Drug trafficking sentence upheld after retrial bid rejected; reduced sentence limits not reconsiderable

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 1520/F din data de 23.12.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-au hotărât următoarele:

I. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000; art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie cu acelaşi conţinut, pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen. (de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată).

În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000; art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen. a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 lună şi 10 zile închisoare pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an şi 2 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa de 1 an şi 10 zile închisoare (40 de zile de închisoare) adică 13 zile de închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1 an, 2 luni şi 13 zile de închisoare.

În baza art. 96 alin. (4) C. pen. a fost revocată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 783/12.04.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin neapelare la data de 09.05.2017 şi s-a cumulat aritmetic această pedeapsă cu pedeapsa dispusă prin prezenta sentinţă penală, astfel că, în final, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani, 8 luni şi 13 zile închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute, în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen. şi pedeapsa accesorie cu acelaşi conţinut.

În baza art. 72 C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de la 08.05.2019 şi perioada arestării preventive de la 09.05.2019 la 30.05.2019, inclusiv.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost menţinută măsura controlului judiciar faţă de inculpat.

În baza art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-au confiscat de la inculpat, în vederea distrugerii, (cu păstrarea de contraprobe) următoarele cantităţi de droguri: 0,52 gr. pulbere care conţine cocaină; 1,64 gr. pulbere care conţine cocaină; 0,97 gr. pulbere care conţine cocaină; 1,10 gr. pulbere care conţine cocaină; 68 comprimate Alprazolam.

În baza art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. s-au confiscat de la inculpat următoarele bunuri indisponibilizate la Camera de Corpuri Delicte a IJP Prahova şi IGPR, conform dovezilor seria x nr. x şi respectiv, nr. x, ultima a IGPR - DCSEO: două carduri, două bancnote, o şosetă, un portmoneu, două cântare.

În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a unui telefon mobil x cu seriile IMEI x şi IMEI x şi cartela SIM aferentă, măsură executorie în baza art. 397 alin. (4) C. proc. pen.

În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 rep. s-a confiscat de la inculpat suma de 120.000 RON.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

II. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani, pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie cu acelaşi conţinut, pedeapsă ce se execută în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen. (de la momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată).

În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., art. 75 alin. (2) lit. b) C. pen., art. 76 alin. (1) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.

În baza art. 40 C. pen. reportat la art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. au fost contopite aceste pedepse cu pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. x/12.03.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin Decizia penală nr. 1289A/19.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani şi 4 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din celelalte pedepse (adică 10 luni închisoare), astfel că, în final, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 4 ani şi 2 luni închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen. s-a dispus ca inculpatul să execute, în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen., şi pedeapsa accesorie cu acelaşi conţinut.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen. a fost contopită pedeapsa complementară de 3 ani şi 2 ani, inculpatul urmând să execute, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen. pedeapsa complimentară cea mai grea, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi lit. b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., s-a stabilit ca inculpatul să execute şi pedeapsa accesorie cu acelaşi conţinut, în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 72 C. pen. şi art. 40 alin. (3) C. pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată reţinerea din data de 08.05.2019 şi perioada arestării preventive de la 09.05.2019 la 03.06.2019 inclusiv, precum şi de la 19.11.2010 la zi.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a fost revocată măsura preventivă a controlului judiciar faţă de inculpat, măsura fiind executorie.

S-a constatat că inculpatul este deţinut în altă cauză.

În baza art. 112 lit. b) C. pen. s-au confiscat de la inculpat două bancnote şi un cântar, depuse la Camera de Corpuri Delicte a IGPR - DCJSEO în baza dovezii nr. x.

În baza art. 397 alin. (3) C. proc. pen. s-a dispus restituirea către inculpat a unui telefon mobil x cu seriile IMEI x şi y cu cartela SIM aferentă, măsură executorie în baza art. 397 alin. (4) C. proc. pen.

În baza art. 16 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 republicată s-a confiscat de la inculpat suma de 4.200 RON.

A fost menţinută măsura de siguranţă a confiscării în vederea distrugerii a cantităţilor de 1,05 gr. cocaină şi 0,66 gr. pulbere ce conţine cocaină, precum şi măsura de siguranţă a confiscării sumei de 1800 RON, ambele luate în baza Sentinţei penale nr. x/12.03.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/20087 s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat.

