Conviction Upheld for Scout in Cigarette Smuggling Operation
Legislator summary
AI generatedThe defendant was convicted of smuggling after acting as a "scout" vehicle ahead of two trucks carrying 43,990 packs of contraband cigarettes from Ukraine, with her fingerprints found on the cigarette packages. She appealed her conviction, arguing that her conduct did not meet the objective elements of the crime of smuggling since no cigarettes were found in her own vehicle, and she could not be guilty of "holding" or "transporting" the goods. The High Court of Cassation and Justice rejected her appeal, finding that her arguments contested the factual findings already established by the appellate court—namely, her involvement alongside the truck drivers in the possession and transport of the smuggled cigarettes—which cannot be re-evaluated in this extraordinary appeal. The Court held that the offence of smuggling under Article 270(3) of the Customs Code requires only one of several alternative actions, such as possession or transport, and the established facts showed her link to the contraband, meaning her conviction was for an act provided for by criminal law.
Legislator headnote
AI generatedart. 396 alin. (5) C. proc. pen, art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen, art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006, art. 396 alin. (2) C. proc. pen, art. 60 C. pen, art. 404 alin. (4) C. proc. pen; Conviction Upheld for Scout in Cigarette Smuggling Operation: She appealed her conviction, arguing that her conduct did not meet the objective elements of the crime of smuggling since no cigarettes were found in her own vehicle, and she could not be guilty of "holding" or "transporting" the goods. The High Court of Cassation and Justice rejected her appeal, finding that her arguments contested the factual findings already established by the appellate court—namely, her involvement alongside the truck drivers in the possession and transport of the smuggled cigarettes—which cannot be re-evaluated in this extraordinary appeal. The Court held that the offence of smuggling under Article 270(3) of the Customs Code requires only one of several alternative actions, such as possession or transport, and the established facts showed her link to the contraband, meaning her conviction was for an act provided for by criminal law.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for rejecting, as unfounded, the extraordinary appeal for annulment (recurs în casaţie) filed by the defendant.
Full text
Asupra recursului în casaţie de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 72 din 29.01.2020, pronunţată de către Judecătoria Sighetu Marmaţiei, în Dosar nr. x/2015, în baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost achitată inculpata A. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 274 coroborat cu art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010.
În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul B. pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 274 coroborat cu art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, la pedeapsa de 5 ani închisoare în condiţiile art. 60 C. pen.
În temeiul art. 396 alin. (2) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C., pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 274 coroborat cu art. 270 alin. (3) din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010, la pedeapsa de 5 ani închisoare în condiţiile art. 60 C. pen.
În temeiul dispoziţiilor art. 404 alin. (4) C. proc. pen. raportat la art. 112 lit. "a" şi "b’’ C. pen., s-a dispus confiscarea specială a 43.990 pachete cu ţigări mărcile x, indisponibilizate şi depuse la Camera de corpuri delicte a S.T.P.F. - Maramureş conform dovezii seria x nr. x din 14,04.2014 şi a autoutilitarei marca x cu nr. de înmatriculare x, culoare albă SERIE ŞASIU x cu accesoriile aferente indisponibilizată şi depusă la Camera de corpuri delicte a S.T.P.F. - Maramureş conform dovezii seria x nr. x din 15,04.2014, respectiv a autoutilitarei marca x cu nr. de înmatriculare x, culoare galben serie şasiu x, indisponibilizată şi depusă la Camera de corpuri delicte a S.T.P.F. - Maramureş conform dovezii seria x nr. x din 15,04.2014.
Au fost obligaţi inculpaţii B. şi C., în solidar, să plătească părţii civile Administraţia Finanţelor Publice Maramureş, cu sediul în Baia Mare, str. x jud. Cluj, suma de 493845 RON reprezentând datorie vamală la care s-au adăugat dobânzi şi penalităţi aferente începând cu data de 14.04.2014 şi până la achitarea efectivă.
Instanţa de fond a reţinut că, prin Rechizitoriul nr. x/2014 din 09.04.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei au fost trimişi în judecată inculpaţii C., (…) pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 54/2010, B., (…) pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 54/2010, A., (…), pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 54/2010.
Prin rechizitoriu s-a reţinut, în fapt, că în dimineaţa zilei de 14 aprilie 2014, în jurul orelor 730, un echipaj din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmaţiei aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu au observat în trafic pe D.N. 19, pe raza localităţii Rona de Sus, un autoturism marca "x" la volanul căruia se afla inculpata A. cunoscută ca având preocupări de colectare a ţigărilor introduse prin contrabandă din Ucraina şi valorificarea acestora prin vânzare în alte localităţi din ţară.
Autoturismul rula în direcţia localităţii Petrova şi în spatele acestuia se deplasau două autoutilitare marca "x" cu numărul de înmatriculare x şi "x" cu numărul de înmatriculare x.
Poliţiştii de frontieră au alertat o echipă mobilă ce acţiona pe dealul "D." şi componenţii acesteia au oprit cele două autoutilitare la volanul cărora se aflau inculpaţii C. şi B., cetăţeni ucraineni ce domiciliază în localitatea Apşa de Jos.
Procedând la verificarea compartimentelor pentru transport marfă, poliţiştii de frontieră au constatat că la ambele autoutilitare acestea prezintă indicii de modificare în vederea creării unor locaşuri ascunse, astfel încât acestea au fost conduse la sediul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Maramureş.
S-a trecut la efectuarea unui control amănunţit în urma căruia la compartimentul pentru marfă al autoutilitarei "x" condusă de inculpatul C., în porţiunea dinspre cabină au fost observate mai multe corniere metalice prinse cu nituri de pereţii compartimentului care susţineau un perete fals la o distanţă de 62 cm de peretele dinspre cabină. În interiorul locaşului astfel creat erau disimulate 48 colete conţinând 23.990 pachete de ţigări marca "x" care se comercializează în sistem "duty free" în Ucraina şi 1.500 pachete de ţigări marca "x" de provenienţă ucraineană.
