia de achitare fiind întemeiată prin prisma dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Or, în condiţiile în care acuzare a susţinut că săvârşirea infracţiunii de fals de către inculpat rezultă din împrejurarea că acesta era singura persoana care avea un interes pentru întocmirea acelor înscrisuri, fără a furniza alte probe din care să rezulte că operaţiunea de falsificare a semnăturilor a fost într-adevăr realizată de A., Înalta Curte reţine că nu este atins standardul probator impus de dispoziţiile art. 396 alin. (2) C. proc. pen. sub aspectul comiterii faptei de către persoana acuzată.
În consecinţă, câtă vreme în cauză s-a reţinut că nu există probe din care să rezulte dincolo de orice îndoială că persoana acuzată nu a săvârşit infracţiunea, temeiul de achitare prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. este de natură să lipsească de temei acţiunea penală şi va prevala faţă de cazul de încetare a procesului penal determinat de împlinirea termenului de prescripţie penală, motivul de apel invocat de către Ministerul Public fiind nefondat.
3. Referitor la acuzaţia de comitere a infracţiunii de delapidare de către inculpatul A.
Situaţia de fapt:
La data de 02.06.2010, inculpatul A., reprezentant al societăţii BB.. a cumpărat de la S.C. FFFFFF. S.R.L. un drept de creanţă deţinut de aceasta împotriva S.C. Q. S.R.L. în valoare de 6.746.229 RON, iar printr-un contract distinct, încheiat la aceeaşi dată, a cumpărat de la S.C. HHHHHH. S.R.L. un drept de creanţă asupra aceleiaşi societăţi în valoare de 5.068.973,2 RON.
În consecinţă, în baza celor două cesiuni de creanţă, BB. a devenit creditor al S.C. Q. S.R.L., societate care se afla în procedura de insolvenţă. Ca atare, în cadrul acestei proceduri, în urma valorificării activelor societăţii, în contul inculpatului A., în calitatea sa de reprezentant al societăţii creditoare BB.. au fost efectuate următoarele plăţi:
- suma de 262.353.36 RON, "cu titlu de contravaloare repartiţie plan reorganizare", prin Ordinul de plată nr. x/03.02.2012 (în contul creanţei cedate de S.C. FFFFFF. S.R.L.);
- suma de 56.218,59 RON, "cu titlu de contravaloare repartiţie plan reorganizare", prin Ordinul de plată nr. x/06.07.2012 (în contul creanţei cedate de S.C. FFFFFF. S.R.L.).
- suma de 196.776,73 RON, "cu titlu de contravaloare repartiţie plan reorganizare", prin Ordinul de plată nr. x/03.02.2012 (în contul creanţei cedate de S.C. HHHHHH. S.R.L.);
- suma de 42.166,44 RON, "cu titlu de contravaloare repartiţie plan reorganizare" prin Ordinul de plată nr. x/06.07.2012 (în contul creanţei cedate de S.C. HHHHHH. S.R.L.) .
Din suma totală virată de S.C. Q. S.R.L. în contul inculpatului A., reprezentant al S.C. BB., acesta a transferat, la data de 14.02.2012, în contul S.C. B. S.R.L., suma de 400.001 RON, şi şi-a însuşi suma de 58.800 RON, pe care a retras-o în numerar la data de 22.02.2012, precum şi suma de 97.700 RON, pe care a retras-o în numerar, la data de 18.07.2012.
Analiza acuzaţiei:
Sub un prim aspect, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., Înalta Curte reţine în acord cu cele expuse prin hotărârea atacată că în cauză legea penală mai favorabilă o constituie dispoziţiile C. pen. din 1969, atât prin raportare la limitele speciale minime ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea de delapidare, întrucât circumstanţele cauzei nu justifică orientarea pedepsei spre maximul prevăzut de lege (vechiul C. pen. de la 1 la 15 ani, noul C. pen. de la 2 la 7 ani închisoare), cât şi prin raportare la tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, mai favorabil sub imperiul vechii reglementări prin stabilirea caracterului facultativ al sporului de pedeapsă.
Înalta Curte reţine că potrivit rechizitoriului şi respectiv, a considerentelor expuse de prima instanţă, în sarcina inculpatului A. a fost reţinută şi s-a pronunţat o soluţie de condamnare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare comisă în paguba S.C. B. S.R.L.
Or, aşa cum s-a arătat, din probe a rezultat dincolo de orice îndoială că sumele de bani însuşite de către inculpatul A. sau cu privire la care acesta a dispus fără drept aparţineau societăţii BB.., iar nu S.C. B. S.R.L., în virtutea drepturilor de creanţă ce au format obiectul contractelor de cesiune de creanţă încheiate cu S.C. FFFFFF. S.R.L. şi S.C. HHHHHH. S.R.L., deţinute de acestea împotriva S.C. Q. S.R.L.
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că o analiză a condiţiilor de tipicitate a infracţiunii de delapidare, cel puţin sub aspectul cerinţelor esenţiale circumscrise calităţii de subiect activ al infracţiunii nu ar putea fi realizată în raport cu societatea împotriva intereselor căreia a acţionat inculpatul, fără a modifica natura şi conţinutul acuzaţiei aduse acestuia. Concret, calitatea de funcţionar şi atribuţiile de gestionare sau administrare a bunurilor societăţii BB.. ar exceda obiectului judecăţii astfel cum este definit de art. 371 C. proc. pen. care stabilesc că judecata se mărgineşte la faptele şi persoanele arătate în actul de sesizare a instanţei. Totodată, o asemenea examinare a condiţiilor de tipicitate a infracţiunii în raport cu societatea BB. ar fi de natură să modifice obiectul acuzaţiei aduse inculpatului şi prin prisma garanţiilor ce însoţesc dreptul la un proces echitabil în acord cu principiile care se desprind din jurisprudenţa CEDO în interpretarea art. 6 din Convenţie.
Înalta Curte reţine că prin însăşi esenţa ei, infracţiunea de delapidare presupune o contrarietate de interese între persoana juridică şi funcţionarul sau alt angajat în cadrul acesteia, respectiv autorul infracţiunii acţionează împotriva intereselor unităţii în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea. Cu alte cuvinte, autorul infracţiunii, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu care îi revin, scoate din patrimoniul persoanei juridice, împotriva voinţei acesteia, bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau administrează.
Revenind la modul în care a fost descrisă acuzaţia prin actul de sesizare a instanţei şi în raport cu aspectele reţinute de prima instanţă prin hotărârea atacată, Înalta Curte reţine că inculpatul A. avea calitatea de funcţionar în sensul art. 147 alin. (2) C. pen. din 1969 în cadrul S.C. B. S.R.L. Fără a relua în detaliu aspectele expuse în secţiunea referitoare la administrarea în fapt a societăţii, Înalta Curte reţine că inculpatul era reprezentantul societăţii BB.., administrator de drept al S.C B. şi în baza împuternicirilor emise a deţinut calitatea de director în cadrul societăţii străine şi totodată, s-a comportat ca un veritabil administrator al ultimei, ipoteză în raport de care acesta îndeplineşte calitatea cerută de lege pentru a fi subiect activ al infracţiunii de delapidare, respectiv exercita însărcinări în cadrul ambelor persoane juridice menţionate.
Totodată, inculpatul A., în calitatea sa de reprezentant legal al administratorului de drept al S.C. B. a deţinut prerogative de a dispune asupra bunurilor societăţii, inclusiv atribuţii de gestionare şi administrare asupra sumelor de bani aflate în conturile bancare ale acesteia sau asupra bunurilor acesteia. Cu toate acestea, Înalta Curte reţine că în urma cumpărării de către BB. a drepturilor de creanţă asupra S.C. Q. S.R.L., inculpatul A., după ce a încasat în contul personal sumele de bani ce se cuveneau creditorului BB.., a virat doar o parte din aceste sume în contul S.C. B. S.R.L., deţinută de creditoare pe teritoriul României şi şi-a însuşit suma de 58.800 RON, pe care a retras-o în numerar la data de 22.02.2012, precum şi suma de 97.700 RON, pe care a retras-o în numerar, la data de 18.07.2012.
În consecinţă, constatând că inculpatul şi-a însuşit sume de bani ce aparţineau creditoarei BB.., iar nu sume de bani sau bunuri ce aparţineau S.C. B., Înalta Curte reţine că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 C. pen. din 1969, întrucât, în raport cu acuzaţia de comitere a infracţiunii de delapidare faţă de S.C. B. lipseşte obiectul material al infracţiunii. Concret, inculpatul nu şi-a însuşit nicio sumă de bani sau vreun bun aparţinând S.C. B., ci unei alte persoane juridice, astfel încât analiza cerinţelor de tipicitate a infracţiunii devine irelevantă în condiţiile lipsei obiectului material al infracţiunii.
În consecinţă, Înalta Curte urmează ca subsecvent admiterii apelului declarat de inculpatul A. şi desfiinţării în parte a sentinţei, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. să pronunţe o soluţie de achitare a acestuia sub aspectul comiterii infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
De asemenea, având în vedere soluţia ce urmează a fi pronunţată pentru infracţiunea de delapidare, Înalta Curte urmează să înlăture dispoziţia de confiscare a sumei de bani reţinută ca fiind însuşită de către inculpat.
4. Contextul comiterii infracţiunilor de evaziune fiscală (prin intermediul inculpatei S.C B. S.R.L.), spălare de bani (de către inculpatul A.) şi delapidare (de către inculpatul C.):
La data de 29.06.2011, S.C. Q. S.R.L.. societate aflată în procedură de insolvenţă şi al cărei administrator special era inculpata F., a organizat o procedură de licitaţie pentru valorificarea unor bunuri aflate în patrimoniul acesteia .
La procedura de licitaţie a participat inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de numita O., care deţine calitatea de director în baza împuternicirii din data de 27.06.2011 emisă de inculpatul A. .
Inculpata S.C. B. S.R.L. a fost declarată câştigător al licitaţiei şi a achiziţionat astfel bunuri mobile în valoare de 792.406 RON, din care 153.369 RON TVA, fiind emisă Factura fiscală nr. x/01.07.2011, înregistrată în contabilitatea inculpatei. Prin urmare, suma plătită cu titlul de TVA a fost evidenţiată în contabilitatea inculpatei S.C. B. S.R.L. drept TVA deductibil .
Din bunurile cumpărate de la S.C. Q. S.R.L., inculpata S.C. B. S.R.L. a realizat trei vânzări distincte către societăţile T. S.A., L. S.R.L. şi G. S.R.L.
A. Operaţiunile derulate în relaţia cu S.C. T. S.A.:
La data de 29.06.2011, inculpata S.C. B. S.R.L., prin director O. a vândut către S.C. T. S.A. prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/29.06.2011, deşeuri feroase şi neferoase, respectiv 450 tone inox, 50 tone cupru, şi 300 tone fier, care proveneau din instalaţiile de vinificaţie cumpărate de la S.C. Q. S.R.L. în schimbul unui preţ de 3.872.500 RON .
Din declaraţia martorului V., director adjunct al S.C. T. S.A. a rezultat că nu a fost încheiat un contract de prestări servicii având ca obiect dezmembrarea şi transportul bunurilor care au format obiectul contractului de vânzare-cumpărare, acestea realizându-se prin mijloace proprii de către angajaţii T.. Susţinerile martorului au fost de altfel confirmate printr-o serie de înscrisuri, respectiv avize de însoţire a mărfurilor, formulare de încărcare-descărcare, note de recepţie şi cântar.
S.C. B. S.R.L. a emis facturile: seria x nr. x/11.07.2011, în valoare de 246.535,68 RON, seria x nr. x/15.07.2011, în valoare de 70.705,24 RON, seria x nr. x/15.07.2011, în valoare de 64.821,20 RON, seria x nr. x/27.07.2011, în valoare de 110.436,40 RON, seria x nr. x/29.07.2011, în valoare de 51.687,42 RON, seria x nr. x/08.08.2011, în valoare de 39.427,59 RON, seria x nr. x/19.08.2011, în valoare de 8008,32 RON, seria x nr. x/19.08.2011,în valoare de 162.351,57 RON, seria x nr. x/31.08.2011, în valoare de 96.896,60 RON, seria x nr. x/30.09.2011, în valoare de 231.279,04 RON, seria x nr. x/31.10.2011, în valoare de 34243,91 RON, şi seria x nr. x/22.11.2011, în valoare de 35.554,38 le.
La rândul său, S.C. T. S.A. a efectuat plăţi în avans, la data de 01.07.2011, suma de 1.000.000 RON, iar pe parcursul derulării contractului a mai plătit la data de 11.07.2011 suma de 200.000 RON, la data de 27.07.2011 suma de 200.000 RON şi la data de 10.08.2011 suma de 300.000 RON, în total suma de 1.700.000 RON, fiindu-i livrate deşeuri în sumă totală de 1.151.947,35 RON .
În consecinţă, în raport cu împrejurările expuse, Înalta Curte reţine că inculpatul A., în calitatea sa de administrator de fapt al S.C. B. S.R.L., prin intermediul numitei O. pe care a desemnat-o director, având însă puteri limitate în administrarea societăţii, a derulat operaţiunile comerciale de cumpărare la licitaţie bunurile de la S.C. Q. S.R.L. pe care ulterior, parţial, le-a vândut către S.C. T. S.A. Deşi inculpatul nu a semnat niciunul dintre documentele care s-au emis în realizarea acestor tranzacţii, în raport cu aspectele care au fost expuse la secţiunea privind administrarea S.C. B. S.R.L., Înalta Curte reţine că este dincolo de orice îndoială că acesta a fost cel care a decis efectuarea operaţiunilor de cumpărare şi respectiv revânzare a bunurilor, numita O. fiind doar un interpus al acestuia.
Distinct de livrările expuse anterior, inculpata S.C. B. S.R.L. a emis şi factura seria x nr. x/29.07.2011 în valoare de 855.814 RON, aferentă însă unor cantităţi de deşeuri care în realitate nu au fost livrate către S.C. T. S.A. Din această sumă, S.C. T. a recuperat o parte din bani ca urmare a stornării Facturilor nr. x/31.08.2011, nr. y/30.09.2011, nr. z/31.10.2011 şi nr. 16/22.11.2011, rămânând însă suma de 578.052,59 RON achitată în plus către S.C. B. şi pentru care nu i-au fost livrate bunuri.
Prin urmare, în vederea compensării sumei plătite în plus, S.C. B. S.R.L. decis vânzarea către S.C. T. S.A. a unui teren în suprafaţă de 7500 mp, situat în Craiova, Bd. x, bun imobil cu privire la care inculpatul A. cunoştea că avea o provenienţă ilicită, respectiv din comiterea unei infracţiuni. Concret, astfel cum se va arăta în continuare, inculpatul A. a realizat operaţiuni succesive de vânzare-cumpărare a terenului, plătind preţul acestuia din avansuri ale cumpărătorilor ulterior, deşi cunoştea modalitatea frauduloasă de dobândire originară a acestui imobil.
Astfel, succesiunea tranzacţiilor a fost următoarea, cu precizarea că aspectele de fapt care se circumscriu operaţiunilor ce au precedat vânzarea-cumpărarea terenului către S.C. T. S.A., care formează obiectul prezentei cauze, a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin Sentinţa penală nr. 99/18.04.2017 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A/31.10.2018 a Î.C.C.J.:
- iniţial, terenul a fost deţinut de societatea II. S.A. care l-a vândut către S.C. FF., preţul fiind plătit de acesta din urmă cu bani obţinuţi în urma comiterii de către S.C. XXXXX. S.A. a unei infracţiuni de înşelăciune în dauna JJ.;
- S.C. FF. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/11.11.2008 a vândut terenul către S.C Y..L. în schimbul unui preţ de 1.768.095 RON plus TVA de 335.938,05 RON, în total 2.104.033,05 RON (factura BMCO nr. x/11.11.2008), din care cumpărătorul a achitat doar un avans de 100.000 RON la data de 24.11.2008. Potrivit celor reţinute prin Sentinţa penală nr. 99/18.04.2017 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A/31.10.2018 a Î.C.C.J., pentru a dobândi dreptul de proprietate asupra terenului fără a mai plăti diferenţa de preţ, cumpărătorul S.C. Y..L., prin administrator, a comis infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, beneficiind de ajutorul inculpatului A., care a înregistrat contractul de cesiune în registrul de dată certă, din care rezulta că, această societate a cumpărat un drept de creanţă împotriva S.C. FF. S.R.L. Concret, potrivit Contractului nr. x/28.05.2009 redactat de inculpatul A., S.C. Y..L. a cumpărat de la S.C. NN. S.R.L. o creanţă asupra S.C. FF. S.R.L. în valoare de 1.904.033 RON, care trebuia plătită într-un termen de 120 de zile. În realitate între cele două societăţi nu exista nici o creanţă, aspect cunoscut de către inculpatul A., care a înregistrat contractul de cesiune încheiat în fals. În consecinţă, din preţul total al terenului (2.104.033,05 RON) s-a reţinut că s-a plătit un avans de 100.000 de RON, iar diferenţa s-a compensat în baza sumei ce reprezenta creanţa cumpărată de la S.C. NN. asupra S.C. FF., S.C Y..L. devenind proprietar asupra imobilului.
- la data de 19.04.2012 şi respectiv, la data de 23.04.2012, inculpatul A. a întocmit două împuterniciri, înregistrate în registrul său de dată certă, prin care, în calitatea sa de reprezentant al societăţii BB. (unic asociat şi administrator al S.C. B.) îl desemna pe inculpatul C. să încheie o promisiune bilaterală de vânzare . - cumpărare şi apoi să cumpere în numele S.C. B. de la S.C. Y..L. terenul în suprafaţă de 7500 mp din Craiova, acelaşi teren pe care vânzătorul îl obţinuse în urma compensării preţului cu dreptul de creanţă atestat în fals prin contractul de cesiune redactat de A.;
- la data de 05.05.2012, S.C Y..L., reprezentată de Z. încheie cu S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C., promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/10.05.2012, având ca obiect terenul în suprafaţă de 7.500 mp din Craiova, în schimbul unui preţ de 505.000 RON plus TVA.
- după aproximativ o săptămână, la data de 14.05.2012, inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C. a încheiat cu S.C. T. S.A., reprezentată de martorul V., antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/14.05.2012, având ca obiect acelaşi teren în schimbul unui preţ de 2.387.492,28 RON . Se constată astfel că pe de-o parte preţul acestui de-al doilea antecontract este mult mai ridicat, chiar dacă includea şi drepturile ce rezultau dintr-o autorizaţie de construire, iar pe de altă parte, că în mod greşit s-a menţionat în antecontract Împuternicirea nr. 38/19.04.2012, întrucât C. nu fusese desemnat să încheie acest contract, ci pe cel de cumpărare a terenului de la S.C. Y..L.
