Decizia nr. 160/RC/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală
Legislator summary
AI generatedPrin Sentinţa penală nr. 141 pronunţată la data de 28 aprilie 2021 de Tribunalul Cluj a fost condamnat inculpatul A., la pedepsele de: - 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prev. de art. 306 din C. pen.,
Legislator headnote
AI generatedart. 306 din C. pen, art. 322 alin. (1) din C. pen, art. 38 alin. (1) din C. pen, art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen, art. 91 din C. pen, art. 92 din C. pen; Decizia nr. 160/RC/2022 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia Penală: Fapta aceluiaşi inculpat care, la începutul lunii decembrie 2014, a plăsmuit extrasul de cont nr. x/01.12.2014, în care a menţionat contrar realităţii că în contul B. Cluj-Napoca deschis la F., este disponibilă suma de 359.089,36 RON, înscris pe care l-a anexat la cererea de finanţare nerambursabilă înregistrată la data de 02.12.2014 la Primăria Municipiului Cluj-Napoca pentru a face dovada existenţei surselor proprii de finanţare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedFull text
Asupra recursului în casaţie de faţă;
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 141 pronunţată la data de 28 aprilie 2021 de Tribunalul Cluj a fost condamnat inculpatul A., la pedepsele de:
- 2 (doi) ani şi 4 (patru) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prev. de art. 306 din C. pen.,
- 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen.,
- 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen.
În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. s-a constatat că aceste infracţiuni sunt concurente şi în temeiul art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea şi anume aceea de 2 ani şi 4 luni închisoare, sporită cu 1/3 din totalul celorlalte pedepse, adică cu 8 luni, rezultând în final pedeapsa de:3 (trei) ani închisoare.
În temeiul art. 91 din C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 din C. pen.
În temeiul art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.
În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatului obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.
În temeiul art. 93 alin. (3) din C. pen., s-a dispus ca pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii la Regia Autonomă a domeniului Public Cluj-Napoca sau la Primăria mun. Cluj-Napoca pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare.
În temeiul art. 91 alin. (4) din C. pen. s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 din C. pen., referitoare la cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a constatat că persoana vătămată Primăria mun. Cluj-Napoca nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a sumei de 1.800.000 RON dobândită prin infracţiune.
În temeiul art. 25 alin. (3) din C. pen. s-a dispus desfiinţarea înscrisurilor falsificate constând în: extrasul de cont nr. x/01.12.2014, aflat în copie şi documentul de plată întitulat " Plata valutară", aflat în copie.
În temeiul art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligat inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1500 RON.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că B. Cluj-Napoca a fost înfiinţată în cursul anului 2013 în scopul susţinerii comunităţilor de tineri din Cluj-Napoca prin implementarea programului "Cluj-Napoca Capitala Europeană a Tineretului 2015" şi organizarea de diverse programe sau proiecte, inculpatul A. fiind preşedinte ale acesteia, numitul C. fiind director general şi responsabil financiar până la data de 29.11.2014, când a demisionat. Relevant este şi faptul că în anul 2012 municipiul Cluj-Napoca a fost desemnat de către Forumul European de Tineret ca fiind Capitala Europeană a Tineretului în anul 2015.
În acest context, prin Hotărârea nr. 299/22.06.2013, Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a adoptat protocolul de parteneriat dintre Municipiul Cluj-Napoca şi B. Cluj-Napoca, în vederea implementării programului "D.", administraţia locală având în vedere alocarea de fonduri publice nerambursabile pentru proiecte culturale de importanţă majoră.
Drept urmare, inculpaţii A. şi C. au realizat anumite demersuri în vederea organizării, prin intermediul B. Cluj-Napoca, în anul 2015 a unui festival cu participarea unor artişti internaţionali de renume, vizând obţinerea unor fonduri publice nerambursabile.
În acest sens, la data de 13.11.2014 se înregistrează la Primăria mun. Cluj-Napoca o solicitare din partea B. privind "analizarea posibilităţilor de sprijinire concretă a proiectului strategic denumit "E." din cadrul programului Capitalei Europene a tineretului din anul 2015 în perioada imediat următoare din acest an", bugetul minim estimat fiind de 1,5 milioane de euro, în acest document arătându-se că "se viza aducerea la Cluj-Napoca a unor artişti de talie internaţională pentru care contractarea trebuie avută în vedere din timp aceştia stabilindu-şi calendarul de concertare cu cel puţin un an înainte". Finalmente, s-a solicitat primăriei clujene acordarea de sprijin financiar în valoare de 1/3 din bugetul estimat, diferenţa rămânând în sarcina B.
La aceeaşi dată, 13.11.2014 este întocmit de către Direcţia Generală Comunicare, Dezvoltare Locală şi Management Proiecte un referat privind suplimentarea fondului de urgenţă constituit prin Hotărârea nr. 18/2014 mod. şi completată prin Hotărârea nr. 123/2014 cu suma de 2.000.000 RON, aprobat deîndată de primarul municipiului, la data de 14.11.2014 fiind emisă în acest sens Hotărârea nr. 436/14.11.2014 privind suplimentarea fondului de urgenţă constituit prin Hotărârea nr. 18/2014 mod. şi completată prin Hotărârea nr. 123/2014 cu suma amintită, în vederea organizării unei proceduri de urgenţă de selecţie a proiectelor culturale de importanţă majoră conform art. 17 din Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile din fondurile bugetului local acordate în baza Legii nr. 350/2005, aprobat prin Hotărârea nr. 603/2013.
În continuare, la data de 02.12.2014, în numele B. Cluj-Napoca, inculpatul A. a depus la Primăria Municipiului Cluj-Napoca solicitarea unei finanţări nerambursabile, în sumă de 2.000.000 RON, pentru proiectul "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015", preconizat a fi derulat în perioada 5 - 15.12.2014, în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
La această solicitare s-au anexat mai multe documente, printre care şi extrasul de cont nr. x/01.12.2014, în care s-a menţionat că în contul B. Cluj-Napoca deschis la F. este disponibilă suma de 359.089,36 RON, pentru a face dovada existenţei surselor proprii de finanţare.
Aceasta în contextul în care, potrivit principiilor enunţate în art. 4 lit. f) şi g) din Legea nr. 350/2005, în vigoare la acea dată, era exclusă, pe de o parte, posibilitatea destinării fondurilor nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanţare, iar pe de altă parte, finanţarea nerambursabilă trebuia însoţită de o contribuţie de minimum 10% din valoarea totală a finanţării din partea beneficiarului.
Aceleaşi condiţii erau prevăzute şi în Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local acordate în baza Legii nr. x privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 603 din 30.12.2013. Potrivit art. 23 lit. c) din regulamentul menţionat, solicitantul trebuia să depună alături de cererea de finanţare, printre altele şi dovada existenţei surselor de finanţare proprii sau oferite de terţi, din care să rezulte deţinerea disponibilităţilor băneşti, reprezentând cota proprie de finanţare.
În realitate, în contul B. Cluj-Napoca, deschis la F., la finalul zilei de 01.12.2014 era disponibilă doar suma de 1.667,25 RON, extrasul de cont depus la dosarul de finanţare fiind plăsmuit de către inculpatul A. pentru a se face dovada existenţei contribuţiei minime a solicitantului.
În acelaşi timp, dincolo de prezentarea extrasului de cont falsificat, la momentul depunerii cererii de finanţare şi proiectului aferent, inculpatul A. a prezentat date inexacte şi incomplete, respectiv a omis să evidenţieze faptului că, anterior datei de 02.12.2014 B. demarase activitatea de rezervare a artiştilor internaţionali, fiind achitată suma de 200.000 euro, pentru a garanta participarea acestora.
Concret, imediat după obţinerea concursului Primăriei mun. Cluj-Napoca, care prin aprobarea solicitării B. şi emiterea Hotărârii de consiliu nr.
436/14.11.2014 în aproximativ 24 de ore, îşi manifesta disponibilitatea acordării finanţării nerambursabile acestui solicitant şi în considerarea necesităţii rezervării din timp a artiştilor internaţionali pentru asigurarea succesului evenimentului preconizat a avea loc în anul 2015, s-a apelat la o firmă de impresariat din străinătate care pretindea achitarea unui avans în cel mai scurt timp.
În acest sens, numitul C. la acel moment încă director general al B., a contactat firma de impresariat G. din Germania convenind pentru rezervarea artiştilor H. şi I., pentru a susţine un spectacol pe Cluj Arena, la data de 02.08.2015, în schimbul unei garanţii în sumă de 412.500 euro, din care trebuia achitat avansul de 206.250 euro (50% din garanţie) până la data de 01.12.2014.
Drept urmare, a fost redactat un draft al contractului nr. DG x din 24.11.2014 de către G. din Germania, fiind emisă factura nr. x/26.11.2014 către B. Cluj-Napoca în sumă de 206.250 euro, reprezentând avansul pentru rezervarea artiştilor H. şi I., în vederea participării la "J." în 02.08.2015 .
În condiţiile în care B. Cluj-Napoca nu dispunea de resursele financiare necesare, numitul C. l-a contactat pe martorul K., reprezentantul SC L. Cluj-Napoca, căruia i-a prezentat ideea organizării festivalului ce avea să fie cunoscut ulterior cu denumirea de M. şi i-a solicitat acordarea unui împrumut de 200.000 euro pentru a plăti avansul în vederea rezervării artistului H., prin intermediul impresarului G. din Germania.
La data de 27.11.2014, a fost încheiat un contract prin care societatea martorului K. a împrumutat B. Cluj-Napoca, reprezentată de inculpaţii A. şi C. cu suma de 200.000 euro pentru susţinerea unui proiect cultural, denumit convenţional J.
J. sau J. sau Festivalul, preconizat să aibă loc în perioada iulie - august 2015, în cadrul programului "D.", în contract fiind stipulat că banii vor fi folosiţi pentru plata facturii nr. x/26.11.2014, emisă de firma de impresariat artistic G. din Germania, către B. Cluj-Napoca, în sumă de 206.250 euro, reprezentând avans al onorariului pentru H. artistul principal al festivalului. Acest document a fost întocmit de martorul N., avocatul societăţii împrumutătoare care a pretins prezentarea contractului nr. DG x din 24.11.2014 de către G. din Germania şi a facturii aferente nr. x/26.11.2014 în sumă de 206.250 euro, impunând şi condiţia ca suma acordată drept împrumut să fie virată direct în contul societăţii de impresariat.
Acceptând B. condiţiile impuse de martorul K., după semnarea contractului de împrumut, la data de 28.11.2014 SC L. Cluj-Napoca a transferat suma de 200.000 euro direct în contul impresarului G. din Germania pentru plata facturii nr. x/26.11.2014, cu titlu de avans al onorariului pentru artiştii H. şi I., conform clauzelor contractului de împrumut .
Aşa cum s-a arătat deja, aceste demersuri de rezervare a artiştilor au avut loc în contextul în care se ştia deja despre sesiunea extraordinară de finanţare ce urma a se desfăşura de către Primăria mun. Cluj-Napoca în perioada 5-15.12.2014, solicitarea B. datând din data de 02.12.2014, moment la care suma de 200000 euro fusese avansată prin intermediul societăţii martorului K. către firma de impresariat din Germania, inculpatul A. omiţând să facă vorbire despre această iniţiativă în cererea adresată primăriei.
În acest context şi urmare a prezentării extrasului de cont falsificat nr. x/01.12.2014, prin Hotărârea Consiliului Local al mun. Cluj-Napoca nr. 479/03.12.2014 a fost alocată B. Cluj-Napoca suma de 1.800.000 RON pentru proiectul "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015", fiind încheiat contractul de finanţare nerambursabilă de la bugetul local nr. x/08.12.2014, între Municipiul Cluj-Napoca, în calitate de autoritate finanţatoare şi B. Cluj-Napoca, în calitate de beneficiar, suma acordată, reprezentând 90% din valoarea proiectului prezentat, urmând ca beneficiarul să depună la autoritatea finanţatoare, până cel târziu la data de 31.12.2014, documentele justificative în baza cărora urmau a fi virate sumele reprezentând finanţarea nerambursabilă .
La acest moment se impune precizarea că art. 9 alin. (4) al contractului de finanţare nr. x/08.12.2014, prevedea în mod expres că nu sunt eligibile şi nu pot fi decontate de către beneficiar cheltuielile efectuate înainte şi după perioada de derulare a proiectului.
În continuare, la data de 12.12.2014, inculpatul A. acţionând în numele B. Cluj-Napoca, a depus la Primăria Municipiului Cluj-Napoca raportul final însoţit, printre altele, de documente justificative pentru cheltuielile solicitate la decontare şi anume contractul nr. x/11.12.2014, încheiat între B. Cluj-Napoca şi G. din Germania, factura/invoice nr. x din 11.12.2014 în valoare de 452.000 euro şi un document de plată a sumei de 452.000 euro către G. din Germania, denumit "extras de cont" în opisul depus la primărie.
Din acest înscris, rezulta că B. Cluj-Napoca ar fi ordonat plata sumei de 452.000 euro către G., la detaliile plăţii fiind menţionat "Invoice number x Deposit Artists reservation Flat fee Contract No x", probele administrate confirmând că şi acest înscris a fost plăsmuit de inculpatul A.
Conform contractului nr. x/11.12.2014, prezentat la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, furnizorul G. din Germania se angaja să prezinte "O., H. şi I. pentru a apărea aşa cum sunt cunoscuţi şi a oferi un spectacol la locaţia Cluj Arena la datele de 31.07 - 02.08.2015", valoarea contractului fiind stabilită la suma de 904.000 euro, iar B. Cluj-Napoca acceptând să realizeze o plată în avans a sumei de 452000 euro, până la data de 15.12.2014.
În aceste condiţii, la data de 15.12.2014 Primăria Municipiului Cluj-Napoca a transferat suma de 1.800.000 RON în contul B. Cluj-Napoca, din care suma de 898.000 RON a fost convertită în euro (200.000 euro), suma în euro rezultată fiind transferată în aceeaşi zi 16.12.2014 pentru plata facturii externe nr. x/11.12.2014, iar suma de 900.000 RON a fost transferată la data de 17.12.2014 către SC L. Cluj-Napoca pentru restituirea împrumutului acordat de această societate în data de 28.11.2014.
Din extrasele de cont şi datele comunicate de F., rezultă că în luna decembrie 2014, din contul B. Cluj-Napoca a fost transferată doar suma de 200.000 euro la data de 16.12.2014, aşa cum s-a menţionat anterior, nefiind identificat transferul sumei de 452.000 euro către G., contrar menţiunilor din presupusul document de plată prezentat de inculpatul A. la Primăria Municipiului Cluj-Napoca pentru obţinerea finanţării nerambursabile.
Din punct de vedere contabil, B. Cluj-Napoca a înregistrat doar factura/invoice nr. x din 11.12.2014 în valoare de 452.000 euro, fără a înregistra factura/invoice nr. x/26.11.2014 (achitată direct de împrumutătorul SC L. Cluj-Napoca către firma de impresariat din Germania.
De asemenea, plata sumei de 900.000 RON către SC L. Cluj-Napoca a fost înregistrată în evidenţa contabilă a B. Cluj-Napoca ca şi operaţiune în curs de clarificare, iar ulterior a fost stornată şi reînregistrată ca plată către furnizorul G.
Acţionând în această modalitate, inculpatul A. a reuşit să ascundă faptul că activitatea de rezervare a artiştilor a fost începută anterior încheierii contractului de finanţare nerambursabilă de la bugetul local, respectiv în luna noiembrie 2014 eludând astfel dispoziţiile art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005, în forma în vigoare la data faptelor, cunoscând imposibilitatea destinării fondurilor nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanţare.
Astfel, s-a considerat că se poate concluziona în sensul că activitatea de rezervare a artiştilor pentru M. a început în luna noiembrie 2014, imediat după adoptarea Hotărârii nr. 436/14.11.2014 privind suplimentarea fondului de urgenţă, la data de 28.11.2014 fiind efectuată şi prima plată în sumă de 200.000 euro, ceea ce înseamnă că, potrivit art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005, fondurile publice nerambursabile solicitate nu mai puteau fi folosite pentru proiectul "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015" depus de acesta în numele B. la Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
În ciuda acestui fapt, inculpatul A. a prezentat la Primăria Municipiului Cluj-Napoca contractul nr. x/11.12.2014, care menţiona o dată ulterioară înţelegerii iniţiale şi valoarea de 904.000 euro, spre deosebire de draftul contractului cu acelaşi număr DG x -07, datat la 24.11.2014, cu o valoare de 412.500 euro, prezentat pentru obţinerea împrumutului de la SC L. Cluj-Napoca, precum şi factura/invoice nr. x din 11.12.2014 în valoare de 452.000 euro, aparent emisă de furnizorul G., deşi acest furnizor emisese factura nr. x/26.11.2014 cu titlu de avans al onorariului pentru artistul principal, în valoare de 206.250 euro, fiind achitată deja la data de 28.11.2014 suma de 200.000 euro şi un document de plată fals a sumei de 452.000 euro către G. din Germania, deşi această plată sau ordonarea efectivă a ei nu a avut loc în realitate.
Prin aceste manopere frauduloase, B. Cluj-Napoca, reprezentată de inculpatul A., a achitat firmei de impresariat din Germania suma totală de 400.000 euro (200.000 euro în 28 noiembrie 2014 şi 200.000 euro în 16 decembrie 2014), având în vedere înţelegerea din luna noiembrie 2014, când fusese convenită suma de 412.500 euro, astfel încât serviciul de rezervare al artiştilor pentru evenimentul din 2015 s-a realizat integral din finanţare publică şi fără contribuţia proprie obligatorie de minimum 10% din valoarea totală a finanţării conform art. 4 lit. g) din Legea nr. 350/2005, estimată la suma de 40000 euro (suma de 1.800.000 RON fiind echivalentul a circa 400.000 euro). Pentru a eluda această condiţie, inculpatul A. a prezentat în mod netransparent faptul că valoarea contractului era de 904.000 euro din care trebuia să plătească 50%, respectiv 452.000 euro, astfel că finanţarea din fondurile publice de aproximativ 400.000 euro reprezenta aproape 90% din valoarea proiectului, iar diferenţa de 52.000 euro, ce aparent ar fi fost contribuţia B. Cluj-Napoca, reprezenta peste 10% din proiect.
Starea de fapt reţinută de către instanţa de judecată corespunde celei reţinute în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, aceasta realizând condiţiile de tipicitate ale infracţiunilor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, probele administrate în faza cercetării judecătoreşti nefiind în măsură să conducă la o soluţie contrară, apărările inculpatului urmând a fi respinse ca neîntemeiate.
Pentru început s-a reţinut faptul că în cursul urmăririi penale inculpatul A. a uzat de dreptul la tăcere, iar în faţa instanţei de judecată cu ocazia audierii sale a recunoscut întocmirea în fals a celor două documente respectiv extrasul de cont nr. x/01.12.2014, în care s-a menţionat că în contul B. Cluj-Napoca deschis la F. este disponibilă suma de 359.089,36 RON şi documentul de plată a sumei de 452000 euro, însă a negat realizarea demersurilor privind rezervarea artiştilor anterior depunerii cererii de finanţare la Primăria mun. Cluj-Napoca, susţinând că suma împrumutată de la martorul K. nu reprezenta altceva decât o garanţie a faptului că dispuneau de resurse materiale şi că demersurile din luna noiembrie 2014, atât cele privind contactarea firmei de impresariat, cât şi cele de acordare a împrumutul de către martorul K. au fost realizate de către martorul C.
În acelaşi timp, în faza de judecată inculpatul a formulat anumite apărări, reiterând şi aspecte invocate şi în faza de urmărire penală, solicitând în ceea ce priveşte infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri prev. de art. 306 din C. pen., achitarea sa în baza art. 396 alin. (1) şi (5) din C. proc. pen. rap. la art. 16 alin. (1) lit. a) şi b) din C. proc. pen., apreciind că faptele sale nu au determinat eludarea condiţiilor de eligibilitate ale proiectului depus de către B., iar documentele utilizate nu au fost determinante în obţinerea finanţării.
În susţinerea acestui punct de vedere inculpatul a arătat pe scurt, aceea că în privinţa acuzaţiei privind neevidenţierea faptului că activitatea de rezervare a artiştilor fusese deja începută şi chiar fusese achitată suma de 200.000 euro anterior datei solicitării finanţării pentru a garanta participarea acestora, este incident cazul de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) sau, în subsidiar lit. b) din C. proc. pen., dat fiind că infracţiunea nu se poate comite prin omisiune, iar fapta a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 115/2015 şi activitatea de rezervare a artiştilor nu era începută, astfel că nu exista obligaţia de a evidenţia aspectele imputate în cererea de finanţare.
Cu privire la prezentarea extrasului de cont falsificat nr. x/01.12.2014 al F. odată cu cererea de finanţare pentru primirea aprobărilor necesare acordării finanţării nerambursabile, s-a apreciat că este incident cazul de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. dat fiind că prin raportare la contractarea împrumutului de la L. SRL în cuantum de 200.000 euro B. a îndeplinit condiţia de eligibilitate referitoare la asigurarea unei cofinanţări în cotă de 10% din valoarea proiectului, mai mult nu exista o obligaţie legală de asigura cofinanţarea de la momentul depunerii cererii de finanţare, ci condiţia putea fi îndeplinită oricând pe parcursul derulării proiectului, iar fapta a fost dezincriminată odată cu adoptarea Hotărârii nr. 467/2015 a Consiliului Local Cluj-Napoca.
Cu privire la prezentarea documentului fals privind plata sumei de 452.000 euro către G. pentru primirea aprobărilor necesare acordării finanţării nerambursabile, s-a considerat că este incident cazul de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. dat fiind că potrivit art. 53 din Regulamentul de finanţare anexă a HCL nr. 603/2013 pentru decontarea cheltuielii de tipul rezervării artiştilor, nu era necesară depunerea documentului justificativ al plăţii, astfel că aceasta nu reprezenta o condiţie de eligibilitate, fiind suficientă depunerea facturii fiscale.
S-a susţinut astfel că activitatea de rezervare a artiştilor nu ar fi debutat prin demersurile întreprinse în noiembrie 2014, iar suma de 200.000 euro achitată prin intermediul firmei martorului K. nu reprezintă un avans, astfel cum este acesta definit în instituţiile de drept civil odată ce nu există un contract valabil încheiat între firma de impresariat şi B., suma respectivă reprezentând doar o garanţie de bonitate a acesteia din urmă.
În realitate, raportat la aceste apărări ale inculpatului s-a reţinut că, astfel cum rezultă din declaraţia dată de martorul P., reprezentatul firmei de impresariat G., la întrebarea expresă a apărării "cine a fost persoana de contact din cadrul B. cu care G. a purtat discuţii în noiembrie 2014?" acesta a răspuns că "A.", acesta semnând şi contractul de împrumut încheiat cu firma martorului K.
În legătură cu natura juridică a sumei achitate în noiembrie 2014, deşi s-a susţinut de inculpat că reprezintă o garanţie a bonităţii B., s-a considerat că în realitate, aceasta reprezintă un avans absolut necesar pentru rezervarea artiştilor internaţionali vizaţi, după cum rezultă din chiar contractul de împrumut încheiat la 27.11.2014 între B. şi SC L. Cluj-Napoca, în care s-a menţionat în mod expres aceea că " B. declară că în vederea pregătirii J. este necesară achitarea în perioada imediat următoare a unei sume cu titlu de avans al onorariului pentru artistul principal al festivalului H., potrivit facturii nr. x emise la 26.11.2014 de către G. din Germania în valoare totală de 206.250 euro şi fără de care nu se poate asigura participarea artistului la evenimentul din vara anului 2015", document întocmit de un avocat în baza documentelor furnizate de către firma din Germania şi a informaţiilor furnizate de către beneficiar, prin intermediul reprezentaţilor legali, unul dintre aceştia fiind inculpatul A.
În plus, referitor la existenţa a două contracte purtând acelaşi număr, DG x unul fiind din 24.11.2014 nesemnat de către B. şi altul datat 11.12.2014 şi semnat de ambele părţi, martorul P. a arătat în cuprinsul aceleiaşi declaraţii că, în realitate nu poate fi vorba decât despre un singur contract, acesta fiind semnat la o dată ulterioară, arătând şi faptul că cel din 24.11.2014 reprezintă un contract ferm, în lipsa căruia nu s-ar fi putut emite factură.
Mai mult, cu ocazia audierii sale în faţa instanţei, martorul K. a precizat că menţine declaraţia sa din faza de urmărire penală dată după consultarea cu avocatul său, în declaraţia amintită acest specificând foarte clar că împrumutul era necesar în vederea contractării artistului cap de afiş, fiind vorba despre H., toate demersurile indicate de acesta la momentul audierii referitor la securizarea plăţii efectuate "fiind realizate pentru a se asigura că împrumutul este utilizat pentru plata acestui artist, nu în alte scopuri".
În acelaşi sens, s-a reţinut şi declaraţia martorului N., avocatul societăţii L. Cluj-Napoca, care a menţionat în mod expres aceea că împrumutul cerut de B. clientului său, viza "rezervarea capului de afiş al festivalului, că achitarea sumei respective era primul pas pentru rezervarea lui H., apreciind la momentul audierii că termenul de avans folosit în contractul de împrumut ar fi fost nefericit ales, în plus acesta confirmând că, în lipsa achitării sumei respective firma de impresariat nu ar fi acţionat, susţinerile sale în sensul că în acest fel nu era garantată participarea artistului la eveniment fiind pure speculaţii, odată ce a susţinut că suma achitată era destinată rezervării capului de afiş.
Esenţial din perspectiva analizată este faptul că, indiferent de cum am cataloga suma respectivă, avans sau garanţie, scopul achitării sale era rezervarea unor artişti internaţionali pentru festivalul M. ce urma a se desfăşura în anul 2015, după cum a precizat foarte clar martorul P. în declaraţia sa, art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005, în vigoare la aceea dată enunţând interdicţia destinării fondurilor nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută la data încheierii contractului de finanţare, fiind cert faptul că în luna noiembrie 2014 au fost realizate activităţii, în sensul rezervării unor artişti internaţionali, ceea ce coincide cu scopul proiectului supus spre aprobare Primăriei mun. Cluj-Napoca la data de 02.12.2014, proiect intitulat "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015".
În acest context, în privinţa susţinerii apărării în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 306 din C. pen. nu s-ar putea comite şi prin omisiune, s-a reţinut că aşa s-a stabilit deja, activitatea de rezervare a artiştilor debutase anterior depunerii solicitării de finanţare nerambursabilă, împrejurare despre care inculpatul nu a făcut vorbire în cuprinsul cererii sale, ignorând dispoziţiile art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005.
În legătură cu această cerinţă impusă prin art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005 martorii audiaţi în faza cercetării judecătoreşti cu atribuţii în procedura de atribuire a finanţărilor nerambursabile au declarat că, conform dispoziţiilor legale în vigoare la data faptelor, nu era posibilă acordarea unei astfel de finanţări pentru cheltuieli angajate anterior demarării proiectului, cu referire aici la declaraţiile martorilor Q. şi R., aceeaşi fiind situaţia şi în privinţa cerinţei referitoare la dovada existenţei unor resurse proprii în cuantum de minim 10% din valoarea totală a finanţării.
Desigur că, raportat la modul de redactare a art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005 în vigoare la data faptelor, comisia de selecţie a proiectelor nu avea posibilitatea de a cunoaşte aceste aspecte decât în măsura în care erau aduse la cunoştinţă de către solicitanţi, iar în acest caz concret inculpatul A. a omis să informeze despre demersurile privind rezervarea artiştilor internaţionali, artificiul realizat în maniera prezentată anterior având rolul de a asigura acoperirea cheltuielilor cu rezervarea artiştilor pentru evenimentul din 2015, integral din finanţare publică şi fără contribuţia proprie obligatorie de minimum 10%.
A mai susţinut apărarea că infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri, prev. de art. 306 din C. pen. se poate săvârşi sub aspectul laturii obiective doar printr-o acţiune, adică prin folosirea sau prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete şi că, dacă legiuitorul ar fi dorit ca aceasta să se poată săvârşi şi printr-o omisiune ar fi apelat la un mecanism de reglementare identic cu cel din art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, conform căruia "Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează omisiunea de a furniza, cu ştiinţă datele cerute potrivit legii pentru obţinerea de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea sau în numele lor, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri."
Într-adevăr, elementul material al infracţiuni presupune folosirea ori prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete pentru a obţine pe nedrept acordarea unei finanţări din fonduri publice, obţinerea fondurilor solicitate fiind o condiţie pentru existenţa infracţiunii în discuţie, însă s-a apreciat că această comparaţie cu art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 nu poate fi primită, în cazul respectiv, fiind vorba despre omisiunea furnizării cu ştiinţă a datelor cerute pentru obţinerea de fonduri, în situaţia de speţă, fiind vorba despre o interdicţie a folosirii fondurilor astfel obţinute, pentru cheltuieli anterioare proiectului.
În plus, art. 17 din C. pen. reglementează săvârşirea infracţiunii comisive prin omisiune, stabilind că "infracţiunea comisivă care presupune producerea unui rezultat se consideră săvârşită şi prin omisiune, când autorul omisiunii, printr-o acţiune sau inacţiune anterioară, a creat pentru valoarea socială protejată o stare de pericol care a înlesnit producerea rezultatului, conduita infracţională imputată inculpatului pliindu-se deplin pe acest text de lege.
În privinţa susţinerii dezincriminării faptei prin intrarea în vigoare a Legii nr. 111/2015 care modifică Legea nr. 350/2015 s-a arătat în apărare că modificarea condiţiilor de finanţare, în sensul extinderii caracterului eligibil şi asupra cheltuielilor contractate pentru activităţi începute anterior încheierii contractului de finanţare, precum şi a celor contractate în tot anul bugetar în care se desfăşoară proiectul, determină dezincriminarea din sfera ilicitului penal a faptei comise în condiţiile modificate.
