Enforcement of foreign conviction excluded from execution challenge where foreign penalty adaptation under Article 6 of the Penal Code was settled in the res judicata recognition ruling

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 62 din data de 20 mai 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de condamnatul A., aflat în Penitenciarul Ploieşti, cu privire la sentinţa penală nr. 36 C. civ. din data de 18 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Ploieşti.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., a fost obligat contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Conform art. 272 alin. (1) C. proc. pen.. rap. la art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., s-a dispus plata sumei de 313 RON, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu contestatorului condamnat A., din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel Ploieşti a reţinut că, prin sentinţa penală nr. 36 C. civ. din data de 18 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Ploieşti, a fost admisă cererea de recunoaştere şi executare a hotărârii judecătoreşti formulată de autorităţile judiciare din Marea Britanie prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.

În baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004 şi art. 8 din Decizia-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, s-a dispus recunoaşterea sentinţei nr. T 20177056 pronunţată de Curtea Coroanei Kingston Upon Thames - Marea Britanie la data de 12.05.2017, rămasă definitivă la data de 12.05.2017, emisă faţă de cetăţeanul român A. în vederea executării unei pedepse privative de libertate de 5113 zile + 91 zile închisoare consecutive pentru lipsa plăţii hotărârii de confiscare, pentru săvârşirea de către persoana condamnată a nouă infracţiuni, după cum urmează: trei infracţiuni de conspiraţie la trafic de persoane înspre Marea Britanie cu scopul exploatării sexuale; trei infracţiuni de conspiraţie la trafic de persoane în interiorul Marii Britanii cu scopul exploatării sexuale; o infracţiune de conspiraţie la controlul prostituţiei pentru câştiguri; o infracţiune de conspiraţie la controlul unui copil pentru prostituţie şi o infracţiune de conspiraţie la cauzarea prostituţiei unui copil pentru câştig, toate fiind prevăzute şi contravenind secţiunii I (I) a Legii infracţionale din 1977, fapte cu privire la care s-a constatat că au corespondenţă în infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 C. pen. şi trafic de persoane prev. de art. 210 C. pen. şi s-a dispus executarea acestei pedepse în România.

A fost dispusă transferarea persoanei condamnate A. într-un penitenciar din România, în vederea executării pedepsei, conform C. proc. pen. român şi în condiţiile Deciziei-cadru 2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008.

A fost dedusă, din durata pedepsei, perioada executată de persoana condamnată, de la data de 9.02.2017 la zi.

S-a dispus emiterea mandatului de executare a pedepsei de 5113 zile + 91 zile închisoare pentru infracţiunile de constituire a unui grup infracţional organizat prev. de art. 367 C. pen. şi trafic de persoane prev. de art. 210 C. pen., la rămânerea definitivă a sentinţei.

Curtea a arătat că, la data de 15 aprilie 2021, pe rolul instanţei a fost înregistrată contestaţia la executare formulată de condamnatul A., cu privire la sentinţa penală nr. 36 C. civ. din data de 18 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Ploieşti, notându-se că, prin cererea formulată, persoana condamnată a invocat incidenţa dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. şi art. 6 C. pen., referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile, ca o cauză de micşorare a pedepsei, solicitând reducerea pedepsei aplicate la maximul special prevăzut de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina sa.

Examinând contestaţia, în raport de criticile invocate, de actele şi lucrările dosarului, de dispoziţiile legale incidente în materie, dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a constatat că aceasta este nefondată.

Astfel, în cuprinsul hotărârii contestate, s-a arătat că, prin natura sa juridică, contestaţia la executare reprezintă un mijloc procesual, cu caracter jurisdicţional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până în acest moment, în cursul executării pedepsei, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării şi chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei.

Totodată, Curtea a arătat că, atât soluţiile jurisprudenţiale cât şi opiniile exprimate în doctrină sunt unanime în a considera că prin acest remediu judiciar nu se pot invoca nevinovăţia, greşita condamnare a contestatorului, greşita încadrare juridică a faptei, greşita individualizare a pedepsei sau alte aspecte ce ţin de judecata în fond a cauzei şi care se bucură de autoritate de lucru judecat.

De asemenea, s-a susţinut că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată în mod definitiv oricărui litigiu de către instanţe să nu mai poată fi supusă rejudecării. Conform acestui principiu, niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa. Acestui principiu nu i se poate aduce derogare decât dacă o impun motive substanţiale şi imperioase.

Instanţa a învederat că o asemenea derogare, în care hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări şi schimbări în cursul executării, o constituie cazurile de contestaţie la executare expres şi limitativ prevăzute de art. 598 lit. a)-d) C. proc. pen.., şi se poate face numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunţării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă.

