Scope of cassation review for penalties within statutory limits and concurrence of offenses

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 186/03.12.2019 pronunţată de Tribunalul Maramureş, au fost respinse cererile inculpaţilor A., B., C., D., E., F. şi G. de a se constata nulitatea interceptării convorbirilor telefonice şi a celor ambientale din Dosarul nr. x/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, de înlăturare a proceselor-verbale de redare şi de înlăturare fizică din dosar.

De asemenea, printre altele, a fost condamnat inculpatul A., la:

- 4 ani închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prev.de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen. pentru infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prev.de art. 367 alin. (1), (3) C. pen.

- 2 ani închisoare pentru infracţiunea de trafic de influenţă prev.de art. 291 C. pen. cu aplic.art. 35 C. pen.

- 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale prev.de art. 48 C. pen. rap.la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplic.art. 35 C. pen.

- 3 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de uz de fals prev.de art. 48 C. pen. rap.la art. 323 C. pen. cu aplic.art. 35 C. pen., toate cu aplicarea art. 41 C. pen. şi a art. 38 C. pen.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi a art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pe care o sporeşte cu 2 ani 8 luni şi dispune ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani 8 luni închisoare, cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen.

S-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 64 lit. a) teza a II -a, b din vechiul C. pen. aplicată prin Sentinţa penală nr. 3131/5.11.2014 a Judecătoriei Iaşi şi dispune executarea ei alături de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 9 ani 8 luni închisoare cu interzicerea pe o perioadă de 2 ani a drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen.

Cu consecinţele prev. de art. 65 alin. (1), (3) C. pen. rap la art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C. pen.

S-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reţinerii de 24 de ore, conform ordonanţei de reţinere din 29 februarie 2008 dată de organele de cercetare penală (conform Sentinţei penale nr. 3131/2014 a Judecătoriei Iaşi), precum şi perioada reţinerii şi a arestului preventiv din prezentul dosar - 14 martie 2015 - 23 octombrie 2015.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpatul A. a contravalorii în RON la data plăţii a 2.050 euro, de la inculpatul H. a contravalorii în RON de la data plăţii a sumei de 50 euro şi a sumei de 150 RON, de la inculpatul B. a contravalorii în RON de la data plăţii a 100 euro, de la inculpatul I. a sumei de 162 RON, de la inculpatul J. a contravalorii în RON de la data plăţii a 450 euro, de la inculpatul E. a contravalorii în RON de la data plăţii a 100 euro şi a sumei de 300 RON.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel inculpaţii A., F., J., C., H., E., B., G., I. şi D.

Prin Decizia penală nr. 350/A din data de 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală, s-au admis apelurile declarate de inculpaţii A., F., J., C., H. şi E. împotriva Sentinţei penale nr. 186/3.12.2019 pronunţate de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. x/2015.

A desfiinţat, în parte sentinţa penală apelată, numai sub aspectul soluţiei de condamnare a inculpaţilor pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la uz de fals şi sub aspectul tratamentului sancţionator al pluralităţii de infracţiuni în privinţa inculpatului E. şi procedând la o nouă judecată în aceste limite:

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.:

A descontopit pedeapsa rezultantă principală aplicată inculpatului A. în pedepsele componente şi a fost înlăturat sporul.

În baza art. 396 alin. (5) rap. la art. 16 lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achită inculpatul A. de sub învinuirea săvârşirii infracţiunii de uz de fals în forma complicităţii, prev. de art. 48 C. pen. rap.la art. 323 C. pen. cu aplic.art. 35 C. pen.

Au fost menţinute celelalte pedepse aplicate inculpatului.

În temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. şi a art. 45 alin. (1) C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare.

A fost menţinută dispoziţia de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 64 lit. a) teza a II -a, b) C. pen. anterior aplicată prin Sentinţa penală nr. 3131/5.11.2014 a Judecătoriei Iaşi şi s-a dispus executarea ei alături de pedeapsa rezultantă aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa rezultantă principală de 8 ani şi 8 luni închisoare.

Împotriva Deciziei penale nr. 350/A din data de 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia Penală au declarat recurs în casaţie inculpaţii D. şi G., la data de 12 aprilie 2021, iar inculpatul J., la data de 19 iulie 2021.

