Judicial inspection resolution: waiver of prior administrative procedure for dismissal of disciplinary complaint
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, set aside the appellate court's decision dismissing the action as inadmissible for lack of prior administrative procedure, and remanded the case for retrial, allowing the plaintiff's challenge to proceed. The dispute concerned a judicial inspection resolution dismissing a disciplinary complaint against a prosecutor, where the lower courts had rejected the suit because the 2004 Law on Administrative Contentious did not explicitly waive the prior procedure requirement for "dismissing" resolutions, as it did for "rejecting" resolutions. Relying on the unamended legislative text following a 2014 Constitutional Court decision that deemed the finality of such dismissal resolutions unconstitutional where they involve merits analysis, the Supreme Court determined that the specific statutory provision waiving the prior procedure for "rejection" resolutions logically extends to "dismissal" resolutions, rendering the procedural precondition inapplicable.
Legislator headnote
AI generatedart. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 47 din Legea nr. 317/2004, art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Judicial inspection resolution: waiver of prior administrative procedure for dismissal of disciplinary complaint: The dispute concerned a judicial inspection resolution dismissing a disciplinary complaint against a prosecutor, where the lower courts had rejected the suit because the 2004 Law on Administrative Contentious did not explicitly waive the prior procedure requirement for "dismissing" resolutions, as it did for "rejecting" resolutions. Relying on the unamended legislative text following a 2014 Constitutional Court decision that deemed the finality of such dismissal resolutions unconstitutional where they involve merits analysis, the Supreme Court determined that the specific statutory provision waiving the prior procedure for "rejection" resolutions logically extends to "dismissal" resolutions, rendering the procedural precondition inapplicable.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProvides the substantive basis for admitting the appeal and ordering the cassation of the lower court's decision in administrative contentious cases.
Procedural rule authorizing the cassation of the judgment and the remitting of the case for retrial to the same instance.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A. a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 2917/IJ/667/DIP/2016 din 09.06.2016 emisă de Inspecţia judiciară.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 86 din 17 ianuarie 2017, a admis excepţia lipsei procedurii prealabile invocate de pârâta Inspecţia Judiciară şi a respins acţiunea formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca inadmisibilă.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond contestatorul A. a declarat recurs.
În motivarea recursului arată că la data de 17.02.2015, a transmis prin e-mail (ora 21:08) un memoriu şi materialul probator domnului ministru al justiţiei B., prin care a descris şi probat grava eroare judiciară comisă împotriva sa, rugându-l respectuos să dispună soluţionarea acestei grave erori judiciare, după analizarea memoriului şi materialului probator.
La data de 24.08.2015, Ministerul Justiţiei a solicitat, în temeiul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin Adresa nr. x/2015 soluţionarea erorii judiciare, de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La data de 16.10.2015 şi 16.11.2015, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Ordonanţele nr. 2680/C/2015, nu a soluţionat grava eroare judiciară, ci a soluţionat cu totul altceva, respectiv strămutarea unui dosar (nr. x/1997).
În aceste condiţii, a solicitat Ministerului Justiţiei să îi comunice, ce a dispus prin Adresa nr. x/2015 la data de 24.08.2015, să soluţioneze Parchetul de pe lângă ÎCCJ.
Astfel, prin Adresa nr. x/03.03.2016 Ministerul Justiţiei i-a comunicat faptul că prin adresa din 24.08.2015 a dispus, în temeiul Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, soluţionarea aspectelor semnalate, respectiv soluţionarea gravei erori judiciare.
Recurentul s-a adresat Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia Procurori, care în ciuda materialului probator concludent şi mai mult decât suficient, a respins sesizarea, fără a scrie la sfârşitul Rezoluţiei nr. 2917/IJ/667/DIP/2016 din 09.06.2016, conform legii, că se pot ataca această rezoluţie la procurorul şef, în termen de 15 zile.
În aceste condiţii recurentul s-a adresat secţiei a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, care a refuzat să dea dovadă de imparţialitate conform dispoziţiilor art. 6 din CEDO şi 21 alin. (3) din Constituţia României şi să constate că la sfârşitul Rezoluţiei nr. 2917/IJ/667/DIP/2016 nu scria conform legii, că se poate ataca la procurorul şef al inspecţiei judiciare. - Inspecţia Judiciară nu scrie la sfârşitul rezoluţiilor nici numele persoanei care soluţionează sesizările şi cu toate acestea i-a respins contestaţia.
Având în vedere cele de mai sus, solicită admiterea recursului, desfiinţarea Sentinţei civile nr. 86 pronunţată în şedinţa publică din data de 17.01.2017 în Dosarul nr. x/2016.
4. Apărările formulate în cauză
Intimata Inspecţia judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere următoarele considerente.
Instanţa de fond a respins acţiunea, ca inadmisibilă, pe motiv că recurentul-reclamant nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, reţinând că Legea specială nr. 317/2014 nu conţine nicio prevedere derogatorie cu privire la procedura prealabilă în cazul deciziei de clasare.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată,
"Art. 47. (1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată:
a) admiterea sesizării, prin exercitarea acţiunii disciplinare şi sesizarea secţiei corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;
b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt care a determinat sesizarea, precum şi în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluţia de clasare este definitivă;
c) respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege.
(3) Rezoluţia inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-şef. Inspectorul-şef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef.
(4) Rezoluţia inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-şef, în scris şi motivat, acesta putând dispune, prin rezoluţie scrisă şi motivată, una din soluţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).
(5) Rezoluţia de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) şi alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt:
a) respingerea contestaţiei;
b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.
(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."
Înalta Curte reţine că, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, s-a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.
În considerentele deciziei sus-citate, instanţa constituţională a arătat că, potrivit art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.
Curtea Constituţională a mai constatat că, în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, inspectorul judiciar face o cercetare a fondului sesizării pentru a constata dacă există sau nu indicii cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare. Or, în această situaţie, textul de lege criticat, potrivit căruia rezoluţia de clasare este definitivă şi, deci, exclusă controlului judiciar, încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, partea interesată fiind lipsită de accesul la o instanţă judecătorească. Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conţine datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situaţiei de fapt, caracterul definitiv al soluţiei clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condiţiilor prevăzute, aşa cum a decis instanţa de contencios constituţional în jurisprudenţa sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în M. Of. nr. 66/27.01.2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiţie prin posibilitatea atacării soluţiei la instanţa judecătorească.
Deci, în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, deşi s-a declarat neconstituţionalitatea sintagmei "rezoluţia de clasare este definitivă", reţinându-se că partea este lipsită de accesul la o instanţă judecătorească, textul de lege nu a fost modificat şi pus în acord cu cele statuate de instanţa de control constituţional.
De asemenea, Înalta Curte mai reţine că alin. (5) al art. 47 prevede că rezoluţia de respingere a sesizării poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Prin urmare, în raport cu cele reţinute de Curtea Constituţională în decizia amintită şi faţă de prevederile legale referitoare la rezoluţia de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condiţiile pentru exercitarea acţiunii şi în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte apreciază că, şi în cazul rezoluţiei de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Instanţa are în vedere, la pronunţarea soluţiei, practica judiciară constantă a secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în această materie.
Astfel fiind, Înalta Curte, constatând temeinice criticile formulate de recurent, va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza cererea reclamantului şi va prezenta argumentele sale în sprijinul soluţiei ce va fi adoptată.
6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva Sentinţei civile nr. 86 din 17 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 iunie 2019.
GGC - NN