Partial annulment of final ruling; seven-year sentence reimposed after limitation barred one offence

Deliberând asupra contestaţiei în anulare de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 18 ianuarie 2021 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2021, contestaţia în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 392/A din data de 29 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2012.

În motivarea contestaţiei în anulare, contestatorul inculpat a invocat cazul de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen., arătând, în esenţă, că a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune - favorizarea infractorului - deşi la data pronunţării deciziei în apel existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, respectiv, împlinirea termenului de prescripţie specială a răspunderii penale pentru infracţiunea menţionată.

Contestatorul A. a arătat că, reţinând legea veche ca lege penală mai favorabilă, instanţa de fond a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen., la data pronunţării sentinţei nefiind împlinit, încă, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale cu privire la această faptă. În faza apelului, contestatorul inculpat a solicitat să se constate că legea penală nouă este mai favorabilă, cu consecinţa constatării împlinirii termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa, cu excepţia celei de complicitate la infracţiunea de spălare de bani.

Având, însă, în vedere că, prin decizia pronunţată, Înalta Curte a respins în totalitate apelul său, în cauză au rămas, astfel, definitive toate dispoziţiile sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, inclusiv cele care priveau aplicarea legii penale vechi ca lege mai favorabilă. Or, între momentul judecării fondului cauzei, respectiv 30 iulie 2018, şi cel al pronunţării deciziei în apel, respectiv 29 decembrie 2020, s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969, deoarece, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de legea veche pentru această infracţiune, care se situează între 2 şi 7 ani închisoare, termenul de prescripţie specială a răspunderii penale prev. de art. 124 C. pen. din 1969 este de 12 ani. Or, având în vedere că instanţele au reţinut data de 25 septembrie 2007 ca dată de săvârşire a infracţiunii de favorizarea infractorului rezultă că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale pentru această infracţiune se împlinise la data de 25 septembrie 2019.

În consecinţă, la data pronunţării deciziei definitive contestate erau incidente prevederile art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. şi se impunea o soluţie de încetare a procesului penal sub aspectul infracţiunii menţionate.

Prin încheierea din data de 8 februarie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2021, în temeiul dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 392/A din data de 29 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi a fixat termen pentru judecarea contestaţiei în anulare la data de 22 februarie 2022.

Susţinerile şi concluziile participanţilor procesuali exprimate la termenul astfel fixat cu privire la fondul căii extraordinare de atac au fost pe larg expuse în cuprinsul încheierii de dezbateri de la acea dată.

Examinând temeinicia contestaţiei în anulare formulate de contestatorul inculpat A. prin raportare la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 32 din 30 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori (îndreptată prin încheierile din 3 octombrie 2018, 19 octombrie 2018, 2 noiembrie 2018 şi 15 noiembrie 2018) s-au hotărât, printre altele, următoarele:

S-a constatat că legea penală mai favorabilă inculpatului A. este legea veche.

În baza art. 386 C. proc. pen., din oficiu, s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei reţinute prin rechizitoriu ca fiind comisă anterior datei de 18 iunie 2010, din infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 (faptă din anul 2010), cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 20 C. pen. din 1969 raportat la art. 215 alin. (1), (2) şi 5 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen., reţinându-se că fapta nu este prevăzută de legea penală.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 288 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale în condiţiile art. 124 C. pen. din 1969 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) teza ultimă C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale în condiţiile art. 124 C. pen. din 1969 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) teza ultimă C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals în formă continuată, prevăzută de art. 291 teza 1 şi 2 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, în condiţiile art. 124 C. pen. din 1969 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) teza ultimă C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în declaraţii în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 292 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, în condiţiile art. 124 C. pen. din 1969 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) teza ultimă C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals privind identitatea în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 293 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, în condiţiile art. 124 C. pen. din 1969 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) teza ultimă C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals intelectual în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969, raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, în condiţiile art. 124 C. pen. din 1969 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) teza ultimă C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, în formă continuată, prevăzută de art. 25 C. pen. din 1969 raportat la art. 260 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, în condiţiile art. 124 C. pen. din 1969 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) teza ultimă C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 17 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a încetat procesul penal pornit faţă de inculpatul A. pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 5 C. pen. (fapta din iunie 2010), urmare a intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, în condiţiile art. 124 C. pen. din 1969 raportat la art. 122 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) C. pen. din 1969.

