Inadmissible appeal against Court of Appeal revision admissibility decision exceeding statutory appeal hierarchy

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 152/A din data de 18.02.2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-revizuent A. împotriva Sentinţei penale nr. 723/16.06.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., a fost obligat apelantul-revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 627 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 723/14.06.2021, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală a hotărât următoarele:

În baza art. 459 alin. (5) raportat la art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinţei penale nr. 1079/22.5.2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 138/A/5.2.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, cerere formulată de către revizuentul A..

În baza art. 398 raportat la art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. a fost obligat revizuentul la plata sumei de 200 de RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Bucureşti a reţinut că, la data de 26.5.2021, s-a înregistrat la Tribunalul Bucureşti, sub numărul din antet, cererea de revizuire formulată de către A..

În motivare a înţeles să arate, în esenţă, că a fost condamnat pentru infracţiunea de evaziune fiscală, reţinându-se în sarcina sa producerea unui prejudiciu la bugetul consolidat al statului de 528.000 de RON ca urmare a înregistrării în contabilitatea S.C. B. S.R.L. a facturii nr. x/1.5.2010 emise de S.C. C.. Pe calea cercetării arhivistice pe care a întreprins-o în ultimul timp, revizuentul afirmă că a descoperit că la data de 1.5.2010 când este datată factura S.C. C. apare în evidenţele ORC ca fiind societate dizolvată. Or, afirmă petentul, din momentul dizolvării administratorii nu mai pot întreprinde noi operaţiuni, pe cale de consecinţă emiterea facturii se situează în afara legii, actele şi faptele îndeplinite fără respectarea condiţiilor legale se sancţionează cu nulitatea absolută. Pe de altă parte, factura nu a fost plătită şi nu poate fi luată în considerare în ecuaţia calculului impozitului pe profit.

A considerat petentul că aceste aspecte constituie împrejurări noi, care nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză. A mai considerat că sunt îndeplinite prevederile art. 457 din C. proc. pen. privind termenul de introducere a cererii de revizuire, cerinţele prevăzute de lege, motiv pentru care a solicitat admiterea cererii de revizuire şi rejudecarea cauzei, în raport, cu noile împrejurări.

A depus copie de pe Sentinţa civilă nr. 2028/C/1.10.2008 pronunţată de Tribunalul Braşov în Dosarul nr. x/2008; copie de pe factura nr. x/1.5.2010 emisă de S.C. C., extrase din OMFP nr. 1752/17.11.2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene.

De asemenea, a depus copie de pe Decizia nr. 19/2015, emisă de ANAF, pentru soluţionarea contestaţiei formulate de S.C. X S.R.L..

Analizând actele şi lucrările dosarului, Tribunalul Bucureşti a reţinut următoarele:

Hotărârile definitive ale instanţelor penale sunt considerate ca fiind expresia aflării adevărului asupra cauzei care a făcut obiectul judecăţii, ceea ce se exprimă prin principiul res iudicata pro veritate habetur.

După cum s-a arătat în doctrină, lucrul judecat în materie penală este ceea ce instanţele judecătoreşti au hotărât în mod definitiv, în fapt şi în drept, asupra învinuirii care forma obiectul procesului penal.

Hotărârea penală definitivă învestită de lege cu autoritate de lucru judecat are un efect pozitiv şi un efect negativ.

S-a arătat că efectul pozitiv al lucrului judecat constă în aceea că dă naştere acelui drept subiectiv (potestas agendi) pe baza căruia organele competente trec la executarea dispoziţiilor cuprinse în hotărâre.

Totodată, s-a arătat că efectul negativ al lucrului judecat constă în împiedicarea pe care o produce cu privire la desfăşurarea unui nou proces penal împotriva aceleiaşi persoane şi cu privire la aceeaşi faptă. Acest efect este cunoscut şi sub denumirea de regula non bis in idem.

