Cassation appeal for forgery in private documents dismissed, upholding conviction for altering legal assistance contract

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 34 din 04 noiembrie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 396 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat-o pe inculpata A. la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. din 1969.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. din 1969, i-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a exercita profesia de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii - respectiv cea de avocat, ca pedeapsă complementară pentru o perioadă de 2 ani.

În baza art. 71 C. pen. din 1969 i-a interzis inculpatei drepturile prevăzute la art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) şi lit. c) C. pen. din 1969 cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 şi art. 862 C. pen. din 1969 a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru o perioadă de 4 ani.

În baza art. 863 C. pen. din 1969 a obligat inculpata să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov; să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele de existenţă.

A fost desemnat Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov, ca instituţie căreia i se vor comunica obligaţiile la care este supusă inculpata A..

S-au pus în vedere inculpatei dispoziţiile art. 864 C. pen. din 1969, respectiv că neîndeplinirea cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere atrage revocarea beneficiului acordat şi executarea în întregime a pedepsei.

În baza art. 71 alin. (5) C. pen. din 1969 pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen. şi art. 404 alin. (4) C. proc. pen. s-a desfiinţat înscrisul falsificat, respectiv Contractul de asistenţă juridică nr. x/20.07.2009, încheiat între inculpată şi partea civilă şi care conţine adăugirea "de 900.000 euro", înscris aflat în volumul I, la Dosarul de urmărire penală nr. x/76/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.

A fost respinsă acţiunea civilă a părţii civile B..

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel inculpata A..

Prin Decizia penală nr. 64/A din data de 23.02.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 34 din data de 04 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în casaţie inculpata A., la data de 24 martie 2021.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, sub nr. x/2021, fiind stabilit termen la data de 21 septembrie 2021, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta inculpată, acesta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În esenţă, a solicitat admiterea cererii de recurs în casaţie, desfiinţarea deciziei penale atacate şi, rejudecând să se dispună achitarea inculpatei.

În opinia inculpatei, fapta pentru care a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală, având în vedere că adăugirea menţiunii "900.000 euro" din cuprinsul Contractului de asistenţă juridică nr. x/20.07.2009 este corectă în ceea ce priveşte valoarea, suma fiind stabilită în mod concret şi fără echivoc în cererea de chemare în judecată a pârâtei B., dar şi din actele depuse în dovedirea acţiunii, acte emise de statul spaniol.

În acest sens, a arătat că adăugirea executată pe contractul de asistenţă juridică nu poate fi considerată "alterarea în orice mod" în sensul legii penale, menţiunea de "900.000 euro" făcute în cuprinsul înscrisului nu constituie alterarea adevărului pe care înscrisul este destinat să îl exprime, neexistând consecinţa denaturării, modificării, schimbării sensului real al clauzei contractuale.

Totodată, a susţinut că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatei nu întruneşte elementele de tipicitate ale normei de incriminare, având în vedere că cercetarea falsului clauzei contractuale în intervalul de timp 20.07.2009 - 03.08.2012 nu poate fi raportată la o hotărâre pronunţată ulterior la data de 30.10.2013, deci după învestirea contractului de asistenţă juridică.

Cu privire la nelegalitatea deciziei penale atacate, a precizat că instanţa de control judiciar nu a efectuat propria cercetare judecătorească, ci doar a reapreciat probatoriul instanţei de fond şi a organelor de urmărire penală, ce au raportat motivarea săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen., în baza unei hotărâri nelegale "astfel cum s-a stabilit prin Decizia civilă nr. 1131/R/03.10.2013 pronunţată în Dosarul civil nr. x/2013 al Tribunalului Braşov."

De asemenea, a susţinut că obiectul Dosarului civil nr. x/2013 al Tribunalului Braşov este contestaţie la executare silită, obiectul dosarului în recurs devenind contestaţie la titlu, astfel că motivarea deciziei penale este nelegală.

Mai mult, inculpata a apreciat că, în cauză, s-a dispus condamnarea sa în baza unei hotărâri nelegale, întrucât latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost stabilită prin raportarea procentului de 7% la valoarea obiectului speţei deduse judecăţii. A precizat că, nici procurorul, nici magistraţii care au judecat cauza în apel şi fond nu au constatat că procentul de 7% din valoarea stabilită prin Decizia civilă nr. 1131/R/03.10.2013 a Tribunalului Braşov în Dosarul civil nr. x/2013, nu poate face obiectul cercetărilor, întrucât a fost pronunţată ulterior intervalului de timp 20.07.2009 - 03.08.2012 şi după învestirea contractului.

A precizat că Înalta Curte a agreat punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Public privind probatoriul administrat la fond şi a respins proba solicitată de inculpată, deşi avea obligaţia de a efectua cercetarea judecătorească a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prin prisma Dosarului civil nr. x/2009, pentru care s-a acordat mandatul în baza Contractului de asistenţă juridică nr. x/20.07.2009.

Prin încheierea din data de 21 septembrie 2021, constatând că cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta inculpată A. respectă dispoziţiile art. 434, art. 435, art. 436 alin. (1) şi (2), art. 437 C. proc. pen., iar motivele invocate se circumscriu cazului de casare indicat, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurenta inculpată şi a dispus trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, Înalta Curte constată că recurenta inculpată A. a invocat în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susţinând că fapta pentru care a fost condamnată nu este prevăzută de legea penală.

În acest context, cu titlu preliminar, Înalta Curte aminteşte că acest caz de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Criticile formulate de recurentă, respectiv că latura obiectivă a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost stabilită prin raportarea procentului de 7% la valoarea obiectului speţei deduse judecăţii şi că adăugirea menţiunii "900.000 euro" din cuprinsul contractului de asistenţă juridică este corectă, adăugirea executată pe contractul de asistenţă juridică neputând fi considerată "alterarea în orice mod" în sensul legii penale, sunt analizate, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

Sub acest aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casaţie formulate de inculpată, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatei, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Analiza motivelor de recurs în casaţie nu vizează practic raportarea situaţiei de fapt reţinută la condiţiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancţionează penal infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, ci reprezintă o veritabilă solicitare de reinterpretare şi valorificare a probatoriului administrat în sensul celor invocate.

Mai mult, criticile recurentei inculpate în sensul că instanţa de apel a respins o cerere de ataşare a unui dosar al instanţelor din Braşov şi nu a efectuat propria cercetare judecătorească, ci doar a reapreciat probatoriul instanţei de fond şi a organelor de urmărire penală, exced analizei instanţei de recurs în casaţie, aspectul neputând fi valorificat în contextul niciunuia dintre cazurile de casare expres şi limitativ reglementate de art. 438 C. proc. pen., legiuitorul statuând asupra analizei nelegalităţilor comise de instanţele de fond.

În acest context, contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedesc că fapta inculpatei, astfel cum a fost descrisă de către instanţa de apel, se circumscrie elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv şi subiectiv infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 alin. (1) din C. pen. din 1969, instanţa de apel făcând o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentei inculpate sunt neîntemeiate.

În acest context argumentativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în casaţie declarat de recurenta inculpată A. împotriva Deciziei penale nr. 64/A din data de 23 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 272 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 272 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurenta inculpată A. împotriva Deciziei penale nr. 64/A din data de 23 februarie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2020.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2021.

GGC - NN