- la data de 15.05.2012, S.C. T. S.A. a plătit către S.C B. S.R.L., în baza antecontractului, un avans în cuantum de 470.000 de RON;
- la data de 28.05.2012 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/28.05.2012, prin care S.C. Y..L. vindea către S.C. B. terenul în cauză, în schimbul unui preţ de 505.000 RON plus TVA, fiind emisă factura fiscală nr. x/28.05.2012;
- la data de 22.06.2012 a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.06.2012, prin care S.C. B., reprezentată de inculpatul C. în baza împuternicirii din data de 14.06.2012 emisă de inculpatul A., vindea către S.C. T. S.A. terenul în cauză, în schimbul unui preţ de 2.387.492,28 RON, fiind emisă Factura nr. x/22.06.2012.
- la data de 29.06.2012, S.C. T. S.A. a virat direct către S.C. Y..L. suma de 156.200 RON, iar pentru diferenţa de preţ a invocat compensarea cu suma plătită anterior fără să îi fi fost livrate bunurile care proveneau din achiziţia de la S.C. Q. S.R.L. (578.052,59 RON) şi respectiv a efectuat plăţi bancare pentru diferenţă.
Din declaraţia martorului U., administrator al S.C. T. S.A. a rezultat că acesta a fost contactat de către numitul ..., care era însoţit de O. şi care i-a oferit spre vânzare mai multe tone de deşeuri feroase şi neferoase. Martorul a arătat că a achitat în plus o sumă de bani şi întrucât societatea B. nu avea disponibilităţi băneşti, în urma unor discuţii purtate cu KKKKKK. şi inculpatul C., aceştia i-au oferit spre cumpărare un teren de 7500 mp situat în Craiova, aducându-i la cunoştinţă că acesta urma să fie cumpărat de B. de la S.C. Y.. Martorul a arătat că a luat la cunoştinţă de tranzacţiile succesive privitoare la teren şi din câte a înţeles, acesta îi aparţinea în realitate, lui KKKKKK., persoană care se afla în spatele tranzacţiilor efectuate prin societatea FF.. De asemenea, martorul a menţionat că societatea B. era reprezentată de inculpatul C., care i-a prezentat o împuternicire emisă de inculpatul A.
La rândul său, martorul V., director adjunct al S.C. T., a menţionat că transformarea în deşeuri a bunurilor cumpărate de la S.C. B. s-a făcut de către angajaţii T., care au tăiat, cântărit, încărcat şi transportat cu mijloacele auto ale acestei societăţi materialele rezultate în urma debitării.
Martorul a precizat că nu a fost încheiat niciun contract de prestări servicii între S.C. T. şi S.C. B. referitor la debitarea şi transportul bunurilor .
Se constată astfel, că inculpatul A. a coordonat toate aceste operaţiuni de transmitere succesivă a terenului între societăţile menţionate, în realitate acesta acţionând prin intermediul inculpatului C., care a procedat la încheierea antecontractului cu S.C T. chiar mai înainte de a dobândi dreptul de proprietate asupra imobilului de la S.C. Y. şi aparent, plăţile fiind efectuate din sumele încasate cu titlu de avans de la acest cumpărător final. De asemenea, pentru a asigura aparenţa administrării societăţii de către inculpatul C., inculpatul A. a procedat la întocmirea mai multor împuterniciri pe seama acestuia, fapt care a generat confuzii la momentul încheierii antecontractului cu S.C T. din data de 14.05.2012, în realitate în cuprinsul acestuia fiind menţionată o altă împuternicire care nu avea legătură cu obiectul înscrisului. Pentru a remedia confuzia creată, inculpatul A. a redactat un înscris în limba engleză intitulat "decizie" şi pe care l-a datat 20.04.2012, din cuprinsul căruia a rezultat că BB. îl desemna pe inculpatul C. să cumpere în numele S.C. B. terenul în cauză de la S.C. Y..L., act în baza căruia a emis ulterior o împuternicire pe seama aceluiaşi inculpat, datată 27.04.2012, prin care îl împuternicea pe C. să cumpere imobilul cu suma de 505.000 RON şi să îl revândă cu suma de 435.000 de euro, plus taxe, prin acte încheiate în formă autentică .
În raport cu situaţia de fapt expusă, Înalta Curte reţine că în urma operaţiunilor derulate cu S.C. T. S.A., pe de-o parte în sarcina inculpatei S.C. B. S.R.L s-a născut obligaţia de plată a unor contribuţii fiscale către bugetul de stat, respectiv suma de 227.263 RON impozit pe profit şi TVA de 340.895 RON, aferente vânzării bunurilor transformate ulterior în deşeuri, iar pe de altă parte, se reţine că după dobândirea unui teren despre care ştia că provine din comiterea unei infracţiuni, inculpatul l-a înstrăinat, iar din preţul total al acestuia de 2.387.492,28 RON (după scăderea sumei ce forma obiectul compensării din totalul plătit pentru deşeuri de către S.C. T., a sumei plătite drept preţ către Y. şi a sumei virate de T. direct în contul acesteia din urmă), S.C B. S.R.L. a obţinut efectiv suma de 1.168.239,28 RON, din care o parte inculpatul A. a transmis-o ulterior prin transferuri succesive către alte societăţi comerciale, reprezentând aparent preţul unor servicii achiziţionate de societate.
B. Operaţiunile derulate în relaţia cu S.C. L. S.R.L.:
Din bunurile cumpărate la licitaţia de la S.C. Q. S.R.L., o altă parte a fost vândută de către inculpata S.C. B. S.R.L. către S.C. L. S.R.L.
Cu privire la această societate, Înalta Curte reţine că a fost constituită în anul 2010, iar în 2012, inculpatul C. a preluat 10% din părţile sociale şi a devenit administrator al firmei, pentru ca în noiembrie 2011 să devină unic asociat şi administrator al S.C. L. S.R.L.
Simultan, Înalta Curte reţine că inculpatul C. a deţinut şi calitatea de director al S.C. B. S.R.L. în baza împuternicirii emise la data de 18.09.2011 de către inculpatul A., în calitate de reprezentant al unicului asociat şi administrator de drept al acesteia, respectiv BB.. (pct. 1).
Astfel, în perioada iulie- august 2012, au fost realizate patru operaţiuni de vânzare între S.C. B. S.R.L. şi S.C. L. S.R.L., în valoare totală de 69.997,48 RON, consemnate în:
- Factura nr. x/25.07.2012, având ca obiect cantitatea de 44.200 kg deşeuri lemne de foc, în valoare de 22.100 RON;
- Factura nr. x/26.07.2012, având ca obiect trei tractoare U 650, în valoare de 6.792,72 RON;
- Factura nr. x/28.07.2012, având ca obiect cinci tractoare VP 445, patru pompe, trei remorci RM 2 şi patru remorci RPV 2, în valoare de 18.104 RON;
- Factura nr. x/03.08.2012, având ca obiect instalaţie răcire, în valoare de 23.000,76 RON.
Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, S.C. L. S.R.L. a efectuat plata sumelor menţionate către S.C. B. S.R.L. prin următoarele ordine de plată: O.P. nr. x/22.08.2012 - 20.000 RON, O.P. nr. x/23.08.2012 - 10.000 RON, O.P. nr. x/24.08.2012 - 10.000 RON, O.P. nr. x/27.08.2012 - 6.996,72 RON, O.P. nr. x/27.08.2012 - 3.000 RON, O.P. nr. x/28.08.2012 - 10.000 RON şi O.P. nr. x/29.08.2012 - 10.000 RON, ambele societăţi evidenţiind în contabilităţile proprii operaţiunile comerciale realizate.
În consecinţă, în sarcina inculpatei S.C. B. S.R.L. s-a născut obligaţia de plată către bugetul de stat a obligaţiilor fiscale reprezentând impozitul pe profit şi TVA-ul aferente operaţiunilor de vânzare a bunurilor către S.C. L. S.R.L., acestea fiind individualizate la nivelul sumelor de 60.727 RON şi respectiv, 9.270 RON.
Referitor la acuzaţia de comitere a infracţiunii de delapidare de către inculpatul C.:
Situaţia de fapt:
Înalta Curte constată că din probele administrate în cauză, inculpatul C., profitând de faptul că era administrator al S.C. L. S.R.L. şi simultan, director al S.C. B. S.R.L., având dreptul de a dispune de bani aflaţi în contul bancar al acesteia, a efectuat plăţile bunurilor cumpărate de societatea sa cu bani din conturile societăţii unde era împuternicit, practic ajungându-se ca societatea cumpărătoare să plătească bunurile cu banii societăţii care le şi vindea.
Concret, inculpatul C.:
- la datele de 21.08.2012 şi 22.08.2012 a retras din contul S.C. B. câte 10.000 de RON, iar suma de 20.000 de RON a virat-o în contul S.C. L. S.R.L. cu titlul de aport acţionariat. Aceeaşi sumă de 20.000 de RON a fost virată înapoi în contul S.C. B. cu titlul de plată parţială pentru Factura nr. x/22.08.2012;
- la data de 23.08.2012, a retras suma de 10.000 RON din contul inculpatei S.C. B. pe care în aceiaşi zi i-a virat în contul S.C. L. S.R.L., cu titlu de aport acţionariat. În aceeaşi zi, suma de 10.000 RON a fost virată înapoi în contul S.C. B., cu titlul de plată pentru restul contravalorii Facturii nr. x/25.07.2012;
- la data de 24.08.2012, a retras suma de 10.000 RON din contul inculpatei S.C. B., bani pe care i-a virat în contul S.C. L. S.R.L., cu titlu de aport acţionariat şi, în aceeaşi zi, suma de 10.000 RON a fost virată înapoi în contul inculpatei S.C. B., cu titlul de plată pentru Factura nr. x/26.07.2012;
- la data de 27.08.2012, a retras suma de 10.000 RON, din contul inculpatei S.C. B., din care 7.000 RON i-a virat înapoi în contul S.C. L. S.R.L., cu titlu de aport acţionariat şi în aceeaşi zi a virat înapoi în contul S.C. B. suma de 6.996,72 RON, cu titlul de plată pentru restul contravalorii Facturii nr. x/26.07.2012;
- la data de 28.08.2012, a retras suma de 10.000 RON din contul inculpatei S.C. B., pe care i-a virat în contul S.C. L. S.R.L., cu titlu de aport acţionariat şi în aceeaşi zi, i-a transferat înapoi în contul S.C. B., cu titlul de plată parţială făcută pentru Factura nr. x/28.07.2012;
- la data de 29.08.2012, a retras suma de 10.000 RON din contul inculpatei S.C. B. S.R.L., pe care i-a virat în contul S.C. L. S.R.L., cu titlu de aport acţionariat şi în aceeaşi zi, i-a transferat înapoi în contul inculpatei S.C. B. S.R.L., cu titlu de plată parţială făcută pentru Factura nr. x/28.07.2012.
Distinct de plata facturilor aferente operaţiunilor de vânzare-cumpărare de bunuri, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul C. a procedat de o manieră similară şi anterior, dispunând de banii aflaţi în contul S.C. B. în interesul său propriu sau al societăţii pe care o administra.
Astfel, la data de 27.12.2011, inculpatul C. transferat din contul S.C. B. S.R.L. suma de 248.000 de RON în contul S.C. L. S.R.L., de care ulterior a dispus potrivit propriilor interese. Astfel, din suma menţionată, inculpatul a retras 10.000 de RON la data de 28.12.2011 şi a folosit suma de 214.860 RON pentru a restitui un împrumut al societăţii L. către S.C. E. S.R.L.
Ulterior, societatea inculpatului a încasat suma de 210.000 RON de la S.C. G. S.R.L. (ca urmare a unei tranzacţii ce va fi analizată distinct) şi,din banii încasaţi a restituit în contul S.C. B. suma de 200.000 de RON .
Înalta Curte constată astfel, că din suma de 248.000 de RON aflată în contul S.C. B., inculpatul C. a folosit suma de 200.000 de RON pentru a restitui un împrumut pe care îl avea S.C. L. către o altă societate şi şi-a însuşit suma de 48.000 de RON. Întrucât nu avea nici o justificare pentru lipsa sumei de 48.000 de RON, inculpatul C. a întocmit un contact de intermediere, aparent încheiat la data de 24.06.2011, între S.C. L. S.R.L., reprezentată prin administratorul de la acea dată, martora TT., şi inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de numita O., în calitate de beneficiar intermediar, având ca obiect intermedierea vânzării - cumpărării de bunuri mobile, ce aparţineau S.C. Q. S.R.L., contract nesemnat la rubrica "Prestator" de reprezentantul S.C. L. S.R.L.
Dincolo de caracterul neverosimil al menţiunilor contractului, având în vedere că în realitate S.C. L. a fost chiar cumpărător al bunurilor, iar nu intermediar, Înalta Curte reţine că din declaraţia martorei TT. a rezultat că aceasta, în calitate de administrator şi asociat unic al S.C. L. S.R.L., nu îi cunoaşte pe O. şi nici pe S.C. B. şi nu a încheiat cu această societate vreun contract de intermediere.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că inculpatul C., având calitatea de director al S.C. B. S.R.L., a dispus de sumele de bani aflate în conturile bancare ale acestei societăţi atât în interes propriu, cât şi al societăţii pe care o administra, respectiv S.C. L. S.R.L., atât prin însuşirea unor sume de bani, cât şi prin folosirea acestora pentru plata unor facturi şi respectiv, pentru rambursarea unui împrumut către o societate terţă.
Analiza acuzaţiei:
Apelantul inculpat C. a solicitat desfiinţarea hotărârii instanţei de fond şi achitarea sa pentru comiterea infracţiunii de delapidare, susţinând că nu a efectuat nicio plată fără să fi avut dispoziţia numitului UUUUU., care a preluat societatea B. în anul 2012 şi toate sumele de bani au fost predate acestuia. De asemenea, inculpatul a susţinut că nu a avut niciodată vreo calitate în cadrul S.C. B. şi că nu a administrat această societate, singura lui sarcină derivând din împuternicirea emisă de către inculpatul A.
Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că aşa cum s-a arătat la pct. 4 A., în contextul operaţiunilor comerciale dintre S.C. L. S.R.L., unde deţinea calitatea de administrator şi S.C. B. S.R.L., unde deţinea calitatea de director (în baza împuternicirii emise de inculpatul A.), din suma de 248.000 de RON aflată în contul S.C. B., inculpatul C. a folosit suma de 200.000 de RON pentru a restitui un împrumut pe care îl avea S.C. L. către o altă societate şi respectiv, şi-a însuşit suma de 48.000 de RON.
Similar celor arătate anterior, în raport cu conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 2151 C. pen. din 1969, Înalta Curte reţine că inculpatul C. avea calitatea de funcţionar în sensul art. 147 alin. (2) din acelaşi cod, în cadrul persoanei juridice S.C B. S.R.L., ca urmare a faptului că la data de 18.09.2011, inculpatul A. a întocmit o împuternicire prin care, în calitate de reprezentant al unicului asociat şi administrator de drept (BB.), l-a desemnat în calitate de director al S.C. B.. În această calitate, inculpatul C. avea dreptul de a dispune de sumele de bani aflate în contul bancar al S.C. B.. şi sarcina de a administra aceste sume potrivit intereselor financiare ale persoanei juridice. Prevalarea de către inculpat a împrejurării că toate operaţiunile pe care le-a efectuat au fost din dispoziţia numitului UUUUU. nu sunt de natură să înlăture răspunderea penală a acestuia, cu atât mai mult cu cât probele administrate au relevat dincolo de orice îndoială rezonabilă, că inculpatul a folosit sumele de bani menţionate în interesul său propriu sau al societăţii pe care o administra.
Astfel, din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul C., pe de-o parte a folosit sume de bani aflata în contul S.C. B. pentru plata unor sume de bani datorate de societatea pe care o administra (S.C. L. S.R.L.) şi a achitat unui împrumut contractat de către aceeaşi societate, iar pe de altă parte, şi-a însuşit o sumă de bani în interes propriu, faptele acestuia întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
C. Operaţiunile derulate în relaţia cu S.C UU. S.R.L.:
Cea de-a treia parte a bunurilor cumpărate la licitaţie de S.C. B. S.R.L. de la S.C Q. S.R.L. s-a realizat către S.C. UU. S.R.L., reprezentată de către inculpatul I.. Situaţia juridică a inculpatului I. a format obiectul Sentinţei penale nr. 38/2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, în dosarul disjuns din prezenta cauză.
Concret, prin Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/12.12.2011, S.C. B., reprezentată de inculpatul C. a vândut către S.C UU. S.R.L. bunuri individualizate în anexa la contract, în valoare de 117.476,10 RON plus TVA, fiind emisă Factura nr. x/12.12.2011 .
Suma ce reprezenta preţul bunurilor nu a fost plătită la momentul emiterii facturii, întrucât S.C. UU. S.R.L. a vândut mai departe bunurile cumpărate, prin Contractul nr. x/15.12.2011, către S.C. G. S.R.L. reprezentată de inculpata F., în schimbul sumei de 123.349,91 RON plus TVA, fiind emisă factura seria x nr. x/15.12.2011.
Abia după ce S.C. G. S.R.L. a efectuat plata către S.C. UU., în 15.12.2011, aceasta din urma a virat la rândul ei preţul datorat către S.C. B., la data de 16.12.2011.
Fiecare dintre societăţile menţionate au înregistrat în contabilităţile proprii tranzacţiile efectuate, astfel încât în sarcina inculpatei S.C B. S.R.L. s-a născut obligaţia de plată către bugetul de stat a impozitului pe profit în cuantum de 117.476 RON şi TVA de 28.194 RON.
5. Infracţiunea de evaziune fiscală comisă prin intermediul S.C. B. S.R.L.
Situaţia de fapt:
Aşa cum s-a arătat mai sus, la punctul 4, Lit. A), B, C, în urma tranzacţiilor derulate în relaţiile comerciale cu S.C . . . . . . . . . .S.A., S.C. L. S.R.L. şi S.C. UU. S.R.L., în sarcina inculpatei S.C. B. S.R.L. s-a născut obligaţia de plată către bugetul de stat a unor sume ce reprezentau impozit pe profit şi TVA, iar în scopul sustragerii de la plata sumelor datorate, inculpata a înregistrat în contabilitate cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni economice reale, aspecte care rezultă din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică întocmit în cauză şi din raportul de expertiză contabilă şi fiscală judiciară:
5.1. În luna iulie 2011, inculpata S.C. B. S.R.L. a înregistrat achiziţii de servicii, fără a indica în detaliu ce reprezentau acestea, de la S.C WW. S.R.L., în sumă de 200.000,84 RON, din care 161.291 RON bază impozabilă şi 38.709,84 RON TVA, pentru care a fost emisă Factura nr. x/01.07.2011.
Contravaloarea facturii a fost achitată prin Ordinul de plată nr. x/01.07.2011 semnat de către inculpata D., iar suma a fost retrasă în numerar în aceeaşi zi de către martorul FFF., care deţinea specimen de semnătură în bancă şi folosită pentru "achiziţii de fier vechi".