Prin cererea de recurs în casaţie, inculpatul A. a invocat cazul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., susţinând că pedeapsa de 9 ani şi 8 luni închisoare aplicată de instanţa de apel a fost stabilită prin raportare la regulile privind recidiva în locul celor privind concursul de infracţiuni.

Astfel, a arătat că în mod greşit s-a dispus revocarea suspendării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 3131 din 5 noiembrie 2014 a Judecătoriei Iaşi, având în vedere că faptele pentru care inculpatul a fost condamnat în prezenta cauză au fost comise înainte de data de 15 martie 2015, astfel că se impunea reţinerea concursului de infracţiuni.

Prin încheierea din data de 05 octombrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 350/A din data de 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală.

De asemenea, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile de recurs în casaţie formulate de recurenţii inculpaţi G., J. şi D. împotriva Deciziei penale nr. 350/A din data de 10 martie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală.

Analizând recursul în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

În cauză, inculpatul a fost condamnat de către instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat prev.de art. 367 alin. (1), (3) C. pen. la pedeapsa de 4 ani închisoare, de trafic de influenţă prev.de art. 291 C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. la pedeapsa de 2 ani închisoare şi de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prev.de art. 48 C. pen. rap.la art. 320 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 35 C. pen. la pedeapsa de 3 ani închisoare şi, în urma aplicării dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare pe care a sporit-o cu 1 an 8 luni închisoare, rezultând pedeapsa de 5 ani şi 8 luni închisoare.

Aşadar, în contextul celor relevate, Înalta Curte reţine că, în cauză, pedepsele aplicate inculpatului sunt în limitele prevăzute de lege având în vedere că pedeapsa de 4 ani închisoare se află în limitele legale situate între 1 şi 5 ani închisoare conform art. 367 alin. (1) C. pen., pedeapsa de 2 ani închisoare se află în limitele legale situate între 2 şi 7 ani închisoare conform art. 291 C. pen., iar pedeapsa de 3 ani închisoare se află în limitele legale situate între 6 luni şi 3 ani închisoare conform art. 320 alin. (1) C. pen.

Ulterior, prin aplicarea art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., au fost contopite pedepsele de 4 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 3 ani închisoare, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 4 ani, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din cealaltă pedeapsă (adică 1 an şi 8 luni închisoare), pedeapsa rezultantă fiind de 5 ani şi 8 luni închisoare, aşa încât pedeapsa aplicată de instanţa de apel, este cuprinsă între limitele legale, iar regulile de la concursul de infracţiuni au fost corect aplicate.

În ceea ce priveşte aplicare dispoziţiilor privind tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni, instanţa de apel a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 3131 din 5 noiembrie 2014 a Judecătoriei Iaşi, inculpatului i s-a aplicat pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe o perioadă de 6 ani care se calculează de la data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 125/26.10.2010 a Judecătoriei Făget (definitivă prin Decizia penală nr. 986/R/9.06.2011 a Curţii de Apel Timişoara), iar inculpatul A. a comis faptele - obiect al acestui dosar înăuntrul acestui termen de încercare, astfel încât s-a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi s-a dispus ca acesta să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 9 ani 8 luni închisoare.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine că inculpatul A. a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 125 din 26 octombrie 2010 pronunţată de Judecătoria Făget în Dosarul nr. x/2010 la pedeapsa rezultantă de 1 (un) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de folosire a instrumentelor oficiale false în formă continuată şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, fiind dispusă, în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate inculpatului A., iar în baza art. 82 C. pen., stabilindu-se termenul de încercare de 3 (trei) ani şi 3 (trei) luni.

Aceasta a rămas definitivă la data de 09 iunie 2011 întrucât, prin Decizia penală nr. 53/A din 11.02.2011 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. x/2010, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins apelul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget, împotriva Sentinţei penale nr. 125 din 26.10.2010 a Judecătoriei Făget, pronunţată în Dosarul nr. x/2010, ca nefondat, iar prin Decizia penală nr. 986/R din 09 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, a fost respins recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş împotriva Deciziei penale nr. 53/A/11.02.2011 pronunţată de Tribunalul Timiş.