În baza art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A. la următoarele pedepse:

- 5 (cinci) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, şi art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor anterior menţionate pe durata executării pedepsei principale.

- 6 (şase) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi 5 C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, şi art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor anterior menţionate pe durata executării pedepsei principale.

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, şi art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

- 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) (dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (fost art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, şi art. 5 C. pen.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 33 lit. a) şi b) C. pen. din 1969, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, s-au contopit pedepsele aplicate în cauză în pedeapsa cea mai grea, de 6 (şase) ani închisoare, care a fost sporită cu 1 (un) an închisoare, urmând ca inculpatul A. să execute pedeapsa finală de 7 (şapte) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. din 1969, s-a interzis inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 404 alin. (4) C. proc. pen. coroborat cu art. 88 C. pen. din 1969, s-a dedus din pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului A., durata arestării preventive de la data de 27.03.2012 până la data de 22.11.2013.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, în termen legal, printre alţii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Iaşi, şi inculpatul A..

Prin Decizia penală nr. 392/A din 29 decembrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2012, printre altele, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de parchet şi inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 32 din 30 iulie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Analizând, în conformitate cu prevederile art. 432 C. proc. pen., contestaţia în anulare formulată de inculpatul A. în limitele în care a fost constatată admisibilă în principiu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată caracterul întemeiat al căii extraordinare de atac.

Preliminar, Înalta Curte reţine că, în cauza de faţă, nu este incidentă dezlegarea obligatorie dată prin Decizia nr. 10 din 29 martie 2017 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală (publicată în M. Of. nr. 392 din 25 mai 2017), prin care s-a statuat că instanţa care soluţionează contestaţia în anulare nu poate reanaliza o cauză de încetare a procesului penal, în cazul în care instanţa de apel a dezbătut şi a analizat incidenţa respectivei cauze de încetare a procesului penal.

Instanţa supremă a subliniat, în considerentele hotărârii prealabile anterior menţionate, natura contestaţiei în anulare - cale extraordinară de atac de retractare şi de anulare - dar şi imperativul interpretării restrictive a situaţiilor în care se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive. În considerarea acestor elemente, instanţa supremă a concluzionat, cu caracter de principiu, că orice aspect care a fost pus în discuţia părţilor de către instanţa de apel şi cu privire la care această din urmă instanţă s-a pronunţat în mod definitiv constituie o chestiune intrată în puterea lucrului judecat, ce nu mai poate fi invocată pe calea contestaţiei în anulare.

În cauza de faţă, chestiunea împlinirii, conform art. 124 raportat la art. 122 din C. pen. din 1969, a termenului de prescripţie specială a răspunderii penale a inculpatului A. sub aspectul infracţiunii de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 nu a făcut obiect de dezbateri în faţa instanţei de apel, la termenul din data de 3 noiembrie 2020.

Din analiza încheierii întocmite la acea dată rezultă că dezbaterile în cel de-al doilea grad de jurisdicţie au fost limitate la susţinerile în apărare formulate de inculpatul A., referitoare la incidenţa legii penale noi ca lege mai favorabilă, caracterul mai favorabil al acestei legi rezultând, în opinia inculpatului, şi din pretinsa împlinire a termenului de prescripţie specială a răspunderii penale prevăzut de noua lege penală pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina sa, cu excepţia celei de complicitate la spălare de bani.