S-a mai susţinut totodată, că norma de la art. 306 din C. pen. este o normă în alb incompletă care nu poate fi aplicată în mod independent, întrucât nu precizează care sunt condiţiile de eligibilitate aferente finanţărilor obţinute sau garantate din fondurile publice şi prin urmare, devine aplicabilă doar în momentul în care se completează cu o lege specială, exemplificând cu art. 4 lit. f) raportat la art. 13 din Legea nr. 350/2005, care prevedea la data săvârşirii faptei că, "Cheltuielile eligibile vor putea fi plătite în baza unui contract de finanţare nerambursabilă numai în măsura în care sunt justificate şi oportune şi au fost contractate în perioada executării contractului", textul fiind modificat prin Legea nr. 111/2015 în vigoare din 18.05.2015, o situaţie similară constatând în privinţa infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi prev. de art. 348 din C. pen.
Concret, analizând formele succesive ale Legii nr. 350/2005 s-a reţinut că, potrivit art. 4 lit. f) rap. la art. 13 din Legea nr. 350/2005 la data săvârşirii faptei, "Cheltuielile eligibile vor putea fi plătite în baza unui contract de finanţare nerambursabilă numai în măsura în care sunt justificate şi oportune şi au fost contractate în perioada executării contractului", actuala formă a art. 13 din Legea nr. 350/2005, modificată prin Legea nr. 111 din 14 mai 2015 stabilind că "Cheltuielile eligibile vor putea fi plătite în baza unui contract de finanţare nerambursabilă numai în măsura în care sunt justificate şi oportune şi au fost contractate în anul bugetar în care se desfăşoară contractul", în opinia apărării fapta fiind dezincriminată prin modificarea condiţiilor de eligibilitate a proiectelor, condiţii de eligibilitate prevăzute însă într-o lege specială cu caracter nepenal.
Cu referire la susţinerea privind caracterul de normă în alb incompletă a art. 306 din C. pen., nu a fost împărtăşit punctul de vedere al apărării, deoarece plecând de la clasificarea normelor în complete şi incomplete, s-a reţinut că normele penale complete sunt cele care conţin toate elementele specifice dispoziţiei şi sancţiunii, în timp ce normelor penale incomplete le lipseşte, fie dispoziţia, fie sancţiunea, fie elemente ale acestora pe care le împrumută din conţinutul altor norme. Însă, în situaţia de faţă în structura normei penale incriminatoare în discuţie, se regăseşte, atât dispoziţia prin indicarea conduitei prohibite, respectiv folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, cât şi sancţiunea ce intervine în cazul realizării actului de conduită interzis.
Situaţia este total diferită în cazul infracţiunii prevăzute de art. 348 din C. pen. care constă în exercitarea, fără drept, a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale, dacă legea specială prevede că săvârşirea unor astfel de fapte se sancţionează potrivit legii penale", această normă fiind aplicabilă atunci când o lege specială prevede că exercitarea fără drept a unei anumite profesii se sancţionează potrivit legii penale, cu titlu exemplificativ fiind de amintit Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
Ca atare, modificarea condiţiilor de eligibilitate a cheltuielilor printr-un act normativ cu caracter nepenal nu este de natură să conducă la dezincriminarea faptei săvârşite anterior cu încălcarea condiţiilor de eligibilitate în vigoare la data faptelor, în condiţiile în care legea dispune numai pentru viitor cu excepţia legii penale mai favorabile, fiind neîndoios că Legea nr. 350/2005 modificată prin Legea nr. 115/2105 nu este o normă cu caracter penal. În plus, art. II din Legea modificatoare nr. 111/2015 prevede în mod expres că dispoziţiile art. 13, astfel cum au fost modificate prin legea în discuţie se aplică contractelor de finanţare care se încheie după data de 18 mai 2015, ceea ce înseamnă că dacă legiuitorul ar fi dorit să extindă aplicabilitatea acestor dispoziţii legale şi la situaţii preexistente, ar fi putut să o facă.
În ceea ce priveşte, susţinerile apărării privind extrasul de cont falsificat nr. x/01.12.2014 al F. depus odată cu cererea de finanţare s-a observat că pe de-o parte, se arată că faţă de conţinutul art. 4 lit. g) din Legea nr. 350/2005 (care prevede că finanţările nerambursabile trebuie însoţite de o contribuţie din partea beneficiarului de 10% din valoarea totală a finanţării), prin raportare la contractarea împrumutului de la L. SRL în cuantum de 200.000 euro, B. a îndeplinit condiţia de eligibilitate referitoare la asigurarea unei cofinanţări şi pe de altă parte, că nu exista o obligaţie legală de asigura cofinanţarea de la momentul depunerii cererii de finanţare, ci condiţia putea fi îndeplinită oricând pe parcursul derulării proiectului, inculpatul arătând că aceasta provenea din împrumuturi şi finanţări din mediul privat, respectiv contracte cu S. ori T., banii fiind încasaţi însă la finele anului.
S-a considerat că aceste aserţiuni nu sunt corecte, dimpotrivă era necesară depunerea dovezii privind existenţa contribuţiei minime de 10% la momentul depunerii cererii de finanţare, aceasta reprezentând o condiţie de eligibilitate a proiectelor, afirmaţia că suma împrumutată de la martorul K. ar satisface cerinţele legale în acest sens, fiind oarecum surprinzătoare, atâta timp cât vine să contrazică apărarea inculpatului privind demararea activităţii de rezervare a artiştilor anterior datei depunerii solicitării la Primăria mun. Cluj-Napoca, iar în măsura în care inculpatul A. ar fi prezentat acel contract de împrumut, proiectul B. ar fi fost respins pentru nerespectarea cerinţei impuse de art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005.
În acelaşi timp, este de menţionat faptul că, depunând solicitarea de finanţare la data de 02.12.2014, inculpatul A. a depus acest extras de cont despre care a recunoscut că este fals, menţionând expres pe opisul actelor ce însoţeau cererea că acesta reprezintă "dovada existenţei surselor proprii de finanţare", ceea ce înseamnă că ştia foarte bine care este semnificaţia acelui document, orice alte apărări de natura celor menţionate anterior fiind în această situaţie superflue, odată ce inculpatul a depus respectivul înscris spre a fi avut în vedere la analiza dosarului B. pentru a-şi asigura eligibilitatea proiectului.
S-a mai susţinut în apărarea inculpatului şi faptul că prezentarea documentului fals privind plata sumei de 452.000 euro către G. nu reprezenta o condiţie de eligibilitate pentru aprobarea finanţării nerambursabile, în opinia apărării prin prisma dispoziţiilor art. 53 din Regulamentul de finanţare anexă a HCL nr. 603/2013 fiind vorba despre capitolul
"alte cheltuieli" nu era necesar drept document justificativ decât factura fiscală, nu şi vreo chitanţă ori ordin de plată.
Se critică în realitate, modalitatea de decontare a sumelor aprobate la finanţare de primărie, în sensul că pentru a beneficia de sumele propriu zise, beneficiarul trebuia iniţial să suporte cheltuielile din fonduri proprii, depunea apoi documente justificative în baza cărora acestea erau ulterior decontate, inculpatul fiind "obligat" la demersul de care este învinuit, în considerarea faptului că în mod evident B. nu dispunea la momentul acela de sumele necesare rezervării artiştilor internaţionali.
Potrivit art. 44 din Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local acordate în baza Legii nr. x privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 603 din 30.12.2013 "cheltuielile eligibile vor putea fi finanţate în baza unui contract de finanţare nerambursabilă numai în măsura în care sunt justificate şi oportune şi au fost contractate în perioada executării contractului", fiind menţionată în mod expres în acest document procedura de decontare, existând pentru beneficiari obligaţia depunerii unor raportări periodice şi finale şi a anumitor documente pentru justificarea cheltuielilor efectuate. Martorii audiaţi U., V. şi W., angajaţi ai Primăriei mun. Cluj-Napoca au confirmat acest mod de lucru la nivelul acestei instituţii dar şi în privinţa contractului în discuţie.
Trecând peste criticile aduse procedurii de decontare în sine, s-a observat pe de-o parte, că potrivit art. 6 din contractul de finanţate nr. x/08.12.2014, autoritatea finanţatoare avea obligaţia de a vira sumele alocate pentru finanţarea proiectului în condiţiile art. 7 din contract, adică "pe bază de documente justificative", existând posibilitatea suspendării plăţii în cazul nerespectării de către beneficiar a obligaţiilor asumate, iar pe de altă parte că inculpatul A. a depus la 12.12.2014 raportul final însoţit de anumite documente justificative printre care şi documentul de plată a sumei de 452000 euro falsificat, spre a fi avut în vedere la decontare, indicând în documentul intitulat Bugetul de venituri şi cheltuieli, întocmit conform anexei 3 la Regulamentul menţionat, că sumele reprezentând finanţare nerambursabilă şi contribuţie proprie se încadrează la capitolul "servicii", situaţia centralizatoare din cuprinsul raportului final (fila x) fiind în acelaşi sens, respectiv că este vorba despre servicii, fiind vorba în concret, despre o singură cheltuială, ce se solicita a fi decontată o singură dată conform contractului de finanţare din 08.12.2014, acoperind întreaga sumă aprobată spre finanţare.
Rezultă aşadar că, contractul încheiat se desfăşura în anumite etape, acesta finalizându-se odată cu emiterea ordinului de plată de către primărie, alocarea sumelor respective presupunând anumite demersuri din partea beneficiarului supuse verificării şi aprobării autorităţii finanţatoare, în ultimă instanţă fiind decontarea pe baza unor documente justificative a sumelor alocate iniţial, ceea ce înseamnă că în lipsa acestui demers al inculpatului de prezentare a documentului falsificat intitulat în opisul depus "extras de cont", autoritatea publică nu ar fi aprobat finanţarea, conduita inculpatului desfăşurată în etapa executării contractului după cum am arătat anterior, realizând condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prev. de art. 306 din C. pen., împrejurările de fapt reţinute conferind un caracter unitar activităţii infracţionale, scopul unic al desfăşurării acestora fiind obţinerea pe nedrept a fondurilor solicitate.
Susţinerea avansată în apărare în sensul că depunerea acestui document fals nu reprezenta o condiţie de eligibilitate pentru aprobarea finanţării nerambursabile, fiind suficientă factura depusă nu este sustenabilă, fiind de neînţeles de ce a recurs inculpatul la acest gest dacă depunerea documentului justificativ, respectiv nu era obligatorie, dincolo de faptul că în anexa 6 la regulament se menţionau printre cheltuieli eligibile şi cele privind rezervarea artiştilor etc., iar în bugetul de venituri şi cheltuieli indicat la anexa 3 se menţionau la pct. 2 onorarii/fond premiere/consultanţă şi la pct. 7 "servicii", această din urmă rubrică fiind bifată de către inculpat. Într-adevăr, art. 53 din regulament menţionează diferenţiat doar cheltuieli de închiriere, cheltuieli privind consultanţa de specialitate, fond premiere şi alte cheltuieli (fila x), însă aceste dispoziţii trebuie interpretare prin raportare la conţinutul anexelor, în opinia noastră, cheltuielile cu rezervarea artiştilor fiind necesar a fi menţionate ca onorarii/fond premiere/consultanţă, fiind obligatorie depunerea pe lângă factura fiscală şi a unui document de plată, cum, de altfel a şi procedat inculpatul.
Aşadar, în opinia instanţei de fond analiza coroborată a probelor administrate pe tot parcursul procesului penal a susţinut concluzia că starea de fapt din rechizitoriu se confirmă, aceasta permiţând identificarea tuturor condiţiilor de tipicitate ale infracţiunilor pentru care inculpatul A. a fost trimis în judecată, sens în care pentru considerentele expuse anterior, s-a apreciat că vinovăţia inculpatului este o certitudine, materialul probator administrat sub aspectul întregii activităţi infracţionale desfăşurate de acesta fiind deosebit de elocvent, solicitarea sa de achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 306 din C. pen., neputând fi primită.
Tot astfel, s-a considerat că nu sunt justificate cererile inculpatului de a se reţine sub aspectul infracţiunilor de fals, circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., deoarece nu pot fi identificate în starea de fapt niciun fel de împrejurări privind fapta comisă de natură a diminua gravitatea infracţiunilor comise ori periculozitatea infractorului dimpotrivă, s-a apreciat că manoperele frauduloase desfăşurate de inculpat sunt foarte grave, acesta acţionând deliberat în acest fel pentru obţinerea pe nedrept a unei sume de bani consistente de la o autoritate publică, în detrimentul celorlalţi competitori, manifestând o totală lipsă de responsabilitate faţă de banul public. În acelaşi sens, s-a opinat că nu sunt aplicabile situaţiei concrete a inculpatului nici prevederile art. 83 din C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei pentru infracţiunile de fals, în raport cu activitatea infracţională desfăşurată de acesta şi de conduita procesuală manifestată, instanţa apreciind că este necesară aplicarea unei pedepse.
În drept, fapta inculpatului A. care, în calitate de preşedinte al B. Cluj-Napoca, în luna decembrie 2014, a prezentat documente false şi date inexacte şi incomplete (la data de 02.12.2014 a prezentat extrasul de cont nr. x/01.12.2014 al F. falsificat, cu aceeaşi ocazie a omis să evidenţieze în cererea de finanţare, în proiect şi în celelalte documente, împrumutul contractat în luna noiembrie 2014, folosit la rezervarea artiştilor pentru programul din 2015, după care la data de 12.12.2014 a prezentat documentul fals privind plata sumei de 452.000 euro către G.), pentru primirea aprobărilor necesare acordării finanţării nerambursabile de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru proiectul "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015", prin hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 479/03.12.2014, acţiune care a avut ca şi rezultat obţinerea pe nedrept, la data de 16.12.2014, a finanţării nerambursabile în sumă totală de 1.800.000 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prev. de art. 306 din C. pen.
Fapta aceluiaşi inculpat care, la începutul lunii decembrie 2014, a plăsmuit extrasul de cont nr. x/01.12.2014, în care a menţionat contrar realităţii că în contul B. Cluj-Napoca deschis la F., este disponibilă suma de 359.089,36 RON, înscris pe care l-a anexat la cererea de finanţare nerambursabilă înregistrată la data de 02.12.2014 la Primăria Municipiului Cluj-Napoca pentru a face dovada existenţei surselor proprii de finanţare, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen.
Fapta inculpatului care, în cursul lunii decembrie 2014, a plăsmuit un aparent document de plată a sumei de 452.000 euro, din care rezultă că B. Cluj-Napoca a ordonat plata sumei de 452.000 euro către G., deşi în realitate din contul B. Cluj-Napoca a fost transferată doar suma de 200.000 euro, înscris pe care la data de 12.12.2014 l-a depus la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în vederea obţinerii sumei de 1.800.000 RON, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen.
La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanţa a avut în vedere dispoziţiile prevăzute de art. 74 din C. pen. şi anume natura şi gravitatea concretă a infracţiunilor săvârşite dar şi periculozitatea inculpatului, prin raportare la criteriile de individualizare identificate în acest text de lege şi anume: împrejurările concrete ale săvârşirii infracţiunilor deduse judecăţii şi mijloacele folosite, starea de pericol creată, motivul şi scopul urmărit, conduita după săvârşirea infracţiunii, nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
S-a reţinut în acest sens, că inculpatul a acţionat în scopul inducerii în eroare a autorităţii finanţatoare, manoperele desfăşurate urmărind tocmai eludarea condiţiilor de acordare a finanţării, inculpatul plăsmuind în fals anumite documente, omiţând să informeze primăria despre demersurile realizate anterior perioadei contractuale, fiind determinat să obţină o finanţare considerabilă pentru acest proiect, chestiunile invocate privind termenele scurte stabilite, caracterul incorect al procedurii de decontare ori defectuozitatea legislaţiei în domeniu neputând justifica un astfel de mod de a acţiona, indiferent de scopul nobil urmărit şi anume, punerea mun. Cluj-Napoca pe harta lumii printr-un festival de anvergură. Bugetul Primăriei mun. Cluj-Napoca a fost în mod evident prejudiciat, chiar dacă această instituţie nu a dat curs solicitării de constituire de parte civilă, chestiune care nu este în măsură a diminua periculozitatea faptelor. În plus, s-a reţinut vârsta relativ tânără a inculpatului, pregătirea şcolară şi profesională, implicarea în activităţi lucrative, lipsa antecedentelor penale şi recunoaşterea parţială a faptelor.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul A. solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei penale atacate şi pronunţând o nouă hotărâre achitarea inculpatului, amânarea aplicării pedepsei în următoarele etape: stabilirea pedepsei amenzii în principal, sau a pedepsei închisorii în subsidiar raportat la criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 din C. pen. reducerea cu 1/4 a pedepsei amenzii în ipoteza în care se stabileşte această pedeapsă sau reducerea cu 1/3 a pedepsei închisorii în ipoteza în care se stabileşte această pedeapsă în baza art. 396 alin. (10) din C. proc. pen. reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. proc. pen. contopirea pedepselor stabilite conform art. 39 din C. pen.
În motivarea apelului s-au arătat motivele succinte pentru dispunerea achitării cu privire la infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri prev. de art. 306 din C. pen.
Cu privire la actul material privitor la omisiunea de evidenţia în cererea de finanţare, în proiect şi în celelalte documente împrumutul contractat în luna noiembrie 2014, folosit la rezervarea artiştilor pentru programul 2015 şi, astfel, imputându-se inculpatului că a prezentat date inexacte şi incomplete în sensul neevidenţierii faptului că anterior datei solicitării finanţării activitatea de rezervare a artiştilor fusese deja începută şi chiar fusese achitată suma de 260.000 euro, pentru a garanta participarea acestora, este incident cazul de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) sau, în subsidiar lit. b) din C. proc. pen. dat fiind că fapta a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 115/2015 şi activitatea de rezervare a artiştilor nu era începută, astfel că nu exista o obligaţie de a evidenţia aspectele imputate în cererea de finanţare.
Cu privire la actul material privitor la faptul că la data de 02.12.2014 s-a prezentat extrasul de cont falsificat nr. x/01.12.2014 al F. odată cu cererea de finanţare pentru primirea aprobărilor necesare acordării finanţării nerambursabile, este incident cazul de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. dat fiind că prin raportare la contractarea împrumutului de la L. SRL în cuantum de 200.000 euro B. a îndeplinit condiţia de eligibilitate referitoare la asigurarea unei cofinanţări în cotă de 10% din valoarea proiectului, mai mult nu exista o obligaţie legală de asigura cofinanţarea de la momentul depunerii cererii de finanţare, ci condiţia putea fi îndeplinită oricând pe parcursul derulării proiectului, iar fapta a fost dezincriminată odată cu adoptarea Hotărârii nr. 467/2015 a Consiliului Local Cluj-Napoca.
Cu privire la actul material privitor la faptul că la data de 12.12.2014 a prezentat documentul fals privind plata sumei de 452.000 euro către G. pentru primirea aprobărilor necesare acordării finanţării nerambursabile, s-a considerat că este incident cazul de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. dat fiind că potrivit art. 53 din Regulamentul de finanţare anexă a HCL nr. 603/2013 pentru decontarea cheltuielii de tipul rezervării artiştilor nu era necesară depunerea documentului justificativ al plăţii, astfel că aceasta nu reprezenta o condiţie de eligibilitate.
Inculpatului A. îi este imputat faptul că B. nu ar fi respectat principiul neretroactivităţii fondurilor publice prin rap. la art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005, respectiv art. 9 lit. f) din Regulamentul Consiliului Local Cluj-Napoca, prin aceea că în cursul lunii noiembrie 2014, B. Cluj-Napoca ar fi încheiat o înţelegere cu G. din Germania în vederea plăţii unei garanţii de 412.500 euro pentru rezervarea artistului H.
Astfel, se impută inculpatului A. faptul că acesta a început angajarea de cheltuieli pentru proiect înainte de a solicita acordarea fondurilor publice, încălcând astfel principiul neretroactivităţii. în concret, acuzaţia în drept este reprezentată de omisiunea de a evidenţia în cererea de finanţare, în proiect şi în restul documentelor că activitatea de rezervare a artiştilor începute să fie executată încă din luna noiembrie 2014.
Dezincriminarea faptei penale prin intrarea în vigoarea a Legii nr. 111/2015 în faţa instanţei de fond inculpatul a susţinut că modificarea art. 13 din Legea nr. 350/2005 are ca efect dezincriminarea faptei săvârşite sub forma anterioară a art. 13 din Legea nr. 350/2005, având în vedere că în conţinutul acesteia nu se mai regăseşte forma ce stă la baza acuzării din prezentul dosar. Astfel, modificarea condiţiilor de finanţare în sensul extinderii caracterului eligibil şi asupra cheltuielilor contractate pentru activităţi începute anterior încheierii contractului de finanţare, precum şi a celor contractate în tot anul bugetar în care se desfăşoară proiectul, determină dezincriminarea din sfera ilicitului penal a faptei comise în condiţiile modificate.
Instanţa a arătat că nu împărtăşeşte punctul de vedere privind caracterul de normă în alb incompletă a art. 306 din C. pen., considerând că normelor penale incomplete le lipseşte, fie dispoziţia, fie sancţiunea, fie elemente ale acestora pe care le împrumută din conţinutul altor norme. Instanţa a apreciat că în situaţia de faţă în structura normei de la art. 306 din C. pen. se regăseşte, atât dispoziţia prin indicarea conduitei prohibite, respectiv folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, cât şi sancţiunea ce intervine în cazul realizării actului de conduită interzis.
Instanţa de fond a reţinut că modificarea condiţiilor de eligibilitate a cheltuielilor printr-un act normativ cu caracter nepenal nu este de natură să conducă la dezincriminarea faptei săvârşite anterior cu încălcarea condiţiilor de eligibilitate în vigoare la data faptelor, în condiţiile în care legea dispune numai pentru viitor eu excepţia legii penale mai favorabile, fiind neîndoios că Legea nr. 350/2005 modificată prin Legea nr. 115/2105 nu este o normă cu caracter penal. în plus, art. 11 din Legea modificatoare nr. 111/2015 prevede în mod expres că dispoziţiile art. 13, astfel cum au fost modificate prin legea în discuţie se aplică contractelor de finanţare care se încheie după data de 18 mai 2015, ceea ce înseamnă că dacă legiuitorul ar fi dorit să extindă aplicabilitatea acestor dispoziţii legale şi la situaţii preexistente, ar fi putut să o facă.
Criticile ce se impun cu privire la raţionamentul instanţei. În primul rând, se impune a sublinia că instanţa a analizat doar parţial conţinutul constitutiv al infracţiunii prev. de art. 306 din C. pen. când afirmă că structura acesteia conţine dispoziţia completă prin indicarea conduitei prohibitive (folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete). Instanţa nu atribuie nicio valenţă dispoziţiilor referitoare la scopul folosirii acestora, respectiv primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor "... dacă are rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri." Astfel, primirea aprobărilor şi implicit rezultat obţinerii pe nedrept se va putea analiza doar prin raportare la condiţiile de eligibilitate prevăzute prin normele speciale extrapenale. Simpla circumstanţă că art. 306 din C. pen. nu face trimitere textual la completarea cu condiţiile de acordare a finanţărilor din legile speciale nu determină catalogarea normei ca fiind una completă.
Distinct de analiza pe care o face instanţa de fond cu privire la infracţiunea prev. de art. 348 din C. pen., în doctrina de autoritate se face trimitere la alte exemple ce se apropie de situaţia dată. Desigur, o eventuală modificare a acestor limite ale adaosurilor putea avea efectul unei dezincriminări indiferent de caracterul extrapenal al prevederilor din hotărâre. O ipoteză similară se întâlnea în trecut în cazul textelor din legislaţia silvică ce făceau trimitere pentru determinarea unui element, constitutiv al infracţiunii - valoarea prejudiciului la acte administrative de nivel inferior legii, respectiv ordine de ministru. În prezent, o ipoteză relevantă se regăseşte la art. 241 din C. pen., conform căruia "Prin substanţe psihoactive se înţelege substanţele stabilite prin lege, la propunerea Ministerului Sănătăţii", fiind limpede că prevederile completatoare reprezintă norme extrapenale ce dobândesc valenţă penală doar prin prisma infracţiunilor a căror tipicitate este condiţionată consumul de substanţe psihoactive.
Prin aceste exemple, dorim să combatem definitiv raţiunea instanţei de fond, astfel că indiferent de caracterul extrapenal, modificarea printr-o lege penală ulterioară săvârşirii faptei a normelor de completare poate determina aplicarea legii penale mai favorabile din prisma dezincriminării faptei. Astfel, structura normei de la art. 306 din C. pen. nu este completă în lipsa condiţiilor de eligibilitate pentru finanţare, modificarea acestora putând avea efectul dezincriminării faptei. Mai mult, în situaţia dată se poate observa că în privinţa documentelor care se depun pentru decont, modificarea condiţiilor de plată survin exclusiv la nivelul Regulamentului local de finanţare şi nu la nivelul Legii nr. 350/2005, conştientizându-se de către legiuitorul local caracterul defectuos al procedurii de decontare. Similar, aceeaşi incongruenţă a primei versiuni de Regulament faţă de conţinutul Legii nr. 350/2005 a determinat modificarea prin HCL nr. 467/2015 a prev. art. 23 fit. c) din Regulament, fiind înlăturate dintre documentele ce trebuie depuse odată cu cererea de finanţare cele privind dovada existenţei surselor de finanţare proprii sau oferite de terţi, din care să rezulte deţinerea disponibilităţilor băneşti, reprezentând cota proprie de finanţare a aplicantului. Activitatea de rezervare a artiştilor nu a fost începută tipia demersurile B. din noiembrie 2014 în soluţia de condamnare, se arată că existenţa contractului draft cu nr. DG x ce avea ca obiect angajamentul furnizorului G. din Germania de a prezenta artistul H. şi I. pentru a apărea şi a oferi un spectacol la Cluj Arena din Cluj-Napoca în data de 02.08.2015, precum şi emiterea facturii/invoice nr. x/26.11.2014 şi plata acesteia în baza împrumutului acordat de SC L., a determinat începerea executării activităţii de către B., în sensul art. 9 din Regulament, ce ulterior a fost cuprinsă în obiectul Contractului de finanţare nerambursabilă de la bugetul local nr. x/08.12.2014.
De asemenea, s-a arătat că la momentul depunerii cererii de finanţare inculpatul A. ar fi ascuns că activitatea de rezervare a artiştilor a fost deja începută şi chiar fusese achitată suma de 200.000 euro, pentru a garanta participarea acestora. În acest sens, efectul rezervării artiştilor este reţinut inclusiv din circumstanţa încheierii Contractului de împrumut din 28.12.2014, prin intermediul căruia martorul K., prin intermediul societăţii L. din Cluj-Napoca, a transferat suma de 200.000 euro direct în contul impresarului G. În cuprinsul acelui contract se menţionează explicit că împrumutul este acordat pentru susţinerea financiară a unui proiect cultural care este preconizat să aibă loc în vara anului 200 5 şi că în vederea pregătirii acestuia este necesară achitarea în perioada imediat următoare a unei sume cu titlu de avans al onorariului pentru artistul principal al Festivalului (H.) potrivit Facturii nr. x emise la data de 26.11.2014 de firma de impresariat artistic G. din Germania către B. Cluj-Napoca, în valoare totală de 206.250 euro şi fără de care nu se poate asigura participarea artistului la evenimentul din vara anului 2015.
În faţa instanţei de fond, a detaliat în apărare motivele pentru care un asemenea raţionament este eronat, dar acestea nu au fost analizate în mod particular de către instanţa de fond. În aceste condiţii, argumentaţia se impune a fi reiterată.
Inculpatul a arătat în apărare că din prima instituţiilor de drept civil, avansul reprezintă o parte din preţ plătită anterior îndeplinirii obligaţiilor ce revin creditorului preţului cu titlu de contra - prestaţie. Astfel, efectuarea plăţii unei părţi din preţ cu titlu de avans presupune un contract valabil încheiat, însuşit şi semnat de ambele părţi. Similar, rezervarea serviciilor unui artist presupune încheierea unei contract, ceea ce conform art. 1167 şi 1182 din C. civ. impune formarea acordului de voinţe materializat prin încheierea contractului. Implicit, pentru a se produce efectul rezervării artistului H. prin virarea sumei de 200.000 euro către firma de impresariat s-ar fi impus ca i) între artistul H. şi G. Germania să există o înţelegere scrisă de rezervare a serviciilor artistului condiţionată de efectuarea plăţii şi ii) între G. Germania şi B. Cluj-Napoca să existe un contract valabil încheiat.
În primul rând, este necontestat faptul că acel contract cu firma de impresariat G. din Germania cu nr. DG x - 07.11.2014 nu era semnat din partea B. Cluj-Napoca, acesta fiind emis de către furnizorul serviciilor la solicitarea avocatului societăţii L. de a prezenta documente justificative care să stea la baza împrumutului. De altfel, chiar instanţa califică scriptul cu fiind un "draft de contract". Implicit, nu se poate aprecia că a existat un contract valabil încheiat cu firma de impresariat şi, mai mult, vom arăta că la momentul virării sumei de 200.000 euro prin care se susţine că s-a angajat efectiv cheltuiala, nici măcar firma de impresariat nu avea o garanţie că serviciile artiştilor H. şi I. sunt rezervate pentru evenimentul organizat în 2015 de B.
Astfel, din cuprinsul declaraţiilor martorilor C. şi K., dar şi din cea a inculpatului A., reiese că suma de 200,000 euro ce a făcut obiectul Contractului de împrumut a fost destinată garantării bonităţii financiare a B. şi că menţiunea, în sensul că suma vizează plata în avans a onorariului artistului H. a fost introdusă la iniţiativa avocatului N., exclusiv pentru integritatea formală a contractului.
Martorul C. a arătat explicit natura reală a împrumutului, respectiv de garantare a bonităţii financiare a B. în faţa furnizorului de servicii impresariat G. din Germania.
Raportat la menţiunile martorului, reiese că la data încheierii Contractului de împrumut din 27.11.2014 şi a efectuării viramentului de 200.000 euro, între G. şi artistul H. nu exista un contract încheiat, acesta fiind încheiat conform cutumei, la scurt timp ulterior plăţii sumei de 200.000 euro, la un moment la care bonitatea financiară a B. era dovedită.
