Cassation review of non reformatio in pejus violation and statutory penalty limits for violent crimes with recidivism and whistleblower mitigation.

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 261/08.04.2020, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a dispus cu privire la inculpatul A., următoarele:

În baza art. 218 alin. (1), (2) şi 3 lit. f) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în stare de recidivă postcondamnatorie (persoană vătămată B.).

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima B. sau de a se apropia de aceasta, pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima B. sau de a se apropia de aceasta, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 104 alin. (2) teza I C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 12 ani, 4 luni şi 1055 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală din 16.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/A/07.10.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, acordat prin sentinţa penală nr. 1790/12.11.2018 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin necontestare la data de 20.11.2018 şi a dispus executarea restului de pedeapsă de 1562 zile închisoare.

În baza art. 218 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în stare de recidivă postcondamnatorie (persoană vătămată C.).

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima C. sau de a se apropia de aceasta, pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victima C. sau de a se apropia de aceasta, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 104 alin. (2) teza I C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 12 ani, 4 luni şi 1055 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 77/16.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin Decizia penală din 7.10.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, acordat prin sentinţa penală din 12.11.2018 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin necontestare la data de 20.11.2018 şi a dispus executarea restului de pedeapsă de 1562 zile închisoare.

În baza art. 233, 234 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată (persoană vătămată C.).

În temeiul art. 67 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 alin. (1) şi (3) C. pen. a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) şi b) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe durata executării pedepsei principale.

În baza art. 104 alin. (2) teza I C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 12 ani, 4 luni şi 1055 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. x/16.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/A/07.10.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, acordat prin sentinţa penală nr. x/12.11.2018 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin necontestare la data de 20.11.2018 şi a dispus executarea restului de pedeapsă de 1562 zile închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate în cauză în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare la care a adăugat un spor de 5 ani închisoare, rezultând o pedeapsă de 17 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (2) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victimele B. şi C. sau de a se apropia de acestea, pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a comunica cu victimele B. şi C. sau de a se apropia de acestea, pe o durată de 5 ani, pedeapsa accesorie urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 104 alin. (2) teza a II-a C. pen. rap. la art. 43 alin. (2) C. pen. a adăugat la pedeapsa de 17 ani închisoare aplicată în cauză, restul de 1562 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani, 4 luni şi 1055 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. x/16.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală din 7.10.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 17 ani şi 1562 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator şi dreptul de a comunica cu victimele D., E., B. şi C. sau de a se apropia de acestea, pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), f), n) din C. pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dreptul de a fi tutore sau curator şi dreptul de a comunica cu victimele D., E., B. şi C. sau de a se apropia de acestea, pe o durată de 5 ani, pedeapsa complementară urmând a se executa conform art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul A. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.

În baza art. 399 alin. (1) C. proc. pen. a menţinut starea de arest preventiv a inculpatului A., arestat în baza MAP nr. x/24.02.2019 emis de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată prin sentinţă perioada reţinerii din data de 23.02.2019 şi durata arestului preventiv din data de 24.02.2019 la zi.

A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. x/09.10.2015 emis de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii conform prezentei sentinţe.

Împotriva acestei sentinţe penale a formulat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. x/A din data de 06.01.2021 pronunţată de Curtea Bucureşti, secţia I Penală, în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de apelanţii inculpaţi A., F. şi G. împotriva sentinţei penale nr. x/08.04.2020 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2019.

A desfiinţat, în parte, sentinţa penală apelată şi, în fond, rejudecând:

În baza art. 218 alin. (1), (2) şi 3 lit. f) C. pen. cu referire la art. 52 C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) rap. la art. 43 alin. (1) şi la art. 43 alin. (5) C. pen. şi cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie (persoană vătămată B.).

În baza art. 218 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) şi la art. 43 alin. (5) C. pen. şi cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie (persoană vătămată C.).

În baza art. 233, 234 alin. (1) lit. d) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. rap. la art. 43 alin. (1) şi la art. 43 alin. (5) C. pen. şi cu aplic. art. 19 din Legea nr. 682/2002 a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie (persoană vătămată C.).

