Challenging first hearing date under case delay procedure: application of objective workload criteria versus constitutional right to speedy trial in administrative jurisdiction.

Şedinţa publică din data de 25 iunie 2019

Asupra plângerii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei şi încheierea pronunţată în cauză

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 02.05.2019, recurentul A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018

Prin încheierea din data de 23 mai 2019 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat ca netimbrată contestaţia la tergiversare formulată de A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în Dosarul nr. x/2018.

2. Plângerea formulată în cauză

Împotriva acestei încheieri petentul A. a formulat plângere, conform dispoziţiilor art. 524 alin. (5) teza a II-a C. proc. civ.

La termenul de judecată din data de 11 iunie 2019 s-a pus în vedere petentului să timbreze contestaţia privind tergiversarea procesului cu suma de 20 de RON, potrivit prevederilor art. 11 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, constatându-se că adresa procesuală pentru comunicare şi citare a fost indicată de către petent ca fiind la poşta electronică iar înştiinţarea de achitare a taxei de timbru a fost expediată la adresa din Sibiu, str. x, adresă la care petentul nu mai locuieşte.

Petentul a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru, motiv pentru care nu mai subzistă cauza anulării ca netimbrată a contestaţiei.

Deşi art. 524 alin. (5) C. proc. civ. prevede că se poate formula plângere de către contestator doar în situaţia în care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia privind tergiversarea procesului, instanţa apreciază că acesta trebuie să beneficieze de o cale de atac şi în cazul în care s-a dispus anularea contestaţiei pentru a fi respectat dreptul la un proces echitabil.

În consecinţă, în soluţionarea plângerii, instanţa trebuie să se orienteze potrivit dispoziţiilor art. 525 alin. (2) C. proc. civ. care nu permit soluţia admiterii plângerii cu trimitere spre rejudecare pe fond, a contestaţiei privind tergiversarea procesului, în cazul în care aceasta a fost anulată pentru neîndeplinirea unei condiţii de formă (în speţă, neîndeplinirea condiţiei privind timbrarea).

Verificând, pe fond, contestaţia privind tergiversarea procesului, instanţa constată că este neîntemeiată pentru următoarele considerente.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 02.05.2019, recurentul A. a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului ce formează obiectul Dosarului nr. x/2018

În motivarea cererii, întemeiată pe dispoziţiile art. 522 şi următoarele din C. proc. civ., recurentul a arătat că instanţa de recurs a stabilit primul termen de judecată în luna noiembrie 2020, încălcându-se astfel prevederile alin. (1) - (5) din art. 201 din C. proc. civ. şi dreptul la un proces echitabil, situaţie în care apreciază că este vorba despre un abuz de putere interzis de Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Carta Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Omului.

Titlul IV din C. proc. civ. (art. 522 - 526), sub denumirea "Contestaţie privind tergiversarea procesului", reglementează un mijloc procesual pus la dispoziţia părţilor şi a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, pentru luarea măsurilor legale de înlăturare a acestei situaţii.

Potrivit art. 522 C. proc. civ.:

"(1) Oricare dintre părţi, precum şi procurorul care participă la judecată pot face contestaţie prin care, invocând încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată.

(2) Contestaţia menţionată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:

1. când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat;

2. când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia sa îndeplinească un act de procedură, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

3. când o persoană ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligată să comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionării procesului, iar acest termen s-a împlinit, însă instanţa nu a luat, faţă de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, măsurile prevăzute de lege;

4. când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."

Ceea ce caracterizează toate cazurile de contestaţie este pasivitatea instanţei de judecată care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părţilor şi terţilor şi nu le foloseşte sau nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

În acest context, contestaţia privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, şi nu ca o sancţiune aplicată judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligaţii trebuie apreciată şi justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile pricinii.

În jurisprudenţa instanţelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curţi, s-a reţinut în mod constant că problema soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce ţin de datele statistice, de durata medie de soluţionare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanţă/pe completuri de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia sau la necesitatea desfăşurării anumitor proceduri prealabile specifice.