Cu privire la natura juridică a sumei achitate în noiembrie 2014, instanţa a reţinut că în realitate, aceasta reprezintă un avans absolut necesar pentru rezervarea artiştilor internaţionali vizaţi, făcând trimitere în mod formal, fără alte particularizări, la conţinutul Contractului de împrumut încheiat la data de 27.11.2014 între B. şi L. Pentru a reţine natura juridică a avansului, instanţa mai face trimitere la declaraţia martorului P., în sensul că cele două contracte purtând acelaşi număr DG x din 24.11.2014 nesemnat de B. şi altul din 11.12.2014 semnat de ambele părţi ar reprezenta un singur contract şi că inclusiv cel din 24.11.2014 reprezintă un contract ferm, în lipsa căruia nu s-ar fi putut emite factură, dar şi la declaraţia din urmărire penată a martorului K. şi N. în sensul că achitarea sumei avea finalitatea rezervării artistului H. Astfel, instanţa a concluzionat că indiferent de cum s-ar cataloga suma respectivă, avans sau garanţie, scopul achitării sale era rezervarea unor artişti internaţionali pentru festivalul M. ce urma a se desfăşura în anul 2015, astfel că se încalcă interdicţia destinării fondurilor nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută la data încheierii contractului de finanţare.
Prima critică faţă de raţionamentul instanţei priveşte omisiunea de a particulariza interdicţia ce reiese din art. 4 lit. f) a Legii nr. 350/2005 în speţa de faţă. Astfel, interdicţia era de a nu destina fonduri nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută, astfel, raportat la specificul activităţii finanţate, de rezervare a artiştilor internaţionali, interdicţia particularizată este de a nu fi efectuat activităţi de rezervare a artiştilor anterior decembrie 2015. Astfel, instanţa utilizează o interpretare aproximativă a interdicţiei şi reţine că demersurile inculpatului îndreptate înspre rezervarea artiştilor determină incidenţa infracţiunii.
Astfel, în viziunea instanţei, nu ar fi fost necesară atingerea finalităţii de rezervare, ci ar fi fost suficientă existenţa unor activităţi îndreptate înspre reuşita rezervării.
Or, un asemenea raţionament este profund eronat, fiind dezvoltat cu încălcarea principiului legalităţii incriminării. De esenţa interdicţiei este angajarea unor cheltuieli de rezervare a artiştilor, fiind imperativ ca în urma plăţii sumei de 200.000 euro de la L. către firma de impresariat să se fi reuşit rezervarea lui H.
Or, în acest sens, nu au fost administrate probe în cursul urmăririi penale sau pe parcursul judecăţii de primă instanţe, cu excepţia întrebărilor adresate martorului P. la iniţiativa inculpatului. Astfel, la dosar nu se vor putea identifica probe din care să reiasă că ia momentul încasării de către G. din Germania a sumei de 200.000 euro de la L. există o convenţie fermă de rezervare între firma de impresariat şi H. Pe tot parcursul procesului penal, atât poziţia inculpatului, cât şi a martorului C., a fost constantă în sensul că pentru a iniţia discuţiile cu un artist de calibrul lui H. era necesară achitarea unei sume cu titlu de garanţie a bonităţii financiare. Astfel, la momentul achitării unei asemenea garanţii firma de impresariat urma să iniţieze discuţiile cu artistul, urmând să verifice disponibilitatea acestuia, atât din prisma dorinţei subiective a acestuia de a participa, cât şi din prima programului. Este limpede, astfel că la momentul achitării sumei de 200.000 euro de către L. nu exista o garanţie a disponibilităţii artistului, ci doar o garanţie a bonităţii şi seriozităţii B. Cluj-Napoca.
Firma de impresariat G. din Germania nu era agentul personal al lui H., ci furniza servicii de intermediere a multor artişti, având rolul exclusiv de a facilita interacţiunea dintre beneficiarii finali ai serviciilor artistice, precum B. şi artist sau agentul personal al acestuia. De altfel, acesta este motivul pentru care au fost adresate martorului
P. următoarele întrebări: i) Care este data la care aţi încheiat contractul de impresariat cu H. şi I. pentru evenimentul propus de B. din vara anului 2015? ii) Care este data la care aţi transferat/achitat prima sumă de bani către H. şi I. pentru evenimentul propus de B. din vara anului 2015? iii) Care este modalitatea în care G. s-a asigurat de disponibilitatea artiştilor H. şi I. pentru evenimentul indicat de B. din vara anului 2015 la momentul emiterii şi comunicării înscrisului nr. DG x -07 din 24.11,2014?
Finalitatea acestor întrebări a fost de a dovedi că momentul la care s-a încheiat contractul de impresariat şi la care s-a achitat orice sumă către H. a fost ulterior plăţii efectuate de L. În acest sens, s-a reiterat că martorul P. afirmă că "cel mai probabil la o dată apropiată de ziua în care a fost încheiat contractul cu B . . . . . . . . . .este vorba de (o distanţă de) puţine zile, adică foarte aproape în timp. Raportat la această afirmaţie, trebuie reluată cronologia faptelor relevante, respectiv că plata a fost realizată de către L. la data de 28.11.2014, iar depunerea de către inculpatul A. a dosarului de participare la procedura de selecţia în vederea acordării finanţării s-a realizat la data de 02.12.2014. Astfel, la momentul la care se impută că inculpatul A. nu ar adus la cunoştinţa autorităţii că a început activitatea de rezervare pentru care solicită finanţarea, în realitate nu exista un contract încheiat sau o convenţie fermă între firma de impresariat şi artistul H., acord care să determine efectul de rezervare.
De altfel, instanţa de fond nu a combătut această apărare a inculpatului, dar pentru a evita o analiză asupra momentului rezervării ferme a artistului H. de către firma de impresariat a ales să interpreteze norma de la art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005 într-o manieră proprie, considerând că inclusiv demersul de plată a acelei garanţii determină încălcarea interdicţiei, întrucât a fost efectuată înspre finalitatea rezervării, indiferent dacă a avut sau nu efectul concret al rezervării artistului la momentul plăţii.
Complementar, se impune a dezvolta şi o serie de consideraţii privitoare la latura subiectivă a infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, aceasta presupunând intenţia, iar comiterea faptei din culpă neantrenând răspunderea penală. Cu alte cuvinte, reţinerea caracterului infracţional este determinată de dovedirea intenţiei în obţinerea de fonduri nerambursabile cu încălcarea principiului neretroactivităţii, acuzaţia având obligaţia de a proba scopul calificat urmărit de inculpatul A. de a se obţine fonduri publice pentru a acoperi o cheltuială deja acoperită din alte surse.
Alegerea artiştilor principali ce reprezenta obiectul contractului de finanţare, precum şi a furnizorului, de asemenea servicii artistice, a avut loc după parcurgerea unei proceduri de achiziţie publică "cerere de ofertă" în cadrul căreia s-a utilizat criteriul de atribuire "preţul cel mai scăzut." lipsind orice critici din cuprinsul acuzaţiei cu privire la modalitatea de derulare a procedurii de selecţie.
Cu alte cuvinte, inclusiv din perspectiva acuzării se acceptă că a fost întâmplătoare circumstanţa că s-a virat o sumă cu titlu de garanţie pentru contractarea serviciilor artiştilor H. şi I. anterior decembrie 2014 către societatea G. Germania, urmând ca în cadrul procedurii de achiziţie publică derulată subsecvent încheierii contractului de finanţare, oferta câştigătoare să aparţină tot societăţii G. Germania pentru artiştii H., O. şi I. Trebuie sublimat că firma de impresariat G. Germania a câştigat procedura de selecţie, ca urmare a unui concurs de oferte la care au participat alte două societăţi de profil, respectiv X. care a ofertat cu H. şi Y. şi Z. care a ofertat cu O. şi AA.
În aceste condiţii, acceptându-se că inculpatul A. nu a urmărit şi obţinut selectarea, prin procedura de achiziţie publică, a societăţii G. Germania în scopul de a profita de circumstanţa că ar putea acoperi o cheltuială deja efectuată folosindu-se de bani publici, s-a apreciat că raţionamentul ce reiese din acuzare este contrar scopului urmărit de legiuitor la momentul instituirii principiului neretroactivităţii. De altfel, această împrejurarea nu a fost analizată de niciun fel de instanţa de fond.
În accepţiunea acuzării, indiferent de rezultatul procedurii de achiziţie publică, simpla faptă de a solicita bani pentru rezervarea unor artişti pentru evenimentul cultural din 2015, oricare ar fi persoana lor şi furnizorul, ar fi determinat săvârşirea infracţiunii prev. de art. 306 din C. pen. cel puţin în formă tentată.
Dincolo de circumstanţa că documentele încheiate în speţă anterior decembrie 2014 nu ar putea reprezenta începerea activităţii de rezervare a artiştilor, s-a apreciat că scopul urmărit de legiuitor când a introdus principiul neretroactivităţii era de a nu permite beneficiarilor de a solicita finanţare nerambursabilă pentru cheltuieli deja efectuate, Acest principiu derivă din principiul mai general al cheltuirii eficiente al banului public, în cazul dat, utilizarea fondurilor nerambursabile pentru realizarea unor acţiuni sau programe de interes public general, regional sau local.
Legiuitorul nu a urmărit ca un proiect să fie eligibil exclusiv în ipoteza în care a fost conceput odată cu deschiderea procedurii de selecţie, deci proiectele pentru care nu s-au contractat niciun fel de servicii (fiind astfel excluse ab initio proiectele mai complexe şi, implicit, cu potenţial mai mare de satisfacere a interesului public, care necesită pregătire anterioară solicitării finanţării). Legiuitorul a urmărit exclusiv să interzică finanţarea şi, implicit, decontarea unor cheltuieli contractate anterior semnării contractului de finanţare.
Trebuie arătat că programul cultural desfăşurat pentru tineri în 2015 a fost unul complex, având drept artişti principali şi alte persoane decât cele contractate în cadrul contractului de finanţare nerambursabilă de la bugetul local nr. x/08.12.2014. Astfel, pe lângă artiştii H. şi O., programul artistic a inclus alte nume sonore ale muzicii electronice precum
BB., Y., CC., DD., EE., FF. Raţionamentul acuzaţiei în sensul că efectuarea unei cheltuieli în legătură cu oricare dintre aceşti artişti anterior încheierii contractului de finanţare nerambursabilă ar fi determinat interdicţia de a mai participa la selecţia de proiecte este contrară scopului urmărit de legiuitor şi raţiunii finanţărilor acordate în temeiul Legii nr. 350/2005.
Achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) fit. b) teza I din C. proc. pen. cu privire la pretinsa îndeplinire frauduloasă a condiţiei de eligibilitate privind asigurarea cofinanţării de minim 10% prin depunerea extrasului de cont plăsmuit în actul de acuzare se impută inculpatului A. că la data de 02.12.2014, a înregistrat la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, cererea de acordare a finanţării nerambursabile în sumă de 2.000.000 RON, la care a anexat mai multe documente, printre care şi extrasul de cont nr. x/01.12.2014 al F., potrivit căruia B. Cluj-Napoca avea disponibilă în contul deschis la această unitate bancară suma de 359,089,36 RON, document care făcea dovadă că B. dispunea de sursele proprii de finanţare a proiectului.
Caracterul plăsmuit al acelui extras de cont a fost recunoscut de către inculpatul A., iar din documentele comunicate de F. rezultă că în realitate, la data de 01.12.2014, B. Cluj-Napoca avea în cont doar suma de 2.970,75 RON şi nu dispunea de fondurile necesare pentru contribuţia proprie la finanţarea proiectului.
În ceea ce priveşte această acuzaţie adusă inculpatului A., se califică această faptă ca fiind o componentă a tipicităţii infracţiunii prev. de art. 306 prin realizarea laturii obiective, respectiv a elementului material de folosire sau prezentare de documente sau date false, inexacte ori incomplete. În continuare, se impune a dezvolta motivele pentru care acţiunea de utilizare a înscrisului pretins plăsmuit nu poate intra în structura tipicităţii faptei prevăzute de art. 306 din C. pen.
Cu privire la cadrul normativ care reglementează condiţia deţinerii unui capital de 10% din valoarea finanţării, art. 4 lit. g) din Legea nr. 350/2005 prevede că finanţările nerambursabile trebuie însoţite de o contribuţie din partea beneficiarului de 10% din valoarea totala a finanţării.
În primul rând, din lecturarea acestor dispoziţii nu se poate stabili momentul la care ar trebui să se raporteze pentru a verifica această condiţie. În consecinţă, nu se poate deduce dacă aceasta sumă trebuie deţinută de solicitant la momentul accesării fondurilor ori este necesar doar ca suma să existe pe parcurs, urmând ca la final să reflecte 10% din totalul finanţării. În acest sens, trebuie subliniat că finanţarea proiectului de către B. din alte surse decât fondurile nerambursabile a depăşit semnificativ minimul de 10%, în acest sens făcând trimitere la numeroşii artişti care au participat la eveniment şi ale căror onorarii au fost plătite din alte surse. În acelaşi sens, s-a făcut trimitere la declaraţia din 21.11,2019 prin care inculpatul A. arată explicit că diferenţa de 52.000 euro faţă de suma acordată drept finanţare de către Primărie "«« provenit din împrumuturi şi finanţări din mediul privat, noi având contracte cu firma S. şi T. de câte 50.000 euro fiecare" iar diferenţa de 452.000 euro au provenit "din vânzarea biletelor şi a fost achitată înainte de festival"
Cu toate acestea, potrivit art. 23 lit. c) din Regulamentul de finanţare, Documentaţia solicitanţilor va conţine următoarele acte: c)dovada existenţei surselor de finanţare proprii sau oferite de terţi, din care să rezultă deţinerea disponibilităţii băneşti reprezentând cota proprie de finanţare a aplicantului; în baza acestor prevederi, la care face trimitere şi instanţa de fond, ar reieşi că această contribuţie poate să fie doar sub forma unor disponibilităţi băneşti ce trebuie deţinute la data depunerii documentaţiei în vederea selecţiei, condiţie ce contravine atât art. 4 lit. g) din Legea nr. 350/2005, cât şi altor prevederi din Regulament.
Astfel, potrivit art. 9 lit. g) din Regulamentul de finanţare, principiul cofinanţării trebuie interpretat în sensul că finanţările nerambursabile trebuie însoţite de o contribuţie de minimum 10% din valoarea totală a finanţării din partea beneficiarului, provenind din resursele proprii ale solicitantului sau ale partenerilor, altele decât cele provenite de la bugetul local. În completarea acestei reglementări, art. 36 prevede că solicitanţii şi/sau partenerii asigură contribuţia minimă de 10% din costul total al programului, proiectului şi/sau acţiunii propuse spre finanţare sub forma contribuţiei în numerar şi/sau natură; aportul în natură se cuantifică prin documente justificative. Cofinanţarea din surse atrase se poate constitui din sponsorizări, parteneriate, alte finanţări, etc., pentru care beneficiarul va încheia contracte în condiţiile legii. Sursele de finanţare în natură ale beneficiarului pot fi: cuantificări în RON ale contravalorii spaţiilor utilizate (birouri, spaţii pentru evenimente culturale), ale activităţilor realizate de voluntarii beneficiarului finanţării, ale echipamentelor de birou fie de scenă (echipamente de sunet, lumini, videoproiecţie, altele similar), respectiv transportul participanţilor şi al echipamentelor.
Având în vedere aceste prevederi, se poate observa că legislaţia secundară vine să completeze Legea nr. 350/2005 prin introducerea anumitor prevederi suplimentare în ceea ce priveşte aportul de 10% din cadrul finanţării. Aşadar, prin raportare la aceste prevederi există posibilitatea contribuţiei cu aportul în natura. Prin prisma naturii juridice pe care o are acest aport, se poate observa că acesta poate fi doar ulterior începerii finanţării. respectiv în timpul derulării proiectului pentru care se solicită fondurile. Nu poate fi acceptat ca această contribuţie să existe la momentul depunerii dosarului de finanţare, astfel cum se prevede în art. 23 lit. c), deoarece o astfel de contribuţie la acest moment ar fi contrară interdicţiei de la art. 4 lit. f) privind eligibilitatea cheltuielilor. Astfel, este limpede că un aport în natură constând în suportarea transportului participanţilor sau în contravaloarea activităţii realizate de voluntarii beneficiarului finanţării se va putea realiza doar ulterior momentului depunerii documentaţiei în vederea selecţiei, respectiv la momentul executării contractului de finanţare.
Prin raportare la prev. Legii nr. 350/2005, care nu precizează în mod expres şi cert condiţiile şi momentul la care trebuie să existe această contribuţie, nu se poate fundamenta nici măcar o răspundere administrativă, iar cu atât mai inechitabil ar fi reţinerea unei răspunderi penale. Astfel, reglementarea de la art. 23 lit. c) din Regulament nu respectă exigenţele principiului previzibilităţii şi clarităţii normei, neputând completa o normă penală, precum este textul art. 306 din C. pen., cu scopul de a se fundamenta astfel o acuzaţie în materie penală. Mai mult decât atât, având în vedere existenţa altor prevederi din norma secundară care aduce lămuriri suplimentare prin raportare la aportul de 10%, care aşa cum s-a argumentat anterior, poate să existe şi pe parcursul derulării finanţării, acuzaţia adusă inculpatului A. prin raportare la depunerea unui extras de cont plăsmuit care să dovedească deţinerea resurselor necesare, apare ca fiind nefundamentată şi nu poate întruni condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prev. de art. 306 din C. pen.
Cu privire la toate aceste apărări în sensul că îndeplinirea condiţiei privind participaţia proprie putea fi făcută pe tot parcursul derulării proiectului, instanţa se rezumă la a afirma că aserţiunea nu este corectă şi că "dimpotrivă era necesară depunerea dovezii privind existenţa contribuţiei minime de 10% la momentul depunerii cererii de finanţare, aceasta reprezentând o condiţie de eligibilitate a proiectelor". În aceste condiţii, este limpede că sentinţa este nemotivată, instanţa omiţând în totalitate să explice silogismul logic care a fundamentat catalogarea apărării drept incorectă. Instanţa omite cu desăvârşire să explice cum s-ar putea vreodată ca aportul în natură să fie adus la un moment la care deocamdată solicitantul nu cunoaşte dacă va fi beneficiarul finanţării şi, similar, instanţa nu explică cum poate fi acceptat din prisma prevederilor din Legea nr. 24/2000 şi a principiului legalităţii incriminării ca norma de rang inferior de la art. 23 lit. c) din Regulamentul de finanţare să contravină prev. de la art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005, dar şi altor prevederi din regulament.
De altfel, trebuie precizat că prin Hotărârea nr. 467/2015 a Consiliului Local Cluj-Napoca, a fost modificat regulamentul pentru regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local, acordate în baza Legii nr. 350/2005, iar în prezent la art. 23 din cuprinsul acestei prevederi, printre enumerarea documentaţiei solicitanţilor, nu se mai enumeră condiţia din forma veche a regulamentului de la art. 23. lit. c) potrivit căreia trebuiau depuse documente justificative care să certifice existenţa sumei de 10% din totalul finanţării.
Prin operarea acestei modificări, având în vedere calificarea textului art. 306 ca fiind o normă în alb, trebuie reţinut că operează dezincriminarea faptei conform art. 4 din C. pen., prin raportare la modificarea normei completatoare, care nu mai prevede drept condiţie pentru obţinerea fondurilor deţinerea unei sume de 10% din totalul finanţării.
În acelaşi sens, martorul Q. a arătat că actualmente spre deosebire de data faptelor nu se mai solicită la depunerea cererilor de finanţare dovada existenţei unei sume de care să dispună solicitantul, reprezentând un procent din valoarea proiectului astfel cum se întâmpla la momentul când B. a depus proiectul în discuţie" Reiterează că solicitarea de depunere a dovezii contribuţiei odată cu cererea de finanţare are la baza practica administrativă a funcţionarilor derivată din prev. art. 23 lit. c) a Regulamentului, pentru aceştia fiind irelevant că legea sau alte prevederi ale regulamentului sunt contrare.
Cu privire la excluderea apărării privind incidenţa dezincriminării, instanţa nu dezvoltă considerente diferite de cele expuse anterior, în sensul că norma de la art. 306 din C. pen. nu ar fi o normă în alb şi că modificarea condiţiilor de eligibilitate a cheltuielilor printr-un act normativ cu caracter nepenal nu este de natură să conducă la dezincriminarea faptei săvârşite.
Pe de altă parte, dacă s-ar aprecia că participarea cu contribuţie proprie de 10% este o condiţie de eligibilitate ce trebuie îndeplinite la momentul depunerii cererii de finanţare, trebuie subliniat că B. îndeplinea această condiţie prin raportare la încheierea contractului de împrumut din 27.11.2014 cu L.
La data de 27.11.2014 a fost încheiat contractul de împrumut cu L., suma împrumutată de 200.000 euro debitând conturile firmei de impresariat la data de 28.11.2014; depunerea cererii de finanţare a avut loc la data de 02.12.2014, moment la care B. beneficia de asigurarea cofinanţării de minim 10% din valoarea proiectului de 2.000.000 RON prin raportare la faptul că a contractat împrumutul de 200.000 euro.
Astfel, în cuprinsul art. 36 din Regulamentul de finanţare se prevede explicit că această contribuţie minimă de 10% din costul total al programului poate fi atrasă din "alte finanţări", contractarea unui împrumut de 200.000 euro fiind întocmai o asemenea altă sursă de finanţare. În acest sens, inclusiv martorul R. a arătat în declaraţia din 13.07.2019 drept răspuns la întrebarea precizaţi dacă partea reprezentând contribuţie proprie putea fi constituită din împrumuturi sau sponsorizări" arată că "Da, Primăria nu verifica provenienţa sumelor reprezentând contribuţia proprie de 10%."
De altfel, în cuprinsul contractului de împrumut din 27.11.2014 se arată explicit că împrumutul este acordat pentru susţinerea financiară a unui proiect cultural care este preconizat să aibă loc în vara anului 2015 în cadrul Programului de Tineret@Cluj-Napoca 2015 - Capitala Europeană a Tineretului.
În aceste condiţii, plecând de la premisa că valoarea proiectului pentru care B. a solicitat finanţare nerambursabilă era de 2.000.000 RON şi, implicit, că valoarea contribuţiei proprii trebuia să fie de minim 200.000 RON, este limpede că la data depunerii documentelor de participare la concursul organizat în vederea acordării finanţării, B. îndeplinea condiţia de eligibilitate constând în asigurarea unei cofinanţări de 10%, la acel moment fiind deja încheiat şi acordat împrumutul de 200.000 euro acordat de L.
Implicit, nu s-ar putea aprecia niciun moment că B. nu îndeplinea condiţia de eligibilitate privind cofinanţarea de 10%, urmând a i se imputa inculpatului A. exclusiv circumstanţa recunoscută a plăsmuirii extrasului de cont nr. x/01.12.2014. Astfel, greşeala inculpatului a fost că nu a utilizat contractul de împrumut din 27.11.2014 pentru a face dovada deţinerii cofinanţării de 10% în acea ipoteză urmând a fi exclusă şi răspunderea privind infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Faţă de această apărare, în sensul că prin raportare la contractarea împrumutului de la L. în cuantum de 200.000 euro, B. îndeplinea condiţia privind contribuţia proprie de 10% la momentul depunerii cererii de finanţare, instanţa a arătat că este surprinzătoare, întrucât contrazice apărarea în sensul că nu a fost demarată activitatea de rezervare. în plus, instanţa a considerat că aceste apărări sunt superflue dat fiind că inculpatul şi-a asumat prin depunerea extrasului de cont plăsmuit că prin acest document va face dovada existenţei surselor proprii de finanţare.
Din nou, este criticabil că instanţa de fond nu dezvoltă suplimentar raţionamentul avut în respingerea apărării. Instanţa s-a rezumat la a arăta că apărarea este surprinzătoare, dar nu dezvoltă motivele pentru care ar fi incompatibil ca această contribuţie proprie la finanţare să provină din contractul de împrumut şi, în aceeaşi măsură, suma achitată de L. să nu fi determinat rezervarea artistului H.
Mai degrabă este surprinzătoare poziţia instanţei, care nu explică cum altfel s-ar putea aplica disp. art. 36 din Regulament ce permit ca această contribuţie proprie să provină şi din surse atrase prin cofinanţare. Astfel, instanţa interpretează că dovada contribuţiei proprii trebuie să se facă la momentul depunerii cererii de finanţare, astfel că este limpede că într-o asemenea situaţie, solicitantul trebuie să beneficieze efectiv de banii reprezentând sponsorizare sau împrumut. În condiţiile în care instanţa de fond nu a contestat că suma achitată de L. reprezintă împrumut acordat în vederea rezervării artiştilor este inexplicabil de ce nu se consideră îndeplinită condiţia contribuţiei proprii. Mai mult, se impune a reitera declaraţia martorului K. din faza de judecată, din care reiese că a fost mai degrabă întâmplătoare circumstanţa că acordarea împrumutului s-a realizat prin plata către firma de impresariat pentru B. şi nu prin viramentul efectiv către B. În acest sens, la întrebarea "Avocatul dvs. v-a sugerat ca plata să se facă direct firmei de impresariat şi nu B." aceasta răspunde că "Da şi eu am fost de acord cu această sugestie."
Pe de altă parte, instanţa este în eroare când afirmă că apărările sunt superflue, întrucât inculpatul a indicat dovedirea contribuţiei proprii prin extrasul de cont şi nu în altă modalitate. Astfel, de esenţa infracţiunii prev. de art. 306 din C. pen., este eludarea condiţiilor de eligibilitate prin îndeplinirea frauduloasă a acestora. Implicit, îndeplinirea efectivă a condiţiilor, dar prin raportare la alt document decât cel indicat de solicitant determină neatingerea tipicităţii faptei. Important este că B. îndeplinea condiţia de participare cu contribuţie proprie prin raportare la împrumutul de 200.000 euro primit de la L., fiind relevant, eventual, doar sub aspectul infracţiunii prev. de art. 322 (l) din C. pen., că inculpatul a indicat drept dovadă extrasul de cont plăsmuit şi nu contractul de împrumut.
Achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. cu privire la prezentarea documentului doveditor al plăţii în vederea decontării dat fiind că aceasta nu reprezenta o condiţie de eligibilitate
Prin analizarea procedurii de decontare a cheltuielilor, se poate observa că potrivit art. 53 din Regulamentul de finanţare, pentru decontarea cheltuielilor care se înscriu în categoria alte cheltuieli, se solicită drept document justificativ strict factura fiscală nu şi o dovadă a plătii de titlu chitanţei/ordinul de plată, categoriile de cheltuieli pentru care Regulamentul de finanţare prevede necesitatea furnizării unui document justificativ de plată sunt cele de închiriere şi de consultantă, iar prin analizarea Anexei nr. 6 la Regulament ce cuprinde categoriile de cheltuieli eligibile, se poate deduce că onorariile pentru artişti nu sunt incluse în acestea două, fiind o categorie aparte ce se încadrează în "alte cheltuieli" şi nu necesită prezentarea unui document justificativ de plată.
Suplimentar, prin analizarea conţinutului Legii nr. 350/2005, se poate deduce că legiuitorul nu a prevăzut în actul normativ de rang superior modalitatea de eliberare efectivă a sumelor ce fac obiectul finanţării nerambursabile, urmând ca aceste aspecte să fie stabilite la nivelul fiecărei autorităţi locale. De altfel, ar fi contrar scopului Legii nr. 350/2005 ca suma solicitată la decontare să reprezinte o cheltuială trecută, dar din perioada proiectului şi nu una viitoare ce urmează a fi efectuată. S-a reiterat că domeniul de aplicare a legii vizează exclusiv persoanele fizice sau juridice fără scop patrimonial, iar finanţarea poate fi utilizată exclusiv pentru realizarea unor acţiuni sau programe de interes general, regional sau local.
În situaţia dată este limpede că B. nu avea la acel moment capacitatea financiară de a dispune de suma de 452.000 euro pentru a achita în avans cheltuiala ce urma să fie decontată de la nivel local. Infracţiunea prevăzută de art. 306 reprezintă o variantă specială a infracţiunii de înşelăciune, în care mijlocul fraudulos de inducere în eroare trebuie să reprezintă un element determinant în obţinerea de fonduri publice, în lipsa căruia nu ar fi fost îndeplinite condiţiile de eligibilitate pentru obţinerea finanţării.
În cadrul Legii nr. 305/2005 nu există o prevedere care să determine obligativitatea depunerii anumitor documente justificative din care să reiasă plata făcută în avans, drept condiţie suplimentară pentru a beneficia de decont. Similar, prevederile Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local acordate în baza Legii nr. 305/2005, aprobat prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 603/2013, nu reclamă printre condiţiile de decontare a cheltuielilor precum cea în discuţie, necesitatea plăţii în avans.
La art. 53 din Regulamentul sus-menţionat se prevede că pentru justificarea cheltuielilor efectuate, se vor prezenta până la data stabilită în contract următoarele documente: pentru decontarea cheltuielilor de închiriere, contract de închiriere, factură fiscală, chitanţă/ordin de plată/dispoziţie de plată în copie; pentru decontarea cheltuielilor privind consultanţa de specialitate, fond premiere, document justificativ privind existenţa obligaţiei, de plată, factură fiscală(unde e cazul), chitanţă/ordin de plată semnat de reprezentanţii legali ai beneficiarului, tabel nominal cu datele de identificare şi semnătura premiatului în copie; pentru decontarea cheltuielilor care se înscriu în categoria alte cheltuieli, factură fiscală, bilet, transport CF, autocar, avion, în copie.
