Revision based on new evidence versus new facts: inadmissible in principle where evidence reargues established facts

Asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 91/PI/14.04.2021 pronunţată în Dosarul nr. x/2021 de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, în baza art. 459 alin. (5) rap. la art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., s-a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A., aflat în executarea pedepsei privative de libertate în Penitenciarul Oradea, împotriva Sentinţei penale nr. 194/13.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 22.01.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., revizuentul a fost obligat la plata sumei 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunţa această soluţie, s-a reţinut că, prin cererea introdusă şi înregistrată pe rolul instanţei la data de 02.02.2021, condamnatul A. a solicitat revizuirea Sentinţei penale nr. 194/P1 din 13.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în Dosarul nr. x/2014, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din data de 22.01.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în dosarul penal nr. x/2018

În motivarea cererii, în esenţă, referitor la admisibilitate, s-a arătat că cererea este declarată în termen, în raport de cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., fiind îndeplinite cerinţele art. 459 alin. (1) lit. a) rap. la art. 455 alin. (1) lit. a) şi art. 457 din C. proc. pen.

Cererea de revizuire îndeplineşte şi exigenţele art. 459 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., fiind motivată şi susţinută de mijloace de probă noi, care nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei.

De asemenea, cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. - s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză, sens în care este îndeplinită şi condiţia prev. de art. 459 alin. (3) lit. c) din C. proc. pen.

Totodată, cererea îndeplineşte condiţia prev. de art. 459 alin. (3) lit. d) din C. proc. pen., întrucât în cauză nu a mai fost formulată vreo cerere de revizuire.

S-a mai arătat, sub aspectul condiţiei prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., că faptele şi mijloacele de probă conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea, întrucât dovedesc neîndoielnic o altă stare de fapt decât cea reţinută de instanţă şi netemeinicia soluţiilor de condamnare pronunţate în cauză.

În mod succint, apărarea a precizat că este în măsură să dovedească, pe baza probelor noi, care nu au fost la dosar şi nu au fost cunoscute de instanţe, că procurorul B. nu a emis şi predat rechizitoriul în dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, faptele reproşate revizuentului neexistând.

Cu privire la acuzaţia de şantaj, s-a menţionat că probele noi dovedesc indubitabil că C. nu a fost constrânsă, nu s-a simţit constrânsă şi nu a acţionat sub imperiul vreunei stări de temere ori ca urmare a unor constrângeri, dimpotrivă, atitudinea sa reală, dovedită prin noile probe, reflectă un comportament nealterat în modul de restituire al sumei de bani către revizuent şi fără vreo legătură cu atitudinea sa, o libertate psihică neîngrădită în a acţiona după propria voinţă, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Acuzaţia de şantaj

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, apărarea a intrat în posesia următoarelor mijloace de probă noi, care nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei, respectiv: urma dosarului nr. x/2013 - acesta conţine, cu predilecţie, note de redare ale interceptărilor telefonice, ambientale şi activităţi de localizare şi filaj, înregistrări telefonice cuprinse în traficul integral al supravegherii tehnice dispusă în cauza nr. x/2013, transcrise, în parte, de apărare. În posesia apărării există doar o mică parte a traficului integral, obţinut la data de 20.10.2020 şi are ca început perioada 08.05.2014, suport optic conţinând redarea interceptărilor de mai sus şi fişierele aferente din trafic; suporţi optici conţinând traficul integral, astfel cum a fost obţinut de apărare la 20.10.2020, înscris intitulat "notă" care conţine interceptarea dintre C. şi D. din 17.06.2014 care nu a fost redată la dosar într-un proces-verbal şi nici nu a fost cunoscută în cauză, fiind obţinută din Dosarul nr. x/P/2018 al PICCJ-SIIJ ca urmare a ataşării urmei dosarului nr. x/2013; alte note de redare obţinute din Dosarul nr. x/2018 al PICCJ-SIIJ ca urmare a ataşării urmei dosarului nr. x/2013; declaraţie autentică E., declaraţie F. în Dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul PICCJ-SIIJ - a fost depusă la dosar, dar respinsă ca probă de instanţa de apel, declaraţie G. în Dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul PICCJ-SIIJ - a fost depusă la dosar, dar respinsă ca probă de instanţa de apel, declaraţie H. în Dosarul nr. x/2018 aflat pe rolul PICCJ-SIIJ - a fost depusă la dosar, dar respinsă ca probă de instanţa de apel, Sentinţa civilă nr. 7981/2017 a Judecătoriei Oradea şi Decizia civilă nr. 858/2018 a Tribunalului Bihor, înregistrare audio între revizuent, H. şi I.

Dosarul nr. x/2018 al PICCJ- SIIJ, în care se efectuează cercetări privind modul nelegal, abuziv în care a fost instrumentat Dosarul nr. x/2013 în care a fost cercetat, arestat şi trimis în judecată revizuentul, conţine şi urma dosarului menţionat - x/2013

După ce a intervenit condamnarea, au fost puse la dispoziţia apărării revizuentului materiale din dosarul urmă, cu o importanţă covârşitoare în dovedirea netemeiniciei hotărârii de condamnare.

Revizuentul a fost supravegheat tehnic în perioada octombrie - decembrie 2013 şi februarie- august 2014, între măsurile dispuse şi puse în aplicare fiind şi cele de supraveghere în mediu ambiental, de monitorizare şi localizare.

În acest context, printre materialele obţinute se regăsesc şi documente care atestă monitorizarea, supravegherea în mediu ambiental, întâlnirile şi discuţiile purtate de revizuent cu anumite persoane, locul unde au fost realizate (inclusiv întâlniri cu poliţişti, prieteni, persoane care nu aveau nicio legătură cu pretinsele fapte cercetate), fiind redate în note toate aceste activităţi.

Faptul nou rezultat din aceste scripte este că nu există niciun material care să ateste pretinse deplasări ale revizuentului la spălătoria auto deţinută de C., unde conform susţinerilor acesteia - reţinute ca stări de fapt în hotărârea de condamnare - ar fi avut loc în mod repetat acele pretinse discuţii şi ameninţări.

Aceste împrejurări noi, confirmă că, în realitate, cele relatate de C. şi reţinute ca stare de fapt în cauză nu au avut loc întrucât, dacă ar fi existat, ar fi fost redate şi valorificate ca probe în cauză, ori, în cel mai rău caz, s-ar fi regăsit la urma dosarului redate ca note.

În context, merită subliniat şi faptul că atitudinea pretinsei persoane vătămate este în consens cu lipsa deplasărilor la spălătorie a revizuentului, fapt care rezultă chiar dintr-o discuţie aflată la dosar, în care C. îl roagă pe revizuent să meargă la spălătorie, spunându-i în acelaşi timp că nu a mai fost de mult.

Aceste împrejurări infirmă starea de fapt reţinută cu privire la deplasările la spălătorie ale revizuentului, context în care ar fi exercitat pretinse constrângeri, în esenţă, neexistând note ori alte date rezultate din supravegherea tehnică la urma dosarului nr. x/2013

Pe de altă parte, C. a fost supusă aceloraşi măsuri de supraveghere tehnică în perioada iunie- august 2014, nici din acestea nerezultând vreo probă care să ateste întâlniri şi discuţii la spălătoria auto ori discuţii ambientale în acest loc.

Urma dosarului nr. x/2013, prin probele noi care le conţine, infirmă categoric şi existenţa vreunei discuţii (telefonice şi ambientale) ori acţiune surprinsă prin localizare, filaj la nivelul lunilor decembrie 2013 şi februarie 2014 - perioade reţinute în acuzare ca "infracţionale".

În fine, este de o gravitate însemnată împrejurarea că atât în sesizarea din oficiu, cât şi în actele subsecvente s-a reţinut ca stare de fapt, pretinsa ieşire din spălătorie a revizuentului care ar fi avut asupra sa un plic de culoare albă. Această stare de fapt nu este validată de absolut nicio probă rezultată din mica parte a traficului integral aflat la dispoziţia apărării, rezultat din urma dosarului nr. x/2013 şi nici aflat la dosar vreodată. Rezultă astfel un fapt nou, că a fost construită o acuzaţie pe o situaţie inexistentă.

În esenţă, urma dosarului x/2013 permite reţinerea următoarelor fapte şi împrejurări noi: nu există niciun script care să ateste deplasări şi discuţii ale revizuentului la spălătoria persoanei vătămate în perioada octombrie- decembrie 2013 şi februarie- august 2014, pe cale de consecinţă, nu au existat ameninţări şi constrângeri în acest mod; felul în care acuzaţia a fost iniţial construită nu are niciun corespondent în realitate, nu a existat nicio împrejurare în care revizuentul să părăsească spălătoria auto a persoanei vătămate cu un plic alb în mână, nu a existat nicio notă în care să fie consemnat un atare fapt, acesta fiind pur şi simplu inventat.

Pe tot parcursul procesului penal apărării i-a fost refuzat dreptul de acces la traficul integral rezultat din supravegherea tehnică. Acesta a fost înaintat PICCJ - SIIJ la Dosarul nr. x/2018, dar solicitarea apărării de a-i fi pus la dispoziţie a fost respinsă (ordonanţa din 04.01.2021, plângere împotriva ordonanţei - nesoluţionată până în prezent).

La data de 20.10.2020, apărarea a intrat în posesia unei mici părţi a traficului integral al convorbirilor interceptate în Dosarul nr. x/2013.

Aceste interceptări constituie probe noi şi dovedesc indubitabil modul real de percepţie şi de comportare în relaţia cu revizuentul a persoanei vătămate, diametral opus stării de fapt reţinută în hotărârea de condamnare.

Mai mult decât atât, convorbirile din traficul integral obţinut de apărare infirmă pretinsele ameninţări declarate de C. cu ocazia audierilor sale în proces (declaraţie UP -"nu îmi trebuiesc banii tăi, dar de tine o să am eu grijă", declaraţie ICCJ - "o să am de a face cu el dacă nu îi dau banii pentru că este persoană publică"). Acestea au fost singurele ameninţări pe care C. le-a declarat că i-ar fi fost proferate telefonic de revizuent, faptul nou fiind evident: nu există nicio asemenea discuţie cu un atare conţinut.

În acelaşi timp, interceptările în discuţie evocă faptul că nu au existat constrângeri, stare de temere, însă C. a urmărit pe tot parcursul procesului penal să producă probe nereale pentru a sprijini o acuzaţie inexistentă.

Conţinutul interceptărilor cu deosebită relevanţă în cauză, probe noi, nu au fost niciodată redate în cauză de către organele judiciare, administrate de instanţe şi nu au fost puse la dispoziţia apărării în nicio fază a procesului penal, deşi au fost solicitate. Acestea reflectă adevărul şi determină în mod vădit netemeinicia hotărârii de condamnare.

Primele două discuţii sunt purtate între revizuent şi C. la 08.05.2014 şi 12.05.2014. Prin împrejurările pe care le relevă, cele două interceptări atestă fapte esenţiale, contrare celor reţinute în hotărârea de condamnare care impun constatarea netemeiniciei hotărârii, astfel:

Doar C. a fost cea care a stabilit modalitatea de restituire a banilor împrumutaţi, ea a fost cea care a avut iniţiativa şi a arătat că va restitui împrumutul într-o singură tranşă fără vreo acţiune de determinare din partea revizuentului (după ce prealabil tot ea, în 06.04.2014 a stabilit că va remite suma de bani în tranşe; se impune precizarea că interceptarea din 06.04.2014 depusă de apărare la dosar nu a fost niciodată analizată de instanţe).

Împrumutul a fost acordat pentru o perioadă de două săptămâni, nu cum s-a reţinut şi afirmat că nu ar fi fost stabilită o dată de restituire.

C. admite că împrumutul este foarte vechi (5 ani) şi că îl va restitui prieteneşte aşa cum l-a şi primit. Fie şi numai această împrejurare nouă exclude orice formă de constrângere, deosebit de relevantă fiind afirmaţia "da şi o cafea bei la noi ! Aşa ţi-i dau numa!", probă nouă, care este absolut potrivnică unei persoane şantajate.

Tot C. este cea care iniţia apelurile către revizuent şi conducea discuţia, adresându-i-se la persoana a II-a singular, fiind cea care impunea ziua şi ora restituirii.

Discuţia din 12.05.2014 atestă, contrar a ceea ce a stabilit la 08.05.2014, o nouă amânare, dar cu o altfel de justificare. Practic, C. a fixat fără nicio intervenţie ori acţiune a revizuentului modul de restituire.

În fine, pasajul "LM - ... pentru ultima dată îţi spun A., te rog. A. - Nu-mi spune nimic, de fiecare dată o faci pentru ultima dată. LM - Nu! Stai un picuţ ... stai numa un pic ... acuma pentru ultima dată te rog, te implor! Jur! Luni la ora 10 jumate îţi dau banii, că la 10 se duc la notar. La 10 jumate am banii şi ţi-i dau. Deci luni la 10 jumate îţi dau banii toţi. A. - Aşa mi-ai zis şi acu o lună de zile ..." denotă antecedenţa C. în conduite similare, acelaşi comportament indiferent faţă de persoana şi calitatea revizuentului.

Aceste împrejurări noi, denotă conduita reală a C., o conduită grefată pe o libertate psihică neîngrădită, lipsită de orice temere. Modul de comportare reflectă inexistenţa vreunei constrângeri. A procedat întocmai cum a dorit, din proprie iniţiativă a stabilit modalitatea de restituire a banilor, a revenit şi a amânat atât modul cât şi restituirea sumei de bani fără nicio reţinere, fiind fără echivoc că nu a fost constrânsă şi nu s-a aflat sub vreo stare de temere, acţionând în totală desconsiderare faţă de revizuent.

Aceste două interceptări, infirmă în acelaşi timp starea de fapt reţinută de instanţă că revizuentul ar fi exercitat constrângeri pentru ca C. să restituie banii într-o singură tranşă, în realitate C. fiind cea care dorea restituirea banilor într-o singură tranşă, după ce în prealabil (luna aprilie 2014) a stabilit ca va restitui în tranşe.

La data de 17.06.2014 şi 23.07.2014 au loc două discuţii între C. şi J. (fiul persoanei vătămate fiind poliţist). Interceptările relevă atitudinea C. faţă de un ofiţer de poliţie - persoană publică (expresia favorită a acesteia în declaraţii) pe fondul unui dosar penal în care era cercetată pentru evaziune fiscală în perioada de referinţă, ca fiind un handicapat şi îi aducea injurii. Confirmă şi atitudinea fiului său, subofiţer de poliţie, la adresa ofiţerului K., în mod similar revizuentului după cum se va arăta prin interceptările infra.

În concluzie, C. şi fiul său îşi permiteau să arate dispreţ, desconsiderare faţă de un ofiţer de poliţie cunoscând că sunt interceptaţi (fapt confirmat de interceptarea nouă 02.07.2014), arătând că se poziţionau deasupra tuturor fără nicio temere faţă de un funcţionar public, aceeaşi atitudine având-o şi faţă de revizuent.

La data de 17.06.2014, are loc o discuţie între C. şi martorul D. (şoferul de la parchet al revizuentului) notă de redare care nu a fost depusă la dosar, cu atât mai puţin analizată vreodată.