Compartimentul pentru transport marfă al autoutilitarei "x" fusese modificat în aceeaşi modalitate şi în locaşul ascuns se aflau 37 de colete ce conţineau 18.500 pachete de ţigări marca "x" de aceeaşi provenienţă.
În declaraţiile verbale făcute cu acea ocazie inculpaţii C. şi B. au afirmat că nu au nicio legătură şi ar fi acţionat independent la solicitarea unor persoane necunoscute care le-au oferit bani pentru a conduce cele două autoutilitare până în Dej şi respectiv Oradea.
Inculpaţii au susţinut că au intrat în ţară în dimineaţa aceleiaşi zile şi au preluat autoutilitarele fără a cunoaşte că în locaşurile special amenajate erau ascunse ţigări de contrabandă.
Instanţa de fond a apreciat că susţinerile inculpaţilor sunt contrazise de probatoriul administrat în cauză, vinovăţia acestora fiind dovedită în afara oricărei îndoieli rezonabile.
Astfel, din verificările efectuate la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei a rezultat că cei doi inculpaţi au intrat în ţară cu o zi înainte, în data de 13 aprilie 2014 şi au participat activ la pregătirea transportului. În cabina autoutilitarei "x" a fost găsită o unealtă de implantare a elementelor de asamblare precum şi biţi şi şuruburi de acelaşi tip cu cele folosite la fixarea pereţilor falşi.
De pe coletele şi ambalajele ţigărilor descoperite în cele două autoutilitare au fost ridicate mai multe fragmente de urme papilare. Astfel, potrivit raportului criminalistic întocmit de specialiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş din urmele digitale ridicate de pe coletele din autoutilitara "x" două aparţin inculpatului C. şi una inculpatului B..
De pe coletele din autoutilitara "x" o urmă papilară aparţine inculpatului B. şi alte două au fost create de inculpatul E., cetăţean ucrainean.
De asemenea, din totalul de 24 de urme ridicate cu acea ocazie, una a fost creată de către inculpata A., iar autoutilitara marca "x" a mai fost văzută anterior ieşind din curtea locuinţei acesteia jud. Maramureş .
Autoutilitara figurează ca fiind proprietatea suspectului F., cumnatul inculpatei A..
Autoutilitara "x" are în acte ca proprietar pe suspectul G., care domiciliază în judeţul Arad şi care a prezentat un contract de vânzare-cumpărare din care rezultă că ar fi vândut-o în data de 9 februarie 2014 unui cetăţean ucrainean pe nume H..
Întrucât probatoriul administrat în cauză nu a furnizat indicii din care să rezulte în afara oricărei îndoieli rezonabile participarea suspecţilor I., F., G. şi a inculpatului E., la comiterea faptei, s-a dispus clasarea cauzei faţă de aceştia pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
Starea de fapt expusă mai sus este susţinută cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare; procesul-verbal de cercetare la faţa locului; planşele cu fotografii judiciare; procesele-verbale şi dovezile de indisponibilizare; adresa nr. x/2014 a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Maramureş procesul-verbal de constatare; copiile actelor de înmatriculare; rapoartele criminalistice; declaraţiile suspectului G. şi a inculpatului E.; evidenţa intrări/ieşiri prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmaţiei; declaraţiile martorilor J. şi K. .
În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiată inculpata A. şi martorii propuşi prin rechizitoriu, respectiv propuşi în apărare de inculpata A., respectiv I., J., G., K., L., M.
Instanţa de fond a încuviinţat şi s-a efectuat la dosar proba cu expertiza criminalistică - Raport de expertiză nr. x/06.11.2019.
Conform răspunsurilor comunicate la dosar de STPF Maramureş, cu ocazia ridicării urmelor papilare pretins a fi fost ridicate de pe ambalajele de ţigări găsite în cele două autoutilitare, organele de cercetare penală nu au întocmit Raport de constatare tehnico-ştiinţifică .
Coroborând mijloacele de probă administrate pe parcursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti privind pe inculpata A., instanţa de fond a apreciat că, în cauză, nu există probe certe, concludente şi mai ales diferite, a căror coroborare să formeze instanţei convingerea dincolo de orice îndoială rezonabilă sub incidenţa dispoziţiilor art. 103 alin. (2) C. proc. pen., că inculpata a săvârşit infracţiunea descrisă în rechizitoriu în modalităţile de realizare a elementului material al laturii obiective menţionat, respectiv deţinere şi transport de ţigări ştiind că provin din contrabandă.
Probele pe care se întemeiază acuzaţia formulată împotriva inculpatei sunt declaraţiile martorilor poliţişti de frontieră care audiaţi în faţa instanţei au făcut declaraţii contradictorii, respectiv martorul J. susţine că autoturismul în care s-ar fi aflat inculpata a apărut după circa 30 de minute-o oră, din acelaşi sens cu cele două autoutilitare conduse de ceilalţi doi inculpaţi din cauză, iar colegul său de patrulă-aflat deci împreună, martorul K. declară că autoturismul în care s-ar fi aflat inculpata a apărut ca deplasându-se înaintea celor două autoutilitare conduse de ceilalţi doi inculpaţi din cauză, care ar fi urmat autoturismul inculpatei la scurt timp.
Acestei stări de fapt i se suprapune împrejurarea că deşi s-a acţionat pentru oprirea celor două autoutilitare şi martorii poliţişti de frontieră arată că erau patru poliţişti în misiune în zonă, totuşi nu s-a acţionat pentru oprirea autoturismului condus de inculpată, deşi în mod evident raportat la starea de fapt descrisă în rechizitoriu şi aspectele rezultate din cercetarea judecătorească, oprirea în trafic a inculpatei nu ar fi trebuit să fie greu de îndeplinit.