Din informaţiile comunicate de Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor a reieşit că S.C WW. S.R.L. a fost înfiinţată la data de 14.10.2010 de către asociaţii GGG. şi FFF., iar din luna aprilie 2011, părţile sociale au fost cesionate către un cetăţean moldovean III., având sediul expirat, iar bilanţul contabil nu a mai fost depus.
În raport cu aceste aspecte, apare ca fiind corectă concluzia primei instanţe în sensul că achiziţia serviciilor înregistrate în contabilitate de către S.C. B. nu au fost reale, respectiv acestea nu au fost prestate în realitate, societatea prestatoare fiind în realitate un paravan pentru plăţi fictive.
5.2. Tot în luna iulie 2011, S.C. B. a înregistrat în contabilitate achiziţia unor servicii de la S.C XX. S.R.L., în sumă de 195.000,01 RON, din care 157.258,07 RON bază impozabilă şi 37.741,94 RON TVA, pentru care a fost emisă Factura nr. x/01.07.2011.
Suma a fost achitată prin Ordin de plată nr. x/12.07.2011 semnat de inculpata D. şi în aceeaşi zi au fost ridicaţi în numerar de către martora JJJ., cu justificarea achiziţiei de fier vechi. Din coroborarea acestor aspecte cu declaraţia martorei a rezultat că serviciile înregistrate în contabilitatea S.C. B. nu au fost prestate în realitate, martora arătând că în realitate firma XX. era administrată de concubinul său KKK. şi că nu are cunoştinţă despre prestarea vreunor servicii către inculpată. La rândul său, martorul KKK. nu a putut să arate care au fost serviciile prestate în favoare S.C. B., confirmând astfel inexistenţa serviciilor invocate de către inculpată .
5.3. În data de 28.07.2011, inculpata S.C. B. înregistrat în contabilitate achiziţia de servicii de la S.C. YY. S.R.L. în valoare de 183.000,01 RON, fără a detalia natura acestora, pe care le-a plătit prin Ordinul de plată nr. x/27.07.2011 semnat de către inculpata D.. Suma a fost ridicată în numerar în aceeaşi zi de către martora JJJ., care a avut specimen de semnătură în bancă şi transferată către o altă societate S.C. ZZ. S.R.L., sub pretextul că erau folosiţi pentru achiziţii de fier vechi de la persoane fizice. Aşa cum s-a arătat anterior, martora JJJ. nu a putut indica serviciile prestate în favoarea S.C. B. şi nu au fost identificate documente din care să rezulte natura şi prestarea efectivă a acestora .
5.4. În mod similar, în luna august 2011, S.C. B. a înregistrat în contabilitate achiziţia unor servicii, fără a le individualiza, de la S.C. ZZ. S.R.L. în valoare de 100.006 RON, pentru care a fost emisă Factura nr. x/17.08.2011, suma fiind plătită prin Ordinul de plată nr. x/17.08.2011 semnat de către inculpata D.. Suma a fost virată în aceeaşi zi de către martorul GGG. în contul unei alte societăţi, S.C. NNN. S.R.L. şi subsecvent către S.C. PPP. S.R.L., de unde au fost ridicaţi în numerar.
Imposibilitatea furnizării unor documente din care să rezulte natura şi prestarea efectivă a serviciilor coroborată cu modalitatea în care sumele de bani au fost transferate succesiv între societăţi comerciale care la rândul lor nu au putut justifica natura plăţilor efectuate conduc la concluzia certă că în realitate serviciile nu au fost prestate în favoarea S.C. B., acestea având un caracter fictiv.
5.5. În luna septembrie 2011, inculpata S.C. B. a înregistrat în contabilitate achiziţia de servicii, fără a le detalia, de la aceeaşi societate ZZ. S.R.L. în sumă totală de 104.000 RON, pentru care a fost emisă Factura nr. x/19.09.2011, suma fiind plătită prin Ordinul de plată nr. x/19.09.2011 semnat de inculpata D.. La fel ca în cazul precedent, suma a fost transferată de către martorul GGG. în aceeaşi zi în contul societăţii NNN.,de unde au fost ridicaţi în numerar.
Din declaraţia martorului GGG. a rezultat că acesta nu îşi aminteşte în ce au constat serviciile prestate în favoarea inculpatei S.C. B., martorul a fost implicat la rândul său în activităţi ilicite care presupuneau emiterea de facturi pentru servicii fictive, aspect relatat de martorul MMM., iar martorul OOO., administratorul de drept al NNN. a arătat că a deţinut calitatea strict formal, la cererea numitului FFF. şi nu cunoaşte activităţile derulate prin aceasta.
În consecinţă, în raport cu aspectele rezultate din declaraţiile persoanelor menţionate şi având în vedere că inculpata S.C. B. nu a putut să furnizeze documente din care să rezulte natura şi prestarea efectivă a serviciilor înregistrate în contabilitatea proprie, Înalta Curte reţine ca fiind corectă concluzia primei instanţe în sensul că acestea au avut un caracter fictiv.
Toate operaţiunile expuse mai sus au fost realizate în contextul generării de către inculpatul A. a cadrului necesar pentru derularea de activităţi ilicite, prin desemnarea altor persoane care să reprezinte S.C. B. în relaţiile comerciale şi prin semnarea documentelor de plată de către inculpata D., care cunoştea faptul că serviciile nu aveau un caracter real.
5.6. La data de 09.02.2012, inculpata S.C. B. a înregistrat în contabilitate achiziţia unor servicii, fără a le detalia, în valoare de 148.800 RON, de la S.C. AAA. S.R.L., fiind emisă Factura nr. x/31.01.2012 . suma a fost plătită prin Ordinul de plată nr. x/09.02.2012 semnat de către inculpatul C. şi în aceeaşi zi, banii au fost transferaţi de către TTT. către S.C. HHH. S.R.L. de unde GGG., i-a virat mai departe către S.C. XXX. S.R.L.
Martorul TTT. a arătat că în realitate nu cunoaşte nimic despre relaţia comercială dintre S.C. B. şi S.C. AAA. întrucât ţi-a înstrăinat părţile sociale deţinute la aceasta din urmă către doi cetăţeni moldoveni, iar din informaţiile furnizate de O.N.P.C.S.B. a rezultat că atât această societate, cât şi cea din aval, S.C. XXX. S.R.L. nu desfăşurau activităţi comerciale reale, fapt care coroborat cu imposibilitatea justificării de către B. a naturii serviciilor achiziţionate conduc la concluzia că acestea au fost fictive .
5.7. În luna iunie 2012, inculpata S.C. B. a înregistrat în contabilitate achiziţia unor servicii, fără a le detalia, de la S.C. BBB. S.R.L. în valoare de 268.956 RON, pentru care a fost emisă Factura nr. x/11.06.2012. Suma a fost achitată prin Ordinele de plată nr. x/02.07.2012 şi nr. y/03.07.2012 semnate de către inculpatul C., iar din contul S.C. BBB. S.R.L. au fost efectuate ulterior plăţi către alte societăţi comerciale, printre care S.C. CCC. S.R.L., S.C. FFFF. S.R.L. şi S.C. HHHH. S.R.L., pentru ca final să ajungă în contul S.C. JJJJ. S.R.L.
5.8. Tot în luna iunie 2012, inculpata S.C. B. a înregistrat în contabilitate achiziţia unor servicii, fără a le detalia, de la S.C CCC. S.R.L. în valoare de 1.614.480 RON, fiind emise facturile nr. x/27.06.2012 şi nr. y/27.06.2012. suma aferentă achiziţiei a fost plătită prin Ordinele de plată nr. x/04.07.2012, y/05.07.2012 şi nr. 19/26.07.2012 semnate de către inculpatul C., iar din contul S.C. CCC. S.R.L. banii au fost viraţi succesiv către aceleaşi societăţi comerciale menţionate la punctul anterior sau către ale societăţi.
În cauză au fost audiate mai multe persoane care figurau drept semnatari ai unora dintre operaţiunile menţionate. Martorul EEEE. a arătat că a acceptat să figureze formal administrator al S.C. CCC. S.R.L. şi S.C. UUUU. S.R.L., însă toate operaţiunile erau efectuate de fapt de către numitul EEEEE., susţineri similare având şi martorul RRRR.. Coroborând declaraţiile acestor martori cu datele furnizate de către O.N.P.C.S.B., în acord cu aspectele reţinute de către prima instanţă, Înalta Curte constată că în realitate serviciile înregistrate în contabilitate de către S.C. B. au avut un caracter fictiv, nefiind furnizate documente care să permită identificarea naturii acestor servicii, iar societăţile care au fost menţionate în calitate de prestator erau în realitate societăţi folosite în mod curent drept paravan pentru derularea unor operaţiuni comerciale fictive.
5.9. În luna ianuarie 2012, inculpata S.C. B. a înregistrat în contabilitate achiziţia unor servicii, fără a le detalia, de la S.C. DDD. S.R.L., în valoare de 212.040 RON, fiind emisă Factura nr. x/31.01.2012. suma a fost plătită prin emiterea succesivă a Ordinelor de plată nr. x/31.01.2012, y/01.02.2012, z/14.02.2012, w/21.02.2012 şi 18/23.02.2012, toate semnate de către inculpatul C.. Din declaraţia martorei OOOOO., administrator al S.C. DDD. S.R.L. a rezultat că aceasta nu îl cunoaşte pe inculpatul C. şi nu cunoaşte natura relaţiilor comerciale derulate cu S.C B., întrucât în realitate de aceste activităţi s-ar fi ocupat numitul PPPPP., care însă nu a putut fi găsit pentru a fi audiat. În aceste condiţii, având în vedere că S.C B. nu a putut furniza documente din care să rezulte natura prestaţiilor achiziţionate de la S.C. DDD. S.R.L., precum şi faptul că sumele virate către aceasta erau imediat transferate către o altă societate comercială, S.C. QQQQQ. S.R.L. cu privire la care O.N.P.C.S.B. a comunicat că avea comportamentul unei societăţi fantomă, fiind folosită pentru tranzacţii fictive, Înalta Curte reţine ca fiind justificată concluzia primei instanţe în sensul caracterului fictiv al cheltuielilor înregistrate în contabilitate de către inculpata S.C. B.
Referitor la caracterul fictiv la tranzacţiilor înregistrate în contabilitatea S.C. B. S.R.L., Înalta Curte reţine pe de-o parte că în cauză nu au putut fi identificate facturile aferente tranzacţiilor şi nu au putut fi prezentate alte documente din care să rezulte natura prestaţiilor, iar pe de altă parte, o parte dintre societăţile cu care au fost încheiate tranzacţiile nu aveau o activitate comercială reală, fiind administrate în fapt de către aceleaşi persoane şi care efectua transferuri succesive a sumelor de bani fără a putea prezenta documente care să justifice plăţile astfel efectuate.
De asemenea, Înalta Curte reţine că din declaraţia martorului SSSSS. a rezultat că inculpatul A. i-a spus că a cumpărat firma VVVVV. S.R.L. şi l-a rugat să ţină contabilitatea acesteia. Martorul a arătat că în anul 2011 inculpatul A. l-a desemnat pe inculpatul C. în calitate de director al societăţii, iar "firma a început să desfăşoare activităţi comerciale, respectiv achiziţii de utilaje şi alte bunuri de la firme intrate în faliment, dintre care pe unele le vindea ulterior ca deşeuri, iar pe altele le reparau şi le vindeau ca utilaje…Arăt că eu nu o cunosc pe numita O., iar factura prin care S.C. B. S.R.L. a cumpărat bunurile mobile de la S.C. Q. S.R.L. mi-a fost înmânată pentru a o înregistra în contabilitate de numitul C.
Numitul C. mi-a adus să înregistrez în contabilitate facturi reprezentând prestări servicii către respectiva firmă care s-a ocupat de dezmembrarea instalaţiilor şi a altor bunuri cumpărate de la S.C. … Arăt că toate înregistrările din evidenţa contabilă eu le-am făcut în baza facturilor care mi-au fost puse la dispoziţie de numitul C." . Acelaşi martor a mai arătat că în anul 2011 a primit acte contabile întocmite în numele S.C. B. de la o salariată cu numele D., care era însoţită de C. şi a menţionat că nu a primit acte contabile de la inculpatul A.
Declaraţia acestui martor se coroborează cu cea a martorului V., director al S.C. T. S.A. care a arătat în mod explicit că bunurile cumpărate de la S.C B. S.R.L. au fost dezmembrate şi transformate în deşeuri prin mijloace proprii ale acesteia din urmă, la fel ca şi transportul lor. Or, în condiţiile în care S.C. B. S.R.L. nu a vândut către alte societăţi comerciale bunuri cu titlul de deşeuri, apare ca fiind certă împrejurarea că aceasta nu a achiziţionat servicii de acest tip din partea unor terţi, tranzacţiile înregistrate în contabilitate cu această justificare având un caracter fictiv.
Inculpatul C. a arătat că nu a avut calitatea de director în cadrul S.C. B. şi că în realitate deciziile erau luate de numitul UUUUU., care i-a cerut să semneze mai multe contracte şi facturi, întrucât avea o problemă de sănătate. De asemenea, inculpatul a susţinut că şi retragerea sumelor de bani din contul S.C. B. au fost făcute cu acordul numitului UUUUU. şi că nu a făcut niciodată vreo plată din iniţiativa proprie .
În raport cu aspectele expuse, Înalta Curte reţine că înregistrarea în contabilitatea inculpatei S.C. B. S.R.L. a achiziţiilor de servicii s-a realizat sub coordonarea inculpatului A., care a exercitat atribuţiile specifice calităţii de administrator de fapt al societăţii (aşa cum s-a arătat la pct. 1) şi care, pentru a disimula implicare sa în aceste operaţiuni, a procedat la interpunerea altor persoane.
Concret, ca urmare a emiterii de către inculpatul A. a împuternicirii nr. 44/27.06.2011, inculpata D. a deţinut dreptul de semnătură la unităţi bancare asupra conturilor S.C. B. S.R.L. şi în această calitate a efectuat transferuri bancare prin emiterea unor ordine de plată aferente tranzacţiilor derulate cu S.C. WW. S.R.L. (pct. 5.1), S.C. XX. S.R.L. (pct. 5.2), S.C. YY. S.R.L. (pct. 5.4) şi S.C. ZZ. S.R.L. (pct. 5.5), prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 252.260 de RON, din care 100.904 RON impozit pe profit şi 151.356 RON TVA. În fiecare dintre aceste cazuri, inculpata a cunoscut faptul că dispune efectuarea unor plăţi cunoscând că serviciile care figurau achiziţionate nu fuseseră prestate în realitate.
De asemenea, în baza Împuternicirii nr. 79/18.09.2011 emisă de către inculpatul A., inculpatul C. a deţinut dreptul de semnătură la unităţi bancare asupra conturilor S.C. B. şi a dispus efectuarea unor plăţi aferente tranzacţiilor derulate cu S.C. AAA. S.R.L. (pct. 5.6), S.C. BBB. S.R.L. (pct. 5.7), S.C. CCC. S.R.L. (pct. 5.8) şi S.C. DDD. S.R.L. (pct. 5.9), cunoscând că serviciile nu fuseseră prestate în realitate, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 739.560 RON, din care 295.824 RON impozit pe profit şi 443.736 RON TVA.
Analiza acuzaţiilor:
Cu privire la acuzaţia de comitere a infracţiunii de evaziune fiscală au fost formulate critici prin intermediul motivelor de apel de către:
- inculpatul A., care a susţinut că nu a deţinut calitatea de administrator al S.C. B. S.R.L. şi că activitatea sa a fost desfăşurată exclusiv în calitate de avocat;
- inculpatul C., care a susţinut că nu a deţinut nicio calitate în cadrul S.C. B., nu a avut o fişă a postului care să îi detalieze atribuţiile, nu a dispus efectuarea vreunei înregistrări în contabilitate şi nu a luat vreo decizie de administrare a acestei societăţi;
- inculpata D., care a susţinut de asemenea, că nu a efectuat sau dispus vreo înregistrare în contabilitatea S.C. B. şi că nu a administrat în fapt această societate.
Contrar susţinerilor apelanţilor - inculpaţi, în raport cu situaţia de fapt expusă, Înalta Curte reţine că faptele inculpaţilor A., D., C. şi S.C. B. S.R.L., constând în aceea că în perioada 2011-2012, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au înregistrat în contabilitate cheltuieli cu servicii care nu aveau la bază operaţiuni reale întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
Potrivit art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, constituie infracţiunea de evaziune fiscală evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive dacă sun săvârşite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale.
Sub un prim aspect, al responsabilităţii fiecăruia dintre inculpaţi, Înalta Curte reţine că în jurisprudenţă s-a reţinut că infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 nu presupune un subiect activ calificat şi poate fi săvârşită de către administratorul de fapt al unei societăţii deoarece legea nu prevede o calitate a subiectului activ şi nu condiţionează existenţa infracţiunii de săvârşirea acesteia de către o persoană care are o anumită calitate, cum este cea de administrator de drept al persoanei juridice.
Referitor la motivele de apel invocate de către apelantul-inculpat A., Înalta Curte reţine că în cauză, aşa cum s-a arătat anterior, ca urmare a dobândirii de către BB. a calităţii de administrator de drept al S.C. B. S.R.L., precum şi a faptului că inculpatul A. a fost desemnat reprezentant al persoanei juridice străine, acesta a exercitat administrarea în fapt a societăţii B.. Fără a relua în detaliu aspectele expuse, Înalta Curte reţine că problema calităţii de administrator de fapt al S.C. B. ce a fost deţinută de către inculpatul A. a fost stabilită cu autoritate de lucru judecat prin Sentinţa civilă nr. 126/08.04.2016 a Tribunalului Mehedinţi, definitivă prin Decizia civilă nr. 447/13.11.2019 a Curţii de Apel Alba Iulia, astfel încât aceasta nu mai poate fi supusă unei reevaluări fără a aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice.
Prin raportare şi la jurisprudenţa la care s-a făcut referire anterior, exercitarea în fapt a administrării S.C. B. de către inculpatul A. atrăgea pentru acesta toate obligaţiile pe care le presupune deţinerea aceleiaşi calităţi de drept, inclusiv obligaţia de organiza şi conduce activitatea de contabilitate a societăţii potrivit art. 10 din Legea nr. 82/1991 şi în consecinţă, acesta poate avea calitatea de subiect activ al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
Cu referire la susţinerile apelanţilor-inculpaţi C. şi D. privind faptul că nu au exercitat acte de administrare a S.C. B. şi nu au dispus efectuarea de înregistrări în contabilitate, Înalta Curte reţine că nu sunt întemeiate. De altfel, acuzaţia adusă inculpaţilor nu a vizat în mod necesar deţinerea calităţii de administrator de fapt al societăţii, ci derularea unor activităţi circumscrise acesteia, respectiv dispunerea înregistrării în contabilitate a unor operaţiuni nereale.
