Embezzlement by public official: misappropriation via fictitious invoices and unauthorized pension contributions constituting objective elements of crime despite payment to third parties

Deliberând asupra recursului în casaţie de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 46 din 28.01.2021, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa rezultantă de 2 ani, 9 luni şi 20 zile închisoare, precum şi la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani, pentru săvârşirea în concurs real a următoarelor infracţiuni: fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 320 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (10 acte materiale); uz de fals, prev. de art. 323 din C. pen. 3 infracţiuni de delapidare, prev. de art. 295 din C. pen., toate cu aplicarea art. 308 din C. pen., iar 2 dintre acestea şi cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (23 acte materiale).

În baza art. 91 din C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 din C. pen.

Pe durata termenului de supraveghere, a obligat pe inculpat să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art. 93 alin. (1), alin. (2) lit. d) şi alin. (3) din C. pen. şi a atras atenţia acestuia asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen. cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art. 580 din C. proc. pen., a declarat false, în parte, registrele de evidenţă a zilierilor pentru anii 2013 - 2014, înregistrate la Inspectoratul teritorial de muncă Harghita: seria x numărul 0012805 (2013), seria x numărul 0027464 (2014), cu privire la numitul B. (10 poziţii) şi a dispus anularea acestora.

A obligat pe inculpat să plătească părţii civile Composesoratul de pădure şi păşune Teleac suma de 10.773 RON, reprezentând despăgubiri civile, precum şi suma de 4.580 RON, cheltuieli judiciare.

În baza art. 274 alin. (1) din C. proc. pen., a obligat pe inculpat şi la plata sumei de 1.200 RON către statul român, reprezentând cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul A.

Prin Decizia penală nr. 300/A din 28 iunie 2021, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., a respins apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 46 din 28 ianuarie 2021, pronunţată de Judecătoria Odorheiu Secuiesc şi a obligat pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către partea civilă Composesoratul de pădure şi păşune Teleac şi către statul român.

Pentru a decide astfel, cu privire la infracţiunile de delapidare, instanţa de apel a reţinut că fapta inculpatului A. care:

- a dispus achitarea contravalorii Facturii nr. x din data de 25.11.2015, emisă de B.., în valoare totală de 4.700 RON, privind efectuarea serviciilor de reparaţii şi zugrăvire, servicii care nu au fost prestate, însuşindu-şi astfel banii pe care i-a administrat, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare, prev. de art. 295 din C. pen.

- a dispus achitarea contravalorii Facturilor fiscale nr. x din 5.12.2014 şi nr. 001438 din 2.02.2015, emise de S.C. C. S.R.L., privind reparaţii auto, servicii care nu au fost prestate în favoarea Composesoratului de pădure şi păşune Teleac, ci în favoarea soţiei sale, D., cauzând composesoratului un prejudiciu în valoare de 1923 RON, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare, prev. de art. 295 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (2 acte materiale);

- în perioada 2014 - 2016 a beneficiat de 21 de ori de plata pensiei facultative din bugetul Composesoratului de pădure şi păşune Teleac, fără acordul adunării generale sau al conducerii, cauzând composesoratului un prejudiciu în valoare de 3150 RON, realizează conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare, prev. de art. 295 din C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. (21 acte materiale).

Totodată, s-a constatat că inculpatul A. are calitatea de funcţionar public în înţelesul art. 175 alin. (2) din C. pen., exercitând un serviciu de interes public, fiind supus controlului sau supravegherii autorităţilor publice, motiv pentru care se impun a fi aplicate prev. art. 308 din C. pen.

În fapt, cu privire la infracţiunile de delapidare s-au reţinut, în esenţă, următoarele:

În ce priveşte suma de 4.700 de RON trecută în chitanţa şi factura eliberate de B., instanţa de apel a reţinut că martorul B. a declarat că nu a efectuat nicio lucrare pentru composesorat şi nu a primit niciun ban de la inculpat.

