Cassation appeals against tax evasion convictions for transferring seized football player rights dismissed, upholding conviction

Deliberând asupra recursurilor în casaţie de faţă, în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 82 din data de 13 februarie 2019, pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/2016, în temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., a fost achitat fiecare dintre inculpaţii A. şi B., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu referire la art. 5 C. pen.;

În temeiul art. 396 alin. (5) C. proc. pen. raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., a fost achitat fiecare dintre inculpaţii A. şi B. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 5 C. pen.

În temeiul art. 397 alin. (1) C. proc. pen., a fost respinsă că nefondată acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin ANAF - DGRFP Craiova faţă de inculpaţii A., B. şi faţă de partea responsabilă civilmente SC C.

În temeiul art. 25 alin. (5) C. proc. pen., a fost lăsată nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă D. S.A faţă de inculpaţii A. şi B.

În temeiul art. 397 alin. (5) C. proc. pen., a fost menţinută măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţa nr. x/2013 din 5 iulie 2016 asupra bunurilor inculpaţilor A. şi B., măsură care încetează de drept dacă partea civilă D. S.A nu introduce acţiune în faţa instanţei civile în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărârii.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu, avansate din fondurile alocate Tribunalului Dolj, rămân în sarcina statului.

Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, inculpaţii A., B. şi partea civilă Statul Român - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

Prin Decizia penală nr. 1364 din 5 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în baza art. 421 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA Serviciul Teritorial Craiova şi Statul român - ANAF Bucureşti prin DGRFP Craiova împotriva Sentinţei penale nr. 82 din data de 13.02.2019 pronunţată de Tribunalul Dolj, a fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:

S-a luat act ca prin încheierea de şedinţă din 12.10.2020 în baza art. 386 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor prin actul de sesizare al instanţei din art. 9 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. şi art. 38 C. pen. (pentru fiecare inculpat) în infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. (forma în vigoare în prezent) şi infracţiunea prev. de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. ambele cu aplicarea art. 38 C. pen. (în cazul fiecăruia dintre inculpaţi).

1) În baza art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. (forma în vigoare în prezent) a fost condamnat inculpatul A., la 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală, pedeapsă ce se va executa în regim de detenţie.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., i s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlu de pedeapsa complementară, pe o durată de 3 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005, i s-a interzis inculpatului dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 se comunică Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive.

2) În baza art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen. (forma în vigoare în prezent) a fost condamnat inculpatul B., la 2 ani şi 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen., i s-a interzis inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, cu titlu de pedeapsa complementară, pe o durată de 2 ani, ce se va executa conform art. 68 alin. (1) lit. b) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercitarea aceloraşi drepturi cu titlu de pedeapsă accesorie, executabilă în cazul anulării sau revocării suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Dolj la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului să execute următoarea obligaţie:

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate;

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul instituţiilor stabilite de Primăriei Municipiului Craiova, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen.

În baza art. 12 din Legea nr. 241/2005 s-a interzis inculpatului dreptul de a fi fondator, administrator, director sau reprezentant legal la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi în baza art. 13 din Legea nr. 241/2005 se comunică Oficiului Naţional al Registrului Comerţului o copie a dispozitivului hotărârii judecătoreşti definitive.

3) S-a menţinut soluţia de achitare dispusă în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen. pentru infracţiunea prevăzută de art. 244 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. faţă de ambii inculpaţi, precum şi dispoziţiile privind menţinerea sechestrului asigurator instituit prin ordonanţa x/2013 din 05.07.2016.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor care nu sunt contrare prezentei decizii.

4) În baza art. 415 C. proc. pen., s-a luat act de retragerea apelurilor declarate în cauză de inculpaţii A. şi B.

S-a stabilit ca onorariile avocaţilor desemnaţi din oficiu, respectiv 1300 RON pentru fiecare avocat (prin majorarea onorariului iniţial cu 50%), să rămână în sarcina statului.

În baza art. 274 alin. (1) şi (2) şi art. 275 alin. (2) C. proc. pen., au fost obligaţi inculpaţii la plata a câte 2.300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare - din care suma de 300 RON reprezintă cheltuieli judiciare avansate de stat în faza de apel, restul cheltuieli în faza de urmărire penală (1000 RON) şi judecată în primă instanţă (1000 RON).

În baza art. 275 alin. (3) C. pen., restul cheltuielilor judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Împotriva Deciziei penale nr. 1364 din 5 noiembrie 2020 pronunţată de de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, au declarat recurs în casaţie inculpaţii A. şi B., invocând totodată şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) şi (2) C. proc. pen.