În cauza de faţă, recursul declarat de recurentul A. a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 08 februarie 2019, fiind stabilit primul termen de judecată la data de 26.11.2020.

La data de 20 septembrie 2018, Colegiul de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Hotărârea nr. 109, prin care s-au aprobat, la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, măsurile propuse, cu referire la repartizarea pe şedinţe a dosarelor înregistrate, fără termen acordat, şi calendarul şedinţelor de judecată pentru fiecare complet, într-o primă etapă, pentru anul 2019, iar la data de 13 noiembrie 2018 s-a emis Hotărârea nr. 142 prin care s-a aprobat calendarul şedinţelor de judecată pentru anul 2020, respectiv Hotărârea nr. 110, prin care s-a aprobat la nivelul secţiei de contencios administrativ şi fiscal lista cauzelor/obiectelor urgente, procedura de fixare a primului termen de judecată.

Cât priveşte termenele pentru judecata pe fond a recursurilor ce formează obiectele celorlalte dosare (neincluse în lista cauzelor/obiectelor urgente), acestea sunt stabilite de completurile de judecată cu respectarea ordinii înregistrării dosarelor pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal, în raport de hotărârile antemenţionate şi a dispoziţiilor art. 494 raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3) raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor.

Din punct de vedere al obiectului cauzei, dosarul privind recursul declarat de recurentul A. nu se încadrează în lista cauzelor/obiectelor urgente. În aceste condiţii, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere din data de 20 decembrie 2018, primul termen pentru judecata recursului a fost stabilit la data de 26.11.2020, în raport de data înregistrării Dosarului nr. x/2018 pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

În ceea ce priveşte motivele de tergiversare prevăzute de art. 522 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., trebuie precizat că acesta trebuie privit ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care chiar instanţa cauzează amânarea nejustificată sau nu dispune măsurile necesare pentru asigurarea soluţionării procesului.

Noţiunea de termen de finalizare trebuie apreciată însă nu prin raportare la elemente subiective, care ţin de dorinţa părţii de a-i fi soluţionată cauza într-un termen cât mai scurt, ci de posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, impuse de dispoziţiile art. XVII din Legea nr. 2/2013 coroborate cu cele ale art. 493 din C. proc. civ.

Or, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă de recurs, a procedat mai întâi la comunicarea actelor de procedură către părţi şi ulterior a trecut la fixarea primului termen de judecată.

Din această perspectivă, la analiza respectării "termenului de finalizare a unei proceduri" în soluţionarea cauzei, trebuie luate în considerare şi alte elemente obiective, care ţin de încărcătura instanţei de judecată pe rolul căreia a fost înregistrată cauza şi, implicit, a completului învestit cu soluţionarea dosarului.

În ceea ce priveşte motivul de tergiversare prevăzut de art. 522 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., se reţine că, în cazul recursului care este de competenţa Înaltei Curţi, noţiunea de termen optim şi previzibil trebuie apreciată prin raportare la posibilitatea obiectivă a judecătorului, conferită de lege, de a putea trece la judecarea pricinii după parcurgerea tuturor etapelor procedurale premergătoare, impuse de dispoziţiile anterior menţionate. Or, în cauză, au fost respectate toate etapele legale referitoare la procedura de regularizare prevăzute de C. proc. civ. şi fixarea termenului de judecată.

În acest context, Înalta Curte constată că, la momentul stabilirii termenului de judecată în cauză, au fost avute în vedere de către completul învestit cu soluţionarea recursului, împrejurări obiective ce ţin de planificarea şedinţelor completului de judecată, de încărcătura acestuia şi de necesitatea respectării dreptului părţilor la apărare, luându-se în considerare şi obiectul cauzei deduse judecăţii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că susţinerile petentului nu pot fi primite, astfel că, în temeiul dispoziţiilor art. 525 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge plângerea formulată de A. împotriva încheierii din data de 23 mai 2019 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2018, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2019.

GGC - NN