Maintenance of compulsory preventive seizure in tax evasion criminal proceedings despite respondent’s bankruptcy status under Law No. 241/2005

Deliberând asupra contestaţiei de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 14 iunie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, asupra măsurilor asiguratorii dispuse în cauză, în temeiul art. 2502 C. proc. pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a menţinut măsura sechestrului asigurător instituit prin Ordonanţa nr. 555/P/2016 din data de 28.02.2017, a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, asupra bunurilor aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei la care acesta a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare datorate statului, precum şi sechestrul asigurător instituit în primă instanţă asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpaţilor B. şi S.C. C. S.R.L., până la concurenţa sumei la care aceştia au fost obligaţi cu titlu de despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare datorate statului.

Pentru a dispune astfel, Curtea a reţinut în esenţă, că prin Ordonanţa nr. 555/P/2016 din data de 28.02.2017, emisă de Direcţia Naţională Anticorupţie, secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpatului A., până la concurenţa sumei la care acesta a fost obligat cu titlu de despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare datorate statului.

Prin Sentinţa penală nr. 42 din data de 17 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpaţilor B. şi S.C. C. S.R.L., până la concurenţa sumei la care aceştia au fost obligaţi cu titlu de despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare datorate statului.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B. la 5 ani închisoare şi la 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) din C. pen. din 1969, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la 5 ani închisoare şi la 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) din C. pen. din 1969, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatei S.C. C. S.R.L. la 100.000 RON amendă penală şi la pedeapsa complementară a dizolvării prev. de art. 532 rap. la art. 531 alin. (3) lit. a) din C. pen. din 1969.

Reţinând aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art. 249 din C. proc. pen., Curtea a constatat că, în prezenta cauză, există o sentinţă de condamnare, în primă instanţă, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prin care s-a dispus instituirea, respectiv menţinerea măsurii sechestrului asigurător asupra bunurilor aparţinând inculpaţilor, iar în raport cu momentul procesual care impune această analiză, Curtea a apreciat că temeiurile care au justificat luarea măsurii asigurătorii, prin raportare la scopul acestei măsuri precum şi la dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, nu s-au modificat.

Împotriva încheierii din 14 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală a formulat contestaţie contestatoarea S.C. C. S.R.L. - prin administrator judiciar/lichidator judiciar D..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind repartizată aleatoriu, cu termen de judecată la data de 6 iulie 2021.

Motivele de contestaţie formulate în scris, au fost susţinute de apărătorul ales al contestatoarei cu prilejul dezbaterilor, fiind, pe larg, redate în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor din dosar şi în raport cu criticile formulate, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte notează că, astfel cum s-a reţinut la nivel jurisprudenţial, măsurile asigurătorii sunt măsuri procesuale cu caracter real, care au ca efect indisponibilizarea bunurilor mobile şi imobile care aparţin inculpatului, prin instituirea unui sechestru asupra acestora, în scopul asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau realizării confiscării, executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare. Aceste măsuri au caracter provizoriu, având rolul de a preveni ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care ar putea să asigure atingerea scopului prevăzut de lege, în variantele alternative prevăzute de lege (Decizia nr. 486 din 18 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016; Decizia nr. 609 din 22 iunie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2018; Decizia nr. 512 din 20 mai 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2017).

Prin dispoziţiile art. 249 din C. proc. pen., se indică faptul că măsurile asigurătorii se iau fie în cursul urmăririi penale de către procuror, în procedura de cameră preliminară sau de judecată, prin ordonanţă sau prin încheiere motivată, pentru a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau a confiscării extinse ori care pot servi la garantarea executării pedepsei amenzii sau a cheltuielilor judiciare ori în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune. Măsurile asigurătorii luate în vederea reparării pagubei produse prin infracţiune se dispun asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale persoanei responsabile civilmente, până la concurenţa valorii probabile a acestora.

Se constată, sub un prim aspect, ca regulă generală desprinsă din modul de redactare a textului legal (art. 249 alin. (1) C. proc. pen.) că luarea măsurii asiguratorii în procesul penal este, în principiu, facultativă, dispunerea acestora fiind lăsată la aprecierea organului judiciar.

Prin excepţie, legiuitorul a înţeles să reglementeze şi situaţii derogatorii de la această regulă, în care luarea măsurilor asigurătorii este obligatorie. O primă astfel de situaţie, cu aplicabilitate generală, este cea prevăzută de art. 249 alin. (7) din C. proc. pen., care statuează asupra caracterului obligatoriu al dispunerii măsurilor asigurătorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă.

O a doua categorie de situaţii derogatorii de la regula anterior enunţată este regăsită în cuprinsul legilor penale speciale, care, în cazul unor infracţiuni anume prevăzute, statuează asupra obligativităţii dispunerii măsurilor asigurătorii, categorie căreia i se subsumează şi Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, (art. 11 consacrând obligativitatea acestui tip de măsuri procesuale în cazul în care s-a săvârşit una din infracţiunile expres şi limitativ prevăzute de legea specială), iar scopul primordial al măsurilor asiguratorii în cazul acestor infracţiunii este recuperarea prejudiciului cauzat bugetului general consolidat.