Aşadar, s-a apreciat că susţinerea inculpatului privind împrejurarea că martorul B. a efectuat lucrările constând în aducerea unui excavator şi a unui excavatorist pentru lucrări de canalizare sus la păşune, pleacă, aparent, de la o confuzie între fapta de fals, care priveşte inserarea menţiunii false că martorul a lucrat ca zilier la păşune, şi fapta de delapidare, care priveşte suma trecută într-o factură privitoare la "reparaţii de birou cu material".

În orice caz, s-a reţinut că declaraţia nu se coroborează cu datele concrete ale niciunei fapte. În plus, din declaraţia martorului E. a rezultat că inculpatul este cel care dispunea cu privire la sumele de bani ale Composesoratului. Ca atare, inculpatul este cel care a scos din gestiunea composesoratului suma de 4.700 de RON pentru plata unor lucrări fictive, aşa încât acesta este autorul sumei de delapidare, indiferent de împrejurarea că, aşa cum a susţinut, ar fi dat ulterior banii martorului.

Referitor la reparaţiile auto, instanţa de apel a reţinut că inculpatul a admis că autoturismul reparat se afla efectiv în patrimoniul şi detenţia soţiei sale şi a lui însuşi, nicidecum în detenţia Composesoratului. Ca urmare, nu exista niciun temei pentru utilizarea unor sume de bani din patrimoniul composesoratului pentru repararea autoturismului. Privitor la susţinerea că se cuvenea plata reparaţiilor de către Composesorat întrucât inculpatul a făcut deplasări cu autoturismul în interesul Composesoratului, instanţa de apel a reţinut că aceste pretenţii ar fi trebuit valorificate pe cale legală, eventual printr-o acţiune civilă, iar nu prin mijlocul de fapt ales de inculpat, respectiv de a-şi însuşi pur şi simplu suma dorită.

În ceea ce priveşte contribuţia lunară la fondul de pensii facultative, instanţa de apel a reţinut că, deşi inculpatul s-a aflat în arest în perioada 12.12.2015 - 09.04.2016, respectiv pe durata unui segment din perioada faptei, banii plătiţi din fondurile Composesoratului cu titlu de pensie facultativă au fost viraţi din dispoziţia sa. Nu a reieşit din nicio probă şi nici inculpatul nu a susţinut că Adunarea Generală şi-ar fi dat acordul cu privire la plata pensiei facultative din fondurile Composesoratului.

În plus, din declaraţia casierului E., dată în calitate de martor în prima instanţă, reiese că acesta nu ştia că inculpatul îşi achita pensia din banii composesoratului, declarând, totodată, şi faptul că nu a semnat niciun document de plată în acest sens.

Relativ la deductibilitatea contribuţiilor din veniturile în funcţie de care se calculează impozitul, la care face referire inculpatul, instanţa de apel a reţinut că împrejurarea că partea civilă nu a fost obligată la plata impozitului pentru sumele delapidate nu înlătură existenţa faptei de delapidare.

Împotriva Deciziei penale nr. 300/A din 28 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat, la data de 22 iulie 2021, recurs în casaţie inculpatul A., prin apărător ales. Cererea de recurs a fost transmisă prin poştă şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 26 iulie 2021.

În motivarea cererii de recurs în casaţie, recurentul a criticat, în esenţă, următoarele:

1. Cu privire la achitarea contravalorii Facturii nr. x din data de 25.11.2015, emisă de B., recurentul a arătat, în esenţă, că nu s-a realizat elementul material al infracţiunii de delapidare, deoarece scoaterea din patrimoniul persoanei vătămate a sumei de 4.700 RON nu a fost urmată de "împosedarea" inculpatului, aceasta fiind achitată numitului B., lipsind elementul material al infracţiunii.

Recurentul a arătat că în fapt este vorba de neexecutarea unei obligaţii contractuale a martorului B. care nu a prestat serviciul pentru care a fost plătit sau eventual infracţiunea de înşelăciune în contracte din partea martorului, însă nu delapidare.

