Salary claims against ministry assigned to labor court, not administrative jurisdiction

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ. şi KK. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei:

(i) obligarea pârâtului la calcularea în mod legal a majorării salariale de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017, de la 01.01.2018 (şi în continuare), raportat la nivelul indemnizaţiei brute de încadrare din luna decembrie 2017, prin includerea prealabilă în această indemnizaţie a cotelor de contribuţii (C.A.S. şi C.A.S.S.) transferate de la angajator la angajat şi aplicarea ulterioară a procentului de majorare de 25%;

(ii) obligarea pârâtului la plata diferenţelor salariale de 21%, rezultate din calcularea majorării de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017, de la 01.01.2018, până la data rămânerii definitive a hotărârii, la nivelul indemnizaţiei brute de încadrare din luna decembrie 2017, la care să fie incluse prin includerea în indemnizaţia de încadrare a cotei de contribuţii transferată de la angajator la angajat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobândă legală la data plăţii;

(iii) obligarea pârâtului la includerea acestor majorări salariale în indemnizaţia de încadrare lunară şi în ordinul de salarizare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 9430 din 13 decembrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, apreciind, în esenţă, că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (2) Capitolul VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010.

A reţinut că în cauză capătul principal de cerere îl constituie obligarea pârâtului la emiterea unor ordine de salarizare începând cu data de 01.01.2018 pentru care Legea nr. 153/2017 a instituit o jurisdicţie specială, respectiv a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 97 din 5 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de reclamanţi, şi a declinat competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că litigiul de faţă vizează modul de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii ca urmare a transferului contribuţiilor de la angajator la angajat şi efectul acestui mod de calcul asupra cuantumului indemnizaţiei reclamanţilor, în contextul aplicării Legii nr. 153/2017.

Reclamanţii nu au învestit instanţa de judecată cu o acţiune în anularea unui act administrativ (ordinul Ministerului Justiţiei), pentru a fi incidente dispoziţiile art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, ci cu o acţiune în pretenţii, capătul de cerere având ca obiect obligaţia de a face fiind accesoriu, considerat de reclamanţi a fi remediul pentru înlăturarea pe viitor a neregulii invocate.

Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 123 alin. (1) C. proc. civ., cererile accesorii, adiţionale, precum şi cele incidentale se judecă de instanţa competentă pentru cererea principală, chiar dacă ar fi de competenţa materială sau teritorială a altei instanţe judecătoreşti, cu excepţia cererilor prevăzute la art. 120.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

În speţă, instanţa de judecată a fost învestită cu o cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata unor diferenţe salariale rezultate din modul de calcul al contribuţiilor sociale obligatorii ca urmare a transferului contribuţiilor de la angajator la angajat, în contextul aplicării Legii nr. 153/2017.

Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, în raport de petitul acţiunii, apreciind că legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, strict în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Litigiul de faţă nu are natura unuia de contencios administrativ, întrucât reclamanţii nu contestă un act administrativ tipic şi nici nu deduc judecăţii un act administrativ asimilat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care din actele dosarului nu rezultă că aceştia au adresat ordonatorilor de credite pârâţi o cerere de acordare a diferenţelor salariale solicitate pe calea acţiunii în instanţă sau de emitere a unor noi ordine de salarizare, iar aceştia au respins-o sau nu au soluţionat-o, astfel că nu sunt aplicabile nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că obiectul cauzei de faţă îl reprezintă strict acţiunea pentru plata unor drepturi salariale, respectiv o acţiune de drept comun, raportul juridic generator al drepturilor şi obligaţiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii.

Această soluţie este în acord şi cu Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Art. 266 din C. muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază este competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă secţia specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul Tribunalului Bucureşti, învestită iniţial de reclamanţi.

În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK. şi pe pârâtul Ministerul Justiţiei, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - NN