Din textul legal expus, se poate observa că speţa de faţă se pliază în mod cert şi neechivoc pe ipoteza a treia, respectiv intră în categoria altor cheltuieli. În acest caz, pentru justificarea cheltuielilor este necesară doar factura, nesolicitându-se depunerea unui ordin de plată sau a unui document justificativ din care să reiasă plata anterioară pentru a beneficia ulterior de decontarea acestor cheltuieli. Prin prisma acestor reglementări, depunerea la data de 12.12.2014 de către inculpatul A. a documentului de plată nu poate avea nicio consecinţă juridică prin raportare la existenţa infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prev. de art. 306 din C. pen., datorită faptului că nu există o cerinţă a legii care să prevadă o astfel de condiţie.
De altfel, o interpretare în sensul celei propuse de acuzare şi instanţă, respectiv că pentru realizarea decontării sumelor aprobate era imperativă depunerea unui document doveditor de plată pentru cheltuiala angajată, este lipsită de orice raţiune raportat la modalitatea în care s-a derulat proiectul "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015".
Cu privire la aceste apărări, instanţa de fond a reţinut că nu sunt sustenabile, afirmând că este de neînţeles de ce a recurs inculpatul la acest gen dacă depunerea documentului justificativ nu era obligatorie. "În plus, instanţa a afirmat că prev. art. 53 din Regulament trebuie interpretate prin raportare la conţinutul anexelor, făcându-se trimitere la Anexa 3 şi 6, concluzionând că aceste cheltuieli cu rezervarea artiştilor fiind necesar a fi menţionate ca "onorarii/fond premiere/consultanţă fiind obligatorie depunerea pe lângă factura fiscală şi a unui document de plată."
Raportat la această poziţie a instanţei, trebuie subliniat că de esenţa întrunirii tipicităţii infracţiunii prev. de art. 306 din C. pen., este îndeplinirea în mod fraudulos a condiţiilor de eligibilitate la decontare, în situaţia dată. Astfel, este irelevant că inculpatul ar fi depus pentru decontare documente excedentare, ce nu erau impuse în realitate în regulament. Oricum, cu privire la explicaţia acestui comportament, inculpatul a arătat în repetate rânduri că aceasta era practica administrativă a funcţionarilor, indiferent că nu era susţinută de un fundament normativ. În fine, este esenţial ca instanţa de apel să încadreze cheltuiala cu rezervarea artiştilor într-una din categoriile prev. la art. 53 din Regulamentul de finanţare. Reanalizând categoriile, se impune o altă critică importanţă a sentinţei, respectiv că prev. art. 53 din Regulament nu fac referire la cheltuieli de tip "onorarii", instanţa în mod eronat alăturând-o celor privind consultanţa şi fondul de premiere.
În aceste condiţii, atât din prisma literei legii, ce determină încadrarea cheltuielii cu rezervarea artiştilor în categoria "alte cheltuieli" cât şi din prisma raţiunii acesteia, trebuie concluzionat că documentul de plată a sumei de 452.000 euro, recunoscut a fi plăsmuit, nu era necesar pentru decontul sumei, fiind suficientă factura drept document justificativ. Onorariul artiştilor nu poate fi încadrat în altă categorie de la art. 54 din Regulament cu excepţia celei privind "alte cheltuieli".
Mai mult, determinarea condiţiilor de eligibilitate ar trebui să se raporteze la conţinutul Legii nr. 305/2005, fiind irelevante condiţiile aleatorii impuse de la nivel local, ce de altfel nu au un fundament logico-juridic. Astfel, în conţinutul legii nu este prevăzut drept document justificativ pentru decontare inclusiv cel de plată dar fiind că ar fi contrar scopului legii, acela de a finanţa activităţi nonprofit derulate pentru satisfacerea unui interes public. Astfel, trebuie reiterat că la data de 02.12.2014 a fost depusă cererea de finanţare, moment la care în acuzare se susţine că trebuia să fie făcută dovada deţinerii unei cofinanţări de minim 10% din valoarea proiectului echivalentul a 200.000 RON, şi că la data de 12.12.2014 s-a depus la Primăria Mun. Cluj-Napoca solicitarea de decontare ce conţinea dovada plăţii sumei de 452.000 euro. În aceste condiţii, este contrară raţiunii acordării acestor fonduri nerambursabile o interpretare a legii în sensul că la data de 02.12.2014 B. trebuie sa aibă fonduri proprii în cuantum de 200.000 RON şi la data de 12.12.2014, respectiv peste doar 10 zile, ar fi putut şi trebuia să aibă disponibilă suma de 2.000.000 RON echivalentă întregii valori a proiectului, pentru a face întreaga plată înainte să solicite decontul.
Din aceeaşi perspectivă, trebuie reiterat că plecând de la caracterul defectuos al textului normativ local, prin HCL nr. 467/2015 a fost modificat Regulamentul local de finanţare inclusiv din prisma modalităţii de decont, noile prevederi excluzând obligaţia depunerii documentului de plată cu privire la orice categorie de cheltuieli. Astfel, potrivit art. 53 din noua formă a Regulamentului, "Beneficiarii contractelor au obligaţia de a elibera factură fiscală către autoritatea finanţatoare pentru încasarea sumelor prevăzute în contract ", împrejurare ce, în linie cu cele dezvoltate mai sus privind caracterul de normă în alb a prev. de la 306 din C. pen., determină dezincriminarea faptei din prisma pretinsei îndepliniri frauduloase a condiţiei de decontare privind prezentarea documentului justificativ de plată.
Amânarea aplicării pedepsei rezultante stabilite faţă de inculpatul A. pentru cele două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
Cu privire la cele două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, inculpatul a recunoscut învinuirea - recunosc întocmirea în fals a celor 2 documente la care se referă rechizitoriul şi anume extrasul de cont nr. x/0}.12.2014 şi documentul de plată a sumei de 452.000 euro." impunându-se astfel cum titlu de premisă aplicarea disp. 396 alin. (10) privind reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime, ca urmare a reţinerii de către instanţă a aceleiaşi situaţie de fapt cu cea recunoscută de către inculpat.
Se impune ca instanţa să aibă în vedere următoarele împrejurări ce caracterizează fapta comisă, ce diminuează semnificativ gravitatea infracţiunii:
În primul rând, deşi documentele plăsmuite au fost folosite în vederea producerii de consecinţe juridice, s-a arătat că acestea nu erau necesare pentru atingerea scopului pentru care au fost plăsmuite, B. îndeplinind condiţiile de eligibilitate pentru aprobarea şi acordarea efectivă a finanţării indiferent de existenţa şi utilizarea documentelor false.
În al doilea rând, acţiunea de plăsmuire la care a apelat inculpatul a fost consecinţa unor împrejurări deosebite, respectiv: presiunea existentă pentru identificarea unor surse de finanţare pentru realizarea evenimentului cultural din 2015; condiţiile deosebite în care s-a realizat acest program de finanţare (timpul scurt, sesiune extraordinară, legislaţie defectuoasă şi neclară ce ulterior a fost revizuită, aplicarea greşită a legislaţiei de către funcţionarii Primăriei Cluj - Napoca).
Având în vedere că B. îndeplinea condiţiile de eligibilitate pentru acordarea finanţării indiferent de plăsmuirea şi utilizarea documentelor în discuţie, se impune a reţine nivelul scăzut de pericol pentru valoarea ocrotită.
Dovada de necombătut a stării reduse de pericol este poziţia Municipiul Cluj-Napoca care nu s-a constituit parte civilă în procesul penal, raportat la circumstanţa că toată suma ce a făcut obiectul finanţării a fost utilizată exclusiv în scopul pentru care a fost acordată, respectiv pentru achitarea onorariilor artiştilor participanţi la evenimentul din anul 2015.
De altfel, în contextul împrejurărilor relevante pentru individualizarea sancţiunii penale se impune a arăta că inculpatul A. nu doar că nu a avut beneficii personale de pe urma activităţilor derulate de B., dar mai mult analizând fişa cont contabil 462 ce relevă relaţia dintre B. şi A. se va observa că la data 31.12.2018 (ulterior sistându-se orice activitate în cadrul B.), aceasta figura cu o datorie către inculpatul A. de 50.575 RON. Astfel, pentru derularea activităţilor fără scop lucrativ ale B., în calitate de preşedinte, inculpatul a fost nevoit să crediteze B. în repetate rânduri pentru a asigura activitatea acesteia, dar din cauza dificultăţii aplicării legislaţiei în materie, au fost respinse diverse solicitări de decontare a unor cheltuieli angajate şi achitate de B., ajungându-se în final ca aceasta să nu mai dispună de fondurile necesare restituirii împrumutului. A subliniat această împrejurare pentru a arăta că inculpatul nu a avut niciun beneficiu material, nici măcar în sens larg, analizând activitatea globală a B., în contextul calităţii de preşedinte pe care a exercitat-o.
Conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal: în procesul de individualizare va fi deosebit de relevant ca instanţa să aibă în vedere poziţia sinceră a inculpatului A. ce a recunoscut acuzaţiile formulate în legătură cu plăsmuirea documentelor financiare.
De altfel, acesta a arătat că fost nevoit să recurgă la aceste fapte pentru a se asigura de realizarea evenimentului cultural din 2015, subliniind că nu a beneficiat personal de nicio sumă de bani, ca urmare a comiterii acestor fapte. Astfel, trebuie reiterat pericolul social redus al faptei care în final a asigurat realizarea unui eveniment cu impact puternic asupra vieţii sociale şi chiar economice a oraşului Cluj-Napoca, programul cultural din 2015 punând bazele festivalului M., ce a devenit un reper de calibru internaţional între evenimentele de acest tip.
Inculpatul este un tânăr în vârstă de 33 ani, fără antecedente penale, cu studii superioare, bine integrat în societate, fiind în prezent angajat în cadrul GG. SRL şi colaborator al HH. Astfel, acesta îşi desfăşoară activitatea în domeniul prestării de servicii financiare, servicii IT şi consultanţă în accesarea fondurilor europene. Astfel, dispunerea amânării aplicării pedepsei cu stabilirea unui termen de supraveghere va fi de natură să nu creeze inconveniente în exercitarea activităţii profesionale curente.
Cât priveşte condiţiile privind dispunerea amânării aplicării pedepsei prev. de art. 83 din C. pen., subliniază că acestea sunt întrunite: a) limitele de pedeapsă pentru fiecare infracţiune de fals prin aplic. art. 79 din C. pen., respectiv determinate de reducerile aplicate ca urmare a reţinerii aceleiaşi stări de fapt cu cea recunoscută şi a circumstanţei atenuante judiciare sunt de [2 luni şi 10 zile - 1 a 4 luni ] sau amenda penală cu aplicarea ulterioară a sporului de la concurs, urmând astfel că instanţa să poată aplica o pedeapsă în concret cu amenda sau închisoarea de cel mult 2 ani; b) inculpatul nu a mai fost condamnat anterior ia pedeapsa închisorii; c) inculpatul îşi exprimă acordul pentru a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii; d) astfel cum a arătat mai sus, în raport cu persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârşirii infracţiunii, de circumstanţa asumării faptelor prin recunoaştere, precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, trebuie apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară; e) pedeapsa prevăzută de legea penală nu este mai mare de 7 ani.
Nelegalitatea sentinţei apelate prin prisma măsurii confiscării speciale de la inculpat a sumei de 1800000 RON:
Cu privire la soluţia instanţei de a dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 1.800.000 RON, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., ca fiind dobândită prin infracţiune, instanţa nu dezvoltă niciun considerent, fiind doar dispus subsecvent constatării că persoana vătămată Primăria mun. Cluj-Napoca nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În primul rând, este criticabilă lipsa oricărei motivări a instanţei cu privire la această măsură, dat fiind că încercarea de a dezvolta considerente pentru a justifica ideea dobândirii de către inculpat a sumei ar fi fost suficientă pentru a conchide că nu sunt întrunite condiţiile prev. de art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. Astfel, măsura de siguranţă a confiscării speciale se va dispune exclusiv în ipoteza în care bunurile nu servesc la despăgubirea persoanei vătămate şi acestea sunt dobândite personal de către inculpat.
În primul rând nici acuzarea şi nici instanţa de fond nu a contestat niciun moment că suma de 1.800.000 RON, obiectul finanţării nerambursabile nu ar fi fost utilizată în scopul alocat, respectiv pentru rezervarea artiştilor la festivalul derulat în 2015. Obiectul acuzaţiei vizează exclusiv îndeplinirea frauduloasă a condiţiilor de eligibilitatea dar nu deturnarea cheltuirii fondurilor nerambursabile în alt scop. Suplimentar, este superfluu a arăta că fondurile nerambursabile au fost acordate B. Cluj-Napoca, în cadrul căreia inculpatul avea calitatea de preşedinte la momentul săvârşirii faptelor şi nu acestuia personal.
În aceste condiţii, s-ar putea aprecia cel mult că dobândirea în sensul art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. se regăseşte în dreptul B., entitate fără cu personalitate juridică proprie, ce funcţionează în condiţiile prev. de O.G. nr. 26/2000. Astfel, potrivit art. 35 alin. (2) din ordonanţă, federaţiile dobândesc personalitate juridică proprie şi funcţionează în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţa pentru asociaţiile fără scop patrimonial, condiţii care li se aplica în mod corespunzător, cu excepţiile prevăzute. Implicit, B. deţine organe de conducere, are aprobat un buget de venituri şi cheltuieli, are un patrimoniu propriu, încheie acte juridice în nume propriu prin organele de conducere şi răspunde cu patrimoniul propriu pentru prejudiciile cauzate terţilor.
În aceste condiţii, aşa cum s-a reţinut în practica judiciară, opinie însuşită şi de Curtea Constituţională a României. Astfel, instituţia confiscării speciale are la bază necesitatea de a înlătura din circuitul civil starea de pericol ce subzistă datorită provenienţei sau legăturii bunurilor cu o faptă penală, ce se constituie într-o îmbogăţire ilicită.
Raportat la toate acestea, trebuie reţinut că analizând identitatea "deţinătorului" sumelor obţinute de B. prin eludarea condiţiilor de eligibilitate, aceasta ar putea corespunde doar artiştilor ce au beneficiat cu titlu de onorarii pentru prestaţie şi în niciun caz nu ar corespunde inculpatului.
Cu toate acestea, în situaţia dată o asemenea analiză cu privire la buna sau reaua-credinţă este irelevantă prin prisma poziţiei inculpatului, întrucât nu acesta este beneficiarul sumelor dobândite prin săvârşirea faptei. O asemenea analiză ar putea fi avută în vedere doar prin raportare la persoana artiştilor ce au fost plătiţi din finanţarea nerambursabilă oferită de Primăria Mun. Cluj-Napoca, dar în situaţia acestora analiza bunei-credinţe este superfluă.
În acelaşi sens, inculpatul a arătat în primă instanţă, în vederea individualizării sancţiunii penale, că nu a avut beneficii personale de pe urma activităţilor derulate de B., dar mai mult analizând fişa cont contabil 462 ce relevă relaţia dintre B. şi A. se va observa că la data 31.12.2018 (ulterior sistându-se orice activitate în cadrul B.), aceasta figura cu o datorie către inculpatul A. de 50.575 RON. Astfel, pentru derularea activităţilor fără scop lucrativ ale B., în calitate de preşedinte, inculpatul a fost nevoit să crediteze B. în repetate rânduri pentru a asigura activitatea acesteia, dar din cauza dificultăţii aplicării legislaţiei în materie, au fost respinse diverse solicitări de decontare a unor cheltuieli angajate şi achitate de B., ajungându-se în final ca aceasta să nu mai dispună de fondurile necesare restituirii împrumutului. A subliniat această împrejurare pentru a arăta că inculpatul nu a avut niciun beneficiu material, nici măcar în sens larg analizând activitatea globală a B., în contextul calităţii de preşedinte pe care a exercitat-o,
În fine, distinct de toate acestea se impune a arăta şi contextul neconstituirii drept parte civilă a persoanei vătămate Primăria Mun. Cluj-Napoca, relevant inclusiv sub aspectul nelegalităţii măsurii confiscării speciale a sumei de
1.800.000 RON de la inculpat. Astfel, devine relevantă adresa Primăriei Cluj-Napoca către B. cu nr. x/24.06.2021 prin care se solicită
"ca în termen de 15 zile de la primirea prezentei să achitaţi debite restante în sumă de 1,800.000 RON reprezentând prejudiciul", "având în vedere decizia civilă a Curţii de Apel Cluj nr. 1384/2020 pronunţată asupra Deciziei nr. x/18.05.2016 a Curţii de Conturi a României, Camera de Conturi Cluj, prin care s-a dispus recuperarea prejudiciului adus Autorităţii Finanţatoare municipiului Cluj-Napoca referitor la proiectul "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015", contract nr. x/424/08.12.2014
În aceste condiţii, în prezent de la nivelul Primăriei Cluj-Napoca se efectuează demersurile de recuperare pe cale judiciară de la B. a aceleiaşi sume cu privire la care instanţa penală a dispus confiscarea de la inculpat. Plecând de la această premisă factuală, devine cu atât mai limpede că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. la art. 112 alin. (1) lit. e), demersul actual al Primăriei Cluj-Napoca fiind destinat întocmai pentru a servi la despăgubirea acesteia, persoană vătămată în prezenta cauză. Similar, menţinerea soluţiei de confiscare ar determina nelegalitatea generată de dubla sancţiune pecuniară, respectiv confiscarea de la inculpat dublată de angajarea răspunderii B. cu privire la aceeaşi sumă de bani.
Prin decizia penală 13/A/2022 din data de 13 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori pronunţată în Dosarul nr. x/2019 a fost admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 141/2021 din data de 28 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care a desfiinţat-o în parte, numai sub aspectul măsurii confiscării speciale de la inculpat a sumei de 1.800.000 RON.
Rejudecând în aceste limite, s-a înlăturat dispoziţia de confiscare specială de la inculpat a sumei de 1.800.000 RON dobândită prin infracţiune.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a decide astfel, curtea de apel analizând apelul declarat în cauză, prin prisma actelor de la dosar şi a motivelor invocate, a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a reţinut o stare de fapt conformă cu realitatea, pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, din care reiese dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăţia inculpatului în comiterea faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Fără a relua în integralitate hotărârea primei instanţe şi considerentele care au stat la baza acesteia, curtea de apel a reţinut ca stare de fapt împrejurarea că la data de 02.12.2014, în numele B. Cluj-Napoca, inculpatul A. a depus la Primăria Municipiului Cluj-Napoca solicitarea unei finanţări nerambursabile, în sumă de 2.000.000 RON, pentru proiectul "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015", preconizat a fi derulat în perioada 05 - 15.12.2014, în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
La această solicitare s-au anexat mai multe documente, printre care şi extrasul de cont nr. x/01.12.2014, în care s-a menţionat că în contul B. Cluj-Napoca deschis la F. este disponibilă suma de 359.089,36 RON, pentru a face dovada existenţei surselor proprii de finanţare.
Aceasta în contextul în care, potrivit principiilor enunţate în art. 4 lit. f) şi g) din Legea nr. 350/2005, în vigoare la acea dată, era exclusă, pe de o parte, posibilitatea destinării fondurilor nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanţare, iar pe de altă parte, finanţarea nerambursabilă trebuia însoţită de o contribuţie de minimum 10% din valoarea totală a finanţării din partea beneficiarului.
Aceleaşi condiţii erau prevăzute şi în Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local acordate în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 603 din 30.12.2013. Potrivit art. 23 lit. c) din regulamentul menţionat, solicitantul trebuia să depună alături de cererea de finanţare, printre altele, şi dovada existenţei surselor de finanţare proprii sau oferite de terţi, din care să rezulte deţinerea disponibilităţilor băneşti, reprezentând cota proprie de finanţare.
În realitate, în contul B. Cluj-Napoca, deschis la F., la finalul zilei de 01.12.2014 era disponibilă doar suma de 1.667,25 RON, extrasul de cont depus la dosarul de finanţare fiind plăsmuit de către inculpatul A. pentru a se face dovada existenţei contribuţiei minime a solicitantului, aspect recunoscut de către inculpat.
În acelaşi timp, dincolo de prezentarea extrasului de cont falsificat, la momentul depunerii cererii de finanţare şi proiectului aferent, inculpatul A. a prezentat date inexacte şi incomplete, respectiv a omis să evidenţieze faptului că, anterior datei de 02.12.2014 B. demarase activitatea de rezervare a artiştilor internaţionali, fiind achitată suma de 200.000 euro, pentru a garanta participarea acestora.
În condiţiile în care B. Cluj-Napoca nu dispunea de resursele financiare necesare, numitul C. l-a contactat pe martorul K., reprezentantul SC L. Cluj-Napoca, căruia i-a prezentat ideea organizării festivalului ce avea să fie cunoscut ulterior cu denumirea de M. şi i-a solicitat acordarea unui împrumut de 200.000 euro pentru a plăti avansul în vederea rezervării artistului H., prin intermediul impresarului G. din Germania.
La data de 27.11.2014, a fost încheiat un contract prin care societatea martorului K. a împrumutat B. Cluj-Napoca, reprezentată de inculpaţii A. şi C. cu suma de 200.000 euro pentru susţinerea unui proiect cultural, denumit convenţional J. sau Festivalul, preconizat să aibă loc în perioada iulie -
august 2015, în cadrul programului "D.", în contract fiind stipulat că banii vor fi folosiţi pentru plata facturii nr. x/26.11.2014, emisă de firma de impresariat artistic G. din Germania, către B. Cluj-Napoca, în sumă de 206.250 euro, reprezentând avans al onorariului pentru H. artistul principal al festivalului . Acest document a fost întocmit de martorul N., avocatul societăţii împrumutătoare care a pretins prezentarea contractului nr. DG x din 24.11.2014 de către G. din Germania şi a facturii aferente nr. x/26.11.2014 în sumă de 206.250 euro, impunând şi condiţia ca suma acordată drept împrumut să fie virată direct în contul societăţii de impresariat.
Acceptând B. condiţiile impuse de martorul K., după semnarea contractului de împrumut, la data de 28.11.2014 SC L. Cluj-Napoca a transferat suma de 200.000 euro direct în contul impresarului G. din Germania pentru plata facturii nr. x/26.11.2014, cu titlu de avans al onorariului pentru artiştii H. şi I., conform clauzelor contractului de împrumut .
Aşa cum s-a arătat deja, aceste demersuri de rezervare a artiştilor au avut loc în contextul în care se ştia deja despre sesiunea extraordinară de finanţare ce urma a se desfăşura de către Primăria mun. Cluj-Napoca în perioada 05 - 15.12.2014, solicitarea B. datând din data de 02.12.2014, moment la care suma de 200.000 euro fusese avansată prin intermediul societăţii martorului K. către firma de impresariat din Germania, inculpatul A. omiţând să facă vorbire despre această iniţiativă în cererea adresată primăriei.
În acest context şi urmare a prezentării extrasului de cont falsificat nr. x/01.12.2014, prin Hotărârea Consiliului Local al mun. Cluj-Napoca nr. 479/03.12.2014 a fost alocată B. Cluj-Napoca suma de 1.800.000 RON pentru proiectul "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015", fiind încheiat contractul de finanţare nerambursabilă de la bugetul local nr. x/08.12.2014, între Municipiul Cluj-Napoca, în calitate de autoritate finanţatoare şi B. Cluj-Napoca, în calitate de beneficiar, suma acordată, reprezentând 90% din valoarea proiectului prezentat, urmând ca beneficiarul să depună la autoritatea finanţatoare, până cel târziu la data de 31.12.2014, documentele justificative în baza cărora urmau a fi virate sumele reprezentând finanţarea nerambursabilă .
Se impune precizarea că art. 9 alin. (4) al contractului de finanţare nr. x/08.12.2014, prevedea în mod expres că nu sunt eligibile şi nu pot fi decontate de către beneficiar cheltuielile efectuate înainte şi după perioada de derulare a proiectului.
În aceste condiţii, la data de 15.12.2014 Primăria Municipiului Cluj-Napoca a transferat suma de 1.800.000 RON în contul B. Cluj-Napoca, din care suma de 898.000 RON a fost convertită în euro (200.000 euro), suma în euro rezultată fiind transferată în aceeaşi zi 16.12.2014 pentru plata facturii externe nr. x/11.12.2014, iar suma de 900.000 RON a fost transferată la data de 17.12.2014 către SC L. Cluj-Napoca pentru restituirea împrumutului acordat de această societate în data de 28.11.2014.
Din punct de vedere contabil, B. Cluj-Napoca a înregistrat doar factura/invoice nr. x din 11.12.2014 în valoare de 452.000 euro, fără a înregistra factura/invoice nr. x/26.11.2014 (achitată direct de împrumutătorul SC L. Cluj-Napoca către firma de impresariat din Germania).
De asemenea, plata sumei de 900.000 RON către SC L. Cluj-Napoca a fost înregistrată în evidenţa contabilă a B. Cluj-Napoca ca şi operaţiune în curs de clarificare, iar ulterior a fost stornată şi reînregistrată ca plată către furnizorul G.
Acţionând în această modalitate, inculpatul A. a reuşit să ascundă faptul că activitatea de rezervare a artiştilor a fost începută anterior încheierii contractului de finanţare nerambursabilă de la bugetul local, respectiv în luna noiembrie 2014, eludând astfel dispoziţiile art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005, în forma în vigoare la data faptelor, cunoscând imposibilitatea destinării fondurilor nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanţare.
Curtea a reţinut că inculpatul A. a prezentat la Primăria Municipiului Cluj-Napoca contractul nr. x/11.12.2014, care menţiona o dată ulterioară înţelegerii iniţiale şi valoarea de 904.000 euro, spre deosebire de draftul contractului cu acelaşi număr DG x -07, datat la 24.11.2014, cu o valoare de 412.500 euro, prezentat pentru obţinerea împrumutului de la SC L. Cluj-Napoca, precum şi factura/invoice nr. x din 11.12.2014 în valoare de 452.000 euro, aparent emisă de furnizorul G., deşi acest furnizor emisese factura nr. x/26.11.2014 cu titlu de avans al onorariului pentru artistul principal, în valoare de 206.250 euro, fiind achitată deja la data de 28.11.2014, suma de 200.000 euro şi un document de plată fals a sumei de 452.000 euro către G. din Germania, deşi această plată sau ordonarea efectivă a ei nu a avut loc în realitate.
Prin aceste manopere frauduloase, B. Cluj-Napoca, reprezentată de inculpatul A., a achitat firmei de impresariat din Germania suma totală de 400.000 euro (200.000 euro în 28 noiembrie 2014 şi 200.000 euro în 16 decembrie 2014), având în vedere înţelegerea din luna noiembrie 2014, când fusese convenită suma de 412.500 euro, astfel încât serviciul de rezervare al artiştilor pentru evenimentul din 2015 s-a realizat integral din finanţare publică şi fără contribuţia proprie obligatorie de minimum 10% din valoarea totală a finanţării conform art. 4 lit. g) din Legea nr. 350/2005, estimată la suma de 400000 euro (suma de 1.800.000 RON fiind echivalentul a circa 400.000 euro).
Pentru a eluda această condiţie, inculpatul A. a prezentat în mod netransparent faptul că valoarea contractului era de 904.000 euro din care trebuia să plătească 50%, respectiv 452.000 euro, astfel că finanţarea din fondurile publice de aproximativ 400.000 euro reprezenta aproape 90% din valoarea proiectului, iar diferenţa de 52.000 euro, ce aparent ar fi fost contribuţia B. Cluj-Napoca, reprezenta peste 10% din proiect.
În cursul urmăririi penale inculpatul A. a uzat de dreptul la tăcere, iar în faţa instanţei de judecată cu ocazia audierii sale a recunoscut întocmirea în fals a celor două documente respectiv extrasul de cont nr. x/01.12.2014, în care s-a menţionat că în contul B. Cluj-Napoca deschis la F. este disponibilă suma de 359.089,36 RON şi documentul de plată a sumei de 452000 euro, însă a negat realizarea demersurilor privind rezervarea artiştilor anterior depunerii cererii de finanţare la Primăria mun. Cluj-Napoca, susţinând că suma împrumutată de la martorul K. nu reprezenta altceva decât o garanţie a faptului că dispuneau de resurse materiale şi că demersurile din luna noiembrie 2014, atât cele privind contactarea firmei de impresariat, cât şi cele de acordare a împrumutul de către martorul K. au fost realizate de către martorul C.
Apărarea a susţinut că în privinţa acuzaţiei privind neevidenţierea faptului că activitatea de rezervare a artiştilor fusese deja începută şi chiar fusese achitată suma de 200.000 euro anterior datei solicitării finanţării pentru a garanta participarea acestora, este incident cazul de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. a) sau, în subsidiar lit. b) din C. proc. pen., dat fiind că infracţiunea nu se poate comite prin omisiune, iar fapta a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 115/2015 şi activitatea de rezervare a artiştilor nu era începută, astfel că nu exista obligaţia de a evidenţia aspectele imputate în cererea de finanţare.
Cu privire la prezentarea documentului fals privind plata sumei de 452.000 euro către G. pentru primirea aprobărilor necesare acordării finanţării nerambursabile, s-a considerat că este incident cazul de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. dat fiind că potrivit art. 53 din Regulamentul de finanţare anexă a HCL nr. 603/2013 pentru decontarea cheltuielii de tipul rezervării artiştilor nu era necesară depunerea documentului justificativ al plăţii, astfel că aceasta nu reprezenta o condiţie de eligibilitate, fiind suficientă depunerea facturii fiscale.
Raportat la aceste apărări ale inculpatului s-a reţinut în mod corect de către prima instanţă că, astfel cum rezultă din declaraţia dată de martorul P., reprezentatul firmei de impresariat G. (fila x instanţă), la întrebarea expresă a apărării "cine a fost persoana de contact din cadrul B. cu care G. a purtat discuţii în noiembrie 2014?" acesta a răspuns că "A.", acesta semnând şi contractul de împrumut încheiat cu firma martorului K.
