Scope of Cassation Review: Rejection of Subjective Intent and Good Faith Defenses in Fraud Conviction

Asupra recursului în casaţie de faţă.

În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 997 pronunţată la data de 12.07.2021 de Judecătoria Cluj-Napoca în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 1 (unu) an şi 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus durata reţinerii de 24 de ore şi a arestului la domiciliu, de la 27.11.2020 la 15.01.2021 inclusiv.

În temeiul art. 91 - 92 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi s-a stabilit un termen de supraveghere a inculpatei A. de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani şi 6 luni, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă;

să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) din C. pen. s-a impus inculpatei să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate, program/- e care va/vor fi stabilit/- e de consilierul de probaţiune în baza evaluării iniţiale.

În baza art. 404 alin. (2) din C. proc. pen. rap. la art. 93 alin. (3) din C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata A. va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 (optzeci) de zile lucrătoare în cadrul uneia dintre următoarele instituţii: Primăria Municipiului Cluj-Napoca sau Asociaţia "O masă caldă".

Conform art. 91 alin. (4) din C. pen. rap. la art. 404 alin. (2) din C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere, respectiv: revocarea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul în care noua infracţiune este săvârşită cu intenţie; posibilitatea revocării suspendării executării sub supraveghere a pedepsei cu închisoarea şi executarea acesteia la care se adaugă eventuala pedeapsă aplicată, în regim de detenţie, în cazul care noua infracţiune este săvârşită din culpă.

S-a atras atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere sau a neexecutării obligaţiei impuse, anume revocarea suspendării şi dispunerea executării pedepsei.

În temeiul art. 404 alin. (5) lit. b) şi d) din C. proc. pen. rap. la art. 112 alin. (1) lit. b) din C. pen. şi la art. 249 din C. proc. pen. s-a dispus confiscarea specială a telefonului mobil marca x plus, cu seria x ridicat de la inculpata A.

A fost menţinută măsura sechestrului asigurator, instituită prin ordonanţa procurorului din data de 14.12.2020, în vederea confiscării speciale.

Executorie cu privire la dispoziţia de menţinere a măsurii asiguratorii.

Au fost respinse, ca inadmisibile, cererile părţilor civile B. şi C., de obligare a inculpatei A. la plata de daune materiale.

A fost admisă, în parte, cererea părţilor civile B. şi C. de obligare a inculpatei A. la plata de daune morale.

A fost obligată inculpata A. la plata către partea civilă B. a sumei de 5000 RON, cu titlu de daune morale.

A fost obligată inculpata A. la plata către partea civilă C. a sumei de 5000 RON, cu titlu de daune morale.

În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) din C. proc. pen. a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 1100 de RON (din care suma de 576,1 RON este aferentă urmăririi penale, iar diferenţa este aferentă camerei preliminare şi judecăţii).

Onorariul parţial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpată, av. D., în cuantum de 314 RON, a rămas în sarcina statului şi a fost avansat din fondurile Ministerului Justiţiei.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că în cursul lunii iulie 2020, societăţile comerciale administrate ori în care au calitatea de asociaţi persoanele vătămate B. şi C., au început o colaborare cu inculpata A., pentru ca aceasta din urmă, în calitate de expert contabil, să realizeze contabilitatea firmelor respective, printre care se numără E. SRL şi F. SRL.

În acest context, începând cu luna octombrie 2020, inculpata a acreditat faţă de persoanele vătămate împrejurarea că, în exercitarea atribuţiilor sale pe linie de contabilitate, a identificat o serie de nereguli care ar putea atrage inclusiv tragerea la răspundere penală.

La data de 21.10.2020, numitul C. a fost contactat de către o persoană de sex masculin, care s-a prezentat ca fiind inspector fiscal în cadrul ANAF Oradea, calitate în baza căreia s-a interesat despre situaţia unor pretinse semnături false de pe unele scripte emise de către societăţile persoanelor vătămate, după care i-a solicitat să îi trimită documentele contabile din ultimii 10 ani pe adresa de e-mail x@x.com, dar şi să-i transmită actualei contabile să-l contacteze telefonic pentru a discuta problema.

Fiindu-i prezentată situaţia ivită, inculpata A. le-a relatat persoanele vătămate că "e groasă treabă" şi că o să aibă probleme, dar că îl cunoaşte pe şeful ANAF Oradea şi că, dată fiind prietenia dintre persoanele vătămate şi logodnicul ei, numitul G., este dispusă să intervină pe lângă funcţionarii publici, pentru ca iminentul control fiscal să le fie favorabil.

Pentru a capta încrederea persoanelor vătămate, inculpata a contactat telefonic, de faţă cu acestea, o persoană despre care a lăsat în mod fals să se înţeleagă că ar fi "C.", şeful ANAF Oradea, căreia i-a propus să se întâlnească pentru a discuta în legătură cu nişte nereguli la actele contabile ale unei verişoare. În plus, în acelaşi scop, le-a relatat persoanelor vătămată că a rezolvat o situaţie similară şi pentru logodnicul ei, numitul G.

Activitatea de inducere în eroare a persoanelor vătămate a continuat şi în perioada 21 - 26.10.2020, din conversaţiile tip chat derulate prin intermediul aplicaţiei x rezultând că inculpata le-a transmis:

E complicată treaba dar ceva se poate

Nu putem lăsa f mult că vin peste voi cu echipa de la ei (şi) de la pol econ; am (ş)i acolo colegi

Vorb(ş)te (şi) cu G. că el a trecut prin situa(ţ)ia grea (ş)i a văzut cum se pune problema (şi) reac(ţ)iona

La data de 26.10.2020 inculpata le-a transmis persoanelor vătămate că situaţia societăţilor lor este gravă şi "că e caz de puşcărie", iar "pentru a scăpa" este necesar să îi remită între 5.000 şi 10.000 de euro per asociat, bani pe care să-i predea mai departe către şeful ANAF Oradea.

În decursul zilelor următoare, inculpata A. le-a prezentat persoanelor vătămate că şeful ANAF Oradea, cu care a purtat o discuţie telefonică, ar fi spus că nu doreşte niciun ban pentru rezolvarea situaţiei, dar că, pentru scoaterea societăţilor persoanelor vătămate de pe lista de control fiscal, este nevoie de câte 5.000 de euro pentru fiecare dintre cei 2 inspectori fiscali.

Pentru a capta încrederea persoanelor vătămate, o conversaţie purtată de către inculpată cu pretinsul şef ANAF Oradea a fost pusă pe modul speaker, iar persoanele vătămate au putut constata în mod nemijlocit consistenţa aspectelor anterior prezentate.

De asemenea, după cum rezultă din procesele-verbale de redare a conversaţiilor înregistrate în mediul ambiental, inculpata a lăsat să se înţeleagă că în vara anului 2020 a rezolvat favorabil o situaţie similară şi pentru concubinul acesteia, numitul G., prin remiterea sumei de 5500 euro către inspectorii antifraudă.

La data de 25.11.2020 inculpata l-a contactat pe numitul B. şi i-a solicitat să îi remită, fie personal, fie prin intermediul concubinului ei, suma de bani ce urma a fi oferită inspectorilor ANAF, pentru că situaţia se impune a fi rezolvată până la data de 27.11.2020. Astfel, în urma realizării percheziţiei informatice asupra telefonului mobil utilizat de către inculpată, au fost identificate următoarele conversaţii de tip chat purtate între inculpată şi B. respectiv C. prin intermediul aplicaţiei x

A.: Nea(ţ)a. Până vineri tre rezolvată treaba cu banii;

B.: Neaţa; Şi cum procedăm;

A.: Îi aduci (ş)i îi dau; Sau îi dau la G.; dai;

B.: Ok; vin iar în cluj?;

A.: Da;

B.: Ok vb cu C. şi să facem să ne întâlnim.

A.: Ok; Oricum îi bine. (Ş)i dacă îi dai la G. Eu până vineri am f multe de rezolvat să văd cum mă împart. Ai rezolvat cu proiectul? Al meu e gata

B.: Dar bine am înţeles? Cu startapurile să rezolvăm până vineri?

A.: Nunu. Cu bănu(ţ)ii; Că e 30:) (ş)i tre să îi dau; Oradea

A.: În vreo 2 ore vine după mine (C.)

C.: Salut; eram cu cineva; a venit la cj? Nu li frică de covid?

A.: Îi razie pe mai multe obiecte de activitate. El nu merge în control doar coordonează etc. ...; Nu am întrebat prin telef detalii că nu e treaba mea (ş)i nu vreau să irit; A zis că în 2 ore are pu(ţ)în timp (ş)i putem discuta. De unde să mă ia. Voi sunteţi la birou?

C.: Da; dar îi închis.

A.: (Ş)i dacă vine echipa nu mai pot interveni dacă apuca(ţ) să semna(ţ)i.

A.: Salut. Azi sau cel târziu pe mâine trebuie să stabilesc întâlnire cu Oradea că sunt în Cluj de ieri. Pe la cât să vină G. să rezolvăm? Zi faină! Să trimiteţi (ş)i restul actelor ce sunt de lucru (C.)

C.: Salut; Sunt la şantier. Când merg la birou vb;

A.: Eu trebuie să anunţ la cât mă văd; Că nu îmi permit să zic stai că nu (ş)tiu când; (...) Bun. Eu sunt cu instructajul la alegeri azi, mâine dimi (ş)i stabilesc ora 14. Ok?

La data de 27.11.2020 organele de poliţie au realizat activitatea de prindere în flagrant a inculpatei, context în care au constatat că aceasta a primit suma de 10.000 euro de la persoana vătămată C.

Totodată, instanţa a reţinut că societăţile comerciale administrate ori în care sunt asociate persoanele vătămate nu figurau ca având planificate acţiuni de inspecţie fiscală sau controale fiscale, iar martorul H., director adjunct al Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea, a declarat că nu a fost solicitat niciodată de către inculpată să rezolve favorabil situaţia unor controale financiare, că vocea care apare pe înregistrarea audio ascultată în cadrul audierii nu îi aparţine, dar şi că nu există angajat niciun inspector cu numele I. .

În ultimul rând, s-a reţinut că, în demersul infracţional, inculpata a beneficiat de concursul a uneia sau a două persoane, care şi-au declinat în mod mincinos calitatea de inspector antifraudă la data de 20.10.2020, respectiv de director D.R.A.F. 6 Oradea (amicul C. al inculpatei) la data de 29.10.2020. Sub acest aspect, are în vedere că inculpata l-a abordat pe numitul J., un apropiat al acesteia, căruia i-a propus să îşi asume rolul de inspector antifraudă la data de 19.10.2020, după cum rezultă din următoarea conversaţie tip chat extrasă în urma percheziţiei telefonice realizată asupra telefonului mobil al inculpatei:

"A.: Tre să mă ajuţi cu un telefon dat iară ca de control

J.: Ioi dar mu-s În stare de nimic

A.: Îţi scriu pe foaie scurt

J.: Nici să vb nu pot; Serios; Sunt praf (...)

A.: Nu va pune întrebări etc că nu are ce.

J.: Cred dar chiar nu pot acum. Nici să gândesc; Nici să leg cuvinte parcă nu pot; Sau să le pronunţ bine; sunt chiar varză; nu sunt în stare de nimic. Nici pe clienţi nu i-am mai sunat; Tre să-mi revin sau înnebunesc; În condiţii normale clar sunam; Dar mă dau de gol instant cred. Să văd cum mă trezesc mâine. Poate o să fiu mai Ok; (...)