S-a dispus anularea M.E.P.I. nr. x/19.11.2020 emis în baza Sentinţei penale nr. x/12.03.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, şi emiterea unui nou M.E.P.I. în baza prezentei sentinţe penale.

În baza art. 274 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 16.000 RON cheltuieli judiciare către stat (din care 14.000 de RON cheltuieli stabilite la urmărirea penală) iar inculpatul B. la plata sumei de 10.000 de RON cheltuieli judiciare către stat (din care 8.000 de RON cheltuieli stabilite la urmărirea penală).

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală şi inculpaţii A. şi B.

Prin Decizia penală nr. 730/A din data de 31 mai 2021 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Structura Centrală cu privire la Sentinţa penală nr. 1520/23.12.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

A fost desfiinţată în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

1. Cu privire la inculpatul A.

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie cu acelaşi conţinut.

În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa ce nu se execută, rezultând o pedeapsă de 2 ani şi 7 luni închisoare.

A fost menţinută dispoziţia de revocare a beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicate inculpatului prin Sentinţa penală nr. 783/12.04.2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, definitivă prin neapelare la data de 09.05.2017, şi s-a adăugat această pedeapsă la pedeapsa rezultantă stabilită anterior, astfel încât, în final, inculpatul va executa pedeapsa de 4 ani şi 1 lună închisoare în regim de detenţie.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., inculpatul va executa, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., inculpatul va executa, în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen. şi pedeapsa accesorie cu acelaşi conţinut.

În baza art. 72 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de la 08.05.2019 şi perioada arestării preventive de la 09.05.2019 la 30.05.2019, inclusiv.

2. Cu privire la inculpatul B.

S-a constatat că prin încheierea din data de 07.04.2021 s-a dispus schimbarea încadrării juridice date faptei reţinute în sarcina inculpatului B. prin rechizitoriu x o infracţiune prev. de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (9 acte materiale săvârşite în perioada februarie 2018 - mai 2019) - într-o singură infracţiune de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 republicată, cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. (11 acte materiale) prin includerea în infracţiunea continuată pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată în cauză a celor două acte materiale care au stat la baza condamnării prin Sentinţa penală nr. x/12.03.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1289/19.11.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, (fapte din noiembrie 2018).

În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 37 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul B., încarcerat în prezent în Penitenciarul Bucureşti Rahova, la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc (11 acte materiale).

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie cu acelaşi conţinut.

În baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 396 alin. (10) C. proc. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 4 ani şi 6 luni închisoare, la care s-a adăugat sporul obligatoriu de 1/3 din pedeapsa ce nu se execută, rezultând o pedeapsă de 4 ani şi 8 luni închisoare.

În baza art. 45 alin. (1) C. pen., inculpatul va executa, în condiţiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen., pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen., inculpatul va executa, în condiţiile art. 65 alin. (3) C. pen., şi pedeapsa accesorie cu acelaşi conţinut.

Au fost menţinute dispoziţiile referitoare la anularea mandatului de executare nr. x/19.11.2020 emis în baza Sentinţei penale nr. x/12.03.2020 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală

În baza art. 72 C. pen., a fost dedusă din pedeapsa aplicată reţinerea din data de 08.05.2019 şi perioada arestării preventive de la 09.05.2019 la 03.06.2019 inclusiv, precum şi perioada executată în temeiul Sentinţei penale nr. x/12.03.2020 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1289/19.11.2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, de la 19.11.2020 la zi.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate, în măsura în care nu sunt contrare deciziei.

În baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. cu privire la Sentinţa penală nr. 1520/23.12.2020 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.

Împotriva Deciziei penale nr. 730/A din data de 31 mai 2021 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală a declarat recurs în casaţie inculpatul A., la data de 01.07.2021.

Recurentul inculpat a indicat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., susţinând că i s-au aplicat pedepse în alte limite prevăzute de lege şi a solicitat admiterea recursului formulat, casarea Deciziei penale nr. 730/2021 din data de 31.05.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti în considerarea împrejurării că Sentinţa penală nr. 1520/F din 23.12.2020 a Tribunalului Bucureşti este afectată de aceeaşi încălcare a legii ca şi decizia recurată.