Martorele L. şi M. susţin declaraţia inculpatei cum că la data şi ora la care susţin cei doi poliţişti de frontieră că au văzut-o pe inculpată conducând un autoturism care a trecut înainte sau după cele două autoutilitare după cum s-a reţinut în precedent, inculpata se afla în alt loc şi în alt autovehicul, un autoturism marca x, condus chiar de inculpată dinspre Cluj-Napoca spre domiciliul inculpatei.
De asemenea, instanţa de fond a reţinut că ulterior descoperirii ţigărilor în cele două autoutilitare, organele de cercetare penală nu au solicitat şi nu s-a întocmit de vreun specialist un raport de constatare tehnico-ştiinţifică.
Conform concluziilor expertizei, rezultă că două dintre urmele papilare cu privire la care organele de poliţie susţin că ar fi fost ridicate de pe ambalajele pachetelor de ţigări din autoutilitarele conduse de cei doi inculpaţi ucraineni aparţin inculpatei A..
În lipsa unui act întocmit conform C. proc. pen. prin care să se evidenţieze modalitatea de ridicare efectivă a acestor impresiuni papilare, raportat şi la faptul că una dintre autoutilitare se susţine că a aparţinut unei rude a inculpatei, respectiv cumnatului acesteia fratele soţului inculpatei, respectiv autoutilitara marca x, formularea acuzaţiilor aduse inculpatei, apare a fi lipsită de probe care să le şi susţină.
Instanţa de fond a constatat că acuzaţiile aduse inculpatei vizează calitatea acesteia de autor al infracţiunii de contrabandă săvârşită în modalitatea deţinerii şi transportului ţigărilor, dar la dosarul cauzei nu există nicio probă care să susţină că inculpata a transportat sau deţinut aceste ţigări.
Chiar şi în ipoteza în care declaraţiile martorelor L. şi M. ar fi nereale, instanţa fondului a constatat că declaraţiile poliţiştilor de frontieră sunt contradictorii şi nu poate fi stabilit cu certitudine dacă cu adevărat inculpata s-a aflat înaintea sau după cele două autoutilitare conduse de ceilalţi doi inculpaţi în cauză.
Chiar şi în ipoteza în care inculpata s-a aflat în locul la ora şi la data precizate în rechizitoriu, acest fapt nu este suficient pentru a susţine calitatea de autor al infracţiunii descrise în rechizitoriu, în absenţa oricărei probe care să indice pe inculpata A. ca autor care la momentul constatării faptei deţinea şi transporta ţigări.
În fapt, instanţa a reţinut că inculpata apare a fi fost avută în vedere de organele de poliţie urmare a faptului că existau informaţii despre aceasta că are preocupări în sfera săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi că sub acest temei, prezenţa acesteia pe un drum public în apropierea a două autoutilitare cu care ceilalţi doi inculpaţi din cauză au transportat şi deţinut ţigări provenind din contrabandă, ar fi suficientă pentru a dovedi calitatea acesteia de autor al aceleiaşi infracţiuni reţinută în sarcina inculpaţilor cetăţeni ucraineni.
S-a apreciat că acuzaţia adusă inculpatei se întemeiază pe o prezumţie nesusţinută de nicio probă.
În cursul urmăririi penale nu s-a administrat nicio probă care să susţină o legătură certă între coletele conţinând ţigări şi persoana inculpatei. Sintagma prevăzută de art. 97 C. proc. pen., conform căreia constituie probă printre altele, orice element de fapt care serveşte la identificarea persoanei care a săvârşit infracţiunea, se referă în mod explicit la "elemente de fapt", astfel că identificarea autorului infracţiunii nu priveşte doar datele de identitate cum ar fi nume, prenume, etc, ci în mod necesar şi la identificarea în persoana autorului infracţiunii şi a faptului săvârşirii acţiunilor ori inacţiunilor care intră în compunerea elementului material al laturii obiective al infracţiunii de contrabandă în modalitatea deţinerii şi transportului, aşa cum s-a reţinut în rechizitoriu în cauză.
Prima instanţă a apreciat că acest tip de probă lipseşte complet în cauză cel puţin în ceea ce o priveşte pe inculpata A., iar adevărul în procesul penal nu se stabileşte pe bază de presupuneri, ci pe bază de probe.
Instanţa de fond a constatat că efortul probator depus de organele de urmărire penală şi probele administrate în cursul cercetării judecătoreşti nu sunt apte a-i forma convingerea dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele obiect al acuzaţiilor există, constituie infracţiuni şi au fost săvârşite de inculpata A..
Raportat la dispoziţiile art. 4 alin. (2) C. proc. pen. conform cărora, după administrarea probatoriului orice îndoială în formarea convingerii se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului, pe care instanţa le coroborează cu insuficienta forţă probantă a probelor administrate în susţinerea acuzaţiei aduse inculpatului, raportat la modalităţile de săvârşire reţinute, instanţa cu considerarea celor anterior expuse, a constatat că acestea concurg către concluzia că fapta descrisă în rechizitoriu a fi fost săvârşită de inculpat, nu este dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj - Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Maramureş.
În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei a arătat că sentinţa primei instanţe este nelegală şi netemeinică în ceea ce priveşte soluţia de achitare a inculpatei A. şi că, în mod greşit, au fost înlăturate probe temeinice de vinovăţie a inculpatei.
La baza soluţiei de trimitere în judecată a stat procesul-verbal de constatare, încheiat la data de 14 aprilie 2014, de către agenţii de poliţie J. şi K., proces-verbal susţinut de declaraţiile celor doi agenţi de poliţie şi două urme papilare aparţinând inculpatei şi identificate pe unul dintre fotoliile autoutilitarei marca x, condusă de către unul dintre condamnaţii în cauză.