Susţinerile apărării, consemnate la pagina 8 a încheierii de dezbateri, se referă explicit la raţionamentul pretins eronat al instanţei de fond sub aspectul identificării legii penale mai favorabile, inculpatul susţinând că "(…) noul C. pen. este legea penală mai favorabilă, iar prin reţinerea acestor dispoziţii se va ajunge la concluzia că s-a împlinit termenul de prescripţie şi pentru infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului (…) De asemenea, în raport de legea penală nouă, dacă instanţa de apel o să aprecieze ca fiind întemeiate aceste considerente, urmează să se constate că a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru toate infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului (…)".

Din analiza celorlalte menţiuni inserate în încheierea de dezbateri, rezultă cu evidenţă că nici apărarea sau acuzarea şi nici instanţa de apel, din oficiu, nu au adus în discuţie (pentru infracţiunile care au atras o soluţie de condamnare) eventuala incidenţă a prescripţiei speciale a răspunderii penale prin raportare la dispoziţiile legii vechi valorificate în primă instanţă, nici ca un eventual criteriu utilizat, în abstract, pentru caracterizarea legii vechi ca fiind mai favorabile şi nici, cu atât mai puţin, prin raportare la situaţia singulară a uneia dintre infracţiunile ce intrau în alcătuirea pluralităţii deduse judecăţii.

În mod asemănător, analiza considerentelor Deciziei penale nr. 392/A din 29 decembrie 2020 relevă că, în contextul evaluării legii penale mai favorabile incidente în speţă, instanţa de apel a apreciat juste constatările anterioare ale instanţei de fond privind intervenirea prescripţiei răspunderii penale a inculpatului A. pentru infracţiunile expres indicate în cuprinsul sentinţei, fără a efectua, însă, o atare evaluare şi prin raportare la restul infracţiunilor reţinute în sarcina acestuia şi pentru care se dispusese, în primă instanţă, o soluţie de condamnare.

Argumentele evidenţiate la paginile 229 şi următoarele ale deciziei atacate susţin o atare concluzie, ele relevând că instanţa de apel a considerat necesară, premergător analizării motivelor de apel, identificarea legii penale mai favorabile aplicabile în cauză. În acest context, al evaluării comparative a legilor penale succesive, s-a reţinut că infracţiunea de favorizarea infractorului prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 îşi găseşte corespondent în noua codificare în dispoziţiile art. 269 C. pen., limitele de pedeapsă fiind modificate, prin majorarea de la 3 luni la 1 an închisoare a limitei minime şi reducerea limitei maxime de la 7 ani la 5 ani închisoare.

Cu privire la prescripţia răspunderii penale, în decizia contestată s-a menţionat doar că "termenele de prescripţie prevăzute de art. 122 alin. (1) C. pen. din 1969 rămân neschimbate în noul C. pen. (art. 154 alin. (1) excepţie făcând infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, dar nu mai mult de 20 de ani (...) O altă diferenţă, însă doar la nivel formal, al sediului normativ şi al sistematizării reglementării, o constituie tratarea în cadrul normei privind întreruperea cursului prescripţiei a prescripţiei speciale (…) Diferenţa majoră constă în faptul că, în perioada desfăşurării activităţii infracţionale, 2006-2008, prescripţia specială a răspunderii penale opera, oricâte întreruperi ar fi intervenit, dacă termenul de prescripţie prevăzut de art. 122 era depăşit cu încă jumătate, în timp ce legislaţia actuală prevede depăşirea cu încă o dată a termenelor prevăzute de art. 154 C. pen."

În cazul particular al inculpatului A., s-a mai arătat că, pe de o parte, prescripţia răspunderii penale pentru infracţiunile în raport de care prima instanţă dispusese soluţii de încetare a procesului penal şi, pe de altă parte, orientarea celor patru pedepse aplicate pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, favorizarea infractorului şi complicitate la spălare de bani la nivelul minimului special legal, redus ca efect al incidenţei art. 19 din Legea nr. 682/2002, constituie, printre altele, argumente care justifică aprecierea legii penale vechi ca fiind mai favorabilă în cazul concret al inculpatului.

