Material liability upheld for unlawfully issued inpatient prescriptions

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat admiterea cererii, având ca obiect anularea Deciziei administrativ - jurisdicţionale nr. 119/CJ/663/2013 emisă de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MApN la data de 19.06.2013 şi comunicată la data de 15.11.2013, anularea deciziei de imputare nr. A704/2013 şi Hotărârii nr. A1390/08.05.2013, ambele fiind emise de către comandantul U.M. 02590 Craiova, acte pe care le-a apreciat ca fiind netemeinice şi nelegale.

Prin Sentinţa nr. 102 din 26 septembrie 2014, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis cererea reclamantei şi a anulat Decizia nr. 119/CJ563/19.06.2013, Decizia de imputare nr. A704/15.03.2013 şi Hotărârea nr. A1390/08.05.2013.

Prin Decizia nr. 73 din 19.01.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile formulate de pârâtele Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, prin reprezentant Ministerul Apărării Naţionale, şi U.M. 02590 Craiova - Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Ştefan Odobleja" Craiova, a casat integral Sentinţa nr. 102 din 26 septembrie 2014 şi a dispus trimiterea cauzei în rejudecare la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea cauzei pe fond.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş sub nr. x/2013*.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 38 din 31 martie 2017, în fond după casare, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., din perspectiva cărora a apreciat că hotărârea atacată conţine motive contradictorii şi că a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestor motive de recurs, recurenta reclamantă a susţinut următoarele:

Motivul de nelegalitate prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. rezidă în lipsa considerentelor asupra îndeplinirii condiţiilor răspunderii materiale, în speţă litigiul plecând de la o decizie de imputare, precum şi în existenţa unor considerente contradictorii.

Din perspectiva reclamantei, controlul judiciar asupra actelor emise din procedura O.G. nr. 121/1998 trebuie să plece de la condiţiile răspunderii de gen, iar instanţa este datoare să verifice temeinicia susţinerile reclamantei (şi nu să înlăture aceste susţineri, ca nefiind motive de nelegalitate, astfel cum, textual, rezultă din hotărâre), respectiv să analizeze temeiurile în drept aplicate prin actele contestate în cauză (în mod direct, sau ca acte preparatorii pentru cele deschise contestaţiei).

În accepţiunea instanţei de fond, prejudiciul derivă din plata sumelor, de către intimatul Spitalul Clinic, către OPSNAJ, instanţa că apărările reclamantei vizează aspecte ce puteau fi invocate în raporturile dintre aceste două instituţii publice, deşi aceste raporturi juridice o exclud.

Considerentele instanţei de fond, în maniera în care reliefează raţionamentul judiciar, o lipsesc pe recurentă de abilitatea practică de a contesta o decizie de imputare, atât timp cât toate aspectele subliniate în cuprinsul acesteia derivă din alte raporturi juridice, începând cu constatările Curţii de Conturi, precum şi poziţia exprimată de OPSNAJ în notificarea 190 şi însuşită de către spital fără o minimă cenzură, raporturi juridice ale căror efecte nu a putut să le combată în nici o altă procedură.

Practic, deşi este personal civil, medic primar neurolog în cadrul Spitalului Clinic Militar de Urgenţă "Ştefan Odobleja" din Craiova, iar în speţă se pune în discuţie răspunderea sa materială, sunt puţine considerentele instanţei de fond ce se subsumează acestei instituţii juridice, majoritatea considerentelor privind fie obligaţiile legale sau contractuale existente între OPSNAJ şi intimat, fie o incompletă analiză a legalităţii actului contestat, în aplicarea O.G. nr. 121/1998, fie respingerea unor susţineri ale reclamantei pentru considerente ce frizează inadmisibilitatea.

Ceea ce nu face obiectul considerentelor instanţei este, spre exemplu, prejudiciul cauzat de fapta reclamantei, precum şi a susţinerilor reclamantei ce privesc necesitatea reevaluării acestui prejudiciu, reţinut de către pârâţi prin prisma "dublului tratament acordat pacienţilor aflaţi în stare de internare".

