Salary claim jurisdiction set with labor court in claimant's domicile, not administrative forum

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanţii A., B., - C. şi D. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Bacău, obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale calculate ca diferenţa dintre indemnizaţia calculată prin valorificare unei valori de referinţă sectorială de 405 RON (conform Ordinului nr. 219/C/0L02.2017 al Ministerul Justiţiei) majorată cu 4% şi cu 10 % începând cu 01.12.2015 şi indemnizaţia lunară efectiv încasată, pe 3 ani în urmă în raport cu data introducerii acţiunii, diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, dar şi pentru viitor, diferenţe în valoare actualizată, precum şi dobânda legală, dar şi dobânda la dobândă, până la data plăţii efective.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 768 din 20 iunie 2018, Tribunalul Mureş, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, apreciind, în esenţă, că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 30 din Legea nr. 284/2010 şi art. 7 alin. (2) Capitolul VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010.

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 77 din 26 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de apel a reţinut că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect plata unor diferenţe salariale (iar nu o acţiune în anulare sau în obligare la emiterea unui ordin de salarizare), fiind astfel incidente dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborat cu art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170-171, art. 266 şi art. 269 din C. muncii.

Prin acţiunea de faţă nu se contestă vreun act administrativ de stabilire a drepturilor salariale şi vreo hotărâre dată în soluţionarea contestaţiilor salariale, pentru modalitatea de stabilire a drepturilor salariale reglementate de dispoziţiile Legii nr. 284/2010, spre a fi atrasă în cauză competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a instanţei, prevăzută de art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei) al Anexei VI - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie"- la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

În speţă, instanţa de judecată a fost învestită cu o cerere privind obligarea pârâţilor Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Bacău la plata drepturilor salariale calculate ca diferenţa dintre indemnizaţia calculată prin valorificare unei valori de referinţă sectorială de 405 RON (conform Ordinului nr. 219/C/0L02.2017 al Ministerul Justiţiei) majorată cu 4% şi cu 10 % începând cu 01.12.2015 şi indemnizaţia lunară efectiv încasată, pe 3 ani în urmă în raport cu data introducerii acţiunii, diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, dar şi pentru viitor, diferenţe în valoare actualizată, precum şi dobânda legală, dar şi dobânda la dobândă, până la data plăţii efective.

Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, în raport de petitul acţiunii, apreciind că legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal strict în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Totodată, constată instanţa că litigiul de faţă nu are natura unuia de contencios administrativ, întrucât reclamanţii nu contestă un act administrativ tipic şi nici nu deduc judecăţii un act administrativ asimilat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care din actele dosarului nu rezultă că aceştia au adresat ordonatorilor de credite pârâţi o cerere de acordare a diferenţelor salariale solicitate pe calea acţiunii în instanţă, iar aceştia au respins-o sau nu au soluţionat-o, astfel că nu sunt aplicabile nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că obiectul cauzei de faţă îl reprezintă strict acţiunea pentru plata unor drepturi salariale, respectiv o acţiune de drept comun, raportul juridic generator al drepturilor şi obligaţiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii.

Această soluţie este în acord şi cu Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Raportul juridic pe care se grefează petitele acţiunii (plata unor diferenţe de drepturi salariale) este un raport juridic de muncă, fie el şi atipic ("sui generis").

Această calificare a fost făcută de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, prin Decizia în interesul legii nr. 46/15 decembrie 2008, publicată în M. Of. nr. 495/16.07.2009, prin care s-au reţinut următoarele:

"Prestarea muncii se realizează în cadrul unor raporturi sociale care, odată reglementate prin norme de drept, devin, de regulă, raporturi juridice de muncă. În această categorie intră raporturile de muncă ale funcţionarilor publici civili sau militari, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, persoanelor care deţin demnităţi publice, magistraţilor şi magistraţilor-asistenţi, personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor de pe lângă acestea, membrilor cooperatori şi raporturile juridice de muncă născute în baza încheierii contractului individual de muncă. Magistraţii constituie o categorie specială de personal care îşi desfăşoară activitatea în temeiul unui raport de muncă sui generis".

Art. 266 din C. muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază este competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă secţia specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul Tribunalului Mureş, învestită iniţial de reclamanţi.

În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., C., D. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Bacău şi Curtea de Apel Bacău, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia litigii de muncă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - NN