Material jurisdiction for issuing a European Enforcement Order: first-instance court competence under O.U.G. 119/2006 and Regulation 1215/2012 despite appellate reform

Cerere de eliberare a certificatului de titlu executoriu european. Competenţă materială. Înţelesul sintagmei „instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei executare se solicită” din cuprinsul art. I ind.4 - art. 3 din O.U.G. nr. 119/2006

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competenţa instanţelor judecătoreşti

Index alfabetic: conflict negativ

titlu executoriu european

O.U.G. nr. 119/2006, art. I ind. 4 – art. 3

Regulamentul (UE) nr. 1215/2012

Din interpretarea teleologică a dispoziţiilor art. I4- art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 119/2006, se constată că sintagma „instanţa care a pronunţat hotărârea” vizează prima instanţă de judecată, aceasta fiind instanţa care a pronunţat hotărârea în cauză, hotărâre care face obiectul căilor de atac prevăzute de lege şi care astfel, poate fi doar reformată, nu însă şi eliminată din punct de vedere juridic.

Folosind şi argumentul de analogie, specific de asemenea metodei de interpretare teleologică a normelor juridice, se constată că rezolvarea este similară modului de reglementare gândit de legiuitor cu privire la instituţia învestirii hotărârilor judecătoreşti cu formula executorie din vechiul Cod de procedură civilă. Astfel, potrivit art. 374 alin. (2) din Codul de procedură civilă de la 1865, „învestirea hotărârilor cu formulă executorie se face de prima instanţă”. Din textul citat rezultă că legiuitorul a stabilit astfel o norma de competenţă materială prin care a determinat care anume instante, din ierarhia sistemului judiciar, au aptitudinea de a îndeplini întocmirea acestui act procedural, fiind fără relevanţă care anume hotărâre se învestea: de fond, de apel ori de recurs, astfel încât învestirea hotărârilor cu formula executorie se făcea de prima instanţă, chiar dacă hotărârea sa a fost modificată sau chiar anulată în căile de atac.

Un argument de optică legislativă similară se regăseşte şi în cazul instituţiei încuviinţării executării silite reglementate în noul Cod de procedură civilă, instanţa de executare fiind prevăzută de legiuitor a fi judecătoria (art. 651 C.proc.civ.), indiferent de instanţa (de fond, de apel sau de recurs) care a emis hotărârea definitivă dintre cele menţionate la art. 634 C.proc.civ.

Prin urmare, competenţa materială de soluţionare a cererii de emitere a certificatului de titlu executoriu european revine primei instanţe care a soluţionat cauza, chiar dacă hotărârea pronunţată de aceasta a fost reformată în apel.

I.C.C.J., Secţia I civilă, decizia nr. 1430 din 21 iunie 2022

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea adresată Curţii de Apel Târgu Mureş la data de 6.04.2022 şi redirecţionată administrativ către Tribunalul Mureş - Secţia civilă, petentul A. a solicitat eliberarea certificatului prevăzut în Anexa I din Regulamentul nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene, în ceea ce priveşte Decizia civilă nr. 521/A din 31.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/320/2018.

În motivarea cererii, s-a arătat că certificatul solicitat îi este necesar petentului în vederea punerii în executare a hotărârii judecătoreşti menţionate în Ungaria.

Prin sentinţa civilă nr. 49/C din 4.05.2022, Tribunalul Mureş - Secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă, reţinând că aceasta este instanţa la care se referă prevederile art. I ind. 4 - art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 119/2006, ca instanţă care a pronunţat hotărârea a cărei recunoaştere se invocă, iar nu instanţa la care se află dosarul la momentul formulării cererii de emitere a certificatului de titlu executoriu european.

Prin încheierea nr. 29/CF din 19.05.2022, Curtea de Apel Târgu - Mureş, Secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei material a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Mureş, Secţia civilă, a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului instanţei supreme în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, reţinând în esenţă, că prezenta cerere pentru eliberarea certificatului de titlu executoriu european nu poate fi disociată de cauza în care a fost pronunţată hotărârea ce face obiectul acesteia, cauză care în speţă a fost soluţionată în primă instanţă de Tribunalul Mureş.

II. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Examinând conflictul negativ de competenţă cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispoziţiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C.proc.civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Înalta Curte reţine că este sesizată cu un conflict negativ de competență materială, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I C.proc.civ., anume a declinărilor reciproce între Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Târgu-Mureş cu privire la soluţionarea cererii formulate de petentul A., de emitere a certificatului prevăzut în Anexa I din Regulamentul nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene, în ceea ce priveşte Decizia civilă nr. 521/A din 31.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/320/2018 de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia I civilă.