A.: Tu doar tre să le zici bună ziua, firma x. sunt x şi vă programez vineri la un control pe 2 ani deoarece am găsit f multe inadvertenţe în declaraţii; apoi rezolv eu, să le zic ... plăţi facturile mele măcar;

J.: Vedem mâine.

A.: Tre să mă ajuţi cu un telefon dat iară ca de control

J.: Ioi dar nu-s în stare de nimic."

Săvârşirea de către inculpata A. a infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. este dovedită prin următoarele mijloace de probă:

1. Declaraţia de inculpat din data de 21.12.2020, dată în Dosarul nr. x/2020.1, având ca obiect verificare măsură preventivă, când numita A. a relatat că recunoaşte acuzaţia care i se aduce, respectiv că a construit un scenariu mincinos, în încercarea de a determina persoanele vătămate să-i achite suma de 10 000 euro, pe care acestea din urmă o datorau pentru serviciile de contabilitate prestate. În plus, aceasta a mai declarat "Este adevărat că am spus că o să intervin la ANAF, dar eu nu am avut niciodată această intenţie. Regret din suflet ceea ce am făcut, dar nu m-am gândit că o să aibă astfel de consecinţe."

În faza de judecată, inculpata a declarat, în esenţă, că recunoaşte că a creat un scenariu mincinos în vederea inducerii în eroare a persoanelor vătămate, în condiţiile în care nu avea cunoştinţă ca societăţile administrate ori în care erau asociate acestea din urmă să fi fost planificate pentru control fiscal, dar că a procedat în acest mod pentru a dobândi un folos just, respectiv sumele de bani care i se datorau pentru serviciile contabile prestate.

În continuare, aceasta a declarat "Văzând că persoanele vătămate profită de mine şi umblă cu vicleşuguri, le-am spus că urmează un control din partea ANAF. Nu am avut niciodată intenţia de a interveni la ANAF. Întrucât nu au plătit sumele pe care mi le datorau, am ajuns în situaţia de a plăti în avans ca să lucrez". În plus, la întrebarea reprezentantei Ministerului Public "Dacă controlul chiar urma să aibă loc şi dacă a vorbit cu presupuşi angajaţi din cadrul ANAF pentru a evita controlul?", inculpata a reiterat că nu era planificat un control, a vrut doar să sperie persoanele vătămate şi nu a vorbit cu funcţionari publici din cadrul ANAF.

Totodată, inculpata a susţinut că neregulile identificate la societăţile persoanelor vătămate nu au fost inventate, ele există şi sunt de natură să atragă inclusiv tragerea la răspundere penală.

Referitor la apărările inculpatei, instanţa a reţinut că este indiferent dacă persoanele vătămate aveau sau nu datorii faţă de aceasta, întrucât inculpata, ca orice altă persoană, nu este îndreptăţită să-şi facă singură dreptate, având la dispoziţie alte căi, legale, prin care să obţină executarea pretinsei creanţe. Astfel, nu se poate admite ca o faptă ilicită, respectiv inducerea în eroare a unei persoane, să reprezintă o alternativă a executării silite.

În continuare, trebuie observat că raporturile contractuale au existat între inculpata şi societăţi, care sunt subiecte de drept diferite de persoanele fizice care le-au constituit sau care le administrează. Prin urmare, datoriile pretinse de către inculpată, chiar dacă ar exista, ar cădea în sarcina societăţii, iar nu a persoanelor fizice pe care le-a indus în eroare, din patrimoniile cărora dorea să obţină suma de 10.000 de euro.

De asemenea, probele administrate pe parcursul procesului penal conduc la concluzia că inculpata avea reprezentarea faptului că folosul urmărit este unul injust, relevantă în acest fel fiind şi următoarea conversaţie tip chat derulată prin intermediul aplicaţiei x între inculpată şi numitul G.:

"A.: Să ştii că mi-e tare milă de ei

S.R.I.: lasă că trece; cu bine; toate trec; cu bineeee;

A.: O zis că ştiu că pe tine te-am ajutat când ai avut nevoie dar ei cum se descurcă ... am zis că o să zic că una din soţii mi-e vară şi încerc tot ce pot ... şi eu putere până la urmă ... dar no. ei săracii nu ştiu cât ştiu ...; să fie bine mami că fac tot ce pot şi pt ei;

S.R.I.: băieţii veseli; Pe potra tre să l mai scapi;

A.: erau negri zici că erau daţi cu carioca neagră"

Totodată, susţinerile inculpatei sunt contrazise de extrasele de cont şi facturile depuse la dosar de către persoanele vătămate B. şi C., din care rezultă că acestea au achitat serviciile de contabilitate prestate de către inculpată .

În ultimul rând, dacă neregulile privind activitatea societăţilor administrate ori în care sunt asociate persoanele vătămate, invocate de către inculpată, există sau nu, depăşeşte limita sesizării. Mai mult, prezintă relevanţă modalitatea în care inculpata a prezentat pretinsele nereguli (ca fiind de natură să atragă pedepse cu închisoarea în regim de detenţie). De exemplu, inculpata a susţinut că semnăturile persoanelor vătămate apăreau pe mai multe documente, atât la rubrica administrator, cât şi la rubrica întocmit, dar această pretinsă faptă nu are semnificaţia unui fals.

Sub acest ultim aspect, s-a mai avut în vedere că, la termenul din data de 18.06.2021, inculpata a prezentat alte pretinse nereguli în activitatea societăţilor persoanelor vătămate faţă de cele invocate în contextul activităţii de inducere în eroare a persoanelor vătămate.

2. Declaraţiile persoanelor vătămate, din care rezultă că inculpata le-ar fi transmis faptul că situaţia legată de societăţilor lor este gravă, respectiv că "e caz de puşcărie", iar "pentru a scăpa" este necesar să-i remită între 5.000 şi 10.000 euro pentru inspectorii antifraudă .

Persoana vătămată B. a relatat că inculpata le-a spus că situaţie e gravă, că e caz de puşcărie, după care i-a întrebat ce sumă ar fi dispusă să plătească pentru a scăpa, să ştie când se întâlneşte cu şeful ANAF Oradea, şi el va întreba, să îi spună da sau nu din prima. În plus, a sugerat că ar fi necesar între 5000 şi 10 000 euro de persoană.

Persoana vătămată C. a arătat că a fost contactat telefonic de pe nr. x de o persoană se sex masculin care s-a recomandat drept I. din cadrul Antifraudă Oradea, care i-a comunicat că anumite semnături de pe bilanţurile societăţii par false, context în care i-a cerut să-i transmită actualei contabile să-l contacteze telefonic pentru a discuta problema. Astfel, reţine că inculpata a creat premisa pentru ca persoanele vătămate să apeleze la ea.

De asemenea, persoana vătămată a relatat că inculpata le-a spus că "e groasă treabă" şi că o să aibă probleme, după care i-a cerut nr. de telefon al pretinsului angajat Antifraudă Oradea, de la care a obţinut o amânare pentru transmiterea documentaţiei solicitate, creând astfel contextul necesar captării încrederii persoanelor vătămate.

În continuare, a învederat că, de faţă cu el şi B., inculpata a contactat telefonic o persoană despre care a pretins că este "H.", şeful ANAF Oradea, căreia i-a spus că are probleme cu unul dintre angajaţii săi, respectiv I., apoi a întrebat dacă "e dobermanul instituţiei", dându-le persoanelor vătămate impresia că este foarte exigent.

Pentru a preveni intervenţia altor persoane, care să-i saboteze planul infracţional, inculpata a cerut persoanelor vătămate să nu spună despre problemă soţiilor sau altor persoane, pentru că riscă să-l îndepărteze pe "H.", şeful Antifraudă, dar şi că este dispusă să intervină doar în baza prieteniei cu logodnicul ei, G.

3. Procesul-verbal din data de 26.11.2020, din care rezultă că la nivel naţional există un număr de 4 persoane cu numele de I., toate având domiciliul în jud. Cluj, iar acestea nu sunt angajate în cadrul ANAF.

4. Procesele-verbale de redare a convorbirilor înregistrate în mediu ambiental, din care rezultă inclusiv că, pentru a capta încrederea persoanelor vătămate, inculpata a lăsat să se înţeleagă că a rezolvat favorabil o situaţie similară şi pentru concubinul acesteia, numitul G., prin remiterea sumei de 5.500 euro către inspectorii antifraudă, respectiv:

(...) A. - G. râde. Râde, dar când a fost vremea lui nu râdea (...)

A.: Este o listă oficială pe antifraudă... mi-a arătat-o, pe care sunteţi trecuţi. O să vă ia din lista aia, să nu închideţi firma, să nu închideţi nimic. I-am zis că v-a fraierit contabila, o zis că astea-s poveşti de poveşti că o zis că aşa zic toţi şi o zis no, no, uite ce putem face: Pentru mine nu trebuie nimic, pentru băieţi câte o atenţie 5, 5 Am crezut că leşin, am crezut că 55. No . . . . . . . . . .Eu zic că-i ok ... 5, 5. Ce să zic, asta se poate şi nici nu închideţi firma, nici nu mai vin controale ... Acuma ... mai mult de atâta eu nu pot.

Relevante sunt şi următoarele convorbiri, din care rezultă că inculpata le-a sugerat persoanelor vătămate că, în lipsa intervenţiei ei, se expun inclusiv riscului unei pedepse cu închisoarea în regim de detenţie:

A.: Eu cum aş proceda, eu, dacă ar fi vorba de mine, asta micu îţi întrerupe, adică nu e ic nici el dacă e acolo. Deci, ce ştiu eu din cazurile pe care le fac la judiciar din tribunale: Ce îi trei chestii false în acte aia îi doar cu ... nu ştiu ce, cu amenzi penale, ce îi peste clar, îi clar cu închisoare.

C.: Cu executare ?

A.: Da, deci îi nasol (...)

A.: (...) Deci nu văd o chestie ok să se meargă înainte. Eu, dacă ar fi vorba de mine, aş încerca să stopez chestia asta.

5. Procesele-verbale în care au fost consemnate datele rezultate din percheziţia informatică efectuată asupra telefonului mobil al inculpatei, din care rezultă că între aceasta şi persoana vătămată B. ar fi avut loc următoarele conversaţii prin intermediul aplicaţiei x:

A.: Nu putem lăsa f mult că vin peste voi cu echipa de la ei (ş)i de la pol econ; am (ş)i acolo colegi; (...)

B.: Hai să rezolvăm cu omul ăsta să scăpam de toţi;

A.: Să nu ajungem acolo. Am multe cazuri ca expert judiciar de astea. Nu câştigă clientul; Da să vedem Numa să fiu aptă să vorbesc că îs stereo; (...)

B.: Facem să rezolvăm că şi eu vreau să mă scap de problemele astea;

A.: Da. Eu m-am gândit la o solu(ţ)ie. Dacă ajută să închide(ţ)i asta (ş)i să deschide(ţ)i alta; să nu mai poată veni după; (...)

A.: Ok. Vorbe(ş)te (ş)i cu G. că el a trecut prin situa(ţ)ia aia grea (ş)i a văzut cum se pune problema (şi) reac(ţ)iona

De asemenea, din conversaţiile tip chat extrase în urma percheziţiei informatice asupra telefonului mobil al inculpatei rezultă că aceasta a beneficiat de sprijinul altor persoane, care şi-au declinat în mod mincinos calitatea de inspector antifraudă, având în vedere următoarele:

A.: Tre să mă ajuţi cu un telefon dat iară ca de control

J.: Ioi dar mu-s În stare de nimic

A.: Îţi scriu pe foaie scurt (...)

