Petition for annulment inadmissible against decision rejecting revision appeal as it did not resolve the merits of the criminal case

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 241/A din data de 12 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta A. împotriva Sentinţei penale nr. 24 din data de 14 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, în esenţă, s-a reţinut că revizuenta A. a invocat prin cererea de revizuire incidenţa cazului prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., arătând, în esenţă, că faptele noi constau în aceea că prin Sentinţa civilă nr. 11900 din 09 decembrie 2009, pronunţată în Dosarul nr. x/2009, Judecătoria Braşov a reţinut că singurul moştenitor al defunctului B. este numita C., astfel încât suma de 900.000 euro urma să îi revină exclusiv acesteia, împrejurare de natură să conducă la o soluţie de achitare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969, onorariul de succes de 7% fiind aplicat, în opinia acesteia, în mod corect.

Analizând cererea de revizuire, Înalta Curte a constatat că, în mod corect, judecătorul fondului a stabilit că împrejurările la care revizuenta a făcut trimitere în cererea formulată nu sunt de natură a conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea şi nu au aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate, motiv pentru care, s-a apreciat că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen.

Astfel, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte a observat că revizuenta a invocat exclusiv în mod formal cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., de vreme ce, în cuprinsul cererii de revizuire, nu a făcut referire la fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanţele care au dispus condamnarea sa. A adus critici hotărârilor judecătoreşti de condamnare şi modului în care a fost administrat probatoriul pe parcursul urmăririi penale şi al cercetării judecătoreşti. Astfel, în cuprinsul cererii, revizuenta a reiterat aceleaşi apărări formulate pe parcursul judecării cauzei în fond şi apel, sens în care a făcut trimitere la probele aflate la dosar, cărora, însă, le-a dat o altă interpretare, susţinând că acestea relevă nevinovăţia sa sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969, pentru care a fost condamnată.

Or, în condiţiile în care toate aspectele învederate în cuprinsul cererii de revizuire au fost cunoscute de către instanţele ordinare, fiind aduse în discuţie chiar de către inculpată, prin intermediul apărărilor formulate, şi au fost analizate atât în fond, cât şi în apel, în mod corect, Curtea de Apel Târgu Mureş a reţinut că revizuenta nu a invocat fapte sau împrejurări noi care să fie de natură a conduce la stabilirea existenţei unor temeiuri legale care să permită revizuirea şi să aibă aptitudinea de a dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare pronunţate, aşa cum cer dispoziţiile art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen. raportat la art. 453 alin. (4) din C. proc. pen.

Ca atare, criticile apelantei cu privire la incidenţa cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a apreciat că sunt nefondate, întrucât niciuna dintre împrejurările pretinse ca fiind fapte noi nu se circumscrie acestui caz. În realitate, pe calea revizuirii se tinde la reanalizarea conţinutului mijloacelor de probă pe care instanţa şi-a fundamentat soluţia, a legalităţii şi fiabilităţii acestora. Or, această analiză excedează limitelor cazului de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., întrucât, prin formularea unei cereri de revizuire nu se poate ajunge, în fapt, la judecarea unui al doilea apel, prin prelungirea probaţiunii sau reevaluarea probelor urmare a unor pretinse nelegalităţi în administrarea acestora.

În ceea ce priveşte critica revizuentei privind dispoziţia instanţei de fond de obligare a acesteia la plata sumei în cuantum de 1.500 RON către intimata C., cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând contravaloarea onorariului avocatului ales, Înalta Curte a apreciat-o că este nefondată, având în vedere că cererea de revizuire a apelantei a fost respinsă de Curtea de Apel Târgu Mureş, iar intimata C. a efectuat cheltuieli judiciare proprii în raport cu cererea introductivă a condamnatei A., dovedite cu chitanţa seria x, număr 141 din 04.05.2021.

Or, făcând aplicarea art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. rap. la art. 453 din C. proc. civ., prima instanţă a reţinut că demersul judiciar a fost iniţiat de condamnata A., aşadar cheltuielile de judecată efectuate de C., citată în calitate de intimată în proces, se impun a fi restituite de către revizuentă.

Împotriva acestei decizii, contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare.

În esenţă, contestatoarea, invocând dispoziţiile prevăzute de art. 426 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen. a solicitat admiterea contestaţiei în anulare, casarea hotărârii atacate, rejudecarea în condiţii legale (cu citarea acesteia) a apelului formulat împotriva Sentinţei penale nr. 24 din data de 14.06.2021 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu consecinţa admiterii cererii de revizuire.

