Inadmissible appeal against final appellate decision in execution of judgment; limitation of remedies under Art. 598 C. proc. pen.

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 312/A din 24 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, cu privire la dispozitivul Deciziei penale nr. 300/A din 21 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020.

În temeiul art. 283 alin. (4) lit. n) C. proc. pen., s-a aplicat amendă judiciară în cuantum de 3.000 RON procurorului A., în calitate de reprezentant al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de investigare a infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

În data de 24 martie 2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost înregistrată contestaţia împotriva executării Deciziei penale nr. 300/A din 21 martie 2022 a aceleiaşi instanţe, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală.

În motivare, s-a arătat că, prin Decizia penală nr. 300/A din 21 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Ministerul Public împotriva Sentinţei penale nr. 1363 din 06 decembrie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 şi, în temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen., s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 12 august 2019 la zi, însă s-a omis să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 420 alin. (11) C. proc. pen. raportat la art. 399 alin. (1) C. proc. pen., potrivit cărora instanţa are obligaţia ca, prin hotărâre, să se pronunţe asupra menţinerii, revocării, înlocuirii ori încetării de drept a măsurii preventive.

S-a mai arătat că, la 23 martie 2022, întrucât dosarul de urmărire penală nu a fost restituit nici către parchetul emitent, nici către Tribunalul Bucureşti, s-a formulat o solicitare de verificare a măsurii arestării preventive, care a fost respinsă prin rezoluţie, cu motivarea că instanţa de apel s-a desesizat, iar competenţa de verificare a măsurii preventive revine instanţei de fond, respectiv Tribunalului Bucureşti.

Tot la data de 23 martie 2022, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale şi de înlăturare a omisiunii vădite, invocând, din nou, omisiunea instanţei de apel de a verifica măsura preventivă. În considerentele încheierii prin care s-au respins aceste cereri, instanţa de apel a arătat că s-a pronunţat în cauză şi a motivat soluţia în termenele procedurale, înainte de încetarea de drept a măsurii preventive, care avea loc pe data de 28 martie 2022, cu respectarea dispoziţiilor art. 235 alin. (1) C. proc. pen., pentru ipoteza în care Ministerul Public formula propunere de prelungire a măsurii arestului preventiv.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, contrar celor reţinute de instanţa de apel, a apreciat că nu se putea formula o nouă propunere de prelungire a măsurii arestării preventive, în condiţiile în care din durata maximă de 180 zile, prevăzută de art. 236 alin. (4) C. proc. pen., mai rămăsese doar un interval de 4 zile.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În susţinerea contestaţiei, au fost depuse, în fotocopie, adresa din data de 23 martie 2022 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, în Dosarul nr. x/2021, cu răspunsul olograf al preşedintelui de complet, precum şi un extras din condica de corespondenţă din 23 martie 2022.

Analizând actele dosarului, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că nu este fondată contestaţia la executare.

S-a reţinut că, prin încheierea de şedinţă din data de 28 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, instanţa de apel a dispus menţinerea stării de arest preventiv faţă de intimatul inculpat B., iar ulterior, prin Decizia penală nr. 300/A din 21 martie 2022 a aceleiaşi instanţe, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Ministerul Public împotriva Sentinţei penale nr. 1363 din 06 decembrie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020 (prin care a fost respins acordul de recunoaştere a vinovăţiei) şi, în temeiul art. 424 alin. (3) C. proc. pen., s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă de la data de 12 august 2019 la zi, constatându-se, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., că rămân în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.

Ministerul Public a susţinut că dispozitivul Deciziei penale nr. 300/A din 21 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, conţine o nelămurire, în sensul că instanţa de apel a omis să se pronunţe asupra măsurii preventive. Nelămurirea presupune existenţa de dispoziţii contradictorii sau confuze, care fac imposibilă punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti, or, omisiunea invocată nu poate să constituie o nelămurire, ci, pur şi simplu, o omisiune.

Instanţa a reţinut că, aşa cum s-a mai arătat prin încheierea de şedinţă din data de 23 martie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, prin care au fost respinse, ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorii materiale şi, ca inadmisibilă, cererea de înlăturare a omisiunii vădite, formulate de Ministerul Public cu privire la aceeaşi decizie penală, instanţa de apel s-a pronunţat şi a motivat soluţia în termenele procedurale, atât înainte de încetarea de drept a măsurii preventive, care avea loc pe data de 28 martie 2022, cât şi cu respectarea dispoziţiilor art. 235 alin. (1) C. proc. pen., pentru ipoteza în care Ministerul Public formula propunere de prelungire a măsurii arestului preventiv. S-a mai reţinut că, deşi nu poate fi examinată pe calea contestaţiei la executare, susţinerea Ministerului Public cu privire la obligaţia instanţei de apel de a se pronunţa prin decizia penală asupra stării de arest preventiv nu are niciun temei legal. Dispoziţiile art. 420 alin. (11) C. proc. pen., care au fost invocate, se referă la procedura de judecare a apelului, şi nu la conţinutul obligatoriu al dispozitivului.

