EU agricultural support eligibility and proportionality of financial sanction under O.G.U. 66/2011 and OMADR 247/2008

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.12.2015 sub numărul 7864/2/2015 societatea reclamantă A. S.R.L. Zimnicea a solicitat, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură:

- în principal, anularea Deciziei nr. 18712/12.06.2015 (DMP/CC/nr. 34/12.06.2015), prin care a fost respinsă contestaţia administrativă şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/07.04.2015, ambele emise de APIA;

- în subsidiar, înlocuirea măsurii administrative de retragere integrală a sprijinului financiar acordat cu măsura reducerii sprijinului financiar acordat la valoarea costurilor eligibile, justificate documentar şi faptic, cu respectarea prevederilor subpunctului 2.5.1 din Norma din 23.04.2008 de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009 - 2013/2014, aprobate prin Ordinul MADR 247/2008, cu modificări (adică limitarea retragerii finanţării la recuperarea eventualelor plăţi necuvenite sau neeligibile, în cazul în care se va aprecia că există astfel de plăţi).

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 1462 din 27 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantă şi au fost anulate, în parte, Decizia nr. 18712/12.06.2015 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/07.04.2015, în sensul reducerii valorii creanţei fiscale la nivelul cheltuielilor constatate neeligibile de organul de control, fiind respinsă, în rest, cererea.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 1462 din 27 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs atât reclamanta A. S.R.L., cât şi pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

3.1. Prin recursul său, reclamanta A. S.R.L. solicită casarea sentinţei şi, în rejudecare, admiterea în integralitate a cererii, respectiv anularea în tot a actelor administrative, iar în subsidiar reducerea creanţei bugetare stabilite conform actelor atacate, în considerarea eligibilităţii parţiale a cheltuielilor constatate neeligibile de către organul de control, în valoare totală de 392.920,52 RON.

Sunt invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond nu a admis criticile sale, susţinute prin înscrisurile depuse la dosar, prin care s-a contestat concluzia controlului asupra deficienţelor privitoare la "realitatea, legalitatea şi conformitatea documentelor".

Aprecierea instanţei de fond este exprimată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Astfel, s-a reţinut, cu aplicarea greşită a prevederilor art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, că APIA nu putea decât să implementeze recomandările cu caracter obligatoriu ale Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi. Constatările Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi au caracter de recomandare, conform normelor legale citate, APIA având obligaţia implementării corespunzătoare şi la timp a acestor recomandări, ceea ce presupune supunerea situaţiilor constatate de către Autoritatea de Audit verificării şi evaluării proprii.

Or, APIA nu a încercat clarificarea situaţiilor expuse de Autoritatea de Audit şi nu a solicitat explicaţii sau documente suplimentare reclamantei, ci a procedat la punerea în aplicare a constatărilor Autorităţii de Audit, cu desconsiderarea situaţiei reale, confirmate prin înscrisuri.

APIA a refuzat să analizeze documentele prezentate de către reclamantă pentru conformitatea proiectului şi nici instanţa de fond nu a analizat înscrisurile depuse de reclamantă în susţinerea netemeiniciei aspectelor semnalate în cadrul auditului.

Sentinţa cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei, când se reţine că "documentaţia depusă de societatea reclamantă la momentul controlului din 24.09.2014 nu este în măsură să probeze susţinerile din cauza de faţă". Instanţa de fond a înţeles greşit situaţia. Controlul documentar şi vizita pe teren efectuate în septembrie 2014 nu au avut legătură cu aspectele de neconformitate semnalate de către Autoritatea de Audit prin adresa nr. x/16.02.2015 şi, de altfel, documentaţia întocmită cu prilejul controlului anterior nu reflectă nicio situaţie de suspiciune de nereguli.

Instanţa de fond se referă, cu titlu general, la nedepunerea de către reclamantă a dovezilor pentru cererile formulate, care să demonstreze caracterul eligibil al cheltuielilor, fără să identifice clar pretinsele neconformităţi.

Reamintind că temeiul măsurii sancţionatorii îl reprezintă Manualul de proceduri privind Restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole, versiunea 6.3, recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond nu a arătat de ce a înlăturat criticile prin care a susţinut inaplicabilitatea acestei versiuni a Manualului. Susţinerile reclamantei s-au bazat pe împrejurarea că Manualul de proceduri invocat de către autoritatea pârâtă a intrat în vigoare după septembrie 2013, adică atât după depunerea cererii de sprijin, cât şi după finalizarea şi recepţia proiectului.