În aceste coordonate ale analizei efectuate de instanţa de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aspectul particular al intervenirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, conform legii vechi mai favorabile, nu a făcut obiect de dezbatere şi analiză cu prilejul soluţionării apelului, neexistând vreo statuare -directă sau tangenţială - asupra incidenţei acestei cauze de încetare a procesului penal sub aspectul infracţiunii de favorizarea infractorului.

Pe cale de consecinţă, nu există vreun impediment de ordin legal sau jurisprudenţial în a se analiza, în cadrul căii de atac a contestaţiei în anulare, criticile circumscrise cazului de contestaţie prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Infracţiunea de favorizarea infractorului, în forma în vigoare la data săvârşirii faptei (formă anterioară modificărilor aduse C. pen. prin Legea nr. 63/2012, publicată în M. Of. nr. 258/19.04.2012) era prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 şi sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 7 ani. Potrivit art. 122 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1969, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunile pedepsite cu închisoare mai mare de 5 ani, dar care nu depăşeşte 10 ani, era de 8 ani, iar dispoziţiile art. 124 C. pen. din 1969 statuau că depăşirea cu încă jumătate a acestui termen atrage prescripţia răspunderii penale, oricâte întreruperi ar fi intervenit.

Or, data săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului se situează în cursul anului 2007, de vreme ce conţinutul factual al acestei acuzaţii, astfel cum a fost reţinut în mod definitiv, a constat în aceea că inculpatul A. l-a ajutat cu intenţie pe inculpatul B. să îşi păstreze folosul infracţiunilor pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, respectiv, i-a acordat ajutor în vederea radierii sechestrului asigurător instituit asupra imobilului situat în Galaţi, str. x (fostă Blaj) nr. 9 bl. C8 (măsură dispusă prin încheierea din data de 11.09.2007 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi) şi, ulterior, în vederea valorificării bunului (intervenită la data de 25.09.2007, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x de B.N.P. "...").

Ajutorul acordat de inculpatul A. - concretizat în demersurile efectuate în vederea ridicării sechestrului asigurător şi, ulterior, a valorificării imobilului - se plasează, temporal, anterior valorificării bunului prin vânzare cumpărare, aspect reţinut concordant atât prin hotărârea primei instanţe, cât şi prin decizia instanţei de apel.

În consecinţă, raportat la data săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului astfel stabilită şi la limitele speciale de pedeapsă prevăzute de legea penală veche mai favorabilă, astfel cum a fost ea identificată în mod definitiv de către instanţa de apel, rezultă că termenul de prescripţie specială a răspunderii penale prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. c) şi art. 124 C. pen. de la 1969 era de 12 ani, termen care s-a împlinit, cel mai târziu, la data de 24 septembrie 2019, anterior pronunţării deciziei definitive a instanţei de apel.

Din perspectiva acestei constatări, contestaţia în anulare formulată de inculpatul A. are caracter întemeiat, impunându-se desfiinţarea în parte a deciziei penale şi, procedându-se la rejudecarea apelului în limitele admiterii căii extraordinare de atac, înlăturarea erorii de procedură prin pronunţarea unei soluţii de încetare a procesului penal sub aspectul infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 şi art. 5 C. pen.

Criticile suplimentare formulate de contestatorul inculpat A. cu ocazia dezbaterii contestaţiei în anulare excedează în mod vădit limitelor în care a fost admisă în principiu calea extraordinară de atac şi, implicit, coordonatelor în care instanţa poate proceda la analiza temeiniciei acesteia şi la rejudecarea apelului.

Existenţa unei cauze de încetare a procesului penal pentru una dintre cele patru infracţiuni ce au alcătuit pluralitatea infracţională dedusă judecăţii justifică doar anularea parţială a hotărârii definitive, strict în limitele inerente soluţiei de condamnare la pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969.