Prima instanţă a înţeles să înlăture declaraţia agentului de poliţie J., pe motiv că ar fi existat inadvertenţe între declaraţia dată de către acesta în faza de urmărire penală şi cea dată în faţa instanţei de fond, fără a se ţine cont că acesta a fost audiat după 3 ani, însă şi aşa, prin declaraţia dată, nu se aduceau modificări în raport de cele constatate în procesul-verbal.
Mai mult, celălalt martor, agentul K., care a participat la depistarea celor două autoutilitare implicate în infracţiunea de contrabandă a avut o declaraţie similară celei din faza de urmărire penală.
Cele două urme papilare aparţinând inculpatei au fost înlăturate ca mijloc de probă, pe motiv că nu ar fi fost precizată modalitatea şi momentul la care au fost prelevate, fără a fi avut în vedere procesul-verbal de constatare a infracţiunii în cuprinsul căruia s-a consemnat momentul şi modalitatea prelevării acelor probe biologice.
La dosarul de urmărire penală există un înscris constatator, din cuprinsul căruia rezultând faptul că una din cele două autoutilitare implicate în comiterea faptei, respectiv autoutilitara marca x a mai fost văzută, anterior constatării faptei, ieşind din curtea inculpatei. Acest din urmă aspect pune sub semnul întrebării sinceritatea susţinerilor inculpatei, conform cărora la data săvârşirii faptei, 14 aprilie 2014, nu s-ar fi aflat pe raza localităţii Rona şi că ar fi fost în Cluj-Napoca.
În opinia parchetului, urmare a audierii martorilor N. şi O., s-a dovedit cu prisosinţă nesinceritatea inculpatei şi că aceasta îl cunoştea pe suspectul E., fiind chiar în relaţii apropiate cu acesta, precum şi implicarea inculpatei A. în activitatea de contrabandă care s-a desfăşurat în data de 14 aprilie 2014 este dincolo de orice îndoială.
Partea civilă a solicitat admiterea apelului, modificarea în parte a sentinţei penale atacate, în sensul obligării inculpatei A. în solidar cu inculpaţii B. şi C. la plata sumei de 493.845 RON, reprezentând contravaloare ţigări de contrabandă cu dobânzi şi penalităţi aferente de la data naşterii datoriei vamale şi până la data plăţii efective.
Prin Decizia penală nr. 1008/A din 09 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi de Statul Român prin ANAF, prin AJFP împotriva Sentinţei penale nr. 72 din 29 ianuarie 2020 a Judecătoriei Sighetu Marmaţiei, pe care a desfiinţat-o în parte doar cu privire la inculpata A. şi, pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite:
În temeiul art. 396 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., a fost condamnată inculpata A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, cu executare în regim de detenţie.
În temeiul art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., i-au fost interzise inculpatei A. pe o durată de 2 ani exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., i-au fost interzise inculpatei A., ca pedeapsă accesorie pe lângă pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea de contrabandă, exercitarea drepturilor de a fi aleasă în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat.
A fost obligată inculpata A., în solidar cu C. şi B., la plata către partea civilă Administraţia Finanţelor Publice Maramureş a sumei de 493.845 RON reprezentând datorie vamală la care se adaugă dobânzi şi penalităţi aferente începând cu data de 14.04.2014 şi până la achitarea efectivă.
Analizând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat şi a dispoziţiilor art. 417 şi următoarele C. proc. pen., instanţa de apel a constatat că, în cauză au fost administrate mai multe mijloace de probă din care rezultă în mod indubitabil că, în data de 14.04.2014, în jurul orelor 0730, o patrulă a Poliţiei de Frontieră a oprit în trafic două autocamioane (marca x şi x), conduse de numiţii C. şi B., în interiorul cărora au fost identificate în spaţii special amenajate un număr de 43.990 pachete cu ţigări mărcile x (proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante - dosarul de urmărire penală).
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, coroborat cu declaraţiile martorilor K. şi J., rezultă că înaintea celor două autocamioane a rulat un autoturism x model x, de culoare vişinie, la volanul căreia a fost recunoscută inculpata A., persoană cu privire la care existau indicii/suspiciuni că ar avea preocupări pe linia activităţii de contrabandă cu ţigări (proces-verbal dosarul de urmărire penală).
În cursul urmăririi penale, al judecăţii în prima instanţă şi în apel au fost audiaţi cei doi martori agenţi de poliţie, declaraţiile acestora fiind constante în sensul de a arăta că autocamioanele erau însoţite de autoturismul la volanul căruia se afla inculpata A., respectiv acesta rula la o distanţă mică. Audierea celor doi martori nu contravine dreptului la un proces echitabil, organele prevăzute la art. 61 alin. (1) lit. a)-c) din C. proc. pen. fiind obligate de câte ori există o suspiciune rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate.
Procesul-verbal reprezintă un înscris cu caracter oficial prin care se consemnează anumite fapte sau acte juridice, iar organele prevăzute de art. 61 alin. (1) lit. a) - c) din C. proc. pen., întocmind procesul-verbal, consemnează în mod detaliat faptele, cu enumerarea elementelor pe care se întemeiază (constatări personale, declaraţii, documente etc.), acesta putând constitui "mărturie în acuzare" potrivit jurisprudenţei de principiu în materie a instanţei de la Strasbourg (Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Kaste şi Mathisen împotriva Norvegiei, paragraful 53; Hotărârea din 27 februarie 2001, pronunţată în Cauza Luca împotriva Italiei, paragraful 41), organele enumerate în cuprinsul normei căpătând calitatea de "martori" în sensul Convenţiei EDO (Hotărârea din 24 aprilie 2012, pronunţată în Cauza Damir Sibgatullin împotriva Rusiei, paragraful 45).