Prima discuţia, ca probă nouă, relevă că C., în plină perioadă de referinţă pentru pretinsele constrângeri, era cea care contacta pentru a amâna din nou restituirea banilor, stabilea când remite, a fost cea care fixa/impunea ritmicitatea şi data restituirii.

În individualitatea sa, interceptarea arată că C. proceda cu martorul întocmai ca şi cu revizuentul, fiind lipsită de temere. Practic, modul de comportare al persoanei vătămate cu martorul D. este identic cu cel avut faţă de revizuent astfel cum s-a analizat la interceptările din 08.05.2014 şi 12.05.2014.

Reacţiile martorului D. la solicitările impuse de C., dovedesc că atât acesta, cât implicit revizuentul, se conformau întocmai, restituirile sumelor de bani având loc doar după voinţa persoanei vătămate.

Exclusiv pentru a arăta cum aceste probe noi infirmă starea de fapt reţinută în cauză, s-a făcut şi precizarea că împrejurările noi rezultate din această discuţie, privite în cronologia actelor dosarului relevă şi că: în ziua de vineri, 20.06.2014, zi fixată de C. pentru restituire, obligaţia nu este respectată (fapt rezultat prin raportare la agenda personală); că apelativul "prostu lu Popa" este atribuit martorului D. (cronologia discuţiilor dintre C. şi L. din 16.06.2014 şi prezenta).

Cea de-a doua discuţie dovedeşte fără echivoc conformarea revizuentului la solicitările de amânare ale C.

În concluzie, şi aceste probe noi confirmă că nu a existat libertate psihică alterată a persoanei vătămate. S-a comportat exact cum a dorit, mod de comportare aflat în afara oricărei legături de cauzalitate cu pretinsele constrângeri reţinute. Modul în care era perceput atât martorul D., cât şi revizuentul, întăresc, în opinia apărării, faptul rezultat din probele noi.

Din prima parte a discuţiei telefonice reiese atitudinea C. faţă de anumite încălcări ale legii chiar ale fiului său, subofiţerul de poliţie J. Pe lângă expresiile folosite la adresa persoanei lezate, îl îndeamnă la formularea de reclamaţii la adresa tuturor de pe urma cărora, tocmai fiul său, care nu respectă legea, să se aleagă cu beneficii.

În acelaşi timp, din discuţie rezultă nu doar lipsa de temere faţă de autorităţi, ci şi faptul că nu aveau nicio reţinere să intervină, lăsând de înţeles că au cunoştinţe pentru astfel de situaţii.

Cea de-a doua parte a discuţiei probează indubitabil că C. nu a perceput din partea niciunei persoane afirmaţiile care i-ar fi fost adresate ca ameninţări care să-i fi provocat temere, interceptarea fiind deosebit de relevantă sub aspectul situaţiei revizuentului întrucât sunt folosite exact aceleaşi expresii pe care le-a declarat că le-a perceput ca ameninţări din partea revizuentului, dar faţă de care afirmă că nu le bagă în seamă şi râde pe seama lor.

Discuţia probează, la modul cel mai concret şi direct, următoarele împrejurări noi care infirmă situaţia de fapt reţinută în cauză: pentru C. revizuentul era un handicapat, precum ofiţerul de poliţie care o cerceta, ceea ce relevă că, persoana şi, cu atât mai puţin, calitatea sa ar fi avut vreo importanţă în modul de percepere subiectivă şi obiectivă a solicitărilor de restituire a împrumutului ca fiind constrângere şi impunând teamă.

În acelaşi timp, atât C., cât şi fiul ei sunt afectaţi de atitudinea revizuentului de a nu îi acorda atenţie (nu îl saluta) lui J. atunci când se întâlneau accidental. Faptul este în completă opoziţie cu ameninţările şi constrângerile la care C. era pretins supusă de revizuent tocmai în acea perioadă, întrucât o persoană şantajată nu pretinde atenţie faţă de familia sa din partea pretinsului autor!

Conţinutul discuţiei arată cu certitudine că C. şi fiul său J. cunoşteau de existenţa unui dosar penal pe rolul DNA-ST Oradea cu privire la revizuent, fiind evocată şi eventuala implicare a fiului persoanei vătămate în cauză. Acest fapt nou a constituit cadrul în care C. a trecut la producerea de probe, provocarea revizuentului, în scopul de a genera ameninţări sau alte acţiuni prin care să îşi creeze poziţia de victimă a unui presupus şantaj.

Folosirea acestui limbaj la adresa revizuentului nu derivă din ameninţări ori constrângeri, ci tocmai din faptul că revizuentul nu i-a acordat atenţie lui J. atunci când s-au întâlnit accidental.

Cert este că acest limbaj este absolut nefiresc unei persoane şantajate în legătură cu persoana care o constrânge/ameninţă.

În concluzie, orice fapt ori calitate ţinând de persoana revizuentului îi era indiferent persoanei vătămate şi familiei sale, revizuentul fiind un handicapat privit cu dispreţ pentru lipsa de atenţie acordată lui J., nicidecum prim procurorul care prin repetate ameninţări i-ar fi provocat teamă persoanei vătămate, sub imperiul căreia ar fi restituit banii.

La data de 28.07.2014 are loc o discuţie între C. şi L. (soţul acesteia), după o conversaţie cu revizuentul. Interceptarea probează faptul nou, că soţii Lozincă au avut o înţelegere, pe fondul cunoaşterii existenţei dosarului penal, în a-l provoca pe revizuent cu scopul de a genera ameninţări astfel încât să îşi creeze poziţia de victime ale unui presupus şantaj.

Practic, după acel moment (02.07.2014), atitudinea de a proceda la repetate amânări şi a găsi diferite scuze pentru a nu restitui banii în mod eşalonat, astfel cum chiar C. a stabilit, a fost accentuată şi premeditată, a avut scopul de a provoca revizuentul, ceea ce nu au reuşit. În acest sens, C. nu a mai restituit sume de bani (ultima remitere 07.07.2014), doar a sunat pentru a comunica zile şi ore în care urma să restituie banii, doar pentru ca, ulterior, tot ea să amâne repetat restituirile, în acest mod căutând să producă probe nereale în susţinerea pretinsului şantaj.

În acelaşi timp, acest fapt nou relevă indubitabil modul real în care C. îl percepea pe revizuent şi lipsa oricărei stări de temere.

Alte interceptări din traficul integral (aflate pe suportul optic anexat) probează o sumedenie de datorii ale persoanei vătămate către diferite persoane ori instituţii, purtând discuţii cu executori judecătoreşti, funcţionari bancari, persoane fizice cunoscute ca oferind cu titlu de împrumut bani, faţă de care, modul de comportare al persoanei vătămate relevă atât amânări repetate sub diferite pretexte şi minciuni, dar şi reacţii prompte de plată faţă de limbajul interlocutorilor. În acest limite, modul de comportare, conduita C. faţă de revizuent exclude sub toate aspectele pretinsul şantaj.

Împrejurările care rezultă din aceste probe noi constau şi în aceea că pentru C. acest mod de comportare era un modus vivendi, care nu i-a alterat conduita în niciun fel, indiferent de calitatea persoanelor, cuantumul datoriilor, modul de restituire şi modul în care îi erau solicitaţi banii.

Acest fapt relevă că restituirea împrumutului faţă de revizuent era o situaţie firească, pe care o avea faţă de mult mai multe persoane, dar în realitate nesemnificativă cât timp a acordat prioritate celor care nu o "şantajau".

În fine, noile interceptări relevă şi faptul că J. şi chestorul de poliţie H. (naşul revizuentului şi al fiului persoanei vătămate) erau persoanele cele mai apropiate de C., cărora li se destăinuia cu privire la toate situaţiile în care se afla, solicita sprijinul pentru problemele mai dificile, mai ales chestorului H., în perioada de referinţă pentru acuzaţie.

Cert este că, în nicio interceptare, C. nu i se plânge vreunuia dintre ei că ar fi fost supusă unor constrângeri, ameninţări din partea lui A., nici măcar că ar fi discutat cu acesta, implicit nu le-a cerut vreun sprijin sub acest aspect, neavând pentru ce.

C. a avut discuţii zilnice şi repetate cu fiul său căruia îi relata absolut tot ce se întâmpla la spălătorie, cu cine a interacţionat, dacă era important. Niciodată nu i-a comunicat că ar fi discutat cu revizuentul sau că acesta ar fi fost la spălătorie, ceea ce exclude încă o dată starea de fapt reţinută cu privire la deplasările la spălătorie pentru a profera pretinsele ameninţări.

Faptele noi sunt dublate de discuţii şi note de redare.

În data de 30.06.2014, există discuţii între C. şi J. în care cei doi discută despre necesitatea şi urgenţa de a vorbi cu H. (întrucât clădirea unde funcţiona spălătoria a fost adjudecată la licitaţie). Printre acestea este surprins şi faptul că revizuentul a fost văzut împreună cu H. în acea zi.

Consecutiv, C. îl sună pe revizuent pentru a-i spune martorului D. să se deplaseze după bani.

Cronologia acestor interceptări relevă fără putinţă de tăgadă că nu a existat nimic, nu a existat niciun şantaj. În mod cert, tipologia unei persoane, precum a C., ar fi determinat o reacţie firească din partea acesteia prin relatarea fiului ei a unor constrângeri şi ameninţări din partea revizuentului, ceea ce nu se întâmplă. Restituirea împrumutului era un fapt nesemnificativ pentru C., deşi, în prealabil, discutase atât cu fiul, cât şi cu H., remiterea sumei are loc fără a fi măcar pomenit în discuţiile cu aceştia, cu atât mai puţin vreo legătură cu pretinse constrângeri ori calităţi ale revizuentului, astfel cum netemeinic s-a reţinut.

Întrucât producerea de probe nereale prin acţiunile de provocare telefonică nu au reuşit, C. a procedat la atestarea, în mod fictiv, a restituirii sumelor de bani în agenda personală, mai precis a situaţiei centralizate a restituirilor avută în vedere de instanţe.

Constituie împrejurare nouă falsificarea filei 225 a agendei personale de către C., filă care evidenţiază teoretic remiterea tranşelor de bani către M.

Caracterul nereal al acestui script rezultă din declaraţia autentică a numitei E. (probă nouă) care afirmă că nu a primit nicio sumă de bani de la numita C. în anul 2014.

La aceeaşi concluzie se ajunge şi confruntând conţinutul agendei cu fila x a acesteia. În esenţă, filele din zilele calendaristice raportat la situaţia centralizată de la fila x reflectă că ar fi existat restituiri în zilele de 10.01.2014, 17.01.2014, 24.01.2014, 07.02.2014 şi 21.03.2014 în cuantum de 100 RON către E., fapt negat de aceasta prin proba nouă - declaraţia autentică. Conţinutul agendei arată şi că nu au existat pretinsele restituiri în datele de 01.03.2014, 08.03.2014. La fila x însă, sumele sunt dublate, 200 RON, şi includ toate datele.

În realitate, restituirile din 10.01.2014, 17.01.2014, 24.01.2014, 07.02.2014, 21.03.2014, 01.03.2014 şi 08.03.2014 către E. sunt consemnate în fals, nu au existat, fapt ce rezultă din proba nouă.

De altfel, în nicio discuţie purtată între C. şi fiul său (zilnice şi numeroase), astfel cum au fost prezentate, în care era discutat orice amănunt din viaţa lor, nu se face referire la revizuent, restituirea împrumutului către acesta, cu atât mai puţin constrângeri, ameninţări, temeri. În acelaşi timp, în nicio discuţie dintre C. şi revizuent aceasta nu afirmă că i-ar fi restituit sume de bani fostei soţii a revizuentului, E.

Discuţia din 02.07.2014, ca probă nouă, relevă că acesta a fost momentul în care C., cunoscând că revizuentul este vizat de un dosar penal, iar ea interceptată, a procedat la producerea probelor nereale. Faptul nou este că, după data de 07.07.2014, aceasta nu a mai restituit nicio sumă de bani, dar a procedat la consemnarea restituirii unei tranşe din împrumut în data de 18.07.2014 de 500 RON nereal. Producerea acestei probe nereale, ca fapt nou, rezultă din comparaţia filei 225 unde se atestă remiterea şi fila x agendă unde restituirea către A. este înlăturată prin barare, la fel cum este faţă de alte persoane întrucât nu a avut încasări. Că nu s-a remis această sumă şi a fost trecută în fals ca restituită rezultă şi din interceptarea din 28.07.2014 dintre revizuent şi C. "mă, deja o trecut două săptămâni", "două-trei săptămâni".

Fie şi numai această împrejurare de consemnare a restituirii unei tranşe în 18.07.2014, cunoscând că revizuentul este cercetat şi C. interceptată, atestă fără dubiu că C. a ticluit evidenţa centralizată de la fila x din agenda personală pentru a o folosi în dovedirea acuzaţiei. Este exclus ca o persoană vizată într-un dosar penal, indiferent de calitate, să procedeze de o asemenea manieră, cu excepţia cazului în care are un scop bine determinat - de a produce probe nereale.

Noile probe relevă că C. a redus datoria fără a remite în fapt banii, în acest mod înşelându-l practic pe revizuent, care nu avea o evidenţă a sumelor restituite.

Deşi se pretindea şantajată, acest fapt denotă că nu a avut nicio temere nici de calitatea revizuentului, nici de pretinsele constrângeri. În esenţă, conduita persoanei vătămate este în completă antiteză cu percepţia ei declarată, obiectivă şi subiectivă, în raport de conduita de a restitui suma de bani sub imperiul temerii care i-a fost creată.

În realitate, C. nu a avut nicio temere în a efectua menţiuni nereale care să ateste restituirea de tranşe din datorie, dar a pretins că modul de comportare al revizuentului ar fi pus-o într-o atare situaţie, aspect vădit netemeinic.

Cert este că o persoană care ar fi şantajată de prim-procurorul judeţului nu ar face falsuri în agendă să scape de datorie astfel, ci ar restitui suma datorată.

C. a pus pe seama revizuentului controalele la care ar fi fost supusă societatea SC N. SRL, administrată de aceasta.

În realitate, faptele şi împrejurările care se desprind din probele noi, relevă cu totul altceva. La 08.11.2012 angajaţi ai primăriei mun. Oradea au efectuat un control la societatea persoanei vătămate, la 09.11.2012 fiind sancţionată contravenţional cu suma de 3000 RON pentru că a efectuat lucrări de construcţie cu nerespectarea proiectului autorizat, sens în care s-a dispus sistarea lucrărilor şi intrarea în legalitate, stabilindu-se termen 15.12.2013.

Pentru că dispoziţiile nu au fost respectate, la 20.12.2013 a fost efectuat un nou control, practic în perioada de referinţă pentru şantaj.

C. nu a efectuat niciodată demersurile de intrare în legalitate, fapt constatat prin Sentinţa civilă nr. 7981/2017 a Judecătoriei Oradea şi Decizia nr. 858/2018 a Tribunalului Bihor. Niciodată nu a achitat amenda contravenţională la care a fost obligată.

Faptul nou indicat supra, dovedit prin Sentinţa civilă nr. 7981/2017, este că aceste controale au fost fie determinate de conduita persoanei vătămate, fie cunoscute de C., ceea ce exclude orice asociere a controalelor cu persoana revizuentului şi care să îi fi provocat teamă.

