Insufficiency of judicial reasoning and failure to appoint expert evidence in contesting administrative audit measures regarding infrastructure project fund management

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul II, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună anularea:

- Încheierii nr. 33/06.08.2015 cu privire la respingerea de către Curtea de Conturi a României-Departamentul II a contestaţiei administrative formulată de CNADNR pentru măsurile III.1, IV.1, IV.2, IV.3, IV.4;

- Deciziei nr. 10/22.06.2015 emisă în baza Raportului de Control nr. x/22.05.2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 2027 din 10.06.2016, a admis, în parte, acţiunea reclamantei şi a anulat actele administrative contestate cu privire la punctele III.1, IV.2 şi IV.4.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei au declarat recurs ambele părţi.

3.1. Recurenta-reclamantă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a solicitat casarea, în parte, a acesteia, numai în ceea ce priveşte măsurile IV.1 şi IV.3 din Decizia nr. 10/2015, şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că sentinţa contestată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii şi a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestor motive de recurs au fost formulate de către recurentă următoarele critici de nelegalitate cu privire la sentinţa contestată:

* Instanţa de fond a menţinut măsura IV.1 din Decizia nr. 10/2015 în care s-a reţinut faptul că nu s-a exercitat controlul financiar preventiv specific la instituţiile publice, deşi art. 2 din O.G. nr. 119/1999 defineşte separat instituţiile publice faţă de entităţile publice, instituind obligaţii diferite pentru cele două categorii de persoane juridice. Recurenta precizează că se încadrează în categoria entităţilor publice, iar managerul acesteia nu are calitatea de ordonator de credite.

* Soluţia primei instanţe cu privire la măsura IV.3 este nemotivată, deoarece nu a analizat coroborat clauzele contractului de tip Fidic, ci doar s-a limitat să redea susţinerile Curţii de Conturi.

Mai mult decât atât, instanţa a reţinut motive străine de natura litigiului, mai precis, a stabilit faptul că reclamanta se află în culpă contractuală, deşi o astfel de situaţie juridică nu a fost menţionată în Decizia nr. 10/2015 emisă de Curtea de Conturi.

3.2. Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a solicitat casarea, în parte, a sentinţei contestate şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii în totalitate, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a prezentat istoricul litigiului şi a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 33 alin. (3) şi art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, coroborate cu pct. 160 - 223 din RODAS, precum şi cu cele ale art. 300, art. 363 şi art. 379 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

* Hotărârea atacată nu este motivată în fapt şi în drept cu privire la soluţia de admitere parţială a acţiunii reclamantei.

* În cauză nu a fost încuviinţată proba cu expertiză tehnică de specialitate sau cu opinia unui expert pentru niciuna dintre părţile în litigiu, iar Raportul A. nu se încadrează în categoria expertizei tehnice de specialitate, fiind doar un înscris.

* Actele administrative contestate au fost emise în baza competenţei şi a atribuţiilor specifice stabilite prin art. 22 - 24 din Legea nr. 94/1992, republicată.

* Măsura prevăzută la pct. III.1 din decizie, anulată de instanţa de fond, a fost dispusă în temeiul art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată, pentru că s-a constatat din examinarea documentelor puse la dispoziţie de către intimată faptul că Planul de achiziţii al proiectului nu oferă o imagine de ansamblu asupra volumului real al necesarului de fonduri care să conducă la achiziţionarea eficientă a bunurilor şi serviciilor în cadrul proiectului.

În mod greşit, prima instanţă a achiesat la concluziile exprimate în Raportul A. potrivit cărora intimata nu are obligaţia de a realiza un program de achiziţii anual, în conformitate cu prevederile aplicabile acestei companii. Această concluzie este infirmată chiar de faptul că la nivelul Companiei există Planuri anuale de achiziţii publice aprobate, atât la începutul fiecărui an bugetar, cât şi pe parcursul realizării achiziţiilor efectuate prin actualizarea datelor şi sumelor cuprinse în aceste planuri.

* În ceea ce priveşte măsurile dispuse la pct. IV.2 şi pct. IV.4 din Decizia nr. 10/2015, instanţa de fond nu a ţinut cont de temeiurile juridice care au stat la baza adoptării lor.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurenta-reclamantă Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a formulat întâmpinare în care a solicitat constatarea nulităţii recursului formulat de partea adversă, deoarece nu a argumentat în niciun fel în ce constă aplicarea greşită a normelor indicate în memoriul de recurs. În subsidiar, CNADNR a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru argumentele prezentate la dosar.

4.2. Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului părţii adverse, ca nefondat, pentru motivele arătate la dosar.