A.: Tu doar tre să le zici bună ziua, firma x. sunt x şi vă programez vineri la un control pe 2 ani deoarece am găsit f multe inadvertenţe în declaraţii; apoi rezolv eu, să le zic ... plăţi facturile mele măcar;

J.: Vedem mâine.

A.: Tre să mă ajuţi cu un telefon dat Iară ca de control.

6. Procesul-verbal de prindere în flagrant, din care rezultă că la data de 27.11.2020 organele de poliţie au constatat faptul că inculpata a primit suma de 10.000 euro de la numitul C.

7. Înscrisurile depuse la dosarul cauzei, din care reiese că nu erau programate acţiuni de inspecţie fiscală sau controale fiscale la firma SC F. SRL .

8. Declaraţiile date în calitate de inculpat de numitul G., acesta relatând următoarele:

"Pe parcursul zilei de ieri, după ce mi s-a adus la cunoştinţă învinuirea, am realizat că există o posibilitate ridicată ca numita A. să fi creat într-adevăr o schemă frauduloasă pentru a-i prejudicia pe prietenii mei. (...) La un moment dat, spre sfârşitul lunii octombrie 2020, numita A. le-a adus la cunoştinţa persoanelor vătămate faptul că există o serie de neregularităţi în actele contabile, inclusiv faptul că unul din asociaţi a semnat unele documente fără a avea dreptul, prezentându-le această situaţie ca fiind susceptibilă de sancţiuni penale. Totodată, în aceleaşi împrejurări, A. le-a prezentat persoanelor vătămate faptul că urmează să aibă loc un control fiscal la firmele administrate de persoanele vătămate la începutul lunii noiembrie 2020. (...) Revin asupra celor declarate şi precizez că eu am avut reprezentarea subiectivă a faptului că A. urma să intervină asupra funcţionarilor ANAF şi am acceptat să intru în "jocul" ei, deşi în retrospectivă îmi dau seama că nu ar fi trebuit să o fac".

9. Declaraţiile martorului H., director adjunct în cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 6 Oradea, care a arătat, atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faza de judecată, că nu a fost solicitat niciodată de către inculpată să rezolve favorabil situaţia unor controale financiare pentru firmele în care persoanele vătămate sunt asociate. Mai mult, a susţinut că nu există angajat niciun inspector cu numele I.

În drept, fapta inculpatei A. care, în perioada octombrie 2020 - 27.11.2020, beneficiind de ajutorul moral şi material al altor persoane, a creat un scenariu fraudulos complex, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste de la persoanele vătămate B. şi C. cărora le-a prezentat faptul neadevărat că societăţile comerciale administrate de aceştia, şi a cărei contabilitate o ţinea inculpata, vor fi supuse unui control al inspectorilor antifraudă, iar situaţia contabilă şi fiscală a firmelor prezintă mai multe neregularităţi ce pot antama răspunderea penală, context în care le-a pretins suma de 10.000 euro pentru a interveni pe lângă şeful Direcţiei Regionale Antifraudă Oradea, respectiv pe lângă inspectorii antifraudă din cadrul acestei instituţii, în scopul mincinos al blocării unor constatări nefavorabile din partea organelor fiscale, sumă de bani pe care la data de 27.11.2020 a încasat-o în mod nemijlocit de la C., activitatea fiind surprinsă în flagrant, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen. este închisoarea între 1 şi 5 ani. Întrucât infracţiunea a rămas în formă tentată, limitele legale se reduc la jumătate, conform art. 33 alin. (2) din C. pen. Astfel, noile limite sunt între 6 luni şi 2 ani şi 5 luni închisoare.

Faţă de gravitatea sporită a faptei, apreciată prin prisma modului şi mijloacelor de comitere, instanţa a apreciat că o pedeapsă orientată spre minimul special ar fi vădit disproporţionată şi ar echivala cu încurajarea tacită a autorilor acestor infracţiuni cu impact social deosebit, la săvârşirea unor fapte similare.

Faţă de toate acestea, ţinând seama de criteriile prevăzute de art. 74 din C. pen., instanţa a apreciat că pentru prevenirea săvârşirii de noi fapte penale şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoarea care să fie orientată spre media limitelor legale.

În ceea ce priveşte individualizarea modalităţii de executare, instanţa a considerat că pedeapsa aplicată inculpatei, care este o persoană integrată în societate (este de profesie expert contabil, din anul 2019 este şi expert judiciar, are un loc de muncă stabil), în vârstă de 41 de ani, aflată la primul contact cu legea penală, care a recunoscut parţial săvârşirea infracţiunii şi a avut o conduită de colaborare cu organele judiciare, respectând toate obligaţiile aferente măsurilor preventive, prezentându-se la fiecare termen şi oferind explicaţii cu privire la acuzaţiile care i se aduc, este suficientă şi, chiar fără executarea acesteia în regim de detenţie, inculpata nu va mai săvârşiri alte infracţiuni.

În acest sens, instanţa a considerat că pentru a stimula eforturile de autoeducare şi de responsabilizare ale inculpatei, având în vedere toate circumstanţele personale ale acesteia, deja indicate, este suficientă suspendarea executării pedepsei. Astfel, instanţa a concluzionat, din datele existente în cauză, că săvârşirea infracţiunii este un eveniment izolat în viaţa inculpatei.

De asemenea, perspectiva executării pedepsei închisorii în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni (care ar atrage revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere şi reţinerea stării de recidivă) reprezintă un argument suficient pentru ca inculpata să-şi cenzureze orice eventuale porniri infracţionale ulterioare.

Măsura de siguranţă şi măsura asiguratorie: în speţă, întrucât telefonul mobil marca, cu seria x a fost folosit la săvârşirea infracţiunii de tentativă de înşelăciune, instanţa a reţinut că se impune luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale şi menţinerea măsurii sechestrului asigurator, instituit prin ordonanţa procurorului din data de 14.12.2020.

Prin notele scrise depuse înregistrate la data de 06.04.2021, în Dosarul nr. x/2020, persoanele vătămate B. şi C. s-au constituit părţi civile împotriva inculpatei, solicitând obligarea acesteia la plata următoarelor sume:154.533 RON, reprezentând daune materiale, după cum urmează: a) 4900 RON, cu titlu de cheltuieli pentru limitarea prejudiciului, conform raportului de lucru, analizelor lunare în perioada august - octombrie 2020, facturii şi chitanţei emise de expertul contabil K.; b) 133.633 RON, cu titlu de beneficiu nerealizat stabilit prin raportul de expertiză contabilă extrajudiciară emis de SC L. SRL, semnificând scăderea cifrei de afaceri în luna noiembrie a societăţii pe care o administrează şi în care au calitatea de asociaţi.

De asemenea, au solicitat obligarea inculpata la plata dobânzii legale aferente daunelor materiale şi a sumei de 10.000 RON, cu titlu de daune morale.

Instanţa a constatat că prejudiciile materiale invocate de către părţile civile nu decurg din infracţiunea de tentativă la înşelăciune, prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., ci din alte pretinse acţiuni sau omisiuni ale inculpatei, care nu au fost descrise în cuprinsul rechizitoriului şi care excedează limitelor învestirii.

Pretinsul prejudiciu material invocat s-ar fi produs în patrimoniile societăţilor comerciale administrate ori în care au calitatea de asociaţi persoanele vătămate B. şi C., iar nu direct în patrimoniile persoanelor fizice, în condiţiile în care sunt subiecţi de drept diferiţi.

Întrucât reprezintă o condiţie de admisibilitate a acţiunii civile ca prejudiciul să decurgă din fapta descrisă în actul de sesizare, sub acest aspect, a respins, ca inadmisibilă, acţiunile civile exercitate în cauză.

Referitor la daunele morale solicitate, s-a reţinut că acţiunea inculpatei a fost o sursă de disconfort psihic pentru părţile civile, că inculpata a încercat să le inducă părţilor civile convingerea că, în lipsa intervenţiei ei, se expun perspectivei unor pedepse cu închisoarea în regim de detenţie.

În continuare, s-a avut în vedere că sumele de bani ce urmează a se acorda cu titlu de daune morale trebuie să aibă efecte compensatorii pentru victime şi să nu constituie o pedeapsă pecuniară pentru inculpată, în sarcina căreia urmează să fie stabilită o pedeapsă pentru infracţiunea comisă.

Date fiind toate acestea, instanţa a apreciat că suma de 5.000 RON pentru fiecare parte civilă, cu titlu de daune morale, reprezintă o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul nepatrimonial suferit.

Pe cale de consecinţă, au fost admise, în parte, cererile părţilor civile de obligare a inculpatei la plata de daune morale şi, pe cale de consecinţă, obligată inculpata A. la plata a câte 5000 RON pentru fiecare parte civilă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpata A. solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi pronunţarea unei noi hotărâri prin care să se dispună achitarea sa şi exonerarea de plata oricăror despăgubiri civile.

În motivarea apelului s-a arătat că se impunea achitarea inculpatei conform art. 16 lit. b) ambele teze din C. proc. pen. şi art. 16 lit. c) din C. proc. pen.

Nu sunt întrunite elementele de tipicitate ale infracţiunii, respectiv că folosul patrimonial obţinut de inculpată a fost unul injust, ci acesta reprezenta contravaloarea muncii prestate ca expert contabil pentru mai multe societăţi aparţinând părţilor civile.

Inculpata nu a negat niciun moment că a indus în eroare părţile civile, prezentându-le în mod nereal că societăţile lor ar urma să fie supuse unui control. A afirmat doar că neregulile constatate de-a lungul activităţii sale au fost reale, prezentând unele dintre ele încă de la urmărirea penală, iar altele în fata instanţei.

Nu există o legătură între modalitatea frauduloasă de obţinere şi caracterul injust al folosului, pentru că modalitatea frauduloasă (deci injustă cu alte cuvinte) poate conduce la obţinerea unui folos just, cum e cazul în speţă. Justeţea folosului este dată de faptul că sumele obţinute de inculpată erau datorate acesteia.

Dacă legiuitorul ar fi considerat că modalitatea frauduloasă este suficientă pentru existenţa infracţiunii nu ar fi adăugat termenul de injust celui de folos.

Societăţile comerciale sunt ficţiuni juridice, dar ele sunt înfiinţate, conduse şi desfiinţate de către persoane fizice. Este real că în drept societăţile sunt angrenate în raporturi juridice, dar, în fapt persoane fizice tratează cu persoane fizice în încheierea şi derularea oricăror contracte.

Pe bună dreptate inculpata a considerat că a încheiat o înţelegere cu persoane fizice să presteze o muncă şi să fie remunerată pentru ea. Dacă acţiona legal trebuia să acţioneze în judecată societăţile comerciale. Acţionând ilicit ea a indus în eroare persoane fizice şi nu juridice (acestea pot fi induse în eroare tot numai prin intermediul persoanelor fizice de altfel), pentru că în opinia sa persoanele juridice se angajaseră să o plătească pentru munca depusă.

În faţa instanţei de fond a depus acte detaliate cu privire la datoriile către inculpată ale celor două părţi civile, care se ridică la suma totală de 61.625 RON pentru prestările de servicii contabilitate în anii 2019 şi 2020.