Raportat la Manualul de procedură aplicabil (versiunea 6.2), instanţa de fond a reţinut în mod greşit că pentru încheierea procesului-verbal de recepţie pentru Măsura II reclamanta trebuia să dovedească plata facturilor aferente Măsurii I. Instanţa nu a arătat de ce ar fi aplicabile procedurile interne stabilite prin Manual în versiunea 6.3, cu atât mai mult cu cât ele restricţionează drepturile beneficiarilor stabilite prin OMADR nr. 247/2008 şi OMADR 73/2011, respectiv prin Regulamentul CE 555/2008.

Reclamanta a dovedit cu înscrisuri netemeinicia aspectelor semnalate de Autoritatea de Audit şi preluate întocmai de APIA. În acest sens, recurenta solicită să fie avute în vedere clarificările pe care le-a adus prin cererea de chemare în judecată, punctual, pe fiecare dintre aspectele apreciate greşit ca nereguli şi care nu au fost tratate de către instanţa de fond.

În susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă se referă la eligibilitatea cheltuielilor.

Astfel, în privinţa cheltuielii de 43.939,80 RON plătite pentru achiziţionarea ancorelor de fier, arată că a fost prezentat actul adiţional la contractul nr. x/28.12.2005, că nu are nicio relevanţă neachitatea facturii până la momentul controlului, ea fiind aferentă Măsurii II şi că pentru a reţine neeligibilitatea cheltuielii, autoritatea pârâtă a invocat defectuos aspecte străine de analiza specifică stabilirii eligibilităţii.

Cheltuiala de 220.081,52 RON aferentă facturii nr. x/05.04.2016 emisă de B. S.R.L. este de asemenea eligibilă, neavând nicio relevanţă că a fost plătită în numele şi pentru reclamantă de C. S.A.. În ceea ce priveşte sprijinul financiar din fondul FEGA nu există vreo restricţie în sensul folosirii de către beneficiar numai a unor fonduri proprii, ci este posibilă atragerea acestora cu titlu de împrumut.

Cheltuiala de 99.200 RON aferentă facturii x/05.08.2013 emisă de B. S.R.L. este eligibilă întrucât achiziţionarea tutorilor şi a clemelor de prindere s-a efectuat conform graficului de execuţie preconizat pentru Măsura I. Reclamanta nu a solicitat separat aceste costuri pentru Măsura I ci, conform instrucţiunilor APIA-CJ Teleorman, costurile au fost înglobate conform Declaraţiei de finalizare a ultimei părţi din Măsura I "Instalare tutori" şi finalizare a Măsurii II "Instalare sistem de susţinere pentru conducere şi palisaj" înregistrată sub nr. x/12.08.2013.

Cheltuielile făcute conform facturilor nr. x/2013 şi y/2013 emise de D. S.R.L. sunt eligibile. Neeligibilitatea a fost stabilită pe motiv că exced perioadei de realizare a sistemului de susţinere, în vreme ce prin decizia de soluţionare a contestaţiei administrative s-a invocat că aceste cheltuieli nu corespund cu cele din devizele de lucrări întocmite şi ataşate dosarului cererii de plată. În aceste condiţii, analiza trebuia limitată la aspectele semnalate în procesul-verbal de nereguli şi ar fi trebuit să se concluzioneze că lucrările au fost executate cu respectarea graficului. Chiar în situaţia în care s-ar constata că lucrările au fost efectuate cu depăşirea termenului preconizat în graficul de execuţie, nu există temei pentru calificarea cheltuielilor ca neeligibile.

3.2. Prin recursul său, pârâta APIA solicită casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare arată că instanţa de fond a confirmat concluziile autorităţii potrivit cărora costurile efective inserate în centralizatorul anexa 21 în sumă de 987.899 RON au fost majorate nelegal cu suma de 392.920,52 RON.