Recurentul a mai arătat că nu se poate reţine nici că suma de bani ar fi fost însuşită în interesul altuia, deoarece scopul plăţii a fost satisfacerea unui interes al persoanei vătămate înseşi.

2. Referitor la plata Facturilor nr. x din 05.12.2014 şi nr. 001438 din 02.02.2015, emise S.C. C. S.R.L. pentru reparaţii auto, aceasta a fost realizată în interesul persoanei vătămate, autoturismul fiind folosit în scopul realizării atribuţiilor de serviciu, astfel că nu se poate reţine că s-a produs o pagubă în patrimoniul acesteia, chiar dacă autoturismul respectiv aparţinea de fapt soţiei inculpatului.

Recurentul a arătat că nici această faptă nu realizează elementul material al infracţiunii de delapidare, deoarece nu şi-a însuşit suma de bani care a fost plătită efectiv către S.C. C. S.R.L. şi constituie o cheltuială deductibilă în condiţiile în care autoturismul a fost folosit în interesul persoanei vătămate.

3. Referitor la fapta privind contribuţia lunară de 150 de RON cu titlu de contribuţie la fondul de pensii private, recurentul a arătat că în perioada infracţională se afla în stare de arest, astfel încât nu poate fi subiectul activ al infracţiunii, plăţile fiind realizate de altă persoană din cadrul composesoratului.

Totodată, recurentul a arătat că contribuţia la fondul de pensii facultative este o cheltuială deductibilă din impozitul pe venit în limita a 400 euro pe an, iar deducerea se acordă de către angajator la momentul calculării impozitului pe venit în baza documentelor justificative prezentate de salariat, conform art. 25 din Legea nr. 571/2003.

Aşadar, în opinia recurentului, suma de bani achitată cu acest titlu nu a aparţinut persoanei vătămate, ci reprezintă un drept salarial al recurentului.

În drept, recurentul a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., respectiv "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de la data de 23.08.2021, sub nr. x/2019.

Constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 300/A din data de 28 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a fost introdusă în termenul prevăzut de lege şi respectă condiţiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., dar şi pe cele prevăzute de art. 437 raportat la art. 438 din C. proc. pen., prin încheierea din data de 12 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecătorul de filtru, a admis-o în principiu şi a dispus trimiterea cauzei la completul de 3 judecători, în vederea judecării pe fond a căii de atac, reţinându-se, în esenţă, că, formal, doar chestiunile privind neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care a fost condamnat din perspectiva realizării unei corespondenţe depline între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, datorită împrejurării că faptele pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a recurentului nu întrunesc elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, se circumscriu în conţinut dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, constată că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres prevăzute de legea procesual penală. În acest sens, dispoziţiile art. 433 din C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că acest mecanism urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este, însă, una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., instanţa de recurs în casaţie examinând cauza numai în limitele motivelor de casare invocate în cererea de recurs în casaţie şi care pot fi circumscrise cazului de casare invocat, potrivit art. 442 alin. (2) din C. proc. pen.

Astfel, recursul în casaţie nu permite reevaluarea unor elemente sau împrejurări factuale stabilite cu autoritate de lucru judecat de către instanţele de fond, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nefiind abilitată, în procedura extraordinară supusă analizei, să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată. Aceasta deoarece instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă numai dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

În cauza de faţă, recurentul inculpat A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., potrivit cărora hotărârile sunt supuse casării atunci când "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Înalta Curte reţine că sintagma "nu este prevăzută de legea penală", circumscrisă cazului de casare invocat, vizează acele situaţii în care fie nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii, fapta neîntrunind elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, fie condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv, nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau în privinţa cărora a operat dezincriminarea. În calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, analiza acestor ipoteze se raportează, întotdeauna şi exclusiv, la starea de fapt reţinută cu titlu definitiv în decizia instanţei de apel, instanţa supremă nefiind abilitată să reevalueze, în acest cadru procesual, temeinicia faptelor reţinute ori suportul lor probator.

Invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a susţinut, în esenţă, că faptele în raport de care a fost condamnat nu întrunesc conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen. în considerarea faptului că sumele achitate cu titlu de contribuţie la fondul de pensii private, achitarea contravalorii facturii nr. x din data de 25.11.2015, emisă de B.. şi plata Facturilor nr. x din 05.12.2014 şi nr. 001438 din 02.02.2015, emise S.C. C. S.R.L. pentru reparaţii auto, nu se circumscriu niciuneia dintre cele trei modalităţi de sustragere (însuşire, folosire sau traficare) care constituie elementul material al infracţiunii de delapidare, întrucât aceste sume fie nu au aparţinut persoanei vătămate, fie scopul plăţii a constat în satisfacerea unui interes al persoanei vătămate înseşi, or, pentru ca o faptă să fie calificată drept delapidare, este necesar ca banii, valorile sau bunurile însuşite, folosite sau traficate să fi aparţinut persoanei vătămate şi să fi fost întrebuinţate în interesul propriu al făptuitorului.

Potrivit art. 295 alin. (1) din C. pen., "(1)Însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.".

Înalta Curte reţine că elementul material al infracţiunii de referinţă se poate realiza în trei modalităţi normative alternative: însuşirea, folosirea sau traficarea de bani, valori sau alte bunuri aflate în gestionarea sau administrarea autorului. Se mai reţine că pentru existenţa infracţiunii nu interesează dacă activitatea ilicită păgubitoare s-a realizat în favoarea autorului ori în interesul altei persoane.

Însuşirea presupune o acţiune ilicită de scoatere din posesia sau detenţia unei persoane a unor sume de bani, valori sau alte bunuri aflate în gestiunea sau administrarea autorului şi trecerea lor în stăpânirea sa, astfel încât să poată dispune de ele ca de bunuri proprii. Însuşirea se poate realiza şi prin trecerea în stăpânirea efectivă a altei persoane, urmare a activităţii ilicite a autorului.

Tot sub aspectul laturii obiective, se mai reţine că infracţiunea de delapidare are ca urmare imediată afectarea prestigiului sau bunului mers al persoanei din patrimoniul căreia s-au scos ilicit bunurile şi lipsirea acesteia de posibilitatea de a folosi sau de a dispune de bunurile respective din cauza incorectitudinii făptuitorului, prejudiciul reprezentând urmarea adiacentă.

Analizând în aceste coordonate recursul în casaţie, respectiv criticile formulate de recurentul inculpat prin cererea introductivă care se circumscriu laturii obiective a infracţiunilor ce au făcut obiectul judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată caracterul neîntemeiat al acestora.

În ce priveşte achitarea contravalorii Facturii nr. x din data de 25.11.2015, emisă de B.., starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) din C. pen. constă, în esenţă, în aceea că, recurentul A. este cel care a scos din gestiunea composesoratului suma de 4.700 de RON pentru plata unor lucrări fictive, instanţa de apel reţinând că martorul B. nu a efectuat nicio lucrare pentru composesorat.

Ca atare, instanţa de apel a statuat definitiv în sensul că recurentul A. a scos din gestiunea Composesoratului de pădure şi păşune Teleac suma de 4.700 de RON pentru plata unor lucrări fictive, însuşirea banilor administraţi pe care i-a administrat fiind realizată pentru altul, prin trecerea în stăpânirea efectivă a banilor în patrimoniului unui terţ în baza unui contract fictiv.

Ca atare, urmarea imediată s-a concretizat în scoaterea sumei de bani din sfera de stăpânire a persoanei vătămate şi lipsirea acesteia de posibilitatea de a folosi sau de a dispune de bunurile respective din cauza incorectitudinii inculpatului prin plata unei prestaţii fictive.

