Limits of cassation review regarding typicity of EU fund fraud and subjective intent in construction permit misrepresentation

Deliberând asupra cauzei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 106/P/14.10.2020 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2018 s-au dispus următoarele:

A condamnat pe inculpatul A., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen. pe o perioadă de 1 an pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) şi g) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare şi s-a stabilit un termen de supraveghere de 3 (trei) ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În temeiul art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Neamţ, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În temeiul art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., a impus condamnatului să execute obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate.

În temeiul art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul oraşului Târgu Neamţ, jud. Neamţ, sau în cadrul comunei Vânători, jud. Neamţ, pe o perioadă de 60 (şaizeci) de zile lucrătoare.

În temeiul art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Împotriva acestei sentinţe penale au formulat apel inculpaţii A. şi B., precum şi inculpata persoană juridică S.C. C. S.R.L.

Prin decizia penală nr. 589 din data de 27 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelantul - inculpat A. şi apelanta - inculpată persoană juridică S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei penale nr. 106/P din data de 14.10.2020 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2018.

Prin aceeaşi decizie a fost admis apelul declarat de apelantul - inculpat B. împotriva sentinţei penale nr. 106/P din data de 14.10.2020 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. x/2018, conform dispozitivului.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.

Împotriva deciziei penale nr. 589 din data de 27 iulie 2021, a formulat recurs în casaţie inculpatul A., prin avocat, în termenul legal prevăzut de art. 435 C. proc. pen.

Prin cererea de recurs în casaţie formulată, inculpatul A. a susţinut că fapta săvârşită de inculpat în modalitatea descrisă în rechizitoriu nu este prevăzută de legea penală, fiind astfel incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., lipsind tipicitatea obiectivă şi subiectivă a infracţiunii.

A arătat că este acuzat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, în rechizitoriul întocmit de către DNA ST BACĂU reţinându-se că inculpatul, cu ocazia desfăşurării proiectului "Construire Minicentru Spa" pentru societatea C. S.R.L., ar fi întocmit mai multe înscrisuri false (procese-verbale şi declaraţii) şi totodată ar fi pus în operă un număr de 15 stâlpi tip HEA 400, iar nu tip HEB400.

S-a susţinut că hotărârea instanţelor de fond de condamnare a inculpatului A. este nelegală şi netemeinică, pentru următoarele motive:

- neloialitatea organelor de urmărire penală, care au dispus strângerea unor mijloace de probă (respectiv înregistrarea ambientală dintre martorul D.-inculpatul A., din data de 16.11.2018) cu încălcarea principiului loialităţii, prin provocare. În baza DCC nr. 802/2017 neloialitatea poate fi analizată din perspectiva fiabilităţii unui mijloc de probă şi în faza de judecată, nu doar ca excepţie în faza de cameră preliminară, neexistând o "putere a lucrului judecat", în măsura în care criticile vizează neloialitatea sub aspectul fiabilităţii şi credibilităţii martorului.

- lipsa tipicităţii obiective şi subiective, în sensul că inculpatul nu a prezentat o situaţie neconformă realităţii, iar demersurile de înlocuire a stâlpilor de susţinere HEB 400 cu HEA 400 au fost aduse la cunoştinţa AFIR IAŞI, aceştia fiind de acord cu modificarea soluţiei tehnice, în vederea înlăturării tocmai a neregulii.

În opinia inculpatului, simplul fapt că martorii neagă prezenţa la faţa locului, semnarea unor documente, contactarea telefonică pentru acordul de semnare nu demonstrează "falsul", în condiţiile în care a existat un "mandat neoficial", iar procesele-verbale descriu o situaţie faptică care există în realitate.

În esenţă, în susţinerea acestor motive de recurs în casaţie, inculpatul a arătat în calitate de reprezentant al C. S.R.L. a dorit edificarea unui minicentru Spa, pentru care a semnat la data de 19.07.2013 contractul de finanţare cu CRFIR IAŞI. În cuprinsul proiectului tehnic a fost prevăzut ca structura de rezistenţă să se facă pe piloni de fier, dintr-un exces de rigoare şi o eroare de calcul, la întocmirea proiectului au fost prevăzuţi stâlpi HEB400 inutili faţă de mărimea şi necesitatea edificiului, dar care depăşeau cantitatea de fier aprobată prin contractul de finanţare, tocmai în acest sens solicitând la fond o expertiză în construcţii pentru a verifica dacă montarea stâlpilor de tip HEA400 în loc de HEB400 a avut ca urmare o diminuare a structurii de rezistenţă de natură.

