Tax evasion conviction upheld; prison sentence remains valid despite post-final payment claim.

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 228 din data de 2.08.2019 pronunţată de Tribunalul Prahova, în baza art. 396 alin. (1), (5) rap. la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A., căsătorit, studii medii, fără antecedente penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 35 alin. (1) C. pen., faptă din perioada 04.11.2010 - 26.112014.

S-a ridicat măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanţa nr. 331/P/2015 din data de 17.03.2017 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova asupra bunului imobil reprezentând apartament situat în mun. Ploieşti, str. x, jud. Prahova, proprietatea inculpatului.

S-a respins acţiunea civilă exercitată de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, cu sediul în Ploieşti, str. x, jud. Prahova, ca fiind neîntemeiată.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti.

Prin Decizia penală nr. 884 din data de 29 iulie 2021 pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 421 pct. 2) lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de apelantul Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova şi apelanta-parte civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, împotriva Sentinţei penale nr. 228 din data de 02.08.2019 pronunţată de Tribunalul Prahova în Dosarul nr. x/2017, a desfiinţat în integralitate sentinţa penală apelată şi, rejudecând în fond,

În temeiul art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., a condamnat pe inculpatul A., sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., pe durata a 2 ani de la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., de la pronunţarea prezentei şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 C. pen., a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Prahova, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impusa inculpatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Prahova sau în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., a impus inculpatului ca, pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 70 de zile la S.C. Servicii de gospodărire urbană Ploieşti S.R.L. sau Administraţia Parcului Memorial "B.".

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen., coroborat cu art. 91 alin. (4) C. pen., a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen., pedeapsa complementară se execută de la data pronunţării prezentei.

Pedeapsa accesorie se execută în ipoteza revocării sau anulării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 397 C. proc. pen., a admis în parte acţiunea civilă exercitată în cauză de către partea civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală reprezentată de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, şi, în consecinţă, a obligat pe inculpat la plata către partea civilă, cu titlu de despăgubiri civile, a sumei de 65.215 RON, din care 39.129 RON, TVA, iar 26.086 RON, impozit pe profit, la care se adaugă accesorii fiscale până la momentul plăţii efective.

A dispus menţinerea sechestrului asigurator dispus în cursul urmăririi penale asupra apartamentului situat în mun. Ploieşti, str. x, prin Ordonanţa din 17.03.2017.

A dispus desfiinţarea facturilor falsificate menţionate la filele x şi 11 din Rechizitoriu.

În baza art. 7 alin. (1) din Legea 26/1990, în termen de 15 zile de la pronunţarea prezentei se va comunica O.N.R.C. o copie legalizată a prezentei, în vederea înregistrării de menţiuni, conform art. 21 lit. g) din acelaşi act normativ.

A dispus aplicarea disp.art. 12 din Legea nr. 241/2005.

A dispus achitarea de Curtea de Apel Ploieşti, a cheltuielilor efectuate cu combustibilul de către martora C. în vederea deplasării în data de 19.11.2020, din localitatea de domiciliu, com. Ştefăneştii de Jos, jud. Ilfov la sediul Curţii de Apel Ploieşti şi retur, în contul S.C. D. S.R.L. indicat la dos.apel.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 2500 RON, reprezentând cheltuielilor judiciare avansate de către stat în faza urmăririi penale, a camerei preliminare şi pe parcursul judecăţii în primă instanţă.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelurilor au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului din oficiu desemnat să asigure asistenţă juridică intimatului-inculpat, în cuantum de 400 RON, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiţiei şi se virează în contul Baroului Prahova.

Împotriva Deciziei penale nr. 884 din data de 29 iulie 2021 pronunţată de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs în casaţie inculpatul A..

Prin cererea de recurs în casaţie, recurentul A. a invocat cazul de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Subsumat motivului de recurs prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., recurentul inculpat A. a criticat soluţia de condamnare întrucât instanţa de apel a pronunţat o sentinţa nelegală, încălcând astfel dispoziţiile prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., cu trimitere la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, modificata şi completata de Legea nr. 55/31.03.2021.

Conform art. 10 alin. (1) "în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda."

A susţinut că obligaţiile fiscale stabilite de organele de control, care au făcut obiectul sesizării penale, pentru care Direcţia Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti s-a constituit parte civilă în dosarul penal nr. x/2017, au fost stinse în totalitate în perioada 2016 - 2020, aspect ce rezultă din Adresa nr. x din 10.08.2021 emisă de ANAF, Direcţia Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova.

Conform adresei sus-menţionate, inculpatul A., a achitat în integralitate obligaţiile fiscale stabilite prin raportul de inspecţie fiscala NR. F-PH 32/27.03.2015, care a stat la baza Deciziei de Impunere NR. F-PH 86/27.03.2015, prin care au fost stabilite obligaţii fiscale suplimentare în suma de 235.417 RON.

Conform raportului de expertiza contabilă extra-judiciară întocmit de expert E., rezultă fără putinţă de tăgada, că plata obligaţiilor fiscale principale şi accesorii în suma de 235.417 RON stabilite prin raportul de inspecţie fiscală au fost stinse în totalitate în perioada 2016 - 2020. Aceste creanţe fiscale au fost stinse prin măsuri de poprire a conturilor societăţii în perioada 2016 - 2020, iar diferenţa rămasă de 79.819 RON a fost achitată de societate cu OP la data de 12.11.2020.

