Compensation appraisal claim rejected as time-barred and objectless; appeal upheld.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi B. - Preşedintele Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, în conformitate cu art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, să se pronunţe o hotărâre de obligare a pârâtei la plata unei sume de bani în favoarea părţii reclamante, iar pârâtului B. să i se aplice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la îndeplinirea în calitate de debitor a obligaţiei de a întocmi raportul de evaluare pentru imobilul demolat situat în oraşul Piteşti str. x (fostă 1 Mai), aşa cum s-a stabilit prin Sentinţa civilă nr. 2319 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. x/2010.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 4695 din 15 noiembrie 2018, în temeiul art. 406 din C. proc. civ. a luat act de renunţarea reclamantului la judecata cererii precizatoare/completatoare înregistrate la data de 19.09.2018.

Totodată, a admis excepţia lipsei de obiect şi excepţia prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, respingând în consecinţă cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

3. Calea de atac exercitată

Reclamantul A. a formulat recurs împotriva Sentinţei civile nr. 4695/15.11.2018, pentru motive ce pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

O primă critică se referă la reţinerea executării voluntare a Sentinţei civile nr. 2319/24.03.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 873/21.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca urmare a emiterii Deciziei de compensare nr. 53/23.09.2013, precum şi la susţinerea lipsei de obiect a cererii de chemare în judecată.

Recurentul-reclamant consideră că intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013 nu poate lipsi de efecte Sentinţa civilă nr. 2319/2011, mai ales că intimata-pârâtă, în mod culpabil, a întârziat punerea în executare a titlului executoriu.

Intimata-pârâtă nu a respectat nici prevederile H.G. nr. 527/2006, în care s-a stabilit că termenul de evaluare este de 20 de zile, care se calculează de la data primirii dosarelor de despăgubire.

Executarea benevolă a hotărârii judecătoreşti nu poate fi primită, deoarece de la data pronunţării Deciziei nr. 873/21.02.2012 de către Înalta Curte şi data de 23.09.2013, când a fost emisă decizia de compensare, au trecut 19 luni.

Cea de-a doua critică priveşte faptul susţinut de prima instanţă, al împlinirii termenului de prescripţie de 3 ani privind dreptul reclamantului de a obţine executarea silită.

Recurentul-reclamant, în susţinerea acestei critici invocă disp. art. 2528 şi art. 2532 C. civ., art. 705 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., arată că în speţă este vorba despre un termen de prescripţie de 10 ani ce a început să curgă în 30 de zile de la pronunţarea Deciziei nr. 873/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În sprijinul celor arătate, recurentul-reclamant susţine şi aplicarea disp. art. 2502 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, sunt imprescriptibile drepturile privitoare la acţiunea în constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analiza motivelor de casare

1. Cu privire la critica ce susţine inexistenţa executării voluntare a Sentinţei civile nr. 2319/24.03.2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 873/21.02.2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a faptului că acţiunea introductivă nu este lipsită de obiect.

Înalta Curte reţine, verificând actele dosarului, că Decizia nr. 873 a ICCJ SCAF a fost pronunţată în data de 21.02.2012, hotărârea fiind definitivă şi irevocabilă.

Potrivit dispoziţiilor hotărârii judecătoreşti, coroborate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, evaluarea imobilului urma să se desfăşoare şi să se finalizeze în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.

În data de 15.03.2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României O.U.G. nr. 4/2012, prin care s-a dispus suspendarea emiterii titlurilor de despăgubire şi de convenţie, precum şi a procedurii de evaluare a imobilelor, pe o perioadă de 6 luni.

Legea nr. 117/2012 de aprobare şi modificare a O.U.G. nr. 4/2012 a stipulat ca această suspendare să opereze până la 15.05.2013, ocazie cu care urma să fie emis un nou act normativ care să reglementeze procedura de soluţionare a dosarelor de despăgubire.

Legea nr. 165/2013 a intrat în vigoare în data de 20.05.20113, iar decizia de compensare pentru imobilul reclamantului a fost emisă în data de 23.09.2013, sub imperiul noii legi.

Din cele expuse anterior, se desprinde concluzia imposibilităţii evaluării imobilului de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, avându-se în vedere că în perioada 15.03.2012 - 15.05.2013, procedura a fost suspendată.

În mod firesc, nici recurentul-reclamant nu putea solicita aplicarea disp. art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, deoarece executarea a fost suspendată prin intermediul unor dispoziţii legale, intervenite ulterior pronunţării Deciziei nr. 873/2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Prin urmare, acţiunea reclamantului este lipsită de obiect, pe de o parte pentru că decizia de compensare a fost emisă benevol, în temeiul noii legi, astfel că scopul măsurilor de constrângere impuse de art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată nu mai poate fi atins şi, pe de altă parte, datorită suspendării executării procedurii pre văzute de Titlul VIII din Legea nr. 247/2005, creditorul/reclamantul nici nu putea să ceară aplicarea art. 24.

2. Cu privire la critica prin care se susţine neîndeplinirea termenului de prescripţie de 3 ani pentru obţinerea executării silite

În cauză sunt aplicabile disp. art. 706 C. proc. civ., conform cărora dreptul de a obţine executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, în cauză hotărârea obligând autoritatea competentă să întocmească raportul de evaluare.

Termenele de prescripţie invocate de recurentul-reclamant nu sunt incidente în speţă, hotărârea nu priveşte un drept real şi nici nu este vorba de o acţiune în constatarea dreptului.

Aşadar, începând cu data de 16.05.2013, când a încetat cauza de suspendare a procedurilor întrunite pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005, recurentul-reclamant avea la dispoziţie 3 ani pentru a introduce acţiunea formulată în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată.

Totuşi, avându-se în vedere abrogarea Legii nr. 247/2005 şi înlocuirea acesteia cu Legea nr. 165/2013, sub imperiul căreia a fost emisă decizia de compensare putea să curgă un nou termen de 3 ani, astfel cum a reţinut prima instanţă, însă la data introducerii acţiunii de faţă - 21.06.2018, era deja împlinit termenul de prescripţie privind dreptul reclamantului de a obţine executarea silită.

În privinţa înscrisurilor depuse de recurentul-reclamant în calea de atac a recursului, respectiv: procesul-verbal al şedinţei CNCI din data de 23.09.2013, Adresa nr. x/07.02.2011 şi cererea reclamantului formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, se observă că acestea nu conduc la pronunţarea unei alte soluţii în raport de sentinţa primei instanţe şi motivele de nelegalitate invocate de parte.

Faţă de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs analizate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinţei nr. 4695 din 15 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2019.

GGC - NN