O atare cauză de încetare a procesului penal este lipsită, însă, de orice efecte juridice în privinţa celorlalte trei infracţiuni care au intrat în alcătuirea concursului şi pentru care s-a dispus o soluţie definitivă de condamnare a inculpatului A. la pedepse cu închisoarea, de vreme ce o atare dispoziţie nu a făcut obiect de critică şi de analiză în calea extraordinară de atac.

Or, constituind consecinţa sancţionatorie directă a antrenării răspunderii penale a inculpatului pentru aceste din urmă trei infracţiuni (pentru care s-au aplicat pedepse de 5 ani închisoare, 6 ani închisoare şi, respectiv, 3 ani închisoare), sporul de pedeapsă nu poate face, în sine, obiect de reeavaluare în contestaţia în anulare, deoarece un atare demers ar echivala cu o reindividualizare a tratamentului sancţionator definitiv aplicat.

Contrar susţinerilor contestatorului, reaprecierea necesităţii menţinerii totale sau parţiale a sporului de pedeapsă nu constituie, în toate situaţiile de pluralitate infracţională, o consecinţă inevitabilă a încetării procesului penal pentru una dintre infracţiunile care intră în alcătuirea concursului. Instanţa învestită în calea extraordinară de atac nu tranşează chestiuni care ţin de oportunitatea alegerii unui anumit tratament sancţionator, ci exclusiv de legalitatea acestuia.

Tocmai de aceea, în ipoteza - evocată de apărare - a unui concurs format din numai două infracţiuni, dintre care una atrage o soluţie de încetare a procesului penal, înlăturarea sporului de pedeapsă reflectă exigenţe care ţin, în mod esenţial, de legalitatea tratamentului sancţionator, consecinţă directă a soluţiei dispuse urmare admiterii contestaţiei în anulare.

Nu aceeaşi este, însă, situaţia incidentă în speţă.

Contestatorul inculpat A. a fost condamnat pentru un număr de patru infracţiuni, trei dintre acestea - sancţionate penal cu cele mai aspre pedepse cu închisoarea - nefăcând obiect de examinare în calea extraordinară de atac. Drept urmare, valorificarea unei cauze de încetare a procesului penal pentru infracţiunea sancţionată cel mai blând, cum este cazul favorizării infractorului, nu are vreun efect asupra legalităţii tratamentului sancţionator aplicabil înseşi pluralităţii de infracţiuni; eventuala cenzurare a sporului de pedeapsă în acest context particular ar echivala cu examinarea, în jurisdicţia extraordinară, a unei chestiuni eminamente de temeinicie, nicidecum de legalitate a hotărârii definitive.

Or, exigenţele principiului securităţii raporturilor juridice impun ca niciuna dintre părţi să nu fie abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive, cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (mutatis mutandis, Hotărârea din 07.07.2009, în cauza Stanca Popescu împotriva României şi Hotărârea din 24.07.2003, în cauza Ryabykh împotriva Rusiei, ambele pronunţate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului).

Din aceeaşi perspectivă, excedează vădit limitelor de analiză proprii contestaţiei în anulare şi susţinerile făcute de contestatorul A. cu ocazia acordării ultimului cuvânt.

Instituţia de drept procesual penal a continuării procesului penal, reglementată de art. 18 C. proc. pen., nu este incidentă în faza rejudecării apelului ca efect al admiterii unei contestaţii în anulare întemeiate exclusiv pe cazul prevăzut de art. 426 lit. b) C. proc. pen.

Prin ipoteză, unica soluţie ce ar putea fi dispusă de către instanţa învestită în contestaţie în anulare este aceea a încetării procesului penal ca efect al valorificării cauzei legale de încetare iniţial omise de către instanţa de apel, numai o atare soluţie corespunzând unui caz de error in procedendo pe care se poate întemeia calea extraordinară de atac prevăzută de art. 426 şi urm. C. proc. pen.