Cu ocazia aplicării proiectului tehnic şi transformarea acestuia în cantităţi, întocmit pe componente de tip HEB s-a constatat faptul că s-ar fi depăşite listele de cantităţi aprobate, astfel încât, în acord cu proiectantul E. dar şi cu dirigintele de şantier D. la propunerea martorului F. s-a luat decizia înlocuirii acestor componente metalice cu cele dintr-o clasă mai jos, prin dispoziţia de şantier nr. x/7.07.2014. S-a arătat că au fost puse profile din aceeaşi clasă respectiv "H"

De asemenea, s-a menţionat că suma primită raportat la cererea de plată numărul x/28.11.2014 nu a fost primită pe nedrept, întrucât aceasta a cuprins şi alte componente care au fost puse în operă, singura eroare fiind la stâlpii edificiului.

În cuprinsul cererii apărarea inculpatului a mai făcut referire la comportamentul neloial al organelor al organelor de urmărire penală care au provocat discuţia ambientală, fiind astfel sancţionabil cu nulitatea absolută şi s-a susţinut că înregistrarea ambientală din data de 16.11.2018 este una obţinută în mod nelegal, prin utilizarea martorului D., ca şi colaborator al organelor de urmărire penală, cu toate că acesta nu a fost autorizat.

S-a mai arătat prin motivele de recurs în casaţie că prin procesul-verbal de stabilire a neregulii din 16.07.2015 s-a declarat cantitatea de fier aferentă stâlpilor metalici ca neeligibili, din partea CFIR IAŞI existând voinţa de înlăturare a neregulii prin demararea procesului de încheiere a actului adiţional nr. x la contractul de finanţare din 19.07.2013 care prevedea "modificarea soluţiei tehnice HEB-HEA şi majorarea valorii neeligibile" fiind arătat în cuprinsul actului adiţional la art. 16 faptul că neregula este una administrativă şi că nu se aplică niciun fel de sancţiune dacă beneficiarul poate demonstra ca nu este responsabil pentru includerea sumei neeligibile ori că beneficiarul în cauză nu este vinovat. În aceste condiţii, având credinţa legitimă că eroarea de fapt săvârşită poate fi îndreptată din punct de vedere administrativ, inculpatul a fost invitat să semneze actul adiţional care ar fi acoperit aceste deficienţe tehnice, actul fiind semnat de către toate compartimentele tehnice, juridice, direct, mai puţin de către departamentul economic.

De asemenea, în opinia apărării, faptul că inculpatul A. a depus la Inspectoratul de Stat în Construcţii toate documentele care atestau montarea pofilelor de tip HEA, anterior controlului CFIR IAŞI, precum şi faptul că prin această împrejurare nu se modifică substanţial proiectul, se apreciază că a existat o împiedicare a producerii rezultatului.

În acest sens, s-a susţinut prin recursul în casaţie formulat, că infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 este o infracţiune de rezultat, o înşelăciune specială care se comite doar cu intenţie. Or, în speţă, "inculpatul A. nu a încercat inducerea în eroare a CRFIR ori un beneficiu pe nedrept, întrucât proiectul tehnic de construire a minicentrului SPA a avut la bază o eroare de calcul care s-a răsfirat în întreaga modalitate de derulare a proiectului." Astfel, proiectul a fost edificat conform planului structural determinat la început, fiind modificată doar parţial cantitatea. Prin memoriul tehnic depus pentru actul adiţional au fost modificate mai multe elemente de rezistenţă, inclusiv cu privire la suprafaţa de teren.

În consecinţă, pentru motivele arătate în scris, inculpatul a solicitat admiterea recursului în casaţie şi să se dispună achitarea întrucât fapta nu este tipică în sensul existenţei unor declaraţii ori documente false şi nici nu a existat intenţia de prejudiciere a bugetului UE.

Prin încheierea din data de 19 octombrie 2021, Înalta Curte a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 589 din data de 27 iulie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în dosarul nr. x/2018.

Analizând cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul A., în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, urmând a o respinge, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalităţii şi cel al respectării autorităţii de lucru judecat, recursul în casaţie vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive şi numai pentru motive expres şi limitativ prevăzute de lege.

Dispoziţiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În speţă, inculpatul A. a invocat cazul de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 pct. 7 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării dacă "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Cazul de casare invocat vizează acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a tipului respectiv de infracţiune, fie din cauza împrejurării că fapta pentru care s-a dispus condamnarea definitivă a inculpatului nu întruneşte elementele de tipicitate prevăzute de norma de incriminare, fie a dezincriminării faptei (indiferent dacă vizează reglementarea în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conţinutului constitutiv).

Critica formulată de recurentul inculpat, în sensul că fapta reţinută în sarcina sa nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, este analizată, exclusiv, prin raportare la situaţia de fapt stabilită cu titlu definitiv prin hotărârea recurată, conform scopului recursului în casaţie, reglementat ca o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept, nu şi faptic.

În considerarea aspectelor teoretice relevate, se constată că, în cauză, recurentul inculpat a formulat critici subsumate, în esenţă, neîndeplinirii elementelor constitutive ale infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, reţinute în sarcina sa, din perspectiva elementului material, a laturilor obiectivă şi subiectivă, în sensul că, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză nu rezultă că ar fi încercat inducerea în eroare a CRFIR ori un beneficiu pe nedrept, ci că proiectul tehnic de construire a minicentrului SPA a avut la bază o eroare de calcul care s-a răsfirat în întreaga modalitate de derulare a proiectului .

Sub un prim aspect, Înalta Curte notează că, prin criticile aduse deciziei atacate prezentate în motivele de recurs în casaţie formulate de inculpat, în realitate, nu se invocă nelegalitatea hotărârii, ci se solicită reanalizarea situaţiei de fapt şi reevaluarea materialului probator (procesul-verbal de stabilire a neregulii din 16.07.2015 prin care s-a declarat cantitatea de fier aferentă stâlpilor metalici ca neeligibili, actul adiţional nr. x la contractul de finanţare din 19.07.2013 care prevedea la art. 16 faptul că neregula este una administrativă), cu consecinţa stabilirii unei alte situaţii de fapt decât cea avută în vedere de instanţa de apel cu titlu definitiv pe baza materialului probator administrat şi care să conducă la o soluţie favorabilă inculpatului, motive ce nu pot fi circumscrise cazurilor de casare expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile legale în materie, respectiv art. 438 alin. (1) C. proc. pen.. Analiza motivelor de recurs în casaţie nu vizează practic raportarea situaţiei de fapt reţinută la condiţiile de tipicitate subsumate normei de incriminare ce sancţionează penal fapta de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta, ci reprezintă o veritabilă solicitare de reinterpretare şi valorificare a probatoriului administrat în sensul celor invocate.

În acest context, contrar susţinerilor apărării, Înalta Curte apreciază că situaţia de fapt reţinută în cauză şi probele dosarului dovedesc că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise de către instanţa de apel, se circumscriu elementelor ce caracterizează sub aspect obiectiv infracţiunea de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta prevăzută şi pedepsită de art. 181 din Legea nr. 78/2000 şi, de asemenea, constată că, în cauză, condamnarea nu se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, astfel că, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a legii, iar din această perspectivă criticile recurentului inculpat sunt neîntemeiate.

Astfel cum s-a statuat prin Decizia nr. 4/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, infracţiunea prevăzută de art. 181 din Legea nr. 78/2000 reprezintă "o formă specială de fraudă regăsită în domeniul accesării fondurilor comunitare", având ca obiect juridic principal ocrotirea relaţiilor sociale privitoare la corecta accesare a fondurilor comunitare.

Comisă în varianta folosirii sau prezentării de "documente ori declaraţii false", infracţiunea analizată cunoaşte şi un obiect juridic secundar, care include relaţiile sociale privitoare la încrederea pe care trebuie să o prezinte înscrisurile sau declaraţiile producătoare de consecinţe juridice.

Indiferent de forma concretă de comitere, elementul material al infracţiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 constă în variantele comisive alternative de folosire sau prezentare de documente sau declaraţii necorespunzătoare adevărului.

Folosirea presupune utilizarea documentului fals, inexact sau incomplet, producerea acestuia ca dovadă a conţinutului său, iar prezentarea înseamnă înmânarea, oferirea respectivului înscris.