În motivarea cererilor de recurs în casaţie inculpaţii au susţinut, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., în esenţă, că au fost condamnaţi direct în apel pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, s-a precizat că lipseşte obiectul material al infracţiunii de evaziune fiscală pentru care a fost dispusă soluţia de condamnare, respectiv existenţa unui "bun" legal sesizabil, la data de 31.01.2011, în patrimoniul debitorului C. S.A, care să poată fi sechestrat executoriu.

Sub acelaşi aspect, s-a menţionat că, la data întocmirii procesului-verbal de sechestru fiscal executoriu nr. x/2011, dreptul de a dispune al clubului C. SA în legătură cu drepturile federative de joc ale jucătorului E. nu reprezenta bunuri mobile corporale legal sesizabile, astfel cum acestea sunt descrise de dispoziţiile art. 142, 151 şi urm. C. proc. fisc. anterior raportat la art. 411 din vechiul cod de procedură fiscală.

De asemenea, s-a arătat că lipseşte situaţia premisă a infracţiunii de evaziune fiscală pentru care a fost dispusă soluţia de condamnare, şi anume existenţa unui sechestru executoriu legal aplicat în conformitate cu prevederile codului de procedură fiscală.

Prin urmare, în opinia apărării, conduita reţinută de către instanţa de apel în sarcina celor doi inculpaţi, respectiv că au dispus de drepturile federative de joc ale fotbalistului E. nu întruneşte elementele de tipicitate obiectivă ale infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005, în modalitatea alternativă a înstrăinării, întrucât nu are ca obiect bunuri mobile corporale proprietatea debitorului, care să fie legal sesizabile, precum şi legal sechestrate, în conformitate cu dispoziţiile codului de procedură fiscală.

În continuare, s-a susţinut că lipseşte urmarea socialmente periculoasă ataşată laturii obiective a infracţiunii, întrucât pericolul concret nu există.

În acest sens, s-a arătat că, în realitate, rezultatul prejudiciabil nu există, întrucât sechestrul fiscal executoriu, chiar nelegal aplicat, a avut ca finalitate stingerea unor obligaţii fiscale ale debitorului până la concurenţa sumei de 1.000.000 RON.

Astfel, s-a reţinut că, din indemnizaţia de transfer s-a încasat de către fisc prin poprire pe conturi suma de aproximativ 1.700.000 RON, sumă cu peste 50% mai mare decât obligaţiile fiscale estimate a fi stinse de debitor în cazul fotbalistului E.

Totodată, s-a invocat încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice, arătându-se că, în cauză, a fost nesocotită autoritatea de lucru judecat a Deciziei penale nr. 887/2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin care s-a constatat lipsa de valabilitate a procesului-verbal de aplicare a sechestrului nr. x/2011, dar şi a hotărârilor ulterioare corelative cu privire la acţiunile civile rămase nesoluţionate în cauza penală anterior amintită (Sentinţa penală nr. 2589/25.11.2009 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă).

Prin urmare, pentru argumentele anterior expuse, s-a solicitat, admiterea cererilor de recurs în casaţie, casarea deciziei penale atacate şi, în principal, menţinerea soluţiei de achitare pronunţată de către instanţa de fond, iar în subsidiar, pronunţarea unei soluţii noi de achitare, întemeiată pe dispoziţiile art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen.

Prin încheierea din 25 februarie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., au fost admise în principiu cererile de recurs în casaţie formulate de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 1364 din 5 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, dispunându-se trimiterea cauzei la completul competent în vederea judecării pe fond a căilor de atac numai în ceea ce priveşte aspectele circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte motivele invocate de recurenţii inculpaţi privind nelegalitatea pedepselor, s-a apreciat că acestea nu pot fi circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în condiţiile în care a fost invocată incidenţa unor prevederi legale care nu au fost reţinute în cauză de către instanţele de fond şi apel.

De asemenea, în baza art. 441 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, formulată de recurentul inculpat A.

Totodată, prin încheierea din 25 februarie 2021 pronunţată de instanţa supremă în Dosarul nr. x/2016, au fost respinse, ca inadmisibile, cererile formulate de recurenţii inculpaţi A. şi B. de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 440 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.

