Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3611/2019 AI generated

Competence for auxiliary justice personnel salary claims: Labor Court jurisdiction over wage recalculation where special administrative review provisions do not apply

Case Number Decizia nr. 3611/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania’s High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Bucharest Tribunal’s Section for Labor and Social Security Disputes, definitively assigning competence for the first instance to that labor court. The dispute involved a group of auxiliary justice personnel suing public prosecution bodies and an anti-discrimination council for wage reclassification and the payment of retroactive salary differences, specifically requesting the inclusion of statutory percentage bonuses under Emergency Ordinance No. 13/2008 and Law No. 293/2015, while the Bucharest Court of Appeal had previously declined material competence in favor of the labor court after the initial trial court had declined it to the administrative court. The decisive legal basis rested on the interpretation that specific administrative jurisdiction under Article 7 of Annex VI to Law No. 284/2010 applies strictly to challenges against administrative acts regarding salary establishment and does not extend by analogy to direct claims for salary differences; consequently, because the plaintiffs did not challenge a typical or assimilated administrative act but sought payment of unpaid wages, the case fell under common law labor jurisdiction per Article 266 of the Labor Code, consistent with the precedent set by Law Interest Decision No. 9/2017.

Legislator headnote

AI generated

art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ; Competence for auxiliary justice personnel salary claims: Labor Court jurisdiction over wage recalculation where special administrative review provisions do not apply: The dispute involved a group of auxiliary justice personnel suing public prosecution bodies and an anti-discrimination council for wage reclassification and the payment of retroactive salary differences, specifically requesting the inclusion of statutory percentage bonuses under Emergency Ordinance No. 13/2008 and Law No. 293/2015, while the Bucharest Court of Appeal had previously declined material competence in favor of the labor court after the initial trial court had declined it to the administrative court. The decisive legal basis rested on the interpretation that specific administrative jurisdiction under Article 7 of Annex VI to Law No. 284/2010 applies strictly to challenges against administrative acts regarding salary establishment and does not extend by analogy to direct claims for salary differences; consequently, because the plaintiffs did not challenge a typical or assimilated administrative act but sought payment of unpaid wages, the case fell under common law labor jurisdiction per Article 266 of the Labor Code, consistent with the precedent set by Law Interest Decision No. 9/2017.

Keywords

AI generated
unpaid salary salary recalculation labor disputes conflict of jurisdiction special jurisdiction assigned competence

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to establish the competence of the labor court section for the first instance.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar, respectiv a indemnizaţiei brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate şi conex, prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, şi repararea prejudiciului creat prin plata diferenţei dintre venitul la care erau îndreptăţiţi şi venitul efectiv încasat, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobândă legală penalizatoare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Sentinţa civilă nr. 7437 din 17 octombrie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, apreciind, în esenţă, că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 30 din Legea nr. 284/2010 şi art. 7 alin. (2) Capitolul VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010.

2.2. Prin Sentinţa civilă nr. 888 din 8 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a litigii de muncă şi asigurări sociale.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Curtea de apel a reţinut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă fără echivoc faptul că reclamanţii nu contestă un ordin emis de angajator, nu aduc în discuţie o contestaţie împotriva unei hotărâri a Colegiului de Conducere şi nu fac vorbire despre critici care sa vizeze o procedură anterior derulată potrivit art. 7 din Anexa VI.

Prin raportare la formularea acţiunii nu sunt incidente dispoziţiile art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, prevederi care nu pot fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale personalului din familia ocupaţională Justiţie. Aceste texte de lege reprezintă o normă specială şi se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

În ceea ce priveşte litigiile privind drepturile salariale ale personalului din familia ocupaţională Justiţie, în afara situaţiei circumstanţiate la art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, legiuitorul nu a instituit alte norme speciale, prin care să atribuie competenţa de soluţionare instanţelor de contencios administrativ, devenind deci incidente regulile de drept comun.

Nu sunt aplicabile în cauză nici dispoziţiile de drept comun ale art. 2, 8 şi 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. În cauza de faţă, reclamanţii nu contestă un act administrativ tipic (ordinul procurorului general de stabilire a drepturilor salariale) şi nici nu deduc judecăţii un act administrativ asimilat, ci tind la plata/acordarea unor sume de bani. În aceste condiţii, litigiul de faţă nu are natura unuia de contencios administrativ.

Instanţa competentă material a soluţiona litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

În speţă, instanţa de judecată a fost învestită cu o cerere privind obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar al reclamanţilor, respectiv a indemnizaţiei brute lunare care se cuvine personalului auxiliar de specialitate şi conex prin includerea procentului de 4%, respectiv 8% prevăzut de O.U.G. nr. 13/2008 precum şi a procentului de 10% prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv VRS 405 RON+4%+4,5%+10%; repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, actualizată cu indicele de inflaţie care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea prezentei acţiuni, până la plata efectivă a sumelor cuvenite.

Înalta Curte reţine că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010, în raport de petitul acţiunii, apreciind că legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal strict în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Totodată, constată instanţa că litigiul de faţă nu are natura unuia de contencios administrativ, întrucât reclamanţii nu contestă un act administrativ tipic şi nici nu deduc judecăţii un act administrativ asimilat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. f) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care din actele dosarului nu rezultă că aceştia au adresat ordonatorilor de credite pârâţi o cerere de acordare a diferenţelor salariale solicitate pe calea acţiunii în instanţă, iar aceştia au respins-o sau nu au soluţionat-o, astfel că nu sunt aplicabile nici dispoziţiile de drept comun ale art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Înalta Curte reţine că obiectul cauzei de faţă îl reprezintă strict acţiunea pentru plata unor drepturi salariale, respectiv o acţiune de drept comun, raportul juridic generator al drepturilor şi obligaţiilor corelative fiind un raport juridic de muncă, căruia îi sunt aplicabile dispoziţiile Codului muncii.

Această soluţie este în acord şi cu Decizia nr. 9/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, prin care s-a statuat că "nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite."

Art. 266 din C. muncii statuează că "jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea,executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă prevăzute de prezentul cod, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod", iar potrivit art. 269 alin. (2) din acelaşi cod "cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul/reşedinţa/sediul."

Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază este competentă să soluţioneze cauza în primă instanţă secţia specializată în materia litigiilor de muncă din cadrul Tribunalului Bucureşti, învestită iniţial de reclamanţi.

În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ., KKK., LLL., MMM., NNN., OOO., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - NN