Raportat la aceste considerente teoretice, Înalta Curte constată că, prin sentinţa penală nr. 42 din data de 17 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, printre altele, în baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., a fost condamnată inculpata S.C. C. S.R.L. prin mandatar lichidator judiciar D., pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată (opt acte materiale), la pedeapsa de 100.000 RON amendă penală.

În baza art. 532 alin. (2) C. pen. din 1969 raportat la art. 531 alin. (3) lit. a) C. pen. din 1969, s-a aplicat inculpatei persoană juridică pedeapsa complementară a dizolvării.

În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (1) C. proc. pen., în referire la dispoziţiile art. 173 alin. (1),art. 174 alin. (1) şi 176 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în mod corespunzător, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii B., A. şi S.C. C. S.R.L. la plata de despăgubiri civile, cu titlu de daune materiale, în cuantum de 6.176.451 (RON) reprezentând obligaţia fiscală principală datorată, la care s-au adăugat sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate şi care urmează a fi calculate în condiţiile Codului de procedură fiscală, de la data când obligaţiile au devenit scadente şi până la data executării integrale a plăţii.

În baza art. 397 alin. (2) C. proc. pen. cu referire la art. 494 raportat la art. 249 alin. (1) şi (5) C. proc. pen. şi art. 11 din Legea nr. 241/2005, s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile, prezente şi viitoare, ale inculpaţilor B. si S.C. C. S.R.L., până la concurenţa sumei la care aceştia au fost obligaţi cu titlu de despăgubiri civile şi cheltuieli judiciare datorate statului.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului B. la 5 ani închisoare şi la 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) din C. pen. din 1969, ca pedeapsă complementară.

În baza art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) din C. pen. din 1969 şi art. 5 C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la 5 ani închisoare şi la 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) din C. pen. din 1969, ca pedeapsă complementară.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 17/2015 din 05/10/2015 a statuat că, în cauzele penale având ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, instanţa, soluţionând acţiunea civilă, dispune obligarea inculpatului condamnat pentru săvârşirea acestor infracţiuni la plata sumelor reprezentând obligaţia fiscală principală datorată şi la plata sumelor reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.

Ca atare, în materia infracţiunilor de evaziune fiscală prevăzute în Legea nr. 241/2005, prejudiciul integral, şi care trebuie reparat, se compune din cuantumul sumelor, reprezentând obligaţia fiscală principală datorată, precum şi din sumele reprezentând obligaţiile fiscale accesorii datorate, în condiţiile Codului de procedură fiscală.

În plus, Înalta Curte reţine că măsura asigurătorie menţinută este proporţională cu scopul urmărit şi conformă cu dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor; desfăşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

În speţă, măsura este expres prevăzută de lege, respectiv art. 11 din Legea nr. 241/2015, potrivit căruia în cazul în care s-a săvârşit o infracţiune prevăzută de prezenta lege, luarea măsurilor asiguratorii este obligatorie, şi totodată proporţională cu scopul urmărit, respectiv acela de a evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a bunurilor care pot servi la repararea pagubei produse prin infracţiune.

Câtă vreme instituirea acestor măsuri este obligatorie, în cazul infracţiunilor de evaziune fiscală este irelevantă apărarea contestatarei persoană juridică, potrivit căreia aceasta se află în procedura falimentului, bunurile acesteia fiind sub sigiliu, în curs de valorificare, potrivit dispoziţiilor judecătorului sindic şi nu poate administra sau dispune asupra bunurilor sale, atribut ce a fost transferat către administratorul judiciar al societăţii şi judecătorul sindic.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 2502 din C. proc. pen., în mod temeinic şi legal s-a constatat legalitatea şi temeinicia măsurilor asiguratorii ce au fost menţinute, respectiv dispuse prin sentinţa de fond, având în vedere stadiul procesual, precum şi motivele care au condus la menţinerea acestor măsuri asiguratorii de către instanţa de fond, respectiv achitarea întregului prejudiciu cauzat bugetului de stat.

În acest sens, se reţine că elementele în raport cu care s-a constatat că măsurile asiguratorii sunt necesare şi proporţionale raportat la scopul legitim vizat, constituie o garanţie a recuperării eventualului prejudiciu cauzat bugetului de stat, hotărârea de prima instanţă nefiind definitivă, astfel încât, prin simpla trecere a timpului, nu se poate aprecia că s-au modificat temeiurile avute în vedere la instituirea acestor masuri.

Pentru considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 2501 alin. (3) din C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea S.C. C. S.R.L., prin administrator judiciar/lichidator judiciar D., împotriva încheierii din 14 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatoarea la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar în raport de alin. (6) al aceluiaşi articol, onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatoare, în sumă de 80 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatoarea S.C. C. S.R.L. prin administrator judiciar/lichidator judiciar D. împotriva încheierii din 14 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parţial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul persoană solicitată, în sumă de 80 RON, se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 iulie 2021.

GGC - MM