În registrul unic de control nu sunt evidenţiate controalele din 2012 şi, astfel, împrejurarea nu a fost cunoscută. Pe cale de consecinţă, temerea de controale susţinută de C. este falsă, în realitate aceasta nu s-a temut de controale, a dovedit perseverenţă în încălcarea legii, nu a făcut niciun demers de intrare în legalitate tocmai pentru a înlătura sancţiunile pecuniare-amenzile contravenţionale de care îi era atât de "frică", în realitate fiind indiferentă faţă de acestea.

De asemenea, C. a omis cu bună-ştiinţă să afirme aceste împrejurări în declaraţii doar pentru a susţine acuzaţia cu împrejurări nereale. În acest mod, a reuşit să pună doar pe seama intervalului de timp reţinut pentru acuzaţia de şantaj pretinsele controale, deşi din împrejurările noi relevate rezultă că acestea au ori cauză legală ori provocată de nerespectarea legii de către aceasta.

În acest mod, întreaga teză a ameninţărilor cu instituţii de control din partea revizuentului este una inventată, toate controalele de perioada de referinţă fiindu-i cunoscute persoanei vătămate, neavând cum să-i producă teamă.

Reaua-credinţă a persoanei vătămate explică astfel motivul pentru care a asociat subiectiv şi obiectiv controalele de persoana lui A.: pentru a nu se expune şi a se afla adevărul. Acest fapt a fost ascuns de C. doar pentru a se putea asocia, împotriva realităţii, aceste controale şi pretinsa temere cu persoana şi calitatea revizuentului.

De asemenea, interceptările nou descoperite exclud existenţa unor acţiuni de constrângere, ameninţări cu instituţiile de control, exclud orice stare de temere astfel cum a fost reţinută în cauză.

Membrii O. aveau relaţii şi ţineau legătură cu reprezentanţii unor instituţii, erau chiar apropiaţi, discuţiile relevă că erau predispuşi la intervenţii la diferite persoane pentru "rezolvare", erau înştiinţaţi şi cunoşteau despre toate potenţialele controale, se înţelegeau să mintă pe cei care urmau să efectueze controlul, aduc jigniri la adresa unor funcţionari publici. Aceste interceptări mai arată şi că personalul DGFP comunica indirect cu C., prin contabila societăţii, pentru a o sprijini în soluţionarea cauzei penale pe care o avea. În nicio discuţie în legătură cu aceste controale nu este pentru vreun moment evocată persoana revizuentului.

La data de 28.07.2014 are loc discuţia cu numitul P. a persoanei vătămate. Discuţia remarcă faptul că C. foloseşte aceleaşi clişee pe care le declară în cauză, dar în realitate îl minte şi pe acest interlocutor (căruia îi datora bani şi îi remitea în mod constant sume de bani, aspect ce rezultă din interceptările noi), nefiind supusă "unor controale săptămânale". Controlul de la Garda de Mediu a existat, însă acesta a fost determinat chiar de C. care a solicitat şi obţinut autorizaţia de mediu. Interceptarea are deosebită relevanţă, în schimb, în raport de situaţia revizuentului întrucât se observă cum C. caută să îşi producă probe în susţinerea poziţiei de persoană vătămată pe care urma să o aibă în Dosarul nr. x/2013, teza controalelor fiind preluată din aceste interceptări, dar fără vreo legătură cu persoana revizuentului.

La data de 10.07.2014 are loc o discuţie. Discuţiile sunt succesive şi denotă atitudinea reală a C. faţă de funcţionarii cu atribuţii de control, lipsa vreunei temeri ori legături cu revizuentul. Toate probele noi învederate, respectiv faptele şi împrejurările care se desprind din acestea surprind toată perioada de referinţă a acuzaţiei şi relevă o stare de fapt complet distinctă celei reţinute în cauză. Toate aceste împrejurări noi arată că teza pretinselor ameninţări cu instituţiile de control (pe care C. a precizat-o expres în toate declaraţiile) a fost creată artificial, neexistând în realitate.

O probă nouă şi absolut definitorie pentru această acuzaţie constă într-o înregistrarea discuţiei purtată de revizuent cu H., prezent fiind şi numitul I. Discuţia are loc în momentul în care cauza se afla în apel. La modul cel mai direct, H. îi comunică revizuentului că a îndemnat-o pe C. să spună adevărul. Această probă denotă că, din tot ceea ce a susţinut C. pe parcursul procesului penal, nimic nu este real, totul fiind o minciună, o invenţie.

Proba nouă care se desprinde din declaraţia autentică a numitei E. din care rezultă că C. imediat după ce a dat declaraţie în Dosarul nr. x/2013 a mers la numita E. şi i-a spus că nu a avut de ales şi a trebuit să declare astfel, fiind constrânsă să semneze declaraţia care era deja redactată.

Pe de altă parte, aceste probe noi, reclamă necesitatea de a evoca şi împrejurări de fapt, existente la dosar, dar care nu au fost analizate ori avute în vedere, astfel:

Declaraţia dată de numitul H. în dosarul penal nr. x/2018 în care afirmă că declaraţia numitei C. dată la DNA a fost condusă, că C. nu cunoaşte conţinutul declaraţiei, aceasta fiind concepută şi redactată înainte de către comisarul Q. A relatat că a aflat acest fapt în ziua audierii de la fiul lui C., J., finul său (declaraţia a fost depusă în apel, dar a fost înlăturată).

Modul de audiere este susţinut şi de împrejurarea că ambele declaraţii, ale persoanei vătămate şi a soţului său, sunt luate în acelaşi interval orar de acelaşi procuror ceea ce apare imposibil, fiind doar dovada că declaraţia, astfel cum s-a arătat, era deja pregătită.

Cu ocazia efectuării percheziţiei, atunci când a afirmat, după ce i s-a adus la cunoştinţă că se urmăreşte o infracţiune de şantaj, că a fost un împrumut normal care nu a putut fi restituit datorită unor dificultăţi financiare. În acest context, nu a făcut vorbire despre nicio ameninţare, constrângere, temere ş.a.m.d. Proba nu a fost niciodată avută în vedere. Aceste elemente de fapt consemnate în procesul-verbal de percheziţie sunt complet infirmate, la puţin timp, prin declaraţia de martor, calitate în care este iniţial audiată, ceea ce este explicabil exclusiv prin cele menţionate supra.

Probele noi (interceptările din 02.07.2014 şi 28.07.2014) dovedesc că şi soţul persoanei vătămate, L. era angrenat în producerea de probe nereale în susţinerea acuzaţiilor.

În toamna anului 2014, într-o discuţie pe fondul restituirii banilor dintre revizuent şi L., soţul persoanei vătămate are o reacţie necontrolată faţă de revizuent şi îl ameninţă că nu mai termină anul (exact ce îi comunică J. persoanei vătămată în interceptarea nouă din 02.07.2014), că atât el, cât şi H. urmează să fie arestaţi. Împrejurarea a fost relevată de revizuent chiar în prima declaraţie dată în faza de urmărire penală în cauză, care se confirmă cu proba nouă - declaraţie H. în Dosarul nr. x/2018 în care a arătat că L. ştia că urma să fie arestaţi de la ofiţerul R., ori probele noi confirmă că ştia chiar de la fiul său, J.

Dovada incontestabilă că L. a fost de acord să producă probe a fost o afirmaţie a sa din declaraţia din data de 02.10.2014 în care a afirmat că l-ar fi auzit pe numitul G. că a plătit pentru revizuent suma de 20.000 euro contravaloarea unei mobile de bucătărie.

Proba nouă, declaraţia numitei F. în Dosarul nr. x/2018 relevă că martorul procuror S. i-a cerut să fie de acord să semneze o declaraţie care urma să fie concepută de cei de la DGA exact cu privire la aspectele invocate de L. pentru ca, ulterior, G. să fie determinat să formuleze un denunţ nereal pe baza problemelor sale judiciare. G. a fost audiat în Dosarul nr. x/2018 şi confirmă că i s-a cerut să semneze acest denunţ nereal.

În esenţă, ceea ce apare de o gravitate deosebită în acest context, prin prisma faptului nou, este nu numai că L. s-a implicat în producerea de probe nereale în legătură cu pretinsa faptă la care soţia sa ar fi fost victimă, dar efectiv a acceptat să inventeze şi alte fapte, totul în contextul în care fiul său a afirmat că lui A. i se "sapă grota".

Cert este că probele noi arată, în opinia apărării, că indiferent de modul în care declaraţiile persoanei vătămate au fost obţinute (constrângere ori de comun acord cu anchetatorii) acestea nu reflectă realitatea. Acest fapt explică, în opinia apărării, şi motivul pentru care C. nu a mai putut declara liber în faţa instanţelor cele iniţial "susţinute".

Acuzaţiile de abuz în serviciu, favorizarea făptuitorului, distrugere de înscrisuri

După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, apărarea a intrat în posesia unor mijloace de probă noi, care nu au fost avute în vedere la soluţionarea cauzei. Din probele noi pe care se întemeiază cererea de revizuire se desprind următoarele fapte şi împrejurări care determină netemeinicia hotărârii de condamnare, astfel:

a) Probe noi, directe, care dovedesc neîndoielnic că B. nu a emis rechizitoriul în Dosarul nr. x/2008.

Din această perspectivă, în contextul formulării unei plângeri împotriva procurorilor B. şi T. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de mărturie mincinoasă pentru depoziţiile date în cauză, s-a solicitat, în probaţiune, în Dosarul nr. x/2018 al PICCJ-SIIJ, efectuarea demersurilor de identificare a condicilor penale ale procurorului B. din perioada 2010, avându-se în vedere tocmai afirmaţiile acestuia că preda dosarele doar pe bază de condică. Aceste condici însă nu au fost păstrate, nefiind lămurită predarea acestora către Arhivele Naţionale (probe noi - înscrisuri).

Urmare acestor demersuri, s-a constatat imposibilitatea obiectivă a mai fi identificate condicile procurorului B., în care, în măsura în care ar fi fost emis, ar fi trebuit să se regăsească rechizitoriul din Dosarul nr. x/2008.

În aceste limite, împrejurarea care trebuie constatată este că, pentru niciun moment, nu s-a căutat păstrarea şi administrarea unei probe incontestabile în dovedirea existenţei rechizitoriului pretins emis de B. în Dosarul nr. x/2008 şi a predării acestuia.

Nici din partea organului de urmărire penală nu a existat un rol activ în acest sens, cu atât mai puţin o minimă diligenţă din partea procurorului B. care putea lămuri această împrejurare de fapt prin prezentarea condicii la momentul audierii sale la DNA-ST Oradea.

Singurul fapt care explică această situaţie este că nu s-a prezentat, păstrat, administrat condica penală a procurorului B. deoarece nu reflecta soluţionarea dosarului nr. x/2008 prin rechizitoriu, acesta nefiind niciodată întocmit şi predat.

Aceste demersuri au fost dublate de formularea unei cereri privind obţinerea unor documente şi informaţii, solicitare adresată iniţial Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor şi declinată administrativ Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

La data de 27.01.2021, prin adresa nr. x, Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea a comunicat, printre altele, următoarele elemente de fapt, noi, care dovedesc neîndoielnic netemeinicia hotărârii de condamnare a revizuentului astfel:

"în ecris şi în registru penal, dosarul penal nr. x/2008 figurează soluţionat în data de 31.01.2011"

În pofida, faptului că nu a fost comunicată fişa ecris a acestui dosar, cert este că, la nivelul anului 2010, nu a fost emis şi predat rechizitoriul în Dosarul nr. x/2008 astfel cum s-a reţinut în cauză.

Mai mult decât atât, prin aceeaşi adresă răspuns se comunică şi faptul că procurorii aveau repartizaţi grefieri pentru dactilografierea soluţiilor. Împrejurarea de fapt este esenţială, pentru că atât timp cât B. ar fi emis rechizitoriul în dosarul nr. x/2008, grefierul dactilograf ar fi încărcat acest act în sistemul ecris al parchetului, ceea ce exclude orice posibilitate de existenţă a unui rechizitoriu legal emis şi predat spre verificarea legalităţii şi temeiniciei revizuentului ca prim-procuror. De altfel, rechizitoriul emis de procurorul B. în Dosarul nr. x/2008 reflectă faptul că actul de sesizare a fost dactilografiat de grefier, ceea ce confirmă faptul nou arătat.

b) Alte probe noi care dovedesc că B. nu a emis niciodată rechizitoriul în dosar penal nr. x/2008

În realitate, procurorul B. nu a emis rechizitoriul pe care revizuentul l-ar fi distrus. Din conduita reliefată de noile probe, rezultă că acesta a urmărit, în mod continuu, să ascundă şi să se sustragă controlului ierarhic al d-lui A. şi să-l protejeze pe numitul U., vinovatul principal din dosarul pe care îl instrumenta nr. x/2008. Motivaţia asigurării unei protecţii acestuia, care nu a fost niciodată cercetat, este mai puţin relevantă şi, probabil, nu va putea fi probată niciodată, însă cert este că procurorul B. a fost convins de faptul că revizuentul nu ar fi avizat de legalitate un rechizitoriu formal, incomplet şi nelegal întocmit. În schimb, un rechizitoriu întemeiat pe probele certe de vinovăţie ar fi însemnat condamnarea lui U., ceea ce ar fi trădat înţelegerea dintre acesta din urmă şi procurorul B.

1. Promovarea şi delegarea revizuentului. Situaţia profesională a procurorului de caz B.

Revizuentul a promovat ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor la data de 15.06.2010 conform Hotărârii nr. 456/26.05.2010 a CSM (fapt nou, proba nouă Hot. CSM).

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea ştiau că A. urmează să promoveze efectiv începând cu această dată, de la începutul anului 2010, însă a fost delegat în continuare ca Prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea până la data de 15.12.2010 conform Ordinului 920/11.06.2010 (proba nouă).

Procurorul B. a promovat ca procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor la data de 01.01.2010 conform Hotărârii nr. 2139 din 17 decembrie 2009 a CSM (probă nouă).

Acesta a fost delegat pe o perioadă de 6 luni, până la data de 30.06.2010, ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Cu ocazia promovării efective, procurorului B. i-au fost preluate de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea o serie de dosare pe care le avea în instrumentare, restul au rămas la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

În esenţă, faptele şi împrejurările nou expuse şi probate arată că B. ar fi avut prilejul de a soluţiona Dosarul nr. x/2008 în intervalul 15.06.2010 - 30.06.2010, când A. nu ar mai fi fost prim procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, la fel cum a făcut-o cu Dosarul nr. x/2008 pe care l-a soluţionat când revizuentul era în concediu.

Pentru a nu se observa omisiunea cercetării lui U. şi a nu se expune unei soluţii de infirmare, de cunoaştere din partea revizuentului a refuzului efectiv de a-l mai cerceta pe U., respectiv a persoanelor implicate în producerea permiselor false şi a le asigura protecţia, nu a mai soluţionat cauza prin rechizitoriu întrucât A. a fost delegat ca prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea până la data de 15.12.2010.

2. Cunoaşterea situaţiei lui U. de către revizuent, un alt motiv pentru care B. ar fi făcut orice ca să se sustragă controlului revizuentului.