Referitor la motivul de nelegalitate prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că instanţa de fond o privează pe reclamantă de facultatea de a susţine netemeinicia actelor contestate, legalizează practic posibilitatea preluării prejudiciului şi a obligaţiilor din cadrul altui raport juridic, în care nu sunt parte, precum şi că, în cuprinsul deciziei de imputare şi a actelor ulterioare se indică temeiuri ce sunt doar parţial aplicabile în perioada indicată. Mai mult, chiar şi sub aspectul legalităţii deciziei de imputare, exclude obligaţia de motivare a înlăturării constatărilor procesului-verbal de cercetare administrativă nr. A1234/2013 şi care îi sunt vădit favorabile.

Sunt încălcate dispoziţiile art. 25 din O.G. nr. 121/1998, care condiţionează emiterea deciziei de imputare, de cercetarea administrativă şi procesul-verbal de cercetare administrativă şi care impun ca decizia de imputare să fie temeinic motivată.

Instanţa de fond reţine că nu este obligatorie motivarea înlăturării procesului-verbal de cercetare administrativă (a constatărilor de fapt şi a propunerilor acestuia) şi mai mult, apreciază că indicarea Ordinului nr. 864/2011 ca temei al imputării, deşi acesta nu este aplicabil pe întreaga perioadă indicată prin această decizie, nu înfrânge obligaţia de motivare.

Mai mult, instanţa de fond exclude posibilitatea contestării temeiniciei deciziei de imputare şi nu ia în considerare probele invocate în acest sens, deşi proba legalităţii şi temeiniciei acesteia revine intimatului, potrivit aceluiaşi art. 25 din O.G. nr. 121/1998, fiindu-i lezat instanţei însăşi substanţa dreptului de acces la o instanţă.

Totodată, realizează o aplicare a normelor regulamentare ce privesc obligaţiile furnizorului de servicii medicale (art. 7 din anexa 3 a Ordinului nr. 265/2010, act normativ ce nu este indicat în decizia de imputare, din acest punct de vedere instanţa suplinind obligaţia de motivare în drept a deciziei de imputare), ale spitalului sau instituţiei sanitare (art. 73 şi art. 67 din H.G. nr. 1389/2010, art. 12 din Ordinul nr. 864/2011, act normativ ce nu poate retroactiva, pentru toată perioada indicată în decizia de imputare).

Dar motivarea deciziei de imputare, apreciată ca fiind legală, de către instanţa de fond, permite, în schimb, aplicarea retroactivă a Ordinului nr. 1723/950/2012, pentru prescripţii medicale eliberate în perioada ianuarie - noiembrie 2011, înainte de intrarea în vigoare a ordinului.

În acest mod, instanţa de fond analizează greşit legalitatea actului administrativ contestat şi exclude orice aspect de temeinicie, din cadrul controlului judiciar, deşi în speţă se regăsesc toate premisele unui contencios subiectiv, de plină jurisdicţie.

Instanţa de fond a realizat o greşită analiză a prejudiciului, ca şi condiţie de angajare a răspunderii materiale.

Dublul tratament priveşte doar perioada de internare, nu întreaga perioada a tratamentului acordat prin prescripţia medicală, de 30 zile, dar s-a cerut restituirea contravalorii prescripţiilor medicale, în întregime

După cum rezultă chiar din anexele notificării 190, prescripţiile medicale acordate la externare, au fost prezentate în farmacii şi la 3 săptămâni după externare, de către pacienţi, neexistând un dublu tratament.

Instanţa de fond a realizat şi o greşită analiză a faptei licite, ca şi condiţie de angajare a răspunderii materiale.

Cu privire la răspunderea materială intrată sub sfera O.G. nr. 121/1998, art. 25 alin. (6) din acest act normativ instituie o sarcină a probaţiunii similară conflictelor de muncă.