Astfel, conform înscrisurilor (depuse în sprijinul recursului în casaţie), inculpatul a achitat mai mult decât prejudiciul de 65.215 RON la care a fost obligat prin decizia recurată.

S-a mai menţionat că în faţa instanţei de control judiciar, învestită cu soluţionarea apelurilor promovate în cauză, intimatul nu a depus înscrisuri din care să ateste faptul că şi-a îndeplinit obligaţiile fiscale stabilite prin RIFF deoarece apărarea sa a vizat constant nevinovăţia, motivat de faptul că societatea pe care o administra beneficia de un serviciu de contabilitate.

În aceste condiţii, a susţinut că este nelegală condamnarea acestuia la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pedeapsa ce putea fi aplicată fiind amenda întrucât prejudiciul cauzat şi recuperat era până în 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale.

Prin încheierea din data de 05 octombrie 2021 pronunţată de Înalta Curte a fost admisă, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A..

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. a invocat în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. împrejurarea că inculpatul plătise prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, pentru care a fost condamnat şi, raportat la dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (modificata şi completata de Legea nr. 55/31.03.2021), instanţa de apel era obligată să aplice pedeapsa cu amenda astfel încât pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare (3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei) este una nelegală.

În acest sens, Înalta Curte aminteşte că în jurisprudenţa sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a statuat în sensul incidenţei acestui motiv de drept în cazul unor erori produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispoziţiile privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. sau de legile speciale, pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii, şi nu puţine, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) - Decizia nr. 113/RC/05.04.2016; Decizia nr. 226/RC/14.06.2016, Decizia nr. 63/RC/02.03.2016. Aşadar, jurisprudenţa Înaltei Curţi se referă, în esenţă, la instituţii de drept material (dispoziţii privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative).

În consecinţă, în incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, criticile privind nelegalitatea pedepsei, urmare a greşitei stabiliri a încadrării juridice a faptelor, excedând controlului jurisdicţional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual.

În speţa de faţă, instanţa supremă este chemată să analizeze, prin prisma cazului de recurs în casaţie prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., dacă recurentul inculpat a plătit prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru care a fost condamnat, până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive, pentru a fi incidente în cauză dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 (astfel cum a fost modificată şi completată de Legea nr. 55/31.03.2021).

Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că până la pronunţarea hotărârii definitive de condamnare (29 iulie 2021), recurentul inculpat nu doar că nu a făcut dovada achitării prejudiciului cauzat prin săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, la dosarul cauzei nefiind niciun înscris din care să rezulte acest aspect, ci nici măcar nu a pus în discuţie pe tot parcursul derulării procesului penal împotriva sa faptul că a achitat prejudiciul, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 prin care se stabileşte că, în situaţia în care că prejudiciul cauzat şi recuperat în cursul urmăririi penale sau al judecăţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda, au intrat în vigoare la data de 04 aprilie 2021 prin Legea nr. 55/2021 privind modificarea şi completarea Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, deci în timpul judecăţii în apel a cauzei.

În aceste condiţii, instanţa de apel a reţinut cu titlu definitiv că inculpatul A. a săvârşit infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., nefiind făcută nicio menţiune cu privire la achitarea prejudiciului.

Cu privire la achitarea prejudiciului, recurentul inculpat susţine că acesta ar fi fost plătit din timpul judecăţii, respectiv în perioada 2016 - 2020, depunând în susţinerea acestui punct de vedere Adresa nr. x/10.08.2021 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, respectiv un raport de expertiză contabilă extrajudiciară încheiat la data de 23.08.2021 de expertul contabil E..

Or, raportat la data la care a fost pronunţată Decizia penală nr. 884 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, respectiv data de 29 iulie 2021, văzând şi dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale ("În cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală prevăzute la art. 8 şi 9, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii prejudiciul cauzat este acoperit integral, iar valoarea acestuia nu depăşeşte 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amendă. Dacă prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplică pedeapsa cu amenda"), Înalta Curte constată că aceste înscrisuri prin care se doreşte a se dovedi achitarea prejudiciului cauzat prin infracţiune sunt ulterioare datei la care a fost pronunţată hotărârea penală definitivă prin care a fost condamnat inculpatul.

În aceste condiţii, având în vedere şi limitele judecăţii în prezentul cadru procesual, Înalta Curte constată că, în cauză, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (nefiind achitat prejudiciul în timpul judecăţii, aspect reţinut cu titlu definitiv de către instanţa de apel) şi, pe cale de consecinţă pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 este legală.

În raport de aceste argumente, Înalta Curte reţine că, din înscrisurile existente la dosarul cauzei pe tot parcursul judecăţii, nu rezultă faptul că inculpatul a achitat prejudiciul cauzat prin infracţiune astfel încât instanţa de apel, în mod corect, a aplicat, după stabilirea vinovăţiei inculpatului, pedeapsa închisorii de 3 ani închisoare, pedeapsa ce se situează în limitele prevăzute de lege.

Pentru toate acestea, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 884 din data de 29 iulie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 884 din data de 29 iulie 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în Dosarul nr. x/2017.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2021.

GGC - NN