Din probele administrate în cauză a rezultat că inculpatul A., deşi era la curent cu toate operaţiunile derulate, nu a îndeplinit personal unele dintre actele şi operaţiunile care s-au circumscris administrării societăţii şi activităţile comerciale întreprinse, ci a desemnat formal, prin emiterea unor împuterniciri pentru inculpaţii D. şi C.. Din conţinutul împuternicirilor emise însă a rezultat că inculpatul A. le-a acordat acestora doar prerogative de reprezentare a societăţii, de a semna înscrisuri sau de a emite facturi şi a efectua plăţi, iar nu întreaga administrare a societăţii.
În consecinţă, pentru fiecare dintre operaţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor, răspunderea revenea pe de-o parte administratorului de fapt al acesteia, care avea şi sarcina organizării şi conducerii contabilităţii, iar pe de altă parte, persoanelor pe care acesta le-a împuternicit să reprezinte societatea la încheierea unor contracte şi care au emis facturi pe care le-au predat apoi contabilului SSSSS. pentru a fi înregistrate în contabilitate. Din declaraţia acestui martor a rezultat că atât inculpatul C., cât şi inculpata D. i-au predat direct sau prin intermediul altor persoane documente contabile pe care le-a înregistrat în contabilitate, fără ca asemenea documente să îi fi fost predate de către inculpatul A.. Înalta Curte reţine însă că predarea documentelor contabile prin intermediul altor persoane nu este de natură să înlăture răspunderea inculpaţilor, câtă vreme nu operaţiunea de transmitere efectivă este relevantă pentru existenţa înregistrării în contabilitate a documentelor, ci cele de asumare a unor obligaţii de prestare a serviciilor sau de efectuare a unor plăţi de către persoanele care deţineau calitatea de reprezentanţi ai societăţii şi care puteau angaja persoana juridică în diverse raporturi juridice.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că răspunderea inculpatului A. intervine pentru toate operaţiunile de înregistrare în contabilitate a operaţiunilor asumate de către S.C. B. S.R.L. în calitatea sa de administrator de fapt al acesteia, iar în ceea ce îi priveşte pe inculpaţii D. şi C., fiecare corespunzător operaţiunilor derulate în perioada de activitate derulată în baza împuternicirilor emise de primul inculpat.
Referitor la răspunderea penală a persoanei juridice S.C. B. S.R.L., Înalta Curte reţine că toate faptele descrise anterior au fost comise în realizarea obiectului de activitate şi totodată în interesul acesteia, fiind îndeplinite toate condiţiile pentru angajarea răspunderii penale a persoanei juridice. Cu toate acestea, de vreme ce societatea a fost radiată la data de 10.02.2021, faţă de persoana juridică operează cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.
Apelanta - inculpată D. a mai susţinut că infracţiunea de evaziune fiscală nu putea fi reţinută în cauză întrucât lipseşte situaţia premisă, respectiv existenţa unor obligaţii fiscale datorate. Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că înregistrarea în contabilitatea unei societăţi comerciale a unor cheltuieli deductibile are ca efect reducerea bazei de calcul a impozitului pe profit şi posibilitatea deducerii TVA-ului aferent operaţiunii care a determinat cheltuiala. În concret, TVA plătit în cadrul cheltuielii deductibile putea fi recuperat sau invocată o compensare cu alte obligaţii similare datorate bugetului de stat. În măsura în care din probele administrate a rezultat că fiecare dintre cheltuielile deductibile evidenţiate în contabilitatea S.C. B. de către inculpaţi nu aveau la bază operaţiuni reale, reducerea bazei de calcul a impozitului pe profit şi respectiv exercitarea dreptului de deducere a TVA a fost una nelegală.
Astfel, din perspectiva elementului material, Înalta Curte reţine că fiecare dintre achiziţiile de servicii realizate sub coordonarea inculpatului A. de către inculpaţii D. şi C. şi înregistrarea acestora în contabilitate au reprezentat evidenţieri ale unor cheltuieli care nu aveau la bază operaţiuni reale. Probele administrate în cauză au confirmat faptul că achiziţia serviciilor se realiza formal, fără ca acestea să fie prestate efectiv, iar scopul urmărit a constat în stabilirea caracterului deductibil al acestor cheltuieli, cu consecinţa diminuării bazei impozabile în raport cu care se calcula impozitul pe profit datorat bugetului de stat şi deducerea TVA-ului aferent fiecărei operaţiuni.
În consecinţă, în acord cu aspectele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că faptele inculpaţilor A., D. şi C., constând în aceea că în perioada 2011 - 2012, în baza unei rezoluţii unice, au înregistrat în contabilitatea S.C. B. S.R.L. cheltuieli cu servicii care nu aveau la bază operaţiuni reale, achiziţionate formal de la S.C. WW. S.R.L., S.C. XX. S.R.L., S.C. YY. S.R.L. şi S.C. ZZ. S.R.L.inculpata D.), prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 252.260 de RON, din care 100.904 RON impozit pe profit şi 151.356 RON TVA şi respectiv, de la S.C. AAA. S.R.L., S.C. BBB. S.R.L., S.C. CCC. S.R.L. şi S.C. DDD. S.R.L. (inculpatul C.), prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de 739.560 RON, din care 295.824 RON impozit pe profit şi 443.736 RON TVA, întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
6. Referitor la infracţiunea de spălare a banilor reţinută în sarcina inculpatului A. şi inculpata S.C. B. S.R.L.
Situaţia de fapt:
Aşa cum s-a arătat anterior la pct. 4. A, în cadrul relaţiilor comerciale derulate între S.C. B. şi S.C. T. S.A., pentru a compensa avansul în cuantum de 578.052,59 RON plătit de către T. şi în schimbul căreia nu îi fusese livrată cantitatea de deşeuri convenită, inculpatul A. a decis vânzarea către aceasta a terenului în suprafaţă de 7500 mp situat în Craiova. În acest scop, între S.C B. S.R.L. şi S.C. T. S.A. a fost încheiat la data de 22.06.2012 contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.06.2012, având ca obiect teren în suprafaţă de 7500 mp, situat în Craiova, Bd. x, în schimbul unui preţ de 2.387.492,28 RON, fiind emisă Factura nr. x/22.06.2012.
Bunul imobil care a format obiectul contractului avea o provenienţă ilicită, respectiv provenea din comiterea unei infracţiuni de înşelăciune comisă de S.C. FF. în dauna JJ., iar ulterior, pentru dobândirea dreptului de proprietate de către S.C. Y..L. (care ulterior a vândut către S.C. B.) a fost invocat un drept de creanţă atestat în fals printr-un contract de cesiune de creanţă înregistrat de către inculpatul A. în registrul său de dată certă, aspecte stabilite cu autoritate de lucru judecat prin Sentinţa penală nr. 99/2017 a Curţii de Apel Craiova.
În consecinţă, astfel cum s-a arătat şi anterior, apare ca fiind certă împrejurarea că inculpatul A. a cunoscut la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. B. S.R.L. şi S.C T. S.A. că dreptul de proprietate asupra terenului ce forma obiectul contractului provenea din comiterea unor infracţiuni.
Prin rechizitoriu s-a arătat însă obiectul spălării l-a constituit suma de bani obţinută, iar nu imobilul, respectiv că pentru a disimula originea sumelor de bani încasate prin intermediul S.C. B. în contextul încheierii contractului de vânzare-cumpărare menţionat, inculpatul A. a transferat, prin intermediul inculpatului C., suma de 898.099 RON din contul S.C. B. S.R.L. respectiv:
- suma de 168.956 RON, în data de 02.07.2012, în contul S.C. BBB. S.R.L.
- suma de 100.000 RON, în data de 03.07.2012, în contul S.C. BBB. S.R.L.
- suma de 129.143 RON, în data de 04.07.2012, în contul S.C. CCC. S.R.L.
- suma de 200.000 RON, în data de 05.07.2012, în contul S.C. CCC. S.R.L.
- suma de 300.000 RON, în data de 05.07.2012, în contul S.C. CCC. S.R.L.
S-a arătat de asemenea, că ulterior acestor transferuri, din conturile acestor societăţi sumele de bani respective au fost transferate chiar în cursul aceleaşi zile, de mai multe ori, prin conturile S.C. FFFF. S.R.L., S.C. HHHH. S.R.L., S.C. JJJJ. S.R.L., S.C. PPPP. S.R.L., S.C. OOOO. S.R.L., S.C. UUUU. S.R.L., S.C. SSSS. S.R.L. S.C. CCC. S.R.L. şi S.C. BBB. S.R.L., iar, în final, cele mai multe dintre aceste sume de bani au fost schimbate în dolari SUA şi euro, fiind transferate în conturile unor societăţi din China şi Ungaria, după cum urmează: suma de 20.000 dolari SUA în contul societăţii KKKK., suma de 45.000 dolari SUA în contul societăţii LLLL., suma de 15.000 dolari SUA în contul societăţii MMMM., suma de 30.000 dolari SUA în contul societăţii CCCCC., suma de 34.500 dolari SUA în contul societăţii DDDDD. şi suma de 1.150 euro în contul NNNN.
Contrar aspectelor reţinute de către prima instanţă, Înalta Curte observă că transferurile sumelor de bani din contul S.C. B. S.R.L. către S.C. BBB. S.R.L. şi S.C. CCC. S.R.L. sunt aceleaşi cu operaţiunile analizate la punctele 4.6 şi 4.8 şi cu privire la care s-a reţinut că reprezentau contravaloarea unor servicii care în realitate nu au fost prestate. În ceea ce priveşte transferurile ulterioare a sumelor de bani din conturile S.C. BBB. S.R.L. şi S.C. CCC. S.R.L., actul de acuzare nu a susţinut nici un moment implicarea inculpatului A. în efectuarea tranzacţiilor care au justificat aceste transferuri sau a inculpatului C.
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că transferurile la care se referă actul de sesizare a instanţei, chiar dacă au avut loc în maniera descrisă, în lipsa oricăror date din care să rezulte direct sau indirect implicarea inculpaţilor din cauză nu prezintă relevanţă sub aspectul acuzaţiei de comitere a infracţiunii de spălare de bani imputată inculpatului A., în sarcina acestuia neputând fi reţinută comiterea vreunui act material specific acestor transferuri succesive. De altfel, din modul în care a fost descrisă acuzaţia adusă inculpatului aceasta pare să vizeze spălarea exclusiv a sumelor de bani obţinute prin înstrăinarea imobilului.
În consecinţă, acuzaţia va fi examinată strict prin raportare la actele materiale care s-au circumscris operaţiunilor subsecvente transmiterii de către S.C. B. S.R.L. a dreptului de proprietate asupra imobilului cu privire la care inculpatul A. cunoştea că provine din comiterea unei infracţiuni şi a sumelor de bani cu privire la care se susţine că a încercat să disimuleze originea ilicită.
Analiza acuzaţiei:
Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului A. şi a inculpatei S.C. B. S.R.L. comiterea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit.
a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969. În esenţă, faptele reţinute în sarcina inculpaţilor au constat în aceea că în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, au ascuns originea ilicită a banilor în sumă 898.099 RON, din cei 1.168.239,28 RON, obţinuţi de la cumpărătoarea S.C. T. S.A., care i-a virat în contul deschis la JJ., la data de 29.06.2012, în sumă de 843.800 RON, cu OP nr. x, la data de 06.07.2012, în sumă de 190.000 RON, cu OP nr. x, şi la data de 06.07.2012, în sumă de 134.439,28, cu OP nr. x, din vânzarea terenului în suprafaţă de 7.500 mp, situat în mun.
Craiova, cartier Craioviţa Nouă, B-dul x nr. 5C, judeţul Dolj, teren achiziţionat iniţial de S.C. FF. cu bani obţinuţi în baza facturii fiscale false nr. x/04.04.2007, în urma comiterii de către S.C. XXXXX. S.A. a infracţiunii de înşelăciune în dauna JJ., şi care apoi a ajuns în proprietatea S.C. Y..L., care a achitat contravaloarea acestui teren prin încheierea în fals a unui contract de cesiune de creanţă de către inculpatul A., prin care S.C NN.. ceda către S.C. Y..L. dreptul de creanţă împotriva S.C. FF., care nu exista în realitate.
Ulterior, inculpatul A., în calitate de administrator al inculpatei S.C. B. S.R.L., prin intermediul împuternicitului său, inculpatul C., a transferat suma de 898.099 RON, în baza unor tranzacţii fictive, în conturile următoarelor societăţi comerciale: suma de 168.956 RON, în data de 02.07.2012, în contul S.C. BBB. S.R.L., suma de 100.000 RON, în data de 03.07.2012, în contul S.C. BBB. S.R.L., suma de 129.143 RON, în data de 04.07.2012, în contul S.C. CCC. S.R.L., suma de 200.000 RON, în data de 05.07.2012, în contul S.C. CCC. S.R.L., suma de 300.000 RON, în data de 05.07.2012, în contul S.C.
CCC. S.R.L., iar, din conturile acestor societăţi, sumele de bani respective au fost transferate apoi, chiar în cursul aceleaşi zile, de mai multe ori, prin conturile S.C. FFFF. S.R.L., S.C. HHHH. S.R.L., S.C. JJJJ. S.R.L., S.C. PPPP. S.R.L., S.C. OOOO. S.R.L., S.C. UUUU. S.R.L., S.C. SSSS. S.R.L. S.C. CCC. S.R.L. şi S.C. BBB. S.R.L., iar, în final, cele mai multe dintre aceste sume de bani au fost schimbate în dolari SUA şi euro, fiind transferate în conturile unor societăţi din China şi Ungaria, după cum urmează: suma de 20.000 dolari SUA în contul societăţii KKKK., suma de 45.000 dolari SUA în contul societăţii LLLL., suma de 15.000 dolari SUA în contul societăţii MMMM., suma de 30.000 dolari SUA în contul societăţii CCCCC.
şi suma de 34.500 dolari SUA în contul societăţii DDDDD. şi suma de 1.150 euro în contul NNNN.
Aşa cum s-a arătat la descrierea situaţiei de fapt, din probele administrate în cauză nu a rezultat vreo implicare a inculpatului A. în tranzacţiile ulterioare dispunerii plăţilor din contul S.C. B. către celelalte societăţi comerciale menţionate, astfel încât analiza elementelor de tipicitate se va rezuma la actele materiale incluzând momentul efectuării plăţilor din suma de bani obţinută cu titlul de preţ pentru imobilul înstrăinat.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că potrivit art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002:
"Constituie infracţiunea de spălare a banilor şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.
Prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, în forma aplicabilă ulterior publicării Deciziei nr. 418 din 19 iunie 2018 a Curţii Constituţionale, publicată în M. Of. nr. 625 din 19 iulie 2018, s-a statuat că "acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv schimbarea sau transferul, ascunderea ori disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea sunt modalităţi alternative ale elementului material al infracţiunii unice de spălare a banilor (…) Infracţiunea de spălare a banilor este o infracţiune autonomă, nefiind condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile". În considerentele deciziei precitate s-a reţinut că acţiunile enumerate în cuprinsul art. 29 alin. (1) lit. a), b) şi c) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă modalităţi ale elementului material. Spălarea de bani este o infracţiune la care elementul material constă într-o acţiune ce se poate realiza în şapte modalităţi alternative (schimbarea, transferul, ascunderea, disimularea, dobândirea, deţinerea sau folosirea). Realizarea oricărei modalităţi a elementului material va conduce la consumarea infracţiunii. Odată consumată infracţiunea, realizarea altei modalităţi a elementului material în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale va fi lipsită de consecinţe juridice, iar realizarea mai multor acţiuni ce reprezintă elementul material al infracţiunii de spălare de bani, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, nu afectează unitatea infracţională.
Cadrul normativ în materie este întregit de Convenţia Consiliului Europei privind spălarea, descoperirea, sechestrarea şi confiscarea produselor infracţiunii şi finanţarea terorismului, adoptată la Varşovia la 16 mai 2005, pe care România a ratificat-o prin Legea nr. 420/2006, publicată în M. Of. nr. 968 din 4 decembrie 2006, precum şi Directiva Parlamentului European şi a Consiliului 2015/849 din 20 mai 2015 privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului.
În raport cu textele legale care conturează cadrul legal în materia combaterii spălării banilor, Înalta Curte reţine că infracţiunea prevăzută de art. 29 din Legea nr. 656/2002 are ca obiect juridic special relaţiile sociale care se referă la normele statului de drept, ordinea publică şi funcţionarea sistemului financiar al unui stat, prin combaterea eforturilor infractorilor şi complicilor acestora de a disimula originea produselor infracţiunilor sau de a canaliza fonduri legale sau ilegale în scopuri teroriste.
Obiectul material al infracţiunii de spălare a banilor poate fi constituit din bunurile corporale sau necorporale, mobile ori imobile, precum şi actele juridice sau documentele care atestă un titlu ori un drept cu privire la acestea, provenite din săvârşirea unei infracţiuni.
Strict cu referire la modalitatea alternativă a infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 şi cu luarea în considerare a aspectelor derivate din considerentele Deciziei nr. 418 din 19 iunie 2018 a Curţii Constituţionale, Înalta Curte reţine că subiectul activ al infracţiunii nu este circumstanţiat, acesta putând fi orice persoană fizică sau juridică şi, în anumite situaţii, chiar autorul infracţiunii predicat din care provin bunurile, iar subiect pasiv general este statul.
Din perspectiva elementului material al infracţiunii de spălare de bani, în varianta prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, Înalta Curte reţine că acesta se poate prezenta sub forma unor acţiuni de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.
Schimbarea sau transferul de bunuri presupun o intervenţie fizică asupra bunului, fie înlocuirea, sau modificarea caracteristicilor bunului, fie mutarea lui fizică ori în posesia sau detenţia unei alte persoane, autorul ştiind că acesta provine din comiterea unei infracţiuni. Cerinţa esenţială impusă de textul de incriminare este ca aceste operaţiuni să fie făcute în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite ori în scopul de a ajuta pe autor să se sustragă de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei.
În schimb, modalitatea alternativă prevăzută de art. 291 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ, respectiv ascunderea sau disimularea adevăratei naturi a provenienţei, a situării, a dispoziţiei, a circulaţiei sau a proprietăţii bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârşirea de infracţiuni presupun o intervenţie asupra situaţiei juridice, iar nu o intervenţie fizică asupra bunului, respectiv generarea din punct de vedere juridic a aparenţei originii licite a acestuia.