Reclamanta a susţinut că eliberarea actelor de externare, inclusiv a prescripţiilor medicale, se realiza, în perioada indicată în decizia de imputare, conform dispoziţiilor conducerii spitalului, cu o zi înaintea celei de externare.

Există la dosar o probă ce concordă acestei afirmaţii, procesul-verbal de cercetare administrativă A1234/2013, întocmit de către medicul desemnat de către conducerea intimatului, în procedura reglementată de O.G. nr. 121/1998) şi care emană de Ia intimat.

Chiar aplicând art. 1364 C. civ., eventuala faptă ilicită a reclamantei trebuia reţinută în concurs cu cea a intimatului, ce derogă prin dispoziţie verbală de la regimul eliberării actelor medicale la externare. Or, dacă se reţinea o faptă ilicită concurentă, constând în determinarea unui regim de eliberare ce contravenea art. 67 din H.G. nr. 1389/2010, trebuia reţinută şi o participare la cauzarea prejudiciului a intimatului.

Dar este greşit aplicat art. 1364 C. civ., precum şi art. 67 din H.G. nr. 1389/2010, în ceea ce priveşte caracterul ilicit al eliberării prescripţiilor la externare. Contractul cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2011-2012, aprobat prin acest act normativ reglementează obligaţia de eliberare, la externare, a prescripţiei medicale (astfel cum reţine instanţa de fond), dar nici un act normativ nu reglementează ce înseamnă sintagma la externare.

Astfel, niciun act normativ nu exclude posibilitatea întocmirii cu o zi înainte a actelor medicale, la externare (atât timp cât acestea au toate rubrică privind data externării), iar interpretarea sintagmei la externare ca fiind similară datei externării lezează principiul "in dubio pro reo", pe care îl consider aplicabilă în materia răspunderii materiale .

Instanţa de fond susţine obligaţii reglementate prin H.G. nr. 1389/2010 sau celelalte acte normative, aplicabile în mod expres spitalelor sau unităţilor sanitare, respectiv furnizorului de servicii medicale şi analizează raportul de cauzalitate rezultat din contractul dintre unitatea sanitară şi Casa OPSNAJ, dar nu analizează condiţiile răspunderii materiale: fapta ilicită trebuie analizată în raport de atribuţiile legale, regulamentare, sau cele prevăzute în fişa postului, în concret, lucru omis de la analiză .

În mod concret, prejudiciul trebuie verificat şi acordat în limitele în care a existat (şi dacă a existat) un dublu tratament, nefiind posibilă preluarea sumei achitate de către intimat; în primul rând, nu toată această sumă constituie prejudiciu, iar în cel de al doilea rând, la cauzarea prejudiciului a concurat şi intimatul, prin regulile de contrasemnare a actelor medicale, la externare, stabilite.

Chiar dacă instanţa de fond nu reţine probaţiunea în acest sens, trebuie avut în vedere procesul-verbal de cercetare administrativă, emanând de la intimat şi care este susceptibil să facă proba directă şi cu o relevanţă mai mare decât relaţii comunicate, după ce au făcut plata sumelor.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Ministerul Apărării Naţionale pentru Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor reprezentat prin Direcţia pentru relaţia cu Parlamentul şi asistenţă juridică a solicitat respingerea recursului reclamantei, apreciind că hotărârea instanţei de fond este legală, fiind dată cu o motivare corespunzătoare şi cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

În esenţă intimatul pârât susţine că în mod corect a reţinut instanţa de fond că procedura administrativă s-a derulat cu respectarea prevederilor O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor şi salariaţilor civili din Ministerul Apărării Naţionale, cât şi cele ale Normelor metodologice de aplicare a ordonanţei reprezentate de Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.5 din 22.01.1999, fiind întrunite condiţiile pentru atragerea răspunderii materiale a recurentei-reclamante pentru prejudiciul cauzat U.M. 02590 Craiova - Spitalul Clinic Militar de Urgenţă "Ştefan Odobleja" Craiova.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

2.1.1. Criticile formulate de recurenta - reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, inclusiv condiţiile de angajare a răspunderii materiale ale acesteia în contextul faptic dat.