Examinând cauza prin prisma criticilor circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursurile în casaţie formulate de inculpaţii A. şi B. ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Recursul în casaţie este conceput ca o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia părţile pot solicita înlăturarea efectelor hotărârilor definitive numai pentru cele cinci cazuri de nelegalitate reglementate de art. 438 C. proc. pen., motiv pentru care nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci doar din perspectiva concordanţei hotărârii cu dispoziţiile legii materiale şi a celei procesuale.

Înalta Curte reţine că, potrivit cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile, intrate în autoritatea de lucru judecat, sunt desfiinţate în situaţiile în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, adică, atunci când se constată că fapta concretă care a condus la condamnarea definitivă nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii incriminate prin lege sau că instanţa a ignorat o reglementare care conţine dispoziţii de dezincriminare sau care are drept consecinţă imposibilitatea realizării unei corespondenţe între fapta imputată şi noua configurare legală a infracţiunii.

Pe de altă parte, invocarea cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen. nu permite realizarea unei analize a mijloacelor de probă sau o apreciere a materialului probator ori stabilirea unei alte baze factuale care să conducă la concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală, verificarea hotărârii făcându-se exclusiv în drept, fără a putea fi supusă cenzurii situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel.

Aşadar, Înalta Curte, examinând cauza prin raportare la dispoziţiile art. 438 alin. (1) C. proc. pen., poate stabili doar dacă baza factuală reţinută în mod definitiv de către instanţele ordinare corespunde tiparului de incriminare al infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor A. şi B., fără a avea posibilitatea de a reaprecia probatoriul administrat sau de a modifica cele stabilite sub aspectul situaţiei de fapt.

Examinând, din această perspectivă, actele dosarului, se constată că, în cauză, s-a dispus condamnarea inculpaţilor A. şi B. de către instanţa de apel pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, în calitate de administrator şi director general unic al SC C. SA (A.), respectiv de secretar general şi administrator al SC C. SA (B.) au încheiat acordul de transfer nr. 2182/23.03.2011 cu SC D. S.A prin care au înstrăinat, la data de 23.03.2011, drepturile federative de joc ale jucătorului E., în condiţiile în care acestea erau sechestrate şi indisponibilizate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj - Agenţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. x/31.01.2011 (măsură luată în baza dispoziţiilor Codului de Procedură Fiscală faţă de debitorul SC C. SA, în vederea stingerii creanţelor fiscale în sumă de 9.906.095 RON, înregistrate la bugetul general consolidat al statului la data de 31.10.2010), fără aprobarea dată de organul fiscal care a instituit măsura şi au încasat, la data de 24.03.2011, în contul curent al SC C. SA deschis în aceeaşi zi la F., suma de 5.627.864 RON, echivalentul a 1.100.000 euro, având ca rezultat imposibilitatea recuperării parţiale a creanţelor fiscale la bugetul general consolidat al statului, îndreptăţit să încaseze prima de transfer.

Procedând, conform art. 447 C. proc. pen., la verificarea corespondenţei dintre împrejurările faptice reţinute şi configurarea legală a infracţiunii de evaziune fiscală, Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurenţilor - inculpaţi că faptele pentru care aceştia au fost condamnaţi, astfel cum au fost reţinute de instanţa de apel în urma analizării probatoriului administrat în cauză, întrunesc toate elementele de conţinut prevăzute de norma de incriminare.

Înalta Curte reţine că, elementul material al laturii obiective al infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005 constă în substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate, iar pentru realizarea conţinutului infracţiunii este necesar ca bunurile substituite, degradate sau înstrăinate să fi fost legal sechestrate.

Prin urmare, preexistenţa unui sechestru legal aplicat este situaţia premisă a acestei infracţiuni.

Or, instanţa de apel, infirmând soluţia de achitare pronunţată de prima instanţă, a reţinut că probatoriul administrat atât în cursul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti în fond şi apel, dovedeşte dincolo de orice dubiu că inculpaţii A. şi B., în calitate de administrator şi director general unic al SC C. SA, respectiv de secretar general şi administrator al SC C. SA au încheiat acordul de transfer nr. 2182 din 23.03.2011 cu SC D. S.A prin care au înstrăinat, la data de 23.03.2011, drepturile federative de joc ale jucătorului E., în condiţiile în care acestea erau sechestrate şi indisponibilizate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Dolj - Agenţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri mobile nr. x/31.01.2011, fără aprobarea dată de organul fiscal care a instituit măsura şi au încasat la data de 24.03.2011 în contul curent al SC C. SA deschis în aceeaşi zi la F., suma de 5.627.864 RON, echivalentul a 1.100.000 euro, având ca rezultat imposibilitatea recuperării parţiale a creanţelor fiscale la bugetul general consolidat al statului, îndreptăţit să încaseze prima de transfer.