În ceea ce priveşte cazul de casare invocat, recurentul inculpat, prin apărător ales, a susţinut că sintagma "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege" prevăzută de cazul de casare invocat, nu vizează doar stabilirea pedepsei în limitele speciale prevăzute de lege pentru fapta săvârşită, ci şi prin raportare la cauzele sau stările de agravare sau atenuare a pedepsei incidente în cauză. Prin urmare, a considerat că se impune o verificare a conformităţii hotărârii pronunţate şi prin raportare la normele sau principiile ce au influenţat sau influenţează tratamentul sancţionator incident în cauză.

În cauză sunt incidente mai multe cauze speciale de reducere a pedepsei concurente, care determină reducerea succesivă a limitelor de pedeapsă. Or, pedeapsa stabilită în cauză ca urmare a admiterii apelului declarat de procuror depăşeşte maximul stabilit prin reducerea succesivă a limitelor de pedeapsă.

Astfel, ca efect al reducerii succesive a limitelor de pedeapsă determinate de aplicarea cauzelor speciale de reducere a pedepselor, limitele pedepsei pentru fapta prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 devin 10 luni până la 2 ani, în vreme ce instanţa de apel a stabilit o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni.

În acest sens, a prezentat un scurt istoric al cauzei:

Prin Sentinţa penală nr. 1520/F din 23.12.2020, Tribunalul Bucureşti, a dispus condamnarea recurentului A., la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc şi pedeapsa de 1 lună şi 10 zile închisoare pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept. În acest sens, instanţa de fond a aplicat succesiv reducerea limitelor de pedeapsă atrase de:

a) incidenţa dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. au ca efect reducerea limitelor de pedeapsă cu 1/3 ca urmare a parcurgerii procedurii abreviate;

b) incidenţa dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 privind reducerea cu jumătate a limitelor de pedeapsă, ca urmare a denunţurilor formulate şi confirmate de DIICOT Serviciul Teritorial Braşov şi Serviciul Teritorial Ploieşti la termenul din 23 septembrie 2020 şi

c) incidenţa circumstanţei atenuante judiciare prevăzută de dispoziţiile art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen.

Ulterior, sentinţa a fost apelată atât de parchet (care a solicitat înlăturarea circumstanţei atenuante judiciare şi majorarea spre maximum a pedepsei aplicate), cât şi de recurentul A. Astfel, pe calea motivelor de apel, inculpatul a învederat instanţei că pluralitatea denunţurilor formulate de recurent după epuizarea urmăririi penale (atât în timpul judecăţii fondului, cât şi după pronunţarea sentinţei de către Tribunalul Bucureşti - afirmaţie verificată de răspunsurile transmise de DIICOT Serviciul Teritorial Braşov la dosarul de apel şi DIICOT Serviciul Teritorial Ploieşti la dosarul de apel) a fost calificată în mod greşit de instanţa de fond ca fiind o circumstanţă atenuantă judiciară. În motivarea apelului, a apreciat că această conduită ulterioară urmăririi penale trebuia valorificată pe calea aplicării dispoziţiilor art. 19 din Legea 682/2002, care constituie o cauză specială de reducere a pedepsei (fiind o normă special ce derogă de la dispoziţiile generale ce guvernează circumstanţele atenuante). Astfel, în cuprinsul motivelor de apel şi al concluziilor formulate a arătat că denunţurile formulate în cursul urmăririi penale atrag incidenţa dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, în vreme ce denunţurile formulate în cursul judecăţii atrag incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. Mai mult, a argumentat şi că, în lipsa unei dispoziţii legale speciale şi derogatorii, cele două cauze speciale de reducere a pedepsei operează succesiv, nefiind deduse regimului general aplicabil numai circumstanţelor atenuante prin dispoziţiile art. 78 din C. pen.

Curtea de Apel a respins apelul promovat de inculpatul A. şi a admis apelul Parchetului, astfel încât a înlăturat circumstanţa atenuantă judiciară reţinută de instanţa de fond (pentru contribuţia generoasă adusă în tragerea la răspundere a altor persoane) şi a dispus majorarea pedepselor aplicate. Instanţa de apel a stabilit astfel ca domnul A. să execute pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi pedeapsa de 3 luni de închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, rezultând o pedeapsă de 2 ani şi 7 luni închisoare. La aceasta pedeapsa rezultantă, instanţa de apel a adăugat aritmetic pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, ca urmare a revocării suspendării sub supraveghere a pedepsei aplicate anterior, pe calea Sentinţei penale nr. 783/12.04.2017, astfel încât inculpatul urmează să execute pedeapsa de 4 ani şi 1 lună închisoare.