U. era un inculpat cunoscut la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea. Fiind recidivist pentru infracţiuni de furt, U. a fost arestat preventiv la nivelul anului 2009 în dosarul penal nr. x/2009 pentru mai multe infracţiuni de furt calificat, dosarul aflându-se în instrumentarea/supravegherea procurorului S. (încheiere arestare x/2009 din 25.06.2009 a Judecătoriei Oradea).

În Dosarul nr. x/2008, B. l-a trimis în judecată pe U. pentru săvârşirea mai multor infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, uz de fals şi complicitate la fals în înscrisuri oficiale, cu particularitatea că a condus un autoturism având asupra sa un permis de conducere fals/contrafăcut emis de autorităţile din Slovacia. Rechizitoriul a fost predat spre verificarea legalităţii şi temeiniciei când revizuentul era în concediu de odihnă. A fost vizat de prim-procurorul adjunct (proba nouă - rechizitoriu dosar nr. x/2008).

Urmare a sesizării instanţei, s-a format dosarul penal nr. x/2009 Cu ocazia judecării cauzei, la termenul din 25.03.2010, procurorul judiciar se sesizează din oficiu cu privire la omisiunea procurorului de caz de a disjunge şi continua cercetările faţă de fapta de autorat la infracţiunea de fals în înscrisuri oficial, U. fiind trimis în judecată doar în calitate de complice la această infracţiune. Situaţia se discută în şedinţa de analiză a soluţiilor (probe noi: proces-verbal de sesizare din oficiu şi încheiere de şedinţă).

Prim procurorul A. a luat măsuri pentru ca sesizarea să fie înregistrată, formându-se dosar penal, iar lui B. i se atrage atenţia pe viitor cu privire la asemenea omisiuni.

În acelaşi timp, la data de 19.05.2010, se pronunţă Sentinţa penală nr. 689 a Judecătoriei Oradea prin care este condamnat numitul V. pentru conducere cu permis fals pretins emis de autorităţile din Slovacia. Soluţia se discută în şedinţa de analiză a soluţiilor la parchet. Particularitatea acestei soluţii prezintă deosebită importanţă în legătură cu dosarul nr. x/2008 întrucât V. a obţinut permisul de conducere de la W., nimeni altul decât unul dintre inculpaţii din dosarul nr. x/2008

Împrejurările noi dovedesc că revizuentul cunoştea situaţia lui U. şi a permiselor slovăceşti falsificate, astfel că B. nu a emis rechizitoriul în dosarul nr. x/2008, cât timp acesta urma să fie verificat de A., ştiind că o soluţie cu omiterea cercetării acestuia ar fi fost categoric infirmată.

Cert este că doar din sesizarea din oficiu a procurorului judiciar de la nivelul lunii martie 2010 şi soluţia de vinovăţie pronunţată faţă de numitul V. la nivelul lunii mai 2010, B. era conştient de faptul că revizuentul ştia exact situaţia permiselor slovăceşti false întrucât a fost o împrejurare adusă constant în discuţie la parchet şi astfel a căutat să ascundă controlului ierarhic un eventual rechizitoriu emis în dosarul nr. x/2008 fără cercetări în legătură cu U. şi reţeaua de falsificatori de permise.

Dosarele penale nr. x/2008, y/2011 şi modul de instrumentare al acestora, Sentinţa penală nr. 689/19.05.2010, Sentinţa penală nr. 1552/2010 din 2.12.2010

Aceste probe noi au determinat apărarea să analizeze şi să verifice modul de instrumentare al dosarului x/2008, ale cărui carenţe devoalează fără putinţă de tăgadă că nu s-a emis rechizitoriul de procurorul B., singura soluţie legală pe care acesta trebuia şi era obligat să o adopte era aceea de a restitui cauza organului de cercetare penală pentru completarea cercetărilor. Împrejurările care se desprind din analiza modului de soluţionare a dosarului x/2008 nu au fost niciodată antamate ori analizate în cauză, fiind avută în vedere doar urma dosarului x/2008

Aceste probe noi, reflectă fără putinţă de tăgadă că modul de instrumentare al acestor cauze de către B. şi, mai apoi, de T. au avut menirea de a evita cercetarea cercului de persoane implicate în falsificarea permiselor de conducere, deşi informaţiile şi probele obligau la un atare fapt. Lăsarea în nelucrare a cauzelor şi prilejul de a le soluţiona fără cunoştinţa revizuentului se desprind în egală măsură ca împrejurări directe care permit dovedirea faptului nou, B. nu a emis rechizitoriul în dosar nr. x/2008 Practic, B. a căutat să ascundă şi să nu expună verificării legalităţii şi temeiniciei modul de soluţionare al acestor cauze.

Dosarul nr. x/2008 a fost supravegheat de procuror X., la acest dosar a fost conexat şi Dosarul nr. x/2008 (în instrumentarea procurorului Y.), prin rezoluţia procurorului Z., ambele dosare vizând infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere, complicitate la fals în înscrisuri oficiale, uz de fals comise către U. în perioada iulie- septembrie 2008. În esenţă, învinuitul a fost surprins conducând autovehicule fără drept, fără a deţine permis de conducere, prezentând lucrătorilor de poliţie un permis fals pretins emis de autorităţile din Slovacia. Actele dosarului au indicat date şi indicii solide cu privire la existenţa unei reţele de falsificatori de asemenea permise, care erau efectiv vândute unor cetăţeni interesaţi, chiar de către U. Cel care face cunoscute aceste împrejurări este martorul AA. (audiat la 3.12.2008).

Dosarul nr. x/2008 s-a aflat în supravegherea procurorului B. şi a avut ca obiect conducerea unui autovehicul cu permis fals pretins emis de autorităţile din Slovacia de către numiţii BB. şi CC., respectiv a numitului W. pentru complicitate la fals material în înscrisuri oficiale. Obiectul urmăririi penale viza şi alte fapte şi persoane (U.) care nu au fost urmărite ori cercetate vreodată.

Dosarul nr. x/2011, este format prin disjungerea dispusă prin rechizitoriul emis de procurorul T. în Dosarul nr. x/2008 cu privire la 2 fapte de fals în înscrisuri oficiale faţă de U., fiind soluţionat prin neînceperea urmăririi penale.

Starea de fapt cronologică şi care se desprinde din cele 3 dosare este următoarea:

La 4 iulie 2008 este prins în flagrant conducând un autoturism cu permis contrafăcut, pretins emis de autorităţile din Slovacia, numitul U. şi se formează dosarul nr. x/2008 La data de 30 septembrie 2008 este depus raportul de constatare tehnico-ştiinţifică care atestă caracterul contrafăcut şi modul de contrafacere al permisului folosit de U.

În data de 3/4.08.2008 este surprins conducând în trafic numitul V., fiind format dosarul nr. x/2008, cu permis de conducere falsificat pretins emis de autorităţile din Slovacia, fapt atestat de raportul de constatare tehnico-ştiinţifică efectuat la data de 11.11.2008.

La data de 27 septembrie 2008 este surprins în trafic CC. conducând cu permis contrafăcut pretins emis de autorităţile din Slovacia.

La data de 2 octombrie 2008 este surprins în trafic BB. conducând cu permis contrafăcut pretins emis de autorităţile din Slovacia, formându-se dosarul nr. x/2008, în aceeaşi zi se solicită relaţii la INTERPOL cu privire la permisele lui CC. şi BB., parvenind la dosar răspunsul la 12.11.2008.

La data de 7.11.2008 este audiat W. care recunoaşte că le-a pus la dispoziţie permisele lui BB. şi CC. şi, în plus, că ar mai fi intermediat cumpărarea unui permis fals de către V., şi că personal şi-a achiziţionat unul. Toate permisele false le cumpără de la U. în aceleaşi împrejurări, oferind detalii importante pentru fiecare în parte.

Ulterior, în dosarul nr. x/2008, se dispune efectuarea unor rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifice cu privire la permisele lui BB. şi CC. La datele de 12 şi 13.11.2008 sunt depuse la dosar cele două rapoarte de constatare. Ambele evocă acelaşi mod de contrafacere ca şi cel al lui U. din dosarul nr. x/2008, precum şi că seria şi nr. permisului lui BB. este identică cu cea a permisului lui U. Practic, toate modurile de contrafacere sunt similare ori chiar identice.

La data de 17.11.2008 are loc sesizarea din oficiu cu privire la fapta lui CC. formându-se dosarul nr. x/2008, împrejurare absolut suspectă în condiţiile în care faptele sale erau deja cercetate în dosarul nr. x/2008 Acest fapt este explicabil doar din dorinţa de a fi disociate faptele lui BB. şi CC. pentru a se împiedica cercetările cu privire la falsificatorii de permise, în special U.

La nivelul lunii ianuarie 2009, B. confirmă începerea urmăririi penale în ambele dosare faţă de BB. şi CC. şi W. În dosarul nr. x/2008 nu era administrată nicio probă, toate fiind dispuse în x/2008, astfel începerea urmăririi faţă de CC. şi W. este nelegală.

La data de 19.01.2009 este audiat în calitate de învinuit U. în dosarul nr. x/2008 în declaraţie face cunoscute împrejurări şi persoane privind modalitatea "licită" de obţinere a permisului.

La data de 26.01.2009 este audiat în calitate de făptuitor U. în dosarul nr. x/2008 cu privire la aspectele arătate de W. în declaraţia din 7.11.2008 şi arată că nu are cunoştinţă despre asemenea împrejurări, deşi anterior a făcut cunoscute aspectele privind persoanele implicate în obţinerea permiselor. Simpla reunire a cauzelor la acest moment ar fi obligat procurorul B. să cerceteze toate faptele, dar acesta omite cu bună-ştiinţă atât conexarea, cât şi cercetarea.

Deşi dosarul nr. x/2008 nu era în instrumentarea poliţistului DD., acesta îl audiază pe U. în ambele dosare.

La data de 28.04.2009 este trimis în judecată V. în dosarul nr. x/2008

În jurul aceleiaşi date, deşi procuror de caz în dosarul nr. x/2008 era X., B. îi prezintă materialul de urmărire penală lui U. în dosarul nr. x/2008

U. este arestat în dosarul de furt în iunie 2009.

Abia la data de 04.08.2009 este emis rechizitoriul de procurorul B. în dosarul nr. x/2008, când revizuentul era în concediu, fiind vizat de prim procurorul adjunct. Acest fapt relevă că B. a evitat ca verificarea legalităţii şi temeiniciei să fie făcută de revizuent. În acelaşi timp, prin rechizitoriu, B. omite să disjungă faţă de autorii infracţiunilor de fals în înscrisuri oficiale, dar omite cu bunăştiinţă cercetarea şi tragerea la răspundere penală a lui EE. pentru încredinţarea autovehiculului unei persoane care nu posedă permis de conducere.

La nivelul lunii ianuarie 2010 are loc analiza cauzelor fiind verificate de către prim procuror dosarele mai vechi de 1 an de la sesizare şi 6 luni de la începerea urmăririi penale printre care figurează atât x/2008 cât şi y/2008, şi se dispun termene în acest sens pentru soluţionare.

La nivelul lunii februarie 2010 se formulează propunere de reunire a dosarului x/2008 la dosarul nr. x/2008 dar nu se cunoaşte data întrucât procurorul B., printr-o instituţie necunoscută "aprobă reunirea".

La 19.03.2010 este prezentat materialul de urmărire penală învinuiţilor BB. şi CC., procesele-verbale fiind modificate succesiv sub aspectul nr. x de dosar.

Tot în 19.03.2010 este audiat doar formal W. ca învinuit (a fost acuzat doar pentru punerea la dispoziţie a permiselor pentru BB. şi CC.), după un an şi 3 luni de la începere urmăririi penale, arătând că îşi menţine declaraţia din 07.11.2008. Cu toate că a recunoscut alte două fapte, nu este pus sub învinuire.

La data de 24.03.2010 i se prezintă materialul de urmărire penală lui W. Împrejurările de la punctele 18 şi 19 denotă că B. era extrem de familiarizat cu dosarul nr. x/2008, cunoscând conţinutul acestuia ca efect al prezentării materialului de urmărire penală şi mai ales că a emis rechizitoriul în dosarul nr. x/2008 privindu-l pe V.

La data de 25.03.2010 se sesizează din oficiu procurorul judiciar FF. în dosar penal nr. x/2009 privind omisiunea disjungerii cercetărilor faţă de autorii infracţiunilor de fals în înscrisuri oficiale în dosarul nr. x/2008

Tot la data de 25.03.2010 este întocmit referatul de terminare a urmăririi penale de către poliţist în dosarul nr. x/2008 cu propunere de trimitere în judecată pentru învinuiţii BB., CC. şi W. şi nicio altă propunere pentru celelalte fapte şi persoane care au făcut obiectul urmăririi penale (2 fapte W., 4 fapte U.).

În 19 mai 2010 este pronunţată Sentinţa nr. 689 în dosarul privind pe V. prin care acesta este condamnat pentru conducere cu permis fals pretins emis de autorităţile din Slovacia, care se discută în şedinţa de analiză a soluţiilor în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

La data de 15.06.2010 revizuentul trebuia să promoveze la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, dar este delegat pentru o perioadă de 6 luni ca prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

La data de 01.07.2010 procurorul B. promovează la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor fără a soluţiona dosarul nr. x/2008

La data de 05.07.2010 dosarul este repartizat conform specializării procurorului T. datorită promovării procurorului B. la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

La data de 15.12.2010 revizuentul promovează efectiv la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Dosarul stă în nelucrare până în luna ianuarie 2011 când, datorită controalelor privind dosarele mai vechi de 6 luni de începerea urmăririi penale şi 1 an de la sesizare, efectuate de această dată ca procuror şef secţie urmărire penală în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor de revizuent, T. emite rechizitoriul în dosar nr. x/2008

Prin modul de soluţionare al cauzei înlătura răspunderea penală a învinuitului W. pentru faptele de intermedia permisul fals pentru V. şi achiziţionarea propriului permis fals, precum şi faptele corelative a lui U. de furnizare a acestor permise, fiind disjunse doar faptele de fals în înscrisuri oficiale referitoare la permisele lui BB. şi CC.

Dosarul nou format ca urmare a disjungerii, x/2011 este înaintat către Poliţia Oradea, nu către Serviciul Poliţie Rutieră (care avea toate datele şi informaţiile pe palierul permiselor false pretins emise de autorităţile din Slovacia), unde singura probă administrată este un proces-verbal care atestă că U. şi-a schimbat numele. În rest, sunt luate de la instanţă acte din dosarul nr. x/2008, prezentând deosebită importanţă declaraţia lui W. din 07.11.2008. Nu se efectuează cercetări, nu este scoasă nici măcar fişa de cazier a lui U., se propune neînceperea urmăririi penale în mod halucinant pe motiv de prescripţie, iar în februarie 2012 procurorul T. confirmă soluţia, schimbând temeiul de drept şi motivarea, dar însuşindu-şi şi motivele poliţistului.

U. este absolvit astfel de răspunderea penală pentru 4 infracţiuni, iar W. prin soluţiile din actul de sesizare de 2 infracţiuni.