Curtea a notat că, în speţă, contestatorul a invocat cazul de contestaţie prevăzut de art. 598 lit. d) C. proc. pen.., însă a considerat că motivul invocat în susţinerea lui, ce se referă la incidenţa art. 6 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, nu se circumscrie acestui caz, fiind vorba de un motiv apărut înainte de rămânerea definitivă a hotărârii, de care instanţa a luat cunoştinţă şi l-a avut în vedere la pronunţarea hotărârii.

Altfel spus, Curtea a constatat că acest aspect al hotărârii nu constituie un incident ivit cu ocazia punerii în executare sau executării hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare a contestatorului, ci reprezintă un element care a făcut obiectul judecăţii privind cererea de recunoaştere a sentinţei nr. T 20177056 pronunţate de Curtea Coroanei Kingston Upon Thames - Marea Britanie la data de 12.05.2017, rămasă definitivă la data de 12.05.2017, ce s-a făcut în raport de dispoziţiile noului C. pen., fiind astfel avut în vedere principiul aplicării legii penale mai favorabile, ce a intrat în puterea lucrului judecat.

În acest sens, s-a mai arătat că, hotărârea vizată de contestaţia la executare, respectiv sentinţa penală nr. 36 C. civ. din data de 18 octombrie 2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Ploieşti, a rămas definitivă prin neapelare la data de 22 ianuarie 2019, iar calea de atac formulată de persoana condamnată, la data de 27.03.2019, a fost respinsă, ca tardivă, prin decizia nr. 151/A/24.04.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin urmare, Curtea a susţinut că împrejurarea invocată de contestator nu mai poate fi pusă în discuţie întrucât nu reprezintă o problemă de executare ci una de judecată, iar în privinţa acesteia, sentinţa contestată se bucură de prezumţia de legalitate.

Împotriva sentinţei penale nr. 62 din data de 20 mai 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a formulat contestaţie, la data de 10 iunie 202, contestatorul condamnat A., în termen legal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, secţia penală la data de 22.06.2021, fiind fixat termen de judecată la data de 22.09.2021, cu citarea contestatorului şi asigurarea apărării obligatorii.

Examinând contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. prin prisma dispoziţiilor legale incidente, în raport cu criticile invocate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte notează că, pe calea contestaţiei la executare pot fi soluţionate incidentele ivite după ce hotărârea a rămas definitivă, respectiv înainte sau în timpul executării hotărârii penale sau după executarea acesteia, însă în legătură cu aceasta, fiind permisă astfel rezolvarea situaţiilor juridice care afectează executarea unei hotărâri penale, fără a se putea invoca aspecte de fond deja avute în vedere de instanţe la momentul soluţionării cauzei, întrucât, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat şi stabilităţii raporturilor juridice.

Potrivit art. 598 alin. (1) C. proc. pen.., contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

Dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.., invocate de contestatorul condamnat A., devin incidente atunci când se invocă amnistia, prescripţia, graţiere sau orice altă cauză de stingere, respectiv de micşorare a pedepsei şi trebuie să cuprindă situaţii intervenite după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare în care, fie pedepsele nu se mai execută (în caz de amnistie, prescripţia executării pedepsei, graţierea, decesul persoanei condamnate), fie intervin modificări în sensul micşorării cuantumului pedepselor ce urmează a fi puse în executare sau care se execută.

În speţă, la momentul recunoaşterii sentinţei nr. T 20177056 pronunţate de Curtea Coroanei Kingston Upon Thames - Marea Britanie la data de 12.05.2017, rămasă definitivă la data de 12.05.2017, instanţa română competentă să aplice în cauză dispoziţiile Legii nr. 302/2004 a analizat condiţiile privind dubla incriminare a faptelor, precum şi problema adaptării pedepsei la care a fost condamnat cetăţeanul român A. şi a soluţionat aceste aspecte de fond ale cauzei, constatând cu privire la cele 9 infracţiuni şi pedeapsa aplicată următoarele:

"Faptele pentru care persoanei condamnate A. i-a fost aplicată pedeapsa privativă de libertate de 5113 zile + 91 zile consecutive pentru lipsa plăţii hotărârii de confiscare ar fi constituit infracţiuni în situaţia în care ar fi fost săvârşite pe teritoriul României, iar autorul ar fi fost tras la răspundere penală, în condiţiile legislaţiei penale naţionale.