Astfel, în esenţă, potrivit situaţiei de fapt stabilite cu titlu definitiv de instanţa de apel, în sarcina celor doi inculpaţi s-a reţinut că au înstrăinat dreptul de a dispune asupra drepturilor federative de joc ale jucătorului de fotbal E., drepturi ce aparţineau societăţii debitoare şi asupra căruia în mod legal organele fiscale competente au dispus instituirea sechestrului executoriu în vederea recuperării obligaţiilor fiscale restante datorate de SC C. SA către bugetul consolidat al statului.

Invocând incidenţa motivului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., inculpaţii A. şi B. au susţinut, sub un prim aspect, că faptele reţinute prin decizia recurată nu corespund tiparului obiectiv al infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005, deoarece lipseşte elementul material al infracţiunii de evaziune fiscală pentru care a fost dispusă soluţia de condamnare, respectiv existenţa, la data de 31.01.2011, a unui "bun" legal sesizabil în patrimoniul debitorului C. S.A care să poată fi sechestrat.

Altfel spus, prin susţinerile formulate pe calea recursului în casaţie, inculpaţii au apreciat că drepturile de dispunere asupra drepturilor federative de joc nu reprezintă în sensul legii civile un bun mobil incorporal care să întrunească condiţiile prevăzute de art. 147 din O.G nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. anterior, în vigoare la data faptelor.

Analizând criticile invocate, Înalta Curte observă că, potrivit dispoziţiilor art. 147 din O.G nr. 92/2003, sunt supuse executării silite orice bunuri mobile ale debitorului, cu excepţiile prevăzute de lege.

Conform art. 535 din Noul C. civ., sunt bunuri lucrurile, corporale sau necorporale, care constituie obiectul unui drept patrimonial.

Textul nu are un corespondent în C. civ. din 1864, întrucât, în acesta, nu a fost formulată o definiţie a bunurilor. Termenul de bun a fost descris în literatura de specialitate drept "o valoare economică ce este utilă pentru satisfacerea nevoii materiale ori spirituale a omului, susceptibilă de apropriere sub forma dreptului patrimonial".

Termenul de bun poate fi înţeles în două accepţiuni:

1) în sens restrâns, ca lucruri şi animale, susceptibile a face obiectul unor drepturi şi obligaţii patrimoniale şi

2) în sens larg, ca orice element al activului patrimonial al unei persoane (atât lucrul propriu - zis, cât şi drepturile referitoare la lucrul respectiv).

Din analiza coroborată a reglementărilor cuprinse în art. 451 din Legea educaţiei fizice şi sportului şi a dispoziţiilor art. 19.1 şi 19.15 din Regulamentul privind statutul şi transferul jucătorilor de fotbal se observă că drepturile de dispunere asupra drepturilor federative de joc ale jucătorilor de fotbal fac parte din categoria mai largă a drepturilor federative asupra sportivilor, care aparţin structurilor sportive şi pot fi cesionate doar unei alte structuri sportive, contra unei sume de bani.

Prin urmare, dreptul clubului cedent de a-şi da acordul pentru transferul jucătorului, respectiv pentru încetarea exercitării de către jucător a dreptului de joc la acel club şi încheierea unui contract având ca obiect acest drept cu altă structură sportivă, se materializează sub forma indemnizaţiei de transfer care intră în contul clubului, nu al jucătorului.

În consecinţă, atâta timp cât exercitarea de către clubul cedent a dreptului de a-şi da acordul la transferul unui jucător se concretizează în dobândirea în patrimoniu a unei sume de bani cu titlu de indemnizaţie de transfer, se constată că, dreptul de dispunere asupra drepturilor federative de joc ale jucătorilor de fotbal face parte din categoria bunurilor aflate în circuitul civil şi, implicit, este un bun mobil urmăribil, care poate face obiectul unor măsuri asiguratorii sau de executare silită.

Având în vedere argumentele anterior expuse, precum şi faptul că, în speţă, prin procesul-verbal nr. x din 31.01.2011 au fost puse sub sechestru drepturile de dispunere asupra drepturilor federative de joc ale jucătorilor de fotbal care activau în cadrul echipei Universitatea Craiova, drepturi ce aparţin cluburilor de fotbal, iar nu drepturile federative care aparţin jucătorului de fotbal (sportivului), Înalta Curte constată că sechestrul executoriu a fost legal aplicat, criticile apărării sub acest aspect fiind neîntemeiate.