În baza art. 104 alin. (2) teza I C. pen. a revocat beneficiul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 12 ani, 4 luni şi 1055 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. x/16.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/A/07.10.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, acordat prin sentinţa penală nr. x/12.11.2018 a Judecătoriei Brăila, rămasă definitivă prin necontestare la data de 20.11.2018 şi a dispus executarea restului de pedeapsă de 1562 zile închisoare.

În baza art. 38 alin. (1), (39) alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit pedepsele principale aplicate în prezenta cauză urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare la care se adaugă un spor de 4 ani şi 2 luni (1/3 din totalul de 7 ani şi 6 luni plus 5 ani închisoare), rezultând o pedeapsă de 13 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 104 alin. (2) teza a II-a C. pen. rap. la art. 43 alin. (2) C. pen. a adăugat la pedeapsa de 13 ani şi 2 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, restul de 1562 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 12 ani, 4 luni şi 1055 zile închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. x/16.02.2015 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. x/A/07.10.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a Penală, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 13 ani, 2 luni şi 1562 zile închisoare.

În baza art. 72 alin. (1) C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii din data de 23.02.2019 şi durata arestului preventiv din data de 24.02.2019 la zi.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs în casaţie inculpatul, prin apărător la data de 11.02.2021, şi personal la data de 10.02.2021.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală la data de 11 iunie 2021, când s-a stabilit termen la data de 21 septembrie 2021, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilităţii în principiu a cererii de recurs în casaţie, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

În cuprinsul cererii de recurs în casaţie formulată prin apărător ales, a precizat că decizia penală atacată este nelegală şi netemeinică, întrucât a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 418 C. proc. pen. "neagravarea situaţiei în propriul apel".

În acest sens, a arătat că instanţa de apel, urmare a admiterii apelului formulat de către inculpat, a procedat la majorarea limitelor speciale ale pedepsei cu jumătate, dispunând condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 21 ani şi 4 luni, pedeapsa fiind compusă din 17 ani şi 4 luni la care a adăugat 1562 zile, deşi instanţa de fond nu procedase la aplicarea prevederilor art. 43 alin. (5) C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată de inculpat, acesta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., în considerarea următoarele aspecte: agravarea situaţiei în propriul apel, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 43 alin. (5) C. pen. referitoare la recidiva postcondamnatorie şi postexecutorie, reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în temeiul art. 396 alin. (10) C. proc. pen., agravarea situaţiei cu privire la plata daunelor morale către partea vătămată B..

În ceea ce priveşte primul motiv invocat, inculpatul a arătat că prin decizia penală atacată au fost încălcate dispoziţiile art. 418 C. proc. pen., privind neagravarea situaţiei în propriul apel, conform principiului "non reformatio in pejus". În acest sens, a precizat că instanţa de apel a procedat la majorarea pedepselor aplicate de instanţa de fond, aplicând o pedeapsă de 18 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 218 alin. (1), (2), (3), lit. f) C. pen. cu referire la art. 52 C. pen. o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) C. pen. şi 10 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) C. pen.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs în casaţie, respectiv greşita aplicare a dispoziţiilor art. 43 alin. (5) C. pen. referitoare la recidiva postcondamnatorie şi postexecutorie, a susţinut că instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice, în sensul că a reţinut dispoziţiile art. 43 alin. (5) C. pen., fără a pune acest aspect în discuţia contradictorie a părţilor, pronunţându-se direct prin decizia atacată.

În opinia inculpatului, în cauză nu este incidentă starea de recidivă postexecutorie, astfel cum greşit a reţinut instanţa de apel.

Un alt aspect invocat vizează împrejurarea că deşi, a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa şi se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen., totuşi instanţa de apel a dispus judecarea cauzei în procedură normală, motivat de faptul că ceilalţi doi inculpaţi nu au recunoscut că au fost complici. În raport de aceste aspecte, a apreciat că se impune reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, în temeiul art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Sub un ultim aspect a susţinut că, prin decizia penală atacată i s-a agravat situaţia şi cu privire la plata daunelor morale către partea vătămată B., având în vedere că instanţa de apel l-a obligat la plata sumei de 99.000 euro, deşi pe ceilalţi doi inculpaţi i-a obligat doar la plata sumei de 1.000 EURO, în solidar.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanţei de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor şi reglementate ca atare, în mod expres şi limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauză, Înalta Curte constată că recurentul inculpat A. a invocat în susţinerea cazului de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., nerespectarea dispoziţiilor prevăzute de art. 418 alin. (1) C. proc. pen. referitoare la neagravarea situaţiei în propriul apel, greşita aplicare a dispoziţiilor art. 43 alin. (5) C. pen. referitoare la recidiva postcondamnatorie şi postexecutorie, neaplicarea dispoziţiilor art. 396 alin. (10) C. proc. pen. referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime, agravarea situaţiei cu privire la plata daunelor morale către partea vătămată B..