A arătat că obligarea inculpatei la despăgubiri civile este nelegală. Orice infracţiune având ca subiect pasiv o persoană fizică îi provoacă evident unele suferinţe. Trebuie făcută însă distincţia între suferinţa implicită cauzată de infracţiune şi o suferinţă suplimentară, cauzată de urmări ale infracţiunii neprevăzute de lege, dar apreciată de instanţă drept certă.

A considerat că în cazul infracţiunilor contra patrimoniului s-ar putea pune problema unei astfel de suferinţe psihice doar dacă subiectul pasiv a pierdut un bun cu o deosebită valoare sentimentală pentru el, pierdere care să fie ireparabilă fizic.

Prin Decizia penală nr. 1376/A/2021 din 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală pronunţată în Dosarul nr. x, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. a fost admis apelul declarat de inculpata A., împotriva Sentinţei penale nr. 997 din data de 12 iulie 2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care a desfiinţat-o în parte, cu privire la soluţionarea laturii civile.

A pronunţat o nouă hotărâre în aceste limite şi a înlăturat dispoziţia de obligare a inculpatei la plata sumelor de câte 5.000 RON cu titlu de daune morale către părţile civile B. şi C.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În temeiul art. 275 alin. (3) din C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a decide astfel, verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma motivelor invocate, precum şi din oficiu conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., curtea de apel a constatat următoarele:

Într-o primă analiză, curtea de apel a constatat că instanţa de fond a reţinut o corectă stare de fapt în baza materialului probator şi a dat faptei o legală încadrare juridică.

Astfel, sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate, cu referire la elementele obiective ale infracţiunii, şi de vinovăţie, ca element subiectiv din conţinutul incriminării.

În mod întemeiat s-a reţinut ca, stare de fapt, că în perioada octombrie 2020 - 27.11.2020, beneficiind de ajutorul moral şi material al altor persoane, inculpata apelantă A. a creat un scenariu fraudulos complex, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste de la persoanele vătămate B. şi C., cărora le-a prezentat faptul neadevărat că societăţile comerciale administrate de aceştia, şi a căror contabilitate o ţinea inculpata, vor fi supuse unui control al inspectorilor antifraudă, iar situaţia contabilă şi fiscală a firmelor prezintă mai multe neregularităţi ce pot antrena răspunderea penală, context în care le-a pretins suma de 10.000 euro pentru a interveni pe lângă şeful Direcţiei Regionale Antifraudă Oradea, respectiv pe lângă inspectorii antifraudă din cadrul acestei instituţii, în scopul mincinos al blocării unor constatări nefavorabile din partea organelor fiscale, sumă de bani pe care la data de 27.11.2020 a încasat-o în mod nemijlocit de la C., activitatea fiind surprinsă în flagrant.

Inculpata A. a creat un scenariu fraudulos, în scopul de a le induce persoanelor vătămate convingerea că societăţile pe care le administrează sau în care au calitatea de asociaţi urmează să fie supuse unui control fiscal, în urma căruia este iminentă tragerea lor la răspunderea penală, existând inclusiv perspectiva aplicării unor pedepse cu închisoarea în regim de detenţie, pentru ca persoanele vătămate să ajungă în situaţia de a-i cere sprijinul.

Inculpata a beneficiat de sprijinul unei persoane încă neidentificate, care şi-a declinat în mod mincinos calitatea de inspector antifraudă, cerându-i persoanei vătămate B. să-i transmită actualei contabile să-l contacteze telefonic pentru a discuta problema. De faţă cu persoanele vătămate, inculpata l-a contactat pe pretinsul inspector antifraudă, de la care a obţinut o amânare, după care a avut o conversaţie telefonică cu o persoană despre care a pretins în mod mincinos că este "H.", şeful Antifraudă, pe care l-a întrebat dacă I. "e dobermanul instituţiei", dându-le persoanelor vătămate impresia că este foarte exigent. Doar după toate acestea, inculpata a început să susţină că ar putea preveni controlul cu ajutorul şefului Antifraudă Oradea, simulând o conversaţie telefonică în acest sens.

Întrucât la săvârşirea infracţiunii inculpata s-a folosit de mijloace frauduloase, respectiv a angrenat în activitatea infracţională alte persoane care aveau rolul de a întări convingerea persoanelor vătămate cu privire la iminenţa unor verificări contabile şi fiscale, prin solicitarea unor informaţii de la persoana vătămată C. referitoare la anumite semnături pretins false depuse pe unele scripte emise de societăţile persoanelor vătămate, au fost reţinute dispoziţiile art. 244 alin. (2) din C. pen. Un alt mijloc fraudulos a constat în conversaţia purtată de către inculpată cu pretinsul şef ANAF Oradea, care a fost pusă pe modul speaker, pentru ca persoanele vătămate să poată constata în mod nemijlocit consistenţa celor susţinute de către inculpată.

În drept, în mod întemeiat s-a reţinut că starea de fapt se circumscrie întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de tentativă la înşelăciune, prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

În propria apreciere a materialului probator, instanţa de apel a reţinut că fapta imputată inculpatei în materialitatea sa, precum şi în ceea ce priveşte latura subiectivă, au fost dovedite cu probele şi mijloacele de probă administrate în cauză.

Instanţa de apel şi-a însuşit aprecierile derivate din interpretarea detaliată şi coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză, pe care le-a expus instanţa de fond în motivare.

Totodată a observat că inculpata nu contestă în apel starea de fapt reţinută şi încadrarea juridică a faptei, recunoscând inducerea în eroare a persoanelor vătămate.

Ceea ce contestă inculpata este caracterul injust al folosului pe care urmărea să îl obţină, afirmând că suma pretinsă reprezenta de fapt contravaloarea serviciilor de contabilitate prestate pentru firmele persoanelor vătămate în perioada anilor 2019 şi 2020, astfel că s-a considerat îndreptăţită să obţină această sumă în modalitatea descrisă.

Cu privire la caracterul injust al folosului patrimonial urmărit de inculpată, şi-a însuşit argumentaţia instanţei de fond, potrivit căreia pentru recuperarea sumelor de bani datorate de persoanele juridice - societăţile comerciale pentru care a prestat servicii de contabilitate - inculpata avea deschisă calea acţiunilor în justiţie având ca obiect litigii de muncă şi nu acţiunile de inducere în eroare a persoanelor fizice reprezentante ale societăţilor comerciale.

Prin urmare, faptul că societăţile comerciale ar fi avut datorii faţă de inculpată nu justifică acţiunile acesteia de inducere în eroare a persoanelor fizice - persoane vătămate în prezenta cauză - prin crearea unui scenariu fabulos şi fraudulos, nu conferă caracter licit acestor acţiuni şi nu exonerează inculpata de răspundere penală.

Nu s-au formulat cereri subsidiare referitoare la individualizarea pedepsei şi a modalităţii de executare.

Apelul inculpatei este fondat în ceea ce priveşte greşita obligare a acesteia la plata de daune morale către părţile civile.

Astfel, inculpata a fost trimisă în judecată şi condamnată pentru tentativa la infracţiunea de înşelăciune, care este o infracţiune îndreptată împotriva patrimoniului, nesusceptibilă de a cauza suferinţe fizice sau morale care să îndreptăţească persoana vătămată la despăgubiri morale.

Prin natura ei, infracţiunea de înşelăciune vizează patrimoniul persoanei, iar nu demnitatea acesteia şi de principiu în cazul infracţiunilor contra patrimoniului acordarea de daune morale este admisibilă numai în cazul în care acest patrimoniu este văduvit de obiecte de o mare valoare sentimentală pentru persoana vătămată.

În speţa de faţă nu ne aflăm însă într-o astfel de situaţie, astfel că sub acest aspect apelul inculpatei a fost admis şi a fost desfiinţată în parte hotărârea atacată, cu consecinţa înlăturării dispoziţiei de obligare a inculpatei la plata sumelor de câte 5.000 RON cu titlu de daune morale către părţile civile B. şi C.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Văzând şi prevederile art. 275 alin. (3) din C. proc. pen.

Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpata A. prin apărător ales, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie prin prisma cazului de recurs în casaţie art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., solicitând admiterea recursului în casaţie, casarea deciziei instanţei de apel în în consecinţă a se dispune achitarea inculpatei, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) şi c) din C. proc. pen. pentru comiterea infracţiunii de tentativă la înşelăciune prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Inculpata prin apărător ales a arătat în dezvoltarea motivelor recursului în casaţie, în scris că în realitate, starea de fapt se prezintă în felul următor: În cursul lunii iulie 2020, în baza relaţiei de prietenie cu numitul G. (fost concubin al inculpatei) şi la insistenţele acestuia a început o colaborare cu societăţile comerciale administrate de numiţii B. şi C., în vederea realizării activităţilor de contabilitate pentru firmele respective. Firmele administrate de cei doi prezentau o serie de neregularităţi în ceea ce priveşte activitatea de contabilitate, neregularităţi la care a făcut referire pe parcursul procesului. În vederea colaborării despre care a convenit cu aceştia, pentru activitatea ce urma a fi desfăşurată, a stabilit onorariul aferent societăţilor pentru care urma să desfăşoare activităţi de contabilitate, astfel cum rezultă din declaraţia de inculpat dată în faţa Judecătoriei Cluj-Napoca în şedinţa publică din data de 18 iulie 2021, coroborat cu înscrisurile depuse la dosar.

Observând, în activitatea sa de contabilitate cu societăţile aparţinând persoanelor vătămate, în comportamentul numiţilor B. şi

C. o tendinţă spre eludarea normelor fiscale şi sustragerea de la plata facturilor, inculpata a considerat că acelaşi lucru se va întâmpla şi cu facturile aferente serviciilor de contabilitate pe care le-a desfăşurat pentru firmele administrate de aceştia, astfel că a început să insist să achite facturile, toate fiind restante şi munca sa efectuată. A menţionat faptul că, sumele pe care societăţile numiţilor B. şi C. i le datorează, se ridică la 47.525 RON, aspect ce a rezultat din rapoartele lunare de monitorizare, anexate la dosar.

"Scenariul" pe care inculpata l-a creat pentru achitarea facturilor restante, a avut la bază o sumă de bani pe care aceştia i-o datorau în mod legal, acest lucru fiind dovedit prin probele administrate în cauză şi chiar acceptat de către instanţele de fond, respectiv de apel, care nu au contestat faptul că sumele pe care le-a solicitat îi erau datorate.

Având în vedere starea de fapt, consider antrenarea răspunderii penale pentru infracţiunea de tentativă la înşelăciune, astfel cum aceasta a fost descrisă prin actul de sesizare al instanţei, ca fiind nelegală, ca urmare a lipsei elementelor de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, dat de folosul patrimonial injust urmărit prin comiterea infracţiunii de înşelăciune, care lipseşte cu desăvârşire din conţinutul acţiunii aşa-zise infracţionale desfăşurată de inculpată.

Sub aspectul laturii obiective a infracţiunii de înşelăciune, elementul material al infracţiunii de înşelăciune constă în acţiunea de inducere în eroare realizată, fie printr-o acţiune constând în prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca falsă a unei fapte adevărate, cu scopul special de a obţine un folos patrimonial injust.

Un aspect deosebit de important ce trebuie avut în vedere în acest context, este în ce măsură manoperele dolosive folosite cu scopul de a induce în eroare trebuie să prezinte sau nu o aparenţă de legalitate.