În considerentele deciziei pronunţate, Curtea de Apel Bucureşti a motivat astfel:

"Colaborarea cu organele judiciare în sensul identificării şi tragerii la răspundere penală a altor persoane nu poate fi valorificată decât o singură dată în procesul de individualizare, cu atât mai mult cu cât reducerea operată în urma reţinerii fie a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000, fie a art. 19 din Legea nr. 682/2002, fie a art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016 pentru organizarea şi funcţionarea DIICOT, este una semnificativă. Această concluzie decurge şi din analiza dispoziţiilor art. 76 alin. (3) din C. pen., potrivit cărora reducerea limitelor speciale ale pedepsei se poate face o singură dată indiferent de nr. circumstanţelor atenuante reţinute. Similar, indiferent de nr. denunţurilor formulate, înjumătăţirea limitelor speciale ale pedepsei nu poate opera decât o singură dată".

A considerat astfel că raţionamentul expus anterior de completul de apel este greşit, contrar legii şi că acesta determină o conturare greşită a limitelor de pedeapsă.

În acest sens, a subliniat pe calea prezentului recurs că însăşi succesiunea dispoziţiilor art. 76 şi a dispoziţiilor art. 79 din C. pen. evidenţiază voinţa legiuitorului de a limita numai efectele circumstanţelor atenuante, nu şi pe cele ale cauzelor speciale de reducere ale pedepsei. Dacă ar fi urmărit să limiteze şi efectele cauzelor speciale de reducere a pedepsei şi să împiedice aplicarea lor succesivă, legiuitorul ar fi inclus o dispoziţie similară celei din cuprinsul dispoziţiilor art. 76 alin. (3) din C. pen. şi în conţinutul normei care guvernează concursul cauzelor de atenuare a răspunderii penale, respectiv al dispoziţiilor art. 79 alin. (1) din C. pen. Astfel, ar fi fost suficientă o norma de trimitere, de tipul "dispoziţiile art. 76 alin. (3) se aplică în mod corespunzător în privinţa normelor care determină înjumătăţirea limitelor de pedeapsă".

Pe de altă parte, nici dispoziţiile legilor speciale nu prevăd o asemenea limitare. Dacă legiuitorul ar fi urmărit să împiedice aplicarea succesivă a acestor dispoziţii ar fi prevăzut o limitare în cuprinsul normei speciale, bunăoară ar fi prevăzut în Legea nr. 682/2002 "persoana care ... beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor de pedeapsă numai în măsura în care nu a mai beneficiat de o altă dispoziţie similară".

Or, în lipsa unei asemenea dispoziţii, voinţa legiuitorului de a permite aplicarea succesivă a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 este neîndoielnică.

În acest sens, a apreciat că trebuie pornit şi de la motivele care au determinat legiuitorul să instituie aceste cauze de reducere a pedepsei. Astfel, raţiunile de politică penală care au determinat instituirea cauzelor speciale de reducere a limitelor de pedeapsă sunt intim legate de necesitatea creării unui instrument eficient în combaterea infracţiunilor legate de droguri, prin determinarea persoanelor care deţin informaţii decisive legate de astfel de infracţiuni să le furnizeze organelor judiciare.

În acest sens, Curtea Constituţională a arătat pe calea Deciziei nr. 633 din 12.10.2018, la parag. 780 că "legiuitorul condiţionează aplicarea tratamentului sancţionator mai blând de conduita responsabilă, cooperantă, adoptată în scopul realizării interesului general al societăţii în descoperirea şi pedepsirea faptelor penale. Aşadar, legiuitorul vine să gratifice un comportament care valorizează atât interesul public, general, cât şi interesul particular al denunţătorului".