Ulterior, prin Sentinţa penală nr. 3131 din 05.11.2014, pronunţată de Judecătoria Iaşi în Dosarul nr. x/2011 (definitivă prin Decizia nr. 141 din 16.02.2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi), a fost condamnat inculpatul A., pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni concurente (respectiv săvârşite în condiţiile concursului real de infracţiuni):

a) - pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea disp.art. 5 C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen. din 1968, la pedeapsa de 2(doi) ani şi 9(nouă) luni închisoare;

b) - pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea disp.art. 5 C. pen., art. 74 alin. (2) C. pen. din 1968 şi art. 76 alin. (1) lit. d) C. pen. din 1968, la pedeapsa de 1(un) an şi 10 (zece) luni închisoare.

S-a constatat că infracţiunile pentru a căror săvârşire s-a dispus condamnarea inculpatului prin prezenta sentinţă penală se află în concurs real de infracţiuni cu infracţiunile pentru a căror săvârşire s-a dispus condamnarea acestuia prin Sentinţa penală nr. 125/26.10.2010 a Judecătoriei Făget, menţinută prin Decizia penală nr. 53/A/11.02.2011 a Tribunalului Timiş, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 986/R/09.06.2011 a Curţii de Apel Timişoara şi prin Sentinţa penală nr. 402/21.12.2011 a Judecătoriei Carei, definitivă prin nerecurare la data de 04.01.2012, toate aceste infracţiuni fiind concurente între ele.

În baza art. 5 C. pen. şi art. 85 C. pen. din 1968, a dispus anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1(un) an şi 3(trei) luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 125/26.10.2010 a Judecătoriei Făget, menţinută prin Decizia penală nr. 53/A/11.02.2011 a Tribunalului Timiş, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 986/R/09.06.2011 a Curţii de Apel Timişoara şi anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de 8(opt) luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. Sentinţa penală nr. 402/21.12.2011 a Judecătoriei Carei, definitivă prin nerecurare la data de 04.01.2012.

A descontopit pedeapsa unică de 1(un) an şi 3(trei) luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 125/26.10.2010 a Judecătoriei Făget, menţinută prin Decizia penală nr. 53/A/11.02.2011 a Tribunalului Timiş, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 986/R/09.06.2011 a Curţii de Apel Timişoara, cu înlăturarea sporului de pedeapsă de 3(trei) luni închisoare aplicat, precum şi pedeapsa unică de 8(opt) luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 402/21.12.2011 a Judecătoriei Carei, definitivă prin nerecurare la data de 04.01.2012 şi a repus în individualitatea lor pedepsele componente, astfel:

a1) - pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 125/26.10.2010 a Judecătoriei Făget, menţinută prin Decizia penală nr. 53/A/11.02.2011 a Tribunalului Timiş, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 986/R/09.06.2011 a Curţii de Apel Timişoara pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 287 alin. (1) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968;

b1) - pedeapsa de 1(un) an închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 125/26.10.2010 a Judecătoriei Făget, menţinută prin Decizia penală nr. 53/A/11.02.2011 a Tribunalului Timiş, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 986/R/09.06.2011 a Curţii de Apel Timişoara pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 288 alin. (1) C. pen. din 1968 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1968;

c1) - pedeapsa de 8(opt) luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 402/21.12.2011 a Judecătoriei Carei, definitivă prin nerecurare la data de 04.01.2012 pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. din 1968 şi art. 76 lit. c) C. pen. din 1968;

d1) - pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare stabilită prin Sentinţa penală nr. 402/21.12.2011 a Judecătoriei Carei, definitivă prin nerecurare la data de 04.01.2012 pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. din 1968 şi art. 76 lit. d) C. pen. din 1968.

În baza art. 5 C. pen. cu referire la art. 33 lit. a) C. pen. din 1968, art. 34 alin. (1) lit. b) şi art. 35 C. pen. din 1968 a contopit pedepsele stabilite inculpatului prin prezenta sentinţă penală, mai sus menţionate, la lit. a) - b), cu pedepsele stabilite inculpatului prin Sentinţa penală nr. 125/26.10.2010 a Judecătoriei Făget, menţinută prin Decizia penală nr. 53/A/11.02.2011 a Tribunalului Timiş, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 986/R/09.06.2011 a Curţii de Apel Timişoara şi Sentinţa penală nr. 402/21.12.2011 a Judecătoriei Carei, definitivă prin nerecurare la data de 04.01.2012, mai sus menţionate, la lit. a1) - d1) şi a aplicat acestuia pedeapsa închisorii cea mai grea, respectiv pedeapsa de 2 (doi) ani şi 9 (nouă) luni închisoare la care a adăugat sporul de pedeapsă de 3 (trei) luni închisoare stabilit cu autoritate de lucru judecat prin Sentinţa penală nr. 125/26.10.2010 a Judecătoriei Făget, menţinută prin Decizia penală nr. 53/A/11.02.2011 a Tribunalului Timiş, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 986/R/09.06.2011 a Curţii de Apel Timişoara, rezultând pedeapsa unică de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 12 din Legea nr. 187/2012 şi art. 71 alin. 2 C. pen. din 1968 i-a fost interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen. din 1968.