A admite că, în această ipoteză, instanţa de contestaţie ar avea posibilitatea să examineze, în mod subsecvent, şi chestiuni care ţin, în mod esenţial, de însăşi existenţa faptei penale ori de vinovăţia inculpatului echivalează cu a atribui acestei instanţe, pe cale jurisprudenţială, dreptul de a reevalua în substanţă fundamentul faptic şi juridic al soluţiei definitive (error in judicando), pe calea unui apel deghizat. O atare concluzie contravine în mod vădit vădit exigenţelor supremaţiei dreptului, astfel cum sunt enunţate în preambulul Convenţiei europene a Drepturilor Omului, şi principiului securităţii raporturilor juridice care prevede, printre altele, că soluţia dată în mod definitiv de către instanţe nu mai poate fi supusă rejudecării decât dacă o impun motive substanţiale şi serioase (Hotărârea Curţii Europene din data de 28.10.1999, în cauza Brumărescu împotriva României).

Pentru considerentele expuse, în baza art. 432 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestaţia în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 392/A din data de 29 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2012, va desfiinţa în parte decizia contestată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare dispusă faţă de inculpatul A. şi procedând la rejudecarea apelului în aceste limite:

Va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 32 din data de 30 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, va desfiinţa în parte sentinţa penală şi în consecinţă, va descontopi pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le va repune în individualitatea lor.

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. va înceta procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, şi art. 5 C. pen.

În baza art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 33 lit. a) şi b) C. pen. din 1969, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, inculpatul A. va executa pedeapsa cea mai grea, de 6 (şase) ani închisoare, sporită cu 1 (un) an închisoare, în final 7 (şapte) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 va interzice inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi pe durata executării pedepsei principale.

Va menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale şi ale sentinţei penale care nu contravin prezentei.

Va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. durata arestării preventive de la data de 27.03.2012 până la data de 22.11.2013, precum şi perioada executată de la data de 29.12.2020 la zi.

Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 59/2018 din 29.12.2020 emis de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform dispoziţiilor prezentei decizii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestaţia în anulare formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei nr. 392/A din data de 29 decembrie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2012.

Desfiinţează în parte decizia contestată, numai în ceea ce priveşte soluţia de condamnare dispusă faţă de inculpatul A. şi rejudecând apelul în aceste limite:

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 32 din data de 30 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori, desfiinţează în parte sentinţa penală şi în consecinţă:

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului A. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor după cum urmează:

- 5 (cinci) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, pe o durată de 3 (trei) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de constituirea unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, şi art. 5 C. pen.

- 6 (şase) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, b) şi c) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen. din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969, art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, şi art. 5 C. pen.

- 1 (un) an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, şi art. 5 C. pen.

- 3 (trei) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a), b) şi c) C. pen. din 1969, pe o durată de 2 (doi) ani, după executarea pedepsei principale, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la spălare de bani, prevăzută de art. 26 C. pen. din 1969 raportat la art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 (fost art. 23 lit. a) din Legea nr. 656/2002), cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, şi art. 5 C. pen.

- sporul de 1 an închisoare.

În baza art. 396 alin. (6) rap. la art. 16 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. încetează procesul penal faţă de inculpatul A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, republicată, şi art. 5 C. pen.

În baza art. 7 alin. (3) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 33 lit. a) şi b) C. pen. din 1969, art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen. din 1969 şi art. 35 alin. (1) C. pen. din 1969, inculpatul A. va executa pedeapsa cea mai grea, de 6 (şase) ani închisoare, sporită cu 1 (un) an închisoare, în final 7 (şapte) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice), lit. b) (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi lit. c) (dreptul de a exercita profesia de avocat) C. pen. din 1969, pe o durată de 5 (cinci) ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 interzice inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi pe durata executării pedepsei principale.

Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei penale şi ale sentinţei penale care nu contravin prezentei.

Deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. durata arestării preventive de la data de 27.03.2012 până la data de 22.11.2013, precum şi perioada executată de la data de 29.12.2020 la zi.

Anulează Mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 59/2018 din 29.12.2020 emis de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform dispoziţiilor prezentei decizii.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 martie 2022.

GGC - NN