Argumentele instanţei pentru soluţia de admitere parţială a cererii (respectiv reducerea valorii creanţei fiscale la nivelul cheltuielilor constatate neeligibile de către organul de control) este nelegală, fiind rezultatul unei incorecte aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale incidente, respectiv a subpunctului 2.5.1 din anexa la Ordinul nr. 247/2008 privind aprobarea Normelor de aplicare a programelor de restructurare/reconversie a plantaţiilor viticole, derulate cu sprijin comunitar pentru campaniile 2008/2009 - 2013/2014. Potrivit acestor dispoziţii, sprijinul financiar acordat pentru fiecare măsură eligibilă din programele de restructurare/reconversie nu depăşeşte 75% din valoarea cheltuielilor efectuate, solicitantul trebuind să demonstreze cu documente justificative efectuarea costurilor.

Conform Manualului de proceduri versiunea 6.3, măsura este eligibilă când procentul din tabelul din procesul-verbal de recepţie finală este mai mic sau cel mult egal cu 75%. Or, în acest caz, procentul este de 124,54%, ceea ce determină neeligibilitatea măsurii.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, pârâta APIA solicită respingerea recursului, ca nefondat arătând că instanţa de fond a reţinut, printr-o corectă aplicare a prevederilor art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, că autoritatea pârâtă nu putea decât să aplice recomandările cu caracter obligatoriu ale Curţii de Conturi. Dezvoltând acest argument, recurenta-pârâtă reia constatările Autorităţii de Audit.

4.2. Prin întâmpinare la recursul declarat de pârâtă, reclamanta A. S.R.L. invocă nulitatea recursului, pentru nemotivare, iar în subsidiar solicită respingerea acestuia, ca nefondat.

În susţinerea excepţiei arată că recurenta-pârâtă reia situaţia de fapt şi argumentele expuse în faţa primei instanţe, fără să exprime critici concrete la adresa hotărârii recurate.

Cât priveşte fondul recursului autorităţii pârâte, arată că argumentele acesteia nu contrazic motivarea instanţei de fond. Astfel, APIA nu a invocat ca motiv de recurs aplicarea greşită a art. 2 lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, referitor la principiul proporţionalităţii.

Potrivit subpunctului 2.5.1 din Ordinul MADR nr. 73/2011, sprijinul financiar ce poate fi acordat reprezintă 75% din valoarea costurilor efectuate şi probate cu documente justificative. Astfel, instanţa de fond a reţinut corect totalul costurilor eligibile efectuate de beneficiar pentru Măsura II (de 594.979,52 RON), cel al costurilor neeligibile fiind de 392.920,52 RON, conform constatărilor autorităţii de audit.

În condiţiile în care nici APIA şi nici autoritatea de audit nu contestă caracterul eligibil al unei părţi din totalul cheltuielilor conform anexei 21-Centralizatorul costurilor, rezultă că retragerea integrală a sprijinului financiar este, în mod evident, o măsură aplicată nelegal.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtă a fost respinsă, ca neîntemeiată, conform încheierii din 15.05.2019.

II.2. Analizând recursul declarat de reclamantă, Înalta Curte îl constată fondat sub aspectul primului motiv de nelegalitate a hotărârii invocat - art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Reclamanta a promovat demersul judiciar, formulând două capete de cerere:

primul a vizat anularea în întregime a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 18712/2015 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/2015 (pentru care s-au invocat motive de nelegalitate prin care se contestă caracterul neeligibil al cheltuielilor, reţinut prin actele administrative atacate), iar al doilea a vizat anularea în parte a deciziei şi a procesului-verbal, în sensul înlocuirii măsurii de retragere integrală a sprijinului financiar pentru Măsura II - Instalare sistem de susţinere pentru conducere şi palisaj cu măsura reducerii sprijinului financiar acordat, la valoarea costurilor eligibile, justificate documentar şi faptic.

Instanţa de fond a respins capătul principal, fără să răspundă motivelor de nelegalitate prin care reclamanta a contestat caracterul neeligibil al cheltuielilor constatat prin procesul-verbal de nereguli.

Instanţa de fond, mai întâi, a înlăturat critica referitoare la nemotivarea actelor administrative, invocată de către reclamantă (care a arătat că procesul-verbal de nereguli preia integral şi fără o verificare proprie la care era îndatorat, conform legii, emitentul actului) constatările şi concluziile Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi). Instanţa a reţinut că, potrivit art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, APIA avea obligaţia implementării recomandărilor Autorităţii de Audit, care au caracter obligatoriu.