O secţiune separată se impune, în opinia apărării, a fi rezervată elementelor comune dosarelor nr. x/2008 şi nr. y/2008, astfel:

- perioada infracţională se suprapune, respectiv mai- septembrie 2008 şi septembrie - octombrie 2008;

- rapoartele de constatare ştiinţifică cu privire la caracterul contrafăcut al permiselor de conducere şi modul de contrafacere sunt emise în intervalul septembrie - noiembrie 2008 şi atestă acelaşi mod de contrafacere, chiar şi identitatea dintre seria permisului folosit de U. obiect în dosarul nr. x/2008 cu cel folosit de BB. obiect în dosarul nr. x/2008;

- în nicio cauză nu se efectuează cercetări cu privire la persoanele care sunt implicate în contrafacerea şi vânzarea acestor permise, sens în care în dosarul nr. x/2008 procurorul judiciar se sesizează din oficiu cu privire la acest aspect, iar dosarul nr. x/2008 este instrumentat de aşa manieră încât să se evite cercetarea acestor fapte deşi erau cunoscute şi rezultau din actele dosarului;

- U. este audiat în dosarul nr. x/2008 în data de 19.01.2010, iar în dosarul nr. x/2008 în data de 26.01.2010; declaraţia din 19.01.2010 indică persoana cu ajutorul căreia şi-a obţinut permisul, iar în data de 26.01.2010 afirmă că nu cunoaşte nimic despre aceste aspecte; simpla reunire a cauzelor ar fi determinat probe în această direcţie, avându-se în vedere declaraţia din 19.01.2010.

- fiecare dosar are un martor "cheie" care devoalează vinovăţia lui U. Cauza care a format obiectul dosarului x/2008 avea ca obiect infracţiunile de fals material în înscrisuri oficiale întrucât AA. a denunţat prin declaraţia de martor modul de obţinere al permiselor; pe de altă parte, în dosarul nr. x/2008 W. denunţă prin declaraţia de făptuitor din 7.11.2008 două fapte proprii necercetate şi 4 fapte ale lui U., iar la 26.01.2010 U. este audiat formal cu privire la producerea şi vânzarea permiselor de conducere falsificate;

- rechizitoriul în dosarul nr. x/2008 este emis în perioada în care A. era în concediu de odihnă, iar modul de repartizare al dosarului x/2008 intrat la parchet la data de 16.04.2010 este făcut de alte persoane şi nedatat, deşi A. era în unitate, atribuţia aparţinându-i exclusiv ca prim-procuror;

- referatele de terminare a urmăririi penale în ambele dosare omit vădit propunerile cu privire la fapte şi persoane, respectiv infracţiunile de fals în înscrisuri oficiale - implicarea în producerea şi vânzarea permiselor falsificate;

- la fel ca în dosarul nr. x/2008 unde se omite cercetarea a 6 fapte, în dosarul nr. x/2008 procurorul B. omite cercetarea lui EE. pentru infracţiunea de încredinţare a unui autovehicul unei persoane care nu posedă permis de conducere şi evident, a autorilor infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale.

În ambele cauze, urmăririle penale erau vădit incomplete, iar soluţionarea acestora prin rechizitoriu doar în limitele existente ar fi atras, din partea lui A. măsuri legale (respectiv infirmarea acestora cu consecinţa continuării urmăririi penale), astfel că B. nu putea evita tragerea la răspundere penală a falsificatorilor de permise şi a lui U., dar ar fi determinat şi constatarea activităţilor sale ilicite.

B. era obligat să reunească/conexeze aceste dosare, să efectueze cercetări în vederea tragerii la răspundere penală a tuturor celor vinovaţi, cu predilecţie a lui U. Singura soluţie legală pe care acesta putea să o dispună în legătură cu aceste cauze, încă din ianuarie 2009, era reunirea lor pentru a efectua urmărirea penală completă cu privire la toate faptele şi persoanele vinovate.

Cauzele y/2008 şi x/2008 trebuiau reunite tocmai pentru că elementul comun era U. şi acelaşi mod de contrafacere al permiselor emise de autorităţile din Slovacia. Seria permisului învinuitului BB. este identică cu cea a permisului folosit de U. B. avea cunoştinţă de conţinutul dosarului x/2008, în care martorul AA. a indicat detaliat acelaşi modus operandi de procurare a permiselor de la U. (se vindeau în piaţa Cetate din Oradea), precum a făcut-o W. în dosarul nr. x/2008 A reuşit să soluţioneze fără cunoştinţa lui A. dosarul nr. x/2008 şi să lase în nelucrare dosarul nr. x/2008 pentru a evita cercetarea acestuia şi a celor implicaţi în falsificarea şi vânzarea acestor permise, dar şi pentru a putea soluţiona cauza prin evitarea controlului ierarhic de către revizuent.

În mod concret, B. a omis cu bună-ştiinţă să îl cerceteze în dosarul nr. x/2008 pe U. pentru 4 fapte şi pe W. pentru 2 fapte.

În condiţiile în care dosarul nr. x/2008 a fost înregistrat la parchet în 16.04.2010, iar cu puţin timp anterior, în 25.03.2010, procurorul judiciar s-a sesizat din oficiu tocmai în legătură cu omisiunea disjungerii şi cercetării autorilor la infracţiunea de fals în înscrisuri oficiale în dosarul nr. x/2008, singurul mod în care B. putea favoriza aceste persoane implica evitarea controlului ierarhic al lui A. adică prin soluţionarea cauzei în intervalul de timp de două săptămâni 15.06.2010 - 30.06.2010 (la fel ca în dosarul nr. x/2008) deoarece A. urma de această dată să promoveze Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Revizuentul a fost delegat în continuare la conducerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, iar B. ştia că emiterea unui act de sesizare cu omiterea cercetării complete a faptelor şi persoanelor, multiple nelegalităţi, nu ar fi fost vizat de legalitate şi temeinicie. Acest fapt este o altă dovadă nouă incontestabilă a faptului că B. nu a mai emis rechizitoriului în cauză.

Rezultă astfel din cele ce preced şi determină netemeinicia soluţiei de condamnare a revizuentului următorul fapt: B. nu a mai soluţionat cauza obiect al dosarului nr. x/2008, rechizitoriul susţinut ca existând nu a fost niciodată emis.

Mai mult decât atât, din Dosarul nr. x/2011 rezultă că, în aceste demersuri, a avut o implicare activă şi constantă inclusiv procurorul T. Astfel, prin rechizitoriul emis la 31.01.2011 în Dosarul nr. x/2008 (singurul rechizitoriu de altfel), doar după promovarea revizuentului la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, T. dispune disjungerea cauzei în vederea tragerii la răspundere penală a numitului U. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri oficiale.

Prin modul de soluţionare a cauzei se omite cercetarea lui W. sub aspectul a două infracţiuni comise şi recunoscute de acesta în dosarul nr. x/2008, declaraţia olografă fiind la dosar şi este "absolvit de răspundere penală" U. pentru 2 fapte aflate în legătură cu cele denunţate de W. T. a redactat adresele de trimitere a dosarului nou format - x/2011, care împreună cu un exemplar din rechizitoriul prin care s-a dispus disjungerea au fost prezentate primului-procuror adjunct la 01.02.2011 înainte cu o zi de a prezenta dosarul nr. x/2008 cu actul de sesizare întocmit, respectiv 02.02.2011.

Dacă dosarul ar fi fost prezentat în aceeaşi zi cu disjungerea, cum era firesc, prim-procurorul adjunct ar fi observat că în mod inexplicabil dosarul nou format a fost trimis unui alt organ de cercetare penală decât cel care a efectuat urmărirea penală în Dosarul nr. x/2008 şi cu siguranţă s-ar fi luat măsuri ca partea disjunsă să fie înaintată Serviciului Poliţiei Rutiere unde se regăseau toate informaţiile pentru a efectua cercetări efective în cauză.

Singurul act de urmărire penală care se efectuează în cauză este un proces-verbal în care se constată că U. şi-a schimbat numele. În rest, au fost preluate în parte acte din dosarul nr. x/2008 de către poliţistul de caz, de la instanţă. Nu este scoasă nici măcar o fişă de cazier a lui U., deşi era obligatoriu. Fără a se efectua niciun fel de act de urmărire, organul de cercetare penală formulează referat de neîncepere a urmăririi penale întrucât ar fi intervenit prescripţia, cu o motivare halucinantă.

Procurorul T. dispune soluţia de neîncepere cu motivarea că nu se poate stabili dincolo de orice îndoială rezonabilă acţiunea de falsificare, cu referire la probele administrate, deşi nu s-a administrat niciuna.

Faptele şi împrejurările noi, de reţinut, constau în aceea că T. a dus la bun sfârşit "opera" procurorului B. Doar din declaraţia lui W. rezulta necesitatea audierii cel puţin a martorilor V., GG., CC., BB. şi HH. care ar fi dovedit faptele în discuţie.

Chiar acceptând că T. nu cunoştea Dosarul nr. x/2008, deşi susţine că a avut o discuţie cu B., cel care a instrumentat ambele cauze, o simplă fişă de cazier l-ar fi condus la declaraţia lui AA. şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică în urma căruia se constata că seria şi nr. permisului lui U. este identică cu cea a lui BB. Această simplă verificare ar fi creat premisele pentru a administra în mod efectiv probele care dovedeau vinovăţia lui U.

Nu trebuie omis nici faptul că, la nivelul lunii decembrie 2010, a fost pronunţată soluţia în dosarul în care U. a fost trimis în judecată în Dosarul nr. x/2008 pentru conducere cu permis fals, în şedinţa de analiză a soluţiilor, procurorul T. luând act de acest fapt. De altfel, T. era procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea şi în luna mai 2010, când a fost discutată soluţia în dosarul V. tot pentru conducere cu permis slovăcesc fals.

Unul dintre motivele suplimentare pentru care nu s-a făcut urmărire penală a fost probabil dat de elementele declarate de W. cu privire la implicarea în activitatea infracţională a unui poliţist poreclit "slovacul", preferându-se soluţionarea cauzei după plecarea lui A. din Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea.

Practic, modul de soluţionare al dosarelor nr. x/2008 şi nr. y/2011 de procurorul T. consfinţeşte, în opinia apărării, săvârşirea unor infracţiuni de favorizare a făptuitorilor şi abuz în serviciu în sarcina acestuia, care chiar dacă sunt prescrise, constituie mobilul declaraţiilor mincinoase date în cauza în care revizuentul a fost condamnat.

Modul în care faptele şi împrejurările ce rezultă din probele noi se resfrâng asupra stării de fapt care a fundamentat condamnarea şi determină vădita netemeinicie a acestor soluţii.

Din noile probe rezultă, neîndoielnic, că T. a cunoscut, în mod indubitabil, că prin emiterea rechizitoriului în Dosarul nr. x/2008 a omis cercetarea şi tragerea la răspundere penală a lui W., pentru două fapte, şi U., pentru alte două fapte. Disjungerea cu privire la acuzaţia de fals material în înscrisuri oficiale a fost doar formală, trimisă unui organ de poliţie nespecializat, care nu a efectuat nicio cercetare şi căruia nu i-a trasat dispoziţii de urmărire precise, deşi avea la dispoziţie date şi informaţii suficiente pentru a le transforma în probe şi a dovedi vinovăţia lui U. A clasat cauza afirmând vădit nereal că pe baza probelor administrate a stabilit existenţa unui dubiu, deşi nu a existat vreun act efectiv de cercetare penală (Dosar nr. x/2011 ca probă nouă).

Starea de fapt, reţinută pentru a se pronunţa soluţia de condamnare în sensul că T. a avut o discuţie cu procurorul B., despre soluţia pe care a dat-o cu privire la al patrulea inculpat, nu există. Dosarul nr. x/2011 dovedeşte că niciodată nu au existat 4 inculpaţi.

S-a reţinut că T. a dat o soluţie de scoatere de sub urmărire penală faţă de al patrulea inculpat, dar, în realitate, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul U.

S-a reţinut că i-a cerut rechizitoriul procurorului B. pentru a verifica probele, deşi dosarul conţinând toate probele îi fusese repartizat.

Discuţia dintre T. şi B. pe marginea emiterii actului de sesizare este înlăturată de elementele noi învederate.

S-a reţinut că, înainte cu 1 - 2 zile de a-i fi repartizat Dosarul nr. x/2008 spre soluţionare, T. ar fi fost chemat de A. în birou unde a fost întrebat dacă îşi asumă soluţionarea cauzei, după care revizuentul ar fi rupt rechizitoriul pretins emis de B. afirmând că nu ar exista probe. Pe de o parte, nu exista niciun temei pentru care prim procurorul să solicite acceptul soluţionării unei cauze de către un procuror. Faptul este infirmat de Legea nr. 304/2003 şi regulamentul de ordine interioară al parchetelor. Atribuţia repartizării aparţine exclusiv prim-procurorului nefiind condiţionată, mai mult, acest fapt alături de împrejurarea că nu i s-a cerut să soluţioneze într-un anume fel dosarul şi nici nu a mai fost întrebat de el, exclude existenţa discuţiei. Pe de altă parte, dosarul a fost repartizat lui T. în 05.07.2010, a fost trecut în registrul penal al parchetului în aceeaşi dată, iar 1 - 2 zile anterior datei de 05.07.2010 era o zi de sâmbătă sau duminică ceea ce determină inexistenţa împrejurării reţinute.

S-a reţinut că T. nu a soluţionat Dosarul nr. x/2008 pentru că era foarte aglomerat, dar în realitate era de 2 - 3 luni în parchet la momentul la care i s-a repartizat dosarul, iar în aplicarea principiului continuităţii nu aveau cum să i se repartizeze decât cauze nou intrate, fapt care exclude supraaglomerarea (probă nouă). Tot în acest context, s-a mai reţinut că în parchet era un deficit de procurori şi personal. Probele noi, dovedesc că schema de procurori era aproape completă (17 procurori), iar personalul auxiliar era complet. În acelaşi timp, procurorii erau specializaţi deşi s-a reţinut că nu exista specializare (probe noi - caiet cuprinzând procese-verbale şedinţe).

S-a reţinut că urmărirea penală cu privire la cei 3 învinuiţi era completă, aspect infirmat de probele noi care arată că s-a omis cercetarea şi tragerea la răspundere penală a lui W. pentru 2 fapte proprii.

T., cunoscând că prin modul de soluţionare al dosarului nr. x/2008 i-a favorizat în mod indubitabil, prin omisiunea cercetării şi disjungerii unor fapte pe numiţii W. şi U., a creat prin declaraţiile de martor date în cauză atât rechizitoriul inexistent emis de procurorul B., cât şi ruperea acestuia de către revizuent, în mod absolut şi vădit nereal.

B. nu a dorit pentru niciun moment cercetarea persoanelor implicate în falsificarea şi furnizarea permiselor de conducere false şi a găsit prilejul pentru a acoperi pretinsa soluţionare a cauzei x/2008 prin afirmarea emiterii rechizitoriului. În acest mod, existând la dosarul nr. x/2013 doar urma dosarului x/2008 şi registrul parchetului, nu au putut fi observate lacunele de instrumentare în aceste cauze, cu predilecţie în dosarul nr. x/2008, nefiind pentru niciun moment urmărită administrarea condicii penale a procurorului în dovedirea acestui fapt. Apărarea a fost permanent blocată pe acest palier, atât prin respingerea cererii de efectuare a percheziţiei informatice, cât şi prin accesul la traficul integral al convorbirilor. B. ştia prea bine că nu putea soluţiona dosarul nr. x/2008 după propria voinţă întrucât A. a fost delegat ca prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea pentru încă 6 luni. Singura sa opţiune a fost să lase cauza nesoluţionată, aceasta fiind repartizată procurorului T.