Prin urmare, s-a constatat că instanţa de apel s-a dezînvestit în data de 21 martie 2022, în timp ce arestul preventiv înceta de drept pe data de 28 martie 2022, iar chestiunile pur administrative ulterioare, de restituire a dosarului la parchetul competent, exced obligaţiilor de judecată şi nu justifică forţarea unor instituţii pentru a acoperi eventuale deficienţe de natură administrativă.

De asemenea, având în vedere faptul că, după comunicarea administrativă şi după respingerea cererilor de îndreptare eroare materială şi de înlăturarea omisiune vădită, procurorul a invocat aceleaşi argumente, dar folosind căi procedurale diferite, instanţa a constatat că formularea unei multitudini de sesizări, cu aceeaşi motivare, constituie un real abuz de drept, prin insistenţa procedurală.

Împotriva acestei hotărâri, la 25 martie 2022, a declarat contestaţie Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, fără a fi depuse motivele căii de atac.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală la data de 28 martie 2022, sub nr. x/2022, fiind repartizat aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 7 pentru termenul de judecată din 03 mai 2022.

Prin rezoluţia din 28 martie 2022, preşedintele Completului nr. 7 a preschimbat termenul de judecată din 03 mai 2022 la 28 martie 2022, ora 18:00, cu citarea intimatului şi asigurarea apărării.

La acest termen, Înalta Curte a pus în discuţie, din oficiu, admisibilitatea căii de atac formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, ocazie cu care reprezentantul Ministerului Public a susţinut că este admisibilă contestaţia declarată, în timp ce apărătorul desemnat din oficiu pentru intimat a formulat concluzii în sens contrar.

Examinând calea de atac promovată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., împotriva executării hotărârii penale se poate face contestaţie, printre altele, când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare (lit. c), competentă să dea o rezolvare contestaţiei la executare fiind în acest caz, potrivit alin. (2) al aceluiaşi text de lege, instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Totodată, teza finală a art. 598 alin. (2) C. proc. pen. prevede că, în cazul în care nelămurirea priveşte o dispoziţie pronunţată în apel sau în recurs în casaţie, competenţa revine, după caz, instanţei de apel sau Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută, în înţelesul art. 598 alin. (2) C. proc. pen., poate fi prima instanţă de judecată, dacă nelămurirea vizează o sentinţă, sau, după caz, instanţa de apel ori de recurs în casaţie, când aspectul ce se urmăreşte a fi clarificat face parte din dispozitivul unei decizii.

Pe de altă parte, reglementând procedura la instanţa de executare, art. 597 C. proc. pen. stabileşte, în alin. (1) şi (6), că, în materia executării pedepsei, competenţa aparţine fie instanţei de executare (care, potrivit art. 553 alin. (1) C. proc. pen., este prima instanţă de judecată), fie instanţei în a cărei circumscripţie se află locul de executare, pentru ca, în alin. (7), să se menţioneze că hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pedepsei pot fi atacate cu contestaţie la instanţa ierarhic superioară în termen de 3 zile de la comunicare.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi, rezultă că hotărârea pronunţată asupra contestaţiei la executare întemeiată pe dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. poate fi atacată doar atunci când se solicită lămurirea unei sentinţe date în primă instanţă şi este definitivă în ipoteza în care vizează clarificarea unor dispoziţii dintr-o decizie dată în apel sau recurs în casaţie.

Raportând aceste considerente la contestaţia formulată în cauză, Înalta Curte constată că, în faţa Curţii de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, a solicitat, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., lămurirea Deciziei penale nr. 300/A din 21 martie 2022 dată de aceeaşi instanţă, prin care a fost respins apelul declarat de Ministerul Public împotriva Sentinţei penale nr. 1363 din 06 decembrie 2021 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2020, decizie ce este definitivă de la data pronunţării acesteia, astfel cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 551 pct. 4 C. proc. pen. Ca atare, şi hotărârea pronunţată, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) C. proc. pen., de instanţa de apel asupra contestaţiei la executare formulată de parchet este definitivă, neputând fi atacată în temeiul dispoziţiilor procedurale invocate de Ministerul Public.

De asemenea, se constată că, în conformitate cu prevederile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres. Or, potrivit art. 597 alin. (7) C. proc. pen., pot fi atacate cu contestaţie numai hotărârile pronunţate în primă instanţă în materia executării pedepsei, ipoteză care, aşa cum s-a arătat anterior, nu se regăseşte în speţă.

În aceste condiţii, raportat la dispoziţiile textelor de lege anterior menţionate, se constată că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive (pronunţată într-o contestaţia la executare ce a vizat o altă hotărâre definitivă), învestind Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acesteia, deşi nu întruneşte cerinţele legale.

Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căilor de atac şi împotriva hotărârilor definitive pronunţate în contestaţie la executare, o asemenea procedură nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile ... pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". În consecinţă, recunoaşterea unei căi de atac în situaţii neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, împotriva Deciziei nr. 312/A din 24 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2022, iar, în temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Totodată, în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul B., în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Structura Centrală, împotriva Deciziei nr. 312/A din 24 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în Dosarul nr. x/2022.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul B., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 martie 2022.

GGC - ED