De altfel, criticile reclamantei sub acest aspect, sunt generale şi vagi, nefiind indicate în concret care sunt motivele contradictorii din cuprinsul hotărârii atacate şi nici motivele străine de natura cauzei. De fapt, recurenta în cadrul acestui motiv de nelegalitate, aşa cum se remarcă prin întâmpinare, îşi exprimă doar nemulţumirea faţă de modul cum instanţa de fond a soluţionat prezenta cauză.

Prin urmare, se poate concluziona că hotărârea instanţei de fond este clară, precisă şi inteligibilă, conţine referiri la probele administrate în cauză şi este în concordanţă cu acestea, răspunde în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi conduce în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv.

2.1.2. Referitor la susţinerile recurentei subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că sunt şi acestea neîntemeiate.

Contrar susţinerilor reclamantei-recurente, instanţa de fond, pe baza criticilor de nelegalitate invocate, deci a cadrului procesual fixat de reclamantă, a analizat în concret condiţiile răspunderii materiale a acesteia, în contextul factual dedus judecăţii, pe baza mijloacelor de probă administrate de părţi, fiind analizat în exclusivitate raportul juridic dintre reclamantă şi unitatea sanitară cu care se află în raporturi de serviciu.

Prejudiciul nu a fost preluat din cadrul unui alt raport juridic, aşa cum se susţine, instanţa de fond analizând contestaţia recurentei îndreptată împotriva unei decizii de imputare privind stabilirea răspunderii materiale a recurentei, urmare a stabilirii caracterul ilicit al conduitei reclamante, care a emis prescripţii medicale unor pacienţi pe perioada în care aceştia figurau ca internaţi, precum şi o prescripţie medicală unui pacient care era decedat, prin care s-a produs un prejudiciu direct Unităţii Militare 02590 Craiova.

Nu au fost încălcate dispoziţiile art. 25 din O.G. nr. 121/1998, instanţa apreciind în mod corect că actele emise în procedura administrativă, respectiv Decizia de imputare şi hotărârea dată în soluţionarea contestaţiei administrative sunt temeinic motivate, cuprinzând atât motivele contestaţiei invocate de reclamantă cât şi considerentele pentru care acestea au fost înlăturate, valorizând în schimb constatările, concluziile şi propunerile din procesul-verbal de cercetare administrativă nr. A 535 din 21.02.2013 în care este descrisă fapta reţinută în sarcina reclamantei, caracterul ilicit al acesteia din perspectiva obligaţiilor legale ale acestei şi propunerea de sancţionare a acesteia, pentru recuperarea prejudiciului identificat în patrimoniul spitalului.

În mod just s-a reţinut de instanţa de fond că Ordinul M 5 din 22.01.1999 nu prevede necesitatea de a motiva măsura de înlăturare a referatului privind modul de soluţionare a contestaţiei. De fapt, neînsuşirea propunerilor de soluţionare a contestaţiei administrative, favorabil reclamantei, rezultă din argumentaţia care a stat la baza hotărârii de soluţionare a contestaţiei, contrară şi incompatibilă cu cea propusă, astfel că rezultă implicit respingerea acestei propuneri, fără ca această concluzie să fie invalidată din lipsa unei menţiuni exprese a acestei dispoziţii, cu identificarea corespunzătoare a referatului în cauză.

Recurenta este în eroare cu privire la valorificarea retroactivă a efectelor juridice a Ordinului 1723/950/2012, pentru prescripţii medicale eliberate în perioada ianuarie - noiembrie 2011, deci înainte de intrarea în vigoare a ordinului, întrucât, nici în cuprinsul deciziei de imputare şi nici în hotărârea atacată, nu se face vreo referire la acest ordin, care nu a constituit un element al motivării în drept a acestora.

Nu pot fi însuşite nici criticile reclamantei referitoare la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii materiale angajată prin actele administrative contestate în prezenta cauză.