În toate situaţiile, situaţia premisă pentru existenţa infracţiunii de spălare de bani este ca bunurile supuse operaţiunilor de spălare să provină din comiterea unor infracţiuni (infracţiunea predicat), definită de art. 1 lit. e) din Convenţia de la Varşovia ca fiind "orice infracţiune în urma căreia produsele sunt rezultate şi susceptibile de a deveni obiectul unei infracţiuni" de spălare a banilor. Totodată, astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 16 din 8 iunie 2016 a Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, infracţiunea de spălare de bani are un caracter autonom faţă de infracţiunea predicat, respectiv nu este condiţionată de existenţa unei soluţii de condamnare pentru infracţiunea din care provin bunurile. Acest caracter autonom al infracţiunii de spălare de bani este subliniat şi de dispoziţiile art. 9 pct. 5 şi 6 din Convenţia de la Varşovia, care stabilesc că "Fiecare parte se va asigura că o condamnare anterioară sau simultană pentru o infracţiune predicat nu este o condiţie pentru o condamnare pentru spălare de bani…Fiecare parte se va asigura că este posibilă condamnarea pentru spălare de bani, conform prezentului articol, acolo unde se dovedeşte faptul că bunurile ce fac obiectul paragrafului 1 subparagraful a) sau b) provin dintr-o infracţiune predicat fără a fi necesar să se stabilească exact care infracţiune".
Înalta Curte constată că din modul în care a fost descrisă acuzaţia a rezultat că obiectul material al infracţiunii de spălare de bani nu a fost reţinut ca fiind bunul imobil cu privire la care se susţine că a fost dobândit ca urmare a comiterii unei infracţiuni (fie ce de înşelăciune, fie cea de fals), ci suma de bani obţinută în schimbul transmiterii dreptului de proprietate asupra acestuia.
O analiză logică asupra succesiunii evenimentelor însă, relevă faptul că pe de-o parte transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului în cauză nu s-a făcut într-un mod ocult, de natură să ascundă sau să disimuleze originea ilicită a acestuia, lipsind astfel cerinţa esenţială ataşată elementului material. În concret, chiar dacă modul originar de dobândire a bunului imobil de către S.C. Y..L. pare a fi unul ilicit, transmiterea acestuia către S.C. B. şi apoi de către aceasta către cumpărătorul final S.C. T. S.R.L. s-a realizat în cadrul unor operaţiuni de vânzare-cumpărare care nu au urmărit disimularea sau ascunderea originii acestuia. De asemenea, nici suma de bani încasată de către vânzătoarea S.C. B. nu a fost ascunsă sau disimulată în vreun fel, fiind evident din documentele aflate la dosar că aceasta a reprezentat preţul primit în schimbul transmiterii dreptului de proprietate, iar plăţile efectuate ulterior în cadrul unor operaţiuni nereale se circumscriu unei alte fapte prevăzute de legea penală, fără să poată fi reţinută vreo intenţie de ascundere sau disimulare a originii acestor bani.
În consecinţă, constatând că în ceea ce priveşte operaţiunea de înstrăinare de către S.C. B. a dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză şi respectiv, a plăţilor efectuate de către aceeaşi inculpată şi de către inculpatul A. din preţul obţinut nu se poate reţine existenţa unui scop de ascundere a originii ilicite a bunului sau a banilor, Înalta Curte reţine că nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, fiind incidente dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. Aceleaşi considerente sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte inculpata S.C B. S.R.L., neputând fi reţinută în sarcina acesteia existenţa scopului ascunderii originii ilicite a sumelor de bani obţinute din transmiterea dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză şi nici vreo implicare în transferurile succesive a banilor în modalitatea indicată prin actul de sesizare a instanţei.
7. Referitor la infracţiunea de evaziune fiscală reţinută ca fiind comisă prin intermediul inculpatei S.C. G. S.R.L.
Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că din declaraţia martorei RRRRRR., contabil în cadrul S.C. G. a rezultat că toate documentele contabile aferente tranzacţiilor ce urmează a fi expuse au fost înregistrate de această martoră în contabilitate, fiindu-i puse la dispoziţie de către administratorul S.C. G. S.R.L., inculpata F.
Situaţia de fapt:
B. Servicii de transport:
În contextul operaţiunii de vânzare a bunurilor către S.C. UU. S.R.L. arătate la pct. 4. C, şi care le-a vândut mai departe către S.C. G. S.R.L., la data de 16.12.2011, S.C. B., reprezentată de inculpatul C. a încheiat cu aceasta un alt contract, nr. x/16.12.2011, având ca obiect prestarea de servicii constând în transportul bunurilor ce făceau obiectul contractului de vânzare-cumpărare. Contractul a fost încheiat cu S.C. UU. S.R.L. reprezentată de I. şi viza transportul bunurilor la punctul de lucru al cumpărătorului final S.C. G. S.R.L., reprezentată de inculpata F.
Valoarea contractului de prestări servicii a fost de 124.000 de RON, din care 100.000 RON baza impozabilă şi 24.000 de RON TVA, fiind emisă de către S.C. B. factura fiscală nr. x/2011 .
Mai înainte de achitarea acestei facturi, S.C UU. S.R.L. a încheiat un al doilea contract de prestări servicii, sub nr. x/17.12.2011, cu S.C. G. S.R.L. asumându-şi prestarea serviciului de transport al aceloraşi bunuri către aceasta din urmă, valoarea contractului fiind şi de această dată de 124.000 de RON, fiind emisă Factura nr. x/20.12.2011.
Suma de 124.000 de RON a fost plătită de S.C. G. S.R.L. către S.C. UU. S.R.L. prin Ordinul de plată nr. x/28.12.2011.
După această plată, S.C. UU. S.R.L., la data de 30.12.2011, a plătit la rândul său aceeaşi suma, de 124.000 de RON, către S.C. B., prin Ordinul de plată nr. x/30.12.2011 .
Fiecare dintre cele trei societăţi comerciale au înregistrat în contabilitate documentele aferente contractelor de prestări servicii de transport, cheltuielile efectuate fiind considerate deductibile, iar TVA a fost dedusă în întregime.
În realitate însă, aşa cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză valoarea aferentă Contractelor de prestări de servicii de transport nr. 8/16.12.2011 şi nr. 4/17.12.2011 nu constituia o cheltuială deductibilă fiscal, întrucât ele nu au avut un caracter real. Concret, S.C. B. nu dispunea de logistica necesară pentru prestarea serviciului de transport, respectiv nu avea angajaţi şi nici mijloace de transport corespunzătoare, neexistând nici un fel de documente din care să rezulte efectuarea unor asemenea activităţi. De asemenea, nici I., administrator al S.C. UU. S.R.L. nu a putut furniza informaţii şi documente cu privire la modul în care s-a realizat transportul bunurilor .
În consecinţă, având în vedere imposibilitatea prezentării unor documente din care să rezulte prestarea serviciilor în cauză, apare ca fiind corectă concluzia instanţei de fond în sensul caracterului fictiv al serviciilor înregistrate în contabilitate şi, în consecinţă constatarea caracterului nedeductibil fiscal al cheltuielilor aferente. Totodată, întrucât înregistrarea în contabilitate a documentelor menţionate a fost realizată în scopul reducerii bazei impozabile şi diminuării sumelor datorate bugetului de stat, apare ca fiind corectă concluzia în sensul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală în calitate de autor de către inculpata S.C. G. S.R.L., cu complicitatea inculpatelor S.C. B. şi S.C. UU. S.R.L.
În ceea ce priveşte S.C. G. S.R.L. şi pe inculpata F., Înalta Curte reţine că prin înregistrarea în contabilitate a documentelor aferente contractului de prestări servicii de transport care în realitate nu au fost efectuate, s-a urmărit diminuarea bazei impozabile prin scăderea unor cheltuieli aparent deductibile şi deducerea TVA aferent, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind în cuantum de 40.000 de RON, din care 16.000 de RON impozit pe profit şi 24.000 de RON TVA.
În ceea ce priveşte participaţia inculpatului I., aceasta a format obiectul Sentinţei penale nr. 38/2018 a Curţii de Apel Alba Iulia, în dosarul disjuns din prezenta cauză.
În ceea ce priveşte implicarea inculpaţilor A. şi C., Înalta Curte reţine că, aşa cum s-a arătat anterior, inculpatul A. a generat cadrul organizatoric necesar pentru comiterea faptelor, folosind S.C. B. ca un instrument în efectuarea sau încasarea de plăţi care nu aveau la bază operaţiuni reale, totul în scopul sustragerii de plata sumelor de bani datorate bugetului de stat şi însuşirii acestora sub diverse forme. În egală măsură, Înalta Curte reţine că obligaţiile pe care inculpatul A. le avea în calitatea sa de administrator de fapt al S.C B. conduc la concluzia responsabilităţii sale în ceea ce priveşte conducerea activităţii contabile, chiar dacă încheierea contractelor şi emiterea facturilor, respectiv predarea acestora spre a fi înregistrate în contabilitate s-au făcut de către inculpatul C.. În ceea ce îl priveşte pe acesta din urmă, Înalta Curte constată că la momentul încheierii contractului de prestări servicii, inculpatul C. a Cunoscut scopul încheierii acestuia, respectiv caracterul fictiv al aspectelor consemnate în cuprinsul său şi al facturii aferente, ştiind că societatea nu avea alţi angajaţi şi nu dispunea de mijloacele necesare pentru a aduce la îndeplinire serviciile asumate, astfel încât şi în sarcina acestuia se va reţine că a acţionat cu intenţia de a ajuta pe S.C. G. S.R.L. să se sustragă de la plata sumelor datorate bugetului de stat cu titlul de obligaţii fiscale, prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli aparent deductibile cu scopul diminuării bazei impozabile.
B. Servicii de amenajare imobil Poiana Braşov:
S.C. G. S.R.L., administrată de inculpata F., deţinea un imobil în Poiana Braşov, iar la data de 05.10.2011, a încheiat un contract de prestări servicii cu S.C. UU. S.R.L., administrată de I. .
Contractul avea ca obiect prestarea unor servicii de amenajare a imobilului de către S.C. UU. S.R.L., care a emis Factura fiscală nr. x/14.12.2011 cu o valoare totală de 133.300 RON, din care 25.800 reprezenta TVA.
La data de 11.11.2011, S.C. UU. a încheiat un Contract de prestări servicii, nr. 6/11.11.2011 cu S.C. B., reprezentată de inculpatul C., prin care aceasta din urmă prelua prestarea serviciilor de amenajare a imobilului din Poiana Braşov, fiind emisă Factura nr. x/05.12.2011 cu valoarea de 129.580 RON, din care 25.080 RON TVA.
La data de 15.12.2011, S.C. G. S.R.L. a plătit prin Ordinul de plată nr. x/15.12.2011 suma de 133.300 RON către S.C. UU. S.R.L.
A doua zi, S.C. UU. S.R.L a plătit prin ordinul de plată 100, suma de 129.580 RON (alături de alte sume) către S.C. B.
Toate cele trei societăţi comerciale au înregistrat în contabilitate facturile şi documentele aferente tranzacţiilor care au format obiectul contractelor de prestări servicii, S.C. G. S.R.L. înregistrând astfel cheltuieli deductibile care au condus la diminuarea bazei impozabile şi au servit la deducerea TVA în cuantum de 25.800 RON.
În realitate, serviciile care au format obiectul contractelor încheiate între cele trei societăţi au fost fictive, întrucât S.C B. nu avea capacitatea să efectueze lucrările, iar S.C. UU. S.R.L. nu a putut furniza nici un document din care să rezulte prestarea serviciilor. Concret, S.C. B. nu avea alţi angajaţi în afara inculpatului C., nu dispunea de mijloace tehnice şi de transport şi nu a putut furniza nici un document din care să rezulte prestarea serviciilor asumate prin contract. De asemenea, nici S.C. UU. S.R.L. nu a furnizat documente din care să rezulte realizarea obiectului contractului de prestări servicii.
Prin raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză s-a concluzionat că valoarea lucrărilor de reparaţii, modernizare şi amenajare a imobilului situat în localitatea Poiana Braşov, aflat în proprietatea inculpatei S.C. G. S.R.L., a reprezentat o cheltuială nedeductibilă fiscal şi astfel, a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 43.000 RON, din care impozit pe profit 17.200 RON şi TVA 25.800 RON.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că inculpata S.C. G. S.R.L., administrată de inculpata F. a înregistrat în contabilitate documente aferente unor servicii care în realitate nu au fost prestate, cu scopul diminuării bazei impozabile şi deducerii TVA ca efect al caracterului deductibil al acestor cheltuieli, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 43.000 de RON, din care 17.200 RON impozit pe profit şi 25.800 TVA.
De asemenea, Înalta Curte reţine că S.C. B., prin inculpatul A. şi respectiv prin intermediul inculpatului C. şi S.C. UU. S.R.L., administrată de I. au ajutat-o în mod direct pe inculpata S.C. G. S.R.l. să înregistreze în contabilitate documente contabile care atestau efectuarea unor cheltuieli care nu aveau o baza reală, contribuind astfel la sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.
C. Servicii de intermediere vânzare imobil pe care era amplasată staţia RR.
La data de 05.10.2011, inculpata S.C. G. S.R.L., administrată de inculpata F. a încheiat un contract de intermediere cu S.C. E. S.R.L., administrată de H.. Contactul avea ca obiect prestarea unor serviciu de către S.C. E. S.R.L., constând în prospectarea pieţei şi găsirea unui cumpărător pentru imobilul proprietatea S.C. G. S.R.L., situat în intravilanul jud. Caraş-Severin, format din teren în suprafaţă de 5.408 mp şi construcţia amplasată pe acesta, notată cu C1 - staţie RR.
Valoarea contractului a fost stabilită sub forma unui comision de 25% din preţul de vânzare, iar prin actul adiţional la contract, acesta a fost individualizat la valoarea de 326.512,5 RON plus TVA de 78.363 RON, un total de 404.875,50 RON, fiind emisă de către S.C. E. S.R.L. Factura nr. x/14.12.2011.
Anterior emiterii facturii, la data de 07.11.2011, S.C. E. S.R.L. a "subcontractat" serviciul de intermediere a vânzării, încheind Contractul nr. x/07.11.2011 cu inculpata S.C. B. S.R.L., reprezentată de inculpatul C., având ca obiect intermedierea vânzării imobilului aparţinând inculpatei S.C. G. S.R.L., situat în intravilanul jud. Caraş-Severin, format din teren în suprafaţă de 5.408 mp şi construcţia amplasată pe acesta, notată cu C1 - staţie RR., urmând ca, în cazul găsirii unui cumpărător, să se aducă la cunoştinţa beneficiarului S.C. E. S.R.L. toate detaliile referitoare la potenţialul cumpărător, beneficiarul fiind în drept să negocieze toate detaliile, inclusiv preţul.
Valoarea acestui al doilea contract a fost stabilită sub forma unui comision de 20% din preţul vânzării, S.C. B. emiţând Factura nr. x/02.12.2011 pentru suma de 322.500 RON .
Prin Ordinul de plată nr. x/14.12.2011, S.C. G. S.R.L. a plătit către S.C. E. S.R.L. suma de 404.875,50 RON, aferentă primului contract.
A doua zi, la data de 15.12.2011, S.C. E. S.R.L. a plătit suma de 322.500 RON aferentă celui de-al doilea contract către S.C. B. S.R.L .
Toate cele trei societăţi comerciale au înregistrat în contabilităţile proprii documentele aferente tranzacţiilor şi au înregistrat drept cheltuieli deductibile fiscal sumele plătite, S.C. G. S.R.L. diminuându-şi baza impozabilă cu suma de 326.512 RON şi deducând TVA de 78.363 RON.
La data de 05.12.2011, S.C. G. S.R.L. a vândut imobilul ce a format obiectul contractelor de intermediere, către S.C. SS. S.R.L., reprezentată de martorul CCCCCC., prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/05.12.2011, în schimbul unui preţ de 1.306.050 RON plus TVA, preţ ce a fost achitat la data de 05.12.2011 .
Din declaraţia martorului CCCCCC. a rezultat că a aflat despre intenţia de vânzare a imobilului pe care se afla staţia RR. de la I., după care a luat legătura direct cu inculpata F. şi s-a întâlnit cu acesta în comuna Domaşnea, unde a început negocierile pentru stabilirea preţului de vânzare. au stabilit preţul de vânzare al staţiei la suma de 300.000 euro şi au hotărât ca aceasta să-i trimită documentele cu privire la staţie, pentru a le înmâna notarului din mun. Brăila, unde urma să fie încheiat contractul de vânzare-cumpărare. Martorul a arătat că a negociat personal cu inculpata F. şi că nu îl cunoaşte S.C. B. S.R.L. sau pe reprezentanţii acesteia. La rândul său, inculpata H., administrator al S.C. E. S.R.L., a arătat că nu îşi aminteşte împrejurările, dar a fost contactată de o persoană din cadrul S.C. B. care s-a arătat interesată să intermedieze vânzarea imobilului pentru un comision mai mic şi că această persoană ar fi găsit cumpărătorul pentru imobil . Susţinerile inculpatei au fost însă infirmate de inculpatul C. care a arătat că nu a făcut niciun demers pentru a găsi vreun cumpărător pentru imobilul aparţinând inculpatei S.C. G. S.R.L. şi a susţinut că a emis factura aferentă Contractului de intermediere nr. x/07.11.2011, la indicaţiile cetăţeanului moldovean UUUUU.
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine ca fiind corectă concluzia primei instanţe în sensul că serviciile de intermediere care au format obiectul contractelor încheiate succesiv între S.C. G. S.C. E. S.C. B. nu au fost prestate în realitate, concluzie întărită şi de aspectele cuprinse în raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză, potrivit cărora cheltuielile înregistrate în contabilitate de S.C. G. S.R.L. nu erau deductibile fiscal. În consecinţă, prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli care nu aveau la baza operaţiuni reale, S.C. G. S.R.L., cu ajutorul S.C. E. S.R.L şi S.C. B. S.R.L. şi-a diminuat baza impozabilă şi a dedus fără drept TVA, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 130.605 RON, din care 52.242 RON impozit pe profit şi 78.363 RON TVA.
În mod similar faptelor expuse la punctele anterioare, Înalta Curte reţine implicarea inculpatului A., administrator de fapt al S.C. B. şi răspunzător pentru organizarea activităţii de contabilitate a acesteia, precum şi a inculpatului C., care în calitate de împuternicit al acesteia, a încheiat contractul de intermediere şi a emis factura aferentă deşi cunoştea faptul că serviciile ce formau obiectul acestuia nu au fost prestate efectiv, ambii ajutând în acest mod pe inculpata F. şi pe S.C. G. S.R.L. să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat.
Analiza acuzaţiilor:
Prin motivele de apel formulate în cauză, inculpatele F. şi S.C. G. S.R.L. au arătat că din probele administrate nu a rezultat că înregistrările în contabilitate nu aveau la bază operaţiuni reale şi nici că aceste au avut ca efect modificarea bazei impozabile.