Având în vedere aceste aspecte, audierea organelor de constatare (lucrători de poliţie) - persoane care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 din C. proc. pen. în calitate de martor se constituie într-o garanţie a respectării dreptului la un proces echitabil, iar nu într-o încălcare a acestuia, dar şi o garanţie a exercitării dreptului acuzatului de a interoga martorii, expresie a exercitării dreptului la apărare şi implicit a prezumţiei de nevinovăţie, ca garanţie a dreptului la un proces echitabil (Deciziile nr. 198/2016 şi nr. 243/2018 ale Curţii Constituţionale). În plus, legiuitorul noului C. proc. pen. a prevăzut în mod expres această posibilitate în dispoziţiile art. 114 alin. (4) care statuează expres că "Pot fi audiate în calitate de martor şi persoanele care au întocmit procese-verbale în temeiul art. 61 şi 62.", declaraţiile acestora reprezentând mijloace de probă care vin în susţinerea vinovăţiei inculpatei A. privind implicarea ei în activitatea de transport a coletelor de ţigări provenind din activităţi de contrabandă.
Acestea se completează cu procesul-verbal de cercetare la faţa locului întocmit de organele de cercetare penală (care are calitatea de mijloc de probă - dosarul de urmărire penală), cu planşa fotografică realizată de criminalistul inspector de poliţie P. cu privire la aspectele fixate la data de 14.04.2014 din care rezultă că au fost relevate un număr de 24 urme papilare (dintre care 12 urme inapte şi 12 urme apte), ridicate de pe ambalajul coletelor şi a cartuşelor cu ţigări descoperite în interiorul celor două autoutilitare, cu rapoartele criminalistice întocmite şi depuse la dosarul de urmărire penală la filele x, cu raportul de expertiză criminalistică efectuat în cursul judecăţii în primă instanţă, cu înscrisurile depuse în faţa instanţei de control judiciar, precum şi cu declaraţiile martorului O. audiat de către curte.
Din toate aceste mijloace de probă rezultă vinovăţia inculpatei A. cu privire la comiterea infracţiunii de contrabandă în varianta deţinerii şi a transportului cantităţii de 43.990 pachete de ţigări introduse ilegal în ţară din Ucraina, prevăzută de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, modificarea sentinţei apelate şi condamnarea inculpatei nefiind bazată exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe depoziţiile martorilor K. şi J. - agenţi de poliţie.
Astfel, din procesul-verbal aflat la dosarul de urmărire penală şi întocmit la data de 17 martie 2014, rezultă că inculpata A. este cunoscută ca persoană având în preocupări activităţi de contrabandă cu ţigări.
La aceeaşi dată, din curtea imobilului cu nr. 144/A din Rona de Sus, jud. Maramureş, unde domiciliază inculpata, a ieşit autocamionul marca x de culoare galbenă cu nr. de înmatriculare x (înmatriculat pe numele martorului F. începând cu data de 18.01.2014), care a fost oprit pe raza localităţii Crăciuneşti, iar la volanul acestuia se afla numitul C., cetăţean ucrainean posesor al paşaportului cu nr. x. Informaţiile din acest înscris se coroborează cu afirmaţiile numitului C. consemnate în procesul-verbal de cercetare la faţa locului la dosarul de urmărire penală, potrivit cărora "în urmă cu câteva săptămâni am mai condus acel camion de data aceasta până în localitatea Satu Mare. Atunci am ajuns şi am lăsat maşina într-o parcare şi cineva a venit după ea.".
Faptul că numiţii C. şi B. se cunoşteau şi au colaborat în săvârşirea infracţiunilor care fac obiectul prezentului dosar penal rezultă din faptul că urmele digitale create de aceştia au fost ridicate de pe coletele aflate în interiorul atât al autoturismului marca x, cât şi al autoturismului marca x, iar faptul că numitul E. îl cunoştea pe B. rezultă din informaţiile inserate în baza de date "Evidenţă I/E România", aflate la filele x din care rezultă că aceştia au părăsit teritoriul României prin acelaşi punct de trecere a frontierei la doar 3 minute distanţă (22:29:59 şi 22:33:25), dar şi din faptul că amprentele celor doi au fost identificate pe coletele ridicate din interiorul autoturismului marca x, în ciuda faptului că numitul B. a fost depistat conducând autocamionul marca x.
Declaraţiile inculpatei A. potrivit căreia nu cunoaşte pe vreuna dintre persoanele cercetate în acest dosar (cu excepţia soţului şi a cumnatului), respectiv pe numiţii C., B. şi E. sunt contrazise de conţinutul procesului-verbal întocmit la data de 17.03.2014 potrivit căruia C. a condus autocamionul marca x cu nr. de înmatriculare x, ieşind din curtea locuinţei inculpatei, dar mai ales de declaraţiile martorului O. audiat în cursul fazei procesuale a apelului şi din înscrisurile depuse în dosarul civil nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi al Judecătoriei Satu Mare din care rezultă că autoturismul marca x de culoare verde, cu nr. de înmatriculare x a aparţinut în fapt numitului E., fiind doar înmatriculat pe numele inculpatei A., cei doi fiind împreună în momentul înstrăinării acestui bun.
În plus 4 (patru) dintre cele 7 urme palmare/digitale apte, relevate şi ridicate de pe coletele identificate în interiorul autoturismului x au fost create de numitul E. - potrivit raportului criminalistic aflat la dosarul de urmărire penală.