A invocat considerentele din decizia evocată anterior pentru a evidenţia scopul configurării de către legiuitor a instituţiei stimulării denunţului, în antiteză cu instituţia circumstanţelor atenuante şi cu raţiunea pentru care legiuitorul a limitat pe calea dispoziţiilor art. 76 alin. (3) din C. pen. nr. circumstanţelor atenuante ce pot fi reţinute. Astfel, în situaţia circumstanţelor atenuante, atitudinea pozitivă a persoanei care contribuie în mod activ la înlăturarea consecinţelor propriilor fapte, evidenţiază o formă de conştientizare care permite posibilitatea ca inculpatul să se resocializeze mai uşor. Or, în raport de aceste împrejurări, periculozitatea inculpatului este mult diminuată, iar instanţa apreciază că aplicarea unei pedepse reduse este suficientă ca scopul educativ al pedepsei să fie atins. Aşadar, câtă vreme această împrejurare este indisolubil legată de persoana inculpatului, voinţa legiuitorului de a limita nr. circumstanţelor atenuante este corectă şi a fost exteriorizată în mod expres.

Însă, în privinţa cauzelor de reducere a limitelor de pedeapsă, scopul reglementării acestora nu mai priveşte în mod direct persoana inculpatului, ci vizează în mod primordial informaţiile pe care acesta le poate furniza, creând astfel un mecanism eficient în combaterea unor categorii de infracţiuni. Acesta este şi motivul pentru care, în situaţia cauzelor de reducere a pedepsei, legiuitorul nu a mai reglementat o limitare a efectelor cauzelor de reducere a pedepsei (similară cu limitarea efectelor circumstanţelor atenuante), tocmai pentru a încuraja persoanele care posedă astfel de informaţii să le valorifice în cât mai multe dosare.

Or, diferenţa de optică în configurarea cele două instituţii analizate anterior trebuie valorificată în înlăturarea raţionamentului folosit de Curtea de Apel, care a extins aplicabilitatea dispoziţiilor art. 76 alin. (3) din C. pen., folosind în mod nepermis analogia în cadrul altor instituţii. Astfel, cauzele generale de reducere a pedepsei prevăzute de dispoziţiile art. 75 alin. (1) şi (2) din C. pen. reprezintă dispoziţii generale şi sunt expres calificate drept circumstanţe atenuante, în vreme ce cauzele speciale de reducere a pedepselor prevăzute de dispoziţiile art. 15 din Legea 143/2002 şi art. 19 din Legea 682/2002, reprezintă cauze speciale, care sunt reglementate de norme speciale, ce derogă de la norma generală. Mai mult, aplicarea prin analogie a unei norme cuprinse într-o dispoziţie generală, în cadrul unei norme speciale este prohibită de legiuitor.

Dacă voinţa legiuitorului ar fi fost aceea de a interzice cumularea cauzelor speciale de reducere a limitelor de pedeapsă, ar fi enunţat-o în mod expres, aşa cum a făcut-o în situaţia normei generale prevăzute de dispoziţiile art. 76 alin. (3) din C. pen., însă, tocmai raţionamentul pe care 1-a avut în vedere legiuitorul la reglementarea cauzelor speciale de reducere a limitelor de pedeapsă (respectiv de a crea în principal un instrument în combaterea infracţiunilor în legătură cu drogurile), anihilează argumentele evocate de completul de apel, iar condiţiile stabilite în cuprinsul celor două instituţii întăresc convingerea existenţei a două cauze speciale de reducere a pedepsei, reglementate distinct, C. proc. civ. efecte în mod distinct şi care permit cumularea beneficiilor dobândite de denunţător.

În acest context, instanţa de apel era ţinută să reţină şi incidenţa dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, din momentul în care înscrisurile administrate au confirmat incidenţa acesteia. Astfel, atât prin răspunsul dat de DIICOT Serviciul Teritorial Braşov de la dosarul de apel, cât şi prin răspunsul dat de DIICOT Serviciul Teritorial Ploieşti la dosarul de apel, procurorii au confirmat că recurentul A. a colaborat cu aceste unităţi de parchet şi după momentul trimiterii în judecată, şi chiar şi după momentul confirmării incidenţei dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2002. Or, o asemenea conduită ar fi determinat o nouă reducere succesivă a limitelor de pedeapsă întemeiată pe cauza de atenuare a răspunderii penale prevăzută de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002.

În noul mecanism de individualizare, limitele de pedeapsă stabilite între 5 ani şi 12 ani pentru fapta prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, care face obiectul prezentei cauze ar trebui reduse succesiv cu o treime conform dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., apoi cu jumătate în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi cu încă o jumătate în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002. Astfel, reducerile succesive ale limitelor de pedeapsă ar determina individualizarea pedepsei între o şesime - {[(1-l/3):2];2} - din minimul special (adică 10 luni - 60 de luni împărţite la 6) şi o şesime din maximul special (adică 2 ani - 12 ani împărţiţi la 6).