În ceea ce priveşte răspunderea penală a inculpatei S.C. G. S.R.L. şi a inculpatei F., Înalta Curte reţine următoarele:
Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că legea penală mai favorabilă o constituie dispoziţiile C. pen. în vigoare, având în vedere faptul inculpata F. a fost condamnată anterior, prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la o pedeapsă rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare, din executarea căreia aceasta a fost liberată condiţionat la data de 05.04.2021. Or, în raport de dispoziţiile art. 105 C. pen. şi având în vedere că în ceea ce o priveşte pe această inculpată sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1)2 din Legea nr. 241/2005, Înalta Curte reţine că regimul anulării liberării condiţionate prevăzut de C. pen. în vigoare este unul mai blând decât cel reglementat anterior, prin impunerea condiţiei ca pedeapsa aplicată pentru infracţiunea descoperită ulterior să fie cea a închisorii.
Referitor la răspunderea penală a S.C. G. S.R.L., Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 135 C. pen., răspunderea penală a persoanei juridice intervine pentru infracţiunile săvârşite în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice, fără a exclude răspunderea persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.
Înalta Curte reţine că prin înregistrarea în contabilitatea S.C. G. S.R.L. a documentelor aferente contractului de prestări servicii de transport încheiat cu S.C. UU. S.R.L., servicii care în realitate nu au fost efectuate, s-a urmărit diminuarea bazei impozabile prin scăderea unor cheltuieli aparent deductibile şi deducerea TVA aferent, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind în cuantum de 40.000 de RON, din care 16.000 de RON impozit pe profit şi 24.000 de RON TVA.
Cu referire la acest act material se reţine că înregistrarea în contabilitate a fost dispusă de inculpata F., în calitatea sa de administrator al S.C. G. S.R.L. şi în raport cu obiectul contractului de prestări servicii, fapta a fost comisă în realizarea obiectului de activitate al persoanei juridice care achiziţionase bunurile, sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale atrăgând răspunderea atât a persoanei juridice inculpată, cât şi a administratorului acesteia.
Referitor la cel de-al doilea act material imputat inculpatei S.C. G. S.R.L., Înalta Curte reţine că înregistrarea în contabilitate acestei societăţi de către inculpata F. a documentelor aferente unor serviciilor de amenajare a imobilului situat în Poiana Braşov, care în realitate nu au fost prestate de către S.C. UU. S.R.L. sau S.C. B., s-a realizat în scopul diminuării bazei impozabile şi deducerii TVA ca efect al caracterului deductibil al acestor cheltuieli, cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 43.000 de RON, din care 17.200 RON impozit pe profit şi 25.800 TVA. Şi în acest caz, sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat s-a realizat în interesul persoanei juridice, chiar dacă nu în realizarea obiectului de activitate, răspunderea penală pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală fiind angajată atât în sarcina societăţii, cât şi a persoanei fizice care a efectuat înregistrarea cheltuielilor care nu aveau la bază operaţiuni reale.
Referitor la cel de-al treilea act material, fapta constând în încheierea contractului de prestări servicii cu S.C. E. S.R.L. având ca obiect prospectarea pieţei şi găsirea unui cumpărător al imobilului pe care S.C. G. S.R.L. intenţiona să îl vândă a constituit o faptă comisă în interesul acestei persoane juridice, întrucât scopul urmărit a fost acela de a înregistra în contabilitate drept deductibile fiscal cheltuielile aferente acestei intermedieri şi astfel de a diminua baza impozabilă pentru calculul obligaţiilor fiscale datorate statului. Or, câtă vreme subiectul obligaţiilor fiscale era chiar persoana juridică, căreia îi revenea calitatea de contribuabil, diminuarea obligaţiilor de plată către bugetul de stat s-a realizat în interesul acesteia, operaţiunea de înregistrarea în contabilitate fiind realizată de chiar administratorul societăţii.
Înalta Curte reţine că inculpata F. a procedat la înregistrarea în contabilitatea S.C. G. S.R.L. a Facturii nr. x/14.12.2011 cu valoarea de 326.512,5 RON plus TVA de 78.363 RON, un total de 404.875,50 RON emisă de către S.C. E. S.R.L., pe care a şi plătit-o, cunoscând faptul că în realitate acesta nu avea la bază o operaţiune reală. Inculpata a cunoscut că în realitate, S.C. E. S.R.L. nu a prestat serviciul de intermediere ce a format obiectul contractului, F. negociind direct cu cumpărătorul terenului, martorul CCCCCC., fără implicarea inculpatei H. sau a inculpatului C.. De asemenea, Înalta Curte reţine că operaţiunea de înregistrare în contabilitate a cheltuielii care nu avea la bază o operaţiune reală s-a făcut în scopul diminuării bazei impozabile cu această cheltuială apreciată ca fiind deductibilă, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, cauzând un prejudiciu în cuantum de 130.605 RON, din care 52.242 RON impozit pe profit şi 78.363 RON TVA.
În raport cu modalitatea concretă în care faptele au fost săvârşite, respectiv prin intermediul şi profitând de ajutorul dat de către aceiaşi participanţi, coroborat cu maniera în care s-a produs sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale, prin înregistrarea în contabilitate a unor cheltuieli aparent deductibile, Înalta Curte reţine că fiecare dintre actele materiale expuse a fost comis în baza unei rezoluţii infracţionale unice, inculpata F. transformând practic persoana juridică într-un instrument prin care urmărea obţinerea unor sume de bani rezultate din tranzacţiile nereale înregistrate.
În consecinţă, în acord cu aspectele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte reţine că faptele inculpatelor S.C. G. S.R.L. şi F., constând în aceea că:
- au înregistrat în contabilitatea primei Factura nr. x/14.12.2011 cu valoarea totală de 404.875,50 RON emisă de către S.C. E. S.R.L., cunoscând că acesta nu avea la bază o operaţiune reală şi cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 130.605 RON, din care 52.242 RON impozit pe profit şi 78.363 RON TVA;
- au înregistrat în contabilitate Factura nr. x/20.12.2011 cu valoarea de 124.000 de RON, emisă de S.C. UU. S.R.L., cunoscând că această cheltuială cu servicii de transport nu avea la bază o operaţiune reală şi cauzând un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 40.000 de RON, din care 16.000 de RON impozit pe profit şi 24.000 de RON TVA;
- au înregistrat în contabilitate Factura fiscală nr. x/14.12.2011 cu o valoare totală de 133.300 RON, emisă de S.C. UU. S.R.L., cunoscând că serviciile de amenajare a imobilului din Poiana Braşov nu au fost prestate în realitate şi cauzând astfel un prejudiciu bugetului de stat în cuantum de 43.000 de RON, din care 17.200 RON impozit pe profit şi 25.800 TVA, întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
De asemenea, faptele inculpaţilor A. şi C., care au sprijinit inculpatele S.C. G. S.R.L. şi F. să se sustragă de la plata obligaţiilor datorate bugetului de stat (alături de S.C. E. S.R.L. şi H. şi S.C. UU. S.R.L. şi I.) prin încheierea contractului de prestări servicii şi înregistrarea în contabilitatea S.C. B. a documentelor aferente tranzacţiilor, deşi în realitate nu au prestat serviciul contractat, întrunesc elementele de tipicitate ale complicităţii la infracţiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În ceea ce priveşte S.C. B. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L., Înalta Curte reţine că acestea au fost radiate, astfel încât, faţă de persoanele juridice menţionate operează cazul de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., chiar dacă din probele administrate a rezultat întrunirea elementelor de tipicitate ale infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
În ceea ce îi priveşte pe inculpaţii I., H. şi S.C. E. S.R.L., prin Sentinţa penală nr. 38/2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2018 disjuns din prezentul cauză s-a dispus în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., art. 10 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 241/2005, art. 5 C. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., iar în temeiul art. 10 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 241/2005, art. 91 lit. c) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., le-a fost aplicată câte o amendă administrativă în sumă de 1.000 RON.
De asemenea, s-a constatat că inculpatul I. a achitat părţii civile Statul Român prin ANAF prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova prejudiciul în sumă de 83.000 RON cauzat prin infracţiunea pentru care s-a dispus încetarea procesului în prezenta cauză, aşa cum rezultă din chitanţa seria x nr. x din data de 22.11.2017.
Prin aceeaşi sentinţă a fost obligat inculpatul I. la plata accesoriilor aferente sumei de 83.000 RON ce se vor calcula începând cu data comiterii faptei 17.12.2011 şi până la data de 22 11 2017.
S-a constatat că inculpata H. a achitat părţii civile Statul Român prin ANAF prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova prejudiciul în sumă de 130.605 RON cauzat prin infracţiunea pentru care s-a dispus încetarea procesului în prezenta cauză, aşa cum rezultă din OP nr. x/22 11 2017 din data de 22.11.2017 şi a fost obligată inculpata la plata accesoriilor aferente sumei de 130.605 începând cu data comiterii faptei 14.12.2011 şi până la data de 22.11.2017.
8. Referitor la individualizarea pedepselor
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a arătat prin motivele de apel formulate că:
- Pedepsele aplicate inculpatului A. nu sunt corect individualizate în raport cu ansamblul activităţii infracţionale, antecedentele penale ale acestuia şi conduita sa procesuală, impunându-se majorarea acestora;
- Pedepsele aplicate inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală şi delapidare sunt nelegale în condiţiile în care în favoarea acestuia au fost reţinute circumstanţe atenuante, iar pedeapsa nu a fost redusă sub minimul special, iar cuantumul pedepsei rezultante aplicate nu permitea dispunerea suspendării executării acesteia.
Distinct de acestea, inculpatele D., F. şi S.C. G. S.R.L. au formulat critici cu privire la tratamentul sancţionator aplicat în cauză, invocând cauze care determină menţinerea liberării condiţionate dispuse faţă de primele două inculpate din executarea unor pedepse aplicate anterior şi respectiv, executarea pedepsei amenzii aplicate anterior în cazul persoanei juridice.
1. Contrar susţinerilor parchetului, Înalta Curte reţine că în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., prima instanţă a procedat la o individualizare judicioasă a sancţiunilor aplicate, pedepsele de 4 ani închisoare şi de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală şi complicitate la evaziune fiscală fiind aplicate cu luarea în considerare a criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969 şi sunt de natură să corespundă scopului şi funcţiilor prevăzute de lege.
În acord cu aspectele expuse de prima instanţă, Înalta Curte reţine că ansamblul şi amploarea activităţilor infracţionale reţinute în sarcina inculpatului, implicare sa în comiterea altor fapte care au format obiectul altor dosare şi conduita sa procesuală trebuie puse în balanţă şi cu durata procedurilor derulate împotriva sa, iar aplicarea unor pedepse al căror cuantum nu este unul redus, în condiţiile reţinerii unei pluralităţi de infracţiuni apare ca fiind justificată, motive pentru care critica formulată de Ministerul Public sub acest aspect nu este fondată.
2. Referitor la situaţia juridică a inculpatului C., Înalta Curte constată că motivele de apel invocate de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
În mod corect prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului C. incidenţa dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. din 1969, având în vedere faptul că anterior comiterii faptelor care formează obiectul prezentei cauze, acesta a avut o conduită conformă normelor sociale şi nu era cunoscut cu antecedente penale. De altfel, reţinerea circumstanţei atenuante în favoarea acestuia inculpat nici nu a format obiectul vreunei critici de temeinicie din partea parchetului, astfel încât este justificată menţinerea ei.
Cu toate acestea, deşi potrivit dispoziţiilor art. 76 lit. c) C. pen. din 1969, era obligatorie aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege, prima instanţă nu a procedat în consecinţă în ceea ce priveşte sancţiunile aplicate pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., al cărei minim special este de 2 ani închisoare şi a celei de delapidare, prevăzută de art. 2151 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din acelaşi cod şi art. 5 C. pen. al cărei minim special este de 1 an închisoare.
Prin urmare, Înalta Curte urmează să procedeze la aplicarea unor pedepse sub minimul special prevăzut pentru fiecare dintre infracţiunile menţionate şi, ca urmare a reducerii cuantumului acestora sub limita de 2 ani, va înlătura pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi stabilită de prima instanţă pentru comiterea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.
În consecinţă, sub aceste aspecte, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia urmează a fi admis şi, ca urmare a descontopirii pedepsei rezultante aplicate de prima instanţă, Înalta Curte urmează să reducă pedepsele aplicate inculpatului C. după cum urmează:
- de la 2 ani închisoare la 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- de la 2 ani închisoare la 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 din C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
Totodată, Înalta Curte urmează să menţină pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 76 C. pen. din 1969, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) (dreptul de a deţine calitatea de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani. Înalta Curte constată că pedeapsa a fost individualizată în mod judicios de către prima instanţă, prin raportare la ansamblul activităţilor infracţionale desfăşurate de către inculpat şi cuantumul prejudiciului cauzat, dând totodată eficienţă în mod corespunzător dispoziţiilor care impuneau reducerea pedepsei sub minimul special ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. din 1969 raportat la art. 34 lit. b) C. pen. din 1969, pedepsele stabilite urmează a fi contopite şi se va aplica inculpatului C. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, precum şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) (dreptul de a deţine calitatea de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani.
Pedeapsa rezultantă astfel aplicată urmează a fi executată în regim de detenţie de către inculpatul C., astfel încât acestuia îi va fi aplicată şi pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) şi c) (dreptul de a deţine calitatea de administrator al unei societăţi comerciale) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei principale.
3. Referitor la situaţia juridică a inculpatei D., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin motivele de apel, apelanta-inculpată D. nu a formulat critici cu privire la individualizarea pedepsei aplicate de prima instanţă, însă a susţinut că în cauză nu se impune revocarea liberării condiţionate dispuse din executarea pedepsei aplicate anterior, având în vedere că pedeapsa aplicată prin sentinţa apelată este inferioară sub aspectul cuantumului primei. În consecinţă, s-a susţinut că neexistând nicio modificare a pedepsei rezultante, beneficiul liberării condiţionate rămâne câştigat inculpatei.
În raport cu criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. din 1969, Înalta Curte reţine că pedeapsa aplicată inculpatei D. pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 a fost judicios individualizată, acesta corespunzând scopului şi funcţiilor prevăzute de lege. Înalta Curte are în vedere că deşi activitatea inculpatei a avut un rol secundar, sub coordonarea inculpatului A., nu poate fi ignorat numărul semnificativ al operaţiunilor comerciale în care aceasta a fost implicată şi cuantumul prejudiciului cauzat prin înregistrarea unor cheltuieli care nu aveau la baza operaţiuni reale, alături de faptul că aceasta a fost condamnată definitiv pentru comiterea unor infracţiuni similare pentru fapte conexe celor care formează obiectul prezentei cauze.
Astfel, prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A/31.10.2018 a Î.C.C.J., inculpata D. a fost condamnată la pedepsele de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969 şi 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. de la 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. de la 1969, fiindu-i aplicată pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.
Din executarea pedepsei menţionate inculpata a fost liberată condiţionat la data de 15.01.2021, prin Sentinţa penală nr. 2953 din data de 04 decembrie 2020 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 27 din data de 15.01.2021 a Tribunalului Dolj.
În raport cu data rămânerii definitive a sentinţei menţionate, Înalta Curte reţine ca fiind corectă concluzia primei instanţe în sensul că infracţiunile care formează obiectul prezentei cauze se află în concurs real cu faptele care au format obiectul Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A/31.10.2018 a Î.C.C.J.
Potrivit art. 61 C. pen. din 1969, apreciat ca fiind lege penală mai favorabilă conform art. 5 C. pen., liberarea condiţionată poate fi revocată sau menţinută, în funcţie de gravitatea faptei, dacă cel condamnat a comis o nouă infracţiune în intervalul de timp de la data liberării condiţionate şi până la împlinirea duratei pedepsei. Astfel, C. pen. reglementa în mod explicit numai ipoteza comiterii unei noi infracţiuni după momentul liberării condiţionate, nu şi situaţia pronunţării unei hotărâri de condamnare pentru săvârşirea unei infracţiuni comisă în concurs cu cea pentru care a fost aplicată pedeapsa din executarea căreia s-a dispus liberarea condiţionată.
Spre deosebire de această reglementare, dispoziţiile art. 105 C. pen. stabilesc regimul anulării liberării condiţionate în ipoteza în care pe parcursul termenului de încercare se descoperă că persoana condamnată mai săvârşise o infracţiune până la data liberării, pentru care i se aplică pedeapsa închisorii, caz în care anularea liberării este obligatorie, iar tratamentul sancţionator va fi cel al pluralităţii de infracţiuni.
Având în vedere cele două reglementări succesive, Înalta Curte reţine că legea penală mai favorabilă aplicabilă inculpatei este C. pen. din 1969, care nu reglementa drept caz de anulare a liberării condiţionate situaţia descoperirii unei noi infracţiuni, comise anterior dispunerii liberării, indiferent de natura pedepsei aplicate.
În cauză, ca urmare a contopirii pedepsei aplicate pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală cu pedepsele componente aplicate prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A/31.10.2018 a Î.C.C.J., inculpatei i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare, reprezentată de cea mai mare dintre pedepsele aplicate prin sentinţa menţionată. Cu alte cuvinte, pedeapsa aplicată în prezenta cauză este inferioară sub aspectul cuantumului celei aplicate prin Sentinţa penală nr. 99/2017, din executarea căreia inculpata a fost liberată condiţionat.
În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că deşi C. pen. din 1969 nu reglementa explicit ipoteza în discuţie, condamnarea pentru o infracţiune concurentă intervenită ulterior datei liberării condiţionate din executarea unei alte pedepse nu trage anularea sau revocarea liberării. Dacă pedeapsa aplicată prin ultima sentinţă este superioară cuantumului celei din executarea căreia persoana a fost liberată, în urma aplicării mecanismului de contopire se ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante din care va fi dedusă perioada executată anterior, în timp ce dacă noua pedeapsă este inferioară primei, în urma contopirii se va aplica o pedeapsă rezultantă în acelaşi cuantum (sau mai mare prin adăugarea unui spor) cu cea din executarea căreia s-a dispus liberarea.
Având în vedere că potrivit C. pen. din 1969, instanţa avea posibilitatea de a menţine liberarea condiţionată inclusiv în ipoteza comiterii unei noi infracţiuni după acordarea liberării condiţionate, în funcţie de gravitatea noii fapte, cu atât mai mult menţinerea liberării condiţionate poate fi dispusă în cazul condamnării pentru o infracţiune comisă anterior datei la care s-a dispus liberarea iar cuantumul pedepsei aplicate este inferior celei din executarea căreia condamnatul a fost liberat condiţionat.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să admită apelul declarat de inculpata D. şi, subsecvent constatării concursului de infracţiuni dintre fapta care formează obiectul prezentei cauze şi faptele care au format obiectul Sentinţei penale nr. 99/2017 a Curţii de Apel Craiova şi aplicării pedepsei rezultante de 4 ani închisoare, va desfiinţa în parte hotărârea apelată şi va dispune menţinerea liberării condiţionate dispusă prin Sentinţa penală nr. 2953 din data de 04 decembrie 2020 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 27 din data de 15.01.2021 a Tribunalului Dolj.