În legătură cu natura juridică a sumei achitate în noiembrie 2014, deşi s-a susţinut de inculpat că reprezintă o garanţie a bonităţii B., s-a apreciat că în realitate, aceasta reprezintă un avans absolut necesar pentru rezervarea artiştilor internaţionali vizaţi, după cum rezultă din chiar contractul de împrumut încheiat la 27.11.2014 între B. şi SC L. Cluj-Napoca, în care s-a menţionat în mod expres aceea că " B. declară că în vederea pregătirii J. este necesară achitarea în perioada imediat următoare a unei sume cu titlu de avans al onorariului pentru artistul principal al festivalului H., potrivit facturii nr. x emise la 26.11.2014 de către G. din Germania în valoare totală de 206.250 euro şi fără de care nu se poate asigura participarea artistului la evenimentul din vara anului 2015", document întocmit de un avocat în baza documentelor furnizate de către firma din Germania şi a informaţiilor furnizate de către beneficiar, prin intermediul reprezentaţilor legali, unul dintre aceştia fiind inculpatul A.
Esenţial din perspectiva analizată este faptul că, indiferent de cum ar fi catalogată suma respectivă, avans sau garanţie, scopul achitării sale era rezervarea unor artişti internaţionali pentru festivalul M. ce urma a se desfăşura în anul 2015, după cum a precizat foarte clar martorul P. în declaraţia sa, art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005, în vigoare la aceea dată enunţând interdicţia destinării fondurilor nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută la data încheierii contractului de finanţare, fiind cert faptul că în luna noiembrie 2014 au fost realizate activităţii în sensul rezervării unor artişti internaţionali, ceea ce coincide cu scopul proiectului supus spre aprobare Primăriei mun. Cluj-Napoca la data de 02.12.2014, proiect intitulat "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015".
În acest context, în privinţa susţinerii apărării, în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 306 din C. pen. nu s-ar putea comite şi prin omisiune, s-a reţinut că aşa cum stabilit deja, activitatea de rezervare a artiştilor debutase anterior depunerii solicitării de finanţare nerambursabilă, împrejurare despre care inculpatul nu a făcut vorbire în cuprinsul cererii sale, ignorând dispoziţiile art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005.
Elementul material al infracţiunii în principal imputate inculpatului presupune folosirea ori prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete pentru a obţine pe nedrept acordarea unei finanţări din fonduri publice, obţinerea fondurilor solicitate fiind o condiţie pentru existenţa infracţiunii în discuţie, însă s-a apreciat că această comparaţie cu art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 nu poate fi primită, în cazul respectiv fiind vorba despre omisiunea furnizării cu ştiinţă a datelor cerute pentru obţinerea de fonduri, în situaţia de speţă, fiind vorba despre o interdicţie a folosirii fondurilor astfel obţinute, pentru cheltuieli anterioare proiectului.
Cu referire la susţinerea privind caracterul de normă în alb incompletă a art. 306 din C. pen., în mod corect nu a fost împărtăşit punctul de vedere al apărării, deoarece plecând de la clasificarea normelor în complete şi incomplete, s-a reţinut că normele penale complete sunt cele care conţin toate elementele specifice dispoziţiei şi sancţiunii, în timp ce normelor penale incomplete le lipseşte, fie dispoziţia, fie sancţiunea, fie elemente ale acestora pe care le împrumută din conţinutul altor norme. Însă, în situaţia de faţă în structura normei penale incriminatoare în discuţie, se regăseşte, atât dispoziţia prin indicarea conduitei prohibite, respectiv folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, cât şi sancţiunea ce intervine în cazul realizării actului de conduită interzis.
Ca atare, modificarea condiţiilor de eligibilitate a cheltuielilor printr-un act normativ cu caracter nepenal nu este de natură să conducă la dezincriminarea faptei săvârşite anterior cu încălcarea condiţiilor de eligibilitate în vigoare la data faptelor, în condiţiile în care legea dispune numai pentru viitor cu excepţia legii penale mai favorabile, fiind neîndoios că Legea nr. 350/2005 modificată prin Legea nr. 115/2105 nu este o normă cu caracter penal.
S-a mai susţinut în apărarea inculpatului şi faptul că prezentarea documentului fals privind plata sumei de 452.000 euro către G. nu reprezenta o condiţie de eligibilitate pentru aprobarea finanţării nerambursabile, în opinia apărării prin prisma dispoziţiilor art. 53 din Regulamentul de finanţare anexă a HCL nr. 603/2013 fiind vorba despre capitolul "alte cheltuieli" nu era necesar drept document justificativ decât factura fiscală, nu şi vreo chitanţă ori ordin de plată.
S-a reţinut în acest context că nu are relevanţă că, în speţă, contractul încheiat se desfăşura în anumite etape, acesta finalizându-se odată cu emiterea ordinului de plată de către primărie, alocarea sumelor respective presupunând anumite demersuri din partea beneficiarului supuse verificării şi aprobării autorităţii finanţatoare, în ultimă instanţă fiind decontarea pe baza unor documente justificative a sumelor alocate iniţial, ceea ce înseamnă că în lipsa acestui demers al inculpatului de prezentare a documentului falsificat intitulat în opisul depus "extras de cont", autoritatea publică nu ar fi aprobat finanţarea, conduita inculpatului desfăşurată în etapa executării contractului după cum s-a arătat anterior, realizând condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prev. de art. 306 din C. pen., împrejurările de fapt reţinute conferind un caracter unitar activităţii infracţionale, scopul unic al desfăşurării acestora fiind obţinerea pe nedrept a fondurilor solicitate.
Susţinerea avansată în apărare în sensul că depunerea acestui document fals nu reprezenta o condiţie de eligibilitate pentru aprobarea finanţării nerambursabile, fiind suficientă factura depusă nu este sustenabilă, fiind de neînţeles de ce a recurs inculpatul la acest gest dacă depunerea documentului justificativ respectiv nu era obligatorie, dincolo de faptul că în anexa 6 la regulament se menţionau printre cheltuieli eligibile şi cele privind rezervarea artiştilor etc., iar în bugetul de venituri şi cheltuieli indicat la anexa 3 se menţionau la pct. 2 onorarii/fond premiere/consultanţă şi la pct. 7 "servicii", această din urmă rubrică fiind bifată de către inculpat. Într-adevăr, art. 53 din regulament menţionează diferenţiat doar cheltuieli de închiriere, cheltuieli privind consultanţa de specialitate, fond premiere şi alte cheltuieli, însă aceste dispoziţii trebuie interpretare prin raportare la conţinutul anexelor, în opinia noastră, cheltuielile cu rezervarea artiştilor fiind necesar a fi menţionate ca onorarii/fond premiere/consultanţă fiind obligatorie depunerea pe lângă factura fiscală şi a unui document de plată, cum de altfel a şi procedat inculpatul.
În tot acest context, curtea de apel a reţinut că manoperele frauduloase desfăşurate de inculpat, indiferent de justificările ulterioare, sunt grave, acesta acţionând deliberat în acest fel pentru obţinerea pe nedrept a unei sume de bani consistente de la o autoritate publică, în detrimentul celorlalţi competitori, manifestând o totală lipsă de responsabilitate nu numai faţă de banul public, ci şi de legea care la acel moment impunea anumite cerinţe unei asemenea categorii de organizatori de evenimente publice.
În acelaşi sens, în mod corect s-a opinat de către prima instanţă că nu sunt aplicabile situaţiei concrete a inculpatului nici prevederile art. 83 din C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei pentru infracţiunile de fals, în raport cu activitatea infracţională desfăşurată de acesta şi de conduita procesuală manifestată, instanţa apreciind că este necesară aplicarea unei pedepse.
Curtea a reţinut, aşadar, sub aspectul laturii penale, că inculpatul a acţionat în scopul inducerii în eroare a autorităţii finanţatoare, manoperele desfăşurate urmărind tocmai eludarea condiţiilor de acordare a finanţării, inculpatul plăsmuind în fals anumite documente, omiţând să informeze primăria despre demersurile realizate anterior perioadei contractuale, fiind foarte determinat să obţină o finanţare considerabilă pentru acest proiect, chestiunile invocate ulterior privind termenele scurte stabilite, caracterul incorect al procedurii de decontare ori defectuozitatea legislaţiei în domeniu neputând justifica un astfel de mod rapace de a acţiona.
Indiferent de scopul nobil urmărit şi anume, punerea municipiului Cluj-Napoca pe "harta lumii", şi aceasta din perspectiva unui anumit segment al populaţiei sau a unui public interesat de acest fel de evenimente, prin organizarea unui festival de anvergură, bugetul Primăriei mun. Cluj-Napoca a fost, cu voie sau fără voie, în mod evident prejudiciat, chiar dacă această instituţie, în mod surprinzător, nu a dat curs solicitării de constituire de parte civilă, chestiune care nu este în măsură a diminua periculozitatea faptelor deduse judecăţii.
În plus, la individualizarea pedepselor s-a reţinut vârsta relativ tânără a inculpatului, pregătirea şcolară şi profesională, implicarea în activităţi lucrative, lipsa antecedentelor penale şi recunoaşterea parţială a faptelor.
Concluzionând, Curtea a reţinut că solicitarea de achitare pentru infracţiunea prevăzută de art. 306 din C. pen., pe temeiurile de drept invocate, este nejustificată. De asemenea, Curtea a apreciat că nu se justifică nici reţinerea în privinţa infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, a circumstanţelor atenuante judiciare, întrucât nu pot fi identificate în starea de fapt împrejurări de natură a diminua gravitatea infracţiunilor comise, ori periculozitatea inculpatului, din contră, acesta a manifestat o totală lipsă de responsabilitate şi respect faţă de lege prin manoperele frauduloase desfăşurate, apreciind că singura experienţă în domeniu este suficientă să îl califice pentru angajarea unui astfel de proiect, indiferent de mijloacele folosite.
Tot din această perspectivă, Curtea a apreciat că nu sunt aplicabile nici prevederile art. 83 din C. pen., privind amânarea aplicării pedepsei şi nu se justifică nici aplicarea sancţiunii amenzii penale, aceasta fiind vădit disproporţionată, în raport, cu gravitatea infracţiunilor comise şi de valoarea mare a prejudiciului.
În ce priveşte infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri şi mai întâi cu privire la solicitarea de a constata că fapta a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 111/2015, Curtea a împărtăşit opinia instanţei de fond, în sensul că modificarea condiţiilor de eligibilitate şi a cheltuielilor printr-un act normativ cu caracter nepenal, nu este de natură să conducă la dezincriminarea faptei săvârşite anterior modificării acestor condiţii de eligibilitate. Din art. II din legea modificatoare, se prevede în mod expres că dispoziţiile art. 13, astfel cum au fost modificate, nu se aplică decât contractelor de finanţare, care se încheie după data de 18.05.2015. Dacă se dorea extinderea acestor modificări şi la situaţiile preexistente, în mod cert s-ar fi stipulat în acest sens. Pe de altă parte, argumentele instanţei de fond în sensul că structura normei prevăzute de art. 306 din C. pen., este una completă şi nu reprezintă o normă incompletă sunt corecte, deoarece în structura normei incriminatoare se regăsesc, atât dispoziţia privind încălcarea conduitei prohibite, cât şi sancţiunea. În acest context, trebuie subliniat faptul că infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri reprezintă o specie a infracţiunii de înşelăciune, caracterizată prin aceea că subiectul pasiv este autoritatea publică.
Manoperele de inducere în eroare au constat în prezentarea de documente sau date false, inexacte sau incomplete, iar producerea pagubei este prezumată absolut, prin însuşi faptul obţinerii frauduloase a fondurilor solicitate. Cu privire la susţinerea că activitatea de rezervare a artiştilor nu a fost începută prin demersurile B. din Cluj Napoca din noiembrie 2014, suplimentar aspectelor corect reţinute de către instanţa de fond în legătură cu natura juridică a sumei de 200.000 euro achitată şi cu privire la caracterul ferm al contractului întocmit la 24.11.2014, trebuie subliniat un aspect esenţial cu privire la obiectul proiectului depus de inculpatul A. în vederea obţinerii finanţării publice nerambursabile, proiect ce viza şi era intitulat Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015 şi nu Organizarea programului festivalului ce urma să aibă loc în anul 2015. Prin urmare, acest proiect vizează obţinerea unor fonduri, a unor sume de bani, pentru garantarea, respectiv respectarea participării unor artişti la festivalul ce urma să aibă loc la Cluj Napoca în anul 2015. Prin urmare, pornind de la denumirea, obiectul şi scopul proiectului, toată construcţia apărării legată de finalizarea rezervării activităţii de rezervare a artiştilor internaţionali nu are nicio relevanţă, în raport cu prevederile art. 4 lit. f) din Legea 350/2005, în vigoare la data la care au fost săvârşită infracţiunea.
Rezervarea artiştilor era deja începută în luna noiembrie 2014 şi prin urmare toate aspectele legate de contractele încheiate de firma de impresariat cu artiştii internaţionali, nu au nicio relevanţă în cauză. Contrar susţinerilor inculpatului, prezentarea documentelor false şi a datelor incomplete a fost determinantă pentru obţinerea fondurilor de finanţare din fondurile publice, invocarea unei pretinse compensări în schema de plată şi invocarea faptului că plata avansului de 50% pentru rezervarea artiştilor efectuată în luna noiembrie 2014 nu a constituit angajarea unor cheltuieli, reprezintă doar o interpretare speculativă care nu poate fi acceptată şi cu privire la care şi argumentele instanţei de fond sunt corecte.
Situaţia este însă puţin diferită sub aspectul confiscării de la inculpat a sumei de 1.800.000 de RON, ca şi sumă obţinută în urma infracţiunii şi care nu serveşte despăgubirii persoanei vătămate, care nu s-a constituit parte civilă.
Cu privire la soluţia instanţei de fond de a dispune confiscarea specială de la inculpat a sumei de 1.800.000 RON, în temeiul art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., ca fiind dobândită prin infracţiune, instanţa de fond nu a dezvoltat niciun considerent, fiind doar dispusă confiscarea subsecvent constatării că persoana vătămată Primăria mun. Cluj-Napoca nu s-a constituit parte civilă în cauză.
Deşi prejudiciată prin aceste manopere dolosive, Primăria Municipiului Cluj-Napoca nu s-a constituit parte civilă în acest proces penal, raportat la circumstanţa că toată suma ce a făcut obiectul finanţării a fost utilizată exclusiv în scopul pentru care a fost acordată, respectiv pentru achitarea onorariilor artiştilor participanţi la evenimentul din anul 2015.
În primul rând, Curtea a reţinut că nici acuzarea şi nici instanţa de fond nu au contestat niciun moment că suma de 1.800.000 RON, obiectul finanţării nerambursabile, nu ar fi fost utilizată în scopul alocat, respectiv pentru rezervarea artiştilor la festivalul derulat în 2015. Obiectul acuzaţiei vizează exclusiv îndeplinirea frauduloasă a condiţiilor de eligibilitate dar nu deturnarea cheltuirii fondurilor nerambursabile în alt scop. Suplimentar, va reţine că fondurile nerambursabile au fost acordate B. Cluj-Napoca, în cadrul căreia inculpatul avea calitatea de preşedinte la momentul săvârşirii faptelor, şi nu acestuia personal, B. Cluj-Napoca nefiind parte în acest proces penal.
În aceste condiţii, s-ar putea aprecia cel mult că dobândirea în sensul art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen. se regăseşte în dreptul B., entitate fără cu personalitate juridică proprie, ce funcţionează în condiţiile prev. de O.G. nr. 26/2000. Astfel, potrivit art. 35 alin. (2) din ordonanţă, federaţiile dobândesc personalitate juridică proprie şi funcţionează în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţa pentru asociaţiile fără scop patrimonial, condiţii care li se aplica în mod corespunzător, cu excepţiile prevăzute. Implicit, B. deţine organe de conducere, are aprobat un buget de venituri şi cheltuieli, are un patrimoniu propriu, încheie acte juridice în nume propriu prin organele de conducere şi răspunde cu patrimoniul propriu pentru prejudiciile cauzate terţilor.
În acelaşi sens, inculpatul a arătat în primă instanţă şi în apel că nu a avut beneficii personale de pe urma activităţilor derulate de B., dar mai mult analizând fişa cont contabil 462 ce relevă relaţia dintre B. şi A. se va observa că la data 31.12.2018 (ulterior sistându-se orice activitate în cadrul B.), aceasta figura eu o datorie către inculpatul A. de 50.575 RON. Astfel, pentru derularea activităţilor fără scop lucrativ ale B., în calitate de preşedinte, inculpatul a fost nevoit să crediteze B. în repetate rânduri pentru a asigura activitatea acesteia, dar din cauza dificultăţii aplicării legislaţiei în materie, au fost respinse diverse solicitări de decontare a unor cheltuieli angajate şi achitate de B., ajungându-se în final ca aceasta să nu mai dispună de fondurile necesare restituirii împrumutului.
În fine, distinct de toate acestea se impune a se menţiona şi contextul neconstituirii drept parte civilă a persoanei vătămate Primăria Mun. Cluj-Napoca, relevant inclusiv sub aspectul nelegalităţii măsurii confiscării speciale a sumei de 1.800.000 RON de la inculpat. Astfel, devine relevantă adresa Primăriei Cluj - Napoca către B. cu nr. x/24.06.2021, depusă la dosar, prin care se solicită "ca în termen de 15 zile de la primirea prezentei să achitaţi debite restante în sumă de 1.800.000 RON reprezentând prejudiciul", "având în vedere decizia civilă a Curţii de Apel Cluj nr. 1384/2020 pronunţată asupra Deciziei nr. x/18.05.2016 a Curţii de Conturi a României, Camera de Conturi Cluj, prin care s-a dispus recuperarea prejudiciului adus Autorităţii Finanţatoare municipiului Cluj-Napoca referitor la proiectul "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015", contract nr. x/08.12.2014
În aceste condiţii, s-a constatat că în prezent de la nivelul Primăriei Cluj-Napoca se efectuează demersurile de recuperare, pe cale judiciară, de la B. a aceleiaşi sume cu privire la care instanţa de fond a dispus confiscarea specială de la inculpat. Plecând de la această premisă factuală, devine cu atât mai limpede că nu sunt îndeplinite condiţiile prev. la art. 112 alin. (1) lit. e) din C. pen., demersul actual al Primăriei Cluj-Napoca fiind destinat întocmai pentru a servi la despăgubirea acesteia, persoană vătămată în prezenta cauză. Similar, menţinerea soluţiei de confiscare ar determina nelegalitatea generată de dublă sancţiune pecuniară, respectiv confiscarea de la inculpat dublată de angajarea răspunderii B. cu privire la aceeaşi sumă de bani.
Dincolo de aceste aspecte, Curtea a apreciat că instituţia confiscării speciale are la bază necesitatea de a înlătura din circuitul civil starea de pericol ce subzistă datorită provenienţei sau legăturii bunurilor cu o faptă penală, ce se constituie într-o îmbogăţire ilicită a persoanei de la care se confiscă aceste bunuri, or din actele dosarului reiese clar că sumele obţinute au fost folosite exclusiv pentru achitarea onorariilor artiştilor ce au performat la festival, din niciun act al dosarului nereieşind că inculpatul personal ar fi fost beneficiar al acestei sume.
Faţă de cele sus-expuse, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., Curtea a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 141/2021 din data de 28 aprilie 2021 pronunţată de Tribunalul Cluj, pe care o va desfiinţa în parte, numai sub aspectul măsurii confiscării speciale de la inculpat a sumei de 1.800.000 RON.
Rejudecând în aceste limite, a înlăturat dispoziţia de confiscare specială de la inculpat a sumei de 1.800.000 RON dobândită prin infracţiune.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în casaţie inculpatul A. prin apărător ales, invocând cazul de recurs în casaţie art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi a solicitat în temeiul art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. să se dispună prin încheiere, admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimiterea cauzei în vederea judecării recursului în casaţie, iar în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. coroborat cu art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. admiterea recursului în casaţie, să se caseze, în parte, Decizia penală nr. 13/A/2022 din 13 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Cluj şi să se dispune achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prevăzută de art. 306 alin. (1) din C. pen., întrucât fapta imputată inculpatului nu este prevăzută de legea penală.
În dezvoltarea motivelor recursului în casaţie, aflate la dosarul curţii de apel, inculpatul prin apărătorul ales a arătat scurtul istoric al cauzei, invocând greşita condamnare pentru fapta care nu este prevăzută de legea penală, solicitând achitarea inculpatului A., impunându-se a se constata că fapta imputată inculpatului A. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri prevăzută de art. 306 alin. (1) din C. pen. pentru următoarele motive:
Cu privire la actul material privitor la omisiunea de evidenţia în cererea de finanţare, în proiect şi în celelalte documente împrumutul contractat în luna noiembrie 2014, folosit la rezervarea artiştilor pentru programul 2015 şi, astfel, imputându-se inculpatului că a prezentat date inexacte şi incomplete în sensul neevidenţierii faptului că anterior datei solicitării finanţării activitatea de rezervare a artiştilor fusese deja începută şi chiar fusese achitată suma de 200.000 euro, pentru a garanta participarea acestora, este incident cazul de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., dat fiind că fapta a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 115/2015 şi activitatea de rezervare a artiştilor nu era începută, astfel că nu exista o obligaţie de a evidenţia aspectele imputate în cererea de finanţare.
Cu privire la actul material privitor la faptul că la data de 02.12.2014 s-a prezentat extrasul de cont falsificat nr. x/01.12.2014 al F. odată cu cererea de finanţare pentru primirea aprobărilor necesare acordării finanţării nerambursabile, este incident cazul de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., dat fiind că prin raportare la contractarea împrumutului de la L. SRL în cuantum de 200.000 euro B. a îndeplinit condiţia de eligibilitate referitoare la asigurarea unei cofinanţări în cotă de 10% din valoarea proiectului, mai mult nu există o obligaţie legală de a asigura cofinanţarea de la momentul depunerii cererii de finanţare, ci condiţia putea fi îndeplinită oricând pe parcursul derulării proiectului, iar fapta a fost dezincriminată odată cu adoptarea Hotărârii nr. 467/2015 a Consiliului Local Cluj-Napoca.
Cu privire la actul material privitor la faptul că la data de 12.12.2014 a prezentat documentul fals privind plata sumei de 452.000 euro către G. pentru primirea aprobărilor necesare acordării finanţării nerambursabile, este incident cazul de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., ca fiind că potrivit art. 53 din Regulamentul de finanţare anexă a HCL nr. 603/2013 pentru decontarea cheltuielii de tipul rezervării artiştilor nu era necesară depunerea documentului justificativ al plăţii, astfel că aceasta nu reprezenta o condiţie de eligibilitate.
Achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. cu privire la omisiunea de a evidenţia că activitatea de rezervare a artiştilor începuse.
S-a arătat că inculpatului îi este imputat faptul că B. nu ar fi respectat principiul neretroactivităţii fondurilor prin rap. la art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005, respectiv art. 9 lit. f) din Regulamentul Consiliului Local Cluj - Napoca, prin aceea că în cursul lunii noiembrie 2014, B. Cluj-Napoca ar fi încheiat o înţelegere cu G. din Germania în vederea plăţii unei garanţii de 412.500 euro pentru rezervarea artistului H.
Astfel, se impută inculpatului A. faptul că acesta a început angajarea de cheltuieli pentru proiect înainte de a solicita acordarea fondurilor publice, încălcând astfel principiul neretroactivităţii. În concret, acuzaţie în drept este reprezentantă de omisiune de a evidenţia în cererea de finanţare, în proiect şi în restul documentelor că activitatea de rezervare a artiştilor începute să fie executată încă din luna noiembrie 2014.
În esenţă, modificarea art. 13 din Legea nr. 350/2005 are ca efect dezincriminarea faptei săvârşite sub forma anterioară a art. 13 din Legea nr. 350/2005, având în vedere că în conţinutul acesteia nu se mai regăseşte forma ce stă la baza acuzării din prezentul dosar. Astfel, modificarea condiţiilor de finanţare în sensul extinderii caracterului eligibil şi asupra cheltuielilor contractate pentru activităţi începute anterior încheierii contractului de finanţare, precum şi a acelor contractate în tot anul bugetar în care se desfăşoară proiectul, determină dezincriminarea din sfera ilicitului penal a faptei comise în condiţiile modificate.
Inculpatul prin apărătorul ales a prezentat conţinutul formelor succesive ale Legii nr. 350/2005 relevantei speţei, respectiv art. 4 lit. f) raportat la art. 13 din Legea nr. 350/2005 la data săvârşirii faptei şi actuala formă a art. 13 din Legea nr. 350/2005 modificată prin Legea nr. 111 din 14 mai 2015.
Raportat la acestea, a constatat în mod cert că art. 13 a suferit modificări sub aspectul conţinutului, anume - cheltuielile eligibile vor putea fi plătite în baza unui contract de finanţare nerambursabilă numai în măsura în care sunt justificate şi oportune şi au fost contractate (în anul bugetar în care se desfăşoară contractul).
De altfel, prin analizarea formelor ulterioare ale Regulamentului pentru regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local modificat prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 467/2015, modificările din Legea nr. 350/2005 de natură a dezincrimina crearea artificială a acestei condiţii de eligibilitate au fost preluate inclusiv prin prev. legislaţiei secundare de la nivel local, care în prezent la art. 48 prevede: Cheltuielile eligibile vor putea fi plătite în baza unui contract de finanţare nerambursabilă numai în măsura în care sunt justificate şi oportune şi au fost contractate în anul bugetar în care se desfăşoară contractul.
În susţinerea acestui raţionament s-a observat că incriminarea de la art. 306 din C. pen. reprezintă o normă în alb incompletă, întrucât nu poate fi aplicată în mod independent, nefiind precizate care sunt condiţiile de eligibilitate aferente finanţărilor obţinute sau garantate din fondurile publice.
Astfel, în structura infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, situaţia premisă constă în existenţa prealabilă a unor reglementări sau programe, fonduri publice sau alte surse băneşti garantate din fondurile publice şi servicii care au competenţa de a aproba finanţarea ori garantarea finanţării din fondurile publice preexistente. A rezultat faptul că pentru existenţa acestei infracţiuni, trebuie să existe o situaţie premisă, respectiv să existe un cadrul normativ care să reglementeze modul în care se vor derula aceste activităţi de finanţare, precum şi să legifereze condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să acceseze astfel de fonduri. Având trasate aceste repere, se desprinde concluzia potrivit căreia art. 306 din C. pen. este o normă în alb, respectiv normă cadru care urmează a fi completată cu dispoziţii din alte acte normative pentru a se da efectivitate textului legal.
Prin urmare, norma din art. 306 din C. pen. devine aplicabilă doar în momentul în care se completează cu o lege specială. În momentul de faţă, norma în alb incompletă de la art. 306 din C. pen. se va concretiza cu actuala formă a art. 13 din Legea nr. 350/2005 aşa cum a fost redată, modificarea din conţinutul acesteia, cristalizându-se în prezenta speţă, în sensul posibilităţii aplicării noii modificări a art. 13 din Legea nr. 350/2005 raportat la art. 306 din C. pen., ca lege penală mai favorabilă aşa cum este prevăzută în art. 5 din C. pen.
Sub aspectul criticilor cu privire la raţionamentul instanţei de apel, inculpatul A. prin apărătorul ales a arătat, că în primul rând, se impune a sublinia că instanţa a analizat doar parţial conţinutul constitutiv al infracţiunii prevăzută de art. 306 din C. pen. când a afirmat că structura acesteia conţine dispoziţia completă prin indicarea conduitei prohibitive (folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete). Instanţa nu atribuie nicio valenţă dispoziţiilor referitoare la scopul folosirii acestora, respectiv "primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor ... dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri." Astfel, primirea aprobărilor şi implicit rezultatul obţinerii pe nedrept se va putea analiza doar prin raportare la condiţiile de eligibilitate prevăzute prin normele speciale extrapenale. Implicit, dispoziţia din structura normei, respectiv caracterul nedrept al obţinerii fondurilor, va fi completă doar prin aplicarea condiţiilor specifice fiecărei finanţări. Simpla circumstanţă că art. 306 din C. pen. nu face trimitere textual la completarea cu condiţiile de acordare a finanţărilor din legile speciale nu determină catalogarea normei ca fiind una completă.
Inculpatul prin apărătorul ales a făcute referiri la exemple privind alte dispoziţii legale, respectiv art. 348 din C. pen., art. 1 lit. n) din Legea nr. 12/1990, texte din legislaţia silvică anterioară, art. 241 din C. pen.
Prin aceste exemple, se doreşte a se combate raţionamentul instanţei de apel astfel că indiferent de caracterul extrapenal, modificarea printr-o lege penală ulterioară săvârşirii faptei a normelor de completare poate determina aplicarea legii penale mai favorabile din prisma dezincriminării faptei. Astfel, structura normei de la art. 306 din C. pen. nu este completă în lipsa condiţiilor de eligibilitate pentru finanţare, modificarea acestora putând avea efectul dezincriminării faptei. Mai mult, în situaţia dată se poate observa că în privinţa documentelor care se depun pentru decont, modificarea condiţiilor de plată survin exclusiv la nivelul Regulamentului local de finanţare şi nu la nivelul Legii nr. 350/2005, conştientizându-se de către legiuitorul local caracterul defectuos al procedurii de decontare. Similar, aceeaşi incongruenţă a primei versiuni de Regulament faţă de conţinutul Legii nr. 350/2005 a determinat modificarea prin HCL nr. 467/2015 a prev. art. 23 lit. c) din Regulament, fiind înlăturate dintre documentele ce trebuie depuse odată cu cererea de finanţare cele privind dovada existenţei surselor de finanţare proprii sau oferite de terţi, din care să rezulte deţinerea disponibilităţilor băneşti, reprezentând cota proprie de finanţare a aplicantului.