S-a arătat, însă, că, în înfăptuirea justiţiei penale, sunt posibile şi unele situaţii în care să apară erori judiciare; revizuirea fiind, mijlocul procesual prin care sunt atacate hotărârile definitive despre care se spune că ar conţine grave erori de fapt. Prin revizuire se urmăreşte o reexaminare în fapt a cauzei penale.

Tocmai pentru că revizuirea este îndreptată împotriva hotărârilor penale definitive, hotărâri despre care se presupune că reflectă adevărul în cauză, hotărâri intrate sub autoritatea lucrului judecat, s-a arătat că se impune ca reglementarea revizuirii, ca mijloc procesual, să fie una extrem de riguroasă, pentru ca siguranţa raporturilor procesual penale definitiv soluţionate să nu aibă de suferit, pentru ca aspectele de fapt şi de drept deja dezlegate în mod definitiv să nu fie puse şi repuse în discuţie cu uşurinţă, în mod repetat şi frecvent, la bunul plac al oricărei persoane interesate, pentru motive minore sau neesenţiale sau care nu au avut vreo înrâurire asupra soluţiei pronunţate pe fondul acuzaţiei penale formulate cu privire la inculpat.

Instanţa a observat că, astfel cum revizuentul a precizat în scris şi oral, cererea sa de revizuire se întemeiază pe cazurile prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

Potrivit textelor indicate, revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

De asemenea, s-a arătat că legea mai prevede nişte condiţii suplimentare pentru a ne afla în prezenţa unui veritabil caz de revizuire. Astfel nu este suficientă doar invocarea unei astfel de situaţii, de genul celor prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. a) - f) din C. proc. pen., ci este necesar ca aceste situaţii să fi produs anumite consecinţe.

Astfel, art. 453 alin. (4) din C. proc. pen. stabileşte că motivul de revizuire prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare [...].

În fine, art. 454 edictează şi condiţia dovedirii acestor cazuri.

S-a arătat că revizuirea unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive nu poate fi cerută în mod uşuratic, doar pentru simplul motiv că partea are interesul de a introduce o astfel de cale de atac. Dimpotrivă, rolul etapei de verificare a admisibilităţii în principiu este tocmai acela de a elimina cererile de revizuire care nu se încadrează între cazurile prevăzute de lege sau pentru care dovada existenţei acestor cazuri nu este făcută în modalitatea prevăzută de lege.

În ceea ce priveşte motivul de revizuire invocat de către petent prin raportare la art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a observat că acesta nu poate conduce la admiterea în principiu a cererii de revizuire, prin prisma următorului argument.

Motivul de revizuire prevăzut de acest text priveşte situaţia în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate.

Astfel, din lectura Sentinţei penale nr. 1079/22.5.2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 138/A/5.2.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a observat că împrejurările legate de emiterea facturii menţionate au constituit obiect al analizei efectuate de către instanţă, emiterea acestei facturi reprezentând chiar o parte a actului de conduită ilicit imputat inculpatului şi care a condus la condamnarea acestuia.

Cu alte cuvinte, infracţiunea de evaziune fiscală pentru care s-a pronunţat soluţia de condamnare se reţine, printre altele, tocmai în legătură cu emiterea acestei facturi.

Totodată, s-a mai reţinut, în cuprinsul aceleiaşi sentinţe, faptul că în cadrul S.C. C. asociaţi persoane fizice au fost A., care a deţinut 90% din părţile sociale şi D., care a deţinut 10% din părţile sociale, iar administratorul societăţii a fost A..

Pe de altă parte, în cadrul S.C. B. S.R.L. asociaţi persoane fizice au fost: E., care a deţinut 5% din capitalul social şi A., care a deţinut 95% din capitalul social. Administratorul societăţii de la înfiinţare şi până în prezent a fost A..

Prin urmare, s-a observat a fi evident că ambele societăţi au fost administrate chiar de către condamnatul-revizuent, acesta deţinând şi majoritatea părţilor sociale ale celor două societăţi.