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A., Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 426 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:

a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate;

b) când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c) când hotărârea a fost pronunţată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d) când instanţa nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistenţa juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g) când şedinţa de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h) când instanţa nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

Conform dispoziţiilor art. 431 din C. proc. pen., contestaţia în anulare este supusă unei verificări prealabile judecării în fond a acesteia, instanţa fiind obligată să examineze admisibilitatea în principiu a cererii, înainte de a se pronunţa pe fondul contestaţiei.

În această etapă procesuală instanţa examinează dacă contestaţia în anulare priveşte o hotărâre definitivă, dacă este introdusă în termenul prevăzut de art. 428 alin. (1) din C. proc. pen., dacă motivul pe care se întemeiază contestaţia este unul dintre cele limitativ prevăzute de art. 426 din C. proc. pen. şi dacă în sprijinul contestaţiei se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.

În speţă, obiectul prezentei contestaţii în anulare îl constituie Decizia nr. 241/A din data de 12 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.

Prin această decizie, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuenta A. împotriva Sentinţei penale nr. 24 din data de 14 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2021, întrucât revizuenta a invocat exclusiv, în mod formal, cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., de vreme ce, în cuprinsul cererii de revizuire, nu a făcut referire la fapte sau împrejurări noi care să nu fi fost cunoscute de instanţele care au dispus condamnarea sa.

Contestaţia în anulare reprezintă remediul procesual destinat, în mod esenţial, înlăturării unor grave erori de drept procesual pe care le-ar putea conţine o hotărâre penală definitivă. Interpretarea dată aspectelor de drept penal substanţial ori modul de evaluare a chestiunilor faptice, ambele existente într-o hotărâre penală definitivă, nu pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac, partea sau participantul interesat având la îndemână, în aceste ultime două situaţii, alte remedii procesuale cu caracter extraordinar.

Dată fiind natura juridică a contestaţiei în anulare, condiţiile în care poate fi promovată o astfel de contestaţie sunt strict şi limitativ prevăzute de lege, pentru a se asigura în mod efectiv securitatea raporturilor juridice tranşate prin hotărârea definitivă.

Aşadar, conform legii, hotărârile supuse contestaţiei în anulare sunt hotărârile penale definitive prin care se soluţionează acţiunea penală sau civilă exercitată într-o cauză penală, aşadar, prin care instanţa s-a pronunţat asupra fondului cauzei.

În acest sens, este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Astfel, în Decizia nr. 705 din 28 octombrie 2021, instanţa de contencios constituţional a statuat că "această cale extraordinară de atac poate fi formulată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 şi în termenul prevăzut de art. 428 din C. proc. pen., la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre, pentru cazul în care se invocă autoritatea de lucru judecat. Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. De asemenea, Curtea a reţinut că această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătoreşti definitive şi se promovează în condiţii procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac (cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor), tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituţie juridică, datorat aspectului că prin aceasta se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă şi care produce efecte (în acelaşi sens sunt Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în M. Of. nr. 870/20.11.2015, şi Decizia nr. 715 din 6 decembrie 2016, publicată în M. Of. nr. 86/31.01.2017). Totodată, în Decizia nr. 501 din 30 iunie 2016, publicată în M. Of. nr. 733/21.09.2016, paragraful 18, Curtea a reţinut că, indiferent de motivul invocat, contestaţia în anulare poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei." (paragraful 13).

Or, în cauză, contestatoarea A. a formulat contestaţie în anulare împotriva Deciziei penale nr. 241/A din data de 12 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă calea de atac formulată de către revizuenta A.

Prin această decizie nu a fost soluţionat fondul cauzei, astfel că, decizia atacată de contestatoarea A. prin prezenta cale extraordinară de atac nu poate fi supusă contestaţiei în anulare, în condiţiile prevăzute de art. 426 C. proc. pen.

Prin urmare, se constată că revizuenta A. a învestit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea unei căi extraordinare de atac împotriva unei hotărâri care nu poate fi supusă unui astfel de demers juridic, pe cale de consecinţă, cererea de contestaţie în anulare de faţă nu întruneşte cerinţele legale de admisibilitate, ceea ce atrage aşadar inadmisibilitatea acesteia.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care intervine atunci când părţile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum şi în situaţia când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Concluzionând, în condiţiile în care calea de atac de faţă a fost exercitată împotriva unei hotărâri care nu poate fi supusă contestaţiei în anulare, Înalta Curte va constata că prezenta cerere de contestaţiei în anulare este inadmisibilă, urmând a o respinge ca atare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 241/A din data de 12 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 241/A din data de 12 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022.

GGC - NN