Referitor la activitatea de rezervare a artiştilor nu a fost începută prin demersurile B. din noiembrie 2014, inculpatul prin apărătorul ales, arătând că în faţa instanţelor de fond şi apel, a detaliat în apărare motivele pentru care un asemenea raţionament este eronat, respectiv:
Inculpatul a arătat că din prisma instituţiilor de drept civil, avansul reprezintă o parte din preţ plătită anterior îndeplinirii obligaţiilor ce revin creditorului preţului cu titlu de contraprestaţie. Astfel, efectuarea plăţii unei părţi din preţ cu titlu de avans presupune un contract valabil încheiat, însuşit şi semnat de ambele părţi. Similar, rezervarea serviciilor unui artist presupune încheierea unui contract, ceea ce conform art. 1167 şi 1182 din C. civ. impune formarea acordului de voinţe materializat prin încheierea contractului. Implicit, pentru a se produce efectul rezervării artistului H. prin virarea sumei de 200.000 euro către firma de impresariat s-ar fi impus ca i) între artistul H. şi G. Germania să existe o înţelegere scrisă de rezervare a serviciilor artistului condiţionată de efectuarea plăţii şi ii) între G. Germania şi B. Cluj-Napoca să existe un contract valabil încheiat.
Inculpatul A. prin apărătorul ales a menţionat că niciuna dintre cele două condiţii nu era îndeplinită, astfel că nu se poate aprecia că B. angajase cheltuieli cu artiştii la momentul depunerii cererii de finanţare.
S-a susţinut că est necontestat faptul că acel contract cu firma de impresariat G. din Germania cu nr. DG x - 07.11.2014 nu era semnat din partea B. Cluj-Napoca, acesta fiind emis de către furnizorul serviciilor la solicitarea avocatului societăţii L.
L. SRL de a prezenta documente justificative care să stea la baza împrumutului. De altfel, chiar instanţa califică scriptul ca fiind un "draft de contract", şi mai mult, a arătat că la momentul virării sumei de 200.000 euro prin care se susţine că s-a angajat efectiv cheltuiala, nici măcar firma de impresariat nu avea o garanţie că serviciile artiştilor H. şi I. sun rezervate pentru evenimentul organizat în 2015 de Federaţie.
S-au făcut referiri la conţinutul declaraţiilor martorilor C. şi K., a inculpatului A.
Simpla menţiune din contractul de împrumut în sensul că suma este acordată cu "titlu de avans al onorariului pentru artistul principal al Festivalului (H.) nu poate avea efectul contractării forme a serviciilor acestui artist cât timp nu există o convenţie sau un mijloc prin care plata să producă obligaţii asupra artistului.
Această teză este confirmată şi de martorul P. care, prin răspunsurile obţinute pe calea asistenţei judiciare internaţionale în materie penală.
Prima critică faţă de raţionamentul instanţei priveşte omisiunea de a particulariza interdicţia ce reiese din art. 4 lit. f) a Legii nr. 350/2005 în speţa de faţă. Astfel, interdicţia era de a nu destina fonduri nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută, astfel raportat la specificul activităţii finanţate, de rezervare a artiştilor internaţionali, interdicţia particularizată este de a nu fi efectuat activităţi de rezervare a artiştilor anterior decembrie 2015. Astfel, instanţa utilizează o interpretare aproximativă a interdicţiei şi a reţinut că demersurile inculpatului îndreptate înspre rezervarea artiştilor determina incidenţa infracţiunii.
Astfel, în viziunea instanţei, nu ar fi fost necesară atingerea finalităţii de rezervare, ci ar fi fost suficientă existenţa unor activităţi îndreptat înspre reuşita rezervării.
Un asemenea raţionament este profund eronat, fiind dezvoltat cu încălcarea principiului legalităţii incriminării. De esenţa interdicţiei este angajarea unor cheltuieli de rezervare a artiştilor, fiind imperativ ca în urma plăţii sumei de 200.000 euro de la L. către firma de impresariat să se fi reuşit rezervarea lui H.
Or, în acest sens, nu au fost administrate probe în cursul urmăririi penale sau pe parcursul judecăţii de primă instanţă şi apel, cu excepţia întrebărilor adresate martorului P. la iniţiativa inculpatului.
Astfel, la doar nu se vor putea identifica probe din care să reiasă că la momentul încasării de către G. din Germania a sumei de 200.000 euro de la L. există o convenţie formă de rezervare între firma de impresariat şi H.
Pe tot parcursul procesului penal, atât poziţia inculpatului, cât şi a martorului C. a fost constantă în sensul că pentru a iniţia discuţiile cu un artist de calibrul lui H. era necesară achitarea unei sume cu titlu de garanţie a bonităţii financiare. Astfel, la momentul achitării unei asemenea garanţii firma de impresariat urma să iniţieze discuţiile cu artistul, urmând să verifice disponibilitatea acestuia, atât din prisma dorinţei subiective a acestuia de a participa, cât şi din prisma programului. Este limpede astfel că la momentul achitării sumei de 200.000 euro de către L. nu exista o garanţie a disponibilităţii artistului, ci doar o garanţie a bonităţii şi seriozităţii B. Cluj-Napoca.
Firma de impresariat G. din Germania nu era agentul personal al lui H. ci furniza servicii de intermediere a multor artişti, având rolul exclusiv de a facilita interacţiunea dintre beneficiarii finali ai serviciilor artistice precum B. şi artist sau agentul personal al acestuia. De altfel, acesta este motivul pentru care au fost adresate martorului P. întrebările arătate.
Finalitatea acestor întrebări a fost de a dovedi că momentul la care s-a încheiat contractul de impresariat şi la care s-a achitat orice sumă către H. a fost ulterior plăţii efectuate de L. S-a invocat cronologia faptelor, menţionându-se că la momentul la care se impută că inculpatul A. nu ar fi adus la cunoştinţa autorităţii că a început activitatea de rezervare pentru care solicită finanţarea, în realitate nu exista un contract încheiat sau o convenţie fermă între firma de impresariat şi artistul H., acord care să determine efectul de rezervare.
De altfel, instanţele de fond şi apel nu au combătut această apărare a inculpatului, dar pentru a evita o analiză asupra momentului rezervării ferme a artistului H. de către firma de impresariat s-a ales să se interpreteze norma de la art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005 într-o manieră proprie, considerând că inclusiv demersul de plată a acelei garanţii determină încălcarea interdicţiei, întrucât a fost efectuată înspre finalitatea rezervării, indiferent dacă a avut sau nu efectul concret al rezervării artistului la momentul plăţii.
Complementar, se impune a dezvolta şi o serie de consideraţii privitoare la latura subiectivă a infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, aceasta presupunând intenţia, iar comiterea faptei din culpă, neantrenând răspunderea penală. Cu alte cuvinte, reţinerea caracterului infracţionale este determinată de dovedirea intenţiei în obţinerea de fonduri nerambursabile cu încălcarea principiului neretroactivităţii, acuzaţie având obligaţia de aproba scopul calificat urmărit de inculpatul A. de a se obţine fonduri publice pentru a acoperi o cheltuială deja acoperită din alte surse.
S-a reiterat că alegerea artiştilor principali ce reprezenta obiectul contractului de finanţare, precum şi a furnizorului, de asemenea servicii artistice, a avut loc după parcurgerea unei proceduri de achiziţie publică "cerere de ofertă" în cadrul căreia s-a utilizat criteriul de atribuire "preţul cel mai scăzut", lipsind orice critici din cuprinsul acuzaţiei cu privire la modalitatea de derulare a procedurii de selecţie.
Cu alte cuvinte, inclusiv din perspectiva acuzării se acceptă că a fost întâmplătoare circumstanţa că s-a virat o sumă cu titlu de garanţie pentru contractarea serviciilor artiştilor H. şi I. anterior decembrie 2014 către societatea G. Germania, urmând ca în cadrul procedurii de achiziţie publică derulată subsecvent încheierii contractului de finanţare, oferta câştigătoare să aparţină tot societăţii G. Germania pentru artiştii H., O. şi I. Trebuie subliniat că firma de impresariat G. Germania a câştigat procedura de selecţie ca urmare a unui concurs de oferte la care au participat alte două societăţi de profil, respectiv X. care a ofertat cu H. şi Y. şi Z. care a ofertat cu O. şi AA.
În aceste condiţii, acceptându-se că inculpatul A. nu a urmărit şi obţinut selectarea, prin procedura de achiziţie publică, a societăţii G. Germania în scopul de a profita de circumstanţa că ar putea acoperi o cheltuială deja efectuată folosindu-se de bani publici, s-a apreciat că raţionamentul ce reiese din acuzare este contrar scopului urmărit de legiuitor la momentul instituirii principiului neretroactivităţii. De altfel, această împrejurare nu a fost analizată de niciun fel de instanţa de fond şi de instanţa de apel.
În accepţiunea acuzării, indiferent de rezultatul procedurii de achiziţie publică, simpla faptă de a solicitat bani pentru rezervarea unor artişti pentru evenimentul cultural din 2015, oricare ar fi persoana lor şi furnizorul, ar fi determinat săvârşirea infracţiunii prev. de art. 306 din C. pen. cel puţin în formă tentată.
Dincolo de circumstanţa că documentele încheiate în speţă anterior decembrie 2014 nu ar putea reprezenta începerea activităţii de rezervare a artiştilor, s-a apreciat că scopul urmărit de legiuitor când a introdus principiul neretroactivităţii era de a nu permite beneficiarilor de a solicita finanţare nerambursabilă pentru cheltuieli deja efectuate. Acest principiu derivă din principiul mai general al cheltuirii eficiente al banului public, în cazul dat, utilizarea fondurilor nerambursabile pentru realizarea unor acţiuni sau programe de interes public general, regional sau local.
Interpretând textul de la art. 4 lit. f) şi art. 13 din Legea nr. 350/2005 preluat în art. 9 lit. f) şi art. 44 din Regulamentul aprobat prin HCL nr. 603/2013 în maniera propusă de acuzare, s-ar ajunge în ipoteza absurdă că orice cheltuială efectuată anterior 2014, cu finalitatea de a aduce artişti în cadrul programului din 2015 (ex. cheltuieli logistice cu pregătirea evenimentului), ar fi determinat interdicţia de a mai solicita fonduri nerambursabile în temeiul Regulamentului. Or, s-a apreciat că legiuitorul nu a urmărit ca un proiect să fie eligibil exclusiv în ipoteza în care a fost conceput odată cu deschiderea procedurii de selecţie, deci proiectele pentru care nu s-au contractat niciun fel de servicii (fiind astfel excluse ab initio proiectele mai complexe şi, implicit, cu potenţial mai mare de satisfacere a interesului public, care necesită pregătire anterioară solicitării finanţării). Legiuitorul a urmărit exclusiv să interzică finanţarea şi, implicit, decontarea unor cheltuieli contractate anterior semnării contractului de finanţare.
Trebuie arătat că programul cultural desfăşurat pentru tineri în 2015 a fost unul complex, având drept artişti principali şi alte persoane decât cele contractate în cadrul contractului finanţare nerambursabilă de la bugetul local nr.
x/08.12.2014. Astfel, pe lângă artiştii H. şi O., programul artistic a inclus alte nume sonore ale muzicii electronice precum BB., Y., CC., DD., EE., FF. Raţionamentul acuzaţiei în sensul că efectuarea unei cheltuieli în legătură cu oricare dintre aceşti artişti anterior încheierii contractului de finanţare nerambursabilă ar fi determinat interdicţia de a mai participa la selecţia de proiecte este contrară scopului urmărit de legiuitor şi raţiunii finanţărilor acordate în temeiul Legii nr. 350/1950.
Inculpatul prin apărătorul ales a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. cu privire la pretinsa îndeplinire frauduloasă a condiţiei de eligibilitate privind asigurarea cofinanţării de minim 10% prin depunerea extrasului de cont plăsmuit.
În actul de acuzare se impută inculpatului A. că, la data de 02.12.2014 a înregistrat la Primăria Municipiului Cluj-Napoca, cererea de acordare a finanţării nerambursabile în sumă de 2.000.000 RON, la care a anexat mai multe documente, printre care şi extrasul de cont nr. x/01.12.2014 al F., potrivit căruia B. Cluj-Napoca avea disponibilă în contul deschis la această unitate bancară suma de 359.089,36 RON, document are făcea dovadă că B. dispunea de sursele proprii de finanţare a proiectului.
Caracterul plăsmuit al acelui extras de cont a fost recunoscut de către inculpatul A., iar din documentele comunicate de F. a rezultat că în realitate, la data de 01.12.2014, B. Cluj-Napoca avea în cont doar suma de 2.970,75 RON şi nu dispunea de fondurile necesare pentru contribuţia proprie la finanţarea proiectului.
În ceea ce priveşte această acuzaţie adusă inculpatului A., se califică această faptă ca fiind o componentă a tipicităţii infracţiunii prev. de art. 306 alin. (1) din C. pen. prin realizarea laturii obiective, respectiv a elementului material de folosire sau prezentare de documente sau date false, inexacte ori incomplete. În continuare, se impune a dezvolta motivele pentru care acţiunea de utilizare a înscrisului pretins plăsmuit nu poate intra în structura tipicităţii faptei prevăzute de art. 306 alin. (1) din C. pen.
Cu privire la cadrul normativ care reglementează condiţia deţinerii unui capital de 10% din valoarea finanţării, art. 4 lit. g) din Legea nr. 350/2005 prevede că finanţările nerambursabile trebuie însoţite de o contribuţie din partea beneficiarului de 10% din valoarea totală a finanţării.
În primul rând, din lecturarea acestor dispoziţii nu se poate stabili momentul la care ar trebui să se raporteze pentru a verifica această condiţie. În consecinţă, nu se poate deduce dacă această sumă trebuie deţinută de solicitant la momentul accesării fondurilor ori este necesar doar ca suma să existe pe parcurs, urmând ca la final să reflecte 10% din totalul finanţării. În acest sens, trebuie subliniat că finanţarea proiectului de către B. din alte surse decât fondurile nerambursabile a depăşit semnificativ minimul de 10%, în acest sens făcând trimitere la numeroşii artişti care au participat la eveniment şi ale căror onorarii au fost plătite din alte surse., fiind făcută trimitere la declaraţia inculpatului din 21.11.2019.
Cu toate acestea, potrivit art. 23 lit. c) din Regulamentul de finanţare, Documentaţia solicitanţilor va conţine următoarele acte: c) dovada existenţei surselor de finanţare proprii sau oferite de terţi, din care să rezulte deţinerea disponibilităţii băneşti, reprezentând cota proprie de finanţare a aplicantului; În baza acestor prevederi, la care fac trimitere cele două instanţe, ar reieşi că această contribuţie poate să fie doar sub forma unor disponibilităţi băneşti ce trebuie deţinute la data depunerii documentaţiei în vederea selecţiei, condiţie ce contravine, atât art. 4 lit. g) din Legea nr. 350/2005, cât şi altor prevederi din Regulament.
Astfel, potrivit art. 9 lit. g) din Regulamentul de finanţare, principiul cofinanţării trebuie interpretat în sensul că finanţările nerambursabile trebuie însoţite de o contribuţie de minimum 10% din valoarea totală a finanţării din partea beneficiarului, provenind din resursele proprii ale solicitantului sau ale partenerilor, altele decât cele provenite de la bugetul local. În completarea acestei reglementări, art. 36 prevede că solicitanţii şi/sau partenerii asigură contribuţia minimă de 10% din costul total al programului, proiectului şi/sau partenerii asigură contribuţia minimă de 10% din costul total al programului, proiectului şi/sau acţiunii propuse spre finanţare sub forma contribuţiei în numerar şi/sau natură; aportul în natură se cuantifică prin documente justificative. Cofinanţarea din surse atrase se poate constitui din sponsorizări, parteneriate, alte finanţări, etc., pentru care beneficiarul va încheia contracte în condiţiile legii. Sursele de finanţare în natură ale beneficiarului pot fi: cuantificări în RON ale contravalorii spaţiilor utilizate (birouri, spaţii pentru evenimente culturale), ale activităţilor realizate de voluntarii beneficiarului finanţării, ale echipamentelor de birou şi de scenă (echipamente de sunet, lumini, videoproiecţie, altele similar), respectiv transportul participanţilor şi al echipamentelor.
Având în vedere aceste prevederi, se poate observa că legislaţia secundară vine să completeze Legea nr. 350/2005 prin introducerea anumitor prevederi suplimentare în ceea ce priveşte aportul de 10% din cadrul finanţării. Aşadar, prin raportare la aceste prevederi există posibilitatea contribuţiei cu aportul în natură. Prin prisma naturii juridice pe care o are acest aport, se poate observa că acesta poate fi adus doar ulterior începerii finanţării, respectiv în timpul derulării proiectului pentru care se solicită fondurile. Nu poate fi acceptat ca această contribuţie să existe la momentul depunerii dosarului de finanţare, astfel cum se prevede în art. 23 lit. c), deoarece o astfel de contribuţie la acest moment ar fi contrară interdicţiei de la art. 4 lit. f) privind eligibilitatea cheltuielilor. Astfel, este limpede că un aport în natură constând în suportarea transportului participanţilor sau în contravaloarea activităţii realizate de voluntarii beneficiarului finanţării se va putea realiza doar ulterior momentului depunerii documentaţiei în vederea selecţiei, respectiv la momentul executării contractului de finanţare.
Prin raportare la prev. Legii nr. 350/2005, care nu precizează în mod expres şi cert condiţiile şi momentul la care trebuie să existe această contribuţie, nu se poate fundamenta nici măcar o răspundere administrativă, iar, cu atât mai inechitabil ar fi reţinerea unei răspunderi penale. Astfel, reglementarea de la art. 23 lit. c) din Regulament nu respectă exigenţele principiului previzibilităţii şi clarităţii normei, neputând completa o normă penală, precum este textul art. 306 din C. pen., cu scopul de a se fundamenta astfel o acuzaţie în materie penală. Mai mult decât atât, având în vedere existenţa altor prevederi din norma secundară care aduce lămuriri suplimentare prin raportare la aportul de 10%, care aşa cum s-a argumentat anterior, poate să existe şi pe parcursul derulării finanţării, acuzaţie adusă inculpatului A. prin raportare la depunerea unui extras de cont plăsmuit care să dovedească deţinerea resurselor necesare, apare ca fiind nefundamentată şi nu poate întruni condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prevăzută de art. 306 din C. pen.
Cu privire la toate aceste apărări în sensul că îndeplinirea condiţiei privind participaţia proprie putea fi făcută pe tot parcursul derulării proiectului, instanţele se rezumă la a afirma că aserţiunea nu este corectă şi că "dimpotrivă era necesară depunere dovezii privind existenţa contribuţiei minime de 10% la momentul depunerii cererii de finanţare, aceasta reprezentând o condiţie de eligibilitate a proiectelor". În aceste condiţii, este limpede că cele două hotărâri pronunţate în fond şi în apel sunt nemotivate, instanţele omiţând în totalitate să explice silogismul logic care a fundamentat catalogarea apărării drept incorectă.
Instanţele omit cu desăvârşire să explice cum s-ar putea vreodată ca aportul în natură să fie adus la un moment la care deocamdată solicitantul nu cunoaşte dacă va fi beneficiarul finanţării şi similar, instanţele nu explică cum poate fi acceptat din prisma prevederilor din Legea nr. 24/2000 şi a principiului legalităţii incriminării ca normă de rang inferior de la art. 23 lit. c) din Regulamentul de finanţare să contravină prev. de la art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005, dar şi altor prevederi din regulament.
De altfel, trebuie precizat că prin Hotărârea nr. 467/2015 a Consiliului Local Cluj-Napoca a fost modificat regulamentul pentru regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local, acordate în baza Legii nr. 350/2005, iar în prezent la art. 23 din cuprinsul acestei prevederi, printre enumerarea documentaţiei solicitanţilor, nu se mai enumeră condiţia din forma veche a regulamentului de la art. 23 lit. c), potrivit căreia trebuiau depuse documente justificative care să certifice existenţa sumei de 10% din totalul finanţării.
Prin operarea acestei modificări, având în vedere calificarea textului art. 306 ca fiind o normă în alb, trebuie reţinut că operează dezincriminarea faptei conform art. 4 din C. pen., prin raportare la modificarea normei completatoare, care nu mai prevede drept condiţie pentru obţinerea fondurilor deţinerea unei sume de 10% din totalul finanţării.
Inculpatul prin apărătorul ales a făcut referiri la declaraţia martorului Q. S-a reiterat că solicitarea de depunere a dovezii contribuţiei odată cu cererea de finanţare are la bază practica administrativă a funcţionarilor derivată din prev. art. 23 lit. c) a Regulamentului, pentru aceştia fiind irelevant că legea sau alte prevederi ale regulamentului sunt contrare.
Cu privire la excluderea apărării privind incidenţa dezincriminării, instanţele nu au dezvoltat considerente diferite de cele expuse anterior, în sensul că norma de la art. 306 din C. pen. nu ar fi o normă în alb şi că modificarea condiţiilor de eligibilitate a cheltuielilor printr-un act normativ cu caracter nepenal nu este de natură să conducă la dezincriminarea faptei săvârşite.
Pe de altă parte, a arătat că dacă s-ar aprecia că participarea cu contribuţie proprie de 10% este o condiţie de eligibilitate ce trebuie îndeplinită la momentul depunerii cererii de finanţare, trebuie subliniat că B. îndeplinea această condiţie prin raportare la încheierea contractului de împrumut din 27.11.2014 cu L.
Inculpatul prin apărătorul ales a arătat cronologia evenimentelor menţionând când s-a încheiat contractul de împrumut, când s-a depus cererea de finanţare, invocând art. 36 din Regulamentul de finanţare, făcând referire la declaraţia martorului R., scopul contractului de împrumut.
În aceste condiţii, plecând de la premisa că valoarea proiectului pentru care B. a solicitat finanţare nerambursabilă era de 2.000.000 RON şi, implicit, că valoarea contribuţiei proprii trebuia să fie de minim 200.000 RON, este limpede că la data depunerii documentelor de participare la concursul organizat în vederea acordării finanţării, B. îndeplinea condiţia de eligibilitate constând în asigurarea unei cofinanţări de 10%, la acel moment fiind deja încheiat şi acordat împrumutul de 200.000 euro acordat de L.
Implicit, nu s-ar putea apreciat niciun moment că B. nu îndeplinea condiţia de eligibilitate privind cofinanţarea de 10%, inculpatului A., putându-i fi imputată exclusiv circumstanţa recunoscută a plăsmuirii extrasului de cont nr. x/01.12.2014. Astfel, greşeala inculpatului a fost că nu a utilizat contractul de împrumut din 27.11.2014 pentru a face dovada deţinerii cofinanţării de 10%.
Faţă de această apărare, în sensul că prin raportare la contractarea împrumutului de la L. în cuantum de 200.000 euro, B. îndeplinea condiţia privind contribuţia proprie de 10% la momentul depunerii cererii de finanţare, instanţele au arătat că este surprinzătoare, întrucât contrazice apărarea în sensul că nu a fost demarată activitatea de rezervare. În plus, instanţele au considerat că aceste apărări sunt superflue dat fiind că inculpatul şi-a asumat prin depunerea extrasului de cont plăsmuit că prin acest document va face dovada existenţei surselor proprii de finanţare.
Din nou, este criticabil că instanţele nu au dezvoltat suplimentar raţionamentul avut în respingerea apărării. Acestea se rezumă la a arăta că apărarea este surprinzătoare, dar nu au dezvoltat motivele pentru care ar fi incompatibil ca această contribuţie proprie la finanţare să provină din contractul de împrumut şi, în aceeaşi măsură, suma achitată de L. să nu fi determinat rezervarea artistului H.
Se consideră de către inculpat prin apărătorul ales că este mai degrabă surprinzătoare poziţia celor două instanţe, care nu explică cum altfel s-ar putea aplica disp. art. 36 din Regulament ce permit ca această contribuţie proprie să provină şi din surse atrase prin cofinanţare. Astfel, se interpretează că dovada contribuţiei proprii trebuie să se facă la momentul depunerii cererii de finanţare, astfel că este limpede că într-o asemenea situaţie, solicitantul trebuie să beneficieze efectiv de banii, reprezentând sponsorizare sau împrumut. În condiţiile în care instanţele nu au contestat că suma achitată de L. SRL reprezintă împrumut acordat în vederea rezervării artiştilor este inexplicabil de ce nu se consideră îndeplinită condiţia contribuţiei proprii, făcând referire la declaraţia martorului K. din faza de judecată.
Pe de altă parte, instanţele de fond şi apel sunt în eroare când afirmă că apărările sunt superflue, întrucât inculpatul a indicat dovedirea contribuţiei proprii prin extrasul de cont şi nu în altă modalitate. Astfel, de esenţa infracţiunii prev. de art. 306 din C. pen., este eludarea condiţiilor de eligibilitate prin îndeplinirea frauduloasă a acestora. Implicit, îndeplinirea efectivă a condiţiilor, dar prin raportare la alt document decât cel indicat de solicitant determină neatingerea tipicităţii faptei. Important este că B. îndeplinea condiţia de participare cu contribuţie proprie prin raportare la împrumutul de 200.000 euro primit de la L., fiind relevant, eventual, doar sub aspectul infracţiunii prev. de art. 322 alin. (1) din C. pen., că inculpatul a indicat drept dovadă extrasul de cont plăsmuit şi nu contract de împrumut.
Inculpatul prin apărătorul ales a solicitat achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen. cu privire la prezentarea documentului doveditor al plăţii în vederea decontării dat fiind că aceasta nu reprezintă o condiţie de eligibilitate.
Prin analizarea procedurii de decontare a cheltuielilor, se poate observa că potrivit art. 53 din Regulamentul de finanţare, pentru decontarea cheltuielilor care se înscriu în categoria alte cheltuieli, solicitându-se drept document justificativ strict factura fiscală nu şi o dovadă a plăţii de tipul chitanţei/ordinului de plată. Categoriile de cheltuieli pentru care Regulamentul de finanţare prevede necesitatea furnizării unui document justificativ de plată sunt cele de închiriere şi de consultanţă, iar prin analizarea Anexei nr. 6 la Regulament ce cuprinde categoriile de cheltuieli eligibile, se poate deduce că onorariile pentru artişti nu sunt incluse în acestea două, fiind o categorie aparte ce se încadrează în "alte cheltuieli" şi nu necesită prezentarea unui document justificativ de plată.
Suplimentar, prin analizarea conţinutului Legii nr. 350/2005 se poate deduce că legiuitorul nu a prevăzut în actul normativ de rang superior modalitatea de eliberare efectivă a sumelor ce fac obiectul finanţării nerambursabile, urmând ca aceste aspecte să fie stabilite la nivelul fiecărei autorităţi locale. De altfel, ar fi contrar scopului Legii nr. 350/2005 ca suma solicitată la decontare să reprezinte o cheltuială trecută, dar din perioada proiectului, şi nu una viitoare ce urmează a fi efectuată. S-a reiterat că domeniul de aplicare a legii vizează exclusiv persoanele fizice sau juridice fără scop patrimonial, iar finanţarea poate fi utilizată exclusiv persoanele fizice sau juridice fără scop patrimonial, iar finanţarea poate fi utilizată exclusiv pentru realizarea unor acţiuni sau programe de interes general, regional sau local.
În situaţia dată este limpede că B. nu avea la acel moment capacitatea financiară de a dispune de suma de 452.000 euro pentru a achita în avans cheltuiala ce urma să fie decontată de la nivel local. Infracţiunea prevăzută de art. 306 reprezintă o variantă specială a infracţiunii de înşelăciune prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen., în care mijlocul fraudulos de inducere în eroare trebuie să reprezinte un element determinant în obţinerea de fonduri publice, în lipsa căruia nu ar fi fost îndeplinite condiţiile de eligibilitate pentru obţinerea finanţării.
În cadrul Legii nr. 305/2005 nu există o prevedere care să determine obligativitatea depunerii anumitor documente justificative din care să reiasă plata făcută în avans, drept condiţie suplimentară pentru a beneficia de decont. Similar, prevederile Regulamentului privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local acordate în baza Legii nr. 305/2005, aprobat prin Hotărârea de Consiliu Locale nr. 603/2013 nu reclamă printre condiţiile de decontare a cheltuielilor precum cea în discuţie, necesitatea plăţii în avans.
La art. 53 din Regulamentul sus-menţionat se prevede că pentru justificarea cheltuielilor efectuate se vor prezenta până la data stabilită în contract următoarele documente:
- pentru decontarea cheltuielilor de închiriere, contract de închiriere, factură fiscală, chitanţă/ordin de plată/dispoziţie de plată în copie;
- pentru decontarea cheltuielilor privind consultanţa de specialitate, fond premiere, document justificativ privind existenţa obligaţiei de plată, factură fiscală (unde e cazul), chitanţă/ordin de plată semnat de reprezentanţii legali ai beneficiarului, tabel nominal cu datele de identificare şi semnătura premiatului în copie;
- pentru decontarea cheltuielilor care se înscriu în categoria alte cheltuieli, factură fiscală, bilet, transport CFR, autocar, avion, în copie.
Din textul legal expus, se poate observa că speţa de faţă se pliază în mod cert şi neechivoc pe ipoteza a treia, respectiv intră în categoria altor cheltuieli. În acest caz, pentru justificarea cheltuielilor este necesară doar factura, nesolicitându-se depunerea unui ordin de plată sau a unui document justificativ din care să reiasă plata anterioară pentru a beneficia ulterior de decontarea acestor cheltuieli. Prin prisma acestor reglementări, depunerea la data de 12.12.2014 de către inculpatul A. a documentului de plată nu poate avea nicio consecinţă juridică prin raportare la existenţa infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prev. de art. 306 din C. pen., datorită faptului că nu există o cerinţă a legii care să prevadă o astfel de condiţie.
De altfel, o interpretare în sensul celei propuse de acuzare şi instanţă, respectiv că pentru realizarea decontării sumelor aprobate era imperativă depunerea unui document doveditor de plată pentru cheltuiala angajată, este lipsită de orice raţiune raportat la modalitatea în care s-a derulat proiectul "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015".
Cu privire la aceste apărări, cele două jurisdicţii reţin că nu sunt sustenabile, afirmând că este "de neînţeles de ce a recurs inculpatul la acest gen dacă depunerea documentului justificativ nu era obligatorie". În plus, se afirmă că prev. art. 53 din Regulament trebuie interpretate prin raportare la conţinutul anexelor, făcându-se trimitere la Anexa 3 şi 6, concluzionând că aceste cheltuieli cu rezervarea artiştilor fiind necesar a fi menţionate ca "onorarii/fond premiere/consultanţă fiind obligatorie depunerea pe lângă factura fiscală şi a unui document de plată."