4. Referitor la situaţia juridică a inculpatei F. şi ce a inculpatei S.C. G. S.R.L., Înalta Curte reţine următoarele:
Prin motivele de apel formulate, într-o teză subsidiară, s-a solicitat pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal întrucât prejudiciul cauzat, în cuantum total de 213.000 RON este mai mic de 50.000 de euro, astfel încât devin incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare la data faptelor.
Înalta Curte constată că în sarcina inculpatelor s-a reţinut comiterea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în forma autoratului, în cazul actelor materiale privind contractarea serviciilor de transport şi amenajarea imobilului din Poiana Braşov calitatea de complice revenind inculpatului I. (administrator al S.C. UU. S.R.L.), iar în cazul actului material privind intermedierea vânzării terenului pe care era construită o staţie RR., aceeaşi calitate revenind inculpatei H., administrator al S.C. E. S.R.L.
Prejudiciul aferent primelor două acte materiale a fost în cuantum 43.000 de RON, din care 17.200 RON impozit pe profit şi 25.800 TVA (amenajare imobil) şi de 40.000 de RON, din care 16.000 de RON impozit pe profit şi 24.000 de RON TVA(servicii de transport), respectiv de 130.605 RON, din care 52.242 RON impozit pe profit şi 78.363 RON TVA (servicii de intermediere).
Astfel cum s-a arătat anterior, în ceea ce priveşte participaţia inculpaţilor I. şi H., prin Sentinţa penală nr. 38/2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. x/2018 disjuns din prezentul cauză s-a dispus în baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen.. raportat la art. 16 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., art. 10 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 241/2005, art. 5 C. pen., încetarea procesului penal pornit împotriva inculpaţilor, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 48 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., iar în temeiul art. 10 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 241/2005, art. 91 lit. c) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., le-a fost aplicată câte o amendă administrativă în sumă de 1.000 RON.
De asemenea, s-a constatat că inculpatul I. a achitat părţii civile Statul Român prin ANAF prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova prejudiciul în sumă de 83.000 RON cauzat prin infracţiunea pentru care s-a dispus încetarea procesului în prezenta cauză, aşa cum rezultă din chitanţa seria x nr. x din data de 22.11.2017. s-a dispus totodată şi obligarea inculpatului I. la plata accesoriilor aferente sumei de 83.000 RON ce se vor calcula începând cu data comiterii faptei 17.12.2011 şi până la data de 22 11 2017.
S-a constatat că inculpata H. a achitat părţii civile Statul Român prin ANAF prin Direcţia Regională a Finanţelor Publice Craiova prejudiciul în sumă de 130.605 RON cauzat prin infracţiunea pentru care s-a dispus încetarea procesului în prezenta cauză, aşa cum rezultă din OP nr. x/22 11 2017 din data de 22.11.2017 şi a fost obligată inculpata la plata accesoriilor aferente sumei de 130.605 începând cu data comiterii faptei 14.12.2011 şi până la data de 22 11 2017.
În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte constată că prejudiciile cauzate prin actele materiale care compun infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 comisă în forma autoratului de către inculpata F. şi S.C. G. S.R.L. a fost recuperat în întregime de către complicii I. şi H., aspect constatat prin Sentinţa penală nr. 38/2018 a Curţii de Apel Alba Iulia.
Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 au fost modificate prin Legea nr. 55/2021, astfel încât acestea au în prezent următorul conţinut:
(1) În cazul săvârşirii unei infracţiuni prevăzute la art. 61, 8 sau 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda.
(11) În cazul în care prejudiciul produs prin comiterea faptelor de la art. 61, 8 sau 9 nu depăşeşte valoarea de 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, iar în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive, acesta, majorat cu 20% din baza de calcul, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile, este acoperit integral, fapta nu se pedepseşte, aplicându-se dispoziţiile art. 16 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., cu modificările şi completările ulterioare.
(12) Dispoziţiile prezentului articol se aplică tuturor inculpaţilor chiar dacă nu au contribuit la acoperirea prejudiciului prevăzut la alin. (1) şi (11).
(2) Dispoziţiile prevăzute la alin. (1) şi (11) nu se aplică dacă făptuitorul a mai săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege într-un interval de 5 ani de la comiterea faptei pentru care a beneficiat de prevederile alin. (1) sau (11).
Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 241/2005 reglementează o cauză de atenuare a răspunderii penale şi respectiv o cauză de nepedepsire, astfel încât ele constituie norme de drept material şi astfel, intră în domeniul de aplicare al dispoziţiilor art. 5 C. pen., privind legea penală mai favorabilă.
În consecinţă, atât în cazul inculpatei F., cât şi al inculpatei persoană juridică S.C. G. S.R.L., dispoziţiile art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005 sunt incidente ca urmare a faptului că prejudiciul cauzat prin comiterea infracţiunii săvârşite, prejudiciu al cărui cuantum este inferior pragului de 50.000 de euro, a fost achitat de către ceilalţi participanţi la comiterea faptei.
Referitor la susţinerea inculpatei F. în sensul dispunerii unei soluţii de încetare a procesului penal ca urmare a incidenţei dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 241/2005 în forma în vigoare de la data comiterii faptelor, Înalta Curte reţine că în virtutea interdicţiei generării unei lex tertia, nu poate fi dată eficienţă simultan cauzei de nepedepsire invocată de inculpată şi celei cuprinsă în dispoziţiile art. 10 alin. (1)2 din forma actuală a Legii nr. 241/2005, întrucât anterior intrării în vigoare a acestora din urmă, beneficiul menţionat avea un caracter personal, a cărui aplicare era condiţionată de împrejurarea achitării prejudiciului de către persoana în sarcina căreia se reţine comiterea faptei.
În raport cu dispoziţiile art. 5 C. pen. şi ţinând seama de interdicţia generării unei lex tertia, Înalta Curte reţine că legea penală mai favorabilă inculpatei este constituită de C. pen. în vigoare, în considerarea a doua aspecte:
- pe de-o parte, reţinerea incidenţei dispoziţiilor art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005, chiar dacă trimit exclusiv la sistemul sancţionator prevăzut de legea în vigoare, respectiv amenda reglementată de C. pen., instituie un regim sancţionator mai blând pentru inculpată prin excluderea posibilităţii aplicării pedepsei închisorii;
- pe de altă parte, aplicarea pedepsei amenzii penale, în raport cu dispoziţiile art. 105 C. pen., nu va mai atrage în mod obligatoriu anularea liberării condiţionate dispusă faţă de inculpată din executarea pedepsei de 5 ani şi 8 luni închisoare, aplicată acesteia prin Sentinţa penală nr. 99/18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova. În plus, Înalta Curte reţine că prin Sentinţa penală nr. 551 din data de 04 martie 2021 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă ca urmare a modificării prin Decizia penală nr. 213/09 aprilie 2021 a Tribunalului Dolj, s-a reţinut că liberarea condiţionată a inculpatei din executarea pedepsei aplicate anterior este guvernată de dispoziţiile C. pen. din 1969, astfel încât şi regimul revocării, respectiv anulării liberării condiţionate este guvernat de aceleaşi dispoziţii.
Având în vedere caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală din Legea nr. 241/2005, inculpatelor nu le poate fi aplicată decât pedeapsa amenzii penale, astfel încât, subsecvent admiterii apelului declarat de inculpata F., Înalta Curte urmează să desfiinţeze în parte sentinţa apelată şi rejudecând:
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi art. 10 alin. (1) teza finală şi alin. (12) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 61 C. pen., condamnă inculpata F. la pedeapsa de 18.000 de RON amendă penală (180 de zile x/zi-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Înalta Curte reţine că prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A/31.10.2018 a Î.C.C.J., inculpata F. a fost condamnată la o pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, pedeapsă din executarea căreia a fost liberată condiţionat la data de 05.04.2021, conform Sentinţei nr. 551 din data de 04 martie 2021 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă ca urmare a modificării prin Decizia penală nr. 213/09 aprilie 2021 a Tribunalului Dolj.
În raport cu data rămânerii definitive a hotărârii menţionate, Înalta Curte reţine că este corectă concluzia primei instanţe în sensul constatării că faptele care au format obiectul Sentinţei penale nr. 99/2017 a Curţii de Apel Craiova se află în concurs real cu infracţiunea de evaziune fiscală ce formează obiectul prezentei cauze, astfel încât a procedat la descontopirea pedepsei rezultante de 5 ani şi 8 luni închisoare în pedepsele componente, respectiv:
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin, 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen.
- pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
- sporul de 8 luni închisoare.
Reţinând că dispoziţiile C. pen. în vigoare constituie lege penală mai favorabilă, în baza art. 39 lit. d) C. pen., pedepsele stabilite prin Sentinţa penală nr. 99/2017 a Curţii de Apel Craiova vor fi contopite cu pedeapsa amenzii stabilită în prezenta cauză şi se va aplica inculpatei pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969, la care se va adăuga amenda penală în cuantum de 18.000 de RON amendă penală (180 de zile x/zi-amendă).
Având în vedere că potrivit art. 105 C. pen. anularea liberării condiţionate intervine numai în cazul în care pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune este închisoarea, nu şi în cazul amenzii penale, Înalta Curte va menţine liberarea condiţionată a inculpatei din executarea pedepsei de 5 ani şi 8 luni închisoare, dispusă prin Sentinţa penală nr. 551 din data de 04 martie 2021 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă ca urmare a modificării prin Decizia penală nr. 213/09 aprilie 2021 a Tribunalului Dolj.
În ceea ce o priveşte pe inculpata S.C. G. S.R.L., Înalta Curte constată că pedeapsa amenzii penale în cuantum de 20.000 de RON, aplicată acesteia pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 a fost în mod judicios individualizată şi prin natura ei, intră implicit şi sub incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (12) din Legea nr. 241/2005. În raport cu ansamblul activităţii infracţionale şi cu prejudiciul cauzat nu se impune o reevaluare a cuantumului pedepsei aplicate aceasta fiind de natură să corespundă scopului şi funcţiilor prevăzute de lege.
De asemenea, apare ca fiind corectă constatare a de către prima instanţă a faptului că infracţiunea de evaziune fiscală ce formează obiectul prezentei cauze se află în concurs real cu infracţiunea de spălare de bani ce a format obiectul Sentinţei penale nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A/31.10.2018 a Î.C.C.J., prin care inculpatei i-a fost aplicată pedeapsa amenzii în cuantum de 60.000 de RON şi pedeapsa complementară a interzicerii desfăşurării activităţii de a efectua tranzacţii imobiliare pe o perioadă de 1 an.
În consecinţă, în mod corect prima instanţă a procedat la contopirea pedepsei de 20.000 de RON amendă penală aplicată prin sentinţa apelată cu pedeapsa de 60.000 de RON amendă penală aplicată prin Sentinţa penală nr. 99/2017 a Curţii de Apel Craiova şi a dispus aplicarea pedepsei rezultante cele mai mari şi a pedepsei complementare a interzicerii desfăşurării activităţii de a efectua tranzacţii imobiliare pe o perioadă de 1 an.
Cu toate acestea, prin Ordinul de plată nr. x/17.12.2018 inculpata S.C. G. S.R.L. a achitat la data de 17.12.2018 suma de 60.000 de RON reprezentând pedeapsa amenzii penale stabilite prin Sentinţa penală nr. 99/2017 a Curţii de Apel Craiova, astfel încât, subsecvent admiterii apelului declarat de inculpată şi desfiinţării în parte a sentinţei apelate, Înalta Curte urmează să constate executată pedeapsa rezultantă a amenzii în cuantum de 60.000 de RON aplicată în prezenta cauză, caracterul executoriu fiind păstrat numai în ceea ce priveşte pedeapsa complementară stabilită.
9. Latura civilă:
Referitor la motivele de apel invocate de către partea civilă Statul Român, reprezentat prin A.N.A.F., Înalta Curte reţine că acestea sunt fondate în parte, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, Înalta Curte reţine că în mod nejustificat prin sentinţa apelată nu a fost reţinută răspunderea civilă în sarcina inculpatei S.C. G. S.R.L. pentru repararea prejudiciului cauzat prin comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, în formă continuată. Faţă de această persoană juridică nu a intervenit radierea, astfel încât va continua să răspundă pentru repararea prejudiciilor cauzate prin comiterea faptei prevăzute de legea penală în sarcina sa.
Aşa cum s-a arătat anterior, actele materiale care intră în conţinutul infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 au fost comise fie în realizarea obiectului de activitate, fie în interesul persoanei juridice şi au fost reţinute ca fiind comise de către chiar persoana juridică, fără a exclude răspunderea persoanelor fizice inculpate în cauză.
De asemenea, sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale şi în sarcina inculpaţilor A., C. şi F., ca urmare a reţinerii în sarcina fiecăruia dintre aceştia a comiterii unor acţiuni care se circumscriu conţinutului legal al infracţiunii de evaziune fiscală sau complicitate la evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005.
În mod corect prima instanţă a constatat că în dosarul disjuns din prezenta cauză, potrivit Sentinţei penale nr. 38/17.05.2018 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a constatat că prejudiciile în cuantum de 83.000 de RON şi respectiv, de 130.605 RON au fost achitate de către I. şi H., în sarcina cărora fusese reţinută complicitatea la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală ce formează obiectul prezentei cauze. Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus obligarea lui I. şi H. la plata obligaţiilor fiscale accesorii debitului principal, calculate de la data săvârşirii faptelor şi până la achitarea efectivă a sumelor datorate.
Având în vedere că fapta ilicită care a generat obligaţiile fiscale datorate bugetului de stat a fost comisă în forma autoratului de către inculpata F. şi S.C. G. S.R.L., la care au participat şi inculpaţii A. şi C. (faţă de S.C. B. intervenind radierea) apare ca fiind întemeiată susţinerea părţii civile în sensul obligării şi a acestor inculpaţi la plata obligaţiilor fiscale accesorii debitului principal achitat de către persoanele menţionate în dosarul disjuns, câtă vreme între toţi autorii faptei ilicite operează solidaritatea pasivă în condiţiile art. 1382 C. civ.
Contrar însă susţinerilor părţii civile, Înalta Curte constată că solidaritatea în vederea reparării integrale a prejudiciului va putea fi reţinută numai între inculpaţii din prezenta cauză, nu şi între aceştia şi persoanele care au avut calitatea de inculpaţi în cauza disjunsă, având în vedere că acestea din urmă nu au participat în prezenta cauză.
În consecinţă, subsecvent admiterii apelului declarat de către partea civilă şi reţinând şi incidenţa Deciziei nr. 17/2015 a Î.C.C.J. pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, precum şi a dispoziţiilor art. 173, 174 şi 176 Codul de procedură fiscală, Înalta Curte urmează să dispună obligarea inculpaţilor F., S.C. G. S.R.L., A. şi C., în solidar, la plata sumelor ce reprezintă obligaţii fiscale accesorii obligaţiilor principale constând în sumele de 83.000 de RON şi respectiv, 130.605 RON, calculate de la data comiterii faptelor şi până la datele la care aceste sume au fost achitate efectiv.
Totodată, având în vedere obligaţia stabilită în sarcina inculpatei F., Înalta Curte urmează să înlăture dispoziţia privind restituirea către aceasta a sumei de 1000 de RON depusă la Trezoreria Municipiului Craiova, potrivit chitanţei Seria x nr. x din 23.11.2017, reprezentând prejudiciu în Dosarul nr. x/2016.
De asemenea, reţinând că în mod corect prima instanţă a dispus obligarea inculpaţilor A. în solidar cu inculpatul C. şi respectiv, în solidar cu inculpata D. la plata obligaţiilor fiscale ce constituie prejudiciul derivat din comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală comise prin intermediul S.C. B. S.R.L., dar în egală măsură apreciind ca fondate susţinerile apelantului-parte civilă referitoare la menţionarea datei de la care încep să curgă obligaţiile fiscale accesorii debitului principal în raport cu dispoziţiile art. 173, 174 şi 176 C. proc. pen., Înalta Curte va dispune obligarea inculpaţilor la plata obligaţiilor fiscale accesorii începând cu data comiterii faptelor şi până la achitarea efectivă a sumelor.
Referitor la cererile de instituire a măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpaţilor formulate de către partea civilă. Înalta Curte reţine că prima instanţă s-a pronunţat în sensul menţinerii în baza art. 404 alin. (4) lit. c) C. proc. pen. cu privire la menţinerea măsurilor asiguratorii dispuse faţă de inculpaţii A. şi S.C. G. S.R.L., omiţând să se pronunţe şi cu privire la cererile vizând inculpaţii C., D., F. şi S.C. G. S.R.L.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., Înalta Curte apreciază că deşi prin dispoziţia de menţinere a măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor imobile deţinute de acesta până la valoarea de 2.355.347 RON prima instanţă a examinat implicit şi caracterul necesar al măsurii, o atare analiză nu împiedica şi instituirea măsurii asiguratorii asupra conturilor inculpatului şi a bunurilor mobile ale acestuia.
Cu toate acestea, Înalta Curte observă că prima instanţă a dispus menţinerea măsurilor asiguratorii asupra bunurilor inculpatului până la concurenţa sumei de 2.355.347 RON, cu mult superioară valorii probabile a prejudiciului reţinut în sarcina acestuia. Concret, prin sentinţa apelată în prezenta cauză s-a reţinut în sarcina inculpatului A. producerea unui prejudiciu în cuantum de 991.820 RON şi s-a dispus confiscarea de la acesta a sumei de 156.500 RON, dobândită ca urmare a comiterii infracţiunii de delapidare. Deşi instituirea măsurilor asiguratorii şi asupra sumelor aflate în conturile deţinute de inculpat şi asupra bunurilor mobile ale acestuia este justificată prin prisma caracterului facil al recuperării prejudiciului, Înalta Curte urmează să aibă în vedere valoare pagubei cauzată de acesta la nivelul sumei de 991.820 RON precum şi dobânzile şi penalităţile aferente acesteia şi respectiv, dobânzile şi penalităţile aferente prejudiciului recuperat de inculpaţii I. şi H., ţinând cont de faptul că pentru infracţiunile de delapidare şi spălare de bani se impune pronunţarea unor soluţii de achitare.