S-a apreciat a fi irelevant în cauză faptul că S.C. C. ar fi fost dizolvată la momentul emiterii facturii nr. x/1.5.2010, deoarece chiar emiterea acestei facturi în condiţii de nelegalitate constituie însăşi esenţa activităţii infracţionale imputate condamnatului-revizuent.

În această situaţie, tribunalul a remarcat că nu ne aflăm în prezenţa unui veritabil caz de revizuire, condamnatul-revizuent nefăcând altceva decât să încerce să repună în discuţie însăşi aspectele care ţin de existenţa infracţiunii şi de propria sa vinovăţie, încercând, deci, să transforme revizuirea într-un nou grad de jurisdicţie în care să continue probaţiunea, cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, ceea ce nu poate fi permis.

Conform art. 459 alin. (5) din C. proc. pen. în cazul în care instanţa constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (3), dispune prin sentinţă respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

De asemenea, potrivit art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen.. instanţa examinează dacă [...] au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale.

Văzând considerentele de fapt şi de drept expuse mai sus de către instanţă în cursul analizei făcute asupra cererii de revizuire care formează obiectul acestei judecăţi, a rezultat că cererea formulată de către revizuentul A. este inadmisibilă, fiind incidente în acest sens dispoziţiile art. 459 alin. (5) raportat la art. 459 alin. (3) lit. c) şi art. 453 alin. (4) din C. proc. pen.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel, în termen legal, revizuentul A., cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, la data de 23.09.2021, sub nr. x/2021.

Cererea de revizuire a fost formulată în baza disp. art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. rap. la împrejurarea că "s-au descoperit fapte (...) ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză."

În motivarea cererii, revizuentul a arătat, în esenţă, că, în faţa instanţelor de fond şi de apel care au judecat în Dosarul nr. x/2015, au fost invocate mai multe fapte şi împrejurări, dovedite prin probe certe, pertinente şi concludente, din care rezultă, fără putinţă de tăgadă, că Decizia penală nr. 138/A/05.02.2019, definitivă, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este viciată de "defecte fundamentale" care se impun a fi corectate pe calea acţiunii în revizuire. Mai mult, a susţinut faptul că desfăşurarea actului procesual penal în Dosarul nr. x/2015 arată că acesta nu a respectat nici pe departe principiile unui proces echitabil, întrucât fapte şi împrejurări extrem de semnificative, invocate în timpul judecăţii, care puteau să contribuie decisiv la conturarea adevărului juridic, nu au făcut niciodată obiectul cercetării judecătoreşti atente, conform normelor de drept procesual penal.

Revizuentul a arătat că instanţa de apel, care a pronunţat hotărârea pe care o atacă, a avut în faţă dovezi confirmate pe cale de expertiză contabilă judiciară şi extrajudiciară, conform cărora factura nr. x/01.05.2010 nu a fost niciodată plătită.

În completarea dovezilor care fac admisibilă acţiunea în revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., a învederat şi împrejurarea că organele judiciare refuză să pună în executare dispoziţiile încheierii de şedinţă publică din 07.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti în Dosarul nr. x/2019, prin care s-a dispus restituirea obiectelor reţinute în urma percheziţiei domiciliare. Această împrejurare se constituie într-o dovadă suplimentară, confirmativă, suficient de pertinentă că, în cursul cercetării judecătoreşti nu a fost analizat sub nicio formă materialul probator în baza căruia a fost întocmit rechizitoriul. Faptul că evidenţele contabile ridicate la percheziţie nu se mai regăsesc în evidenţele de inventar ale serviciului de corpuri delicte arată, în mod clar că ele nu au făcut niciodată obiectul cercetării judecătoreşti şi nu au constituit elemente de bază în elaborarea Raportului de expertiză judiciară contabilă.

Prin urmare, în opinia revizuentului, aceste dovezi suplimentare arată că, în fapt, hotărârea judecătorească atacată prin cererea de revizuire este netemeinică, în sensul vizat de prevederile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen.