Referitor la susţinerile recurenţilor - inculpaţi privind existenţa unui sechestru executoriu nelegal aplicat, întrucât drepturile de dispunere asupra drepturilor federative de joc ale unui jucător de fotbal existent în patrimoniul clubului sunt drepturi afectate de o condiţie suspensivă, condiţie care afectează însăşi existenţa dreptului, Înalta Curte observă că, în speţă, condiţia suspensivă este realizată, aceasta constând tocmai în cesionarea/transferul jucătorului de fotbal E., la data de 23.03.2011.

Prin urmare, la această dată, clubul cedent SC C. S.A, prin director general, respectiv secretar general, şi-a manifestat dreptul de dispoziţie asupra drepturilor federative de joc ale jucătorului anterior menţionat, în sensul cedării acestora către clubul cesionar SC D. SA care, la rândul lui, în schimbul dobândirii drepturilor federative, a achitat o sumă de bani sub forma unei indemnizaţii de transfer, îndeplinirea condiţiei suspensive producând, aşadar, efecte retroactive din momentul constituirii dreptului în patrimoniul societăţii debitoare.

Menţiunea din conţinutul acordului de transfer privind cedarea jucătorului începând cu data de 01.07.2011, nu reprezintă un termen pentru producerea efectelor raportului juridic de cesiune dintre cluburi, ci data de la care jucătorul va exercita drepturile sale federative de joc, în executarea obligaţiei asumate faţă de clubul cesionar, în contextul în care, normele emise de către Federaţia Română de Fotbal pentru desfăşurarea activităţii sportive fotbalistice impun ca legitimarea jucătorilor la cluburi să aibă loc la sfârşitul sezonului competiţional în interiorul căruia s-au încheiat transferurile.

În ceea ce priveşte autoritatea de lucru judecat invocată de apărare în raport cu Decizia nr. 887 din 15 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte, constată, în acord cu instanţa de apel că, prin decizia anterior menţionată a fost analizată o altă infracţiune, respectiv sustragerea de sub sechestru, prevăzută de art. 244 C. pen., presupus săvârşită de către inculpaţii persoane juridice Federaţia Română de Fotbal şi Liga profesionistă de fotbal, respectiv de inculpaţii persoane fizice G. şi H.

De asemenea, se observă că, în cuprinsul deciziei invocate de apărare, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că nu au existat bunuri legal sechestrate, respectiv "drepturile de dispoziţie asupra drepturilor federative de joc ale jucătorilor de fotbal legitimaţi la SC C. SA nu au ajuns niciodată să producă efecte juridice, nefiind îndeplinită, în ceea ce priveşte fiecare drept în parte, condiţia suspensivă a încheierii unui contract de transfer între clubul craiovean şi orice alt club care dorea să beneficieze de serviciile vreunui jucător de fotbal legitimat la clubul anterior menţionat".

În acelaşi context, s-a apreciat că "neîndeplinirea condiţiei suspensive conduce, cu efect retroactiv, la concluzia că respectivul drept de dispoziţie nu a existat niciodată astfel că, neexistând, nu putea fi supus în mod legal unui sechestru asiguratoriu sau executoriu aplicat de către organul fiscal competent".

Prin urmare, deosebirea esenţială între cauza dedusă judecăţii şi cauza soluţionată prin Decizia nr. 887 din 15 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti este reprezentată de faptul că, în speţa de faţă, aşa cum s-a arătat anterior, condiţia suspensivă este îndeplinită, respectiv clubul craiovean, prin intermediul recurenţilor - inculpaţi, a încheiat un contract de transfer cu privire la unul dintre jucătorii menţionaţi în anexa procesului-verbal de sechestru din 31 ianuarie 2011, iar, efectul eveniente conditione este că dreptul va fi considerat ca fiind în vigoare cu efect retroactiv din chiar momentul constituirii sale.

În aceste condiţii, în raport de toate argumentele anterior menţionate, Înalta Curte constată că, în cauză, sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii pentru care s-a dispus condamnarea inculpaţilor, respectiv fapta de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 241/2005.

Pentru aceste considerentele, constatând neîntemeiate criticile recurenţilor inculpaţi, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 1364 din 05 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 160 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile în casaţie declarate de inculpaţii B. şi A. împotriva Deciziei penale nr. 1364 din 05 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în Dosarul nr. x/2016.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile parţiale cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurenţii inculpaţi, până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 160 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 aprilie 2021.

GGC - ED