Finality of the admissibility ruling in a criminal challenge for annulment: prohibition on ordinary appeal against the inadmissibility decision

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1220 din data de 05 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a fost respinsă contestaţia în anulare formulată de către inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 160 din data de 08 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. x/2016, ca inadmisibilă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Craiova a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 552 din 28.12.2020 pronunţată de Tribunalul Dolj, în Dosarul nr. x/2016, printre altele, a fost admisă în parte cererea formulată de inculpatul A., prin apărător ales, avocat B., doar în ceea ce priveşte aplicarea legii penale mai favorabile.

În temeiul art. 5 din C. pen. şi art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului A. prin actul de sesizare a instanţei de judecată, din infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 291 din C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, în infracţiunea de trafic de influenţă, prevăzută de art. 257 din C. pen. intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (în forma în vigoare la data de 01 decembrie 2008).

În temeiul art. 257 din C. pen. intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (în forma în vigoare la data de 01 decembrie 2008), cu aplicarea art. 5 din C. pen., a fost condamnat inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

În temeiul art. 71 din C. pen. intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969, a fost interzisă inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) din C. pen. intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969 pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81 din C. pen. intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969, a fost suspendată condiţionat executarea pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului A. pe durata termenului de încercare de 4 (patru) ani, termen calculat potrivit articolului 82 din C. pen. intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969.

A fost atrasă atenţia inculpatului A. asupra dispoziţiilor art. 83 din C. pen. intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969, a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 71 alin. (5) din C. pen. intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 1969, a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Examinând contestaţia în anulare formulată de contestator, sub aspectul admisibilităţii în principiu, Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă.

În acest sens, a arătat că, prin intermediul acestei căi extraordinare de atac pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, şi anume anularea pentru vicii, nulităţi privind actele de procedură, iar nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei. S-a mai precizat că, natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că, pe calea contestaţiei în anulare poate fi anulată hotărârea, cât şi de retractare, respectiv că însăşi instanţa care a pronunţat hotărârea este pusă de a controla condiţiile în care a dat hotărârea şi de a o infirma, eventual.

Curtea a menţionat că dispoziţiile art. 426 C. proc. pen., prevăd cazurile în care se poate face contestaţie în anulare, însă numai împotriva hotărârilor penale definitive, contestaţia în anulare putând fi exercitată doar în cazurile şi în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de lege, precizând, totodată, că examinarea temeiniciei contestaţiei nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilităţii în principiu.

S-a mai notat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 431 alin. (2) Cod C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestaţiei în anulare este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a cerinţelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea motivului pe care se sprijină contestaţia în anulare, dintre cele prevăzute în art. 426 C. proc. pen., precum şi invocarea dovezilor în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei.

În speţă, s-a reţinut că, contestatorul a indicat doar formal mai multe cazuri de contestaţie în anulare, respectiv cele prevăzute de art. 426 lit. a) şi lit. b) C. proc. pen.

Curtea a arătat că, potrivit art. 426 lit. a) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare "când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părţi sau când, deşi legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această imposibilitate".

Raportând acest caz de contestaţie în anulare la dispoziţiile din Titlul VI, Cap. I privitor la citarea şi comunicarea actelor procedurale, art. 257 - 264 C. proc. pen., cu referire la art. 281 - 282 din acelaşi cod, s-a constatat că, participarea părţilor la judecata în primă instanţă sau în căile de atac constituie un drept procesual derivat direct din dreptul la apărare şi este garantată, printre altele, şi de principiul contradictorialităţii procesului penal.

Drept urmare, când nu s-au respectat dispoziţiile legale privind asigurarea participării părţilor la judecată, intervine o nulitate relativă care, dacă priveşte judecarea în apel a cauzei penale, poate atrage anularea hotărârii definitive.

Însă, s-a precizat că nulitatea relativă decurgând din neîndeplinirea procedurii de citare operează exclusiv în interesul părţii în raport de care judecata s-a desfăşurat cu încălcarea dispoziţiilor legale şi, drept urmare, acesteia i s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului procesual.

S-a subliniat, astfel, că numai partea nelegal citată, care a lipsit de la judecarea apelului, poate să invoce acest caz de contestaţie în anulare, nefiind posibil ca altă parte, legal citată sau prezentă la judecarea apelului, să exercite calea extraordinara de atac pe acest motiv.

În consecinţă, Curtea a susţinut că, A. nu poate exercita contestaţia în anulare pe motivul că procedura de citare cu un alt inculpat - C., nu a fost legal îndeplinită.

De asemenea, s-a mai notat că, potrivit dispoziţiilor art. 426 lit. b) C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare când inculpatul a fost condamnat, deşi existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.

Cu privire la acest caz de contestaţie în anulare, s-a notat faptul că, contestatorul a susţinut că, în mod nelegal, instanţa de apel, când a soluţionat cauza a apreciat că nu este incidentă prescripţia şi nu a dispus încetarea procesului penal.