Astfel, infracţiunile de conspiraţie la trafic de persoane în Marea Britanie cu scopul exploatării sexuale, conspiraţie la controlul prostituţiei pentru câştiguri, conspiraţie la controlul unui copil pentru prostituţie şi de conspiraţie la cauzarea prostituţiei unui copil pentru câştig care contravin secţiunii 1 (1) a Legii Infracţionale 1977 din Marea Britanie se referă la infracţiunile de constituirea unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 C. pen. şi trafic de persoane prevăzută de art. 210 C. pen. român, prevăzute cu închisoarea de până la 10 ani pentru fiecare infracţiune.

În plus, Curtea constată că natura şi durata pedepsei aplicate de autoritatea străină corespunde cu natura şi durata pedepsei prevăzute de legea penală română, astfel că nu este necesar să adapteze pedeapsa aplicată de instanţa statului emitent". (Sp. nr. 36 C. civ./18.10.2018, CA Ploieşti, secţia penală şi pentru cauza cu minori şi de familie, dosar nr. x/2018).

Aşadar, atât în considerentele, cât şi în dispozitivul sentinţei penale nr. 36 C. civ. din data de 18 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauza cu minori şi de familie în dosarul nr. x/2018 (rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 22 ianuarie 2019), au fost indicate, în mod expres, infracţiunile corespondente potrivit legii penale române celor pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului A. în Marea Britanie şi, de asemenea, a fost menţionată încadrarea juridică a acestora în raport cu prevederile C. pen.

Pentru a obţine reducerea cuantumului pedepsei rezultante de peste 14 ani închisoare, pe care o execută, în continuare, într-un penitenciar din România, contestatorul a solicitat să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 6 C. pen. privind aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.

Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară, sancţiunea aplicată, dacă depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, se reduce la acest maxim.

Verificând dacă dispoziţiile normei legale evocate prev. de art. 6 C. pen. şi, implicit, decizia nr. 13/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (prin care s-a stabilit că dispoziţiile art. 6 alin. (1) din noul C. pen. sunt aplicabile şi cu privire la hotărârea de condamnare pronunţată de un alt stat faţă de cetăţenii români, dacă aceasta a fost recunoscută în procedura reglementată de Legea nr. 302/2004) sunt aplicabile situaţiei juridice a contestatorului, Înalta Curte constată că, după rămânerea definitivă a hotărârii de recunoaştere a condamnării pronunţate în străinătate, nu a intervenit o lege care să prevadă pedepse mai uşoare pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestuia, pentru a permite instanţei să reconsidere concluzia la care s-a ajuns în legătură cu pedeapsa de executat, stabilită prin sentinţa penală nr. 36 C. civ. din 18 octombrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti (definitivă la 22.01.2019).

Recunoaşterea hotărârii definitive de condamnare a contestatorului a fost pronunţată după intrarea în vigoare a actualului C. pen., iar chestiunea adaptării pedepsei aplicate de autorităţile britanice a fost analizată de instanţa română raportat la limitele de pedeapsă în cazul infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzută de art. 367 alin. (1) din C. pen. (închisoarea de la 1 la 5 ani) şi trafic de persoane, prevăzută de art. 210 alin. (1) C. pen. (închisoarea de la 3 la 10 ani), fiind de remarcat, totodată, că pentru concursul de infracţiuni comis s-a stabilit o pedeapsă unică de către instanţa statului de condamnare, modalitate de calcul a pedepsei asupra căreia nu se poate interveni (mutatis mutandis decizia nr. 23/2019 a ICCJ - Secţiile Unite, publicată în M.OF. nr. 850/2009).

Aşa cum s-a arătat anterior, aplicarea art. 6 C. pen. implică apariţia unei legi noi, ulterioare rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, care să prevadă pedepse mai uşoare pentru aceleaşi infracţiuni, situaţie care nu se regăseşte în cauză.

În realitate, prin susţinerile sale, contestatorul pune în discuţie chiar legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, fiind criticată soluţia instanţei cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 166 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, referitoare la adaptarea pedepsei, chestiune ce excede obiectului prezentei cauze.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază justă soluţia primei instanţe asupra contestaţiei la executare, având în vedere că prin hotărârea de recunoaştere a hotărârii străine de condamnare, pronunţată la data de 18 octombrie 2018, chestiunea referitoare la adaptarea pedepsei aplicate în statul de condamnare a fost analizată şi rezolvată definitiv şi are autoritate de lucru judecat, iar în cauză nu este incidentă situaţia de aplicare a legii penale mai favorabile în sensul reglementat de art. 6 C. pen.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în baza art. 597 alin. (7) C. proc. pen.. va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 62 din data de 20 mai 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen.., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen.., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinţei penale nr. 62 din data de 20 mai 2021 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2021.

GGC - MM