În acest context a considerat că o "condiţie suplimentară pentru a se reţine infracţiunea de înşelăciune este aceea ca manoperele dolosive utilizate de autor să aibă o aparenţă de legalitate, întrucât numai în aceste condiţii se poate pune problema afectării bunei-credinţe a victimelor, determinate în urma amăgirii să dea ori să facă ceva fără un real echivalent, suferind în final o pagubă patrimonială. Mai exact, în esenţă, intenţia autorilor de a obţine foloase patrimoniale injuste este mascată tocmai de mijloacele de inducere în eroare folosite, ce au aparenţă licită, astfel încât persoana vizată este încredinţată că autorii urmăresc obţinerea unor foloase patrimoniale juste, în desfăşurarea unor raporturi patrimoniale legale. Prin urmare, acţiunile de amăgire trebuie să aibă un caracter aparent legal (spre exemplu, inducerea în eroare a persoanei vătămate în sensul că a câştigat un premiu cu valoare mare, urmată de solicitarea plăţii unor texte vamale imaginare pentru a intra în posesia respectivului premiu) ori cel puţin echivoc (spre exemplu, solicitarea adresată victimei de a da sume de bani, sub pretextul că o rudă a acesteia este implicată într-un accident rutier, cu motivarea că este nevoie de bani - situaţie în care sumele pretinse pot fi, virtual, folosite în scopuri licite, respectiv pentru despăgubirea victimei sau plata de onorarii avocaţiale). În situaţia în care, însă, manoperele dolosive au un vădit caracter nelegal, nu se mai poate reţine faptul că persoanele vătămate au fost induse în eroare, că le-a fost încălcată bună-credinţa în desfăşurarea raporturilor juridice patrimoniale, ori că le-a fost redusă ori înlăturată capacitatea de a reacţiona corespunzător atunci când sunt supuşi unor acţiuni de amăgire, întrucât intenţia autorilor de a obţine foloase patrimoniale injuste este evidentă."

Cu alte cuvinte, pentru a putea reţine componenta de inducere în eroare din conţinutul infracţiunii de înşelăciune, trebuie să avem în mod evident o acţiune care se bucură de o aparenţă de legalitate. Or, în situaţia dedusă judecăţii, având în vedere faptul că foloasele materiale au fost solicitate în scopul evitării unui control ANAF, deci în scopul eludării dispoziţiilor legale, persoanele aşa-zise vătămate, cunoscând destinaţia în care vor ajunge banii pe care urmează să îi dea, nu se poate vorbi de o aparenţă de legalitate a acţiunii de inducere în eroare, deoarece tocmai acţiunea pentru care ei au ales şi au acceptat să plătească o sumă de bani este una vădit ilicită, putând face chiar obiectul unei infracţiuni prevăzute de legea penală.

Prin urmare, nu poate fi vorba de vreo încălcare a bunei-credinţe a persoanelor vătămate, cât timp acţiunea de inducere în eroare a avut la bază o conduită vădit ilegală, constând în comiterea unei infracţiuni de corupţie, cunoscută şi acceptată de către persoanele vătămate.

Practica şi doctrina este relevantă cu privire la împrejurarea că dispoziţiile art. 244 din C. pen. ocrotesc numai relaţii sociale de ordin patrimonial cu caracter aparent licit. De exemplu, în situaţia în care autorul comercializează către o persoană o cantitate de făină de grâu pretinzând că este cocaină, primind şi o sumă mare de bani drept echivalent (în condiţiile în care cocaina are preţuri extrem de ridicate în tranzacţii), ar rezulta teoretic că persoana ce a comercializat produsul poate fi trasă la răspundere pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune în dauna cumpărătorului. În acest sens, pur formal, sunt îndeplinite toate cerinţele dispoziţiilor art. 244 alin. (1) din C. pen.: autorul a prezentat o faptă mincinoasă ca fiind adevărată (că bunul tranzacţionat este cocaină, în realitate fiind făină), a urmărit obţinerea unui folos material injust (constând într-o sumă de bani disproporţionate de mare raportat la valoarea făinii), producându-se şi o pagubă în patrimoniul cumpărătorului (suma de bani ce reprezintă diferenţa între preţul obişnuit al cocainei şi preţul făinii). S-a apreciat însă, că, în mod evident, în exemplul expus mai sus autorul nu poate fi tras la răspundere penală pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune. Astfel, comercializarea şi posesia de cocaină sunt activităţi interzise de lege, fiind incriminate de Legea nr. 143/2000 prin dispoziţiile ce reglementează infracţiunile de trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc, fără drept. În aceste condiţii, scopul autorului de a obţine foloase materiale injuste printr-o tranzacţie prohibită de lege era evident încă de la început pentru cumpărător. Prin urmare, cumpărătorul nu a fost indus în eroare şi nici nu i-a fost încălcată buna-credinţă, angajându-se în raporturi juridice ce apăreau a fi nelegale, acceptând să tranzacţioneze cu privire la substanţe despre care credea că sunt droguri. Întrucât substanţa comercializată nu este în realitate interzisă de lege, nici faptele descrise mai sus nu sunt prevăzute de legea penală, cumpărătorul având posibilitatea reparării prejudiciului pe calea unei acţiuni civile."

Exemplul doctrinar dat, poate fi extrapolat şi situaţiei deduse judecăţii şi subliniază faptul că persoanelor vătămate nu le-a fost încălcată buna-credinţa, având în vedere angajarea acestora în raporturi juridice vădit ilegale, respectiv darea unor sume de bani unui funcţionar public în legătură cu îndeplinirea unei atribuţii de serviciu în sens favorabil, faptă încadrabilă pe dispoziţiile art. 290 din C. pen., privind infracţiunea de dare de mită.

Este adevărat faptul că în conţinutul acţiunii de inducere în eroare din cuprinsul infracţiunii de înşelăciune poate fi inclusă şi acţiunea de a pretinde şi primii sume de bani, însă sub condiţia ca sumele respective de bani să fie date ca urmare a unei erori în care se află persoana vătămată, iar nu cunoscând care va fi destinaţia finală a acelor sume de bani, respectiv eludarea unor dispoziţii legale.

Urmarea imediată a infracţiunii de inducere în eroare, trebuie să fie în mod inevitabil producerea unui prejudiciu material persoanelor vătămate. Or, în situaţia dedusă judecăţii, aşa cum s-a arătat şi dovedit în faţa instanţelor de fond, suma de bani pretinsă de aceasta constă în contravaloarea serviciilor de contabilitate pe care le-a realizat pentru persoanele vătămate. Sumă ce urma a fi trecută în contul datoriei pe care persoanele vătămate le aveau faţă de aceasta.

Pe cale de consecinţă, a solicitat să se aibă în vedere faptul că acţiunea de inducere în eroare din conţinutul infracţiunii de înşelăciune realizată de inculpată nu respectă condiţiile de tipicitate prevăzute de lege, aceasta lipsind cu desăvârşire.

Sub aspectul laturii subiective a infracţiunii de înşelăciune inculpata prin apărătorul ales a menţionat că este intenţia directă, calificată prin scop. Scopul, potrivit textului de incriminare constă în obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos patrimonial injust.

S-a considerat astfel, că folosul nu dobândeşte caracter injust prin faptul că acesta a fost obţinut prin inducerea în eroare a subiectului pasiv. A considera altfel, ar presupune că prin simpla acţiune de inducere în eroare, orice folos material ce este injust, legitim, devine injust prin actul asocierii sale cu manoperele dolosive, angajate în mod neinspirat de către făptuitor pentru asigurarea folosului său material, de altfel, legitim în fond. Totodată, dacă s-ar admite această "contaminare" ope legis a folosului material prin simplul fapt al asocierii cu acţiuni de inducere în eroare, norma de incriminare (inducerea în eroare (...) în scopul de a obţine (...) un folos patrimonial injust) devine superfluă înfrângând caracterul precis, de strictă interpretare a legii penale, iar orice acţiune de inducere în eroare prin folosirea de acte false în scopul obţinerii unui folos material ar angaja răspunderea penală pentru un concurs de infracţiuni - înşelăciune şi fals - fără distincţie.

Ca o concluzie la cele menţionate anterior, raportat la situaţia concretă dedusă judecăţii, se impune menţiunea potrivit căreia, întrucât suma solicitată de inculpată de la persoanele vătămate reprezintă o sumă pe care aceştia i-o datorează, la dosar fiind depuse facturile fiscale însumând suma de 47.525 RON, în speţă nu poate fi vorba de vreo intenţie în sensul obţinerii unui folos patrimonial injust, deci nedatorat. Scopul acţiunii inculpatei fiind acela de a-şi recupera creanţa de la societăţile numiţilor B. şi C., iar nu de a obţine foloase necuvenite. Modul într-adevăr nefericit în care a abordat această situaţie se datorează temerii că nu va mai recupera acea sumă de bani, având în vedere abilitatea de care au dat dovadă persoanele vătămate în a se sustrage de la plata facturilor aferente serviciilor contractate de aceştia în numele societăţilor pe care le administrează, aspecte constatate de către aceasta în prestarea serviciilor de contabilitate pentru aceştia şi prin faptul că amânau plata facturilor către aceasta, invocând diferite motive.

Acest argument este susţinut şi de conversaţiile x rezultate în urma percheziţiei informative asupra telefonului inculpatei (vol. III, fila x) la care s-a făcut referire şi în cuprinsul hotărârilor de condamnare (pag. 7 Dec. nr. 1376/A/2021), unde inculpata precizează că în eventualitatea în care controlul fictiv va avea loc. le solicita "să plătească facturile mele măcar", acesta fiind în esenţă scopul aşa-zisei acţiuni de inducere în eroare.

III. Critici de nelegalitate a Deciziei nr. 1376/A/2021 a Curţii de Apel Cluj

Scopul recursului în casaţie este, potrivit dispoziţiilor art. 433 din C. proc. pen., acela de a supune verificării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, judecarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, fiind restrâns la cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.

Cazul de recurs pe baza căruia înţelege să fundamenteze prezentul recurs în casaţie este cel prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

Astfel, criticile ce au fost aduse deciziei atacate, se vor rezuma la motivul de recurs de care inculpata se prevalează, după cum urmează:

1. Instanţa de apel, odată cu verificarea legalităţii şi temeiniciei sentinţei apelate, a reţinut faptul că instanţa de fond a reţinut o corectă stare de fapt şi a dat faptei o legală încadrare juridică, motivând că sunt îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune.

Contrar acestor considerente, aşa cum a arătat şi în secţiunea anterioară destinată tocmai analizării condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune prin raportare la cele trei momente ale acţiunii propriu-zise, acţiunea realizată efectiv de aceasta nu se încadrează pe elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de lege.

Aşa cum a arătat, pentru a putea reţine componenta de inducere în eroare din conţinutul infracţiunii de înşelăciune, trebuie să avem în mod evident o acţiune care se bucură de o aparenţă de legalitate. Or, în situaţia dedusă judecăţii, persoanele vătămate au cunoscut încă de la început faptul că suma de bani se va folosi în scopul eludării dispoziţiilor legale, aceştia nefiind deci de bună-credinţă la momentul deposedării de sumele respective.