Referitor la plata Facturilor nr. x din 05.12.2014 şi nr. 001438 din 02.02.2015, emise S.C. C. S.R.L. pentru reparaţii auto, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că serviciile de reparaţii nu au fost prestate în favoarea Composesoratului de pădure şi păşune Teleac, ci în favoarea soţiei inculpatului, D., recurentul cauzând composesoratului un prejudiciu în valoare de 1.923 RON, având în vedere că autoturismul reparat se afla efectiv în patrimoniul şi detenţia soţiei sale şi a lui însuşi, nicidecum în detenţia Composesoratului, elementul material al infracţiunii de delapidare fiind realizat, de asemenea, în modalitatea însuşirii, întrucât recurentul a scos din posesia intimatei suma de 1.923 RON, pe care o gestiona, a trecut-o ilicit în stăpânirea sa şi a dispus de aceşti bani ca de bunurile proprii.

Or, faţă de considerentele expuse, susţinerea recurentului A., în sensul că nu şi-a însuşit suma de bani care a fost plătită efectiv către S.C. C. S.R.L. şi constituie o cheltuială deductibilă în condiţiile în care autoturismul a fost folosit în interesul persoanei vătămate, nu are corespondent în starea de fapt descrisă şi valorificată ca atare în hotărârea atacată, în lipsa unei obligaţii în sarcina persoanei vătămate în sensul de a asigura transportul şi, eventual, reparaţiile necesare autoturismului cu care pretinde că efectua deplasări în interes de serviciu.

În ceea ce priveşte contribuţia lunară la fondul de pensii facultative, în cauza de faţă, starea de fapt valorificată prin decizia recurată ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 din C. pen., constă în aceea că, în perioada 2014 - 2016 a beneficiat de 21 de ori de plata pensiei facultative din bugetul Composesoratului de pădure şi păşune Teleac, fără acordul adunării generale sau al conducerii, cauzând composesoratului un prejudiciu în valoare de 3.150 RON.

Astfel, s-a reţinut că din Adresa nr. x/22.05.2019 F., G. S.A., rezultă că inculpatul A. a încheiat un act individual de aderare la fondul de pensii private, stabilind valoarea contribuţiei lunare în sumă de 150 de RON.

S-a mai reţinut că această aderare s-a făcut fără acordul Adunării generale, astfel cum rezultă din raportul de cenzor întocmit de H., iar conform extraselor de cont ale Composesoratului de pădure şi păşune Teleac rezultă că au fost achitate un număr de 21 cotizaţii lunare în sumă de 150 RON din contul părţii civile pentru A., pentru poliţa P3VS13 seria x nr. x, plăţile fiind efectuate în datele de: 30.07.2014, 30.08.2014, 30.11.2014, 30.12.2014, 30.01.2015, 28.02.2015, 30.03.2015, 30.04.2015, 30.05.2015, 30.06.2015, 30.07.2015, 30.08.2015, 30.09.2015, 30.12.2015, 30.01.2016, 29.02.2016, 30.03.2016, 30.04.2016, 30.05.2016, 30.06.2016 şi 30.07.2016, în total 3150 RON.

Aşadar, instanţa de apel a reţinut că nu a reieşit din nicio probă şi nici inculpatul nu a susţinut că Adunarea Generală şi-ar fi dat acordul cu privire la plata pensiei facultative din fondurile Composesoratului, pentru ca plata acesteia să constituie un drept salarial al inculpatului.

Ca atare, instanţa de apel a statuat definitiv în sensul că, deşi inculpatul s-a aflat în arest în perioada 12.12.2015 - 09.04.2016, banii plătiţi din fondurile Composesoratului cu titlu de pensie facultativă au fost viraţi exclusiv din dispoziţia sa, în baza unui act individual de aderare la un fond de pensii private încheiat de recurent anterior luării măsurii arestării preventive faţă de acesta şi fără acordul Adunării generale a Composesoratului.

Or, susţinerea recurentului privind lipsa calităţii de subiect activ al infracţiunii de delapidare, întrucât plăţile au fost realizate de altă persoană din cadrul composesoratului, este neîntemeiată în raport de situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel, elementul material al infracţiunii de referinţă fiind realizat în modalitatea însuşirii.

