Scope of cassation review: non-specialization of court panel and re-evaluation of legal classification excluded from extra-ordinary appeal grounds

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 475/04.12.2019, Tribunalul Giurgiu a dispus următoarele:

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului, pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare, respectiv 4 luni, inculpatul având de executat o pedeapsă de 3 (trei) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice sau, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru datele din 06.07.2014 şi 07.07.2014), l-a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (pentru data de 17.12.2014), l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru datele din 06.07.2014 şi 07.07.2014), l-a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului, pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (4 ani + 1 an), respectiv 1 ani şi 8 luni, inculpatul având de executat o pedeapsă de 5 (cinci) ani şi 8 (opt) luni închisoare.

În baza art. 45 C. pen. raportat la art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice sau, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a dispus desfiinţarea următoarelor înscrisuri oficiale: cererea pentru înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea reşedinţei nr. 18245 din data de 07.07.2016 şi Cererea pentru înscrierea în actul de identitate a menţiunii privind stabilirea reşedinţei nr. 18275 din data de 11.07.2016

În baza art. 289 alin. (3) C. pen., a confiscat de la inculpatul B., suma de 1.200 RON.

În baza art. 289 alin. (3) C. pen., a confiscat de la inculpatul A., suma de 900 RON.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpaţii la plata a câte 1.000 RON fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat (în faza de urmărire penală cheltuielile judiciare au fost în sumă de 1.000 RON).

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpaţii B. şi A..

Prin Decizia penală nr. 191/A din data de 23 februarie 2021 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de apelanţii-inculpaţi B. şi A. împotriva Sentinţei penale nr. 475/4.12.2019 pronunţată de Tribunalul Giurgiu.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată şi, rejudecând, a dispus următoarele:

I. În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită.

În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals intelectual.

În baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului, pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 9 luni închisoare, respectiv 3 luni, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 2 (doi) ani şi 3 (trei) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen. rap. la art. 67 C. pen. şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi g) C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 45 alin. (1), (5) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice sau, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, ce se va executa în cazul în care pedeapsa principală va deveni executabilă.

În baza art. 91 şi 92 C. pen. a suspendat executarea pedepsei rezultante de 2 ani şi 3 luni închisoare sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei.

În baza art. 93 C. pen. a dispus ca inculpatul să respecte pe această durată următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Giurgiu, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. a impus inculpatului obligaţia ca pe parcursul termenului de supraveghere să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen. a obligat inculpatul să presteze pe parcursul termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Bibliotecii Judeţene IA Bassarabescu sau în cadrul S.C. Giurgiu Servicii Locale S.A., pe o perioadă de 100 de zile, în condiţiile art. 57 din Legea nr. 253/2013.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen. a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., a căror nerespectare are drept urmare revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

II. În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen. rap. la art. 79 alin. (3) C. pen. (pentru datele din 06.07.2014 şi 07.07.2014), a condamnat pe inculpatul B., la pedeapsa de 3 (trei) ani şi 1 lună închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 lit. c) din Legea nr. 78/2000 (pentru data de 17.12.2014) şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

În baza art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 321 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (pentru datele din 06.07.2014 şi 07.07.2014) art. 396 alin. (10) C. proc. pen. rap. la art. 79 alin. (3) C. pen., a condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual.

În baza art. 38 C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., a aplicat inculpatului, pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani şi 1 lună închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (3 ani + 9 luni), respectiv 1 an şi 3 luni, inculpatul urmând să execute o pedeapsă de 4 (patru) ani şi 4 (patru) luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 67 şi art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, pe o perioadă de 3 ani, ce se execută conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. raportat la art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice sau, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, de la rămânerea definitivă a prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate care nu contravin deciziei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 191/A din data de 23 februarie 2021 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat recurs în casaţie inculpatul B., la data de 26.04.2021.

Prin cererea de recurs în casaţie, recurentul B. a invocat cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi 7 din C. proc. pen., solicitând să se constate că în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente şi că a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, recurentul a susţinut, referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen.., că în cursul judecăţii în fond nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie, Tribunalul Giurgiu, secţia penală, nefiind competent material - competenţa materială procesuală (specializată), fiind încălcate prev. art. 36 alin. (1) lit. a) raportat la art. 29 din Legea nr. 78/2000.

În esenţă, cu privire la acest caz de casare a susţinut că problema de drept incidentă în prezenta cale de atac vizează competenţa materială procesuală specializată a Tribunalului Giurgiu, secţia penală cauze generale, a cărei nerespectare este sancţionată de lege cu nulitatea absolută, având drept consecinţă în apel desfiinţarea hotărârii, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. b) teza finală C. proc. pen.