Din imaginea de ansamblu a împrejurărilor noi se constată şi că, în realitate, singura urmare reală, care infirmă starea de fapt reţinută în cauză, a fost asigurarea evitării tragerii la răspundere penală a lui U., W. şi a persoanelor implicate în falsificarea de permise.

Referitor la relaţiile dintre procurorul anchetator II. şi procurorii martori în Dosarul nr. x/2013, s-a arătat că a existat o strânsă legătură între procurorul care a administrat proporţia covârşitoare a actelor de urmărire penală în dosarul revizuentului şi martorii esenţiali din prezenta cauză. Această legătură s-a consolidat anterior debutului urmăririi penale şi a constituit premisele formulării acuzaţiilor nereale împotriva revizuentului. De aici rezultă interesul acestora de a sprijini sub orice formă acuzarea, acesta fiind dublat de faptul că, prin acelaşi demers, martorii îşi acoperă propriile conduite mai mult sau mai puţin infracţionale/nelegale în instrumentarea unor cauze penale.

Ca un prim aspect, pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie se află spre soluţionare cauza înregistrată sub nr. x/2018. Dosarul are ca obiectul multiple infracţiuni în legătură cu procurorii care au efectuat acte de urmărire în cauza revizuentului şi cu privire la fapte săvârşite în aceeaşi cauză. Dosarul nr. x/2018 oferă prezentei cereri probe noi care dovedesc relaţiile dintre procurori implicaţi în cauza revizuentului şi trasează premisele modului de construcţie al acuzaţiilor inexistente.

Astfel, în primul rând, JJ., persoană cercetată şi definitiv achitată pentru acuzaţii care i-au fost create de aceeaşi procurori, a fost audiat ca martor în dosarul penal nr. x/2018 aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, iar depoziţia sa probează relaţiile dintre majoritatea procurorilor implicaţi în prezenta cauză, cu predilecţie procurorii II. (care a efectuat acte de urmărire penală), S. şi B. (ambii martori), precum şi modul infracţional de efectuare a anchetelor de către aceştia cu privire la situaţia sa personală, dar şi în general, rezultând interesul acestor procurori în jurul denunţătorului din prezentul dosar KK. (probă nouă - declaraţie JJ. în dosar nr. x/2018).

Ceea ce apare esenţial în contextul prezentei cereri este faptul că procurorul B. este unul dintre procurorii aflaţi în relaţii apropiate cu cei care au instrumentat dosarul nr. x/2013, în jurul denunţătorului de "casă" al DNA ST Oradea în acea vreme, KK., cel care a denunţat fapte inexistente pretins comise de revizuent şi au creat cadrul altor acuzaţii similare.

Procurorul B. este unul dintre protectorii lui KK., reuşind în dosarul penal nr. x/2013 să evite tragerea la răspundere a acestuia deşi toate probele (documente financiare, hărţi relaţionale, fluxuri financiar-bancare şi martori) îl indicau ca fiind coordonatorul şi beneficiarul unei activităţi infracţionale de anvergură, nefiind audiat nici măcar ca şi martor. În acest sens, în perioada 2015 - 2019, procurorul B. a întocmit de 3 ori rechizitoriul ca urmare a restituirii la parchet a dosarului datorită deficienţelor actului de sesizare şi a urmăririi penale, de 2 ori, în cele din urmă trimiţând în judecată un singur inculpat din 11. Toate acestea au fost efectuate pentru a-l absolvi pe KK. de răspunderea penală.

În acelaşi timp, în perioada 2013-2014, procurorul B. a instrumentat şi un alt dosar privindu-l pe KK. şi fiul acestuia LL., care a fost ulterior conexat la un dosar instrumentat de procurorul S., declinat la DNA-ST Oradea în septembrie 2014 şi ulterior la DIICOT-ST Oradea, după ce a fost ţinut în nelucrare de procurorul II. timp de aproximativ 2 ani.

Or, dacă am privi doar această împrejurare singulară, devine cât se poate de evident, în opinia apărării, că un procuror dispus nu doar să ignore toate probele incriminatoare ci şi să realizeze o serie de demersuri pentru a evita tragerea la răspundere a denunţătorului, va susţine varianta acestuia din urmă cu atât mai mult cu cât, cel puţin aparent, a fost pe deplin însuşită de procurorul de caz II., cu care, de asemenea, se afla într-o strânsă legătură. În realitate, prezentul dosar a fost plăsmuit de procurorul II., demers la care şi-au adus aportul semnificativ martorul denunţător KK. şi procurorii S., B. şi T.

Cele din urmă aspecte se susţin cu următoarele înscrisuri, probe noi în cauză, respectiv: cele 3 rechizitorii întocmite de B. în Dosarul nr. x/2013, hărţi relaţionale ale fluxului financiar bancar care denotă că beneficiarii banilor au fost societăţile lui KK., extrase ecris încheieri restituire dosar la parchet, memorii apărători; dosar penal nr. x/2012 privind pe LL. şi KK.

Apare ca importantă, în opinia apărării, şi menţiunea că aceste fapte au fost sesizate de către revizuent la PICCJ-SIIJ în cursul procesului penal şi fac obiectul dosarului nr. x/2018

În al doilea rând, procurorul T., martor audiat în cauză, s-a aflat în relaţii extrem de apropiate cu procurorul II., fiind foşti colegi de birou, contribuind la crearea acestor acuzaţii nereale alături de ceilalţi procurori audiaţi. Mai precis, din memoriul înaintat la dosarul penal nr. x/2012 al ICCJ privindu-l pe numitul MM., însuşi II. a devoalat modul în care T. îi aducea denunţători, fiind un veritabil colaborator al procurorului Man, un adevărat aliat (proba nouă articol media care conţine memoriul procurorului II.).

Din acest memoriu trimis de procurorul II. la dosarul cauzei menţionate, rezultă că T. îl înştiinţa pe II. despre posibile fapte penale comise de judecători, doar pe baza unor pretinse susţineri ale unor persoane pe care le cerceta, fără niciun element probator, fiind fără relevanţă că, în cele din urmă, a fost denunţat un avocat, fiind de notorietate faptul că majoritatea judecătorilor Curţii de Apel Oradea erau "ţinte" pentru procurorul II.

Acelaşi memoriu evocă şi împrejurarea ostilităţii cu care a fost perceput revizuentul, de către II. şi T., precum şi alţi procurori şefi din parchetele din Bihor, pentru pretinse relaţii de prietenie (inexistente a revizuentului) avute cu avocatul MM.

Fie şi numai aceste împrejurări denotă, în opinia apărării, un fapt nou de netăgăduit, respectiv că T. i-ar fi făcut cunoscute lui II. faptele care fac obiectul revizuirii şi pretinsa distrugere a rechizitoriului întocmit de B. în acea perioadă ori în acel context, dar acestea neexistând au fost create ulterior.

Esenţial este că în raport de acuzaţiile care fac obiectul prezentei cauze, T. apare ca fiind un veritabil denunţător, care a fost audiat la 30.09.2014 fără a exista o sesizare din oficiu ori plângere pentru aceste fapte, extindere de cercetări, ori date cu privire la asemenea infracţiuni, toate acestea după o prealabilă discuţie cu procurorul II., după cum chiar T. a afirmat în declaraţia dată în faţa Curţii de Apel Timişoara că ştia că cu o zi două înainte că urmează să fie audiat şi obiectul audierii.

Elementul de legătură între procurorii B. şi T. este procurorul S., apropiat al procurorului II. şi în acelaşi timp naşul procurorului B. (declaraţie B. în faţa ICCJ). S. este procurorul audiat tot în 30.09.2014, zi în care este audiat şi T. în cauză, iar acesta, prin depoziţiile sale creează în acelaşi mod acuzaţii inexistente în sarcina lui A. (faptele de pct. 3 din rechizitoriu) pe acelaşi tipar al distrugerii de rechizitorii. S-a constatat definitiv că faptele nu există.

Ceea ce este important în legătură cu acuzaţiile inventate personal de procurorul S. (pct. 3 rechizitoriu) este că apărarea a dovedit că după data pretinsei întocmiri şi predări a rechizitoriului dosarul respectiv s-a aflat tot asupra martorului procuror S. (fapt relevat de registrul penal în care se consemna formularea unei cereri de urgentare soluţionare dosar - practic după pretinsa emitere şi predare a rechizitoriului), situaţia fiind similară şi în prezenta cauză pentru pretinsul act de sesizare emis de B.

De asemenea, martorul S. este şi cel care a prezentat materialul de urmărire penală în dosarul nr. x/2009 care a făcut obiectul acuzaţiilor de punctul 5 din rechizitoriu, fiind practic în legătură directă cu toate aceste fapte inexistente.

S. a declarat, tot în faţa Curţii de Apel Timişoara, că a avut discuţii cu săptămâni înaintea audierii cu procurorul II. despre ce urma să declare. Asupra acestor depoziţii martorul revine în faţa ICCJ realizând gravitatea celor iniţial afirmate (împrejurări care reies din actele dosarului).

S. este şi procurorul care, la 05.03.2014 (data formulării denunţului faţă de revizuent de către KK.), a soluţionat dosarul nr. x/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor printr-un acord de recunoaştere a vinovăţiei cauza având ca obiect înşelăciunea în paguba MDRT, autorul avându-l ca şi complice pe KK., firma acestuia NN. SRL fiind beneficiara unei părţi considerabile din paguba săvârşită prin infracţiune. În contextul instrumentării acelei cauze, procurorul S. a omis cu bună-ştiinţă atât să îl cerceteze pe KK. şi societatea NN., dar şi să pună în vedere persoanei vătămate că se poate constitui parte civilă, dar a consemnat în acord că nu a existat o asemenea constituire. Ulterior, ministerul a formulat acţiune civilă şi a obţinut obligarea autorului la plata sumei menţionând în acelaşi timp că nu a cunoscut despre existenţa procesului penal şi astfel nu s-a putut constitui parte civilă. Această faptă a fost sesizată PICCJ - SIIJ de revizuent şi face obiectul dosarului nr. x/2018

În fine, ca urmare a denunţului formulat împotriva revizuentului pentru fapte de luare de mită cu privire la care s-a stabilit că nu există, procurorul S. nu a mai solicitat prelungirea arestului la domiciliu sub care era cercetat KK. într-un alt dosar penal.

Împrejurarea nouă care se desprinde din aceste probe este că între procurorul anchetator II. şi procurorii martori B., T. şi S. au existat relaţii extrem de apropiate, care depăşeau cadrul profesional, şi au creat cadrul necesar formulării unor acuzaţii inexistente, dar în acelaşi timp aceşti procurori s-au aflat în relaţii cu martorul denunţător KK. asigurând protecţia acestuia cel puţin în cauzele penale menţionate.

A doua împrejurare care reiese din aceste probe noi constă în aceea că T. i-ar fi făcut cunoscute lui II. faptele care fac obiectul revizuirii şi pretinsa distrugere a rechizitoriului întocmit de B. în acea perioadă ori în acel context sau chiar ulterior, dar acestea neexistând, au fost create ulterior.

Acest fapt se probează şi prin nereţinerea vreunei asemenea fapte în sesizarea din oficiu în Dosarul nr. x/2013, împrejurare care conduce la aceeaşi concluzie, acuzaţia a fost creată fără nicio legătură cu realitatea.

Din declaraţia autentică a numitului JJ., reiese că soluţiile nelegale şi netemeinice ale martorului procuror B. erau infirmate de prim-procurorului A., iar B. şi-a arătat nemulţumirea către JJ. şi apărătorul acestuia, pe care i-a chemat la parchet, prezentându-le chiar ordonanţa de infirmare în Dosarul nr. x/2008, în care primul a fost cercetat. Cu cel prilej, martorul B. a ţinut să precizeze că este în război cu A. şi o să aibă el grijă (declaraţie autentică JJ.).

Faptul sau împrejurarea necunoscută la soluţionarea, ce rezultă din declaraţie, probează neîndoielnic, în opinia apărării, că A. era o persoană incomodă pentru procurorul B., nepermiţând emiterea unor soluţii nelegale ori netemeinice în cauzele penale pe care le avea în instrumentare. L-a perceput pre revizuent nu ca pe un coleg şi ca pe un adversar cu care se afla într-un război personal.

Prilejul de a-şi pune în practică dorinţa de răzbunare faţă de revizuent a fost citarea şi audierea sa în Dosarul nr. x/2013 al DNA, prilej cu care a afirmat că a emis rechizitoriul în Dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, poziţie menţinută în toate fazele procesuale. Cu toate acestea, nu a putut prezenta niciodată condica penală în care a predat rechizitoriul şi nicio ciornă a acestuia.

Acest fapt trebuie privit în strânsă legătură cu modul de audiere în calitate de martor a procurorului B. în Dosarul nr. x/2013 la 07.10.2014, respectiv prin îndepărtarea fizică a apărătorului ales al revizuentului din birou pentru ca procurorul II. să îl audieze pe martor după o discuţie prealabilă de 20 de minute. Acest fapt este susţinut de plângerea formulată de apărătorul ales, existentă la dosar. Împrejurarea de fapt nu a fost analizată cu ocazia judecării cauzei.

Cu toate că apărarea revizuentului a solicitat pe tot parcursul procesului penal punerea la dispoziţie a traficului integral rezultat din interceptarea convorbirilor telefonice şi ambientale orice asemenea cerere a fost respinsă. După soluţionarea definitivă a cauzei apărarea a intrat în posesia unei mici părţi a acestui trafic. Câteva discuţii ale revizuentului sunt cu martorul procuror B. şi relevă atitudinea provocatoare faţă de revizuent.

T. avea o atitudine similară cu cea a procurorului B. faţă de A. întrucât acesta de urmă nu i-a aprobat plecarea la CSM la nivelul anului 2013, primul afirmând că "asta nu rămâne aşa" (faptul menţionat se probează prin scriptul anexat).

Constituie element de fapt nou şi declaraţia numitului OO., apărătorul care l-a asistat la DNA-ST Oradea pe revizuent în primăvara anului 2015, în contextul citării revizuentului pentru alte pretinse fapte, care relatează că procurorul II. i-a spus lui A. că ştie că poate fi achitat pentru toate faptele, dar că poate se va găsi un judecător care să-l condamne pentru 2 - 3 infracţiuni din cele 13 reţinute (probe noi declaraţie autentică OO.).

Toate aceste probe noi arată modul real în care a fost perceput revizuentul. Ostilitatea, răzbunarea ori conflictul cu acesta au creat cadrul şi contextul în care i s-au construit acuzaţii nereale tocmai de către aceşti procurori.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a verificat, ulterior expunerii, în detaliu, a soluţiilor pronunţate prin Sentinţa penală nr. 194/13.03.2018 a Curţii de Apel Timişoara, definitivă prin Decizia penală nr. 20/A din 22.01.2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, şi a considerentelor cuprinse în decizia penală antemenţionată, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen.