Prin urmare, pedeapsa pe care instanţa o putea aplica pentru fapta prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 ca urmare a aplicării succesive a dispoziţiilor art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., a dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2000 şi a dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 682/2002 trebuia să fie cuprinsă între 10 luni şi 2 ani.

Or, în prezenta cauză, instanţa de apel a dispus condamnarea recurentului A. la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru fapta prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, aplicând în aceste condiţii o pedeapsă peste maximul special redus în condiţiile aplicării succesive obligatorii a cauzelor speciale de reducere a pedepsei.

În concluzie, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) şi a) dispoziţiilor art. 448 alin. (3) din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casaţie, casarea Deciziei penale nr. 730/2021 din data de 31.05.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, şi trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Bucureşti în considerarea împrejurării că Sentinţa penală nr. 1520/F din 23.12.2020 a Tribunalului Bucureşti este afectată de aceeaşi încălcare a legii ca şi decizia recurată.

Complementar, a solicitat ca, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (4) din C. proc. pen., să se dispună asupra libertăţii inculpatului, adoptând măsura preventivă a controlului judiciar sau, în subsidiar, a arestului la domiciliu.

Prin încheierea din data de 23 noiembrie 2021, Înalta Curte în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 730/A din data de 31 mai 2021 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

A respins cererea de suspendare a executării deciziei recurate formulată de inculpatul A.

Analizând recursul în casaţie formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară a recursului în casaţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică, în condiţiile legii, conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalităţii, pe de o parte, şi principiul respectării autorităţii de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casaţie permite cenzurarea legalităţii unei categorii limitate de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres reglementate de legea procesual penală. Pe calea recursului în casaţie nu se poate invoca şi, corespunzător, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante şi le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Prin urmare, recursul în casaţie nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator şi să reţină o stare de fapt diferită de cea descrisă şi valorificată în hotărârea atacată.

Concluzia este aceeaşi nu doar prin raportare la chestiunile faptice aflate la baza raportului penal de conflict, ci şi a celor care definesc o anumită conduită procesuală a inculpatului, atunci când aceasta din urmă poate avea consecinţe în planul tratamentului sancţionator.

Este cazul manifestării de voinţă a recurentului inculpat A. intervenită pe parcursul procesului penal, orientată spre obţinerea unui tratament sancţionator mai blând, manifestare al cărei conţinut obiectiv nu ar putea fi reinterpretat pe calea recursului în casaţie, în unicul scop de a da acestuia efecte juridice opuse celor reţinute prin hotărârea definitivă, fie în sensul înlăturării unui beneficiu deja recunoscut, fie dimpotrivă, al recunoaşterii acestuia direct pe calea recursului în casaţie.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că unica critică formulată de recurentul inculpat A. în recurs în casaţie vizează faptul că instanţa de apel a dat eficienţă doar dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 143/2002, fără a reţine şi cauza legală de reducere prevăzută de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002, apreciind că, în cauză colaborarea cu organele judiciare în sensul identificării şi tragerii la răspundere penală a altor persoane nu poate fi valorificată decât o singură dată în procesul de individualizare.

Înalta Curte apreciază că această critică nu aduce în discuţie veritabile aspecte de nelegalitate a pedepsei, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., referitor la aplicarea unor pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

În acest sens, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 19 din Legea nr. 682/2002, "persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1 şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege."

Acest text de lege, declarat parţial neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 67/2015 (publicată în M. Of. nr. 185 din 18.03.2015) instituie o cauză legală de reducere a limitelor de pedeapsă, care are efect direct asupra procesului judiciar de individualizare a pedepsei.

Statuând asupra instituţiei juridice prevăzută de art. 19 din Legea nr. 682/2002, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 3/2018, a stabilit că aceasta are natura juridică a unei cauze legale speciale de reducere a pedepsei, cu caracter personal, a cărei aplicabilitate este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a unor cerinţe referitoare la: calitatea persoanei care o invocă, conduita procesuală pe care trebuie să o adopte aceasta şi stadiul cauzei în care se urmăreşte producerea efectelor atenuante de pedeapsă.