De asemenea, în ceea ce priveşte achitarea de către composesorat a contribuţiilor la pensia privată a inculpatului, apărarea a mai susţinut că aceste sume au făcut parte din remuneraţia inculpatului, astfel încât nu ar constitui un beneficiu direct în favoarea acestuia sau oricărei alte persoane, aşa cum prevăd dispoziţiile legale.

Criticile recurentului sub acest aspect sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 2 pct. 17 din Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, în vigoare la data săvârşirii faptei, "fondul de pensii facultative reprezintă fondul constituit prin contract de societate civilă, încheiat între participanţi, în conformitate cu prevederile C. civ. referitoare la societatea civilă particulară şi cu dispoziţiile prezentei legi", iar potrivit art. 2 pct. 21 din aceeaşi lege, "participantul reprezintă persoana care contribuie sau/şi în numele căreia s-au plătit contribuţii la un fond de pensii facultative şi care are în viitor un drept la o pensie facultativă".

Se mai reţine că, potrivit art. 74 şi urm. Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, forma în vigoare la data săvârşirii faptei, plata contribuţiei la fondul de pensii facultative putea fi realizată prin mai multe modalităţi, respectiv: din resurse financiare proprii, din resursele angajatorului, dacă acesta decidea să ofere beneficiul unei pensii facultative sau putea fi împărţită între salariat şi angajatorul său, conform înţelegerii între părţi.

În toate cele trei cazuri de mai sus, plata contribuţiei putea fi făcută prin intermediul angajatorului, caz în care suma reprezentând contribuţiile la fondurile de pensii facultative reprezenta o cheltuială deductibilă pentru angajator.

Or, aşa cum s-a arătat în cele ce preced, s-a statuat cu autoritate de lucru judecat că suma de 3.150 RON a fost plătită din fondurile Composesoratului cu titlu de pensie facultativă exclusiv din dispoziţia recurentului, fără a exista şi acordul Adunării generale a Composesoratului în acest sens, cauzând, astfel, un prejudiciu intimatei cu care recurentul se afla în raporturi de serviciu.

Faptele realizează, prin urmare, toate elementele de conţinut tipic obiectiv ale infracţiunii de delapidare, criticile formulate de recurent fiind nefondate în raport de situaţia de fapt valorificată prin decizia atacată.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 300/A din data de 28 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 157 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

În ceea ce priveşte cererea intimatei părţi civile Composesoratul de pădure şi păşune Teleac la obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare, constând în onorariul apărătorului, Înalta Curte notează că dispoziţiile art. 276 alin. (6) din C. proc. pen. statuează în sensul că, în celelalte cazuri decât cele prevăzute expres de legea procesual penală, instanţa penală stabileşte obligaţia de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părţi, potrivit legii civile.

Se reţine că art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. stabileşte regula generală potrivit căreia "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.", iar potrivit art. 451 alin. (2) teza I din C. proc. civ., " Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei." De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în sensul că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil (cauzele Costin c. României, Străin c. României, Stere şi alţii c. României, Raicu c. României).

Examinând actele dosarului, se reţine că activitatea concretă desfăşurată de apărătorul ales al intimatei părţi civile a constat în depunerea unor concluzii scrise şi a unei cereri de judecare a cauzei în lipsă.

Or, din cele expuse se poate constata că activitatea depusă de avocatul intimatei nu justifică acordarea unei sume de 5.300 RON cu titlu de onorariu avocaţial, disproporţia între onorariu şi activitatea efectiv desfăşurată fiind evidentă.

În raport de circumstanţele concrete ale cauzei, Înalta Curte apreciază că acordarea sumei de 1000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare, din onorariul de avocat în sumă de 5.300 RON, achitat de către intimata parte civilă la data de 19.08.2021, este suficientă şi rezonabilă a fi suportată de recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 300/A din data de 28 iunie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă pe recurent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.000 RON, cheltuieli judiciare, către partea civilă Composesoratul de Pădure şi Păşune Teleac.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 07 decembrie 2021.

GGC - NN