Deosebit de relevante în prezenta cauză reprezintă concluziile raportului criminalistic întocmit în cauză la dosarul de urmărire penală, completate de cele ale raportului de expertiză criminalistică întocmit în faza de judecată în primă instanţă din care rezultă că urmele papilare #12 şi #14 (relevate şi ridicate de pe coletele identificate în interiorul autocamionului marca x - dosarul de urmărire penală) au fost create de inculpata A., ceea ce dovedeşte faptul că aceasta a deţinut împreună cu alte persoane coletele de ţigări.
Afirmaţiile inculpatei privind faptul că ridicarea amprentelor papilare nu s-a făcut de criminalişti şi că ar lipsi de la dosar raportul de constatare nu corespund adevărului raportat la informaţiile din cuprinsul procesului-verbal de cercetare la faţa locului din care rezultă prezenţa tehnicienilor criminalişti şi faptul că aceştia au procedat la ridicarea urmelor papilare, dar şi la existenţa rapoartelor criminalistice depuse la dosarul de urmărire penală, cu precizarea că data întocmirii acestora diferă (30.04.2014, 13.08.2014 şi 24.09.2014) în funcţie de momentul amprentării persoanelor.
Declaraţiile martorelor L. şi M. au fost apreciate apreciate de curte ca fiind date pro causa, nefiind corespunzătoare adevărului, pentru următoarele motive: deşi scopul declarat al deplasării la Cluj-Napoca a fost unul medical, nu au putut preciza numele complet al medicului, specializarea acestuia şi locaţia cabinetului medical; deplasarea s-a făcut intempestiv, fără o prealabilă programare drept consecinţă nici consultaţia nu a mai avut loc; nu au putut fi prezentate documente medicale cu privire la aceasta; martora L. a precizat în mod expres că s-a deplasat la Cluj-Napoca în interes medical doar în perioada 13-14.04.2014, fără a reveni pentru a fi obţine consultaţia invocată; aceeaşi martoră nu a putut preciza nici detalii cu privire la traseul urmat, la locaţia unde au înnoptat, dar martora M. - audiată la o dată ulterioară - "relevă" din proprie iniţiativă toate aceste informaţii, şi nu se coroborează cu alte probe decât cu declaraţia inculpatei.
Având în vedere toate acestea, curtea a apreciat că informaţiile prezentate de A. privind faptul că în dimineaţa zilei de 14.04.2014 nu ar fi condus autoturismul marca x deoarece se afla în municipiul Cluj-Napoca nu corespund adevărului.
Nu poate fi omis faptul că modificările realizate la autocamionul marca x, surprinse în cadrul procesului-verbal de cercetare la faţa locului şi redate în planşele fotografice nu pot trece neobservate de către proprietarul vehiculului sau de către persoana care îl foloseşte, acestea fiind de anvergură şi necesitând utilizarea unor unelte profesionale (identificate în spatele scaunului şoferului), nici faptul că în cursul urmăririi penale dl. avocat Q. a asigurat apărarea pentru C., B., E. şi I.
În ceea ce priveşte invocarea de către inculpată că i-ar fi afectat dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare prin faptul că nu s-a procedat la audierea în faza de judecată a apelului a martorei M. şi unui număr de martori egal cu cel al acuzării, Curtea a reamintit că potrivit art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice acuzat are, mai ales, dreptul să audieze sau să solicite audierea martorilor acuzării şi să obţină citarea şi audierea martorilor apărării în aceleaşi condiţii ca şi martorii acuzării. Dreptul înscris în art. 6 paragraful 3 lit. d) constă în posibilitatea ce trebuie să-i fie acordată acuzatului de a contesta o mărturie făcută în defavoarea sa, de a putea cere să fie audiaţi martori care să-l disculpe, în aceleaşi condiţii în care sunt audiaţi şi interogaţi martorii acuzării; el constituie o aplicaţie a principiului contradictorialităţii în procesul penal şi, în acelaşi timp, o componentă importantă a dreptului la un proces echitabil.
Referitor la art. 6 paragraful 3 lit. d) din Convenţie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de exemplu, în Hotărârea din 24 februarie 2009 pronunţată în Cauza Tarău împotriva României, paragrafele 69 - 71, că "admisibilitatea probelor ţine în primul rând de regulile de drept intern şi că, în principiu, instanţelor naţionale le revine obligaţia de a aprecia elementele adunate de ele. Cerinţele paragrafului 3 al art. 6 reprezintă aspecte particulare ale dreptului la un proces echitabil garantat de paragraful 1 al acestui articol. Elementele de probă trebuie, în principiu, să fie prezentate în faţa acuzatului în şedinţă publică, în vederea unei dezbateri contradictorii. Acest principiu comportă excepţii, însă acestea nu se pot accepta decât sub rezerva drepturilor apărării; ca regulă generală, paragrafele 1 şi 3 lit. d) ale art. 6 prevăd acordarea în favoarea acuzatului a unei ocazii adecvate şi suficiente de a contesta o mărturie a acuzării şi de a interoga autorul acesteia, în momentul depoziţiei sau mai târziu. Aşa cum a precizat Curtea în mai multe rânduri, în anumite circumstanţe poate fi necesar ca autorităţile judiciare să recurgă la depoziţii ce datează din faza de urmărire penală. Dacă acuzatul a avut o ocazie adecvată şi suficientă de a contesta aceste depoziţii, în momentul în care au fost făcute sau ulterior, utilizarea lor nu contravine în sine art. 6 paragrafele 1 şi 3 lit. d).
Astfel, prezenta decizie nu se bazează exclusiv sau într-o măsură hotărâtoare pe depoziţiile date de o persoană pe care acuzatul nu a putut să o interogheze sau să asigure interogarea ei nici în faza urmăririi penale, nici în timpul dezbaterilor, situaţie în care curtea apreciază că nu a fost afectat în vreun mod dreptul de apărare, garanţiile art. 6 CEDO fiind respectate. În plus, raportat la faptul că audierea celor două martore în faţa primei instanţe a avut la bază aceeaşi teză probatorie, curtea a încuviinţat re-administrarea probatoriului reprezentat de declaraţia martorei L. tocmai pentru a respecta dreptul la apărare al inculpatei.