Prin urmare, a făcut referire la considerentele reţinute prin Decizia nr. 417/2019 a Curţii Constituţionale, privind soluţionarea conflictului de natură constituţională între Parlamentul României şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a considerat că între cele două situaţii există o similitudine. Astfel, a apreciat că inculpatul trebuia să fie judecat de un complet specializat.

Faţă de acest motiv, în conformitate cu prevederile art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea hotărârii atacate şi a sentinţei instanţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Giurgiu, secţia penală, cu respectarea dispoziţiilor art. 36 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 29 din Legea nr. 78/2000.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a arătat că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, în sensul că cele două fapte de luare de mită reţinute în sarcina sa nu întrunesc elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute în art. 289 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000.

În acest sens, a susţinut că instanţa trebuia să procedeze la analiza încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului, urmând să reţină că fapta nu a fost săvârşită în forma agravată prevăzută de art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Cu privire la situaţia de fapt reţinută, a arătat că inculpatul, în calitatea sa de funcţionar public, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a facilitat înregistrarea de domicilii fictive sau reşedinţe fictive pe raza teritoriului Giurgiu. Astfel, a considerat că se impunea reţinerea în sarcina inculpatului doar a variantei tip a infracţiunii de luare de mită, iar faptul că în cuprinsul considerentelor instanţei de apel, s-a reţinut ope legis faptul că inculpatul ar fi avut şi atribuţii conform fişei postului, de sancţionare contravenţională, nu poate conduce la concluzia că ar putea fi reţinută şi forma agravată a acestei infracţiuni, prevăzută de Legea nr. 78/2000.

Prin încheierea din data de 05 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat B..

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul B., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, Înalta Curte constată sub un prim aspect, că recurentul inculpat B. a invocat în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., împrejurarea că judecarea cauzei în primă instanţă (Tribunalul Giurgiu) s-a realizat de un complet de judecată nespecializat în materie de corupţie.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte aminteşte că acesta vizează situaţiile în care au fost încălcate normele privind competenţa materială şi personală a instanţelor de judecată (nu şi cea teritorială), atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente (nu şi atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă superioară în grad celei competente).

Astfel, cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. este incident numai atunci când în cursul judecăţii nu au fost respectate dispoziţiile privind competenţa după materie sau după calitatea persoanei, atunci când judecata a fost efectuată de o instanţă inferioară celei legal competente.

Înalta Curte, în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 278/RC din 28 iunie 2019, Decizia nr. 150/RC din 05 iunie 2020) a reţinut că "acest caz de casare este incident numai atunci când judecata a fost făcută de o instanţă inferioară celei legal competente - după materie sau după calitatea persoanei - nerespectarea dispoziţiilor privind competenţa având loc în cursul judecăţii, reglementarea fiind corespunzătoare modificărilor aduse de noua lege cu privire la condiţiile în care poate fi invocată excepţia de necompetenţă materială sau după calitatea persoanei a instanţei, precum şi cu privire la sancţiunea nulităţii absolute care poate fi invocată în orice stare a procesului, sancţiune ce intervine în cazul nerespectării dispoziţiilor referitoare la tipurile de competenţă menţionate, potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) lit. b) şi alin. (3) din C. proc. pen.."

Aşadar, compunerea completului de judecată în accepţiunea dispoziţiilor art. 354 raportat la art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. presupune alcătuirea completului de judecată conform dispoziţiilor legale, cu numărul de judecători prevăzut de lege care au capacitatea funcţională de a îndeplini anumite acte de jurisdicţie penală în cazurile şi condiţiile cerute de lege şi are în vedere etapa procesuală a judecăţii, până la pronunţarea hotărârii. Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 354 din C. proc. pen. alin. (1) "Instanţa judecă în complet de judecată, a cărui compunere este cea prevăzută de lege; (2) Completul de judecată trebuie să rămână acelaşi în tot cursul judecării cauzei. Când acest lucru nu este posibil, completul se poate schimba până la începerea dezbaterilor; (3) După începerea dezbaterilor, orice schimbare intervenită în compunerea completului atrage reluarea dezbaterilor", art. 281 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. alin. (1) "Determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind: a) compunerea completului de judecată; art. 394 şi art. 400 din C. proc. pen. (luarea hotărârii şi minuta), rezultă că noţiunea de compunere a completului de judecată are în vedere alcătuirea conform legii a completului, până la momentul pronunţării hotărârii, când are loc dezînvestirea instanţei de judecată.