Curtea a arătat că acest caz de anulare, prev. de art. 426 lit. b) C. proc. pen., presupune o eroare procedurală a instanţei de a se pronunţa cu privire la o cauză de încetare a procesului penal prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. e) - h), j) C. proc. pen., pentru care existau probe în cauză, iar nu o eroare de judecată, deoarece rolul acestui caz de anulare nu este acela de a înlătura greşita interpretare şi aplicare a legii în ipoteza în care instanţa a dezbătut şi analizat incidenţa cazului de încetare a procesului penal în cadrul hotărârii ce a intrat în puterea lucrului judecat.

Or, în cauză, s-a reţinut că instanţa de apel a constatat că nu a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale cu privire la cei şase inculpaţi, nefiind împlinit termenul special de prescripţie a răspunderii penale de 12 ani (la care se adiţionează şi cele 60 de zile în care termenul de prescripţie specială de 12 ani a fost suspendat potrivit celor două decrete emise de Preşedintele României), termen care a început să curgă la data de 13.12.2008.

În consecinţă, Curtea de Apel Craiova învestită cu examinarea admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, a constatat că instanţa de apel s-a pronunţat asupra prescripţiei, în mod definitiv, fiind o chestiune intrată în autoritatea de lucru judecat şi care nu poate fi invocată ca motiv de admitere a contestaţiei în anulare formulată în faţa unui alt complet de la aceeaşi instanţă, întrucât "simpla posibilitate de a exista doua puncte de vedere asupra unei probleme nu este un temei pentru reexaminare" (Mitrea c.României).

*

Împotriva Deciziei penale nr. 1220 din data de 05 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, contestatorul A. a formulat apel.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, la data de 29.10.2021, iar prin încheierea din 15.12.2021 a fost fixat termen de judecată la data de 19.01.2022.

Cu ocazia dezbaterilor, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii prezentei căi de atac, excepţie combătută de apărătorul ales al apelantului contestator A., care a considerat că apelul formulat este admisibil raportat la dispoziţiile art. 432 alin. (4) C. proc. pen.

Examinând cauza cu prioritate din perspectiva admisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătoreşti nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătoreşti sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condiţiile legii.

Astfel, dând eficienţă principiului stabilit prin art. 129 din Constituţie privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor art. 13 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru toate persoanele aflate în situaţii juridice identice.

În aceste condiţii, recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, şi din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituţia României, iar încălcarea acestora atrage sancţiunea inadmisibilităţii.

Raportând aceste consideraţii teoretice la datele concrete ale cauzei, Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluţionarea apelului formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1220 din 05.10.2021 prin care, în procedura verificării admisibilităţii în principiu a contestaţiei în anulare, prevăzute de art. 431 C. proc. pen., Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori, a respins contestaţia în anulare ca inadmisibilă.

Susţinerile apărării, în sensul că apelul formulat în prezenta cauză este admisibil raportat la art. 432 alin. (4) C. proc. pen., contravin dispoziţiilor legale, întrucât aceste prevederi legale devin incidente în etapa procesuală în care contestaţia în anulare este analizată pe fond, ce este ulterioară şi distinctă de etapa admiterii în principiu a căii extraordinare de atac a contestaţiei în anulare.

Jurisprudenţa Înaltei Curţi, secţia penală (e.g. deciziile nr. 319/A/2018, nr. 376/A/2019, nr. 251/A/2020) a subliniat în mod constant caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare.

În acelaşi sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a statuat în considerentele Deciziei nr. 5/2015 (publicată în M. Of. nr. 248 din 10 aprilie 2015) că, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, etapă reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 din C. proc. pen., sunt definitive.

În cuprinsul deciziei de unificare a practicii judiciare menţionate s-a arătat că, (...) "în concepţia C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, cât şi sentinţa sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestaţiei în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilităţii în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului.

Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 431 şi ale art. 432 din C. proc. pen. (...).

(...) Prin urmare, aplicabilitatea dispoziţiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestaţiei în anulare, priveşte exclusiv hotărârile judecătoreşti pronunţate în procedura de judecare a contestaţiilor în anulare care au fost admise în principiu.

În acelaşi sens, atât după intrarea în vigoare a C. proc. pen., cât şi anterior acestui moment, doctrina a subliniat caracterul definitiv al hotărârii prin care instanţa respinge în principiu contestaţia în anulare".

În consecinţă, indiferent de soluţia dispusă, hotărârile judecătoreşti pronunţate în etapa admiterii în principiu a contestaţiei în anulare, reglementată distinct în dispoziţiile art. 431 C. proc. pen., sunt definitive, nefiind susceptibile a fi atacate prin căi ordinare de atac.

Pentru considerentele expuse, constatând că, în cauză, contestatorul A. a formulat apel împotriva unei hotărâri definitive, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de acesta împotriva Deciziei penale nr. 1220 din data de 05 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 1220 din data de 05 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia penală şi pentru cauze cu minori.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 ianuarie 2022.

GGC - ED