Inculpata prin apărătorul ales consideră că ar fi chiar injust să fie inclusă în sfera infracţiunii de înşelăciune o acţiune de a pretinde o sumă de bani despre care subiectul pasiv al aşa-zisei infracţiuni cunoaşte că va fi redirecţionată în scopuri vădit ilicite. Este evident faptul că, intenţia persoanelor vătămate a fost aceea de a "scăpa" de un control, deoarece cunoşteau despre existenţa unor neregularităţi în cadrul societăţilor pe care le administrează, care ar putea atrage sancţiuni, scopul acestora fiind, deci, unul ilicit. Or, de esenţa acţiunii de inducere în eroare în sensul legii penale, este tocmai buna-credinţă a subiectului pasiv care se deposedează voluntar de un bun sau o sumă de bani, crezând în mod eronat că datorează în mod legal acel bun, iar nu de a cumpăra influenţă, cum au intenţionat, în realitate, persoanele vătămate.

Instanţa de apel a mai reţinut raportat la caracterul injust al folosului patrimonial, contestat, de altfel de inculpata, prin cererea de apel, că îşi însuşeşte argumentaţia instanţei de fond reţinând că pentru recuperarea sumelor de bani datorate de persoanele juridice, inculpata avea deschisă calea acţiunilor în justiţie având ca obiect litigii de muncă şi nu acţiunea de inducere în eroare a persoanelor vătămate.

În acest sens, se impune menţiunea potrivit căreia nu prezintă interes dacă inculpata avea sau nu posibilitatea de a introduce o acţiune împotriva societăţilor pentru care a realizat activităţi de contabilitate, la stabilirea caracterului ilicit al acţiunii efectiv desfăşurate. Simplul argument că nimeni nu îşi poate face dreptate singur, neurmat de îndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii pentru care a fost trimisă în judecată, nu justifică condamnarea inculpatei pentru comiterea unei infracţiuni.

Insist şi în acest context asupra faptului că, întrucât prin acţiunea de inducere în eroare, inculpata nu a urmărit obţinerea unui folos patrimonial necuvenit, sumele solicitate, fiind sume datorate de către reprezentanţii persoanelor juridice pentru care a efectuat servicii de contabilitate.

De altfel, având în vedere lipsa tipicităţii din componenta acţiunii de inducere în eroare, astfel cum a argumentat anterior, face ca analizarea folosului patrimonial injust să nu mai producă interes.

Inculpata prin apărător ales a considerat că nici instanţa de fond şi nici instanţa de apel nu au analizat condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune prin raportare la acţiunile efectiv realizate de către aceasta, dar şi prin raportare la poziţia subiectivă a persoanelor vătămate, care au cunoscut caracterul vădit ilicit al sumelor solicitate, având în vedere aşa-zisul scenariu, nefiind, deci vorba de o veritabilă inducere în eroare în sensul textului de incriminare.

De asemenea, instanţele de fond şi apel, nu au avut în vedere nici latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune, respectiv intenţie calificată prin scopul special al obţinerii unor foloase patrimoniale injuste, care în opinia inculpatei nu există, având în vedere faptul că era îndreptăţită la recuperarea sumelor respective.

Aşadar, având în vedere argumentele prezentate pe parcursul prezentului recurs în casaţie, a considerat că situaţia supusă verificării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se încadrează pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, impunându-se admiterea recursului în casaţie astfel cum a fost formulat, casarea Deciziei penale nr. 1376/A/2021 şi achitarea inculpatei în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) şi c) din C. proc. pen. pentru comiterea infracţiunii de tentativă la înşelăciune prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

La dosarul curţii de apel au fost depuse concluzii scrise de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, aflate la filele x, prin care a solicitat admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie formulată de inculpată şi, în urma judecării cauzei, respingerea recursului în casaţie, acesta fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

În esenţă, legiuitorul a reglementat cazul de recurs în casaţie întemeiat pe dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. ca fiind o eroare de drept substanţial care afectează hotărârea definitivă, constând în neaplicarea unei dispoziţii care ar duce la concluzia că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Pentru a putea fi analizat pe calea recursului în casaţie, acest caz nu trebuie să fi fost invocat cu ocazia judecării apelului ori, dacă, deşi a fost invocat, instanţa a omis să se pronunţe asupra sa sau l-a respins.

Aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cazul de casare vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, datorită, printre altele, faptului că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare. (Decizia nr. 235/RC din 7 octombrie 2014).

De esenţa reţinerii acestui caz de casare este constatarea împrejurării că fapta, reţinută prin hotărârea definitivă în urma administrării probatoriului, nu este tipică. Pentru a verifica dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală, jurisprudenţa a statuat câteva principii care trebuie respectate, astfel: se va avea în vedere situaţia de fapt deja stabilită de instanţa de apel, care nu poate fi schimbată, având caracter definitiv; în analiza cazului de casare nu se poate verifica existenţa concordanţei între starea de fapt reţinută de instanţă şi conţinutul mijloacelor de probă; nu există posibilitatea de a interveni asupra analizei probelor efectuate de instanţa de apel; nu este permis a se examina existenţa şi suficienţa probelor pe care s-a întemeiat soluţia de condamnare; nu se poate reexamina probatoriul şi reaprecia situaţia de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel; instanţa de recurs nu poate examina vinovăţia.

Examinând argumentaţia extinsă din cuprinsul motivelor recursului în casaţie, a rezultat că inculpata prezintă, în esenţă, o reiterare a susţinerilor pe care s-a întemeiat solicitarea de achitare formulată în apel şi susţinută cu ocazia dezbaterilor şi faţă de care instanţa de control judiciar s-a pronunţat, conform motivării din decizia recurată.

În motivele de recurs inculpata a susţinut că fapta considerată de instanţa de apel ca realizând conţinutul infracţiunii de tentativă la înşelăciune nu este prevăzută de legea penală, întrucât din perspectiva laturii obiective pentru a se putea reţine componenta de inducere în eroare din conţinutul infracţiunii de înşelăciune este necesar ca manoperele dolosive utilizate de autor să aibă aparenţă de legalitate, numai în aceste condiţii putându-se pune problema afectării bunei-credinţe a persoanelor vătămate. Or, în situaţia dedusă judecăţii, având în vedere faptul că foloasele materiale au fost solicitate în scopul evitării unui control ANAF, deci în scopul eludării unor dispoziţii legale, se consideră că nu se poate reţine o aparenţă de legalitate a acţiunii de inducere în eroare, fiind evident faptul că persoanele vătămate au acceptat să remită inculpatei sumele de bani solicitate pentru "a scăpa" de un control a organelor abilitate, cunoscând, totodată existenţa unor nereguli în contabilitatea societăţilor pe care le administrau.

Totodată, inculpata a susţinut că nici din perspectiva laturii subiective nu ar fi îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune, întrucât prin acţiunea efectiv realizată inculpata nu a urmărit obţinerea unui folos patrimonial necuvenit, sumele solicitate fiind datorate de către reprezentanţii persoanelor juridice pentru care inculpata a prestat servicii de contabilitate. Aşadar, s-a apreciat că instanţele de fond şi de apel nu au avut în vedere nici latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune, respectiv intenţia calificată prin scopul special al obţinerii unor foloase patrimoniale injuste, care în opinia inculpatei nu există, având în vedere faptul că se considera îndreptăţită să recupereze sumele respective.

Procurorul analizând argumentele inculpatei, dar şi motivarea instanţei de apel a opiniat că se pune greşit semnul egalităţii între problema condamnării pentru o faptă "care nu este prevăzută de legea penală", care constituie cazul de casare invocat, şi interpretarea stării de fapt probate prin raportare la textul de incriminare, în vigoare şi activ, premisă care, excede competenţei Înaltei Curţi în această procedură, date fiind dispoziţiile art. 447 din C. proc. pen. Practic, pe calea recursului în casaţie se tinde la o reapreciere a situaţiei de fapt stabilită în mod definitiv de instanţa de apel.

Într-o primă analiză, Curtea de Apel Cluj a constatat că instanţa de fond a reţinut o corectă stare de fapt în baza materialului probator şi a dat faptei o legală încadrare juridică, fiind astfel îndeplinite condiţiile de tipicitate, cu referire la elementele obiective ale infracţiunii şi de vinovăţie, ca element subiectiv din conţinutul incriminării.

Cu privire la caracterul injust al folosului patrimonial urmărit de inculpată instanţa de control judiciar şi-a însuşit argumentaţia instanţei de fond, potrivit căreia pentru recuperarea sumelor de bani datorate de persoanele juridice - societăţile comerciale pentru care a prestat servicii de contabilitate, inculpata avea deschisă calea acţiunilor în justiţie având ca obiect litigii de muncă şi nu acţiunile de inducere în eroare a persoanelor fizice reprezentante ale societăţilor comerciale.

Aşadar, în opinia procurorului, instanţa de apel a reţinut corect situaţia de fapt, a apreciat asupra întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de tentativă la înşelăciune, fiind stabilită astfel corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune.

Pentru aceste considerente, procurorul a solicitat respingerea recursului inculpatei, ca nefondat.

Judecătorul de filtru a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent desemnat în cauză, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., până la data de 10.02.2022.

În raportul întocmit aflat la dosarul Înaltei Curţi, filele x, magistratul asistent a arătat că hotărârea pronunţată de instanţa de apel a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 16 noiembrie 2021, părţii civile B. la data de 17 noiembrie 2021, iar inculpatei A. şi părţii civile C. la data de 18 noiembrie 2021.

Termenul de declarare a recursului în casaţie s-a împlinit la data de 20 decembrie 2021 pentru Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, inculpata A. şi părţile civile.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a formulat cerere de recurs în casaţie inculpata A., la data de 17 decembrie 2021 (data poştei - Dosar nr. x/2021 al Curţii de Apel Cluj).

Cererea de recurs în casaţie a fost comunicată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 23 decembrie 2021, părţii civile C. la data de 27 decembrie 2021 şi părţii civile B. la data de 28 decembrie 2021.

Au fost depuse concluzii scrise în termenul prevăzut de art. 439 alin. (2) din C. proc. pen. de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

Prin rezoluţia din data de 14 ianuarie 2022 s-a dispus întocmirea raportului de către magistratul asistent, în vederea discutării admisibilităţii cererii, în procedura prevăzută de art. 440 din C. proc. pen., la data de 10 februarie 2022.

La data de 14 ianuarie 2022 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie a susţinut că decizia Curţii de Apel Cluj este nelegală şi netemeinică, raportat la circumstanţele în care a săvârşit faptele. În acest sens a arătat că acţiunea realizată de inculpată nu se încadrează pe elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de lege. În continuare, a susţinut că persoanele vătămate au cunoscut încă de la început faptul că suma de bani se va folosi în scopul eludării dispoziţiilor legale, aceştia nefiind de bună-credinţă la momentul deposedării de sumele respective, intenţia acestora fiind de a scăpa de un control, deoarece cunoşteau despre existenţa unor neregularităţi în cadrul societăţilor pe care le administrau.

A mai arătat că instanţa de apel a reţinut că pentru recuperarea sumelor de bani datorate de persoanele juridice, inculpata avea deschisă calea acţiunilor în justiţie având ca obiect litigii de muncă, însă inculpata nu a urmărit obţinerea unui folos necuvenit; sumele solicitate erau sume datorate de către reprezentanţii persoanelor juridice pentru care a efectuat servicii de contabilitate. Ca atare, a susţinut că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel nu au analizat condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune prin raportare la acţiunile efectiv realizate de către aceasta, prin raportare la poziţia subiectivă a persoanelor vătămate, care au cunoscut caracterul vădit ilicit al sumelor solicitate.

Totodată, a susţinut că instanţele nu au avut în vedere nici latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune, respectiv intenţia calificată prin scopul special al obţinerii unor foloase patrimoniale injuste, care, în opinia inculpatei, nu există, având în vedere că era îndreptăţită la recuperarea sumelor respective.