Coroborând dispoziţiile art. 2 lit. x) şi art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011 cu prevederile art. 516 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 a Curţii de Conturi, rezultă că autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene (în speţă, APIA) are obligaţia să implementeze recomandările Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi, însă aceasta nu înseamnă preluarea constatărilor Autorităţii de Audit, fără efectuarea unor verificări proprii asupra aspectelor constatate.

Conform art. 516 din Regulamentul citat, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene are obligaţia de a duce la îndeplinire măsurile de înlăturare a neregulilor, iar nu obligaţia de a prelua tale constatările şi de a le valorifica. În acest sens sunt şi prevederile art. 522, care se referă la posibilitatea neimplementării sau a implementării parţiale a constatărilor Autorităţii de Audit, situaţie în care autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene trebuie să transmită probele/documentele şi să comunice Autorităţii de Audit motivele care au dus la neîndeplinirea recomandărilor.

În cauza de faţă, APIA şi-a însuşit integral constatările Autorităţii de Audit, transpunându-le în actul de control propriu.

Înalta Curte nu contestă posibilitatea autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene de a-şi însuşi integral constatările Autorităţii de Audit. Trebuie totuşi ţinut seama că, potrivit art. 21 alin. (3), (25) şi (26) din O.U.G. nr. 66/2011, în ipoteza sesizării de către Autoritatea de Audit a neregulilor, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene nu organizează o activitate de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare prin structurile/echipele de control prevăzute la art. 20, însă efectuează verificările necesare stabilirii creanţei bugetare rezultate din nereguli şi emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

În aceste condiţii, în cadrul procedurii judiciare de contestare a actelor administrative emise de autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene nu pot fi lăsate neanalizate argumentele beneficiarului finanţării, care tind la demonstrarea caracterului eligibil al cheltuielilor, în contra constatărilor din actele administrative atacate.

Or, în speţă, instanţa de fond a procedat la o analiză formală, reluând concluziile APIA, preluate de la Autoritatea de Audit, cu privire la neeligibilitatea unora dintre cheltuieli, fără să analizeze argumentele reclamantei.

Astfel, în privinţa cheltuielii în sumă de 43.939 RON, contrar constatărilor din procesul-verbal de nereguli, reclamanta a arătat că există un act adiţional la contractul nr. x/28.12.2005 încheiat cu C. S.A., prin care se extinde obiectul contractului şi perioada de valabilitate a acestuia, aspecte neanalizate de către instanţa de fond. De asemenea, a arătat reclamanta că a prezentat documente de calitate şi conformitate a ancorelor achiziţionate şi că nu există necorelări între contractul care a stat la baza achiziţiilor ancorelor şi contractul de execuţie încheiat cu B. S.R.L. Totodată, a arătat că neachitarea facturii către C. S.A. nu este susceptibilă să producă efecte juridice în sensul constatării neeligibilităţii cheltuielilor.

Toate aceste aspecte nu au fost tratate de către instanţa de fond, care s-a rezumat la reluarea considerentelor procesului-verbal de nereguli, respectiv a constatărilor Autorităţii de Audit, potrivit cărora controlul exercitat iniţial de APIA asupra documentelor depuse de către beneficiar ar fi fost unul necorespunzător, realitatea, legalitatea şi conformitatea cheltuielilor fiind pusă sub semnul întrebării datorită aspectelor punctuale invocate: lipsa contractului, neachitarea facturii, anumite necorelări cu oferta B. referitoare la acelaşi tip de ancore.

Neanalizarea de către instanţa de fond a argumentelor reclamantei încalcă dreptul la apărare al acesteia, precum şi prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care impun instanţei să răspundă motivelor invocate prin cererea introductivă.

În privinţa facturii nr. x/05.04.2013 emisă de B. S.R.L., prin care s-ar fi facturat avans conform contractului nr. x/05.04.2013, achitată parţial de către C. S.A., prin procesul-verbal de nereguli s-a constatat caracterul neeligibil al cheltuielii constând în plata făcută de C. S.A. pentru recurenta-reclamantă A. S.R.L., în valoare de 220.081,52 RON.

Reclamanta a invocat în faţa instanţei de fond că nu există niciun temei legal pentru declararea neeligibilităţii cheltuielii pe motivul invocat de către pârâtă. În decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nu s-a răspuns acestui argument. Instanţa de fond a constatat că plata făcută de terţ nu reprezintă cheltuială a beneficiarului şi, în acelaşi timp, s-a referit la împrejurarea că această plată, respectiv contractul nr. x/2013, ar corespunde Măsurii I.