Raportat la această poziţie a instanţei, trebuie subliniat că de esenţa întrunirii tipicităţii infracţiunii prev. de art. 306 din C. pen., este îndeplinirea în mod fraudulos a condiţiilor de eligibilitate la decontare, în situaţia dată. Astfel, este irelevant că inculpatul ar fi depus pentru decontare documente excedentare, ce nu erau impus în realitate în regulament. Oricum, cu privire la explicaţia acestui comportament, inculpatul a arătat în repetate rânduri că aceasta era practica administrativă a funcţionarilor, indiferent că nu era susţinută de un fundament normativ. În fine, este esenţial să se încadreze cheltuiala cu rezervarea artiştilor într-una din categoriile prev. la art. 53 din Regulamentul de finanţare. Reanalizând categoriile, se impune o altă critică importantă, respectiv că prev. art. 53 din Regulament nu fac referire la cheltuieli de tip "onorarii", instanţa în mod eronat alăturând-o celor privind consultanţa şi fondul de premiere.
În aceste condiţii, atât din prisma literei legii, ce determină încadrarea cheltuielii cu rezervarea artiştilor în categoria "alte cheltuieli", cât şi din prima raţiunii acesteia, trebuie concluzionat că documentul de plată a sumei de 452.000 euro, recunoscut a fi plăsmuit, nu era necesar pentru decontul sumei, fiind suficientă factura drept document justificativ. Onorariul artiştilor nu poate fi încadrat în altă categorie de la art. 54 din Regulament cu excepţia celei privind "alte cheltuieli".
De altfel, o altă interpretare a legii ar fi contrară principiului legalităţii incriminării.
Din perspectiva inculpatului este că determinarea condiţiilor de eligibilitate ar trebui să se raporteze la conţinutul Legii nr. 305/2005, fiind irelevante condiţiile aleatorii impuse de la nivel local, ce de altfel nu au un fundament logico-juridic. Astfel, în conţinutul legii nu este prevăzut drept document justificativ pentru decontare inclusiv cel de plată dar fiind că ar fi contrar scopului legii, acela de a finanţa activităţi nonprofit derulate pentru satisfacerea unui interes public. Astfel, trebuie reiterat că la data de 02.12.2014 a fost depusă cererea de finanţare, moment la care în acuzare se susţine că trebuia să fie făcută dovada deţinerii unei cofinanţări de minim 10% din valoarea proiectului echivalentul a 200.000 RON, şi că la data de 12.12.2014 s-a depus la Primăria Mun. Cluj-Napoca solicitarea de decontare ce conţinea dovada plăţii sumei de 452.000 euro. În aceste condiţii, este contrară raţiunii acordării acestor fonduri nerambursabile o interpretare a legii în sensul că la data de 02.12.2014 B.
B. trebuie să aibă fonduri proprii în cuantum de 200.000 RON şi la data de 12.12.2014, respectiv peste doar 10 zile, ar fi putut şi trebuia să aibă disponibilă suma de 2.000.000 RON echivalentă întregii valori a proiectului, pentru a face întreaga plată înainte să solicite decontul.
Din aceeaşi perspectivă, trebuie reiterat că plecând de la caracterul defectuos al textului normativ local, prin HCL nr. 467/2015 a fost modificat Regulamentul local de finanţare inclusiv din prisma modalităţii de decont, noile prevederi excluzând obligaţia depunerii documentului de plată cu privire la orice categorie de cheltuieli. Astfel, potrivit art. 53 din noua formă a Regulamentului, "Beneficiarii contractelor au obligaţia de a elibera factură fiscală către autoritatea finanţatoare pentru încasarea sumelor prevăzute în contract", împrejurare ce, în linie cu cele dezvoltate mai sus privind caracterul de normă în alb a prevederilor de la art. 306 din C. pen. determină dezincriminarea faptei din prisma pretinsei îndepliniri frauduloase a condiţiei de decontare privind prezentarea documentului justificativ de plată.
La dosarul curţii de apel au fost depuse concluziile scrise formulate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în dublu exemplar şi aflate la filele x în care procurorul a arătat că examinând argumentaţia extinsă din cuprinsul motivelor recursului în casaţie a rezultat că inculpatul prezintă o reiterare a susţinerilor pe care s-a întemeiat solicitarea de achitare formulată în apel şi susţinută cu ocazia dezbaterilor şi faţă de care instanţa de control judiciar s-a pronunţat, conform motivării din decizia recurată.
S-a menţionat că în motivele de recurs în casaţie, inculpatul a invocat că fapta considerată de instanţa de apel ca realizând conţinutul infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 111/2015, care modifică conţinutul art. 13 din Legea nr. 350/2005 din perspectiva condiţiilor de eligibilitate a cheltuielilor, invocându-se în acest sens caracterul de normă în alb incompletă a art. 306 alin. (1) din C. pen. Pe de altă parte, se aduc critici cu privire la reţinerea faptului că activitatea de rezervare a artiştilor a fost începută prin demersurile B. din noiembrie 2014, aşadar anterior momentului depunerii cererii de finanţare. S-a mai susţinut şi faptul că prezentarea documentului fals privind plata sumei de 452.000 euro către G. nu reprezintă o condiţie de eligibilitate pentru aprobarea finanţării nerambursabile, prin prisma dispoziţiilor art. 53 din Regulamentul de finanţare anexă a HCL nr. 603/2013, iar fiind vorba despre capitolul "alte cheltuieli" nu era necesar drept document justificativ decât factura fiscală, nu şi vreo chitanţă sau ordin de plată. Totodată, s-a mai arătat că din maniera de reglementare a art. 4 lit. g) din Legea 350/2005, conform căruia finanţările nerambursabile trebuie însoţite de o contribuţie din partea beneficiarului de 10% din valoare totală a finanţării, nu se poate stabili momentul la care ar trebui realizată această condiţie.
În esenţă, legiuitorul a reglementat cazul de recurs în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. ca fiind o eroare de drept substanţial care afectează hotărârea definitivă, constând în neaplicarea unei dispoziţii care ar duce la concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală.
Pentru a putea fi analizat pe calea recursului în casaţie, acest caz nu trebuie să fi fost invocat cu ocazia judecării apelului, ori, dacă, deşi a fost invocat, instanţa a omis să se pronunţe asupra sa sau l-a respins.
Aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cazul de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, datorită, printre altele, faptului că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare (Decizia nr. 235/RC din 7 octombrie 2014).
De esenţa reţinerii acestui caz de casare este constatarea împrejurării că fapta, reţinută prin hotărârea definitivă în urma administrării probatoriului, nu este tipică. Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, jurisprudenţa a statuat câteva principii care trebuie respectate, astfel: se va avea în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv; în analiza cazului de casare nu se poate verifica existenţa concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţă şi conţinutul mijloacelor de probă; nu există posibilitatea de a interveni asupra analizei probelor efectuate de instanţa de apel; nu este permis a se examina existenţa şi suficienţa probelor pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare; nu se poate reexamina probatoriul şi reaprecia situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de ape; instanţa de recurs nu poate examina vinovăţia.
Analizând argumentele inculpatului dar şi motivarea instanţei de apel, procurorul a opiniat că se pune greşit semnul egalităţii între problema condamnării pentru o faptă "care nu este prevăzută de legea penală", care constituie cazul de casare invocat, şi interpretarea stării de fapt probate prin raportare la textul de incriminare, în vigoare şi activ, premisă care, în opinia noastră, excede competenţei Înaltei Curţi în această procedură, date fiind dispoziţiile art. 447 din C. proc. pen.
Astfel, din motivarea deciziei pronunţate a rezultat faptul că în ceea ce priveşte infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri instanţa de control judiciar a analizat în detaliu toate apărările inculpatului, constatând în mod întemeiat că fapta reţinută în sarcina acestuia întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 306 din C. pen.
Modificarea condiţiilor de eligibilitate a cheltuielilor printr-un act normativ cu caracter nepenal nu este de natură să conducă la dezincriminarea faptei săvârşite anterior cu încălcarea condiţiilor anterioare de eligibilitate, având în vedere principiul că legea dispune numai pentru viitor cu excepţia legii penale mai favorabile.
Manopera de inducere în eroare pusă în practică de inculpatul A. a vizat tocmai eludarea condiţiilor de acordare a finanţării valabile la data săvârşirii faptei.
În lipsa manoperei de inducere în eroare prin prezentarea documentelor false şi a datelor incomplete, autoritatea publică nu ar fi aprobat finanţarea. În acest context, modificarea ulterioară a condiţiilor de eligibilitate a cheltuielilor, la mult timp după încheierea şi executarea contractului de finanţare, nu este de natură să afecteze condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri ori să împiedice tragerea la răspundere penală a inculpatului datorită unei presupune dezincriminări.
Pe de altă parte structura normei prevăzute de art. 306 din C. pen. este una completă şi nu reprezintă o normă incompletă în alb, deoarece în structura normei incriminatoare se regăsesc, atât dispoziţia privind încălcarea conduitei prohibite, cât şi sancţiunea, infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri, reprezentând o specie a infracţiunii de înşelăciune, caracterizată prin aceea că subiectul pasiv este autoritatea publică, manopera de inducere în eroare constă în prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, iar producerea pagubei este prezumată absolut prin însuşi faptul obţinerii frauduloase a fondurilor.
În speţă, manopera de inducere în eroare a fost începută prin prezentarea extrasului de cont falsificat şi prezentarea unor date inexacte şi incomplete cu privire la proiect în sensul omiterii vreunei referiri la faptul că activitatea de rezervare a artiştilor a fost începută anterior solicitării finanţării, fiind achitată deja suma de 200.000 euro în acest scop.
În urma acestei manopere autoritatea publică a aprobat acordarea finanţării după care manopera de inducere în eroare a continuat prin prezentarea ulterioară a documentului fals privind plata sumei de 452.000 euro, având ca rezultat obţinerea efectivă a sumei de 1.800.000 RON.
Contrar susţinerilor inculpatului, prezentarea documentelor false şi a datelor incomplete a fost determinată pentru obţinerea frauduloasă a finanţării din fonduri publice, astfel că sunt întrunit condiţiile de tipicitate a infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prevăzută de art. 306 din C. pen., chiar dacă parţial activitatea infracţională continuată după obţinerea aprobării finanţării s-ar circumscrie conţinutului infracţiunii de înşelăciune tipică.
În condiţiile în care împrejurările de fapt conferă un caracter unitar activităţii infracţionale (manoperele frauduloase desfăşurate înainte şi după aprobarea finanţării au fost exercitate în scopul unic de obţinere a banilor din această finanţare), prezentarea documentului fals privind plata sumei de 452.000 euro, specifică unei infracţiuni de înşelăciune tipică, este absorbită în conţinutul infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri.
Pe de altă parte, trebuie subliniat caracterul cel puţin neobişnuit al proiectului depus de inculpatul A. în vederea obţinerii finanţării publice nerambursabile, proiect ce viza "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015". Acest "proiect" se referă în fapt la achitarea unei sume de bani pentru a garanta/rezerva participarea unor artişti de renume la festivalul ce urma să fie organizat în Cluj-Napoca, la sfârşitul lunii iulie şi începutul lunii august 2015.
Contrar susţinerilor inculpatului este evident că înţelegerea perfectată cu impresarul german în luna noiembrie 2014 se referă la acelaşi proiect ce viza organizarea în vara anului 2015 a festivalului cunoscut ulterior sub denumirea de M. Astfel, înţelegerea din luna noiembrie 2014 a fost transpusă în clauzele contractului semnat în luna decembrie 2014 şi are un obiect unic, respectiv rezervarea artistului H., alături de alţi artişti, în vederea participării la festivalul din vara anului 2015.
Faptul că a existat un singur proiect este demonstrat şi de împrejurarea că draft-ul contractului din luna noiembrie 2014 avea acelaşi număr cu cel al contractului semnat în luna decembrie 2014 şi că înţelegerea a vizat organizarea aceluiaşi festival, în aceeaşi perioadă, în aceeaşi locaţie şi în acelaşi context, cu acelaşi artist principal H., chiar dacă în luna decembrie înţelegerea a fost completată prin includerea unui alt artist.
Modul de efectuare al plăţilor demonstrează, o dată în plus, existenţa unui proiect unic în cadrul căruia activitatea de rezervare a artiştilor a început în luna noiembrie 2014, când a fost achitată suma de 200.000 euro şi a continuat în luna decembrie 2014, când a fost achitată diferenţa de 200.000 euro din banii publici.
Invocarea unei pretinse compensări în schema de plată şi invocarea faptului că plata avansului de 50% pentru rezervarea artiştilor efectuată în luna noiembrie 2014, nu ar constitui angajarea unei cheltuieli, reprezintă doar o interpretare speculativă şi artificială a unor termeni financiari-contabili ce nu poate fi acceptată.
Prin urmare, instanţa de apel reţinând corect situaţia de fapt, a statuat legal şi temeinic cu privire la întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, fiind stabilită astfel corespondenţa deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune.
Procurorul a arătat că faţă de argumentele expuse a solicitat respingerea recursului inculpatului, ca nefondat.
Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 24 martie 2022.
În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curţi, filele x, magistratul asistent a arătat că data comunicării Deciziei penale nr. 13/A/2022 din data de 13 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori a fost comunicată la data de 20 ianuarie 2022 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, iar la data de 27 ianuarie 2022 inculpatului A.
Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit pentru inculpatul A. la data de 28 februarie 2022, cererea fiind formulată în termenul prev. de art. 435 din C. proc. pen.
Cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. a fost comunicată la data de 18 februarie 2022 Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj şi la data de 21 februarie 2022 Primăriei Municipiului Cluj.
În cauză au fost depuse, în termenul de 10 zile prevăzut de dispoziţiile art. 439 alin. (1) din C. proc. pen., concluzii scrise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.
La data de 14 martie 2022 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A.
În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată de inculpat s-a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În cadrul motivelor de recurs în casaţie s-a arătat, în esenţă, că fapta imputată inculpatului A. nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prev. de art. 306 alin. (1) din C. pen., susţinând că instanţa de apel a analizat doar parţial conţinutul constitutiv al infracţiunii, când a reţinut că structura acesteia conţine dispoziţia completă prin indicarea conduitei prohibitive, instanţa neatribuind nicio valenţă dispoziţiilor referitoare la scopul folosirii acestora respectiv "primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor...dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri."
Cu privire la actul material privitor la omisiunea de evidenţia în cererea de finanţare, în proiect şi în celelalte documente împrumutul contractat în luna noiembrie 2014, folosit ca rezervare a artiştilor pentru programul 2015 şi, astfel, imputându-se inculpatului că a prezentat date inexacte şi incomplete în sensul neevidenţierii faptului că anterior datei solicitării finanţării activitatea de rezervare a artiştilor fusese deja începută şi chiar fusese achitată suma de 200.000 euro, pentru a garanta participarea acestora, s-a susţinut că este incident cazul de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. dat fiind că fapta a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 115/2015 şi activitatea de rezervare a artiştilor nu era începută, astfel că nu exista o obligaţie de a evidenţia aspectele imputate în cererea de finanţare.
Cu privire la actul material privitor la faptul că la data de 02.12.2014 s-a prezentat extrasul de cont falsificat nr. x/01.12.2014 al F. odată cu cererea de finanţare pentru primirea aprobărilor necesare acordării finanţării nerambursabile, este incident cazul de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. dat fiind că prin raportare la contractarea împrumutului de la L. SRL în cuantum de 200.000 euro B. a îndeplinit condiţia de eligibilitate referitoare la asigurarea unei cofinanţări în cotă de 10% din valoarea proiectului, mai mult nu exista o obligaţie legală de asigura cofinanţarea de la momentul depunerii cererii de finanţare ci condiţia putea fi îndeplinită oricând pe parcursul derulării proiectului, iar fapta a fost dezincriminată odată cu adoptarea Hotărârii nr. 467/2015 a Consiliului Local Cluj-Napoca.
Cu privire la actul material privitor la faptul că la data de 12.12.2014 a prezentat documentul fals privind plata sumei de 452.000 euro către G. pentru primirea aprobărilor necesare acordării finanţării nerambursabile, s-a susţinut că este incident cazul de achitare prev. de art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen., dat fiind că potrivit art. 53 din Regulamentul de finanţare anexă a HCL nr. 603/2013 pentru decontarea cheltuielii de tipul rezervării artiştilor nu era necesară depunerea documentului justificativ al plăţii, astfel că aceasta nu reprezenta o condiţie de eligibilitate.
În continuare, s-a susţinut că primirea aprobărilor şi implicit rezultatul obţinerii pe nedrept s-ar putea analiza doar prin raportare la condiţiile de eligibilitate prevăzute prin normele speciale extrapenale. Implicit, dispoziţia din structura normei, respectiv caracterul nedrept al obţinerii fondurilor, va fi completă doar prin aplicarea condiţiilor specifice fiecărei finanţări. Simpla circumstanţă că art. 306 din C. pen. nu face trimitere textual la completarea cu condiţiile de acordare a finanţărilor din legile speciale nu determină catalogarea normei ca fiind una completă.
În acest sens a învederat că avansul reprezintă o parte din preţ plătită anterior îndeplinirii obligaţiilor ce revin creditorului preţului cu titlu de contraprestaţie. Astfel, efectuarea plăţii unei părţi din preţ cu titlu de avans presupune un contract valabil încheiat, însuşit şi semnat de ambele părţi. Similar, rezervarea serviciilor unui artist presupune încheierea unei contract, ceea ce conform art. 1167 şi 1182 din C. civ. impune formarea acordului de voinţe materializat prin încheierea contractului. Implicit, pentru a se produce efectul rezervării artistului H. prin virarea sumei de 200.000 euro către firma de impresariat s-ar fi impus ca i) între artistul H. şi G. Germania să există o înţelegere scrisă de rezervare a serviciilor artistului condiţionată de efectuarea plăţii şi ii) între G. Germania şi B. Cluj-Napoca să existe un contract valabil încheiat. De asemenea, a susţinut că acel contract cu firma de impresariat G. din Germania cu nr. DG x - 07.11.2014 nu era semnat din partea B. Cluj-Napoca, acesta fiind emis de către furnizorul serviciilor la solicitarea avocatului societăţii L. de a prezenta documente justificative care să stea la baza împrumutului. De altfel, chiar instanţa califică scriptul cu fiind un "draft de contract". Implicit, nu se poate aprecia că a existat un contract valabil încheiat cu firma de impresariat şi, mai mult, a arătat că la momentul virării sumei de 200.000 euro prin care se susţine că s-a angajat efectiv cheltuiala, nici măcar firma de impresariat nu avea o garanţie că serviciile artiştilor H. şi I. sunt rezervate pentru evenimentul organizat în 2015 de B.
Raportat la argumentele instanţei de apel, a susţinut că de esenţa întrunirii tipicităţii infracţiunii prev. de art. 306 din C. pen., este îndeplinirea în mod fraudulos a condiţiilor de eligibilitate la decontare, în situaţia dată. Astfel, este irelevant că inculpatul ar fi depus pentru decontare documente excedentare, ce nu erau impuse în realitate în regulament. Oricum, cu privire la explicaţia acestui comportament, inculpatul a arătat în repetate rânduri că aceasta era practica administrativă a funcţionarilor, indiferent că nu era susţinută de un fundament normativ. În fine, este esenţial să se încadreze cheltuiala cu rezervarea artiştilor într-una din categoriile prev. la art. 53 din Regulamentul de finanţare.
Totodată, a susţinut că se impune o altă critică importantă, respectiv că prev. art. 53 din Regulament nu fac referire la cheltuieli de tip "onorarii", instanţa în mod eronat alăturând-o celor privind consultanţa şi fondul de premiere.
A mai apreciat că determinarea condiţiilor de eligibilitate ar trebui să se raporteze la conţinutul Legii nr. 305/2005, fiind irelevante condiţiile aleatorii impuse de la nivel local, ce, de altfel nu au un fundament logico-juridic. Astfel, în conţinutul legii nu este prevăzut drept document justificativ pentru decontare inclusiv cel de plată dar fiind că ar fi contrar scopului legii, acela de a finanţa activităţi nonprofit derulate pentru satisfacerea unui interes public. Astfel, trebuie reiterat că la data de 02.12.2014 a fost depusă cererea de finanţare, moment la care în acuzare se susţine că trebuia să fie făcută dovada deţinerii unei cofinanţări de minim 10% din valoarea proiectului echivalentul a 200.000 RON, şi că la data de 12.12.2014 s-a depus la Primăria Mun. Cluj-Napoca solicitarea de decontare ce conţinea dovada plăţii sumei de 452.000 euro. În aceste condiţii, este contrară raţiunii acordării acestor fonduri nerambursabile o interpretare a legii în sensul că la data de 02.12.2014 B. trebuie sa aibă fonduri proprii în cuantum de 200.000 RON şi la data de 12.12.2014, respectiv peste doar 10 zile, ar fi putut şi trebuia să aibă disponibilă suma de 2.000.000 RON echivalentă întregii valori a proiectului, pentru a face întreaga plată înainte să solicite decontul.
Din aceeaşi perspectivă, trebuie reiterat că plecând de la caracterul defectuos al textului normativ local, prin HCL nr. 467/2015 a fost modificat Regulamentul local de finanţare inclusiv din prisma modalităţii de decont, noile prevederi excluzând obligaţia depunerii documentului de plată cu privire la orice categorie de cheltuieli. Astfel, potrivit art. 53 din noua formă a Regulamentului, "Beneficiarii contractelor au obligaţia de a elibera factura fiscală către autoritatea finanţatoare pentru încasarea sumelor prevăzute în contract", împrejurare ce, în linie cu cele dezvoltate mai sus privind caracterul de normă în alb a prev. de la 306 din C. pen., determină dezincriminarea faptei din prisma pretinsei îndepliniri frauduloase a condiţiei de decontare privind prezentarea documentului justificativ de plată.
Magistratul asistent a concluzionat că cererea de recurs în casaţie este formulată în termenul prevăzut de lege şi respectă dispoziţiile art. 434 alin. (1), art. 436, art. 437 lit. a), b) şi d) şi art. 438 din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatului, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura apărătorului ales al inculpatului care a exercitat calea de atac, în numele acestuia.
Îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. a rezultat din faptul indicării în cuprinsul motivelor de recurs în casaţie a temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac formulată.
Astfel, s-a constatat că inculpatul A. a indicat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
În raport de cele expuse, s-a apreciat că recursul în casaţie este admisibil.
Prin încheierea de şedinţă de cameră de consiliu din 24 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, aflată la dosarul
Înaltei Curţi, completul, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 13/A2022 din data de 13 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
S-a trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererii de recurs în casaţie formulată de inculpatul A.
S-a fixat termen la data de 7 aprilie 2022, ora 9:00, pentru când se vor cita părţile, precum şi încunoştinţarea telefonică a apărătorului ales al inculpatului.
Pentru a se dispune astfel, completul a reţinut în sinteză ceea ce au reţinut prima instanţă şi instanţa de apel, precum şi aspectele mai sus menţionate din raportul magistratului asistent.
Examinând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, formulată de inculpatul A., în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.
În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.
Stabilind sfera titularilor dreptului de a formula recurs în casaţie, art. 436 alin. (1) din C. proc. pen. enumeră limitativ procurorul, inculpatul, partea civilă şi partea responsabilă civilmente, în aceste din urmă cazuri exercitarea dreptului putându-se realiza, fie personal, fie prin reprezentant legal sau reprezentant convenţional cu împuternicire specială (avocat).
Totodată, referitor la conţinutul cererii de recurs în casaţie, art. 437 alin. (1) din C. proc. pen. stabileşte că aceasta trebuie să cuprindă numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţii ori, după caz, numele şi prenumele procurorului care exercită recursul în casaţie, precum şi organul judiciar din care acesta face parte (lit. a), indicarea hotărârii care se atacă (lit. b), indicarea cazurilor de recurs în casaţie pe care se întemeiază cererea şi motivarea acestora (lit. c) şi semnătura persoanei care exercită recursul în casaţie (lit. d).
Rezultă, aşadar, din cuprinsul textului de lege menţionat că cererea de recurs în casaţie se caracterizează printr-un anumit formalism, fără a cărui respectare aceasta nu poate produce efectul învestirii instanţei cu soluţionarea pe fond a căii extraordinare de atac. Astfel, din conţinutul cererii trebuie să rezulte persoana care promovează recursul în casaţie, pentru a se putea verifica dacă aceasta se numără printre titularii căii extraordinare de atac sau are calitatea de reprezentant legal ori convenţional al titularului, domiciliul sau reşedinţa părţii, întrucât judecarea cauzei, ulterior admiterii în principiu, se face cu citarea părţilor (conform art. 445 din C. proc. pen.), hotărârea ce se atacă, voinţa de a recura respectiva hotărâre şi limitele acestei voinţe, dat fiind faptul că numai între aceste limite operează controlul instanţei de recurs, precum şi semnătura persoanei care a exercitat calea de atac.
Procedând la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege, Înalta Curte a constatat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., împotriva Deciziei penale nr. 13/A/2022 din data de 13 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Cluj este formulată în termen, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 435 din C. proc. pen.
Totodată, Decizia penală nr. 13/A/2022 a Curţii de Apel Cluj face parte din categoria hotărârilor care pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind astfel îndeplinită şi condiţia prevăzută de dispoziţiile art. 434 din C. proc. pen.
Din examinarea cererii de recurs în casaţie a rezultat şi îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 436 alin. (1) şi (6) din C. proc. pen., fiind formulată de inculpatul A. şi pe cele prevăzute de art. 437 alin. (1), lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acestora fiind indicate numele şi prenumele inculpaţilor, hotărârea care se atacă, precum şi semnătura titularilor căii de atac.
În ceea ce priveşte condiţia prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în cuprinsul cererilor sunt indicate cazurile de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Înalta Curte a reţinut că, printre alte condiţii, admiterea în principiu a recursului în casaţie este condiţionată de constatarea că motivul pe care acesta se sprijină este dintre cele prevăzute în art. 438 din C. proc. pen.
Prin raportare la cazurile de casare invocate şi motivele de recurs în casaţie, astfel cum au fost dezvoltate de recurentul inculpat, judecătorul de filtru din cadrul Înaltei Curţi a apreciat că susţinerile inculpatului A., sunt circumscrise cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. şi se impune a fi examinate într-o etapă procesuală distinctă de cea reglementată prin art. 440 din C. proc. pen.
Pentru aceste considerente, având în vedere că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A.
A trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie, completului C9.
A fixat termen de judecată în şedinţă publică la data de 07 aprilie 2022, pentru când se vor cita părţile, cu încunoştinţarea telefonică a apărătorului ales al inculpatului.
La termenul de astăzi 7 aprilie 2022, apărătorul ales al recurentului inculpat A., având cuvântul, în concluziile orale, în dezbateri a solicitat în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., coroborat cu art. 16 alin.
(1) lit. b) teza I din C. proc. pen., admiterea recursului în casaţie, casarea, în parte, a Deciziei nr. 13/A/2022 din data de 13 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori şi să se dispună achitarea inculpatului A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prev. de art. 306 din C. pen., întrucât fapta imputată inculpatului nu este prevăzută de legea penală.
A solicitat să se dispună achitarea recurentului inculpat A. cu privire la omisiunea de a evidenţia că activitatea de rezervare a artiştilor începuse. A susţinut că această faptă a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 111/2015. În esenţă, modificarea art. 13 din Legea nr. 350/2005 are ca efect dezincriminarea faptei săvârşite sub forma anterioară a art. 13 din Legea nr. 350/2005, având în vedere că în conţinutul acesteia nu se mai regăseşte forma ce stă la baza acuzării din prezentul dosar. A solicitat să se aibă în vedere că incriminarea de la art. 306 din C. pen. reprezintă o normă incompletă, aceasta putând fi avută în vedere doar prin raportare la art. 13 din Legea nr. 350/2005, aşa cum a fost modificat şi, din punctul de vedere al apărării, ca şi soluţie ar trebui să se dispună achitarea.
De asemenea, a solicitat să se dispună achitarea recurentului inculpat A. cu privire la pretinsa îndeplinire frauduloasă a condiţiei de eligibilitate privind asigurarea cofinanţării de minim 10% prin depunerea extrasului de cont plăsmuit. A susţinut că inculpatul a înregistrat la Primăria Municipiului Cluj-Napoca o cerere de acordare a finanţării nerambursabile care se baza pe un înscris plăsmuit, însă trebuie avut în vedere faptul că din documentele aflate la dosarul cauzei rezultă în mod clar că acesta îndeplinea condiţiile de finanţare, chiar prin existenţa acelui înscris plăsmuit, care ar produce consecinţe doar cu privire la infracţiunea prevăzută de art. 322, nu şi cu privire la infracţiunea prev. de art. 306, întrucât acesta avea deja încheiat un contract de împrumut prin care primise suma de 200.000 euro şi două contracte de sponsorizare cu T. şi cu firma S. în valoare de câte 50.000 euro fiecare. Practic, inculpatul putea face dovada deţinerii cofinanţării de 10%.
A solicitat să se dispună achitarea recurentului inculpat A. cu privire la prezentarea documentului doveditor al plătii în vederea decontării, dat fiind că aceasta nu reprezenta o condiţie de eligibilitate. A susţinut că singurul document care ar fi trebuit avut în vedere de către primărie era respectiva factură, care ar fi trebuit să fie depusă la dosarul cauzei, precizând că inculpatul a depus mai multe documente excedentare cu privire la acest lucru.
Preşedintele completului a pus în vedere apărătorului ales al recurentului inculpat A. să indice temeiurile de drept în baza cărora a solicitat achitarea clientului său.
Apărătorul ales al recurentului inculpat A. a susţinut că solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. cu privire la toate cele 3 fapte.
A susţinut că inculpatul la momentul la care a solicitat asigurarea cofinanţării de către primărie avea suma necesară, chiar dacă a depus acel înscris plăsmuit, întrucât avea un împrumut contractat de la societatea SC L. prin care primise suma de 200.000 euro, care depăşea cu mult suma care era necesară.
Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului declarat de recurentul inculpat au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.
Examinând recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport, cu motivele invocate ce se analiza prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul în casaţie declarat de inculpat, ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.
Prealabil analizei recursului în casaţie al inculpatului se impune a fi făcute câteva scurte consideraţii de ordin teoretic cu privire la natura juridică a recursului în casaţie şi referitor la cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.
Astfel, prin C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, recursul în casaţie a devenit o cale de atac extraordinară, având ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Altfel spus pe calea recursului în casaţie nu se pot remedia o greşită apreciere a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penale incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, nu se judecă procesul propriu-zis, ci se verifică numai dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.
Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".
Cazul de casare menţionat este aplicabil doar în acele situaţii în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de apel, nu mai era prevăzută ca şi infracţiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operaţiune presupune doar ieşirea din vigoare a unei dispoziţii legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancţionează penal o faptă, aceasta nu îşi mai găseşte corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.
De asemenea, s-a statuat în doctrină dar şi pe cale jurisprudenţială că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I "fapta nu este prevăzută de legea penală". Acelaşi temei include şi situaţiile referitoare la lipsa situaţiei - premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia.
Înalta Curte, verificând considerentele deciziei instanţei de apel a constatat că aceasta şi-a însuşit baza factuală stabilită de prima instanţă privind faptele reţinute în sarcina inculpatului A.
Astfel, curtea de apel a reţinut ca stare de fapt împrejurarea că la data de 02.12.2014, în numele B. Cluj-Napoca, inculpatul A. a depus la Primăria Municipiului Cluj-Napoca solicitarea unei finanţări nerambursabile, în sumă de 2.000.000 RON, pentru proiectul "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015", preconizat a fi derulat în perioada 05-15.12.2014, în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.
La această solicitare s-au anexat mai multe documente, printre care şi extrasul de cont nr. x/01.12.2014, în care s-a menţionat că în contul B. Cluj-Napoca deschis la F. este disponibilă suma de 359.089,36 RON, pentru a face dovada existenţei surselor proprii de finanţare.
Aceasta în contextul în care, potrivit principiilor enunţate în art. 4 lit. f) şi g) din Legea nr. 350/2005, în vigoare la acea dată, era exclusă, pe de o parte, posibilitatea destinării fondurilor nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanţare, iar pe de altă parte, finanţarea nerambursabilă trebuia însoţită de o contribuţie de minimum 10% din valoarea totală a finanţării din partea beneficiarului.
Aceleaşi condiţii erau prevăzute şi în Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile de la bugetul local acordate în baza Legii nr. 350/2005 privind finanţările nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca nr. 603 din 30.12.2013. Potrivit art. 23 lit. c) din regulamentul menţionat, solicitantul trebuia să depună alături de cererea de finanţare, printre altele, şi dovada existenţei surselor de finanţare proprii sau oferite de terţi, din care să rezulte deţinerea disponibilităţilor băneşti, reprezentând cota proprie de finanţare.
În realitate, în contul B. Cluj-Napoca, deschis la F., la finalul zilei de 01.12.2014 era disponibilă doar suma de 1.667,25 RON, extrasul de cont depus la dosarul de finanţare fiind plăsmuit de către inculpatul A. pentru a se face dovada existenţei contribuţiei minime a solicitantului, aspect recunoscut de către inculpat.
În acelaşi timp, dincolo de prezentarea extrasului de cont falsificat, la momentul depunerii cererii de finanţare şi proiectului aferent, inculpatul A. a prezentat date inexacte şi incomplete, respectiv a omis să evidenţieze faptului că, anterior datei de 02.12.2014 B. demarase activitatea de rezervare a artiştilor internaţionali, fiind achitată suma de 200.000 euro, pentru a garanta participarea acestora.
În condiţiile în care B. Cluj-Napoca nu dispunea de resursele financiare necesare, numitul C. l-a contactat pe martorul K., reprezentantul SC L. Cluj-Napoca, căruia i-a prezentat ideea organizării festivalului ce avea să fie cunoscut ulterior cu denumirea de M. şi i-a solicitat acordarea unui împrumut de 200.000 euro pentru a plăti avansul în vederea rezervării artistului H., prin intermediul impresarului G. din Germania.
La data de 27.11.2014, a fost încheiat un contract prin care societatea martorului K. a împrumutat B. Cluj-Napoca, reprezentată de inculpaţii A. şi C. cu suma de 200.000 euro pentru susţinerea unui proiect cultural, denumit convenţional J. sau Festivalul, preconizat să aibă loc în perioada iulie - august 2015, în cadrul programului "D.", în contract fiind stipulat că banii vor fi folosiţi pentru plata facturii nr. x/26.11.2014, emisă de firma de impresariat artistic G. din Germania, către B. Cluj-Napoca, în sumă de 206.250 euro, reprezentând avans al onorariului pentru H. artistul principal al festivalului . Acest document a fost întocmit de martorul N., avocatul societăţii împrumutătoare care a pretins prezentarea contractului nr. DG x din 24.11.2014 de către G. din Germania şi a facturii aferente nr. x/26.11.2014 în sumă de 206.250 euro, impunând şi condiţia ca suma acordată drept împrumut să fie virată direct în contul societăţii de impresariat.
Acceptând B. condiţiile impuse de martorul K., după semnarea contractului de împrumut, la data de 28.11.2014 SC L. Cluj-Napoca a transferat suma de 200.000 euro direct în contul impresarului G. din Germania pentru plata facturii nr. x/26.11.2014, cu titlu de avans al onorariului pentru artiştii H. şi I., conform clauzelor contractului de împrumut .
Aşa cum s-a arătat deja, aceste demersuri de rezervare a artiştilor au avut loc în contextul în care se ştia deja despre sesiunea extraordinară de finanţare ce urma a se desfăşura de către Primăria mun. Cluj-Napoca în perioada 05 - 15.12.2014, solicitarea B. datând din data de 02.12.2014, moment la care suma de 200.000 euro fusese avansată prin intermediul societăţii martorului K. către firma de impresariat din Germania, inculpatul A. omiţând să facă vorbire despre această iniţiativă în cererea adresată primăriei.
În acest context şi urmare a prezentării extrasului de cont falsificat nr. x/01.12.2014, prin Hotărârea Consiliului Local al mun. Cluj-Napoca nr. 479/03.12.2014 a fost alocată B. Cluj-Napoca suma de 1.800.000 RON pentru proiectul "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015", fiind încheiat contractul de finanţare nerambursabilă de la bugetul local nr. x/08.12.2014, între Municipiul Cluj-Napoca, în calitate de autoritate finanţatoare şi B. Cluj-Napoca, în calitate de beneficiar, suma acordată, reprezentând 90% din valoarea proiectului prezentat, urmând ca beneficiarul să depună la autoritatea finanţatoare, până cel târziu la data de 31.12.2014, documentele justificative în baza cărora urmau a fi virate sumele reprezentând finanţarea nerambursabilă .
Se impune precizarea că art. 9 alin. (4) al contractului de finanţare nr. x/08.12.2014, prevedea în mod expres că nu sunt eligibile şi nu pot fi decontate de către beneficiar cheltuielile efectuate înainte şi după perioada de derulare a proiectului.
În aceste condiţii, la data de 15.12.2014 Primăria Municipiului Cluj-Napoca a transferat suma de 1.800.000 RON în contul B. Cluj-Napoca, din care suma de 898.000 RON a fost convertită în euro (200.000 euro), suma în euro rezultată fiind transferată în aceeaşi zi 16.12.2014 pentru plata facturii externe nr. x/11.12.2014, iar suma de 900.000 RON a fost transferată la data de 17.12.2014 către SC L. Cluj-Napoca pentru restituirea împrumutului acordat de această societate în data de 28.11.2014.
Din punct de vedere contabil, B. Cluj-Napoca a înregistrat doar factura/invoice nr. x din 11.12.2014 în valoare de 452.000 euro, fără a înregistra factura/invoice nr. x/26.11.2014 (achitată direct de împrumutătorul SC L. Cluj-Napoca către firma de impresariat din Germania).
De asemenea, plata sumei de 900.000 RON către SC L. Cluj-Napoca a fost înregistrată în evidenţa contabilă a B. Cluj-Napoca ca şi operaţiune în curs de clarificare, iar ulterior a fost stornată şi reînregistrată ca plată către furnizorul G.
Acţionând în această modalitate, inculpatul A. a reuşit să ascundă faptul că activitatea de rezervare a artiştilor a fost începută anterior încheierii contractului de finanţare nerambursabilă de la bugetul local, respectiv în luna noiembrie 2014, eludând, astfel dispoziţiile art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005, în forma în vigoare la data faptelor, cunoscând imposibilitatea destinării fondurilor nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută sau finalizată la data încheierii contractului de finanţare.
Curtea de apel a reţinut că inculpatul A. a prezentat la Primăria Municipiului Cluj-Napoca contractul nr. x/11.12.2014, care menţiona o dată ulterioară înţelegerii iniţiale şi valoarea de 904.000 euro, spre deosebire de draftul contractului cu acelaşi număr DG x - 07, datat la 24.11.2014, cu o valoare de 412.500 euro, prezentat pentru obţinerea împrumutului de la SC L. Cluj-Napoca, precum şi factura/invoice nr. x din 11.12.2014 în valoare de 452.000 euro, aparent emisă de furnizorul G., deşi acest furnizor emisese factura nr. x/26.11.2014 cu titlu de avans al onorariului pentru artistul principal, în valoare de 206.250 euro, fiind achitată deja la data de 28.11.2014, suma de
200.000 euro şi un document de plată fals a sumei de 452.000 euro către G. din Germania, deşi această plată sau ordonarea efectivă a ei nu a avut loc în realitate.
Prin aceste manopere frauduloase, B. Cluj-Napoca, reprezentată de inculpatul A., a achitat firmei de impresariat din Germania suma totală de 400.000 euro (200.000 euro în 28 noiembrie 2014 şi 200.000 euro în 16 decembrie 2014), având în vedere înţelegerea din luna noiembrie 2014, când fusese convenită suma de 412.500 euro, astfel încât serviciul de rezervare al artiştilor pentru evenimentul din 2015 s-a realizat integral din finanţare publică şi fără contribuţia proprie obligatorie de minimum 10% din valoarea totală a finanţării conform art. 4 lit. g) din Legea nr. 350/2005, estimată la suma de 400000 euro (suma de 1.800.000 RON fiind echivalentul a circa 400.000 euro).
Pentru a eluda această condiţie, inculpatul A. a prezentat în mod netransparent faptul că valoarea contractului era de 904.000 euro din care trebuia să plătească 50%, respectiv 452.000 euro, astfel că finanţarea din fondurile publice de aproximativ 400.000 euro reprezenta aproape 90% din valoarea proiectului, iar diferenţa de 52.000 euro, ce aparent ar fi fost contribuţia B. Cluj-Napoca, reprezenta peste 10% din proiect.
În cursul urmăririi penale inculpatul A. a uzat de dreptul la tăcere, iar în faţa instanţei de judecată cu ocazia audierii sale a recunoscut întocmirea în fals a celor două documente respectiv extrasul de cont nr. x/01.12.2014, în care s-a menţionat că în contul B. Cluj-Napoca deschis la F. este disponibilă suma de 359.089,36 RON şi documentul de plată a sumei de 452000 euro, însă a negat realizarea demersurilor privind rezervarea artiştilor anterior depunerii cererii de finanţare la Primăria mun. Cluj-Napoca, susţinând că suma împrumutată de la martorul K. nu reprezenta altceva decât o garanţie a faptului că dispuneau de resurse materiale şi că demersurile din luna noiembrie 2014, atât cele privind contactarea firmei de impresariat, cât şi cele de acordare a împrumutul de către martorul K. au fost realizate de către martorul C.
De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de apel a răspuns la criticile formulate de către apărătorului inculpatului considerând că s-a reţinut în mod corect de către prima instanţă că, astfel cum rezultă din declaraţia dată de martorul P., reprezentatul firmei de impresariat G. (fila x instanţă), la întrebarea expresă a apărării "cine a fost persoana de contact din cadrul B. cu care G. a purtat discuţii în noiembrie 2014?" acesta a răspuns că "A.", acesta semnând şi contractul de împrumut încheiat cu firma martorului K.
În legătură cu natura juridică a sumei achitate în noiembrie 2014, deşi s-a susţinut de inculpat că reprezintă o garanţie a bonităţii B., s-a apreciat că în realitate, aceasta reprezintă un avans absolut necesar pentru rezervarea artiştilor internaţionali vizaţi, după cum a rezultat din chiar contractul de împrumut încheiat la 27.11.2014 între B. şi SC L. SRL.
Cluj-Napoca, în care s-a menţionat în mod expres aceea că " B. declară că în vederea pregătirii J. este necesară achitarea în perioada imediat următoare a unei sume cu titlu de avans al onorariului pentru artistul principal al festivalului H., potrivit facturii nr. x emise la 26.11.2014 de către G. din Germania în valoare totală de 206.250 euro şi fără de care nu se poate asigura participarea artistului la evenimentul din vara anului 2015", document întocmit de un avocat în baza documentelor furnizate de către firma din Germania şi a informaţiilor furnizate de către beneficiar, prin intermediul reprezentaţilor legali, unul dintre aceştia fiind inculpatul A.
Esenţial din perspectiva analizată este faptul că, indiferent de cum ar fi catalogată suma respectivă, avans sau garanţie, scopul achitării sale era rezervarea unor artişti internaţionali pentru festivalul M. ce urma a se desfăşura în anul 2015, după cum a precizat foarte clar martorul P. în declaraţia sa, art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005, în vigoare la aceea dată enunţând interdicţia destinării fondurilor nerambursabile unei activităţi a cărei executare a fost deja începută la data încheierii contractului de finanţare, fiind cert faptul că în luna noiembrie 2014 au fost realizate activităţii în sensul rezervării unor artişti internaţionali, ceea ce coincide cu scopul proiectului supus spre aprobare Primăriei mun. Cluj-Napoca la data de 02.12.2014, proiect intitulat "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015".
În acest context, în privinţa susţinerii apărării, în sensul că infracţiunea prevăzută de art. 306 din C. pen. nu s-ar putea comite şi prin omisiune, s-a reţinut că aşa cum stabilit deja, activitatea de rezervare a artiştilor debutase anterior depunerii solicitării de finanţare nerambursabilă, împrejurare despre care inculpatul nu a făcut vorbire în cuprinsul cererii sale, ignorând dispoziţiile art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005.
Elementul material al infracţiunii în principal imputate inculpatului presupune folosirea ori prezentarea de documente false, inexacte sau incomplete pentru a obţine pe nedrept acordarea unei finanţări din fonduri publice, obţinerea fondurilor solicitate fiind o condiţie pentru existenţa infracţiunii în discuţie, însă s-a apreciat că această comparaţie cu art. 181 alin. (2) din Legea nr. 78/2000 nu poate fi primită, în cazul respectiv fiind vorba despre omisiunea furnizării cu ştiinţă a datelor cerute pentru obţinerea de fonduri, în situaţia de speţă, fiind vorba despre o interdicţie a folosirii fondurilor astfel obţinute, pentru cheltuieli anterioare proiectului.
Cu referire la susţinerea privind caracterul de normă în alb incompletă a art. 306 din C. pen., în mod corect nu a fost împărtăşit punctul de vedere al apărării, deoarece plecând de la clasificarea normelor în complete şi incomplete, s-a reţinut că normele penale complete sunt cele care conţin toate elementele specifice dispoziţiei şi sancţiunii, în timp ce normelor penale incomplete le lipseşte, fie dispoziţia, fie sancţiunea, fie elemente ale acestora pe care le împrumută din conţinutul altor norme. Însă, în situaţia de faţă în structura normei penale incriminatoare în discuţie, se regăseşte, atât dispoziţia prin indicarea conduitei prohibite, respectiv folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, cât şi sancţiunea ce intervine în cazul realizării actului de conduită interzis.
Ca atare, modificarea condiţiilor de eligibilitate a cheltuielilor printr-un act normativ cu caracter nepenal nu este de natură să conducă la dezincriminarea faptei săvârşite anterior cu încălcarea condiţiilor de eligibilitate în vigoare la data faptelor, în condiţiile în care legea dispune numai pentru viitor cu excepţia legii penale mai favorabile, fiind neîndoios că Legea nr. 350/2005 modificată prin Legea nr. 115/2105 nu este o normă cu caracter penal.
S-a mai susţinut în apărarea inculpatului şi faptul că prezentarea documentului fals privind plata sumei de 452.000 euro către G. nu reprezenta o condiţie de eligibilitate pentru aprobarea finanţării nerambursabile, în opinia apărării prin prisma dispoziţiilor art. 53 din Regulamentul de finanţare anexă a HCL nr. 603/2013 fiind vorba despre capitolul "alte cheltuieli" nu era necesar drept document justificativ decât factura fiscală, nu şi vreo chitanţă ori ordin de plată.
S-a reţinut în acest context că nu are relevanţă că, în speţă, contractul încheiat se desfăşura în anumite etape, acesta finalizându-se odată cu emiterea ordinului de plată de către primărie, alocarea sumelor respective presupunând anumite demersuri din partea beneficiarului supuse verificării şi aprobării autorităţii finanţatoare, în ultimă instanţă fiind decontarea pe baza unor documente justificative a sumelor alocate iniţial, ceea ce înseamnă că în lipsa acestui demers al inculpatului de prezentare a documentului falsificat intitulat în opisul depus "extras de cont", autoritatea publică nu ar fi aprobat finanţarea, conduita inculpatului desfăşurată în etapa executării contractului după cum s-a arătat anterior, realizând condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri, prev. de art. 306 din C. pen., împrejurările de fapt reţinute conferind un caracter unitar activităţii infracţionale, scopul unic al desfăşurării acestora fiind obţinerea pe nedrept a fondurilor solicitate.
Susţinerea avansată în apărare în sensul că depunerea acestui document fals nu reprezenta o condiţie de eligibilitate pentru aprobarea finanţării nerambursabile, fiind suficientă factura depusă nu este sustenabilă, fiind de neînţeles de ce a recurs inculpatul la acest gest dacă depunerea documentului justificativ respectiv nu era obligatorie, dincolo de faptul că în anexa 6 la regulament se menţionau printre cheltuieli eligibile şi cele privind rezervarea artiştilor etc., iar în bugetul de venituri şi cheltuieli indicat la anexa 3 se menţionau la pct. 2 onorarii/fond premiere/consultanţă şi la pct. 7 "servicii", această din urmă rubrică fiind bifată de către inculpat. Într-adevăr, art. 53 din regulament menţionează diferenţiat doar cheltuieli de închiriere, cheltuieli privind consultanţa de specialitate, fond premiere şi alte cheltuieli, însă aceste dispoziţii trebuie interpretare prin raportare la conţinutul anexelor, în opinia curţii de apel, cheltuielile cu rezervarea artiştilor fiind necesar a fi menţionate ca onorarii/fond premiere/consultanţă fiind obligatorie depunerea pe lângă factura fiscală şi a unui document de plată, cum de altfel a şi procedat inculpatul.
Curtea de apel a reţinut, aşadar, sub aspectul laturii penale, că inculpatul a acţionat în scopul inducerii în eroare a autorităţii finanţatoare, manoperele desfăşurate urmărind tocmai eludarea condiţiilor de acordare a finanţării, inculpatul plăsmuind în fals anumite documente, omiţând să informeze primăria despre demersurile realizate anterior perioadei contractuale, fiind foarte determinat să obţină o finanţare considerabilă pentru acest proiect, chestiunile invocate ulterior privind termenele scurte stabilite, caracterul incorect al procedurii de decontare ori defectuozitatea legislaţiei în domeniu neputând justifica un astfel de mod rapace de a acţiona.
În ce priveşte infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri şi mai întâi cu privire la solicitarea de a constata că fapta a fost dezincriminată prin intrarea în vigoare a Legii nr. 111/2015, curtea de apel a împărtăşit opinia instanţei de fond, în sensul că modificarea condiţiilor de eligibilitate şi a cheltuielilor printr-un act normativ cu caracter nepenal, nu este de natură să conducă la dezincriminarea faptei săvârşite anterior modificării acestor condiţii de eligibilitate. Din art. II din legea modificatoare, se prevede în mod expres că dispoziţiile art. 13, astfel cum au fost modificate, nu se aplică decât contractelor de finanţare, care se încheie după data de 18.05.2015. Dacă se dorea extinderea acestor modificări şi la situaţiile preexistente, în mod cert s-ar fi stipulat în acest sens. Pe de altă parte, argumentele instanţei de fond în sensul că structura normei prevăzute de art. 306 din C. pen., este una completă şi nu reprezintă o normă incompletă sunt corecte, deoarece în structura normei incriminatoare se regăsesc, atât dispoziţia privind încălcarea conduitei prohibite, cât şi sancţiunea. În acest context, trebuie subliniat faptul că infracţiunea de obţinere ilegală de fonduri reprezintă o specie a infracţiunii de înşelăciune, caracterizată prin aceea că subiectul pasiv este autoritatea publică.
Manoperele de inducere în eroare au constat în prezentarea de documente sau date false, inexacte sau incomplete, iar producerea pagubei este prezumată absolut, prin însuşi faptul obţinerii frauduloase a fondurilor solicitate. Cu privire la susţinerea că activitatea de rezervare a artiştilor nu a fost începută prin demersurile B. din Cluj Napoca din noiembrie 2014, suplimentar aspectelor corect reţinute de către instanţa de fond în legătură cu natura juridică a sumei de 200.000 euro achitată şi cu privire la caracterul ferm al contractului întocmit la 24.11.2014, trebuie subliniat un aspect esenţial cu privire la obiectul proiectului depus de inculpatul A. în vederea obţinerii finanţării publice nerambursabile, proiect ce viza şi era intitulat Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015 şi nu Organizarea programului festivalului ce urma să aibă loc în anul 2015. Prin urmare, acest proiect vizează obţinerea unor fonduri, a unor sume de bani, pentru garantarea, respectiv respectarea participării unor artişti la festivalul ce urma să aibă loc la Cluj Napoca în anul 2015. Prin urmare, pornind de la denumirea, obiectul şi scopul proiectului, toată construcţia apărării legată de finalizarea rezervării activităţii de rezervare a artiştilor internaţionali nu are nicio relevanţă, în raport cu prevederile art. 4 lit. f) din Legea 350/2005, în vigoare la data la care au fost săvârşită infracţiunea.
Rezervarea artiştilor era deja începută în luna noiembrie 2014 şi prin urmare toate aspectele legate de contractele încheiate de firma de impresariat cu artiştii internaţionali, nu au nicio relevanţă în cauză. Contrar susţinerilor inculpatului, prezentarea documentelor false şi a datelor incomplete a fost determinantă pentru obţinerea fondurilor de finanţare din fondurile publice, invocarea unei pretinse compensări în schema de plată şi invocarea faptului că plata avansului de 50% pentru rezervarea artiştilor efectuată în luna noiembrie 2014 nu a constituit angajarea unor cheltuieli, reprezintă doar o interpretare speculativă care nu poate fi acceptată şi cu privire la care şi argumentele instanţei de fond sunt corecte.
Înalta Curte constată că în recursul în casaţie, inculpatul A. prin apărătorul său a reiterat criticile formulate în apel cu referire la contraargumente şi la mijloacele de probă indicate, ceea ce excedează examinării în calea de atac a recursului în casaţie, în care reanalizarea probelor nu poate fi efectuată, în raport cu natura juridică a recursului în casaţie.
De asemenea, situaţia de fapt stabilită de instanţa de apel, prin însuşirea bazei factuale reţinută de prima instanţă pentru toate cele trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului A. a dobândit un caracter definitiv, ne mai fiind posibilă schimbarea acesteia.
Or, reinterpretarea argumentelor expuse de curtea de apel cu privire la cele trei infracţiuni reţinute ca fiind comise de inculpatul A. prin propriile raţionamente juridice nu pot fi examinate atâta timp cât se tinde la schimbarea situaţiei de fapt, ceea ce nu este posibil în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie.
De altfel, nici reevaluarea mijloacelor de probă pe care inculpatul prin apărătorul ales le-a invocat şi în recursul în casaţie nu poate fi realizată, ţinând cont de natura juridică a căii de atac a recursului în casaţie.
Înalta Curte nu poate avea în vedere aspectele invocate de către inculpatul A. prin apărătorul său referitoare la faptul că norma prevăzută la art. 306 din C. pen. este o normă penală incompletă care ar trebui să se completeze cu toate normele prin care se stabilesc diverse condiţii de finanţare, întrucât, pe de-o parte aceasta critică ar tinde la o modificare legislativă, ceea ce excedează judecăţii în cadrul căii extraordinare a recursului în casaţie, iar pe de altă parte, aspectele de fapt care nu s-ar încadra în conţinutul de tipicitate obiectivă al art. 306 din C. pen., prin prisma dispoziţiilor legale invocate ar tinde la dezincriminarea lor, ceea ce reprezintă doar un raţionament deductiv, fără un suport legal, în raport, cu conţinutul de tipicitate obiectivă al incriminării art. 306 din C. pen.
Condiţiile de tipicitate obiective ale incriminării prevăzute la art. 306 din C. pen. se referă la una din cele două acţiuni alternative prevăzute de textul de incriminare, respectiv folosirea sau prezentarea de documente ori date false, inexacte sau incomplete, care să urmărească primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fondurile publice, determinate de relevanţa juridică pe care trebuie să o aibă documentele sau datele folosite ori prezentate de făptuitor, în sensul unei aptitudini de a influenţa hotărârea instituţiei publice de a acorda finanţarea din fonduri publice sau de a garanta o finanţare din astfel de fonduri, precum şi producerea unui rezultat respectiv obţinerea de fonduri publice în alte condiţii decât cele stipulate în lege.
În contextul concret al cauzei instanţa de apel a reţinut în esenţă că inculpatul a acţionat în scopul inducerii în eroare a autorităţii finanţatoare, manoperele desfăşurate urmărind tocmai eludarea condiţiilor de acordare ale finanţării, inculpatul plăsmuind în fals anumite documente, omiţând să informeze primăria despre demersurile realizate anterior perioadei contractuale, fiind foarte determinat să obţină o finanţare considerabilă pentru proiect, chestiunile invocate ulterior privind termenele scurte stabilite, caracterul incorect al procedurii de decontare ori defectuozitatea legislaţiei în domeniu neputând justifica un astfel de mod rapace de a acţiona.
Omisiunile de evidenţiere de către inculpat, în cererea de finanţare, în proiect şi în celelalte documente a împrumutului contractat în luna noiembrie 2014, folosit la rezervarea artiştilor pentru programul din 2015, după care la data de 12.12.2014 acesta a prezentat documentul fals privind plata sumei de 425.000 euro către G. pentru primirea aprobărilor necesare acordării finanţării nerambursabile de la bugetul local al municipiului Cluj-Napoca pentru proiectul "Rezervarea artiştilor internaţionali principali pentru programul 2015", prin hotărârea Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca nr. 479/03.12.2014 ce a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept la data de 16.12.2014 a finanţării nerambursabile în sumă totală de 1.800.000 RON se circumscrie condiţiilor de tipicitate de folosire ori prezentare de documente sau date false, inexacte ori incomplete, omisiunile încadrându-se prezentării de date incomplete, iar documentele expuse inclusiv omisiunile au dobândit relevanţă juridică conducând la producerea rezultatului şi anume obţinerea pe nedrept de finanţare nerambursabilă, fiind întrunite condiţiile de tipicitate obiectivă ale incriminării reţinută în sarcina inculpatului A., aceea de obţinere ilegală de fonduri prevăzută la art. 306 din C. pen.
De asemenea şi susţinerile cu privire la dispoziţia art. 4 lit. f) din Legea nr. 350/2005 cu referire la mijloacele de probă care ar fi fost eronat apreciate de către instanţa de apel nu se pot examina, întrucât tind spre o reinterpretare a mijloacelor de probă, precum şi o reinterpretare a condiţiilor de finanţare, cu finalitatea modificării situaţiei de fapt, ceea ce excedează recursului în casaţie.
Aspectele de interpretare referitoare la momentul la care ar trebui verificată condiţia privind suma ce trebuia deţinută de solicitant la momentul accesării fondurilor sau existenţa ei pe parcurs, urmând ca la final să reflecte 10% din totalul finanţării cu referire la normele din legislaţia secundară şi primară menţionate nu pot fi avute în vedere, întrucât li s-a dat o accepţiune care excede semnificaţiei juridice a acestora în contextul bazei factuale definitiv stabilite, ceea ce contravine naturii juridice a căii extraordinare de atac exercitate în cauză.
Înalta Curte nu poate avea în vedere nici susţinerile expuse cu privire la decontarea cheltuielilor care se înscriu în categoria alte cheltuieli, în raport cu normele invocate, întrucât sunt apărări asupra cărora instanţa de apel, aşa cum s-a arătat pe larg în considerente le-a analizat şi care nu mai pot fi reiterate de inculpat, prin apărătorul ales spre a fi supuse unei verificări, întrucât acestea se pot valorifica numai în faţa instanţei de apel care le-a motivat şi au putut fi cenzurate în raport cu efectul devolutiv al apelului şi nicidecum în calea de atac a recursului în casaţie, în condiţiile unei situaţii de fapt stabilită cu caracter definitiv.
Înalta Curte consideră că între baza factuală stabilită şi însuşită de către instanţa de apel şi condiţiile de tipicitate obiectivă pentru cele trei infracţiuni reţinute în sarcina inculpatului A. şi analizate de aceasta există o deplină concordanţă.
Pornind de la specificul şi natura căii extraordinare a recursului în casaţie, criticile formulate de recurentul inculpat A. nu ar putea fi analizate prin niciunui alt caz de recurs în casaţie.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 13/A/2022 din data de 13 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 13/A/2022 din data de 13 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată, în şedinţă publică, azi 07 aprilie 2022.
GGC - ED