În consecinţă, reţinerea sau nu a cauzei legale de reducere a pedepsei prevăzute de art. 19 din Legea nr. 682/2002 constituie o chestiune de apreciere a instanţei de fond/apel, aceasta fiind singura în măsură să stabilească dacă, în contextul concret al unei cauze, un inculpat a denunţat şi a facilitat sau nu identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni.

Raportat la această constatare, Înalta Curte notează că, prin prezentul demers judiciar, recurentul inculpat A. nu urmăreşte să supună cenzurii instanţei de recurs în casaţie legalitatea pedepsei ce i-a fost aplicată, cu titlu definitiv, în cauză, prin raportare la particularităţile faptice reţinute prin decizia recurată, ci tinde la o reevaluare a însuşi conţinutului acestor particularităţi şi a interpretării date lor, în scopul recunoaşterii unor efecte juridice diferite asupra tratamentului sancţionator.

Sub acest aspect se impune a se observa că, instanţa de apel a cenzurat în mod explicit critica recurentului inculpat referitoare la aplicabilitatea prevederilor art. 19 din Legea nr. 682/2002, concluzionând că "art. 15 din Legea nr. 143/2000 este textul special aplicabil cu prioritate persoanelor care sunt cercetate pentru săvârşirea unei infracţiuni prev. de art. 2-9 din Legea nr. 143/2000. La fel cum formularea mai multor denunţuri care s-ar încadra în textul art. 15 din Legea nr. 143/2000 nu poate avea efectul unor înjumătăţiri succesive ale limitelor de pedeapsă, a opinat că nici formularea separată a unui denunţ ce s-ar încadra în dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 nu poate duce la reţinerea suplimentară a acestei cauze de reducere a pedepsei alături de art. 15 din Legea nr. 143/2000. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie încă din anul 2004, prin Decizia nr. 545 din 29 ianuarie 2004".

Or, dacă argumentaţia asupra acestei chestiuni, reţinută, cu titlu definitiv, de către instanţa de apel, este sau nu conformă cu datele concrete ale cauzei, constituie un aspect nu poate face obiectul cenzurii în actualul cadru procesual.

A solicita Înaltei Curţi, pe calea recursului în casaţie, să cenzureze fundamentul faptic al concluziilor instanţei de apel sub aspectul criticat echivalează cu a supune unei noi judecăţi nu legalitatea pedepsei aplicate recurentului, prin raportare la datele particulare ale speţei, ci înseşi datele în discuţie, ceea ce excede scopului şi obiectului recursului în casaţie, astfel cum sunt reglementate prin art. 433 şi 447 C. proc. pen.

Aşa cum s-a argumentat în precedent, limitarea obiectului judecăţii în recurs în casaţie la cazurile strict prevăzute de lege înseamnă că nu orice presupusă încălcare a legii procesual-penale sau a legii substanţiale constituie temei pentru a casa hotărârea recurată, ci numai acelea care corespund, în mod real, unuia dintre cazurile de casare prevăzute de lege.

Instanţa de casare nu judecă procesul propriu-zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic fapta penală, ci verifică exclusiv dacă, din punct de vedere al dreptului, hotărârea atacată este corespunzătoare.

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, motivul de recurs în casaţie prevăzut în art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. nu permite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cenzureze reţinerea sau nereţinerea unei cauze de reducere a pedepsei prin hotărârea definitivă de condamnare, ci numai dacă pedeapsa aplicată se situează în limitele rezultate ca efect al incidenţei unei cauze de reducere a pedepsei, în ipoteza în care prin hotărârea definitivă de condamnare a fost reţinută o astfel de cauză.

Distinct de aceste argumente, Înalta Curte constată că pedepsele aplicate recurentului inculpat A., de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. şi pedeapsa de 3 luni închisoare pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept prevăzută de art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 republicată cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 41 alin. (1) C. pen., art. 15 din Legea nr. 143/2000, art. 396 alin. (10) C. proc. pen. se situează în limitele legale.

Pentru aceste considerente, constatând că aspectele invocate de recurentul inculpat A. în recurs în casaţie nu reprezintă, în fapt, împrejurări referitoare la aplicarea pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, astfel că acestea nu se circumscriu cazului invocat, prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., sau vreunui alt caz de casare expres şi limitativ prevăzut de lege, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 730/A din data de 31 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 730/A din data de 31 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat B., în sumă de 628 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 01 februarie 2022.

GGC - ED