4.3. Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinarea recurentei-pârâte .

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului formulat de Curtea de Conturi, întrucât criticile de nelegalitate prezentate în cadrul acestuia pot fi subsumate motivelor de casare reglementate de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

5.2. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate în cele două memorii de recurs, a apărărilor expuse în cadrul întâmpinărilor, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Aşa cum s-a prezentat la pct. 1 al deciziei de faţă, controlul judiciar declanşat de recurenta-reclamantă are ca obiect verificarea legalităţii:

- Încheierii nr. 33/06.08.2015 cu privire la respingerea de către Curtea de Conturi a României-Departamentul II a contestaţiei administrative formulată de CNADNR pentru măsurile III.1, IV.1, IV.2, IV.3, IV.4;

- Deciziei nr. 10/22.06.2015 emisă în baza Raportului de Control nr. x/22.05.2015.

Prima instanţă a admis, în parte, acţiunea reclamantei, în sensul că a anulat actele administrative contestate cu privire la măsurile prevăzute la punctele III.1, IV.2 şi IV.4.

Înalta Curte nu împărtăşeşte soluţia pronunţată în cauză.

Criticile recurentelor, ce pot fi subsumate motivelor de casare prevăzute de:

- art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii");

- art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), sunt fondate .

* Prima instanţă a anulat măsurile III.1, IV.2 şi IV.4, întrucât a apreciat că actele administrative prin care au fost adoptate nu au fost motivate în mod corespunzător de către autoritatea publică emitentă, în condiţiile în care nu s-au analizat efectiv motivele de nelegalitate invocate de reclamantă.

Cu titlul prealabil, Înalta Curte reţine faptul că misiunea de control desfăşurată de reprezentanţii recurentei-pârâte la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România S.A. a avut ca obiectiv Proiectul BERD 33.391/2006 pentru finanţarea construcţiei variantei ocolitoare a municipiului Constanţa, iar concluziile acesteia s-au materializat în Raportul de control nr. x din 22.05.2015. Pe baza concluziilor din acest Raport a fost emisă Decizia nr. x/22.06.2015, care, la pct. III.1, menţionează următoarele aspecte:

"Planul de achiziţii al proiectului nu a fost întocmit aşa cum stabilesc prevederile legale, motiv pentru care acesta nu prezintă o imagine de ansamblu asupra volumului real al necesarului de fonduri şi care să stea la baza achiziţionării bunurilor şi serviciilor în condiţii de eficienţă în cadrul proiectului prin priorităţi a acestora.

Planul de achiziţii publice nu a fost întocmit cu respectarea principiului bunei gestionări financiare a Proiectului (respectiv a principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate), cu defalcare pe ani, astfel încât să se poată determina şi stabili cu exactitate prioritizarea obiectivelor de investiţii."

La pct. IV.2 din Decizia analizată se consemnează:

"În cazul contractului de consultanţă pentru proiectarea şi supervizarea variantei de ocolire a municipiului Constanţa încheiat cu B. nr. 93/7320/19.04.2007 s-a constatat neefectuarea pregătirii profesionale a personalului CNADNR, conform prevederilor contractuale, ca urmare a realocării fondurilor în sumă de 50.000 euro fără justificarea renunţării la activitatea de instruire, la faza a III-a - supervizare lucrări."

La pct. IV.4 din Decizia analizată se precizează:

"Referitor la respectarea obligaţiei de a angaja şi utiliza bugetul Proiectului numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, în cazul Contractului de proiectare şi execuţie varianta de ocolire a municipiului Constanţa nr. /11.09.2008 încheiat cu C. s-a constatat: efectuarea de cheltuieli neeligibile în cadrul Proiectului în sumă de 682.704 RON, fără TVA (echivalent a 160.000 euro) care au determinat majorarea valorii contractului, prin încheierea Actului adiţional nr. x/2011 la Contractul de proiectare şi execuţie lucrări de construire a variantei de ocolire a municipiului Constanţa."

Aceste măsuri administrative a fost menţinute prin încheierea nr. 33/06.08.2015 în care Curtea de Conturi a României - Departamentul II a respins contestaţia recurentei-reclamante.

* Înalta Curte constată faptul că judecătorul fondului s-a rezumat să prezinte doar nişte consideraţii teoretice referitoare la necesitatea motivării actelor administrative, fără să expliciteze concluzia la care a ajuns, respectiv cea referitoare la încălcarea principiului motivării actului administrativ.

Într-adevăr, un act administrativ este motivat atunci când el enunţă motivele de fapt şi de drept pentru care autorul său îl consideră justificat.