Potrivit art. 73 alin. (1) din H.G. nr. 1389/2010 şi art. 12 alin. (1) din Ordinul 864/2011 (anexa 17) spitalele sunt obligate să suporte pentru asiguraţii internaţi în regim de spitalizare continuă şi în regim de spitalizare de zi toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv pentru medicamente, materiale sanitare şi investigaţii paraclinice.

De asemenea, prin Contractul x/30.04.2010 cât şi Contractul x/30.04.2011, încheiate cu CASA OPSNAJ, s-a stipulat obligaţia furnizorului de servicii medicale, că actul medical se finalizează prin eliberarea, la externare, a prescripţiei medicale, cu sau fără contribuţie personală, iar pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, partea în culpă datorează daune-interese.

Eliberarea prescripţiilor medicale anterior externării, deci în perioada de internare, însă în vederea valorificării lor ulterior externării, contrar obligaţiilor anterior enunţate, postează sarcina suportării contravalorii lor în sarcina spitalului, pentru că din punct de vedere temporal pacienţii se află în stare de internare la emiterea prescripţiilor, deşi dacă erau emise regulamentar, suportarea contravalorii lor, dacă era cazul, erau în sarcina Casei OPSNAJ.

Prin această conduită a reclamantei, spitalul a suportat contravaloarea unui dublu tratament pentru pacienţii în cauză, atât pentru perioada de internare, cât şi pentru cea ulterioară externării, astfel că prejudiciul constând în contravaloarea prescripţiilor la externare, eliberate neconform, se impunea a fi recuperat. Prejudiciul nu este reprezentat numai de contravaloarea medicamentelor pentru zilele în care pacienţii au mai fost internaţi, ci pentru întreaga valoare a medicamentelor prescrise în aceste condiţii, pentru că din punct de vedere legal, spitalele sunt obligate să suporte pentru asiguraţii internaţi toate cheltuielile necesare pentru rezolvarea cazurilor respective, inclusiv pentru medicamente, iar prescripţiile sunt emise în perioada în care beneficiarii lor erau legal internaţi.

Instanţa de control judiciar nu poate valida afirmaţia reclamantei cu privire la caracterul neclar al sintagmei "la externare", orice persoană de bună credinţă fiind în măsură a ajunge la concluzia că nu vizează nici momentul anterior externării, nici cel ulterior, ci că data externării coincide exclusiv cu momentul finalizării actului medical, cu externarea pacientului din unitatea sanitară. De altfel, aceste apărări sunt contrazise de cele ulterioare formulate de reclamantă în care se susţine că exista o astfel de practică în spitalul în cauză, derogatorie prin urmare de la regulile juridice aplicabile.

Este irelevantă sub aspectul antrenării răspunderii reclamantei împrejurarea că în unele cazuri prescripţiile au fost prezentate în farmacii şi la 3 săptămâni după externare, în condiţiile în care au fost eliberate cu încălcarea dispoziţiilor legale (pentru pacienţi internaţi şi un pacient decedat).

Nu poate fi reţinută ca şi cauză exoneratoare de răspundere nici apărarea recurentei potrivit căreia eliberarea prescripţiilor medicale cu o zi înaintea zilei de externare se realiza conform dispoziţiilor conducerii spitalului, existenţa acestuia nefiind dovedită în cauză, instanţa de fond solicitând relaţii în acest sens de la unitatea spitalicească în cauză. Cu toate acestea, aşa cum susţine intimatul, reclamanta, chiar în condiţiile existenţei unui asemenea ordin, putea şi era în măsură să realizeze caracterul vădit nelegal al acestuia şi să-l conteste, asumarea acestei practici fiind făcută pe propria sa răspundere.

Prin urmare, actele administrative contestate sunt legale, astfel că hotărârea instanţei de fond care le validează este motivată şi dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, soluţia adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, pentru menţinerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva Sentinţei nr. 38 din 31 martie 2017 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 iunie 2019.

GGC- NN