În drept, a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Magistratul asistent a concluzionat că verificând condiţiile de admisibilitate, a observat că cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. a fost formulată în termenul prevăzut de lege şi respectă dispoziţiile art. 434 alin. (1), art. 436, art. 437 lit. a), b), c) şi d) şi art. 438 din C. proc. pen.

Astfel, se reţine că a fost atacată o hotărâre pronunţată de Curtea de Apel Cluj, ca instanţă de apel, iar cererea de recurs în casaţie a fost formulată de inculpata mai sus menţionată, care a fost condamnată în primă instanţă, Curtea de Apel Cluj admiţând în parte apelul declarat de către inculpata A. împotriva Sentinţei penale nr. 997/2021 a Judecătoriei Cluj Napoca, doar sub aspectul înlăturării dispoziţiei de obligare a acesteia la plata în favoarea părţilor civile a sumei de 5.000 RON de fiecare, acordate de prima instanţă cu titlu de daune morale.

De asemenea, în cuprinsul cererii de recurs în casaţie au fost indicate numele, prenumele, domiciliu/sediul/locul de deţinere al inculpatei, a fost indicată hotărârea recurată (Decizia penală nr. 1376/A/2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori), a fost indicat cazul de casare, respectiv cel prevăzut de art. 437 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., precum şi semnătura avocatului care a redactat cererea, fiind ataşată şi împuternicire avocaţială în acest sens.

Potrivit art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că cererea îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen. dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

În procedura examinării admisibilităţii în principiu a recursului în casaţie, instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie.

Faţă de cele anterior arătate, magistratul asistent raportor opinează că aspectele invocate de recurenta A. se circumscriu cazului de casare invocat şi pot fi analizate prin prisma acestor cazuri, sens în care se impune admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie.

Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu din 10 februarie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, aflată la dosarul Înaltei Curţi, completul, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1376/A/2021 din data de 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală.

S-a trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererii de recurs în casaţie formulată de inculpata A.

S-a fixat termenul la data de 24 martie 2022, ora 9:00, pentru când se vor cita inculpaţii, cu încunoştinţarea telefonică a apărătorului ales al inculpatei.

Pentru a se dispune astfel, completul a reţinut în sinteză ceea ce au reţinut prima instanţă şi instanţa de apel, precum şi aspectele mai sus menţionate din raportul magistratului asistent.

Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casaţie, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casaţie se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent şi atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispoziţiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanţa constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casaţie şi trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 1376/A/2021 din data de 11 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, fiind pronunţată în ultimă instanţă, respectiv în apel.

În raport cu actele dosarului, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie a fost formulată cu respectarea termenului legal de 30 zile prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

În ceea ce priveşte decizia penală recurată, aceasta se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casaţie, în sensul dispoziţiilor art. 434 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen.

De asemenea, în cauză, au fost respectate dispoziţiile art. 436 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen. şi nu sunt incidente prevederile alin. (6) al aceluiaşi articol, respectiv recursul în casaţie a fost exercitat de inculpata A., iar prin decizia recurată a fost admis apelul declarat de către aceasta numai sub aspectul înlăturării dispoziţiei de obligare a inculpatei la plata sumelor de câte 5.000 RON cu titlu de daune morale către părţile civile B. şi C.

Pe de altă parte, s-a constatat că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) şi d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menţionate numele şi prenumele inculpatei, au fost indicate hotărârea recurată (Decizia penală nr. 1376/A/2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia penală şi de minori), cazul de casare, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., precum şi semnătura avocatului care a redactat cererea, fiind ataşată şi împuternicire avocaţială în acest sens.

Îndeplinirea condiţiei prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce priveşte recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul cererii de recurs în casaţie a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivare, s-a arătat că decizia Curţii de Apel Cluj, secţia penală este nelegală şi netemeinică, raportat la circumstanţele în care a săvârşit faptele. În acest sens, recurenta inculpată a arătat că acţiunea realizată de aceasta nu se încadrează pe elementele de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune prevăzută de lege. În continuare, a susţinut că persoanele vătămate au cunoscut încă de la început faptul că suma de bani se va folosi în scopul eludării dispoziţiilor legale, aceştia nefiind de bună-credinţă la momentul deposedării de sumele respective, intenţia acestora fiind de a scăpa de un control, deoarece cunoşteau despre existenţa unor neregularităţi în cadrul societăţilor pe care le administrau.

A mai arătat că instanţa de apel a reţinut că pentru recuperarea sumelor de bani datorate de persoanele juridice, inculpata avea deschisă calea acţiunilor în justiţie având ca obiect litigii de muncă, însă inculpata avea deschisă calea acţiunilor în justiţie având ca obiect litigii de muncă, însă inculpata nu a urmărit obţinerea unui folos necuvenit; sumele solicitate erau sume datorate de către reprezentanţii persoanelor juridice pentru care a efectuat servicii de contabilitate.

Ca atare, a susţinut că, atât instanţa de fond, cât şi cea de apel nu au analizat condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de înşelăciune prin raportare la acţiunile efectiv realizate de către inculpată, dar şi prin raportare la acţiunile efectiv realizate de către aceasta, prin raportare la poziţia subiectivă a persoanelor vătămate, care au cunoscut caracterul vădit ilicit al sumelor solicitate.

Totodată, a susţinut că instanţele nu au avut în vedere nici latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune, respectiv intenţia calificată prin scopul special al obţinerii unor foloase patrimoniale injuste, care, în opinia inculpatei, nu există, având în vedere că era îndreptăţită la recuperarea sumelor respective.

A solicitat achitarea, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) lit. b) şi c) din C. proc. pen., pentru comiterea infracţiunii de tentativă la înşelăciune prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Constatând că cererea de recurs în casaţie îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute la art. 434 - art. 438 din C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilităţii recursului în casaţie instanţa supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuţie chestiuni ce ţin de soluţionarea fondului recursului în casaţie, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1376/A/2021 din data de 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală.

S-a trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererii de recurs în casaţie formulată de inculpata A., fixând termen la data de 24 martie 2022, ora 09:00, pentru când se vor cita părţile şi se va încunoştinţa telefonic apărătorul ales al inculpatei.

La termenul de la 24 martie 2022, după referatul magistratului asistent apărătorul ales al recurentei inculpate A., a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, respectiv 7 notificări prin intermediul cărora societatea recurentei s-a adresat persoanelor vătămate, în vederea recuperării sumelor de bani datorate conform contractelor încheiate, în dovedirea lipsei caracterului injust al faptei, recurenta neputând recupera pe cale civilă sumele de bani datorate de persoanele vătămate.

Cu privire la raportul de evaluare efectuat de către un psiholog şi propus ca probă, apărarea recurentei a învederat că priveşte modul în care aceasta a ajuns în câmpul infracţional şi că tot ce şi-a dorit aceasta a fost recuperarea sumelor de bani pentru care a emis facturi şi a plătit impozit. Pentru aceste motive a apreciat că proba cu înscrisuri solicitată prezintă relevanţă.

Reprezentatul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a probei cu înscrisuri, apreciind că cererea priveşte latura subiectivă a infracţiunii deoarece, astfel cum susţine apărarea, inculpata ar fi săvârşit fapta cu scopul de a-şi recupera sumele de bani, victimele infracţiunii având o datorie faţă de aceasta şi, dorind astfel să dovedească că elementul subiectiv al infracţiunii nu ar fi existat.

În continuare, a învederat că în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casaţie, prin raportare la cazul de casare invocat în cauza de faţă şi la prevederile art. 16 din C. proc. pen., se discută doar latura obiectivă a infracţiunii de înşelăciune, respectiv dacă fapta, aşa cum a fost reţinută de către instanţa de apel, este sau nu tipică. În consecinţă, a apreciat că înscrisurile solicitate nu au legătură cu ceea ce se poate discuta în acest cadru procesual.

Apărătorul ales al recurentei inculpate A., suplimentar, a arătat că, de principiu, este de acord cu afirmaţiile reprezentantului Ministerului Public însă, pentru a se analiza latura obiectivă este necesar să se pornească de la cea subiectivă, opinând că pentru a săvârşi o infracţiune este necesar să existe anumite resorturi intime, personale, care să determine o persoană să săvârşească o faptă până la un anumit punct legală, dar din păcate infracţională. Atât la Judecătoria Cluj, cât şi la Curtea de Apel Timişoara, s-a replicat că nu a existat un caracter injust urmărit de către inculpată, astfel că infracţiunea de înşelăciune există sub toate formele de tipicitate.

După deliberare, Înalta Curte a respins proba cu înscrisuri raportat la obiectul cauzei. Totodată, Înalta Curte, a respins şi solicitarea apărătorului ales al recurentei inculpate A. de audiere a acesteia învederând că în această cale de atac nu este admisibilă audierea şi a acordat cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al recurentei inculpate A., având cuvântul în susţinerea cererii, a solicitat admiterea recursului în casaţie şi pe cale de consecinţă casarea hotărârii Curţii de Apel Cluj şi achitarea inculpatei pentru infracţiunea cu privire la care a fost condamnată definitiv. A arătat că inculpata a urmărit să îşi recupereze sumele de bani datorate de către cele 6 societăţi de construcţii pentru care a prestat activitate de contabilitate.

A mai susţinut că, din punct de vedere emoţional, inculpata se afla într-o perioadă grea, atât mama cât şi tatăl său fiind diagnosticaţi cu cancer şi suferind intervenţii chirurgicale delicate, astfel că avea efectiv nevoie de sumele de bani pe care acele societăţi le datorau. A învederat că ideea acestei activităţi infracţionale a aparţinut fostului logodnic al recurentei care, de altfel, a şi prezentat-o la două din părţile civile şi care, la un moment dat, a recunoscut că singura posibilitate pentru ca inculpata să îşi recupereze banii, ar fi să îşi creeze o poveste care să determine o stare de frică reprezentanţilor societăţilor de natură a-i determina să restituie sumele de bani datorate. Referitor la motivul pentru care nu s-au adresat unei instanţe civile pentru recuperarea sumelor de bani, apărătorul ales al recurentei a precizat că motivul a fost de ordin moral, parte din persoanele vătămate fiind prietene de familie, se vizitau frecvent, iar într-una dintre cele 6 societăţi, concubinului ei era asociat.

În ceea ce priveşte tipicitatea infracţiunii de înşelăciune, considerând că sub aspectul laturii obiective nu sunt întrunite condiţiile, a apreciat că nu subzistă caracterul injust în această speţă, nu s-a contestat faptul că acele sume de bani erau datorate, ci modul în care s-a încercat obţinerea lor a intrat sub incidenţă penală.

Cu referire la cel de al doilea element al infracţiunii de înşelăciune, respectiv pricinuirea unei pagube, a arătat că acesta nu s-a produs în mod obiectiv, infracţiunea fiind săvârşită sub forma tentativei, iar suma de bani a fost recuperată. Chiar şi în cazul în care infracţiunea ar fi fost consumată, suma respectivă de 10.000 euro urma să reprezinte contravaloarea facturilor deja emise pentru care s-a şi plătit impozit de către inculpată, astfel că o pagubă prezumtivă nu poate să fie produsă nici în situaţia în care infracţiunea până în final era sub formă consumată.