În acest sens, Înalta Curte aminteşte că în jurisprudenţa sa recentă, delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casaţie, instanţa supremă a statuat în sensul incidenţei acestui motiv de drept în cazul unor erori produse ca urmare a stabilirii unei pedepse neprevăzute de legea penală sau cu o durată superioară ori inferioară limitelor legale speciale.

Acest caz de recurs în casaţie este incident atunci când sunt încălcate limitele prevăzute în partea specială, dispoziţiile privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative. Jurisprudenţa referitoare la acest caz de casare este relevantă, stabilindu-se că o pedeapsă depăşeşte, de regulă, limitele prevăzute de lege dacă se situează în afara limitelor speciale ale pedepsei prevăzute de C. pen. sau de legile speciale, pentru o anumită infracţiune. Există însă situaţii, şi nu puţine, în care limitele speciale suferă modificări, în cadrul limitelor generale, datorită reţinerii unor împrejurări care au drept consecinţă reducerea sau majorarea limitelor de pedeapsă. Aceste împrejurări ţin de individualizarea legală a pedepsei şi pot fi legate de faptă, de calitatea făptuitorului sau a victimei (cum sunt circumstanţele atenuante sau agravante, unitatea sau pluralitatea de infracţiuni, unele cazuri speciale de atenuare sau agravare etc.) - Decizia nr. x/RC/05.04.2016; Decizia nr. x/RC/14.06.2016, Decizia nr. x/RC/02.03.2016. Aşadar, jurisprudenţa Înaltei Curţi se referă, în esenţă, la instituţii de drept material (dispoziţii privind concursul de infracţiuni, recidivă, circumstanţe atenuante sau măsuri educative).

În consecinţă, în incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., legalitatea pedepselor este verificată exclusiv prin raportare la încadrarea juridică a faptelor stabilită prin hotărârea definitivă, criticile privind nelegalitatea pedepsei, urmare a greşitei stabiliri a încadrării juridice a faptelor, excedând controlului jurisdicţional ce poate fi exercitat în prezentul cadru procesual.

Aplicând aceste consideraţii de ordin teoretic speţei de faţă, Înalta Curte reţine că prin sentinţa penală nr. x/08.04.2020 pronunţată de Judecătoria sectorului 1 Bucureşti s-a dispus condamnarea inculpatului A. pentru săvârşirea infracţiunii de:

- viol în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 218 alin. (1), (2) şi 3 lit. f) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. la pedeapsa de 12 ani închisoare;

- viol în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (2) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 10 ani închisoare;

- tâlhărie calificată prevăzută de art. 233, 234 alin. (1) lit. d) C. pen. şi art. 396 alin. (2) C. proc. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.

Urmare a apelului formulat de către inculpatul A. împotriva acestei sentinţe penale, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut în sarcina inculpatului cauza legală de reducere prevăzută de dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 682/2002 potrivit căreia "persoana care are calitatea de martor, în sensul art. 2 lit. a) pct. 1, şi care a comis o infracţiune gravă, iar înaintea sau în timpul urmăririi penale ori al judecăţii denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit astfel de infracţiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege", precum şi starea de recidivă postexecutorie, nereţinută de către instanţa de fond, având drept consecinţă majorarea limitelor de pedeapsă cu o jumătate.

În acest sens, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de apel a constatat că urmare a aplicării art. 19 din Legea nr. 682/2002, limitele de pedeapsă se reduc la jumătate, respectiv: de la 2 ani şi 6 luni la 6 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. f) C. pen., de la 1 an şi 6 luni la 5 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (2) C. pen., şi de la 1 an şi 6 luni la 5 ani pentru infracţiunea prevăzută de art. 233 - 234 alin. (1) lit. d) C. pen., iar apoi se majorează cu o jumătate prin reţinerea stării de recidivă postexecutorie.