Motivarea reprezintă o condiţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ.

Altfel spus, motivarea este o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale. Obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului. Aşadar, motivarea este o formalitate substanţială a cărei absenţă sau insuficienţă antrenează invaliditatea actului.

Motivarea urmăreşte o dublă finalitate: îndeplineşte o funcţie de transparenţă a procedurilor administrative în profitul cetăţenilor care vor putea astfel să verifice dacă actul este sau nu întemeiat şi permite autorităţii judiciare să exercite controlul de legalitate asupra acestuia. Din această cauză, motivarea trebuie să expună într-un mod clar şi neechivoc raţionamentele instituţiei publice care a emis actul administrativ. De asemenea, motivarea trebuie să indice în mod expres baza juridică a actului adoptat.

O motivare insuficientă sau greşită este considerată a fi echivalentă cu o lipsă a motivării actului administrativ, iar aceasta atrage nulitatea sau nevalabilitatea lui.

Verificând conţinutul actelor administrative deduse judecăţii, Înalta Curte apreciază că este eronată concluzia primei instanţe în sensul că acestea nu sunt motivate în mod corespunzător de către emitent.

* Contrar celor reţinute de instanţă, prin hotărârea pronunţată, recurenta-pârâtă a combătut atât precizările prezentate de auditorii de la A., cât şi argumentele invocate de recurenta-reclamantă.

În altă ordine de idei, instanţa de control judiciar constată faptul că judecătorul fondului a precizat în cadrul sentinţei contestate faptul că "odată cu administrarea probei cu înscrisuri prin raportul realizat de firma independentă de audit A., au fost lămurite aspectele financiare şi de audit pe care pârâta nu le-a mai contestat. Pârâta nu a solicitat încuviinţarea unui expert parte la efectuarea acestei analize complexe ce nu putea fi soluţionată printr-o expertiză contabilă sau fiscală, întrucât măsurile III.1, IV.1, IV.2, IV.3 şi IV.4 impuneau o verificare a tuturor circumstanţelor legale, financiare, contabile, tehnice şi contractuale. De altfel, prin încheierea din 22.04.2016, Curtea a comunicat pârâtei un exemplar al raportului A., în baza art. 336 noul C. proc. civ., şi nu au fost realizate obiecţiuni la acest raport."

Înalta Curte nu împărtăşeşte concluzia primei instanţe.

Raportul A. reprezintă un înscris utilizat de recurenta-reclamantă pentru a proba susţinerile sale pe aspectul supus analizei.

Conform art. 330 alin. (1) şi (5) C. proc. civ.:

"(1) Când, pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, instanţa consideră necesar să cunoască părerea unor specialişti, va numi, la cererea părţilor sau din oficiu, unul sau 3 experţi. (…).

(5) La efectuarea expertizei în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) pot participa experţi aleşi de părţi şi încuviinţaţi de instanţă, având calitatea de consilieri ai părţilor, dacă prin lege nu se dispune altfel. În acest caz, ei pot să dea relaţii, să formuleze întrebări şi observaţii şi, dacă este cazul, să întocmească un raport separat cu privire la obiectivele expertizei."

În contextul în care, cu privire la măsura analizată, se impunea punctul de vedere al unor experţi de specialitate, instanţa trebuia să pună în discuţia părţilor şi să încuviinţeze administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate, cu obiectivele pe care aceasta urma să le stabilească.

În condiţiile în care, în cauză, nu s-a administrat proba cu expertiză tehnică de specialitate, recurenta-pârâtă nu avea de ce să propună expert parte, după cum în mod eronat a menţionat judecătorul fondului în sentinţa contestată.

De altfel, este de observat şi faptul că judecătorul fondului nu analizat apărările formulate în cauză de către recurenta-pârâtă, prin prisma probatoriului depus de parte la dosar.

* De asemenea, în ceea ce priveşte măsura instituită la pct. IV.2 din Decizia contestată, prima instanţă nu a explicitat argumentele pentru care a ajuns la concluzia că nu a fost motivată de către emitent.

Analizând conţinutul Deciziei contestate, Înalta Curte reţine faptul că măsura în discuţie a fost stabilită în sarcina conducerii recurentei-reclamante în temeiul prevederilor art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992, republicată. Măsura a fost luată întrucât în cadrul misiunii de control derulate la CNADNR s-a constatat faptul că nu a fost efectuată pregătirea profesională a personalului acestei entităţi juridice, conform prevederilor contractuale, ca urmare a realocării fondurilor respective, în cuantum de 50.000 euro, la faza a III-a de supravizare a lucrărilor, fără a se motiva renunţarea la prestarea acestor servicii.