Astfel, potrivit textului enunţat, în vederea pronunţării asupra admisibilităţii în principiu, instanţa examinează dacă:

a) cererea a fost formulată în termen şi de o persoană dintre cele prevăzute la art. 455;

b) cererea a fost întocmită cu respectarea prevederilor art. 456 alin. (2) şi (3);

c) au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale;

d) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv;

e) faptele şi mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea conduc, în mod evident, la stabilirea existenţei unor temeiuri legale ce permit revizuirea;

f) persoana care a formulat cererea s-a conformat cerinţelor instanţei dispuse potrivit art. 456 alin. (4).

În speţă, s-a constatat că cererea revizuentului este formulată cu respectarea condiţiilor de la lit. a)-d) ale articolului menţionat şi, anume, titularul cererii a fost parte în procesul soluţionat prin hotărârea atacată, având calitatea de inculpat, hotărârea atacată este o hotărâre definitivă, cererea de revizuire a fost formulată în termen, îndeplineşte condiţiile de formă şi fond cerute de dispoziţiile art. 456 alin. (2) şi (3) din C. proc. pen., au fost invocate temeiuri legale pentru redeschiderea procedurilor penale, iar faptele şi împrejurările invocate nu au fost prezentate într-o cerere anterioară care să fi fost judecată definitiv.

În ceea ce priveşte condiţia prev. de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen., s-a arătat că, pentru a verifica existenţa situaţiei reglementate de text, se impune ca instanţa să verifice existenţa unei concordanţe între cazul de revizuire invocat, motivul pe care se sprijină şi dovezile propuse.

În acest sens, curtea a arătat că trimiterea la cazul de revizuire, fără a fi susţinută de argumente faptice pertinente şi de probe care corespund cerinţei de a fi noi, în sensul arătat de textul normativ, nu satisface exigenţele dispoziţiilor legale citate şi nu justifică admiterea acestei căi extraordinare de atac.

În concret, instanţa a observat că, deşi se invocă cazul de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., revizuentul nu invocă fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanţă la momentul soluţionării cererii, ci se bazează pe interpretarea unor situaţii de fapt ce au fost deja cenzurate de instanţa de fond, tinzând practic la suplimentarea probaţiunii în calea de atac a revizuirii.

Referitor la infracţiunea de şantaj, revizuentul doreşte să demonstreze împrejurarea de fapt că nu există pretinsele ameninţări specifice laturii obiective ale infracţiunii de şantaj întrucât, pe toată perioada interacţiunii cu inculpatul revizuent, partea vătămată a acţionat într-o deplină libertate de voinţă. S-a arătat că notele de redare a convorbirilor telefonice depuse odată cu cererea de revizuire, îndeplinesc cerinţa de a fi considerate noi deoarece conţin redări de pe traficul integral al interceptărilor şi nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea pe fond a cauzei, fiind respinsă solicitarea inculpatului de a fi ataşate la dosar. S-a mai susţinut că acestea fac dovada unei totale lipse de teamă a părţii vătămate faţă de inculpatul A., a faptului că partea vătămată a provocat majoritatea discuţiilor telefonice cu scopul vădit de a-l incrimina, cunoscând faptul că era interceptat. În plus, a susţinut revizuentul, partea vătămată este susceptibilă de a fi acuzată de producerea de probe nereale, sens în care a formulat plângere penală împotriva acesteia, în condiţiile în care plângerea formulată şi notele efectuate în agenda personală cu privire la plata eşalonată a datoriilor către inculpat nu reprezintă realitatea.

Curtea a arătat că, pe de o parte, probele propuse nu pot fi considerate noi prin simplul fapt că au fost respinse de instanţa de fond, întrucât respingerea cererilor în probaţiune în cursul judecăţii este atribuitul instanţelor de judecată, presupune o analiză a pertinenţei acestora şi nu reprezintă o imposibilitate obiectivă de administrare a probei care să justifice declanşarea unei căi extraordinare de atac.

În plus, referitor la prima componentă a apărării şi anume, inexistenţa infracţiunii de şantaj, aspectele invocate de revizuent nu pot fi apreciate ca fiind împrejurări noi în sensul art. 453 lit. a) din C. proc. pen. întrucât, aşa cum rezultă din lecturarea hotărârii de condamnare, la stabilirea vinovăţiei revizuentului instanţa de fond şi instanţa de apel au examinat aceleaşi împrejurări de fapt, pe baza aceloraşi apărări ale inculpatului, în legătură cu inexistenţa stării de temere şi lipsa de credibilitate a părţii vătămate, prin coroborarea unui ansamblu de probe.

Relevantă este următoarea argumentaţie a instanţei de apel:

"Chiar susţinerea apărătorului inculpatului A. că persoana vătămată ar fi afişat un ton dezinvolt şi o atitudine de ironizare a inculpatului de fiecare dată atunci când urma să-i achite o tranşă din împrumut, ceea ce ar conduce la inexistenţa şantajului, nu poate fi avută în vedere o asemenea apărare, întrucât pentru existenţa infracţiunii de şantaj, nu este necesar ca acţiunea de constrângere să fi produs o stare de temere, fiind suficient ca, prin natura şi felul cuvintelor şi expresiilor ameninţătoare folosite, această acţiune să fie obiectiv susceptibilă de a conduce la o stare de temere."

Curtea a mai arătat că, aşa cum a fost apreciat în mod constant în doctrină şi jurisprudenţă, pentru a fi aplicabil cazul de revizuire analizat, se impune ca revizuentul să se bazeze pe existenţa unor probe noi "ca elemente de fapt cu caracter informativ cu privire la ceea ce trebuie dovedit în calea de atac a revizuirii şi, anume, orice întâmplare, situaţie care, în mod autonom sau în coroborare cu alte probe, poate duce la netemeinicia hotărârii" şi nu a mijloacelor de probă ca mod de completare a dovezilor pentru împrejurări deja avute în vedere şi verificate.

Curtea a observat că probele propuse de revizuent, respectiv trafic integral al interceptărilor, declaraţie extrajudiciară a fostei soţii a inculpatului cu privire la aspecte cunoscute şi la data procesului, nu pot fi considerate elemente de fapt noi, ci sunt mijloace de probă care conduc la o reinterpretarea a stării de fapt şi care echivalează, în opinia curţii, cu o solicitare de suplimentare a probatoriului. Or, este inadmisibil ca prin calea de atac a revizuirii să se prelungească probaţiunea prin noi mijloace de probă pentru fapte stabilite anterior cu putere de lucru judecat.

În ceea ce priveşte pretinsa săvârşire de către partea vătămată C. a unor infracţiuni în legătură cu faptele care au făcut obiectul condamnării inculpatului, precum şi existenţa unor eventuale abuzuri ale organelor de urmărire penală, instanţa de fond a observat că revizuentul a formulat plângeri penale care sunt în curs de cercetare la PICCJ-SIIJ şi fac obiectul dosarului nr. x/2018

Săvârşirea unor eventuale infracţiuni în legătură cu faptele pentru care a fost condamnat revizuentul pot conduce, de principiu, la admiterea unei cereri de revizuire, însă nu în baza cazului de revizuire analizat în prezenta cauză. Inculpatul revizuent are la dispoziţie cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. b) şi d) din C. proc. pen., pe care a şi declarat, prin apărător că, va înţelege să le utilizeze, urmând a se conforma cerinţelor probatorii impuse de invocarea acestui caz.

Curtea a mai arătat că, împrejurările pretins ilicite invocate de revizuent prin plângerile penale formulate împotriva părţii vătămate şi a organelor de urmărire penală, nu pot fi stabilite în procedura specială a revizuirii şi nici analizate din perspectiva dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. anterior pronunţării unei soluţii pe fond în acest sens.

Referitor la acuzaţiile de abuz în serviciu, favorizarea a făptuitorului, distrugere de înscrisuri, Curtea a observat că, la pronunţarea soluţiei de condamnare, instanţa a avut în vedere " Fapta inculpatului A., care în calitatea sa de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, în perioada iulie 2010 - ianuarie 2011, nu a dispus soluţia infirmării rechizitoriului emis de procurorul B. în Dosarul nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, ci l-a distrus fizic prin rupere după exprimarea acordului verbal al procurorului T. de a soluţiona dosarul, ca urmare afirmaţiei făcute de către inculpat că la dosar nu există probe, precum şi dispunerea în mod nelegal a repartizării dosarului nr. x/2008 procurorului T., fără a exista o dispoziţie motivată de repartizare în acest sens, cu încălcarea dispoziţiilor art. 304 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. (art. 220 din C. proc. pen. anterior), precum şi art. 64 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară cu modificările ulterioare, referitoare la infirmarea soluţiilor şi trecerea lucrărilor repartizate altui procuror, respectiv prin neîndeplinirea actelor corespunzătoare atribuţiilor ce îi reveneau, afectând drepturile persoanelor care urmau să fie trimise în judecată, precum şi încrederea în modul de instrumentare al dosarului în cursul urmăririi penale".

Or, în raport de mijloacele de probă invocate de revizuent în sprijinul cererii de revizuire, prezentate detaliat în sentinţa atacată, Curtea a observat că aceste mijloace de probă, fie au fost respinse de instanţele de fond, fie nu au fost propuse de apărare deşi sunt anterioare rămânerii definitive a hotărârii.

La fel ca în cazul anterior, acestea nu pot fi considerate noi prin simplul fapt că au fost respinse de instanţele de fond sau nu au fost solicitate de apărare.

Similar situaţiei referitoare la infracţiunea de şantaj, s-a arătat că împrejurarea de fapt ce se tinde a se dovedi şi anume inexistenţa rechizitoriului rupt, nu poate fi apreciată ca fiind împrejurare nouă în sensul art. 453 lit. a) din C. proc. pen. întrucât, aşa cum rezultă din lecturarea hotărârii de condamnare, la stabilirea vinovăţiei revizuentului instanţa de fond şi instanţa de apel au examinat aceleaşi împrejurări de fapt pe baza aceloraşi apărări ale inculpatului în legătură inexistenţa actului emis.

Legea procesual penală care reglementează cazul de revizuire invocat se referă, în acest caz, la situaţii de fapt noi care, din diverse motive, au rămas necunoscute instanţei de fond şi nu la mijloace de probă ca mod de completarea a dovezilor pentru împrejurări deja avute în vedere şi verificate.

Deşi revizuentul invocă în susţinerea cererii, jurisprudenţa mai veche a ICCJ, decizia nr. 853/2014 pronunţată în calea de atac a recursului, prin care se arată că eventuala neglijenţă a părţilor, a instanţei sau organelor de urmărire penală în legătură cu administrarea probelor nu înlătură de plano posibilitatea de a formula revizuire, curtea a arătat că, în speţă, nu se poate face aplicarea acestor considerente, întrucât aspectele invocate nu reprezintă un aspect de noutate în economia dosarului.

În plus, toate argumentele invocate, deşi sunt prezentate ca elemente de fapt susceptibile a fi interpretate ca fapte sau împrejurări noi care să legitimeze aplicabilitatea cazului de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., sunt mai degrabă argumente care stau la baza unor acuzaţii penale îndreptate împotriva denunţătorului şi a organelor de urmărire penală, raportat la care revizuentul a formulat plângeri penale şi care ar putea fi valorificate, la fel ca în cazul anterior, prin prisma cazurilor de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. b) şi d) din C. proc. pen. şi în limita standardului de probă propus de acest caz.

În aceste condiţii, Curtea nu a procedat la constatarea admisibilităţii în principiu a căii extraordinare de atac exercitată de revizuentul condamnat întrucât a apreciat, pentru argumentele enunţate anterior, că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate prev. de art. 459 alin. (3) din C. proc. pen.

În consecinţă, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., raportat la art. 453 alin. (1) lit. a) din acelaşi cod, Curtea de Apel a respins, ca inadmisibilă în principiu, cererea de revizuire formulată de persoana condamnată A. şi a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva Sentinţei penale nr. 91 din data de 14 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, a declarat apel revizuentul A. care a solicitat desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare, invocând mai multe motive, în acest sens.

Astfel, s-a susţinut că, în cauză, este incident un caz de nulitate absolută, în principal, din perspectiva faptului că la şedinţa de judecată nu a participat un procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi, în subsidiar, că procurorul desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a participat la şedinţă, prin videoconferinţă, ceea ce echivalează, în opinia apărării, cu o lipsă de la judecată a reprezentantului Ministerului Public.

În al doilea rând, s-a apreciat că sentinţa atacată este nemotivată, aşa încât revizuentul a fost privat de un grad de jurisdicţie în contextul în care, în opinia apărării, instanţa de fond nu a făcut o analiză efectivă a condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire.

De asemenea, s-a mai solicitat admiterea cererii de revizuire cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, cererea formulată îndeplinind condiţiile prevăzute de lege pentru a fi admisă în principiu, toate aspectele invocate de revizuent având caracter de noutate, atât ca element de fapt, cât şi ca probă. Concluziile pe această ultimă solicitare au fost expuse oral, în detaliu, în şedinţa de dezbateri de la termenul din 28.09.2021 şi consemnate în încheierea de şedinţă de la data respectivă, motiv pentru care nu se mai impune reluarea lor.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate de apelantul revizuent, cât şi sub toate aspectele de fapt şi de drept, în conformitate cu prevederile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că apelul declarat împotriva Sentinţei penale nr. 91/14.04.2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, este nefondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.

În ceea ce ce priveşte primul motiv de apel, subsumat criticii privind nelegala constituire a instanţei de judecată sub aspectul participării reprezentantului Ministerului Public, instanţa de control judiciar apreciază că este neîntemeiat sub ambele aspecte invocate de către apelantul revizuent.

În conformitate cu dispoziţiile art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., determină întotdeauna aplicarea nulităţii încălcarea dispoziţiilor privind participarea procurorului, atunci când participarea sa este obligatorie potrivit legii.

Acest caz de nulitate absolută are, aşadar, în vedere neparticiparea procurorului la judecata unei cauze, care poate îmbrăca fie forma absenţei fizice efective de la judecată, fie omisiunea de a pune concluzii în cauza la judecarea căreia este prezent, situaţii care nu sunt incidentă în cauza de faţă.

Prin urmare, criticile apelantului privind participarea reprezentantului Ministerului Public, prin videoconferinţă de la sediul parchetului, la şedinţele de judecată desfăşurate la instanţa de fond, respectiv participarea unui procuror de la o altă structură de parchet nu se circumscriu cauzei de nulitate absolută prevăzută de art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât la judecata cauzei a participat un procuror, punând concluzii în cauză şi îndeplinind rolul de a apăra interesele generale ale societăţii, astfel încât nu se poate vorbi despre o lipsă a procurorului de la judecată, în sensul vizat de legiuitor în cuprinsul art. 281 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.

Participarea procurorului prin intermediul mijloacelor tehnice la şedinţele de judecată din perioada de referinţă s-a datorat situaţiei epidemiologice existente la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara (declarat, conform înscrisurilor aflate la dosar, focar de infecţie Covid-19 de către Direcţia de Sănătate Publică Timiş).