Prin urmare cele două condiţii, respectiv caracterul injust şi pricinuirea unei pagube condiţii esenţiale pentru ca infracţiunea de înşelăciune să existe şi să subziste nu sunt îndeplinite.

În continuare, a arătat că normele penale sunt legiferate pentru a ocroti un interes general, social, bunele moravuri, buna-credinţă şi nicio normă penală nu este creată pentru a proteja o conduită penală. A mai susţinut că, dacă suma de bani ar fi fost solicitată de către inculpată pe motiv că este necesar a fi plătite impozite şi taxe la stat, în vederea obţinerii unor documente fiscale, părţile având prefigurarea că acea sumă de bani era datorată pentru o acţiune legală, inculpata nu ar mai fi avut această calitate, însă, în cazul de faţă, părţile civile au dat sumele de bani menţionate în hotărârea recurată cu scopul de a se interveni pe lângă un funcţionar pentru a nu efectua un control contabil fiscal la societăţile acestora. Prin urmare, buna-credinţă a acestora, protejată de C. pen., nu a existat în cazul de faţă, neputând fi protejată o persoană care la un moment dat ar fi putut fi complice la o altă infracţiune, ca de exemplu, infracţiunea de dare de mită sau trafic de influenţă.

În concluzie, a susţinut că, dacă elementele laturii obiective ar fi fost îndeplinite, pedeapsa de 1 an şi 3 luni cu suspendarea executării sub supraveghere ar fi fost corespunzătoare dar, având în vedere scopul pentru care părţile civile au dat acele sume de bani către inculpată, un scop ilicit de altfel, situaţia e diferită.

Sub aspectul tipicităţii infracţiunii de înşelăciune a considerat că nu sunt îndeplinite toate condiţiile ca fapta să existe. În primul rând, caracterul injust şi producerea de pagube, elemente esenţiale pentru ca infracţiunea să existe nu au fost îndeplinite astfel cum rezultă din cele enunţate anterior. În memoriul adresat instanţei a inserat un exemplu dat de regretatul profesor de la Cluj Napoca pe care l-a adus şi în faţa instanţei arătând că ar fi absurd ca o persoană care cumpără făină la preţ de cocaină să se adreseze unor organe de cercetare penală pentru a-şi obţine un drept, pretinzând că a fost înşelat. Extrapolând situaţia cu particularităţile noastre, a apreciat că se circumscrie perfect acel exemplu pe care practică ni-l dă de cel puţin 20 de ani încoace.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului în casaţie declarat de inculpat, cuvântul în replică al apărătorului recurentei inculpate, precum şi ultimul cuvânt al recurentei inculpate au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul în casaţie declarat de inculpata A. împotriva deciziei instanţei de apel, în raport, cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul declarat de inculpată, ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Prealabil analizei recursului în casaţie al inculpatei se impun a fi făcute câteva scurte consideraţii de ordin teoretic cu privire la natura juridică a recursului în casaţie şi referitor la cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Astfel, prin C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, recursul în casaţie a devenit o cale de atac extraordinară, având ca scop verificarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Altfel spus pe calea recursului în casaţie nu se pot remedia o greşită apreciere a faptelor şi a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, nu se judecă procesul propriu-zis, ci se verifică numai dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Legiuitorul român a prevăzut în conţinutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că "Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare menţionat este aplicabil doar în acele situaţii în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanţei de apel, nu mai era prevăzută ca şi infracţiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operaţiune presupune doar ieşirea din vigoare a unei dispoziţii legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancţionează penal o faptă, aceasta nu îşi mai găseşte corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziţie legală în vigoare.

De asemenea, s-a statuat în doctrină dar şi pe cale jurisprudenţială că se subsumează noţiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăţiei prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I "fapta nu este prevăzută de legea penală". Acelaşi temei include şi situaţiile referitoare la lipsa situaţiei - premisă a infracţiunii sau neîntrunirea condiţiilor privind subiecţii acesteia.

Înalta Curte, verificând considerentele deciziei instanţei de apel constată că aceasta şi-a însuşit baza factuală stabilită de prima instanţă privind pe inculpata A., reţinând ca fiind îndeplinite condiţiile de tipicitate ale infracţiunii de tentativă la înşelăciune prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Astfel, instanţa de apel a reţinut că în perioada octombrie 2020 - 27.11.2020, beneficiind de ajutorul moral şi material al altor persoane, inculpata apelantă A. a creat un scenariu fraudulos complex, în scopul obţinerii de foloase materiale injuste de la persoanele vătămate B. şi C., cărora le-a prezentat faptul neadevărat că societăţile comerciale administrate de aceştia, şi a căror contabilitate o ţinea inculpata, vor fi supuse unui control al inspectorilor antifraudă, iar situaţia contabilă şi fiscală a firmelor prezintă mai multe neregularităţi ce pot antrena răspunderea penală, context în care le-a pretins suma de 10.000 euro pentru a interveni pe lângă şeful Direcţiei Regionale Antifraudă Oradea, respectiv pe lângă inspectorii antifraudă din cadrul acestei instituţii, în scopul mincinos al blocării unor constatări nefavorabile din partea organelor fiscale, sumă de bani pe care la data de 27.11.2020 a încasat-o în mod nemijlocit de la C., activitatea fiind surprinsă în flagrant.

Inculpata A. a creat un scenariu fraudulos, în scopul de a le induce persoanelor vătămate convingerea că societăţile pe care le administrează sau în care au calitatea de asociaţi urmează să fie supuse unui control fiscal, în urma căruia este iminentă tragerea lor la răspunderea penală, existând inclusiv perspectiva aplicării unor pedepse cu închisoarea în regim de detenţie, pentru ca persoanele vătămate să ajungă în situaţia de a-i cere sprijinul.

Inculpata a beneficiat de sprijinul unei persoane încă neidentificate, care şi-a declinat în mod mincinos calitatea de inspector antifraudă, cerându-i persoanei vătămate B. săi transmită actualei contabile să-l contacteze telefonic pentru a discuta problema. De faţă cu persoanele vătămate, inculpata l-a contactat pe pretinsul inspector antifraudă, de la care a obţinut o amânare, după care a avut o conversaţie telefonică cu o persoană despre care a pretins în mod mincinos că este "H.", şeful Antifraudă, pe care l-a întrebat dacă I. "e dobermanul instituţiei", dându-le persoanelor vătămate impresia că este foarte exigent. Doar după toate acestea, inculpata a început să susţină că ar putea preveni controlul cu ajutorul şefului Antifraudă Oradea, simulând o conversaţie telefonică în acest sens.

Întrucât la săvârşirea infracţiunii inculpata s-a folosit de mijloace frauduloase, respectiv a angrenat în activitatea infracţională late persoane care aveau rolul de întări convingerea persoanelor vătămate cu privire la iminenţa unor verificări contabile şi fiscale, prin solicitarea unor informaţii de la persoana vătămată C. referitoare la anumite semnături pretins false depuse pe unele scripte emise de societăţile persoanelor vătămate, au fost reţinute dispoziţiile art. 244 alin. (2) din C. pen. Un alt mijloc fraudulos a constat în conversaţia purtată de către inculpată cu pretinsul şef ANAF Oradea, care a fost pusă pe modul speaker, pentru ca persoanele vătămate să poată constatat în mod nemijlocit consistenţa celor susţinute de către inculpată.

În drept, în mod întemeiat s-a reţinut că starea de fapt se circumscrie întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii de tentativă la înşelăciune prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen.

Instanţa de control judiciar a reţinut că inculpata nu contestă în apel starea de fapt reţinută şi încadrarea juridică a faptei, recunoscând inducerea în eroare a persoanelor vătămate.

Ceea ce contestă inculpata este caracterul injust al folosului pe care urmărea să îl obţină, afirmând că suma pretinsă reprezenta de fapt contravaloarea serviciilor de contabilitate prestate pentru firmele persoanelor vătămate în perioada anilor 2019 şi 2020, astfel că s-a considerat îndreptăţită să obţină această sumă în modalitatea descrisă.

Cu privire la caracterul injust al folosului patrimonial urmărit de inculpată, instanţa de apel şi-a însuşit argumentaţia instanţei de fond, potrivit căreia pentru recuperarea sumelor de bani datorate de persoanele juridice - societăţile comerciale pentru care a prestat servicii de contabilitate - inculpata avea deschisă calea acţiunilor în justiţie având ca obiect litigii de muncă şi nu acţiunile de inducere în eroare a persoanelor fizice reprezentante ale societăţilor comerciale.

Prin urmare, faptul că societăţile comerciale ar fi avut datorii faţă de inculpată nu justifică acţiunile acesteia de inducere în eroare a persoanelor fizice - persoane vătămate în prezenta cauză - prin crearea unui scenariu fabulos şi fraudulos, nu conferă caracter ilicit acestor acţiuni şi nu exonerează inculpata de răspundere penală.

În raport cu cele menţionate, Înalta Curte constată că există conformitate între baza factuală stabilită şi condiţiile de tipicitate obiectivă privind infracţiunea prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) şi (2) din C. pen., tentativă la infracţiunea de înşelăciune.

Înalta Curte reaminteşte că pe calea extraordinară de atac a recursului în casaţie nu poate fi modificată situaţia de fapt şi nici nu se pot reanaliza mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, având în vedere natura juridică a acestei căi de atac.

Aşadar, Înalta Curte nu va putea avea în vedere situaţia de fapt expusă în motivele scrise ale recursului în casaţie şi nici criticile referitoare la acţiunea de inducere în eroare prin încălcarea bunei-credinţe a persoanelor vătămate, ca urmare a unei conduite ilicite, la manoperele dolosive care să aibă o aparenţă de legalitate, precum şi cele referitoare la urmarea imediată, în raport cu forma infracţiunii reţinută, de tentativă care nu avut drept rezultat o pagubă, întrucât acestea tind să modifice situaţia de fapt reţinută, cu caracter definitiv de instanţa de apel.

Altfel spus, apărările invocate nu au legătură cu baza factuală stabilită de instanţa de apel, aşa încât nu se circumscriu condiţiilor de tipicitate obiective concrete din contextul cauzei, ceea ce face inaplicabil cazul de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

De asemenea, aspectele susţinute cu privire la circumstanţele personale ale inculpatei, fondul său emoţional, ca urmare a diagnosticelor părinţilor săi, că ideea comiterii faptei ar fi aparţinut logodnicului inculpatei, iar descrierea faptei care nu ar fi în realitate o înşelăciune, ci o infracţiune de trafic de influenţă, sunt critici care vizează modificarea situaţiei de fapt şi o schimbare a încadrării juridice, care excedează examinării în calea extraordinară de atac a recursului în casaţie, prin prisma cazului invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte nu poate analiza nici critica formulată cu privire la condiţia de tipicitate a scopului de a obţine pentru sine sau pentru altul a unui folos patrimonial injust ce nu ar fi îndeplinită în contextul faptei reţinută în sarcina inculpatei A., întrucât această condiţie vizează latura subiectivă a infracţiunii de înşelăciune ce caracterizează intenţia, vinovăţia fiind calificată şi nicidecum latura obiectivă şi anume fapta, aşa încât excedează cazului de recurs în casaţie invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Pornind de la specificul şi natura căii extraordinare a recursului în casaţie, toate criticile formulate de recurenta inculpată A. prin apărător ales nu ar putea fi analizate prin niciun alt caz de recurs în casaţie.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1376 din data de 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga recurenta inculpată la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1376 din data de 10 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală.

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, azi, 24 martie 2022.

GGC - ED