Aşadar, prin decizia penală atacată, instanţa de apel a redus cuantum pedepselor aplicate de instanţa de fond şi a condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 218 alin. (3) lit. f) C. pen., în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie; la pedeapsa de 7 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol prevăzută de art. 218 alin. (1) şi (2) C. pen., în stare de recidivă postcondamnatorie şi postexecutorie; la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233, 234 alin. (1) lit. d) C. pen.

În acest context, Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica inculpatului, în sensul că i s-a agravat situaţia în propria cale de atac, având în vedere pe de o parte, că prin reţinerea stării de recidivă postexecutorie nu se schimbă încadrarea juridică dată faptei pentru care este judecat inculpatul în prezenta cauză, iar pe de altă parte, pedepsele aplicate în final de către instanţa de apel sunt într-un cuantum mai mic decât cele aplicate de prima instanţă.

În acelaşi sens sunt şi considerentele Deciziei nr. 10/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, aplicabile mutatis mutandis, prin care instanţa supremă a reţinut referitor la principiul non refomatio in pejus că "în măsura în care circumstanţele atenuante reţinute de prima instanţă nu au corespondent în prevederile art. 75 alin. (2) din C. pen. actual [fiind vorba doar despre cele prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) din C. pen. anterior, întrucât circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. b) din C. pen. anterior este preluată în art. 75 alin. (2) în actualul C. pen..], acestea pot fi înlăturate dacă instanţa de control judiciar apreciază că în cauză pentru fapta analizată legea penală mai favorabilă o reprezintă C. pen. actual, iar pedeapsa potrivit acestor dispoziţii este mai mică decât cea aplicată de prima instanţă, fără ca în acest fel să fie încălcat principiul non reformatio in pejus prevăzut de art. 418 din C. proc. pen.."

În consecinţă, evaluând legalitatea pedepselor aplicate recurentului inculpat A. prin hotărârea atacată, prin raportare la încadrarea juridică dată faptelor de către instanţa de apel, Înalta Curte constată că nu se identifică situaţii de aplicare a pedepsei în alte limite decât cele prevăzute de lege, nefiind incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 pct. 12 C. proc. pen.

În ceea ce priveşte critica inculpatului referitoare la împrejurarea că în mod greşit instanţa de apel nu a procedat la reducerea limitelor de pedeapsă cu o treime în temeiul dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază, de asemenea, că este nefondată. Aspectele invocate de către recurentul inculpat nu pot fi examinate prin prisma cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., având în vedere că acestea vizează, în realitate, o chestiune de apreciere a instanţei, fie în primă instanţă, fie în apel, or, în cauză Curtea de Apel în urma propriului examen al situaţiei de fapt, a constatat că inculpatul nu a recunoscut toate circumstanţele şi împrejurările menţionate în actul de sesizare, astfel încât nu se pot reţine dispoziţiile art. 396 alin. (10) C. proc. pen.

Examinând o cerere întemeiată pe cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., instanţa analizează acele nelegalităţi care au determinat ca pedeapsa aplicată să se situeze în afara limitei (minime sau maxime) pe care instanţa ar fi putut să o aplice în raport de infracţiunea dedusă judecăţii, dar şi de situaţia juridică a condamnatului, rezultată din elemente obiective reţinute deja de instanţa de apel. Aceste dispoziţii legale sunt de strictă interpretare şi vizează doar stabilirea pedepsei în limitele prevăzute de lege în raport cu încadrarea juridică dată faptei, textul nepermiţând cenzurarea oricărui alt aspect de nelegalitate care, în final, ar putea produce consecinţe asupra cuantumului pedepsei.

Încadrarea juridică dată faptelor, reţinerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanţelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanţei supreme în procedura recursului în casaţie, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casaţie reglementat ca şi o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept şi nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond şi apel.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la modul de soluţionare al laturii civile, la cuantumul daunelor morale acordate de instanţa de apel părţii vătămate, Înalta Curte reţine că acestea nu pot fi examinate de instanţa de casaţie în temeiul cazului reglementat de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen., motiv ce vizează exclusiv latura penală a cauzei, limitele legale ale pedepselor aplicate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. x/A din data de 6 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 1/A din data de 6 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru recurentul inculpat A. şi pentru intimaţii inculpaţi F. şi G., în sumă de câte 628 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2021.

GGC - MM