În susţinere, revizuentul a invocat jurisprudenţa CEDO şi Decizia nr. 3145/13.11.2014 a ÎCCJ, secţia I civilă.

Revizuentul a apreciat că, prin cererea de revizuire, completată şi precizată pe calea motivării prezentului apel, au fost îndeplinite cerinţele art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen., pentru redeschiderea în cauză a procedurilor penale.

Faţă de aceste motive de fapt şi de drept, a solicitat admiterea cererii de apel, casarea în tot a sentinţei penale apelate, să se constate admisibilitatea cererii de revizuire şi să se dispună redeschiderea în cauză a procedurilor penale.

Curtea, analizând apelul declarat în cauză în raport cu criticile formulate, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., a constatat că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din conţinutul prevederilor art. 453 din C. proc. pen. rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reţinute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoaşterii de către instanţă a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea şi adevărul.

Or, în speţă s-a reţinut că nu poate fi vorba despre o asemenea situaţie, nefiind descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la momentul soluţionării cauzei şi care să dovedească netemeinicia hotărârii pronunţate iniţial, împrejurările legate de emiterea facturii, fiind deja analizate de către instanţă, astfel cum rezultă chiar din motivarea Sentinţei penale nr. 1079/23.05.2018, definitivă prin Decizia penală nr. 138/A/05.02.2019.

Totodată, judecătorul a avut în vedere că, din înscrisurile aflate la dosar, era evident că ambele societăţi au fost administrate chiar de către apelantul-revizuent, fiind irelevant în cauză faptul că S.C. C. ar fi fost dizolvată la momentul emiterii facturii, astfel încât nu ne aflăm în prezenţa unui veritabil caz de revizuire, apelantul-revizuent încercând pe calea revizuirii să facă o nouă cale de atac, un nou grad de jurisdicţie împotriva hotărârii prin care acesta a fost condamnat.

Cât priveşte susţinerea revizuentului, potrivit căreia sentinţa penală atacată este nulă, întrucât, în rap. de prevederile art. 281 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen. şi art. 90 lit. c) din C. proc. pen., în prezenta cauză asistenţa juridică este obligatorie şi se impunea ca prima instanţă să îi desemneze un avocat din oficiu, au fost înlăturate, situaţia sa necircumscriindu-se dispoziţiilor legale invocate.

Având în vedere cele expuse, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-revizuent A. împotriva Sentinţei penale nr. 723/16.06.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti.

Împotriva acestei decizii apelantul revizuent A. a formulat apel.

În esenţă, a solicitat admiterea apelului formulat, desfiinţarea deciziei penale atacate şi, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei Curţii de Apel Bucureşti, în vederea rejudecării cererii de revizuire.

La termenul din data de 07 aprilie 2022, preşedintele completului de judecată a pus în discuţie, pe cale de excepţie, admisibilitatea apelului formulat de revizuent.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte reţine următoarele:

Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi principiului privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din Legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.

Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se cere reformarea hotărârii atacate.

Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispoziţiilor art. 459 alin. (7) din C. proc. pen., este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea la care se referă revizuirea, sentinţa prin care este respinsă cererea de revizuire, după analiza admisibilităţii în principiu.

Aplicând aceste consideraţii teoretice cauzei de faţă, Înalta Curte constată că revizuentul A. a atacat Decizia penală nr. 152/A din data de 18.02.2022, prin care Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 723/16.06.2021 pronunţate de Tribunalul Bucureşti prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată împotriva Sentinţei penale nr. 1079/22.5.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 138/A/5.2.2019 a Curţii de Apel Bucureşti.

În acest context argumentativ, Înalta Curte reţine că respectivul apel a fost exercitat împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu vreo cale de atac, aspectul fiind de natură a încălca coerenţa sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispoziţii ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar şi principiul unicităţii căilor de atac şi modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza finală din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 152/A din data de 18 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei penale nr. 152/A din data de 18 februarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07 aprilie 2022.

GGC - NN