Rezultă că instanţa de fond nu a justificat concluzia potrivit căreia cheltuiala nu ar fi a beneficiarului finanţării, câtă vreme reclamanta a invocat o relaţie de creditare pe care o are cu C. S.A., iar pe de altă parte, este nelămurit în cauză cărei măsuri corespunde cheltuiala respectivă, respectiv Măsurii II, aşa cum ar rezulta din procesul-verbal de nereguli care declară cheltuiala neeligibilă sau Măsurii I, la care se referă instanţa de fond. Rezultă şi de aici o insuficientă cercetare a cauzei de către judecătorul fondului.

În egală măsură, instanţa de fond nu a lămurit una dintre chestiunile litigioase centrale ale cauzei şi anume care versiune a Manualului de procedură este aplicabilă măsurii de sprijin financiar, având în vedere că autoritatea pârâtă a invocat versiunea 6.3, iar reclamanta a contestat aplicabilitatea acesteia, raportat la împrejurarea că proiectul a fost finalizat şi recepţionat înaintea intrării în vigoare a acestei versiuni a Manualului.

Or, analizarea legalităţii retragerii finanţării pe motivul neeligibilităţii măsurii raportat la prevederile Manualului coroborate cu prevederile subpct. 2.5.1 din anexa la Ordinul nr. 247/2008 trebuie să pornească de la stabilirea şi interpretarea cadrului legal aplicabil şi a procedurii operaţionale incidente.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că se impune casarea sentinţei recurate, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar şi a prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

II.3. Analizând recursul declarat de pârâtă, Înalta Curte îl constată, de asemenea, fondat. Autoritatea pârâtă a invocat greşita aplicare a prevederilor subpct. 2.5.1. din anexa la OMADR nr. 247/2008 care stabileşte că sprijinul financiar acordat pe fiecare măsură eligibilă este de maximum 75% din valoarea cheltuielilor efectuate, demonstrate cu documente justificative, referindu-se, în egală măsură, la dispoziţiile Manualului de procedură versiunea 6.3, potrivit căruia măsura este eligibilă când procentul din tabelul din procesul-verbal de recepţie finală este mai mic sau cel mult egal cu 75%.

Instanţa de fond a admis în parte cererea reclamantului, anulând în parte actele administrative, în sensul reducerii valorii creanţei fiscale la nivelul cheltuielilor constatate neeligibile de organul de control.

Fără să nege legalitatea soluţiei din perspectiva aplicării principiului proporţionalităţii în privinţa măsurii retragerii sprijinului financiar, Înalta Curte constată că soluţia nu este justificată/motivată din două puncte de vedere:

- mai întâi, pentru că instanţa de fond nu s-a referit defel la dispoziţiile subpct. 2.5.1 din anexa la OMADR nr. 247/2008, care stabileşte cuantumul sprijinului financiar la un procent de 75 % din valoarea cheltuielilor efectuate (şi declarate eligibile, prin prisma demonstrării lor cu documente justificative), iar nu integral la valoarea cheltuielilor declarate eligibile;

- în al doilea rând, pentru că nu a stabilit care variantă a Manualului de procedură este aplicabilă cauzei, calculul din tabelul din procesul-verbal de recepţie finală fiind cel la care se referă versiunea 6.3 a Manualului, a cărui aplicabilitate la speţă (contestată de reclamantă) nu a fost lămurită de instanţă, care nu a lămurit nici care este intrerpretarea şi relevanţa acestor prevederi ale Manualului, raportat la cadrul normativ reprezentat de subpct. 2.5.1 din anexa la OMADR nr. 247/2008.

Din aceste motive, constatând, prin prisma criticilor recurentei-pârâte, că şi în privinţa aspectelor litigioase puse în discuţie prin acest recurs rezultă o insuficientă cercetare a cauzei de către instanţa de fond, Înalta Curte, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite şi recursul declarat de pârâtă, casând sentinţa recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Instanţa de fond va proceda la rejudecarea cauzei, ţinând seama de motivele de casare reţinute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L. Zimnicea şi pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură împotriva Sentinţei civile nr. 1462 din 27 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 iunie 2019.

GGC-GR