Înalta Curte constată că din Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 417 din 03 iulie 2019 prin care a fost admisă sesizarea formulată de preşedintele Camerei Deputaţilor şi s-a constatat existenţa un conflict juridic de natură constituţională între Parlament, pe de o parte, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de altă parte, generat de neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, contrar celor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 161/2003, invocată de către apărare în susţinerea acestui caz de casare, reiese că nespecializarea completurilor de judecată în materia infracţiunilor de corupţie este o chestiune ce priveşte compunerea instanţei şi nu competenţa materială a instanţei.

Or, aceste critici care vizează nelegala compunere a instanţei constituie motive de exercitare a unei alte căi extraordinare de atac, respectiv contestaţia în anulare (art. 426 alin. (1) pct. d teza I C. proc. pen. - "Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri […] d) când instanţa de apel nu a fost compusă potrivit legii […]"); ele nu se circumscriu cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. care priveşte competenţa materială sau personală a instanţei.

Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că recurentul inculpat nu invocă lipsa competenţei materiale sau după calitatea persoanei a Curţii de Apel Bucureşti de a soluţiona cauza, pentru a fi incident cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., ci nelegalitatea modului de constituire a completului învestit în primă instanţă cu judecarea cauzei, respectiv lipsa actului administrativ care atestă specializarea în materie de corupţie a completului de judecată, motiv de nelegalitate ce nu se circumscrie cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen. şi care, la nivel formal, se poate încadra, eventual, în cazul de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 426 lit. d) C. proc. pen., astfel cum s-a arătat.

Pentru aceste argumente de fapt şi de drept, motivul de casare referitor la lipsa de specializare a completurilor în soluţionarea infracţiunilor de corupţie grefat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., este nefondat.

În ceea ce priveşte cazul de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., invocat în subsidiar de către recurentul inculpat, Înalta Curte constată, de asemenea, că acesta nu este incident în prezenta cauză.

Cazul de casare invocat este incident în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" şi vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Dispoziţiile precitate exclud din sfera de analiză a instanţei de recurs situaţia de fapt şi modalitatea de interpretare a probatoriului, conţinutul mijloacelor de probă, o nouă apreciere a materialului probator şi, pe această cale, stabilirea unei alte situaţii de fapt pe baza căreia să se concluzioneze că fapta nu este prevăzută de legea penală, în acest stadiu verificându-se exclusiv doar dacă faptele astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului.

Astfel, verificările pe care instanţa de recurs în casaţie le face din perspectiva noţiunii de faptă care nu este prevăzută de legea penală vizează atât incriminarea abstractă, respectiv dacă conduita inculpatului este prevăzută de norma de incriminare, cât şi condiţiile de tipicitate obiectivă, respectiv identitatea dintre conduita propriu zisă şi elementele de conţinut ale incriminării sub aspectul laturii obiective.

Însă, analiza tipicităţii obiective pe care o realizează instanţa de recurs este realizată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă.

Încadrarea juridică a faptei este operaţiunea de stabilire a corespondenţei între fapta pretins comisă şi modelul abstract rezultat din norma de incriminare incidentă, cu reţinerea normelor generale aplicabile.

Ca urmare, stabilirea încadrării juridice a faptei este o operaţiune care intră în atributul exclusiv al instanţei învestite cu judecarea cauzei (de fond sau de apel, ambele competente să cenzureze integral fondul cauzei, în fapt şi în drept), iar nu al instanţei învestite în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, motiv pentru care nu poate fi cenzurată prin prisma vreunuia dintre cazurile de recurs în casaţie prevăzute de art. 438 din C. proc. pen.. (ICCJ, secţia penală, Decizia nr. 116/RC din 30.04.2020).

În considerarea aspectelor teoretice relevate, Înalta Curte constată că, subsumat acestui caz de casare invocat, recurentul inculpat vizează greşita încadrare juridică a faptei, însă, aşa cum s-a arătat, în acest stadiu procesual, instanţa de recurs verifică exclusiv doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute cu titlu definitiv de către instanţa de apel (inclusiv încadrarea juridică), sunt prevăzute ca infracţiuni, respectiv dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc din punct de vedere obiectiv elementele constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpatului. Astfel, instanţa nu poate analiza încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost condamnat inculpatul în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.

În consecinţă, Înalta Curte constată că acţiunile recurentului inculpat corespund textului legal de incriminare a faptelor pentru care a fost condamnat.

În acest context argumentativ, având în vedere că în cauză nu sunt incidente cazurile de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 1 şi 7 din C. proc. pen., instanţa va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat B. împotriva Deciziei penale nr. 191/A din data de 23 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat B. împotriva Deciziei penale nr. 191/A din data de 23 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în cuantum de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2021.

GGC - NN