Conflictul ivit între cele două instanţe care şi-au declinat reciproc competenţa de soluţionare a cauzei, este consecinţa interpretării diferite a normelor juridice înscrise în art. I ind. 4 – art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană, act normativ ce reglementează aplicarea Regulamentului (U.E.) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012, privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială.

Art. I ind. 4 din O.U.G. nr. 119/2006, prevede că „În vederea aplicării Regulamentului (UE) nr. 1.215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea hotărârilor în materie civilă şi comercială, denumit în continuare Regulamentul nr. 1.215/2012, se stabilesc următoarele reguli: (…) – Art.3 (1) În cazul hotărârilor judecătoreşti, inclusiv al tranzacţiilor judiciare, pronunţate, respectiv aprobate sau încheiate în România, care urmează a fi puse în executare într-un alt stat membru al Uniunii Europene, competenţa de a emite, potrivit art. 53 sau după caz, art. 60 din Regulamentul nr. 1.215/2012, certificatul prevăzut în anexa I sau, după caz, în anexa II din acelaşi regulament aparţine instanţei care a pronunţat hotărârea a cărei recunoaştere se invocă sau a cărei executare se solicită”.

În speţă, prin sentinţa civilă nr. 446 din 02.04.2019, pronunţată de Tribunalul Mureş – Secţia civilă în dosarul nr. x/320/2018, a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., această soluţie fiind reformată prin decizia nr. 521/A din 31.10.2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă, în sensul admiterii în parte a acţiunii şi obligării pârâtei la plata în favoarea reclamantului a sumei de 232.370 lei, reprezentând despăgubiri, precum şi la plata dobânzii legale aferente, calculate de la data pronunţării hotărârii până la plata integrală a debitului şi a cheltuielilor de judecată în sumă de 7.818 lei pentru judecata în primă instanţă, respectiv 3.959 lei pentru judecata în apel.

La data de 6.04.2022 petentul A. a solicitat Curţii de Apel Târgu Mureş emiterea certificatului de titlu executoriu european, în ceea ce priveşte decizia civilă nr. 521/A/2019, pronunţată în dosarul nr. x/320/2018 de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia I civilă.

Aplicând metoda de interpretare teleologică a dispoziţiilor art. I ind. 4 - art. 3 alin. 1 din O.U.G. nr. 119/2006, cu referire la sintagma „instanţa care a pronunţat hotărârea”, Înalta Curte constată că aceasta vizează prima instanţă de judecată, aceasta fiind instanţa care a pronunţat hotărârea în cauză, hotărâre care face obiectul căilor de atac prevăzute de lege şi care astfel, poate fi doar reformată, nu însă şi eliminată din punct de vedere juridic. Aşadar, sintagma “hotărârea a cărei recunoaştere se invocă sau a cărei executare se solicită” vizează hotărârea primei instanţe de judecată, evident în forma eventual modificată în urma exercitării căilor de atac prevăzute de lege în privinţa sa.

Folosind şi argumentul de analogie, specific de asemenea metodei de interpretare teleologică a normelor juridice, Înalta Curte constată că rezolvarea este similară modului de reglementare gândit de legiuitor cu privire la instituţia învestirii hotărârilor judecătoreşti cu formula executorie din vechiul Cod de procedură civilă.

Astfel, potrivit art. 374 alin. (2) din Codul de procedură civilă de la 1865, „învestirea hotărârilor cu formulă executorie se face de prima instanţă”. Din textul citat rezultă că legiuitorul a stabilit astfel o norma de competenţă materială prin care a determinat care anume instante, din ierarhia sistemului judiciar, au aptitudinea de a îndeplini întocmirea acestui act procedural, fiind fără relevanţă care anume hotărâre se învestea: de fond, de apel ori de recurs, astfel încât învestirea hotărârilor cu formula executorie se făcea de prima instanţă, chiar dacă hotărârea sa a fost modificată sau chiar anulată în căile de atac.

Un argument de optică legislativă similară celei din prezenta cauză îl regăsim şi în cazul instituţiei – de această dată reglementate şi în noul Cod de procedură civilă – al încuviinţării executării silite, instanţa de executare fiind prevăzută de legiuitor a fi judecătoria (art. 651 Cod proc.civ.), indiferent de instanţa (de fond, de apel sau de recurs) care a emis hotărârea definitivă dintre cele menţionate la art. 634 C.proc.civ.

Prin urmare, în temeiul tuturor acestor considerente conjugate, în speţa pendinte prima instanţă competentă material să soluţioneze cererea formulată este Tribunalul Mureş, chiar dacă hotărârea pronunţată de acesta a fost reformată în apel, prin decizia civilă nr. 521/2019 a Curţii de Apel Târgu Mureş.

Raportat la considerentele expuse, Înalta Curte constată că Tribunalul Mureş este instanţa competentă material să soluţioneze cererea, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competenţă, conform art. 135 C.proc.civ.