Cu privire la această măsură, judecătorul fondului a menţionat faptul că "realocarea sumelor provizionate pentru serviciile de pregătire profesională la faza a III-a a contractului putea fi realizată în baza art. 2.6 din condiţiile generale ale contractului de consultanţă nr. x/19.04.2007 încheiat de reclamantă cu B.."

Instanţa de control judiciar constată că prima instanţă s-a pronunţat pe o chestiune care nu au făcut obiectul neregulii reţinute de echipa de control. Într-adevăr, potrivit clauzelor contractuale, se putea face realocarea acestor fonduri. Însă, aspectul în discuţie este acela că sumele nu au fost folosite potrivit destinaţiei lor iniţiale, respectiv pregătirea profesională, iar în timpul controlului echipei de audit nu i s-au prezentat documente care să probeze împrejurarea că această pregătire profesională nu era necesară personalului recurentei-reclamante.

Nici în ceea ce priveşte măsura instituită la pct. IV.4 din Decizia contestată, prima instanţă nu a arătat argumentele pentru care a ajuns la concluzia că nu a fost motivată de către emitent.

Analizând conţinutul Deciziei contestate, Înalta Curte reţine faptul că măsura în litigiu a fost stabilită în sarcina conducerii recurentei-reclamante în temeiul prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, conform cărora, în situaţia în care se constată abateri de la legalitate şi regularitate care au produs prejudicii, acestea se aduc la cunoştinţa entităţii verificate pentru ca aceasta prin acte proprii să determine întinderea exactă a prejudiciilor şi să întreprindă demersurile necesare şi legale în vederea recuperării lor.

Concluzionând, în raport de aspectele anterior arătate, Înalta Curte apreciază faptul că cele trei măsuri analizate cuprind motivele de fapt şi de drept care au condus la adoptarea lor de către recurenta-pârâtă.

* La pct. IV.1 din Decizia analizată se consemnează:

"Angajarea de fonduri publice şi efectuarea plăţilor au fost realizate prin nerespectarea prevederilor legale privind exercitarea controlului financiar preventiv, respectiv angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenţa şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale."

Această măsură administrativă a fost menţinută prin încheierea nr. 33/06.08.2015 pronunţată de Curtea de Conturi.

Înalta Curte constată că judecătorul fondului nu analizat în mod efectiv legalitatea acestei măsuri, prin raportare la cadru legal aplicabil şi la susţinerile părţilor, ci s-a rezumat să citeze doar conţinutul art. 2 pct. 30 din Legea finanţelor publice nr. 500/2002.

* La pct. IV.3 din Decizia analizată se menţionează:

"În cazul contractului de proiectare şi execuţie varianta de ocolire a municipiului Constanţa nr. /11.09.2008 încheiat cu C. s-a constatat efectuarea de cheltuieli, în sumă de 37.060.898,91 RON, pentru executarea unor lucrări neprevăzute în contract, fără solicitarea/aprobarea CNADNR şi fără documente din care să rezulte necesitatea şi oportunitatea acestora."

Această măsură administrativă a fost menţinută prin încheierea nr. 33/06.08.2015 pronunţată de Curtea de Conturi.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă nu a motivat soluţia de menţinere a măsurii aflate în discuţie, ci doar s-a rezumat să preia din apărările recurentei-pârâte.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească va cuprinde, printre altele, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au alăturat cererile părţilor.

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare.

În acelaşi timp, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României).

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

Curtea de apel nu a lămurit în mod corespunzător situaţia de fapt şi de drept existentă în speţa dedusă judecăţii. Or, cercetarea fondului cauzei presupune existenţa tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

În mod evident, în raport de cele anterior prezentate, sentinţa recurată nu corespunde cerinţelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil. De asemenea, Înalta Curte se află în imposibilitatea de a exercita în mod corespunzător atribuţiile de control judiciar.

În aceste condiţii, părţilor litigante li s-a cauzat o vătămare procesuală ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a asigura acestora accesul la dublul grad de jurisdicţie.

Prin urmare, instanţa de control judiciar reţine că sunt fondate motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de trimitere trebuie să administreze toate probele impuse pentru o completă cercetare a fondului cauzei, printre care proba cu expertiză de specialitate.

* În raport de soluţia pronunţată cu privire la acest motiv de casare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor formulate de părţi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 şi art. 498 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului declarat de Curtea de Conturi.

Admite recursurile formulate de Curtea de Conturi a României şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România împotriva Sentinţei nr. 2027 din 10 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2019.

GGC-GR