Totodată, participarea la şedinţele de judecată a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi nu din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-a realizat în conformitate cu Decizia nr. 3/2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală publicată în M. Of. nr. 526 din 27 iunie 2019. Prin decizia precitată, instanţa supremă a statuat că participarea la şedinţele de judecată în cauzele de competenţa Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia pentru investigarea infracţiunilor de justiţie, în care urmărirea penală s-a efectuat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, se asigură de procurori din cadrul secţiei judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de către procurori din cadrul parchetului de pe lângă instanţa învestită cu judecarea cauzei.

Referitor la al doilea motiv de apel, acesta este nefondat, hotărârea apelată îndeplinind standardele de motivare în acord cu prevederile legislaţiei naţionale şi cu jurisprudenţa CEDO.

În acest sens, Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat cererea condamnatului prin prisma condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire prev. de art. 459 din C. proc. pen.

Or, în această fază procesuală, prevăzută cu caracter obligatoriu de dispoziţiile procedural penale, procedura prealabilă de examinare a revizuirii nu presupune soluţionarea căii extraordinare de atac, ci verificarea admisibilităţii exercitării unui drept, instanţa pronunţându-se doar asupra unor aspecte de ordin pur legal.

Prin urmare, în raport de limitele restrânse în care se derulează procedura examinării admiterii în principiu a revizuirii, se constată că instanţa de fond a analizat, în concret, criticile revizuentului pe acest aspect.

De asemenea, aşa cum s-a statuat şi în jurisprudenţa CEDO, hotărârea judecătorească trebuie motivată astfel încât să indice de o manieră suficientă motivele pe care se fondează. Însă întinderea acesteia variază în funcţie de natura hotărârii şi trebuie analizată în lumina ansamblului circumstanţelor cauzei. Nu în ultimul rând, şi o motivare succintă a hotărârii instanţei, dar care oferă un răspuns adecvat chestiunilor esenţiale ce i-au fost supuse judecăţii, satisface cerinţele de echitabilitate a procedurii.

Nici cel de al treilea motiv de apel nu este întemeiat, instanţa de fond apreciind, în mod legal şi temeinic, că cererea de revizuire formulată de condamnatul A. nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de legea procesual penală.

Preparator, Înalta Curte notează că revizuirea este calea extraordinară de atac prin care se îndreaptă erorile de judecată cu privire la faptele cauzei datorată necunoaşterii de către instanţele care au pronunţat hotărârea definitivă a unor fapte şi împrejurări în funcţie de care aceasta nu corespunde adevărului şi, prin urmare, nici legii.

Particular, cazul de revizuire prevăzut în art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen. priveşte situaţia când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.

Termenul fapte şi împrejurări utilizat în dispoziţiile legale precitate se referă la elemente de fapt cu caracter informativ, respectiv orice întâmplare, situaţie, stare care poate conduce la dovedirea netemeiniciei hotărârii pronunţate.

Aşadar, sensul reglementat de legiuitor al noţiunii de fapte şi împrejurări are în vedere exclusiv faptele probatorii noi, iar nu mijloacele de probă a unei fapte şi împrejurări cunoscute de instanţe la soluţionarea cauzei.

Cu alte cuvinte, cazul de revizuire nu se referă la descoperirea de probe noi, căci în acest mod revizuirea s-ar transforma într-un nou grad de jurisdicţie ordinar în care s-ar continua probaţiunea administrată de prima instanţă, respectiv de instanţa de apel.

Prin urmare, faptele şi împrejurările invocate în revizuire trebuie să fie noi pentru instanţa de judecată, în sensul că nu au fost cunoscute de instanţa care a pronunţat hotărârea definitivă. Dacă instanţa de judecată s-a pronunţat asupra faptelor invocate ca noi nu se mai poate trage concluzia că erau necunoscute pentru instanţă. Pe calea revizuirii nu este posibilă o prelungire a probatoriului pentru fapte sau împrejurări cunoscute de instanţe în ciclurile ordinare de judecată.

Preliminar, este de menţionat că Înalta Curte va avea în vedere motivele expuse în cererea de revizuire, alte chestiuni invocate prin motivele de apel şi prin memoriul depus în calea de atac nu pot face obiectul analizei instanţei de apel.

Se constată că revizuentul A. a invocat, referitor la infracţiunea de şantaj, mai multe împrejurări factuale pretinse noi şi care nu au fost cunoscute de instanţele de fond şi de apel, după cum urmează:

Astfel, s-a susţinut ca având caracter de noutate inexistenţa vreunei forme de constrângere asupra persoanei vătămate C. în intervalul de timp cuprins între sfârşitului anului 2013 şi 08.05.2014, perioadă în care nu a existat nicio notă de redare care să ateste vreo situaţie sau vreun fapt în care apelantul revizuent să fi purtat discuţii telefonice ori ambientale cu C., ori procese-verbale care să ateste deplasări la spălătoria acesteia şi întâlniri între cei doi în sensul celor reţinute în hotărârea de condamnare.

În acelaşi sens, s-a mai contestat percepţia subiectivă reală a persoanei vătămate faţă de discuţiile cu revizuentul apelant, percepţie care exclude, în opinia apărării, orice lezare a libertăţii sale psihice; libertatea morală a persoanei vătămate nu a fost niciun moment încălcată pentru a face sau a nu face ceva împotriva voinţei sale.

De asemenea, s-a invocat inexistenţa unei conduite de a da (de a restitui din împrumut) în legătură cu vreo constrângere care să fi provocat teamă persoanei vătămate.

Contrar hotărârii de condamnare, probele invocate în cererea de revizuire demonstrează percepţia subiectivă reală a persoanei vătămate faţă de funcţia şi persoana revizuentului, faţă de discuţiile cu acesta, controalele instituţiilor de stat la care a fost supusă, în sensul inexistenţei unei stări reale şi subiective de temere, persoana vătămată având libertatea morală de a acţiona în mod liber, neîngrădit. Funcţia ori persoana revizuentului apelant erau complet desconsiderate, dispreţuite ori nesemnificative pentru persoana vătămată şi membrii familiei sale şi, prin urmare, nu aveau aptitudinea de a-i provoca, obiectiv şi subiectiv, teamă.

S-a mai contestat reţinerea, în cauză, a percepţiei subiective a persoanei vătămate cu privire la faptul că toate controalele instituţiilor de stat au fost asociate cu revizuentul, având în vedere funcţia sa de prim-procuror, fiindu-i teamă. În realitate, percepţia subiectivă adevărată şi spontană a persoanei vătămate a fost complet contrară şi dovedită de probele noi, necunoscute cauzei. Atitudinea, comportamentul, percepţia reală a C. exteriorizată, manifestată şi către membrii familiei sale exclud categoric, în opinia apărării, orice stare de alarmare, de asociere a revizuentului cu instituţiile de control, arătând în fapt inexistenţa constrângerilor afirmate.

În concluzie, s-a apreciat că faptele şi împrejurările noi, înlătură existenţa constrângerilor afirmate de persoana vătămată, reflectă o percepţie subiectivă diametral opusă celei reţinute de instanţa de apel faţă de constrângerile telefonice, înlătură existenţa stării de alarmare, temere şi confirmă o libertate psihică absolută, iar voinţa persoanei vătămate a fost pe deplin securizată, orientată spre escrocarea revizuentului apelant prin stingerea scriptică a datoriei. Cel din urmă fapt, nu este decât măsura unei conduite complet potrivnice stării de fapt reţinute în cauză prin hotărârea de condamnare.

În fine, s-a arătat că desconsiderarea persoanei şi funcţiei revizuentului denotă caracterul netemeinic al hotărârii de condamnare.

Se constată astfel, că, prin cererea de revizuire, în esenţă, cu privire la acuzaţia de şantaj, s-a menţionat că probele noi dovedesc indubitabil că C. nu a fost constrânsă, nu s-a simţit constrânsă şi nu a acţionat sub imperiul vreunei stări de temere ori ca urmare a unor constrângeri, dimpotrivă, atitudinea sa reală, dovedită prin noile probe, reflectă un comportament nealterat în modul de restituire al sumei de bani către revizuent şi fără vreo legătură cu atitudinea sa, o libertate psihică neîngrădită în a acţiona după propria voinţă, fapta nefiind prevăzută de legea penală.

Analizând faptele şi împrejurările noi invocate de apelantul revizuent, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor sale, că acestea nu au caracter de noutate, lipsa constrângerii şi lipsa stării de temere a persoanei vătămate constituind baza apărărilor revizuentului atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de apel, cu ocazia judecării cauzei în fond şi în calea ordinară de atac a apelului.

Cu titlu exemplificativ, în motivele de apel depuse, în Dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, împotriva Sentinţei penale nr. 194/13.03.2018, apelantul inculpat, la acel moment procesual, A. a arătat că "nu există acţiuni de constrângere prin ameninţare" asupra persoanei vătămate C. "care să determine comportamentul de remitere eşalonată a banilor", "persoana care a stabilit modalitatea de restituire a sumei de bani a fost C.", "inexistenţa unei conduite de plată eşalonată impusă de inculpat", "lipsa ameninţărilor ori a stării psihice alterate a persoanei vătămate prin pretinse acţiuni ale inculpatului". De asemenea, s-au invocat de către apărare, relativ la persoana vătămată, "acţiuni de desconsiderare faţă de persoana inculpatului", susţinându-se că "nici funcţia de prim-procuror şi nici pretinsele ameninţări care i-au fost proferate nu i-au alterat voinţa psihică, acţionând după bunul plac", precum şi faptul că "majoritatea controalelor s-au datorat chiar acţiunilor persoanei vătămate", neexistând o implicare a revizuentului în declanşarea acestora. Nu în ultimul rând, este de menţionat că, prin motivele de apel, s-a concluzionat de către apărarea inculpatului A. că nu s-a dovedit "existenţa unor constrângeri sub forma ameninţărilor asupra persoanei vătămate", respectiv că nu s-a probat că "pretinsele acţiuni ale inculpatului i-au provocat (persoanei vătămate - n.n.) o stare de temere reală aptă să-i limiteze libertatea psihică şi să acţioneze în direcţia impusă de inculpat".

În raport de cele expuse anterior, se constată că faptele şi împrejurările invocate în cererea de revizuire au fost cunoscute de instanţe şi au făcut obiectul analizei atât în fond, cât şi în calea de atac ordinară a apelului.

Ceea ce se invocă, în cererea de revizuire, cu caracter de noutate sunt mijloacele de probă, propuse, însă, în dovedirea unor aspecte deja cenzurate de instanţele de judecată.

În fapt, revizuentul prezintă propria versiune asupra stării de fapt, rezultată, în opinia sa, din mijloacele de probă invocate în cererea de revizuire solicitând, în realitate, o rejudecare a cauzei în parametrii specifici unei căi ordinare de atac.

Or, în materie de revizuire, bazată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., ceea ce este determinant nu este ca împrejurarea sau faptul pretins nou să nu fi fost reţinut ca dovedit de instanţele ordinare, ci ca acel fapt să nu fi fost cunoscut de către instanţe şi astfel acestea să nu fi avut posibilitatea să verifice realitatea lui.

Împrejurarea că, în dovedirea susţinerilor sale, făcute în faţa instanţelor de fond şi de apel, condamnatul a propus, în revizuire, administrarea unor probe noi, nu poate determina admiterea cererii de revizuire, deoarece, prin textul invocat se cere ca faptele şi împrejurările învederate, deci faptele probatorii, să fie noi, iar nu mijloacele de probă, fiind inadmisibil ca pe calea extraordinară a revizuirii să se obţină o prelungire a probaţiunii pentru fapte şi împrejurări deja cunoscute şi verificate de instanţele care au soluţionat cauza.

În ceea ce priveşte împrejurarea că revizuentul nu s-a deplasat la spălătoria persoanei vătămate în ziua de 22.05.2014, aceasta nu face obiectul acuzaţiilor ce i-au fost aduse pe segmentul infracţiunii de şantaj; prin urmare, contestarea de către apelant a acestei deplasări nu produce vreun efect juridic în cauză.

Referitor la infracţiunile de abuz în serviciu, distrugere de înscrisuri şi favorizarea făptuitorului, apelantul revizuent a invocat, ca fapt nou, împrejurarea că rechizitoriul emis de procurorul B. în Dosarul nr. x/2008 nu a fost implementat în sistemul Ecris, în realitate nefiind întocmit, în condiţiile în care nu au fost identificate nici condicile procurorului de predare a lucrărilor.

S-a mai arătat că procurorul B. nu a emis rechizitoriul în Dosarul nr. x/2008 deoarece a urmărit să evite controlul legalităţii şi temeiniciei acestuia de către revizuentul apelant, pentru că acesta ar fi constatat că nu a efectuat acte de urmărire penală pentru tragerea la răspundere penală a lui U. şi W. şi a împiedicat efectiv înfăptuirea actului de justiţie, săvârşind în acest mod, veritabile infracţiuni de favorizare şi abuz în serviciu.

S-a mai susţinut că, în aceeaşi succesiune sunt şi acţiunile martorului procuror T. care, după repartizare, a ţinut Dosarul nr. x/2008 în nelucrare până după promovarea efectivă a revizuentului apelant la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Înalta Curte constată că, prin cererea de revizuire, în esenţă, s-au invocat, ca având caracter de noutate, probele care nu au fost la dosar şi nu au fost cunoscute de instanţe, menţionate detaliat în cererea de revizuire, din care rezultă, în opinia apărării, că procurorul B. nu a emis şi predat rechizitoriul în dosarul penal nr. x/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, aşa încât faptele reproşate revizuentului nu există.

Contrar susţinerilor apelantului, rezultă cu certitudine, că împrejurarea reclamată ca nefiind cunoscută de instanţe, respectiv existenţa, în materialitatea sa, a rechizitoriului întocmit de procurorul B. în Dosarul nr. x/2008, nu are caracter de noutate, ci a constituit obiectul principal al cenzurii atât a primei instanţe, cât şi a instanţei de apel. De altfel, cu ocazia dezbaterilor din apel şi în concluziile scrise depuse în dosarul de apel, revizuentul a susţinut inexistenţa rechizitoriului în speţă, apreciind că "nu s-a dovedit că acel înscris a existat ca să fie distrus, neexistând nicio probă materială, o evidenţă computerizată, condică de lucrări".

Prin urmare, nu poate fi admisă cererea de revizuire bazată pe dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., dacă împrejurarea pretins nouă, pe care cel condamnat tinde să o dovedească, prin mijloacele de probă invocate, a fost cunoscută de instanţele de fond şi de apel.

În concluzie, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerinţele reglementate de art. 459 alin. (3) lit. e) din C. proc. pen. şi, pe cale de consecinţă, nefiind îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de alin. (3) al textului legal antemenţionat, soluţia în cauză este de respingere a cererii de revizuire ca inadmisibilă, conform art. 459 alin. (5) din C. proc. pen.

Aşa cum s-a arătat şi în jurisprudenţa instanţei supreme, cererea de revizuire care se întemeiază pe alte motive decât cele prevăzute expres de C. proc. pen. este inadmisibilă, considerentele Deciziei nr. LX (60) din 24 septembrie 2007 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea recursului în interesul legii păstrându-şi actualitatea.

Faţă de cele arătate, în baza art. 421 pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga apelantul revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 217 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, apelul formulat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 91/P.I. din data de 14 aprilie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia penală.

Obligă apelantul revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru apelantul revizuent, în cuantum de 217 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 octombrie 2021.

GGC - ED