Din analiza normei de incriminare rezultă că cerinţele de tipicitate ale laturii obiective sunt îndeplinite indiferent dacă documentele sau declaraţiile folosite sau prezentate sunt falsificate (respectiv înscrisurile au fost supuse unor acţiuni prealabile de contrafacere a scrierii sau subscrierii ori de alterare în orice mod, iar declaraţiile sunt necorespunzătoare adevărului), inexacte (adică, fără a fi falsificate, ele nu au fost întocmite corect) sau incomplete (atunci când nu cuprind toate datele şi informaţiile necesare pentru corecta evaluare a stării de fapt).

Prin urmare, pentru existenţa infracţiunii este irelevant dacă documentele sau declaraţiile folosite sau prezentate sunt false ori doar inexacte sau incomplete, fapta urmând a constitui infracţiunea analizată ori de câte ori acţiunea specifică verbum regens, implicând astfel de documente, a avut rezultatul prevăzut de norma de incriminare, respectiv obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta sau în numele ei, bineînţeles, dacă subiectul activ a acţionat cu rea-credinţă.

În raport cu aceste particularităţi ale laturii obiective a infracţiunii analizate se desprinde concluzia că legiuitorul a considerat că, in abstracto, accesarea de fonduri comunitare prin utilizarea unor documente sau declaraţii care nu reflectă în mod complet realitatea prezintă un grad de pericol social suficient de ridicat, în sine, pentru a caracteriza fapta ca infracţiune, fără a distinge după cum acele documente sau declaraţii au fost sau nu falsificate.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită critica recurentului inculpat, în sensul că în cauză lipseşte tipicitatea obiectivă a faptei reţinută în sarcina sa, motivat de faptul că documentele întocmite nu au prezentat o situaţie neconformă cu realitatea, ci au avut la bază o eroare de calcul care s-a răsfirat în întreaga modalitate de derulare a proiectului.

Sub un al doilea aspect, Înalta Curte constată că inculpatul a invocat în susţinerea cererii de recurs în casaţie, lipsa tipicităţii subiective a infracţiunii prevăzute de art. 181 din Legea nr. 78/2000, care este o infracţiune de rezultat, o înşelăciune specială care se comite doar cu intenţie.

În acest sens, Înalta Curte reţine că analiza pe care o poate face în calea extraordinară a recursului în casaţie este cantonată exclusiv în drept. Statuările în fapt ale instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă, verificarea suportului probator al acestora nu pot face obiectul cenzurii, controlul fiind strict limitat la corespondenţa dintre starea de fapt stabilită şi întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor reţinute în sarcina inculpaţilor pentru care s-a pronunţat hotărârea de condamnare, însă numai sub aspectul laturii obiective, aspectele ţinând de latura subiectivă neputând fi cenzurate din perspectiva noţiunii de "faptă ce nu e prevăzută de legea penală".

Prin urmare, criticile aduse de recurentul inculpat A. care vizează elemente circumscrise laturii subiective a infracţiunii pentru care a fost condamnat, pornind de la lipsa intenţiei în săvârşirea faptei, până la contestarea probatoriului administrat, susţinându-se că, în cauză, nu ar fi întrunite condiţiile de tipicitate subiectivă, nu pot fi verificate pe calea recursului în casaţie, întrucât dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen. prevăd această ipoteză ca o teză distinctă de cea în care soluţia de achitare se dispune pe motiv că "fapta nu este prevăzută de legea penală", cazul de casare analizat preluând doar prima teză a art. 16 lit. b) C. proc. pen.

Ca atare, din perspectiva dispoziţiilor procesual penale, noţiunea de faptă ce nu este prevăzută de legea penală include situaţiile în care fapta constituie o contravenţie/abatere disciplinară (atrage o altă formă de răspundere) şi pe cele în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, cu excepţia laturii subiective (aceasta din urmă circumscriindu-se ipotezei prevăzute art. 16 lit. b) teza a II-a C - fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege).

De asemenea, Înalta Curte reţine că nici criticile referitoare la neloialitatea administrării probelor în cursul urmăririi penale nu pot face obiectul analizei instanţei de casaţie, acestea au fost cenzurate, în acord cu art. 342 C. proc. pen., în faţa judecătorului de cameră preliminară, care, potrivit art. 346 alin. (4) din acelaşi cod, poate exclude una, mai multe sau toate probele administrate în cursul urmăririi penale.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 589 din data de 27 iulie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 589 din data de 27 iulie 2021 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi B. şi S.C. C. S.R.L., în sumă de câte 628 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 decembrie 2021.

GGC - MM