Raportat la toate cele anterior expuse, Curtea a constatat ca fiind deplin probată activitatea infracţională a inculpatei A. constând în deţinerea şi transportarea, împreună cu numiţii C. şi B., în data de 14.04.2014 a cantităţii de 43.990 pachete de ţigări introduse ilegal în ţară din Ucraina.
(…)
Împotriva Deciziei penale nr. 1008/A/2021 din data de 09 iulie 2021 pronunţată de Curtea de apel Cluj, secţia penală de minori, în Dosarul nr. x/2015, a declarat recurs în casaţie inculpata A., prin apărător ales, avocat R., invocând motivul de casare reglementat de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
S-a susţinut că inculpata A. a fost condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006, deşi acţiunea imputată acesteia nu îndeplineşte elementele de tipicitate obiectivă a infracţiunii.
În dezvoltarea motivelor de recurs, în esenţă, raportat la calitatea de "antemergător" a inculpatei, în faţa celor două autocamioane în care se aflau pachetele de ţigări de contrabandă, conduse de ceilalţi doi inculpaţi, s-a susţinut că între conduita materială reţinută de instanţa de apel şi tipicitatea normativă impusă de infracţiunea de contrabandă în modalitatea deţinerii şi a transportului nu poate fi trasată vreo corespondenţă.
Astfel, s-a invocat că, în maşina condusă de inculpată nu a fost depistat niciun pachet de ţigări care să provină din contrabandă, astfel că nu se poate discuta despre o stăpânire proprie a bunurilor în discuţie, aspect considerat esenţial şi în ceea ce priveşte modalitatea transportului; în opinia apărării, nu se poate reţine în sarcina inculpatei un act de executare propriu de transport, în condiţiile în care ţigările provenind din contrabandă nu au fost depistate în maşina pe care a condus-o, "antemergătorul" neputând comite un act de "transport" în sensul art. 270 alin. (3) Cod vamal.
Prin încheierea din 07 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2015, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., s-a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1008/A/2021 din data de 09 iulie 2021 pronunţată de Curtea de apel Cluj, secţia penală de minori, în Dosarul nr. x/2015, reţinându-se că aceasta îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 C. proc. pen.
Examinând recursul în casaţie formulat de inculpata A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, în considerarea celor ce succed:
Recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege, al cărei scop este, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 433 C. proc. pen., judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Faţă de scopul căii de atac a recursului în casaţie, respectiv îndreptarea erorilor de drept comise la soluţionarea cauzei, în prealabil, se impune precizarea că, orice chestiune de fapt analizată de instanţa de fond, respectiv apel, intră în puterea lucrului judecat şi excede cenzurii instanţei investită cu judecarea recursului în casaţie.
Limitarea obiectului judecăţii în recursul în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii substanţiale sau a legii de procedură penală constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acele încălcări corespunzătoare unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege, fiind, aşadar, exclusă rejudecarea unei cauze pentru a treia oară, în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.
Cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situaţia în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală" se circumscrie situaţiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunţat soluţia definitivă de condamnare nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă prevăzută de norma de incriminare, când instanţa a ignorat o normă care conţine dispoziţii de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său, sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv al infracţiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi noua configurare legală a tipului respectiv de infracţiune. Art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu poate fi invocat pentru a se obţine schimbarea încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidenţa unei cauze justificative sau de neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanţelor de fond şi de apel.
În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că "dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. exclud în totalitate din sfera de cenzură a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie modificarea situaţiei de fapt, în acest stadiu putându-se analiza doar dacă faptele, astfel cum au fost reţinute de către instanţa de apel, sunt prevăzute ca infracţiuni, dacă acestea corespund tiparului de incriminare ori întrunesc - din punct de vedere obiectiv, elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului." (Decizia nr. 350/RC/2015 - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, www.x.ro).
Prin urmare, pe calea recursului în casaţie nu se poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, întrucât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.
În aceste coordonate de principiu, în limitele criticilor formulate în recurs în casaţie, Înalta Curte notează că starea de fapt reţinută prin decizia recurată, constă, în esenţă, în aceea că, în data de 14.04.2014, în jurul orelor 0730, o patrulă a Poliţiei de Frontieră a oprit în trafic două autocamioane (marca x - număr de înmatriculare x şi x - număr de înmatriculare x), conduse de numiţii C. şi B., în interiorul cărora au fost identificate în spaţii special amenajate un număr de 43.990 pachete cu ţigări mărcile x şi x (proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante - filele x d.u.p.).
Din procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, coroborat cu declaraţiile martorilor K. şi J., rezultă că înaintea celor două autocamioane a rulat un autoturism x model x, de culoare vişinie, la volanul căreia a fost recunoscută inculpata A., persoană cu privire la care existau indicii/suspiciuni că ar avea preocupări pe linia activităţii de contrabandă cu ţigări (proces-verbal, fila x d.u.p.).
Astfel, pe baza probelor administrate, s-a reţinut că autocamioanele erau însoţite de autoturismul la volanul căruia se afla inculpata A., respectiv acesta rula la o distanţă mică.