Având în vedere cuantumul prejudiciilor stabilite în sarcina inculpaţilor şi apreciind că scopul acestor măsuri, constând în asigurarea recuperării sumelor stabilite cu acest titlu, este proporţional şi nu constituie o sarcină excesivă asupra persoanelor vizate, Înalta Curte urmează să le admită şi în baza art. 249 C. proc. pen. va dispune:
- instituirea popririi asupra tuturor conturilor şi măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile deţinute de inculpatul A., până la concurenţa sumelor de 739.560 RON şi respectiv, 252.260 RON, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente;
- instituirea popririi asupra tuturor conturilor şi măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute de C. până la concurenţa sumei de 739.560 RON precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente, A. şi D.;
- instituirea popririi asupra tuturor conturilor şi măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute de D. până la concurenţa sumei de 252.260 RON precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente.
În ceea ce priveşte cererea de instituire a aceloraşi măsuri asupra bunurilor şi conturilor deţinute de inculpatele F. şi S.C. G. S.R.L. până la concurenţa sumelor ce reprezintă obligaţii fiscale accesorii debitului principal, Înalta Curte constată imposibilitatea dispunerii acestor măsuri ca urmare a lipsei determinării cuantumului sumelor datorate, fapt care generează imposibilitatea verificării proporţionalităţii unor asemenea măsuri cu scopul instituirii lor, motiv pentru care cererea va fi respinsă.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, partea civilă Statul Român reprezentat de ANAF prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi de inculpaţii A., C., D., F. şi S.C G. împotriva Sentinţei penale nr. 23 din 5 aprilie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, pe care o va desfiinţa în parte numai în ceea ce priveşte:
1. referitor la inculpatul A.:
- greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- aplicarea greşită a dispoziţiei privind confiscarea bunului dobândit prin săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată anterior menţionată;
- cuantumul pedepsei finale de executat.
2. referitor la inculpatul C.:
- cuantumul pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969;
- cuantumul pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969;
- greşita aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.
- pedeapsa finală de executat şi modalitatea de executare a pedepsei.
3. referitor la inculpata D.:
- greşita aplicare a dispoziţiei privind revocarea liberării condiţionat şi greşita emitere a unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
4. referitor la inculpata F.:
- neaplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală şi alin. (12) din Legea nr. 241/2005;
- cuantumul pedepsei stabilite pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, ca efect al neaplicării dispoziţiilor legale mai sus menţionate;
- greşita aplicare a dispoziţiei privind revocarea liberării condiţionate;
- cuantumul pedepsei finale de executat şi greşita emitere a unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
5. referitor la inculpata S.C. G. S.R.L.:
- greşita omisiune a constatării ca fiind executată pedeapsa amenzii penale aplicate inculpatei S.C. G. S.R.L.
6. referitor la latura civilă a cauzei:
- omisiunea lăsării ca nesoluţionată a acţiunii civile în ceea ce priveşte pe S.C. B. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L.;
- omisiunea stabilirii datei de la care se calculează accesoriile;
- omisiunea obligării inculpaţilor F., S.C. G. S.R.L., A. şi C., în solidar, la plata sumelor ce reprezintă obligaţii fiscale accesorii obligaţiilor principale;
- greşita dispoziţie privind restituirea către inculpata F. a sumei de 1000 de RON depusă la Trezoreria Municipiului Craiova, potrivit chitanţei Seria x nr. x din 23.11.2017, reprezentând prejudiciu în Dosarul nr. x/2016;
- omisiunea instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor deţinute de inculpaţii A., C. şi D.
Rejudecând în aceste limite:
1) va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, respectiv:
- 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., va achita inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
Va menţine celelalte pedepse aplicate inculpatului.
În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, se vor contopi pedepsele stabilite în prezenta cauză cu pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen., din 1969, stabilită prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi se va aplica inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. din 1969, va scade din pedeapsă durata reţinerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.
Va anula Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 123/2017 emis de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014 şi dispune emiterea unui nou mandat potrivit prezentei decizii.
Va înlătura dispoziţia de confiscare a bunului dobândit prin comiterea infracţiunii de delapidare, respectiv a sumei de 156.500 RON, de la inculpatul A.
2) Va descontopi pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, aplicată inculpatului C., în pedepsele componente, respectiv:
- 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969.
- 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969.
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969.
Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969, de la 2 ani închisoare la 1 an şi 8 luni închisoare.
Va înlătura pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, aplicată inculpatului.
Va reduce pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969, de la 2 ani închisoare la 8 luni închisoare.
Va menţine pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969.
În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, va contopi pedepsele stabilite şi va aplica inculpatului C. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de administrator) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de administrator) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.
Va înlătura aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii.
3) Va menţine liberarea condiţionată a inculpatei D. din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 99/18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A/31 octombrie 2018 a Î.C.C.J., liberare dispusă prin Sentinţa penală nr. 2953 din data de 04 decembrie 2020 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 27 din data de 15.01.2021 a Tribunalului Dolj.
Va înlătura dispoziţia de anulare a mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 126/2017 emis de Curtea de Apel Craiova la 01.11.2018 şi pe cea de emitere a unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
4) Va descontopi pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, aplicată inculpatei F. în pedepsele componente, respectiv:
- 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., aplicată prin Sentinţa penală nr. 99/18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A/31 octombrie 2018 a Î.C.C.J.;
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., aplicată prin Sentinţa penală nr. 99/18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A/31 octombrie 2018 a Î.C.C.J.;
- pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. aplicată prin Sentinţa penală nr. 99/18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A/31 octombrie 2018 a Î.C.C.J.;
- sporul de 8 luni închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) raportat la art. 10 alin. (1) teza finală şi alin. (12) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 61 C. pen., va condamna inculpata F. la pedeapsa de 18.000 de RON amendă penală (180 de zile x/zi-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 39 lit. d) C. pen., va contopi pedepsele stabilite prin Sentinţa penală nr. 99/2017 a Curţii de Apel Craiova cu pedeapsa amenzii stabilită în prezenta cauză şi aplică inculpatei pedeapsa rezultantă de 5 ani la care se adaugă sporul de 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, la care adaugă pedeapsa amenzii penale în cuantum de 18.000 de RON (180 de zile x/zi-amendă).
În baza art. 105 C. pen., va menţine liberarea condiţionată a inculpatei din executarea pedepsei de 5 ani sporită cu 8 luni închisoare, liberare dispusă prin Sentinţa penală nr. 551 din data de 04 martie 2021 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă ca urmare a modificării prin Decizia penală nr. 213/09 aprilie 2021 a Tribunalului Dolj.
Inculpata F. va execută pedeapsa amenzii penale în cuantum de 18.000 de RON (180 de zile x/zi-amendă) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de administrator) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani.
Va înlătura dispoziţia de anulare a mandatului pedepsei închisorii nr. 128/2017 emis de Curtea de Apel Craiova la data de 01.11.2018 precum şi pe cea de emitere a unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
5) Va constata ca fiind executată pedeapsa amenzii penale în cuantum de 60.000 de RON aplicată inculpatei S.C. G. S.R.L., achitată de aceasta prin Ordinul de plată nr. x/17.12.2018.
6) Cu privire la latura civilă a cauzei:
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen., va lăsa nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. împotriva S.C. B. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L.
Va obliga, în solidar, pe inculpaţii D. şi A. la plata sumei de 252 260 RON şi accesorii calculate (dobânzi şi penalităţi de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) de la data comiterii faptelor şi până la plata integrală a prejudiciului.
Va obliga, în solidar, pe inculpaţii C. şi A. la plata sumei de 739 560 RON şi accesorii calculate (dobânzi şi penalităţi de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) de la data comiterii faptelor până la plata integrală a prejudiciului.
De asemenea, va obliga inculpaţii F., S.C. G. S.R.L., A. şi C., în solidar, la plata sumelor ce reprezintă obligaţii fiscale accesorii obligaţiilor principale constând în sumele de 83.000 de RON şi respectiv, 130.605 RON, calculate de la data comiterii faptelor şi până la datele la care aceste sume au fost achitate efectiv.
Va înlătura dispoziţia privind restituirea către aceasta a sumei de 1.000 de RON depusă la Trezoreria Municipiului Craiova, potrivit chitanţei Seria x nr. x din 23.11.2017, reprezentând prejudiciu în Dosarul nr. x/2016.
În baza art. 249 C. proc. pen., va dispune:
- instituirea popririi asupra tuturor conturilor şi măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile deţinute de inculpatul A., până la concurenţa sumelor de 739.560 RON şi respectiv, 252.260 RON, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente;
- instituirea popririi asupra tuturor conturilor şi măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute de C. până la concurenţa sumei de 739.560 RON precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente, A. şi D.;
- instituirea popririi asupra tuturor conturilor şi măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute de D. până la concurenţa sumei de 252.260 RON precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente.
Va reduce suma până la concurenţa căreia au fost menţinute măsurile asiguratorii asupra bunurilor imobile ale inculpatului A. prin sentinţa apelată, măsuri instituite iniţial prin Ordonanţa nr. 366/P/2014 din 25.08.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de la 2.355.347 RON, la nivelul sumei de 991.820 RON precum şi dobânzile şi penalităţile aferente acesteia şi respectiv, dobânzile şi penalităţile aferente prejudiciului recuperat de inculpaţii I. şi H.
Totodată, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate în cauză, vor rămâne în sarcina statului. De asemenea, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţi vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, partea civilă Statul Român reprezentat de ANAF prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi de inculpaţii A., C., D., F. şi S.C G. împotriva Sentinţei penale nr. 23 din 5 aprilie 2021 a Curţii de Apel Alba Iulia, pe care o desfiinţează în parte numai în ceea ce priveşte:
1. referitor la inculpatul A.:
- greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prev. de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- aplicarea greşită a dispoziţiei privind confiscarea bunului dobândit prin săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată anterior menţionată;
- cuantumul pedepsei finale de executat.
2. referitor la inculpatul C.:
- cuantumul pedepsei aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969;
- cuantumul pedepsei pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969;
- greşita aplicare a pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.
- pedeapsa finală de executat şi modalitatea de executare a pedepsei.
3. referitor la inculpata D.:
- greşita aplicare a dispoziţiei privind revocarea liberării condiţionat şi greşita emitere a unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
4. referitor la inculpata F.:
- neaplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza finală şi alin. (12) din Legea nr. 241/2005;
- cuantumul pedepsei stabilite pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, ca efect al neaplicării dispoziţiilor legale mai sus menţionate;
- greşita aplicare a dispoziţiei privind revocarea liberării condiţionate;
- cuantumul pedepsei finale de executat şi greşita emitere a unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
5. referitor la inculpata S.C. G. S.R.L.:
- greşita omisiune a constatării ca fiind executată pedeapsa amenzii penale aplicate inculpatei S.C. G. S.R.L.
6. referitor la latura civilă a cauzei:
- omisiunea lăsării ca nesoluţionată a acţiunii civile în ceea ce priveşte pe S.C. B. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L.;
- omisiunea stabilirii datei de la care se calculează accesoriile;
- omisiunea obligării inculpaţilor F., S.C. G. S.R.L., A. şi C., în solidar, la plata sumelor ce reprezintă obligaţii fiscale accesorii obligaţiilor principale;
- greşita dispoziţie privind restituirea către inculpata F. a sumei de 1000 de RON depusă la Trezoreria Municipiului Craiova, potrivit chitanţei Seria x nr. x din 23.11.2017, reprezentând prejudiciu în Dosarul nr. x/2016;
- omisiunea instituirii măsurilor asigurătorii asupra bunurilor şi conturilor deţinute de inculpaţii A., C. şi D.
Rejudecând în aceste limite:
1) Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, respectiv:
- 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de spălare de bani prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prev. de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.
Menţine celelalte pedepse aplicate inculpatului.
În baza art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, contopeşte pedepsele stabilite în prezenta cauză, respectiv:
- 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 alin. (1) C. pen. din 1969 raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
cu pedeapsa de
- 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) din C. pen., din 1969, stabilită prin Sentinţa penală nr. 99 din data de 18 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A din data de 31 octombrie 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru săvârşirea infracţiunii de spălarea banilor în formă continuată, prevăzută de art. 26 C. pen. de la 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 şi aplică inculpatului A. pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani.
În temeiul art. 71 C. pen. din 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen. din 1969 scade din pedeapsă durata reţinerii din data de 05.11.2014 până la data de 06.11.2014.
Anulează Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 123/2017 emis de Curtea de Apel Craiova în Dosar nr. x/2014 şi dispune emiterea unui nou mandat potrivit prezentei decizii.
Înlătură dispoziţia de confiscare a bunului dobândit prin comiterea infracţiunii de delapidare, respectiv a sumei de 156.500 RON, de la inculpatul A.
2) Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, aplicată inculpatului C., în pedepsele componente, respectiv:
- 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969.
- 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969.
- 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 26 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969, de la 2 ani închisoare la 1 an şi 8 luni închisoare.
Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de administrator) din C. pen. din 1969 pe o durată de 2 ani, aplicată inculpatului.
Reduce pedeapsa aplicată inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare în formă continuată, prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969, de la 2 ani închisoare la 8 luni închisoare.
Menţine pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., precum şi art. 74 alin. (1) lit. a) şi art. 76 C. pen. din 1969.
În temeiul art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. din 1969 şi art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969, contopeşte pedepsele stabilite şi aplică inculpatului C. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de administrator) C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani.
Înlătură aplicarea dispoziţiilor privind suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii şi a pedepsei accesorii şi dispune executarea pedepsei în regim de detenţie.
Înlătură aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a doua, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.
În temeiul art. 71 C. pen. din 1969, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) (dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de administrator) C. pen. din 1969 pe durata executării pedepsei.
3) Menţine liberarea condiţionată a inculpatei D. din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 99/18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A/31 octombrie 2018 a Î.C.C.J., liberare dispusă prin Sentinţa penală nr. 2953 din data de 04 decembrie 2020 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 27 din data de 15.01.2021 a Tribunalului Dolj.
Înlătură dispoziţia de anulare a Mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 126/2017 emis de Curtea de Apel Craiova la 01.11.2018 şi pe cea de emitere a unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
4) Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 5 ani şi 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, aplicată inculpatei F. în pedepsele componente, respectiv:
- 3 ani închisoare şi pedeapsa complementară de 3 ani a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a exercita calitatea de administrator) din C. pen. din 1969, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen.;
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II- a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., aplicată prin Sentinţa penală nr. 99/18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A/31 octombrie 2018 a Î.C.C.J.;
- pedeapsa de 4 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 5 C. pen., aplicată prin Sentinţa penală nr. 99/18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A/31 octombrie 2018 a Î.C.C.J.;
- pedeapsa de 5 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a fi administrator al unei societăţi comerciale) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen. aplicată prin Sentinţa penală nr. 99/18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 285/A/31 octombrie 2018 a Î.C.C.J.;
- înlătură sporul de 8 luni închisoare.
În baza art. 9 alin. (1) lit. c) raportat la art. 10 alin. (1) teza finală şi alin. (12) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 61 C. pen., condamnă inculpata F. la pedeapsa de 18.000 de RON amendă penală (180 de zile x/zi-amendă), pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza art. 39 lit. d) C. pen., contopeşte pedepsele stabilite prin Sentinţa penală nr. 99/2017 a Curţii de Apel Craiova cu pedeapsa amenzii stabilită în prezenta cauză şi aplică inculpatei pedeapsa rezultantă de 5 ani la care se adaugă sporul de 8 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de administrator) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani, la care adaugă pedeapsa amenzii penale în cuantum de 18.000 de RON (180 de zile x/zi-amendă).
În baza art. 105 C. pen., menţine liberarea condiţionată a inculpatei din executarea pedepsei de 5 ani sporită cu 8 luni închisoare, liberare dispusă prin Sentinţa penală nr. 551 din data de 04 martie 2021 a Judecătoriei Craiova, rămasă definitivă ca urmare a modificării prin Decizia penală nr. 213/09 aprilie 2021 a Tribunalului Dolj.
Inculpata F. execută pedeapsa amenzii penale în cuantum de 18.000 de RON (180 de zile x/zi-amendă) şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b), c) (dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii, respectiv aceea de administrator) din C. pen. din 1969 pe o durată de 3 ani.
Înlătură dispoziţia de anulare a Mandatului pedepsei închisorii nr. 128/2017 emis de Curtea de Apel Craiova la data de 01.11.2018 precum şi pe cea de emitere a unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
5) Constată ca fiind executată pedeapsa amenzii penale în cuantum de 60.000 de RON aplicată inculpatei S.C. G. S.R.L., întrucât a fost achitată de aceasta prin Ordinul de plată nr. x/17.12.2018.
6) Cu privire la latura civilă a cauzei:
În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. împotriva S.C. B. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L.
Obligă, în solidar, pe inculpaţii D. şi A. la plata sumei de 252 260 RON şi accesorii calculate (dobânzi şi penalităţi de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) de la data comiterii faptelor şi până la plata integrală a prejudiciului.
Obligă, în solidar, pe inculpaţii C. şi A. la plata sumei de 739 560 RON şi accesorii calculate (dobânzi şi penalităţi de întârziere datorate conform Codului de procedură fiscală) de la data comiterii faptelor până la plata integrală a prejudiciului.
Obligă inculpaţii F., S.C. G. S.R.L., A. şi C., în solidar, la plata sumelor ce reprezintă obligaţii fiscale accesorii obligaţiilor principale constând în sumele de 83.000 de RON şi respectiv, 130.605 RON, calculate de la data comiterii faptelor şi până la datele la care aceste sume au fost achitate efectiv.
Înlătură dispoziţia privind restituirea către inculpata F. a sumei de 1.000 de RON depusă la Trezoreria Municipiului Craiova, potrivit chitanţei Seria x nr. x din 23.11.2017, reprezentând prejudiciu în Dosarul nr. x/2016.
În baza art. 249 C. proc. pen., dispune:
- instituirea popririi asupra tuturor conturilor şi măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile deţinute de inculpatul A., până la concurenţa sumelor de 739.560 RON şi respectiv, 252.260 RON, precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente;
- instituirea popririi asupra tuturor conturilor şi măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute de C. până la concurenţa sumei de 739.560 RON precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente, A. şi D.;
- instituirea popririi asupra tuturor conturilor şi măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile deţinute de D. până la concurenţa sumei de 252.260 RON precum şi a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente.
Reduce suma până la concurenţa căreia au fost menţinute măsurile asiguratorii asupra bunurilor imobile ale inculpatului A. prin sentinţa apelată, măsuri instituite iniţial prin Ordonanţa nr. 366/P/2014 din 25.08.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, de la 2.355.347 RON, la nivelul sumei de 991.820 RON precum şi dobânzile şi penalităţile aferente acesteia şi respectiv, dobânzile şi penalităţile aferente prejudiciului recuperat de inculpaţii I. şi H.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, care nu contravin prezentei decizii.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor formulate în cauză rămân în sarcina statului.
Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru inculpaţii A., C., D., F., S.C. G., H., I., S.C. B. S.R.L. şi S.C. E. S.R.L., în cuantum de câte 1253 RON pentru fiecare, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2022.
GGC - NN