Inadmissibility of appeal against declinatory jurisdiction order under mandatory civil procedure rules

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 septembrie 2018, reclamantul A. a solicitat obligarea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova să identifice şi să comunice împreună cu PICCJ - PCA Ploieşti numele şi prenumele cadrelor de poliţie din Municipiul Ploieşti, inclusiv secţia 2 Ploieşti, care l-au arestat, încătuşat, întemniţat politic cu forţa şi lovit.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa nr. 191 din 7 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti invocată de pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova şi, în consecinţă, a fost declinată cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 544/2001 "În cazul în care o persoană se consideră vătămată în drepturile sale, prevăzute în prezenta lege, aceasta poate face plângere la secţia de contencios administrativ a tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii ori al instituţiei publice. Plângerea se face în termen de 30 de zile de la data expirării termenului prevăzut la art. 7."

Curtea a reţinut că dispoziţiile legale stabilesc o competenţă materială specială în favoarea tribunalului în a cărei rază teritorială domiciliază sau în a cărei rază teritorială se află sediul autorităţii şi a dispus în consecinţă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., fiind criticată sentinţa atacată pentru că dosarul a fost judecat în lipsă, deşi a solicitat amânarea cauzei întrucât se afla la spital. De asemenea, a arătat că a fost lipsă de procedură cu MAI şi CSAT şi a fost schimbat temeiul juridic din Legea nr. 554/2004 în Legea nr. 544/2001.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recurentul nu are deschisă o cale de atac împotriva unei hotărâri prin care instanţa şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea unei alte instanţe.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare şi extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti, prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. statuându-se că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

În conformitate cu prevederile art. 132 alin. (3) din C. proc. civ. "Dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente sau, după caz, altui organ cu activitate jursidicţională competent".

Or, în cauza de faţă, Curtea de Apel a apreciat că nu este competentă material să soluţioneze cauza cu care a fost sesizată, motiv pentru care a dispus trimiterea dosarului la instanţa competentă.

Legiuitorul a prevăzut că în această situaţie hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, pentru a evita tergiversarea soluţionării cauzei, dând prevalenţă principiului celerităţii, dispunând expres prin prevederea legală arătată că dosarul va fi trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente.

Din motivele de recurs prezentate de recurent se poate constata că acesta critică hotărârea pentru cu totul alte motive, care ţin de aspectul soluţionării cauzei pe fond, cu referire la cadrul procesual existent, aspect pe care instanţa sesizată cu fondul cererii de chemare în judecată urmează a-l stabili, văzând principiul disponibilităţii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu este o hotărâre care poate fi atacată cu recurs, întrucât conform dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din C. proc. civ., hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, şi, prin urmare, va respinge recursul formulat ca inadmisibil.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinţei nr. 191 din 7 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2019.

GGC-GR