Deşi inculpata A. a susţinut că nu îi cunoaşte pe numiţii C., B. şi E. (probele dovedind că aceştia se cunoşteau), potrivit procesului-verbal din 17.03.2014, autocamionul marca x cu nr. de înmatriculare x (înmatriculat pe numele martorului F., cumnatul inculpatei) a ieşit din curtea locuinţei inculpatei, fiind condus de C., iar potrivit declaraţiilor martorului O. şi din înscrisurile depuse în Dosarul civil nr. x/2017 aflat pe rolul Judecătoria Sighetu Marmaţiei şi al Judecătoriei Satu Mare, autoturismul marca x de culoare verde, cu nr. de înmatriculare x, înmatriculat pe numele inculpatei A., a aparţinut în fapt numitului E., cei doi fiind împreună în momentul înstrăinării acestui bun; în plus, 4 (patru) dintre cele 7 urme palmare/digitale apte, relevate şi ridicate de pe coletele identificate în interiorul autoturismului x au fost create de numitul E. - potrivit raportului criminalistic aflat la dosarul de urmărire penală.
Totodată, instanţa de apel a reţinut ca deosebit de relevante în cauză, concluziile raportului criminalistic întocmit în cauză, completate de cele ale raportului de expertiză criminalistică întocmit în faza de judecată în primă instanţă din care rezultă că urmele papilare #12 şi #14 (relevate şi ridicate de pe coletele identificate în interiorul autocamionului marca x - fila x d.u.p.) au fost create de inculpata A..
Faţă de împrejurările relevate, pe baza probatoriului administrat, instanţa de apel a stabilit că, inculpata a deţinut şi transportat, împreună cu numiţii C. şi B., în data de 14.04.2014, cantitatea de 43.990 pachete de ţigări introduse ilegal în ţară din Ucraina, fapta acesteia întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006.
Invocând cazul prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în esenţă, recurenta inculpată susţine că, nu se regăseşte printre modalităţile alternative ale infracţiunii asimilate contrabandei, modalităţi expres şi limitativ prevăzute de art. 270 alin. (3) din Codul vamal, conducerea unui vehicul, ca "antemergător", în faţa altui vehicul ce transportă ţigări provenind din contrabandă, iar în privinţa modalităţii deţinerii, în maşina condusă de inculpată nu a fost depistat niciun pachet de ţigări care să provină din contrabandă; acţiunea de conducere a unui vehicul, prin natura ei, nu reprezintă transport dacă nu se referă la ţigări, iar, în speţă, nu s-a reţinut că se referă la ţigări.
Prin urmare, pentru a verifica dacă recurenta inculpată a fost condamnată pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, Înalta Curte are în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv.
În ipoteza în care situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel nu se suprapune pe tipicitatea obiectivă a infracţiunii pentru care s-a pronunţat condamnarea, astfel cum aceasta este prevăzută de lege, pot deveni incidente dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., dispoziţii care nu pot fi invocate pentru a se obţine reevaluarea materialului probator.
Analizând motivele expuse, contrar celor afirmate de apărare, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei inculpate antamează împrejurări de fapt, ce nu pot fi reanalizate pe această cale, având la bază contestarea probelor administrate, în condiţiile în care se neagă existenţa vreunei legături între acţiunea inculpatei de a conduce maşina, în faţa celor două autocamioane depistate cu ţigări provenind din contrabandă, şi acţiunile de deţinere şi transport ale coinculpaţilor C. şi B.; practic, inculpata susţine că, atât timp cât în maşina sa nu a fost găsit niciun pachet de ţigări de contrabandă, nu i se poate imputa vreo legătură cu activitatea de transport a bunurilor în discuţie, negând astfel, deţinerea ţigărilor şi rolul său de "antemergător", aşa cum a fost reţinut de instanţa de apel.
În concret, prin aspectele invocate, deşi sunt circumscrise de apărarea recurentei inculpate lipsei unei corespondenţe între tipicitatea normativă a infracţiunii şi actele materiale reţinute în sarcina acesteia, se tinde la reevaluarea situaţiei de fapt, cu consecinţa reţinerii că acţiunea inculpatei nu are nicio legătură cu deţinerea şi transportul de ţigări şi, ca atare, nu se circumscrie elementului material al infracţiunii asimilate contrabandei.
Or, în speţă, prin hotărârea recurată, s-a reţinut, cu titlu definitiv, că inculpata A. a fost implicată în deţinerea şi transportul coletelor de ţigări provenind din contrabandă, probele administrate în cauză reliefând instanţei de apel legătura cu coinculpaţii C. şi B. şi activitatea acesteia.
Prin urmare, contrar interpretării apărării recurentei inculpate, Înalta Curte reţine că, faptele acesteia sunt incriminate de art. 270 alin. (3) din Codul vamal al României, elementul material al laturii obiective al infracţiunii asimilate contrabandei constând în colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor cunoscând că provin din contrabandă, deci că au fost sustrase de la controlul vamal.
Pentru a fi întrunite elementele constitutive ale infracţiunii asimilate contrabandei este suficient să se comită o singură acţiune dintre cele enumerate de lege, în speţă, reţinându-se în sarcina inculpatei cel puţin una dintre modalităţile alternative de comitere a faptei.
În fapt, instanţa de apel a reţinut legătura inculpatei A. cu numiţii C. şi B., deţinerea împreună cu aceştia a coletelor de ţigări provenind din activităţi de contrabandă, descoperite în interiorul autocamioanelor marca x, pe care cei doi le-au condus, şi implicarea inculpatei în activitatea de transport.
Astfel, în raport cu baza factuală, aşa cum a fost stabilită în mod definitiv de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că fapta pentru care inculpata A. a fost condamnată este prevăzută de legea penală şi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 270 alin. (3) coroborat cu art. 274 din Legea nr. 86/2006.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1008/A/2021 din data de 9 iulie 2021 pronunţată de Curtea de apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2015.
Va obliga recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1008/A/2021 din data de 9 iulie 2021 pronunţată de Curtea de apel Cluj, secţia penală şi de minori, în Dosarul nr. x/2015.
Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurenta inculpată, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04 noiembrie 2021.
GGC - NN