În baza disp. 5 C. pen. şi art. 861 C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului prin prezenta sentinţă penală pe o perioadă de 6 (şase) ani, termen de încercare calculat potrivit dispoziţiilor art. 865 C. pen. din 1968, de la data rămânerii definitive a Sentinţei penale nr. 125/26.10.2010 a Judecătoriei Făget, menţinută prin Decizia penală nr. 53/A/11.02.2011 a Tribunalului Timiş, menţinută şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 986/R/09.06.2011 a Curţii de Apel Timişoara.

Înalta Curte reţine că, fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. a invocat în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. împrejurarea că pedeapsa aplicată de instanţa de apel nu se încadrează în limitele prevăzute de lege întrucât, în cauză, se impunea reţinerea regulilor concursului de infracţiuni şi nu cele privind recidiva.

Acest caz de recurs în casaţie devine incident ori de câte ori se constată că pedeapsa aplicată de instanţă nu se încadrează în limitele stabilite în norma de incriminare pentru infracţiunea consumată, pentru tentativă sau prin reţinerea unor cauze de agravare, de atenuare a pedepsei ori reţinerea circumstanţelor atenuante judiciare.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "legiuitorul, prin «pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege», a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege în raport de încadrarea juridică şi de cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidenţă a fost stabilită cu titlu definitiv de către instanţa de apel." (Decizia nr. 463/RC/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală), iar prin intermediul cazului de casare prevăzut de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. pot fi cenzurate doar erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar şi a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancţiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale (Decizia nr. 198/RC/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală)

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată, urmând a analiza legalitatea pedepsei prin raportare la încadrarea juridică reţinută de către instanţa de apel, cu titlu definitiv.

Aşa cum s-a argumentat în precedent, limitarea obiectului judecăţii în recurs în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii procesual penale sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund, în mod real, unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Raportat la dispoziţiile art. 438 din C. proc. pen., constituie motiv de casare aplicarea unei alte pedepse principale decât cea prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită (de exemplu, aplicarea numai a pedepsei amenzii, în cazul în care legea prevede pentru infracţiunea săvârşită numai pedeapsa închisorii), aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte limitele generale ale pedepselor, prevăzute de art. 60, art. 61 sau art. 137 din C. pen. ori care se situează sub aceste limite, aplicarea unei pedepse principale care depăşeşte sau se situează sub aceste limite speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită (cu nerespectarea dispoziţiilor legale care permit acest lucru).

Cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. nu permite cenzurarea instituţiilor penale sau procesual penale reţinute prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei acestor instituţii, precum cauzele de reducere a pedepsei, concursul de infracţiuni, aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică, etc.

Astfel, criticile recurentului inculpat nu pot fi analizate prin prisma dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. din C. proc. pen., cazul de casare respectiv vizând numai ipoteza în care s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce în speţă nu s-a realizat. Pedepsele aplicate pentru faptele pentru care a fost trimis în judecată recurentul inculpat în prezenta cauză se află în limitele legale.

În consecinţă, Înalta Curte, în opinie majoritară, constată că aspectele invocate de recurentul inculpat A. subsumate cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., excedează cenzurii instanţei de recurs, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei, ci doar aplicarea unei pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege, pedeapsa stabilită de instanţa de apel fiind legală, în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunile pentru care a fost condamnat, aşa cum s-a arătat anterior.

Faţă de considerentele anterior expuse, evaluând legalitatea pedepselor aplicate recurentului inculpat A. prin hotărârea atacată, Înalta Curte constată că nu este incidentă o situaţie de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege astfel încât va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 350/A/2021 din data de 10 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară:

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 350/A/2021 din data de 10 martie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, în cuantum de câte 627 RON pentru fiecare inculpat, rămâne în sarcina statului.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat D., în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2021.

GGC - NN